Arhetipul Infans

În psihologia jungiană arhetipul este definit ca un conţinut de reprezentări primordiale, originare şi eterne ale inconştientului colectiv. De exemplu, imaginea primordială a mamei este aceeaşi pentru toţi. De asemenea, arhetipurile sunt considerate şi sisteme de disponibilităţi funcţionale, acţionale şi reacţionale faţă de anumite situaţii eventuale; oamenii au aceiaşi reacţie când se află în iminenţa morţii.

Arhetipurile se manifestă în legende, mituri, visuri, metafore, deliruri, realizând legătura dintre omul modern, omul primitiv şi toată istoria dezvoltării fiinţei umane. Prin aceste reprezentări arhetipurile apar ca o sursă de energie, constituind rădăcinile sinelui 1. În mare parte datorita originii lor oculte, arhetipurile exercită o forţă de atracţie foarte puternică, uneori copleşitoare. O altă caracteristică remarcabilă a arhetipurilor este ambivalenţa lor axiologică, reversul lor apărând în special la nivelul psihologiei colective. Arhetipurile sunt atât a priori, cât şi atemporale. C.G. Jung şi G. Durand au fost primii care au emis ideea universalităţii arhetipurilor2.

După mai multe ipoteze, în perioada maturităţii (1938) Jung ajunge la concluzia că nu se poate cunoaşte felul în care se formează arhetipurile datorită condiţiei apriorice a acestora. Prin urmare, acest subiect trebuie să-i revină metafizicii3. Importanţa arhetipurilor este valorificată de cunoaşterea conştientă. Eul este cel care selectează arhetipurile în funcţie de cerinţele lumii contemporane.

În eseul „Despre psihologia Arhetipului Infans” Jung indică importanţa înţelegerii motivelor mitologice ca părţi esenţiale ale psihicului uman în studiile nevrozelor şi a psihozelor. Aceste tulburări psihice rezultă din neglijarea arhetipurilor. În aceste situaţii rareori este vorba despre mituri complete, ci mai degrabă despre părţi componente ale unui mit, anumite fiinţe, anumite motive recurente.

Autorul arată că orice arhetip vizează un sens ascuns şi subliniază faptul că delimitarea clară şi formularea conceptuală în acest domeniu este practic imposibilă. Arhetipurile pot fi interpretate cu o anumita aproximaţie şi cu o anumită generalitate. Dacă se reduc la forme simple se riscă neînţelegerea nucleului lor semnificativ. Ele există numai la nivel potenţial. Mai mult, ele se află în reţele vii, împletindu-se unele cu altele, fiind astfel greu de analizat separat.

Arhetipurile nu pot fi negate sau făcute cumva inofensive. Este necesar să se găsească o nouă interpretare arhetipului, corespunzătoare etapei culturale avută în vedere pentru a lega viaţa trecută, încă existentă, cu cea prezentă care este ameninţată să dispară.

În înţelegerea Arhetipului Infans Jung abordează caracterul de trecut şi cel de viitor al motivului. Arhetipul copilului presupune mai mult decât anumite lucruri din copilărie pe care persoana le-a uitat. El apare, la nivel de colectivitate, atunci când există o disociere între viaţa omenirii din prezent şi copilăria sa adică starea sa originară, inconştientă şi instinctivă. El nu vizează doar trecutul, ci şi prezentul. Arhetipul copilului are funcţia de a compensa şi de a corecta unilateralităţiile şi exagerările conştiinţei umane ca rezultate ale dinamicii voinţei specifice omului civilizat. Copilul este în acelaşi timp un viitor potenţial. În psihologia individuală copilul simbolizează dezvoltarea viitoare, transformarea personalităţii prin procesul de individuaţie care are ca scop sinteza sinelui. Prin urmare arhetipul copilului este un simbol unificator al contrariilor, un mediator între trecut şi prezent, între inconştient şi

1 Şchiopu, Ursula [coord.] (1997), Dicţionar enciclopedic al Psihologiei, Editura Babel, Bucureşti.

2ibidem. 3 Zamfirescu, Vasile Dem. (2003), Introducere în Psihanaliza freudiană şi postfreudiană, Editura Trei, Bucureşti.

conştient, între tradiţie şi progres. De aceea, deseori copilul este reprezentat ca şi hermafrodit ceea ce semnifică tocmai o unire a celor mai puternice contrarii.

