Aparitie

Aparitie."Luceafarul" este o capodopera a creatiei romanesti si o sinteza a gandirii eminesciene.El apare in almanahul Societatii Academice "Romania Juna"din Viena,in aprilie 1883;in august 1883,este publicat in revista "Convorbiri literare" si inclus,ulterior,in volumul antum "Poezii".Geneza.Poemul a fost creat intre anii 1880 si 1882,cunoscand cinci variante;cea definitiva numara 98 de strofe si atinge perfectiunea formei si a fondului de idei. Principala sursa de inspiratie o constituie folclorul,Eminescu valorificand un basm popular romanesc cules din Oltenia de germanul Richard Kunisch si publicat la Berlin,in 1861.Acesta se intituleaza "Fata in gradina de aur" si se axeaza pe prezentarea povestii de iubire dintre o fiica de imparat si un zmeu;ea ii cere acestuia sa devina muritor,iar in timp ce el mergea la Creator pentru a cere sa-l dezlege de nemurire,fata fuge in lume cu un fiu de imparat,Florin.Zmeul se razbuna,pravalind o stanca peste cea care l-a tradat.Eminescu versifica acest basm,schimba finalul si accentueaza problematica omului de geniu.Intruparea zmeului(geniul) porneste de la un mit fundamental al spiritualitatii romanesti,mitul Zburatorului(personaj care inoculeaza tinerelor fete primii fiori ai iubirii). O alta sursa de importanta de inspiratie o constituie filozofia;conceptia lui Arthur Schopenhauer cu privire la antiteza dintre geniu si omul comun,filozofia greaca(cerul si pamantul se afla la originea lumii,personajul mitologic Hyperion este fiul Cerului),filozofia indiana(sistemul gandirii cosmogoniei isi are originea in culegerea "Rig-Veda")sunt sintetizate si asimilate poetic.Tema.Unind elemente care apartin celor trei genuri literare:liric (intensitatea emotionala a sa),epic (aparitia formelor naratiunii),dramatic (conflict,dialoguri)ingloband,de asemenea,teme si motive din intreaga creatie eminesciana,poemul este,in esenta,o meditatie de natura filozofica asupra omului de geniu. De altfel,problematica geniului este filonul care sustine poemul,iar insemnarea eminesciana gasita pe unul dintre manuscrie lamureste conceptia poetului asupra destinului fiintei superioare:"In descrierea unui voiaj in tarile romane,germanul Kunisch povesteste legenda luceafarului.Aceasta e povestea,iar intelesul alegoric ce i-am dat-o este ca daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii,pe de alta parte aici,pe pamant,nici e capabil a ferici pe cineva,nici capabil de-a fi fericit.El n-are moarte ,dar n-are nici noroc.Mi s-a parut ca soarta Luceafarului din poveste seamana mult cu soarta geniului pe pamant si i-am dat acest inteles alegoric."Semnificatia titlului.In sens propriu,Luceafarul este numele popular dat planetei Venus si altor stele stralucitoare.In poezie,el devine un simbol al unicitatii si superioritatii,intruchipand geniul.Structura si semnificatii.Criticul literar Tudor Vianu identifica,in acest poem alegoric,trei niveluri existentiale:om comun,geniu,Demiurg,pe care le numeste "masti lirice" eminesciene(ipostaze ale eului liric).Muritorul,capabil de o iubire superficiala,este intruchipat de Catalin;omul superior care aspira spre absolut in ceea ce priveste iubirea si cunoasterea este Hyperion ("cel care merge deasupra");ipostaza demiurgica reprezinta perfectiunea,absolutul,eternitatea. Poemul are 392 de versuri grupate in 98 de catrene,care pot fi structurate in patru parti si doua planuri(terestru,uman si cosmic,universal).I. Prima partedebuteaza cu o formula specifia basmului ("A fost odata ca-n povesti"),care introduce cititorul in universul imaginatiei eminesciene."Odata" este o referinta asupra timpului neprecizat,iar "ca