apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat...

98
Stiri 3 decembrie 2020, partea a doua Afacerile din comerţ au crescut cu 2% în primele 10 luni. Cîțu: ”Economia îşi revine după perioada grea din martie şi aprilie” InCont.ro , 3 decembrie 2020 Consumul a continuat să crească în luna octombrie, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică, iar economia îşi revine după perioada grea din martie şi aprilie, consideră ministrul Finanţelor Florin Cîţu. "INS a publicat în această dimineaţă (joi, n.r.) cifrele pentru consum în octombrie. Ceea ce estimam pentru economie s-a întâmplat. Consumul continuă să crească, am depăşit nivelul anului trecut, am revenit după perioada grea din martie şi aprilie", a declarat şeful de la Finanţe la Radio Guerrilla, potrivit Agerpres. Pe de altă parte, Cîţu a anunţat că, potrivit execuţiei bugetare pe luna noiembrie, veniturile fiscale au fost mai mari decât în perioada similară a anului trecut. "Avem execuţia la noiembrie, lună care continuă cu veşti bune. Veniturile fiscale sunt mai mari decât anul trecut în noiembrie. Înseamnă că economia îşi revine şi vreau să mulţumesc antreprenorilor, românilor, pentru că într-un an dificil am reuşit împreună să facem lucrurile să funcţioneze", a subliniat ministrul citat. 1

Transcript of apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat...

Page 1: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Stiri 3 decembrie 2020, partea a doua

Afacerile din comerţ au crescut cu 2% în primele 10 luni. Cîțu: ”Economia îşi revine după perioada grea din martie şi aprilie” InCont.ro, 3 decembrie 2020 Consumul a continuat să crească în luna octombrie, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică, iar economia îşi revine după perioada grea din martie şi aprilie, consideră ministrul Finanţelor Florin Cîţu.

"INS a publicat în această dimineaţă (joi, n.r.) cifrele pentru consum în octombrie. Ceea ce estimam pentru economie s-a întâmplat. Consumul continuă să crească, am depăşit nivelul anului trecut, am revenit după perioada grea din martie şi aprilie", a declarat şeful de la Finanţe la Radio Guerrilla, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, Cîţu a anunţat că, potrivit execuţiei bugetare pe luna noiembrie, veniturile fiscale au fost mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

"Avem execuţia la noiembrie, lună care continuă cu veşti bune. Veniturile fiscale sunt mai mari decât anul trecut în noiembrie. Înseamnă că economia îşi revine şi vreau să mulţumesc antreprenorilor, românilor, pentru că într-un an dificil am reuşit împreună să facem lucrurile să funcţioneze", a subliniat ministrul citat.

Conform INS, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna octombrie 2020, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 1,3%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,8%) şi la vânzările de produse nealimentare (+3,3%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 6,5%.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2020, comparativ cu luna precedentă a crescut pe ansamblu cu 1,8% datorită creşterilor înregistrate la

1

Page 2: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

vânzările de produse nealimentare (+2,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,8%).

Lanțul de cafenele Coffee Island reintră în România Retail Lanțul de cafenele Coffee Island reintră în România Profit.ro scris astăzi, 10:00

Lanțul de cafenele Coffee Island va deschide primul magazin din București, reintrând astfel în România. Coffee Island are sediul central în Grecia și este una din primele 10 rețele de cafenele la nivel european. Lanțul a închiriat o suprafață la parterul proiectului de clădire J8 Office Park, dezvoltat de Portland Trust. Anterior, Coffee Island a deschis ,în 2012, în franciză, și o cafenea în Timișoara, în centrul comercial Iulius Mall. La acest moment, însă, nici pe site-ul companiei elene și nici pe cel al centrului comercial nu mai apare respectiva cafenea. Reprezentanții mall-ului au confirmat pentru Profit.ro că respectiva cafenea nu mai operează acolo.

Kaufland deschide al treilea magazin din Târgoviște și ajunge la o rețea de 136 de hipermarketuri în România Andra Imbrea 3 Dec 2020 -

Kaufland România inaugurează la Târgoviște magazinul cu numărul 136 al rețelei naționale, investiție prin care creează peste 100 de noi locuri de muncă.

Situat pe Strada Aleea Mănăstirea Dealu, Nr. 2C, Târgoviște, jud. Dâmbovița, cel de-al treilea magazin Kaufland din oraș are o suprafață totală

2

Page 3: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

de peste 4.900 metri pătrați, dintre care peste 3000 de metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare.

Cu ocazia deschiderii, clienții vor fi așteptați cu reduceri și promoții speciale. În această perioadă, programul de lucru va fi de la 06.30 și până la 21.00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la 08.00 la 20.00.

Parcarea oferă 292 de locuri, din care 14 pentru persoane cu dizabilități, 8 pentru părinți și 12 rasteluri pentru biciclete. Magazinul este dotat cu un raion extins de pește proaspăt, cu un sortiment variat, legume fructe, produse proaspete la virtina cu servire asistată, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

Hipermarketul este prevăzut cu 8 case de marcat standard, din care una dedicată persoanelor cu dizabilități și alte 4 case express tip self-service.

Magazinul este dotat în exterior și cu un Grill, unde clienții pot găsi mâncăruri gustoase, gata preparate. În galeria comercială a magazinului, clienții au acces și la o zonă de Food Court, ce cuprinde o cofetărie și o pizzerie, precum și o farmacie, un punct de telefonie mobilă Vodafone și un magazin de accesorii GSM.

Magazinul promovează sustenabilitatea și oferă clienților acces la trei infrastructuri ecologice:

La intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalajele ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi drept răsplată pentru comportamentul ecologic cupoane cu 50% reducere pentru cumpărarea altora noi, la alegere din produse selecționate, conform campaniei lunare. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.

În parcare, clienții vor avea la dispoziție o stație e-charge de încărcare rapidă a mașinilor electrice.

Tot în parcare, clienții pot recicla sticle din plastic, de sticlă sau doze din aluminiu, folosind automatul de reciclare tip self-service. Aici pot depune trei tipuri de ambalaje - PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.

3

Page 4: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 136 de magazine în România. 03 Dec 2020 - Angela Alexandru

Cu vânzări cu 150% mai mari de Black Friday, Republica BIO vrea să ajungă pe raftul marilor rețele de retail

Republica BIO, unul dintre cei mai importanți retaileri online cu produse destinate sănătății, a înregistrat în săptămâna cu Black Friday vânzări cu 150% mai mari față de perioada similară a anului trecut și o creștere cu 127% a numărului de comenzi.

Numărul vizitatorilor din magazin a crescut cu 80%, în perioada 9-15 noiembrie 2020, față de aceeași perioadă din 2019, traficul venind preponderent din orașele mari precum București, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași.

“Am anticipat creșterea de anul acesta, alimentată de reorientarea multor persoane către shoppingul online și de preocuparea românilor pentru produse sănătoase, astfel că ne-am pregătit temeinic din timp. În luna octombrie am făcut tranziția către un depozit mult mai mare pentru a crește capacitatea de procesare a comenzilor, o schimbare planificată încă de la sfârșitul anului trecut, am făcut stocuri suficiente în special la produse alimentare, suplimente și superalimente și am suplimentat resursele umane” declară Ciprian Stancu, Fondatorul Republica BIO.

Printre categoriile cu cele mai mari creșteri se numără produsele alimentare cu 187%, suplimentele alimentare cu 273% și îngrijire aromatică cu 646%. Și categoria de superalimente a crescut cu 120%, în timp ce produsele apicole românești au înregistrat o creștere de 91%.

Peste 50% dintre comenzi au fost achitate prin plată electronică, fie cu cardul, fie prin transfer bancar.

“A fost un an intens, plin de provocări, în care am reușit să scalăm magazinul online pentru a face față numărului mare de clienți, dar și să

4

Page 5: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

lansăm produsele planificate pentru 2020. Mă refer în special la mult așteptata gamă de cereale de mic-dejun BIO pentru copii. Preocuparea părinților ca alimentația copiilor să fie din ce în ce mai sănătoasă este la cote maxime, de aceea am decis să intrăm într-o categorie nouă cu o alternativă curată și sănătoasă pentru micul dejun al micuților noștri” a continuat Ciprian Stancu.

Pentru 2021 compania românească și-a propus diversificarea accelerată a portofoliului de produse proprii și încheierea a cel puțin un parteneriat strategic cu o rețea internațională de retail fizic, pentru a face disponibile pe rafturile supermarketurilor și hipermarketurilor produsele certificate marca Republica BIO.

În paralel, compania va continua să investească în tehnologie, în integrarea inteligenței artificiale în platformă și implementarea roboticii în procesul de fulfillment.

Republica BIO este unul dintre cei mai importanți retaileri online din România cu peste 5000 de produse destinate sănătății. Republica BIO deține un portofoliu important de alimente, suplimente și superalimente marcă proprie, produse de înaltă calitate: bio, raw, neiradate, fără conservanți sau

5

Page 6: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

metale grele, din ingrediente de origine non-China. De asemenea, este importator exclusiv în România al brandurilor Manuka Lab și Melora.

ECO-BON, proiect prin care se oferă tichete de cumpărături celor care reciclează PET-urile Angela Alexandru03 Dec 2020 - Știri și Noutăți

Compania Coca-Cola HBC România, în parteneriat cu lanțul de magazine PENNY și GreenPoint Management, lansează proiectul ECO-BON prin care consumatorii care colectează separat ambalaje PET sunt recompensați cu vouchere de cumpărături.

Campania pilot se desfășoară sub îndemnul Colectăm. Reciclăm. RePETăm. Consumatorii care colectează separat ambalaje PET și le aduc la punctele de colectare din magazinele PENNY partenere sunt recompensați cu apă minerală naturală Dorna în ambalaj din 100% PET reciclat (rPET) și tichete pentru cumpărături în plus la PENNY.

Campania face parte din platforma de protejare a mediului a Sistemului Coca-Cola România, După noi, strângem tot noi și se desfășoară în intervalul 27 noiembrie 2020 – 10 ianuarie 2021, în 3 magazine PENNY din orașul Brașov: cel de pe strada Carpaților 14, strada Aluminiului 6 și strada Prunului 3A.

Prin intermediul proiectului se dorește încurajarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător și demonstrarea importanței colectării selective a PET-urilor pentru producerea de noi ambalaje. ECO-BON reprezintă un sistem de colectare bazat pe principiile economiei circulare - deșeurile reciclabile devin resurse. 

Consumatorii sunt așteptați la punctele de colectare instalate în parcarea magazinelor PENNY partenere cu 10 ambalaje din PET, în schimbul cărora vor primi 2 tichete emise de aparatul colector, astfel:

În schimbul tichetului #1, consumatorii vor primi o apă minerala naturala Dorna plată sau carbogazificată la 500 ml, gratuită.

În schimbul tichetului #2, consumatorii vor beneficia de cumpărături extra în magazinele PENNY partenere, astfel: dacă se adună 3 astfel de tichete, acestea se vor putea schimba cu un ECO-BON în valoare

6

Page 7: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

de 15 lei. La 5 tichete adunate, se beneficiază de un ECO-BON în valoare de 25 lei, la care se adaugă un bonus de 5 lei.

Proiectul ECO-BON este lansat de compania Coca-Cola HBC, parte a Sistemului Coca-Cola în România, în parteneriat cu lanțul de magazine PENNY și GreenPoint Management, companie ce activează în domeniul gestionării deșeurilor de ambalaje.

DIVERSE

AGRO MARKETING 95 KFT, o companie din Ungaria, a cerut insolvenţa FRESCOVERDE J.P. 03 decembrie

AGRO MARKETING 95 KFT, o companie din Ungaria, a solicitat aplicarea Legii 85/2014 împotriva FRESCOVERDE SRL, compania care construieşte bucata de autostradă Râşnov-Cristian, iar această cerere de insolvenţă a dus la constituirea Dosarului nr.4633/30/2020 de la Tribunalul Bucureşti, conform portal.just.ro.

Înfiinţată în decembrie 2006, societatea FRESCOVERDE SRL, având ca obiect de activitate "prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor", a înregistrat în anul 2019 un profit net de 726.602 de lei la o cifră de afaceri de 10.424.566 de lei. Anul trecut, compania a avut un număr mediu de 39 de angajaţi, conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice (mfinante.gov.ro).

FRAUDE BANI EUROPENI! ROMÂNIA, AVERTIZATĂ DE UE! Agroinfo 03 decembrie 2020

NOTIFICARE DE LA UE! Astăzi, 3 decembrie, Comisia a decis să trimită avize motivate Irlandei și României din cauza neîndeplinirii obligației de a comunica transpunerea normelor UE în legislația lor națională privind combaterea fraudelor vizând interesele financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal, anunță un comunicat al Reprezentanței în România a Comisiei Europene, transmis pentru AGROINFO.

Statele membre trebuiau să informeze Comisia până în iulie 2019 cu privire la măsurile luate pentru punerea în aplicare a directivei. Aceste norme cresc nivelul de protecție a bugetului UE prin armonizarea definițiilor, a sancțiunilor și a perioadelor de limitare ale infracțiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii.

7

Page 8: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

De asemenea, directiva pune bazele competenței materiale a Parchetului European (EPPO), care va investiga, va urmări penal și va obține sancționarea acestor infracțiuni. Comisia a deschis procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor trimițând câte o scrisoare de punere în întârziere Irlandei și României în septembrie 2019.

În urma avizelor motivate de astăzi, statele membre în cauză au la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor expuse de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Namibia vinde 170 de elefanți din cauza secetei și conflictelor dintre oameni și animale. Statul ar fi fost acuzat că îi măcelărește 03.12.2020

Elefanții din Namibia sunt amenințați de lipsa de resurse și apă, intrând în conflicte cu localnicii. Foto: Profimedia Images

Namibia a scos la vânzare 170 de elefanţi vii pentru a reduce efectivele acestora de pe teritoriul său, parţial ca urmare a conflictelor tot mai numeroase dintre oameni şi animalele din această specie pe cale de dispariţie, care nu pot fi sacrificate din cauza presiunii internaţionale, relatează joi AFP.

Un anunţ publicitar apărut miercuri în cotidianul guvernamental New Era oferea spre vânzare 170 de elefanţi "de mare valoare" cumpărătorilor interni şi internaţionali, potrivit Agerpres.

Ţară semi-aridă din sudul Africii, cu o populaţie puţin numeroasă, Namibia găzduieşte aproximativ 28.000 de pahiderme, potrivit ministrului Mediului, Pohamba Shifeta.

Ministrul a declarat pentru AFP că guvernul din care face parte a ales să vândă elefanţi vii din mai multe motive, în special din cauza numărului lor în creştere.

8

Page 9: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

"Unele state s-au plâns că Namibia măcelăreşte elefanţii masculi", a precizat oficialul. "În schimb, am decis, după ce am făcut unele cercetări, să îi vindem", a adăugat el.

Potrivit ministerului, animalele au fost scoase la vânzare după "constatarea unei necesităţi de reducere a populaţiei acestora din cauza secetei şi a creşterii numărului de exemplare, care au dus la conflicte între oameni şi elefanţi".

Prin declararea independenţei statului, în 1990, numărul elefanţilor din Namibia a scăzut la aproximativ 5.000 de exemplare, însă a crescut brusc după stabilirea unui program de protecţie, salutat la nivel mondial.

Potrivit anunţului publicitar, urmează să fie capturate grupuri întregi de elefanţi pentru a nu fi lăsate în urmă exemplare mici sau tinere.

Shifeta a subliniat că Namibia nu are intenţia de a vinde elefanţii într-o manieră imprudentă. "Trebuie să ne asigurăm că ţările au condiţii propice" pentru a-i primi, a subliniat ministrul.

Pentru exportarea acestor animale, cumpărătorii vor trebui să se asigure că exigenţele Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) sunt îndeplinite, atât în ţara de export, cât şi în ţara de import, astfel încât tranzacţia să fie autorizată, se indică în anunţul menţionat.

