Barză albăBarza (Ciconia ciconia ) este o pasăre acvatică cu gâtul lung, care trăiește în regiunile calde ale lumii, pe

langa mlaștini sau pe margine bălților. Se hrănește cu broaște, pești și mici pasări sau mamifere.

În Europa, această mare pasăre migratoare este o specie foarte îndrăgită.[judecată de valoare]

Berzele albe în Vlădeni, Brașov

Construiește cuibul pe acoperișuri, coșuri și pe turnurile

bisericilor. Se alimentează în câmp și locuri deschise,

unde există umiditate. Toamna, berzele europene zboară

în stoluri spre sud, în Africa, și primăvara obișnuiesc să se

întoarcă la același cuib abandonat cu șase luni în urmă. În

general, folosesc un singur cuib mai mulți ani la rând.

Berzele emit un sunet specific cu repetate lovituri de cioc,

cu acest sunet berzele comunicând între ele. Capul este rotunjit, prevăzut cu un cioc lung, conic, drept,

care se continuă cu un gât lung și mlădios. După culoarea penajului, există două specii de berze: albă și

neagră.

Hrănire[modificare]

Barza se hrănește cu broaște, pești, insecte, viermi.

Caractere generale[modificare]

Trăiesc pe malurile apelor și în regiuni mlăștinoase

Barza

Clasificare științifică

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Clasă: Aves

Ordin: Ciconiiformes

Familie: Ciconiidae

De la picioarele înalte, subțiri și lipsite cu pene, provine denumirea de picioroange; degetele sunt

unite numai la bază printr-o membrană interdigitală.

Pe vremea romanilor, berzele erau socotite pasari sfinte. Chiar si astazi, multe credinte populare se leaga de aceasta pasare. Se spune ca aduce noroc casei unde isi face cuibul si ca o fereste de foc si fulgere.

Lungul drum catre casa

Berzele pleaca in tarile calde la inceputul lunii septembrie, gonite fiind de frigul toamnei. Le vedem zburand in stoluri mari, de peste 100 de pasari, aliniate in forma literei "V", cu capul si picioarele mereu intinse. Primul venit este intotdeauna masculul, cel care verifica teritoriul, fiind urmat la 4-5 zile de femela. In drumul lor catre clima calda din Asia si Africa, berzele strabat stramtoarea Bosfor (care desparte continentul european de cel asiatic, legand Marea Neagra si Marea Marmara) si stramtoarea Gibraltar (dintre Europa si Africa), unde vor ramane pana la sosirea primaverii (cu exceptia puilor, care asteapta cuminti implinirea varstei de 2-3 ani, pentru a putea face fata uni drum atat de anevoios).

Cuibul de barza

Unei familii de berze ii sunt necesare 8 zile pentru a-si construi un cuib inalt de aproape 1m si lung de circa 2 m. Locurile traditionale pentru cuibarit se afla in apropierea satelor sau a campiilor, pe acoperisurile caselor, pe hornuri, pe varfurile copacilor sau ale stalpilor de telegraf sau de inalta tensiune. 

Ce stim despre ele ?

Tinute in captivitate, berzele pot sa traiasca si 30 de ani. Aflate in libertate insa, media de varsta scade simtitor. Cea mai longeviva barza observata de specialisti in Delta Dunarii avea varsta de 12 ani. Barza este una din putinele pasari mute. Ea produce totusi sunete prin lovirea celor doua maxilare. Poate zbura cu o viteza de peste 90 km/ora si poate parcurge zilnic o distanta de circa 220 km. In luna iunie, femela barza depune intre 2 si 5 oua albe, pe coaja carora pot sa apara cateva pete maronii in timpul clocitului. Masculul si femela clocesc alternativ timp de 4 saptamani, schimbarea fiind mereu precedata de un ritual al clampanitului de maxilare. Puisorii firavi sunt acoperiti de un puf moale si des, de culoare maro-roscat. La inceput nu au aripioare, ele crescand insa treptat, in decursul a doua luni, timp in care sunt hraniti exclusiv cu diverse insecte (lacuste, greieri, gandaci, viermisori, broaste, serpi, soparle, soareci sau pui de broasca testoasa). La varsta de 3 luni, ei incep sa zboare. tentative care se finalizeaza uneori prin cazaturi mortale.

Vecina noastră Barza albă sau cocostârcul, cu denumirea ştiinţifică Ciconia ciconia, este singura pasăre de talie mare din ornitofauna ţării care s-a apropiat de om şi îşi construieşte

cuibul în vecinătatea noastră. Încă de pe vremea romanilor era socotită pasăre sfântă "avis pia et benigna" considerată la fel şi astăzi în multe zone. Multe credinţe populare se leagă de această pasăre: aduce primăvara, aduce noroc casei unde îşi face cuibul şi o fereşte de foc şi fulger, poate prevesti  belşugul, norocul, starea sănătăţii etc.

Nu poate fi confundată cu nici o altă pasăre: are picioare lungi şi un cioc roşu, penele corpului sunt albe, iar remigele negre. Diferenţele dintre sexe sunt aproape inexistente: în general masculul este mai mare (în medie 3,8 kg) decât femela (3,3 kg). Puii au la început ciocul şi picioarele negre. Mai târziu, picioarele devin roşii-maronii, iar de la vârsta de nouă săptămâni şi culoarea ciocului se pigmenteză treptat în roşu. Pentru o perioadă de timp, însă, se va mai păstra la vârful ciocului culoarea neagră. Barza albă poate fi recunoscută uşor şi în zbor: are gâtul şi picioarele întinse, spre deosebire de stârci, la care în zbor gâtul este întotdeauna strâns în formă de „S”.

Vârsta berzelor poate să ajungă în captivitate şi la 30 de ani. În România, cea mai mare longevitate s-a înregistrat la o barza inelată în 1960 în Delta Dunării care a fost regăsită după 12 ani şi 6 luni în Tanzania. Este una dintre puţinele păsări mute. Totuşi, produce un clămpănit prin lovirea celor două maxilare.

Locuieşte pe trei continente

Aria de răspândire a berzei albe cuprinde Europa, Africa de Nord, partea vestică a Asiei şi o parte a Orientului Mijlociu. În Europa lipseşte din Marea Britanie, Scandinavia, Italia, puţine fiind - cu excepţia Peninsulei Iberice - şi în Europa Occidentală. Conform ultimului recensământ internaţional al berzei albe efectuat în anii 1994-1995, numărul total al perechilor de berze albe de pe Pământ se situează în jurul cifrei de 166 000. Populaţia speciei a scăzut continuu de la începutul secolului trecut, efectivul stabilizându-se doar în ultimele două decenii. Însă, în unele ţări precum Spania şi Portugalia au avut loc şi creşteri spectaculoase ale  populaţiei.Cele mai multe perechi de berze cuibăresc în Polonia (peste 40 000 de perechi); aici se atinge şi cea mai mare densitate de perechi (65-70 perechi/100 km2). În locurile care le oferă condiţii prielnice, berzele cuibăresc în colonii. Cea mai mare colonie de berze se găseşte pe acoperişul catedralei din Alfaro (Spania) unde cuibăresc peste 100 de perechi. În Marchegg (Austria) o colonie formată din 60 de perechi cuibăreşte exclusiv pe copaci.

