ALEX MAROIU

Axu CENUSIItr -L I

)

l/t^t"hf@(Poueufpn fin Oan)

rbCF

ScrisutY.KomdnesclFundatia - E"[itura

11It

Lafel ca multi altii, retrliesc uneori perioada copiliriei. Cu cdtavansezinvArsti, mi intorc tot mai des in trecut reludnd atent sirulevenimentelor din diverse locuri, din diverse momente gi din diversemotive, ca gi cum mi-as ciuta propriul loc,locul meu din viata mea.

Am avut mereu nevoie de reperele initiale, ca sd cintiresc sau

si. mi.sor faptele si distantele in timp, E nevoie de asta chiar dacdtrecutul nu e suficient pentfu a construi cu o minimd sigurantiviitorul. Chiar si asa rimdne intotdeauna o mare cantitate de nepre-vdzut,la care se adaugi reactia imprevizibili a fieciruia dintre noila evenimentele petrecute. Cele la care doar am asistat dar mai alescele 1a care am luat parte direct si subiectiv cdci altfel nu e posibil.

Copilnria mea si-a consumat existenta in mahalalele din Fe-rentari si Rahova, cartiere mizere ale Bucurestiului,unde tramvaielegalben-roscate, vechi si ruginite, ajungeau in final dupi ce vedeau infugi cdteva stdzi mucentrale. Acolo, in centru, zlboveau pu1in. Apoise inci.rcau treptat si tot mai sigur cu sdrlcimea ce locuia inzonanoastri ca sI revin[ cuminti in iadul sdrac de la periferia orasului.

Pe vremea aceea clS.dirile mari ale cartierului aveau maximpatru-cinci etaje,iar lungimea sau litimea lor era mult mai im-presionanti decd.t iniltimea.La acestea se mai puteau addugaeventual num[rul balcoanelor si al intririlor.

Oricum, clddirile mari din mahalaua noastri se numi.raupe degete si coincideau cu cele delauzina Electrotel sau de ladepozitele Telefoanelor, acolo unde mai sb.ream gardul, cdnd tatalui Gelu nu era de pazd ca sd furim sdrmd pentru confectionatcricinele pentru tras cu prastia sau cu ,,invizibile" sau pur sisimplu pentru a hoiniri prin vagoanele incdrcate cu role imensede cablu ca niste mosoare mari si colorate.

Intram in curtea depozitelorTelefoanelor prin Soseaua M6-

11rrclc, degi de cele mai multe ori ne plicea si sirim gardul dinsprecrrlcir feratd, pe unde trecea trenul spre Gara Filaret. Puteam inslui irrtr5.m, mai mult sau mai pugin,,oficial",tatalui Gelu, unulrlirr prietenii mei de joacl,,fiind paznic aco1o.

Telefoanele, Societatea Centrali deTelefoane, cum se numea

r rficial, menfinea un serviciu important de paz\. dqi pe vremea aceea

nu prea existau hofl 9i cu atdt mai pugin bande organizate care si

lrlrrnifice spargeri, furturi dirijate gi, ulterior, si se ocupe de plasarea

rrrrrtcrialelor furate. Astfel de fenomene erau atunci de neimaginat.Nu erau nici hogi ;i nici ce si furi nu prea aveai.Toats"lumea de

pc stradd isi tinea cheie casei sub pregul de la intrare sau pe tocul de

srrs al usii. Cred ci, cu exceptia fragior Neculai, tiganii care stiteauirrtr-o curte din capitul strilzri,niminui nu i-a trecut prin cap ,,si vi-'r.itcze milcar din curiozitate" (expresia lui tata cdnd se referea la hotiirlin curtile oamenilor) vreo casi din mahala in lipsa proprietarilor.

Tata lui Gelu era cizmar de meserie gi acolo sus, in gheretaIui, plasati Iazece metri iniltime, avea intotdeauna cu el un mict:rrlapod si cAteva ciocane cu care mai lucra,printre picituri"(dcfinigia lui pentru felul in care lucra pe ascuns). Ii era tot tim-

lrul teamd c[ ar putea fi,,vdndut" de cineva cdlucreazdin timpulscrviciului desi, de^sus, putea sd vadi toatd ctxtea cdnd se uita pe

f crestrele laterale. In plus, mai erau gi cdinii.Ei, cAinii vagabonzi, care trdiau de ani buni in curtea depo-

zitului, ar fi dat imediat semnalul dacd" aplrea cineva. $i atuncitata lui Gelu ar fiblrgat repede sculele in sacogd de cirpi groasd,

fhcuti tot de el dintr-o bucatd de prelat[. La cel mai mic zgo-rnot gi htrat de cdine, ar fi ascuns sacoga sub scaun si ar fi iesitimediat afarl" pe platforma de lemn ce ducea la scirile metalicecare coborau in spirald pAndjos, in curte.

