Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

AVOCATUL POPORULUI

Dosar de studiu - Presă şi actualitate

Profesor îndrumător: Filip DeliaMădălina Bălăşescu An I, Grupa 5

Bucureşti2010

1

CUPRINS:

Capitolul I. 1.Avocatul Poporului în Constituţia României

2. Avocatul poporului- prezentare generală

3. Strutura de organizare

Capitolul II Scurt istoric al începuturilor

Capitolul III Avocatul Poporului şi presa românească - Concluzii

ANEXA 1 – note de subsol

ANEXA 2 – articole despre Avocatul Poporului

2

Capitolul I

 1.Avocatul Poporului în Constituţia României   

ARTICOLUL 58: Numirea şi rolul

  (1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea

drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului

sunt specializaţi pe domenii de activitate.

      (2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie

publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul

superior.

      (3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se

stabilesc prin lege organică.

     

ARTICOLUL 59: Exercitarea atribuţiilor

(1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea

persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de

lege.

      (2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului

sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.

     

ARTICOLUL 60: Raportul în faţa Parlamentului

      Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului

rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conţine

recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea

drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. 1

   

3

  2. Avocatul Poporului – prezentare generală

“ Într-un stat democratic, drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie

repectate inclusive de instituţiile statale. Avocatul Poporului este instituţia

care se asigură că în România cetăţenilor le sunt respectate drepturile şi

libertăţile în raportul lor cu autorităţile publice.” 2

Ombudsmanul 3 are ca denumire constituţională în România –

Avocatul Poporului. Această decizie a fost luată în 1991, dar instabilitatea

politică datorată căderii comunismului şi proaspăta legislaţie constituţională

a dus la adoptarea unei legi organice abia în 1997.

Instituţia Avocatul Poporului are ca reglementări juridice Constituţia

României, legile şi regulamentele. Potrivit acestora, mai concret, Legea nr.

35/1997 4 privid organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului,

cel numit în funcţie „coordonează activitatea instituţiei Avocatul Poporului,

primeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele lezate prin încălcarea

drepturilor sau libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei

publice şi decide asupra acestor cereri; urmăreşte rezolvarea legală a

cererilor priite şi cere autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice

în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti,

repunerea în drepturi a petiţionarului şi repararea pagubelor; formulează

puncte de vedere, la cererea Curţii Constituţionale; Poate sesiza Curtea

Constituţională cu prinvirea la neconstituţionalitatea legilor, înainte de

promulgarea acestora; poate sesiza direct Curtea Constituţională cu

excepţia de ceconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor; reprezintă

instituţia Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a

celorlalte autorităţi publice, precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau

juridice; prezint celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la

cererea acestora.” 5

3. Structură de organizare4

Avocatul Poporului este conducătorul instituţiei cu acelaşi nume.

Această instituţie este public autonomă şi independent faţă de orice altă

autoritate publică. Conform Legea 383/2007 6 funcţia de Avocat al

Poporului este asimilată cu cea de ministru.

Avocatul Poporului este numit pe o perioadă de 5 ani ( art. 58, alin. 1 ,

Constituţia României) în şedinţa comună a celor două Camere ale

Parlamentului României( art. 65, lit. I). Avocatul Poporului este propus de

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor, la recomandarea grupurilor

parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului României.

Legea 37/1997 , art. 6, alin. 2 privind organizarea şi funcţionarea

instituţiei Avocatul Poporului, persoana numită poate fi „orice cetăţean

român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la

Curtea Constituţională”. Website-ul instituţiei7 menţionează însă că

Avocatul Poporului este ales „din rândul personalităţilor vieţii publice care

îndeplinesc condiţiile de numire prevăzute pentru judecătorii de la Curtea

Constituţională.

Funcţia de Avocat al Poporului sau adjuncţii acestuia, nu pot avea

nicio altă funcţie public sau privată, excepţie făcând funcţiile didactice din

învăţământu superior (art. 58, alin. 2).

În condiţiile în care instituţia Avocatul Poporului apără drepturile şi

libertăţile cetăţenilor în raporturile sale cu autorităţile publice , Constituţia

României, Legea 37/1997 ; art. 59, alin.2 conţine o prevedere utilă pentru

buna derulare a activitţii instituţiei şi anume că autorităţile publice sunt

obligate să asigure sprijinul necesar Avocatului Poporului pentru

exercitarea atribuţiilor sale (art. 59, alin. 2). Acestea trebuie să comunice,

să pună la dispoziţia Avocatului Poporului, informaţiile, documentele sau

actele pe care le deţin legate de cererile adresate Avocatului Poporului.

5

Avocatul Poporului răspunde doar în faţa Parlamentului României şi

prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte anual sau la cerea

membrilor acestora conform Constituţiei României, art. 60. Aceste rapoarte

sunt publice şi pot şi consultate şi pe website-ul instituţiei Avocatul

Poporului. Rapoartele conţin informaţii cu privire la activitatea instituţiei

Avocatului Poporului şi pot include recomandări privind modificarea

legislaţiei sau alte măsuri menite să protejeze drepturile şi libertăţile

cetăţenilor.

Avocatul Poporului este asistat de adjuncţi, funcţie asimilată cu cea de

secretar de stat ( Legea 383/2007). Adjuncţii sunt numiţi de birourile

permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului la propunerea Avocatului

Poporului, cu avizul comisiilor juridice ale celor două Camere ale

Parlamentului. Aceştia sunt specializaţi pe anumite domenii de activitate,

astfel: drepturile omului (egalitate de sex, cult religios, minorităţi

naţionale); drepturile copilului, famililiei, tinerilor, pensionarilor,

persoanelor cu handicap; armată, justiţie, poliţie, penitenciare; proprietate,

muncă, protecţie socială, impozite şi taxe.

Avocatul Poporului are birouri teritoriale care îşi desfăşoară

activitatea pe raza teritorială de competenţă a curţilor de apel. În cadrul

instituţiei funcţionează Consiliul Consultativ compus din Avocatul Poporului,

adjuncţii şi consilierii săi, secretarul general şi alte persoane desemnate de

Avocatul Poporului. Acesta se întruneşte o dată pe lună sau ori de câte ori

se consideră necesar.

Avocatul Poporului depune jurământul, înaintea începerii mandatului,

în fata celor doua camere ale Parlamentului. Mandatul Avocatului Poporului

înceteaza, înainte de termen, în urmatoarele cazuri:

a) în caz de demisie;

b) revocare din funcţie;

6

c) incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private;

d) imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiie mai mult de 90 de zile,

constatate prin examen medical de specialitate;

e) în caz de deces.

Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării

Constituţiei şi a legilor se face, la propunerea Biroului permanent al

Senatului, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină,

imunităţi şi validări, cu votul majorităţii senatorilor. Demisia,

incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a funcţiei sau decesul se

constată de către Biroul permanent al Senatului în cel mult10 zile de la

apariţia cauzei care determină încetarea mandatului.

Instituţia Avocatul Poporului are buget propriu care face parte

integrantă din bugetul de stat.

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A INSTITUŢIEI AVOCATUL POPORULUI

7

Capitolul II

Istoric – din 1997 până astăzi

În 1991, Constituţia României prevedea, în Titlul II, Cap. IV,

înfiinţarea instituţiei, stabilind totodată modalitatea de numire, rolul şi

atribuţiile avocatului poporului. După cum rezultă şi din dezbaterile

8

Adunării Constituante, legiuitorul a conceput o instituţie care să completeze

în mod organic structurile unui stat modern, democratic, deschis civilizaţiei

occidentale.

Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei

Avocatul Poporului a fost adoptată şi promulgată în luna martie 1997. Au

urmat alegerea avocatului poporului de către Senat, la 20 mai 1997 şi

depunerea jurământului în faţa preşedinţilor celor două Camere ale

Parlamentului României, la 18 iunie 1997.

Din acest moment, primele luni de activitate s-au concentrat în două

direcţii principale: elaborarea Regulamentului de organizare şi funcţionare

a noii instituţii, respectiv demersurile pentru obţinerea unui sediu. Acestea

au reprezentat prima etapă de organizare a instituţiei, în vederea pregătirii

funcţionării la parametri normali, conform atribuţiilor stabilite prin lege. În

toamna aceluiaşi an se fac şi primele angajări cu un minim de persoane

necesare pentru primirea şi înregistrarea cererilor, precum şi pentru

gestionarea fondurilor alocate de Guvernul României din rezerva bugetară.

La 1 decembrie 1997 sunt numiţi cei doi adjuncţi ai avocatului

poporului, iar două zile mai târziu, la 3 decembrie 1997, aceştia depun

jurământul în faţa a doi vicepreşedinţi ai celor două Camere ale

Parlamentului României.

O dată cu aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a

instituţiei Avocatul Poporului de către Biroul Permanent al Senatului şi cu

publicarea acestuia în Monitorul Oficial, la 9 decembrie 1997, se poate

spune că instituţia îşi începe oficial activitatea, în sensul propriu al

cuvântului. Astfel, printr-o fericită coincidenţă, 10 decembrie 1997, cea de a

49-a aniversare a adoptării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului a

reprezentat şi data oficială de naştere a instituţiei Avocatul Poporului. Cu

toate acestea, primele solicitări la adresa avocatului poporului aveau să

sosească încă din mai 1997, la alegerea sa în funcţie, dată fiind rezonanţa

deosebită a acestui eveniment, amplu reflectat în mass-media.

9

Dincolo de volumul neaşteptat de mare de corespondenţă poştală,

avocatul poporului a avut de întâmpinat un număr considerabil de

petiţionari, atât din Bucureşti cât şi din provincie, care l-au contactat direct,

în cadrul audienţelor acordate. Aşadar, activitatea avocatului poporului a

început cu mult înainte de cea instituţionalizată, de punerea la punct a

structurilor organizatorice şi de stabilirea atribuţiilor fiecărui post din

schema instituţiei.

Din cele expuse mai sus rezultă o primă trăsătură caracteristică a

începuturilor instituţiei Avocatul Poporului, anume derularea în paralel a

activităţii de organizare, pe de o parte, de primire şi rezolvare a cererilor

petiţionarilor, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, populaţia a început să se

adreseze avocatului poporului cu mult înainte ca instituţia să fiinţeze ca

atare, ceea ce avea să prefigureze volumul său de muncă, încă din primele

zile de existenţă.

O altă trăsătură o constituie orizontul larg al aşteptărilor publicului în

raport de competenţa actuală a avocatului poporului, trăsătură care avea să

se accentueze în cursul anului 1998.

Debutul în viaţa socială a instituţiei Avocatul Poporului a atras după

sine o dificultate majoră rezultată din lipsa de informaţie în ceea ce priveşte

competenţa şi mijloacele juridice ale avocatului poporului, dar mai ales

limitele sale de acţiune. Ecoul deosebit al înfiinţării instituţiei a fost însoţit

de o necunoaştere la fel de mare a atribuţiilor sale. În consecinţă, Avocatul

Poporului a fost invadat de un număr considerabil de cereri formulate fie în

scris, fie verbal în cadrul audienţelor acordate, situate însă în afara

competenţei, definită prin lege. Acest fapt a sporit activitatea cu un material

redundant, care trebuia totuşi analizat, clasat şi rezolvat. Uneori, rezolvarea

consta exclusiv în redactarea unei scrisori de răspuns către

petiţionar, prin care i se aducea la cunoştinţă că obiectul plângerii sale nu

este de competenţa avocatului poporului. În multe alte situaţii, pentru a

veni în ajutorul celor care solicitau sprijinul, fie că plângerile respective au

10

fost trimise organelor competente, fie că petiţionarul în cauză a primit

îndrumări, în sensul solicitat de acesta, atunci când existau soluţii concrete.

Activitatea suplimentară pe care a desfăşurat-o şi o desfăşoară în

continuare, deşi nu se încadrează strict în obligaţii, se înscrie totuşi într-o

filosofie a instituţiei Avocatul Poporului. Instituţia este chemată să

contribuie la umanizarea relaţiilor dintre individ şi organismele statale. De

altfel, prima vocaţie a instituţiei este aceea de a fi în serviciul cetăţeanului,

de a-l ajuta să-şi cunoască drepturile şi îndatoririle faţă de instituţiile

statului. În acest context, instituţia face cunoscute cât mai larg rolul şi

competenţa avocatului poporului, inclusiv prin citarea, în fiecare scrisoare

de răspuns, a textelor de lege care stabilesc scopul instituţiei, competenţa

generală, precum şi limitele impuse de cadrul legal în vigoare.

Înţelegerea corectă a relaţiei dintre cetăţean şi avocatul poporului

este îngreunată şi de confuzia produsă de termenul “avocat”, cunoscut în

special, ca apărător într-un proces. Din acest motiv, un număr mare de

cazuri sunt de competenţa unei instanţe judecătoreşti. Nu puţine sunt şi

situaţiile în care avocatului poporului i se solicită acordarea de asistenţă

juridică şi reprezentare în instanţă, tocmai datorită acestei denumiri.

