Aparitia statelor slave in Europa

(secolele VI-XI)

Discutia in jurul originii slavilor a fost si incaa este o problemaa deoareceizvoarele antice nu contin referiri exacte asa cum se şintalnesc in cazul celtilorsau germanilor. Tacit si Pliniu cel Baatran ii numesc venezi locuind in regiuneaVistulei si la nord de Dunaarea de Jos. Procopiu din Caesarea ii consemneazaa insecolul al VI-lea cu numele de anti si sclavini, iar Iordanes spune caa venezii setrag din acelasi trib care poarta trei denumiri: venezi, anti si sclavini. La randulsaau pseudo-Mauricios scrie despre ei caa antii si sclavinii se aseamaanaa in ceeace priveste modul de viataa, moravurile si dragostea de libertate. Cert este caa,slavii in migratia lor spre vest au ajuns cel mai devreme in secolul al V-lea inzona Cehiei de astazi, fiind reprezentati arheologic de cultura de tip Praga, iar indirectia sudicaa ei paatrund, in secolele VII-VIII, panaa la Marea Adriaticaa printriburile slovenilor si croatilor. Secolul al VII-lea a fost martorul a douaa marivaluri migratorii. E vorba de masiva inaintare a slavilor pe continent, de la obazaa de plecare pe care Iordanes o situeazaa, dupaa cum am vaazut, la mijloculsecolului al VI-lea, intre gurile Dunaarii, Nistru si Vistula. De aici, slavii seraaspandesc in trei directii: spre nord-vest, spre bazinul fluviulu Volga si laculLagoda; caatre vest in directia Balticii si a Elbei, dar si spre Muntii Boemiei siAlpii Orientali; spre sud, in Balcani, unde constituie grupuri pe care bizantinii lenumesc sclavinii.

In noile locuri unde s-au asezat slavii, agricultura s-a paastrat aproapepretutindeni ca ramuraa principalaa a economiei, dar alaaturi de aceasta s-amentinut si cresterea animalelor, mai ales in regiunile muntoase, spre exemplu inBosnia, Serbia si nordul Macedoniei. Din punct de vedere al organizaarii socialemajoritatea triburilor slave se aflau in faza destraamaarii societaatii gentilice,apaarand marile familii patriarhale - zadruge - sau familiile individuale, care maimulte la un loc formau obsti saatesti. La triburile slave care s-au asezat in Balcaniprimele formatiuni statale au apaarut spre sfarsitul secolului al VI-lea si inceputulsecolului al VII-lea, prin transformarea, pe de o parte a functiei eligibile de jupan(sef de trib) in functie ereditaraa - cneaz -, iar pe de altaa parte prin transformareateritoriilor ce reveneau jupanului intr-un fel de mici feude.

Slavii, care au coborat in secolul al VI-lea din nord, din regiunea Vistulei, s-auseparat in decursul asezaarii lor definitive in trei mari grupuri:

- slavii de est: rusi, ucrainieni, bielorusi;

- slavii meridionali (sau sudici): sloveni, croati, sarbi, macedoneni, bulgari;

- slavii occidentali (sau de vest): cehi, slovaci, polonezi.

Slavii de raasaarit. Rusia kieveanaa. Slavii de raasaarit populau in specialteritoriul cuprins intre lacul Ilmen, raul Oka si cursul mijlociu al Niprului, grupulprincipal fiind localizat pe cursul superior si mijlociu al Niprului. S-a constatatcaa intre antii din secolele VI-VII si triburile slavilor raarsaariteni din secoleleurmaatoare existaa o succesiune culturalaa si istoricaa.

Teritoriul vechii Rusii este considerat de unii cercetaatori vechea vatraa deformare a slavilor si pe acest teritoriu, triburile slavilor de raasaarit, organizate -in timpul unei indelungate faze tribale - in sate si targuri de-a lungul Niprului, aufost unificate in urma actiunii scandinavilor varegi, ce s-au concentrat, datoritaaactivitaatii lor preponderent comerciale, in orase mari precum Novgorod si Kiev.Intregul secol X e marcat de incheierea de contracte comerciale care organizeazaasosirea convoaielor de monoxile concentrate la Kiev. Ri tmicitatea schimburilorimplica stabilitatea politicaa a acestor regiuni deosebit de amenintate de invaziilediverselor popoare ale stepei, care caautau saa-si impunaa puterea intre Volga siDunaare.

