APA ITI SCHIMBA VIATA

5
 O teorie ciudată despre cum APA ÎŢI SCHIMBĂ VIAŢA „Nu eşti bolnav, doar îţi e sete” Un doctor a fost capturat şi ţinut prizonier în izolare într -o închisoare din Orientul Mijlociu, şi i s-au refuzat orice medicamente sau tratament la problemele de sănătate ce apăruseră. Însă, din moment ce era el însuşi doctor, autorităţile din închisoare a pelau la el ca să se mai ocupe de câte un prizonier când apărea vreo problema. Nu avea, însă, cum să îi trateze pe colegii săi de detenţie. Aşa că singurul lucru pe care îl putea face era să îi „trateze” dându -le de băut apă. Mulţi dintre ei s -au făcut bine de pe urma tratamentului. Uneori nu i se dădea de mâncare timp de o săptămână, dar  îşi dăduse seama că apa îi alunga durerile de stomac cauzate de foame. Într-una din seri, i s-a adus un prizonier care suferea de multe ore. Doctorul i-a dat prizonierului două pahare cu apă. În câteva minute durerea dispăruse şi omul era cu zâmbetul pe buze. De atunci încolo, acest doctor (Dr. Batmanghelidj) şi -a început cercetările despre apă. Ceea ce a descoperit a fos t un progres semnificativ pentru tine şi milioane de alţi oameni... Clădirea închisorii era un mediu foarte neprietenos, stresant. Doctorul nu ştia, de la o zi la alta, de la oră la oră, cine va mai trăi să vadă ziua de mâine şi cine nu. Un astfel de mediu permite dezvoltarea unor tehnici alternative medicale. Doctorul a început să trateze toate problemele medicale cu apă şi toată lumea tratată se făcea bine sau cel puţin li se îmbunătăţea condiţia.  Concluzia acelui doctor a fost că setea e un semn de boală.  Ulterior, în timpul procesului, a înmânat judecătorului un articol despre apă şi despre descoperirile pe care le făcuse în închisoare, însă raportul a fost ignorat şi dat alcuiva.  Însă după câteva săptămâni judecătorul l-a căutat în închisoare şi i -a zis „Nu eşti omul rău care credam că eşti. Te eliberăm”. Doctorul i -a răspuns judecătorului că doreşte să  îşi continue cercetările şi a rămas în închisoare încă patru luni. După ce a plecat, pur şi simplu a lăsat totul în urmă şi şi -a continuat cercetările în Statele Unite ale Americii. Setea  Un semnal de alarmă pe care nu-ţi poţi permite să-l ignori Doctorul a făcut legătura dintre diverse etape ale bolilor şi diverse nivele de deshidratare. El era convins că nu trebuie să aştepţi senzaţia de sete ci că trebuie să consumi lichide astfel încât să eviţi senzaţia de sete. Să consumi lichide ÎNAINTE să simţi efectiv setea. Atunci când deja îţi e sete şi ai gura uscată, este deja prea târziu.  Potrivit cercetărilor sale, aceasta ar fi principala greşeală pe care oamenii o fa c, în general, în ceea ce priveşte sănătatea organismului. 

Transcript of APA ITI SCHIMBA VIATA

Page 1: APA ITI SCHIMBA VIATA

7/27/2019 APA ITI SCHIMBA VIATA

http://slidepdf.com/reader/full/apa-iti-schimba-viata 1/5

 O teorie ciudată 

despre cum APA ÎŢI SCHIMBĂ VIAŢA 

„Nu eşti bolnav, doar îţi e sete” Un doctor a fost capturat şi ţinut prizonier în izolare într -o închisoare din Orientul

Mijlociu, şi i s-au refuzat orice medicamente sau tratament la problemele de sănătate ceapăruseră. Însă, din moment ce era el însuşi doctor, autorităţile din închisoare apelau lael ca să se mai ocupe de câte un prizonier când apărea vreo problema. 

Nu avea, însă, cum să îi trateze pe colegii săi de detenţie. Aşa că singurul lucru pecare îl putea face era să îi „trateze” dându-le de băut apă. Mulţi dintre ei s-au făcut binede pe urma tratamentului. Uneori nu i se dădea de mâncare timp de o săptămână, dar 

 îşi dăduse seama că apa îi alunga durerile de stomac cauzate de foame. Într-una din seri, i s-a adus un prizonier care suferea de multe ore. Doctorul i-a dat

prizonierului două pahare cu apă. În câteva minute durerea dispăruse şi omul era cuzâmbetul pe buze.

De atunci încolo, acest doctor (Dr. Batmanghelidj) şi-a început cercetările despreapă. Ceea ce a descoperit a fost un progres semnificativ pentru tine şi milioane de alţioameni...