Namibia a scos la vânzare 100 de bivoli sălbatici în luna octombrie. În iunie 2019 - după ce în luna precedentă a fost declarată stare de dezastru natural din cauza secetei - ţara a oferit de asemenea spre vânzare o mie de animale, printre care 600 de bivoli, 150 de gazele springbok, 60 de girafe şi 28 de elefanţi. Obiectivul a fost, potrivit Ministerului Mediului, limitarea pierderilor la nivelul efectivelor de animale şi obţinerea a 1,1 milioane de dolari, destinaţi conservării speciilor. Editor : A.C.

GLOBAL

Preţurile mondiale la alimente au înregistrat în noiembrie cel mai mare salt din ultimii şapte ani 03 dec, 2020 | Agerpres

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în luna noiembrie, pentru a şasea lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel de după luna decembrie 2014, însă creşterea înregistrată luna trecută a fost cel mai mare salt înregistrat pe parcursul unei singure luni după

9

Page 10: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

iulie 2012, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În noiembrie 2020, acest indice a crescut până la 105 puncte, de la o valoare de 101 puncte în luna octombrie (o cifră revizuită uşor în sus faţă de valoarea iniţială de 101,9 puncte). FAO a subliniat că factorul principal care a stat la baza salutului de luna trecută a fost creşterea cu 14,5%, de la o lună la alta, a preţului uleiurilor vegetale ca urmare a unei majorări a preţurilor la uleiul de palmier în condiţiile scăderii stocurilor mondiale. "Similar, preţurile la ulei de rapiţă şi uleiul de floarea soarelui au continuat să crească pe fondul livrărilor limitate", a adăugat FAO.

Preţurile la cereale au înregistrat o creştere mai modestă de 2,5% în noiembrie, comparativ cu luna octombrie, dar una de 19,9% raportat la aceeaşi lună a anului trecut. "Preţurile la export pentru grâu au continuat să crească în noiembrie, în mare parte ca urmare a restrângerii perspectivelor privind exporturile şi recolta în Argentina. Preţurile la porumb au crescut şi ele în noiembrie, pe fondul continuării achiziţiilor mari de către China, în contextul unor noi reduceri ale estimărilor de producţie în SUA şi Ucraina, ambele ţări mari exportatori", a precizat FAO.

Preţurile la zahăr au urcat cu 3,3%, comparativ cu luna octombrie pe fondul îngrijorărilor cu privire la noi deficite de producţie globală în sezonul 2020/21, după ce evoluţiile meteo nefavorabile au afectat perspectivele culturilor din Uniunea Europeană, Rusia şi Thailanda. Preţurile la lactate au urcat cu 0,9%, comparativ cu luna precedentă, la fel ca şi preţurile la carne, însă FAO a menţionat faptul că este pentru prima dată după luna ianuarie anul curent când indicele preţurilor la carne a crescut de la o lună la alta.

Tot joi, FAO şi-a revizuit în jos, pentru a treia lună consecutiv, estimările privind producţia mondială de cereale în 2020. Conform noilor estimări, producţia mondială de cereale în 2020 va fi de 2,742 miliarde tone, faţă de 2,750 miliarde tone cât estima anterior. În pofida acestei revizuiri, recolta mondială de cereale în acest an va atinge un nivel record, fiind cu 1,3% mai mare faţă de cea din anul anterior. "Privind în perspectivă, semnatul grâului de iarnă pentru 2021 se derulează în emisfera nordică iar în mai multe ţări mari producătoare însămânţările sunt aşteptate să crească ca urmare a unor preţuri mai bune...În Uniunea Europeană, după o reducere a suprafeţelor cultivate în 2019, însămânţările de grâu sunt aşteptate să înregistreze o revenire substanţială", susţine FAO. În aceste condiţii, FAO se aşteaptă ca

10

Page 11: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

stocurile mondiale de cereale la finalului sezonului 2021 să ajungă la 866,4 milioane de tone, în scădere cu 9,6 milioane de tone faţă de precedenta estimare publicată luna trecută.

UNIUNEA EUROPEANA

Comisia Europeană a adoptat strategia privind „Rămânerea în siguranță față de COVID-19 în cursul iernii” 3 decembrie 2020, 13:40 Sanatate Update articol: 03.12.2020, 13:40

Comisia Europeană a adoptat, ieri, o strategie pentru gestionarea sustenabilă a pandemiei în lunile de iarnă care urmează, perioadă în care riscul transmiterii virusului poate crește din cauza unor circumstanțe specifice, cum ar fi reuniunile în interior. Strategia recomandă continuarea vigilenței și a prudenței pe tot parcursul iernii și în 2021, când se vor pune la dispoziție pe scară largă vaccinuri sigure și eficace. Ulterior, Comisia va pune la dispoziție orientări suplimentare cu privire la eliminarea treptată și coordonată a măsurilor de limitare a răspândirii virusului.

O abordare coordonată în întreaga UE este esențială pentru a oferi claritate populației și pentru a evita recrudescența răspândirii virusului în perioada sărbătorilor de sfârșit de an. Orice relaxare a măsurilor ar trebui să țină seama de evoluția situației epidemiologice și de existența unor capacități suficiente de testare, de depistare a contacților și de tratare a pacienților, potrivit Comisiei.

Vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „În aceste vremuri extrem de dificile, îndrumarea statelor membre cu privire la promovarea unei abordări comune a sezonului de iarnă și, în special, la modul de gestionare a perioadei de sfârșit de an, are o importanță vitală. Trebuie să limităm viitoarele focare de infecție în UE. Numai printr-o astfel de gestionare sustenabilă a pandemiei vom evita noi restricții de deplasare și alte restricții nedorite și vom învinge pandemia împreună.”

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „În Europa, la fiecare 17 secunde, o persoană își pierde viața din cauza COVID-19. Este posibil ca situația să se stabilizeze, dar rămâne delicată. Ca orice altceva în acest an, sărbătorile de sfârșit de an vor fi diferite. Nu putem periclita eforturile depuse de noi toți în ultimele săptămâni și luni. În acest an, salvarea de vieți omenești trebuie să aibă prioritate față de sărbătoriri. Dar cu vaccinurile la orizont, există și speranță.

11

Page 12: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Toate statele membre trebuie de acum să fie pregătite să demareze campanii de vaccinare și să pună la dispoziție vaccinuri pe scară largă și cât mai repede posibil, de îndată ce un vaccin sigur și eficace devine disponibil.”

Măsuri de control recomandate

Strategia privind rămânerea în siguranță față de COVID-19 în cursul iernii recomandă măsuri de menținere sub control a pandemiei până când vaccinurile sunt disponibile pe scară largă. Ea se axează pe:

Distanțarea fizică și limitarea contactelor sociale, esențiale în lunile de iarnă, inclusiv în perioada de vacanță. Măsurile ar trebui să fie țintite și să fie bazate pe situația epidemiologică locală pentru a limita impactul lor social și economic și pentru a le spori acceptarea de către populație.

Testarea și depistarea contacților, esențiale pentru detectarea cazurilor grupate și stoparea transmiterii. Majoritatea statelor membre dispun în prezent de aplicații naționale de depistare a contacților. Serverul european de acces pentru interoperabilitate (EFGS) permite depistarea transfrontalieră a contacților.

Călătoriile în siguranță, în condițiile unei posibile creșteri a numărului de călătorii în timpul vacanțelor de sfârșit de an, care necesită o abordare coordonată. Infrastructura de transport trebuie să fie pregătită, iar cerințele de carantinareCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, care poate fi necesară atunci când situația epidemiologică din regiunea de plecare este mai gravă decât cea din regiunea de destinație, trebuie comunicate în mod clar.

Capacitatea de asistență medicală și personalul medical: ar trebui instituite planuri de continuitate a activităților unităților sanitare, pentru a asigura faptul că focarele de COVID-19 pot fi gestionate, iar accesul la alte tratamente poate fi menținut. Achizițiile publice comune pot corecta deficitele de echipamente medicale.

Oboseala de a lupta cu pandemia și stresul psihologic sunt reacții naturale în situația actuală. Statele membre ar trebui să urmeze orientările Regiunii Europene a Organizației Mondiale a Sănătății vizând revigorarea sprijinului public pentru a combate oboseala de a lupta cu pandemia. Sprijinul psihosocial ar trebui, de asemenea, intensificat.

Strategiile naționale de vaccinare. Dacă este necesar, Comisia este pregătită să sprijine statele membre în aplicarea planurilor lor de punere la dispoziție pe scară largă a vaccinurilor și a celor de vaccinareCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••. O abordare comună în întreaga UE în ceea ce privește certificatele de

12

Page 13: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

vaccinare ar putea consolida răspunsul în materie de sănătate publică în statele membre și încrederea cetățenilor în efortul de vaccinare.

Strategia se bazează pe recomandări anterioare, cum ar fi foaia de parcurs europeană din aprilie privind eliminarea treptată a măsurilor de limitare a răspândirii virusului, comunicarea din iulie privind pregătirea pe termen scurt și comunicarea din octombrie privind măsurile suplimentare de răspuns la COVID-19. Primul val al pandemiei în Europa a fost limitat cu succes prin măsuri stricte, dar relaxarea lor prea rapidă în cursul verii a dus la o recrudescență în toamnă.

Cât timp nu este disponibil un vaccin sigur și eficace și o mare parte a populației nu este imunizată, statele membre ale UE trebuie să continue eforturile lor de atenuare a pandemiei, urmând o abordare coordonată, astfel cum a solicitat Consiliul European.

La începutul anului 2021 vor fi prezentate recomandări suplimentare pentru conceperea unui cadru cuprinzător de control al COVID-19, pe baza cunoștințelor și a experienței acumulate până în prezent și a celor mai recente orientări științifice disponibile.

„Agricultura UE nu este pe direcția bună pentru a atinge țintele de mediu și climă” conform unui studiu comandat chiar de Comisia Europeană Bruxelles, 3 decembrie 2020 

În ședința Comisiei de Agricultură din Parlamentul European (AGRI) de la începutul acestei săptămâni, Comisia Europeană a prezentat, la doar 6 luni de la aprobarea celor două strategii „Farm to Fork” și Biodiversitate, rezultatele studiului „Green Deal și Politica Agricolă Comună: Implicații la nivelul politicilor publice pentru adaptarea practicilor agricole și conservarea resurselor naturale ale UE”. Rezultatele studiului nu sunt deloc îmbucurătoare pentru fermierii europeni și, implicit, pentru fermierii din România. Astfel, Comisia Europeană prin direcția de specialitate va propune fiecărui stat membru un set de 15 recomandări, care vor ține cont de evaluările specifice de țară și vor încerca să mențină un echilibru între aspectele economice, de mediu, de climă și sociale ale fiecărui stat membru.

Conform eurodeputatei Carmen Avram, membră în Comisia AGRI: „Va fi foarte interesant de văzut care va fi pachetul de 15 recomandări pentru România pentru atingerea țintelor ambițioase ale Pactului Verde European, în condițiile în care agricultura românească este caracterizată de o

13

Page 14: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

agricultură preponderent de subzistență sau semi-subzistență, slab tehnologizată, cu o fragmentare foarte mare a terenului agricol, cu o slabă asociere a fermierilor, o populație rurală afectată de sărăcie într-un procent de aproape 50% și cu o suprafață agricolă cultivată sub 2,4% în regim ecologic”.

Se remarcă faptul că studiul Comisiei vine la o lună distanță după ce Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii (USDA) a publicat rezultatele analizei impactului Green Deal asupra agriculturii europene și mondiale, cu concluzii foarte alarmante pentru fermierii europeni, respectiv:

Producția va scădea în UE cu 12% Prețurile la alimente în UE vor crește cu 17% Importurile vor crește cu 2% Exporturile se vor reduce cu 20% Profitul fermierilor va scădea cu 16%

Deși concluziile studiului Comisiei nu sunt atât de concrete ca cele ale USDA, totuși îngrijorările care se desprind sunt în principal că țintele de mediu și climă prevăzute în cele două Strategii „Farm to Fork” și Biodiversitate, nu sunt foarte clar stabilite, detaliate și nici nu menționează cum vor fi transpuse în ținte naționale de către statele membre. 

Mai mult, cadrul de monitorizare a indicatorilor de performanță stabiliți de către Comisie pentru atingerea țintelor ambițioase de mediu și climă este departe de a putea înregistra progresul pe care statele membre ar trebui să îl aibă până în 2030. Pentru a se asigura că țintele stabilite pentru 2030 vor fi atinse, Comisia nu propune un plan clar de măsuri corective și, în același timp, coercitive pentru statele membre care se îndepărtează de la aceste ambiții de mediu și climă.

Prezența Comisarului European pentru Agricultură, Janusz Wojcieckowski, în Comisia AGRI, din data de 1 decembrie a.c., nu a adus clarificări suplimentare și nici nu a lăsat impresia că instituția pe care o reprezintă este pregătită să îndepărteze aceste îngrijorări și să liniștească fermierii europeni. 

Comisarul european s-a limitat să comunice că se pregătesc recomandări specifice pentru fiecare stat membru în parte, care vor fi publicate la jumătatea acestei luni. Deși Comisia Europeană prin direcția de specialitate va propune fiecărui stat membru un set de 15 recomandări, acestea nu vor fi nici direcționate, nici obligatorii, fiind la latitudinea fiecăruia să își stabilească țintele naționale.

14

Page 15: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Committee on Agriculture and Rural Development 01 December 2020,

https://multimedia.europarl.europa.eu/en/committee-on-agriculture-and-rural-development_20201201-0900-COMMITTEE-AGRI_vd

07-12-2020 - 17:15 EU agriculture after Brexit

AGRI , József Antall (4Q2), Brussels

The AGRI Committee will hold a Public Hearing on “EU agriculture after Brexit” with remote participation. The hearing is intended to tackle the impact of Brexit on agricultural trade flows, including the particular situation of Ireland and the protection of geographical indications. Experts representing EU Agriculture and Agri-Food will present their views on the above-mentioned issues, with focus on the most affected sectors/Member States. The European Commission will particularly address the protection of geographical indications and designations of origin. Presentations will be followed by a Q&A session with AGRI Members.

Draft programme (PDF - 15 KB)

Prin tratatul Mercosur se elimină taxele la importurile de soia modificată genetic, în UE meatmilk 3 decembrie 2020

15

Page 16: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Procedura dificilă de ratificare a acordului UE-Mercosur este menținută din cauza unei combinații a crizei de sănătate COVID-19 și a criticilor considerabile din partea statelor membre. Partenerul EURACTIV, Efeagro, aruncă o privire asupra stării actuale. Iată constatările specialiștilor agenției spaniole Efe:

O procedură complex Intrarea în vigoare a acordului, stabilit pentru a crea o zonă comercială între UE27 și țările Mercosur, Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, va fi complexă. Procedura de ratificare a acordului este în curs de lansare, unele chiar contestând conținutul acordului comercial. În special, politica de mediu a Braziliei este pusă sub semnul întrebării de unele state membre.

Acordul UE-Mercosur a fost încheiat în 2019, după aproape 20 de ani de negocieri. Acesta stabilește cea mai mare zonă de liber schimb pe care UE a creat-o vreodată, acoperind o piață de 780 de milioane de oameni și liberalizând majoritatea schimburilor agricole.

Deși oferă unele oportunități de piață pentru fermierii și companiile din UE, mulți producători europeni se tem că acordul va permite un acces mai bun pe piață pentru marii giganți agricoli, precum Brazilia și Argentina.

Critica și calendarul UE

Comisia Europeană traduce acum acordul în toate limbile oficiale ale UE și se așteaptă să îl transmită Consiliului în următoarele luni.

După aprobarea Consiliului, acordul se va îndrepta către Parlamentul European și, având în vedere discuțiile recente despre acord, deputații și guvernele UE ar putea chiar să treacă la eliminarea acordului.

În octombrie, Parlamentul European a avertizat că nu va ratifica acordul așa cum este, din cauza politicii de mediu a președintelui brazilian Jair Bolsonaro.

16

Page 17: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Franța, Olanda și Austria au anunțat deja că nu vor ratifica acordul dacă Brazilia nu își îmbunătățește acțiunile în materie de mediu. Multe ONG-uri și-au exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa măsurilor de protejare a pădurii tropicale amazoniene.

Organizațiile agricultorilor și cooperativelor spaniole cer garanții pentru „reciprocitate” și condiții de concurență echitabile între UE și Mercosur.

