Artistul chiar şi în singuratate fiind, are nevoie de   prieteni de o intelegere sufleteasca

Se spune că arta e un superb castel, în care pot trăi numai ce-i talentaţi, însă talentul nu este singura condiţie, pentru ca numele unui artist să fie scăldat în glorie şi să se bucure de respect. Mai presus de talent e voinţa şi munca pe care o învesteşti în tot ce îţi propui să faci . Mai presus de talent e înţelegerea sufletească, pe care orice artist visează să o culeagă în ochii omenirii. Viaţa unui artist nu e nici pe departe o plăcută şi veşnică sărbătoare, pentru că ea presupune multe sacrificii, mult chin şi o continuă scurgere ireversibila a timpului. În asemenea împrejurări, prietenia devine pentru artist o necesitate primordială, singura care-i poate oferi alinare, putere şi încredere – lucruri pe care în singurătate e cu neputinţă să le găsesşti, pentru că viaţa în pustietate e plină doar de intrigi şi spaime. Astfel , aflându-se în picul creaţiei, deschiderii a unei culori noi, simte mereu un zbucium interior care îl urmăreşte ca un blestem, ca o taină ce cere a fi descoperită, ca o simţire lăuntrică de o importanţă vitală ca aerul, apa şi lumina; fără de care eşti doar o simplă umbră a cărei reflecţii reprezintă un suflet pustiit ce rătăceşte singur în căutare de linişte. El nu poate să accepte o astfel de soartă, căci dacă am defini soarta, am spune că ea este o condiţie de viaţă descrisă de un drum al vieţii într-un ecosistem format din două lumi(interioară şi cea exterioară), ele fiind două forme diferite, însă mereu într-o interdependenţă continuă. Scriitorul în singurătate se simte izolat doar în lumea sa interioară: el nu are cu cine vorbi, nu are pe nimeni aproape ce l-ar putea asculta şi astfel a-i susţine puţină linişte măcar până seara viitoare, căci este imposibil de a ignora total acest zbucium, după cum am mai spus, el este un adevărat blestem, „se frământă ca urmărit de blestem” până când nu va dezvălui gândurile sale lumii întregi, o condiţie a omului de creaţie fără de care nu-şi vede rostul; dar de ce să spunem că artistul are nevoie de singurătate şi linişte amorţitoare pentru a crea esteticul? Sigur, arta cere linişte şi implicaţie maximă cu tot trupul şi sufletul creatorului, dar care este sursa de inspiraţie a artistului? Natura, lumea, lumina, sunetul, într-un cuvânt „frumosul” - sunt principalii generatori de artă, care pot fi expuse datorită senzaţiei, capacitatea corpului uman de a percepe obiectele cel înconjoară, aceştia sunt factorii care impun omul de creaţie să lămurească lumii ce simte, ce vede, cum înţelege lăsând o mare comoară pentru cei ce doresc să o dezvăluie. Dacă vorbim că principala sursă de inspiraţie este lumea înconjurătoare, tot spaţiul în care se află artistul, atunci în această lume exterioară creatorul nu este singur, el este înconjurat de propria complexitate creatoare şi ea se manifestă din plin; el soarbe mesajul transmis de lumea exterioara şi o importă în cea interioară pentru ai perfecţiona conţinutul, fiindcă tot ce vedem şi sesizăm o facem cu ajutorul unui aparat de funcţie non-stop pe nume raţiune a sufletului; o unicitate de care dispune fiecare din noi, însă nu fiecare are acces la ea; e foarte important de a te înţelege pe tine însuţi ca apoi să-ţi zici:

„totuşi e minunat să fii geniu de creaţie” , toţi suntem genii, însă nu va vedea nimeni în noi un geniu, fiindcă noi înşine nu avem ochi pentru a ne desoperi; perioada în care trăim astăzi este cea a tentaţiilor ce are foarte puţin comun cu raţiunea sufletului. Tentaţia este o formă aparentă, nonvalorică cu o existenţă mizeră, de moment. Deci prietenia e o avere pentru fiecare dintre noi, e o forţă care dublează bucuriile şi înjumătăţeşte necazurile. Ea e singura care oferă confort şi împlinire sufletească, singura care te face să vezi viaţa cu ochii unui copil naiv. Fără prieteni, orice artist e un înger cu o singură aripă, un înger care niciodată nu se va putea înălţa spre stele, niciodată nu va putea culege laurii victoriei sale, pentru că singurătatea îl va umili şi-l va înstrăina de frumuseţea acestei lumi.