Actiunea unificatoare a acestor negustori scandinavi nu ar fi fost posibilaafaaraa existenta unui proces de stratificare socialaa in randul triburilor slave deraasaarit. Acest proces a fost generat de apari tia unor conducaatori de triburi -jupani/cnezi - care, sprijinindu-se pe mici armate personale - drujine - isi impunautoritatea si pun bazele unor conduceri ereditare. Apari tia statului kievean are labazaa impletirea dintre procesul de stratificare socialaa si intervantia scandinavaa.Descoperirile arheologice au araatat caa, o dataa cu veacul al VIII-lea, ordineapatriarhalaa a inceput saa se destrame, constituindu-se grupuri familiale faaraalegaaturi de rudenie intre ele. Pe cursul superior al Niprului aceste comunitaatierau autonome, gratie abundentei paadurilor ce formau un obstacol de netrecut . Insud, comunicatiile mai lesnicioase, precum si existenta pericolului invaziilornomade au faacut necesaraa agregarea unor sisteme de aliantaa intre diferitelefamilii, apoi intre uniunile tribale. Numele triburilor ce figureazaa in Cronicavremurilor trecute reflectaa tocmai acest tip de organizare socialaa.

In secolul al IX-lea varegul Rurik a intemeiat un centru de putere care vadeveni ulterior unul dintre cele mai puternice state ale Evului Mediu timpuriu dinestul Europei. Rolul lui Rurik este subliniat doar in vechea cronicaa ruseascaa,atribuitaa lui Nestor, scrisaa in secolul al XII-lea, deci aproximativ douaa secolemai tarziu, cronicaa ce nu este confirmataa si de alte izvoare in acestaa privintaa.Harta arheologicaa a secolelor II-V, pentru regiunile la care se referaa Nestor,este aproape in concordantaa cu informatiile cronicii. In primul rand ritul deinmormantare descris de el - inhumarea raamaasitelor corpului ars in urne -corespunde pe deplin ritului de inmormantare atestat de asa-numitele campuri deurne. In al doilea rand, drevlianii, care locuiau in regiunile paaduroase de pedreapta Niprului, radimicii si viaticii aveau intr-adevaar in perioada mentionataao culturaa inferioaraa polenilor.

Este posibil ca Rurik saa fi ajuns prin uzurpare, in a doua jumaatate a secoluluial IX-lea, in fruntea centrului de putere al slavilor ilmeneni de la Novgorod.Urmasul saau Oleg este confirmat in mai multe izvoare bizantine, rusesti sibulgaaresti, ca domnind in Novgorod inrtre anii 879-912, perioadaa in carereuseste saa anexeze cnezatului de la Novgorod orasele Kiev si Smolensk, unind

triburile slavilor ilmeneni cu cele ale slavilor poleni. Oleg isi stabileste capitala laKiev si porneste construirea unui sistem de fortificatii care saa asigure protectia sisupravegherea teritoriului noului stat si totodataa intreprinde in 907 o amplaaexpeditie impotriva Bizantului, ajungand panaa la Constantinopol si impunand inurma tratalui de pace o serie de condi tii economice favorabile negustorilorkieveni. Cresterea teritorialaa si consolidarea Rusiei vechi au continuat subVladimir Sviatoslavici (980-1015), in timpul caaruia Caucazul de Nord a fossubordonat cnezatului rus. De-a lungul intregului secol al X-lea statul rus,centralizat in jurul Kievului, a fost perfect integrat in politica economicaa aImperiului Bizantin.

Puterea supremaa in noul stat creat apartinea marelui cneaz al Kievului, care-sibaza puterea pe drujinaa, impaartitaa in drujina mare (boierii) si drujina micaa(garda cneazului). Bazandu-se pe aceste forte Rusia kieveanaa isi va laargiposesiunile, influenta politicaa si comercialaa, bazandu-se si pe legaaturilematrimoniale cu curtea bizantinaa, dar tendintele expansioniste au fost de foartemulte ori stopate ca urmare a problemelor create in teritoriile cnezatului kieveande populatiile migratoare tarzii, cum au fost pecenegii, uzii si cumanii. Impotrivaprimilor cneazul rus Vladimir Sviatoslavici a fost nevoit s aa construiascaa insudul taarii o linie de fortificatii pe raurile Stugna, Irpen, Trubej si saaintaareascaa fortificatiile Kievului.

