Artera oftalmic¦

3
Artera oftalmică (a. ophthalmica) Artera oftalmică (a. ophthalmica) irigă bulbul ocular cu anexele lui şi participă la vascularizaţia regiunii frontale şi nazale (fig. 77). Ea se naşte din ultima porţiune a carotidei interne, la nivelul proceselor clinoide anterioare, imediat după ce aceasta a perforat dura mater. De aici se îndreaptă înainte, se aşază pe partea inferolaterală a nervului optic, traversează împreună canalul optic şi ajung în orbită. Aici, oftalmică descrie un traiect helicoidal în jurul nervului optic. Situată la început lîngă peretele lateral al orbitei, între nervul optic şi muşchiul lateral, artera se îndreaptă medial, încrucişează nervul optic, trecînd pe deasupra lui, între nerv şi muşchiul drept superior, şi ajunge astfel lîngă peretele medial al orbitei. De aici se îndreaptă înainte, urmînd marginea inferioară a oblicului superior, şi, ajunsă la nivelul unghiului medial al ochiului, se împarte în două ramuri terminale: artera supratrohleară şi artera dorsală a nasului. Ramurile colaterale ale oftalmicei sînt numeroase şi supuse multor variaţii. în general, aproape toate ramurile iau naştere de pe faţa laterală a arterei, doar cele două etmoidale pleacă de pe faţa ei medială. în ce priveşte nivelul de la care se desprind succesiv din oftalmică, dispoziţia cea mai frecventă este următoarea: 1) din porţiunea situată lateral de nervul optic: artera centrală a retinei şi artera lacrimală; 2) din porţiunea de deasupra nervului optic: arterele ciliare posterioare scurte, arterele ciliare posterioare lungi, arterele musculare, artera supraorbitară; 3) din porţiunea situată medial de nervul optic: arterele etmoidale şi arterele palpebrale. a) Artera centrală a retinei (a. centralis retinae) pleacă din oftalmică imediat după intrarea în orbită, pătrunde în nervul optic prin faţa lui inferioară la aproximativ 1 cm înapoia bulbullui ocular şi, situîndu-se în axul nervului, ajunge cu acesta la retină. Cu tot calibrul său redus, acest vas are o valoare funcţională şi clinică deosebită (v. ochiul). b) Artera lacrimală (a. lacrimalis) merge de-a lungul marginii superioare a muşchiului drept la teral, însoţită de nervul lacrimal, spre glanda lacrimală, o străbate şi se termină prin arterele palpebrale laterale superioară şi inferioară (aa. palpebrales laterales superior et inferior). Artera lacrimală dă, la rîndul ei, cîteva rămurele: ramurile zigomatice: două arteriole care străbat canalul zigomatic şi se

description

v bghnjmk

Transcript of Artera oftalmic¦

Artera oftalmic (a

Artera oftalmic (a. ophthalmica)

Artera oftalmic (a. ophthalmica) irig bulbul ocular cu anexele lui i particip la vascularizaia regiunii frontale i nazale (fig. 77). Ea se nate din ultima poriune a carotidei interne, la nivelul proceselor clinoide anterioare, imediat dup ce aceasta a perforat dura mater. De aici se ndreapt nainte, se aaz pe partea inferolateral a nervului optic, traverseaz mpreun canalul optic i ajung n orbit. Aici, oftalmic descrie un traiect helicoidal n jurul nervului optic. Situat la nceput lng peretele lateral al orbitei, ntre nervul optic i muchiul lateral, artera se ndreapt medial, ncrucieaz nervul optic, trecnd pe deasupra lui, ntre nerv i muchiul drept superior, i ajunge astfel lng peretele medial al orbitei. De aici se ndreapt nainte, urmnd marginea inferioar a oblicului superior, i, ajuns la nivelul unghiului medial al ochiului, se mparte n dou ramuri terminale: artera supratrohlear i artera dorsal a nasului.

Ramurile colaterale ale oftalmicei snt numeroase i supuse multor variaii. n general, aproape toate ramurile iau natere de pe faa lateral a arterei, doar cele dou etmoidale pleac de pe faa ei medial. n ce privete nivelul de la care se desprind succesiv din oftalmic, dispoziia cea mai frecvent este urmtoarea: 1) din poriunea situat lateral de nervul optic: artera central a retinei i artera lacrimal; 2) din poriunea de deasupra nervului optic: arterele ciliare posterioare scurte, arterele ciliare posterioare lungi, arterele musculare, artera supraorbitar; 3) din poriunea situat medial de nervul optic: arterele etmoidale i arterele palpebrale.

a) Artera central a retinei (a. centralis retinae) pleac din oftalmic imediat dup intrarea n orbit, ptrunde n nervul optic prin faa lui inferioar la aproximativ 1 cm napoia bulbullui ocular i, situndu-se n axul nervului, ajunge cu acesta la retin. Cu tot calibrul su redus, acest

vas are o valoare funcional i clinic deosebit (v. ochiul).

b) Artera lacrimal (a. lacrimalis) merge de-a lungul marginii superioare a muchiului drept la teral, nsoit de nervul lacrimal, spre glanda

lacrimal, o strbate i se termin prin arterele palpebrale laterale superioar i inferioar (aa. palpebrales laterales superior et inferior).

