ASPECTE TEORETICE PRIVIND IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

Comunităţile locale reprezintă colectivităţi umane, delimitate teritorial din punct de

vedere politic şi administrativ, care au autorităţi publice diferite de cele ale statului (I.

Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003,

pag.5)

În România, bugetele administraţiilor locale sunt formate din bugetele consiliilor

comunale, orăşeneşti, municipale, judeţene şi ale municipiului Bucureşti. În fiecare judeţ

şi municipiul Bucureşti este numit câte un prefect de către Guvern; el reprezintă

Guvernul pe plan local. Autonomia locală este numai administrativă şi financiară. Ea se

exercită în baza şi în limitele legii şi priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele,

atribuţiile precum şi gestionarea resurselor care aparţin comunei, oraşului sau judeţului1.

Veniturile bugetare sunt precizate în legea finanţelor publice locale ca fiind ‚,resurse

băneşti care se cuvin bugetelor locale, bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice de

interes local, bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri extrabugetare, în baza

unor prevederi legale, formate din impozite, taxe şi alte vărsăminte.’’2

Din punct de vedere tehnico-metodologic, veniturile bugetare se clasifică în venituri

ordinare şi venituri extraordinare. Prima categorie este constituită din venituri curente,

venituri din capital, şi corespunzător, venituri sub formă de subvenţii şi sume defalcate.

Veniturile extraordinare cuprind împrumuturi de stat şi impozite şi taxe speciale.

1 Legea administraţiei publice locale nr.215 din 2001, publicată în M.O. nr.204 din 23.04.2001, art.42 Legea finanţelor publice locale nr.189/1998 – Art.1 pct.22, M.O. nr.404/22.10.1998.

1

Sub aspect financiar, avem o clasificare funcţională care grupează venituri pe capitole şi

subcapitole; acestea indică felul, natura, iar în unele cazuri şi sursele de provenienţă.

Principalele categorii de venituri cuprinse în veniturile totale sunt următoarele: venituri

proprii; prelevări din bugetul de stat; subvenţii; încasări din rambursarea împrumuturilor

acordate; împrumuturi. Prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului are loc efectuarea

execuţiei de casă a bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local; plăţilor

pentru investiţiile instituţiilor publice de interes local, indiferent de finanţare, pe baza

listei de investiţii, a fondurilor aprobate pentru cheltuielile de capital şi cu respectarea

dispoziţiilor legale privind investiţiile şi decontarea lor.

Cosiliile locale şi judeţene pot aproba instituirea de activităţi integral finanţate din

venituri proprii alătuiri de unele instituşii publice. Domeniul de activitate, categoriile de

venituri, natura cheltuielilor, sistemul de organizare şi funcţionare a acestor activităţi sunt

precizate prin acest act de înfiinţare.

Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii

se elaborează o dată cu bugetul instituţiei sau serviciului public de interes local din care

face parte şi se aprobă o dată cu bugetul acestora.

Veniturile şi cheltuielile activităţilor finanţate integral din venituri proprii se grupează pe

baza clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, admisă de Ministerul Finanţelor

Publice.

Sarcina principală a autorităţilor administraţiei publice locale o reprezintă dezvoltarea

economico-socială a unităţilor administrativ-teritoriale. Ea duce la creşterea resurselor

financiare proprii pe care autorităţile administraţiei publice locale le pot folosi, in mod

particular în vederea sporirii calităţii şi diversificării serviciilor publice oferite

comunităţilor locale.

2

Un buget gestionat corespunzător poate deveni un document ce priveşte mai mult spre

viitor, să identifice tendinţele , să prezică rezultatele la sfârşitul anului, să evite surprizele

financiare.

PROCEDURA BUGETARĂ LOCALĂ

La nivel local, procesul bugetar reprezintă, în ansamblu, totalitatea acţiunilor şi măsurilor

întreprinse de autorităţile locale pentru gestionarea resurselor financiare publice locale

care îsi au provenienţa în special din impozite şi taxe locale, impozite partajate în scopul

asigurării în condiţii de eficacitate şi calitate de servicii publice comunitare.

Procesul bugetar este un document îndelung prelungit, cu multe amănunte, analizat,

supus aprobării şi transmis spre execuţie.

În unităţile administrativ-teritoriale, procesul bugetarse derulează în etape succesive care

cuprind:

Elaborarea proiectului de buget. Elaborarea proiectului anual al bugetului local şi

înfăţişarea lui se face o dată cu o prognoză a acestuia, pe următorii trei ani, cât şi

programul de investiţii publice, analizat pe obiective şi pe ani de execuţie. Este

imporatant ca bugetul să fie creat într-o manieră pragmatică, constituind titlurile în

conformitate cu propriile nevoi.

Proiectele bugetelor locale sunt întocmite pe baza proiectelor de bugete proprii ale

administraţiei, ale instituţiilor şi serviciilor publice din subordine. Ordonatorii principali

de credite ai bugetelor locale vor realiza punând bazele acţiunilor de implementare a

finanţării bugetare pe bază de programe care vor fi elaborate de către instituţiile şi

serviciile publice de interes local în vederea finanţării unor acţiuni, obiective şi proiecte.

3

Preşedinţii Consiliilor Judeţene, primarul general al municipiului şi primarii celorlalte

unităţi administrativ-teritoriale reprezintă ordonatorii principali de credite ai bugetelor

locale . Cei care conduc instituţiile publice cu personalitate juridică din subordinea

consiliului local sau judeţean al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale sunt, după

situaţie, ordonatori de credite secundari sau terţiari şi garantează:

1. elaborarea proiectului de buget propriu;

2. supravegherea modului de încasare a veniturilor;

3. necesitatea, oportunitatea şi legalitatea angajării şi utilizării creditelor bugetare în

limita şi cu destinaţia aprobate prin bugetul propriu;

4. integritatea bunurilor aflate în administrare;

5. organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a bilanţurilor

contabile şi a conturilor de execuţie bugetară.

Ministerul Finanţelor studiază amănunţit proiectele de buget şi poartă discuţii cu

ordonatorii principali de credite asupra nivelului maxim al cheltuielilor bugetare. Cu

acordul primului ministru, Ministerul Finanţelor transmite ordonatorilor principali de

credite limitele de cheltuieli instituite pe baza politicii financiare a Guvernului în scopul

definitivării proiectelor de buget.

