SAJ BRǍILA

DR.IUGA VIORICA

Medic Primar Medicina Generalǎ

Medic Specialist Medicina de Urgențǎ

Asistent medical NEGOTEI ELENA

CEL MAI IMPORTANT >>> SA NU DEVII O VICTIMĂ! !!!!!!!

Majoritatea factorilor etiologici ai arsurii sunt agenţi termici, fizici

ce pot descărca în ţesuturi cantităţi diferite de energie lezantă în unitatea de

timp: lichide fierbinţi, aburi supraîncălziţi, flăcări, gaze inflamabile, solide

fierbinţi, corpuri vascoase topite (bitum, ceară) etc.

Arsurile sunt accidente provocate de căldură sub diferite

forme, agenţi chimici, electricitate şi iradiaţii.

arsuri produse prin căldură (termice): flacară, metale topite, lichide şi

vapori fierbinti;

arsuri produse prin substanţe chimice: acizi, baze, unele săruri;

arsuri produse prin electricitate: flama electrică;

arsuri produse prin radiaţii: raze ultraviolete, Röntgen, gamma.

Principalul factor etiopatogenic în arsuri este agentul termic care în funcţie de

temperatură şi de timpul de acţiune determină:

alterarea echipamentului enzimatic tisular dacă temperatura agentului termic a fost

între 46 ºC şi 60 ºC; dacă timpul de acţiune a agentului termic este scurt şi temperatura

acestuia nu a depăşit 60 ºC, leziunile sunt reversibile;

necroza de coagulare care se produce la temperaturi ale agentului termic peste 60 ºC;

carbonizarea ţesuturilor se produce la temperaturi peste 600 ºC;

calcinarea tisulară care este determinată de temperaturi ale agentului termic peste

1000 ºC.

În funcţie de agentul traumatic care le-a produs, arsurile pot fi clasificate în:

Arsură prin agent electric

Acid clorhidric

1. Arsură chimică glob ocular cu substanţă acidă

2. Arsură chimică glob ocular produsă de substanţă

alcalină (leşie)

Arsură prin lichid fierbinte

Arsură chimică produsă de acid Arsură provocată de soda caustică

Arsură provocată de ciment Arsură la nivelul degetelor determinată de acid hidrofluoric

Arsuri superficiale (epidermice, gradul I) - arsuri solare,

expunere de scurtă durată la lichide sau la alţi agenţi termici cu

temperaturi sub 50°C. Aceste zone de arsură superficială nu sunt luate

de obicei în calculul suprafeţei arse, decât dacă sunt foarte întinse, în

cazul unui copil de vârstă mică.

Au următoarele caracteristici:

lezează numai epidermul;

aspect roşu şi uşor edemaţiat al tegumentului;

senzaţie de usturime şi căldură locală;

vindecare spontană, în 2-3 zile, fără consecinţe

definitive;

hiperpigmentare şi descuamare tranzitorii.

Arsuri parţiale superficiale (dermice superficiale, gradul II A): o lezează epidermul în totalitate şi, parţial, dermul şi anexele

cutanate; o apar flictene, edem perilezional, aspect rozat;

o caracterizate de durere vie;

o determină inflamaţie locală şi exsudat abundent;

o sunt însoţite de sete, oligurie - la suprafeţe arse de peste 10% din

suprafaţa corpului (SC) la adult şi peste 5% SC la copilul mic; o prezintă vindecare spontană în 7-14 zile, fără consecinţe

cicatriceale definitive.

lezează epidermul în totalitate şi dermul în

profunzime;

apar flictene şi escară albă sau roşu-viu;

determină edem perilezional important;

determină exsudat moderat, inflamaţie locală

intensă;

prezintă durere intensă/zone de analgezie;

sunt însoţite de sete, oligurie, afectarea mai marcată

a stării generale;

prezintă vindecare spontană posibilă (pentru

suprafeţe limitate), în 14-21 de zile, cu zone cicatriceale.

Arsură de gradul II – mână. Aspect iniţial

După 2 zile de tratament După 11 zile de tratament Final

Arsuri totale („toată grosimea dermului", subdermice, gradul III-IV)

Reprezintă necroza în totalitate a tegumentului, cu afectarea, în unele

cazuri, a structurilor subiacente. Fiind distruse toate elementele epiteliale

din structura tegumentului, nu este posibilă reepitelizarea spontană

provenită din straturile profunde.

distrug în totalitate epidermul, dermul, anexele cutanate şi,

uneori, structurile subdermice;

apar flictene rupte, escară albă sau alb-cenuşie, indoloră;

determină edem perilezional important şi instalat precoce,

exsudat în cantitate redusă;

prezintă afectarea marcată a stării generale, chiar de la suprafeţe

arse de sub 10% SC;

prezintă vindecare spontană în timp foarte îndelungat şi cu

consecinţe cicatriceale definitive.

