Brezulescu a fondat cea mai mare bancă populară din perioada

interbelică 

Avocatul care i-a scăpat pe ţărani de cămătari

„Iubitor de ţar ă  şi de ţărani" îl caracteriza Nicolae Iorga pe   Dumitru Brezulescu  , un

tână r care, în 1902, la numai 22 de ani, a reu şit să unească satele gorjene într-un proiect transformat, peste ani, în cea mai mare bancă popular ă a României interbelice. Din

banii strân şi la început s-a cumpă rat pă mânt, pentru împropriet ă rirea ciobanilor de submunte, apoi s-au construit o hidrocentral ă  , la Novaci,  şi primele cinci cabane din

viitoarea sta ţ iune Rânca.

  Ne-am dus în oraşul Novaci, din judeţul Gorj, să-l căutăm pe inginerul Gheorghe

Cuţuliga, la recomandarea specialiştilor Muzeului de Istorie din Târgu Jiu. Casa luiadă posteşte o colecţie de nepreţuită valoare - fotografii de epocă, documente. Acest om a

fost prieten cu un descendent al familiei R ăduţescu, din localitate. Familia aceasta a luatîn grijă, în 1884, un puşti de numai 4 ani, r ămas orfan, care se născuse în satul Hilişeşti,

nu departe de Novaci. Băiatul se numea Dumitru Brezulescu.

Banca Populară „Gilortul" 

După şcoala primar ă, în Novaci, şi gimnaziul în Târgu Jiu, băiatul ajunge la un liceu dinDrobeta Turnu-Severin. „Era cel mai bun elev al liceului", ştie din arhive Gheorghe

Cuţuliga. La o serbare a elevilor din toată  ţara, organizată în Bucureşti, la AteneulRomân, Brezulescu este ales, din partea şcolii sale, să  ţină o cuvântare în faţa regelui

Carol I. A smuls ropote de aplauze. Regele a vrut să-l cunoască, felicitându-l pentrutalentul său oratoric. Dumitru va urma cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, după 

care va pleca la Sorbona pentru doctorat. Pe parcursul studenţiei bucureştene facecunoştinţă cu Spiru Haret, care îl va susţine, din poziţia sa în stat, în ceea ce tânărul dorea

să facă în Gorjul natal - o bancă popular ă. Era în acea perioadă o mare problemă pentruţăranii care doreau să-şi dezvolte gospodăriile: nu aveau de unde să împrumute bani,

decât de la cămătari, dobânda ajungând chiar şi la 120%.De aceea existau, în diverse locuri din ţar ă, aproximativ 200 de bănci populare,

organizate de comunităţile locale, unde lumea îşi depunea economiile, iar cei care aveaunevoie de bani se împrumutau, cu dobânzi accesibile. Student fiind, la numai 22 de ani,

Brezulescu organizează în Novaci, în ziua de 6 ianuarie 1902, o adunare popular ă,sprijinit de primarul localităţii, Ion Pr ătăşescu, şi de un localnic înstărit: Fane Bocşa. Iată 

câteva dintre cuvintele pe care tânărul le-a rostit atunci mulţimii: „Nu aşteptaţi milaadesea necurată şi mereu înjositoare, de la alţii". 

Câteva zile după aceea, pe 13 ianuarie, Ministerul Instrucţiunii Publice dă cale liber ă tânărului să organizeze ceea ce urma să se numească Banca Popular ă „Gilortul". Nume

dacic, susţin unii despre Gilort - un râu care izvor ăşte din Masivul Parâng, traversează  Novaciul şi se varsă în Jiu.

 

Avocatul ţăranilor Primul sediu al băncii a fost în cancelaria şcolii din Novaci. S-a pornit cu un capital

social de 72 de lei. Instituţia era condusă de Brezulescu, iar din Consiliul deAdministraţie f ăceau parte fruntaşii satelor gorjene, care susţineau această acţiune. După 

numai un an, s-au strâns 16.000 de lei de la 230 de depunători, iar în 1908 existau 1.612membri şi un capital de 10 milioane de lei, fiind considerată cea mai puternică bancă 

 popular ă din România acelor vremuri. Dar nu e vorba doar de bani, ci şi de ceea ce s-af ăcut cu ei, pentru că Dumitru Brezulescu a vrut să-i ajute pe ţărani. S-a văzut acest lucru

şi în lucrarea sa de licenţă, intitulată „contribuţiuni la studiul proprietăţii în devălmăşie înmunţii noştri". Pentru asta a fost caracterizat de Nicolae Iorga drept „un tânăr iubitor de

ţar ă şi de ţărani". Din vistieria băncii s-au cumpărat rase superioare de animale. A fostachiziţionată moşia Vlădoianu, pământul fiind împăr ţit sătenilor, care au fost împro-

 prietăriţi. Ba au mai primit şi echipamente - joagăre şi circulare – pentru exploatarealemnului. S-a f ăcut o bibliotecă în Novaci, cu 2.000 de volume, iar tinerii cu perspectivă 

 primeau burse de studii.Brezulescu i-a reprezentat gratuit pe ţărani, ca avocat, în sute de procese împotriva

cămătarilor. Sătenii nu-şi puteau achita vechile împrumuturi, riscând să-şi piardă  pământul, pus drept garanţie. 

