ANUL X l Nr. 31 l mai - august 2014 l VATRA SATULUI Pagina 1

Ioan Traia

Atlasul etnografic al judeului Timi

Proiect complex şi ambiţios, reali-zarea Atlasului etnografic al ju-

deţului Timiş, prin care colectivul de specialişti coordonaţi de prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu îşi propune să pună la dispoziţia cercetătorilor şi a celor interesaţi sinteza cunoştinţelor acumulate până în prezent cu privire la cultura materială şi spirituală dezvoltată în comunităţile rurale din acest areal geografic. Demersul grabnic al colecti-vului de cecetători este impus astăzi de necesitatea de a consemna fapte şi ele- mente esenţiale, definitorii şi semnifi-cative ce se mai păstrează încă în satele timişene din întregul tezaur de civilizaţie tradiţională şi populară, în condiţiile în care satul contemporan se îndepărtează într-un ritm tot mai accelerat de toate valorile culturii tradiţionale şi adoptă adesea, fără criterii şi fără o selecţie prealabilă, elemente ale stilului de viaţă urban, precum şi manifes tări superficiale ale culturii orăşeneşti. Proiectul se finali-zează pe etape în următorii patru ani.

Scopul Atlasului etnografic al jude-ţului Timiş este acela de a defini speci-ficul culturii populare dezvoltate pe aceste meleaguri, ca parte integrantă a civilizaţiei tradiţionale româneşti cu o puternică amprentă locală, determinată de condiţiile în care a evoluat acest ţinut de-a lungul istoriei, de contactele pe care le-a promovat deopotrivă cu centrul şi vestul europen, dar şi cu sud-estul acestui continent.

La prima întâlnire a grupului de lucru

din luna mai 2013 s-a convenit asupra următoarelor teme de cercetare: aşezări rurale, arhitectura populară, interioare ţărăneşti, ocupaţii tradiţionale: agricul-tură, legumicultură, viticultură, pomicul-tură, creşterea animalelor şi păstoritul, meşteşuguri tradiţionale, industrie cas-nică textilă, port popular, iar în ceea ce priveşte folcloristica – folclor muzical şi

instrumente muzicale, tradiţii, obiceiuri şi folclor literar. O secţiune aparte (dar în legătură şi complementaritate cu cele de mai sus) va fi consacrată culturii populare bănăţene, îndeosebi ca formă contemporană a „culturii etnografice” a Banatului, referitoare la judeţul Timiş.

Înainte de a începe cercetarea propriu-zisă a localităţilor selectate, este necesară aprofun darea bibliografiei geografice, is-

torice şi etnografice cu privire la temele vizate. Compararea datelor obţinute din surse livreşti cu rezultatele propriilor cercetări, efectuate în sate cu populaţie românească, mixtă sau minoritară, ajută la relevarea elementelor autohtone, a celor preluate din alte culturi şi a celor care, prin difuziune, au pătruns din spa-ţiul cercetat în alte zone culturale.

Informaţiile obţinute din surse istorice, etnografice şi folclorice vor fi completate cu cele culese din teren în baza ghidu-rilor de chestionar stabilte de specialiştii colectivului de cercetare.

Ancheta de teren este momentul cel mai important al activităţii de constituire şi verificare/testare a bazei de date, nece- sară întocmirii hărţilor etnografice. Pen-tru aceasta au fost selectate zonele care compun harta etnografică a Judeţului Timiş. Zonele cuprind comune şi sate ce au ca centre oraşele care odinioară erau importante centre meşteşugăreşti şi comerciale, de la care au iradiat spre mediul rural elemente şi informaţii cul- turale, unele chiar contribuind la asi-milarea unor mărci identitare zonale. Zonele asupra cărora ne-am oprit sunt: Deta-Ciacova, Jimbolia, Lugoj, Făget. în fiecare din aceste zone convergenţa reţelelor va selecta localităţi rurale semni- ficative sub aspectul mărimii, structurii etnice şi demografice, specificului etno-grafic local, astfel încât să cuprindă, teri- torial, întreg arealul.

– Continuare în pagina 4 –

Periodic afiliat Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat

MottoViitorul şi trecutulSunt a filei două feţe,Vede-n capăt începutulCine ştie să le-nveţe;Tot ce-a fost ori o să fieÎn prezent le-avem pe toate,Dar de-a lor zădărnicieTe întreabă şi socoate.

M. Eminescu

ANUL XNR. 31

mai- august2014

FERENDIA

Pagina 2 ANUL X l Nr. 31 l mai - august 2014 l VATRA SATULUI

„Copiii sunt mugurii unei generaţii noi.”Nicolae Iorga

Da, copiii! Copiii mei, ai tăi, ai noştri sunt lumina vieţii fiecăruia dintre

cei care au zămislit graţie miracolului divin. Căci părinţilor le datorăm nu viaţa, pe care D-zeu, Tatăl, ne-a dat-o, ci creşterea şi educaţia oferite de aceştia, secondate de o profundă iubire pentru puiul de om. Fără o sănătoasă şi nemăsurată dragoste, prun-cul ar fi vitregit de veşmântul sufletesc cu care-l ocrotim zilnic. Iubirea unei mame ajunge la cer, fiindcă este un sentiment înălţător şi e mai adâncă decât oceanul.

Ei, copiii, sunt ai noştri cu tot cu gre-şelile lor. Şi fiecare pas, fiecare gest, fie- care cuvânt sau faptă, nu sunt alt- ceva decât faţete ale oglinzii educa-ţionale în care ne reflectăm noi. Iată de ce educaţia lor este o mare responsabilitate a familiei şi a în-tregii societăţi.