Nici relaţiile cu administraţia publică centrală şi locală nu sunt încă

pe deplin lămurite. Există funcţionari ai administraţiei publice care nu au

luat cunoştinţă de Legea nr. 35/1997 şi, în consecinţă, nu înţeleg prea bine

despre ce este vorba, atunci când primesc o scrisoare din partea avocatului

poporului. Tot din necunoaştere sau datorită unor practici îndelungate,

unele organisme ale administraţiei publice nu respectă termenele prevăzute

prin lege pentru a răspunde sesizărilor primite de la avocatul poporului, iar

alteori nu răspund deloc.

Este de presupus că relaţiile cu petiţionarii vor intra pe un făgaş

normal, pe măsură ce se va reuşi aducerea la cunoştinţa populaţiei despre

posibilităţile şi limitele instituţiei. În ceea ce priveşte relaţia cu

administraţia publică, în afară de o largă şi necesară promovare a rolului şi

11

funcţiilor stabilite prin Legea nr. 35/1997, instituţia trebuie să se impună

prin prestigiu şi forţă morală. Avocatul poporului face parte din grupul

restrâns al instituţiilor constituţionale, fiind independent în raport cu

celelalte structuri ale statului. Întrucât el nu poate decide sau impune,

trebuie să convingă.

Debutul în viaţa socială a instituţiei Avocatul Poporului a atras după

sine o dificultate majoră rezultată din lipsa de informaţie în ceea ce priveşte

competenţa şi mijloacele juridice ale avocatului poporului, dar mai ales

limitele sale de acţiune. Ecoul deosebit al înfiinţării instituţiei a fost însoţit

de o necunoaştere la fel de mare a atribuţiilor sale. În consecinţă, s-a

produs o invadare cu un număr considerabil de cereri formulate fie în scris,

fie verbal în cadrul audienţelor acordate, situate însă în afara competenţei,

definită prin lege. Acest fapt a sporit activitatea cu un material redundant,

care trebuia totuşi analizat, clasat şi rezolvat. Uneori, rezolvarea consta

exclusiv în redactarea unei scrisori de răspuns petiţionar, prin care i se

aducea la cunoştinţă că obiectul plângerii sale nu este de competenţa

avocatului poporului.

În multe alte situaţii, pentru a veni în ajutorul celor care solicitau

sprijinul, fie că plângerile respective au fost trimise organelor competente,

fie că petiţionarul în cauză a primit îndrumări, în sensul solicitat de acesta,

atunci când existau soluţii concrete.

Pe lângă dificultăţile inerente oricărui început, instituţia Avocatul

Poporului s-a confruntat multă vreme şi cu lipsa unui sediu propriu. După

numirea în funcţie, avocatul poporului şi-a început activitatea într-un birou

la Secretariatul General al Senatului, ulterior i s-a pus la dispoziţie o

încăpere, devenită aproape “faimoasă”, din incinta bufetului aceleaşi

instituţii. În urma demersurilor pe lângă Secretariatul General al

Guvernului, instituţiei i s-a atribuit, ca sediu provizoriu, o vilă aparţinând

Regiei Autonome a Administraţiei Protocolului Patrimoniului de Stat, pe

12

strada Turgheniev, nr. 22-24, unde am funcţionat în perioada 1 mai – 31

decembrie 1998, păstrând totodată şi spaţiul de la Senat. În tot acest

interval angajaţii instituţiei au fost divizaţi în două sedii diferite, la mare

distanţă unul de celălalt. Accesul public fiind permis doar la Senat, acolo s-

au organizat în continuare audienţele, primirea şi înregistrarea cererilor,

restul personalului fiind la sediul din str. Turgheniev. Avocatul poporului îşi

împărţea astfel timpul între audienţele de la Senat şi celelalte activităţi care

îi reclamau prezenţa în str. Turgheniev. Din această cauză s-au înregistrat

dificultăţi de coordonare a activităţii şi de comunicare între diversele

compartimente ale instituţiei.

Cum însă şi clădirea din strada Turgheniev reprezenta tot o soluţie

provizorie, eforturile s-au concentrat mai departe în vederea obţinerii unui

sediu corespunzător. În acest sens, trebuie subliniat sprijinul de care s-a

bucurat instituţia din partea Parlamentului României care, prin Legea nr.

125 din 22 iunie 1998, instituia obligaţia Guvernului şi a Consiliului General

al Municipiului Bucureşti de a-i pune la dispoziţie localul necesar. Astfel,

prin Hotărârea de Guvern nr. 743 din 22 octombrie 1998, instituţia a primit

un sediu permanent, în Bd. Iancu de Hunedoara nr. 3-5, unde s-au mutat

începând cu primele zile ale anului 1999.

Aceste inconveniente ale începutului, în mare parte obiective, au

produs unele disfuncţionalităţi în activitate. În primul rând, din cauza lipsei

unor spaţii adecvate, nu a fost posibilă angajarea întregului personal

necesar. Astfel, din decembrie 1997 până în mai 1998, când toată instituţia

dispunea de numai 45 mp,au funcţionat cu un număr total de 21 de

persoane, dintre care numai 5 cu pregătire juridică, în afară de avocatul

poporului şi adjuncţii săi. La 31 decembrie 1997 existau deja 1168 de cereri

înregistrate, urmate de alte 1079, până la 1 mai 1998. Alăturând cele două

cifre, numărul de cereri, respectiv de angajaţi, dificultăţile întâmpinate la

începutul activităţii apar în adevărata lor dimensiune. Se cuvine să arătăm

aici şi că lipsa unor condiţii minimale care să corespundă standardelor unei

13

instituţii care lucrează cu publicul, având de stocat şi arhivat documentele

preluate a determinat apariţia unor dificultăţi aproape insurmontabile de

ordonare a volumului impresionant de petiţii, acte, răspunsuri şi sesizări.

Disproporţia dintre volumul de muncă şi capacitatea de execuţie a

avut drept consecinţă o întârziere destul de mare în şi expedierea

răspunsurilor către petiţionari.

Având în vedere că instituţia Avocatul Poporului îşi orientează activitatea

către promovarea unei corecte atitudini a administraţiei publice faţă de

populaţie, petiţionarii care nu primeau răspunsul la timp puteau acuza

tocmai de practicile şi mentalităţile pe care se străduia instituţia să le

reformuleze. Această situaţie s-a remediat pe parcurs, la sfârşitul perioadei

la care se referă raportul nemaiexistând întârzieri semnificative în relaţiile

cu petiţionarii.

O dată cu mutarea instituţiei la noul sediu, începând cu 12 ianuarie

1999, se consideră că tot acest “purgatoriu” a fost depăşit.