La noi, berzele albe preferă în general câmpiile joase şi zonele umede de-a lungul marilor râuri. Evită zonele împădurite întinse. Cele mai multe berze se găsesc în nord-vestul şi sud-vestul ţării (în judeţele Satu Mare şi Timiş), în depresiunile intramontane din estul şi sudul Transilvaniei (în judeţele Harghita, Covasna, Sibiu, Braşov) şi în Lunca Dunării. Relativ puţine berze trăiesc în centrul ţării (Câmpia Transilvaniei, judeţele Cluj şi Alba), în Dobrogea şi în Moldova. Cea mai mare altitudine la care

cuibăreşte barza albă în România este în zona Bilborului, la peste 900 de metri. Cele mai multe perechi (între 28-30) cuibăresc în localităţiile Cristian (jud. Sibiu) şi Sânsimion (jud. Harghita).

După ce timp de 30-40 de ani populaţia de berze din România a cunoscut o scădere continuă, în ultimii 10-14 ani, în unele zone ale ţării se observă o creştere a numărului de perechi. În alte zone, scăderea efectivului de berze s-a oprit şi s-a stabilizat. Mai sunt însă şi regiuni unde populaţia cunoaşte tendinţe descrescătoare.

Cuibul

Acesta este amplasat pe un loc însorit şi înalt cu o vedere bună asupra zonelor de hrănire. Este construit din crengi, rădăcini, pământ şi este căptuşit cu paie, fân, iarbă, bălegar, uneori şi cu hârtie şi cârpe. În cursul anilor, în urma reparaţilor, poate să ajungă la mărimi impresionante atingând un diametru de 1-1,5 m, o înălţime de până la 2 m şi o greutate de 1-2 tone. Un cuib nou poate fi construit de perechea de berze în jur de 8 zile. Deobicei, perechea foloseşte mai mulţi ani la rând acelaşi cuib.

Unele cuiburi pot atinge o vechime de câteva decenii. Astfel, cel mai vechi cuib cunoscut din România se găseşte în localitatea Gurghiu din judeţul Mureş. Acesta a fost construit în anul 1934 şi a fost ocupat de berze şi în anul 2004. La începutul şi mijlocul secolului trecut cuiburile erau construite numai pe clădiri şi copaci. Odată cu diminuarea locurilor tradiţionale de cuibărit (acoperişurile de paie sau stuf, coşurile cu gaură laterală) stâlpii reţelelor electrice din localităţi au devenit pentru berze suporturile cele mai agreate pentru amplasarea cuiburilor. Trecerea la acest mod de cuibărire s-a derulat treptat şi continuă şi azi, în tot arealul de râspândire a speciei. Primele cuiburi construite pe stâlpi au apărut în anul 1958 în Germania şi în Cehia. În România, primele cuiburi amplasate pe stâlpi au fost semnalate în anul 1971. Raportul cuiburilor construite pe stâlpi a ajuns în România, în 2004 la aproximativ 80-90%. Totuşi, în unele regiuni ale ţării se găsesc şi acum destul de frecvent cuiburi construite pe clădiri. În judeţele Braşov şi Sibiu, de exemplu, sunt încă multe cuiburi construite pe hornuri. În judeţul Covasna în schimb, putem întâlni încă într-un număr destul de mare cuiburi pe şure. Cuibăritul pe copaci este mai răspândit în Muntenia şi Oltenia. 

Viaţa de familie

Berzele se întorc la locurile lor de cuibărit pe la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie. De obicei, masculul soseşte primul, care ocupă imediat cuibul şi începe activitatea de renovare a cuibului. În această perioadă au loc frecvent lupte, deoarece şi alţi masculi încearcă să ocupe cuibul.  

Prima femelă care soseşte la cuib este în general acceptată şi are loc imediat împerecherea. Aceeaşi pereche poate cuibări împreună mai mult decât un sezon, partenerii fiind atraşi probabil mai mult de acelaşi cuib, decât unul de celălalt.

 Femela depune 2-7 (în general 3-4) ouă albe. În timpul clocitului, pe coaja ouălor pot să apară pete maronii. Masculul şi femela clocesc alternativ, iar schimbul părinţilor la cuib este precedat întotdeauna de o ceremonie însoţită de clămpănit. La noi, puii ies din ouă la începutul verii, în iunie, după aproximativ 32 de zile de clocit. Eclozarea ouălelor nu are loc în acelaşi timp, ci se petrece în mod separat, în general la intervale de două zile. Puii la început au numai 65-80 de grame, sunt acoperiţi cu un puf alb şi, deşi nici nu pot încă să se ridice în picioare, pot deja să clămpănească.

Numărul mediu al puilor este în general trei. În unii ani, acesta poate să ajungă în mod excepţional şi la şase pentru un singur cuib (de exemplu,  în anii 2000 şi 2004 în România s-au înregistrat cinci cuiburi cu câte şase pui). Dacă cantitea necesară de hrană nu poate fi asigurată pentru toţi puii, părinţii (în general masculul) aruncă jos din cuib puiul cel mai mic (fenomenul este cunoscut şi sub numele de cronism).

Puii în primele 2-3 săptămâni sunt protejaţi şi supravegheaţi de unul dintre adulţi, care va rămâne permanent lângă ei. La vârsta de trei săptămâni puii stau deja în picioare. La vârsta de şapte săptămâni ating mărimea părinţilor, iar pe la mijlocul - sfârşitul lunii lui iulie părăsesc cuibul. La început fac exerciţii de zbor în cuib care constau din sărituri şi bătăi de aripi, întărindu-şi astfel muşchii.  Mai târziu, reuşesc să facă mici incursiuni în zbor în imediata apropiere a cuibului. La vârsta de trei luni nu mai depind de părinţi şi pot să se hrănească singuri. Încep să se asocieze cu alţi pui zburători de la alte cuiburi.

De la depunerea primului ou până la destrămarea familiei, viaţa de familie a berzelor durează în jur de 16 săptămâni.

Nu se hrănesc numai cu broaşte

Barza albă se hrăneşte exclusiv cu animale. Hrana este foarte variată şi cuprinde insecte (lăcuste, greieri), larve, râme, amfibieni, mamifere mici (şoareci de câmp), şerpi şi şopârle etc. Resturile nedigerate sunt eliberate după 1,5 - 2 zile, prin regurgitare sub formă de ingluvii având dimensiuni de ≈ 50x35 mm, uşor de găsit în jurul cuibului. Prin analiza ingluviilor se poate determina compoziţia de hrană a păsărilor.