Făcând un paralelism simplu între creşterea copiilor şi îngrijirea plan-telor din gospodărie, remarcăm grija deosebită pentru dezvoltarea şi îm-plinirea mugurilor. Ei sunt germenii viitoarelor fructe. Ne temem ca vici-situdinile vremurilor să nu afecteze roada muncii noastre. Ca şi în cazul copiilor, punem suflet şi ne bucurăm mult şi în situaţia când prima roşie din grădină, bunăoară, se pârguieşte. Şi, dacă pătlăgeaua „În toiul verii pline de dogoare/ Îţi umple cerul gurii de răcoare/ În umbra serii moale când se lasă/ E lampă vie strălucind pe masă/”(M.R. Paraschivescu), atunci de ce nu ne-am bucura mai vârtos de cei care ne luminează casa şi viaţa?! Şi noi, la rându-ne, întreţinem această lumină oferindu-i ocrotire, dragoste, fior părintesc şi educaţie.

Un asemenea fior m-a învăluit de curând cu prilejul scurtei vizite făcute la şcoala din Ferendia, când am rămas impresionat cum m-a primit grupul de copilaşi. Ştiau că voi scrie despre ei şi despre viitorul sumbru al şcolii. Au aflat de la părinţi şi de la învăţătoarea lor că e posibil ca, peste un an, să se desfiinţeze acest simultan de patru clase şi să-l strămute, probabil, la centru. De aceea, bobocii se uitau la mine şi, din expresia feţelor, se desluşea rugămintea: „Nu-i lăsa, nenea, să ne ducă de aici!”

Îi priveam neputincios şi mă gândeam, în sinea mea, cât s-au străduit străbunii să aibă o chilie măcar, în satul lor, unde să-şi trimită odraslele să se lumineze. Acolo, dascălul (bădiţa Vasile, sau cum l-o fi chemând…), după ce i-a convins pe părinţi să-i trimită la învăţătură, îi deprindea cu buchiile şi le aprindea în suflet o lumină, deschizându-le o fereastră spre calea vieţii.

Noi, la Ferendia, avem spaţii amenajate, clădire solidă cu minimum de dotare, însă le abandonăm, lăsându-le pradă ruinei (vezi şcoala veche, şcoala nouă, staţia CFR etc.) şi ne cramponăm să fim în pas cu moda, purtând pruncii pe drumurile navetei. La nici şapte ani, vrem să-i trezim înaintea adulţilor şi să le răpim copilăria? Doamne,

ce vremuri ciudate ne e dat să trăim! Gândiţi-vă, oameni buni şi responsabili cu cultura, că cei mai mulţi dintre elevii de acum prestează mai multe ore de muncă decât cei mari.

Să ajungem să punem rentabilitatea fi-nanciară mai presus decât cea culturală?! Cum credeţi că a crescut nivelul de civi-lizaţie în ţările de referinţă? Neglijând cul-tura? Să ne gândim, comparativ, la agricul-tură. Toate statele subvenţionează această ramură, întrucât trebuie asigurată hrana materială. Dar de hrană spirituală nu are nevoie o naţiune? Uităm ce-a afirmat sa-vantul român Nicolae Iorga: „Fără steag de cultură, un popor este o gloată, nu o oaste”.

De ce nu coborâm ştacheta rentabilităţii de la 12 elevi pentru un simultan de patru clase, la cinci, bunăoară? Ar rămâne satul cu şcoală şi cu biserică, deci cu pilonii de bază ai identităţii şi nu am muta centrul de

educaţie pe alte vetre, favorizând direct desfiinţarea lentă, dar sigură, a localităţii, care, în cel mai bun caz, graţie unor atari viziuni, va deveni un biet cătun. Şi să nu uităm că vom şterge astfel şi trecutul bogat făurit de înaintaşi, pe care încă îl mai are Ferendia. Dar ciudăţenia mai are şi o altă faţă: evident, unii n-au interes să mai supravieţuiască aceste aşezări şi, aşa, deplasând populaţia şcolară, cât e ea, în loc să apropiem tinerii de sat, îi îndepărtăm.

Mă cutremură gândul că s-ar desfiinţa şcoala din comunitatea noastră, pentru că degrabă nu se va mai reînfiinţa (vezi gră-diniţa). Imaginaţi-vă o localitate fără bise-rică, fără forţa spirituală care-i uneşte şi-i face mai buni pe oameni! Aşa este şi cu

şcoala. Ea este farul din port care atrage corăbiile spre malul care le aşteaptă să-şi descarce bogăţiile. Dacă portul nostru ar rămâne fără far, corăbiile viitorului ne vor ocoli, oaspeţii nu vor mai veni, aşezarea se va veşteji şi, fără lumină, va dis-părea cu timpul. Mai e nevoie de buldozerele lui Ceauşescu? Nu, pen-tru că ne autodistrugem.

Desigur, cauzele sunt cunoscute: civilizaţia cu „beneficiile” ei, dorinţa de a ieşi din matca rurală şi evadarea spre citadin, sporadicele plecări în străi- nătate (deşi, la Ferendia, nu s-au ridicat case mari, vile, castele, care, poate, i-ar

fi legat mai mult de vatră), iar populaţia rămasă, îmbătrânită şi ea, se împuţinează.

Parţial, sunt fireşti asemenea aspiraţii. Dar, cred eu, că o vină o au sătenii, edilii aşezării, care, deşi s-au zbătut să-i păstreze statutul de comună, deşi au încercat să men-ţină grădiniţa, n-au reuşit să evite aceste căderi care-i grăbesc sfârşitul. Însă „buba” cea mai mare este că satul nostru îşi pri-meşte porţia de infrastructură, mereu la urmă: aşa s-a întâmplat cu pietruirea stră-zilor, cu reţeaua de apă, iar despre asfalta-re nu mai vorbim! Promisiuni, promisiuni! Trec şi alegerile şi… nimic. Dacă aveam asfaltul până în sat, dinspre Clopodia şi dinspre Şemlacul Mare, situaţia era alta. Atunci, probabil, şi eventualii investitori s-ar fi oprit în acest colţ de judeţ neglijat aproape total şi, implicit, ar fi apărut noi locuri de muncă şi de ce n-am crede că repopularea acestei zone rurale liniştite şi tămăduitoare ar fi posibilă?!

O localitate fără şcoală este ca o casă fără lumină

Prof. Iosif Marius Circa

ANUL X l Nr. 31 l mai - august 2014 l VATRA SATULUI Pagina 3

Pentru a mă edifica mai bine, m-am dus la şcoala din satul nostru. Încă de la intrare, nostalgia şi un val de emoţii m-au copleşit. Aici mi-am făcut ucenicia în ale dăscăliei, între anii 1965 şi 1973, când, din postura de profesor, de director de şcoală şi de cămin cultural, m-am străduit să menţin la cote înalte imaginea acesteia şi a satului strămoşesc. Parcă aud forfota celor peste 120 de şcolari şi văd chipurile profesorilor şi ale învăţătorilor. Acum, clădirea este încă în picioare, solidă, dar cu pereţii decojiţi, cu ferestrele învechite, părăsită de săteni, de edili, de autorităţi, degajând un aer de nos-talgie, de jelanie şi de pustiu. I se pregă-teşte, încet, tragicul şi durerosul sfârşit.

Sala de clasă, însă, este curată, ordona-tă, dotată cu mobilier adecvat, iar, la ca-pătul coridorului, cei 14 elevi au, acum, un grup sanitar modern. Interiorul, jos pă- lăria, iar exteriorul, pregătit parcă pentru abandonare. În sala din mijloc, înv. Carmen Docna se pregătea să le dea drumul co-piilor acasă. La rugămintea mea, i-a mai reţinut pe drăgălaşi. Le-am măr-turisit scopul vizitei, m-au primit bucuroşi şi, după ce le-am făcut două fotografii, „mugurii viitorului” au plecat, iar doamna a conversat amabil cu mine.

Am aflat că a intrat în învăţământ în anul 1999, ca suplinitoare necali-ficată. A funcţionat perioade scurte ca învăţătoare la Clopodia, ca edu-catoare la Şemlacu Mare, apoi, din 2001, la Ferendia, la grădiniţă. Îşi termină studiile pentru calificare în 2003 şi, după o întrerupere de doi ani pentru creşterea copilului, revine în acest sat. Trece la şcoală din anul 2009. Mărturiseşte că, la venirea în această loca-litate, a fost întâmpinată şi sprijinită de fam. Ţirca. Pe atunci, doamna Emilia era învăţătoare aici. Şi, astfel, face instruirea şi educarea pruncilor până în prezent.

Am conversat despre scăderea, an de an, a numărului de şcolari, comparându-l cu anii productivi de demult. De exemplu, în anul 1910, satul avea 1880 de locuitori, iar azi, dacă mai sunt aici 350 de suflete.

– Am înţeles că, acum, aveţi structurat altfel simultanul, am continuat eu.

– Da, explică tânăra învăţătoare. Clasa a IV-a este mutată la Jamu Mare, iar la clasa pregătitoare avem trei elevi. Am par-ticipat la cursuri speciale. Cu ei nu facem exerciţii de scriere, ci doar literele de tipar şi numerele până la 31. Ne descurcăm greu şi cu ceilalţi, pentru că aceştia n-au parcurs etapa grădiniţei, desfiinţată demult. Trebuie să-i iniţiem şi să începem de la cele mai elementare noţiuni: culori, elemente grafi-ce, aşezarea în pagină.

Ca să am o imagine corectă şi ca să

rămână pentru viitorime, iată lista, pe clase, cu cei 14 şcolari:

Clasa pregătitoare: Cristi Robert-C-tin, Doboş Amalia-Cosmina, Ştriblea Ciprian-Emanuel;

Clasa I: Gancea Fatima-Denisa, Oglean Măriuţa-Beatris-Firuţa;

Clasa a II-a: Antal Elisabeta-Marika, Bulea Emanuel-Armin, Csiki Darius-Iosif, Henn Georgiana-Sabrina, Iancu Dumitru-Ramian, Lucaci Patric-Denis, Nicula Lavinia-Atanasia,Vratarici Ştefan-Daniel;

Clasa a III-a: Cristea Nicolae Angelo.Am mai aflat de la doamna Carmen că

au condiţii (am văzut şi eu) de pregătire: căldură, apă curentă, caldă şi rece, grup sanitar funcţional în incintă, femeie de serviciu şi igienizarea interioară la zi. Am rămas surprins, însă, când am văzut că, la stradă, această unitate şcolară, „botezată” cu ani în urmă, cu mare festivitate, în pre- zenţa ÎnaltPreasfinţiei Sale, Nicolae, mitro-politul Banatului, acum nu mai avea firma şcolii cu numele „Dr. Ioachim Miloia”,

fost fiu al satului, recunoscut cărturar bă-năţean şi naţional. Învăţătoarea nu ştia nici cine a dat-o jos. La auzul acestei veşti, spuse cu seninătate, m-am revoltat şi am simţit nevoia să trag un semnal de alarmă care să clatine indiferenţa faţă de această instituţie.

Mi-a observat neliniştea bustul eruditu-lui cărturar, aflat pe holul şcolii, şi mi s-a alăturat, mărturisindu-şi jelania: „Oare aşa de slabi sunt edilii din sat, încât n-au putut să păstreze măcar numele sfânt al acestei şcoli? S-au lăsat duşi de dezinteresul celor de la centru, care n-au nimic în comun cu fibra acestor locuri, dar să mai respecte trecutul onorabil al acestui locaş! Nu ob- servaţi, voi, dragii mei urmaşi, că desfiin-ţarea şcolii a început deja! I-au luat nu-mele încărcat de istorie şi l-au aruncat într-un colţ al uitării.”

I-am dat dreptate acestei voci a trecutu-lui, care, mâhnită, a încheiat: „unui străin care caută şcoala îi dăm ca reper tabla cu numărul secţiei de votare (485), căci

numele unităţii nu se află alături.” Orice motiv sau orice scuze ar aduce întru apă-rarea lor autorii acestui gest, o atare faptă este de condamnat. Se răsuceşte în mor-mânt şi pleiada de învăţători şi profesori care au luminat aici caractere şi au numele lor legate onorabil de acest focar de cultură.

Tânăra dăscăliţă, neputincioasă, mi-a împărtăşit spusele, regretând că, de la toamnă, va funcţiona la Clopodia, unde s-a titularizat. Am mai aflat de la dum-neaei că are material didactic adus sau confecţionat, însă n-a mai primit demult, din aceeaşi cauză. Mă asigură că se poate face carte şi aici. La clasă a avut o frecven-ţă bună a elevilor şi a reuşit să le transmită cunoştinţele şi să le formeze deprinderile cerute de programă, sădind în inimioarele acestora interesul pentu carte.

Mi-a plăcut să aflu că, periodic, a putut să pregătească cu acest pumn de suflete nevinovate serbări ocazionale sau de sfâr- şit de semestru şi să le ofere ,,mugurilor” diplome, cărţi şi mai ales ,,setea de cultură,

căci restul este o consecinţă”. Şi ,,preotul din sat, prin predarea religiei, i-a sensibilizat pe copii, care regretă că nu mai fac aceste ore cu Sfinţia Sa”, a mai adăugat ,,doamna”.

Şi ca o concluzie la acest articol, ierte-mi-se ,,îndrăzneala” că pledez pentru păstrarea identităţii acestui sat. Voi fi acuzat că nu văd în per- spectivă ,,rentabilitatea” (Bat-o vina!) în cultură şi educaţie. Însă nu mă poate convinge nimeni că este mai firesc, mai omenesc, mai părinteşte să duci cu noaptea-n cap puiul de om, desprins din căldura pătuţului,

chiar şi cu autobuzul, în alt sat, când aici sunt şi se pot îmbunătăţi condiţiile de şco- larizare. Şi să ne înţelegem: între păstrarea identităţii satului şi desfiinţarea unităţii şcolare există o evidentă condiţionalitate. Localitatea fără izvorul de lumină este supusă pieirii.

Salvaţi, dragi săteni şi onorabili edili, existenţa ameninţată a satului! Luptaţi-vă pentru păstrarea acestei oaze de adevăr şi cinste! Aici a mai rămas ceva românesc şi curat, căci oraşul, cu tentaţiile lui, este demult cucerit de civilizaţia cu dezavan-tajele ei. Să nu ne opunem progresului, dar să nu atingem valorile trecutului, care ne-au zămislit fiinţa şi neamul. Şi, mai ales, să nu uităm cugetarea lui Neagu Djuvara: „Casa de la ţară, lipsită de lux şi eleganţă, este, în acelaşi timp, o uriaşă bibliotecă”.

Şi-acum, la final, spuneţi-mi „dacă există sunete mai plăcute decât râsetele copiilor?”

Nu există, dragii mei! Atunci, să-i lăsăm să râdă!!

15 iulie 2014

Pagina 4 ANUL X l Nr. 31 l mai - august 2014 l VATRA SATULUI

Invitat la o şedință a Academiei Române, Tudor Arghezi, octogenar,

s-a adresat auditoriului astfel: „Se cere ca un participant la o reuniune să o şi deschidă… Mi-a revenit mie onoarea aces-tui verb tranzitiv… Probabil, din motive de vârstă… Vârsta e un eufemism mai agreabil al cuvântului bătrânețe, care ar trebui scos din dicționar… Nu mă refer la Dicționarul Academiei!”

Românii, în general, iar ferendenii, în special, comemorează, la mijlocul lunii cu- rente, Praznicul adormirii Maicii Domnului.

Fără putință de tăgadă (ca să-l para-frazăm pe Arghezi), adormirea este un eufemism „îndulcitor” al cuvântului moar-te, moarte de care, iată, n-a fost scutită nici Maria, personaj biblic de importanță, semnificație şi notorietate covârşitoare!

Se spune adesea, cu deplin temei, că moartea este cel mai sigur „eveniment” din viața oricărui om. Nu doar clericii se străduiesc să sensibilizeze enoriaşii pri-vind iminența morții, ci toți oamenii lucizi conştientizează, se pregătesc şi-i „avertizează” pe cei din „anturajul” lor... Iar poeții, „înarmați” cu lirismul versuri-lor, pot avea un „impact” aparte. Iată, bunăoară, ce „spune” Magda Isanos în poezia

MURIM CA MÂINE

E-aşa de trist să cugeți că-ntr-o zi,poate chiar mâine, pomii de pe-alee acolo unde-i vezi or să mai stee voioşi, în vreme ce vom putrezi.Atâta soare, Doamne, atâta soare o să mai fie-n lume după noi; cortegii de-anotimpuri şi de ploi,cu păr din care şiruie răcoare…Şi iarba asta o să mai răsară, iar luna tot aşa o să se plece, mirată, peste apa care trece noi singuri n-o să fim a doua oară.Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate găsi atâta vreme pentru ură, când viața e de-abia o picătură între minutu-acesta care bateşi celălalt şi-mi pare nențeles şi trist că nu privim la cer mai des, că nu culegem flori şi nu zâmbim, noi, care-aşa de repede murim.

De remarcat faptul că Magda Isanos (1916-1944) a avut premoniția morții, moarte care i-a curmat existența, în plină efervescență creatoare, la doar 28 ani!

Am „marcat”, în antepenultimul vers, sintagma „nu privim la cer mai des”, spre a corelaționa ideea cu invocația poetului creştin contemporan, Simion Felix Marțian:

ALO, CERUL!

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm Şi de semnale-i saturat eterul; Comunicăm febril, dialogămŞi, prinşi de-acest vârtej, prea des uitămCă mai avem un fir direct cu Cerul. Pământul ne-a rămas parcă prea mic, Căci, anulând distanțe, cu-ndrăzneală,Vorbim mai mult, spunând ades... nimic,Ne-apropie omniprezentul «clic» Dar ne despart prăpăstii de răceală. Sunăm să cerem şi să oferim, Avem agenda supraîncărcată Cu prieteni, cunoscuți sau anonimi Şi-n dialog steril ne irosim Iar linia spre Cer e neglijată. Tatăl ceresc aşteaptă răbdător Să-L mai chemăm, să-I spunem ce ne doare, Să-I cerem, cu credință, ajutor, Să-I mulțumim că e îndurător, Să-L lăudăm în sfântă închinare. E dialogul binecuvântat Stând în genunchi, avem conexiune Cu Cerul, niciodată ocupat, Cu Cerul ce răspunde garantat, Cu Ceru-n dialogul rugăciune. Mereu deschis, mereu având semnal Şi peste tot având acoperire, Acest serviciu unic e vital Iar dialogul, strict spiritual, Ne-mbogățeşte în Dumnezeire. Sunăm, ne apelăm, ne conectăm Şi de semnale-i saturat eterul Dar, prinşi de-acest vârtej, să nu uităm Că doar stând în genunchi înaintăm, Dialogând neîncetat cu Cerul.