Astfel, dacă în primele luni ale lui 1998 instituţia beneficia de un

număr redus de specialişti, iar cererile erau stocate în cutii de carton, în

primul trimestru al anului 1999 s-a reuşit punerea în practică o aplicaţie

software de gestionare a documentelor, special dezvoltată pentru a

corespunde cerinţelor de înregistrare, prelucrare şi stocare a lucrărilor

întocmite de personalul instituţiei.

Funcţionarea în bune condiţii a acestei aplicaţii, în cursul anului 1999,

va permite o mai mare rapiditate a fluxului informaţiei, organizarea şi

evidenţa circuitului de prelucrare a cererilor, respectiv a lucrărilor

întocmite pentru soluţionarea lor, urmărirea operativă a rezultatelor

demersurilor instituţiei, selectarea automată a datelor necesare pentru

întocmirea unor statistici şi sinteze care să stea la baza rapoartelor

avocatului poporului. Nu în ultimul rând, acest sistem va permite aprecierea

obiectivă a cantităţii şi calităţii lucrărilor efectuate de personalul de

14

specialitate în cadrul atribuţiilor de serviciu, favorizând aplicarea normelor

de stabilire a performanţei individuale,

reglemantate în baza Legii nr. 154/1998.

De asemenea, noile condiţii permit desfăşurarea unor activităţi mult

mai susţinute, inclusiv deplasări la faţa locului pentru cercetarea directă a

situaţiilor reclamate, în rândul cărora intră şi vizitele în penitenciare şi

unităţi militare, cămine de orfani, de bătrâni, centre de primire a

refugiaţilor şi azilanţilor etc.

În afară de necunoaşterea atribuţiilor specifice ale avocatului

poporului, mai există o cauză ce justifică obiectul relativ limitat al

plângerilor depuse. Cetăţenii nu-şi cunosc încă în totalitate propriile

drepturi şi libertăţi, aşa încât nu sesizează sau sunt obişnuiţi să accepte

abuzurile pe care le comit unii funcţionari ai administraţiei publice centrale

sau locale, considerându-le un rău de neînlăturat. De aceea, în activitatea

instituţiei se are în vedere şi o amplă campanie de informare cu privire la

drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi la modalităţile de apărare în

cazul încălcării acestora.

La 31 decembrie 1998, personalul din cadrul instituţiei Avocatul

Poporului era compus din 67 de salariaţi, din care:

- avocatul poporului (cu rang de ministru)

- doi adjuncţi (cu rang de secretar de stat)

- secretar general

- cinci şefi de departament

- doi consilieri

- patru experţi

- un director la direcţia informatică şi secretariat

- trei şefi de serviciu

- consultanţi, referenţi, referenţi debutanţi, şoferi, muncitor

întreţinere, îngrijitor.

15

Ca urmare a lipsei de spaţiu şi a condiţiilor improprii în care a

funcţionat o mare parte a anului 1998, nu s-a putut angaja întregul personal

necesar unei activităţi la capacitatea normală. Din această cauză, în loc să

se reducă decalajul dintre cererile primite şi cazurile rezolvate, dimpotrivă,

acest decalaj a crescut în prima parte a anului 1998. La începutul lunii

aprilie 1998, s-a organizat un concurs pentru ocuparea unor posturi de

referenţi debutanţi, rezervat numai absolvenţilor facultăţilor de drept, din

ultimii trei ani. Selecţia a fost extrem de riguroasă, datorită numărului mare

de candidaţi înscrişi la concurs. În cele din urmă, au fost admişi 20 de tineri

absolvenţi, repartizaţi pe lângă cadrele cu experienţă juridică. În acest fel,

la finele anului, Avocatul poporului a reuşit să ajungă la zi cu prelucrarea şi

soluţionarea petiţiilor.

Angajarea unui număr mare de tineri, care practic au dublat efectivul

instituţiei, face parte dintr-o politică de personal pe termen lung. Întrucât în

România nu exista experienţă în materia instituţiei Avocatul Poporului, s-a

considerat că ar fi mai indicat să se formeze un grup de tineri care, în timp,

să devină un nucleu de specialişti, capabil să asigure continuitatea

funcţionării instituţiei în condiţii optime.

Instituţia Avocatul Poporului funcţionează în baza Legii Nr. 35/1997 şi

a Regulamentului de organizare şi funcţionare. În virtutea acestor

reglementări, avocatul poporului este îndreptăţit să primească şi să

analizeze cererile, plângerile sau sesizările venite din partea oricărei

persoane fizice, indiferent de cetăţenie, vârstă, sex, apartenenţă politică sau

convingeri religioase (art. 14 alin. 2). Liberul acces al oricărei persoane,

indiferent de cetăţenie, relevă caracterul modern şi vocaţia europeană a

instituţiei. Cu alte cuvinte, orice străin sau apatrid care se consideră lezat în

drepturile şi libertăţile sale de către o autoritate administrativă de pe

teritoriul României are dreptul să se plângă avocatului poporului.

Sesizarea avocatului poporului se poate face la cererea persoanelor

lezate sau din proprie iniţiativă. În cazul în care avocatul poporului constată

16

că plângerea persoanei lezate este întemeiată, el va cere în scris autorităţii

administraţiei publice care a încălcat drepturile acesteia să reformeze sau

să revoce actul administrativ, să repare pagubele produse, precum şi să

repună persoana lezată în situaţia anterioară (art. 22 alin. 1). Totodată,

potrivit art. 20, avocatul poporului emite, în exercitarea atribuţiilor sale,

recomandări prin care sesizează autorităţile administraţiei publice asupra

ilegalităţii actelor sau faptelor administrative constatate ca atare, în urma

verificărilor efectuate.

În cazul în care recomandarea este ignorată, avocatul poporului se

poate adresa, în condiţiile legii, autorităţilor administraţiei publice ierarhic

superioare, iar – în cazul administraţiei publice locale - prefectului, apoi

Guvernului şi, în eventualitatea neadoptării măsurilor necesare, să

comunice acest lucru Parlamentului.

Din această descriere rezumativă a atribuţiilor avocatului poporului s-

ar putea naşte întrebarea dacă o atare instituţie nu se suprapune, într-o

măsură, zonei contenciosului administrativ. Aşa cum avea să dovedească

însă experienţa din chiar primul an de funcţionare, nemaivorbind de

practica tradiţională a instituţiilor similare din Europa Occidentală şi

Centrală, avocatul poporului s-a evidenţiat ca un mecanism de control

extrajurisdicţional, necontencios, care se justifică prin flexibilitate,

operativitate şi, mai ales, care să nu implice nici un fel de cheltuieli pentru

petiţionar.

