ARGUMENTE PRO ŞI CONTRA

MENŢINERII ZONEI EURO

- PROIECT STRATEGII DE POLITIC MONETAR -Ă Ă

CUPRINS

Cap IV. România în zona euro......................................................................................29

„Moneda euro a marcat şi va marca schimbări importante pentru toate statele europene,

inclusiv pentru cele ce nu sunt cuprinse încă în zona monedei unice. Pentru că şi aceste state sunt

chemate să respecte Pactul de stabilitate şi creştere economică, să renunţe la finanţări inflaţioniste

ale deficitului bugetar prin banca centrală, inclusiv la accesul privilegiat al autorităţilor publice la

instituţiile financiare şi să încheie procesul de liberalizare a circulaţiei capitalurilor. În fiecare

dintre aceste ţări, politicile monetare sunt tot mai mult legate de instrumentele specifice economiei

de piaţă. Prin urmare, este imperios necesar ca reformele să fie intensificate şi în rândul factorilor

care determină eficienţa politicii monetare, cum ar fi concurenţa în sectorul bancar, dezvoltarea

intermedierilor financiare şi creditele. Pentru că inclusiv România este nevoită să îndeplinească

criteriile de convergenţă.

Euro ar putea constitui o ancoră monetară solidă pentru România. Fără îndoiala că obiectivul

trecerii la euro va sprijini procesul de ajustare macroeconomică într-un mediu caracterizat prin

inflaţie şi dobânzi tot mai scăzute în anii viitori.

În prezent, dolarul american este utilizat în proporţii ceva mai mici în tranzacţiile comerciale

şi financiare ale României. Fără să asistam la schimbări brutale, ponderea euro creşte treptat în

comerţul nostru internaţional, în portofoliul de investiţii private şi în rezervele băncii centrale.”

Mugur Isărescu, guvernator al BNR

Introducere

Calitatea de membru al zonei euro consolidează gradul de interdependenţă economică dintre

statele membre. Acestea au în comun moneda euro şi politica monetară indicată de Banca Centrală

Europeană. Folosirea monedei unice şi politica monetară comună au ca efect intensificarea

legăturilor comerciale şi financiare. Această integrare economică în creştere încurajează o mai

strânsă coordonare a politicilor economice.

Având în vedere această interdependenţă, membrii zonei euro se confruntă cu provocări

economice comune, specifice. Aderând la UE, noul stat membru se angajează să introducă euro în

momentul în care va îndeplini toate criteriile necesare. Prin îndeplinirea acestor criterii, un stat

membru demonstrează un nivel ridicat de convergenţă economică durabilă cu economia zonei euro

înainte de introducerea monedei unice. Convergenţa economică reprezintă o garanţie a faptului că

economia funcţionează bine în zona euro şi că statele membre se pot dezvolta şi prospera în cadrul

acesteia.

Menţinerea zonei euro prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje, fiind rezultatul unui proces

integrativ complex, atât în planul economiei reale, cât şi în cel al economiei monetare.

Progresele înregistrate de economia românească, în special, în perioada de după anul 2000,

precum şi necesitatea îndeplinirii unor exigenţe impuse de integrarea în UE, au impus, în mod

firesc, schimbările semnificative şi în planul conceperii şi implementării politicii monetare a BNR.

La 1 ianuarie 2007, odată cu dobândirea de către România a statutului de ţară membră a UE,

BNR a devenit parte integrantă a Sistemului European al Băncilor Centrale, iar guvernatorul BNR şi

viceguvernatorul coordonator al afacerilor europene participă la reuniunile trimestriale ale

Consiliului General al Băncii Centrale Europene.

În acest nou context, acţiunile întreprinse de BNR au vizat eliminarea restricţiilor

administrative din politica monetară (de exemplu, de la 1 ianuarie 2007, Consiliul de Administraţie

a BNR a decis eliminarea limitei de 300% din fondurile proprii impusă băncilor privind volumul

creditelor în valută acordate) şi utilizarea doar a instrumentelor indirecte de politică monetară

(operațiunile de piață monetară, facilitățile permanente și sistemul rezervelor bancare minime

obligatorii) în scopul asigurării dezvoltării unui sistem financiar sănătos şi eficient.

Modificările semnificative produse în cadrul operaţional al politicii monetare a BNR au vizat,

pe de o parte, creşterea rolului dobânzilor în cadrul mecanismului de transmitere a impulsurilor

1

monetare, iar, pe de altă parte, armonizarea cu setul de instrumente şi proceduri al Băncii Centrale

Europene.

În perioada următoare, politica monetară a BNR are ca obiectiv central asigurarea treptată a

convergenţei nominale şi reale cu ţările UE, urmărindu-se intrarea monedei naţionale în ERM II

(Exchange Rate Mechanism) în perspectiva anului 2012 şi adoptarea monedei euro în anul 2014.

Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze beneficiile şi costurile intrării în zona euro pentru

ţări precum Slovacia, Grecia şi Slovenia, precum şi stadiul în care se află România în ceea ce

priveşte îndeplinirea criteriilor de convergenţă. Un alt aspect pe care dorim să-l surprindem în

această lucrare reprezintă costurile şi beneficiile adoptării monedei euro şi intrării într-o zonă

monetară. Ultima parte a lucrării se concentrează pe programul de convergenţă al României în

vederea aderării la Zona Euro.

Cap I. Aspecte generale privind Uniunea Europeană şi Zona Euro

2

Prima tentativă de creare a unei uniuni economice şi monetare a fost formulată în Raportul

Werner1 în 1970, care a prevăzut un plan al uniunii monetare în trei etape, care urmau să fie

finalizate până în 1980. Aceste etape prevedeau convertibilitatea monedelor, diminuarea

fluctuaţiilor cursurilor de schimb până la un regim al cursurilor fixe, liberalizarea mişcărilor de

capital şi, eventual, o monedă unică. Prevederile Raportului Werner sunt similare cu cele ale

Tratatului de la Maastricht, deşi raportul sugera o autoritate bugetară centralizată şi nu o bancă

centrală europeană, iar moneda unică rămânea o eventualitate.

Prăbuşirea Sistemului Monetar Internaţional de la Bretton Woods (august 1971), recesiunea

internaţională cauzată de prima criză a petrolului din anii 1973 au făcut imposibilă realizarea

planului Werner.

În vederea asigurării unei stabilităţi monetare în Europa, ţările membre ale CEE au decis pe

data de 10 aprilie 1972, la Basel, crearea aşa- numitului „şarpe monetar”. În cadrul acestuia, s-a

prevăzut ca limitele de fluctuaţie ale monedelor ţărilor europene participante să fie de ± 2,25% faţă

de dolarul american şi de ±1,125% între ele. Însă, lipsa de coordonare a politicilor economice ale

ţărilor europene participante la mecanismul şarpelui monetar, rezultatele divergente în materie de

inflaţie şi şomaj au dus la prăbuşirea şarpelui monetar.

În 1979, într-o perioadă în care Europa a cunoscut o mare instabilitate, ţările membre ale

CEE2, cu excepţia Marii Britanii, au reluat procesul de cooperare monetară odată cu crearea

Sistemului Monetar European (SME).

Sistemul Monetar European a avut la bază trei principii esenţiale:

legarea monedelor ţărilor participante la SME de un etalon comun, ECU (European

Currency Unit), care a reprezentat o monedă – coş şi a fost elementul central al SME. Fiecare ţară

participantă la SME îşi definea, pentru moneda sa, un curs pivot faţă de ECU numit şi curs central.

Prin compararea cursurilor pivot faţă de ECU, se obţineau cursurile pivot bilaterale ale fiecărei

monede din sistem faţă de celelalte monede participante;

fiecare bancă centrală care adera la mecanismul de schimb se angaja să menţină cursul de

schimb în marjele de fluctuaţie de ± 2,25% faţă de cursul pivot bilateral, cu exceptia lirei italiene

pentru care se accepta o deviere de ± 6%;

1 denumit astfel după Pierre Werner, prim ministru al Luxemburgului în perioada respectivă.2 Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie.3

crearea Fondului European de Cooperare Monetară (FECOM) în scopul de a susţine

intervenţiile băncilor centrale pe piaţa valutară. La FECOM au participat toate ţările membre ale

căror monede intrau în structura ECU.

Pe ansamblu, bilanţul SME poate fi considerat pozitiv întrucât a favorizat convergenţa ratelor

de inflaţie şi a ratelor dobânzilor între ţările membre. Pe de altă parte, pot fi evidenţiate şi unele

puncte slabe ale SME, cum ar fi: performanţele în materie de creştere economică şi de acţiune

împotriva şomajului au fost mediocre; influenţa politicii monetare a Germaniei şi rolul central al

mărcii germane au transformat SME într-o veritabilă „zonă a mărcii”. Recesiunea economică care a

atins ţările europene, la începutul anilor 1990, impunea o politică de relansare a economiilor

naţionale pe baza reducerii ratelor de dobândă. Însă, majoritatea ţărilor europene s-au aliniat la

politica monetară restrictivă promovată de Bundesbank în scopul de a calma tensiunile inflaţioniste

şi de a atrage capitalurile necesare în urma reunificării germane.

SME nu a fost la scutit de speculaţii şi crize monetare. În 1993, pentru a se evita prăbuşirea

sistemului, s-a decis lărgirea marjelor de fluctuaţie de la ± 2,25% la ± 15%. Prin urmare, SME îşi

pierde natura de sistem de cursuri fixe, iar prăbuşirea sa se explică prin existenţa „triunghiului

incompatibilităţilor”, conform căruia o ţară nu poate avea simultan o politică monetară autonomă,

un curs de schimb fix şi o libertate de circulaţie a capitalurilor.

În a doua jumătate a anilor 1980, ideea necesităţii creării unei uniuni economice şi monetare a

fost relansată prin Actul Unic European din 1986, prin care s-a creat piaţa unică.

În anul 1988, Consiliul European a numit un comitet3 prezidat de Jacques Delors, preşedinte

al Comisie Europene în acel moment, cu scopul de a analiza modalităţile de realizare a Uniunii

Economice şi Monetare. Raportul Delors din 1989 a propus realizarea UEM în trei etape şi a condus

la negocieri care s-au concretizat în Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht, la

data de 7 februarie 1992, şi care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Tratatul de la Maastricht a instituit Uniunea Europeană şi a modificat tratatele fondatoare ale

Comunităţilor Europene prin adăugarea unui nou capitol privind politica economică şi monetară.

Acest nou capitol a pus bazele UEM şi a stabilit modalitatea şi calendarul de realizare a acesteia.