Berzele se hrănesc singure sau în grupuri, pe terenuri umede şi în zonele arabile aflate pe o rază de 800-3000 metri de la locul cuibului. Necesarul zilnic de hrană a unei berze adulte se ridică la 500 g (un echivalent, spre exemplu, a 16 şoareci). În perioada

lor de maximă creştere, puii au nevoie de o cantitate şi mai mare de hrană (1200 g). Acest lucru înseamnă că o pereche de berze cu patru pui adună într-o singură zi ≈ 5,8 kg de hrană! Pentru a putea asigura această cantitate de hrană, habitatul de hrănire trebuie să aibă o suprafaţă de 100 - 800 ha.

Puii sunt hrăniţi la cuib timp de 53-55 de zile de ambii adulţi, care adună hrana în guşă. Aceasta va fi ulterior recurgitată în mijlocul cuibului, de unde va fi preluată de puii aranjaţi sub formă de cerc care adoptă o poziţie specifică de „cerşire” a hranei. La început sunt hrăniţi la intervale de 30 de minute, iar după ce cresc mai rar, la intervale de 1-2 ore.

Hrana puiilor mici constă din râme, insecte mai mari (lăcuste, cosaşi, gândaci). Când ating vârsta de trei săptămâni pot fi deja hrăniţi şi cu animale mai mari: mamifere (şoareci, cârtiţe), broaşte, şopârle, şerpi.

În zilele foarte calde, părinţii aduc şi apă la cuib, vărsând-o de sus în ciocurile deschise ale puilor sub formă de stropi.  

Text: Ferenc Kósa, 2004

Barza albă ne părăseşte pe la mijlocul lui august, începutul lui septembrie. Prima dată pleacă puii, care vor fi urmaţi după câteva zile de către adulţi. Nici părinţii nu călătoresc împreună: legătura dintre ei se destramă la sfârşitul sezonului de cuibărit.

În general, berzele călătoresc în grupuri formate din peste o sută de păsări. Din cauza mărimii lor şi a aripiilor lungi şi late, berzele nu pot efectua zboruri active  prin bătăi de aripi o perioadă mai lungă de timp. Astfel, ele sunt nevoite să parcurgă cea mai mare parte a drumului prin zbor planat. În acest scop, berzele se folosesc de curenţii calzi ascendenţi care se formează ziua deasupra uscatului. În aceste locuri, aerul cald se ridică ca într-un horn purtând în sus şi berzele. Rotindu-se cu aripile întinse, berzele ating în 3-4 minute  înălţimi de 600-800 m, după care una câte una încep să părăsească curentul ascendent. Într-un front larg, probabilitatea găsirii unui alt curent ascendent creşte. Aflate în zbor planat, glisează 3-50 de kilometri până la următorul „horn”, de unde este reluat procedeul descris. În mod firesc, berzele pot migra numai ziua şi numai deasupra uscatului, pentru că deasupra suprafeţelor de apă nu se formează curenţi calzi ascendenţi.

Pe baza datelor a celor  aproximativ 30 000 de berze inelate regăsite, ştim că berzele din Europa ocolesc Marea Mediterană prin două căi: păsările din vestul Europei migrază prin Strâmtoarea Gibraltar, iar berzele din România împreună cu celelalte păsări provenind din Europa Centrală şi de Est ajung în Africa prin traversarea Bosforului. Pe baza datelor a celor aproximativ 400 de berze inelate în Bazinul

Carpatic, regăsite ulterior în Africa, ştim că zonele de iernare a păsărilor noastre se întind de la obârşia Nilului până în sudul Africii. În ultima vreme, migraţia berzelor se urmăreşte cu ajutorul unor radioemiţătoare. Datele obţinute prin urmărirea prin satelit a 120 de berze pe spatele cărora au fost ataşate asemenea radioemiţătoare ne arată că viteza migraţiei este de 30-90 km/oră, iar într-o singură zi berzele parcurg în medie  distanţe de 220 km. De asemenea, s-a constatat că în ultima vreme zonele de iernare a speciei s-au mutat mai spre nord: tot mai multe păsări din Europa occidentală iernează în Spania, iar berzele din estul Europei tot mai rar ajung până la Africa de Sud.Zonele staţionare preferate de berze în Africa sunt terenurile deschise, înierbate (savanele). Aici îşi petrec timpul hrănindu-se şi odihnindu-se până la momentul reîntoarcerii. Berzele noastre se hrănesc în Africa preponderent cu insecte. Primăvara, berzele se întorc pe acelaşi traseu pe care îl traversează şi toamna, însă migraţia de primăvară este mai rapidă. Berzele tinere nu se întorc acasă pentru cuibărit, ele hoinăresc de-a lungul căii de migraţie până la vârsta de 2-3 ani. Vor începe să clocească numai la vârsta de 3-4 ani, când ating maturitatea sexuală. În general îşi caută un loc de cuibărit situat la o distanţă de 50-100 km faţă de locul lor de naştere, dar câteodată se întâmplă să ajungă să cuibărească şi la distanţe mult mai mari.

În 2004-2005, Societatea Ornitologică Română în colaborare cu Ligue pour la Protection des Oiseaux (Liga pentru Protecţia Păsărilor - BirdLife Franţa) şi cu sprijinul financiar al Ministerului Ecologiei şi Dezvoltării Durabile din Franţa, a derulat un proiect ale cărui obiective au fost  evaluarea şi ocrotirea populaţiei de barză albă din Lunca Dunării.

O noutate absolută pentru ornitologia română, dar şi pentru cea din sud-estul Europei, a fost cea de urmărire a migraţiei berzelor albe din România spre cartierele de iernare prin sistemul satelitar Argos. În acest scop au fost ataşate radioemiţătoare alimentate de baterii solare pe spatele a trei exemplare de barză albă.

Această acţiune a oferit informaţii importante referitoare la migraţia berzelor albe din România, la locurile de iernat, căile de migraţie şi zonele de popas. 

 Barza neagra ( Ciconia nigra ) sau cocostarcul negru este mult mai rar intalnita decat barza alba. Este o specie specifica Europei de Est si Peninsulei Iberice insa poate fi intalnita sporadic in toata Europa Continentala. Cea mai mare concentratie de berze negre se afla in Ungaria, in padurile inundabile de pe malul Dunarii. Barza neagra prefera padurile cu copaci batrani din apropierea vailor raurilor sau a terenurilor mlastinoase. Este o pasare migratoare care ne paraseste toamna pentru a ierna in Africa si se intoarce primavara, de obicei la aceleasi locuri de cuibarit. Exemplarele din Peninsula Iberica nu migreaza.

  Barza neagra are penajul aproape complet negru, cu reflexii metalice verzi si violete. Doar abdomenul este alb. Picioarele si ciocul sunt lungi, cu o coloratie rosie-portocalie puternica.