Proiectul inginerului Diaconovici Dumitru face apoi cunoştinţă cu inginerul Aurel Diaconovici, absolvent al Şcolii

Politehnice din Graz. Diaconovici fusese numit, în 1884, şeful Serviciului Tehnic dinGorj. A proiectat şi realizat nenumărate drumuri şi poduri în judeţul său. Gorjul e

apreciat, în anul 1900, de către ministrul de atunci al Lucr ărilor Publice, IonelGr ădişteanu, drept „întâiul pe ţar ă la drumuri". Cei doi prieteni - Brezulescu şi

Diaconovici - str ă  bat Munţii Parâng, cu gândul la un drum care să facă legătura întreOltenia şi Transilvania. Zona era frecventată de ciobanii care traversau lanţul muntos cu

turmele lor. Diaconovici definitivează proiectul drumului, cel mai probabil în 1912.

O moarte stupidă 

Firul vieţii lui Dumitru Brezulescu se rupe neaşteptat, în 1916. Se plângea de mai multă vreme de dureri în zona abdomenului. Este operat la Bucureşti, f ăr ă să fie depistată sursa

afecţiunii. Moare la numai două să ptămâni de la operaţie, în ziua de 12 iulie. Cauzadecesului a fost septicemia. Abia la autopsie s-a văzut de unde pornise totul. Fusese o

 pungă de puroi aproape de ficat, pe care medicii n-o descoperiser ă. Dumitru a lăsat înurma lui o soţie, pe Lucia, de 22 de ani, şi pe fiica lor, Maria Ivona, de nouă luni. La

înmormântare, în satul natal, au venit mii de ţărani, dar  şi personalităţi din Bucureşti, printre care I.G. Duca, deţină-tor al portofoliului Educaţiei. El şi-a ar ătat convingerea că 

Brezulescu ar fi ajuns un mare conducător al României, dacă soarta nu-i era potrivnică.

Naşterea Transalpinei 

 N-a pierit, în schimb, unul dintre cele mai îndr ăzneţe proiecte la care visase Brezulescu.Banca pe care el a creat-o solicită, în 1934, noului premier al României, Gheorghe

Tătăr ăscu, să susţină construirea drumului peste Parâng. Cu atât mai mult cu cât şefulGuvernului era oltean, născut în Craiova. Merită semnalat că directorul de atunci al

„Gilortului" era Ion Giurgiulean, un învăţător din Novaci. El fusese sprijinit, la vremeacopilăriei, cu o bursă de studii. Una din bursele oferite de Brezulescu. Cert e că premierul

 

vine, în acelaşi an, la Novaci, unde se organizează o adunare popular ă, în locul numitPlaiul Mare. El le-a vorbit oamenilor despre importanţa acestei lucr ări strategice, idee

sprijinită  şi de Casa Regală a României. Sutele de ţărani, îmbr ăcaţi de sărbătoare, auaclamat. Trebuie să precizăm că avem azi în faţa noastr ă un martor al acelui eveniment,

 pe gazda noastr ă, inginerul Cuţuliga, care avea 10 ani în 1934. Aşa că, de data asta, nu nemai povesteşte din documente, ci chiar cele văzute de el, cu 76 de ani în urmă.

„Am fost la acea adunare, l-am văzut pe Tătăr ăscu, nu poţi uita aşa ceva niciodată", ni seconfesează bărbatul. 

Galop peste Parâng După ce şi-a încheiat discursul de la poalele Parângului, Tătăr ăscu s-a urcat pe un cal şi

alături de alţi 40 de ciobani, şi ei călare, au pornit în galop spre munte, să viziteze traseulviitorului drum. Banii pentru această investiţie au fost daţi atât de guvern, cât şi din

subscripţii publice. Nu există însă nici o referinţă la suma exactă. Se ştie doar că fondurile au fost administrate de Banca „Gilortul". Organizarea şantie-rului a început în

1934. Din satele gorjene s-au înscris 800 de bărbaţi. Se pare că tot atâţia şi de cealaltă  parte a muntelui, din Alba. Salariile erau foarte bune - e singura informaţie certă, pentru

că din nou lip-seşte concreteţea cifrelor. A fost trimisă în zonă  şi o unitate de geniu.Lucrarea a pornit în acelaşi an, din două puncte, în paralel - din Gorj, de la Novaci, şi din

Alba, de la Sebeş. Prima lovitur ă de târnăcop a dat-o chiar premierul României. Poate nuîntâmplător târnăcopul. A fost principala unealtă care a dat atunci munţii la o parte, să 

facă loc Transalpinei.