Procesul de creare a UEM a presupus parcurgerea a trei etape, şi anume4:

• prima etapă (de la 1 iulie 1990 la 31 decembrie 1993) s-a concretizat prin liberalizarea

mişcărilor de capitaluri între statele membre, o mai bună coordonare a politicilor economice şi

întărirea cooperării între băncile centrale;3 format din experţi în domeniul politicii monetare, în special guvernatori ai băncilor centrale din CEE.4 http://www.ecb.int/ecb/history/emu/html/index.ro.html4

• a doua etapă (1994- 1998) a debutat cu crearea Institutului Monetar European (IME),

precursorul Băncii Centrale Europene, la data de 1 ianuarie 1994. Această etapă a fost dedicată

pregătirilor tehnice necesare pentru crearea monedei unice, punerii în aplicare a unei discipline

fiscale (în scopul evitării deficitelor excesive) şi întăririi convergenţei politicilor economice şi

monetare ale statelor membre (în vederea asigurării stabilităţii preţurilor şi a unor finanţe publice

solide). Ţările candidate la UEM trebuiau să îndeplinească criteriile de convergenţă nominală5

stabilite prin Tratatul de la Maastricht, care vizau cinci variabile economice, şi anume:

1. rata inflaţiei să nu depăşească, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării în

vederea aderării, cu mai mult de 1,5% nivelul mediu al inflaţiei înregistrat în acele ţări membre (cel

mult trei) care au obţinut cele mai bune performanţe în materie de stabilitate a preţurilor;

2. rata dobânzii nominale pe termen lung (aferentă obligaţiunilor de stat sau altor

titluri comparabile) să nu depăşească, în ultimul an înaintea examinării în vederea aderării, cu mai

mult de 2%, nivelul mediu al dobânzilor pe termen lung din acele ţări membre (cel mult trei) cu rata

inflaţiei cea mai scăzută;

3. deficitul public (al bugetului consolidat) să nu depăşească 3% din PIB;

4. datoria publică să nu depăşească 60% din PIB;

5. cursul de schimb să respecte marjele normale de fluctuaţie prevăzute în cadrul SME,

timp de cel puţin doi ani premergători examinării în vederea aderării, fără devalorizarea din propria

iniţiativă a monedei naţionale în raport cu moneda altui stat membru. Criteriul de convergenţă a

cursului de schimb reprezintă una din condiţiile Tratatului de la Maastricht care trebuie îndeplinită

de către statele membre înainte de adoptarea monedei unice. Aceasta presupune participarea

obligatorie la ERM II cel puţin doi ani înainte de intrarea în zona euro, timp în care nu este permisă

realinierea parităţii central în sensul devalorizării în cei doi ani de participare la ERM II.

Pe lângă aceste criterii, considerate drept ţinte cantitative de referinţă, Tratatul a mai prevăzut

independenţa băncilor centrale naţionale faţă de guverne şi interzicerea finanţării monetare a

deficitului bugetar.

La data de 2 mai 1998, în urma evaluărilor, Consiliul Uniunii Europene a decis ca 11 state

membre (Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,

Portugalia şi Spania) îndeplineau condiţiile necesare pentru participarea la etapa a treia a UEM şi

adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999.

5 Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Protocolul nr. 13, privind criteriile de convergenţă, http://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/ro_protocol_13_from_c_11520080509ro02010328.pdf5

La 1 iunie 1998 a fost înfiinţată Banca Centrală Europeană, care a înlocuit Institutul Monetar

European.

Tratatul de la Maastricht face referiri exprese doar la criteriile de convergenţă nominală, însă,

instituţiile comunitare susţin ferm necesitatea realizării, de către statele candidate la Uniunea

Monetară, unui grad ridicat de convergenţă reală, care să asigure coeziunea structurilor

economiilor statelor membre şi ale celor candidate. Deşi instituţiile comunitare îşi exprimă ferm

hotărârea de a nu accepta în cadrul zonei euro state care nu au realizat un grad ridicat de

convergenţă reală, nu sunt menţionate explicit, prin tratat, criterii de convergenţă reală. În opinia

guvernatorului BNR6, procesul de convergenţă reală poate fi cuantificat prin următoarele criterii:

-nivelul PIB/locuitor (exprimat fie la cursul nominal fie prin paritatea puterii de cumpărare

standard),

-structura economiei (exprimată prin ponderea pe care marile sectoare o au în crearea PIB:

agricultura, industria, serviciile),

-gradul de deschidere a economiei (exprimat prin ponderea mărimii exporturilor şi

importurilor unei ţări în PIB),

-ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale UE în totalul comerţului exterior.

Prin urmare, înainte de adoptarea monedei euro, orice ţară membră a UE trebuie să realizeze

simultan cele două procese de convergenţă (nominală şi reală), care se influenţează reciproc. De

altfel, trebuie să se aibă în vedere că manifestarea crizelor înregistrate de SME, mai ales crizele din

anii 1992 şi 1993, a fost legată de divergenţele fundamentale în evoluţia variabilelor reale ale

statelor membre.

Statelor membre care nu au îndeplinit condiţiile pentru adoptarea monedei unice de la

început le-a fost acordată o perioadă de derogare, nedeterminată, în cadrul căreia nu li se aplică

prevederile legate de politica monetară şi sancţiunile legate de deficitele excesive.

În acelaşi timp însă, guvernatorii băncilor central din aceste state sunt membri ai Consiliului general

al Băncii Centrale Europene. În iulie 2002, pe baza deciziei Consiliului, Greciei

i-a fost permisă adoptarea monedei Euro, ca urmare a îndeplinirii criteriilor de convergenţă.

• a treia etapă a debutat la 1 ianuarie 1999 cu stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb

pentru monedele celor 11 state membre participante iniţial la Uniunea Monetară, implementarea de

către BCE a unei politici monetare unice şi introducerea monedei euro în calitate de monedă unică.

6 Mugur Isărescu – „Globalizare şi integrare europeană. Cazul României”, 2007, http://www.bnr.ro/ PublicationDocuments.aspx?icid=68856

Tabel nr. 1. Cursurile de schimb ale monedelor celor 11 ţari participante iniţial la Uniunea

Monetară

DM FF

Franci

belgieni

Lire

irlandeze

Lire

italiene

Schillingi

austrieci

Escudos

portughezi

Marci

finlandeze

Guldeni

olandezi

Franci

luxemb

Pesetas

spanioli

1€ 1.95583 6.55957 401.399 0.787564 1936.27 13.7603 200.482 5.84573 2.20371 166.339 166.386

Sursa: „Monedă şi operaţiunile instituţiilor de credit”, Munteanu Irena

Anul 2010 poate fi considerat ca fiind cel mai bogat în evenimente din istoria Uniunii

Europene, după cum afirma preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso7. Anul 2010 a

fost dominat de criza datoriei publice care a afectat zona euro.

Criza datoriei publice a demonstrat că astăzi, mai mult ca niciodată, depindem unii de alții. O

problemă într-o țară poate deveni rapid o problemă pentru toți, iar reacția unui guvern

influențează în mod direct opțiunile celorlalte guverne, indiferent dacă se află în zona euro sau în

afara acesteia.

În 2010, s-au aprobat programe financiare pentru Grecia și Irlanda și a fost garantată

stabilitatea monedei euro. Acordul privind o plasă de siguranță de 750 miliarde EUR în luna mai și

angajamentul privind constituirea unui fond permanent pentru criză începând cu anul 2013 au

reprezentat măsuri cruciale în vederea obținerii stabilității necesare.

UE a reacționat cu fermitate în fața amenințărilor imediate cu care s-au confruntat finanțele

publice ale Greciei și ale Irlandei, protejând în același timp și stabilitatea euro. Crearea și

implementarea rapidă mai întâi a unui mecanism de împrumut în regim de urgență pentru Grecia,

apoi a unor mecanisme de sprijin financiar temporar pentru zona euro în ansamblu au permis

Greciei să înceapă procesul de redresare a finanțelor naționale. În a doua parte a anului, aceeași

reacție promptă a făcut posibilă limitarea riscurilor generate de dificultățile economice acute ale

Irlandei.

CapII. Beneficii şi costuri ale adoptării euro în Slovacia, Grecia şi Slovenia

Adoptarea monedei unice europene reprezintă finalitatea unui proces complex de convergenţă,

neeliminând necesitatea rezolvării dezechilibrelor macroeconomice existente în statele membre.

Tratatul de la Maastricht nu prevede un calendar strict pentru adoptarea euro, lăsând acest

proces la latitudinea fiecărei ţări, în consultare cu Comisia Europeană (Bruxelles) şi cu Banca

7 Raport general privind activitatea Uniunii Europene, 2010, http://europa.eu/generalreport/index_ro.htm7

Centrală Europeană (Frankfurt). Îndeplinirea criteriilor presupune şi asigurarea sustenabilităţii

indicatorilor de convergenţă nominală8.

Buna funcţionare a zonei euro este crucială nu numai pentru economiile participante, ci şi

pentru întreaga Uniune. Aceasta deoarece succesul zonei euro, care constituie, până în prezent, cea

mai avansată etapă a integrării europene, influenţează puternic performanţa economică a UE. De

aceea, este vital ca zona euro să fie atent monitorizată astfel încât să devină o ancoră pentru

stabilitatea economică în Europa şi un imbold dat reformei în actualele şi viitoarele state membre

UE9.

2.1. Slovacia

Slovacia este una din puţinele ţări care au introdus cu succes două monede şi două politici

monetare în economia sa într-o perioadă relativ scurtă de timp. Acest fapt ne oferă oportunitatea de

a compara (1) perioada următoare stabilirii unui stat independent şi a unei monede noi cu (2)

perioada in care moneda naţionala a fost abandonată trecându-se la euro.

Data de 8 februarie 1993 a marcat apariţia coroanei slovace şi ziua în care banca centrală a

Slovaciei, NBS(Národná banka Slovenska), a început să conducă o politică monetară independentă.

Strategia de politică monetară aleasă a fost cea de ţintire a ratei de schimb, care a fost ulterior

schimbată (în 2005) cu cea de ţintire directă a inflaţiei. Slovacia a reuşit prin stabilirea acestei

strategii să îndeplinească criteriul conţinut de Tratatul de la Maastricht legat de inflaţie.

Grafic nr. 1: Evoluţia ratei inflaţiei în Slovacia înainte şi după intrarea în zona euro

8 Lituaniei i-a fost refuzată intrarea în zona euro la 1 ianuarie 2007, întrucât nu a îndeplinit criteriul privind

stabilitatea preţurilor9 http://ec.europa.eu/economy_finance/eu/euro_area/index_ro.htm8

Sursa: Eurostat

Inflaţia în Slovacia a fost caracterizată de o relativă volatilitate în perioada 2005-2010.

Modificările preţurilor administrate şi ale impozitelor indirecte, au contribuit semnificativ la această

volatilitate. După o inflaţie ridicată în anul 2005, rata anuală a inflaţiei a scăzut treptat iar în anul

2006 a ajuns la nivelul de 2,7%, de la 7,50% în anul 2005. În 2009 inflaţia a ajuns la valoarea de

4,60%, reflectând într-o măsură considerabilă evoluţiile pe pieţele internaţionale. După intrarea în

zona euro (1 ianuarie 2009), Slovacia a înregistrat o diminuare a ratei inflaţiei, iar în 2010 a

înregistrat una dintre cele mai mici rate a inflaţiei din zona euro, 1,6%.

Analizând inflaţia de la momentul intrării în zona euro, aceasta a scăzut datorită politicii fiscale

duse de guvernul slovac şi adoptării reformelor cerute de UEM pentru a încuraja creşterea

productivităţii şi a cererii şi ofertei de bunuri. Creşterea cererii pentru bunurile naţionale este un alt

motiv a reducerii inflaţiei şi a creşterii economice susţinute pe care Slovacia a atins-o. Acest lucru s-

a produs datorita extinderii creditării şi creşterii salariilor în termeni reali.

