DEZBATEREA COMERŢ LIBER SAU PROTECŢIONISM

Una dintre cele mai importante şi interesante dezbateri teoretice referitoare la comerţul

internaţional care s-au desfăşurat de-a lungul timpului este cea legată de subiectele comerţ liber şi

protecţionism. Opiniile în favoarea fiecăruia dintre cele două curente sunt susținute în cadrul

analizei cazului de comerţ liber şi a cazului de protecţionism, prezentându-se argumentele pro

comerț liber și respectiv, pro protecționism. Acestea se bazează pe părerile economiştilor, potrivit

cărora, pe de o parte, statul nu trebuie să intervină în fluxul internaţional de bunuri şi servicii, iar

pe de altă parte, trebuie creat un sistem de taxe vamale, contingente şi subvenţii la export pentru a

proteja economia naţionala a fiecărui stat faţă de concurenţa producătorilor externi.

2.1. Argumente pro comerţ liber

a) Efectul taxei vamale

Un tarif vamal produce o pierdere netă pentru economie, măsurată în graficul de mai jos

de suprafaţa a două triunghiuri (b şi d). Această pierdere se datorează distorsionării stimulentelor

economice atât pentru producători, cât şi pentru consumatori. În contrast, o tendinţă spre comerţ

elimină aceste distorsiuni şi duce la creşterea bunăstării naţionale.

O taxă vamală majorează producţia internă de la Q1 la Q2 avantajând pe producător, în

timp ce consumul intern scade de la C2 la C1, dezavantajând pe consumator. Există şi al treilea

jucător, guvernul, care câştigă din încasarea taxelor vamale.

O taxa vamală distorsionează stimulentele pentru producţie şi consum, în timp ce dreptunghiul (e)

reprezintă câştigul pentru raportul de schimb (raportul dintre preţurile de export şi preţurile de

import), care apare ca urmare a faptului că un tarif poate reduce preţul de import al mărfii.

Acest efect se produce în cazul ţărilor cu o pondere mare în importul mondial, ele putând

solicita exportatorilor reducerea preţului ca urmare a introducerii taxei vamale. Dacă ţara

importatoare este o ţara mică, adică deţine o pondere nesemnificativă în importul mondial, ea nu

poate influenţa scăderea preţului de import, iar avantajul din raportul de schimb dispare.

b) Efectul restricţiei cantitative

O restricţie cantitativă (contingentul de import) limitează importul la o anumită cantitate

sau valoare. Ea are, în linii generale, aceleaşi efecte ca o taxă vamală.

În exemplul de mai jos, preţul intern al ţării importatoare (Pi) este mai mare decât preţul

mondial (PM). De asemenea, se remarcă faptul că ţara, concomitent cu restricţia cantitativă, aplică

şi taxe vamale de import. Totodată, se pleacă de la premisa că ţara respectivă nu are o pondere

importantă în importul mondial al produsului restricţionat.

Sursa: Fota C. – Comerţ internaţional şi politici comerciale internaţionale, Ed. Universitaria,

Craiova, 2004

Efectul introducerii restricţiei cantitative este indicat de cinci suprafeţe: f, g, h, i şi j.

Producătorul câştigă datorită preţurilor interne mai ridicate suprafaţa f. Consumatorul pierde f + g

+ h + i + j. Guvernul câştigă din încasarea taxei vamale j. Efectul net al introducerii restricţiei

cantitative este o pierdere (f + g + h + i + j) – f – j = g + h + i. Din această pierdere netă

Suprafaţa h reprezintă o rentă acumulată de străini, un transfer pur către străinătate.

În concluzie, contingentul de import majorează producţia şi preţurile interne şi generează

venituri suplimentare pentru străinii care obţin dreptul de a exporta în ţara care a introdus

contingentul.

c) Efectul subvenţiei

Dintre mijloacele folosite pentru stimularea exportului am luat ca exemplu subvenţionarea

exportului. Subvenţia este directă, ca o sumă dată exportatorului reprezentând diferenţa dintre

23costul de producţie mai ridicat şi preţul mondial mai mic, sau indirectă, sub formă de reducere

sau scutire de impozit pe profit sau pe contribuţia la asigurări sociale, aferent mărfurilor

exportate.

