Asociatia Nr. 3, 2015

18
Anul 11, nr. 3, septembrie 2015 ISSN 2065 - 5754 Printre clădirile noi ale Galaţiului, cea a Universităţii „Danubius” ocupă, de departe, un loc aparte în arhitectura de ansamblu, dar şi în noua istorie a urbei. În primul rând, pentru că pare un gest de o temeritate inegalabilă, dacă nu cumva de un romantism tardiv de sfârşit de mileniu II, acela de a înălţa o universitate, în anii aceia când capitalurile, puţine câte erau, se orientau cu precădere şi de cele mai multe ori în exclusivitate spre „bildinguri” de tip consumatorist, chioşcuri, magazine şi supermagazine, sau spaţii administrative, pentru birouri, hoteluri, arii locative de închiriat, vile somptuoase etc. Să înalţi o şcoală de rang superior pentru un viitor îndepărtat, când toţi investeau în afaceri cu profit imediat, a fost marele pariu pe care l-a pus cu istoria una dintre cele mai proeminente personalităţi ale Galaţilor, juristul şi scriitorul Benone Puşcă. Marea aventură a naşterii Universităţii „Danubius” este povestită de chiar ctitorul ei într-o carte pe care a intitulat-o sugestiv, numind foarte bine pentru acele vremuri de incertitudini şi teribile încercări pe care le-a trăit, „Timpuri învolburate”, un roman autobiografic plin de substanţă, apărut la Editura Universitară Danubius, în anul 2011 (azi având volumul V). Dar, dincolo de Editorial Universitatea „Danubius” la confluențe de ape și de timpuri / 1 Evenimente • Inaugurarea Bibliotecii Municipale pentru Copii „Costache Negri”/ 3 Grădina cu Cărți - lectură și socializare pentru copiii de toate vârstele / 4 • Un nou curs la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” / 6 Profesional Biblioteca V - Raſtul cu iniţiativă / 8 Proiectul Cartea cu povești poposește în comunitatea copiilor din Cartierul „Valea orașului”, ca parte a programului BVAU Star Voluntar / 10 Memorie locală • Aniversările anului 2015 în județul Galați : oct. - dec. 2015 / 12 Din judeţ Biblioteca Comunală Movileni la ceas aniversar/ 15 Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” Tecuci - Biblioteca de vacanţă/ 16 • Biblioteca Comunală Grivița - Mâini dibace / 17 Biblioteca Comunală Independența - S-a întâmplat la bibliotecă / 17 • Biblioteca Comunală Cudalbi - de ziua comunei / 18 • Biblioteca Comunală Scânteiești - Ziua Universală a IEI/ 18 mărturisirile eroului romanului, asupra cărora vom reveni, istoria, scurta, comprimata şi relevanta istorie a Universităţii „Danubius”, cea de-a doua instituţie de învăţământ superior a Galaţilor, se poate descifra din semnele exterioare vizibile ale noului aşezământ, dar mai cu seamă din descinderea cu paşi negrăbiţi şi priviri iscoditoare în incinta campusului, conceput dintru început în competiţie cu timpul şi cu comandamentele noii ere a vieţii academice mondiale. „Povestea” Universităţii „Danubius” este una simplă, frumoasă şi demnă de aşezat la loc de cinste în istoria modernă a Galaţilor. La începutul anilor 1990, Benone Puşcă preda la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, precum şi la o universitate particulară de acolo, abia înfiinţată. După modelul acestora şi al altora, care se profilau în noile condiţii de libertate şi democraţie şi de reorganizare a întregului sistem de învăţământ, s-a gândit să înfiinţeze şi dumnealui una, chiar în capitala României, numai că fiul domniei sale, Andy Puşcă, i-a sugerat că mult mai bine ar fi ca acel vis să se împlinească chiar aici, la Galaţi, pe legendarele meleaguri ale Dunării. Aşa s-a născut „Danubius”, cu numele fluviului şi cu adresa la doi paşi de el, mai bine zis de confluenţa cu Siretul, sugerând prin chiar această locaţie nu numai comuniunea lăuntrică cu marile semnificaţii ale bătrânului Editorial Universitatea „Danubius” la confluenţe de ape şi de timpuri Sumar

description

Asociația : Buletin informativ pentru bibliotecile publice din județul Galați. Anul 11, Nr. 3, Septembrie 2015.

Transcript of Asociatia Nr. 3, 2015

Page 1: Asociatia Nr. 3, 2015

pentru bibliotecile publice din Judeţul GalaţiAs o ciaţiaAnul 11, nr. 3, septembrie 2015ISSN 2065 - 5754

P r i n t r e clădirile noi ale Galaţiului, cea a Universităţii „ D a n u b i u s ” ocupă, de departe, un loc

aparte în arhitectura de ansamblu, dar şi în noua istorie a urbei. În primul rând, pentru că pare un gest de o temeritate inegalabilă, dacă nu cumva de un romantism tardiv de sfârşit de mileniu II, acela de a înălţa o universitate, în anii aceia când capitalurile, puţine câte erau, se orientau cu precădere şi de cele mai multe ori în exclusivitate spre „bildinguri” de tip consumatorist, chioşcuri, magazine şi supermagazine, sau spaţii administrative, pentru birouri, hoteluri, arii locative de închiriat, vile somptuoase etc. Să înalţi o şcoală de rang superior pentru un viitor îndepărtat, când toţi investeau în afaceri cu profit imediat, a fost marele pariu pe care l-a pus cu istoria una dintre cele mai proeminente personalităţi ale Galaţilor, juristul şi scriitorul Benone Puşcă.

Marea aventură a naşterii Universităţii „Danubius” este povestită de chiar ctitorul ei într-o carte pe care a intitulat-o sugestiv, numind foarte bine pentru acele vremuri de incertitudini şi teribile încercări pe care le-a trăit, „Timpuri învolburate”, un roman autobiografic plin de substanţă, apărut la Editura Universitară Danubius, în anul 2011 (azi având volumul V). Dar, dincolo de

Editorial• Universitatea „Danubius” la

confluențe de ape și de timpuri / 1Evenimente

• Inaugurarea Bibliotecii Municipale pentru Copii „Costache Negri”/ 3

• Grădina cu Cărți - lectură și socializare pentru copiii de toate vârstele / 4

• Un nou curs la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” / 6

Profesional• Biblioteca V - Raftul cu iniţiativă / 8• Proiectul Cartea cu povești

poposește în comunitatea copiilor din Cartierul „Valea orașului”, ca parte a programului BVAU Star Voluntar / 10

Memorie locală• Aniversările anului 2015 în județul

Galați : oct. - dec. 2015 / 12Din judeţ

• Biblioteca Comunală Movileni la ceas aniversar/ 15

• Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” Tecuci - Biblioteca de vacanţă/ 16

• Biblioteca Comunală Grivița - Mâini dibace / 17• Biblioteca Comunală Independența - S-a întâmplat la bibliotecă / 17• Biblioteca Comunală Cudalbi - de

ziua comunei / 18• Biblioteca Comunală Scânteiești -

Ziua Universală a IEI/ 18

mărturisirile eroului romanului, asupra cărora vom reveni, istoria, scurta, comprimata şi relevanta istorie a Universităţii „Danubius”, cea de-a doua instituţie de învăţământ superior a Galaţilor, se poate descifra din semnele exterioare vizibile ale noului aşezământ, dar mai cu seamă din descinderea cu paşi negrăbiţi şi priviri iscoditoare în incinta campusului, conceput dintru început în competiţie cu timpul şi cu comandamentele noii ere a vieţii academice mondiale.

„Povestea” Universităţii „Danubius” este una simplă, frumoasă şi demnă de aşezat la loc de cinste în istoria modernă a Galaţilor. La începutul anilor 1990, Benone Puşcă preda la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, precum şi la o universitate particulară de acolo, abia înfiinţată. După modelul acestora şi al altora, care se profilau în noile condiţii de libertate şi democraţie şi de reorganizare a întregului sistem de învăţământ, s-a gândit să înfiinţeze şi dumnealui una, chiar în capitala României, numai că fiul domniei sale, Andy Puşcă, i-a sugerat că mult mai bine ar fi ca acel vis să se împlinească chiar aici, la Galaţi, pe legendarele meleaguri ale Dunării. Aşa s-a născut „Danubius”, cu numele fluviului şi cu adresa la doi paşi de el, mai bine zis de confluenţa cu Siretul, sugerând prin chiar această locaţie nu numai comuniunea lăuntrică cu marile semnificaţii ale bătrânului

Editorial

Universitatea „Danubius” la confluenţede ape şi de timpuri

Sumar

Page 2: Asociatia Nr. 3, 2015

http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.phpSeptembrie 2015

2

și biblicului fluviu, dar şi ideea generică de confluenţă, înţeleasă ca disponibilitate maximă şi preocupare primordială pentru deschidere la nou şi continuă conectare spre toate canalele de propagare ale acestuia.

