59

An

ua

ru

l

Gr

up

ur

il

or

d

e

Ri

sc

, A

nu

l

II

I,

20

13

Atelier ocupaţional pentru persoanele fără adăpost

Camelia Dumitru,

Samusocial Romania

camidumitru@gmail.com

Rezumat Începând cu anul 2011, în încercarea de contracara excluziunea socială, Samusocial România desfăşoară un proiect numit „Atelier Ocupaţional”, prin care îşi propune reinserţia socioprofesională a persoanelor adulte fără adăpost din Bucureşti. Activităţile din cadrul proiectului urmează două mari direcţii: 1) activităţi de terapie ocupaţională şi de consiliere suportivă de grup; 2) şedinţe individuale de consiliere socioprofesională şi intermediere de locuri de muncă. Rezultate pozitive ale acestei intervenții evindețiază necesitatea aplicării ei pe o scală mai largă în lucrul cu acest tip de beneficiari.

Cuvinte cheie: persoane adulte fără adăpost; terapie ocupaţională; reinserţie socială şi

profesională.

Abstract

In the attempt to fight social exclusion, since 2011 Samusocial Romania has been supporting „The Occupational Workshop”, a project aiming the social and professional reinsertion of the homeless persons from the streets of Bucharest. The activities within the project follow two major paths: 1) activities from the occupational therapay field and group counseling; 2) individual occupational (career) counseling sessions and job mediation. The positive results of this intervention highlight the need to use it on a larger scale.

Key words: homeless adults; occupational therapy; social and professional reinsertion.

1. Context

Oameni ai străzii, boschetari,

vagabonzi. Trecem pe lângă ei zi de zi.

Uneori îi observăm şi suntem deranjaţi sau

simţim o strângere de inimă, alteori pare că

se contopesc în peisaj, atât de mult prezenţa

lor a intrat în cotidian. Persoanele adulte

fără adăpost constituie un grup vulnerabil,

defavorizat, exclus de la viaţa socială, dar şi

de la o mare parte a serviciilor publice şi

medicale.

În contextul crizei economice

mondiale (care a dus la pierderea locurilor

de muncă şi la accentuarea sărăciei în

întreaga lume) numărul persoanelor fără

adăpost este în continuă creştere. Statisticile

oficiale susţin că în 2010 se aflau pe străzile

Bucureştiului în jur de 5.000 de persoane

adulte fără adăpost, iar în prezent acest

60

An

ua

ru

l

Gr

up

ur

il

or

d

e

Ri

sc

, A

nu

l

II

I,

20

13

număr a crescut semnificativ. La Centrul de

Zi al Samusocial România sunt înregistrate

lunar câteva zeci de noi cazuri.

Situaţia persoanelor adulte fără

adăpost este denumită, conform unui

termen care a intrat deja în jargonul

profesional, „homelessness”. Lipsa unor

date clare privind numărul acestor persoane

şi absenţa rapoartelor de analiză detaliată a

nevoilor acestei categorii sociale blochează

conceperea unor politici sustenabile de

prevenire a excluziunii sociale şi de

asistenţă a celor aflaţi în dificultate. Cea mai

mare parte a adulţilor din stradă nu

beneficiază în prezent de un adăpost de

noapte (numărul total al paturilor din

adăposturile sociale ale Bucureştiului abia

ajunge la 330), foarte puţini dintre ei au

accces la cantina socială şi mai puţini

primesc o formă de sprijin financiar. De

pildă, un document publicat pe site-ul

Ministerului Muncii (Anexa 4 – Date

statistice privind numărul persoanelor fără

adăpost, pe judeţe1) arată că în 2011

Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi

Protecţie a Copilului din Bucureşti au

înregistrat, în total, un număr de 58 de

persoane adulte fără adăpost care primesc

1www.mmuncii.ro/nou/images/Documente/Familie/R

aport-2011-aplicarea-Legii-116-2002/Anexa 4 Pers

fara adapost.pdf

venitul minim garantat.