Aprobarea bugetelor locale. Consiliile locale îşi dau consimţământul asupra proiectelor

bugetelor locale în termen de maxim 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului

de stat.

În funcţie de termenele de încasare a veniturilor şi perioada necesară de efectuare a

cheltuielilor, veniturile şi cheltuielile prescrise în buget se repartizează pe trimestre. După

aprobare, bugetele locale se prezintă la D.G.F.P.C.F.S. care le grupează pe categorii de

unităţi administrativ-teritoriale şi se anexează bugetului propriu al judeţului.

Execuţia şi încheierea execuţiei bugetare. Se derulează în conformitate cu legislaţia şi

normele metodologice în vigoare şi pe baza prevederilor din bugete. Execuţia bugetului

4

local include toate operaţiunile de realizare a veniturilor de la contribuabili, agenţi

economici şi persoane fizice, care au sarcina obligatorie de a achita la termenele stabilite

taxele şi impozitele datorate administraţiilor locale, cât şi efectuarea cheltuielilor

prevăzute şi autorizate prin bugetul local. Efectuarea acestor operaţiuni are loc atât prin

numerar, cât şi prin virament bancar. Prin unităţile administrativ-teritoriale se efectuează

execuţia bugetelor locale, evidenţiată în conturi distincte.

Ordonatorii principali de credite elaborează şi prezintă spre aprobare Consiliilor

Judeţene, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi Consiliilor locale până la data

de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execţie a bugetelor locale. Execuţia

bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Indiferent de venit neîncasat şi

orice cheltuială neefectuată până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor efectua,

după caz, în contul bugetului local pe anul următor. Toate operaţiunile de încasări şi plăţi

înfăptuite în cursul unui an în contul bugetului local sau judeţean, aparţin exerciţiului

corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.

Controlul bugetar. Unii autori o consideră ca fiind o etapă aparte a procesului bugetar,

pe când alţii îl suprapun etapei de execuţie bugetară. De fapt controlul bugetar este

prezent mai în toate etapele procesului bugetar. În funcţie de momentul în care se

efectuează, controlul bugetar poate dobândeşte caracter profilactic, coexistent, ulterior; în

funcţie de organele care îl exercită există control politic, administrativ, jurisdicţional.

De către Parlament este exercitat controlul politic, iar de către Curtea de Conturi ce

funcţionează în subordinea Parlamentului, prin verificarea actelor justificative şi a

conturilor de execuţie la toţi ordonatorii de credite bugetare. Controlul administrativ este

organizat de Guvern prin corpul de control al Primului Ministru şi Organele specializate

ale Ministerului Finanţelor. În activitatea de control este cuprinsă întreaga sferă a

procesului bugetar, de la miniştri până la contabilii comunali; urmărindu-se încasarea

integrală a veniturilor, fără săvârşirea de abuzuri fiscale şi cheltuirea raţională a banului

public cu respectarea limitelor şi a destinaţiilor aprobate.

5

Descetralizarea administraţiei publice duce la descentralizarea financiară (fără de care nu

se poate realiza) şi ‚,la creşterea resurselor financiare ale autorităţior publice locale,

aspect ce impune perfecţionarea controlului financiar în scopul creşterii eficacităţii şi

eficienţei în utilizarea acestor resurse’’ ( V.Tabără-Controlul financiar în administraţia

publică locală, Ed. Universităţii ‚,Lucian Blaga’’, Sibiu, 2006, p.141).

DATE GENERALE PRIVIND IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE ÎN

ROMÂNIA ŞI REPUBLICA MOLDOVA

IMPOZITUL este considerat, în economia de piaţă, un instrument cu caracter istoric şi

cu numeroase implicaţii asupra sferei economico-sociale, fiind dintotdeauna un mijloc

tradiţional de instituire a veniturilor statului. În prezent, impozitul are o atribuţie mult mai

complexă şi mai importantă decât cea tradiţională: acea de a fi o autentică pârghie, de a

supune unei influenţe directe comportamentele economico-sociale, de a afla o cale de

concesie între interesele sociale şi cele individuale sau de grup.

Cu toate că în România antebelică exista un sistem fiscal modern, într-o permanentă

reformare şi modernizare, comparabil cu cel din ţările dezvoltate, în zilele noastre

sistemul de impozitare se descrie printr-un centralism abuziv, tipic unei economii

socialiste. Conform introducerii Codului Fiscal prin Legea nr.571/2003, reforma fiscală

elaborată după unii specialişti, nu stabileşte un racordaj la sistemele fiscale moderne, care

au depăşit demult problemele specifice României.

Impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziţia statului, fără contraprestaţie

directă, imediată şi cu titlu nerambursabil, a unei părţi din veniturile sau averea

persoanelor fizice şi/sau juridice, în vederea acoperirii unor nevoi publice. Această

definiţie relevă faptul că impozitul are următoarele caracteristici (I.Văcărel- Finanţe

Publice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2000; N.Hoanţă- Impozitarea

veniturilor şi distribuirea acestora - Impozite şi taxe) :

6

1. Este o prelevare silită, cu caracter obligatoriu, care se efectuează în numele

suveranităţii statului, având la bază un temei legal;

2. Impozitul nu presupune şi o contraprestaţie directă şi imediată, din partea statului.

Prin aceasta impozitele se deosebesc în mod esenţial de taxe, în cazul cărora

există un contraserviciu direct;

3. Prelevările cu titlu de impozit sunt nerambursabile, astfel că niciun contribuabil

nu poate pretinde o plată directă din partea statului, pe baza impozitelor suportate.

Prin aceasta, impozitele se deosebesc de împrumuturile publice, care sunt

purtătoare de dobânzi şi rambursabile.

Legea finanţelor publice locale nr.500/2002 include o definiţie a impozitului: ‚,prelevare

obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă, efectuată de către administraţia

publică pentru satisfacerea necesităţilor de interes general’’.

Impozitele şi taxele locale prevăzute de legislaţia în vigoare la data întocmirii acestei

documentaţii sunt: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul asupra mijloacelor

de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, taxa pentru

folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră,

taxe speciale, alte taxe locale.