S-a întâmplat în 1992. Părea că zidurile noului edificiu creşteau ca din pământ, atât de repede, atât de frumos şi atât de neaşteptat, încât totul părea simplu, frumos şi natural, ca şi cum de multă vreme se lucrase la proiect şi multă vreme a trebuit să treacă până la clipa realizării lui. Dar n-a fost chiar aşa de simplu. Numai Benone Puşcă ştie prin câte nelinişti a trecut, cât de greu i-a fost să facă posibilă această minune, cât de dificil i-a fost să facă rost de toţi banii necesari, mizând iniţial pe economiile proprii, apoi pe împrumuturi la bănci, dar şi pe sponsorizări în bani, precum şi în materiale de construcţii şi servicii. Solicitase, cu speranţă îndreptăţită, administraţiei locale, un teren cu titlu de folosinţă gratuită, dar după refuzul acesteia, a trebuit să cumpere locul actualei construcţii, anume ales lângă Dunăre. În strânsă legătură cu fluviul şi cu simbolistica lui, a fost concepută şi arhitectura

clădirii cu care s-a început, aceea destinată exclusiv procesului de învăţământ, dar şi a clădirilor şi anexelor ulterioare, sediul administrativ, în primul rând. Nu întâmplător culoarea dominantă a ansamblului este albastrul, cel al Dunării, dar şi al cunoașterii, speranţei,

al nemărginirii. În plus, structura intimă a liniilor arhitectonice sugerează discret mişcarea eternă a apelor, selectându-se însă din trecerea repetabilă şi efemeră a valurilor, ideea de statornicie, de permanenţă, de durabilitate.

Sigur, se ştie, acolo, la confluenţa Siretului cu Dunărea, oraşul se cam termină, imediata apropiere a cunoscutului pod peste râu trimiţând de la sine la apropierea de oraşul vecin, Brăila, şi de „cealaltă ţară”, Muntenia, dar oare lucrurile nu pot fi privite şi din cealaltă perspectivă, în oglindă, adică, şi atunci n-am putea spune că, de fapt, oraşul chiar aici începe, arătând lumii care vine dinspre vest că, iată, prima instituţie importantă care te întâmpină intrând în Galaţi este o universitate, situată chiar pe Bulevardul Galaţi, la numărul 3, cu sălile de curs, cu amfiteatrele, cu biblioteca, cu Aula Magna, cu campusul studențesc, cu toate dotările, cu studenţii şi profesorii în eternul lor dialog şi, în fond, cu tot ceea ce înseamnă toate acestea în armonia ansamblului urbanistic modern?

Prof. dr. Zanfir Ilie, Director/Manager al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galați

Aspecte de la ceremonia de

inaugurare a Bibliotecii Municipale

pentru Copii

Page 3: Asociatia Nr. 3, 2015

Septembrie 2015http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.php

3

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a deschis luni, 20 iulie 2015, într-un cadru festiv, o filială destinată copiilor, denumită Biblioteca Municipală pentru Copii „Costache Negri”, în clădirea Clubului Sidex, situat în Țiglina I, în vecinătatea „Orășelului Copiilor”.

Proiectul a fost posibil cu sprijinul direct al Primăriei în refacerea și amenajarea modernă a spațiului, astfel încât să putem oferi atât copiilor, cât și adulților servicii de calitate. Filiala dispune de toate condițiile: spațiu primitor cu mobilier nou specific, profilat pentru serviciile moderne oferite, aer condiționat, centrală termică proprie și un spațiu generos în exterior unde în perioada vacanțelor și nu numai, se vor desfășura clubul de vacanță BiblioVACANȚA și diferite proiecte educaționale.

Evenimentul a fost deschis prin discursul directorului Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, prof. dr. Zanfir Ilie, care a menționat că „grație sprijinului Primăriei și Consiliului Local, am reușit să deschidem această bibliotecă. Am reușit să amenajăm spațiul la nivelul cel mai înalt, la standarde europene”. La eveniment au fost prezenți numeroși reprezentanți ai administrației locale și județene, scriitori, profesori, oameni de afaceri, iubitori de carte și copii aflați în vacanță. Slujba de sfințire a noului sediu a fost oficiată de părintele Costică Carp de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”. A urmat tăierea panglicii pentru inaugurarea noului sediu, într-o atmosferă festivă, de către primarul municipiului Galați, ing. Marius Stan, deputatul Florin Pâslaru și directorul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, prof. dr. Zanfir Ilie. Un grup de copii din Ansamblul Folcloric „Doinița Covurluiului”, îmbrăcaţi în costume naţionale, i-au întâmpinat pe oaspeți cu pâine și sare la intrarea în noul sediu al bibliotecii. Spațiul destinat copiilor, dar și părinților și bunicilor, cuprinde Sala pentru Împrumut, un spațiu generos dedicat lecturii, Sala pentru Internet dotată cu 12 calculatoare cu acces la Internet, Depozit pentru Carte și Garderobă. Colecția enciclopedică a Bibliotecii Municipale pentru copii cuprinde 65.000 de documente de diverse tipuri: cărți, periodice, documente multimedia. Prin intermediul acestora vor fi satisfăcute nevoile de lectură și cultură ale utilizatorilor din Galați. Principalele servicii oferite de Biblioteca Municipală pentru Copii sunt :

Inaugurarea Bibliotecii Municipale pentru Copii „Costache Negri”

• împrumut la domiciliu: cărți, periodice, documente multimedia;

• consultarea documentelor în spațiul de lectură special amenajat în acest scop;

• acces la bazele de date: catalogul bibliografic automatizat al Bibliotecii „V.A. Urechia”, cataloagele bibliografice ale altor biblioteci, legislația României;

• acces la programe de aplicații: procesoare de text, procesoare pentru foi de calcul, procesoare pentru grafică;

• acces la Internet: acces la resurse electronice globale de informare, acces la poșta electronică;

• servicii specifice de informare;• asistență de specialitate pentru utilizarea

instrumentelor de informare;• bibliografii la cerere;• serviciul de imprimare și copiere la cerere;• organizarea unor manifestări culturale:

programe artistice, expoziții, lansări de carte, concursuri, ateliere de lucru, cluburi de vacanță etc.

Biblioteca Municipală pentru Copii „Costache Negri” oferă acces la informație, lectură, documentare, recreere și studiu, educație și instruire unei comunități formate în majoritate din copii, dar și celorlalte categorii socio-profesionale, culturale și etnice prin serviciile moderne oferite. Accesul la toate serviciile este gratuit, pe baza permisului de intrare, care este valabil în toate filialele Bibliotecii „V.A. Urechia”. Vă așteptăm să descoperiți lumea minunată a cărților!

Lucica VelicheResponsabil Biblioteca Municipală pentru Copii

”Costache Negri”

Page 4: Asociatia Nr. 3, 2015

http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.phpSeptembrie 2015

4Grădina cu Cărţi - lectură şi socializare pentru copiii de

toate vârstele

Un copil care citeşte va deveni un adult care gândeşte !

„...Şi deodată am auzit vocea lui Hassan şoptindu-mi în gând: Pentru tine, de încă o mie de ori. Hassan-băiatul cu buză de iepure, vânând un zmeu. M-am aşezat pe o bancă din parc, lângă o salcie. M-am gândit la ceva ce spusese Rahim Khan chiar înainte să închidă, un lucru la care părea că se gândise multă vreme: Există o cale de a fi din nou bun.”

(Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini)

Una din căile de urmat pentru a fi bun este lectura.