Exemplarele tinere au ciocul negricios iar picioarele galbui. Lungimea corpului este de 90-100 cm, anvergura aripilor de 1,1 - 1,45 cm iar greutatea de 2,5 - 3 kg.

  Barza neagra se hraneste cu pesti, insecte, broaste, serpi pe care le prinde mergand incet prin apa putin adanca sau prin terenurile mlastinoase.

  De regula, berzele negre isi fac cuibul la inaltime in copacii batrani si mai rar pe stanci, in locuri greu accesibile. Pot ocupa si cuiburile parasite ale unor rapitoare mari. Cuibul este o structura masiva de crengi de diferite marimi. Femela depune 2-4 oua intr-o singura serie pe an. Perioada de incubatie este de aproximativ 30 de zile. Ambii parinti participa la cresterea puilor care au penajul gata de zbor dupa aproximativ 60 de zile.

  Pentru ca este rara, barza neagra este o specie greu de fotografiat. Se pot obtine cadre foarte reusite in apropierea locurilor de cuibarit. Vanatoarea la aceasta specie este interzisa.

Barza, in cultura populara 

Imaginea unei berze care duce in cioc un bebelus invelit intr-un scutec este specifica culturii populare. Micile pete roz sau rosii de pe pleoapele noilor nascuti, dintre ochi, de pe buza superioara si de pe ceafa sunt numite "muscatura berzei". De fapt, acestea sunt vinisoare in curs de dezvoltare si dispar cu timpul.

In al patrulea desen clasic al lui Walt Disney, Dumbo (mai exact, "Dl. Barza") aduce puii mamelor-animale. La inceputul filmului, el il aduce pe Jumbo Jr. doamnei Jumbo. Mai multe desene animate Warner Bros., inclusiv "Gol-pusca" si "Maimutele furioase" – au in distributie o barza care este un angajat in permanenta beat al unui serviciu de trimitere a copiilor.

"Storch" (care inseamna "barza" in germana) este numele lui Fieseler Fi 156, un mic avion nemtesc, folosit de fortele armate germane inainte si in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si care a continuat sa fie folosit in scopuri civile, dupa razboi, in mai multe tari.

 

Simbolism regional 

Barza alba este simbolul orasului Haga din Olanda si cel al Poloniei, unde traiesc cele mai multe berze europene. Este, de asemenea, simbolul regiunii Alsacia din estul Frantei. Este si simbolul national al Germaniei, Lituaniei si Belarusului.

 

Berzele in mitologie 

Etimologia pelasgilor, vechii locuitori ai Greciei, dinaintea elenilor, indica faptul ca pelasgii erau popoare migratoare, ca berzele, posibil din Egipt, acolo unde isi fac cuibul. Aristofan foloseste aceasta etimologie in comedia sa, "Pasarile". Una dintre legile "berzelor" din satirica "Tara a cucului" (un joc de cuvinte facut pe baza credintei atenienilor ca sunt pelasgi la origine) este aceea ca berzele adulte trebuie sa-si sprijine parintii, prin migratia lor in alta parte si prin purtarea unor lupte.

In povestirea lui Esop, "Broastele care vroiau un imparat", broastele ii cer lui Zeus un imparat si acesta le trimite prima data la Regele Bustean, care nu le indeplineste dorinta, apoi la Regele Barza, care le inghite. In acest context, din punct de vedere al broastei care este mancata de barza, barza este simbolul puterii tiranice.

Legenda berzelor care aduc copiii Cu totii stim cum se fac copiii. Barza este vazuta zburand deasupra acoperisurilor, cu un

saculet de panza in cioc, apoi coboara la usa unui cuplu fericit ce-si primescte nou-nascutul

zambitor.  Acest mit era odata o poveste adesea spusa copiilor prea tineri pentru a li se

spune adevarul.

   Berzele au fost asociate cu copiii si familia de secole. In mitologia greaca, berzele erau

asociate cu furatul copiilor, dupa ce zeita Hera si-a transformat rivala intr-o barza, iar

femeia-barza a incercat sa-i fure fiul. In mitologia egipteana, sufletul unei persoane – ba-ul

– era adesea reprezentat printr-o barza. Reintoarcerea unei berze la cuibul sau insemna

reintoarcerea sufletului, punct in care persoana putea fi readusa la viata. In mitologia

nordica, barza reprezenta valorile de familie si daruirea reciproca a cuplurilor.

   In cateva mituri, berzele sunt de asemenea un simbol al fidelitatii si al casatoriei

monogame, deoarece berzele, se crede, se imperecheaza pe viata. In realitate, nu fac asta,

insa au tendinta de a se intoarce la acelasi cuib in fiecare an si, de obicei, se imperecheaza

cu acelasi partener.

   Berzele isi gasesc reprezentari si in cultura chinezilor, israelienilor, in diverse mituri

europene, insa asocierea dintre berze si adusul copiilor este presupusa a fi inceput in

Germania, acum cateva sute de ani.

   Comportamentul natural al berzelor ajuta la intelegerea asocierii lor cu fenomenul nasterii.

Ca si pasare migratoare, berzele albe zboara catre sud, in toamna si se intorc noua luni mai

tarziu. De obicei, pot fi zarite indreptandu-se spre nord ai facandu-si cuiburi in jurul lunilor

martie si aprilie. Copiii nascuti in martie si aprilie au fost foarte probabil conceputi in luna

iunie a anului anterior. Solstitiul de vara, care este pe 21 iunie, reprezinta si data la care

anumite sarbatori pagane celebreaza casatoria si fertilitatea. Cum multe casatorii, logodne,

cununii au loc, cu precadere, in aceasta perioada, multi copii for fi nascuti in jurul perioadei

in care berzele pot fi vazute zburand spre nord, facandu-se astfel conexiunea “barza a adus

copilul”. Simbolistica sablonului de migrare al berzelor, impreuna cu istoria lor in mituri si

legende, au contribuit la popularitatea povestii de azi.

   Hans Christian Andersen a popularizat fabula Berzele (The Storks), o poveste scurta pe

care a scris-o in secolul al 19-lea. In poveste, berzele ce zburau pe deasupra unui sat sunt

hartuite de un beietel. Berzele se razbuna si aduc familiei beietelului un copil mort, la usa.

In aceasta versiune a povestii, berzele scoteau bebelusii dintr-un iaz in care acestia

dormeau si visau, pentru a-i aduce familiilor copiilor cuminti. O alta versiune populara a

povestii spune ca bebelusii erau gasiti in pesteri numite Adeborsteines (denumire ce in

limba germana inseamna, literalmente, “piatra berzei”. Alte interpretari pentru Adeborsteine

imagineaza pietrele din care bebelusii “ies din ou”, sau pietrele pe care copiii sunt pusi sa

se usuce, dupa ce au fost scosi din mare.