Laplecarea din turi, tata lui Gelu avea grijd,,si nu lase utmede cizmdrie" (Gelu, repetind mecanic ce spunea taici'siu) incabina de pazd,.Noi, adicd eu gi Gelu, trebuia sI plecim inainte.

AlexMaroiu

Ne conducea pAni la poart:r intrcprinderii cu ceva timp inaintede plecare ca s[ ne vadi portarii ci plecim.

- Ne vedem acasir, peste o ori., ne spunea {hcdndu-ne cu ochiul.

- Sl-mi aduci si mie o sirmi pentru prastie, cerea Gelu,asa, ca o vorbi aruncati. in vint.

- Ti-am mai spus c5. nu se poate, spunea mereu taici'siu.Hai biiegi, acum plecati acasi!

Ne fhceam ci plecim spre casi, dar o luam spre linia trenului,de partea cealaltd. a gardului, in afara curtii depozitelor. Cdndajungeam aproape de ghereta paznicului ne uitam dacl nu vinecineva pe linia trenului. Apoi fluieram scurt, de doua ori.Imediattata lui Gelu ne arunca sacosa de cdrpi cu pantofii si sculele dec\zmdrie peste gard. Luam sacosa gi fugeam acasi la Gelu. Oparte din drum, Rex si Negru, cdinii din curtea depozitului, se

luau dupi noi, dar, dupi c61iva zeci de metri se opreau si apoi se

intorceau in curtea depozitelor, chemati cu fluierituri repetatede paznicul care il inlocuia pe tata lui Gelu.

Cainii, Rex ;i Negru, botezati de noi dupi multe disculiiin contradictoriu, erau prietenii nostri cei mai buni, pe care iihrineam cu ce mincam si noi, {hri exceptie si chiar oferindu-leportii mai mari. Noi copiii mdncam putin, eram unul mai slab caaltul, dar totu;i vioi gi veseli, de;i ne plingeam deseori de foame.Dar ciinii, cu care eram prieteni si asociati, nu erau niciodatdfldm?,nzi.Mai ales ci {Xceau treabi buni si isi meritau mdncarea.

Si atunci, ca si acum, paznicli sebazau in special pe cdiniicare le {hceau practic toati treaba bine gi gratuit. Ne gdndeamcu groazd ci Rex si Negru vor imbdtrdni curdnd si nu vor maiputea sI alerge si ci ar trebui si ciutim deja un alt ciine care siinceapl sI invete meserie.

Din fericire nu a trebuit si ciutim mult, curAnd ne-am dat seama

ci Negru era de fapt Neagri si, dupi cdteva scene de amor derulatechiar in fata noastri, Negru a ndscut patru pui teribil de frumogi gi

de juciugi care au fost primigi imediat in gasci noastd., singura pro-

10

Ann crrvuqrr . Viala la periferie (Povesten lui Dnn)

lrlt:mi grea fiind, din nou, ce nume sd le ddm si cum s[ ii deosebim.

Latreisdptlmdni dupi eveniment, doi dintre puii noi nis-t rrti au dispdrut, fiind promova+t capazntct de curte acas'i 1a doiI t r rrctionari de Ia depozitele de relee care i-au luat in plase si i-autlrrs acasi, in prima zi de luni inainte de Criciun, ca un fel de

r':ulou pentru copiii 1or.

Cam o dati pe luni, Gelu m[ ruga si merg cu el pAni pe

S(r'ada Sabinelor,la numlrul 1,2P.,o strade de dincolo de Calea

Itrrhovei. Nu era departe. Stiteam de vorbi tot drumul, in special

rlcspre meciurile de fotbal pe care le auzeamla difuzor. Cdteo-tluti, tata lui Gelu ne didea bani de seminte fiindci ne duceam

1rc Strada Sabinelor. $tiam c[ in sacosd erau pantofi desi nici-otlrrti, nici Gelu 9i nici tata lui, nu pronuntau cuvdntul pantofit'irnd venea vorba de Strada Sabinelor. Era un secret despre care

siruteam ci nu e bine si aduc vorba.Intr-o zi,cdnd am traversat bulevardulinvitezi. ca sd nu ne

lovcasc[ tramvaiul, Gelu s-a impiedicat de o bordurd. g\ a cdzut.