Consideraţii existenţiale(cu recurs la patrimoniul cultural)

Ioan Ghiocel

Subscriu în totalitate acestui îndemn şi-i sfătuiesc pe toți care au avut amabi-litatea şi răbdarea să citească prezentul articol, să se „conecteze” cu cerul şi atunci, moartea nu va mai fi sperietoare, ci va veni, normal, cum vine, seara, nevoia de somn!…

S-a convenit astfel ca pentru zona Deta, care se va cerceta în cursul anului 2014, localităţile de investigare să fie, potrivit criteriului etnic valabil în perioada inter-belică, următoarele structuri rurale - loca-lităţi: Petroman, Ghilad, Jebel, Lăţunaş, Pustiniş, Şipet, Gherman. Menţionăm că un criteriu important după care s-au selec- tat localităţile de mai sus este şi rezonanţa lor în cultura populară şi istoria locală.

Materialele grafice, fotografiile, hărţi- le, chestionarele ce se vor realiza pe parcursul cerce tării pot deveni o colec-ţie de documente deosebit de utile gene-raţiilor următoare de cercetători.

În ceea ce mă priveşte, mă bucur în primul rând că am fost ales în acest colectiv select de profesionişti, majori-tatea profesori la Universitatea de Vest din Timişoara, şi în al doilea rând că s-au inclus între localităţile de investigaţie două sate, Gherman şi Lăţunaş, din co-muna Jamu-Mare, comuna mea natală şi că am avut o comunicare şi conlucrare foarte bună, atât cu dl primar Valeriu Filipiac, cu dl viceprimar Sandu Belea, cu dl. secretar Marcel Chiticariu, cu dl referent cultural Gheorghe Hobafcovici, dar şi cu oamenii locului din cele două sate. De la aceşti oameni minunaţi din satele Gherman şi Lăţunaş am obţinut date şi informaţii preţioase legate de pro-blemele investigate. Ţin să le mulţumesc şi pe această cale pentru organizarea ireproşabilă a acestei anchete de teren şi să afirm că informaţiile lor vor dăinui într-o formă codată (informaţii transfor-mate în simboluri cadastrale) în volumul din acest an al Atlasului etnografic al judeţului Timiş.

Atlasul etnografic al judeului Timi

– Urmare din pagina 1 –

ANUL X l Nr. 31 l mai - august 2014 l VATRA SATULUI Pagina 5

Scrisori din Italia

Dr. Ioachim Miloia

Roma în 23 Martie 1921. Dragă Mami! După primirea scrisorii Tale ultima,

ţi-am răspuns printr-o scrisoare şi acum îţi scriu alta. Sper că eşti sănătoasă de-ducând din faptul ca nu ai amintit nimic să fii bolnavă. Să dea Dzeu să fie aşa. Nu-ţi poţi închipui cât gândesc eu la tine şi cât îl rog pe Dzeu să te ţie bine şi voinică ca să poţi avea şi tu parte de câtva bucurie nu numai de suferinţe.

Să nu zic într-un ceas rău, dar ziua în care am plecat de acasă spre Italia, spre pământul făgăduinţei mele, este o zi însemnată în viaţa mea, căci îmi place să cred că s-a făcut atunci o întorsătură spre bine în cursul sorţii mele. Până acum nu pot decât să mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat de atunci şi până acum. Şi cum să nu? Căci mi-am găsit aici cel mai scump tezaur al unui om: mulţumirea sufletească şi conştiinţa despre nobilitatea tuturor străduinţelor mele. Deşi am fost cam desperat în preajma Crăciunului, însă mi-a venit atunci o scri- soare de la Mitropolie – apoi cei 4000 de lei – m-a întărit şi trupeşte, revenindu-mi întrucâtva sănătatea de ’nainte cu patru ani, apoi, faptul că din ce în ce mă con-ving că am chemare la drumul pe care l-am apucat şi speranţa că, cât de curând, îmi voi putea crea o situaţie morală şi materială, scăpând de sărăcia aceasta neagră. Iată, toate astea mă fac mulţumit cu mine însumi. Apoi şi frumuseţea de aici are mare influenţă asupra interiorului meu, căci observ că m-am mai schimbat niţel – sunt şi eu mai vesel; seara, când vin acasă din atelier, tot drumul de ½ oră până acasă îl parcurg cântând sau fluie-rând. Las’ că se întâmplă câteodată că nu sunt îndestulit cu lucrul care l-am făcut peste zi şi atunci sunt foarte amărât. Dar asta nu se întâmplă des. Peste tot sunt vesel şi îmi spun bucuriile numai mie însumi, fiind tot singur şi neavând pe nimeni.

La institut nu mă întâlnesc cu români – dar vorbim puţin – căci când lucrăm nu prea vorbim. Apoi la 5 seara, ies din atelier şi de aici până la 10-12 noaptea

când mă culc sunt tot singur, aşa că poate mă sălbăticesc încât n-o să mai ştiu să mă port în societate când mă voi reîntoarce.

Dar tot e mai bine aşa. Când sunt singur pot cugeta mai bine, căci trebuie să cuget foarte mult pentru lucrările care le fac. În luna iulie voi veni acasă, dacă îmi va ajuta Dzeu. La finea lui iunie se va închide academia, după aceea voi face o călătorie în Spania – se înţelege, până acum e numai plan, şi de acolo mă voi îmbarca şi voi veni acasă. Sau dacă nu voi putea merge acolo, voi face alta în sudul Italiei sau în Egipt – dintre aces- tea trei – una. Un băiat care a venit de la Cluj îmi aduce vestea că s-ar fi votat şi de acolo 6000 lei bursă. Nu ştiu fi-va adevărat – la tot cazul, nu-i aminti nimă-nui despre asta.