Turism şi industrie - tot marca Brezulescu Drumul de piatr ă era acoperit cu un strat de roci mărunţite şi „bătute", cât să formeze o

suprafaţă suficient de plată. S-au f ăcut lucr ări de anvergur ă, la nivelul tehnologiei acelor timpuri, precum ziduri de sprijin, pentru contracararea eroziunii ploilor sau izvoarelor.

Şoseaua alpină atinge 1.579 de metri altitudine, la Rânca, iar în Pasul Urdele se avântă la2.145 de metri. Este cel mai înalt punct rutier al României. Spre comparaţie, celălalt drum

al nostru din nori - Transf ăgăr ăşanul - construit între 1970 şi 1974, urcă până la 2.042 demetri. Transalpina a fost inaugurată de regele Carol al II-lea, în 1939, venit cu maşină de

teren, care a urcat până la Rânca, unde fuseser ă ridicate primele cinci cabane, dinfondurile Băncii „Gilortul". Staţiunea s-a născut datorită lui Dumitru Brezulescu. El a

decis că acesta e un loc bun pentru turism. De numele său e legată chiar  şi ohidrocentrală, cea de la Novaci, construită prin implicarea „Gilortului". Totul se leagă 

acum şi mai bine, pentru că director al acestei amenajări hidrotehnice a fost, timp de 40de ani, omul în casa căruia ne aflăm acum - Gheorghe Cuţuliga.

„R ăzbunarea" comuniştilor 

Ceva cu totul neaşteptat s-a întâmplat după 1990, când inginerul Cuţuliga s-a trezit la  poarta casei sale cu o femeie. Nimeni alta decât Maria Ivona, fata lui Dumitru

Brezulescu. Ea se stabilise încă din 1940 în Spania. „A vrut să mă cunoască, după ceauzise de mine, cât de frumos am vorbit la o adunare din Novaci, când a fost evocată 

memoria părintelui ei", rememorează bărbatul. I-a ar ătat fotografii de suflet, documenteinedite, pe care inginerul le strânsese de-a lungul vieţii lui. Spunem gazdei că am întrebat

în Novaci, dar şi prin împrejurimi, dacă ştie cineva de Dumitru Brezulescu. Majoritatea

 

au ridicat din umeri, nepăsători. „Că nu se ştie azi de Brezulescu, e vina şcolii, aautorităţilor, a tuturor", se încruntă inginerul. Şi tot el ne mai relatează un fapt, despre

cum înţelege acest popor să-şi cinstească înain-taşii. A existat o statuie a lui Brezulescu,în Novaci, f ăcută în 1936 de sculptorul Ion Jalea. Comuniştii au spart-o, după 1948. „Pe

urmă tot ei au căutat să pună alta în loc, prin anii ‘80, după ce şi-au dat seama ce f ăcuseacest om în viaţa lui", conchide interlocutorul nostru. Azi există un bust al lui Brezulescu

în centrul localităţii. Nu mai spunem că, de 20 de ani încoace, Transalpina ajunsese oruină. Şi nu din cauza timpului sau a ploilor. Localnicii ne-au spus cum s-a furat piatr ă 

din vechile ziduri de susţinere ale drumului, că de - mai faci o vilă, cine ştie mai ce înograda personală, nu-i aşa?!

Continuarea proiectului 

De anul trecut, s-a început asfaltarea Transalpinei. Şantierul a pornit din două locuri, în paralel - din Gorj şi din Alba - pe o distanţă mai mare faţă de traseul original, de aproape

150 de kilometri. Lucrarea ar trebui să fie gata în trei ani de la demararea ei, anunţaMinisterul Transporturilor în 2009. Şoseaua este însă în mare parte terminată. E ca şi cum

s-ar închide cercul unei poveşti, începută de un om din alte timpuri...

Sursa:

http://portalnovaciranca.ro/articole-stiri/132-dumitru-brezulescu-si-banca-populara-gilortul-cele-mai-mari-valori-din-istoria-novaciului.html 

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/avocatul-care-i-a-scapat-pe-tarani-de-camatari-208699.html