Apel La Rugăciune Pentru Ploaie

2
APEL LA RUGĂCIUNE PENTRU PLOAIE Către toate parohiile, mănăstirile și toți creștinii mărturisitori ai Arhiepiscopiei Iașilor: Trăind cu durere faptul că asupra noastră s-a abătut în mod vizibil mânia lui Dumnezeu din luna martie, nemaiexistând niciun strop de ploaie în foarte multe ținuturi, ne adresăm tuturor preoților, monahilor, monahiilor și creștinilor responsabili, ca, duminică, 14 iunie 2015, în toate bisericile să se înalțe rugăciuni fierbinți cu pocăință către milostivul Dumnezeu, pentru ploaie binecuvântată spre rodire a pământului și spre hrana noastră zilnică. Situația a devenit dramatică, în multe locuri nemaifiind apă în fântâni. Așa cum odinioară Sfântul Prooroc Ieremia deplângea starea de suferință prin secetă, pentru fărădelegile poporului său, tot astfel se repetă și astăzi, toți plătind pentru nedreptățile și necredința noastră: „Ogoarele au crăpat, pentru că n-a mai fost ploaie pe pământ, fântânile nu mai au apă, cerboaica naște în câmp și își părăsește puii, pentru că nu mai este iarbă, deși fărădelegile noastre mărturisesc împotriva noastră, Tu, Doamne, fă milă cu noi, pentru sfânt numele Tău!” Ieremia 14,1-7. După Sfânta Liturghie, acolo unde se va putea, se vor face procesiuni pe câmp cu sfintele icoane, cu rugăciuni și pocăință, ca Dumnezeu să se milostivească spre noi și să nu ne omoare cu foamea și setea. Întorcându-ne către El, să ne schimbăm viața, pentru păstrarea ei, lucrând prin credință spre fapta cea bună, urmând calea Bisericii care ne aduce la viață și ne ferește de orice rău. Mai ales, că, a început perioada de post în cinstea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, acum a sosit ceasul căutării

description

APEL LA RUGACIUNE PENTRU PLOAIE

Transcript of Apel La Rugăciune Pentru Ploaie

APEL LA RUGCIUNE PENTRU PLOAIECtre toate parohiile, mnstirile i toi cretinii mrturisitori ai Arhiepiscopiei Iailor:

Trind cu durere faptul c asupra noastr s-a abtut n mod vizibil mnia lui Dumnezeu din luna martie, nemaiexistnd niciun strop de ploaie n foarte multe inuturi, ne adresm tuturor preoilor, monahilor, monahiilor i cretinilor responsabili, ca, duminic, 14 iunie 2015, n toate bisericile s se nale rugciuni fierbini cu pocin ctre milostivul Dumnezeu, pentru ploaie binecuvntat spre rodire a pmntului i spre hrana noastr zilnic.Situaia a devenit dramatic, n multe locuri nemaifiind ap n fntni.Aa cum odinioar Sfntul Prooroc Ieremia deplngea starea de suferin prin secet, pentru frdelegile poporului su, tot astfel se repet i astzi, toi pltind pentru nedreptile i necredina noastr: Ogoarele au crpat, pentru c n-a mai fost ploaie pe pmnt, fntnile nu mai au ap, cerboaica nate n cmp i i prsete puii, pentru c nu mai este iarb, dei frdelegile noastre mrturisesc mpotriva noastr, Tu, Doamne, f mil cu noi, pentru sfnt numele Tu! Ieremia 14,1-7.Dup Sfnta Liturghie, acolo unde se va putea, se vor face procesiuni pe cmp cu sfintele icoane, cu rugciuni i pocin, ca Dumnezeu s se milostiveasc spre noi i s nu ne omoare cu foamea i setea.ntorcndu-ne ctre El, s ne schimbm viaa, pentru pstrarea ei, lucrnd prin credin spre fapta cea bun, urmnd calea Bisericii care ne aduce la via i ne ferete de orice ru.Mai ales, c, a nceput perioada de post n cinstea Sfinilor Apostoli Petru i Pavel, acum a sosit ceasul cutrii i ntoarcerii de la cile noastre cele rele, spre Domnul i Mntuitorul nostru Iisus Hristos, Calea, Adevrul i Viaa Ioan 14,6, care ne ateapt cu rbdare i mult mil spre a mplini rugciunile i cererile noastre! TEOFANMITROPOLITUL MOLDOVEI I BUCOVINEIRugciune la vreme de secet i foameteDoamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primete rugciunea nevrednicilor robilor Ti. ntoarce-i mnia cea cu dreptate pornit asupra noastr. Nu ne omor cu foame i cu sete pe noi, oamenii, i dobitoacele. Ci cu milostivire poruncete norilor din cer s slobozeasc pmntului ploaie la vreme, ca s-l rcoreasc i s creasc iarb dobitoacelor i verdea spre slujba oamenilor i s aduc roadele cele de trebuin vieii noastre; ca s preaslvim sfnt numele Tu, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin