George Bacovia

Simbolismul

George BacoviaPlumb

Bacovia este creatorul unei poezii de atmosfera: exista in adevar, o atmosfera bacoviana; o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitata intr-un peisagiu de mahala de oras provincial intre cimitir si abator, cu casutele scufundate in noroaie eterne, cu gradina publica ravasita, cu melancolia caternicilor si bucuria panoramelor in care (Eugen Lovinescu)

Doua sunt componentele esentiale ale universului liric bacovian- ale eului sau poetic profund: calmul resemnat al asumarii unei conditii, instalarea in suferinta, contemplata sub toate infatisarile ei, si sentimentul crizei existentiale, rezultat din experienta organica proprie care-l conduce la anxietate si nevroza. Una ne explica simbolismul inefabil, moldovenesc de tip verlaineian al poetului, iar cealalta fata ascunsa, adanca a unui expresionism bacovian (ca poet al exasperarii existentiale, al plansului materiei) a dizarmoniilor cosmice.

Prin tehnica sugestiei, G Bacovia e poet simbolist: sentimetul singuratatii, acel al pustietatii interioare este realizat prin corespondenta intre sentiment si muzica, intre sentiment si culoare. Gama de culori este restransa: predomina alb, negru, galben, cenusiu, foarte rar verdele crud- apare intr-o singura poezie (Nervi de primavara: verde crud, verde crud, / Mugur alb si roz si pur...). Gama de culori se bazeaza pe o serie de motive tipic simboliste: uratul, plictisul, tristetea, vagabondajul si monotonia- acestea avand corespondente in universul instrumentelor muzicale. De exemplu, melancolia grava este sugerata de vioara si clavir, iar nevroza este redata de culorile verde crud, de albastru (azur) si roz in plan cromatic, iar in plan muzical de violina si flaut. La G.Bacovia, albul devine principiul vietii-Iubirea, iar negrul-principiul negativ-Moartea (Vladimir Streinul).

Alunecarea spre latura sumbra a vietii, spre morbid, se produce firesc. Lirismul bacovian transmite adesea ecourile experientei infernului: cu spatii stramte, sordide in care se simte apasarea monotoniei, greutatea sufocata a plictisului si a suferintelor inabusite, in care orice elan incipient (amintirea de atmosfera insuportabila a targurilor moldovenesti de la inceput de secol XX, atat de sugestiv exprimata de Sadoveanu in romanele inspirate din viata targurilor de provincie): Simbolismul poetului este acela din traditia sumbra a baudelaireanismului, care a cantat ploaia insinuanta, rece, provincia, uratul funebru, monotonia burgheza, tristetea autumnala (G.Calinescu).

Cele mai importante teme si motive simboliste din lirica bacoviana sunt:Plumbul - care sugereaza o existenta cenusie, supusa tragic gravitatiei universale: grea, apasatoare, dezolanta, consumata sub un cer de plumb, traversat diametral de corbii morti (Amurg de toamna) si care isi incheie existenta in sicrie de plumb, pe flori de plumb (Plumb). Plumbul este culoarea amurgurilor de huma ale toamnei bacoviene; metalul-descompus-infiltrat in zarea grea de plumb se intoarce pe pamant sub forma de ninsoare gri, acoperind oamenii si lucrurile cu miasmele descompunerii in materie. Greutatea plumbului (integrata si fiintei umane, dar si iubirii cu aripi de plumb) sugereaza caderea, prabusirea in abisul temporal (Lacustra) sau in moarte: Asculta cum greu, din adancuri/ Pamantul la dansul ne cheama (Melancolie). Sensul major al plumbului in poezia bocoviana este alunecarea lenta in moarte a oamenilor, a lucrurilor, a sentimentelor si a lumii sub greutatea de plumb a destinului universal.