Tu, dragă Mami, fă datorii şi împru-mută-te de unde poţi ca să nu duci nici (subl. lui I.M. – n.n.A.T.) o lipsă până mă reîntorc eu, când sperez să nu vin cu buzunarele goale. Voi avea şi vr-o doi bani, afară de aceea am nişte lucrări care sper să le vând bine. Am o lucrare mare de 2 metri de naltă şi 1,60 m de lată cu care i-am pus în pită pe aceşti de aici. Şi cred că până la finea anului voi mai putea lucra încă câteva.

Tare aş dori, Mami dragă, să nu te mai ştiu năcăjită – fii tare în credinţă că nu ne va lăsa Dzeu şi de aceea până mă re-întorc caută cum zic şi împrumută-te cu orişice sumă ca să nu duci nici o lipsă!!! Sper că şi de la Vasi vei fi primit veşti bune – eu n-am mai primit nimic de la el după scrisoarea primă.

De mâine începând e închis institutul patru zile din cauza vacanţei Paştilor, când sunt silit să lucrez acasă. Mâne însă toată ziua am să stau trântit cu burta-n sus, căci mi-o fi şi mie de la Crăciun, de când n-am avut nici o jumătate de ceas – când să fi putut zice: acum n-am ce să fac!

Aici îţi trimit şi o fotografie unde sun- tem studenţii din Transilvania cu popa nostru şi cu profesorul Ghibu de la Cluj (de stânga popii). În curând îţi voi tri-mite altele.

Chimi

Roma 17 Iunie 1921 Dragă Mami!Ieri am primit scrisoarea ta din 3 iunie

care mi-a cauzat bucurie pe deoparte – pe dealtă parte m-a întristat faptul că prin aceea că eu n-am primit încă bani, ţi-am cauzat necaz. La nici un caz nu-ţi face supărare sau alte închipuiri – banii trebuie să sosească cât de curând – până atunci fac cum pot.

Am primit scrisoarea de la inspectorul artelor din Cluj din care am înţeles că nu mi s-au votat cele cinci mii de lei de la Cluj – aşa că-mi făceam iluzii zadarnice. Lucrările mele nu le-am putut termina şi din cauză că în timpul din urmă am suferit mult de cap, în care restimp n-am putut lucra nimic. Acum mă simt bine – durerea m-a mai lăsat în urma repausului. Toţi românii suferim din cauza climei cu care nu suntem obişnuiţi, îndeosebi cei cari suntem pentru prima dată aici. Neputând termina lucrările, nu voi aduce nimic cu mine, decât numai nişte schiţe pe care le voi lucra acasă. Am mare speranţă să pot lucra bine acasă, ca în toamnă să fac o espoziţie şi astfel să câştig vr-un ban. Speram să pot aduce lucrările acestea cu mine terminate, să le vând, dar omul propune, Dzeu dispune. Mi-e cam greu să vin acasă ’naintea ta fără nici un ban, însă îndată ce voi ajunge acasă voi îm-prumuta de undeva o sumă oareşcare, ca să pot lucra şi trăi bine (subl. I.M.) cât voi sta acasă – şi voi achita suma care-o voi încasa din lucrări.

Dacă n-aveam nevoie de recreaţie, poate nici nu veneam acasă fără aceste lucrări sau fără bani – însă te rog să mă ierţi şi de data asta – sper să fie ultima – voi veni cam cu buzunarele goale. Însă nu voi pleca de acasă până când nu mă voi asigura şi pe mine şi pe tine mai bine ca în anul acesta.

Vestea că posezi o „herghelie” de pui m-a înduioşat pân-la foame, cu toate că nu-mi mai pot imagina cum sunt acele dihănii. Cât despre gluma ta cu vaca mi-a căzut chiar foarte bine, căci nu am mai râs în tot necazul.

De acum să nu-mi mai scrii, deoarece peste 16 zile plec din Roma, se-nţelege dacă-mi vin paralele până atunci, şi aşa nu voi primi nimic de la tine. Voi sta câteva zile la Napoli, până la 12 iulie, când mă voi îmbarca.

Dorindu-ţi tot binele, îţi sărut mâna până la revedere.

Chimi

Pentru conformitate Ing. MIRCEA MILOIA

Pagina 6 ANUL X l Nr. 31 l mai - august 2014 l VATRA SATULUI

Viaţa se naşte din iubire, iar omul apare pe culmile ierarhiei făpturii

ca un rod al iubirii, al unirii dintre ceresc şi pământesc. Taina Sfintei Cununii, prin întărirea harului, dă acesteia chipul şi tăria legăturii dintre Mântuitorul Hristos şi Biserica Sa, şi creează dispoziţiile fa- vorabile menţinerii acestei legături prin depăşirea egoismului, a dragostei şi pă-rerii de sine. Sfânta Taină a Cununiei este primul nostru pas spre realizarea unei mai largi comuniuni, susţinute de o jert- felnicie concretă, de fiecare zi. Cei doi devin, astfel, un singur trup şi un singur duh, având acelaşi Domn, aceeaşi cre-dinţă, acelaşi botez.

Prin această sfântă taină, celor doi li se adresează din nou chemarea de a fi rodnici, de a se înmulţi şi de a stăpâni pământul. (Facerea I, 28)

Familia este prima şi cea mai mică celulă a organismului social şi o microbiserică în marea comunitate a Bisericii. Originea căsătoriei stă în însăşi natura socială a omului şi voinţa lui Dumnezeu, exprimată pozitiv la crearea omului: Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră… Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său… a făcut bărbat şi femeie.” Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pă-mântul, şi-l stăpâniţi şi domniţi… peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul” (Fac. 1, 26-28).

