arboretul
-
Upload
ana-maria-birdici -
Category
Documents
-
view
165 -
download
0
Transcript of arboretul
ARGUMENT
În fiecare fitocenoză se găsesc anumite specii de plante care, prin
numărul, dimensiunile, vitalitatea şi rolul lor biocenotic, deci prin
particularităţile lor structurale şi funcţionale, dau nota distimctivă şi sunt
definitorii pentru modul de organizare şi funcţionare al asociaţiei în
ansamblu. Fitocenozele forestiere sunt desemnate prin prezenţa speciilor
lemnoase arborescente. Arborii participă cu ponderea cea mai mare în
constituirea, structurarea, funcţionarea pădurii, precum şi în precizarea
stabilităţii bioecologice şi a valorii ei social-economice. Ei reprezintă, în
comunitatea de viaţă a pădurii, elementul constitutiv cel mai impunător, iar
prin dimeniunile şi portul lor caracteristic imprimă pădurii particularităţi
diferenţiale specifice, prin care se deosebeşte de orice altă asociaţie
vegetală. În acelaşi timp, arborele dispune de cea mai ridicată capacitate
competitivă atât în sol, cât şi în atmosferă, dominând şi condiţionând
existenţa şi dezvoltarea celorlalte specii vegetale în pădurea constituită.
Arborii participă activ şi imprimă specificul tuturor proceselor de nivel
biocenotic care întreţin însăşi existenţa şi stabilitatea biocenotică a pădurii,
definind astfel nivelul şi eficienţa funcţiilor sale productive şi protectoare.
Odată cu trecerea arborilor la viaţa gregară şi deci cu constituirea unei
noi păduri, se ajunge implicit şi la realizarea mediului specific propriu din
intermediul pădurii, care are apoi un rol hotîrâtor în existenţa şi dezvoltarea
pădurii la toate nivelurile sale de integrare. În condiţiile existenţei mediului
pecific, tot arborii sunt aceia care reuşesc să valorifice în cel mai înalt grad
potenţialul productiv taţional, definind astfel productivitatea de biomaă
1
vegetală a pădurii şi, în ultimă intanţă, determinând, direct sau indirect,
întreaga capacitate productivă vegetală şi animală a ecosistemului din care
fac parte.
Arborii e impun şi prin aceea că sunt singurii capabili ă transforme în
lemn de mari dimensiuni şi cu cele mai alese însuşiri tehnologice, energia
solară, apa şi substanţele minerale din mediul lor de existenţă. În acelaşi
timp, arborii se disting ca factor activ şi decisiv şi prin capacitatea
considerabilă de materie organică moartă, pe care o cedează anual litierei,
contribuind astfel la realizarea şi menţinerea însuşirilor trofice ale solurilor
forestiere.
Din cele precizate, se poate astfel conchide că arborele constituie
elementul caracteristic fundamental al pădurii şi este în acelaşi timp şi
produsul acesteia.
2
CAPITOLUL I
ETAJELE DE VEGETAŢIE A PĂDURII
Deşi pădurea se caracterizează printr-un mare grad de heterogenitate,
dat de numărul foarte mare de specii vegetale şi animale componente, ea se
impune în primul rând printr-o ordice şi organizare structurală, care-i
conferă şi o mare stabilitate bioecologică. Astfel, într-o pădure normal
constituită, se remarcă din primul moment o accentuată dispunere stratificată
a speciilor de plante în spaţiul aerian şi edafic, făcând ă se deosebeacă
existenţa următoareleo etaje de vegetaţie:
Etajul arborilor care constituie arboretul ;
Etajul arbuştilor sau subarboretul;
Etajul seminţişului (lăstărişul);
Etajul pădurii erbacee (pădurea vie).