Prima operaţie în cadrul activităţii instituţiei Avocatul Poporului este

înregistrarea cererilor, însoţită de actele şi documentele care să susţină

faptele invocate. În funcţie de obiectul cererii, aceasta este repartizată spre

unul din departamentele de specialitate, unde se propune deschiderea unui

dosar - în cazul în care se constată elemente care indică posibilitatea

intervenţiei avocatului poporului, fie, dimpotrivă, se propune respingerea

cererii, dacă solicitarea petiţionarului se situează în afara competenţelor

stabilite prin lege. În ambele situaţii, avocatul poporului decide asupra

17

propunerii de rezolvare, respectiv de redactare a lucrărilor din dosar şi a

adresei de răspuns pentru petiţionar.

O a doua cale de deschidere a unui dosar este sesizarea din oficiu, ca

urmare a unei informaţii extrase din presa scrisă sau vorbită, a unei

atenţionări din partea unei organizaţii sau pe baza constatărilor proprii.

Sesizarea din oficiu ia forma unui referat aprobat de conducerea instituţiei,

urmând apoi circuitul obişnuit al cererilor.

Un dosar aflat în lucru presupune mai multe demersuri în funcţie de

complexitatea cauzei cercetate: dispunerea unei audienţe sau solicitarea de

informaţii suplimentare, o întreagă corespondenţă purtată, pe de o parte cu

petiţionarul, iar pe de altă parte cu autoritatea sau autorităţile publice

implicate în acel caz, eventual o cercetare la faţa locului şi, în sfârşit, o

posibilă sesizare a altor autorităţi ale administraţiei publice, ierarhic

superioare sau dispunând de atribuţii de control, atunci când cea iniţial

sesizată asupra ilegalităţii săvârşite nu a dat curs recomandării emise de

avocatul poporului.

O dată cu apariţia instituţiei Avocatul Poporului, s-a pus şi problema

stabilirii unor canale de comunicare şi a armonizării activităţilor sale cu alte

instituţii, în scopul bunei funcţionări. De altfel, în Regulamentul de

organizare şi funcţionare se prevede în mod expres instituirea unor

“contacte directe şi permanente cu instituţiile statului … în vederea

realizării competenţei instituţiei Avocatul Poporului”.

Există mai multe tipuri de relaţii, în funcţie de obiectivele pe care şi le

propune instituţia. Mai întâi, relaţiile prin care se urmăreşte rezolvarea

directă a unor situaţii semnalate de către persoanele care li se adresează. În

această categorie intră contactele pe care avocatul poporului le stabileşte

cu autorităţile administraţiei publice, locală sau centrală, împotriva cărora

se îndreaptă plângerile primite.

În al doilea rând, relaţiile prin care instituţia Avocatul Poporului

intervine către alte instituţii, abilitate să soluţioneze cazurile semnalate. Din 18

această categorie fac parte Ministerul Public (ca urmare a sesizării

procurorului general de către avocatul poporului), Ministerul de Interne şi

Ministerul Justiţiei.

O relaţie bine consolidată există şi între instituţia Avocatul Poporului

şi Secretariatul General al Guvernului, respectiv Preşedinţia României, care

trimite în mod frecvent scrisori ale petiţionarilor, spre analiză şi rezolvare.

În afară de aceste fluxuri relaţionale, avocatul poporului, adjuncţii săi

sau specialişti din cadrul instituţiei au participat la diverse manifestări

având ca subiect teme apropiate profilului instituţiei noastre.

Dintre acestea menţionăm seminariile şi reuniunile organizate de

Comisiile pentru Drepturile Omului din Senat şi Camera Deputaţilor,

Comisia Parlamentară pentru Integrare Europeană, Direcţia Generală a

Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei, Institutul Român pentru Drepturile

Omului şi altele.

Relaţiile instituţiei Avocatul Poporului cu asociaţii, fundaţii sau alte

organisme ale societăţii civile sunt relaţii de colaborare bazate pe scopuri şi

interese comune vizând, în special, promovarea şi apărarea drepturilor şi

libertăţilor cetăţeneşti.

În relaţia cu societatea civilă trebuie menţionat sprijinul deosebit de

care s-a bucurat instituţia avocatul poporului prin finanţarea, de către

Fundaţia pentru o Societate Deschisă, a achiziţionării aplicaţiei software

pentru sistemul de gestionare a documentelor.

Ştirea privind numirea avocatului poporului de către Parlamentul

României s-a răspândit curând în mediile internaţionale. Au început să

sosească scrisori de felicitare de la ombudsmani din toată lumea. Totodată,

s-au primit şi propuneri pentru vizite reciproce, în vederea iniţierii de relaţii

bilaterale.

Principala preocupare a instituţiei Avocatul Poporului a fost însă stabilirea

contactelor cu organismele internaţionale care reunesc ombudsmanii din

19

lumea întreagă, respectiv din Europa. Organizaţia mondială a ombusman-

ilor este INSTITUTUL INTERNAŢIONAL AL OMBUDSMAN-ULUI, cu sediul

la Edmonton, Alberta, Canada. Institutul iniţiază programe pentru schimbul

de informaţii şi experienţă între ombudsmanii naţionali din toate statele

unde există asemenea instituţii, organizează conferinţe şi reuniuni

periodice. Organizaţia are mai multe publicaţii care apar în cele trei limbi

oficiale: engleză, franceză şi spaniolă. În urma afilierii la acest organism

internaţional, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 206 din 23

noiembrie 1998, instituţia a intrat în marea familie a ombudsman-ilor din

întreaga lume. În martie 1998, avocatul poporului a vizitat Suedia, cu o

delegaţie care a inclus personalităţi ale organizaţiilor neguvernamentale din

România, specialişti în domeniul drepturilor omului şi ziarişti. Vizita a fost

organizată şi finanţată de Institutul Suedez.

O lună mai târziu, în aprilie 1998, domnul Claes Eklundh,

ombudsman-ul parlamentar şef din Suedia, a vizitat România, ca răspuns la

vizita delegaţiei române în Suedia. Cu această ocazie, ombudsman-ul suedez

a ţinut o prelegere asupra principiilor şi a modului de organizare şi

funcţionare a acestei instituţii cu mare tradiţie în Suedia.

În iulie – august 1998, un adjunct al avocatului poporului a participat

la un simpozion organizat de Fundaţia Freedom House (SUA), cu tema

“Metode de soluţionare a plângerilor cetăţenilor”. În luna octombrie 1998, o

delegaţie a instituţiei condusă de avocatul poporului a vizitat instituţia

ombudsman-ului din Polonia, la invitaţia părţii poloneze.

