Atitudini in comunicare

Comunicarea dă sens şi finalitate intenţiilor, dorinţelor, aspiraţiilor, atitudinilor şi acţiunilor noastre, le face inteligibile pentru ceilalţi, în aceeaşi măsură în care fiecare dintre noi percepem modul de manifestare al celorlalţi faţă de noi prin comunicare.

Eficienţa comunicării este dependentă de tipul de relaţie ce se stabileşte între parteneri, iar acest tip de relaţie depinde, la rândul său, de „atitudinile dezvoltate de fiecare dintre actorii comunicării”. (J.C. Abric, 2002, p. 35)

1. Atitudinea de interpretare-profesor

A formula, a verbaliza pentru elev raţiuni ascunse care se află la originea spuselor sau faptelor sale. Atitudine elev

- refuzul de a accepta această situaţie, care poate fi concretizată într-o atitudine agresivă;- blocarea exprimării interpretatului, 2. Atitudinea de evaluare - profesor

Formularea unei judecăţi pozitive sau negative în legătură cu ceea ce spune elevul

Atitudine elev

- blocarea comunicării sau agresivitatea, ca urmare a evaluării negative;- orientarea comunicării (manipularea), în cazul evaluării positive

3. Atitudinea de ajutor din partea profesorului

A propune elevului soluţii pentru rezolvarea problemelor pe care le prezintă.

Atitudine elev

- substituirea subiectului în rezolvarea propriilor probleme;- orientarea comunicării spre soluţiile date de profesor (manipulare);4. Atitudinea de chestionare a elevului de catre professor

A pune întrebări elevului pentru a-i uşura exprimarea

Atitudine elev

- induce superficialitate în discursul elevului, care se limitează la a răspunde la întrebări;- manipularea elevului: prin selectarea întrebărilor(deliberată sau inconştientă);prin modul de formulare a întrebărilor (afirmativ sau negativ, expresia tare sau atenuată

5. Atitudinea de comprehensiune din partea profesorului

A arăta elevului că te interesează şi asculţi ceea ce spune.

Atitudini ale elevului

- climat favorabil comunicării professor-elev- determină aprofundarea exprimării

Relaţiile dintre profesor şi clasă se polarizează, în general în sentimente de simpatie, încredere reciprocă sau, dimpotrivă, de antipatie, neîncredere şi chiar ostilitate. Sunt şi cazuri când contactul spiritual dintre profesor şi elev nu trece de zona indiferenţei: clasa nu există pentru profesor şi nici profesorul pentru clasă. Iniţiativa trebuie să aparţine însă profesorului, care ţinând seama de legea esenţială a relaţiilor afective interumane potrivit căreia simpatia şi bunăvoinţa naşte simpatie şi bunăvoinţă, antipatia şi ostilitatea trezesc sentimente de aceiaşi calitate, trebuie să conducă, să dirijeze aceste relaţii şi să le structureze pe colaborare. În urma studiilor efectuate s-a constata că o parte din profesori nu reacţionează adecvat nici în cazul răspunsurilor bune (corecte) ale elevilor şi nici în cazul răspunsurilor greşite (nule).

Prin aprecierea profesorului trebuie să schiţeze o perspectivă. Dacă un profesor spune unui elev: „Din tine nu va ieşi nimic”, el nu apreciază numai o situaţie prezentă, ci exprimă şi convingerea lui asupra dezvoltării viitoare a şcolarului ceea ce ar putea duce în final la un rezultat nedorit. Performanţele elevului nu numai că nu vor creşte, ci vor scădea atât de mult încât ar putea pune în pericol dezvoltarea psihică viitoare a acestuia. De aceea profesorii trebuie să aibă grijă că în derularea procesului de învăţământ să nu lezeze personalitatea elevului, ci să-l ajute să şi-o dezvolte, să-l ajute să înveţe să gândească singur pentru că atunci când va părăsi băncile şcolii să nu depindă de nimeni cel puţin din vedere intelectuală.

Un profesor inspiră elevilor respect de sine dacă el însuşi dă exemplu si modelează un respect puternic faţă de sine. Un astfel de profesor aplică această strategie având cu elevii o relaţie conform propriei sale valori, oferindu-le o experienţă plină de acceptare şi respect, şi având o profundă încredere în potenţialul fiecăruia. Se ştie ca foarte mulţi elevi se subestimează şi nu au încredere în ei, şi unul dintre cele mai mari daruri pe care un profesor le poate oferi unui elev este refuzul de a accepta parerea proastă pe care elevul o are despre sine.