Artera lacrimal d, la rndul ei, cteva rmurele: ramurile zigomatice: dou arteriole care strbat canalul zigomatic i se rspndesc una n fosa temporal, alta la obraz; ramurile meningee se ndreapt recurent prin fisura orbitar superioar la dura mater; ramurile musculare, pentru muchii laterali ai ochiului; ramurile lacrimale, pentru glanda lacrimal; arterele palpebrale laterale (aa. palpebrales laterales) snt mai importante dect celelalte ramuri ale lacrimalei. Ele se ndreapt lateral, naintea tarilor, acoperite de orbicularul pleoapelor, aproape de marginea liber a pleoapelor, i se anastomozeaz cu arterele palpebrale mediale. Se formeaz astfel dou arcuri palpebrale superior i inferior (arcu palpebralis superior et inferior), din care pleac arterele conjunctivale posterioare (aa. conjunctivales posterio-res, pentru vascularizarea conjunctivei).

Un grup important de artere, destinate tunicii vasculare a bulbului, snt arterele ciliare. Ele se mpart n trei categorii: arterele ciliare posterioare scurte i arterele ciliare posterioare lungi, care ptrund n hemisfera posterioar a bulbului ochiului; arterele ciliare anterioare, care ptrund n hemisfera anterioar a ochiului. Linia de inserie a muchilor drepi ai ochiului separ zonele de acces ale arterelor ciliare anterioare i posterioare.

c) Arterele ciliare posterioare scurte (aa. ciliares posteriores breves snt cteva artere (46) care n apropierea bulbului ocular se divid n 1820 de rmurele; acestea strbat sclerotica n jurul nervului optic i ajung n coroid.

d) Arterele ciliare posterioare lungi (aa. ciliares posteriores longae) snt dou artere care strbat sclerotica, una medial, cealalt lateral fa de nervul optic, i ajung n tunica vascular. Tot ele iau parte principal la formarea marelui cerc arterial al irisului.

e) Arterele ciliare anterioare (aa. ciliares anteriores) se nasc la distan de ciliarele posterioare, din ramurile musculare ale oftalmicei. Ele strbat sclerotica prin orificiile situate naintea inseriilor acestor muchi i intr i ele n tunica vascular. Din arterele ciliare anterioare se desprind ramuscule fine, care se rspndesc n ptura superficial a scleroticei: snt arterele episcle-rale. Din acestea din urm pornesc rmurele mai fine, care se ramific n conjunctiva bulbar snt arterele conjunctivale anterioare (aa. conjunctivales anteriores), care se anastomozeaz cu arterele conjunctivale posterioare.

f)Ramurile musculare (nu snt trecute n N. I.)snt variabile ca dispoziie, inconstante. Adesea se gsete o arter muscular superioar, care irig muchii superiori i mediali ai ochiului, i alt arter inferioar pentru muchii inferiori i laterali. Din ramurile musculare pleac arterele ciliare anterioare.

g)Artera supraorbitar (a. supraorbitalis) ocolete marginea medial a muchiului ridictor al pleoapei superioare i se aaz pe faa superioar a lui, imediat sub periostul peretelui superior al orbitei. Se ndreapt apoi nainte, nsoit de nervul supraorbitar, iese din orbit prin incisura su

praorbitar i se rspndete la pleoapa superioar i la frunte.

h) Artera etmoidal posterioar (a. ethmoidalis posterior) trece, mpreun cu nervul omonim, prin gaura etmoidal posterioar i se rspndete la celulele etmoidale posterioare, la sinusul sfenoidal, la meninge i la septul nazal.

i) Artera etmoidal anterioar (a. ethmoidalis anterior) strbate, nsoit de nervul omonim, prin gaura etmoidal anterioar i ajunge pe lama ciuruit a etmoidului; aici d natere arterei meningee anterioare pentru dura mater, apoi intr printr-un orificiu al lamei ciuruite n fosa nazal, rspndindu-se n poriunea ei superioar.

j) Arterele palpebrale mediale superioar i inferioar (aa. palpebrales mediales superior et inferior) se ndreapt de la unghiul medial al ochiului, n grosimea pleoapelor, n ntmpinarea arterelor palpebrale laterale (din lacrimal), mpreun cu care formeaz arcurile arteriale palpebrale superior i inferior.

Ramurile terminale ale oftalmicei snt:

k) Artera supratrohlear (a. supratrochlearis) sau artera frontal, urmeaz un traiect ascendent, trece prin incizura frontal i se rspndete la frunte; ea stabilete anastomoze cu arterele nvecinate.

1) Artera dorsal a nasului (a. dorsalis nai) sau artera nazal coboar naintea ligamentului palpebral medial, strbate printre fasciculele muchiului orbicular al pleoapelor i n anul naso-genian se anastomozeaz cu artera unghiular (terminala facialei); ea irig regiunea dorsal a nasului.