Căsătoria este actul suprem prin care se întemeiază familia, adică legătura de bunăvoie şi pe întreaga viaţă a unui băr-bat şi a unei femei. Ţinând cont de rostul divin natural al căsătoriei, definiţia pe care o atribuie dreptul civil acestei uniri este exprimată simplu: „Căsătoria este unirea legitimă a două persoane de gen diferit ca să vieţuiască în comunitate nedespărţite, să nască copii, apoi să-i crească şi să se ajute reciproc.

Jurisconsultul Modestinus (†228 d. Hr.) a formulat o definiţie mai potrivită cu scopul ideal al căsătoriei, astfel: „Primul

moment al căsătoriei este monogamia, momentul al doilea: indisolubilitatea, momentul al treilea: comunitatea de via-ţă şi drepturi.” Prin urmare, în lumina Moralei creştine ortodoxe şi a dreptului canonic, căsătoria este legătura şi uni-rea monogamă dintre un bărbat şi o fe-meie pentru toată viaţa şi o participare reciprocă la dreptul divin şi uman.

Această definiţie corespunde voinţei înseşi a lui Dumnezeu, exprimată la crea- ţie: „Şi a făcut Dumnezeu pe om, bărbat şi femeie” (Fac. 1-27) ,,soţii vor fi amân-doi un trup” (Mat. 19,5), împlinind ast- fel porunca: „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Fac. 1,28) căci: ,,Cel

ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte” (Efes. 5,28).

Din definiţia dată, se reţine că acest contract nupţial-matrimonial, adică con- simţământul unui bărbat şi al unei femei de a trăi împreună viaţa în comuniune, căsătoriţi, este premisa şi candela natu-rală a tainei căsătoriei şi deci a familiei creştine, atâta timp cât nu contrazice legile bisericeşti şi nici pe cele civile.

Scopul suprem al omului, după învă- ţătura Bisericii noastre, este dobândirea mântuirii prin împărtăşirea harului sfin-ţitor al Sfântului Duh în unitatea trupului lui Hristos, Biserica, prin care omul şi lumea se sfinţesc şi se transfigurează. Îm-preună lucrarea omului cu Dumnezeu la dobândirea acestei mântuiri, prin Taina cununiei, circumscrie firea umană în

complementaritatea harismelor pe care le-au primit de la Creaţie bărbatul şi fe-meia.

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae defineşte Taina Nunţii ca pe „un act sfânt de ori-gine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtăşeşte harul Sfântului Duh unui bărbat şi unei femei ce se unesc liber prin căsătorie care sfinţeşte şi înalţă legătura naturală a căsătoriei la demnitatea repre-zentării unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserică”. „Bărbatul găseşte în femeie o taină indefinită. Ea îşi cunoaşte nişte insuficienţe care se cer după o întregire prin bărbat, de aceea îl iubeşte pe băr-bat şi bărbatul, la fel. Căsătoria este în

acelaşi timp dragoste şi ajutor, bu-curie de celălalt şi răbdare a lui. Pentru toate acestea se dă celor doi ce se căsătoresc harul dumnezeiesc. Iubirea uneşte uimirea în faţa tainei celuilalt şi răbdarea neputinţelor lui şi ajutorarea lui în ele. În iubire, amândoi devin tari.”

După căderea omului în păcat, pe lângă scopul îndoit al căsătoriei, conservarea şi înmulţirea neamului omenesc şi întrajutorarea reciprocă a celor doi soţi, se adaugă şi un al treilea, acela de a pune frâu porni-rilor vinovate care au început a se

manifesta în firea omenească „din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său”. (1 Cor 7,12); ,,Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă” (1 Cor. 7,9).

Scopul căsătoriei este tratat mirific şi în lucrările Sfinţilor Părinţi. Sfântul Cle-ment Alexandrinul susţine că: „scopul celor care se căsătoresc este naşterea de copii, iar taina lor să aibă copii buni”.Metodiu de Olimp consideră căsătoria vrednică de elogii, ca una care aduce naş- tere de copii, şi astfel prelungeşte viaţa, asigurând Bisericii membri, ca şi „mar-tiri şi adversari ai celui rău”. Sfântul Ioan Gură de Aur susţine că viaţa era împodo-bită cu fecioria, iar căsătoria nu era absolut

TAINA CUNUNIEI ICOAN A MPRIEI

LUI DUMNEZEU

Pr. Dragan Giorgiev

6

ANUL X l Nr. 31 l mai - august 2014 l VATRA SATULUI Pagina 7

necesară pentru înmulţirea oamenilor, aşa cum n-a fost necesară pentru aducerea la existenţă a primei perechi de oameni.

În ceea ce priveşte al doilea scop pentru care a fost instituită căsătoria, în ordinea enumerată, acelaşi Sfânt Părinte interpretează: „Nu este bine să fie omul

singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”, în sensul că Dumnezeu a hotărât o oarecare mângâiere prin această împre- ună vieţuire. Necesitatea acestei ajutorări reciproce s-a extins astfel încât binele unuia este legat de folosul celuilalt. Băr-batul se întregeşte prin femeie deoarece

el este prima jumătate a speciei, şi numai împreună cu ea formează omul întreg, capabil să ducă la îndeplinire întreitul scop al unirii tainice.

Prin căsătorie se împiedică păcatul, evi- tându-se tentaţia, se disciplinează trupul, sfârşindu-se legătura conjugală.

La 15 august 1934, la Comloşu Mare, un sat românesc prosper

şi vădit cultural, a apărut primul nu-măr al revistei Suflet nou, care, timp de aproape cinci ani, în prima serie, a devenit un reper în publicistica să-tească din Banatul interbelic.

Anul acesta, publicaţia Suflet Nou va împlini 80 de ani de existenţă, cu anumite întreruperi, dictate de vremi, dar mereu continuată prin sârguinţa unor oameni de spirit şi de suflet, care acum formează un triumvirat istoric: Olărescu, Balog, Galetaru. Această speţă de „intelectual dedicat locului” se află tot mai greu la noi şi există tot mai puţină capacitate şi interes de a se regenera, dacă nu se produc concentrări de idei puternice şi evenimente culturale pe măsură, în care să se poată afirma tradiţia încă activă. Altfel, colbul timpului neier- tător se va aşterne peste tot ce ne defi-neşte mai clar, cultural şi spiritual, mai ales în climatul de depravare ma-terială şi consumistă ce ne înconjoară azi.