O zonă de liber schimb

Cu toate acestea, în ceea ce privește avantajele comerciale, acordul este unul atractiv. Acordul va elimina tarifele pentru 99% din comerțul agricol al UE, va deschide piețe pentru 88% din bunurile agricole ale UE și va elimina taxele vamale pentru 91% din exporturile globale ale UE.

„Dialogul, incluziunea femeilor și a tinerilor sau aspectele de mediu sunt părți sociale și politice care pot stimula dezvoltarea durabilă în regiune”, a declarat pentru Efeagro Institutul Interamerican de Cooperare în Agricultură, subliniind „sprijinul și consolidarea UE-Mercosur relații, dincolo de aspectele economice. ”

Taxele pentru soia vor fi anulate

Reducerile taxelor vamale se vor aplica țărilor Mercosur pentru fructe și legume, în timp ce taxele pentru produsele din soia vor fi eliminate complet.

Pentru produsele agricole sensibile precum carnea de vită, orezul, păsările de curte și zahărul, acordul include clauze de salvgardare, inclusiv măsuri fitosanitare și veterinare. Acordul va proteja, de asemenea, aproximativ 350 din indicațiile geografice (IG) ale UE pe piața Mercosur.

Pentru companiile agroalimentare spaniole și europene, acordul înseamnă reduceri de taxe vamale aplicate vinului, băuturilor spirtoase, băuturilor răcoritoare, ciocolatei, produselor lactate, unor fructe și legume, precum și uleiului de măsline.

În timp ce multe organizații de fermieri din statele Mercosur au salutat acordul, organizațiile care reprezintă fermierii din Europa au fost foarte critici cu privire la acord. De exemplu, fermierii spanioli și din UE sunt îngrijorați de creșterea importurilor de carne de vită și suc de portocale din blocul Mercosur.

În 2019, UE a avut un surplus comercial global cu Mercosur de 5,131 miliarde EUR, conform cifrelor Comisiei Europene. Cu toate acestea, UE a

17

Page 18: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

înregistrat un deficit comercial de 13,859 miliarde EUR pentru comerțul său cu produse agroalimentare.

.....................................

Industria, exporturile şi consumul au tras economiile est-europene afară din criză în trimestrul trei, sectorul auto având un rol important, însă analiştii cred că noi probleme se apropie rapid

Economistul-şef al ministerului de finanţe din Polonia a avertizat că pandemia de COVID-19 s-ar putea să fi schimbat ireversibil structura cheltuielilor sau chiar să fi descurajat populaţia să cheltuiască în următoarele luni. Bogdan Cojocaru 02.12.2020,

Marile economii din Europa de Est au avut evoluţii peste aşteptări în trimestrul trei, propulsate mai ales de exporturi. În Polonia creşterea a fost sprijinită puternic şi de cererea internă, iar în Ungaria şi Cehia s-a remarcat în plus cadenţa mai ridicată a fabricilor din industrie.  În Polonia, cea mai mare economie din regiune, exporturile puternice au contribuit semnificativ la creşterea trimestrială de aproape 8% înregistrată în perioada iulie-septembrie. Această valoare reprezintă o ajustare în sus a estimării iniţiale, de 7,7%, făcută de institutul de statistică al ţării. Polonia recuperează astfel o mare parte din cât a pierdut în trimestrul doi, când PIB-ul a scăzut cu 9%. În ritm anualizat, economia s-a contractat cu 1,5%.

Exporturile nete au contribuit cu 1,7 puncte procentuale la creşterea PIB-ului, faţă de 1,1 puncte în trimestrul doi. Alături de revenirea puternică a consumului privat, acestea au ajutat la recuperarea a trei sferturi din pierderile economice cauzate de măsurile de lockdown impuse la nivel naţional în primăvară, scrie Dziennik Gazeta Prawna.

Trimestru la trimestru, în perioada iulie-septembrie valoarea brută adăugată  de industrie a fost de aproape 18%, iar cheltuielile de consum ale gospodăriilor au crescut cu 14%, potrivit statisticii oficiale. Economistul-şef al ministerului de finanţe Lukasz Czernicki a apreciat, într-un interviu pentru Dziennik Gazeta Prawna, că pandemia de COVID-19 s-ar putea să fi

18

Page 19: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

schimbat ireversibil structura cheltuielilor sau chiar să fi descurajat populaţia să cheltuiască în următoarele luni.

Cehia, cea mai matură economie dintre fostele state comuniste acum membre ale UE, a crescut cu aproape 7% în trimestrul trei, în ritm trimestrial, ajutată în special de revenirea puternică a consumului gospodăriilor şi cererii externe pentru produsele cehe, scriu analiştii de la ING. Ei au remarcat, de altfel, că multe subcomponente ale PIB au avut evoluţii trimestriale pozitive puternice, dar au scăzut comparativ cu nivelurile din anul anterior.  Un sector care a surprins plăcut este cel al ospitalităţii. Consumul intern a accelerat în trimestrul trei, iar exporturile au explodat cu 26% faţă de trimestrul anterior. Reuters menţionează că încrederea managerilor de fabrici a atins în noiembrie cel mai ridicat nivel de după august 2018, ceea ce dă speranţă că industria manufacturieră poate sta în fruntea rezistenţei economiei în faţa celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, care a lovit ţara mai dur decât primul. Acum, guvernul de la Praga permite redeschiderea limitată a magazinelor de retail şi a restaurantelor, după două luni de inactivitate, pentru a le permite comercianţilor să se pregătească de sezonul sărbătorilor de iarnă.

Fabricile au suferit mai puţin decât în primăvară, când multe dintre ele au fost închise din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare şi opririi cererii.

Luna trecută, comenzile noi pentru industrie au înregistrat cel mai rapid ritm de creştere de după iulie 2018, arată un indicator realizat de Markit. Cehia este o economie puternic orientată spre export, vânzând mai ales bunuri cu valoare adăugată mare, iar industria auto este un motor important al producţiei industriale.

„Măsurătorile din noiembrie confirmă rezistenţa ridicată a industriei interne chiar şi în condiţiile dificile create de această pandemie“, spune Jana Steckerova, economist la Komercni Banka. „Un rol important îl joacă industria din zona euro, în special cea din Germania, unde măsurătorile activităţii au arătat, de asemenea, niveluri ridicate. Acest lucru este benefic firmelor cehe din industrie orientate spre export.“

Economiştii nu se aşteaptă ca revenirea PIB-ului să mai dureze mult, ca o frână acţionând contramăsurile luate de guvern pentru stoparea celui de-al doilea val al pandemiei. Banca centrală estimează că economia se va contracta cu 7,2% în acest an. Economia ungară, depedentă şi ea puternic de industria exportatoare, şi mai ales de sectorul auto, a crescut cu 11,4% în trimestrul trei faţă de cele trei luni anterioare, dar a scăzut cu 4,6% în ritm

19

Page 20: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

anualizat, scrie Budapest Business Journal, care citează datele statistice oficiale.

Trimestrial, valoarea adăugată din industrie a sărit cu peste 24%, iar cea din servicii a urcat cu 10%. Cheltuielile de consum ale gospodăriilor s-au majorat cu 7,4% în trimestrul trei, faţă de cel anterior. În comerţul extern, exporturile au explodat cu aproape 29%, în timp ce importurile au crescut cu doar 19%. Institutul de statistică al Ungariei a calculat că faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea adăugată din sectorul hotelier şi al restaurantelor s-a prăbuşit cu 21%. Analiştii de la ING cred că avansul puternic al PIB-ului din trimestrul trei maschează o revenire incompletă. „Deşi luceşte, nu este aur“, scriu ei, remarcând că „în principal producţia de automobile şi de electronice a stat în fruntea revenirii din criză“.

Cei mai mulţi analişti estimează că economia maghiară va înregistra în acest an o scadere în jur de 6%, însă amploarea depinde de cât de dure vor fi în continuare măsurile de stopare pandemiei. Cei de la ING se aşteaptă la revenirea recesiunii.

ITALIA

Italia interzice participarea oamenilor la slujba din noaptea de Crăciun S.B. Internaţional / 03 decembrie

Italienii nu vor putea participa la slujba din noaptea de Crăciun şi nu se vor putea deplasa între regiuni în perioada sărbătorii, a declarat miercuri un oficial din Ministerul Sănătăţii, în timp ce ţara se luptă cu un nivel ridicat al tatelor de infectare şi al deceselor, informează news.ro.

În ultimele săptămâni, Italia a raportat mai multe cazuri zilnice de decese din cauza noului coronavirus ca oricare altă ţară europeană şi, deşi creşterea a încetinit, guvernul este îngrijorat în privinţa reuniunilor de Crăciun.

Ministrul adjunct al Sănătăţii Sandra Zampa a declarat că slujba din ajunul Crăciunului trebuie să se încheie în jur de ora 8:30 p.m., pentru ca credincioşii să poată reveni în case înainte de ora limită 10 p.m. impusă de carantină. De asemenea, oamenii nu au voie să invite persoane din afara familiei la masa de Crăciun sau la alte sărbători.

"Începând din 20 decembrie, oamenii vor putea călători în afara regiunii lor numai pentru urgenţe, cum ar fi îngrijirea unui părinte singur", a declarat Zampa la televiziunea La7.

20

Page 21: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Guvernul anunţase deja că staţiunile de ski vor fi închise în perioada Crăciunului şi a Anului Nou.

Executivul de la Roma urma se se întrunească miercuri, seara târziu, pentru a decide detaliile restricţiilor pentru următoarele săptămâni, iar premierul să le prezinte joi, într-o conferinţă de presă, potrivit news.ro.

GERMANIA

FrieslandCampina anunță reduceri de personal în Germania, Olanda și Belgia 03 Dec 2020 | de Bogdan Angheluță

FrieslandCampina a anunțat că va accelera implementarea de reducere a costurilor în Germania.

Compania a lansat în urmă cu doi ani o strategie de transformare, însă planurile au suferit modificări ca urmare a pandemiei de COVID-19. Astfel, filiala din Germania va renunța la 195 de angajați. Este un prim semnal de alarmă vizavi de ajustările pe care companiile le vor face în încercarea de a obține în continuare profit. După încheierea crizei sanitare - sau chiar din timpul acesteia - economia va intra, inevitabil, într-o criză financiară generată de scăderea producției industriale.

La jumătatea lunii noiembrie, când FrieslandCampina a reevaluat strategia globală "Our Purpose, Our Plan", CEO-ul Hein Schumacher a menționat că marjele de profit din Olanda, Belgia și Germania rămân sub o anumită presiune, motivând astfel nevoia de a crește productivitatea lanțurilor de aprovizionare din respectivele state.

Mai mult, pentru a putea investi în creșterea performanței companiei în Germania, FrieslandCampina a decis să se concentreze asupra brandurilor puternice, reducând producția în cazul mărcilor mai puțin profitabile.

Pentru a reduce costurile, numărul angajaților din fabricile de lactate din Heilbronn și Cologne va fi redus cu 195. Până la finalul anului viitor, peste 1.000 de angajați din Olanda, Belgia și Germania ar urma să fie concediați. Închiderea fabricii din Rijkevoort, Olanda, din prima parte a acestui an face parte din aceeași strategie, potrivit Foodbev.com.

Printre deciziile luate la jumătatea lunii trecute se mai numără și diversificarea portofoliului secundar și implementarea unei noi strategii de

21

Page 22: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

comercializare a produselor pentru copii pe piețele din sudul Chinei și Hong Kong.

"Nu ne este ușor să luăm aceste măsuri, dar în contextul actual este necesar să accelerăm procesul de implementare a strategiei, astfel încât să generăm o creștere sustenabilă pe piață", a declarat Jan Kruise, Managing Director la FrieslandCampina. "Germania este o piață importantă, strategică pentru noi. Anul acesta am obținut o creștere cu 7% a veniturilor grație brandurilor noastre Landliebe, Chocomel, Valess, Tuffi și Holland Master. Este rezultatul unei strategii comerciale pe care am lansat-o în urmă cu doi ani, și a cărei implementare o vom grăbi."

Nestlé investește aproape 3 mld. euro pentru a reduce impactul activității sale asupra mediului 03 Dec 2020 | de Simona Popa

Planurile gigantului alimentar de a folosi energie electrică 100% regenerabilă până în 2025 și de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră la jumătate până în 2030 sunt bazate pe un program de investiții estimat la aproape trei miliarde de euro în următorii cinci ani.

Sunt printre primii pași făcuți de Nestlé pentru că, la nivel global, targetul companiei este să anuleze gazele cu efect de seră generate de activitatea sa până în 2050.

Datele publicate de Nestlé arată că, în 2018, procesul de producție la nivel global a generat 92 de milioane de tone de gaze cu efect de seră.

Pentru a-și atinge obiectivul ambițios, gigantul elvețian va colabora cu fermierii și furnizorii pentru a promova practicile agricole regenerative, cum ar fi restabilirea „sănătății” solului, susținând că se așteaptă ca până în 2030, dintre ingredientele folosite, peste 14 milioane de tone să provină de la fermieri care folosesc tehnici prietenoase cu mediul.

„Cu aproape două treimi dintre emisiile generate de activitatea noastră provin din agricultură, este clar că agricultura regenerativă și reîmpădurirea

22

Page 23: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

sunt punctele centrale ale drumului nostru către emisii zero. Aceste eforturi vor reduce emisiile și vom îmbunătăți biodiversitatea la scară largă. Vom continua, de asemenea, să eliminăm emisiile cu efect de seră din operațiunile noastre și să îmbunătățim portofoliul de produse”, a declarat Magdi Batato, Executive Vice President și Head of Operations Nestlé.

În cazul reîmpăduririlor despre care vorbește vicepreședintele executiv, compania s-a angajat să planteze în zonele de unde îți asigură ingredientele, cum ar fi uleiul de palmier, câte 20 de milioane de copaci în fiecare an pentru următorii zece ani.

Iar în privința brandurilor, compania vrea să crească numărul de mărci „neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon”, în special prin extinderea gamei plant based.

„Abordarea schimbărilor climatice nu poate aștepta și nici noi. Este imperativ pentru succesul pe termen lung al afacerii noastre. Avem o ocazie unică de a lua măsuri în privința schimbărilor climatice pentru că operăm în aproape fiecare țară din lume și avem tabloul complet pentru a face diferența”, susține Mark Schneider, CEO Nestlé.

Din 2010 și până în prezent, Nestlé a redus emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cu peste 30% per tona de produs. În același timp, la nivel global, Nestlé derulează peste 500 proiecte de economisire a apei în fabricile sale, economisind 3,7 milioane metri cubi de apă pe an, echivalentul a 1.500 de bazine olimpice de înot.

Kraft Heinz va livra mâncare gata preparată în Europa 03 Dec 2020 | de Fulvia Meirosu

După un test finalizat cu succes în Olanda, gigantul alimentar Kraft Heinz a decis să livreze mâncare gata preparată, direct către consumatori, în toată Europa, sub umbrela brandului propriu Honig, de produse semipreparate.

Proiectul pilot a avut loc în timpul primului val de coronavirus, iar rezultatele obținute au determinat compania americană să îl extindă în principalele orașe din Germania, Franța, Italia și Spania.

23

Page 24: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Expansiunea Honig este un exemplu din noua strategie globală de creștere a companiei americane, precizează Bob Rog, managing director Kraft Heinz Benelux. El spune că Benelux va fi zona în care vor fi testate mai multe oportunități de creștere pentru companie și dacă inovațiile vor avea succes aici, vor fi implementate în restul Europei. Kraft Heinz deține în Olanda un centru de excelență și un departament internațional de cercetare, ambele având în total circa 700 de angajați.

Anunțul vine în contextul în care Kraft Heinz a încheiat al treilea trimestru din acest an cu vânzări de 6,44 miliarde de dolari (circa 5,5 miliarde de euro), în creștere față de perioada similară din anul trecut, când veniturile au fost de 6 miliarde de dolari. Cifra de afaceri a companiei pe primele nouă luni din 2020 a fost de 19,2 miliarde de dolari, un avans de 4,4% față de primele nouă luni din 2019, însă profitul s-a diminuat cu 33,7%, până la 579 milioane de dolari.