niciodata" inceputul prezentarii unei actiuni care nu s-a mai petrecut,care se remarca prin unicitate.Unica este si fata de imparat,caracterizata prin superlativul de factura populara "preafrumoasa";ea este "una la parinti","mandra-n toate cele",comparabila cu Fecioara si luna,ceea ce denota singularitatea ei in plan terestru. Aspiratia fetei depaseste sfera umanului,caci ea se indragosteste de o stea (reprezentantul lumii cosmice,al eternului aflat in antiteza cu perisabilul).Iubirea fiintei muritoare are o latura comuna si deriva din obisnuinta:"Il vede azi,il vede mani,/Astfel dorinta-i gata";idealul erotic al Luceafarului nu se limiteaza la "dorinta",ci se contureaza treptat din nevoia de a cunoaste prin intermediul celui mai profund sentiment:"El iar,privind de saptamani,/Ii cade draga fata." Cadrul de desfasurare a povestii de iubire este unul romantic,imbinand elemente cosmice si terestre:steaua apare "sara",luminand " negrul castel"in care se afla fata. Cei doi indragostiti apartin unor lumi diferite.Luceafarul,care inglobeaza ratiunea deplina ("recile-i scantei") si iubirea absoluta ("o mreaja de vapaie")i se poate revela fetei doar in vis (motiv romantic) si prin oglinda,intr-o dubla reflectare.Precum Zburatorul din literatura populara,el o urmeaza pe fata in "odaie",provocandu-i primii fiori ai iubirii. Ea ii adreseaza prima chemare,izvorata din dorinta de iubire,de implinire sufleteasca,pentru ca distanta imensa dintre ei provoaca suferinta fara margini("Oftand din greu suspina").Invocarea Luceafarului ("Cobori in jos,luceafar bland/Alunecand pe-o raza,/Patrunde-n casa si in gand/Si viata-mi lumineaza") contine o dorinta puternica de a-l apropia pe acesta de spatiul ei familiar ("casa") si spiritual ("gand") pentru ca el simbolizeaza "lumina"(cunoasterea absoluta),aspiratia ei cea mai inalta. Luceafarul se intrupeaza,mai intai,din cer si mare,precum Neptun,pare "un inger","un tanar voievod/Cu par de aur moale", ca o sinteza a doua lumi diferite:"Un mort frumos cu ochii vii."Exprimarea lui este sobra,rece,grava:"Din sfera mea,venii cu greu/Ca sa-ti urmez chemarea" si totusi incarcata de afectiune,numind-o pe fata "odorul meu nespus" si indemnand-o sa paraseasca lumea muritoare,in schimbul unui univers vast pe care ea sa-l stapaneasca ("palate de margean",lumea infinita a oceanului.).Refuzul fetei este categoric:"Dara pe calea ce-ai deschis/N-oi merge niciodata" si izvoraste din constientizarea incompatibilitatii dintre planuri:"Caci eu sunt vie,tu esti mort,/Si ochiul tau ma-ngheata". Ce-a de-a doua chemare adresata de fata,identica structural cu prima,determina o noua intrupare a Luceafarului ,total diferita de cea dintai;el apare ca "un demon",nascut din soare si noapte;desi "vine trist si ganditor/Si palid e la fata",ochii sai "mari si minunati"sunt comparati cu "doua patimi fara sat/Si pline de-ntuneric",ceea ce simbolizeaza speranta vie in statornica iubirii,dar si dezamagirea produsa de primul refuz al fetei.Desi suferinta datorata neimplinirii sentimentului este resimtita organic de fata ("Ma dor de crudul tau amor/A pieptului meu coarde"),ea il refuza si de aceasta data,cerandu-i sacrificiul suprem in numele iubirii:"Fii muritor ca mine". Iubirea Luceafarului depaseste sfera comunului si de aceea ,in numele ei,accepta conditia inferioara de muritor:"Da,ma voi naste din pacat,/Primind o alta lege,/Cu vecinicia sunt legat,/Ci voi sa ma dezlege."II. Partea a doua prezinta planul terestru;fata de imparat isi pierde caracterul de unicitate,devenind Catalina.Ea este,de data aceasta data,atrasa de iubirea comuna,specifica muritorilor,intruchipata de Catalin,"viclean