Pentru a sesiza modul de stabilire şi calcul al impozitelor şi taxelor locale, voi explica

însemnătatea unor expresii folosite în acest sens:

o rangul unei localităţi – rangul atribuit unei localităţi conform legii;

o zone din cadrul localităţii – zone stabilite de Consiliul Local, în funcţie de poziţia

terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente

specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

7

În ceea ce priveşte conceptul de impozit în Republica Moldova, trebuie să semnalăm că

păreri privind această problemă, literatura de specialitate nu şi-a expus-o, de aceea vom

prezenta concepţia prevăzută de reglementarea juridică în vigoare cu analiza

corespunzătoare.

Impozitele în Republica Moldova constituie o formă de prelevare a unei părţi din

veniturile sau averea, persoanei fizice sau juridice la dispoziţia statului, care reprezintă

sursele veniturilor bugetului public naţional. Această prelevare se face în mod obligatoriu

cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului, adică plătitorii acestui

impozit nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropriată.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că , plata acestora către stat

este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi juridice care realizează venit dintr-o

anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, potrivit Codului Fiscal,

datoreză impozit. Dreptul de a introduce impozite este de competenţa exclusivă a

Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de stat de

importanţă naţională şi locală3.

Problema reformei fiscale în Republica Moldova, care se află în atenţia specialiştilor4,

oamenilor politici şi a opiniei publice în general, a fost necesară în condiţiile trecerii

economiei naţionale la un sistem economic liberal.

Formarea sistemului fiscal statal, de la proclamarea independenţei ţării şi aprobarea de

către Parlament, a avut ca rezultat elaborarea cadrului legislativ fiscal, în forma sa

primară, şi în primul rând, adoptarea Legii nr.1198-XII din 17 noiembrie 1992 ‚,cu

privire la bazele sistemului fiscal’’. Această lege reglementa structura sistemului fiscal în

Republica Moldova, determinarea subiectului şi obiectului impozabil, categoriile de plăţi

fiscale, competenţa diferitor organe ale puterii de stat în acest domeniu, drepturile,

obligaţiile şi răspunderea contribuabililor, protecţia intereselor subiecţilor impozabili.

3 Legea nr.317-XVI din 02.11.2006 republicată în M.O. al Republicii Moldova din 8 februarie 2007, art.3.4 La elaborarea Codului Fsical au participat şi specialişti americani – THE BARENTS GROUP

8

Pe parcursul reformei s-a prevăzut crearea sistemului fiscal, care să corespundă:

cerinţelor economiei de piaţă;

reglementarea proceselor economice adecvate economiei de piaţă;

asigurarea şi coordonarea intereselor statului, agenţilor economici şi populaţiei

prin intermediul unui mecanism eficace reglementat cu perspectiva relansării

economice.

În conformitate cu Legea cu privire la administrarea impozitului pe venit, impozitul a fost

definit: ‚,o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni

determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de

răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată’’5.

Toate impozitele sunt clasificate la impozite directe şi indirecte, republicane (de stat) şi

locale. Principalele impozite directe reglementate de această lege sunt: impozitul pe

beneficiul persoanelor juridice şi pe veniturile persoanelor fizice, etc., iar cele indirecte –

impozitul pe valoarea adăugată, accizele, etc. În afară de acesta, legea cadru prevedea şi

percepea de la subiecţii impozabili, în funcţie de obiectul impozabil, a impozitelor – pe

veniturile bancare, veniturile realizate din activităţi de asigurare, taxe vamale, ş.a.

Sistemul impozitelor si taxelor locale din Republica Moldova include6:

a) impozitul pe bunurile imobiliare;

b) taxele pentru resursele naturale;

c) taxa pentru amenajarea teritoriului;

5 Legea nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 cu privire la administrarea impozitului pe venit; punerea in aplicare a titlurilor I si II ale Codului fiscal (RM).6 Punerea în aplicare a titlului I, art.6, alin.(6) al Codului Fiscal (RM).

9

d) taxa de organizare a licitaţiilor si loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-

teritoriale;

e) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);

f) taxa de aplicare a simbolicii locale;

g) taxa pentru unităţile comerciale si/sau de prestări servicii de deservire socială;

h) taxa de piaţă;

i) taxa pentru cazare;

j) taxa balneară;

k) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale,

oraşeneşti si săteşti (comunale);

l) taxa pentru parcare;

m) taxa de la posesorii de câini;

n) taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi)

vamale de trecere a frontierei vamale.

Realizarea concretă a acestor impozite este reglementată de legile speciale cu referire la

fiecare impozit în parte.

În economia de piaţă, acţionează tipuri specifice de impozite care au fost reglementate

atât în România, cât şi în Republia Moldova.

Fiecare dintre aceste impozite îndeplinesc anumite funcţii şi au un anumit rol, iar toate

împreună alcătuiesc un sistem de impozite care reflectă atât capacitatea contributivă a

plătitorilor, cât şi stadiul de dezvoltare a unei societăţi pe plan economic.

În perioada actuală când economia României şi a Republicii Moldova sunt în tranziţie

spre economia de piaţă se impune un sistem fiscal coerent şi eficient, prin introducerea şi

aplicarea unor impozite devenite operaţionale, adaptată dezvoltării economice în cadrul

unui sistem elastic, chemat să răspundă la creşterea economică.

10

TAXA reprezintă suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă pentru

serviciile prestate de un agent economic, o instituţie sau un serviciu de utilitate publică7;

o contribuţie pentru a face faţă cheltuielilor provocate de prestarea unui serviciu public

determinat, prestare care se înfăptuieşte de diverse instituţii publice; taxele au ca obiectiv

final instituirea de venituri publice pentru buget.

Taxele depind de natura serviciilor prestate de către organele de stat şi instituţiile publice,

de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce reprezintă obiectul serviciilor. Perceperea

taxelor se realizează pe baza următoarelor principii:

principiul universalităţii conform căruia orice serviciu solicitat organelor de stat

sau instituţiilor publice este supus la plata taxelor;

principiul unicităţii după care un serviciu prestat se datoreză o singură taxă;

pricipiul plăţii anticipate conform căruia taxele se plătesc înaintea prestării

serviciilor de organele de stat şi instituţiile publice.