Clădirea închisorii era un mediu foarte neprietenos, stresant. Doctorul nu ştia, de la ozi la alta, de la oră la oră, cine va mai trăi să vadă ziua de mâine şi cine nu. Un astfel demediu permite dezvoltarea unor tehnici alternative medicale.

Doctorul a început să trateze toate problemele medicale cu apă şi toată lumea tratată

se făcea bine sau cel puţin li se îmbunătăţea condiţia. Concluzia acelui doctor a fost că setea e un semn de boală.  Ulterior, în timpul procesului, a înmânat judecătorului un articol despre apă şi despre

descoperirile pe care le făcuse în închisoare, însă raportul a fost ignorat şi dat alcuiva. Însă după câteva săptămâni judecătorul l-a căutat în închisoare şi i-a zis „Nu eşti omulrău care credam că eşti. Te eliberăm”. Doctorul i-a răspuns judecătorului că doreşte să

 îşi continue cercetările şi a rămas în închisoare încă patru luni. După ce a plecat, pur şi simplu a lăsat totul în urmă şi şi-a continuat cercetările în

Statele Unite ale Americii.Setea – Un semnal de alarmă 

pe care nu-ţi poţi permite să-l ignori Doctorul a făcut legătura dintre diverse etape ale bolilor şi diverse nivele dedeshidratare. El era convins că nu trebuie să aştepţi senzaţia de sete ci că trebuie săconsumi lichide astfel încât să eviţi senzaţia de sete. Să consumi lichide ÎNAINTE săsimţi efectiv setea. Atunci când deja îţi e sete şi ai gura uscată, este deja prea târziu.  

Potrivit cercetărilor sale, aceasta ar fi principala greşeală pe care oamenii o fa c, îngeneral, în ceea ce priveşte sănătatea organismului. 

Page 2: APA ITI SCHIMBA VIATA

7/27/2019 APA ITI SCHIMBA VIATA

http://slidepdf.com/reader/full/apa-iti-schimba-viata 2/5

  De fapt, această greşeală reprezintă un cumul de patru acţiuni greşite, patrupresupuneri false pe care oamenii le fac simultan:

1.  Consideră setea / gura uscată ca fiind un semn al deshidratării. De fapt semnaleledeshidratării sunt multe altele, pe lângă această senzaţie de uscat  

2.  Presupun că apa nu are proprietăţi chimice propriuzise. De fapt, nimic din ceea ceingurgitezi nu poate fi utilizat de organism dacă nu intră şi apa în ecuaţie.  

3.  Presupun că organismul, corpul uman este capabil să regularizeze consumul de apă peparcursul unui ciclu de viaţă. În realitate, oamenii vârstnici se deshidratează mai rapiddecât cred.

4.  Oamenii deseori presupun că orice lichid sau fluid poate înlocui apa. Acest lucru estefals de la bază până la vârf. Sucurile, băuturile carbogazoase, cofeina, îţi deshidrateazăorganismul şi elimină apa din corp, şi nicidecum nu îţi alimentează corpul cu apă.  

Potrivit doctorului cu pricina, atunci când nu bei destulă apă ca să elimini toxineleacumulate în organism, începi să treci prin starea de deshidratare – aceasta semanifestă sub forma de alergii, astm, şi multe alte probleme de sănătate. 

 Împlineşte-ţi o nevoie primordială Apa este lucrul de care avem nevoie pentru a menţine sănătatea celulelor noastre.

 Acestea conţin apă şi sunt înconjurate de apă. Atunci când eşti deshidratat membranelecelulelor tale devin mai puţin permeabile – şi blochează fluxul de hormoni şi substanţenutritive spre celule, lucru care opreşte eliminarea oxidanţilor sau a altor deşeuri dinorganism.

Imaginează-ţi pentru un moment ce se întâmplă cu o tufă de trandafiri în condiţii desecetă extremă – se ofileşte, se uscă şi moare. 

Apa are un rol mult mai complex şi important decât doar acela de a dilua nutrienţii şi

oxidanţii. Apa generează energie. Este necesară procesului metabolic. Mai mult decâtatât apa joacă rolul de adeziv la nivelul structurii celulare. Ea ţine împreună „ţesătura”de celule.

Pe scală mai mare apa este esenţială sistemului digestiv pentru a-i permite acestuiasă digere mâncarea – totodată, apa creşte eficienţa celulelor roşii din sânge – hematiilor

 –  în a culege oxigen din plămâni. Gestionarea apei... 

 Apa are proprietăţile sale chimice. Fiecare funcţie din organism este monitorizată şiinfluenţată de fluxul de apă din organism. 

 Apa este principalul element din corpul uman. 75% din corpul nostru este alcătuit din

apă. 85% din creierul nostru este alcătuit din apă.  Gestionarea acestei resurse este modalitatea organismului de a-şi asigura accesulapei şi a nutrienţilor la organele necesare vieţii – activitate care este prioritatea numărulunu – şi mai apoi asigură accesul apei la organele secundare.  