Religia crestinaa era bine cunoscutaa de rusii secolului al X-lea, negustorii simercenarii varegi aduseseraa cu ei credinta crestinaa de la Constantinopol.Convertirea rusilor la crestinism are loc tot in perioada lui Vladimir, care aprofitat de exceptionalele imprejuraari politice pe care i le oferea raazboiul civildin Bizant ca saa negocieze intrarea sa in comunitatea statelor crestine. Vladimira usurat introducerea crestinismului, pe de o parte datoritaa crestinaarii sale in ritortodox, dar pe de alta datoritaa caasaatoriei cu Ana, sora impaaratului bizantinVasile al II-lea. Bizantul a faacut, astfel, douaa mari daruri slavilor: un sistemcomplet de doctrinaa crestinaa si o civilizatie crestinaa complet dezvoltataa,faaraa a lua in calcul caa, implicit, curtea imperialaa daadea legitimitate dinastieirurikizilor. Rusia kieveanaa nu s-a convertit complet la crestinism de la buninceput, initial limitandu-se doar la cateva orase, in timp ce mare parte din sate auraamas paagane panaa in secolul al XIV-lea. Integrarea definitivaa a Ruseikievene in sistemul politic al Europei Evului Mediu timpuriu are loc odat aa cucaasaatoria Anei de Kiev cu Henric I al Frantei, la mijlocul secolului al XI-lea,dar dupaa moartea cneazului Iaroslav (1054), unitatea taarii a fost spulberataa;raazboiul civil care a urmat a dat nastere unor cnezate familiale autonome sirivale, a caaror unitate a fost mentinutaa doar de Bisericaa si de mitropolitulKievului si al tuturor Rusiilor. Aceastaa descompunere a statului kievean a usuratcucerirea mongolaa, care a inceput in anul 1237 impotriva cnezatelor din nord.

Slavii de sud. Bulgaria, Slovenia si Serbia. Migratia slavilor intr-o nouaaregiune si contactul cu lumea bizantinaa au influentat viata lor economicaa sisocialaa. Actiunile de jaf si pradaa in Imperiul bizantin au contribuit la o maimare diferentiere de avere, destraamand vechea comunitate gentilicaa. Asezareaslavilor in Peninsula Balcanicaa a intensificat evolutia slavilor nu numai din

punct de vedere socio-economic, ci si al organizaarii lor politice. Primele astfelde formatiuni sunt cunoscute sub numele de Sclavinii.

Bulgaria. In urma unei lupte indelungate impotriva Imperiului bizantin, spremijlocul secolului al VII-lea, slavii au populat o mare parte a PeninsuleiBalcanice si o serie de regiuni invecinate din nord-vestul ei. Formarea primelorstate slave de sud s-a produs in conditiile luptei continue impotriva Bizantului,autoritatea care staapanise teritoriile pe care s-au asezat triburile slavilor. Dintretoate statele slavilor de sud din perioada Evului Mediu timpuriu, statul bulgar aatins cea mai mare dezvoltare economicaa si politicaa, iar la baza lui a statUniunea celor sapte triburi slave din Moesia Inferior. In istoria formaarii statuluibulgar un rol bine determinat l-a avut tribul türk al bulgarilor, care impins deavari s-a apropiat in secolul al VII-lea de triburile de slavi din sudul Dunaarii siau ocupat partea de nord a Scitiei Mici sub conducerea lui Asparuh. Acestiprotobulgari1[1] vor devenii aliatii cei mai importanti ai slavilor in campaniile lorindreptate impotriva Bizantului. Din contactul acestor populatii a rezultat un noupopor in Europa sud-esticaa, slavii insusindu-si de la protobulgari doar denumiriletribale, fenomen ce a avut loc in cursul secolelor VII-VIII.

In urma incursiunii din 681, prin care bulgaro-slavii au ajuns panaa in Tracia,acestia au obtinut independenta fataa de Bizant, care s-a obligat saa le plaateascaasubsidii. Capitala acestui stat slavo-bulgar a fost stabilitaa la Pliska; el ingloba ingranitele lui trei etnii: populatia romanizataa, slavii si protobulgarii. In cursulsecolelor IX-X a avut loc slavizarea triburilor protobulgare si a inceput o nouaaetapaa istoricaa sub hanul Boris (852-889), care transformaa Bulgaria intr-unregat crestin iar urmasul lui, Simion (889-927), va fi primul care va purta titlul detar. In timpul tarului Simion, in anul 924, se incheie o pace intre ImperiulBizantin si taratul Bulgar, pace in urma caareia Bulgaria obliga imperiul la plataunor subsidii. Cu domnia tarului Petru (927-969) incepe decaaderea puteriibulgarilor, proces ce va fi terminat, in 1018, odataa cu victoria pe care oreporteazaa Vasile II, ce se va numi dupaa acest moment Bulgaroctonul. In urmaacestei victorii impaaratul dispune organizarea a douaa theme - Paristrion siBulgaria -, care saa cuprindaa teritoriul Dobrogei, respectiv in mare parte cel alfostei provincii Scithia Major; cu aceeasi ocazie este desfiintataa si patriarhiaindependentaa a Bulgariei si panaa in 1185 la raascoala fratilor Petru si Asanstatul bulgar si-a incetat existenta.