GRĂDINA CU CĂRŢI este un program de educaţie nonformală, desfăşurat în Grădina Publică pe parcursul anului 2015, în perioada 22 iunie - 11 septembrie, de luni până vineri, între orele 10.00-14.00. Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” şi-a propus să ofere vizitatorilor Grădinii Publice posibilitatea de a descoperi plăcerea de a citi o carte bună, de a asculta o muzică relaxantă, de a petrece momente plăcute în natură, socializând într-un spaţiu special amenajat în zona foişorului. Un argument în acest sens ne-a oferit şi „Barometrul de Consum Cultural 2014” – cea mai importantă analiză statistică a sectorului cultural din România, lansat pe 16 martie 2015 de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), aflat în subordinea Ministerului Culturii. Rezultatele reflectă şi tendinţele de consum ale populaţiei. Volumul eşantionului a fost de 1.260 de persoane, cu o eroare maximă tolerată de +/- 2,8%, la un nivel de încredere de 95%. Astfel, anul trecut, un procent de 79,2% dintre români nu a mers deloc la bibliotecă pentru a citi. Din rândul celor care merg se evidenţiază persoanele tinere (până în 34 de

ani), cu un nivel mai ridicat de educaţie (cel puţin liceu); 37% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 si 34 de ani citesc lunar cărţi, iar 42% literatură de specialitate. Unul din doi români citeşte lunar o carte, un român din patru a declarat că citeşte lunar cel puţin o carte de specialitate. Bărbaţii merg mai des la bibliotecă – 0,7% săptămânal, spre deosebire de femei, care în procent de 5,6% preferă să împrumute cărţi o dată la 4-6 luni. Persoanele cu vârste de 65 de ani şi peste au declarat că nu au citit niciodată (27%), iar un alt sfert citesc anual sau lunar. Din punct de vedere al studiilor, s-a constatat că cei cu studii de cel mult 10 clase/şcoală profesională nu citesc niciodată (66%). În funcţie de tipul de localitate, comportamentul de lectură este mai mare în mediul urban, unde majoritatea respondenţilor au declarat că citesc lunar o carte (48%) sau literatură de specialitate (52%), faţă de cei din mediul rural care nu citesc niciodată. Cu toate acestea, 67% dintre respondenţi cred că pentru ei cultura este importantă şi foarte importantă şi menţionează ca factori de creştere ai consumului cultural o mai bună promovare a evenimentelor, existenţa unor cafenele, ceainării, mai mult timp liber. Astfel, noi, prin acest demers, venim în întâmpinarea nevoilor culturale ale gălăţenilor, scopul nostru fiind educarea nonformală, într-un mediu atrăgător şi prietenos, a tuturor celor care vizitează Grădina Publică.

Page 5: Asociatia Nr. 3, 2015

Septembrie 2015http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.php

5

De ce ne-am propus să venim cu cărţile în parc? Pentru că aici am observat mulţi copii însoţiţi de părinţi sau bunici, plimbându-se sau jucându-se în locurile special amenajate şi ne-am gândit că este benefic ca aceşti copii să ştie că există şi un loc special cu cărţi interesante, atrăgătoare, cu care se pot împrieteni; deprinderile se formează la vârste fragede, ştim cu toţii! Copiii au fost foarte entuziasmaţi, iar părinţii şi bunicii de asemenea. Vin în fiecare zi, iar când se apropie ora de somn sau prânzul, copiii nu se dau duşi. Au renunţat să meargă la leagăne şi la locul de joacă cu nisip, în favoarea cărţilor şi desenelor pe care le realizează pentru a fi puse în expoziţie. Aici găsesc cărţi de colorat, cărţi de poveşti, cărţi de literatură română şi străină, cărţi de dezvoltare personală, istorie, medicină, artă, ghiduri pentru părinţi etc. Participă la activităţi precum: lectură în grup, jocuri interactive, audiţii muzicale şi dans pentru copii, ateliere de desen şi organizarea de expoziţii, ateliere de teatru pentru adolescenţi. Gălăţenii care însoţesc copiii sau vizitatorii Grădinii Publice pot admira expoziţiile cu imagini din Galaţiul de altădată, pe acorduri de vals de Ivanovici, Strauss sau Shostakovich. Pagina de facebook (https://www.facebook.com/gradinacucarti), Caietul de impresii în care au scris părinţii, bunicii şi alţi vizitatori sunt mărturii în acest sens: „Eveniment plăcut şi educativ pentru cei mici, cu posibilitatea de a îmbina joaca în aer liber, mişcarea cu cartea, învăţând lucruri noi.” (Luca Iulian); „Mă numesc Geanina Sion şi mă încântă ideea de a promova cartea. Copiii au nevoie să se dezvolte citind o carte. Iar ideea de a citi în natură dă un plus. Vă felicit pentru inspiraţia pe care aţi avut-o când aţi creat această activitate!” „Felicitări pentru iniţiativă! Susţin educaţia informală, iar activitatea dumneavoastră oferă şansa dezvoltării copiilor pe plan intelectual într-o modalitate plăcută, atractivă, interesantă, corespunzătoare nivelelor de vârstă. Benefic şi pentru adulţi, cărora le oferiţi volume din domenii diverse. Ar fi util pentru noi, locuitorii oraşului, să vă extindeţi şi în alte locaţii. Succes! Mulţumim!” (Manole Monica). Mulţumesc de o mie de ori întregii echipe care a făcut posibil ca Grădina cu Cărţi să existe!

Violeta Opaiţ

Page 6: Asociatia Nr. 3, 2015

http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.phpSeptembrie 2015

6

Vara aproape s-a sfârșit. Pentru noi, elevii, toată această relaxare va dispărea o dată cu primele zile de școală. Dar ce vom răspunde atunci când profesorii ne vor întreba nerăbdători: ,,Ce ați făcut în această vacanță?” Răspunsurile, aproape clișeice, gen „am citit, am fost la mare/ la munte/ la bunici și bineînțeles ne-am făcut temele!” îi vor plictisi probabil pe colegi. Dar unii dintre noi vor veni cu lucruri interesante și, de ce nu, de invidiat. Eu personal am avut privilegiul, pe lângă faptul că am beneficiat de o perioadă de practică ca voluntar în Biblioteca „V.A. Urechia”, să urmez cursul de ,,Introducere în construcția unui site web”, alături de alți nouă adolescenți curioși. Am aflat de acest curs în perioada în care făceam voluntariat, iar la început, surprinzător, am fost sceptică în privința acestuia. Mi-am zis ,,O, Doamne, probabil va fi mai plictisitor decât la orele de la școală!”, dar impulsionată de părinții mei, care ba vor să mă vadă arhitect, ba IT-ist, am dat o șansă acestui curs de HTML. În acea zi de 3 august, ne-am adunat toți în sala de curs, unde trainer-ul nostru, Gabriel Manea sau, cum ne-a rugat el să-i spunem, Gabi, ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg pe față. Contrar pesimismului meu în privința celor 4 ore pe care aveam să le petrec acolo zilnic, cursul s-a dovedit a fi foarte interesant. Mai mult de-atât, am râs în hohote la glumele și jocurile interactive ale lui Gabi și ale colegilor mei, acestea reușind să destindă atmosfera. Mi-am dat seama ulterior că acele jocuri nu erau întâmplătoare, ele fiind gândite să ne apropie, să ne cunoaștem și să dăm frâu liber personalității noastre. Realizarea unei pagini web presupune cunoașterea limbajului HTML, limbaj în care am fost iniţiați încă din prima zi. Pentru a construi un site web, am folosit programul Sublime Text 2 în care scriam

Un nou curs la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”: Introducere în construcția unui site web

programul HTML, folosindu-ne de tag-uri, de atribute, de link-uri pe care le cream chiar noi, de imaginile pe care le inseram, de scripturi și de multe altele. De asemenea, am învățat să folosim funcția care se bazează mai mult pe styling și design, CSS. Cu ajutorul acesteia, am adăugat culoare site-ului nostru, făcându-l mai atractiv. Au fost doar cinci zile, dar a fost o experiență minunată, alături de oameni deosebiți cu care am legat prietenii și cu care continui să mențin legătura chiar și după finalizarea cursului. Recomand tuturor adolescenților acest curs, în special celor care fac informatică în școală, deoarece abordarea materiei

predate este diferită de cea de la orele de curs. Biblioteca „V.A. Urechia” mi-a deschis orizonturi, de-a lungul timpului, prin cărțile pe care le-am citit și mi-a lansat adevărate provocări prin concursurile la care am participat. Acum nu visez decât la următorul curs!

Adina Milica, Liceul Teoretic „Dunărea”

În perioada 3-7 august, a avut loc la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați un curs practic, dedicat adolescenților cu vârste între 14 și 16 ani, care și-a propus să îi inițieze pe aceștia în construcția unui site web. Cursanţii au avut ocazia să înveţe noţiuni elementare de HyperText Markup Language (HTML), Cascading Style Sheets (CSS) şi Java Script, realizând efectiv pagini web, sub îndrumarea formatorului Gabriel Manea. Despre acest curs ne-au împărtășit în continuare opiniile lor doi dintre elevii participanți.

Ce facem în vacanță... la bibliotecă?

Page 7: Asociatia Nr. 3, 2015

Septembrie 2015http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.php

7

Acum câteva săptămâni am participat la primul meu curs din domeniul IT. La început eram sigură că va fi monoton, neinteresant și nu credeam că voi învăța atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt. Însă m-am înșelat. Pe parcursul acestei săptămâni am învățat cum să îmi creez propriul site web, cum să îl personalizez cu diferite „tag-uri” și cum să îl fac deosebit, sub îndrumarea celui mai „cool” profesor. Cursurile s-au desfășurat într-o atmosferă prietenoasă, caldă și interactivă, de fiecare opinie ținându-se cont. Cel mai mult mi-a plăcut să îmi personalizez site-ul (să mă joc cu font-urile, mărimile, culorile scrisului, forma imaginii). Să îl creez după bunul plac, să mă reprezinte. De asemenea, pentru a nu uita cum să faci asta trebuie să repeți tag-urile aproape zilnic (fiindcă sunt foarte multe și au întrebuințări diferite).