Atunci i-a scipat sacosa din mdni si pantofii din sacosi s-au

irrrpristiat pe trotuarul din fala Simigeriei. Nu s-a lovit, dar inlirnp ce adunam pantofii Gelu a izbucnit in pldns si mi-a spus:

- SA nu-i spui niciodati luitata ci am rdsturnat sacoga clr

pantofi. Nu mi bate, dar se va speria si nu va mai dormi noaptea.

l)c multe ori se uiti pe fereastr[ la cine intri in curte. Sd nu spui

rriminui ci ducem pantofi pe Strada Sabinelor. DacX se afld, o

pritim rdu! A continuat sI plingi degi l-am asigurat cI nu aveam

,lc gAnd si spun niminui nimic. Nu credeam ci pantofii pe care

ii clram in sacogi puteau crea un pericol pentru cineva.

- Nu spun nimic, il asiguram.

- Acum trebuie si alergIm, ca sd nu se tin[ cineva dupi noi.

Nu md deranja si fugim pu1in. Lui ii venea mai greu sif ugi cu sacoga cu pantofi in min[. Se uita mereu in urma si se

asigure c[ nu ne urmiregte nimeni. Datoriti lui, mult timp am

tot asociat pantofii cu misterul din Strada Sabinelor, iar de cdte

ll

In primul an de liceu, exact cAnd aveam mai multI nevoiede sfaturi bune, pe neasteptzte a murit bunicul, tatil mamei,dupi ce cu ciliva ani inainte ficuse o parezd. pe parteastdngi.Asociati cu bitrdnetea, parcza iui nu-mi r-u per,rt niciodatddemnl de luat in serios, dragostea mea pentru bunicul respingeatotal ideea cd. el ar fi suferit de ceva. Se mi;ca greu, i1 ajuiam- sXse imbrace dimineata, si tot eu sI se dezbru.. ,"uru, ia.arrd ,ipugin circ din aceste ritualuri, cu acordul lui, evident. $i totugi,suferinta lui inainta spre finalul cel urAt.

Pentru mine bunicul a insemnat intotdeau natatdllui mama,niciodati celelalt bunic, adici tatdl 1ui tata. Era persoana cucate eram in contact tot timpul, cu care convietuiam, gi cu carediscutam toate subiectele lumii, prietenul si consilierul meu,,des tous les jours".

Bunicul a fost persona care, cu ribdare si umor, mi-a mo-delat personalitatea in cea mai mare parte a copirlriei, avindmereu pregi.tite toate rispunsurile de care aveam nevoie la nu-meroasele mele intrebiri. imi vorbea,,destul de deschis" despreorice subiect, ceea ce o nemultumea pe bunica,,,d.sta nu e unmod de a vorbi cu un copil". spre deosebire de el, bunica eramult mai reticenti la limbajul folosit, il apostrofa mereu, ,,iavezi ce prostii ii mai bagi in cap copilului!", replica ea de celemai multe ori automat, indiferent de subiect. Crrn se spune, emai birre si previi decAt si tratezi.

Bunicul insi ridea gi ii spunea: ,,Noi gtim ce facem intot_deauna si avem chiar succes!". De el sunt legate cele mai multelucruri ;i evenimente din copiliria ,rr.u, rrrri.u sanie pe care amavut-o,,,cdt o si-i mai tragi si impingd. pe algii ca sd se dea si

101

AlexMaroiu

el?'i (bunicul,in ziua de pensie, vorbind in goaptd cu bunica),multe, enorm de multe mingii ;i primul meu ghiozdan- Si evi-dent multe altele, care acum nu-mi vin in minte.

Tot el imi fixase gi,,un salariu" calculat cu o formuld.legatd'de vArsta mea, dar gi de prepl de referintl a1 unor produse ,,de

prima necesitate" ca de pild[ semintele de floarea soarelui si de

dovleac,biletele de film gi de ;trand, dulciurile sau fructele (cdnd

nu mi le procuram gratis din gridinile vecinilor). Era, oricum,o formuld gtiingificn.

