Armonizarea fiscalitatii directe

 

lect. dr. Narcis Eduard Mitu

lect. dr. Raluca Dracea

Facultatea de Economie si Administrare a Afacerilor – Craiova

Apartenenta la piata unica europeana implica, fara discutie, si practici de armonizare in

mai multe domenii de interes general, printre care se numara si cel fiscal. In general,

armonizarea fiscala este indusa de necesitatea ca sistemele fiscale nationale sa nu

aduca atingere celor patru libertati inscrise in Tratatul privind constituirea Comunitatii

Europene: libera circulatie a marfurilor; libera circulatie a serviciilor; libera circulatie a

persoanelor si libera circulatie a capitalurilor.

In randul specialistilor, atunci cand se pune problema armonizarii in domeniul fiscal, cel

mai adesea se vorbeste despre impozitele indirecte. Sunt insa cateva lucruri de spus si

in domeniul impozitelor directe. Daca fiscalitatea indirecta distorsioneaza de multe ori

libera circulatie a marfurilor si libera prestatie a serviciilor, necesitand un grad inalt de

armonizare, nu acelasi lucru se intampla cu fiscalitatea directa.

In cea mai mare masura nu este nevoie sa se armonizeze impozitarea directa, aceasta

fiind aplicabila strict in interiorul fiecarui stat membru al Uniunii Europene. Prin urmare,

marea majoritate a prevederilor referitoare la impozitarea directa este lasata in

intregime la latitudinea fiecarui stat, ele fiind un atribut al suveranitatii acestora.

Aquisul comunitar in domeniul fiscalitatii directe vizeaza in principal impozitul pe profit

(pe societati) si impozitul asupra capitalului, mai putin impozitul asupra veniturilor

persoanelor fizice.1

Ce s-a realizat in domeniul armonizarii fiscalitatii directe

La nivelul Uniunii Europene, in ceea ce priveste armonizarea impozitelor directe, s-au

urmarit urmatoarele: 

crearea unui sistem comun de impozitare aplicabil fuziunilor, scindarilor,

cesionarilor de active si schimburilor de actiuni intre societatile apartinand

diferitelor state membre ale UE; 

crearea unui sistem comun de impozitare a profiturilor intre filiale si societatea-

mama; 

crearea unui sistem comun de impozitare aplicabil platii de dobanzi si dividende

intre persoanele afiliate.

Prima directiva din domeniul impozitarii directe a fost „Directiva nr. 90/434/CEE privind

un sistem comun de impozitare aplicabil fuziunilor, divizarilor, cesionarii de active si

schimburilor de actiuni intre companii apartinand diferitelor state membre ale UE“,

cunoscuta sub numele de „Directiva privind fuziunile“ (eng. „Mergers Directive“).

In preambulul Directivei se justifica necesitatea adoptarii prin dorinta asigurarii unei

impuneri echitabile a operatiunilor de fuziune, divizare, cesionare de active si transfer

de actiuni, fie ca aceste operatiuni au loc in cadrul unui singur stat membru, fie ca au

loc intre doua state membre.

Conform prevederii amintite, o fuziune sau o divizare nu va determina impozitarea

aportului de capital, calculat ca diferenta intre valoarea reala a elementelor de activ si

pasiv si valoarea lor fiscala2.

In Romania, prevederile privind fuziunile au fost implementate prin intermediul Legii nr.

571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 27 „Reorganizari, lichidari si alte

transferuri de active si titluri de participare“.

A doua directiva in domeniul impozitarii directe a fost „Directiva 90/435/CEE privind un

sistem comun de impozitare aplicabil societatilor-mama3 si filialelor“. Cunoscuta sub

numele de „Directiva privind filialele“, aceasta a suferit o singura modificare, in anul

2003. Directiva se aplica in fiecare stat membru in cazul repartizarii profiturilor primite

de societatile din statul respectiv, provenite de la filialele lor din alte state membre,

precum si repartizarii profiturilor de catre societatile din statul respectiv catre societati

din alte state membre, ale caror filiale sunt.

Aceasta directiva nu impiedica aplicarea dispozitiilor interne sau a celor bazate pe

acorduri necesare pentru prevenirea fraudei sau abuzului, scopul fiind de a elimina

complet dubla impunere in cazul distribuirii profiturilor de la o filiala catre societatea-

mama.

Astfel, atunci cand o filiala distribuie profituri catre societatea-mama, altfel decat cu

ocazia lichidarii acesteia, statul in care fiinteaza societatea-mama fie nu impoziteaza

aceste profituri, fie le impoziteaza autorizand in acelasi timp societatea-mama sa

deduca din impozitul datorat acea fractiune a impozitului pe societate platit de filiala.