copil de casa","baiat din flori si de pripas/Dar indraznet cu ochii".Portretul sau se afla in antiteza cu acela al Luceafarului ,construind fiind intr-un limbaj popular,familiar. Desi fata pastreaza aspiratia catre planul superior ("O,de luceafarul din cer/M-a prins un dor de moarte"),se lasa ispitita de vorbele pajului care ii arata "din bob in bob amorul".Daca Luceafarul ii oferea posibilitatea de a depasi conditia umana,prin eternizarea sentimentului iubirii,Catalin ii propune implinirea sufleteasca imediata,bazata pe compatibilitatea dintre ei:"Hai s-om fugi in lume".Ea realizeaza ca dorul de Luceafar a ramas doar la stadiul de nostalgie specific umana si ca o iubire in planul terestru ii poate aduce macar fericirea de o clipa.Catalin,"guraliv si de nimic",este solutia de compromis,care inlatura drama incompatibilitatii. Propunerea lui de a fugi in lume rezolva atat neconcordanta de statut social dintre cei doi(fata de imparat,"baiat din flori"),cat si aspiratia ei mult prea inalta,oferindu-i posibilitatea implinirii sufletesti intr-o sfera limitata,supusa legilor sortii neiertatoare.III. Poemul continua cu o descriere unica in literatura universala:prezentarea spatiului infinit al macrocosmosului,unde se poate patrunde doar cu puterea gandului,locul in care timpul este masurat in viteza luminii(ca in poezia"La steaua"). Luceafarul intreprinde o calatorie catre inceputurile lumii pentru a adresa rugamintea sa Creatorului suprem(Demiurgul),anume schimbarea ordinii cosmice prin dezlegarea sa de nemurire. Pastelul spatiului infinit este redat in limbaj metaforic:"Un cer de stele dedesubt,/Deasupra-i cer de stele","a chaosului vai","Vedea ca-n ziua cea dentai,/Cum izvorau lumine".Timpul masurat dupa rotatia astrelor se identifica macrotimpului:"Si cai de mii de an treceau/In tot atatea clipe".Zborul sau este redat printr-o metafora de factura populara:"El zboara,gand purtat de dor,/Pan'piere totul,totul." Luceafarul ajunge intr-un spatiu primordial,necunoscut muritorilor,care constituie insasi esenta nasterii universului:"Caci unde-ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste,/Si vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se naste". "Setea" care-l soarbe,"adancul" prefateaza confruntarea cu detinatorul adevarului suprem:Demiurgul.Luceafarul ii cere dezlegarea "de greul negrei vecinicii",de nemurire,in schimbul careia isi doreste "o alta soarte"(un destin care sa-l guverneze ca pe un om de rand):"Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire,/Si pentru toate da-mi in schimb/O ora de iubire..."Cerinta lui este cel mai mare sacrificiu care poate fi facut in numele iubirii:renuntarea la viata vesnica,la unicitate,la o conditie privilegiata pentru iubirea de pe pamant,care dureaza doar o clipa datorita caracterului perisabil al fiintei umane.Moartea este numita metaforic"Sete de repaos",iar Luceafarul isi asuma disparitia sa pentru totdeauna in numele iubirii. "Parintele"lumii il numeste Hyperion("cel care merge deasupra") dezvaluindu-i natura superioara.El nu-i poate indeplini rugamintea pentru ca disparitia Luceafarului de pe bolta cereasca inseamna schimbarea ordinii cosmice,revenirea la haosul primordial,moartea universului.El s-a nascut odata cu lumea si acest fapt nu se poate modifica.Dincolo de tesatura alegorica a acestei parti,intuim ca geniul este "condamnat"la nemurire,pe altarul careia sacrifica fericirea si iubirea. Pentru a motiva refuzul de a-i indeplini rugamintea,Demiurgul reliefeaza caracterul perisabil al fiintei umane:"Dar piara oamenii cu toti,/S-ar naste iarasi oameni".Ei "dureaza-n vant/Deserte idealuri","au stele cu