Creierul este prioritatea principală atunci când se pune problema prioritizăriiresurselor. Reprezintă doar o cincizecime (1/50 sau 0,02) din corp dar primeşte până la20 la sută din fluxul de sânge din organism. Dacă tot restul corpului trebuie privat de

Page 3: APA ITI SCHIMBA VIATA

7/27/2019 APA ITI SCHIMBA VIATA

http://slidepdf.com/reader/full/apa-iti-schimba-viata 3/5

apă sau sânge pentru ca creierul să funcţioneze, asta este. Organismul ştie că trebuiesă se ocupe prioritar de creier. 

Cei care împart raţiile de apă la nivelul organismului trag alarma care indică zonalipsită de apă. Din moment ce deshidratarea cauzează privarea unor  funcţii aleorganismului, aceste semnale primite furnizează indicatori responsabili de tot soiul de

afecţiuni din corp. Principala greşeală pe care medicii o fac, crede doctorul Batmanghelidj este că ei nu

 îşi sfătuiesc pacienţii suficient de bine – poate pentru că nici ei nu înţeleg procesul – săprevină afecţiunile majore prin vindecarea din timp a unor afecţiuni minore. Pentru cătotul porneşte, ca într -un ambuteiaj rutier, de la o singură maşină parcată aiurea sauaccidentată. E suficient ca să se formeze cozi de kilometri întregi, oamenii să nu maiajungă la lucru, cine ştie, o salvare să nu îşi poată duce pacientul etc.  

Doctorii în general sunt învăţaţi şi încurajaţi să trateze simptome, să „închidă gura”alarmelor date de organism prin medicamente. E ca şi cum spargi becul roşu caresemnalează alarma şi crezi că ai stins incendiul.  

Un exemplu incredibil despre cum îţi funcţionează sistemul de alarmă din organism Uite un exemplu ..Creierul trebuiue să fie tot timpul hidratat. Aşa că organismul, dacă îi lipseşte apa, va

face tot ce este posibil pentru a asigura un flux normal de apă către creier. Asta înseamnă că organismul e dispus să limiteze accesul de apă spre alte zone alecorpului.

Din moment ce respiraţia cauzează mari pierderi de apă din organism, prin expiraţie, în fiecare zi –  în funcţie şi de clima în care locuieşti şi cât efort fizic faci – plămânii îţi potfi afectaţi. 

Dacă suferi de deshidratare cronică din cauza consumului insuficient de apă – saudacă consumi lichide care îţi consumă apa din organism, cum ar fi de exemplu cafeaua,berea, carbogazoasele cu zahăr – corpul tău încearcă să prevină pierderile de apă

cauzate de sistemul respirator producând histamine care închid vasele capilaredin plămâni. 

Aceste vase contractându-se, organismul reduce consumul de apă. Dar respiraţiadevine mai greoaie. Este foarte important să ştii că hotărând asta, corpul îţi face oimensă favoare. Produce histamine ca un plan strategic de apărare, nu ca pe un fel deboală. 

Corpul contractă vasele capilare, făcându-le mai puţin permeabile, pentru că

 încearcă să îţi salveze creierul. 

Care este răspunsul medicinei convenţionale la această producţie de histamine? Eibine, se prescriu antihistamine, sau medicamente care sunt concepute să contra-atacehistaminele produse intenţionat de corp ca să economisească, să păstreze apa. 

Prin urmare, câtă apă e suficientă? Potrivit unor specialişti, o persoană de 90 de kilograme trebuie să consume într -o zi

aproximativ 3 litri de apă pentru ca organismul să funcţioneze corespunzător şi săelimine substanţele toxice. Asta înseamnă cam 12 pahare şi jumătate de apă. Mai multdecât cei doi litri despre care tot auzi la televizor sau prin alte părţi. Şi ai nevoie de mai

Page 4: APA ITI SCHIMBA VIATA

7/27/2019 APA ITI SCHIMBA VIATA

http://slidepdf.com/reader/full/apa-iti-schimba-viata 4/5

mult de 3 litri dacă eşti o persoană activă sau dacă locuieşti într -o zonă călduroasă.Totodată, mai mult dacă consumi cafea, ceai cu cofeină, sucuri carbogazoase saubăuturi alcoolice. 

Totodată, ai nevoie de mai multă apă dimineaţa, pentru că ai dormit peste noapte,aşa că se recomandă să consumi 2-3 pahare de apă când te trezeşti dimineaţa pentru a

te rehidrata.Specialiştii mai spun că semnele de deshidratare includ setea, urina închisă la

culoare, oboseala, iritabilitatea, anxietatea, frica de mulţimi şi locuri publice(agorafobie), depresie, pofte alimentare, astm şi alergii. 