Unilever testează săptămâna de lucru de patru zile în Noua Zeelandă Angela Alexandru3 Dec 2020 - Știri și Noutăți Unilever, unul dintre cei mai mari jucători din industria bunurilor de larg consum, va testa săptămâna de lucru de patru zile în filiala din Noua Zeelandă. Conceptul are în vedere creșterea productivității, în raport cu bunăstarea și satisfacția lucrătorilor.

Unilever a devenit cea mai recentă companie importantă care testează săptămâna de lucru de patru zile, având la bază ideea că munca flexibilă, testată în pandemie, este viitorul afacerilor, relatează CNN.

Unilever produce și distribuie produse de curățenie în Noua Zeelandă, unde are 81 de angajați, reprezentanții companiei anunțând că vor testa orele de lucru mai scurte pentru tot personalul. Aceștia vor fi lăsați să decidă în care dintre cele patru zile ar prefera să lucreze în fiecare săptămână, fără ca salariul să le fie modificat.

Procesul începe luna aceasta și va fi implementat timp de un an. Progresul angajaților va fi urmărit de Universitatea de Tehnologie Sydney din Australia și va studia efectele programului asupra persoanelor. În urma analizei datelor, compania va decide dacă modul de lucru va fi extins la o scară mai largă în toate țările în care are sedii, inclusiv în România. 

“Sperăm că procesul va face că Unilever să fie prima companie globală care îmbrățișează modalități de lucru cu beneficii tangibile pentru personal și pentru afaceri", a declarat Nick Bangs, directorul general al filialei. „Acesta este un moment interesant pentru echipa noastră și o validare a rolului

24

Page 25: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

catalizator pe care Covid-19 l-a jucat în schimbarea practicilor standard de lucru.”, a completat acesta.

Anul acesta, brandurile deținute de Unilever au anunțart investiția de 1 miliard de euro într-un nou fond pentru climă și natură.

Unilever nu este prima firmă care adoptă această practică în Noua Zeelandă. În 2018, compania locală Perpetual Guardian a testat conceptul și l-a adoptat definitiv, mulțumită fiind de rezultate. Bangs a spus că echipa sa s-a inspirat din concluziile acestui studiu de caz și a început să „creadă că vechile moduri de lucru sunt depășite”.

Companiile mari din alte părți ale lumii încep și ele să se alăture trendului. Anul trecut, echipa Microsoft (MSFT) din Japonia a experimentat închiderea birourilor sale în fiecare vineri din august și a oferit tuturor angajaților o zi de concediu suplimentar în fiecare săptămână. Rezultatele au fost promițătoare: în timp ce timpul petrecut la locul de muncă a fost redus dramatic, productivitatea - măsurată de vânzările pe angajat - a crescut cu aproape 40%, față de aceeași perioadă a anului precedent, a arătat compania.

Săptămânile de lucru de patru zile sunt susținute ca o modalitate de a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată a angajaților. Unele companii au început recent să o încerce pentru a ajuta la combaterea epuizării cauzate de provocările de a lucra în timpul pandemiei. Alte companii se bazează pe lucrul la distanță din motive similare. 

Unilever este o companie globală, care se ocupă de vânzarea unor bunuri de larg consum cu flux comercial ridicat. În România este prezent prin trei fabrici și un sediu central. Printre mărcile firmei se numără: Rexona, Cif, Domestos, Clear, Axe, Coccolino, Dero, Dove, Impulse, Omo, Rexona, Savo, Hellmann's, Knorr, Magnum, Beey Ice.

În România, Unilever South Central Europe are 1.700 de angajați, dintre care aproximativ 600 lucrează în fabrici. Anul acesta, producătorul a   contribuit   la cumpărarea unei unități mobile de terapie intensivă pentru Suceava și a donat   3 milioane de lei pentru a ajuta persoanele afectate din România.

CHINA

“Miracolul porcului” în China: cum transformă tehnologia fermele rurale de porci Leontin Dinulescu La dec. 3, 2020

25

Page 26: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Evoluțiile tehnologice pătrund tot mai mult în agricultură și fermele de creștere a porcilor din China nu fac excepție.

Un articol scris de Xiaowei Wang și apărut în “The Guardian” din Marea Britanie, este foarte sugestiv pentru evoluțiile extrem de rapide și cu un impact extraordinar pentru agricultura tradițională așa cum o știm.

Am selectat cateva paragrafe care reflectă modificările extrem de rapide și de profunde pe care tehnologiile noi, în primul rand Inteligența Artificială (IA), le induc asupra producțiilor agricole tradiționale, dar și pentru că oferă celor interesați o imagine asupra evoluțiilor, preocupărilor și tendințelor din China.

“Guangzhou a fost prima oprire într-o călătorie pe care am făcut-o pentru a înțelege cum Inteligența Artificială (IA) transformă industria creșterii porcilor din China. Țara este cel mai mare producător mondial de porci iar povestea modului în care și-a majorat producția în ultimii ani pentru a putea să-și hrănească clasa mijlocie în plină expansiune a fost descrisă ca “Miracolul porcului chinezesc”. Consumul de carne de porc a crescut în China la un nivel de 54 milioane de tone – cel mai mare nivel din lume chiar dacă consumul pe cap de locuitor din alte țări e mai mare – și este de așteptat să crească în continuare.”

“La momentul vizitei mele în Guangzhou exista o puternică epidemie de Febră Porcină Africană (FPA). Rata fatalității este aproape de 100%. Epidemia afectase deja Rusia și Belgia dar apăruse pentru prima dată în China. Economiștii și politicienii chinezi erau foarte îngrijorați. Mai puțină carne de porc însemnă prețuri mai mari la produsele alimentare iar prețuri mai mari înseamnă nemulțumire publică.

Hrana pe bază de carne de porc reprezintă o mare parte a bucătăriei chineze Han. Porcii au fost domesticiți în China încă din anul 7000 înainte de Christos. Un studiu antropologic din 1929 arata că 70% din caloriile animale consumate în China erau din carnea de porc. În medicina tradițională chineză mâncarea în sine este considerată un medicament crucial pentru

26

Page 27: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

prevenirea bolilor. Porcul hrănește sângele și intărește qi forța vitală care curge prin toate ființele vii.”

“Creșterea consumului de carne modifică alianțele geopolitice și comerțul mondial. În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie producătoare de porc din lume.

Țări ca SUA au rezerve de grâu ca asigurare contra foametei, și pentru a controla prețurile alimentelor. China este singura țară din lume care are rezerve de carne de porc, constând în milioane de porci vii și o cantitate necunoscută de tone de porc congelat, cumpărate de la producătorii interni sau din import.”

Cautând să vadă cum sunt crescuți porcii în ferme private autorul a avut surpriza să constate că este foarte dificil acest lucru datorită consecințelor epidemiei de febra porcină africană (FPA). Frica de această epidemie a determinat autoritățile din Xiangyang să ordone uciderea preventivă în masă a tuturor porcilor din fermele de familie. Explicația a fost ca, micii fermieri nu pot asigura biosecuritatea la fel de bine ca fermele industriale. Interesantă este și opinia unui fermier din Xiangyang: “ Obișnuiam să creștem porci în satul nostru. Ajută la întrega activitate din fermă. Deșeurile lor pot fi folosite ca fertilizator. Dupa un timp drumul de acces către satul nostru a fost asfaltat și de două ori pe săptămână vin aici mașini care ne vând carne de porc. E mult mai ieftin să cumperi carne de porc decât să o produci. Ai fi un idiot să-ți crești porcii.”

Autorul recunoaște că: “Amenințarea FPA  nu este numai pentru livrările din China ci pentru lumea întreagă. China exportă multe și diferite produse – de la heparina pentru subțierea sângelui la pudra de proteine din smoothies – toate fiind potențiale vehicule de transport pentru FPA. Primul caz de FPA a apărut în China într-o fermă privată, una din foarte multele ferme de dimensiuni medii cu mai puțin de 100 de porci. În China 98% din fermele de porci au mai puțin de 50 de animale. Și realizează cca o treime din producția de carne de porc a țării. Aceste ferme puternic descentralizate fac supravegherea de către autorități foarte dificilă. Pe de alta parte, există o enormă presiune pe ele să mențină prețul cărnii pe piață și să mențină o producție constantă. Guvernul a folosit FPA ca o scuză convenabilă ca să elimine aceste ferme mici eliberând drumul pentru fermele la dimensiuni industriale.”

În fapt, evoluțiile sunt către fermele industriale. La nivel global, mai mult de 90% din fermele de animale sunt de dimensiuni mari, industriale. Două treimi din producția de porc a Chinei este realizată în prezent de către

27

Page 28: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

corporații mari, care “sunt hotărâte să-și îndeplinească obligațiile patriotice sprijinind  <miracolul porcului din China>”.

Editat de Leontin Dinulescu

SANATATE si GASTRONOMIE

Beneficiile neştiute ale gutuilor. Cui sunt interzise parfumatele fructe care întăresc inima, cum le consumăm 3 decembrie 2020, 08:00 de Ionela Stănilă

Gutuile aduc numeroase beneficii organismului FOTO Shutterstock

Frumoasele şi pufoasele gutui sunt nu doar fructe delicioase, ci şi adevărate comori în ceea ce priveşte întrebuinţările lor terapeutice.

Chiar dacă le consumăm crude, coapte, uscate sau fierte, gutuile îşi păstrează proprietăţile. Sunt considerate un adevărat medicament natural pentru ficat, plămâni, inimă şi stomac. Astfel, fructele conţin 70 – 72% apă, 7 – 8% zaharuri, 0,5% protide, pectine, tanin, cantităţi mici de grăsimi, săruri minerale de calciu, fier, fosfor, potasiu, cupru, magneziu, vitaminele A, B, C şi PP.

Printre calităţile gutuilor se numără proprietăţile antidiareice (în special frunzele), antihemoragice (seminţele), astringente (frunzele şi fructele), cosmetice, digestive, emoliente (seminţele), hemostatice, hidratante, laxative (seminţele), răcoritoare, sedative şi tonice. Un mod sănătos de a folosi gutuile este consumul fructelor ca atare, în stare proaspătă, bine coapte şi neprocesate termic.

“În afecţiunile ficatului şi ale pancreasului, leacurile din gutui se numără printre cei mai buni aliaţi naturali. Uşoara aciditate a fructelor, dar şi substanţele cu efect antioxidant stimulează funcţiile hepatice şi imunitatea”, explică Marina Grigore, specialit în apifitoterapie.

Sub formă de compot, spun specialiştii, gutuile te scapă de crampe intestinale, diaree şi dureri provocate de ulcer. Consumate zilnic, ele reglează şi tranzitul intestinal, fiind însă contraindicate celor cu tendinţă spre

28

Page 29: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

constipaţie. De asemenea, o cură cu gutui este benefică şi pentru tratarea hemoragiilor uterine şi a hemoroizilor externi

„Gutuile au rol în întărirea inimii, datorită potasiului pe care îl conţin, dar ajută şi la scăderea tensiunii şi a colesterolului, prin substanţele pectice. Prin aceste acţiuni, gutuile previn riscul bolilor cardiovasculare şi a infarctului. Aceste fructe şi-au dovedit de multe ori utilitatea incredibilă. Cu toate acestea, aplicarea lor nu trebuie să excludă consultul şi recomandarea medicului, mai ales că inclusiv consumul de gutui are contraindicaţii care nu ar trebui neglijate”, spune specialistul.

Te scapă de răguşeală Datorită efectul emolient, dat de mucilagii, gutuia este recomandată în cazul tusei, răguşelii şi bronşitei. Infuzia dintr-o linguriţă de seminţe de gutui la o cană cu apă fierbinte se consumă de 2 ori pe zi, una dimineaţa şi una seara, timp de o săptămână. Infuzia din flori de gutui, care are efect sedativ, se prepară din 30 g de flori la un litru de apă clocotită. Se bea pe tot parcursul zilei.

Calmant în caz de insomnii Gutuia este un bun calmant în cazul insomniilor, a stărilor de agitaţie şi a nevrozelor.

De asemenea, gutuile mai sunt recomandate în colici intestinale, diaree cronică, dizenterie, în cazuri de hemoragie, dar şi contra iritaţiilor pielii, în răceală, răni, stomatită, chiar şi în tuberculoză.

Seminţele fructului sunt foarte utile în cazuri de afte, arsuri, bronşită, inflamaţii ale mucoaselor, iritaţii ale pielii, răguşeală, traheită, tuse.

Cum se face salata Gutuile nu sunt consumate proaspete din cauza astringenţei lor (determinată de continutul ridicat de tanin). Gutuile sunt utilizate sub forma de jeleuri şi gemuri întrucât cuprind cantitţti importante de pectină. Fructul mai poate fi consumat sub formă de compoturi sau copt. Gutuile pot fi consumate şi sub formă de salată.

Salata de gutui se prepară astfel: se dau pe răzătoare gutui, mere şi morcovi, apoi se adaugă miere. Această salată este recomandată a se consuma la micul dejun în caz de diaree cronică, precum şi în caz de hepatită cronică.

Pulpa de fruct consumată în stare crudă, precum şi sucul de gutui, sunt foarte utile în cazurile de diaree şi dizenterie, mai ales la copii, dar şi în afecţiuni bucale, gingivite, faringite.

29

Page 30: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Pentru uz cosmetic, cojile de gutui sunt foarte utile împotriva ridurilor. Se lasă la macerat timp de 15 zile cojile de gutui în puţin alcool. Maceratul astfel obţinut se foloseşte pentru loţiuni cosmetice.

Cum alegeţi fructele Gutuile care sunt ferme şi tari, de culoare galbenă sunt cele potrivite pentru consum. Gutuile trebuie recoltate atunci cand sunt galbene în totalitate şi sunt tari. Acestea trebuie manipulate cu grijă întrucât se pot deteriora foarte uşor. Gutuile se vor introduce în pungi de plastic şi pot fi păstrate la frigider aproximativ două luni. .....................

DOSAR

Alimentația bio/eco/organică – adevăr sau provocare? Simona SĂVULESCU

Aparut in Dilema veche, nr. 868, 26 noiembrie - 2 decembrie 2020

Bun venit în secolul al XXI-lea, în care omenirea, dorind să reinventeze roata în ceea ce privește alimentația, prin conceptul de bio/eco/organic, nu face decît să se reîntoarcă la origini!

Este oare un mod mai bun de a ne alimenta prin care investim în sănătatea noastră sau presupune mai mult o strategie de marketing? Culmea este că pînă în secolul trecut inclusiv, toată lumea se hrănea bio, eco, organic, pînă la industrializarea agriculturii, cînd acest fenomen ia amploare, fiind un protest al fermierilor la modul de producere al hranei în masă în detrimentul ecosistemului. Prima dată apare menționată terminologia de agricultură organică în anii 1940, în America, atunci cînd o fermă organică este prezentată drept o fermă ca un organism, în care toate elementele și etapele de producție sînt privite din punct de vedere holistic. Fenomenul ia amploare treptat și devine apoteotic în zilele noastre, odată cu mediatizarea extremă și dezvoltarea unui curent de alimentație organică hipersănătoasă promovat pe majoritatea canalelor de social media. Evident că orice sabie are două tăișuri, dar despre asta, un pic mai tîrziu.

30

Page 31: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Ce înseamnă acești trei termeni? În mare, același lucru. Termenul „bio” este des utilizat în Europa, iar „organic” în restul lumii, cu precădere în America. Eco, deși în mare presupune aceleași principii de producție, pune accentul mai mult pe prezervarea ecosistemului. Statele Unite ale Americii, prin programul lor standard național pentru agricultură organică (USDA-SNAP), precum și Consiliul Uniunii Europene, organisme care etichetează și controlează aceste produse, definesc alimentele organice ca fiind crescute cît mai natural, fără fertilizatori sintetici sau toxici, fără antibiotice, hormoni de creștere sintetici, conservanți alimentari artificiali, coloranți, pesticide sau insecticide, care nu au în compoziție organisme modificate genetic și la care iradierea nu poate fi folosită.