Primul meu curs de IT...

Am înțeles ce înseamnă munca unui web designer, cât de dificilă și exactă este, însă produsul final îți poate da o mare satisfacție.

Delia Ichimescu, Colegiul Național „V. Alecsandri”

Aspecte de la sesiunile cursului de introducere în construcţia unui

site web

Page 8: Asociatia Nr. 3, 2015

http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.phpSeptembrie 2015

8

În cadrul proiectului național „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, în luna iulie a.c., a avut loc prezentarea unor sesiuni de promovare și informare cu privire la conceptul de Bibliotecă V, concept rezultat în urma implementării unor programe pilot în cadrul proiectului mai sus amintit, în 16 biblioteci din 14 județe ale țării. Unul din cei 7 promotori selectați de Pro Vobis, care au diseminat rezultatele proiectului către 56 de biblioteci din regiunile lor, a fost și subsemnata, Letiția Buruiană, coordonatoare a programului de voluntariat BVAU Star Voluntar, implementat de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați. Calendarul acestor sesiuni a fost următorul:

Data sesiunii de promovare

Locul unde a fost organizată Biblioteci participante

14.07.15 Vânători, jud. Galați B. Com. Vânători și B. Locală Odaia Manolache

14.07.15 Măstăcani, jud. Galați B.Com. Măstăcani

16.07.15 Tecuci, jud. Galați B. Mun. „Ștefan Petică” Tecuci, B. Com. Țepu, B. Com.Movileni, B. Com. Ghidigeni

23.07.15 Târgu Bujor, jud. Galați B. O. „Grigore Hagiu” Tg. Bujor, B. Com. Jorăști, B. Locală Moscu

24.07.15 Pechea, jud. Galați B. Com. Pechea

28.07.15 Scânteiești, jud. Galați B. Com. Scânteiești

29.07.15 Berești, jud. Galați B. O. Berești, B. Com. Berești-Meria

30.07.15 Măcin, jud. Tulcea B. O. „Prof. Ion Buzea” Măcin, B. Com. Jijila, jud. Tulcea Designul prezentărilor a inclus, invariabil, prezentarea participanților, a scopului și planului întrunirii, a proiectului „Raftul cu inițiativă”, a programului „BVAU Star Voluntar”, detaliind, acolo unde s-a cerut, asupra programelor de voluntariat derulate în bibliotecile participante la proiect (folosind atât documente electronice – fotografii, accesare linkuri pe Internet, cât și broșurile editate de Pro Vobis: Modele de voluntariat în biblioteci și Colecția de studii de caz). Prezentările au fost de fiecare dată interactive, încurajându-i și provocându-i pe participanți să intervină cu întrebări, comentarii, împărtășire din experiența locală proprie. Întrucât la unele dintre biblioteci au participat și oficialități (la Vânători – dna primar, la Pechea și Scânteiești – primar, la Berești – viceprimar, la Tg. Bujor și Berești – consilieri locali), aceștia au beneficiat de un rezumat al prezentării, iar în unele cazuri au avut un timp special alocat intervențiilor (la Pechea și Scânteiești, primarii au declarat că intenționează

Biblioteca V - Raftul cu inițiativăSesiuni de promovare a voluntariatului în bibliotecile publice

Page 9: Asociatia Nr. 3, 2015

Septembrie 2015http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.php

9să dezvolte strategii locale pentru voluntariat în comunitatea lor). Alte categorii de participanți au fost: cadre didactice, asistenți sociali, pensionari, directori de școală, ONG „Inimă de copil” (Filiala Pechea), președintele Consiliului Elevilor (Măcin), tineri absolvenți (liceu sau facultate), reprezentanți ai căminelor culturale, referent inspector DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului), jurnaliști (la Tecuci). I-am invitat și pe aceștia să vorbească despre problemele comunității în care pot fi implicați voluntari, despre experiența și parteneriatul cu biblioteca în scopul dezvoltării modelului de „bibliotecă V” în comunitate. Au fost prezenți 22 de bibliotecari, dintr-un total de 140 de participanți. În organizarea vizitelor întreprinse au fost implicați 5 dintre voluntarii Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”: Barbu Alexandru, Dimofte Gina, Maxim Andrei, Petrașc Diana și Căluian Nicoleta. Impactul marcant comun majorității sesiunilor de informare a fost constituit din următoarele momente: vizitele și intervențiile verbale ale primarilor/viceprimarilor/consilierilor locali, a directorului Bibliotecii Județene „V.A, Urechia” (la Tecuci), care a realizat o donație de carte bibliotecii gazdă, directori de biblioteci și cămine culturale, prezentarea de imagini și materiale referitoare la programele de voluntariat ale biliotecilor, îndeosebi a clipului programului BVAU Star Voluntar (realizat de voluntarul Alexandru Barbu), prezentarea unor experiențe locale, culminând cu răspunsurile la întrebarea „Vreți și voi să fiți o bibliotecă V?” Concluzia a fost că rețeaua de colaboratori în comunitățile

bibliotecilor gazdă funcționează, activitățile cu sprijinul voluntarilor se fac mai mult sau mai puțin sporadic, la niveluri între incipient și relativ dezvoltat, sprijinul autorităților este asigurat (excepție făcând Tecuci și Tg. Bujor, în care am constatat un pericol iminent în ce privește spațiul – mutare sau restrângere) – acestea constituind premise ale dezvoltării unor programe de voluntariat. Finalul sesiunilor de informare a fost dedicat discuțiilor cu bibliotecarii și completării chestionarelor. De asemenea, bibliotecarii și participanții au prezentat diferite realizări ale lor în care au implicat munca pe baza de voluntariat (expoziții, înregistrări video, obiecte hand made, creații literare proprii etc).

Conceptul de „Biblioteca V” a fost primit cu entuziasm de participanți, de bibliotecari, în special de tinerii voluntari, care au declarat că vor să-și dovedească utilitatea, să-și manifeste creativitatea și originalitatea, iar activitatea lor de voluntariat să capete o marcă specifică și o bună vizibilitate în cadrul comunității. Ca promotor al acestui proiect am beneficiat de oportunitatea de a transmite valorile voluntariatului cu exemple din experiența proprie, validând astfel bunele practici dobândite pe parcursul proiectului „Raftul cu inițiativă”. Am conștientizat, împreună, importanța schimburilor de idei, a conexiunilor în cadrul breslei și a susținerii bibliotecilor în rolul de catalizator în cadrul comunităților din care fac parte.

Letiția Buruiană,Promotor & coordonator program voluntariat

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Biroul executiv al Filialei Galaţi a ANBPR:Zanfir Ilie, preşedinte, [email protected] Geta Eftimie, vicepreşedinte (BVAU), [email protected] Toporaş, membru (BVAU), [email protected] Manuela Cepraga, membru (Tecuci), [email protected] Blaga, membru (Tg. Bujor), [email protected] Marus, membru (Grivița), [email protected] Gudană, membru (Ghidigeni), [email protected]

Page 10: Asociatia Nr. 3, 2015

http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.phpSeptembrie 2015

10

Programul BVAU STAR VOLUNTAR este un program pilot realizat în cadrul proiectului „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, implementat de Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, Cluj Napoca. Biblioteca reprezintă un spațiu cultural, un loc de recreere și învățare, o instituție adaptată permanent nevoilor comunității și deschisă spre rezolvarea problemelor cetățenilor de toate vârstele și categoriile sociale, prin oferirea de servicii specifice constant actualizate, precum și a unui ambient prietenos pentru formarea și susținerea unei rețele de voluntari, care să își exprime și să își pună în aplicare ideile și inițiativele comunitare. Prin contribuția sa la dezvoltarea voluntariatului în cadrul comunității, biblioteca se poziționează ca un real promotor al accesului neîngrădit la informare și educare nonformală, nondiscriminare și toleranță în beneficiul utilizatorilor reali și potențiali. Problema abordată de programul BVAU STAR VOLUNTAR a luat în considerare diferite categorii de persoane, considerate de către comunitate a fi dezavantajate (de ex. copii din familii cu venituri reduse aflați sub asistența unor organizații, copii cu autism și părinții lor, nevăzători, persoane suferind de Alzheimer etc) şi care nu beneficiază de serviciile bibliotecii pe măsura ofertei de care aceasta dispune, care se bazează pe documente speciale (carte de copii de tip educațional și terapeutic, cărți jucărie, cărți și aparate speciale pentru nevăzători, audiobookuri, sală de audiții etc.), numărul utilizatorilor înregistrați fiind redus și incomplet identificat. Pentru o altă parte dintre utilizatorii din mediul școlar principala formă de lectură o reprezintă bibliografia școlară, necunoscând oferta bibliotecii cu adresabilitate către vârsta și nevoile lor de informare și formare. Cei cu venituri reduse, indiferent de vârstă, au nevoie de un spațiu de socializare ușor accesibil ca loc și timp și fără costuri, ceea ce biblioteca poate oferi în mod permanent. Obiectivele proiectului:• creşterea numărului de utilizatori din rândul

persoanelor defavorizate prin programe de vizite, campanii de promovare a lecturii, ateliere și teatru-forum, precum și împrumut de documente în cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia” şi în exterior, microrexpoziții de carte tematică, cu sprijinul Fundaţiei „Cartea Călătoare”, al Centrului de

Proiectul Cartea cu povești poposește în comunitatea copiilor din Cartierul „Valea orașului”, ca parte a programului BVAU Star Voluntar

zi „LA VALE” - Fundația „Cuvânt Întrupat”, a Asociației de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA), Centrului de zi „Alzheimer”, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).