Cum să construieşti un organism puternic şi sănătos...  Atunci când eşti deshidratat încep să se manifeste tot felul de afecţiuni şi boli. Uite câteva simptome şi boli cauzate de deshidratare şi punctate de doctorul

Batmanghelidj în cărţile scrise ulterior experienţei din Orientul Mijlociu: 

  Oboseală, epuizare  

Urină închisă la culoare   Sete  Iritabilitate, nervozitate  Anxietate   Agorafobie (frica de mulţimi şi locuri aglomerate)   Depresie  Pofte alimentare  Greţuri dimineaţa în timpul sarcinii   Alergii  Astm  Hipertensiune   Afecţiuni ale sistemului imunitar    Ulcer peptic (afecţiune digestivă caracterizată prin arsuri de obicei sub apendicele xifoid

al sternului)  Migrene   Artrita reumatică (boala relativ frecventă ce afectează articulatiile. In aceasta afectiune

se inflamează membrana sinovială ce delimiteaza articulaţiile)    Angina (boala arterelor care irigă inima, arterele coronare)   Fibromialgie (o afecţune medicală cronică, ce se caracterizează prin durere difuză şi

sensibilitate în muşchi şi ţesutul moale)   Cancer

Şi nici măcar nu ţi-a trecut prin gând că s-ar putea să suferi de deshidratare cronică! Dacă teoria aceasta este adevărată, cele mai multe teste pe care doctorii le fac

atunci când doresc să vindece aceste boli sunt inutile.  Batmanghelidj este convins că oamenii suferă de angină din cauză că muşchii inimii sedeshidratează şi duc lipsă de unele chimicale esenţiale. El crede că lipsa apei poatecauza şi cancer... care supravieţuieşte într -un mediu cu acididtate crescută. Apă şi sare

Page 5: APA ITI SCHIMBA VIATA

7/27/2019 APA ITI SCHIMBA VIATA

http://slidepdf.com/reader/full/apa-iti-schimba-viata 5/5

de mare sau sare de Himalaya sunt câteva substanţe care pot fi folosite pentruprevenirea acestuia. Cancerul poate fi vindecat!

În cazul fiecărei boli, doctorul Batmanghelidj este convins că prima şansă pentruvindecare îi trebuie oferite unei hidratări adecvate.  

 În cartea sa Corpul tău râvneşte după apă doctorul detaliază numeroasele

manifestări ale bolilor în timpul deshidratării. Dacă teoria acestui doctor este corectă, există o legătură apropiată între deshidratare

şi boli. Dacă te hotărăşti să încerci abordarea propusă de el – sau dacă ai încercat-o întrecut – aş fi interesat şi eu să aflu mai multe, dacă a funcţionat şi în cazul tău. 

Nu cred, personal, că pur şi simplu prin faptul că bei multă apă te vindeci de fiecareboală de care suferi. Dar teoria este plauzibilă şi consumul de apă este necesar pentrua avea un organism sănătos. Mulţi oameni mi-au spus că au simţit îmbunătăţiri ale stăriilor de sănătate, deşi sufereau de astm sau crampe musculare. Nu este acelaşi lucru cua vindeca bolile de inimă sau cancerul, dar sugerează că ceva tot se găseşte în spateleacestei teorii.

Sunt intrigat de afirmaţia sa, potrivit căreia terapia cu apă poate trata angina. Dacăsuferi de această afecţiune dureroasă ar trebui să îţi întrebi doctorul dacă are rost să încerci să consumi cantităţi mari de apă, iar dacă îţi dă undă verde, încearcă să vezidacă îţi poţi îmbunătăţi condiţ ia astfel. Mi-ar face mare plăcere să aflu rezultatele tale şisă le dau mai departe cititorilor noştri. 

„Mori” de sete? Pentru a încerca această tehnică începe prin a consuma cantităţi de apă după

următoarea formulă: Consumă zilnic o cantitate echivalentă cu 30 g de apă pentru fiecare kilogram

al corpului tău. De exemplu, dacă ai 70 de kilograme, bea aproximativ 2 litri de apă zilnic.  

Expresia „mor de sete” va fi una pe care nu o vei mai folosi vreodată... pentru că,dacă doctorul Batmanghelidj are dreptate, s-ar putea ca, dacă nu consumi destulă apă,ca deshidratarea să fie cauza unor afecţiuni care pot duce la deces. Analizează -ţi stilulde viaţă. Hidratează-te corespunzător. 

Trebuie să fii atent doar la a consuma apă curată, la cel ma i înalt standard. Cusiguranţă voi scrie o lucrare şi pe acest subiect, al „Cum să îţi asiguri o sursă de apăpotabilă de cea mai înaltă calitate” Cu sinceritate,

Andrei Moldovan,

Autorul