Slovenia. Triburile slave de sud au ajuns la inceputul secolului al VI-lea si inregiunea Alpilor raasaariteni si pe taarmul nordic al Maarii Adriatice, lovindu-sede staapanirile bavareze, respectiv longobarde. Primul stat al slavilor in aceastaazonaa s-a format in Carantania/Noricum (azi landul Kärnten din Austria), avandcapitala la Koruska; stat ce a avut de infruntat atacurile bavareze, longobarde si lamijlocul secolului al VIII-lea pe cele ale avarilor. Sub cneazul Borut slovenii aufost crestinati in rit latin de misionarii germani, lucru ce i -a si atras in sfera deinfluentaa a bavarezilor, de la care vor primi ajutor impotriva avarilor. Existentastatului sloven a fost de scurtaa durataa deoarece in 788 Carantania/Noricum afost cuceritaa de Carol cel Mare si aici au fost organizate douaa comitate, in care,

incepand din 843, sub Ludovic Germanicul, a inceput colonizarea germanaa. Inurma victoriei din 955, asupra maghiarilor, care au emis preten tii teritorialeasupra Carantaniei, Otto I a reorganizat paartile raasaaritene ale imperiuluiromano-german si in cadrul acestei actiuni a creat marele ducat al Carintiei.

Serbia. Sarbii de astaazi si macedonenii, descind din triburile slave care s -auasezat la sud de cursul inferior si mijlociu al raului Sava, zonaa braazdataa delanturi muntoase acoperite de paaduri. Triburile slavilor care s-au stabilit aici aufost nevoite saa defriseze portiunile necesare desfaasuraarii agriculturii, astfel delucraari nu puteau fi faacute de familiile mici si asa se explicaa faptul caa inSerbia familiile mari patriarhale - zadruge - s-au paastrat intr-o maasuraa cu multmai mare decat in alte regiuni balcanice ocupate de slavi. Prin aceasta se explicaade ce relatiile de tip feudal s-au dezvoltat ceva mai tarziu decat la bulgari, abia insecolele IX-X aceastaa dezvoltare a luat mari proportii. In afaraa de aceasta,formarea unor uniuni politice mai largi a fost franataa si de lupta ce s-a dat pentruaceste regiuni intre Bizant, kaganatul avar, statul francilor si Bulgaria.

Primul stat sarb s-a format in secolul al IX-lea sub conducerea cneazuluiVlastimir si a avut capitala la Rascia, fiind confruntat incaa de la inceput cutendintele expansioniste manifestate de bizantini si bulgari. Noul stat nu a pututsaa-si paastreze independenta in aceste conditii si sub cneazul Mutimir (872-891)a fost nevoit saa recunoascaa suzeranitatea bizantinaa; timp de douaa secolebizantinii si bulgarii supunand pe rand micul cnezat al sarbilor. Renastereastatului sarb are loc abia din a doua jumaatate a secolului al X-lea, in conditiile incare puterea bulgaraa a scaazut, iar cneazul Vladimir (980-1015) a reusit saauneascaa sub autoritatea sa mai multe regiuni staapanite de triburile slave dinvestul Balcanilor. In anul 1042 cnezatul sarbilor, sub conducerea cneazuluiVoislav (1034-1051), devine independent fataa de Bizant si isi stabileste capitalala Zeta. Noua refacere a cnezatului va atrage interesul misionarilor catolici si prinintermediul acestora are loc crestinarea sarbilor, care vor deveni catolici prinincoronarea cneazului Mihail (1052-1081) de caatre Grigore al VII-lea ca rege.Desi nu a avut o perioadaa lungaa de existentaa, destraamandu-se din cauzadisensiunilor interne si a interventiilor externe, primul stat al sarbilor a avutimportantaa in procesul de formare a unei identitaati unitare pentru toate triburileslave din vestul Peninsulei Balcanice, termenul de sarbi fiind adoptat pentru toateaceste triburi.