Taxele au caracter preliminar, fiindcă sunt datorate şi achitate în momentul solicitării

serviciului, respectiv a lucrărilor ce urmează a fi efectuate de către instituţia publică;

acesta este un constituent ce le distinge de impozite. Se impune accentuarea că subiectul

plătitor este stabilit cu precizie numai din momentul în care solicită prestarea serviciului

public. O distinctă categorie a taxelor o reprezintă taxele speciale care sunt înfiinţate de

autorităţile locale pentru funcţionarea unor instituţii sau servicii publice în avantajul

contribuabililor; ele sunt venituri cu destinaţie specială aplicate numai pentru scopurile

pentru care au fost instituite.

Prezentarea concretă şi particularizarea fiecărui impozit are însemnătate atât pentru

organele fiscale cât şi pentru contribuabilii în sarcina cărora se instituie. În acest scop se

folosesc următoarele elemente tehnice:

subiectul impunerii sau contribuabilul

7 Legea finanţelor publice 500/2002, M.O. 597/13.08.2002.

11

suportatorul impozitului

materia impozabilă (obiectul impoitului)

sursa impozitului

unitatea de impunere

cota impozitului

asieta fiscală

termenul de plată

În Republica Moldova, cota concretă a taxelor locale se stabileşte de către autoritatea

administraţiei publice locale în funcţie de caracteristicile obiectelor impunerii. Sistemul

taxelor locale reglementate include: taxa pentru amenajarea teritoriului; taxa de

organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale; taxa de

plasare a publicităţii; taxa de aplicare a simbolicii locale; taxa pentru unităţile comerciale

şi/sau de prestări servicii de deservire socială; taxa de piaţă; taxa pentru cazare; taxa

balneară; taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul

municipiilor, oraşelor şi satelor; taxa pentru parcare; taxa de la posesorii de câini; taxa

pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi) vamale de

trecere a frontierei vamale.

Tabel nr. 1 - Valoarea impozabilă şi cotele de impozitare din România şi Republica

Moldova

Valoarea impozabilă şi cotele de impozitare

ŢaraCota de impozitare

(%)România 0,1 - 0,2Republica Moldova 0,05 - 0,1

Principalele caracteristici ale resurselor fiscale sunt următoarele:

12

sunt plăţi fără echivalent, adică se depersonalizează şi intră în masa veniturilor

publice din care se finanţează cheltuielile publice;

îmbracă formă bănească;

sunt resurse financiare publice;

au caracter obligatoriu.

Subiectul impozitului sau contribuabilul este persoana fizică sau

persoana juridică, care potrivit legii are angajamentul de a plăti un impozit

sau o taxă, la termenele legale şi în cuantumul prevăzut de lege. În mod

obişnuit, subiectul impunerii este, sau ar trebui să fie şi plătitorul. Dacă

este aşa, impozitele respective sunt directe. Câteodată, însă, subiectul

impozitului diferenţiază de plătitor şi avem de-a face cu incidenţa indirectă

a impozitului. Când subiectul este angajatul, iar plătitorul este agentul

economic sau instituţia în care este angajat – reprezintă cazul impozitului

pe salarii.

Suportatorul impozitului este persoana fizică sau persoana juridică din ale

cărui venituri se admite incontestabil impozitul.

Materia impozabilă este formată din bunuri sau venituri pentru care se

datorează impozite directe.

Sursa impozitului, arată din ce anume se plăteşte impozitul: din venit sau

din avere, ca sursă a impozitului, veniturile apar sub formă de salarii,

dividente, profit, rentă, din moment ce la avere sunt puse în discuţie

clădirile, terenurile, mijloacele de transport.

Unitatea de impunere reprezintă etalonul prin care se exprimă obiectul

sau materia impozabilă (lei, euro) sau fizic (mp, ha).

13

Cota impozitului este valoarea impozitului, fixată pentru fiecare unitate de

impunere; aceasta poate fi o sumă fixă sau o cotă procentuală stabilite

proporţional, progresiv sau regresiv faţă de materia impozabilă sau de

atitudinea contributivă a contribuabilului. Cotele procentuale pot fi

progresive sau regresive.

Asieta fiscală exprimă modul de plasare a impozitelor şi include

ansamblul operaţiunilor înfăptuite de organele fiscale pentru identificarea

subiecţilor impozabili, determinarea materiei impozabile şi a cuantumului

impozitelor datorate către stat.

Termenul de plată menţionează data până la care trebuie plătit un impozit.

Unele impozite se achită zilnic, altele se încasează la intervale

sistematizate de timp (chenzinal, lunar, trimestrial), iar altele nu au date

prevăzute ci momente în care se achită.

Relaţiile care se formează în procesul de înlesnire şi distingere a impozitelor şi taxelor şi

celorlalte contribuţii, poartă denumirea de raport juridic fiscal; acesta este indispensabil,

având în conţinutul său dreptul de creanţă care depinde de subiectul activ (creditorul) şi

corelativul său, adică obligaţia care incubă subiectul pasiv (debitorul). Subiectul activ îşi

manifestă prerogativa legală de a institui impozitele, taxele şi celelalte contribuţii, iar

subiectul pasiv are obligaţia de a se supune conduitei prescrise de subiectul activ. Acesta

din urmă este constituit de stat şi instituţiile sale, iar subiectul pasiv, de contribuabilii

persoane fizice şi persoane juridice care au sarcina obligatorie de a plăti impozite, taxe,

contribuţii.

Conform articolului 53 din Constituţia României se consacră obligaţia cetăţenilor de a-şi

aduce contribuţia prin impozite şi taxe la cheltuielile publice; Constituţia stipulează şi

limitele în care există această obligaţie şi care reprezintă garanţii constituţionale ale

dreptului de proprietate şi averii cetăţenilor. Sistemul legal de impunere trebuie să

garanteze aşezarea echitabilă a sarcinii fiscale.

14

În continuare voi analiza principalele impozite şi taxe locale reglementate de Codul

Fiscal şi anume:

impozitul pe clădiri;

impozitul pe teren;

impozitul asura mijloacelor de transport.

Aceste trei tipuri de impozitare sunt acelea la care se poate stabili la început de an

valoarea lor, sunt denumite impozite cu debit, deoarece se cunoaşte baza impozabilă din

momentul declarării la compartimentele de specialitate din cadrul primăriei.