Pe lângă aceste etaje de vegetaţie, la suprafaţa solului se găseşte masa
de resturi organice moarte vegetale şi animale, care constituie litiera sau
pătura moartă. Sub aceasta urmează orizonturile morfologice de sol în care
se realizează şi o stratificare corespunzătoare a rădăcinilor plantelor din cele
patru etaje de vegetaţie. Astfel, spre exemplu, într-un şleau de gorun şi
carpen, rădăcinile plantelor cu bulbişi rizomi, ppătrund la o adâncime de 2-7
cm în sol, cele de graminee până la 7-15 cm, cele de arbuşti, frasin,
mojdrean, până la 10-20 cm, cele de carpen, jugastru şi sorb până la 20-50
cm, cele de tei nă la 30-70 cm, iar cele de gorun între 40-120 cm.
În mod excepţional, rădăcinile de salcâm pătrund până la adâncimi de
peste 10 – 15 m. În litieră şi sol îşi desfăşoară activitatea microorganismele
vegetale şi animale. Se înţelege că, în acelaşi timp, în strânsă legătură cu
3
această distribuţie spaţială, se realizează şi o anume structură a macro şi
microfaunei din pădure.
Aceată dispunere pe verticală în spaţiul aerian şi edafic al pădurii
păstrează un caracter legic, fiind rezultatul deosebirilor eenţiale dintre
exigenţele, dimeniunile, ritmurile de vegetaţie şi funcţiunile proprii fiecărui
etaj de vegetaţie. Aceste etaje nu reprezintă numai o simplă suprapunere pe
verticala paţiului pădurii, ele apar ca rezultat al unui îndelungat proces
evolutiv de organizare şi funcţionare eficientă, în vederea folosirii optime a
rezultatelor mediului organic şi anorganic al ecosistemului forestier.
Etajele de vegetaţie din pădure e prezintă ca subsisteme cu însuşiri
specifice, care se intercondiţionează şi se ierarhizează, subordonându-se
mecanismelor de control şi autoreglare proprii sistemului de nivel superior al
pădurii.
4
CAPITOLUL II
ARBORETUL
Ca unitate bioecologică distinctă, arboretul se întemeiază numai din
momentul când masa exemplarelor componente realizează o desime la care
acestea se condiţionează reciproc în creştere şi dezvoltare, constituind aşa-
numita stare de masiv şi se menţine până cînd această stare de masiv se
destramă şi se întrerupe, dacă arboretul este exploatat sau distrus din vreo
cauză oarecare. Odată cu constituirea erboretului, coroanele arborilor se
întrepătrund şi se intercondiţionează, realizând coronamentul arboretului.
În cercetarea şi descrierea arboretului interesează atât caracteristicile lui
structurale, cât şi cele calitative . În mod obişnuit, caracteristicile structurale
se pot evidenţia într-o secţiune orizontală şi verticală printr-un arboret. De
aici, s-a ajuns să se vorbească despre caracteristici ale tructurii orizontale şi
verticale ale arboretului . Deşi acestă diferenţiere este acceptată, nu se poate
deduce că s–ar deosebi două feluri de structuri, ci una singură, unitară şi
indivizibilă pentru fiecare arboret dat.
2.1. Caracteristicile structurale ale arboretului
Caracteristicile structurale ale arboretului în plan orizontal se referă la
compoziţia, consistenţa şi gradul de umbrire ale arboretului, la diametrul
mediu şi suprafaţa de bază a arboretului, la diametrul mediu al coroanelor
sau la suprafaţa proiecţiei lor orizontale.
2.1.1 Compoziţia arboretului exprimă sintetic ponderea speciilor
componente dintr-un arboret dat. Speciile se înscriu prin denumirea populară
5
prescurtată, iar proporţia lor de participare se exprimă în zecimi sau unităţi
întregi.
Astfel , speciile se notează obişnuit folosind primele două litere din
denumirea lor populară şi anume : molid = Mo; brad = Br; larice = La; fag =
Fa; stejar = St etc. În unele cazuri, denumirea trebuie completată cu
precizarea genului şi speciei : pin silvestru = Pi.s; pin negru = Pi.n; pin strob
= Pi.str; stejar brumăriu = St.b etc. Sunt unele specii care au aceleaşi iniţiale
şi, în acest caz, ele se prescurtează dupăcum urmează: salcia = Sa; salcâmul
= Sc; scoruşul = Sr; carpenul = Ca; castanul = Cs.