20

În noiembrie 1998, a fost vizita dl. E.B.C. Osmotherly, ombudsman-ul

pentru administraţie publică locală din Anglia, care a ţinut o prelegere în

faţa personalului instituţiei, împărtăşind din experienţa propriei instituţii.

Relaţiile internaţionale ale instituţiei Avocatul Poporului nu s-au

limitat însă la contacte cu instituţii similare din alte ţări. În acest sens, este

de menţionat faptul că, în luna mai 1998, am primit vizita delegaţiei

Comisiei Juridice a Bundestag-ului, care s-a interesat de modul de

funcţionare a instituţiei şi de mijloacele juridice de care aceasta dispune în

apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

CAPITOLUL III

1.Avocatul Poporului şi presa românească – Concluzii

În presa românească Avocatul Poporului este deseori numit “omul

invizibil”, “avocatul aproape anonim”, deşi site-ul oficial al acestei instituţii

îi atribuie multe reuşite.

Rapoartele anuale şi comunicatele de presa scot în evidenţă atât

strategiile cât şi rezultatele pe care Avocatul Poporului le deţine. Dacă se

face referire strict la persoana din conducere, concret pentru prezent – Ioan

Muraru, atunci lipsa de transparenţă ar putea fi o măsură de protecţie

împotriva mediatizării. Aspru criticat de presă pentru indulgenţa cu

administraţiile publice, Avocatul Poporului a primit de-a lungul anilor titlul

de “protejat al lui Băsescu”.

Cu toate acestea, Ioan Muraru nu poate fi găsit - atât el cât şi

instituţia în fruntea căreia se află – în prea multe scandaluri cu iz politic sau

de altă natură.

Spre deosebire de alţi ombudsmani, ai altor state, care se implică în

problemele tuturor sectoarelor din domeniul public, mai puţin al instanţelor

judecătoreşti, Avocatul Poporului roman oferă recomandări şi indicaţii

atunci când este motivat din exterior: “Ombudsmanul trebuie să rămână

această instituţie frumoasă, ştiţi cum îi spun eu? Ca preotul când vine de

Bobotează cu căldăruşa de agheasmă şi busuiocul! Ăsta e ombudsmanul:

deschide uşi, te ascultă, încearcă să-ţi aline suferinţa, eu personal nu doresc

să fiu un alt poliţist”. [Ioan Muraru]

Avocatul Poporului din România salvează aparenţele unui pacifist

sensibil. Având o latură emoţională dezvoltâată şi o atitudine împotriva

violenţei, Ioan Muraru explică: „Au existat unele încercări în Parlament să

ne dea chiar mijloace de constrângere a instituţiilor, însemnând chiar

trimiteri în judecată, nu doar la contencios, amenzo, dar eu întotdeauna le-

am explicat parlamentarilor, şi până acum am reuşit să-i lămuresc, că, în

momentul în care ne-ar da asemenea atribuţii noi, am deveni un fel de

autoritate poliţienească şi sensurile noastre ar fi denaturate. Trebuie să ştiţi

următorul lucru: atunci când te duci să stai de vorbă cu cineva, primar, stă

de vorbă cu tine dacă îi spui – Domnule, sunt Avocatul Poporului! , nu prea

ştie ce înseamnă Avocatul Poporului, dar stă de vorbă. Dar dacă te vede că

te duci aşa, clonţios, hai să spun ca un procurpr, să nu supăr poliţiştii, că şi

eu am fost procuror, nu prea stă de vorbă cu tine! te priveşte cu răceală. „

Presa consideră că factorul emoţional nu-şi are locul în administraţiile

publice, însă o analiză psihologică ar aduce mai multe argumente pentru

opinia lui Ioan Muraru. Întrucât este printre puţinele persoane publice care

expune astfel de principii, se ridică o întrebare: Avocatul Poporului este

omul cu valori morale, care vrea să ofere un start motivaţional pentru

evoluţie sau totul e un joc politic.

O analiză personală, după unul din cazurile expuse chiar de Avocatul

Poporului m-ar determina să cred într-un om de valoare: „Un inginer

pensionar de 87 de ani a venit să se plângă că pensia sa e greşit calculată –

“De 6 luni mă tot duc la Casele de Pensii", mi-a spus el, "şi primul lucru pe

care mă întreabă e ce vârstă am. Când le spun 87, îmi zic "Duceţi-vă acasă,

că vă răspundem noi!". În urma anchetei la Casa de Pensii am constatat că,

în loc de 300 de lei, trebuiau să-i dea 600 de lei, statul trebuia să-i restituie

vreo 9.000 de lei, s-a rezolvat abia dupa ce ne-am dus la funcţionarul

respectiv şi l-am obligat să ne arate hârtiile.".

Din alt punct de vedere, în această instituţie a fost observată de presa

influenţa puternică a conducătorului statului român, Traian Băsescu. Atunci

când influenţele politice îşi fac “jocul” , onoarea, etica, valoarea rămân doar

la nivel de cuvinte.

Deşi românii nu înţeleg suficiente despre această instituţie consider

că un număr mai mare de oameni ar apela la ea dacă ar exista o promovare

a serviciilor oferite.

Problema adevărată cred totuşi că este lipsa promovării românilor în

această instituţie. Dacă Avocatul Poporului şi-ar cunoaşte românii şi

problemele lor, recomandările şi îndemnurile spre administraţiile publice

care nu îşi respectă cetăţenii ar deveni imperative şi impuse.

ANEXA 1

1 Constituţia României 31/10/2003, Titlul 2, Capitolul IV, Publicat in

Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 31/10/2003

2.Oana Băluţă, Instituşii interne si Internationale, editura universitatii din

bucureti, 2009 pp.99     

3 OMBUDSMÁN s. m. (în țările scandinave) personalitate independentă

care are sarcina să examineze plângerile cetățenilor împotriva

administrației. (< fr. ombudsman), Marele dicționar de neologisme, Florin

Marcu, Editura Saeculum, 2000

4 Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei

Avocatul Poporului

(publicata in Monitorul Oficial nr. 48 din 20 martie 1997)

5 Idem 2

6 LEGE nr. 383 din 28 decembrie 2007 pentru modificarea şi completarea art. 36 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată.

7 www.avp.ro

ANEXA 2

Federaţia Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret a sesizat Avocatul Poporului întrucât consideră că două articole din ordonanţa legată de salarizarea bugetarilor sunt neconstituţionale.

