Archiv bilderaus rumanien

45

Transcript of Archiv bilderaus rumanien

Unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din perioada interbelică este Nicolae Ionescu (1903 –

1975). Pe cât de cunoscut atunci, pe atât de necunoscut azi. Marele merit al lui Ionescu este

fotografia- document pe care a realizat-o în decursul vieţii. Fascinantul Bucureşti al anilor 20 – 30, amintirea “micului Paris” este păstrată încă vie prin fotografiile lui. Căzut în dizgraţie în perioada comunistă, el rămâne un necunoscut publicului şi în prezent. Multe dintre fotografiile lui care circulă

astăzi sunt publicate în diferite albume sau se găsesc pur şi simplu pe internet, dar de cele mai multe ori lucrările nu sunt semnate, frumuseţea

fotografiilor neaducând nici un fel de glorie fotografului. În perioada comunistă i-a fost

imposibil să îşi găsească de lucru din cauza statutului de persoana non grata. A reuşit o

perioadă să supravieţuiască prin vânzarea de fotografii. El a murit în 1975 iar după moarte, soţia

lui, Constanţa Ionescu, a fost nevoită să vândă întreaga colecţie (printuri şi negative pe sticlă) către

Librăria Municipală ce la rândul ei a cedat-o Academiei Române.

Nicolae Ionescu şi soţia lui Constanţa.

Primul semafor bucureştean. 1929

Montaj : DIEGIS. << [email protected] >>

Coloana sonoră : Grigoraş Dinicu - Hora Stacatto. Bibliografie http://www.muzeuldefotografie.ro/2008/01/nicolae-

ionescu-fotograful-cronicar/

08.03.2012