Proporţia de participare a fiecărei specii se determină, de regulă, prin
raportul dintre suprafaţa de bază a fiecărei specii şi aceea a arboretului întreg
sau, mai precis, prin raportul dintre volumul fiecărei specii şi al arboretului.
Acestea se exprimă în unităţi întregi de la 1 la 10 (tabelul 1)
Compoziţia arboretului
Tabelul 1
Categorii de arborete după compoziţii
Perfect pure Practic pure Amestecate
10 Mo
10 Fa
10 An.a
10 Mo, dis. Br, Fa,Pa.m
9 La +1 Br, Fa, Pa.m
9 Fa + 1 div. (Br, La)
6 St +3 Ca + 1 Te; dis. Ul.c
5 Go + 3 Ca + 2 Fa ; dis. Pa.m
6 Fa + 4 Br; di Mo, Pa.m
Speciile care participă în proporţie mai mică de 1/10 în compoziţie se
numesc diseminate şi se menţionează în compoziţie fără a se mai preciza
proporţia lor de participare.
În raport cu numărul speciilor participante, se pot distinge:
Arborete perfect pure constituite exclusiv dintr-o singură specie;
6
Arborete practic pure, cînd specia principală participă cu peste
9/10 în constituirea arboretului ;
Arborete amestecate din două sau mai multe specii , care
participă cu mai mult de 1/10 în compunerea arboretului;
Arboretele amestecate se diferenţiază la rândul lor după modul de
grupare al speciilor, în următoarele categorii:
- arborete cu amestecuri uniforme(regulate), când arborii sau grupele de
arbori aparţinând aceleiaşi specii, se succedă în aceeaşi ordine pe întreaga
suprafaţăocupată de arboret;
- arborete cu amestecuri neuniforme (neregulate), care se claasifică în
următoarele categorii :
Amestecuri în buchete, când speciile de amestec participă în
fiecare punct cu 2-5 arbori maturi sau ocupă în tinereţe, până la
100 m2;
Amestecuri în grupe de 6-20 arbori la un loc, sau care ocupă 100-
500 m2;
Amestecuri în pâlcuri mici – ochiuri – de 20-50 arbori maturi,
sau care ocupă 500-1000 m2;
Amestecuri în pâlcuri mari, când sunt peste 50 arbori, sau ocupă
suprafeţe până la 5000 m2. În cazul în care suprafaţa ocupată de
aceeaşi specie este mai mare, avem de-a face cu arborete pure.
După durata lor, arboretele amestecate por să fie de două feluri:
Amestecuri permanente, care se menţin ca atare în întreaga
lor perioadă de dezvoltare;
Amestecuri temporare, care derivă din sau devincu timpul
arborete practic pure.
7
În arboretele amestecate, valoarea culturală şi economică a speciilor
constituiente fiind diferită, se pot distinge specii principale, cu mare valoare
culturală şi economică, interesând cu precădere în cultură şi specii secundare
sau ajutătoare, care exercită funcţii ameliorătoare pentru arboret şi pădure în
ansamblu.
2.1.2. Consistenţa, desimea, densitatea şi gradul de umbrire
Consistenţa unui arboret exprimă o stare a desimii lui şi se redă prin
gradul de apropiere a coroanelor arborilor componenţi, sau gradul de
închidere al masivului. Consistenţa e exprimă prin indici de consistenţă de la
1,0 la 0,1 şi, în raport cu aceasta, se pot deosebi următoarele categorii de
arborete:
- arborete cu consistenţă plină (C=1,0);
- arborete cu consitenţă aproape plină (C=0,7-0,9) ;
- arborete cu consistenţa rărită, luminate sau brăcuite (C=0,4-0,6);
- arborete cu consistenţa degradată sau poienite (C= 0,1-0,3);
Consistenţa se realizează odată cu constituirea stării de masiv a
arboretului şi este dependentă şi de intervenţiile silvotehnice aplicate. Ea se
estimează prin aprecierea vizuală a ponderii suprafeţei globale a proiecţiei
orizontale a coroanelor arborilor din suprafaţa ocupată de arboret.