Datorită planului de restructurare a economiei şi a realizării reformelor necesare, Slovacia a

devenit atractivă pentru investiţiile străine directe, mai ales orientate către economia reală, ceea ce a

crescut semnificativ gradul de deschidere al economiei până la aproximativ 170% din PIB. Ca

rezultat, economia a devenit foarte sensibilă la fluctuaţiile cursului de schimb. În acelaşi timp,

deschiderea economiei a limitat posibilitatea NBS de a utiliza în mod independent instrumentele

monetare pentru a interveni în dezvoltarea economiei reale.

Intrarea în ERM II (2005) a fost încă un pas crucial în drumul către euro, însemnând atât un

angajament puternic faţă de economia naţională, cât şi un mod de a demonstra celorlalte ţări

determinarea Slovaciei în ceea ce priveşte adoptarea euro. Până la urmă, Slovacia a fost prima din

ţările nou intrate în UE care să treacă la această etapă. Piaţa a răspuns prompt întărind coroana

slovacă, ceea ce a confirmat şansele de succes. Răspunsul pieţei a fost unul neaşteptat pentru mulţi

economişti: coroana slovacă a continuat să se aprecieze într-o scurtă perioadă de timp.

În ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, banca centrală slovacă a realizat analize şi

estimări ale beneficiilor10 şi costurilor11 presupuse de acest proces şi a concluzionat că efectul final

este unul favorabil economiei Slovaciei.

10 Drs. Solanic, V., Ing. Tirpak, M., Long-term benefits of euro adoption in Slovakia, NBS, http://www.nbs.sk/_img/Documents/BIATEC/BIA07_06/6_11.pdf11 Mgr. Suster, M., The effects of euro adoption on the slovak economy, NBS, http://www.nbs.sk/_img/Documents/BIATEC/BIA06_06/2_6.pdf9

Tabel nr. 2: Beneficiile şi costurile adoptării euro în Slovacia

Beneficii CosturiDirecte Indirecte

Reducerea costurilor tranzacţiilor

Creşterea ISD Costuri rezultate din schimbul valutar

Creşterea concurenţei Creşterea comerţului exterior Costuri din conversia preţurilor

Calitate mai ridicată a mediului de afaceri

Accelerarea creşterii economice

Sisteme de preţuri duble

Stabilizarea cursului de schimb

Creşterea nivelului de trai Instruirea personalului

Reducerea costului capitalului

Creşterea PIB Pierderi în sectorul bancar

Scăderea ratei reale a dobânzii

Îmbunătăţirea portofoliului de credite

Pierderea independenţei politicii monetare

Eliminarea riscului valutar faţă de euro

Pierderi generate de apariţia şocurilor asimetrice

Scăderea volatilităţii cursului de schimb faţă de alte

monede

Costuri asociate pregătirilor tehnice şi administrative

Creşterea transparenţei preţurilor

Creşterea inflaţiei pe termen lung

Sursa: NBS

Aceste analize ale băncii Slovaciei arată că beneficiile adoptării euro depăşesc costurile. Pe

termen mediu, beneficiul net al adoptării euro pentru economia Slovaciei, ar trebui să fie reprezentat

de accelerarea creşterii PIB cu 1%/an.

Principalul beneficiu al adoptării euro pentru cetăţenii Slovaciei este accelerarea creşterii

economice, care se va reflecta ulterior în creşterea nivelului de trai, creşterea ocupării forţei de

muncă, a salariilor, consumului şi a economiilor. De asemenea, odată cu adoptarea monedei euro,

are loc o creştere a comerţului exterior cu aproximativ 60%, care ulterior va avea ca efect creşterea

economiei, contribuind totodată la creşterea PIB. Este estimată o creştere de până la 20% a PIB pe

termen lung.

Adoptarea euro asupra întreprinderilor se reflectă prin eliminarea costurilor de tranzacţie,

eliminarea volatilităţii cursului de schimb în cadrul zonei euro şi creşterea transparenţei preţurilor.În

mod similar cetăţenilor şi întreprinderilor, administraţia public trebuie de asemenea să se

10

pregătească pentru adoptarea euro, care este nevoită să pună în aplicare măsuri tehnice şi

organizatorice (lucru care implică cheltuieli), acest lucru facilitând trecerea la euro.

Pe data de 1 ianuarie 2009, în momentul în care Slovacia s-a alăturat zonei euro moneda unică

era considerată drept o garanţie a stabilităţii financiare, o asigurare împotriva unor fluctuaţii

puternice ale monedelor locale. Pentru Slovacia, trecerea la euro a semnalizat de asemenea intrarea

în clubul ţărilor prospere din cadrul UE, la mai puţin de două decenii după căderea Cortinei de Fier.

Acum, în condiţiile în care ţărilor membre ale zonei li se cere să susţină financiar alte state

copleşite de datorii şi în care riscul contagiunii se întinde dincolo de Irlanda şi Grecia, adoptarea

monedei unice europene nu mai reprezintă o prioritate de top pentru ţările foste comuniste aflate

încă în afara zonei. Iar în ţările nou-sosite, ca Slovacia, unii privesc acum euro pe ca o povară, nu o

binecuvântare. Unii oficiali slovaci încearcă chiar să găsească modalităţi de a părăsi zona euro.

La începutul anului 2011 s-a speculat faptul că preşedintele parlamentului slovac susţinea că

ţara sa ar trebui să fie pregătită să abandoneze euro şi să revină la fosta monedă naţională.

Reprezentanţii ministerului de finanţe slovac s-au grăbit să respingă comentariile lui Sulik, iar

specialiştii susţin că un astfel de demers ar avea probabil consecinţe negative. Nicolas Veron,

economist în cadrul institutului Bruegel, spune că părăsirea zonei euro ar afecta dramatic economia

ţării.

Sentimentul antieuro este în continuare puternic însă într-o ţară care şi-a sfidat partenerii

refuzând să vină cu partea sa de 800 de milioane de euro din pachetul de 110 miliarde de euro

pentru susţinerea Greciei. Nigel Rendell, economist în cadrul RBC Capital Markets din Londra,

spune că temerile slovacilor sunt uşor de înţeles. "Slovacia a depus mari eforturi pentru a intra în

zona euro. Acum, ei se găsesc în situaţia în care sunt obligaţi să finanţeze din propriile buzunare

guverne străine care au cheltuit prea mult."

Renunţarea la euro ar permite unei ţări ca Slovacia să-şi devalorizeze moneda naţională. Ţara

şi-ar spori în acest fel competitivitatea comercială în raport cu ţările euro care se confruntă cu

costurile bailout-urilor. Reversul medaliei este că investitorii ar penaliza probabil ţările care

părăsesc zona, retrăgându-se din acestea de teamă că activele exprimate în euro ale acestora vor

înregistra o devalorizare, până la punctul unui posibil colaps financiar pentru ţara respectivă. Şi alte

nou venite încep să aibă îndoieli, în timp ce ţările din afara zonei brusc nu se mai grăbesc să se

alăture zonei euro.

Criza financiară şi economică internaţională a început să afecteze Slovacia la puţin timp după

decizia sa de a adopta euro ca monedă naţională. Ca urmare a restructurării economiei reale şi a

11

sectorului bancar, sistemul financiar era într-o stare bună şi nu a fost afectat direct de existenţa

crizei. Totuşi, s-a înregistrat o creştere a creditelor restructurate şi a celor neperformante ca o

consecinţă a scăderii ritmului de creştere economică şi a majorării ratei şomajului.

2.2. Grecia

Perioada 1995 - 2001 se caracterizează prin sprijinirea din ce în ce mai pronunţată a procesului

de integrare europeană şi a unei unificări consolidate în toate domeniile. Această perioadă este

marcată de asemenea de eforturi privind atingerea gradului de convergenţă economică şi socială

cerută de Tratatul de la Maastricht, culminând cu participarea la Uniunea economică şi monetară şi

cu adoptarea euro.

Grecia a primit acceptul de a adopta moneda unică europeană în 2000, a fost admisă oficial la 1

ianuarie 2001, iar monedele şi bancnotele euro au început să fie folosite în anul 2002.

Grafic nr.2: Evoluţia PIB Grecia în comparaţie cu cel din zona euro

Sursa: Eurostat

12

Grecia are o istorie îndelungată de probleme fiscale. În momentul în care a devenit cea de-a 12-

a ţară a zonei euro, deficitul public era deja de peste 100% din PIB. Mulţi au considerat că

gestionarea defectuoasă a bugetului va afecta moneda unică. Pentru Grecia, aderarea la zona euro a

fost însă un factor foarte pozitiv. Ratele mai mici ale dobânzii au permis guvernului să refinanţeze

datoriile în condiţii mai favorabile. Economia a avansat, în medie, cu 4% pe an până în 2008. După

cum se poate observa şi din figura de mai sus, creşterea PIB-ului în Grecia, în perioada 1998 - 2007

a depăşit media zonei euro, urmată apoi de o diminuare accelerată în anii 2008 - 2010. Economia

Greciei s-a dezvoltat fără întreruperi din 1993, crescând semnificativ după 2001, anul adoptării euro. PIB-

ul din 2010 a suferit o comprimare de 4,7% în 2010 în raport cu 2009, din cauza reducerii

exporturilor şi investiţiilor, ridicându-se la 224,5 miliarde de euro, faţă de 235 de miliarde în 2009,

acest rezultat ducând, în final, la prabuşirea mediei anuale a creşterii economice.

Însă creşterea puternică a PIB a ascuns slăbiciunile finanţelor publice. Nivelul datoriilor publice

a scăzut, însă numai pentru că PIB-ul nominal a avansat mai rapid decât datoriile. Deficitele

bugetare foarte mari s-au menţinut, mai ales că, odată cu intrarea în zona euro, Grecia a relaxat

politica fiscală. Balanţa bugetară primară (ce exclude plata dobânzilor) a fost excedentară până în

momentul aderării, însă a trecut pe deficit începând cu 2003. Ţara se confruntă cu probleme

importante, cum ar fi rate ridicate ale şomajului, birocraţie, corupţie şi competitivitate mai mică

decât partenerii europeni.

În 2004, Eurostat, după un audit asupra Greciei, a descoperit că statisticile bugetare pe baza

cărora Grecia a fost admisă în Eurozone nu au fost corect raportate, în cea mai mare parte fiind

vorba de mari cheltuieli militare. Oficialii Eurostat încă aşteaptă datele pentru deficitul bugetar din

1999. Conform calculelor criteriul de deficit bugetar a fost atins în 2006.

Grafic nr. 3: Datoria publică a Greciei

13

Sursa: Eurostat

La sfârşitul anului 2010, ca rezultat al crizei mondiale şi al crizei locale, economia Greciei a

cunoscut cea mai severă criză de după 1993, cu cel mai mare deficit bugetar şi fiind a doua ţară ca

pondere a datoriei publice în PIB din UE. Deficitul bugetar din 2009 de 12,7% din PIB şi nivelul

ridicat al datoriei publice, 109% din PIB au determinat costuri mari ale împrumuturilor ce au adâncit

criză economică.