De asemenea, profiturile distribuite de filiale societatii-mama sunt scutite de impozite cu

retinere la sursa4, iar statul de care apartine societatea-mama nu poate sa perceapa

impozite cu retinere la sursa pentru profiturile primite de la filiala.

La data de 3 iunie 2003 s-a adoptat o noua directiva in domeniul impozitarii directe,

respectiv Directiva 2003/49/ CE privind un sistem comun de impozitare aplicabil platii de

dobanzi si dividende intre societati afiliate apartinand unor state membre diferite.

Scopul este acela de a asigura ca dobanzile si redeventele platite intre societati afiliate

sunt impozitate o singura data intr-un stat membru, ideea de baza fiind eliminarea

impozitarii la sursa a platilor de dobanzi si redevente efectuate intre societatile afiliate.

Prin urmare, platile de dobanzi si redevente trebuie scutite de impozitele impuse in

statul-sursa,5 cu conditia ca beneficiarul acestora sa fie o societate din alt stat membru

sau un sediu permanent al unei societati situat in alt stat membru. Aceste prevederi se

aplica numai in cazul in care platile au loc intre doua societati afiliate. De asemenea, se

permite statelor membre dreptul de a nu aplica prevederile acestei directive, in cazul in

care conditia privind statutul de societati afiliate nu se mentine pe o perioada

neintrerupta de cel putin doi ani.

Pentru acordarea scutirii, statul-sursa poate pretinde dovedirea indeplinirii conditiilor

privind statutul de societati afiliate printr-un certificat de atestare. In cel mult trei luni de

la prezentarea certificatului de atestare, statul-sursa trebuie sa decida in legatura cu

acordarea scutirii care poate viza o perioada de cel putin un an, dar nu mai mult de trei

ani pe baza aceluiasi certificat de atestare.

In cazul in care compania care plateste dobanda sau redeventa a retinut impozitul de

care era scutita la sursa, poate cere rambursarea acestuia intr-o perioada de maximum

doi ani de la data platii dobanzii sau redeventei. Statulsursa este obligat sa ii

ramburseze acest impozit in termen de un an de la data depunerii cererii. Daca statul

nu ramburseaza acest impozit in termen de un an, societatea care l-a platit are dreptul

de a calcula si de a pretinde dobanda pentru suma neprimita, dobanda calculata la

nivelul ratei de dobanda aplicabila in situatii similare, conform legislatiei nationale.

Romania este autorizata sa nu aplice dispozitiile articolului 1 din Directiva 2003/49/CE

pana la 31 decembrie 2010.

Pe durata acestei perioade de tranzitie, cota impozitului pe platile de dobanda sau

redevente efectuate catre o societate asociata din alt stat membru sau catre un sediu

permanent situat in alt stat membru al unei societati asociate dintr-un stat membru nu

trebuie sa depaseasca 10%.

Ce se doreste a se realiza in domeniul fiscalitatii directe

Un recent studiu realizat de KPMG International7 arata ca o mare parte a firmelor din

Uniunea Europeana doresc o formula unica pentru calculul impozitului pe profit. La

acest studiu au participat directori financiari, directori si manageri din domeniul fiscal din

peste 400 de companii, incluzand cateva dintre cele mai mari firme din toate cele 27 de

state membre UE si din Elvetia.

Se pune astfel in evidenta faptul ca un numar important de specialisti in materie de

impozite si taxe sustin propunerea Comisiei Europene pentru o formula unica de calcul

al bazei impozabile a profitului aplicata la nivel european.

Sprijinirea ideii de armonizare a taxelor la nivel european, dupa sector industrial

(procent)

Sursa: KPMG International

Sistemul propus de Comisie, cunoscut sub denumirea de Baza Unica Consolidata a

Impozitului pe Profit (Common Consolidated Corporate Tax Base – CCCTB) urmeaza a

se aplica in paralel cu metodele de calcul existente in fiecare stat membru, companiile

putand alege sa adopte sistemul paneuropean sau sa aplice in continuare regulile

nationale. Comisia spera ca noul sistem sa fie pus la punct pana in 2010, insa marea

majoritate a participantilor la sondajul de opinie vad ca data de punere in aplicare anul

2015.