Orasul bacovian (tema si motiv central al poeziei bacoviene) este targul de provincie aflat sub semnul plumbului. El este deprimat si reprezinta o faza in curgerea ireversibila spre moartea lucrurilor: imaginea mahalalelor in care mai neagra noaptea pare, a suvoaielor triste- de vanturi, de ploi, tristete care inunda casele si a nenumaratelor ziduri vechi ce stau in daramare (Sonet) caracterizeaza degradarea materiei; in acest spatiu, fluviul heraclitean a acoperit esentele primordiale si din curgerea lui n-a mai ramas decat malul. In poezia Doina noaptea e murdara, copiii- galbeni si bolnavi iar frigul- de mormant, toate contin sugestia degradarii elementelor intr-o alunecare ireversibila in noroiul universal care inghite totul. Exista si asupra umanului, senzatia putrezirii care capata un aspect aproape cosmic (Al.Piru): Sunt cativa morti in oras, iubito/ Chiar pentru asta am venit sa-ti spun/ Pe catafalc, de caldura-n oras,/ Incet, cadavrele se descompun (Cuptor). In orasul bacovian in care Scartaie toamna din crengi ostenite, rotatia anotimpurilor nu inseamna si trecerea vremii, caci uniformitatea creaza impresia unui timp care se taraste lent si se caracterizeaza prin absenta miracolului. Orasul este un spatiu in care viata reprezinta o fateta a damnarii primordiale: Ascuns in pivnita adanca/ Fara a spune un cuvant (Poema finala) si Un oras de piatra doarme...toate dor (Nocturna), iar societatea este o lume absurda, halucinanta, deznadajduita, alcatuita din ospicii, cazarmi, spitale, abatoare acoperite de zapezi, ploi reci, nori ca intr-un infern dantesc.Ploaia depresiva, acompaniaza continuu autumnalul. Departe de a fi fertila, benefica, ea este ploaie-moina, ca regim nocturn al orasului: Orasul doarme ud in umezeala grea (Nocturna), declansand iremediabil tristeti acute si conducand la moartea visurilor. Apa si focul reprezinta in poezia lui Bacovia moartea lenta. Daca la toti poetii lumii focul purifica si apa fertilizeaza, la Bacovia cele doua elemente primordiala ale Genezei duc la o dizolvare perpetua, la o surpare continua.Simbolismul este miscarea literara aflata in Franta, in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva romantismului retoric, cele doua aflandu-se in opozitie, a naturalismului pozitivism.

Opera lui Bacovia este reprezentativa pentru unul dintre cei mai originali poeti de dupa Eminescu, despre bacovianism vorbind toti marii nostri critici. Poezia lui Bacovia este expresia cea mai elocventa si mai durabila a simbolismului autohton cu toate temele, motivele si tehnicile specifice acestui curent literar. Se regasesc in opera sa toate instrumentele tehnicii simboliste: sugestia, simbolul, corespondentele, muzicalitatea, cromatica, olfactivul, prozodia, precum si temele si motivele ce ilustreaza si definesc acest curent. Bacovia cultiva un simbolism de esenta si nu unul formal, iar starea poetica se transmite cititorului ca traire interioara ca fapt de viata.

Timpul bacovian este cel al toamnei reci si umede, al tristetii provinciale, al iernilor cu amurguri de metal, al verii toride care descompune cadavrele si materia, in general. Spatiul poetic bacovian este insumat de parcuri solitare, gradini desfrunzite, mahalale sordide pe ale caror ulite trec figuri palide, copii bolnavi ce vin de la scoala, liceul-cimitir al tineretii, un cerc de plumb taiat de corbi; iar sensul ultim al poeziei bacoviene este moartea.

Prin tehnica sugestiei, G Bacovia e poet simbolist: sentimetul singuratatii, acel al pustietatii interioare este realizat prin corespondenta intre sentiment si muzica, intre sentiment si culoare. Gama de culori este restransa: predomina alb, negru, galben, cenusiu, foarte rar verdele crud- apare intr-o singura poezie (Nervi de primavara). Aceasta gama de culori se bazeaza pe o serie de motive tipic simboliste: uratul, prictisul, tristetea, vagabondajul si monotonia.

Poezia Plumb da titlul primului volum al lui Bacovia, publicat in anul 1916, ce impune bacovianismul din care isi trag substanta si celelalte volume: Scantei galbene (1926), Cu voi (1930), Comedii in fond (1939), Stante bargeza (1946). Sursa de inspiratie a constituit-o vizita pe care poetul a facut-o prin 1900 la cavoul Sturzestilor (din cimitirul bacauan) fiind profund impresionat de sicriele si florile de plumb, care dadeau interiorului o nota stranie, nelinistitoare

Titlul poeziei Plumb sugereaza existenta provinciala, apasarea sufleteasca, atractia pamantului, imposibilitatea zborului. Cateva din laitmotivele creatiei de asamblu: moartea, singuratatea, vantul, frigul, amorul, spaimele, se subordoneaza aici motivului central exprimat prin metafora-simbol din titlu, reluata in sase din cele opt versuri structurate in doua catrene, in care se observa o simetrie perfecta.

Organizarea prozodica este interesanta pentru realizarea unei melodii stranii, interiorizata, obsedanta. Tonul elegiac este dat de iambi si peoni, care predomina, dar si de rima masculina (si imbratisata). Cezura figureaza numai in versurile 2 si 3, 6 si 7, al caror fiecare al doilea emistih incepe cu conjunctia si, incadrata in peonul IV, urmat de iamb in versul al treilea.