IMPOZITE ŞI TAXE PE PROPRIETATE

IMPOZITUL PE CLĂDIRI

I. SITUAŢIA ÎN ROMÂNIA

Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual

impozit pentru acea clădire, excluzând cazurile prescrise de lege.

Persoanele fizice şi cele juridice, împreună cu cele scutite de la plata impozitului pe

clădiri, au angajamentul de a depune declaraţii fiscale la compartimentele de specialitate

ale autorităţilor administraţiei publice locale, în termen de 30 de zile de la data

dobândirii. În caz că persoanele fizice depun declaraţiile o singură dată şi apoi doar când

apar modificări, la persoanele juridice există şi obligativitatea ca pentru anul curent,

aceste declaraţii de impunere să fie depuse până la data de 31 ianuarie a anului respectiv.

Aceasta este o noutate introdusă de O.G. 36/2002, cu modificările şi completările

ulterioară şi preluată de Codul Fiscal aprobat prin Legea 571/2003 actualizată până la 7

15

septembrie 2006 (formă aplicabilă din 1 ianuarie 2007). La impozitul pe teren şi taxa

asupra mijloacelor de transport se aplică depunerea declaraţiilor de impozitare .

În situaţia clădirilor proprietate de stat, aflate în administrarea sau folosinţa

contribuabililor, impozitul pe clădiri se datorează de cei care le au în administrare sau

folosinţă. La clădirile care reprezintă fondul locativ de stat, impozitul pe clădiri se

datorează de către unităţile care administrează clădirile de această natură.

Indiferent de formă, clădirile noi dobândite în cursul anului se impun începând de la data

de întâi a lunii următoare celei în care au fost dobândite. Clădirile demolate, distruse,

clădirile transmise în administrarea sau în proprietatea altor contribuabili în cursul anului

se scad de la impunere cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a

produs una din situaţiile menţionate.

Baza impozabilă a clădirilor ce aparţin contribuabililor – persoane fizice o reprezintă

valoarea lor stabilită potrivit unor criterii şi norme. Valoarea unei clădiri sau construcţii

ce aparţine persoanelor fizice depinde de suprafaţa construită desfăşurată şi de valorile

impozabile pe metru pătrat de suprafaţa constrită. Valoarea impozabilă se reduce în

funcţie de perioada în care au fost realizate clădirile:

la clădirile construite înainte de 1950 reducerea este de 15 % ;

la clădirile construite între anii 1951 – 1977 reducerea este de 5 %.

Baza impozabilă a clădirilor proprietate sau în administrarea sau folosinţa persoanelor

juridice o constituie valoarea de inventar înregistrată în contabilitate. Valoarea de

inventar a clădirilor înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice poate să reprezinte:

costul de achiziţie pentru clădirile procurate cu titlu oneros;

costul de producţie la clădirile construite în regie proprie;

valoarea actuală în funcţie de valoarea clădirilor care au caracteristici tehnice şi

economice similare sau apropiate de clădirile dobândite cu titlu gratuit;

16

valoarea de aport acceptată de părţi la clădirile intrate în patrimoniul unei societăţi

comerciale, cu ocazia fuziunii, conform statutelor şi contractelor;

valoarea rezultată în urma reevaluării conform unor prevederi legale.

Clădirile aflate în funcţiune a căror valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării

sunt supuse impozitului pe clădiri în funcţie de valoarea la care sunt înscrise în evidenţa

contabilă. Scăderea de la impunere se acordă numai pentru partea de clădire demolată,

distrusă sau transmisă în administrarea sau în proprietatea altor contribuabili.

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de

impozitare de 0,1 % asupra valorii impozabile a clădirii8. Pentru stabilirea valorii

impozabile este necesară efectuarea cât mai corectă a zonării unităţii administrativ-

teritoriale, deoarece şi impozitul pe clădiri, asemeni impozitului pe teren se calculează în

funcţie de zonă; rangul localităţii este stabilit prin Legea 351/ 2001 privind aprobarea

Planului de amenajare a teritoriului naţional9.

Începând cu H.G. 36/ 2002 privind impozitele şi taxele locale, aprobată prin Legea 522/

2002 s-a introdus impozitarea majorată pentru persoanele fizice care deţin mai multe

clădiri, utilizate ca locuinţă, respectiv:

cu 15 % pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

cu 50 % pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

cu 75 % pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

cu 100 % pentru cea de-a patra clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de

domiciliu.

În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu,

impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost

dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.8 Legea nr.27/1994 privind impozitele şi taxele locale, republicată, O.G.nr.36/2002, Legea 571/2003 privind Codul Fiscal9 O.G.36/ 2002, M.O. Legea 351/ 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a, M.O. 408/ 24 iulie 2001.

17

Impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor juridice, se calculează prin aplicarea unei cote

de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii. Cota de impozit se stabileşte prin

hotărâre a consiliului local şi poate fi cuprinsă între 0,25 % şi 1, 50 % inclusiv. În cazul

unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă,

cota impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local între 5 % şi 10 % şi se aplică la

valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la

sfârşitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Fac excepţie clădirile care au fost

amortizate potrivit legii, în cazul cărora cota impozitului pe clădiri este cea prevăzută

anterior.

Impozitul / taxa pe clădiri se achită anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie

şi 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat

pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se

acordă o bonificaţie de până la 10 %, stabilită prin hotărârea Consililui Local. Impozitul

anual pe clădiri, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice sau

juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În

cazul în care contribuabilul deţine mai multe clădiri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi

administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe clădiri cumulat.

II. SITUAŢIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Cota impozitului pe imobil s-a modificat de la 0,3% la 0,02% din baza impozabilă, iar

valoarea estimată de organele cadastrale a bunurilor imobile a crescut considerabil în 

condiţiile în care acestea erau trecute în registre la preţul de la începutul anilor "90, care

este mult mai mic decât cel de piaţă.

Conform Legii nr.448-XVI din 28 decembrie 2006, cota impozitului pe bunurile

imobiliare cu destinaţie locativă din municipiul Chişinău, s-a stabilit în mărime de 0,02%

din valoarea estimată la preţul de piaţă a bunurilor imobiliare, faţă de 0,3% din valoarea

18

normativă a bunurilor imobiliare. Respectiv cota impozitului în anul 2007 s-a micşorat de

15 ori.