Croatia. Triburile slave ale croatilor au ajuns in prima jumaatate a secolului alVII-lea panaa la taarmurile Maarii Adriatice, ocupand cea mai mare parte a fosteiprovincii romane Dalmatia. In secolele VII-VIII triburile croate plaateau tributavarilor si ca urmare a acestei staari de dependentaa au fost usor de atras incampania lui Carol cel Mare impotriva avarilor. In contextul acestor lupte si alapropierilor diplomatice intre franci si bulgari se constituie douaa regiuni incadrul teritoriului staapanit de croati: Croatia Dalmatinaa si Croatia Pannonicaa.In urma unei raascoale ce a avut loc in anul 819, teritoriul croat a fost impaartitintre franci si bulgari, astfel caa in partea pannonicaa a apaarut un cnezat autonomsub suzeranitate bulgaraa ce a existat panaa in secolul al IX-lea.

Profitand de pozitia strategicaa mai bunaa, paartile apusene ale croatilor aucunoscut o dezvoltare mai rapidaa si in jurul acestor teritorii se va consolida

statul croat independent, fenomen ce va avea loc in timpul cneazului Bronimir(879-892). Din secolul al XI-lea statul croat, devenit regat in timpul lu StjepanDirzislav (969-995), va intra in componenta regatului maghiar iar o parte acoastei dalmate sub dominatia venetianaa.

Slavii de vest. Slavii de apus populau un vast teritoriu in bazinul fluviului Elba,Oder si Vistula si se impaarteau in numeroase triburi: tinuturile dintre Elba siSala erau populate de slavii ce faaceau parte din uniunea triburilor de sarbiluzacieni, cursul mijlociu si inferior al Elbei era ocupat de uniunea triburilorpolabe, mai spre est de aceasta, pe taarmul Maarii Baltice, s-au stabilit triburileslavilor polonezi, iar pe cursul superior al Elbei si pe raurile Vltava si Morava s-au asezat triburile ceho-morave si cele ale slovacilor.

Statul lui Samo si Moravia Mare. Teritoriul Cehiei se maarginea la vest si sud-vest cu un lant muntos, denumit Paadurea Cehaa, iar la nord-vest cu muntiiMetalici. In aceastaa zonaa ocupatia economicaa principalaa a fost crestereavitelor, completataa de agriculturaa in zonele de ses. Descoperirile arheologicereferitoare la secolul al VI-lea dovedesc caa in Cehia si Moravia se cultivau toatefelurile de cereale, in special meiul, orzul. Obiectele gaasite in saapaaturiarheologice, datand din secolele VI-X, atestaa folosirea unor mijloaceperfectionate pentru prelucrarea si arderea lutului, precum si trecerea la utilizarearotii olarului. Aparitia timpurie a oraselor cehe este legataa de progresulmestesugurilor si comertului, orasele fiind la inceput asezaari intaarite - gradi -,locuri destinate resedintei cnezilor.

Incepand cu 531 dinspre vest au apaarut, la granitele acestui teritoriu locuit deuniunile de triburi ale slavilor ceho-moravieni, francii, iar partea de raasaarit aintrat sub influenta khaganatului avar, care isi avea centrul in vestul Pannoniei.Uniunile triburilor ceho-moraviene au intrat la sfarsitul secolului al VI-lea subinfluenta francilor si a avarilor, ajungandu-se ca cele douaa puteri saa intre inconflict direct. Incepand cu secolul al VII-lea puterea avarilor a inceput saadecadaa si in anul 623/624 s-a creat prima mare uniune a slavilor de apus, infruntea caareia s-a aflat Samo - dupaa unii un negustor franc, dupaa altii un slavmoravian. Una dintre mentiunile documentare cu referire la acest "cneazunificator" este la cronicarul franc Fredegar, care si-a scris opera intre 640-660,ce spune despre Samo caa a fost un negustor franc ce s-a stabilit printre slavi, iaralta provine dintr-un izvor hagiografic, ce se referaa al convertirea triburilorcarantane si care consideraa caa Samo a fost un slav. Oricare ar fi adevaarul, subautoritatea lui s-a aflat Cehia si Slovacia de vest, o parte din Slovenia, Austria deest si teritoriile panaa la Elba. Conform cronicii lui Fredegar, Samo a domnit 35de ani, aproximativ panaa in 658/659, dar nu avem alte stiri cu privire la evolutiapolitico-socialaa a acestui prim stat al slavilor de apus, mentionandu-se doar caa,armata sa era formataa din cete numite drujine, conduse de o aristocratiemilitaraa. Prin coroborarea informatiilor privitoare la vecinii acestui stat secunosc o serie de atacuri pe care longobarzii si apoi francii le-au intreprins incursul secolului al VII-lea. Cele mai periculoase au fost atacurile francilor dintimpul domniei regelui Dagobert I (629-639), dar in urma unei victorii obtinutaa

de ceho-moravieni in anul 631 la Wogastisburg, statul lui Samo a obtinutindependenta.