• realizarea unui Serviciu de informare pentru orientarea în carieră şi de formare/dezvoltare personală pentru tinerii între 18 și 35 de ani, cu sprijinul Centrului Regional de Formare Profesională;

• crearea și gestionarea unui Punct de informare pentru voluntariat, intitulat „Raftul cu inițiativă” în cadrul Secției de Împrumut la Domiciliu pentru Adulți a Bibliotecii „V.A. Urechia” și a unei rubrici cu informații și adresabilitate similare pe site-ul BVAU.

Impactul proiectului: Conştientizarea de către membrii comunității a rolului bibliotecii de a oferi servicii specifice (educare nonformală prin lectură, împrumut carte, informare generală) și pentru categoriile defavorizate. În subsidiar, prin implicarea voluntarilor

în relația cu ONG-urile Biblioteca va fi percepută ca un partener competitiv și ofertant, colectând, gestionând și diseminând informații pentru potențialii solicitanți de voluntariat la nivel local. Echipa de parteneri în proiectul „Raftul cu inițiativă”: Zanfir Ilie, manager; Simona Haidu – coordonator voluntari; Celozena

Diaconu – coordonator voluntari. Consultare, instruire, formare, supervizare: Buruiană Letiția – coordonator program voluntariat în BVAU – management voluntari, comunicare; Cecilia Nistorencu – responsabil SSM, ISU instructaj de specialitate; Gabriel Manea – formator, promovare site web; Gabriel Gherbăluță formator teatru-forum, profesor voluntar. Proiectul Cartea cu poveşti poposeşte în comunitatea copiilor din Cartierul „Valea oraşului” urmăreşte îmbunătăţirea comunicării şi relaţionării în rândul tinerilor defavorizaţi prin lectură şi interpretare de text, dezbateri. Grupul ţintă este reprezentat de copii şi elevi de gimnaziu din Cartierul „Valea Oraşului” care frecventează Centrul Comunitar „LA VALE” cu servicii de zi pentru copii defavorizaţi (director programe Fundaţia „Cuvântul Întrupat” – Valerica Archip; asistent social Fundaţia „Cuvântul Întrupat” – Oana Tonică), la proiect participând şi cinci voluntari din Programul de voluntariat BVAU STAR VOLUNTAR.

Page 11: Asociatia Nr. 3, 2015

Septembrie 2015http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.php

11

Resursele materiale puse la dispoziţie sunt: cărţi pentru copii, cărţi jucării, jocuri, resursele multimedia ale bibliotecii şi nu în ultimul rând materiale elaborate de voluntarii implicaţi în proiect. Recrutarea şi selectarea a fost realizată prin intermediul Clubului de Voluntariat „VIRAL” constituit la nivelul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” în cadrul Programului BVAU STAR VOLUNTAR şi a avut ca strategie identificarea nevoilor proiectului şi a tipologiei voluntarului, a locaţiilor în care aceştia ar putea fi găsiţi, a momentului recunoaşterii candidatului potrivit precum şi calea de acces către acesta. Tipurile de recrutare alese au fost de tip concentric (adică voluntarii existenţi au atras în organizaţie noi voluntari sau s-a recrutat din organizaţii partenere), şi respectiv în sistem închis, prin selectarea voluntarilor din cadrul şcolilor, companiilor, grupurilor profesionale. În urma procesului de selecţie au fost identificaţi şi cooptaţi cinci voluntari, elevi şi profesori din liceele şi colegiile gălăţene, care au beneficiat de formări axate pe comunicare şi stagii de instruire practică în secţiile de împrumut ale bibliotecii, susţinute de către Gabriel Manea în calitate de formator şi bibliotecarii din secţiile de împrumut. Abilităţile dobândite la finalizarea stagiului de pregătire au fost utilizate de către voluntari în selectarea cărţilor cu poveşti din colecţiile bibliotecii, pentru activităţile de lectură activă desfăşurate prin Centrul Comunitar „LA VALE” cu servicii de zi pentru copii defavorizaţi, acestora fiindu-le dezvoltate şi abilităţi legate de facilitarea comunicării cu copiii. Până în prezent au fost organizate în cadrul proiectului Cartea cu poveşti poposeşte în comunitatea copiilor din Cartierul „Valea oraşului” cinci activităţi de lectură activă îmbinată cu jocuri de rol, mini-spectacole muzicale şi numere de prestidigitaţie susţinute de voluntari. La finalizarea proiectului se va face evaluarea acestuia, studiindu-se și impactul asupra grupului țintă, a beneficiarilor direcți și a celor indirecți, voluntarii implicați urmând a fi premiaţi.

bibliotecar Celozena Diaconu

Prin derularea acestui program se urmăreşte: îmbunătăţirea comunicării orale şi scrise în vederea integrării sociale a copiilor; sublinierea importanţei cunoaşterii valorilor culturale şi spirituale; stimularea interesului copiilor pentru lectură; cultivarea sensibilităţii copiilor, capacităţii de a aprecia frumosul; promovarea şi valorificarea colecţiilor, a serviciilor şi facilităţilor oferite de bibliotecă în scopul creşterii eficienţei activităţilor şi educarea tinerilor ca viitori factori activi în viaţa comunităţii. Centrul Comunitar „LA VALE” îşi desfăşoară activitatea având în vedere următoarele scopuri: prevenirea abandonului şcolar și familial, înscrierea copiilor în forme de învăţământ; acordarea de rechizite, haine şi hrană pentru aceştia; favorizarea integrării sociale, şcolare şi profesionale a copiilor/tinerilor aflaţi în dificultate, stimularea responsabilităţii şi participării în comunitate; consilierea preventivă a familiei referitor la abandonul şcolar şi familial, informarea şi conştientizarea comunităţii. Activităţile derulate sunt: înscriere la şcoală, ajutor la teme, consiliere privind probleme de comportament, consiliere juridică, după caz, igienă personală, instruire în operarea pe calculator, terapie prin artă, însuşirea unor deprinderi de viaţă sănătoasă, iniţierea în diverse meserii, activităţi de socializare şi recreere specifice vârstei (vizite la muzee, programe artistice, aniversări, sărbători, concursuri), tabără, cluburi de vacanţă, susţinerea la distanţă a copiilor în dificultate. Activităţile din cadrul acestui proiect au ca perioadă de desfăşurare noiembrie 2014 – iunie 2015, lunar, vineri, între orele 15.00 -16.00, în funcţie de solicitări, în cadrul Centrului Comunitar pentru copii aflaţi în dificultate „LA VALE”. Instituţiile colaboratoare participă la organizarea şi îmbunătăţirea activităţilor cultural-educative propuse. Acestea au la bază metodele educaţiei nonformale, în special lectura activă, pentru formarea şi dezvoltarea valorilor sociale, culturale şi morale, devenite obiect de studiu în şcoli, şi sunt axate pe discuţii pe marginea cărţilor citite, jocuri de rol, lecturi din enciclopedii şi din alte surse cu caracter de informare, vizionări comentate ale filmelor documentare şi artistice. Cunoştinţele beneficiarilor vor fi îmbogăţite prin consultarea surselor puse la dispoziţie, prin formele interactive şi distractive de lectură activă.

