Proiect pentru examenul de certificare a competențelor profesionale – nivel 3

Calificare: Tehnician în activități economice

Tema proiectului: Tipuri de structuri organizatorice

Profesor coordonator:Prof. Ec. Chesaru Nicoleta

Candidat:Zbarcea Iulian

Argument

Având În vedere importanţa deosebită în cadrul unei întreprinderi, se poate spune că reprezentarea grafică a unei structuri organizatorice denumită organigramă este considerată cadrul, scheletul acesteia. Aceasta reprezintă elementul esenţial al sistemului de conducere, determinând într-o proporţie însemnată funcţionalitatea organizaţiei, modul de utilizare a resurselor, nivelul cheltuielilor şi eficienţa activităţilor. De asemenea evidenţiază posturile de conducere create în întreprindere, favorizează comunicarea, rezolvarea operativă a problemelor, reducerea consumurilor de muncă, în timp ce organizarea necorespunzătoare duce la apariţia unor disfuncţiuni în activitatea firmei, generează dezordine şi ineficienţă.

Prin structură organizatorică (S.O.) se înţelege ansamblul persoanelor cu funcţii de conducere şi a compartimentelor de muncă tehnice, economice şi administrative, modul cum sunt acestea constituite şi grupate precum şi legăturile ce se stabilesc între ele în vederea funcţionării normale a întreprinderii.

Pentru împărţirea unei organizaţii în grupuri sau unităţi de muncă, trebuie să se ţină cont de faptul că este importantă gruparea oamenilor în aşa fel încât să fie asigurate comunicarea, coordonarea şi cooperarea dintre oameni şi împărtăşirea unor obiective şi resurse comune.

Îndeplinirea de către o întreprindere a obiectivelor stabilite în condiţii cât mai eficiente necesită în primul rând o conducere cât mai competentă şi un cadru organizatoric raţional care se realizează prin elaborarea structurii sale organizatorice. Structura organizatorică nu trebuie efectuată de dragul de a avea o structură organizatorică, ci în vederea asigurării cadrului organizatoric pentru atingerea obiectivelor întreprinderii în condiţii cât mai eficiente, cu mai multă uşurinţă.

A concepe o structură organizatorică eficace nu este o activitate managerială simplă. Pentru a face ca structurile organizatorice să corespundă situaţiilor concrete sunt de rezolvat multe probleme, incluzând atât definirea genurilor de posturi ce trebuie acoperite, cât şi găsirea oamenilor potriviţi să facă acest lucru. Modul de selectare a personalului este stabilit de către conducerea întreprinderii care hotărăşte metodele prin care îşi va alege angajaţii. Sistemul organizaţional trebuie să realizeze obiectivele stabilite în condiţiile minimizării costului economic şi social, contribuind astfel la armonizarea intereselor individuale şi de grup. Funcţionalitatea structurii organizatorice este condiţionată atât de factori endogeni cât şi de factori exogeni firmei, analiza acestora constituind o rezervă nelimitată în creşterea eficienţei managementului firmei. În categoria factorilor endogeni se situează de regulă cei 4 P, şi anume: produsul, preţul, plasarea şi promovarea. În categoria factorilor exogeni se situează acei factori asupra cărora firma poate exercita un control mai redus şi care sunt caracterizaţi prin eterogenitate; între aceşti factori putem include:cererea de produse, practicile comerciale, concurenţa,conjunctura, cultura, tehnologia, legislaţia etc.

2

Cuprins proiect

Argument

Capitolul I: Noțiunea de structură organizatorică

1.1. Definiția noțiunii de structură organizatorică și elementele acesteia

1.2. Caracteristicile structurii organizatorice

Capitolul II: Factorii de influență a tipurilor de structuri organizatorice

2.1. Tipul și complexitatea producției de bunuri și servicii

2.1.1. Tipul de producție de masă

2.1.2. Tipul de producție în serie

2.1.3. Tipul de producție individuală (unicate)

2.2. Tipologia serviciilor

2.3. Dimensiunile întreprinderii

2.4. Calificarea personalului

2.5. Cadrul juridic și statutul juridic de funcționare

2.6. Strategii de dezvoltare

Capitolul III: Etape parcurse pentru înființarea unei societăți comerciale și a unei structuri