Scriu aceste modeste rânduri cu adâncă sfiiciune şi cu sinceritate

despre o vatră de spiritualitate bănă-ţeană, pe care am descoperit-o mai demult prin intermediul fenomenului publicistic numit Suflet Nou. O revistă longevivă, solidă, interesantă, bogată şi variată în conţinut, care şi-a început existenţa la 15 august 1934, editată de

ţăranul Ghiţă Bălan, secondat de ţăranca Maria Dogaru şi de avocatul A. Bălan şi care a unit sub faldurile sale con-ştiinţe felurite, dar îngemănate aceluiaşi ideal, propăşirea cul- turii şi civilizaţiei săteşti bănăţene.

Şi data apariţiei primului număr se vrea purtătoare de mesaj: la 15 august se prăznuieşte marea sărbătoare a „Adormirii Maicii Domnului”, dar era şi ruga satului, deci un mesaj subtil, spiritual şi profan.

Vorbind despre „rugă” ca o minu-nată sărbătoare a românilor ce s-a în-veşnicit peste timp, voi menţiona mai întâi cuvintele lui Mircea Eliade, în calitate de reputat istoric al religiilor: „nu e vorba despre o formă care supravieţuieşte pur şi simplu, ci de o idee sau de un ritual care rămâne deasupra istoriei. Nu supravieţuieşte o generaţie sau două, ci stă deasupra timpului: ca o normă etern valabilă,

ca un Principiu, ca un Simbol”. Probabil aşa au vrut iluştrii înaintaşi

ai scrisului comloşean, ca publicaţia lor să stea deasupra timpului, adică să aibă o continuitate neîntreruptă şi superba lor dorinţă s-a împlinit în parte, cu unele hiaturi. În momentul prezent, revista ne bucură cu zestrea păstrată cu discernământ şi înţelep-ciune şi valorificată generos de conde-iele inimoşilor fii ai acestei localităţi.

De aceea voi accentua importanţa acestor evenimente culturale, ca acel ce se va desfăşura la Comloşu Mare – unde am onoarea de a fi invitat –, care constituie o părticică dintr-o istorie care îşi cere dreptul la un prezent demn şi la un viitor pe măsura trecutului.

Prin urmare, participarea la aseme-nea evenimente culturale, dincolo de faptul că ne îmbogăţeşte sufleteşte, hrăneşte spiritual memoria vie a

acestor locuri, creează o profund gân-dită refacere a spaţiului cultural al satului tradiţional şi fixează sugestiv rostul şi devenirea noastră ca munci-tori culturali în spaţiul atât de fluctuant al satului bănăţean.

Ioan Traia 80 de ani de la primul numr al periodicului Suflet nou

din Comlou Mare

Pagina 8 ANUL X l Nr. 31 l mai - august 2014 l VATRA SATULUI

COLEGIUL DE REDACŢIE

Iosif Marius Circa (redactor-şef adjunct), Marilena Covali, Ioan Ghiocel, Viorica Leu Danciu, pr. Dragan Giorgev, Florin Leu, Gheorghe Leu, Mircea Miloia, Mihai Sămânţă, Felicia Selegean, Ioan Ţirca.

Redactor-şef: Ioan Traia.Tipărit la EUROSTAMPA – Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 26, Timişoara; Tel./fax: 0256-204.816; e-mail: edituraeurostampa@gmail.com

Se spune că un rău nu vine niciodată singur. Con-firmarea o avem consemnată dramatic în realită-

ţile satului din acest an. Mai întâi am avut, în luna iunie, o groaznică vijelie ce în timp de o oră a descoperit casele ferengenilor, apoi, în aceste zile de sfârşit de iulie, când în urma precipitaţiilor cu caracter torenţial înregistrate, estimate pe baza informaţiilor radar şi a precipitaţiilor

prognozate la 40…50 l/mp şi izolat peste 70 l/mp, au produs scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi implicit inundaţii pe valea din Ferendia, cu pagube mate-riale destul de importante pentru un număr de locuitori.

„Râurile din bazinele Moraviţa şi Bârzava, judeţul Timiş, se află sub Cod roşu de inundaţii, până la ora

21.00, potrivit unei noi avertizări emise, joi, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospo-dărie a Apelor (INHGA), pe râurile Bârzava curs infe- rior şi Moraviţa curs inferior din judeţul Timiş se insti-tuie Cod Portocaliu de inundaţii, iar pe cursul superior al râului Moraviţa şi cursul mijlociu al râului Bârzava se menţine avertizarea Cod Galben de inundaţii.

Hidrologii precizează că aceste sectoare de râu sunt îndiguite. Avertizările hidrologice emise pentru celelalte bazine hidrografice au fost ridicate în cursul zilei de sâmbătă. În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeo-rologice, INHGA va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Şi comuna Jamu Mare, cu satele aparţinătoare Feren-dia, Lăţunaş şi Clopodia, este afectată de inundaţii, pom-pierii militari şi jandarmii acţionând pentru evacuarea apei din gospodării. În această zonă nu a fost necesară evacuarea populaţiei.”

Iată cum apar consemnate ştirile oficiale despre inundaţiile din zona satului Ferendia, dar prea puţin se analizează cauzele reale, care ţin în parte de nepăsarea autorităţilor, de neglijenţa oamenilor şi chiar de reacţia naturii la miile de atacuri îndreptate împotriva stării naturale a mediului înconjurător. Şi ar mai fi vorba şi de un semn divin îndreptat spre păcătoşenia oamenilor, prea preocupaţi de cele lumeşti, neglijând aproape total cele spirituale.

Redacţia

INUNDAÞII LA FERENDIA

Redacia periodicului Vatra Satului ureaz tuturor ferengenilor,

cu ocazia marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, ajutor de la Dumnezeu, mult sntate, prosperitate, rvn

duhovniceasc i mari bucurii!