Lucian Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

- poezie modernistã –

Aceasta poezie deschide volumul de debut “Poemele luminii” apãrut în 1919. Este o artã poeticã modernã, în care autorul îsi exprimã, prin intermediul eului liric, conceptia despre poezie si creator; îsi expune programul estetic.

Modernitatea acestei arte poetice se reflectã în faptul cã, interesul autorului este deplasat de la mijloacele artistice la relatia poet – lume si poet – creatie.Poetul reia sub formã artisticã, folosind un limbaj metaforic, ideile enuntate teoretic în lucrarea filozoficã “Trilogia cunoasterii”, în care explicã atitudinile posibile fatã de cunoastere:- cunoasterea paradiziacã (logicã, pe calea ratiunii) - misterul este partial redus cu ajutorul logicii si - cunoasterea lucifericã (intuitivã, din care face parte si cunoasterea poeticã) - misterul e sporit cu ajutorul imaginatiei poetice, al trãirii interioare.Poetul alege al doilea tip de cunoastere, considerând cã rolul lui este sã adânceascã misterul si sã protejeze taina, prin creatie.

Iar rolul poeziei este a de spori tainele universului, folosind pentru aceasta elementele specifice imaginatiei. Creatia este, deci, o compensatie pentru om, având în vedere cã el nu poate cunoaste absolutul (Realitatea nu-l poate face fericit, de aceea se refugiazã în artã).

Ideea care se desprinde: refuzul paradoxal al cunoasterii si conservarea tainelor, din iubire pentru ele.

Viziunea autorului asupra poeziei este influentatã de expresionism prin: accentul care se pune pe eul creator, spiritualizarea peisajului.Tema poeziei o reprezintã atitudinea poeticã în fata marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii în planul creatiei poetice este posibilã numai prin iubire (comunicare afectivã totalã). (tema generalã = creatia; mai concret: ce atitudine alege Blaga în creatia sa din cele 2 posibile = a doua, lucifericã)Poezia este de tip confesiune, apartinând lirismului subiectiv, fapt dovedit prin prezenta eului liric, evidentiat de mãrci lexico-gramaticale (eu = pron. personal persoana I; verbe la prezent, persoana I singular). Deci mesajul poetic se transmite în mod direct.Titlul este o metaforã ce reprezintã cunoasterea lucifericã, si este reluat în incipitul poeziei, ca prim vers. Incepe cu pronumele personal la persoana I singular, Eu, de altfel cuvântul cheie al poeziei, prin repetitia lui obsedantã – îl reprezintã pe poet. Verbul la forma negativã nu strivesc exprimã refuzul cunoasterii de tip rational (logic) si optiunea pentru cunoasterea lucifericã (poeticã).Metafora “corola de minuni a lumii” reprezintã tainele Universului, misterele universale si este o imagine a perfectiunii, a absolutului prin ideea de cerc, de întreg.

1

Compozitional poezia are trei secvente poetice, marcate de obicei prin scrierea cu initialã majusculã a versurilor.Prima secventã exprimã concentrat atitudinea poeticã fatã de tainele lumii. Verbele la forma negativã: nu strivesc, nu ucid indicã refuzul cunoasterii logice, rationale. Metafora “calea mea” reprezintã destinul poetic asumat.Metaforele enumerate: flori, ochi, buze, morminte surprind temele majore ale creatiei poetice, imaginate ca petalele unei corole uriase:-flori – viata, efemeritatea, frumosul,-ochi – cunoasterea,-buze – iubirea, comunicarea, rostirea poeticã,-morminte – tema mortii, eternitatea.Enumerarea tainelor lumii (care corespund acestor teme majore) nu este fãcutã la întâmplare, ci în ordine crescânda a elementului de mister cuprins în ele.A doua secventã poeticã, mai amplã, se construieste pe baza unor relatii de opozitie (antitezã):- eu – altii,- lumina mea – lumina altora.Metafora luminii, specificã pentru creatia lui Blaga, inclusã si în titlul volumului de debut (Poemele luminii), sugereazã cunoasterea.Lumina mea reprezintã cunoasterea poeticã, de tip intuitiv, iarlumina altora, cunoasterea de tip rational, logic.Aceastã structura antiteticã, marcatã prin termenii principali, este adâncitã prin asocierea unor verbe, si ele antitetice: “eu cu lumina mea sporesc a lumii tain㔓Lumina altora sugrumã vraja….”Antiteza este marcatã si grafic, prin dimensiunea versurilor, pentru cã versul liber permite acest lucru; transmiterea mesajului poetic este mai importantã decât respectarea unor conventii de formã.

Actiunile exprimate de verbe reprezintã efectele cunoasterii asupra misterelor, exprimate metaforic. Cunoasterea logicã reduce numeric misterele prin determinarea lor (descoperirile stiintifice), le “sugrumã vraja”, adicã farmecul. Cunoasterea poeticã, dimpotrivã, conservã fiorul necunoscutului, ba chiar îl “sporeste”, dând misterelor lumii sensuri noi care apartin poeziei.

Pe mãsurã ce cunoastem ne dãm seama de limitele cunoasterii.(“si tot ce-i ne-nteles se schimbã-n ne-ntelesuri si mai mari.”)