noroc"(sunt guvernati de soarta implacabila),pe cand geniul,fiinta superioara,nu este conditionata de nici un fel de limitare:"Noi nu avem nici timp,nici loc,/Si nu cunoastem moarte".Creatorul suprem il reinitiaza pe Hyperion,propunandu-i acceptarea conditiei sale privilegiate .El ii poate oferi orice:ratiunea suprema,statutul de stapan al universului terestru,calitatea de conducator,tot ceea ce se afla in concordanta cu superioritatea Luceafarului. Ultimul argument al Demiurgului este si cel mai puternic,accentuand superficialitatea lumii terestre:"Si pentru cine vrei sa mori?/Intoarce-te,te-ndreapta/Spre-acel pamant ratacitor/Si vezi ce te asteapta".IV. Ultima parte revine simetric la prezentarea planurilor terestru si cosmic.Peisajul romantic ("sara-n asfintit","rasare luna") este animat de prezenta a doi tineri izolati in mijlocul naturii ocrotitoare ("Sub sirul lung de mandri tei/Sedeau doi tineri singurei"). Povestea de dragoste dintre Catalin si Catalina este plina de farmec,ei traind clipa fericirii si linistii sufletesti,umbrita doar de caracterul ei perisabil ("Caci esti iubirea mea dentai/Si visul meu din urma").Gesturile tandre,vorbele dulci,izolarea intr-un decor mirific par a proiecta momentul magic de iubire in eternitate;florile de tei ii acopera sugerand parca o comunitate a lor de dincolo de moarte. Fata ,"imbatata de amor",adreseaza o ultima chemare Luceafarului,izvorata din dorinta de ocrotire;invocatia nu se mai petrece in vis si este schimbata fata de primele doua.Ea ii cere sa patunda "in codru si in gand" pentru ca astfel sa-i "lumineze" desttinul ("norocul"). Raspunsul Luceafarului dezvaluie constientizarea superioritatii sale si a imposibilitatii de a se implini prin iubire.Cea care,la inceput,era numita"odor nespus" si in numele careia era dispus sa faca sacrificiul suprem,devine"chip de lut",ceea ce arata apartenenta ei la o sfera inferioara,comuna.Ultima strofa este construita pe baza antitezei geniu-muritor:"Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece,-/Ci eu in lumea ma simt/Nemuritor si rece".Existenta umana sta sub semnul "norocului"de-o clipa,geniul,desi isi asuma atributele eternitatii,este condamnat la singuratate.Atitudinea superiora,detasata deriva tocmai din dramatismul acester condamnari.Concluzie."Dezamagirea a dat limbii romanesti o capodopera de amaraciune glaciala care se cheama "(Tudor Arghezi).\Luceafarul e simbolul geniului, al omului astral menit sa constituie un reper luminos, o transcendere ipotetica, o sanctificare provizorie pentru omul obisnuit. El isi asuma tragismul existentei si are mandria acestei asumari, constiinta superioritatii, dar pastreaza si amintirea unei rataciri. Rana abia vindecata justifica reprosul adresat femeii, chip de lut, care i-a inselat asteptarile. Dar dezamagirea nu ia forma lamentarii, ci a intelegerii diferentei dintre cele doua lumi: lumea ideii si lumea pasionalului, a accidentalului.abloul intai din structura poeziei este o poveste fantastica de iubire intre Luceafar (geniu, fiinta superioara) si fata de imparat (aflata la varsta cand poate fi tulburata de Zburator; dar si simbol al omului comun). Dragostea lor poate fi vazuta ca o atractie a contrariilor, caci Catalina aspira spre absolut in timp ce Luceafarul doreste sa cunoasca concretul. Visul tinerei fete trebuie interpretat drept criza puberala, dorinta de realizare prin dragoste ce este rezolvata mitologic prin motivul Zburatorului. Cadrul desfasurarii acestei idile este atat cosmic cat si teluric, in timp ce atmosfera este grava, solemna. Gesturile celor doi sunt protocolare pentru ca ei apartin unor lumi total diferite.