Arsuri grad III-IV produse prin

acţiunea îndelungată a flăcării

Afectare a hipodermului şi eventual şi a structurilor

mai profunde, cu producere de escară groasă, rigidă,

neagră; în absenţa tratamentului chirurgical se produce

vindecare defectuoasă, sechelară, prin granulare a plăgii

după eliminarea escarei; se impune realizarea de aport de

tegument (grefă cutanată).

Formularea diagnosticului de arsură trebuie să cuprindă obligatoriu trei elemente:

1. agentul etiologic;

2. suprafaţa totală a tegumentului ars;

3. gradul de profunzime.

Pentru calcularea suprafeţei

arse se foloseşte regula lui Wallace

numită şi regula lui 9

Gravitatea unei arsuri se apreciază ţinându-se seama de doi parametri: întinderea

în suprafaţă a arsurii şi gradul de profunzime al acesteia. Amândoi parametri au o mare

importanţă: întinderea arsurii determinând prognosticul vital, iar profunzimea - gradul de

invaliditate al accidentatului.

Aceşti parametri se calculează foarte atent şi se

înscriu în documentele medicale, iar tratamentul de

urgenţă, ca şi cel de lungă durată, se face în funcţie

de ei.

În cazul copilului, raportul dintre diferitele

segmente corporale se modifică o dată cu vârsta şi

sunt prezentate în următorul tabel (Lund-Browder):

Cap 9%SC

Un membru superior 2 x 9% SC = 18 % SC

Un membru inferior 2 x 18 % SC = 36 % SC

Trunchi anterior 18 % SC

Trunchi posterior 18 % SC

Perineu 1% SC

Total 100%

Vârsta 0-1 an 1-4 ani 5-9 ani 10-14 ani 15 ani

Cap 19% SC 17% SC 13% SC 11% SC 9% SC

Un membru superior 9% 9% 9% 9% 9%

Trunchi anterior 14% 14% 14% 14% 14%

Trunchi posterior 18% 18% 18% 18% 18%

O coapsă 5,5% 6,5% 8% 8,5% 8,5%

O gambă 5% 5% 5,5% 6% 6,5%

Perineu 1% 1% 1% 1% 1%

În cazul arsurilor ce

asociază inhalaţie de fum

şi/sau arsuri de căi respiratorii,

se face de asemenea o

supraevaluare cu 10-15% a

suprafeţei arse.

Indicele prognostic (I.P.) se află înmulţind suprafaţa arsă (S%) cu gradul de

profunzime al arsurii. În funcţie de I.P. arsurile se clasifică astfel: I.P. mai mic de 40: nu există alterarea stării generale, nu există complicaţii,

rezultă vindecare; nu există risc vital; I.P. cuprins între 40 şi 60: starea generală este influenţată, pot apare complicaţii,

rezultă vindecare; nu există risc vital; I.P. cuprins între 60 şi 80: starea generală este alterată, apar complicaţii dar regula

este vindecarea; există risc vital; I.P. cuprins între 80 şi 100: există o alterare importantă a stării generale, există

frecvent complicaţii dar regula este vindecarea; există risc vital; I.P. cuprins între 100 şi 140: există alterarea profundă a stării generale, totdeauna

apar complicaţii dar sub tratament adecvat, aplicat în timp util, regula rămâne

vindecarea; există risc vital crescut;

I.P. cuprins între 140 şi 160: starea generală este gravă, survin complicaţii

importante dar cu tratament competent, aplicat în timp util se poate obţine

vindecarea; există un risc vital de o importanţă majoră; I.P. cuprins între 160 şi 200: starea generală este foarte gravă, evoluează

complicaţii severe dar sub tratament energic, competent şi aplicat în timp util se

poate spera în vindecare; se caracterizează printr-un risc vital foarte sever; I.P. mai mare de 200: supravieţuirea şi vindecarea sunt excepţionale, riscul vital

fiind maxim.

Faţa, gâtul pentru că arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicaţii la nivelul aparatului

respirator.

Arsurile mâinii, zonelor de flexie ale membrelor, leziuni circulare la nivelul membrelor,

arsurile perineului.

Arsurile care depăşesc mai mult de 30% din suprafaţa arsă indiferent de gradul de arsură.

Arsurile de gradul III şi care depăşesc 10 % din suprafaţa corpului.

Arsurile complicate cu fracturi şi cu distrugeri masive de ţesuturi moi.