Trebuie înţeles că dincolo de eticheta

de „om al străzii”, sau peiorativul

„boschetar”, se află un om care, din anumite

motive (o îmbinare a factorilor care ţin de

istoricul personal şi a celor care ţin de

contextul social) experimentează o situaţie

de criză majoră; îi sunt la risc toate palierele

vieţii: îi este pusă în pericol sau afectată

sănătatea fizică şi cea mentală, nu se poate

baza pe suport din partea relaţiilor sociale şi

se află la limita legalităţii (în ochii legii, fără

o carte de identitate, acea persoană nu

există).

„Starea de criză este înţeleasă ca fiind

incapacitatea de a-şi mobiliza resursele interne

(pentru a putea obţine un act de identitate, un

loc de muncă, pentru a se reintegra în familie) şi

excluderea de la resurse externe (servicii publice

medico-sociale)” (Badea & Mitrofan, 2004,

p.94). Mizeria, singurătatea şi excluderea –

acestea par a fi coordonatele de funcţionare

ale unei persoane care trăieşte în stradă

(canale, parcuri, etc).

Organizaţia Samusocial România îşi

propune să vină în sprijinul celor aflaţi într-

o astfel de situaţie de risc, grupul său ţintă

fiind persoanele adulte fără adăpost (PAFA)

din Bucureşti. Samusocial reprezintă o

metodologie de asistenţă şi de intervenţie

de urgenţă (acronimul SAMU înseamnă

Serviciul de Ajutor Mobil de Urgenţă),

61

An

ua

ru

l

Gr

up

ur

il

or

d

e

Ri

sc

, A

nu

l

II

I,

20

13

concepută de medicul Xavier Emmanuelli,

cofondator al Médecins sans frontières în

1971, iar în 1993 fondator al Samu Social

Paris.

Samusocial oferă persoanelor adulte

fără adăpost următoarele servicii: asistenţă

socială (refacerea actelor de identitate,

obţinerea unor drepturi – cum ar fi cantina

socială, pensia, venitul minim garantat,

accesul la un adăpots municipal, etc),

asistenţă medicală de urgenţă, consiliere

psihologică, suportivă şi consiliere

profesională (în vederea restabilirii unui

minim echilibru psihic, dar şi a reintegrării

socio-profesionale), servicii de igienizare

(baie socială). Echipele mobile (de noapte şi

de zi) acordă pe raza capitalei asistenţă

psihiatrică, consultaţii medicale şi asistenţă

socială, distribuind şi cele necesare

supravieţuirii (îmbrăcăminte, saci de

dormit, o supă caldă).

2. Atelierul ocupațional

Proiectul „Atelierul Ocupaţional” a

început în luna mai a anului 2011, ca

urmare a câştigării de către Samusocial

România a unui grant oferit de către

Fundaţia Soros. Finanţarea a asigurat

funcţionarea atelierului timp de 1 an, iar din

mai 2012 proiectul continuă, în prezent

bazându-se pe contribuţiile donatorilor și

ale unui sponsor.

Obiectivul general al proiectului a

fost reinserţia socio-profesională a

persoanelor adulte fără adăpost. Pe lângă

acesta, obiectivele specifice ale proiectului

au fost: consiliere psihologică în vederea

motivării pentru angajare, consiliere

suportivă, consiliere socioprofesională şi

medierea locurilor de muncă, consilierea

socială în vederea obţinerii actelor de

identitate sau a altor drepturi, intervenţii

medicale şi asistenţă în vederea rezolvării

problemelor presante de sănătate.

Am pornit acest proiect ascultându-i

cu atenţie pe beneficiarii serviciilor noastre.

Fiecare om în parte, cu povestea lui de

viaţă, luptându-se cu proprii demoni,

oscilând între furie, resemnare depresivă şi

suferinţă. Pe lângă nevoile acute de

adăpostire, hrană şi igienă, în discursul

unora dintre oamenii prezenţi la Centrul de

Zi se contura adesea nevoia de a munci.

Aparent contraintutiv și venind în opoziţie

cu percepţia socială a fenomenului, o parte

dintre adulţii care locuiesc în stradă îşi

doresc să lucreze. Această observaţie a fost

confirmată şi de literatura de specialitate

(Shaheen & Rio, 2007).