Grafic nr. 4: Deficitul bugetar al Greciei

Sursa: Eurostat

Pentru a ieşi din această situaţie guvernul a adoptat "Programul pentru stabilitate şi creştere

economică". Acesta avea ca scop reducerea deficitului bugetar la 9,1% în 2010, lucru care nu s-a

realizat, deficitul bugetar în 2010 înregistrând valoarea de 9,4% şi sub 3% până în 2012. SGP12

reprezintă un program de reforme structurale în domeniul proiectării şi execuţiei bugetului,

controlul cheltuielilor, sistemului de taxe şi impozite, securităţii sociale ce are ca scop crearea

condiţiilor pentru o creştere economică sustenabilă, dezvoltarea sectorului privat şi o administraţie

publică mai eficientă şi transparentă.

Germania, ţară din UE care se poate împrumuta la cea mai mică rata de dobândă şi cu cea mai

mare economie este văzută ca o sursă de salvare a Greciei, în cazul în care măsurile adoptate de

parlamentul grec nu îşi ating scopul. Falimentul Greciei ar afecta întreaga Uniune Europeană. Deşi

Germania ar încerca să păstreze stabilitatea Uniunii, economia acesteia se bazează pe export şi

băncile sale au investiţii în Grecia.

12 Stability and Growth Programme14

În luna mai 2010, UE i FMI au pus la dispoziţia Greciei 110 miliarde EURș 13. UE a luat măsuri

pentru asigurarea stabilită ii financiare, mai întâi prin asisten a financiară condi ionată acordatăț ț ț

Greciei, apoi prin mecanismele pentru zona euro i UE în ansamblu. În mai, Grecia a primit acces laș

finan are temporară, deoarece nu a reu it să ob ină finan are cu dobânzi convenabile de pe pie eleț ș ț ț ț

financiare, ca urmare a suspiciunilor investitorilor legate de eventualitatea intrării sale în

incapacitate de plată. Acordul încheiat cu Grecia, în cadrul căruia statele membre (împreună cu

Fondul Monetar Interna ional (FMI) i Banca Centrală Europeană (BCE)) au oferit 110 miliardeț ș

EUR, a avut la bază condi ii stricte, un program amplu i ambi ios de reforme structurale i oț ș ț ș

monitorizare permanentă. Pachetul financiar asigură Greciei o perioadă de până la doi ani în care nu

va mai fi nevoie să caute finan are pe pie ele financiare, după care va trebui să recurgă din nou laț ț

finan are de pe aceste pie e.ț ț

Criza grecească se pare că merge din ce în ce mai rău. Randamentele obligaţiunilor greceşti de

10 ani au atins în 8 martie 2011 un nou record la 12.78%, în timp ce şomajul din luna decembrie

2010 a înregistrat o creştere spectaculoasă la 14,8%, dovadă că repercusiunile austerităţii încă nu au

lovit pe deplin societatea. Grecia este supusă momentan celor mai drastice reduceri bugetare

cunoscute vreodată de o economie occidentală modernă, iar datoria ei publică se speculează că va

depăşi probabil 150% din PIB în 2013.

2.3.Slovenia

După mai puţin de trei ani de la aderarea în Uniunea Europeană, Slovenia a fost prima ţară din

blocul celor 10 noi state membre care a reuşit să îndeplinească toate criteriile trecerii la moneda

unică în ceea ce priveşte datoria publică, deficitul bugetar şi ratele dobânzilor. De la 1 ianuarie

2007, moneda naţională tolarul - a fost inlocuită cu moneda europeană, Slovenia devenind al 13-lea

stat european care adopta oficial euro.

Ca urmare a adoptării euro de către Slovenia, Banca Sloveniei este acum membru cu drepturi

depline al Eurosistemului, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cele 12 bănci centrale naţionale ale

celorlalte state membre UE care au adoptat euro.

Dintre beneficii menţionăm accesul la o piaţă internă de dimensiuni uriaşe, care se bucură de

existenţa unui cadru de reglementări transparente şi bine definite, îmbunătăţirea poziţiei Sloveniei

pe piaţa mondială, economii de scară, creşterea economică pe termen mediu şi lung, creşterea

investiţiilor, creşterea competitivităţii firmelor, scăderea costurilor de tranzacţionare.

13 Raport general privind activitatea uniunii europene, 2010; http://europa.eu/generalreport/index_ro.htm15

Dintre costuri se pot menţiona cele ale ajustării la piaţa internă, care au fost presupuse a fi, pe

termen scurt, superioare beneficiilor. Agricultura este considerată a fi sectorul cel mai afectat din

acest punct de vedere, expus creşterii şomajului agricol, creşterii preţurilor şi creşterii cheltuieilor

bugetare. Un cost major este considerat a fi pierderea suveranităţii monetare. Costurile adiţionale

vor fi şi deturnarea de comerţ, restructurarea şi închiderea unor capacităţi de producţie, contracţia

activităţii unor sectoare, scăderea veniturilor bugetare prin transferul veniturilor din taxele vamale

către bugetul UE.

În urma adoptării euro s-a evidenţiat ca beneficiu al liberalizării schimburilor comerciale cu

Uniunea Europeană o creştere de aproximativ 8,8% a PIB-ului, care a a fost determinată de:

Scăderea costurilor de producţie ale firmelor cu 5 până la 8%, datorită dispariţiei costurilor

cu taxele vamale, liberalizării achiziţiilor publice şi serviciilor financiare, şi economiilor de scară.

Efecte pozitive de creştere economică de ordinul a 2,4-2,7% din PIB.

Efectele identificate prezintă relevanţă nu numai pentru Slovenia, ci şi pentru celelalte ţări din

Europa Centrală şi de Est, ce au adoptat euro sau sunt în plin proces de adoptare:

Diminuarea, până la eliminare, a taxelor vamale în comerţul cu UE, are efecte negatice

asupra producătorilor care produc pentru piaţa domestică. Dintre producătorii-exportatori, cei mai

afectaţi au fost cei din domeniul agricol, atât de materii prime, cât şi de produse prelucrate.

Instrumentele clasice de protecţie prin intermediul preţului (tarifare şi non-tarifare) şi-au

diminuat mult rolul. În locul lor, sunt utilizate măsuri active de promovare a exporturilor şi măsuri

selective de protecţie a unor anumite produse/ramuri, ţinând cont de limitele impuse de politică de

concurenţă a UE.

Bugetul de stat s-a diminuat, în urma scăderii veniturilor din taxele vamale şi a creşterii

cheltuielilor cu măsurile active de sprijinire a producţiei, ceea ce a impus şi necesitatea unei reforme

în sistemul fiscal.

PIB-ul Sloveniei a scăzut cu 7,4% în 2009, această scădere fiind compensată de o creştere cu

1,3% în 2010 şi o prognoză de creştere pentru 2011 de 2%. Datoria publică a Sloveniei a fost de

6,3% din PIB în 2009, în 2010 a înregistrat o valoare de 7%, urmând ca în 2011 să se reducă uşor

până la 6,9% din PIB.

Prognozele pentru creşterea economică a Sloveniei în anii 2011 – 2012 sunt oarecum peste

media zonei euro, această creştere fiind de 1,6% în 2011, respectiv 1,8% în 2012. Mai mult decât

atât, prognoza pentru 2016 arată o imagine similară, cu o creştere prognozată de 1,9%, mai mare

decât media din zona euro, care este de 1,7%.

16

Estonia a devenit, la 1 ianuarie 2011, cel de-al 17-lea stat membru al Uniunii Europene care

adoptă euro, chiar dacă anul trecut Banca Centrală Europeană s-a arătat îngrijorată că autorităţile de

la Tallinn nu vor putea ţine sub control inflaţia şi nu vor putea atinge criteriile de convergenţă

necesare statelor din zona euro. Estonia aduce un plus şi un mesaj de continuate a proiectului euro.

Estonia este una dintre cele mai mici economii europene, având o populaţie de 1,3 milioane de

locuitori şi un PIB de 13,8 miliarde de euro în 2009. Totuşi, autorităţile estoniene au reuşit să ţină

sub control deficitul bugetar, cifrat la 1,7% din PIB cu toate că economia s-a contractat cu 15%

datorită crizei economice mondiale. Datoria publică se cifrează la 7,2%, aceasta fiind mult sub

media europeană de 60%.

Estonia, ţara care a reuşit pe baza unei creşteri economice puternice să aibă bugete echilibrate şi

chiar surplusuri. Aceste resurse i-au pemis reducerea datoriei publice la zero şi i-au creat

posibilitatea să investească în învăţământ şi în alte bunuri publice. Calitatea cheltuielilor a fost cheia

politicii fiscale de succes a ţării baltice.

Adoptarea monedei unice a produs unificări şi integrări majore pe pieţele europene. Evidenţele

înregistrate în zona euro, arată că rata şomajului a scăzut după adoptarea euro, până la nivelul anului

2008, atunci când şi-a făcut simţită prezenţa criza financiară.

Tabel nr. 3: Rata şomajului în Zona Euro înainte şi după trecerea la moneda unică

1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010Zona Euro (16 ţări) 10.1 9.3 8.4 8.0 8.4 8.8 9.0 9.0 8.3 7.5 7.5 9.4 10Belgia 9.3 8.5 6.9 6.6 7.5 8.2 8.4 8.5 8.3 7.5 7.0 7.9 7.8Germania 9.1 8.2 7.5 7.6 8.4 9.3 9.8 10.7 9.8 8.4 7.3 7.5 6.5Irlanda 7.5 5.6 4.2 3.9 4.5 4.6 4.5 4.4 4.5 4.6 6.3 11.9 14.8Grecia 10.8 12.0 11.2 10.7 10.3 9.7 10.5 9.9 8.9 8.3 7.7 9.5 14.1Spania 15.0 12.5 11.1 10.3 11.1 11.1 10.6 9.2 8.5 8.3 11.3 18.0 20.4Franţa 11.0 10.4 9.0 8.3 8.6 9.0 9.3 9.3 9.2 8.4 7.8 9.5 9.6Italia 11.3 10.9 10.1 9.1 8.6 8.4 8.0 7.7 6.8 6.1 6.7 7.8 8.4Cipru : : 4.9 3.8 3.6 4.1 4.7 5.3 4.6 4.0 3.6 5.3 6.9Luxemburg 2.7 2.4 2.2 1.9 2.6 3.8 5.0 4.6 4.6 4.2 4.9 5.4 4.6Malta : : 6.7 7.6 7.5 7.6 7.4 7.2 7.1 6.4 5.9 6.9 6.5Olanda 3.8 3.2 2.8 2.2 2.8 3.7 4.6 4.7 3.9 3.2 2.8 3.4 4.3Austria 4.5 3.9 3.6 3.6 4.2 4.3 4.9 5.2 4.8 4.4 3.8 4.8 4.2Portugalia 5.0 4.5 4.0 4.1 5.1 6.4 6.7 7.7 7.8 8.1 7.7 9.6 11.2Slovenia 7.4 7.3 6.7 6.2 6.3 6.7 6.3 6.5 6.0 4.9 4.4 5.9 8.0Slovacia 12.6 16.4 18.8 19.3 18.7 17.6 18.2 16.3 13.4 11.1 9.5 12.0 14.0Finlanda 11.4 10.2 9.8 9.1 9.1 9.0 8.8 8.4 7.7 6.9 6.4 8.2 8.0Sursa: Eurostat

17

În decembrie 2010, rata şomajului în zona euro era de 10%. În rândul statelor membre UE, cea

mai scăzută rată a şomajului a fost înregistrată în Olanda şi Austria (4,3%, respectiv 4,2%) şi

Luxemburg (4,6%), la polul opus situându-se Spania (20,4%), Irlanda (14,8%) şi Grecia (14,1%).