Muzicale si de o tonalitate minora sunt verbele la imperfect dormeam, stau, era, atarnau, dar mai ales fracventa cuvintelor inchise, stinse: vesmant/vant care intra in rima masculina, cu ritm iambic, cat si cele stridente, minore, cu oarecare functii onamatopeice: scartaiau, strig, frig prin care se potenteaza atmosfera incarcata de neliniste. Verbele la imperfect, in ambele pozitii semantice ale cuvantului singur (stam singur in cavou, stam singur langa mort) eludeaza timpul concret, solitudinea, prelugindu-se intr-un ritm fara limite. Singuratatea fiintei intr-o lume a mortii ar putea sugera implacabila alunecare in acelasi destin.

Metafora-simbol plumb exprima starile de spirit vagi care apartin unei anume sfere emotive date fiind corespondentele din natura, viata si cosmos. Astfel plumbul poate sugera apasarea sufleteasca, sfasietoare la care este supus artistul si in general, intelectualul care traieste intr-un pustiu oras de provincie, un targ umed, cu ulite murdare. Prin culoarec sa, cenusiu-inchis, plumbul mai poate sugera monotonia si plictisul, mediul meschin, cu false straluciri de o clipa, acoperite repede de proza grea, diurna.

In alchimie, plumbul, care este un metal rece devine simbol al saturnismului (de la denumirea planetei Saturn=trista, intunecata si melancolica prin contrast cu stalucitoarea si joviala Jupiter). Sonoritatea infundata, contrasa intr-o silaba formata dintr-o vocala inchisa, sprijinita pe patru consoane, lasa impresia de cadere grea, fara ecou, surda si fara posibilitatea unei eventuale inaltari. Cuvantul cavou are sensuri foarte vagi: poate si nu poate fi, in acelasi timp, cavou: el poate fi casa sau orasul in care locuieste poetul; sau poate fi mediul, lumea meschina, daca nu cumva si propriul corp in care salasluieste un suflet de plumb (Ion Rotaru). In poeziile lui Bacovia cavoul ar putea simboliza chiar planeta, ori chiar intregul univers, care ar putea fi interpretat ca ultimul cerc al pustiului bacovian, ca pandant al singuratatii.

Cuvantul cheie este pus ca epitet mai intai la limita concretului (sicrie de plumb, floride plumb, coroane de plumb) ca apoi sa dea consistenta materiala unor abstractiuni de asemenea ambigue, tulburatoare prin vagul lor straniu: covorul de plumb doarme intors (dormea intors amorul meu de plumb). Participiul intors este si el nedefinit: intors in spatiu sau in timp. In versul stam singur langa mort...si era frig descoperim ca amorul este mort iar strigatul din linistea sinistra si inghetata a cavoului este zadarnic, pentru ca si aripile, simbol al zborului, sunt de plumb si atarna grele. Strigatul este o nota discordanta, dar nu singulara in atmosfera de dizolvare a personalitatii, de inregistrare resemnata a semnelor izolarii, ruperii oricarei punti de legatura intre eul care contempla si lumea in cadere. Sentimentul straniu pe care il incearca subiectul liric in apropierea mortului se naste din impresia instrainarii, a unei rupturi intre viata si moarte.

In spatiul de plumb al cavoului, rece si apasator, eul liric intra in criza de indentitate, pandit fiind de pierderea memoriei, de uniformizare existentiala. Evadarea din acest spatiu de metal rece, gri si greu este imposibila.

Sentimentul singuratatii este acutizat (eram singur..). El nu constituie doar o stare de spirit, ci conditia existentiala a poetului: in cavou, in piata pustie, in hanul situat departe sau in fata vesniciei, poetul traieste solitudinea la modul dramatic, universal.

Daca in prima strofa se impune un univers exterior (cu somnul adanc al sicrielor de plumb, cu funerar vesmant) care vizeaza izolarea si spaima omului, in cea din urma viata interioara si sentimentul erotic se afla sub acelasi semn dramatic. Deci cadrul intreg este inchis sub teroarea data de epitetul de plumb.

Poetul isi transfera trairile in muzica si culoare, ipostazele lor devenind masti. In primele doua versuri domina muzica funebra, cenusiul plumbului si decorul funerar-spre a se implica damnarea poetului la solitudine. Mai departe insa suspensia introduce macabrul, muzica vantului si a coroanelor de plumb. Amorul insusi devine cenusiu si intors, si ca atare macabrul se transmite pe cale complex senzoriala-(era frig) si sub semnul vizualitatii din ultimul vers. Poezia creste intr-o devenire sumbra obsesie a teluricului, o gravitate colosala trage totul in jos(N.Manolescu)

Plumb

de George BacoviaDormeau adnc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint --

Stam singur n cavou... si era vint...

Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea ntors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput s-l strig --

Stam singur lng mort... si era frig...

Si-i atirnau aripile de plumb.