Determinarea consistenţei se face pe teren, în arboretele de foioase şi
amestecurile de foioase cu răinoase numai în timpul periodei de vegetaţie,
iar la răşinoase şi în repaosul vegetativ.
Indicele de desime al unui arboret este dat de raportul dintre numărul
real de arbori existenţi la hectar şi cel din tabelele de producţie pentru un
arboret cu aceeaşi compoziţie, clasă de producţie şi vârstă.Acestea implică
8
mai întâi inventarierea arborilor în arboret şi apoi compararea datelor reale
obţinute, cu cele prelucrate din tabelele de producţie.
Indicele de densitate al arboretului exprimă raportul dintre suprafaţa sa
de bază reală şa ha şi suprafaţa de bază normală, dată tot în tabele de
producţie. Acelaşi indice se obţine şi prin raportul dintre volumul real la ha
şi volumul normal din tabelele de producţie.
Atât indicele de desime, cât şi cel de densitate, pot lua valori subunitare
în arborete rărite, dar şi supraunitare în arborele excesiv de dese. De
remarcat însă că, valorile indicelui de consistenţă, densitate şi desime, deşi
reflectă aceeaşi stare a unui arboret dat, se exprimă în zecimi şi e determină
în acelaşi timp, ei nu au de regulă aceleaşi mărimi, pentru că şi modul lor de
determinare este diferit.
Gradul de umbrire este strâns legat de consistenţă şi indicele de
densitate şi se referă la umbrirea exercitată efectiv de arboret asupra solului.
2.1.3. Diametrul mediu
Diametrul mediu al arboretului este o mărime medie a grosimii
arborilor componenţi. Aceasta variază cu natura, starea şi vârsta arboretului,
cu condiţiile staţionale şi cu natura intervenţiilor silvotehnice aplicate.
2.1.4. Etajarea arboretului se referă la stratificarea în plan vertical a
arborilor ce compun un arboret dat.
Se pot distinge :
Arborete unietajate sau monoetajate;
Arborete bietajate;
Arborete multietajate.
9
2.1.5. Profilul arboretului se referă la alura pe care o prezintă suprafaţa
superioară a coronamentului arboretului. După profilul lor, se deosebesc:
arborete cu profil continuu;
cu profil ondulat;
în trepte;
dantelat.
2.1.6. Închiderea arboretului se referă la modul cum diferitele categorii
de arbori participă la închiderea masivului . Din acest punct de vedere se
deosebesc arborete cu închidere orizontală, pe verticală şi în trepte.
Înălţimea medie a arboretului este o caracteristică deosebit de
importantă şi se poate determina, ca şi diametrul în mai multe moduri.
10
CAPITOLUL III
CLASIFICAREA ARBORILOR DUPĂ CREŞTERE
În arboretele echiene , monoetajate, arborii se deosebesc mai mult sau
mai puţin între ei, după înălţime,dimensiune şi forma coroanei. Ca rezultat ,
arborii cei mai înalţi şi cu coroanelr cele mai bine dezvoltate acumulează cea
mai mare bioproducţie, în timp ce arborii mai scunzi şi cu coroane slab
dezvoltate beneficiază de lumină şi hrană mai redusă, asimilează mai puţin
ţo o parte dintre ei se usucă şi se elimină din arboret , dacă nu sunt extraşi la
timp.
