odata am avut aripi...

dar in loc de pene erau picaturi de iubire,...

sclipiri de speranta,...

caldura de soare,...

stralucire de luna,...

farame de dor,...

noian de visuri,...

si toate erau pe un schelet de incredere...

ca omul este suflet cald,...

un foc creator,...

nu vanare rece de avere si putere,...

de sclavie si dominare,...

de ura si distrugere...

candva poate voi mai avea aripi...

dar nu stiu din ce vor fi facute, caci scheletul s-a rupt

macinat de neputinta,...

de furie si frustrare...

si-au ramas doar aschii ascutite ca sagetile,

care-mi sfasie sufletul si constiinta de fiinta umana

care trebuie sa schimbe fluturele pe o pupa necunoscuta,

dar care trebuie sa reziste noilor... ne-oameni...