Arhetipul Infans are o largă răspândire şi o mare diversitate de reprezentare. Este intim amestecat cu toate celelalte aspecte mitologice ale motivului copilului. Vorbim aici de copilul Iisus, „zeul copil”din alte culturi, motivele folclorice ale piticului şi spiriduşului ca explicare a puterilor naturale ascunse, omuleţul de metal care însufleţea pe de o parte minele, pe de alta metalele alchimice sau Mercurius ca hermafrodit, precum şi băieţelul din poveştile cu fantome englezeşti. În domeniul psihopatologiei arhetipul apare fie ca un copil nebun la femeile bolnave psihic, fie ca homunculi, ca în cazul lui Schreber când apar în cete şi torturează bolnavul. Însăşi numărul în care apare arhetipul este semnificativ. Dacă este întruchipat de mai multe fiinţe care nu sunt caracterizate în mod individual există probabilitatea unei disocieri, unei fragmentări la nivel psihic (la schizofreni) sau pur şi simplu este un semn al unei sinteze încă neîmplinite a personalităţii (la normali). Dacă motivul apare ca o singură fiinţă atunci indică o sinteză a personalităţii inconştiente, deocamdată împlinite.

Arhetipul copilului apare cel mai clar în terapia nevrozei în cadrul reluării procesului de maturizare al personalităţii, stimulat de analiza inconştientului prin procesul de individuaţie. Aici este vroba despre procesele preconştiente care treptat sunt conştientizate din fantasme în vise prin metode imaginaţiei active. Motivul apare sub forma unor imagini creştine, dar şi sub chip de animale subterane, crocodili, balauri, şerpi, maimuţe, iar în vise fiind un fiu, o fiică, un tânăr, o fecioară, uneori cu origine exotică.

Motivul apare fie sub forma unuei zeităţi copil, fie sub forma unui erou copil. Primul simbolizează supranaturalul pur şi totodată inconştientul colectiv neintegrat încă în esenţa umană. Al doilea are o esenţă omenească ridicată până la graniţa cu supranaturalul. Ambele tipuri au în comun naşterea miraculoasă (naştere feciorelnică, zămislire miraculoasă sau naştere prin organe nenaturale) şi destinul potrivnic ce se concretizează în abandonul şi pericolul reprezentat de urmăritori. Transpunând în planul vieţii psihice, naşterea miraculoasă semnifică naşterea unei stări de conştiinţă, iar greutăţile semnifică posibilitatea precară a existenţei psihice conştiente. Cu toate acestea, copilul este divin, are puteri supranaturale şi se impune în mod neaşteptat. El reprezintă avântul cel mai puternic şi inevitabil al fiinţei umane şi anume cel al autorealizării.

Copilul nu este numai o fiinţă a începutului, ci şi o fiinţă a sfârşitului cum este în cazul lui Faust, care este luat după moarte ca băiat, şi în cel a lui Hermes. Din punct de vedere psihologic aceasta înseamnă că Arhetipul Infans simbolizează fiinţa preconştientă şi postconştientă, respectiv, starea inconştientă a copilăriei timpurii şi anticiparea morţii. Mai mult, copilul exprimă esenţa cuprinzătoare a totalităţii sufleteşti, atât conştiinţa, cât şi extensia nedeterminată a inconştientului. Procesul conştiinţei este nu numai permanent însoţit, ci şi deseori condus, sprijinit şi întrerupt de manifestările inconştientului.

În practică, Arhetipul Infans este întâlnit în procesele de individuaţie spontane şi terapeutice. Iniţial este o formă inconştientă a copilului ce semnifică o identificare a pacientului cu infantilismul său. Cu ajutorul terapei se face o separare şi obiectivare a copilului deci o dizolvare a identităţii şi o intensificare a fantasmelor sprijinite tehnic. Apoi se face introducere în mitul eroului, unde, de regulă, lipsesc faptele mari, dar ameninţările mitice joacă un rol tot atât de important (drumul este cel puţin la fel de important ca şi scopul, aici, scopul suprem de atingere a sinelui). De regulă, aici apre o identitate cu rolul care se dovedeşte perseverentă şi problematică pentru echilibrul sufletesc. Dacă dizolvarea identităţii reuşeşte, figura eroului poate, prin asumarea unei dimensiuni umane, să se diferenţieze până la atingerea sinelui.

În concluzie, Arhetipul Infans exprimă totalitatea omului, conştientul şi inconştientul său reunite într-un mod individual. El este părăsitul şi abandonatul şi în acelaşi timp miraculosul, neaşteptatul, puternicul divin, începutul nesemnificativ şi îndoielnic, dar totodată sfârşitul triumfător.

2

Bibliografie:

• Jung, C.G. (2003), „Despre psihologia Arhetipului Infans” în Opere complete: Arhetipurile şi inconştientul colectiv, Zamfirescu Vasile Dem. [coord.], vol I, Editura Trei, Bucureşti.

• Şchiopu, Ursula [coord.] (1997), Dicţionar enciclopedic al Psihologiei, Editura Babel, Bucureşti.

• Zamfirescu, Vasile Dem. (2003), Introducere în Psihanaliza freudiană şi postfreudiană, Editura Trei, Bucureşti

3