Page 12: Asociatia Nr. 3, 2015

Iunie 2015 http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.php

12

Buciumeni14 octombrie - 55 de ani de la moartea, în Bucureşti, a magistratului Constantin N. IFRIM, avocat şi jurnalist, deputat liberal, inspector general administrativ al Ținutului Dunărea de Jos, primar al municipiului Iaşi, membru al Ligii Culturale din Paris (n. 13 sept. 1884, com. Buciumeni, jud. Galaţi).14 noiembrie - 95 de ani de la naşterea, în com. Buciumeni, jud. Galaţi, a generalului Neculai I. STAICU-BUCIUMENI, doctor în ştiinţe politico-economice, ofiţer activ în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, profesor, scriitor, care a înfiinţat în Buciumeni un muzeu dedicat istoricului aşezării, iar în două camere din casa părintească a organizat un colţ memorial dedicat personalităţilor locale Natalia Negru, Şt. O. Iosif şi prof. univ. dr. Dimitrie Negru, autor a zeci de volume de proză, memorii şi istorie locală, distins în 2010 cu Premiul „Opera Omnia” din partea revistei „Porto Franco”, membru al Societăţii Scriitorilor „C. Negri” din Galaţi.

Corod5 noiembrie - 170 de ani de la naşterea, în satul

Cărăpceşti, com. Corod, jud. Galaţi, a avocatului şi omului politic Constantin A. RESSU, procuror la Galaţi, avocat al Statului la Huşi, Piteşti şi Galaţi, care a întemeiat ziarul „Poşta” din Galaţi, deputat,

primar al oraşului Galaţi, preşedinte al Societăţii „Prutul”, membru al Societăţii Știinţifice şi Literare „Ateneul” şi al Societăţii „Junimea Comercială” din Galaţi (d. 4 mart. 1896, Galaţi).

Cudalbi12 noiembrie - 115 ani de la naşterea, în com. Cudalbi, jud. Galaţi, a medicului Ioan CAPOTĂ, doctor în medicină la Facultatea de Medicină din Bucureşti, medic primar chirurg la Spitalul din Tecuci.

Folteşti8 noiembrie - 65 de ani de la naşterea, în com. Folteşti, jud. Galaţi, a epigramistei Constanţa I. APOSTOL, asistentă medicală la Maternitatea „Buna Vestire” din Galaţi, deţinătoare a zeci de premii la concursuri literare, membră a Uniunii Epigramiştilor din România.

Bălăşeşti4 noiembrie - 85 de ani de la naşterea, în satul Ciureşti, com. Bălăşeşti, jud. Galaţi, a doctorului inginer în ştiinţe chimice Georgeta I. POPESCU, cercetător la Centrul de Cercetări Chimice şi la Centrul de Chimie Organică al Academiei Române, cercetător ştiinţific la Centrul de Chimie Fizică şi la Institutul de Cercetări Chimice din Bucureşti, director al Centrului de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare şi Membrane, autor de lucrări de specialitate şi de brevete de invenţie.

Băneasa11 octombrie - 65 de ani de la naşterea, în com. Băneasa, jud. Galaţi, a profesorului Gheorghe FELEA, inspector şcolar, consilier superior în Ministerul Educaţiei, autor de lucrări în domeniul ştiinţelor şi istoriei educaţiei şi pedagogiei.

Bereşti18 noiembrie - 60 de ani de la naşterea, în Bereşti, jud. Galaţi, a poetului Ion POTOLEA, secretar de

redacţie la Editura Porto-Franco, distins în 2013 cu Premiul III la Concursul de poezie „Peregrinări”, organizat de Centrul de excelenţă pentru promovarea creativităţii româneşti de la Dublin, membru al

Societăţii Scriitorilor „C. Negri” din Galaţi.

Bereşti-Meria1 octombrie - 65 de ani de la naşterea, în satul Prodăneşti, com. Bereşti-Meria, jud. Galaţi, a doctorului în ştiinţe energetice Petre LIFICIU, profesor asociat la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine la Universitatea Politehnică Bucureşti, secretar de stat şi ministru în Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, autor de lucrări în domeniul automatizării industriale şi al managementului mediului.

Brăhăşeşti23 noiembrie - 10 ani de la moartea, în com. Brăhăşeşti, jud. Galaţi, a scriitorului şi omului politic Cornel BRAHAŞ, pseudonimul lui Ionel VIŢU, autor de volume de poezie şi proză (n. 8 mai 1950, com. Poiana, jud. Galaţi).

Aniversările anului 2015 în județul Galați : octombrie - decembrie 2015

Page 13: Asociatia Nr. 3, 2015

http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.php Iunie 2015

13Jorăşti18 decembrie - 130 de ani de la naşterea, în com. Jorăşti, jud. Galaţi, a profesorului de teologie Ioan Gh. SAVIN, cadru didactic la Universităţile de Teologie din Chişinău, Iaşi şi Bucureşti, considerat unul dintre marii apologeţi români ai secolului XX (d. 22 febr. 1973, Bucureşti).

Nicoreşti6 octombrie - 60 de ani de la naşterea, în satul Coasta Lupii, com. Nicoreşti, jud. Galaţi a artistului plastic Mircea COJOCARU, pictor stabilit în Tecuci, având la activ expoziţii personale şi de grup organizate în ţară şi străinătate, lucrările sale regăsindu-se în colecţii particulare şi de stat.13 octombrie - 135 de ani de la naşterea, în com. Nicoreşti, jud. Galaţi, a profesorului de ştiinţe agricole Nicolae I. NAZARIE, cadru didactic la liceele din Botoşani, Pomîrla şi Buzău, director al Liceului din Buzău (d. febr. 1941, Buzău).11 decembrie - 115 ani de la moartea, în Iaşi, a juristului şi filantropului Scarlat PASTIA, primar al Iaşului în perioada 1877-1879, membru al Comitetului supraveghetor pentru reclădirea Mitropoliei din Iaşi, autor al primei monografii despre alimentarea cu apă a oraşului Iaşi, care a construit Teatrul Pastia din Iași (n. 24 sept. 1827, com. Nicoreşti, jud. Galaţi).21 decembrie - 85 de ani de la moartea, în Galaţi, a avocatului Constantin Z. BUZDUGAN, poet şi ziarist, fondator şi redactor a numeroase publicaţii periodice, traducător de excepţie din limba franceză (n. 3 iul. 1870, sat Coasta Lupii, com. Nicoreşti, jud. Galaţi).

Oancea5 octombrie - 70 de ani de la naşterea în com. Oancea, jud. Galaţi, a lui Ştefan Dumitru BUDESCU, declarat erou martir al Revoluţiei din 1989 (d. 24 dec. 1989).27 noiembrie - 130 de ani de la naşterea, în Huşi, a medicului Nicolae HORTOLOMEI, repartizat ca medic de circumscripţie în comuna Oancea, judeţul Galaţi şi la Spitalul Paşcani, profesor de patologie chirurgicală şi de clinică chirurgicală la Facultatea de Medicină din Iaşi şi din Bucureşti, redactor al primului tratat complet de chirurgie în 1955, întemeietorul chirurgiei fiziologice în România, membru al Academiei de

Gohor3 noiembrie - 85 de ani de la naşterea, în com. Gohor, jud. Galaţi, a profesorului de limbă română Antohe CHIRVĂSUŢĂ, autor de poezie, proză scurtă, epigrame şi a unei monografii a comunei natale.

Independenţa18 noiembrie - 75 de ani de la naşterea, în com. Independenţa, jud. Galaţi, a profesorului Apostol GURĂU, referent literar la Comitetul de Cultură şi Artă din Galaţi, unde a editat revista „Pagini

dunărene”, profesor la Liceul Metalurgic şi la Liceul „Elena Doamna” din Galaţi, metodist la Casa Creaţiei Populare Galaţi, preşedinte al Cenaclului Uniunii Scriitorilor - Filiala Galaţi, distins

cu numeroase premii literare, membru al Societăţii Scriitorilor „C. Negri” din Galaţi şi al Uniunii Scriitorilor din România.3 decembrie - 100 de ani de la naşterea, în com. Independenţa, jud. Galaţi, a artistului plastic Aurel VLAD, pictor, grafician, ilustrator de carte, conferenţiar şi decan la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (d. 16 sept. 1985, Bucureşti).29 decembrie - 65 de ani de la naşterea, în com. Independenţa, jud. Galaţi, a ziaristului Ştefan DIMITRIU, care a activat la ziarele locale „Viaţa nouă”, „Viaţa liberă”, „Ziua de Galaţi”, vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Galaţi.

Iveşti12 octombrie - 110 ani de la naşterea, în com. Iveşti,

jud. Galaţi, a medicului psihiatru şi scriitoarei Casandra LUPESCU, care a activat în cadrul Clinicii „Socola”, a Spitalului de Boli Neurologice din Târnăveni, Lugoj şi Constanţa, medic psihiatru la Spitalul din Constanţa (d. 13 febr. 1997, Constanţa).

21 noiembrie - 35 de ani de la moartea, în Bucureşti, a scriitorului şi ziaristului I. VALERIAN, profesor de limba şi literatura română, secretar, editor, redactor şi director la revista „Viaţa literară”, membru al Societăţii literare „Academia Bârlădeană”, deţinător al Premiului „Vasile Adamachi” al Academiei Române, membru şi secretar general al Societăţii Scriitorilor Români (n. 1 aug. 1895, com. Iveşti, jud. Galaţi).