Arsuri profunde cauzate de substanţe acide sau de curent electric.

arsuri de gradul II întinse pe > 15% sau de gradul III pe > 5%; unii autori indică

obligativitatea internării în cazul arsurilor de gradul II-III întinse pe > 10% din suprafaţa

corporală la copii (sub vârsta de 10 ani) şi persoane cu vârstă peste 50 de ani, respectiv pe >

20% la restul indivizilor;

arsuri ale feţei, perineului (şi organe genitale), extremităţilor (picioare, mâini) – indiferent

de suprafaţă;

arsuri electrice (şi electrocuţiile) sau chimice;

arsuri inhalatorii (inclusiv inhalare de fum şi intoxicaţie cu CO);

arsuri cu alte leziuni asociate, inclusiv fracturi şi traumatisme penetrante;

pacienţi cu tare organice severe (diabet zaharat, alcoolism cronic, ciroză hepatică, boli

cardiace, SIDA);

arsuri infectate, tratate iniţial în ambulator.

Criterii de internare în spital a pacienţilor arşi:

Arsura reprezinta o urgenţă chirurgicală, soarta bolnavului depinzând de

primele îngrijiri şi de promptitudinea tratamentului. Pacientii arşi, ca toţi cei traumatizaţi,

trebuie evaluaţi în mod sistematic.

În cazul arsurilor moderate şi majore această etapă are, de obicei, două faze:

tratamentul de urgenţă, iniţial, la locul accidentului (ambulanţa), eventual stabilizarea

pacientului într-un spital local, urmată de transportul rapid către centrul de arsuri teritorial.

La locul accidentului: trebuie întrerupt rapid contactul pacientului cu agentul

etiologic, deci întrerupt mecanismul de producere al arsurii (îndepărtarea

hainelor, deconectarea sursei de curent electric, îndepărtarea rapidă a inelelor,

ceasurilor, brăţărilor, curelelor, care pot produce efect de tourniquet în zona

arsă).

Plaga arsă se acoperă cu material curat şi cu pansament ud şi rece pentru a

preveni contaminarea ulterioară a plăgii; deasupra trebuie pusă o pătură

curată pentru a preveni pierderea de căldură şi hipotermia.

Se răceşte zona arsă cu apă la temperatura camerei. Dacă este aplicată

precoce, răcirea arsurii poate limita aprofundarea plăgii şi reduce semnificativ

senzaţia de disconfort a pacientului. Această măsură extrem de eficientă ca

prim ajutor, trebuie practicată cu prudenţă la extremele vârstelor şi la arsurile

întinse ca suprafaţă (risc de şoc hipotermic cu fibrilaţie ventriculară şi

asistolie).

Tratamentul chirurgical este rezervat arsurilor (intermediare şi

profunde) care nu s-au vindecat „spontan” după trei săptămâni de

tratament local şi general şi constă fie în excizia-grefare precoce, fie în

grefarea plăgilor granulare. Inciziile de decompresiune devin necesare atunci când în

ţesuturile subiacente suprafeţei arse apare edem reacţional care

la nivelul lojelor inextensibile pot induce ischemie; dacă zona

arsă este circulară pot apare leziuni ischemice de tip „garou”.

La nivelul toracelui şi abdomenului, compresiunile

secundare arsurilor pot limita excursiile toracelui.

Excizie suprafascială – grefare

NU APLICATI PE ARSURĂ: ULEI, PĂMÂNT, BULION,

BĂLEGAR, PASTĂ DE DINȚI, OUĂ CRUDE SAU ALTE

TRADIȚIONALISME.

Pentru orice fiinţă umană pierderea sau deteriorarea majoră

a uneia dintre funcţiile de bază ale corpului său creează un mare

disconfort şi limitează accesul la o viaţă normală.

Etica înseamnă respectul oricărei vieţi omeneşti. Arsurile sunt capabile de a afecta

atât victima, cât şi întreaga familie a acesteia, reprezentând leziuni devastatoare nu numai

din punct de vedere fizic, cât şi emoţional.

Pacientul ars grav este considerat la ora actuală cel mai

complex și mai costisitor tip de pacient, pentru că tipul de

evoluție generat de particularitățile bolii presupune monitorizarea

permanentă a evoluției pacientului, întrucât orice tipuri de

complicații majore sunt posibile în orice moment al evoluției

acestuia.

Dacă până în trecut, supravieţuirea victimelor reprezenta obiectivul esenţial în

managementul cazurilor de arsuri severe; mai recent obiectivul îngrijirii arşilor a devenit

reintegrarea pacientului în familie şi comunitate. Acest obiectiv a extins rolul tradiţional

al echipei de îngrijire a arşilor dincolo de vindecarea cicatricilor postarsură în faza acută.