Există însă și substanțe chimice non-organice tolerate în compoziția alimentului organic, cum ar fi acidul citric, praful de copt (bicarbonatul de sodiu) și multe altele, atîta timp cît se demonstrează că nu există o alternativă organică și cu condiția ca 95% din produsul finit să rămînă organic. Producția acestor alimente presupune existenta unei industrii de sine stătătoare cu reguli proprii și cu organisme guvernamentale de reglementare pe fiecare continent sau țară, care certifică fiecare producător/aliment ca fiind bio/eco sau organic.

De ce să cumperi organic? Motivele pentru care oamenii cumpără și consumă alimente organice pot fi foarte diferite. Unul dintre motive ar fi grija pentru propria stare de bine și convingerea fermă că un aliment crescut și păstrat într-un mod eco-friendly poate influența în mod pozitiv starea de sănătate actuală și viitoare. Acești cumpărători consideră că alimentele bio/eco au o cantitate mai mare de nutrimente față de cele convenționale, sau măcar că lipsa aditivilor sintetici nu le va înrăutăți starea de sănătate. Mai mult de jumătate din populația consumatoare de alimente bio o constituie tinerii de 20-30 de ani, ferm convinși (prin intermediul mijloacelor mass-media) de aceste lucruri, care încearcă să își convingă și rudele de aceste principii. În realitate, în ceea ce privește conținutul de nutrimente al celor două tipuri de alimente – bio vs convenționale –, numeroase studii au arătat

31

Page 32: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

de-a lungul timpului multe similarități și doar mici diferențe la anumite categorii de alimente.

Din punct de vedere al toxicității alimentare, produsele organice/bio sînt încadrate într-o categorie de risc mult mai redus pentru sănătate, studii mai vechi arătînd că ele prezintă niveluri mai scăzute ale concentrației azotului (în vegetale), arsenicului (în pui) și metalelor grele. Dar cercetările actuale nu au mai confirmat aceste informații: alimentele bio nu pot fi catalogate ca fiind 100% „curate”, deoarece pot conține anumite pesticide, ierbicide sau fungicide sintetice aprobate de organismele guvernamentale, atunci cînd se decide că nu există o alternativă organică și favorabilă mediului înconjurător. Evident, și în acest domeniu, orice lege își are portița ei. O altă sursă de chimicale dăunătoare organismului, care se regăsește în compoziția alimentelor bio/eco procesate, este conservantul. Nu de puține ori găsim la raft mezeluri „bio” pe ale căror liste de ingrediente apar infamii nitriți.

Sînt oare alimentele bio mai gustoase? În general, gusturile nu se discută, dar acest subiect a fost îndelung dezbătut în literatura de specialitate, fără să se fi ajuns la vreo concluzie clară. Există opinii care spun că mai ales fructele bio tind să aibă un gust mai intens, explicația fiind că ele ajung ușor deshidratate la vînzare, iar cantitatea mai mică de apă poate da senzația unui gust mai concentrat. Pe de altă parte, în agricultura convențională vegetalele sînt culese aproape verzi și tratate ulterior cu substanțe care stimulează artificial coacerea, textura și gustul avînd de suferit. Așadar, gustul poate fi un motiv pentru care populația alege să cumpere și să consume bio/eco. O mare grijă trebuie însă acordată, repet, produselor procesate, cum ar fi mezelurile și lactatele care, deși sînt etichetate ca fiind bio/eco, pot conține adaosuri de „arome naturale”, pentru potențarea gustului, arome care nu diferă cu mult de cele sintetice. Diferența constă în originea moleculelor, adică în modul lor de fabricare: prin procesare sintetică sau prin purificare, după extracția lor dintr-o sursă naturală; moleculele și formulele chimice ale produsului finit sînt însă aproape identice. De altfel, o sursă naturală nu e neapărat și sănătoasă. În natură există nenumărate substanțe toxice, doza fiind, uneori, singura care face diferența dintre viață și moarte.

O categorie specială de consumatori eco sînt chiar ecologiștii, iubitorii mediului înconjurător, cei care recurg la orice mijloc, inclusiv alimentația eco/bio, în scopul protejării acestuia. Unul dintre principiile de bază ale agriculturii organice este protejarea mediului, care pune accentul pe folosirea resurselor regenerabile: deșeurile animale și reziduurile vegetale sînt reciclate și folosite ca îngrășămînt pentru sol. Lipsa ierbicidelor, fungicidelor și a îngrășămintelor artificiale duce la menținerea unui sol sănătos și a unei pînze freatice necontaminate. O idee minunată și

32

Page 33: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

justificabilă pe deplin. Ce facem însă cu masele plastice în care sînt ambalate produsele vegetale și mai ales lactatele din hipermarket-uri? Este exact cazul trotinetelor electrice, care nu poluează aerul atmosferic prin utilizare, dar care poluează prin procesul fabricării și al casării, la finalul duratei de utilizare. Există și categoria susținătorilor agriculturii autohtone, care cumpără produse eco/bio cu convingerea că susțin astfel producătorii locali și economia națională. Ceea ce e departe de adevăr, avînd în vedere că micii producători nu au nici logistica și nici capacitatea financiară pentru a obține certificarea eco/bio/organic. De cele mai multe ori, în rafturile supermarket-urilor se află produsele certificate bio ale unor companii mari, unele internaționale, majoritatea lor avînd expuse la raft și sortimente non-bio.

Sînt produsele organice mai puțin sigure pentru consum? Această întrebare a apărut în urma unor scandaluri mediatice în care au fost descoperite alimente organice contaminate cu bacteria E. Coli, care au dus la îmbolnăvirea populației. Unul dintre cazuri este cel al contaminării germenilor de fasole în Germania, în 2011. Riscul de contaminare provine din faptul că principalul îngrășămînt utilizat este pe bază de fecale animale. Chiar dacă în literatura de specialitate sînt menționate și alimente bio contaminate cu Escherichia coli O157:H7, Salmonella spp. și Listeria monocytogenes, studiile recente arată că nu există diferențe majore între numărul de incidente din agricultura organică față de cea convențională.

Cîteva recomandări, în loc de concluzie:

1) Nu vă lăsați înșelați de etichetă! Chiar dacă pe un produs e scris „Bio/Eco/Organic”, dacă pe ambalaj nu apare și sigla Bio a Uniunii Europene – frunza formată din steluțe, pe fond verde – nu putem fi siguri că produsul provine din agricultura organică (din UE).

2) Alegeți alimente brute, neprocesate și verificați întotdeauna eticheta. Un produs alimentar curat nu trebuie să conțină decît ingredientul principal, iar cele conservate, cel mult, și sare. Procedeul de conservare recomandat este prin sterilizare, nu prin adăugare de conservanți (fie și proveniți din agricultura ecologică).

3) Verificați întotdeauna termenul de expirare. Pasteurizarea poate duce la un termen de valabilitate mai mare, însă alimentele brute, neprocesate nu au, în mod normal, un termen de valabilitate foarte mare, comparativ cu cele convenționale.

4) Alimentele provenite din industria organică pot aduce reale beneficii pentru sănătate, datorită lipsei pesticidelor reziduale. Dacă însă eventualele

33

Page 34: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

contaminări microbiologice contrabalansează acest avantaj, e decizia fiecărui cumpărător în parte.

5) Avînd în vedere costul ridicat al alimentelor organice, dar și un raport optim cost-beneficiu, sînt de părere că putem opta pentru produse bio la nivelul alimentelor de bază, în limita bugetului disponibil, restul „piramidei alimentare” putînd fi completat cu produse din agricultura convențională.

Simona Săvulescu, asistent univ. dr. la UMF „Carol Davila“, este medic primar Reabilitare Medicală și specialist în Nutriție și Remodelare Corporală.

* * *

Moara-muzeu de la Balomir. Locul din Alba unde ţăranii îşi aduc grânele, încă de la 1886 VIDEO 3 decembrie 2020, Dorin Ţimonea

Morarul Nicolae şi sita veche de 150 de ani. Foto: Facebook/ Dana Ogrean În satul Balomirul de Câmp din Alba funcţionează de peste 100 de ani o moară care ar putea fi oricând o atracţie turistică

Moara Balomir este un veritabil simbol pentru satul din lunca râului Mureş, cu aproximativ 500 de locuitori. De mai bine de 100 de ani, oamenii de aici, dar şi din alte sate învecinate, vin cu grâul şi porumbul pentru a obţine făină. Utilajele morii din Balomir datează din anul 1886 şi funcţionează şi astăzi la fel ca acum 100 de ani.

Diferenţa este dată doar de modul de alimentare cu energie. În trecut, se făcea de la un motor alimentat cu motorină, iar acum este folosită energia electrică. Angrenajul morii este impresionant şi este dispus pe trei etaje. Sus, în pod sunt sitele dintre care una datează de 150 de ani. la primul etaj este moara propriu-zisă, iar jos, la parter, motoarele care alimentează instalaţia.

34

Page 35: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Marca care arată anul de fabricaţie: 1886, la Budapesta. Foto: Facebook/ Dana Ogrean

”Măcinăm grâul la fel ca în urmă cu un secol, iar făina rezultată este de trei categorii: nulă, albă şi neagră, la care se adaugă tărâţele. Preţul de măcinare pentru un kilogram de grâu este de 30 de bani, iar pentru un kilogram de porumb - 25 de bani”, spune morarul Nicolae, cel care se ocupă de moara de la Balomir.

https://youtu.be/rxyqd15MMns ”Moara a fost o afacere de familie, fiind susţinută ani la rând de către domnul Relu Moraru. Astăzi se mai deschide doar de câteva ori pe săptămână şi este deservită de către un domn foarte cumsecade, domnul Lae, ginerele vechiului morar. Este cea mai sigură şi curată faină pe care am putea să o avem. Nu se adaugă «chimie». Ba mai mult, dacă duci grâu, mănânci pâine din făina rezultată. Privirea morarului în palmele sale spune totul despre dragoste şi pasiune pentru «pâinea noastră cea de toate zilele»”, afirmă Daniela Ogrean, fost locuitor al satului, în prezent stabilită la Timişoara.

35

Page 36: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Foto: Facebook/ Dana Ogrean Până în anul 1988, când a fost electrificată, moara a funcţionat cu un motor diesel într-un piston. Fiind un motor cu turaţie scăzută, în momentul exploziei, gazele erau direcţionate pe o ţeavă care în capăt avea un capac. Gazele de evacuare loveau cu viteză capacul şi se producea un “şuierat” care putea fi auzit din satele de pe dealurile din apropiere. Aşa ştia lumea de pe dealuri că ”merge” moara de la Balomir. Relu Moraru (în mijloc, în salopeta albită de făină), cel care a ţinut moara Balomir ”în viaţă”, într-o imagine de arhivă, cu alţi morari şi clienţi.

Foto: Facebook/ Dana Ogrean Astfel de mori, care să păstreze utilaje de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, sunt foarte rare în Transilvania. În zona Apusenilor morile foloseau apa ca sursă de energie. La şes au existat astfel de instalaţii care acum sunt conservate ca muzee.

36

Page 37: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Foto: Facebook/ Dana Ogrean Citiţi şi:

* * *

Care este viziunea partidelor politice asupra problemelor de mediu din România, înainte de alegeri? Greenpeace România 03/12/2020

În contextul electoral, partidele politice se întrec în promisiuni pentru a face viața mai bună în România. Dar cum se raportează acestea la schimbările climatice, principala amenințare globală, care deja afectează și România? Având în vedere importanța măsurilor climatice, dar și faptul că UE alocă cea mai mare parte a fondurilor pentru măsuri de combatere a schimbărilor climatice, Greenpeace a analizat programul principalelor partide politice pe mediu, climă, energie și emisii din transport. 

Partidele politice cu șanse la Parlamentul României au primit de la Greenpeace un chestionar

pe probleme de climă, mediu, energie și transport. În paralel, am analizat programele de guvernare, pentru a evalua oferta politică și în lipsa participării partidelor la sondajul nostru. 

Programele de guvernare ale partidelor politice din România trebuie judecate în contextul campaniei electorale. Societatea civilă și media au încercat de-a lungul timpului să urmărească implementarea acestora, însă întotdeauna după alegeri prioritățile s-au schimbat în contextul ”grelei

37

Page 38: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

moșteniri”. De aceea, este greu de anticipat dacă aceste programe vor fi implementate în forma lor actuală.

În același timp, transparența și consultarea nu sunt o obișnuință a democrației noastre, iar rareori s-a dezbătut public, cu adevărat, pe domenii, conținutul programelor de guvernare propuse, încă din faza de elaborare, ori după prezentarea publică a acestora. De aceea, este nesurprinzător faptul că doar două? partide politice au răspuns chestionarului nostru. 

Recomandăm așadar să parcurgeți programele și să priviți evaluarea noastră ca un exercițiu de transparentizare. Reamintim că Greenpeace este o organizație independentă politic, iar prezenta evaluare nu trebuie interpretată ca o recomandare de vot.

Principala dificultate în evaluarea planurilor rezidă în diferențele mari între amplitudinea programelor de guvernare și a structurilor eterogene ale acestora. Cele mai consistente programe sunt cele ale USR – PLUS, PNL și PSD. Programele partidelor PMP, Pro România și UDMR au fost dificil de analizat din cauza faptului că sunt schematice și operează preponderent cu declarații generale de intenție ori, în cazul UDMR, nu există un program de guvernare, ci doar un plan de măsuri intitulat ”Măsurile UDMR pentru gestionarea pandemiei și redresarea economică”, care nu adresează niciunul dintre subiectele noastre. UDMR și USR – PLUS sunt singurele partide care au completat chestionarul nostru. În lumina celor de mai sus, în unele cazuri,

38

Page 39: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

am ales să nu apreciem în vreun sens sau în altul din lipsa datelor concludente, iar acolo unde am făcut-o, evaluarea poate fi o aproximare.

Partidele nu asigură respectarea țintelor Acordului de la Paris

O observație general valabilă este că mediul și clima nu sunt abordate de niciunul dintre partidele ale căror programe le-am analizat ca fiind centrale viziunii lor, în pofida evidenței crizei climatice și a declinului biodiversității. Putem spune că nu au fost internalizate obiectivele strategice ale Pactului Ecologic European și ale Acordului de Climă de la Paris, și nici asumate datele științifice privitoare la climă și biodiversitate. Cert este însă că mediul și schimbările climatice sunt în principal abordate sectorial (energie, păduri, ape etc.) și nu integrat, ori ca domenii strategice transversale. 

Singura excepție notabilă prin abordarea extensivă a subiectului și numărul de măsuri progresiste, chiar dacă nu ca element central al propunerii politice, este programul USR – PLUS. 

Energia, domeniul cel mai prost gestionat 

Din păcate, cel mai prost stăm la capitolul tranziție energetică. Majoritatea partidelor privesc investițiile masive în gaz (PMP și Pro România nu menționează asta explicit), în principal off-shore, construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și soluțiile (imature tehnologic) bazate pe hidrogen ca fiind priorități necesare tranziției. 

Statutul energiilor regenerabile fluctuează, între acceptarea țintelor europene fără măsuri concrete în acest sens, la propuneri de creștere a țintei naționale, dar, în general, se poate constata că se acceptă perspectiva statului ca regulator și facilitator, nu ca investitor direct în sector pentru asigurarea creșterii ponderii regenerabilelor în mixul energetic național. 

Viziunea asupra pădurilor 

Pădurile sunt menționate peste tot cu cele două abordări complementare tradiționale: stoparea tăierilor ilegale și împăduririle. Ceva mai elaborate sunt analiza și propunerile PSD, iar cele mai evoluate și progresiste cele ale USR – PLUS. Programele de plantări și îmbunătățirea și transparentizarea SUMAL (sistemul de urmărire a materialelor lemnoase) apar frecvent, însă pădurile nu sunt tratate ca soluție naturală împotriva schimbărilor climatice și nici problemele sectorului nu sunt adresate în profunzime (amploarea tăierilor ilegale, chestiunea accesului la lemn de foc, profesionalizarea în domeniile silvic și forestier etc.).

39

Page 40: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Biodiversitatea (arii protejate, ape, inclusiv păduri) lipsește aproape cu desăvârșire ca preocupare strategică, iarăși cu excepția notabilă a programului USR – PLUS. În cele mai multe cazuri se merge pe o abordare conservatoare în care dezvoltarea și biodiversitatea nu trebuie să se împiedice reciproc, mai curând decât în paradigma în care biodiversitatea României este un element strategic în bunăstarea noastră.

