Apel -- model

4
Speța nr. 15. În baza mandatului judiciar acordat prin declarație verbală în ședință publică de către reclamantul A., în procesul de divorț exercitat împotriva soțului său B., C. în calitate de mandatar al lui A. a fost împuternicit să facă toate actele de procedură necesare soluționării pricinii, inclusiv acte de dispoziție, în scopul unei eventuale împăcări. Reclamantul a arătat că va fi plecat o vreme din țară, astfel că nu poate participa personal la judecată. B., prezent în instanță, arată că înțelege să invoce excepția lipsei capacității de exercițiu lui A., deoarece a fost pus sub interdicție prin hotărâre definitivă. A. solicită cuvântul asupra excepției, dar instanța îi refuză această posibilitate, deoarece nu are angajat avocat și anulează cererea ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitatea procesuală de exercițiu. A. declară apel. Redactați cererea de apel. 1

description

Model de apel pe o speta

Transcript of Apel -- model

Page 1: Apel -- model

Speța nr. 15.

În baza mandatului judiciar acordat prin declarație verbală în ședință publică de către reclamantul A., în procesul de divorț exercitat împotriva soțului său B., C. în calitate de mandatar al lui A. a fost împuternicit să facă toate actele de procedură necesare soluționării pricinii, inclusiv acte de dispoziție, în scopul unei eventuale împăcări. Reclamantul a arătat că va fi plecat o vreme din țară, astfel că nu poate participa personal la judecată.

B., prezent în instanță, arată că înțelege să invoce excepția lipsei capacității de exercițiu lui A., deoarece a fost pus sub interdicție prin hotărâre definitivă.

A. solicită cuvântul asupra excepției, dar instanța îi refuză această posibilitate, deoarece nu are angajat avocat și anulează cererea ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitatea procesuală de exercițiu.

A. declară apel. Redactați cererea de apel.

1

Page 2: Apel -- model

CERERE DE APEL

Dosar nr. 123/526/2015Instanța

DOMNULE PRESEDINTE,

Subsemnata A, domiciliată în nr. 17., str. Dorobanților, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj, România, având CNP 285171012129, în calitate de apelant, reprezentată de C în calitate de mandatar judiciar, domiciliat în nr. 25., str., Avram Iancu, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj, România, în dosarul mai sus-menționat, în termen legal, formulez prezenta

CERERE DE APEL

împotriva sentinței civile nr. 123/R din 03.12.2015. a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în 03.12.2015., pe care o consider nelegală, în contradictoriu cu intimatul B, domiciliat în nr. 32., str. Primăverii, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj, România, având CNP 1851512131318.

Motivele cererii

În fapt, subsemnata, la data de 20.10.2015., am intentat o cerere de chemare în judecată la judecătoria Cluj-Napoca, solicitând instanței să dispună desfacerea căsătoriei mele încheiate cu pârâtul B. La primul termen de judecată (în data de 30.10.2015.) stabilit de instanță m-am și prezentat personal.În ședința publică respectivă am cerut instanței să-mi aprobe să fiu reprezentată de către C. cu motivarea că voi fi plecată pe o vreme din țară, dat fiind faptul că reședința avându-mi în Germania, așadar nu mai pot participa personal la judecată. Am împuternicit pe C. ca, în numele meu în calitatea sa de mandatar judiciar, să facă toate actele procedurale necesare soluționării pricinii, inclusiv acte de dispoziție. Cererea mi s-a aprobat și s-a consemnat în încheierea de ședință.

Pârâtul B., care era prezent în ședința respectivă, la rândul său a invocat excepția lipsei capacității mele de exercițiu spunând că am fost pusă sub interdicție judecătorească. Pârâtul a dovedit cele invocate de el printr-o hotărâre definitivă dată împotriva mea.

După ce pârâtul B. a terminat alocuțiunea sa, eu am cerut instanței să-mi dea cuvântul să reacționez la cele invocate de către pârâtul B., însă instanța mi-a refuzat această cerere motivând că nu am angajat avocat. După aceea, instanța mi-a anulat cererea argumentând că aceasta era formulată de către o persoană lipsită de capacitatea procesuală de exercițiu.În opinia mea, instanța de fond, prin refuzarea cererii mele să reacționez la cele invocate de pârâtul B. și astfel anulând cererea mea de chemare în judecată, instanța s-a pronunțat în mod nelegal din mai multe perspective încălcând astfel:

1. principiul dreptului la apărare prevăzut de art. 13. Cod de proc. civ. În virtutea tezei a II-a a alin. (3) al acestui text legal antemenționat, părțile „pot […] să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral […].” În acele condiții eu nu am avut posibilitatea să reacționez, deci să mă apăr față de argumentele invocate de către pârât.

2. principiul contradictorialității prevăzut în art. 14. Cod de proc. civ. În temeiul alin. (4) și (5) al art. 14., „părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces,

2

Page 3: Apel -- model

inclusiv de către instanță din oficiu”, iar „instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.” Prin faptul că mi s-a refuzat posibilitatea de a răspunde, s-a încălcat grav acest principiu fundamental al dreptului procesual civil.

3. art. 917. care în alin. (1), ca regulă principală, prevede că „desfacerea căsătoriei prin divorț poate fi cerută numai de soți.” Legiuitorul însă, în alin. (2) a instituit și o excepție care se referă la posibilitatea persoanelor puse sub interdicție judecătorească de a cere personal divorțul, dacă dovedesc că au capacitatea de discernământ neafectată. Eu am încercat să fac dovada că am discernământ neafectat dar instanța a refuzat acest lucru, astfel nemaiputând apăra interesele mele proprii.

Având în vedere aceste aspecte, solicităm instanței: - admiterea apelului;- anularea sentinței apelate;- reținerea cauzei, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată.

În drept, ne întemeiem prezenta cerere pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod de proc. civ.Înțelegem să ne dovedim prezenta cerere cu:

- înscrisul:- încheierea de ședință din data de 30.10.2015. din dosarul nr. 123/526/2015 privind aprobarea, prin declarație verbală în ședință publică, a calității lui C. de mandatar judiciar.- Raport de evaluare psihiatric asupra discernământului neafectat al apelantului A. – refăcut.

- probele încuviințate și administrate la prima instanță.

Redactată în 2 exemplare, unul pentru instanță, unul pentru a fi comunicat intimatului.Anexez taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei conform chitanței nr. 15616 din 14.12.2015.

Data16.12.2015.

Semnătură apelantA.

Semnătură reprezentantC.

Domnului Președinte al Tribunalului Cluj

3