Care ar fi însă locul lor pe piaţa

muncii? Ce fel de rol ocupaţional ar putea

62

An

ua

ru

l

Gr

up

ur

il

or

d

e

Ri

sc

, A

nu

l

II

I,

20

13

ocupa? Viaţa în stradă înseamnă o

progresivă degradare fizică şi psihică, iar

rata de morbiditate este mai mare decât a

populaţiei generale (Lloyd & Basset, 2012).

Oboseala determinată de lipsa unui cadru

adecvat odihnei duce la confuzie şi agitaţie;

ploile, frigul teribil, apoi alcoolul sau

drogurile pun presiune asupra corpului

care cedează (membre degerate, slabă

coordonare motorie, afectări neuronale);

senzaţiile se tocesc, se pierd reperele

temporale şi spaţiale utilizate în mod firesc

(acestea sunt substituite de altele, mult mai

utile în lupta pentru supravieţuire),

discursul interior devine repetitiv şi

rigidizat, reacţiile emoţionale oscilează între

indiferenţă şi o intensitate surprinzătoare,

funcţionarea cognitivă este mult redusă.

Întregul Eu al individului este „anesteziat”,

este acoperit de o „carapace” de neputinţă

reală şi percepută. În plus, o mare parte a

celor care locuiesc în stradă suferă în

diferite grade de unele tulburări psihice.

Cu toate acestea, aşa cum spun

Shaheen şi Rio: „A-i ajuta pe oameni să obţină

un loc de muncă este fundamental pentru a

pune capăt vieţii în stradă. Acest lucru

înseamnă a privi dincolo de orice simptome,

pentru a le descoperi darurile fundamentale,

abilităţile şi interesele [...]. Doar lăsând deoparte

ideile noastre preconcepute referitoare la ce

înseamnă să fii pregătit de muncă putem spera

să folosim angajarea ca instrument de prevenţie

sau de eliminare a lipsei cronice de adăpost”

(p.344, 2007).

Astfel, Atelierul Ocupaţional s-a

conturat drept proiect ideal pentru a

răspunde mai multor nevoi: instrument

empiric de evaluare a abilităţilor

profesionale şi a abilităţilor de viaţă ale

participanţilor, grup de suport, activitate

generatoare de sens, competenţă şi valoare

personală, rampă de reintegrare în viaţa

socioprofesională. Toate acestea au fost

trecute prin filtrul terapiei ocupaţionale, ca

modalitate de „antrenament” pentru viaţa

reală, pentru un loc de muncă pe piaţa

liberă a muncii.

Principiul care fundamentează

terapia ocupaţională este următorul:

implicarea într-o activitate cu sens pentru

individ contribuie la calitatea vieţii şi la

sănătatea (mentală şi fizică) a individului

respectiv. Persoanele adulte fără adăpost au

„oportunităţi limitate de implicare în activităţi

pline de sens, ceea ce le afectează sănătatea, stare

de bine şi integrarea socială” (Glass et al., 2006,

apud Thomas et al, 2011). În aceeaşi trecere

în revistă comprehensivă a studiilor de

specialitate, Thomas et al. identifică patru

domenii fundamentale în care terapia

ocupaţională poate contribui la creşterea

calităţii vieţii a adulţilor care locuiesc în

63

An

ua

ru

l

Gr

up

ur

il

or

d

e

Ri

sc

, A

nu

l

II

I,

20

13

stradă: managementul banilor, abilităţile de

coping, angajare/educaţie şi activităţi

plăcute, de petrecere a timpul liber

(Thomas, 2011).

Am folosit, aşadar, în Atelierul

Ocupaţional două direcţii de acţiune: pe de

o parte activităţile de terapie ocupaţională şi

şedinţele de grup de tip suport, pe de altă

parte demersurile necesare obţinerii unui

loc de muncă şi şedinţele de consiliere

profesională.