organizatorice

3.1. Constituirea societăților în nume colectiv și în comandită simplă

3.2. Constituirea societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni

3.3. Constituirea societăților cu răspundere limitată

Capitolul IV: Tipuri de structuri organizatorice

4.1. Criteriul morfologic al structurilor organizatorice

4.2. Structuri funcționale

4.3. Modul de exercitare a autorității în organizație

4.4. Capacitatea de adaptare la nevoi

4.5. Gradul de structurare a activităților și cercetarea autorității

Anexe

Bibliografie

Conducerea

Achiziții Vânzări Marketing Secretariat

Contabilitate

Fig. 1.1 Exemplu de organigramă simplă a unei întreprinderi

Zbarcea Iulian Noţiunea de structură organizatorică

Capitolul I: Noțiunea de structură organizatorică

I.1. Definiția noțiunii de structură organizatorică și elementele acesteia

Structura unei întreprinderi este considerată cadrul, scheletul acesteia.

Scopul ei este să reducă sau să uniformizeze incertitudinea privind comportamentul salariaților.

Din perspectiva managerială, structura organizatorică a unei întreprinderi presupune atingerea următoarelor scopuri:

Stabilește compartimentele și sarcinile posturilor individuale, precum și responsabilii de realizarea sarcinilor Clarifică ierarhia organizațională, adică cine este superiorul și cine este subordonatul Stabilește canalele de comunicare (comunicarea se desfășoară între compartimente și posturile definite) Permite managerilor să aloce resurse către obiectivele definite prin plan

4

Structura organizatorică reprezintă un ansamblu de funcții și de relații care asigură dirijarea sistemului către obiectivele propuse.

Reprezentarea schematică a structurii organizatorice a unei întreprinderi poartă numele de organigramă

Zbarcea Iulian Noţiunea de structură organizatorică

I.2. Caracteristicile structurii organizatorice

Structura organizatorică a unei întreprinderi prezintă trei caracteristici principale: specializare, coordonare, formalizare

Specializarea indică gradul de divizare și omogenitate a muncii în compartimentele firmei. Aceasta pune problema găsirii modului de definire a activităților din cadrul unei întreprinderi. De cele mai multe ori structura trebuie să țină cont simultan de mai multe căi de specializare.

Coordonarea se referă la modul de asigurare a cooperării între compartimente și indivizi. Se bazează pe viziunea piramidală a structurii care a fost enunțată încă de la începutul secolului, de Henry Fayol prin câteva principii simple ce își păstrează valabilitatea și în zilele noastre. Relațiile verticale superior-subordonat sunt completate cu mecanisme ce favorizează relațiile orizontale.

Formalizarea marchează gradul de precizie în definirea funcțiilor și legăturilor. Aceasta reprezintă un instrument care, pentru o anumită perioadă, dă cadrul de funcționare a organizației și stabilește legăturile cu exteriorul. Se explicitează printr-un regulament de organizare și funcționare (ROF).

5

Zbarcea Iulian Noţiunea de structură organizatorică

Capitolul II: Factorii de influență a tipurilor de structuri

organizatorice

Factorii care influențează concepția unei structuri sunt următorii:

Tipul și complexitatea producției de bunuri și servicii Dimensiunile întreprinderii Calificarea personalului Cadrul juridic și statutul juridic de funcționare Strategia dezvoltării adoptate

II.1. Tipul și complexitatea producției de bunuri și servicii

Orice unitate de producție are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale și servicii care se realizează prin desfășurarea unor procese de producție. Aceste unități productive își realizează funcțiunea de producție prin desfășurarea în bune condiții a acestor procese.

Structura organizatorică și organizarea activității de producție din cadrul întreprinderii se află într-o dependență directă față de tipul producției.

Prin tip de producție se înțelege o stare organizatorică și funcțională a întreprinderii, determinată de:

Volumul producției executate pe fiecare poziție din nomenclatură Gradul de specializare a întreprinderii, secțiilor și locurilor de muncă Modul de deplasare a diferitelor materii prime, materiale, semifabricate de la un loc de

muncă la altul

Procesul de producție contribuie atât la obținerea diferitelor produse, lucrări și servicii, cât și la crearea unui ansamblu de relații de producție între persoane ce concură la realizarea acestuia.