Tabel nr. 4: Rata inflaţiei în UE înainte şi după trecerea la moneda unică

1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010Zona euro (16 ţări) 1.2 1.2 2.2 2.4 2.3 2.1 2.2 2.2 2.2 2.1 3.3 0.3 1.6Belgia 0.9 1.1 2.7 2.4 1.6 1.5 1.9 2.5 2.3 1.8 4.5 0.0 2.3Germania 0.4 0.4 1.4 1.9 1.4 1.0 1.8 1.9 1.8 2.3 2.8 0.2 1.2Irlanda 2.1 2.5 5.3 4.0 4.7 4.0 2.3 2.2 2.7 2.9 3.1 -1.7 -1.6Grecia 4.5 2.1 2.9 3.7 3.9 3.4 3.0 3.5 3.3 3.0 4.2 1.3 4.7Spania 1.8 2.2 3.5 2.8 3.6 3.1 3.1 3.4 3.6 2.8 4.1 -0.2 2.0Franţa 0.7 0.6 1.8 1.8 1.9 2.2 2.3 1.9 1.9 1.6 3.2 0.1 1.7Italia 2.0 1.7 2.6 2.3 2.6 2.8 2.3 2.2 2.2 2.0 3.5 0.8 1.6Cipru 2.3 1.1 4.9 2.0 2.8 4.0 1.9 2.0 2.2 2.2 4.4 0.2 2.6Luxemburg 1.0 1.0 3.8 2.4 2.1 2.5 3.2 3.8 3.0 2.7 4.1 0.0 2.8Malta 3.7 2.3 3.0 2.5 2.6 1.9 2.7 2.5 3.6 0.7 4.7 1.8 2.0Olanda 1.8 2.0 2.3 5.1 3.9 2.2 1.4 1.5 1.7 1.6 2.2 1.0 0.9Austria 0.8 0.5 2.0 2.3 1.7 1.3 2.0 2.1 1.7 2.2 3.2 0.4 1.7Portugalia 2.2 2.2 2.8 4.4 3.7 3.3 2.5 2.1 3.0 2.4 2.7 -0.9 1.4Slovenia 7.9 6.1 8.9 8.6 7.5 5.7 3.7 2.5 2.5 3.8 5.5 0.9 2.1Slovacia 6.7 10.4 12.2 7.2 3.5 8.4 7.5 2.8 4.3 1.9 3.9 0.9 0.7Finlanda 1.3 1.3 2.9 2.7 2.0 1.3 0.1 0.8 1.3 1.6 3.9 1.6 1.7

Sursa: Eurostat

Inflaţia în zona euro în martie 2011 a urcat mai mult decât era aşteptat, ajungând până la

valoarea de 2.7% datorită creşterii preţului combustibilului, crescând totodată şi preţul transportului

şi al locuinţelor. Inflaţia ridicată, datorată preţurilor materiilor prime şi a energiei a determinat

Banca Centrală Europeană să ridice ratele dobânzilor pentru prima dată de la criza financiară din

2008.

Sustenabilitatea finanţelor publice în UE a avut o evoluţie negativă. Astfel, ponderile deficitelor

bugetare şi ale datoriei publice în PIB au crescut, datorită incapacităţii unor guverne de a realiza

consolidarea fiscală.

În ceea ce priveşte integrarea comercială, euro a avut un impact important, efect care se

estimează că va creşte în anii următori. Conform calculelor Comisiei Europene, se arată că efectul

estimat al Uniunii Monetare asupra comerţului intraeuro variază între 7% şi 18%. De asemenea,

Comisia Europeană prezintă unele studii care arată că prin realizarea acestei uniuni volumul

investiţiilor străine directe a crescut semnificativ. În acelaşi timp, efecte mai vizibile ale introducerii

euro apar în domeniul integrării pieţelor financiare, proces ce poate fi privit şi ca un mijloc de

potenţare a unei creşteri economice ridicate, printr-o mai bună alocare a resurselor, creşterea

18

investiţiilor şi mărimea productivităţii. Eliminarea riscului valutar a condus la creşterea lichidităţii

pe pieţele financiare, precum şi la o mai mare transparenţă şi concurenţă în domeniul serviciilor

financiare. Uniunea Monetară demonstrează astfel că beneficiile integrării financiare sunt

substanţiale şi durabile, acestea fiind argumentate prin omogenitatea mai mare a pieţelor,

consolidarea apărută la nivelul intermediarilor, dar şi de apariţia unor noi produse şi tehnici

financiare.

Şefii de stat şi de guvern din zona euro au decis să adopte un pact pentru euro pentru a

consolida pilonul economic al uniunii monetare, pentru a obţine o nouă calitate a coordonării

politicii economice în zona euro, pentru a îmbunătăţi competitivitatea, ducând astfel la un grad mai

ridicat de convergenţă. Pactul se axează în principal pe domeniile care ţin de competenţa naţională

şi sunt esenţiale pentru creşterea competitivităţii şi evitarea unor dezechilibre dăunătoare.

Competitivitatea este esenţială pentru a contribui la creşterea mai rapidă şi mai durabilă a UE pe

termen mediu şi lung, la producerea unor niveluri mai ridicate ale veniturilor pentru cetăţeni,

precum şi la conservarea modelelor noastre sociale. Statele membre ale UE care nu sunt membre ale

zonei euro sunt invitate să participe pe o bază voluntară.

După cum spunea şi Jose Manuel Barroso14, anul 2010 a fost dominat de criza datoriei publice

care a afectat zona euro. Uneori, era dificil de prevăzut ce se va intampla in momentele imediat

următoare. Astfel, criza datoriei publice a demonstrat că astăzi, mai mult ca niciodată, depindem

unii de al ii. O problemă cu care se confruntă o ară poate deveni rapid o problemă pentru to i, iarț ț ț

reac ia unui guvern influen ează in mod direct op iunile celorlalte guverne, indiferent dacă se aflăț ț ț

in zona euro sau in afara acesteia. Realizarea redresării economice este foarte important ă în viitorul

apropiat. Consolidarea fiscală, reformele structurale i reformele legate de cre tere trebuie să fieș ș

prioritare.

Amplitutindea impactului crizei actuale asupra Greciei a demonstrat gravitatea disconsiderării

importanţei respectării criteriilor de convergenţă, atât nominală cât mai ales reală, şi necesitatea

menţinerii indicatorilor macroeconomici la cote adecvate zonei monetare din care ţara respectivă

face parte.

Indiferent de ce măsuri vor fi adoptate pentru soluţionarea actualei crize, pentru a menţine

stabilitatea pe termen lung este nevoie de o politică fiscală comună, în caz contrar zona euro va fi

supusă riscului de destrămare după fiecare criză.

14 Barosso, J.M., Raport general privind activitatea Uniunii Europene, 201019

Cap III. Argumente pro şi contra monedei Euro

Uniunea economică şi monetară considerată a fi , dintr-un anumit punct de vedere, cel mai

ambiţios dar şi cel mai riscant proiect al construcţiei europene este rezultatul unei decizii politice

fundamentată pe o puternică componentă economică.

Dacă doar una din cele două componente (economică sau politică) ar fi stat la baza creării

acesteia, Uniunea economică şi monetară nu s-ar fi realizat nici în prezent deoarece doar din punct

de vedere economic sau doar din punct de vedere politic argumentele nu ar fi fost suficiente.

Statele care au îndeplinit cerinţele impuse în vederea trecerii la Euro la 1 ianuarie 1999, au

fost: Germania, Franţa, Italia, Spania, Belgia, Austria, Portugalia, Finlanda, Irlanda,

Luxemburg, Olanda.

Statele precum, Suedia, Marea Britanie, Danemarca şi Grecia nu au aderat la Uniunea

Monetară în faza iniţială. Grecia, fiind a 12-lea ţară din grupul celor 17, şi s-a alăturat Uniunii

Monetare începând cu data de 01.01.2001.

În momentul de faţă au adoptat moneda Euro în afara celor 12 ţări menţionate mai sus şi alte

state: Slovenia (01.01.2007), Cipru şi Malta (01.01.2008), Slovacia (01.01.2009) şi Estonia

20

(1.01.2011). De la data aderării la zona euro, băncile centrale ale acestor ţări au devenit în mod

automat membre ale Eurosistemului15.

Există o serie de state care utilizează euro, fără a avea un acord în acest sens - Andorra (care

utiliza anterior francul francez şi pesseta spaniolă), Kosovo şi Muntenegru (care utilizau marca

germană). De asemenea, Bosnia şi Herţegovina, utilizatoare ale mărcii germane, are în prezent

moneda “legată” de euro, la aceeaşi rată de schimb ca şi marca.

3.1. Efectele întroducerii monedei euro

Multe sectoare ale economiei au trecut la sistemul euro încă de la 1 ianuarie 1999. Tot de la

această dată tranzacţiile între sectorul bancar şi băncile centrale se fac în EURO. Toate pieţele de

capital ale statelor participante îşi efectuează operaţiile în noua monedă. Guvernele utilizează euro

pentru stabilirea noilor bugete. Cele mai mari firme, au trecut la utilizarea euro încă de la începutul

procesului datorită beneficiilor care sunt multiple:

• eliminarea costurilor şi a riscului schimburilor internaţionale;

Introducerea euro a eliminat riscurile de schimb valutar între statele participante la Uniunea

Monetară Europeană. Fluctuaţiile cursului valutar şi, de aici, riscurile care apar se menţin în relaţiile

între euro şi celelalte valute convertibile, ca de exemplu dolarul american, lira sterlină, yenul

japonez, aceste fluctuaţii rămânând obiectul mecanismelor pieţei libere.

• prezenţa unei singure bănci centrale

• transparenţa preţurilor care duce la o mai bună concurenţă cu privire la vânzări şi

servicii;

• standardizarea contabilităţii şi a altor sisteme.

• preântâmpinarea unor atacuri speculative;

• o politică monetară comună.

Asupra sistemului bancar, efectele pot fi evidenţiate astfel:

De la 1 ianuarie 1999, majoritatea băncilor ofereau posibilitatea clienţilor săi de a-şi converti

economiile în euro, dar obligativitatea a survenit după 2002. Posesorul unui cont în euro poate plăti

sau poate da ordine de plată în moneda naţională, fără a i se percepe vreun comision.

În perioada tranziţiei (1999 - 2001) agenţii economici au avut posibilitatea alegerii modului de

efectuare a plăţilor în euro sau în moneda naţională. După 1 ianuarie 2002 însă, toate plăţile şi

15 http://www.ecb.int/ecb/history/emu/html/index.ro.html21

încasările au fost efectuate în EURO. În perioada tranziţiei, băncile erau obligate să transforme

sumele în moneda cerută de creditor. Regulamentul nu prevedea prelevarea a nici unei taxe şi

comisioane pentru transformarea sumelor din moneda naţională în euro şi invers.