Asemenea, emisiile din sectorul transport, sectorul cu cea mai mare creștere a emisiilor din România, sunt preponderent tratate din perspectiva calității aerului. Aici însă pare că soluțiile sunt ceva mai la îndemână pentru partidele politice. Precizăm că nu ne-a interesat problema infrastructurii de transport (autostrăzi, infrastructura navală ori feroviară), ci exclusiv aspectul emisiilor. 

Chestionarul (pe care-l puteți consulta aici

) a fost dezvoltat astfel încât să reflecte cele mai importante elemente legate de gestionarea crizelor prezente și de reziliența în fața crizelor viitoare. Am căutat să înțelegem viziunea și direcțiile strategice pe domeniile: schimbări climatice, tranziție energetică, mediu / biodiversitate și transport durabil. 

Pentru fiecare din cele 14 întrebări am oferit 4 variante de răspuns închise și o a cincea opțiune neutră. Scala după care am formulat variantele de răspuns a fost gândită să reflecte patru tipuri de atitudini fundamentale față de climă și mediu: progresistă, în general în acord cu viziunea Uniunii Europene și în linie cu Acordul de Climă de la Paris, parțial în acord cu viziunea Greenpeace, în general mai progresistă; ponderată, adică în general clima și mediul sunt privite ca priorități, chiar dacă unele măsuri sunt insuficiente, ori pot fi mai elaborate; conservatoare, unde clima și mediul au un rol secundar, iar abordarea perpetuează problemele care au provocat actualele crize, și nocivă, în care măsurile sau viziunea propuse sunt evident nocive pentru climă și mediu. Chestionarul a fost trimis partidelor PNL, PSD, USR – PLUS, PMP, UDMR și Pro România, în data de 23 noiembrie; doar UDMR și USR – PLUS au răspuns. Pentru a putea compara abordările politice ale subiectelor de interes pentru noi, în contextul în care 4 din 6 nu au răspuns, am analizat conținutul programelor de guvernare acolo unde acestea au fost disponibile. În cazul UDMR, nu există un program de guvernare publicat, ci un plan privind ”Măsurile UDMR pentru gestionarea pandemiei și redresarea economică”, care nu adresează niciunul dintre subiectele noastre. Programul de guvernare  PNL poate fi văzut aici ; programul PSD, aici ; al USR – PLUS, aici ; al PMP, aici ; al UDMR, aici (prezentat drept ”Măsurile UDMR pentru gestionarea pandemiei și redresarea economică”) și al Pro România, aici .

40

Page 41: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Vinul de azi: Gran Reserva Cuvee Carmenere 2018 Parteneri Profit.ro scris astăzi,

Gran Reserva Cuvee Carmenere 2018 este un vin realizat 100% din soiul de struguri Carmenere, într-o frumoasă culoare roșu purpuriu închis, care cucerește încă de primele note olfactive de coacăze, mure, violete, ciocolată, vanilie, alune prăjite și scorțișoară. Pe palat, vinul este ușor condimentat și bine structurat, păstrând câteva dintre aromele olfactive, cum ar fi cele de ciocolată și scorțișoară, la care se adaugă cele de prăjituri. Finalul delicat este lung și consistent. Vă recomandăm degustarea acestui vin la 12-16 grade Celsius, alături de preparate din carne roșie, fructe de mare pe grătar, brânzeturi semitari, fructe uscate sau nuci.

* * *

Premieră mondială în România: Se înființează prima Cameră de Comerț pentru Diversitate : Lidia Neagu in Business, CSR 3 December 2020

Prima Cameră de Comerț pentru Diversitate din lume se înființează în România aceasta având ca scop promovarea principiilor diversității și incluziunii în rândul mediului de business din țară, susținerea afacerilor românești conduse de grupuri minoritare sau care se confruntă cu inegalități economice și sociale precum femei, persoane LGBT, romi, persoane cu dizabilități și alte grupuri, și de a fi o punte de legătura între mediul de afaceri și societatea civilă care luptă pentru drepturi egale și incluziune socială.

41

Page 42: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Proiectul este singurul de acest gen din lume, organizat pe modelul unei camere de comerț, și care printr-un întreg portofoliu de activități, de la mentorat și coaching, până la traininguri, networking și certificări, susține economia și societatea românească pentru a valoriza cât mai bine potențialul generat de respectarea principiilor diversității și incluziunii.

Camera de Comerț Română pentru Diversitate este fondată de Dentons, ING Bank, Mega Image, Raiffeisen Bank și ONG-ul “Orașul Meu, Culorile Mele” și a fost inspirată de proiectul Carta Diversității din România. Alți membri includ Accenture, GKN Fokker Engineering, Roma Entrepreneurial Development Initiative (REDI) și Visa, cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) ca membru de onoare.

Camera de Comerț Română pentru Diversitate este audiată de PwC.

“Pentru majoritatea afacerilor internaționale apartenența la Camera de Comerț pentru Diversitate este o extensie naturală a mandatelor lor de responsabilitate socială și o recunoaștere a faptului că diversitatea și incluziunea nu sunt doar calea corectă din punct de vedere moral, ci sunt bune și pentru afaceri. Încurajăm companiile cu idei similare să ni se alăture în această inițiativă revoluționară”, a explicat Perry Zizzi, Partener al Dentons în România și Președintele Camerei.

Serge Offers, Director Financiar al ING Bank și Adrian Nicolescu, Vicepreședinte pentru Brand Market, Comunicare și Sustenabilitate la Mega Image, au fost aleși ca Vicepreședinte și, respectiv, Trezorier al Camerei.

Majoritatea oamenilor de afaceri din România susțin diversitatea și incluziunea

Peste 70% dintre respondenții studiului “Diversitatea și Incluziunea în Organizațiile din România” realizat de Carta Diversității din România în parteneriat cu MKOR Consulting consideră că managementul diversității și incluziunii are un impact direct în creșterea motivației și satisfacției în muncă. În plus, mediul incluziv creat, atent la nevoile fiecărui individ, se

42

Page 43: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

reflectă în îmbunătățirea calității vieții și a stării mintale și fizice a angajaților (51% dintre respondenți).

60% dintre companiile mari au strategii de diversitate și incluziune și 33% alocă bugete anuale pentru acestea. Pe de altă parte, 47% dintre IMM-uri și 44% dintre microîntreprinderi au o abordare punctuală și doar 6% dintre IMM-uri alocă bugete pentru diversitate și incluziune. Majoritatea instituțiilor publice participante la studiu au o abordare punctuală a practicilor de diversitate și incluziune (86%).

86% dintre organizațiile care abordează diversitate și incluziune au drept focus diversitatea de gen. Cele mai atente la aspectele legate de egalitatea de gen sunt companiile mari și IMM-urile. 63% dintre organizații abordează incluziunea persoanelor cu dizabilități și 54% dintre ele includ incluziunea grupurilor etnice sau religioase. Acestea sunt, în general, instituții publice.

Conform statisticilor oficiale cel mai mare număr de persoane cu dizabilități se înregistrează în municipiul București (69.058 persoane), urmat de județul Prahova (37.583 persoane), iar cel mai mic număr se înregistra în județul Covasna (6.160 persoane). Femeile reprezintă 53,07% din totalul persoanelor cu dizabilități. Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezintă 71,87% din totalul persoanelor adulte cu dizabilități. Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă rezultă că 54,62% sunt persoane cuprinse între 18-64 ani (418.584 persoane) și 45,38% au peste 65 ani (347.832 persoane), în total persoane adulte cu dizabilități.

Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, tipurile de handicap sunt fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare, iar gradele de handicap sunt grav, accentuat, mediu și ușor.

* * *

WWF va lucra cu procurorii și anchetatorii în lupta împotriva activităților ilegale asupra speciilor sălbatice : Cosmin Zaharia in Biodiversitate 3 December 2020

WWF-România va lucra, în următorii trei ani, într-un proiect transfrontalier care își propune diminuarea activităților ilegale asupra speciilor sălbatice. Dacă braconajul și alte activități ilegale legate de viața sălbatică se întâmplă în cadrul unor rețele bine organizate, este nevoie de o rețea internațională și pentru contracararea lor. 

43

Page 44: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Partenerii SWiPE din 11 țări vor încerca să crească numărul activităților ilegale detectate și pedepsite, precum și să consolideze cooperarea transfrontalieră, aplicarea legii și urmărirea penală. În îndeplinirea acestor sarcini, este esențial sprijinul reprezentanților procuraturii și al autorităților de control din cele 11 țări implicate în proiect.

Proiectul SWiPE Successful Wildlife Crime Prosecution in Europe este o continuare a muncii WWF cu autoritățile de control în domeniu și își propune sporirea gradului de conștientizare și a capacității procurorilor și autorităților de implementare a legii responsabile să asigure o eficiență mai mare a respectării legislației de mediu.

Deși datele legate de criminalitatea asupra speciilor sălbatice nu sunt colectate în mod sistematic, rapoarte recente ilustrează amploarea problemei:

Potrivit unui raport Birdlife pentru 2017, milioane de păsări sălbatice sunt ucise în fiecare an în Europa;

Europol estimează că 100 de tone de anghilă europeană sunt introduce ilegal din UE în China în fiecare an;

5.644 de cazuri penale legate de specii protejate au fost raportate numai prin intermediul instrumentului EU-TWIX în 2017 – schimbul electronic de date în Uniunea Europeană în lupta împotriva traficului infracțional de animale sălbatice.

De ce sunt periculoase activitățile ilegale asupra speciilor sălbatice?

Activitățile ilegale împotriva speciilor sălbatice reprezintă a patra cea mai frecventă activitate criminală din lume. Întrecută numai de traficul de droguri, falsificare și contrabanda cu arme, infracțiunile împotriva speciilor sălbatice generează venituri de 280 miliarde dolari pe an, potrivit Interpol. În plus, acestea au efecte negative serioase asupra vieții de pe planetă, inclusiv reducerea semnificativă a biodiversității și dispariția completă a unorspecii europene de animale și plante.

44

Page 45: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Rapoartele recente la nivel mondial și European arată că profiturile mari fac din criminalitatea asupra speciilor sălbatice un câmp de acțiune atractiv pentru grupurile organizate. Din acest motiv, inițiativele recente ale UE, cum ar fi WAP (World Animal Protection), Foaia de parcurs pentru eliminarea uciderii ilegale de păsări și Planul de acțiune pan-european pentru sturioni recunosc nevoia urgent pentru o mai bună aplicare a legii și o creștere a gradului de investigare și sancționare a activităților ilegale contra speciilor sălbatice de floră și faună.

Proiectul SWiPE Successful Wildlife Crime Prosecution in Europe – „Instrumentarea cu succes a cazurilor de infracționalitate cu speciisălbaticeîn Europa”- este implementat de WWF, Flora & Fauna International, TRAFFIC, Parchetul de Stat al Republicii Croația și Academia Judiciară (Croația) în 11 țări europene, inclusive România.  Celelalte țări în care vor fi implementate acțiunile proiectului sunt: Bulgaria, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Croația, Slovacia, Ungaria, Spania, Italia, Ucraina și Polonia.

Principalul obiectiv al WWF și al tuturor partenerilor care și-au unit forțele în această inițiativă este de a contribui la reducerea infracțiunilor asupra speciilor sălbatice europene. Acest lucru poate fi făcut prin:

completarea lacunelor din bazele de date legate de infracțiunile asupra speciilor sălbatice;

furnizarea cunoștințelor tehnice relevante către procurori și autoritățile de control;

conștientizarea efectelor negative ale acestor infracțiuni asupra securității naționale, sănătății publice și mediului.

* * *

Romsilva plantează peste 3,5 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de toamnă Joi, 03 Decembrie 2020  Lumea Satului

Peste 3,5 milioane de puieți forestieri vor fi plantați de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva în cursul campaniei de împăduriri de toamnă în fondul forestier

45

Page 46: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

administrat. În această campanie vor fi împădurite 1.081 hectare fond forestier, cu precădere în zonele cu altitudini mai mici, de câmpie și silvostepă, după ce în campania de împăduriri de primăvară au fost regenerate pădurile de la munte și deal.

Cele mai mari suprafețe vor fin împădurite în fondul forestier de stat administrat de direcțiile silvice Tulcea, 178 hectare, Dolj, 125 hectare, Brăila, 123 hectare, Galați, 119 hectare, și Călărași, cu 101 hectare.

Vor fi plantați peste 3,5 milioane puieți de stejar brumăriu și pendunculat, cer, gârniță, plopi albi și hibrizi, salcie sau salcâm, toți puieții forestieri fiind produși în pepinierele Romsilva.

În campania de împăduriri de primăvară s-au regenerat 10.789 hectare fond forestier de stat, din care 7.158 hectare prin regenerări naturale și 3.631 hectare prin lucrări de împăduriri.

Programul anual de regenerare a fondului forestier de stat administrat de Romsilva prevede, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă, regenerarea a 12.531 de hectare, din care 8.073 prin regenerări naturale și 4.458 prin regenerări artificiale.

Programul anual de regenerare a pădurilor de stat se va realiza cu o investiție de 199,2 milioane lei.

Harta interactivă a tuturor șantierelor de împăduriri din fondul forestier de stat administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva poate fi consultată la următoarea adresă de internet: https://bit.ly/2V82PlF

În ultimii șapte ani, Romsilva a regenerat 111.554 hectare fond forestier de stat și a plantat, în acest interval, peste 200 milioane de puieți forestieri.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare fond forestier proprietatea publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național.

* * *

Cercetarea, inovarea și digitalizarea, obiective importante ale agriculturii ecologice Joi, 03 Decembrie 2020 Lumea Satului

Cercetarea, inovarea și digitalizarea pot fi mai bine direcționate spre domeniul produselor ecologice. Acest lucru a fost scos în evidență recent, când Asociația și Consorțiul de clustere INTER-BIO împreună

46

Page 47: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

cu USH Pro Business au organizat, la Brașov, seminarul „Provocările din agricultura ecologică“, o nouă întâlnire dedicată operatorilor din sector. Evenimentul a fost găzduit de Cooperativa agricolă Bio Carpathia din Braşov și s-a desfășurat în format hibrid.

Dezbaterea a punctat subiecte legate de importanța standardizării în agricultura ecologică, necesitatea colaborării între operatori, importanța cercetării, a transferului de cunoștințe și de tehnologii, precum și aplicarea de soluții de digitalizare, conectare a proceselor, dar și algoritmi de AI pentru predicția evenimentelor specifice domeniului. Potrivit reprezentanților USH Pro Business, concluziile dezbaterii au evidențiat provocările imediate din domeniul agriculturii ecologice, accelerate și de criza epidemiologică. Presiunea cade deopotrivă pe fermieri, procesatori, comercianți în efortul fiecăruia sau conjugat de a oferi produse de calitate, la standarde naționale sau internaționale solicitate. Presante sunt acum obiectivele operatorilor legate de digitalizarea proceselor. Acestea implică pregătirea personalului calificat pentru tehnologii avansate, în vederea implementării noilor soluții la nivel de fermă.

Lista nevoilor imediate, identificate, este lungă și cuprinde: identificarea și implementarea de soluții inteligente pentru reducerea consumului de energie în ferme și unități de procesare, reducerea amprentei de carbon/produs alimentar, găsirea unor soluţii inovative pentru prelungirea termenului de valabilitate a produselor bio, monitorizarea inteligentă a culturilor și a efectivelor de animale în sistem ecologic și, nu în ultimul rând, transferul tehnologic în domeniul producţiei şi procesării bio a alimentelor.

Standardizarea, importantă

Totodată, un reper important în alinierea la cerințele pieței este standardizarea. Este necesară celor care lucrează în domeniu, pentru că aduce informația corectă la nivelul părților interesate. Reprezentantul ASRO a expus rolul referențial al standardelor naționale și internaționale pentru

47

Page 48: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

operatorii bio, de ghidare a operatorilor, autorităților, consumatorilor în identificarea acelor produse agroalimentare ecologice de calitate. Mai mult, a insistat pe implicarea standardizării în cercetare, în elaborarea ghidurilor, a liniilor directoare și chiar a suporturilor tehnice ce stau la baza elaborării legislației specifice.