   Legenda berzelor a fost raspandita datorita necesitatii oamenilor adulti de a raspunde intr-

o maniera “nevinovata” intrebarilor copiilor curiosi, cat mai mult posibil. In timpurile lui Hans

Christian Andersen, facerea copiilor era un subiect tabu. Chiar si in zilele noastre, multi

copii isi primesc fratiorii si surioarele tot de la berze, pana cand sunt pregatiti pentru a avea

“Discutia”. Datorita vechilor asocieri cu bebelusii si familia, mitul berzelor reprezinta o

poveste frumoasa, usoara, pentru copii, in timp ce-i inveti lectii pretioase despre viata, cum

ar fi sinceritatea :).

Detalii bonus:

In unele tari, se credea ca daca pui dulciuri la fereastra, ii spuneai berzei

ca familia e gata sa primeasca un bebelus.

In Grecia antica exista o lege care impunea copiilor sa aiba grija de

parintii lor, atunci cand acestia din urma ajungeau la batranete. Legea era

numita “Pelargonia”, denumire derivata din grecescul pelargos, adica

“berze”. Berzele tind sa aiba gija de puii lor mult timp dupa ce tinerele berze

pot sa zboare si sa aiba grija de ele insele, ceea ce a dus la credinta ca, de

fapt, tinerele berze isi tin parintii aproape, in reciprocitate. Iata inca un izvor

prin care berzele si copii sunt conectati.

Vazute ca un simbol al norocului, berzele au tendinta de a-si face cuib pe

acoperisurile caselor oamenilor si pe cosurile de fum. Se credea, adesea, ca

aparitia unei berze pe acoperisul unei case insemna ca familia respectiva va

avea, curand, un copil.

Martie, luna in care se nasc multi copii conceputi in miezul verii anului

anterior, era odata considerata luna cea mai de bun augur pentru a da

nastere unui copil.

Berzele au o toleranta inalta pentru oameni si nu se sperie usor la

apropierea oamenilor.

Exista cateva versiuni ale povestii berzelor care nu sunt asa de “fericite”

precum cea pe care o stim astazi. De exemplu, in Polonia, penele albe ale

berzelor au fost daruite de Dumnezeu, iar varful negru, de Diavol, facand

barza si buna si rea. In Anglia, pasarea era un simbol al adulterului. In

Germania, un bebelus cu handicap a fost adus de berze pentru a pedepsi un

cuplu pentru pacatele trecutului.

Exista si berze negre, ce au putin alb pe burta, insa berzele albe sunt cele

asociate cu beblusii, foarte probabil pentru ca albul reprezinta culoarea

puritatii.

Berzele clocesc o singura data pe an, in jur de patru oua, desi s-au

inregistrat si pana la sapte oua. Intr-o nota ciudata si dicordanta cu

povestea, berzele – ca multe alte animale – isi ucid propriile familii in

circumstante de foamete. Poate ca nu sunt pasarile perfecte pentru a le

incredinta nou-nascutii nostri, pana la urma!

Denumirea stiintifica pentru barza alba este Ciconia ciconia. Ciconia este

termenul latin pentru barza, prima data folosit de Ovidiu si Horatiu.

Barza in mituri, legende si superstitiiIn mitologia moderna, barza aduce copiii pe lume. Cu totii ati vazut, fara indoiala, imaginea unei astfel de pasari ducand in cioc o legatura sau un cos cu un bebelus unor proaspeti parinti. In mitologia greceasca, barza era insa un simbol al rapirii copilasilor. Gerana, frumoasa regina a pigmeilor, a fost preschimbata de manioasa Hera intr-o barza. Sub aceasta infatisare, ea a incercat sa isi rapeasca propriul copil, Mopsus, pe care il iubea nespus de mult, interzicandu-i-se totusi sa il intalneasca.

Legenda potrivit careia barza aduce copiii in lume isi are originea probabil in Europa nordica, poate din pricina faptului ca berzele revin la cuiburile lor din Polonia si Germania la noua luni dupa solstitiul de vara. Berzele erau primite cu drag si lasate sa

isi faca cuiburile pe casele oamenilor, uneori pe cosuri, in speranta ca daruiau in acest fel prosperitate si fertilitate. Numele ebraic al berzei semnifica "mama buna", iar grija acestei pasari fata de puii ei, vizibila in inaltul sau cuib, a transformat barza intr-un simbol al obladuirii parintesti.

Potrivit unei legende crestine, atunci cand copilul Iisus era in grajdul din Betleem, toate animalele lumii au sosit pe rand la el pentru a-i slavi nasterea. Ele s-au inchinat si s-au rugat in fata sa. Animale precum magarul si boul au ingenuncheat inauntrul grajdului, in vreme ce animalele salbatice au ramas afara, incercand sa il zareasca de acolo pe nou nascutul Iisus. Printre aceste vietuitoare era si o barza cu picioarele lungi. Cand a vazut ca Iisus nu avea pe ce sa isi odihneasca capul, barza si-a smuls penele moi de la piept, facand din ele o perna. Copilul Iisus i-a fost recunoscator pentru acest gest si i-a zambit. Apoi, Iisus a binecuvantat barza, ea devenind astfel un simbol al nasterii si protectiei noilor nascuti.

Intr-o veche legenda poloneza se spune ca broastele, soparlele si serpii se inmultisera atat de mult pe pamant, dand nastere la numeroase necazuri, incat, pentru a scapa de ele, Dumnezeu a adunat toate aceste creaturi intr-un sac pe care l-a incredintat unui om pentru a-l arunca in mare. Omul nu si-a putut infrange insa curiozitatea, a deschis sacul pentru a vedea ce se afla in el, si toate vietuitoarele au scapat, invadand iarasi pamantul. Drept pedeapsa, Dumnezeu l-a transformat pe acel om intr-o barza, in asa fel incat sa isi repare greseala starpind broastele, serpii si soparlele din lume.

Intrucat se credea (in mod fals) ca este monogama, in miturile norvegiene si in alte legende din folclorul lumii, barza reprezenta viata dedicata intru totul valorilor familiei. Pentru crestinii timpurii, barza era o emblema a casatoriei caste, acest simbolism dainuind pana in secolul al XVII-lea, cad este regasit in Minerva Britanna, cartea de simboluri a lui Henry Peacham.

In miturile egiptene, barza era adeseori o reprezentare pentru "Ba" sau "personalitatea", caracteristica unica a fiecarei fiinte umane. Egiptenii asociau migrarea berzelor cu plecarea sufletului din trup ce avea loc in timpul somnului. De asemeni, se credea ca "Ba" poate reveni in corpul unui om mort, intrucat acesta era locuinta sa originara. Conform unei legende chinezesti, barza avea rolul de a duce la ceruri sufletele celor decedati.