Când guvernele acordă subvenţie, producătorii vor exporta produsele până la punctul la

care preţul intern depăşeşte preţul extern cu volumul subvenţiei.

Efectele unei subvenţii de export asupra preţurilor sunt exact inverse faţă de cele ale taxei

vamale.

În ţara exportatoare, consumatorii pierd, producătorii câştigă, iar guvernul pierde întrucât

cheltuieşte bani pentru subvenţie.

d) Avantajele suplimentare ale comerţului liber

Eficienţa cazului de comerţ liber reprezintă reversul analizei cost – beneficiu. O ţară mică,

impunând un tarif, un contingent de import sau acordând o subvenţie de export nu poate influenta

preţul mondial deci nu are nici un avantaj, ci numai dezavantaje în ceea ce priveşte producţia şi

Export

. Invers o evoluţie spre comerţul liber elimina aceste distorsiuni şi duce la creşterea

bunăstării. În afară de acest argument de bază, se consideră că un comerţ liber aduce avantaje

suplimentare.

Primul din aceste avantaje îl reprezintă faptul că un comerţ liber permite concentrarea

producţiei în unităţi mari, cu producţie de mare serie, în locul unor mici întreprinderi, cu

producţie redusă şi, deci, mai puţin eficiente, care ar apare în spatele protecţiei.

Al doilea avantaj constă în aceea că un comerţ liber oferă întreprinzătorilor un stimulent

de a concura pentru export şi cu importurile, de a învăţa şi de a inova ceea ce nu se întâmplă în

cazul „comerţului dirijat”, când statul impune structura importurilor şi exporturilor.

Al treilea avantaj suplimentar este de ordin general, oferind guvernului posibilitatea de a

se distanţa de interesele unor grupuri de persoane, de a promova o politică cu şanse egale pentru

toţi, în timp ce în condiţii de protecţie guvernul poate fi uşor prizonierul unor grupuri de interese.

2.2. Argumente pro protecţionism

Aşa cum s-a arătat, tarifele vamale, restricţiile cantitative şi subvenţiile tind să reducă

bunăstarea naţională şi mondială, exceptând cazul ţărilor cu o pondere importantă în comerţul

internaţional, care îşi pot îmbunătăţi raportul de schimb, eliminând astfel pierderile de eficienţă

(distorsiunile de producţie şi de consum). De ce, atunci, toate ţările aplică la import politici

tarifare şi netarifare?

Răspunsurile la această întrebare derivă din argumentele elaborate de guverne şi grupuri

de interese, care sunt prezentate organelor legislative atunci când se adoptă măsuri de politică

comercială. Aceste argumente pot fi clasificate în patru mari categorii: folosirea puterii de

monopol pe piaţă pentru îmbunătăţirea raportului de schimb; în lumea reală, comerţul liber

conduce la condiţii mai puţin optime, iar obstacolele la import pot mai degrabă să crească decât

să reducă bunăstarea; tarifele vamale, restricţiile cantitative sau subvenţiile pot avea şi funcţii

sociale, respectiv redistribuirea veniturilor şi realizarea de venituri guvernamentale pentru

oferirea de servicii publice; îngrădirile la import pot contribui la stabilizarea preţurilor şi a

şomajului în situaţiile de incertitudine şi de fluctuaţii majore în cererea, oferta şi preţurile

internaţionale.

a) Poziţia de monopol

Este adevărat că o ţară cu o pondere mare în importul mondial poate, introducând un tarif

vamal, să influenţeze preţurile mondiale şi să-şi îmbunătăţească astfel raportul de schimb.

Prima problemă care se pune este: cât de mare poate fi taxa şi, în consecinţă, cât de mare

poate fi câştigul ţării care a introdus tariful? Aşa cum a demonstrat economistul american Harry

Johnson, dacă taxa vamală este ridicată, exportatorii nu vor putea face concesii de preţ la infinit,

întrucât ar intra în stare de faliment. Într-un astfel de caz, importul nu ar mai avea loc şi drept

rezultat ar dispare avantajul din raportul de schimb al ţării importatoare, deci taxa vamală îşi

pierde sensul. Rezultă că taxa vamală trebuie să aibă un nivel optim, care să permită, în egală

măsură, importul ţării care o impus-o şi exportul ţărilor partenere.