Prin moneda unică, politica monetară e transferată la nivel comunitar devenind de competenţa

Băncii Centrale Europene, absolut independentă. Tratatul Uniunii Europene semnat la Maastricht în

1991 este cel care condus la introducerea unei politici monetare comune bazată pe o monedă unică

administrată de către o singură bancă central independentă. În conformitate cu prevederile

Tratatului, obiectivul de bază al politicii monetare comune şi al politicii cursului de schimb îl

reprezintă stabilitatea preţurilor şi fără a aduce prejudicii acestui obiectiv, susţinerea politicilor

economice generale ale Uniunii, în concordanţă cu principiile economiei libere de piaţă şi ale

concurenţei.

Instrumentul comunitar prioritar pentru solidaritate financiară este Banca Europeană de

Investiţii. Obiectivul Băncii îl reprezintă contribuţia la menţinerea stabilităţii macroeconomice în

spaţiul comunitar. Datorită încrederii financiare de care se bucură, banca cumpără de pe pieţele de

capital credite la o rată scăzută a dobânzii, pe care le redistribuie apoi statelor membre pentru ca

acestea, la rândul lor să le direcţioneze spre dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Politica bugetară va continua să rămână un instrument conjunctural de politică economică la

nivel naţional. În cadrul UE se practică politici bugetare diferite de la un stat la altul ceea ce

conduce la inexistenţa unui buget comun care sa îndeplineasca rolul de stabilizator în condiţii

nefavorabile. Se vor putea exercita presiuni asupra Băncii Centrale Europene pentru ca politica

monetară să devină mai flexibilă.

Efectele pe plan internaţional ale introducerii monedei unice sunt şi mai puternice:

• utilizarea crescândă a monedei unice în cadrul tranzacţiilor comerciale, permite reducerea

instabilităţii generate de fluctuaţiile cursului de schimb;

• posibilitatea emitenţilor de monedă de a beneficia de venituri de pe urma sumelor deţinute

în străinătate (în afara U.E.). Va continua procesul de realocare mai puternică a portofoliilor de

active financiare în favoarea titlurilor emise în euro;

• dispariţia necesarului de rezerve în cadrul băncilor centrale naţionale pe plan intracomunitar.

Funcţiile monedei EURO sunt:

- unitate de cont deoarece permite cuantificarea valorii unui bun sau a unui serviciu pe baza

monedelor şi bancnotelor obişnuite.

22

- mijloc legal de plată. Monedele şi bancnotele statelor care au preluat euro au fost preschimbate

fizic în euro dupa 1 ianuarie 2002, în timp ce transferurile bancare au putut fi efectuate în euro

înainte de această dată,

- instrument de economisire. Moneda unică europeană a devenit în mare măsură moneda de bază

în care sunt deţinute rezervele valutare internaţionale ţi totodată moneda în care se derulează cea

mai mare parte a împrumuturilor internaţionale.

3.2. Avantajele şi dezavantajele introducerii monedei Euro

Introducerea EURO a facilitat în mod amplu schimburile comerciale cu avantaje pentru

întreprânderile mici şi mijlocii, deoarece întreprânderile mari au la dispoziţie mijloace mai

sofisticate pentru gestionarea operaţiilor financiare internaţionale. Scopul Uniunii Economice iș

Monetare (UEM) i al monedei euro este de a permite funcţionarea mai bună a economiei europene,ș

creând mai multe locuri de muncă i asigurând o mai mare prosperitate pentru cetăţenii europeni. ș

Avantajele pentru consumatori

- Concurenţa este mai mare

Deoarece consumatorii pot cumpăra mai u or din străinătate i pot compara preţurile, concurenţaș ș

dintre magazine i furnizori cre te. Consumatorii au mai multe opţiuni, unele preţuri sunt maiș ș

scăzute, iar cre terile de preţuri sunt ţinute sub control.ș

- Preţurile sunt stabile

În anii ’70 i ’80, în multe state membre s-au înregistrat rate ale inflaţiei foarte ridicate, care auș

depă it în unele cazuri 20 %. Inflaţia a scăzut pe măsură ce statele au început să se pregăteascăș

pentru introducerea monedei euro. O inflaţie scăzută i stabilă este în avantajul tuturor.ș

Mitul preum că Euro a provocat cre terea preţurilorșStabilitatea durabilă a preţurilor creată de cadrul UEM protejează populaţia i firmele împotrivaș

inflaţiei. Este adevărat că preţurile anumitor articole de bază sau la nivel local, cum ar fi o cea că deș

cafea sau un tuns, au crescut în unele ţări în care a fost introdusă moneda euro. Dar datele privind

preţurile de consum arată că, în medie, adoptarea monedei euro a provocat mult mai puţine cre teriș

de preţ decât se crede i că efectul general asupra preţurilor a fost foarte mic (un impact singularș

23

între 0,1 i 0,3 % înregistrat în 2002). Departe de a face viaţa mai scumpă, moneda euro a făcutș

exact contrariul, prin reducerea inflaţiei i prin cre terea concurenţei.ș ș

- Împrumuturile sunt mai accesibile i mai ieftineșDeoarece Banca Centrală Europeană acţionează pentru a menţine inflaţia la un nivel scăzut,

ratele dobânzilor sunt mic orate. Acest fapt înseamnă că oamenii pot contracta împrumuturi maiș

simplu i mai ieftin, de exemplu pentru a cumpăra o casă sau pentru a- i plăti vacanţele.ș ș

- Se călătore te mai ieftin i mai simpluș șÎn anii ’90, deplasarea prin toate ţările UE i schimbarea banilor la fiecare graniţă ar fi dus laș

cheltuirea a jumătate din bani pe costuri cu schimbul valutar, fără a cumpăra nimic! Aceste costuri,

ca să nu mai vorbim de bătaia de cap, au fost complet eliminate, făcând viaţa mai u oară i maiș ș

ieftină pentru turi tii, organizatorii de vacanţe, studenţii i lucrătorii care călătoresc în străinătate. Iarș ș

moneda euro se poate schimba u or i în multe ţări din afara zonei euro: conform estimărilor, pânăș ș

la 20 % din bancnotele euro sunt în circulaţie în afara zonei euro.

Avantajele pentru firme

- Ratele scăzute ale dobânzii înseamnă mai multe investiţii

Inflaţia scăzută menţine rata dobânzii la un nivel redus. Astfel, firmele pot contracta

împrumuturi mai ieftine pentru a investi, de exemplu, în echipamente noi i în activităţiș

suplimentare de cercetare. Acest lucru generează mai multe produse i servicii noi, precum i oș ș

productivitate mai ridicată, concretizate în cre tere economică i în locuri de muncă mai multe iș ș ș

mai bune.

- Stabilitatea economic încurajează planificarea pe termen lung

Înainte de crearea UEM, ratele fluctuante ale dobânzii însemnau costuri imprevizibile. Acest

lucru făcea ca investiţiile pe termen lung să fie riscante pentru companii, deoarece era dificil de

estimat dacă investiţia va genera profit. În momentul de faţă, stabilitatea economică din cadrul UEM

reduce incertitudinea i încurajează investiţiile pe termen lung.ș

- Riscurile mai scăzute încurajează comerţul transfrontalier

În trecut, comerţul între statele UE implica multe monede având cursuri de schimb fluctuante.

Pentru a reduce riscul tranzacţionării în aceste condiţii, companiile vindeau la un preţ mai ridicat în

străinătate, descurajând comerţul. În prezent, acest risc a dispărut.

24

Conform estimărilor, comerţul din zona euro a înregistrat o cre tere cuprinsă între 4 % i 10ș ș

%, iar comerţul exterior cu mărfuri a crescut cu aproximativ 3 % de la introducerea monedei unice.

- Eliminarea costurilor cu schimbul valutar stimulează comerţul i investiţiileșÎnainte de introducerea monedei euro, costurile cu schimbul valutar erau ridicate, fiind estimate

la 20-25 miliarde de euro anual în UE. Aceste costuri au dispărut în interiorul zonei euro, unde toate

plăţile i facturile sunt exprimate acum în euro. În plus, euro este acceptat i în afara zonei euro.ș ș

Avantajele pentru statele din zona euro

- Guvernele economisesc bani

Inflaţia scăzută i stabilă înseamnă că împrumuturile guvernamentale sunt mai ieftine decât înș

trecut. Plata unor dobânzi mai scăzute la datoria publică deblochează bani pe care guvernele îi pot

folosi pentru servicii publice sau pentru a reduce impozitele.

- Inflaţia scăzută are un efect pozitiv asupra coeziunii sociale

Ratele ridicate şi fluctuante ale inflaţiei din trecut au mărit decalajul dintre grupurile şi regiunile

bogate şi cele sărace. În prezent, cu o inflaţie scăzută şi stabilă, cei defavorizaţi sunt mai bine

protejaţi împotriva scăderii avuţiei şi a puterii de cumpărare.

- UEM promovează finanţe publice sănătoase şi sustenabile

Înainte de adoptarea monedei euro, o ţară trebuie să-şi demonstreze viabilitatea economică prin

respectarea „criteriilor de la Maastricht” (datoria publică şi deficitul public trebuie să fie între

limitele specificate, stabilitatea cursului de schimb, inflaţia şi ratele dobânzii trebuie să se încadreze

între anumite limite) şi, odată intrată în zona euro, trebuie să continue să respecte regulile privind

nivelul datoriei şi cel al deficitului. Finanţele publice sănătoase garantează faptul că atât cetăţenilor

de azi, cât şi celor de mâine li se oferă condiţii adecvate şi echitabile, prin intermediul unor

programe de servicii medicale şi de pensii, de exemplu.

- Rezistenţa sporită la şocurile externe

Dimensiunea şi forţa economiei zonei euro o fac mai rezistentă la şocurile economice decât în

trecut, când creşterile neprevăzute ale preţului la energie sau turbulenţele de pe pieţele monetare

mondiale afectau economiile naţionale.

Mitul precum că Euro înseamnă o pierdere nedorită a suveranităţii naţionale:

Este adevărat că o parte din suveranitate este cedată în mod voluntar atunci când o ţară adoptă

moneda euro, deoarece guvernele trebuie să-şi coordoneze politicile economice şi să-şi controleze

25

cheltuielile. Totuşi, în contextul globalizării din prezent, suveranitatea naţională este adesea mai

mult o iluzie decât o realitate, în special în domeniul monetar, unde numai câteva monede

dominante contează cu adevărat. Prin coordonarea politicilor lor, guvernele pot, de fapt, să câştige

influenţă şi putere în sfera economică. Din punct de vedere economic, zona euro depăşeşte suma

componentelor.

Avantajele pentru economia europeană

- Creşte integrarea financiară

Moneda unică simplifică foarte mult circulaţia capitalului de investiţii în cadrul zonei euro către

cele mai eficiente plasamente. Iar dimensiunea pieţei financiare din zona euro aduce mai mult

capital disponibil pentru investiţii şi le permite investitorilor să disperseze riscurile într-o măsură

mai mare. Pentru cetăţeni, costul trimiterii banilor într-o altă ţară din zona euro a scăzut cu până la

90 %. Costul mediu pentru transferarea a 100 € s-a redus de la 24 € la 2,40 € de la introducerea, în

2001, a regulamentului privind plăţile transfrontaliere în euro.

- Zona euro are o mai mare prezenţă internaţională

Actorii importanţi ai economiei mondiale se reunesc în cadrul grupurilor internaţionale, precum

FMI şi G8, pentru a promova stabilitatea pe pieţele mondiale. Euro este acum a doua monedă ca

importanţă mondială, după dolarul american, şi din unele puncte de vedere, de exemplu pe pieţele

de obligaţiuni, chiar l-a depăşit. Acest lucru conferă Uniunii Europene o voce mai puternică în lume.