Barza era pasarea sacra a zeitei Venus in mitologia romana. Pe acele timpuri, daca o barza isi facea cuibul pe acoperisul unei case, se considera ca cei ce locuiau acolo era binecuvantati de Venus cu o dragoste fara de sfarsit. Aristotel credea ca uciderea unei berze echivala cu o crima. De asemeni, la romani exista o asa-numita "lege a berzei", ce stipula ca batranii parinti trebuie sa fie ingrijiti de copiii lor.

Superstii despre berze

In traditia romaneasca, se spune ca martisoarele trebuie sa se poarte pana pe 30 martie sau pana cand apare pe cer prima barza.

Conform superstitiilor, daca zaresti o barza in zbor, te asteapta o calatorie. Daca o vezi insa pe pamant, se zice ca nu vei avea un an foarte prosper.

Daca o barza isi face cuib pe acoperisaul casei tale, se spune ca vei avea parte de mare noroc.

Unei femei ce vedea doua berze i se semnala ca urma, in curand, sa aiba copii.

Daca ti se infatiseaza pe cer doua berze, vei fi impreuna cu persoana iubita tot timpul anului. Daca, insa, vezi doar o singura barza, vei ramane singur tot restul anului!

Cine omoara o barza este pandit de ghinion.

Intr-o alta superstitie, se zice ca daca vezi primavara o barza stand in picioare vei fi toropit de lene sau atasat de casa in tot rastimpul anului. Pe de alta parte, daca zaresti o barza pe cer, inseamna ca vei fi sanatos si vei calatori mult in noul an.

Visele despre barza - Semnificatie si interpretare

In general, visele despre barza exprima dorinta de a avea copii, dar si nazuinta de intoarcere in timp spre lumea copilariei.

Din punct de vedere psihologic, astfel de vise semnaleaza nevoia de a avea un partener de cuplu, o familie si copii. Pe de alta parte, visul despre barza intrupeaza puternicul simtamant asociat cu lumea spirituala din sufletul nostru. Cine viseaza o barza zburand are, totodata, dorinta inaltatoare de a avea un copil. Cuibul unei berze denota preocuparea fata de proprii nostri copii.

Berzele din vis dau dovada despre cineva care pretuieste comuniunea din viata, in cadrul familiei. Un stol de berze semnifica necesitatea inlaturarii dusmanilor, mai ales daca apare in vis intr-o vreme de furtuna sau de iarna. In acelasi timp, visele despre berze pot fi interpretate ca un indiciu al atasamentul copiilor tai fata de tine in vremuri vitrege.

Daca visezi o barza ti se indica bucurie sau reinsanatosirea dupa o boala. Un vis in care mananci o barza poate prevesti ca cineva apropiat este pe cale sa se imbolnaveasca.De multe ori, se spune ca barza din vis semnifica marirea familiei, o casatorie fericita, noroc in familie si pentru copii, o veste despre o nunta.

Daca visezi o barza in cuib ti se atrage atentia ca cineva vrea sa te fure.

Visul in care zaresti o barza poate avea intelesul ca esti in pericol sa iti pierzi un prieten din pricina purtarii tale.

Barza in zbor prezice ca te vei bucura de noroc mai ales datorita sarguintei ori

perseverentei tale.

Cantecul unei berze in vis poate indica nasterea unui nou copil.

LEGENDA BERZEI

La început, Barza era un om. Într-o zi, Dumnezeu i-aporuncit să ia un sac în care să bage şopârlele, şerpii, racii,melcii, broaştele, peştii şi să le ducă la baltă. L-a avertizat însă să nu dezlege sacul, pentru că animalele ar ieşi şi nu le-ar mai putea strânge în sac niciodată.Omul a luat sacul şi a plecat spre baltă. Ostenit deatâta greutate, s-a oprit gâfâind în drum. În sac se zbăteautoate vieţuitoarele cărate. Milos din fire, omul nostru. Barza,s-a gândit să dezlege sacul la gură pentru a vedea cum staulighioanele. Cum a desfăcut sacul, şopârlele, şerpii şi broaştele au tulit-o prin iarbă. Numai peştii, racii şi melcii aurămas, la umezeală, în fundul sacului. Doar pe acestea le-adus Barza la baltă, dându-le drumul în apă.Supărat că i-a încălcat porunca, Dumnezeu l-apedepsit pe om, ca neam de neamul lui, cât va trăi pepământ, să adune mereu din lunci şerpi, şopârle şi broaşte.Dumnezeu a suflat peste slujitor şi l-a prefăcut într-o barză (cocostârc). De-atunci, barza umblă prin luncilemlăştinoase şi adună lighioane, înghiţindu-le, ca să serăzbune că au fugit din sac.

Barza este mai mult decat o pasare migratoare; in jurul ei s-au construit legende, iar in credinta populara, ea este cea care aduce pe lume copiii. Mai mult: barza apare ca simbol national al unor state precum Germania, Belarus si Lituania. 

Barza, in cultura populara

Imaginea unei berze care duce in cioc un bebelus invelit intr-un scutec este specifica culturii populare. Micile pete roz sau rosii de pe pleoapele noilor nascuti, dintre ochi, de pe buza superioara si de pe ceafa sunt numite "muscatura berzei". De fapt, acestea sunt vinisoare in curs de dezvoltare si dispar cu timpul.

In al patrulea desen clasic al lui Walt Disney, Dumbo (mai exact, "Dl. Barza") aduce puii mamelor-animale. La inceputul filmului, el il aduce pe Jumbo Jr. doamnei Jumbo. Mai multe desene animate Warner Bros., inclusiv "Gol-pusca" si "Maimutele furioase" – au in distributie o barza care este un angajat in permanenta beat al unui serviciu de trimitere a copiilor.

"Storch" (care inseamna "barza" in germana) este numele lui Fieseler Fi 156, un mic avion nemtesc, folosit de fortele armate germane inainte si in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si care a continuat sa fie folosit in scopuri civile, dupa razboi, in mai multe tari.berze albe

Simbolism regional

Barza alba este simbolul orasului Haga din Olanda si cel al Poloniei, unde traiesc cele mai multe berze europene. Este, de asemenea, simbolul regiunii Alsacia din estul Frantei. Este si simbolul national al Germaniei, Lituaniei si Belarusului.

Berzele in mitologie

Etimologia pelasgilor, vechii locuitori ai Greciei, dinaintea elenilor, indica faptul ca pelasgii

erau popoare migratoare, ca berzele, posibil din Egipt, acolo unde isi fac cuibul. Aristofan foloseste aceasta etimologie in comedia sa, "Pasarile". Una dintre legile "berzelor" din satirica "Tara a cucului" (un joc de cuvinte facut pe baza credintei atenienilor ca sunt pelasgi la origine) este aceea ca berzele adulte trebuie sa-si sprijine parintii, prin migratia lor in alta parte si prin purtarea unor lupte.

In povestirea lui Esop, "Broastele care vroiau un imparat", broastele ii cer lui Zeus un imparat si acesta le trimite prima data la Regele Bustean, care nu le indeplineste dorinta, apoi la Regele Barza, care le inghite. In acest context, din punct de vedere al broastei care este mancata de barza, barza este simbolul puterii tiranice.