In prima jumaatate a secolului al IX-lea, intre Dunaarea mijlocie si cursulsuperior al fluviilor Elba si Oder s-a format un intins stat al slavilor de vest,cnezatul Moraviei Mari cu resedinta la Velehrad. In aceeasi perioadaa a inceput siactivitatea de crestinare, prin misionarii catolici, a slavilor apuseni. Primulconducaator al Moraviei Mari a fost Mojmir (818-846), care a reusit saa uneascaatriburile slavilor moravieni si slovaci sub autoritatea sa si a destraamat aliantaindreptataa impotriva sa, aliantaa a francilor cu cnezatul in fruntea caaruia se aflacneazul Pribina din Nitra. Ca urmare a campaniilor militare din anii 833 -836Mojmir a anexat teritoriile cnezatului lui Pribina, care se refugiaz aa la franci,fiind un permanent pericol pentru cnezatul moravian.

Ludovic Germanicul a reusit saa-l raastoarne pe Mojmir, profitand de dorintanepotului acestuia, Rostislav, de a ajunge la conducerea cnezatului, dar incercareasa de a impune statului slav dominatia germanaa si de a raaspandi credintacrestinaa, prin misionari germani, a starnit protestul slavilor moravieni si in finalchiar al cneazului Rastislav (846-870), care s-a raasculat impotriva regeluigerman. In incercarea de a contrabalansa politica de for taa a lui LudovicGermanicul si de a stopa expansiunea germanaa spre raasaarit, Rostislav a pusbazele unei organizatii bisericesti moraviene si astfel a incercat o apropierepoliticaa de Bizant2[2], solicitand misionari din imperiu care saa definitivezeorganizarea acestei biserici. In acest context au fost trimisi fratii Constantin(Chiril) si Metodiu care au contribuit de o manieraa decisivaa in crearea la acestepopulatii slave a unei biserici crestine de orientare raasaariteanaa. Urmasul luiRostislav, Svatopluc (870-894), desi a obtinut puterea cu ajutorul lui LudovicGermanicul, a paastrat independenta cnezatului Moraviei Mari, consfintitaaprintr-un tratat datat in anul 874, cunoscut ca tratatul de la Forchheim. Dupaaacest moment autoritatea Moraviei Mari sa extins si asupra Pannoniei, unde adomnit Pribina ca vasal al germanilor, dar si asupra teritoriilor locuite de slavi pecursurile Elbei si Oderului. Sub urmasii lui Sviatopluc, cnezatul Moraviei Mari vatrece printr-o perioadaa de lupte interne, care in majoritatea cazurilor au dus lasepararea unor triburi slave, lucru ce a slaabit puterea militaraa a cnezatului si inanii 905-906 Moravia Mare a caazut sub loviturile triburilor maghiare, ce aucucerit o parte a teritoriilor slovace. Din acest moment are loc separareadrumurilor slovacilor de cele ale cehilor, ultimii constituindu-se in cnezat separatde cel al Moraviei Mari.

Cnezatul slavilor cehi s-a format incaa din secolele VII-VIII, dar a fost parteintegrantaa din cnezatul Moraviei Mari, procesul de separare etnicaa si politicaaavand loc la sfarsitul secolului al IX-lea. Cehii au iesit din componenta statuluimoravian cu zece ani inainte de destraamare si sub cneazul Bratislav I au reusitsaa facaa fataa atacurilor maghiare. Boleslav I (935-967) si Boleslav al II-lea(967-999) au finalizat actiunea de constituire a statului ceh, prin anexareateritoriului slavnicilor, ce aveau capitala la Libice si a unei mari paarti dincnezatul moravian dupaa baataalia de la Lech. La sfarsitul secolului al X-lea

statul ceh si cnezatul kievean au ajuns saa aibaa o granitaa comunaa, care a dus lastrangerea relatiilor politice intre cele douaa state nou create si cu tendinteexpansioniste in centrul si estul Europei. Relatiile politice au fost stranse si caurmare a unor caasaatorii dinastice ce au avut loc intre reprezentantii ambelorcurti slave.