Al doilea tablou descrie un inceput de idila intre smeni; ca atare cadrul este doar terestru. Cei doi tineri pot fi vazuti ca simbol al 'perechii' in plan uman. Desi, la inceput, Catalina ezita intre ideal si real, in fond ea il accepta pe Catalin, realizand ca ei doi sunt parte din aceeasi lume. Intr-un astfel de cadru atmosfera este intima, cu gesturi familiale, stereotipe. Comunicarea este acum directa, nu se mai face prin intermediul visului, ca in tabloul anterior.

In cea de-a treia parte a poemului este prezentata calatoria interstelara a 'Luceafarului' si dialogul lui cu Demiurgul. Hyperion apare deci, ca forma individualizata a absolutului, in timp ce creatorul sau este absolutul in sine, materia universului superior organizata. Cadrul este exclusiv cosmic, desfasurand-se intr-o atmosfera glaciala. Intr-un dialog presupus, limbajul este gnomic, silentios.Ultimul tablou este din nou intr-un cadru atat terestru cat si cosmic, descriind fericirea omului prin iubire si revelatia Luceafarului asupra diferentelor dintre cele doua lumi. Atmosfera este, pe de-o parte, feerica, intima, senzuala; iar pe de alta parte rece, distanta, rationala. Dialogul nu mai este posibil, replicile constituindu-se la nivele de intelegere diferite. Invocatia Luceafarului are la baza dorinta superstitioasa a fetei de a-si prelungi fericirea prin protctia unei 'stele norocoase'. Raspunsul lui Hyperion contine insa, doar constatarea diferentelor fundamentale dintre doua lumi antinomice.

'Luceafarul' este o capodopera nu numai prin profunzimea ideilor ci si prin perfectiunea formei. Dintre particularitatile de stil ale poeziei, se remarca, mai intai, limpezimea clasica. Aceasta a fost obtinuta prin inlaturarea podoabelor stilistice. Pentru a ajunge la superlativul 'o prea frumoasa fata', Eminescu a eliminat epitetul 'luminoasa', apoi o serie de metafore: 'un canacas de fata', 'o dalie de fata', 'un ghiocel de fata', 'un giuvaer de fata' etc. In plus, poetul a utilizat doar 89 de adjective, in majoritate de origine latina.

Ideile filozofice care strabat poemul sunt exprimate prin maxime, sentinte, precepte morale (in rostirea Demiurgului), ceea ce confera versurilor valoare gnomica. Apoi puritatea stilului este obtinuta prin preponderenta termenilor de origine latina. Eminescu valorifica mai ales fondul romanesc de cuvinte, si integreaza in text expresii populare, acceptand un numar mic de neologisme ('haos', 'ideal', 'palat', etc). Ca efect, limbajul e curat romanesc, inteligibil pentru toti, natural.

Versurile se caracterizeaza printr-o muzicalitate sugerata de efectele euforice ale cuvintelor si de schema prozodica invariabila: catrenele de 7-8 silabe in ritm iambic, cunosc o permanenta alternanta intre rimele masculine si feminine.