STIRI ACTUALITATE ECONOMIC EDITORIAL LOCALE EVENIMENT POLITIC SOCIAL SPORT

POVESTEA BERZELOR DIN CAMPULUNG LA TISALOCALE STIRI — 24 ianuarie 2013

Cititorii fideli ai ziarului nostru nu se dezmint. Dovada este o scrisoare primita pe adresa redactiei noastre, in care

este deazvaluita o impresionanta si emotionanta poveste a unor oameni simpli, dar cu suflete unice.

O pensionara a gasit o formula inedita de a-si felicita prietena de ziua ei la 71 de ani, facand publica preocuparea sa

deosebita pentru salvarea unor berze. Inaripatele au ajuns pe rand in curtea ei,

iar femeia si-a cheltuit resursele pentru a le salva. Numai ca ultima dintre cele trei s-a atasat atat de tare de femeie

incat nu mai vrea sa-si ia zborul din curtea ei.

Cititi in randurile de mai jos povestea impresionanta a lui Marika, o maramureseanca din Campulung la Tisa, scrisa

de consateanca ei, Irenke.

 

 

“Stimata redactie,

M-am tot gandit daca fac bine acest pas si sa va scriu despre o barza care traieste in curtea familiei Rusznyak din

Campulung la Tisa. Suntem in toiul iernii la -10, – 17 grade, poate va fi si mai frig. Ne imbracam mai gros, ca e iarna,

dar cand intru in curtea familiei si vad o barza deodata imi trece frigul.

Da, e vorba despre barza pe nume de Heidi. Asa  a fost botezata de stapana casei, Marika, mai bine-zis Marcsu.

Toata lumea asa o stie (tanti Marcsu) sau multi ii spun tanti Barza. Nici nu e de mirare, pentru ca Marcsu a primit si a

vindecat in cativa ani mai multe berze, pe care le-a ingrijit sau le-a salvat din ghearele mortii.

 

Marton, prima barza salvata

 

Prima barza a aparut in toamna lui 2002. Era luna noiembrie si intr-o zi eu am observat ca zboara o barza. Am ramas

mirata, in jurul nostru era inghetata apa, pamantul. Oare ce s-a intamplat cu aceasta barza? Am fugit la Marika si i-

am povestit ce am vazut. Ne-am sfatuit ce-i de facut. Nimic! Cum prinzi o barza? Am fost ingrijorate amandoua sa nu

moara, ca era foarte frig. Vreau sa spun ca suntem vecine si suntem amandoua iubitoare de animale, deci

ecologiste. A trecut un timp si auzim ca barza a fost prinsa de niste copii, era deja foarte slabita si flamanda. Dar ei

nu stiau ce sa faca cu barza. Nu stiam de la cine sa cerem un sfat. Am sunat in Baia Mare la gradina zoologica, dar

nu a raspuns nimeni. Am sunat la dl. profesor ornitolog Beres Iosif. Imediat a raspuns. A spus ca trebuie sa gasim un

loc calduros. Si asa a ajuns barza in familia Rusznyak. Caldura a fost, dar hrana? Ce mananca? A fost asa slabita ca

nu putea sa stea in picioare. Si inca ceva: barza nu avea culoarea alba, ci era neagra-gri de fum, pentru ca multa

lume o vedea pe hornuri unde iesea fumul si asa se incalzea noaptea. Primul lucru cand a fost adusa in familia

Rusznyak, Marika i-a facut baie de mai multe ori, chiar ii placea apa. Atunci i-a dat nume de Marton, in 11 mai 2002.

Dar de unde sa faca rost de hrana? Si a incercat sa-i dea carne si nu a refuzat.

Au mai aflat vecinii despre barza si despre hrana. Era un vecin care aducea soareci si maruntaiele de la pasari taiate.

A venit iarna si frigul. Marton s-a obisnuit cu familia, cu pisicile, gainile si cainii. A devenit membra a familiei. La urma,

daca a gasit carne in oale sau cratite a mancat tot. A venit primavara, au sosit si pasarile si berzele noastre. Domnul

Beres a venit s-o vada si totodata i-a pus si un inel pe picior. Si Marton s-a ridicat si si-a luat zborul,     s-a invartit de

2-3 ori deasupra casei. A fost semn de multumire pentru Marika, pentru ingrijire. Noi am ramas cu lacrimi in ochi, iar

curtea pustie fara Marton.

 

Adam, a doua barza

 

Si iata ca dupa doi ani povestea se repeta. A fost adusa in familie o alta barza. Era sfarsitul verii. Marika a trecut la

examinarea zburatoarei. In primul rand l-a botezat Adam, apoi s-a apucat sa-i trateze aripa rupta. Cateva zile barzoiul

n-a putut nici sa stea in picioare, nu a mancat nimic si nici apa nu a baut. Vecinii i-au adus rame, soareci, iar un

pescar ii lasa cate un pestisor. A venit iarna, iar aripa i s-a vindecat. Marea problema a ramas hrana, meniul zilnic.

Dar Adam s-a reprofilat pe maruntaie de pasari si carne si a traversat cum nu se poate de bine iarna la -20 de grade.

A iernat cu ei, in bucatarie. Locul ei preferat era un scaun pe care se urca. Furculite, lingurite, creioane, ochelari toate

ajungeau la pliscul lui. Adam a devenit cu adevarat membrul familiei, care l-a indragit foarte tare pe Adam.

A sosit primavara! Si ei credeau ca acesta va pleca din curte, sa se alature celorlalte berze ce au venit pe campurile

din zona Tisei. Cu toate ca le-ar fi parut rau dupa el, nu ar fi avut nimic impotriva ca Adam sa isi recapete libertatea si

sa se reintregeasca cu familia lui naturala. Dar Adam a ramas in curtea familiei si peste vara. Si aici a devenit

stapanul curtii, gainile, ratele, fiind la “discretia” lui. Uneori se supara pe rate, pentru ca isi bagau ciocul in vasul lui cu

apa si o murdareau.

Si iata ca a venit toamna, apoi iarna. Inca o iarna lunga. Abia toamna a parasit familia Rusznyak. Si inca o surpriza.

Era primavara lui 2010, cand a fost adusa o barza in situatie foarte grava. Avand cuibul in centrul comunei, barza s-a

obisnuit sa caute hrana in gradini. Dar, din pacate, aproape ca a fost victima unei solutii folosite impotriva gandacului

de Colorado. Probabil a mancat din acei gandaci si i s-a facut rau. A fost gasita aproape moarta. Noroc ca o femeie

iubitoare de animale a ridicat-o, dar barza nu putea sa tina capul. Ce sa faca? De la cine sa ceara ajutor?  Si-a adus

aminte de Marika si i-a turnat lapte in cioc, iar peste cateva minute, barza a dat afara gandacii Colorado. A repetat,

iar barza si-a revenit si a ramas la Marika, dar nu a stat mult si si-a luat zborul catre cuibul ei.