Pornind de la această diferenţiere evidentă a arborilor în arboret şi
luând în considerare implicaţiile sale în existenţa şi bioproductivitatea
pădurii, s-au încercat şi propus numeroase clasificări. O clasificare simplă şi
utilă în acelaşi timp a propus G. Kraft (1884), care, luând în considerare
înălţimea şi poziţia coroanelor în coronament, a diferenţiat arborii în cinci
clase poziţionale:
1. clasa I - arbori predominanţi- arborii cei mai înalţi şi cu
coroanele cele mai dezvoltate;
2. clasa a II-a - arborii dominanţi - include arbori de înălţime
apropiată de predominanţi, dar cu coroane mai puţin
dezvoltate;
3. clasa a III-a arborii codominanţi - de înălţime ceva mai
redusă şi cu coroanele slab dezvoltate şi asimetrice ;
4. clasa a IV-a - arbori dominaţi - prezintă, înălţimi mai mici şi
coroane înguste, asimetrice, înghesuite.
11
5. clasa a V-a - arbori deperisaţi - pe cale de a se usca, arbori
copelşiţi, dar care mai prezintă frunziş, (V a) şi arbori
complet uscaţi (V b) .
Clasificarea arborilor în arboret se face prin apreciere vizuală şi are
un caracter subiectiv. În procesul de creştere şi dezvoltare, arborii îşi
schimbă poziţia în arboret şi, în consecinţă, această clasificare trebuie
revăzută periodic.
12
CAPITOLUL IV
CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE ARBORILOR
4.1. Originea şi provenienţa arboretelor
După origine se diferenţiază :
arborete virgine , care au luat naştere şi se dezvoltă din
generaţie în generaţie, fără nuci un fel de intervenţie antropogenă;
arborete cvasivirgine, sunt asemănătoare ca structură cu
primele, dar sunt afectate prin intervenţii antropogene, fără a se
modifica esenţial modul lor de organizare şi funcţionare.;
arborete cultivate, care iau naştere şi se dezvoltă sub influenţa
factorilor de mediu natural, dar şi cu o evidentă intervenţie
antropogenă, în strânsă legătură cu obiectivele social-economice
fixate. Arboretele cultivate reprezintă unităţi funcţionale create de
om în scopul satisfacerii în condiţii optime a ţelurilor de producţie
şi de protecţie fixate. Arboretele şi deci pădurile cultivate, fiind
create şi conduse printr-un sistem de intervenţii silvotehnice, sunt
în acelaşi timp şi puternic dependente de ele sub raport structural şi
funcţional. După modul cum au fost create, acestea pot să fie de
două feluri:
- arborete naturale , întemeiate de om prin regenerare naturală;
- arborete artificiale, întemeiate prin intervenţii pe cale
artificială ;
13
În raport cu provenienţa putem distinge :
arborete din sămânţă, provenite exclusiv sau cel puţin în
proporţie de 70% din sămânţă pe cale naturală sau artificială;
arborete din lăstari (drajoni, butaşi) regenerate vegetativ în
proporţie de cel puţin 70%;
arborete de provenienţă mixtă, atât din sămânţă, cât şi din
lăstari.
4.2. Vârsta arboretului este, de fapt,o medie a vârstei arborilor
componenţi. După vârstă se pot recunoaşte următoarele categorii de
arborete:
arborete echiene, în care toţi arborii au aceeaşi vârstă şi provin
dintr-o singură fructificaţie sau din regenerare artificială, precum şi
acelea care iau naştere din lăstari sau drajoni după o tăiere rasă. În
practica forestieră, se consideră tot arborete echiene şi acelea în
care arborii constituenţi au vârste care nu diferă cu mult de 20 ani
în arboretele de sămânţă şi 5 ani în cazul celor provenite din
lăstari;
arborete pluriene, în care arborii constituenţi au vârste mult
diferite, depăşind 20 de ani la cele de sămânţă şi 5 ani la cele din
lăstari. Arboretele tipic pluriene sunt acelea în care se întâlnesc
arbori de toate vârstele , de la puieţi instalaţi după fiecare
fructificaţie şi până la arbori ajunşi la vârsta şi dimensiunile când
devin exlploatabili în arboretele cultivate sau la limita longevităţii
fiziologice în arboretele virgine;
arborete de vârste multiple, în care arborii componenţi au
vârste mult diferite , depăşind 20 de ani la cele din sămânţă şi 5 ani
14
la cele din lăstari. Acest model de arborete se poate realiza în
pădurile tratate în crâng compus.