Obiecte ale impunerii sunt bunurile imobiliare - clădiri, construcţii, apartamente şi alte

încăperi izolate, inclusiv îmbunătăţirile aflate la o etapă de finisare a construcţiei de 50%

şi mai mult, rămase nefinisate timp de 5 ani după începutul lucrărilor de construcţie.

Ţinând cont că valoarea de piaţă a bunurilor imobiliare în municipiul Chişinău s-a

majorat în medie cu 15-25 %, faţă de valoarea normativă a acestor bunuri, povara fiscală

nu va creşte semnificativ. Astfel, dacă  până la 1 ianuarie 2007 impozitul pe o casă cu

valoarea de 18 800 lei era de 56,4 lei, apoi după evaluarea  lui la preţul de piaţă,

respectiv, 364 168 lei, impozitul va fi de 72,8 lei, iar în cazul aplicării cotei maxime, de

0,25% (pentru locuinţele cu o suprafaţă de peste 300 metri pătraţi), suma impozitului va

fi de 910,4 lei.

Pentru celelalte oraşe (inclusiv municipiul Chişinău) şi municipii, cota va fi stabilită de

către autorităţile publice locale în mărime ce va asigura majorarea obligaţiei fiscale în

medie cu 10% faţă de anul precedent, conform alin. (2) al art. 278 al Codului Fiscal.

Baza impozabilă, conform alin. (2) al art. 278 al Codului Fiscal constituie valoarea

estimată a bunurilor imobiliare, adică la preţul de piaţă evaluat de către organele

cadastrale teritoriale ale Agenţiei relaţii funciare şi cadastru.

Conform art. 4. alin (9) lit. B) al Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul

Fiscal persoanele fizice – cetăţeni se înmânează avizul de plată, în municipiul Chişinău

de către Inspectoratul Fiscal de Stat teritoriale, în celelalte localităţi – de către Serviciile

de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor acestor localităţi, cel

târziu cu 60 de zile până la expirarea primului termen de plată (15 august), adică nu mai

târziu de 15 iunie a anului curent.

19

Avizul de plată conţine date despre suma impozitului ce urmează a fi achitată de subiect,

termenele de plată, alte date obligatorii şi informative.

Conform art. 282 al Codului Fiscal impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către

subiectul impunerii în părţi egale nu mai târziu de 15 august şi 15 octombrie a anului

curent. Contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal  în curs

până la 30 iunie a anului respectiv beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei

impozitului ce urmează a fi achitat. Această prevedere se menţine şi în avizul de plată,

adică în el se indică şi suma impozitului care urmează să fie achitată ţinând cont de

reducere.

Conform art. 279 alin.(5) organele cadastrale teritoriale efectuează reevaluarea bunurilor

imobile o dată la 3 ani în modul stabilit de Guvern. În această ordine de idei valoare

estimată a imobilului se va modifica, în funcţie de recalculările efectuate de Agenţia

relaţii funciare şi cadastru.

IMPOZITUL PE TEREN

I. SITUAŢIA ÎN ROMÂNIA

Impozitul pe teren este datorat, în general, de orice persoană (fizică şi/sau juridică) care

are în proprietate teren situat în România.

Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-

teritoriale, închiriate, puse la dispoziţie printr-un act oficial şi date în adminitrare,

impozitul este datorat de către persoanele care au efectiv în posesie terenul respectiv.

În situaţia în care terenurile situate în proprietate comună a două sau mai multe persoane,

fiecare dintre proprietarii comuni datorează impozit pentru partea din teren aflată în

proprietatea sa. În momentul când nu se poate realiza precizarea părţilor individuale a

coproprietarilor, atunci fiecare dintre proprietari va plăti o parte egală din impozitul

datorat pentru terenul corespunzător.

20

Impozitul pe teren nu se datorează pentru următoarele categorii de terenuri: terenurile

aferente clăririlor (terenurile pe a căror suprafaţă este edificată o construcţie), terenurile

aparţinând cultelor religioase sau având destinaţii speciale, terenurile instituţiilor de

învăţământ şi cele ale unităţilor sanitare de interes naţional, terenurile ocupate de căi de

comunicaţii (autostrăzi, zone de siguranţă etc.), terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice

etc10.

Impozitul pe terenurile aflate în oraşele care trec în categoria municipiilor sau în

comunele care trec în categoria oraşelor se transformă în funcţie de recenta încadrare a

localităţii în care sunt stabilite cu data de 1 ianuarie a anului următor.

Începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat modificarea,

contribuabilii care primesc dreptul de proprietate pentru unele terenuri pe care le-au avut

în administrare sau folosinţă datorează impozit pe terenuri.

Indiferent de formă, terenurile care au fost obţinute în cursul anului se impun cu începere

de la data de întâi a lunii următoare, iar impozitul este supus unui calcul proporţional cu

perioada de timp rămasă până la sfârşitul anului.

Terenurile care se vând în cursul anului se pot scădea de la impunere, de la data de întâi a

lunii următoare şi impozitul se recalculează.

Pentru calculul impozitului aferent terenurilor situate în intravilanul localităţii sunt

necesare următoarele date11: rangul localităţii unde se află situat terenul; zona în cadrul

localităţii – stabilită prin hotărâre a Consiliului Local; categoria de folosinţă; suprafaţa

terenului; în cazul terenului încadrat în categoria de folosinţă ,,terenurile cu construcţîî’’,

suprafaţa construită la sol a clădirilor; taxa pe metru pătrat stabilită prin hotărâre a

Consiliului Local. Pentru terenurile stabilite intravilan, dar înregistrate în registrul agricol

10 A se vedea dispoziţiile art. 257 Codul Fiscal al României.11 O.G.36/ 2002, M.O., H.G.44 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii 571/ 2003 privind Codul Fiscal al României, M.O. 112 din 06.02.2004.

21

la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţie, impozitul se stabileşte

prin înmulţirea numărului de metri pătraţi cu suma corespunzătoare categoriei de

folosinţă.

Impozitul/ taxa pe teren se plăteşte anual, în rate egale, până la datele de 31 martie şi 30

septembrie inclusiv. O bonificaţie de până la 10 %, stabilită prin hotărâre a Consiliului

Local, se acordă pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul

an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv a anului respectiv. Impozitul

anual pe teren care este datorat aceluiaşi buget local de către persoane fizice şi juridice,

de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. Atunci când

contribuabilul posedă în proprietatea sa mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiaşi

unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei face trimitere la impozitul pe teren

cumulat.

II. SITUAŢIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În cazul în care terenurile se află în proprietate comună, în diviziune a mai multor

persoane, fiecare din ele este considerată subiect al impunerii respectiv cotei-părţi ce îi

revine.

Cotele maxime ale impozitului funciar sunt stabilite de către Parlamentul Republicii

Moldova pentru o unitate de teren în dependenţă de calitate, destinaţie şi amplasarea lui.

Dacă terenurile se află în proprietate (folosinţă) comună în devălmăşie (cota-parte a

terenului nu este determinată), subiect al impunerii, în baza acordului comun, este

considerat unul din proprietari (coproprietari). În acest caz toţi proprietarii

(coproprietarii) poartă o răspundere solidară pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

22

Conform prevederilor art. 277 din Codul Fiscal al Republicii Moldova şi în baza alin.

(5) din art. 4 al Legii subiecţi ai impunerii cu impozitul funciar sunt persoanele

juridice şi fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova.

În cazurile repartizării de către autorităţile administraţiei publice locale, a păşunilor şi

fâneţelor în folosinţă temporară persoanelor juridice şi fizice, subiecţi ai impunerii

cu impozitul funciar sunt înseşi persoanele menţionate.

Obiecte ale impunerii funciare sînt terenurile repartizate cu drept de proprietate, de

posesie, de gestiune şi de administrare operativă (terenuri cu destinaţie agricolă;

terenurile pe care sunt amplasate fondul de locuinţe şi cooperativele de construcţie a

garajelor; loturile de pe lîngă casă, terenurile destinate industriei, transporturilor,

telecomunicaţiilor, întreprinderilor agricole şi terenurile cu o altă destinaţie specială

amplasate atât în intravilanul localităţilor, cât şi în extravilanul lor).

Subiecţii impunerii cu impozitul funciar achită acest impozit în bugetul unităţii

administrativ-teritoriale respective, în părţi egale, cel tîrziu la 15 august şi 15 octombrie

ale anului fiscal în curs.

Cotele concrete ale impozitului funciar se stabilesc de către Consiliul Local prin

adoptarea unei decizii respective, copia căreia în termen de 10 zile de la data adoptării ei,

se prezintă organului fiscal teritorial. Decizia se adoptă şi în cazul în care pentru anul

respectiv cotele impozitului, în localitatea respectivă, rămân la nivelul cotelor maxime.

Decizia adoptată se aduce la cunoştinţa contribuabililor prin publicare în mass-media sau

afişare în locurile publice.

23

IMPOZITE ASUPRA BUNURILOR ŞI SERVICIILOR

IMPOZITUL ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT

I. SITUAŢIA ÎN ROMÂNIA

Orice persoană care deţine în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat

în România, datorează o taxă anuală, denumită după Codul Fiscal impozit, care se

plăteşte la bugetul local al localităţii în care îşi are domiciliul, respectiv sediul sau

punctul de lucru.

Impozitul pe mijlocul de transport se achită anual, în două rate egale, până la datele de 31

martie şi 30 septembrie inclusiv. Până la data de 31 martie a anului respectiv, pentru plata

cu anticipaţie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pe întregul an de către

contribuabili, se acordă o bonificaţie de până la 10 %, stabilită prin hotărâre a Consiliului

Local. Persoanele fizice sau juridice străine, care cer să li se acorde înmatricularea

temporară a mijloacelor de transport în România, în condiţiile legii, au sarcina obligatorie

să plătească integral la data solicitării, impozitul datorat pentru perioada cuprinsă între

data de întâi a lunii următoare celei în care se înmatriculează şi până la sfârşitul anului

fiscal respectiv. Dacă înmatricularea priveşte un interval de timp care depăşeşte data de

31 decembrie a anului fiscal în care s-a solicitat înmatricularea, atunci deţinătorii au

obligaţia să plătească integral impozitul pe mijlocul de transport, până la data de 31

ianuarie a fiecărui an, astfel:

în cazul în care înmatricularea priveşte un an fiscal, impozitul anual;

în cazul în care înmatricularea priveşte o perioadă care se încheie înainte de data

de 1 decembrie a aceluiaşi an, impozitul aferent perioadei cuprinse între data de 1

ianuarie şi data de întâi a lunii următoare celei în care expiră înmatricularea.

24

Impozitul anual pe mijlocul de transport, de până la 50 lei inclusiv, datorat aceluiaşi

buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, se achită integral până la

primul termen de plată. În situaţia în care contribuabilul are în proprietate mai multe

mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al aceleiaşi

unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijlocul de

transport cumulat al acestora.

II. SITUAŢIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Taxele rutiere reprezintă taxe încasate pentru folosirea drumurilor şi/ sau a zonelor de

protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor.

Sistemul taxelor rutiere din Republica Moldova include12:

a) taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica

Moldova;

b) taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele

neînmatriculate în Republica Moldova;

c) taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicule a căror masă totală, sarcină

masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise;

d) taxa pentru folosirea zonei de protectie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor

pentru efectuarea lucrărilor de construcţie si montaj;

12 Legea Nr. 316-XVI din 02.11.2006, Codul fiscal, Titlul IX, Taxele rutiere, M.O. al R.Moldova nr.199-

202/950 din 29.12.2006.

25

e) taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor

pentru amplasarea publicităţii exterioare;

f) taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor

pentru amplasarea obiectivelor de prestare a serviciilor rutiere.

Subiecţi ai impunerii sunt persoanele fizice şi cele juridice posesoare de autovehicule

înmatriculate în Republica Moldova.

În Republica Moldova, obiectul impunerii sunt autovehiculele înmatriculate permanent

sau temporar în: motociclete, autoturisme, autocamioane, autoremorchere, remorci,

semiremorci, microbuze, autobuze, tractoare, orice alte autovehicule cu autopropulsie.

Taxa se plăteşte pentru perioada fiscală (anul calendaristic) printr-o plată unică şi în

volum deplin.