A doua problemă se referă la măsurile de răspuns pe care ţările partenere exportatoare ar

putea să le adopte. Aşa cum s-a arătat, raportul de schimb al unei ţări reprezintă raportul între

preţurile mărfurilor de export şi preţurile mărfurilor de import. Dacă ţara importatoare, care a

introdus tarif vamal, câştigă din reducerea preţului de import, ţara exportatoare pierde întrucât îi

scade preţul de export. Evident, ţara exportatoare poate, la rândul ei, să impună un tarif vamal,

pentru a-şi reduce preţul de import şi a recupera, astfel, din pierderea la preţul de export. S-ar

ajunge, în acest mod, la „războaie comerciale”. De aceea, este rezonabil ca ţările să nu procedeze

25la adoptarea de măsuri tarifare sau netarifare unilaterale, exceptând cazul în care se consideră că

lipsa de cunoştinţe sau situaţia politică din ţara exportatoare ar împiedica-o să reacţioneze.

b) Eşecurile de piaţă

Eşecul de piaţă este definit ca fiind procesul de piaţă care cauzează alocarea ineficientă a

resurselor în economie. Atunci când există asemenea eşecuri de piaţă, intervenţia guvernamentală

prin impunerea de tarife vamale poate, în principiu, să determine o operare eficientă a economiei

şi o creştere a bunăstării unor persoane, fără a provoca o scădere a bunăstării altora.

Cel mai utilizat argument în acest sens, susţinut de germanul Friederich List şi americanul

Alexander Hamilton, este cel cunoscut sub numele de „industrie tânără” („infant industry”).

Puterea acestui argument constă în faptul că tarifele vamale pot fi utilizate temporar, atâta timp

cât o industrie nou stabilita necesita protecţie faţă de concurenţa firmelor străine adulte. După

maturizare, tarifele pot fi eliminate, ţara va dispune de o industrie cu avantaje comparative, astfel

că toate ţările vor avea, în final, de câştigat. Deşi, teoretic, acest argument este convingător, în

lumea reală apar o serie de probleme: dificultatea de a identifica industriile cu potenţial avantaj

comparativ şi care să fie protejate; după maturizarea unei industrii este foarte complicat din punct

de vedere politic să se renunţe la protecţie; costul social al protecţiei şi câştigul din dezvoltarea

industriei sunt extrem de dificil dacă nu imposibil de comensurat, pentru a determina avantajul

net pentru economie.

Un alt argument din categoria eşecurilor de piaţă îl reprezintă existenţa unor economii

duale, model elaborat de americanul Arthur Lewis. Conform acestui model, în ţările în curs de

dezvoltare există un surplus de forţă de munca în agricultură, cu o productivitate marginală foarte

scăzută sau chiar zero. În aceste circumstanţe, antreprenorii plătesc salarii care depăşesc costul

oportun al muncii în agricultură şi angajează mai puţini muncitorii decât necesarul social optim.

Americanul Event Hagen a susţinut că un tarif vamal poate majora producţia industriala şi, astfel,

facilita transferul de muncă din agricultură cu productivitate zero spre industrie, rezultând un

câştig social net de producţie. Argumentul economiei duale este criticat pentru că nu ia în

considerare productivitatea pozitivă în agricultură în perioadele de vârf de recoltare şi pentru

neglijarea costului transferului populaţiei rurale spre oraşe. Din aceste motive, economiştii nu

sunt unanim de acord cu validitatea empirică a modelului economiei duale.