Page 14: Asociatia Nr. 3, 2015

http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.phpSeptembrie 2015

14Ştiinţe Medicale din România, al Academiei de Chirurgie de la Paris şi al Societăţii Internaţionale de Urologie, membru titular al Academiei Române (d. 3 ian. 1961, Bucureşti).

Priponeşti8 noiembrie - 75 de ani de la naşterea, în com. Priponeşti, jud. Galaţi, a scriitorului Vasile

GHICA, profesor, consilier cultural, inspector şcolar în Tecuci, metodist la Casa Corpului Didactic din Galaţi - Filiala Tecuci, distins cu premii literare, membru în colectivul redacţional al revistei „Porto-Franco”,

autor de aforisme, membru al Societăţii Scriitorilor „C. Negri” din Galaţi şi al Uniunii Scriitorilor din România, membru de onoare al Fundaţiei Naaman pentru Cultură din Liban.

Suceveni30 decembrie - 35 de ani de la moartea, în Iaşi, a poetei şi publicistei Ana MÂŞLEA, redactor la Studioul Radio Iaşi, colaboratoare permanentă a publicaţiilor „Cronica”, „Ateneu”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, autoare de volume de versuri (n. 3 febr. 1938, com. Suceveni, jud. Galaţi).

Târgu Bujor11 decembrie - 75 de ani de la naşterea, în Tg. Bujor, jud. Galaţi, a poetului Eugen BANŢA, fost director al Casei de Cultură din Tg. Bujor.

Tecuci20 octombrie - 35 de ani de la moartea, în Dachau, Germania, a ziaristului, publicistului şi scriitorului Pamfil ŞEICARU, cu studii liceale la Gimnaziul

Real de Băieţi din Tecuci, director al ziarului „Curentul” din Bucureşti, preşedinte al Societăţii Ziariştilor Români, recompensat de generalul Henri Berthelot cu distincţia „Crucea de Război Franceză” în Primul

Război Mondial (n. 18 apr. 1894, com. Beceni, jud. Buzău).

27 octombrie - 5 ani de la moartea, în Bucureşti, a magistratului şi poetului George BALAN, animator şi preşedinte al Cenaclului „Calistrat Hogaş” din Tecuci, membru şi preşedinte al Cenaclului literar-artistic al Asociaţiei Juriştilor din Galaţi (n. 15 febr. 1928, com. Fântânele, jud. Iaşi).

14 noiembrie - 25 de ani de la moartea, în Bucureşti, a etnografului Ernest BERNEA, poet şi eseist, cu studii în particular la Tecuci (1922-1926), cercetător şi consilier ştiinţific la Institutul de Etnologie şi Dialectologie al Academiei Române (n. 28 mart. 1905, Focşani).

30 noiembrie - 5 ani de la moartea tehnicianului veterinar Octavian CERCHEZ, epigramist, publicist, redactor al ziarului tecucean „Observator”, corespondent oficial al ziarului „Viaţa liberă” pentru zona Tecuciului, pasionat de istoria aviaţiei şi a României (n. 22 aug. 1936, Galaţi).

5 decembrie - 65 de ani de la moartea, în Bucureşti, a profesorului universitar Gheorghe NICOLAU, absolvent al Gimnaziului Real de Băieţi „D.A. Sturdza” din Tecuci, ministru al Asigurărilor Sociale şi al Lucrărilor Publice, profesor la catedra de Maşini şi Combustie Internă a Institutului Politehnic din Bucureşti, autor de lucrări ştiinţifice în domeniul motoarelor cu ardere internă, membru titular al Academiei Române (n. 19 aug. 1886, com. Pufeşti, jud. Vrancea).

15 decembrie - 105 ani de la naşterea, în Tecuci, jud. Galaţi, a matematicianului Eugen RUSU, redactor şef al revistei „Gazeta matematică”, profesor şi şef de catedră la Institutul Pedagogic din Bucureşti, autor de manuale şi lucrări de metodică a matematicii (d. 7 mai 1983, Bucureşti).

25 decembrie - 155 de ani de la naşterea, în Tecuci, jud. Galaţi, a generalului Ion Gh. ISTRATI, profesor la diferite şcoli de ofiţeri, comandant al marilor unităţi operative în timpul războiului balcanic din 1913, decorat în Primul Război Mondial cu Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Ofiţer şi cu Legiunea de Onoare a Franţei (d. 6 dec. 1942, Bucureşti).

30 decembrie - 65 de ani de la moartea, în Sighet, jud. Maramureş, a inginerului şi economistului Mihail MANOILESCU, director general al Direcţiei Refacerii Industriale în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului, ministru subsecretar de stat în Ministerul de Finanţe, ministru al Lucrărilor Publice, ministru al Comunicaţiilor,

Page 15: Asociatia Nr. 3, 2015

Septembrie 2015http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.php

15

În cadrul Proiectului „Să citim pentru mileniul III”, elevii clasei a IV-a au organizat o expoziție de tablouri pictate de ei cu eroi din operele studiate.

Biblioteca a primit o diplomă aniversară din partea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați.

S-au acordat diplome cititorilor fideli ai bibliotecii.

Maria Sandu, bibliotecar

artistice şi colaborări la emisiuni de divertisment ale Televiziunii Române, distins de-a lungul carierei cu multe premii pentru rolurile memorabile interpretate (d. 24 febr. 2001, com. Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi).

Umbrăreşti19 octombrie - 55 de ani de la naşterea, în com. Umbrăreşti, jud. Galaţi, a actriţei Mioara IFRIM, absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cu roluri în filme artistice româneşti.

Rubrică realizată de Camelia Toporaş şi Bianca Mărgărit, Serviciul Referințe

ministru al Industriei şi Comerţului, ministru al Afacerilor Străine, profesor de economie politică la Institutul Politehnic din Bucureşti, guvernator al Băncii Naţionale a României, ale cărui lucrări au intrat în istoria doctrinelor economice, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România şi preşedinte al Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie, membru fondator al Institutului Internaţional de Ştiinţe Economice din Paris (n. 9 dec. 1891, Tecuci, jud. Galaţi).

Tudor Vladimirescu1 octombrie - 80 de ani de la naşterea, în com. Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi, a actorului Mitică IANCU, interpret pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi din 1964, cu numeroase roluri în filme

Biblioteca Comunală Movileni a marcat, printr-un eveniment omagial, împlinirea a 25 ani de la reînființare.

La eveniment au participat reprezentanți ai bibliotecilor din Galați, Tecuci, Cosmești, Barcea, Drăgănești, Tudor Vladimirescu, Munteni, Țepu, Valea Mărului, Corni, Nicorești, Gohor, ai instituțiilor de învățământ, ai bisericii, alături de elevi, studenți și alți iubitori ai cărții din comună.

Elevii clasei a VII-a de la Școala „Alexei Mateevici”, sub îndrumarea doamnei prof. Sonu Elena-Ramona, au interpretat sceneta „Pedagog de școală nouă” după I.L. Caragiale.

Grupul folcloric „Movilenii” împreună cu solistele Raduc Georgiana și Coman Oana au prezentat un scurt moment folcloric.

Doamna învățătoare Bădăluță Anișoara a vorbit invitaților despre parteneriatul încheiat între bibliotecă și școală.

Biblioteca Comunală Movileni la ceas aniversar

Page 16: Asociatia Nr. 3, 2015

http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.phpSeptembrie 2015

16

au împărţit fluturaşi pentru a face cunoscut acest nou serviciu, cu perioadă limitată. Scopul acestor activităţi? Într-un sistem educaţional ideal, biblioteca publică este centrul vieţii dintr-o comunitate. Fără o bibliotecă adecvată nu poate exista progres în educaţie, iar educaţia cuprinde trei elemente

esenţiale: familia, şcoala, cărţile (biblioteca). Prin frecventarea bibliotecii,

copilul va învăţa să preţuiască cartea, îşi va însuşi deprinderile de lectură şi de informare de care va avea nevoie ca adult pe toată perioada studiilor, iar apoi pentru perfecţionarea în profesia aleasă. Din această perspectivă, biblioteca este tot atât de importantă pentru formarea personalităţii elevului de vârstă mică şi a adolescentului ca şi şcoala. Generaţii de cititori au păşit pragul bibliotecii, iar, de multe ori se întâmplă ca foşti cititori, acum adulţi, să vină cu proprii copii pentru a le îndruma primii paşi în lumea fascinantă a cărţilor. În acest fel se creează un flux continuu, un proces de schimbare a generaţiilor, care este cel mai bine perceput de bibliotecari.