Persoanele fizice şi persoanele juridice posesoare de autovehicule înmatriculate achită

taxa:

a) la data înmatriculării  de stat a autovehiculului;

b) la data înmatriculării de stat curente a autovehiculului, dacă taxa nu a fost achitată

până la această dată ;

c) la data efectuării testării tehnice anuale a autovehiculului, dacă taxa nu a fost achitată

până la această dată.

În funcţie de obiectul impunerii şi de cota impunerii (cotele taxelor se stabilesc conform

Anexei nr. 10), taxa este calculată de către subiectul impunerii de sine stătător.

26

Taxa se calculează ţinându-se cont de însuşirile tehnice ale autovehiculului, stabilite în

certificatul de înmatriculare al acestuia şi se indică în documentul de plată.

Taxa se achită pentru autovehiculele care se află în posesia subiectului impunerii la data

apariţiei obligaţiei de plată a taxei.

Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor prezintă concluzii de specialitate în

cazul în care apar divergenţe privind aprecierea însuşirilor tehnice ale autovehiculelor,

inclusiv a celor înzestrate cu utilaje noi.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

La ora actuală atât în România cât şi în Republica Moldova există foarte multe

reglementări în domeniul fiscal, unele chiar contradictorii, care dau naştere la diverse

interpretări, atât din partea celor care trebuie să le aplice cât şi din partea celor care

controlează şi verifică modul de impunere, de stabilire şi de încasare a impozitelor şi

taxelor. Această stare de fapt, la care contribuie sistemul de drept fiscal, este de natură să

provoace multe neajunsuri şi nesiguranţă, în special investitorilor, atât străini cât şi

autohtoni, indiferent de natura şi mărimea investiţiilor. Este foarte important ca, având în

vedere aderarea României la Uniunea Europeană cât şi depăşirea stării de tranziţie a

economiei, care durează din 1990, să se elaboreze un Cod Fiscal, care să cuprindă clar şi

concis cele mai importante reglementări în domeniul financiar, în concordanţă cu

normele juridico-fiscale existente în ţările Uniunii Europene. În acest fel s-ar depăşi mult

mai uşor actuală criză economică, nu am mai vorbi an de an despre scăderea producţiei

industriale, creştere economică zero, scăderea nivelului de trai al populaţiei, şomaj şi

sărăcie, inflaţie, lipsa investitorilor, deficit bugetar etc.

Statul, indiferent de ,,culoarea politică’’ a celor aflaţi la guvernare, într-un anumit

moment şi pentru o perioadă de timp trebuie să aibă o politică fiscală echilibrată,

constantă şi în material impozitelor şi taxelor, să fie aplicat principiul ,,decât mult de la

27

puţini, mai bine mai puţin, dar de la cât mai mulţi contribuabili’’. În acest fel s-ar elimina

şi neajunsurile create de economia subterană, ar scădea evaziunea fiscală şi deficitul

bugetar, nu ar mai fi aşa de împovărător pentru întreaga societate.

Impozitul reprezintă pe de o parte, dreptul statului de a lua de la contribuabili – în sens

larg, anumite sume de bani, de natură să satisfacă nevoile generale ale statului, iar pe de

altă parte un procedeu normal de repartiţie a cheltuielilor publice între cetăţeni. Într-o

economie financiară, impozitul este mijlocul cel mai însemnat de producţie, fiind un

produs al statului, întemeiat pe sarcina contribuabililor de a-l suporta şi în final de a-l

achita.

Hotărârile adoptate de către Consiliile Locale privind stabilirea impozitelor şi taxelor

locale reprezintă hotărâri cu putere de lege în raza unităţilor administrativ-teritoriale.

Trecerea activităţii de stabilire, urmărire şi încasare a impozitelor şi taxelor locale, de la

organele Ministerului Finanţelor la cele ale Consiliilor Locale, solicită multiple şi

deosebit de importante modificări ale legislaţiei în vigoare.

Prin reglementările legale existente până în prezent s-au preluat de către Consiliile Locale

numai impozitele şi taxele locale prevăzute de Legea nr. 27/1994 a României privind

impozitele şi taxele locale. Această lege stabileşte doar o parte din veniturile bugetelor

locale, alte creanţe bugetare, fiind reglementate prin diverse acte normative.

În activitatea practică din prezent se sesizează că nu se mai ştie nici care sunt organele

abilitate, prin lege, să supună unui control veniturile cuvenite bugetelor locale, altele

decât cele prevăzute prin Legea nr. 27/1994 a României şi nici organele care trebuie să

rezolve cererile de acordare a unor facilităţi la plată şi până la ce sume.

În aceste împrejurări este uşor de înţeles că tratarea problemei privind conferirea

facilităţilor la plata creanţelor bugetare pe care le administrează Consiliile Locale

reprezintă o problemă dificilă, comportând multe riscuri în propunerea unor soluţii de

rezolvare.

28

Una dintre problemele întâlnite este determinarea corectă a debitelor fiecărui contribuabil

care vizează necesitatea perfecţionării modelelor formularelor tipizate pentru declaraţiile

de impunere. Declaraţiile de impunere trebuie să garanteze clar şi în detaliu, toate

elementele necesare identificării şi impunerii fiecărui bun impozabil sau taxabil.

Ca măsuri de contracarare împotriva acestor influenţe negative considerăm următoarele:

reducerea cotelor de impozitare şi precizarea de modalităţi prin care aceste im-

pozite şi taxe să devină mai echitabile;

intensitatea operativităţii şi diversificării mijloacelor de răspândire într-o formă

accesibilă a legislaţiei.

Sub aspectul structural, impozitele şi taxele, necesare în orice stat şi indiferent de nivelul

dezvoltării sale economice, trebuie să fie folosite pentru creşterea şi stabilitatea

economică, să minimalizeze influenţa aspra deciziilor economice eficiente, să corecteze

ineficienţa din sistemul privat şi să contribuie la promovarea unei administraţii fiscale

eficiente nearbitrară, pe inţelesul contribuabililor şi cu costuri cât mai reduse.

Analizând normele după care se determină impozitul pe bunurile deţinute de contribuabili

(rangul localităţii, zona, suprafaţa construită sau suprafaţa de teren), consider că nu

reprezintă norme destul de echitabile în deosebirea valorii unor bunuri, astfel propun să

se stabilească impozitul în funcţie de valoarea proprietăţii.

29