Un al treilea argument se referă la externalitaţi. Cel mai pur caz de eşec de piaţă este

atunci când producţia sau consumul afectează bunăstarea populaţiei, iar preţul produselor nu

reflectă aceste beneficii sau costuri externe pozitive, bunăstarea socială generală poate creşte prin

majorarea producţiei interne, în timp ce efectele externe negative cer scăderea producţiei. Tarifele

vamale pot fi folosite pentru schimbarea preţurilor relative interne, ceea ce induce creşteri sau

scăderi în producţia unor mărfuri. În anii recenţi două argumente pentru protecţia bazata pe

externalitaţi au devenit proeminente: poluarea şi exportul unor produse rentabile pentru firme, dar

în detrimentul raportului de schimb al ţării. Cea mai importantă obiecţie la folosirea protecţiei

pentru gestionarea externalitaţilor este că tarifele nu sunt suficiente, preferându-se o intervenţie

mai directă, cum ar fi taxa pe emisiile poluante (cazul poluării) sau o taxă de export (cazul

deteriorării raportului de schimb).

c) Funcţia bunăstării sociale

Sectorul guvernamental are un rol important în economie, prin redistribuirea veniturilor şi

oferirea de servicii publice.

Efectul de redistribuire a veniturilor prin tariful vamal a fost susţinut de americanii Paul

Samuelson şi Ronald Jones. Ei au concluzionat că un tarif majorează venitul relativ al factorului

de producţie care este folosit în fabricarea produsului protejat. Pe de altă parte, americanul Lloyd

26Metzlar a demonstrat că, protecţia unui produs intensiv în muncă duce la scăderea producţiei

acelui produs şi, în consecinţă, la preţuri relativ mai mici pentru muncă, chiar dacă bunăstarea

ţării respective a crescut. Cea mai bună politică guvernamentală (prima bună soluţie) în cazul

declinului unui sector industrial este sprijinirea realocării factorilor de producţie în alte sectoare

care câştigă în competitivitate. În aceste condiţii nu are loc redistribuirea veniturilor. Dacă totuşi,

acesta este un scop în sine, redistribuirea trebuie realizată prin politici fiscale şi bugetare

adecvate, evitându-se apelarea la cea de-a doua bună soluţie, adică la măsuri de politică

comercială, cum ar fi tarifele vamale.

În primele stadii ale dezvoltării economice guvernele dispuneau de puţine surse de

colectare de venituri. În aceste condiţii, sectorul de comerţ exterior a tins să devină una din

sursele cele mai importante pentru veniturile statului. Folosirea tarifelor ca sursă de venituri

creează conflicte cu alte obiective ale politicii tarifare. De exemplu, dacă printr-o taxă vamală

ridicată se urmăreşte oprirea importului, încasarea vamală va fi zero. La cealaltă extremă, pentru

a realiza venituri vamale ar putea fi necesar să se impună o taxă vamală la un produs care nu ar

trebui protejat pentru nici un alt motiv. În general argumentul folosirii tarifului vamal ca mijloc

de realizare de venituri guvernamentale este solid în măsura în care costul social al obţinerii de

venituri în oricare alt mod este mai mare, aşa cum poate fi situaţia în ţările în curs de dezvoltare.

d) Instabilitatea economică

Presupunând că într-o ţară forţa de muncă este complet folosită, iar comerţul exterior este

echilibrat, şi de asemenea, că în restul lumii o depresiune sau o recoltă foarte bogată produce

temporar o reducere a preţurilor de import ale ţării respective, ea ar beneficia de o îmbunătăţire a

raportului de schimb şi, deci, nu ar exista nici o justificare pentru o intervenţie guvernamentală.

Însă, analizând realist situaţia, putem trage concluzii. În primul rând, îmbunătăţirea

raportului de schimb al ţării conduce la scăderea veniturilor factorilor ei de producţie utilizaţi

intensiv în produsul importat. În al doilea rând, factorii de producţie afectaţi vor tinde să se mute

din sectoarele de import în sectoarele de export, dar acest stimulent va dispărea odată cu

restabilirea preţurilor mondiale la nivelul anterior, ceea ce îi va determina să revină în sectoarele

de import.

Pentru a se evita astfel de perturbaţii costisitoare din punct de vedere social, în situaţia

analizată ar putea fi utilizat tariful vamal ca măsură temporară. Scumpind importul, factorii

antrenaţi intensiv în producţia produselor de import vor rămâne stabili în sectorul respectiv.

Din punct de vedere istoric, taxele vamale temporare au fost utilizate ca un complement

sau ca un substitut pentru politicile monetare şi fiscale destinate menţinerii ocupării depline a

forţei de muncă