3. Activități

Activităţile de terapie ocupaţională

au fost diverse, multe dintre ele sugerate

chiar de către adulţii străzii participanţi:

turnare de obiecte în ipsos, activităţi de

tâmplărie, pictură, decorarea diverselor

obiecte (rame, sacoşe), realizarea de obiecte

decorative (magneţi, broşe, supoturi pentru

lumânări), etc. În general, am stabilit doar în

linii mari ce urma să facem şi mai degrabă

ne-am adaptat abilităţilor participanţilor din

ziua respectivă, intereselor lor. Am asistat

astfel, cu uimire şi încântare, la trecerea

treptată de la omniprezentul „Eu nu pot” la

„Voi încerca” şi apoi la „Uite ce am făcut

eu!”; e o trecere de la o atitudine de

neputinţă, neîncredere şi pasivitate (ca refuz

de implicare în orice tip de activitate) la o

atitudine de deschidere, de curiozitate, de

disponibilitate şi apoi la sentimentul de

competenţă şi mulţumire. Sunt lucruri care

nu sunt vizibile imediat şi sunt mai dificil

de cuantificat, dar care sunt profund

semnificative pentru cei care le trăiesc:

marginalii, excluşii care simt că fac ceva cu

sens.

Paralel cu activitatea practică din

Atelier au existat sute de ore de consiliere

socioprofesională. Orele de consiliere

presupun o anamneză amănunţită, atât a

parcursului profesional, cât şi a contetxtului

de viaţă al beneficiarului; de asemenea,

există o etapă în care sunt redactate CV-uri

pentru beneficiari şi se desfăşoară şi un

proces psihoeducaţional (sunt explicaţi paşii

unui proces de recrutare şi selecţie,

contextul actual de pe piaţa muncii,

diferenţa dintre un interviu şi o propunere

de angajare, etc). Procesul este unul extrem

de dificil, întrucât a fost necesară o setare

realistă a aşteptărilor de ambele părţi (atât

din partea adultului fără adăpost, cât şi din

partea consilierului de orientare). Am

învăţat, în timp, că un predictor bun pentru

şansele de angajare nu se află numai în

pregătirea/calificarea profesională a

individului, în experienţa sa profesională, ci

şi în capacitatea acestuia de a fi rezilient.

Este o rezilienţă de o factură specială, o

64

An

ua

ru

l

Gr

up

ur

il

or

d

e

Ri

sc

, A

nu

l

II

I,

20

13

adaptare la mediu: supravieţuirea în stradă

înseamnă să ştii care sunt locurile unde poţi

dormi nestingherit de jandarmi, care sunt

restaurantele din Bucureşti care împart

hrana din ziua anterioară, unde sunt băile

sociale; este o adaptare după un alt ritm,

alte coordonate şi alte reguli decât ale

majorităţii. Pe de altă parte însă, atunci când

numărul de ani petrecuţi în stradă era foarte

mare, ştiam că şansele de reinserţie

socioprofesională erau mai mici, aşa cum ne

arată şi literatura de specialitate (Badea &

Mitrofan, 2008).

În ceea ce priveşte partea propriu-

zisă de reinserţie profesională, nevoia

urgentă pentru un venit şi un adăpost a

celor cu care lucrăm, lipsa studiilor sau a

calificărilor, lipsa experienţei au determinat

în multe cazuri o abordare focusată mai

degrabă pe termen scurt, decât un plan

profesional pe termen lung. Locurile de

muncă intermediate au acoperit însă

domenii variate, în special construcţii şi

agricultură, dar şi pază, curăţenie sau

comerţ. În unele situaţii, cu ajutorul unor

partneri sociali (alte ONG-uri) am reuşit să

le intermediem beneficiarilor noştri şi

cursuri de calificare şi reconversie

profesională către ocupaţii cu un grad mai

mare de căutare pe piaţa muncii.

4. Rezultatele

Astfel, conform statisticii interne

realizată de Samusocial România, în

perioada mai 2011- august 2013, la

activităţile din Atelier au participat peste

200 de persoane, iar 723 de persoane au

beneficiat de ore de consiliere în vederea

motivării pentru reinserţie şi consiliere de

orientare în carieră (adica peste 2000 de

consilieri).

În perioada menţionată mai sus au

fost intermediate peste 500 de de interviuri.