 

Heidi nu mai vrea sa plece

 

Si a venit vara anului 2011. Prin august a fost adus un pui de barza din Sighet.

Cineva a gasit-o ranita. Puiul inca nu putea zbura, era ranit, slabit. Am avut multe probleme cu ea, pentru ca refuza

orice mancare cu care credeam noi ca a fost hranita de mama ei. Dar, incet, incet, a prins gustul carnii, al pestelui. Si

a fost botezata Heidi. A sosit toamna, dar Heidi nu stia inca sa zboare, deci a ramas in familia Rusznyak si peste

iarna.

A venit si primavara, dar nici gand sa plece. Noi credeam ca ea nu stie cum e viata in libertate. Deci totul primeste

de-a gata, e servita “pe tava”, are prietene, gainile. Nu se simte singura. Curtea e spatioasa, are unde sa se plimbe.

Toata lumea o iubeste, deja ii cunoaste pe toti din familie dupa voce si stie cand vine un strain. Eu, cand ma duc la ei

si o salut “Szia, Heidike”, ea da din aripi. In curte si in gradina mai gaseste cate o rama. Paine, malai nu manca.

Dar e foarte greu. Marika trebuie sa faca in asa fel ca ea sa fie intotdeauna satula, totdeauna trebuie sa faca rost de

carne, ca ea cand nu e satul bate la usa sau da din cioc. Nu se culca pana nu e satula. Eu nu cred ca ar mai fi asa o

persoana sa aiba atata rabdare. O costa mult, cumpara carne si e tot timpul cu gandul la ce ii da maine de mancare.

A sosit toamna si Heidi a ramas in familie. Si iata a doua iarna. Ii place zapada. Foarte mult ii place sa stea undeva

sus. Probabil e in sangele lor sa fie la inaltime, pe stalpi, hornuri, copaci inalti. Sa stiti ca ecologistii nu prea se

omoara sa viziteze barza. Eu, personal, am fost la ei, dar nu raspunde nimeni. Iar dl profesor Beres e in varsta si

bolnav. El ii mai viziteaza pe Marton si Adam.

Noroc ca Marika e pensionara si mai ciupeste din banii pentru hrana zilnica, pentru ca, cu cat e mai frig, cu atat e mai

flamanda. Intr-o zi mananca de 3-4 ori si portiile sunt destul de mari. Acum pescarii nu pescuiesc, iar pisica prinde

soareci, dar nu imparte cu Heidi.

 

Eu mai mult am scris aceasta poveste adevarata pentru ca Marika merita sa fie cunoscuta. Trebuie multa rabdare ca

o pasare salbatica sa devina domestica. Trebuie dragoste, sacrificii si griji pentru o pasare. Macar fiecare dintre noi,

oamenii, ar lua parte la ceva bun, altfel  ar fi natura ar fi mai ocrotita. Din pacate, nu vrem sa intelegem ca pamantul

nu e numai al nostru, ci este al tuturor vietuitorilor si tot ce ne inconjoara.

Marika, iti dorim multa sanatate, “La multi ani” la implinirea varstei de 71 de ani.

Pentru toate acestea ce am scris cu cuvintele mele, cu greseli, gasiti un loc in cotidianul nostru.

Spun cotidianul nostru, pentru ca suntem fidele. Eu sunt abonata de opt ani si ceva iar Marika, de sase ani.

Pentru mine e ca painea calda. Multumim ca existati, stiu ca ati aniversat 10 ani. Va dorim, impreuna cu Marika,

multa sanatate, fericire si sa mai activati cel putin 10-20 de ani.

 

La multi ani, Marika!

Semneaza Irenke

Zeiţa-pasăre în panteonul românesc (II)

Autor: Dr. Ion Ghinoiu • Rubrica: Permanenţe • Oct 2010  

Zeiţa-pasăre dătătoare de viaţă

Spre deosebire de pasărea de pradă gaia, care îşi face apariţia mai ales în contexte funerare, barza este simbolul fertilităţii şi abundenţei, o pasăre-oracol care prevesteşte, printre altele, timpul: „Dacă berzele pleacă din vreme, se zice că iarna va fi grea, dacă pleacă târziu, iarna va fi scurtă şi călduroasă”; belşugul: „Dacă un om vede mai multe berze primăvara, va face multe care de porumb”; norocul: „Se crede că va fi mare noroc în casa pe care barza îşi face cuib”; ursita: „oamenii care văd o singură barză, zic că rămân singuri, mai cu seamă fetele şi băieţii rămân necăsătoriţi”; moartea: „Cine vede întâia oară primăvara o singură barză, zice că e semn de moarte”; incendiul: „Dacă se aprinde undeva o casă, vesteşte oamenii prin tocănitul cu ciocul lor” şi altele.

Barza vorbeşte oamenilor tocănind. Cântecul (bătutul) toacei este o practică magică de invocare a zeiţei-pasăre prin lovirea ritmică cu unul sau două ciocane din lemn a unei scânduri, de obicei din paltin. Numele acestui instrument preistoric de comunicare cu divinitatea adorată exprimă în limba română sunetul produs în timpul bătăii, toaca, identic cu glasul păsării de baltă, barza. Prin bătaia în lemn cu degetul, românul invocă şi astăzi, cu acelaşi glas, tocănitul, divinitatea fitomorfă pentru alungarea sau prevenirea unui rău de care aude sau îl vede. Cu acelaşi glas divin, Biserica Creştină de rit oriental cheamă credincioşii la rugăciune, anunţă începutul zilei rituale şi principalele momente liturgice.

În opoziţie cu ghearele păsării aducătoare de moarte (ghearele morţii), ciocul păsării de baltă este simbolul fertilităţii şi regenerării, un arhetip falic care uimeşte prin frecvenţa sa în cultura populară românească. Astfel, masca de Turcă, femininul de la taur, cu care colindă împreună cu anturajul ei divin la Crăciun ceata de feciori, poartă un cioc de pasăre de baltă cu care vorbeşte în legea ei, tocăind. Purtătorul măştii, turcaşul, are, precum zeiţa pe care o substituie, libertăţi depline: nu se supune vătafului, sperie prin gesturi imprevizibile femeile şi copiii, muşcă pe cei din jur cu ciocul, execută solitar Jocul cel mare în centrul satului, în cel mai solemn moment al colindatului. El nu face altceva decât să-şi joace rolul de zeu. I se interzicea, în schimb, să vorbească omeneşte în timp ce purta masca divină, şi să însoţească ceata de feciori când mergea la biserică şi la casa preotului. Cultul zeiţei-pasăre aducătoare de viaţă se regăseşte şi în tradiţia mamelor care îi învaţă pe copii că organele lor genitale se numesc „cioc” şi „păsărică”.