În decembrie 2006, valoarea bancnotelor şi a monedelor euro aflate în circulaţie a depăşit

valoarea numerarului de dolari americani în circulaţie.

- Comerţul internaţional este susţinut

Euro este folosit din ce în ce mai mult în tranzacţiile comerciale internaţionale datorită puterii şi

disponibilităţii sale, precum şi a încrederii pe care o inspiră. Acest lucru permite firmelor din zona

euro să efectueze şi să beneficieze de plăţi în euro, reducând riscul unor pierderi provocate de

fluctuaţiile cursurilor de schimb globale şi facilitând comerţul cu partenerii de afaceri, care pot

încheia tranzacţii într-o singură monedă în întreaga zonă euro.

Argumentele împotriva formării unei uniuni monetare în spaţiul Uniunii Europene

au fost:

- pierderea controlului şi a puterii de decizie cu privire la problemele monetare;

- pierderea de flexibilitate, în sensul că guvernele naţionale nu vor putea să ia decizii de politică

monetară care să permită protejarea economiilor lor de şocurile externe, în detrimentul altor ţări;

- diferenţe relativ mari în ciclurile de afaceri şi standarde de viaţă între statele membre;

26

- pericolul de a diviza Uniunea Europeană în state din interiorul şi din afara Uniunii economice şi

monetare;

- costurile materiale pe care le incumbă înlocuirea monedelor naţionale cu moneda unică, crearea

instituţională şi modificările de natură legislativă cerute de acest demers

3.3.Costurile introducerii monedei EURO

Deşi euro oferă avantaje economice substanţiale, moneda unică aduce, de asemenea, multe costuri

care au servit celor ce criticau euro drept subiect de discuţie.

- Costurile tranziţiei

În perioada 1999-2002 publicul şi instituţiile private din întreaga lume au cheltuit miliarde de

dolari pentru a modifica documentele de facturare, listele de preţuri, formularele utilizate în birouri,

statele de plată, conturile bancare, bazele de date, casele de marcat, automatele bancare, cabinele

telefonice etc. Costul total al tranziţiei s-a ridicat la aproximativ 50 miliarde de dolari pentru cele

mai mari companii din Europa, costul mediu pentru fiecare companie în parte fiind de aproximativ

30 milioane de dolari.

- Costurile ocazionale

Analiza argumentelor pro şi contra euro trebuie să ţină seama de efortul enorm consacrat

dezvoltării proiectului de către guvernele locale, regionale, naţionale şi internaţionale, precum şi de

orele de pregătire necesare sectorului privat. Criticii euro argumentează că aceste resurse, în valoare

de miliarde de dolari, ar fi fost mai bine cheltuite pentru reformarea problemelor structurale

stringente ale Europei, cum ar fi cele generate de şomaj, lipsa fondurilor destinate programelor

sociale publice, sistemele excesive de impozitare, stagnarea inovaţiei sau privatizarea ineficientă.

- Reducerea locurilor de muncă

Majoritatea companiilor şi-au pus întrebarea de unde vor proveni veniturile lor după realizarea

totală a Uniunii Economice şi Monetare, Price Waterhouse estimând că unele bănci ar putea pierde

până la 50% din veniturile lor realizate din schimbul de devize şi 60% din veniturile lor din

comerţul legat de operaţiunile de arbitraj al obligaţiunilor. Casele de schimb valutar sunt

dezavantajate de introducerea euro, pierzând aproximativ 1,9 miliarde de dolari, respectiv 2/3 din

afacerea lor, până în anul 2010.

- Pierderea independenţei în termeni de politică bugetară

27

Criteriile stabilite de Tratatul de la Maastricht obligă ţările membre să ducă politici bugetare

restrictive, ceea ce conduce la o scădere a creşterii economice şi a locurilor de muncă în Europa.

Fără autonomie în materie de politică monetară, politica bugetară reprezintă ultima posibilitate de

manevră.

- Apariţia unor şocuri asimetrice care impun utilizarea ajustărilor ratei de schimb

Pentru ca Uniunea Monetară Europeană să funcţioneze bine era necesar ca toate statele

participante să ţină seama de efectele politicilor lor naţionale, în special bugetare, asupra uniunii

monetare. Coordonarea politicilor economice a fost cuprinsă în prevederile Tratatului de la

Maastricht, statele membre fiind obligate să-şi considere politicile economice naţionale drept un

element de interes comun şi să le supună unei proceduri multilaterale.

Politica monetară singură nu putea asigura stabilitatea preţurilor fără o disciplină financiară

corespunzătoare la nivelul întregii zone, care a fost instituită prin Pactul de Stabilitate şi Creştere.

Prin forţarea guvernelor să ţintească la o poziţie fiscală echilibrată sau un surplus pe termen mediu,

Pactul le permitea creşterea deficitelor bugetare în timpul recesiunilor fără însă să depăşească

valoarea de referinţă de 3%. Statele membre aveau astfel posibilitatea adoptării unei politici fiscale

tampon în timpul perioadelor economice normale, care atenua divergenţele economice sau şocurile

asimetrice.

Teoria "zonelor monetare-optimale" a fost adesea evocată de economiştii care au criticat

Uniunea Monetară Europeană şi şi-au manifestat îngrijorările cu privire la abandonarea politicii

valutare ca instrument de răspuns la şocurile asimetrice. Această teorie, a zonelor monetare optime

(ZMO), este cea care studiază costurile şi beneficiile asociate adoptării unei monede unice; ea se

axează în principal pe costuri, a căror minimizare depinde de anumite condiţii caracteristice

economiilor ţărilor participante. Beneficiile se referă la câştigurile obţinute din eliminarea costurilor

asociate schimbului valutar şi la importul de credibilitate a băncii centrale a uniunii, care reduce

expectaţiile inflaţioniste şi, implicit, nivelul inflaţiei.

28

Cap IV. România în zona euro

Beneficii şi constrângeri ale aderării la zona euro:

- adoptarea euro încurajează creşterea economică sustenabilă prin: reducerea costurilor de

tranzacţionare, dispariţia primei de risc, stimularea comerţului, investiţiilor şi ocupării forţei de

muncă

- beneficiile nete depind de dimensiunea ţării comparative cu cea a UE, gradul de integrare

economică, structura economiei

- capacitatea de reacţie la şocuri asimetrice se reduce ca urmare a delegării politicii monetare către

Banca Centrală Europeană (rată a dobânzii de politică monetară comună, curs de schimb fix)

- rolul de stabilizator al economiei rămâne numai în sarcina politicii fiscal-bugetare, a celei a

veniturilor şi a celei de ajustare structurală

- capacitatea unei ţări de a funcţiona în ERM II în vederea adoptării euro se evaluează pe baza

situaţiei factorilor determinanţi ai cursului de schimb: productivitatea muncii, politica salarială,

cadrul politicii fiscale, stabilitatea sistemului financiar, şocuri exogene.

Avantaje şi dezavantaje ale amânării pe termen îndelungat a adoptării monedei euro

Avantaje:

− Perioadă mai lungă de realizare a ajustărilor structurale înca neefectuate

− Progres mai accentuat în planul convergenţei reale şi nominale

29

− Sincronizarea ciclului de afaceri din Romania cu cel al zonei euro (precondiţie a diminuării

riscurilor de apariţie a unor şocuri asimetrice)

− Păstrarea pentru mai mult timp a autonomiei politicii monetare şi de curs de schimb

Dezavantaje:

− Persistenţa costurilor de tranzacţionare mai mari asociate riscului valutar, ceea ce ar putea

inhiba investiţiile şi creşterea economică

− Posibilitatea amânării unor reforme structurale şi a relaxării politicilor macroeconomice (în

special în plan fiscal şi salarial) în condiţiile stabilirii unui orizont-ţintă îndepartat al adoptării euro

− Mesajul neclar transmis pieţelor internaţionale de capital, amânarea putând fi atribuită unor

slăbiciuni structurale sau de politică economică puţin vizibile investitorilor mai degrabă decât

deciziei autorităţilor.

Avantaje şi dezavantaje în cazul accelerării adoptării euro

Avantaje:

−Manifestarea mai timpurie a beneficiilor dispariţiei riscului valutar, cu efect de stimulare a

creşterii economice sustenabile

−Minimizarea motivaţiilor relaxării ritmului reformelor structurale

−Stimularea consecvenţei în timp a ansamblului de politici macroeconomice

Dezavantaje:

− Pierderea autonomiei politicii monetare şi de curs de schimb, care ar deplasa întreaga povară a

ajustărilor structurale asupra nivelului activităţii economice şi al ocupării, în condiţiile unei

flexibilităţi înca limitate a economiei româneşti

− Lipsa sincronizării ciclurilor de afaceri din Romania şi din zona euro, care ar spori riscul

generării de şocuri asimetrice, greu de contracarat în absenţa politicii monetare şi de curs

independente

− Dificultatea decelării unei parităţi centrale reprezentative pentru cursul de echilibru leu\euro,

ceea ce ar putea conduce la prelungirea substanţială a duratei de participare la ERM II

− Probabilitatea manifestarii mai puternice a efectului Balassa-Samuelson în prima parte a

procesului de ajustare economică de după momentul aderării la UE, cu consecinţe asupra limitării

dezinflaţiei şi/sau asupra aprecierii monedei naţionale

30

− Limitarea perioadei în care poate fi desăvârşită eficacitatea ţintirii inflaţiei ca regim de politică

monetară.

Tabel nr. 5: Criterii de convergenţă nominală

Indicatorii de convergenta nominal

Criterii Maastricht Romania (2010) Diferenta

Deficitul bugetului consolidate, % din PIB

Sub 3% 7,2% 4,2%

Datoria publica totala (interna si externa), %din PIB

Sub 60% 30,4% -

Rata medie a inflatiei Maxim +1,5pp peste media celor mai performanti 3 membri ai UE (2,2%)

5,5% 3,3,%

Ratele dobanzilor pe termen lung

Maxim +2pp peste media celor mai performanti 3 membri ai UE din perspective stabilitatii preturilor(6,3%)

7,6% 1,3%

Cursul de schimb fata de euro +/- maxim 15% (ERM II) +1,71/-14,3 -

Sursa: informatii preluate de pe Eurostat, Institutul National de Statistica, Ministerul Finantelor Publice, Banca Nationala a Romaniei

Grafic nr. 5: Rata inflaţiei

31

40.7

30.3

17.814.1

9.3 8.64.9 6.6 6.3 4.7 7.96

0

10

20

30

40

50

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Rata inflatiei -Romania

rata inflatiei

Sursa: Institutul National de Statistica, Banca Nationala a Romaniei

După cum se vede şi în graficul de mai sus, în anul 2010 rata inflaţiei s-a situat la 7,96%,

după ce preţurile au urcat cu 0,5% în decembrie, iar avansul a fost aproape dublu faţă de nivelul

raportat în 2009, în special din cauza majorării TVA şi a scumpirilor la anumite alimente,

combustibili, tutun şi servicii. Astfel, 2010 devine al patrulea an în care BNR a ratat ţinta de inflaţie,

stabilită la 3,5% plus/minus un punct procentual. Rata inflaţiei în 2009 s-a situat la 4,74%, când

intervalul ţintit a fost tot de 2,5-4,5%. Pentru 2010, banca centrală a revizuit de mai multe ori

prognozele de inflaţie, în contextul în care guvernul a decis majorarea TVA de la 19% la 24%

începând cu luna iulie.