Salariul avea c scop ,,se invL! sd imi planific de mic cheltu-ie1ile", gi erajustificat de prestarea unor servicii cum ar fi ajutatul1a imbricat si dezbricat, cumpiratul ziarului, dar si ciratul plasei

incircate cu cumpXrituri pe scard de la intrare, de care v-am po-vestit deja (el neputind urca scara abrupti cu mAinile ocupate).

Se mai adlugau pe lista obligaliilor mele tot felul de miciservicii de cdutat si de adus diverse obiecte pe care el nu le gisea

sau treburi pe care nu mai putea sd Ie facl..

Vorbeam mult cu el,la inceput in contradictoriu, din vinamea evident, asta in perioada adolescengeirdzvrdtite 9i obraznice,

iar ulterior, cu trecerea timpului, in tot mai deplin acord, cdnd

timpul lui era integral la dispozitia mea sd*mi rispundea la sutele

mele de intreblri. CAnd eram acasi, eram nedespe4i!.Ag fi putut crede orice, dar niciodati n-am ffezut ci va muri.

Poate si pentru cd niciuna dintre persoanele apropiate nu fuseseri

nici mlcar bolnave pdni atunci 9i pentru c[ moartea, desi era o

notiune cunoscuti gi acceptati teoretic, rimdnea pentru mineincd total abstracti.

Bunicul fdcea parte integrantd din universul meu, daci nucumva el era chiar universul meu. Prea mic pentru a-i inlelegeinvaliditatea, il tratam uneori cu neatentie, motiv pentru care

mama mi. certa adesea justificat. Dar, dincolo de obrdzniciilemele de copil ris{b1at, situalie partial datoratd chiar buniculuicare imi fhcea toate chefurile, dragostea ce ne lega era sinceri

102

ANn cnrvugrr. Viata la periferie (Povestea lui Dan)

si solidd, noi fhcdnd corp comun in toate situatiile conflictualeapdrute in familie din cauza mea. $i nu erau decdt zilnice.

Da, in mintea mea de copil, bunicul era nemuritor pentruci il iubeam, pentru ci aveam nevoie de el gi pentru ci fericireamea, care i se datora gi lui, trebuia intretinuti in continuareinci o bunl bucatd de timp. Ce simteam nu era egoism ci odependenfi totall. de prietenul meu drag. L-am plins mereu de

atunci, dar l-am si clutat zilntc, nu pot si cred in moartea lui.Nu vreau. Mai gtiu, sunt sigur de asta, ci degi 1*am iubit foartemult, el m-a iubit inci si mai mult.

in ultimii lui ani de viagd.,fusese mereu 1a dispozigia mea.Fusese inginer de drumuri gi poduri, dar si constructor dupicaz,vn om practic gi obignuit cu munca aspra de santier, dar si

cu relagiile directe si complicate cu muncitorii din construcfii.Executase multe drumuri si poduri, diguri gi cheiuri in por-

turi gi chiar fundatia Cazino't\ui din Constanta. Repetam asta

mereu, tuturor, mi se pirea normal s[ gtie toatl lumea.i9i tri.ise o bunl parte din viatl, cdt se poate de frumos,

de util 9i de corect. Strdnsese si ceva bani cu care isi con-struise o casi in Galagi si alte doud in Tulcea gi Micin, inDobrogea. $i in plus avusese si ceva terenuri date in lucruprin arendasi tocmiti.

Cdnd s-a schimbat regimul si au venit comunistii, a trebuitsi. se ascundd. aproape un an ca si nu fie inchis, fiind considerat

,,mare chiabur" gi deci dusman al poporului pentru cd" avea o

avere impresionantd, case gi terenuri.A pierdut tot, asta nu mai conta acum. $i-a salvat doar v\aEa

si cdteva bijuterii si lucruri diverse, mobih, tacAmuri de argint,veseli de porgelan,lenjerie brodati de bunica in pensionul undefusese ulterior profesoari de desen si broderie. Salvase deciastfel de lucruri, ca de pildi fege de masi. brodate, cuverturi gi

perdele (lucruri pe care comunigtii nu le-au apreciat negtiindla ce folosesc).

103