Avand o fata de o frumusete nemaivazuta, un imparat hotaraste sa o inchida intr-un palat de marmura acoperit de argint , cu o gradina cu pomi de aur si flori de pietre scumpe. Inainte de a pleca, imparatulincuie usile cu sapte chei si pune un balaur de straja. Un fecior de imparataude despre frumusetea fetei si spune tatalui sau ca fara ea nu mai poate trai. In ciuda stradaniei tatalui, fiul pleaca. In drumul sau o intreaba pe Sfanta Miercuri despre drumul spre Valea Galbena unde se afla palatul Aceasta ii spune ca va trebui sa treaca prin Valea Amintirii unde nu se va opri caci se va cai. Feciorul pleaca fericit dar, ajungand in acel loc se opreste, isi aminteste de parintele sau si se intoarce acasa. Cand amintirea fetei il rapune, tanarul pleaca din nou. Se opreste la Sfanta Vineri care il cearta ca s-a oprit in Valea Amintirii dar ii daruieste o floare pe care ii cere sa o arunce pe fereastra ce o va gasi deschisa la palat. Ii interzice, insa, sa strabata Valea Deznadejdii. Descaleca in valea interzisa si se intoarce din nou la imparatia tatalui sau. Pleaca pentru a treia oara si trece pe la Sfanta Duminica. Si aceasta il cearta pentru greselile facute si ii daruieste o pasare cerandu-i sa o lase sa zboare daca va vedea ca fata din palat va lacrima. Ajuns in Valea Galbena, unde strajuia balaurul, feciorul de imparat ii infige sabia in coada si-l tintuieste de o stanca, apoi cara bolovani cu care inabusa dihania. Fata, dupa ce se bucura in primul an de bogatiile oferite de tatal ei, in al doilea an se intristeaza iar slujitoarele, de teama ca fata sa nu se imbolnaveasca de dor, ai deschid fereastra palatului pentru a o bucura la auzul pasarilor si la vederea cerului albastru. Stand la fereastra, trece un zmeu traitor in pesterile muntilor. Acesta se preface in vant si adie peste fata si umerii fetei de care se indragosteste jurand ca va fi a lui. Noaptea el se preface in stea----------------------------------------* desi basmul Fata din gradina de aur nu apartine lui Mihai Eminescu fiind o creatie populara culeasa de germanul Kunish, il prezentam in rezumat deoarece a insemnat punctul de plecare al poemului Luceafarul fiind, chiar, versificat de poet.Si patrunde in camera fecioarei. Apoi intrand in visul ei ii cere sa-l urmeze. Fata il respinge caci crede ca daca l-ar urma ar orbi iar vecinatatea soarelui ar arde-o. Zmeul se intristeaza si se intoarce pe cer sub forma de stea. In noaptea urmatoare e preface in ploaie revenind in odaia fetei sub infatisarea unui tanar cu ochii ca marea si cu parul lucios ca solzii pestilor. O cheama in fundul marii pentru a-i darui castele de corali. Fata il respinge de teama frigului din adancuri. Ea ii cere, pentru a-l urma, sa renunte la nemurire si sa devina om pentru a-l imbratisa fara teama. Zmeul hotaraste sa se supuna vointei fetei si sa plece la Scaunul Domnului pentru a cere sa-l transforme intr-un om slab si muritorCand apare feciorul de imparat, vede o fereastra inalta si arunca floarea data de Sfanta Vineri. Floarea cade in poala fetei care scoate un strigat de bucurie si arunca florile din pietre scumpe care i se par urate. Venind la fereastra, il vede pe tanar care ii spune ca a trecut prin Valea Amintirii si a Deznadejdii ca sa ajunga la ea sa o duca acasa drept sotie. Fata incepe sa planga si feciorul da drumul pasarii daruita de Sfanta Duminica. Pasarea o ia in spinare si o lasa jos, langa tanar care o urca pe cal si porneste spre imparatia tatalui sau. Tocmai atunci, imparatul soseste sa-si vada fata si afla ca aceasta a fugit cu un tanar. Urmarindu-i, calaretii imparatului nu reusesc sa-i ajunga

Pe cand feciorul si fata de imparat fugeau de urmaritori, zmeul ajunge la Scaunul lui Dumnezeu si-i marturiseste dragostea pentru o muritoare cerandu-i sa-l faca slab si muritor ca ea. Ziditorul ii spune ca oamenii sunt ca spuma marii si iubirea lor este ca o stea cazatoare si-i cere zmeului sa priveasca in jos. Acesta vede fata care fugea in bratele unui muritor, din ochi ii cade o lacrima care cade in fundul marii prefacandu-se in margaritar. Apoi ia o bratara de pret si o arunca in ramurile unui copac. Fata vede bratara si cere tanarului sa i-o dea. Cand fata ramane singura, zmeul arunca o stanca asupra fetei. Flacaul vede sfarsitul fetei si, dupa trei zile si trei nopti de inconstienta, pleaca in Valea Amintirii, se aseaza sub un copac si asculta cantecele pasarilor pana moare.http://www.upm.ro/facultati_departamente/depPregatirePersonal/docs/carti/psihologia_varstelor_albu.pdf