Inflaţia reprezintă unul dintre criteriile fixate în cadrul acordul de finanţare externă semnat

de România, în valoare de 20 miliarde de euro, şi coordonat de FMI.

Pregătirile pentru adoptarea euro

Aderarea noilor state la zona euro implică, pe lângă respectarea criteriilor de la Maastricht,

şi un set de pregătiri practice extensive, implicând atât sectorul de stat cât şi cel particular şi masa

populaţiei. Spre deosebire de Marea Britanie şi Danemarca, România este obligată prin Tratatul de

Aderare să introducă euro.

Într-o primă fază, România va trebui să desemneze instituţia însărcinată cu pregătirea

coordonării naţionale a trecerii la euro. Apoi, să-şi elaboreze un " plan" de preluare a monedei

unice.

Etapa postaderare – obiectiv şi acţiuni

Obiectiv: Adoptarea euro ca monedă naţională, echivalentă cu intrarea în Uniunea Europeană şi

Monetară (Zona Euro).

Acţiuni:

32

1. Pregătiri pentru participarea la zona euro prin îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală

(Maastricht).

2. Participarea la Mecanismul Cursului de Schimb II (ERM II) – cursul de schimb faţă de euro: +/-

max. 15%.

3. Continuarea procesului de preluare şi transpunere în legislaţia naţională a viitoarelor

reglementări europene.

Din cauza crizei, Comisia Europeană va fi mai atentă să respectăm condiţiile de aderare la

zona euro. Pentru aceasta, trebuie să avem inflaţie mică şi un deficit bugetar sub 3% din PIB. Astfel,

Banca Centrală Europeană (BCE) şi Comisia Europeană ne vor cere să respectăm întocmai cele

cinci criterii prevăzute de Tratatul de la Maastricht. Acestea se referă la inflaţie, dobânzi, cursul

valutar, deficitul bugetar şi datoria publică. La unele dintre ele, cum ar fi inflaţia sau deficitul

bugetar, mai avem mult de lucru.

Mai mult decât respectarea pe hârtie a acestor cerinţe, trebuie să demonstrăm

„sustenabilitatea în respectarea criteriilor în viitor, ceea ce înseamnă o discuţie despre prognoze de

inflaţie, de deficit fiscal, de dobânzi, dar şi o discuţie despre convergenţa reală”, a declarat Cristian

Popa, viceguvernatorul BNR.

Adoptarea euro

1. Perioada premergatoare intrării în Mecanismul Cursului de Schimb II (Exchange Rate

Mechanism – ERM II)

− Consolidarea inflaţiei scăzute (dezinflaţie sustenabilă)

− Formarea pieţei interne de capitaluri pe termen lung şi convergenţa ratelor de dobândă

− Stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului (în condiţii de convertibilitate deplină) în

jurul nivelului de echilibru pe termen lung (curs de schimb sustenabil)

− Realizarea reformelor structurale

2. Intrarea în ERM II este necesară pentru asigurarea unei perioade adecvate în scopul consolidării

îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală şi realizării de progrese semnificative în procesul de

convergenţă reală.

3. Momentul intrării în ERM II şi cel al adoptării euro urmează a fi stabilite de autorităţi, în raport

cu progresele economiei româneşti.

Tabel nr. 6: Iniţierea procesului de pregătire pentru adoptarea monedei euro

Coordonarea politicilor economice la nivel national Coordonarea tehnica si organizatorica la nivel national

33

Elaborarea setului national de documente strategice

definitorii pentru pregatirea trecerii la euro

Evaluarea indeplinirii obiectivelor aferente fiecarei etape

de lucruCoordonare din punct de vedere strategic Detalierea tehnica si institutional

Elaborarea cadrului legal pentru adoptarea monedei

euro

Evaluarea reglementarilor juridice I modificarea acestora

in maniera coordonataElaborarea strategiei de comunicare Detalierea tehnica si institutionala

Strategia de intrare in ERM II Elaborarea de scenario si a unui plan de lucru (road map)

pentru intrare in ERM IIElaborarea documentului: Planul de trecere la euro Demararea structurilor de coordonare

Strategia de evaluare a gradului de indeplinire a

criteriilor de convergenta

Evaluarea ebiectivelor anuale stabilite pentru fiecare

criteriu de convergenta economica si juridicaSursa: The European Comission Reports on the practical preparations for the future enlargement of the euro area: 2010-2014The ECB Reports on the functioning of ERM II: 2012-2014The ECB and EC Convergence Reports: 2012-2014Decizii strategice ale CE in 2010:

Întărirea principiilor Pactului de Stabilitate şi Creştere (PSC) şi anume îmbunătăţirea

laturilor preventive, coercitive şi corective ex-ante a coordonării politicii economice (instrumente

existente în PSC, ele trebuie mai bine utilizate), restructurarea instrumentelor pe cei trei piloni16.

Pilonii conceptuali sunt:

− Pilonul nr. 1: întarirea rolului PSC şi coordonarea mai eficientă a politicii fiscale la nivelul UE.

− Pilonul nr. 2: Supravegherea extinsă a politicilor macroeconomice ale statelor membre,

supravegherea şi corectarea dezechilibrelor macroeconomice şi a diferenţelor de competitivitate

dintre state şi supravegherea reformelor structurale ale statelor UE.

− Pilonul nr. 3: întarirea cadrului fiscal naţional: “Semestrul European” si sincronizarea evaluarii

politicilor fiscale şi structurale ale statelor UE şi recomandările aprobate de “Semestrul European”

incluse în Programele Naţionale de Convergenţă şi Programele Naţionale de Reformă, “Surveillance

Cycle”.

Guvernul ia în calcul amânarea aderării României la zona euro cu 1-2 ani, peste termenul de

1 ianuarie 2015 anunţat oficial de autorităţi, considerând că în acest interval politicile monetare şi

fiscale trebuie consolidate, astfel încât cursul de schimb să fie unul de echilibru la momentul

aderării.

"În ceea ce priveşte aderarea la zona euro, chiar dacă aceasta se va realiza cu o întârziere de

1-2 ani, România trebuie în primul rând să fie pregătită pentru a adopta moneda euro, în sensul

consolidării politicii monetare şi fiscale, astfel încât cursul la momentul aderării să fie un curs de

16 http://www.bnro.ro/Studii,-analize,-puncte-de-vedere-4009.aspx 34

echilibru caracterizat de stabilitate", se arată în document. Acesta este primul document oficial în

care este avansată aderarea cu 1-2 ani întârziere a României la zona euro17.

Cele mai multe opinii vorbesc de o amânare de cel mult doi ani, perioadă în care România ar

putea continua reformele structurale, beneficiind de avantajul unei politici monetare independente.

În acest interval, banca centrală ar putea calibra mai bine rata de schimb la care se va face trecerea

de la leu la euro.

17 http://www.zf.ro/eveniment/guvernul-ia-in-calcul-amanarea-aderarii-romaniei-la-zona-euro-cu-1-2-ani-document-8154153 35

CONCLUZII

Adoptarea monedei unice europene reprezintă finalitatea unui proces complex de convergenţă,

neeliminând necesitatea rezolvării dezechilibrelor macroeconomice existente în statele membre.

Din experienţele Slovaciei şi Sloveniei, pe termen scurt adoptarea euro a adus o tendinţă de

ajustare crescătoare a preţurilor, o presiune inflaţionistă sporită şi reducerea competitivităţii

exporturilor. Statele care utilizează în continuare monedele proprii au capacitatea de a-şi spori

competitivitatea prin deprecierea cursului valutar.

Pe termen lung, euro este benefic. Totuşi, pe termen scurt euro nu aduce numai beneficii.

Presiunile inflaţioniste există în perioada imediată adoptării monedei unice europene. Capacitatea şi

puterea de cumpărare vor scădea, va apărea migraţia spre ţări cu preţuri mai scăzute.

Efectele mai puţin favorabile sunt creşterea inflaţiei, însă este o inflaţie gestionabilă, iar

indicele preţurilor de consum creşte şi datorită psihologiei preţurilor. Nu s-au sesizat schimbări în

comportamentul băncilor din Slovacia şi Slovenia după adoptarea euro. Dat fiind faptul că

pătrunderea sistemului bancar occidental este mare, nu s-a simţit nevoia ca sistem bancar naţional să

adopte un nou comportament.

Grecia are printre cele mai ridicate probleme în condiţiile în care există o cultură înrădăcinată a

neplăţii taxelor, iar măsurile recente de creştere a accizelor şi taxei pe valoarea adaugată au condus

la scăderea veniturilor bugetare (ajustarea bugetară făcându-se preponderent pe partea de cheltuieli).

Chiar şi în condiţiile în care Grecia implementează măsurile deja agreate, nivelul datoriei publice

urmează să se stabilizeze la aproximativ 155-160% din PIB în 2013-2014, total nesustenabil din

punct de vedere economic, necesitând o finanţare suplimentară pe termen lung a acestei ţări din

fondul de stabilitate.

O eventuală restructurare a datoriilor Greciei va avea efecte catastrofale, precum ruinarea

băncilor şi paralizarea economiei elene. Chiar şi presupunând un proces de privatizare de anvergură

în Grecia (clasa politică opunându-se la ora actuală), datoria publică nu va putea să scadă sub 120-

125% (presupunând că se va obţine 30-35% din PIB din privatizare, ceea ce este puţin probabil în

condiţiile în care preţurile activelor greceşti sunt scăzute iar ţara se confruntă cu incertitudine

ridicată pe termen mediu şi lung).

Aderarea noilor state la zona euro implică, pe lângă respectarea criteriilor de la Maastricht,

şi un set de pregătiri practice extensive, implicând atât sectorul de stat cât şi cel particular şi masa

populaţiei. Spre deosebire de Marea Britanie şi Danemarca, România este obligată prin Tratatul de

36

Aderare să introducă euro. Guvernul ia în calcul amânarea aderării României la zona euro cu 1-2

ani, peste termenul de 1 ianuarie 2015 anunţat oficial de autorităţi, considerând că în acest interval

politicile monetare şi fiscale trebuie consolidate, astfel încât cursul de schimb să fie unul de

echilibru la momentul aderării.

37

Bibliografie

1. Bologa, G., Uniunea Eonomică şi Monetară, 2009

2. Isărescu, M., Globalizare şi integrare europeană. Cazul României, 2007

3. Munteanu, I., Monedă şi operaţiunile instituţiilor de credit, 2008

4. Raport general privind activitatea Uniunii Europene, 2010

5. Drs. Solanic, V., Ing. Tirpak, M., Long-term benefits of euro adoption in Slovakia,

NBS

6. Mgr. Suster, M., The effects of euro adoption on the slovak economy, NBS

7. Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Protocolul nr. 13, privind criteriile de

convergenţă

8. www.ec.europa.eu

9. www.epp.eurostat.ec.europa.eu

10. www.nbs.sk

11. www.ecb.int

12. www.bnro.ro

38