Manuela Cepraga,bibliotecar

Când vara îşi atârnă cireşe la urechi, când cerul este un imens safir, iar soarele un zâmbet cald vine vacanţa. Biblioteca îşi pliază activitatea estivală în funcţie de cererile utilizatorilor. Conform tradiţiei, de 9 ani, în cadrul Bibliotecii Municipale „Ştefan Petică”, în perioada vacanţei de vară, se derulează diferite activităţi la care participă şi voluntari. Anul acesta activitatea Bibliotecii s-a desfăşurat pe trei planuri:

1. Program de voluntariat „Fii util, implică-te!”2. „Biblioteca de vacanţă”3. Biblioteca din parc. Căsuţa cu cărţi

Cele trei programe s-au desfăşurat în perioada 29 iunie – 28 august. Au fost alături de noi voluntari şi copii organizaţi în trei serii după cum urmează: 29 iunie – 17 iulie, 20 iulie – 7 august, 10 august – 28 august. În cadrul programului de voluntariat, anul acesta, pentru prima dată, s-au implicat, pe lângă elevi, şi cadre didactice. Voluntarii au avut posibilitatea să lucreze cu bibliotecarii şi cu copiii din cadrul programului „Biblioteca de vacanţă”. Acest program a fost creat special pentru preşcolari şi şcolari cu vârsta cuprinsă între 4 – 10 ani. În cadrul programului s-au înscris 125 de copii care au desfăşurat activităţi recreative şi educative: lecturi în parc, jocuri interactive, desene pe asfalt, vizită la Muzeul „Anton Cincu” din Tecuci, recent redeschis pentru public, iniţiere în quilling, învăţarea unor cântece şi jocuri în limba engleză şi germană etc. Voluntarii, care anul acesta au fost foarte numeroşi (45), s-au implicat în activităţile desfăşurate la „Biblioteca de vacanţă”, dar şi la „Biblioteca din parc”. În parcul „Al.I. Cuza” din centrul Municipiului Tecuci, Primăria ne-a pus la dispoziţie o căsuţă din lemn. Aici, bibliotecarele, împreună cu voluntarii, în perioada 1 iulie – 28 august, au pus la dispoziţia iubitorilor de lectură cărţi şi reviste pentru lectură în parc. Voluntarii

Biblioteca Municipală „Ştefan Petică” Tecuci Biblioteca de vacanţă

Page 17: Asociatia Nr. 3, 2015

Septembrie 2015http://www.bvau.ro/docs/asociatia/index.php

17

Mâini dibace

Vacanța este prilej de bucurie și relaxare pentru cei mici, dar și motiv de a se întâlni și socializa unii cu alții. Și care este cel mai potrivit loc pentru asemenea activităţi decât biblioteca? Aici, copiii, mici și mari, vin în fiecare zi deoarece pot participa la diverse activități, care au menirea de a satisface gusturile cele mai variate: concursuri pe diferite teme, ateliere de îndemânare și creaţie, vizionări de filme educative. Activitatea „Mâini dibace” a reunit la bibliotecă elevi de la clasa a V-a de la Școala gimnazială Grivița, dar și copii veniți în vacanță la bunici, care frecventează biblioteca, precum și voluntari, care-mi sunt alături la toate activitățile organizate, dând o mână de ajutor. Copiii au realizat, cu îndemânare și creativitate, colaje din coji de fistic, lăcuite și lipite după imaginația fiecăruia. Colajele au fost apoi expuse, putând fi admirate de toți cei care vizitează biblioteca, urmând să fie valorificate, iar suma încasată să fie donată unor copii nevoiași.

În spatele acestor activități desfășurate cu copiii stă un mic act caritabil, pentru că numai

așa vor învăța să fie buni și darnici cu cei mai puțin norocoși decât ei.

Georgeta Marus, bibliotecar

Biblioteca Comunală Grivița

Este vară, este vacanţă şi ne-am gândit să îi mobilizăm pe copii pentru desfăşurarea unor activităţi utile, atractive, în urma cărora să deprindă abilităţi practice, dar mai ales care să le stârnească creativitatea. Prin activităţile propuse am dorit să îmbinăm lectura cu dansul, distracţia şi cunoaşterea.

Programul nostru, „Atelier de vacanţă”, îşi propune să le ofere copiilor şansa de a-şi petrece vacanţa de vară într-un mod deosebit, realizând lucruri frumoase, descoperindu-şi şi dezvoltându-şi noi talente, abilităţi, pasiuni. Atelierul nostru a fost structurat în patru programe diferite:• atelier de desen;• atelier de creaţie utilizând tehnica de pliere a

hârtiei Iris Folding;• atelier de creaţie realizând brăţări prin

tehnica kumihimo;• atelier de dans – primii paşi de horă şi sârbă

moldoveneşti, dar şi polca germană. Atelierul de vacanţă s-a deschis în data de 22 iulie, ora 9, la Biblioteca Comunală Independenţa.

Bibliotecar Mirela Cozloschi; Prof. înv. prim. – Elena Costin

Biblioteca Comunală Independența

S-a întâmplat la bibliotecă

Page 18: Asociatia Nr. 3, 2015

Publicaţie editată de Filiala Galaţi a ANBPR

ANBPR. Filiala Galaţi800208, Galaţi, Mihai Bravu nr. 16, Tel: 0236/411037; Fax: 0236/311060

Director: ZANFIR ILIERedactor şef: Camelia ToporaşRedactori: Geta Eftimie, Manuela Cepraga, Vica Blaga, Georgeta Marus, Mihaela GudanăSecretar de redacţie: Ioana ChicuMachetare: Camelia Toporaş

18

Ziua de 2 iulie reprezintă pentru comuna Cudalbi prilej de sărbătoare și de aceea, cu mic cu mare, și anul acesta cudălbenii au fost prezenți la

manifestările organizate în localitate. Una dintre principalele manifestări culturale a fost prezentarea lucrărilor scrise de doamna Ileana Cudalb, una dintre personalitățile comunei Cudalbi.

Ileana Cudalb s-a născut la 21 iunie 1951, în localitatea Cudalbi, județul Galați. Este absolventă a Facultății Engleză – Rusă. În anul 1983 a debutat literar în revista „Săptămâna Culturală” din București. Debutul editorial a avut loc în 1993, cu romanul „Sărbătoarea promisă”, Ed. Porto Franco, Galați.

Ileana Cudalb scrie literatură, distingându-se prin stilul natural, direct, numărându-se printre cei mai talentați prozatori de azi. A publicat mai multe cărți, printre care:• Yitzhak Rabin. Pacea și-a ucis soldatul, coautor

poetul Shaul Carmel, Israel, Ed. Du Stil, București, 1996; varianta în limba engleză a volumului „Yitzhak Rabin. Pacea și-a ucis soldatul” a fost publicată de Redacția Publicațiilor pentru Străinătate în 1997;

• Shimon Peres. De la Dimona la Oslo, Ed. Institutul European, Iași, 2001;

• Via Regis, roman, Ed. Libra, București, 2002;• Fiica mea, America, roman, Ed. Libra, București,

2002; varianta în limba engleză „My daughter AMERICA”, traducere de Ioana Baldea, a fost publicată de Ed. Junimea, Iași, 2007;

• Baia Balkan, roman, Ed. Fundația Culturală Ideea Europeană, 2007.

Cu acest prilej aniversar, doamna Ileana Cudalb a făcut o generoasă donație de documente Bibliotecii Comunale din Cudalbi, completând colecțiile acesteia cu un număr de 250 de volume și 60 de documente multimedia (CD-uri, casete), pentru care dorim să îi exprimăm încă o dată mulțumirile noastre.

Dana Drugan, bibliotecar

Biblioteca Comunală CudalbiDe ziua Comunei

Biblioteca Comunală ScânteieştiZiua Universală a IEI

Născută la inițiativa comunității online „La Blouse Roumaine”, Ziua Universală a Iei este sărbătorită începând din anul 2013 la 24 iunie, o dată cu sărbătoarea de Sânziene. Anul acesta, Biblioteca Comunală Scânteiești a sărbătorit ia printr-o expoziție de fotografii vechi, din care iese la lumină dragostea oamenilor din localitate privind portul popular, dar și printr-o paradă a iilor din arhiva bibliotecii. La paradă au participat câțiva copii, care s-au îmbrăcat cu mare bucurie și au purtat pentru câteva minute o ie. De asemenea, s-au făcut

fotografii și li s-a explicat că ia este piesa cea mai reprezentativă a costumului nostru popular, ce a fost purtat din cele mai vechi timpuri și că diferă de la o zonă la alta a țării. Activitatea s-a bucurat de aprecierea celor prezenți, urmând ca pe viitor să devină o tradiție a bibliotecii prin care să promovăm an de an ia românească, care a devenit model de inspirație pentru mulți designeri.

Ceapă Oana, bibliotecar.