Sindicaliştii spun că Executivul nu şi-a respectat promisiunile din campania electorală. Deşi s-au votat majorări salariale de 50 la sută începând cu octombrie anul trecut, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă care prevede o eşalonare a majorărilor, iar prima tranşă ar urma să fie acordată abia de la 1 aprilie.

Reprezentanţii Spiru Haret consideră că actul care blochează efectele acestei legi este neconstituţional. Federaţia Spiru Haret va înainta o plângere şi la Guvern, prin care va solicita modificarea respectivei Ordonanţei de urgenţă.

Sursa: 10 februarie 2009, realitatea.net

Pensiile speciale: Scrisoare către Avocatul Poporului

Preşedintele fondator al PC, senatorul Dan Voiculescu, i-a trimis o scrisoare deschisă Avocatului Poporului, căruia îi solicită să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea pensiilor speciale şi, implicit, a tuturor normelor legislative care le-au introdus. Redăm textul acestei scrisori. 13/04/2009   Domnule profesor doctor Ioan Muraru,În cadrul sistemului instituţional românesc, instituţia pe care o conduceţi, Avocatul Poporului, are un rol determinant: veghează la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români şi sesizează Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea oricărei legi sau ordonanţe.Articolul 16 alin. (1) din Constituţia României prevede că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Aplicând acest principiu constituţional fundamental, articolul 2 din Legea  nr. 19/2000, privind sistemul pu-blic de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că pentru toţi contribuabilii şi beneficiarii sistemului public "statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept... asigură tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege... fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite". în esenţă, Legea nr. 19/2000 instrumentează un principiu extrem de simplu: fiecare primeşte atât cât a contribuit.

Însă aplicarea principiului constituţional al egalităţii tuturor cetăţenilor români în faţa legii a fost anulată printr-o serie de legi speciale, care au generat discriminări profunde în cadrul sistemului naţional de pensii. în prezent, există categorii profesionale care, prin excepţie de la prevederile Legii nr. 19/2000, beneficiază de privilegii discriminatorii: plătesc contribuţii mai mici, au stagii de cotizare reduse şi primesc pensii care ajung până la 100% din venitul brut. Toate aceste pensii speciale sunt plătite direct de la bugetul de stat. în acest fel, există categorii sociale care primesc mai mult decât contribuie, diferenţa fiind acoperită din efortul financiar al tuturor cetăţenilor României.

Recunoscând discriminările evidente introduse de legile care instituie pensii speciale, asumând responsabilitatea pe care o aveţi pentru respectarea literei şi spiritul Constituţiei şi aplicând prevederile articolului 13 litera f) din Legea nr. 35/1997, privind organizarea instituţiei Avocatului Poporului, vă solicit să sesizaţi Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea pensiilor speciale şi, implicit, a tuturor normelor legislative care le-au introdus.  Senator Dan VoiculescuIniţiatorul propunerii legislative privind eliminarea pensiilor speciale

Sursa: Jurnalul Naţional

Sursa: Jurnalul Naţional

Sursa :Jurnalul Naţional

CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 94 referitoare la Corpul de Control şi DLAF17 Noi 2009  Curtea Constituţională a admis, marţi, sesizarea Avocatului Poporului privind dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009, care a înlocuit OUG 3/2009, privind reorganizarea Corpului de Control al Primului Ministru şi a DLAF, declarată neconstituţională în iulie.

Excepţia a fost ridicată direct de Avocatul Poporului şi se referă la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 31 august 2009, potrivit unui comunicat al AVP remis pe 19 octombrie.

Guvernul a promovat ordonanţa de urgenţă 94, prin care pune în acord prevederile referitoare la angajaţii DLAF şi Corpului de Control al Primului-Ministru cu decizia Curţii Constituţionale din luna iulie. Potrivit noii ordonanţe, numirea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă ale personalului DLAF şi CC se realizează prin act administrativ al ordonatorului principal de credite al Secretaritului General al Guvernului.

OUG mai prevede că personalul Corpului de Control beneficiază în continuare de salarii de bază cu 50% mai mari decât cele prevăzute de lege pentru aparatul de lucru al Guvernului şi că este obligat să aibă "un comportament decent, moral şi legal".

Decizia de a promova noile reglementări prin OUG vine după ce Executivul iniţiase, la mijlocul lunii iulie un proiect de lege în acest sens, care ar fi trebuit să fie votat în regim de urgenţă în Parlament. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat, pe 20 iulie, pentru NewsIn că Executivul a aprobat deja un proiect de Lege care conţine prevederile din OUG 3/2009 privind reorganizarea Corpului de Control şi DLAF, mai puţin pe cele declarate neconstituţionale, precum angajarea în baza încrederii acordate de premier şi obligaţia de a semna angajamentul de loialiate. Ministrul a spus că proiectul de Lege trebuie aprobat în 45 de zile, potrivit Constituţiei, în caz contrar va fi generat un vid legislativ, şi speră că acesta va fi luat în discuţie în sesiunea parlamentară extraordinară de la sfârşitul lunii iulie. În şedinţa din 27 iulie a Camerei Deputaţilor, proiectul nu a fost inclus pe ordinea de zi.

Curtea Constituţională (CCR) a declarat neconstituţională, la începutul lunii iulie, Legea de aprobare a OUG 3/2009 privind reorganizarea Corpului de Control al Primului Ministru şi a Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF).

Potrivit motivării CCR, încadrarea personalului DLAF şi al Corpului de Control în baza încrederii acordate de prim-ministru, cu avizul viceprim-ministrului şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate, reprezintă criterii de angajare subiective. "Condiţia introdusă prin OUG 3/2009, care prevede încadrarea numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului, după caz, este una esenţialmente subiectivă, care reprezintă rezultatul opţiunii necenzurabile a unei persoane. Prevederea legală criticată constituie premisele încheierii sau încetării unor contracte individuale de muncă pe baza unor criterii aleatorii, pur subiective, deşi ceea ce trebuie să guverneze aceste raporturi este competenţa profesională care întotdeauna poate fi evaluată pe criterii obiective", se arată în motivarea Curţii Constituţionale.

Curtea constată că personalul încadrat la Corpul de Control al Guvernului şi la DLAF este, potrivit legii, personal contractual, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică. Prin urmare, raporturile de muncă stabilite sunt guvernate de Codul Muncii - Legea 53/2003.

OUG 3/2009 prevedea că personalul Corpului de Control al Primului-Ministru şi cel al DLAF este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate. Retragerea încrederii avea ca efect eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz.