4.3. Clasa de producţie exprimă capacitatea de producţie a unui
arboret şi se determină cu ajutorul tabelelor de producţie, pentru fiecare
specie, în funcţie de vârstă şi înălţime la arboretele echiene şi în funcţie de
înălţimea realizată la un anumit diametru de referinţă în cele pluriene.
La noi, pentru principalele specii forestiere s-au stabilit cinci clase de
producţie relative. Astfel, pentru fiecare specie, clasda I de producţie
exprimă cele mai favorabile condiţii de creştere pe care acestea le realizează
în condiţiile staţionale optime, iar în clasa a V-a de producţie se includ
arboretele cu condiţiile de creştere mai slabe. De remarcat însă că, în
comparaţiile dintre specii, clasa de producţie are doar un caracter orientativ,
pentru că, spre exemplu, un molidiş de clasa a II a de producţie este mai
productic decât un pinet de clasa I de producţie.
4.4. Calitatea arboretului se apreciază după proporţia lemnului de
lucru, în funcţie de care se realizează indicele de utilizare a masei lemnoase.
Pentru nevoile practice se determină calitatea arborilor şi a arboretelor şi pe
această bază se face sortarea dimensională şi industrială a masei lemnoase.
Se disting patru clase de calitate a arborilor după proporţia de lemn de lucru :
Grupa de specii Clasa de
calitate
Proporţia de
lemn de lucru
din înălţimea
arborilor
Procent de utilizare
a lemnului
Coeficient
de
echivalenţăDe lucru De foc
Răşinoase I
II
> 0,6
0,4-0,6
98
83
2
17
1,0
0,85
15
III
IV
0,1-0,4
< 0,1
62
15
38
85
0,63
0,15
Foioase I
II
III
IV
> 0,5
0,25-0,5
0,1-0,25
> 0,1
83
64
41
15
17
36
59
85
1,0
0,77
0,49
0,18
4.5. Starea de vegetaţie se referă la vigoarea de creştere şi rezistenţă
la adversităţi a unui arboret. Din acest punct de vedere , arboretele se pot
diferenţia în următoarele categorii :
arborete cu stare de vegetaţie luxuriantă, care vegetează foarte
activ şi realizează creşteri excepţionale;
arborete cu stare de vegetaţie foarte activă, care vegetează şi au
creşteri foarte active;
arborete cu stare de vegetaţie activă, când vegetează şi cresc
activ;
arborete cu stare de vegetaţie lâncedă, cu creştere redusă şi cu
frecvente defecte în conformarea trunchiului, trădând condiţii
grele şi neprielnice de creştere.
În încheiere se subliniază că descrierea arboretului , deşi are un
caracter static, permite să prognozeze şi tendinţele de dezvoltare ulterioară a
acestuia şi, permite să se prognozeze şi tendinţele de dezvoltare ulterioară a
acestuia şi, pe această bază, să se adopte şi aplice şi măsurile silvotehnice
reclamate de starea sa momentană şi de obiectivele economice - de producţie
şi protecţie - fixate.
Pentru cunoaşterea cât mai complexă a arboretului, pe lângă
caracteristicile menţionate, se mai determină, prin inventarieri şi măsurători
16
analitice, diametrul, înălţimea, suprafaţa de bază, volumul şi creşterea
arborilor şi arboretelor etc. Toate elementele determinate prin observaţii sau
măsurător işi prelucrări, se înscriu în fişa de descriere a pădurii şi stau la
baza adoptării deciziilor privind organizarea procesului de producţie în
silvicultură şi la aplicarea complexului de lucrări silvotehnice.
BIBLIOGRAFIE
17
1. Virgil Vlad - Silvicultura - manual pentru licee cu profil Resurse
Naturale şi Protecţia Mediului - Specializarea Silvicultura şi
Prelucrarea lemnului , clasa a XI a, Editura MIRTIOM, Timişoara,
2004;
2. Ion I. Florescu - Silvicultură, E.D.P, Bucureşti, 1981
18