Companiile care vor folosi formula unica valabila in Europa vor calcula totalul profiturilor

obtinute de pe intreg teritoriul Uniunii Europene si apoi le vor realoca tarilor in care

companiile au activitate economica pentru a fi impozitate cu cota de impozit pe profit

aplicabila in tarile respective (Home State Taxation – HST).

O asemenea modificare ar facilita administrarea platii impozitului pe profit datorat de

catre companiile care opereaza in UE, deoarece baza de impozitare ar fi calculata

folosindu-se o metoda unica, si nu separat, cum este calculata in prezent pentru fiecare

tara.

Ideea se bucura de sprijinul profesionistilor fiscali din Romania, dintre care 90% au

sustinut propunerea Comisiei Europene, comparativ cu 78% din totalul profesionistilor

din UE. Respondentii din Republica Ceha, Danemarca si Spania

In Italia, 96% au fost in favoarea propunerii, in timp ce in Grecia, Luxemburg, Polonia,

Slovenia si Suedia s-a inregistrat o sustinere de 90%. Propunerea a fost sustinuta de

84% din respondenti in Germania si de 80% in Austria, Finlanda, Ungaria si Portugalia.

Printre cele mai sceptice tari s-a aflat Marea Britanie, cu un sprijin de numai 62% pentru

planurile Comisiei, in timp ce in Irlanda si Slovacia 50% din respondenti s-au opus.

Demn de retinut este faptul ca propunerea Comisiei Europene nu sustine introducerea

unei cote unice de impozit pe profit la nivelul Uniunii Europene, insa 69% din

respondenti au spus ca, in plus fata de o baza unica de impozit pe profit, ar dori sa aiba

si o cota unica de impozit pe profit pentru intreaga Europa. Doar in Anglia, Cipru,

Irlanda, Polonia si Elvetia majoritatea respondentilor au fost impotriva unei cote unice

de impozit pe profit. In Danemarca, raspunsurile pro si contra s-au distribuit in mod

egal, dar in toate celelalte tari s-a inregistrat o sustinere puternica a acestei idei.

Se poate trage concluzia ca, totusi, introducerea unei cote unice de impozit pe profit la

nivelul UE ar fi un eveniment controversat si probabil ar intampina o opozitie serioasa

din partea publicului larg din multe state membre UE. Ar fi, de asemenea, foarte dificil

de implementat din punct de vedere politic.

O cota unica de impozit pe profit la nivelul UE ar avea de asemenea implicatii negative

pentru multe dintre noile state membre UE, printre care si Romania, care au o fiscalitate

mai relaxata la nivelul societatilor comerciale (16% – in Romania), acest lucru fiind

tocmai elementul de atractie pentru investitiile straine.

Armonizarea cu alte state membre UE ar insemna cresterea semnificativa a cotei de

impozitare si posibil revenirea la un sistem progresiv, ceea ce ar genera o opozitie

puternica din partea guvernului si a investitorilor. Prin urmare, introducerea unei cote

unice de impozit pe profit la nivelul UE, cel putin in actuala conjunctura, nu poate fi

viabila.

Totusi, propunerea Comisiei UE pentru o baza unica de profit impozabil la nivelul

intregii UE, lasand in continuare guvernelor nationale libertatea de a-si stabili propria

cota de impozit pe profit, este pragmatica si rezonabila. Acest lucru ar simplifica

impozitarea profiturilor companiilor care desfasoara activitati pe teritoriul UE, fara a

afecta concurenta sau a restrictiona libertatea guvernelor nationale de a-si stabili cote

de impozit pe care acestea le considera corespunzatoare.

Note:

1 Tulai C., Serbu S. – Fiscalitate comparata si armonizari fiscale, Editura Casa Cartii de

Stiinta, Cluj-Napoca, 2005, pg. 173

2 Prin valoare fiscala se intelege valoarea pe baza careia ar fi fost calculat profitul sau

pierderea pentru stabilirea impozitului pe venit, a profiturilor sau aporturilor de capital

ale societatii cedente, daca aceste

active si pasive ar fi fost vandute in momentul fuziunii sau scindarii, dar independent de

aceasta au fost cei mai entuziasti, 100% din ei sprijinind initiativa.

3 Statutul de societate-mama este atribuit oricarei societati dintr-un stat membru care

detine minimum 20% din capitalul unei alte societati dintr-un alt stat membru

4 Este vorba de alte impozite decat impozitul pe profit; respectiv de impozite cu retinere

la sursa, cum sunt impozitele pe dividende

5 Statul-sursa reprezinta statul in care se afla societatea care face platile

Acest articol este preluat din Revista Romana de Fiscalitate.