„Avem în vedere susținerea tuturor celor implicați pe filierele de produse ecologice să investească în CDI și în digitalizare. Suntem parte din centrele regionale de digitalizare și inovare și suntem pregătiți să-i sprijinim. Și de această dată, start-up-urile și firmele partenere ale Universității Spiru Haret au prezentat soluții digitale care au fost apreciate“, a declarat Costin Lianu, director general USH Pro Business, președintele Asociației INTER-BIO.

„Ne bucurăm că am putut găzdui un astfel de eveniment împreună cu Universitatea Spiru Haret și Asociația Inter-Bio, unde aceasta este membru fondator. Avem multiple colaborări atât în domeniul CDI cât și în zona organizării și susținerii filierelor de produse. Asociația noastră este un promotor activ al produselor ecologice atât în regiune, cât și la nivel național“, a declarat Aurel Blaj, președintele Cooperativei agricole Bio Carpathia, cu sediul în Brașov. Bogdan Panțuru

* * *

Proiectul Tehnologii ecologice postrecoltă. Soluții inovative de păstrare și procesare minimală a fructelor ecologice Joi, 03 Decembrie 2020 09 Lumea Satului

Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare este cea mai nouă infrastructură de cercetare de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Centrul de cercetare dispune de 13 laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație. Aici se desfășoară activitatea de cercetare

48

Page 49: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

pentru mai multe proiecte internaționale și naționale care abordează teme de mare actualitate.

În Laboratorul de tehnologii postrecoltă s-a implementat proiectul „Tehnologii ecologice postrecoltă” care face parte din proiectul complex ECOTEHNOPOM – „Creșterea capacității instituționale de cercetare – dezvoltare – inovare în domeniul pomiculturii ecologice“. Laboratorul dispune de 12 celule a câte 1 m³ fiecare, în care este controlată atât injecția cât și absorbția oxigenului, dioxidului de carbon și a azotului. De asemenea, temperatura și umiditatea sunt și ele controlate și monitorizate.

Tehnologiile de păstrare a fructelor ecologice în atmosferă controlată au la bază utilizarea amestecurilor de gaze în diferite concentrații, precum și a temperaturilor scăzute și a valorilor ridicate ale umidității relative.

Proiectul component este realizat în parteneriat cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești, Mărăcineni și Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole „HORTING“.

Obiectivele principale ale proiectului:

l tehnologii ecologice postrecoltă îmbunătățite/noi de păstrare a fructelor ecologice în atmosferă controlată;

l tehnologii ecologice de procesare prin congelare/liofilizare a fructelor ecologice;

l tehnologii ecologice de minimă procesare prin uscare a fructelor ecologice.

În urma cercetărilor s-a observat că fructele depozitate în atmosferă controlată au putut fi păstrate o perioadă mai îndelungată comparativ cu cele depozitate într-un depozit frigorific normal. De asemenea, calitatea a fost superioară, păstrând în același timp vitaminele, mineralele și antioxidanții

49

Page 50: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

specifici. Fructele depozitate în astfel de condiții au fost: mere, prune, afine, aronia, căpșuni şi cireșe.

Tot în cadrul proiectului s-au realizat tehnologii ecologice de procesare minimală prin congelare la -80°C și apoi liofilizarea fructelor ecologice.

Liofilizarea este sublimarea/evaporarea în vid a apei, după congelare. Practic, se elimină apa din fructe la temperaturi de -45°C, în formă gazoasă. În urma liofilizării se obţin produse deshidratate, dar cu toate vitaminele, mineralele și antioxidanții din fructele proaspete. În urma procesului de liofilizare fructele devin mai ușoare, spațiul de depozitare necesar este mai mic, iar transportul se poate realiza mai facil și mai puțin costisitor.

În anul 2020, împreună cu toți partenerii proiectului s-a realizat un program comun de cercetare-dezvoltare-inovare care să valorifice interactiv cunoștințele și rezultatele cercetătorilor din pomicultură, protecția plantelor, industria alimentară și chimico-farmaceutică, marketingul produselor și nu numai, în scopul continuării colaborării interdisciplinare în domeniul agriculturii ecologice.

Se vor elabora ghiduri de instruire pentru tehnologiile de păstrare a fructelor ecologice, de minimă procesare a acestora prin congelare/liofilizare, respectiv prin uscare, care să respecte legislaţia europeană în domeniu și, totodată, să aducă atât producătorilor, cât și consumatorilor sfaturi utile despre păstrarea și procesarea fructelor ecologice. Astfel ne dorim ca fructele produse în sistem ecologic, fără pesticide și îngrășăminte chimice, să fie puse la dispoziția consumatorilor pe tot parcursul anului, fie proaspete, fie minim procesate prin tehnologii „curate“ în armonie cu mediul, contribuind astfel la sănătatea populației. Cu rezultatele obținute în cadrul proiectului, anul acesta am participat și la câteva târguri de invenții și am obținut medalii precum: Salonul Internațional de Inventică „INVENTICA 2020“ de la Iași – Diplomă de Excelență și Medalia INVENTICA și Salonul International de Invenții și Inovații „TRAIAN VUIA“ de la Timișoara – Diplomă și medalia de bronz, Diploma de excelență „Justin Capră“.

Mai multe informații despre activitatea desfășurată de noi puteți găsi atât pe pagina web a proiectului http://ecotehnopomp4.usamv.ro/, dar și mai multe informații valoroase despre proiecte care abordează teme de mare actualitate găsiți pe pagina web a universității http://www.usamv.ro/.

USAMV București – Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare CS III dr. Andreea Stan, Prof. univ. dr. Liliana Bădulescu

50

Page 51: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Ce proiecte propune ADR Nord-Est pentru una dintre cele mai sărace regiuni din UE Joi, 03 Decembrie 2020 09 Lumea Satului

Agenția Regională de Dezvoltare Nord-Est, care cuprinde județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, a elaborat prima versiune a Programului Operațional Regional 2021-2027, document pe care l-a trimis spre consultare partenerilor europeni. E important să reamintim că toate structurile ARD din țară vor îndeplini, potrivit OUG 122/29 iulie 2020, funcția de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional. Noul statut aduce obligații suplimentare, dar și decizia mai aproape de partenerii locali (firme, ONG-uri, grupuri de acțiune locală, primării, consilii județene, instituții de cultură, universități etc.)

Regiunea Nord-Est este, cu o populație de 3.210. 481 de locuitori și o suprafață de 36.850 kmp, cea mai mare din țară, dar ca performanțe economice se clasează pe ultima poziție în România și pe ultimele 10 locuri în întreaga Uniune Europeană. În primul draft pentru următoarea perioadă de programare se arată că „populația rezidentă este într-o continuă descreștere – cu 770.000 de locuitori mai puțin în ultimii cinci ani“, iar motivele țin de „sporul natural negativ și migrația economică înspre alte state membre sau alte regiuni ori zone metropolitane din țară“.

Starea la zi a regiunii: modestă spre rea

Potrivit Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), în 2019 regiunea Nord-Est înregistra cel mai mic PIB/cap de locuitor din România, respectiv, 7.081 euro/locuitor. Între județele din regiune sunt disparități din acest punct de vedere, Iași și Bacău înregistrând un PIB/loc. de 8.691 euro, respectiv, 7.501 euro, în timp ce în Vaslui și Botoșani sunt cele mai mici valori, 5.554 euro/loc, respectiv, 5.688 euro/loc. Populația ocupată din regiune este, după raportul CNSP, de 1.105 mii persoane, cu o pondere ridicată (aproximativ 40%) în agricultură. Numărul de salariați era, în 2019, de 581,1 mii persoane, iar numărul de șomeri – de 57,3 mii persoane. De altfel, starea la zi a regiunii este sintetizată în schița POR 2021-2027:

51

Page 52: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

„Regiunea are vulnerabilități atât pe componenta de bază la capitolele educație și infrastructură, cât și pe componenta de inovare, educație superioară și formare continuă (...) Deși față de 2007 valoarea totală a investițiilor străine s-a triplat, fluxurile financiare din ultimii ani sunt în continuă descreștere, reprezentând doar o foarte mică parte din valoarea totală a investițiilor realizate în România (3%).“ Regiunea prezintă, potrivit specialiștilor de la ADR Nord-Est, „performanță scăzută pentru înzestrarea locuințelor cu toalete, gradul de colectare a deșeurilor, rata de cuprindere în învățământul secundar, rata de părăsire timpurie a școlii, gradul de interacțiune online cu autoritățile publice, pondere scăzută a absolvenților din învățământul superior.“ În ceea ce privește mediul rural, analiza este una destul de dură, ca realitate: „Zonele rurale, în special cele din jumătatea estică a regiunii, sunt caracterizate de un nivel redus de dezvoltare a infrastructurii de bază și tehnico-edilitare. Gradul modest de modernizare a drumurilor care asigură conectivitatea cu spațiul urban se constituie într-un obstacol, determinând o accesibilitate modestă a populației la serviciile publice de educație și sănătate, la oportunitățile de muncă din mediul urban. Riscul de sărăcie sau excluziune socială a crescut în ultima perioadă, nivelul prezent, de 41% , fiind unul foarte ridicat, superior celui național și comunitar. Nivelul de marginalizare în mediul rural este dublu față de zona urbană, cele mai afectate teritorii fiind în județele Vaslui, Iași, Botoșani și Bacău.“

Ce ar fi, totuși, de făcut?

ADR Sud-Est nu deține soluția în totalitate, fiind doar un pion în angrenajul de factori care realizează politicile de dezvoltare a zonei. Și acoperă, de asemenea, doar o parte din necesar, în limita unei surse financiare disponibile prin POR. Știm că, la ora aceasta, primăriile au depus proiecte în valoare de 2,54 miliarde de euro, universitățile – de 297 milioane euro, iar alți actori regionali – de 31,37 mil. euro. Prin POR 2021-2027, suma orientativă pusă la dispoziție este de 1,56 miliarde euro! Alocarea pe cele 7 priorități este oarecum previzibilă, cu cea mai mare sumă rezervată mediului:

O regiune mai mai competitivă, mai inovativă, alocare de 353,088 milioane euro: dezvoltarea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate (regiunea numără 424 de întreprinderi inovatoare, 11 claustere, 5 entități de inovare și transfer tehnologic, 2.874 de cercetători și 35 școli doctorale), impulsionarea creșterii și competitivității IMM-urilor (62.160 unități locale active);

O regiune mai digitalizată, 176,544 mil. euro: 122 de instituții au depus proiecte în acest sens;

52

Page 53: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul, 670,868 mil. euro: promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (regiunea dispune de 1.461.968 de locuințe, din care 325.908 au beneficiat de lucrări de reabilitare termică), îmbunătățirea protecției naturii și a biodiversității, a infrastructurii verzi și reducerea poluării (3.253 hectare de spații verzi amenajate în urban – 18 mp/loc., iar ținta este de a 4.683 hectare – 26 mp/loc.); promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile (transport public în 13 localități urbane, din totalul de 46);

O regiune mai accesibilă, 183,606 mil euro: dezvoltarea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente în fața schimbărilor climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere (5.388 km de drumuri județene, din care 41% reprezintă drumuri modernizate);

O regiune educată, 183,606 mil euro: îmbunătățirea accesului la servicii de calitate și favorabile incluziunii în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții (potrivit draftului POR, în județul Vaslui 70% din unitățile școlare de învățământ primar și secundar nu beneficiază de toaletă în interior, în Botoșani – 60%, în Iași, Bacău și Suceava câte 40%, iar în Neamt 28%) – 200 de proiecte pentru construire de creșe, grădinițe, modernizare, reabilitare dotare școli generale, gimnaziale, licee tehnologice etc.;

O regiune mai atractivă, 121,887 mil euro: dezvoltarea patrimoniului cultural și turistic (1,26 mil. turiști, predominant in județele Suceava – 34%, Iași – 26% și Neamț – 20%).

Maria BOGDAN

* * *

O aplicație pentru mobil ajută fermierii în gestionarea insecticidelor, ținând sub control insectele benefice și polenizatorii Mihaela Prevenda Joi, 03 Decembrie 2020

O nouă aplicație mobilă care să-i ajute pe producătorii agricoli să-și protejeze culturile și să asigure un sistem agricol mai rezistent și mai durabil a fost lansată de Corteva

53

Page 54: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Agriscience. Utilizând aplicația IPM Pro, fermierii pot accesa informații legate de dăunători, insecte benefice și polenizatori, precum și recomandări de administrare și utilizare a soluțiilor oferite de Corteva.

Prin utilizarea aplicației IPM Pro de la Corteva Agriscience (disponibilă pentru descărcare în Google Play® și Apple App Store®), fermierii pot măsura orice impact potențial al substanțelor, cum ar fi Isoclast™ active, Spinetoram și Spinosad, asupra insectelor benefice și polenizatorilor.

De asemenea, acest instrument oferă informații pentru o utilizare corectă și în condiții de siguranță a insecticidelor, inclusiv Closer™, Delegate™ și Exalt™.

„IPM Pro este un instrument excelent care le permite agricultorilor să țină sub control dăunătorii și să aplice produsele într-un mod specific. Acesta este doar un exemplu care arată angajamentul Corteva de a oferi cultivatorilor un pachet de soluții cu impact redus asupra mediului, în conformitate cu așteptările societății pentru o agricultura mai sustenabilă. Corteva se angajează să ajute cultivatorii în lupta pentru o agricultură mai durabilă, iar această aplicație îi va ajuta să protejeze insectele și polenizatorii atât de cruciali pentru ecosistemul nostru”, a declarat Sylvain Bedel, Insecticide & Nematicide (INM) Program Leader Corteva Agriscience.

Acces gratuit la cea mai cuprinzătoare bază de date din lume despre efectele secundare ale moleculelor de protecție a plantelor asupra agenților biologici și polenizatorilor

În Europa există deja un proces strict de reglementare referitor la modul în care produsele pentru protecția plantelor afectează dăunătorii, mediul și insectele benefice, iar aplicația IPM Pro oferă o modalitate suplimentară de informare pentru agricultori.

După deschiderea aplicației și selectarea unei culturi, utilizatorii pot accesa informații legate de dăunători, insecte benefice și polenizatori, precum și recomandări de administrare și utilizare a soluțiilor oferite de Corteva, care îi pot ajuta pe fermieri să obțină o recoltă bogată și de calitate.

De pildă, un cultivator de roșii care folosește noul insecticid Closer™ de la Corteva Agriscience, pentru a-și proteja culturile împotriva afidelor, poate accesa aplicația să evalueze impactul acestui produs asupra tuturor insectelor benefice și polenizatorilor cheie.

În plus, prin descărcarea aplicației IPM Pro, fermierului i se va acorda acces gratuit la baza de date IPM Impact, cea mai cuprinzătoare bază de date din

54

Page 55: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

lume despre efectele secundare ale multor molecule de protecție a plantelor asupra agenților biologici și polenizatorilor. În mod normal, costul unui abonament la această bază de date este de 500 euro pe an, însă Corteva va oferi suplimentar acest instrument util fermierului, pe lângă noua aplicație mobilă.

Practici durabile de gestionare a terenurilor și conservarea habitatelor

Lansarea aplicației este în conformitate cu viziunea companiei Corteva Agriscience pentru un sistem alimentar mai durabil, așa cum prevăd Obiectivele de Durabilitate pentru 2030, punctează Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova. „Compania se angajează în stabilirea, restaurarea și conservarea habitatului pentru polenizatori și fauna sălbatică, punând accent pe o aprovizionare accesibilă și continuă cu alimente, care satisface nevoile alimentare și nutriționale ale unei lumii în continuă creștere. Cele 14 obiective care trebuie atinse în următorii zece ani sunt construite în jurul a patru piloni principali: obiective în beneficiul agricultorilor; obiective în beneficiul terenului; obiective în beneficiul comunităților și obiective pentru operațiunile companiei. Printre acestea se numără angajamentul de a consolida biodiversitatea în vederea îmbunătățirii a peste zece milioane de hectare prin practici durabile de gestionare a terenurilor și conservarea habitatelor”, arată Maria Cîrjă.