Ampla comparatie (cu luna) asezatã între linii de pauzã are rol explicativ pentru ideea poeticã transmisã: luna rãspândeste o luminã albã si nu prea puternicã. Lumina ei dã o senzatie de mister si mai adânc, pentru cã nu este în stare sã împrãstie întunericul, ci doar atrage atentia asupra lui. A treia secventã poeticã reprezintã finalul poeziei si are rol de concluzie: Cunoasterea poeticã este un act de contemplatie si de iubire (“cãci eu iubesc”).Elemente de recurentã în poezie sunt: misterul si motivul luminii, care implicã principiul contrar, întunericul. Discursul liric se organizeazã în jurul acestor elemente. (Intreaga poezie este construitã pe antiteza luminã-întuneric.

2

Intunericul e detinãtorul tainelor si al vrajei. Lumina ratiunii ucide aceste taine si “sugrumã” vraja lor. Dar poetul este posesorul unei alte lumini “lumina mea” - cunoasterea poeticã- care le protejeazã, asa cum lumina lunii nu împrãstie întunericul noptii, ci îi dã farmec.)Din punct de vedere stilistic, limbajul artistic si imaginile artistice sunt puse în relatie cu un plan filozofic secundar.Ideea poeticã este clarificatã cu ajutorul unei comparatii ample a elementului abstract, de ordin spiritual, cu un aspect al lumii materiale, termen concret (luna).Poetul foloseste mult metaforele.Din punct de vedere prozodic, poezia este alcãtuitã din 20 de versuri libere, cu mãsurã variabilã. Ritmul interior redã fluxul ideilor. Forma modernã dã poetului posibilitatea de a-si transmite ideile si sentimentele, eliberându-l de constrãngerile impuse de rigorile clasice.

61

65 – Caracteristicile limbajului în poezia modernistã:ExpresivitateSursele expresivitãtii se aflã la diferitele niveluri de constituire a mesajului poetic.La nivel morfosintactic se observã seriile verbale antonimice (antitetice), cu forme afirmative, respectiv negative în jurul celor douã metafore ale cunoasterii: lumina mea – sporesc, mãreste, îmbogãtesc, iubesc;si lumina altora – sugrumã, ucide.La nivel semantic (lexical) – terminologia abstractã, cuvinte din sfera cosmicului.Din punct de vedere stilistic…..Expresivitatea presupune si participarea afectivã a poetului, fapt realizat prin amplasarea cuvântului eu în pozitie initialã si repetarea lui de mai multe ori; apoi prin forma de confesiune a poeziei, lirismul subiectiv (adresare directã, prezenta mãrcilor lexico-gramaticale ale eului liric)Sugestia si ambiguitateavalorificã raportul dintre sensul denotativ si cele conotative ale cuvintelor; cuvântul poetic nu înseamnã, ci sugereazã.Astfel metaforele folosite în poezie nu denumesc exact, ci numai sugereazã temele majore ale creatiei poetice, imaginate ca petalele unei corole uriase care adãposteste misterele lumii: flori, ochi, buze, morminte…

Ambiguitatea limbajului poetic = acelasi enunt poate da nastere la diferite interpretãri, pentru cã la nivel lexical existã mai multe sensuri posibile.

66 – Trãsãturile poeziei moderniste: In concluzie, trãsãturile poeziei moderniste, identificate în aceastã poezie sunt:-Modernitatea artei poetice – prin deplasarea interesului autorului de la mijloacele artistice la relatia poet – lume si poet – creatie;

3

-Intelectualizarea emotiei – poezia are un plan filozofic secundar. Atitudinea poetului fatã de cunoastere poate fi explicatã pe baza lucrãrilor sale filozofice;-noutatea imaginilor artistice, a metafora revelatorie (corola de minuni a lumii);-La nivel prozodic:

-versul liber (fãrã rimã), cu mãsurã variabilã, doar cu ritm interior;-ca formã - absenta strofelor, dar marcarea unor secvente poetice prin folosirea majusculei la început de vers.-scrierea cu literã micã la începutul unor versuri (indicã o deplasare de accent spre sensul mesajului poetic, aspectul forma fiind mai putin important).

(Pentru poetii modernisti este mult mai important mesajul transmis, decât forma poeziei. Ei renuntã la constrângerile legate de prozodie (rimã, ritm, mãsurã, formã, strofe..) pentru a-si putea alege liber cuvintele cele mai potrivite care sã le exprime ideile si sentimentele.)

Eu nu strivesc corola de minuni a lumiisi nu ucidcu mintea tainele, ce le-ntâlnescîn calea meaîn flori, în ochi, pe buze ori morminte.Lumina altorasugrumã vraja nepãtrunsului ascunsîn adâncimi de întuneric, dar eu,eu cu lumina mea sporesc a lumii tainã - si-ntocmai cum cu razele ei albe lunanu micsoreazã, ci tremurãtoaremãreste si mai tare taina noptii,asa îmbogãtesc si eu-întunecata zarecu largi fiori de sfânt mistersi tot ce-i ne-ntelesse schimbã-n ne-ntelesuri si mai marisub ochii mei - cãci eu iubescsi flori si ochi si buze si morminte.

4