Sursa: Cotidianul

32

Corectitudinea alegerilor, la mâna Avocatului Poporului01 Oct 2009 Lucian Gheorghiu

PNL şi foarte posibil şi PSD vor cere instituţiei Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională privind abaterile de la Legea fundamentală ale ordonanţei care modifică Legea referendumului. Tentativa premierului Emil Boc de a modifica Legea referendumului, pentru a facilita organizarea unei consultări populare propuse de şeful statului paralel cu alegerile prezidenţiale, ar putea fi blocată sau corectată de Curtea Constituţională. Chiar dacă până joi ordonanţa de urgenţă adoptată miercuri seară la Palatul Victoria nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, deja există semnale oficiale privind atacarea ei. Astfel, miercuri seară, la Realitatea TV, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că liberalii vor solicita Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa neconstituţionalităţii ordonanţei elaborate de Executiv. Joi, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat pentru Cotidianul că şi formaţiunea sa politică intenţionează să atace respectiva ordonanţă de urgenţă la Curtea Constituţională prin intermediul Avocatului Poporului.

Ordonanţa de urgenţă care a inflamat scena politică stabileşte ca Parlamentul să fie obligat în 20 de zile să răspundă favorabil solicitării preşedintelui de organizare a unui referendum pe o temă de interes naţional, în caz contrar, şeful statului având dreptul să emită decretul pentru referendum.

Legea 3/2000 (nu stabileşte un termen-limită în interiorul căruia Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra solicitării şefului statului privind organizarea unui referendum, dar liderii politici şi juriştii din PNL şi PSD consideră că Parlamentului nu i se poate impune, prin ordonanţă de urgenţă modul de exercitare a unor atribuţii. “Se încalcă în primul rând principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, şi mai sunt şi alte elemente de neconstituţionalitate”, spune chestorul Camerei Deputaţilor, liberalul Dan Motreanu. “Prin această OUG se încalcă articolul 115, alineat 6, din Constituţie, prin care se stipulează că «Ordonanţele de Urgenţă ... nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului». Iar Parlamentul este instituţie fundamentală a statului”, declară deputata liberală Alina Gorghiu.

Una dintre modificările din OUG adoptată miercuri seară mai stabileşte (conform unor surse guvernamentale) ca votul la referendumul solicitat de preşedintele Traian Băsescu (privind opţiunea pentru un parlament unicameral - n.a.) să poată să fie exercitat în aceleaşi secţii de votare amenajate pentru alegerile prezidenţiale, cu ştampile separate şi liste suplimentare. Şi această prevedere este contestată cu vehemenţă. Deputatul PSD Anghel Stanciu, membru în

33

ultimele două comisii de cod electoral, susţine că un referendum nu se poate desfăşura pe liste suplimentare. “Un referendum este considerat ca fiind valabil dacă la urne se prezintă 50% plus 1 din alegătorii înscrişi pe listele electorale permanente. Deci nu ai cum să ţii evidenţa prezenţei electoratului dacă utilizezi liste suplimentare”, ne-a declarat Anghel Stanciu. “De ani de zile, listele suplimentare au fost motiv de dispute politice şi de acuzaţii privind posibile fraude la vot. Prin aceste reglementări, guvernul Boc se face complice la o fraudă morală, pentru că este pentru prima dată când un candidat la prezidenţiale propune desfăşurarea paralel a unui referendum prin care vrea să impună o lege”, a mai precizat Dan Motreanu. De menţionat că la alegerile pentru Parlamentul European, din 2007, guvernul Tăriceanu II, tot la cererea lui Traian Băsescu, a decis ca referendumul şi euroalegerile să fie organizate în aceleaşi clădiri, dar în spaţii diferite, acolo unde secţiile de vot nu au putut fi amenajate în aceeaşi încăpere. Atunci s-au utilizat liste electorale permanente şi au funcţionat birouri de secţie de votare separate, precum şi birouri electorale separate.

De menţionat este faptul că această ordonanţă de urgenţă a fost elaborată de Secretariatul General al Guvernului şi nu a primit avizul ministrului de Interne. (Documentul conţine avizul ministrului Justiţiei şi al Autorităţii Electorale Permanente - n.a.) Or, în situaţia de faţă, chiar MAI era ministerul care ar fi trebuit să emită acte normative referitoare la procesul electoral. Surse parlamentare au declarat pentru Cotidianul că refuzul lui Dan Nica de a semna respectiva ordonanţă ar fi constituit unul dintre motivele pentru care a fost demis de premierul Emil Boc.

Premierul susţine că se economisesc 11 milioane de euroPremierul Emil Boc a justificat astfel adoptarea ordonanţei: “Până acum, legea permitea să se organizeze două birouri electorale, două comisii în aceeaşi sală sau în săli diferite care să dea buletinele de vot. Acum, prin modificarea legislativă pe care am propus-o, aceeaşi comisie electorală, acelaşi birou electoral va întreprinde ambele proceduri legislative, şi pentru alegerea preşedintelui României, şi pentru cea care vizează referendumului pe care intenţionează să îl organizeze şeful statului. Această procedură va aduce bugetului aproximativ o economie de 11 milioane de euro”.

Sursa: Cotidianul

34

Avocatul Poporului a formulat, în trimestrul doi al anului, 580 de opinii privind excepţiile la CCR09 Iul 2009  Avocatul Poporului a formulat, la solicitarea Curţii Constituţionale, 580 puncte de vedere privind excepţiile de neconstituţionalitate, potrivit unui comunicat remis, joi, agenţiei NewsIn.

De asemenea, au fost acordate 4286 de audienţe la biroul central şi 3354 de audienţe la birourile teritoriale. Au fost soluţionate 1910 petiţii, se mai arată în comunicat.

Tot în trimestrul al doilea al anului s-au efectuat 6 anchete privind dreptul la informaţie şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, dreptul de proprietate privată, dreptul de petiţionare şi dreptul la un nivel de trai decent.

Sursa: Cotidianul

35

Profesorii cer ajutorul Avocatului Poporului pentru plata salariilor02 Iul 2009 Iuliana Gatej Sindicatele din învăţământ au sesizat Avocatul Poporului cu privire la ordonanţa guvernului care amână plata unor sume câştigate în instanţă. 

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu Ordonanţa 71, emisă recent de guvernul Boc privind plata unor drepturi salariale prevăzute în titluri executorii. Actul normativ prevede că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2009 se vor acorda eşalonat pe trei ani, până în 2012, în fiecare an păgubiţii primind câte 33% din sumele restante. Practic, toate drepturile salariale câştigate în instanţă de bugetari au fost amânate şi reeşalonate pentru următorii trei ani.

“Această ordonanţă încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, pentru că orice executare silită nu se poate împiedica, anula sau întârzia decât prin lege.

Sursa: Cotididianul

36