Locurile de munca obţinute cu forme legale

(contract de muncă pe perioadă determinată

sau nedeterminată) sunt în număr de 73

(pentru fiecare dintre acestea există în

arhiva Samusocial România documentaţia

necesară). Locurile de muncă obţinute fără

forme legale sunt în număr de 89, iar acest

subiect merită o discuţie specială. Aşa cum,

sub nici o formă nu încurajăm cerşetoria, la

fel nu încurajam nici munca la negru.

Abuzurile care se comit în continuare în

România sunt numeroase, cu atât mai mult

cu cât angajatorii lipsiţi de scrupule

sesizează foarte bine disperarea şi lipsa de

alternative a omului aflat în faţa lor. Dilema

etică este doar aparentă: a denunţa

autorităţilor această formă de evaziune

fiscală ar însemna să distrugem o şansă de

65

An

ua

ru

l

Gr

up

ur

il

or

d

e

Ri

sc

, A

nu

l

II

I,

20

13

reinserţie pentru un om care trăieşte în

stradă.

5. Concluzii și recomandări

În 2013 am obţinut Premiul I de la

Gala Societăţii Civile, secţiunea Incluziunea

socială, iar acest lucru a venit ca o

confirmare exterioară (uneori avem nevoie

şi de acest tip de confirmări) a utilităţii

proeictului nostru.

Nu este însă o poveste cu sfârşit

frumos, ci mai degrabă una care să poarte

titlul de „Work in progress”, o istorie în

continuă scriere. Ceea ce facem noi în

cadrul Atelierului Ocupaţional reprezintă

doar o piesă din puzzle.

Acest tip de intervenţie (reinserţia

profesională a adulţilor din stradă) este

destul de nou. În plus, acolo unde s-au mai

realizat astfel de programe (Canada,

Australia, SUA), procesul a avut etape

diferite, începându-se întotdeauna prin

oferirea unui loc într-un adăpost. Logica

este clară: cum poate munci cineva pe piaţa

liberă a muncii dacă nu are unde să se

odihnească, să se spele? Contextul românesc

ne-a obligat să „sărim” acest firesc de

desfăşurare a lucrurilor (au fost puţine

cazurile în care am reuşit să intermediem

un loc de cazare înaintea angjării). De

asemenea, şi după obţinerea unui loc de

muncă pentru o persoană adultă fără

adăpost, multe probleme persistă în

continuare. Nu se şterg peste noapte nici

nevoile bazale ale individului (adăpost,

hrană, haine, medicamente) şi nici traumele,

neîncrederea, singurătatea. Oamenii se vor

confrunta în continuare cu nereuşitele lor,

cu alcoolul sau tulbuarea psihică, vor face

alegeri bune sau alegeri greşite, iar

contextul socio-economic nu pare a se

modifica într-o direcţie pozitivă. Probabil că

o parte dintre cei angajaţi vor mai avea

episoade de viaţă în stradă; o altă parte însă

are, prin angajare şi sprijin post-angajare

din partea Samusocial, baza pe care să

construiască mai departe.

Abordarea într-o manieră realistă şi

coerentă a problematicii reprezentate de

homelessness, adică de viaţa în stradă a unor

indivizi care sunt egali în drepturi cu

majoritatea populaţiei, dar care trăiesc

excluşi şi izolaţi, ţine, până la urmă, de a

acţiona conform valorilor justiţiei sociale,

ceea ce înseamnă că ne priveşte pe toţi.

66

An

ua

ru

l

Gr

up

ur

il

or

d

e

Ri

sc

, A

nu

l

II

I,

20

13

Referințe bibliografice

Badea, V. & Mitrofan, L. Dimensiuni ale excluderii sociale, editura SPER, Bucureşti, 2008.

Lloyd, C. & Basset, H. The role of occupational therapy in working with the homeless population: An

assertive outreach approach, New Zealand Journal of Occupational Therapy, 59.0 (Apr.): p 18-23,

2012.

Shaheen, G. & Rio, J. Recognizing Work as a Priority in Preeventing or Ending Homelessness, Journal of Primary Prevention 28.3-4 (Aug.): 341-58, 2007.

Thomas, Y.; Gray, M. & McGinty, S. A Systematic Review of Occupational Therapy Interventions With

Homeless People, Occupational Therapy in Health Care, 25 (1): 38-53, 2011.