Organizarea producției în secțiile de bază este influențată într-o măsură foarte mare de tipul de producție existent la un moment dat în cadrul întreprinderii.

În întreprinderile de producție există trei tipuri de producție și anume:

Tipul de producție în masă Tipul de producție în serie Tipul de producție individual

6

Procesul de producție reprezintă totalitatea acțiunilor conștiente ale angajaților unei întreprinderi, îndreptate cu ajutorul diferitelor mașini, utilaje sau instalații asupra materiilor prime materialelor sau a altor componente în scopul transformării lor în produse, lucrări sau servicii cu anumită valoare pe piață.

Zbarcea Iulian Noţiunea de structură organizatorică

Existența în cadrul întreprinderii a unui tip de producție sau altul determină în mod esențial metodele de organizare a producției și a muncii, managementului, activităților de pregătire a fabricației noilor produse și metodelor de evidență și control a producției. Astfel, pentru tipul de producție de serie mare și de masă, metoda de organizare, a producției este sub forma liniilor de producție în flux, iar pentru tipul de producție de serie mică și individuală organizarea producției se face sub forma grupelor omogene de mașini. Pentru tipul de producție de serie mijlocie se folosesc elemente din cele două metode prezentate anterior.

Practica arată însă, că în cadrul întreprinderilor de producție industrială nu există un tip sau altul de producție în formele prezentate, ci în cele mai multe cazuri pot să coexiste elemente comune din cele trei tipuri de producție.

2.1.1. Tipul de producție de masă

În cadrul întreprinderilor de producție tipul de producție de masă ocupă încă o pondere însemnată.

Caracteristicile producției de masă

fabricarea unei nomenclaturi reduse de produse, în mod neîntrerupt și în cantități mari sau foarte mari

specializarea înaltă atât la nivelul locurilor de muncă, cât și la nivelul întreprinderii deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se face bucată cu bucată, în mod

continuu cu ajutorul unor mijloace de transport specifice, cu deplasare continuă, de felul benzilor rulante, conveiere sau planuri înclinate

din punct de vedere organizatoric, locurile de muncă și forța de muncă care le utilizează au un grad înalt de specializare fiind amplasate în succesiunea operațiilor tehnologice sub forma liniilor de producție în flux

Tipul de producție de masă creează condiții foarte bune pentru folosirea pe scară largă a proceselor de producție automatizate, cu efecte deosebite în creșterea eficienței economice a întreprinderii

2.1.2. Tipul de producție în serie

Acest tip de producție este specific întreprinderilor care fabrică o nomenclatură relativ largă de produse, în mod periodic și în loturi de fabricație de mărime mare, mică sau mijlocie.

Gradul de specializare al întreprinderii sau locurilor de muncă este mai redus decât la tipul de serie mare, fiind mai ridicat sau mai scăzut în funcție de mărimea seriilor de fabricație.

Deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se face cu mijloace de transport cu deplasare discontinuă (pentru seriile mici de fabricație) – cărucioare, electrocare, etc. sau cu mijloace de deplasare continuă, pentru seriile mari de fabricație.

Locurile de muncă sunt amplasate după diferite criterii în funcție de mărimea seriilor de fabricație. Astfel, pentru serii mari de fabricate locurile de muncă sunt amplasate după criteriul liniilor tehnologice, iar pentru seriile mici de fabricație după criteriul grupelor omogene de mașini

În cazul tipului de producție de serie, de fapt, se întâlnesc caracteristici comune atât tipului de producție de masă, cât și tipului de producție individual

7

Zbarcea Iulian Noţiunea de structură organizatorică

În funcție de nomenclatura mai largă sau mai restrânsă de produse realizate în loturi de mărime diferite, producția de serie poate fi:

producție de serie mare caracterizată printr-o nomenclatură de produse relativ mică obținută în cantități mari

producție de serie mică caracterizată printr-o nomenclatură de produse relativ mare realizată în cantități relativ mici

producție de serie mijlocie este o formă de producție intermediară între producția de serie mare și de serie mică

8