Corteva Agriscience și-a luat angajamentul cu privire la următoarele:

Consolidarea biodiversității – varietatea și variabilitatea plantelor, animalelor și microorganismelor într-un habitat sau ecosistem, componentă esențială a eforturilor depuse atât pentru sănătatea fermei, cât și pentru durabilitate;

Contribuie la protejarea polenizatorilor, care joacă un rol vital în producția de culturi sănătoase pentru alimente, fibre, uleiuri comestibile, medicamente și alte produse. O treime din producția mondială de alimente se bazează pe polenizatori și, întrucât Corteva Agriscience este o companie dedicată atât producătorilor, cât și consumatorilor, protecția acestora este o prioritate pentru companie.

* * *

Legendarii zimbri, din pragul extincției și până astăzi 3 decembrie 2020

55

Page 56: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Zimbri, animale legendare care au inspirat sute de povești și acte de vitejie au revenit pe plaiurile țării și în sufletul românilor prin proiecte ample de resălbăticire. 

Acțiunea de repopulare cu zimbri în Carpații Meridionali a Rewilding Europe și WWF-România a ajuns la un număr record pentru România, care de 200 de ani nu a mai avut o asemenea populație numeroasă de zimbri în sălbăticie.

Zimbrul, un animal reverat şi respectat în istoria României care prin mărime şi putere se impune în faţa oricărui prădător, este vulnerabil în faţa omului.

Specia prezentă în Europa de zeci de mii de ani este mereu în pericol de a-și diminua populația dacă nu acționăm spre a o proteja și astfel menține echilibrul natural de care depindem cu toții. 

Zimbrii din Paleolitic

În Peştera Coliboaia au fost descoperite la începutul anului 2010 mai multe picturi rupestre care pot fi încadrate între 23.000 şi 35.000 de ani vechime. Este pentru prima dată când în Europa Centrală se atestă artă parietală aşa de veche. Picturile negre, cum mai sunt ele numite datorită culorii, reprezintă animale diverse, printre care un zimbru, un cal, o felină, unul saudouă capete de urs şi doi rinoceri păroşi. Această peşteră se află la 200 km distanţă de prima zonă de reintroducere a zimbrilor din Carpaţii Meridionali, la poalele munţilor Țarcu.

Zimbrul în folclorul românesc

Giganții care trăiau în Europa, precum bourul sau zimbrul, au inspirat multe povești menite să celebreze mari voievozi, să marcheze așezări umane sau să inspire tinerii să întreprindă acte de vitejie. Uneori speciile se confundau în folclor, spre exemplu, întemeierea Moldovei are la bază legenda lui Dragoș Vodă care a vânat zimbri alături de câinele său Molda, dar pe stema Moldovei este un cap de bour. Adesea confundat cu zimbrul, dar mult mai mare decât acesta, bourul sălbatic (Bos primigenius) a fost vânat de braconieri până la extincție, ultimul exemplar fiind înregistrat în 1627 în pădurea Jaktorów, Polonia.

În Armeniș  legenda urmei de bour ne spune că…

,,În vremuri îndepãrtate, când rãul abia se ivise pe pãmânt, un duh transformat în bour a furat-o pe Armina, frumoasã fiicã de voievod. Auzind acestea pãstorul cãruia îi era promisã mana fetii a pornit sã vâneze bourul.

56

Page 57: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Întinse arcul și sãgeata zbârnãi, înfingându-se adânc între coastele vitei. Bourul îngenunche, poticnindu-se. O a doua sãgeatã a însemnat sfârșitul duhului și Armina a fost salvatã. Cei doi s-au cãsãtorit și locul de la poalele râului în care s-au stabilit a fost numit Armeniș. Locul în care a îngenunchiat bourul se mai poate vedea și astãzi.”

Puteți merge pe urmele Arminei, traseul este marcat și detaliat pe site-ul destinației ecoturistice Măgura Zimbrilor.

O altă legendă publicată în 1981, Drumul Zimbrilor scrisă de Eugenia Zaimu și ilustrată de Mircea Dumitrescu a înfrumusețat copilaria colegei Alexandra din echipa Life Bison. Cartea spune copiilor despre aventura voinicilor din oastea lui Mihai Vodă din jurul anului 1600. Asaltați de inamici aceștia cer cu înțelepciune ajutorul zimbrilor, unul dintre aceștia având și un cântec special:

Zimbrule, voinic viteaz / Ține muntele-n grumaz

Și în coarne stelele / Sub copite relele

Rîul rece subsuori / Irbă mătăsoasă-n zori

Grîul copt pe fruntea ta / Belșug în ograda mea

Supărarea-n bolovani / Și năcazul la dușmani,

Să-ți trăiască turmele / Zimbrule, străbunule! …”

Turma de zimbri năvălește dușmanii și oastea Molvovei este învingătoare. Vitejii săbrătoresc victoria plini de recunștință față de zimbrii.

57

Page 58: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Specia pe cale de dispariție

Vânați și rămași fără habitat suficient, zimbrii au dispărut din sălbăticie în secolul XX. Familiile regale din Lituania și Polonia sau țarii ruși erau singurii care se mai mândeau cu zimbri în pădurile lor.

Exemplarele din Europa de Vest au dispărut sau încă din secolul al XI-lea, iar în România ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762, iar din Transilvania în 1790. Ultimul zimbru în sălbăticie a fost ucis în Polonia în 1919, iar din lume în 1927, în Caucaz.

În 1927 mai puțin de 50 de zimbri rămăseseră în grădini zoologice din Europa, iar un grup de conservaționiști au decis să salveze specia de la extincție. Zimbrii au fost reintroduși cu succes în sălbăticie începând cu 1951. Cele mai mari populații se regăsesc acum în Belarus, Polonia și Rusia; turme mai mici există și în Lituania, Ucraina și Kîrgîzstan.

Din mit în realiate

În România, în anul 2012 primii zimbri au fost reintroduși în Parcul Național Vânători Neamț. Acum sunt 47 de zimbri în libertate în acest parc. În Munții Făgăraș, Fundația Conservation Carpathia a introdus 13 zimbri, obiectivul fiind eliberarea a 100 de exemplare în zonă.

Astăzi, cea mai mare populație de zimbri din România numără între 63-67 de exemplare și se află în Munții Țarcu. Zimbrii de aici au fost aduși din rezervații și centre de reproducere din Europa în urma unui proces complex de selecție pentru a asigura diversitatea genetică. Obiectivul proiectului de lungă durată a proiectului LIFE Bison inițiat în 2014 de Rewilding Europe și WWF România este de a crea o populație viabilă care se reproduce în sălbăticie și dezvoltă atât biodiversitatea cât și idei de antreprenoriat sustenabil bazat pe ecoturism în comunitățile locale.

Prezența unei populații stabile de zimbri contribuie la menținerea unei structuri mozaicate a ecosistemului și peisajului, prin consumarea excesului de vegetație din „ochiurile” de pădure, poieni și pajiștile împădurite. Odată cu creșterea diversității peisajului și a vegetației, se creează enclave propice răspândirii altor specii de nevertebrate, păsări, mamifere mici.

Refacerea populației de zimbru în Carpații de sud-vest va aduce beneficiul ecologic major de a avea aici o specie-umbrelă. Acest termen se referă la acea specie care are nevoie de condiții de mediu dintre cele mai bune pe o suprafață întinsă a arealului său natural; aceste condiții sunt favorabile și altor specii, astfel încât programul de conservare a zimbrului este implicit un

58

Page 59: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

instrument de conservare și pentru celelalte specii, pe o scară de amploare în această regiune.

Supraviețuirea zimbrilor

Oamenii au fost mereu atrași de măreția zimbrilor, iar românii se pot mândri încă o dată cu bogăția naturii pe care o păstoresc. România este un exemplul pentru întregul continent, prin istoria, cultura și natura sa. Acestea sunt elemente necesare unui neam care se dezvoltă în mod armonios și sustenabil și care își asumă bunăstarea generațiilor viitoare.

Comunitatea din zona denumită Măgura Zimbrilor, Armeniș are parte de beneficii de pe urma zimbrilor prin dezvoltarea ecoturismului. Acesta poate aduce o nouă sursă de venit, dar și păstra tinerii în locurile natale unde pot crește afaceri prospere și sustenabile.

Coexistența cu aceste animale este o prioritate pentru echipa de proiect și autoritățile locale care se sprijină reciproc în dezvoltarea de soluții proactive ajută la un trai în armonie cu zimbrii.

Împreună ne putem asigura că zimbrii vor persista în pădurile seculare, nu numai în legendele noastre. Fii informat despre populația de zimbri din România, urmărește site-ul WWF România.

Reintroducerea zimbrilor în Carpații Meridionali se realizează în cadrul proiectului „Acţiuni urgente pentru refacerea populaţiilor de zimbru în România”, implementat de WWF România şi Rewilding Europe, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin Programul LIFE și alături de comunitățile locale.

Aflaţi mai multe despre coexistența om-zimbru Vizitaţi zonele de reintroducere a zimbrului prin intermediul site-ului

web al companiei Europene Safari sau WeWilder Urmăriţi acţiunea care are loc în teren pe pagina de Facebook a

proiectului LIFE Bison

* * *

România primește 370 de milioane de euro pentru tratarea apelor reziduale meatmilk 3 decembrie 2020

59

Page 60: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Comisia Europeană a aprobat o investiție de aproape 370 de milioane EUR din Fondul de coeziune pentru a îmbunătăți furnizarea de apă potabilă sigură și colectarea și tratarea apelor reziduale.

Proiectul va îmbunătăți și va extinde infrastructura de alimentare cu apă și de canalizare în șase județe din România: Constanța, Călărași, Dâmbovița, Ialomița și părți din județul Ilfov și Brașov.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Acest proiect, care completează investițiile anterioare ale UE vizând modernizarea infrastructurilor de alimentare cu apă și de evacuare a apelor reziduale din România, va asigura accesul continuu la apă potabilă sigură și va reduce poluarea râurilor și a apelor subterane, în conformitate cu obiectivele Comisiei din cadrul Pactului verde”.

Prin acest proiect se vor reduce poluanții din apa potabilă și riscurile aferente pentru sănătate, se va stimula biodiversitatea și dezvoltarea activităților industriale, comerciale și recreative. Se preconizează că proiectul va crea 156 de locuri de muncă permanente și va deveni operațional începând din iulie 2023.

* * *

Combaterea risipei alimentare este esențială în contextul diminuării efectelor schimbărilor climatice By RO.aliment December 2, 2020

Se estimează că risipa alimentară reprezintă 8% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. În viitor, întreținerea populației de pe glob va necesita un sistem sustenabil, care să poată hrăni comunitatea globală și care să diminueze în același timp efectele schimbărilor climatice. Putem însă îmbunătăți sustenabilitatea, sprijinind totodată dezvoltarea economică?

Abordarea risipei alimentare de la nivel global contribuie la combaterea schimbărilor climatice (doar alimentele irosite reprezintă aproximativ 8% din emisiile globale de gaze cu efect de seră 1), diminuează impactul asupra

60

Page 61: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

mediului și conservă resursele naturale pentru generațiile viitoare. Însă abordarea problemei risipei alimentare nu este utilă doar la nivel macro: poate ajuta, de asemenea, companiile, producătorii și gospodăriile individuale să economisească bani și să îmbunătățească marjele de profit, asigurându-se că produsele care ies din fermă ajung pe masa consumatorului.

Beneficiile combaterii risipei alimentare sunt subestimate de companiile alimentare

Ineficiența deșeurilor alimentare poate părea evidentă, ceea ce ne face să ne întrebăm de ce un număr mare de companii nu fac mai mult pentru a-și limita contribuția în propagarea acestei probleme. Un motiv posibil este faptul că valoarea pierderilor și deșeurilor alimentare este greu de cuantificat, deoarece tinde să fie ascunsă în bugetele operaționale, răspândite de-a lungul lanțului de aprovizionare, între diferiți actori, sau este pur și simplu acceptată ca fiind costul care trebuie plătit pentru a activa în această industrie. Un alt motiv posibil, care justifică de ce risipa este atât de înrădăcinată în sistemul nostru alimentar global, este faptul că abordarea acesteia în mod eficient implică adesea investiții în avans, pe termen lung, care pot necesita timp până să dea rezultate.

Deși companiile pot fi reticente în a cheltui bani pentru a rezolva această problemă, studiile arată că investițiile în acest sens merită: în urma analizării a 700 de companii din domeniul alimentar, din 17 țări, s-a constatat că 99% dintre unitățile de producție au avut o rentabilitate pozitivă a investițiilor privind stoparea pierderilor și a risipei alimentare, jumătate dintre acestea înregistrând economii de peste 14 USD pentru fiecare dolar cheltuit 2. Având în vedere acest potențial financiar, nu există cu adevărat niciun motiv să ezităm în a merge mai departe cu acțiuni concrete.

Culturile alimentare susțin lupta împotriva risipei alimentare de-a lungul lanțului valoric

Culturile alimentare cu efect de bioprotecție combat dezvoltarea contaminanților și întârzie alterarea, rezultatul fiind un produs mai proaspăt, care poate fi savurat mai mult timp. Aceste culturi alimentare pot contribui la prelungirea termenului de valabilitate fără a fi necesară utilizarea de aditivi artificiali, iar acest lucru poate duce la reducerea risipei alimentare pe întregul lanț valoric. Întrebarea este: care ar fi cantitatea de deșeuri alimentare ce ar putea fi evitată folosind aceste culturi alimentare?

A fost efectuat un studiu de impact 3 pentru a testa efectul adăugării culturilor alimentare cu efect de bioprotecție în tot iaurtul din Europa.

61

Page 62: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

Studiul, care a fost revizuit de experții de la Universitatea din Wageningen și WRAP UK, a demonstrat că numai în Europa risipa de iaurt ar putea fi redusă cu 30%, ceea ce ar însemna, de asemenea, 520.000 de tone de emisii de CO₂ mai puțin.

Combaterea risipei alimentare este parte din strategia Chr. Hansen

Pentru Chr. Hansen, combaterea risipei alimentare reprezintă o componentă fundamentală a obiectivelor noastre privind sustenabilitatea, iar dezvoltarea de culturi alimentare care pot contribui la combaterea risipei alimentare reprezintă o parte importantă a strategiei noastre. Deoarece o mare parte din munca noastră presupune colaborarea cu industria lactatelor, ne-am concentrat obiectivele privind sustenabilitatea în acest domeniu și ne-am angajat să reducem deșeurile de iaurt cu două milioane de tone până în 2025. Industria lactatelor se distinge printr-o cifră de afaceri mare, lanțuri de aprovizionare fragile și perioade de valabilitate relativ scurte, aceasta fiind astfel una dintre industriile care contribuie semnificativ la risipă și pierderile alimentare de la nivel mondial. În fiecarean, în Uniunea Europeană, până la 17% din tot iaurtul este irosit, adică 1,5 milioane de tone de iaurt sunt aruncate anual. 3

Provocările care ne așteaptă sunt serioase, dar cu oarecare creativitate și inspirație din natură, acestea reprezintă o oportunitate de a inova și de a contesta starea de fapt. Considerăm că suntem capabili să îndeplinim acest obiectiv și așteptăm cu nerăbdare să contribuim la construirea unui sistem alimentar capabil să se susțină și să ne hrănească pe noi toți.

Referințe 1 World Resources Institute, 2011/2012 2 World Resources Institute, 2019

(https://wriorg.s3.amazonaws.com/s3fs-public/reducing-food-loss-waste-global-action-agenda_0.pdf)

3 Qbis, 2016(https://cdn.chrhansen.com/_/media/files/chrhansen/home/sustainability/our-fight-against-food-waste/impact-study-on-food-waste.pdf ev=4bd1f56a00f649088d10e20490d94721&amp;hash=7E612ADFF7A77BF4129ECA8FFBB9ED2F

* * *

62

Page 63: apar-romania.ro · Web view2020/12/03  · În 2013, când compania chineză WH Group a cumpărat producătorul american de carne de porc Smithfield, a devenit cea mai mare companie

* * *

63