1. MUNŢII ANZI sau CORDILIERA ANDINĂÎn cadrul sistemului montan andin se regăseşte dezvoltarea longitudinală a principalelor linii

montane, doar că este mai diversificată în lăţime. Astfel, pe litoral se derulează, cu întreruperi, o

catenă costală, după care urmează cunoscuta catenă occidentală (vestică) (care le continuă pe

cele din America Centrală şi de N).

Catena mediană, ca si în cazul Americii de Nord, este intreruptă si lasă locul unor podişuri

intramonate de mare altitudine, după care urmează, catena orientală (estică), continuată pe

alocuri de Precordilieri sau de Sierrele Pampine.

Fiecare catenă majoră, la rândul său, este formată din alte lanturi montane cu diferite

extinsiuni spaţiale.

Ca si în America de Nord, Anzii au fost divizaţi latitudinal, de la nord, spre sud, în 3 mari

grupe care ocupă teritoriul mai multor state.

- Anzii Septentrionali,

- Anzii Centrali,

- Anzii Meridionali.

În cadrul Anzilor nordici (septentrionali), principalele unităţi de relief sunt reprezentate

de:

o Anzii Venezuelei (Cordillera de Merida, Masivul Aroa, Podişul Lepavin (Podişul

Segovian), Munţii Caribici);

o Anzii Columbiei (Cordilierea occidentală, Cordiliera centrală, Cordilierea

orientală)

o Anzii Ecuadorului (Cordiliera occidentală, o regiune de podiş intramontan,

cordiliera orientală, denumită Cordiliera Real);

o Anzii Perului (aici apare bine individualizat lantul costal, denumit Anzii maritimi,

urmat de Cordiliera occidentală cu 3 ramificatii importante, o regiune de podis:

puna peruviană şi Cordiliera orientală).

În Anzii Centrali – dezvoltţi în regiunea subtropicală, se disting două şiruri de catene care

închid între ele altiplano-uri (pune)

- Cordiliera Occidentală;

- Puna Boliviana şi Puna de Atacama;

- Cordiliera Orientală

Anzii Meridionali sau Anzii Sudici - încep de la izvoarele râului Rio Salado, de la paralela

de 310 lat. S şi ţin până în extremitatea S a continentului, în Peninsula Brunswick.

Se caracterizează tot prin prezenţa a două catene:

catenă occidentală - reprezentată printr-un relief fragmentat în peninsulele şi

insulele ce jalonează ţărmul Pacificului, de la Strâmtoarea Magellan la Insula Chiloe

catenă orientală continuă (Anzii Patagoniei).

în partea estică se distinge în nord o regiune mai coborâtă, reprezentată de

Precordilieri, iar în sud este greu de precizat limita dintre sistemul andin propriu-zis si

Sierrele Pampine (Pampasul uscat) care au altitudini foarte mari (ajung la 6000 m).

Cordiliera andină

(Dictionnaire illustre des merveilles naturelles du

monde, 1977)

Aici, se disting Anzii chiliano-argentinieni

(sudici şi centrali chilieni şi nord-vestici

argentinieni) – unde catena vestică (Anzii

maritimi sau Cordilera de la Costa) este

despărţită de catena estică de Marea vale

longitudinală Chiliană (Valle longitudinal) (pe cca

1000 km).

***

Pentru unitatea cursului, în continuare

sunt prezentaţi Munţii Anzi în desfăşurarea lor

longitudinală. Astfel:

In N continentului, LANTUL COSTAL se

continuă din Istmul Central American si se

sudeaza cu Cordilierii Occidentali in S grabenului

Atrato .

CORDILIERII OCCIDENTALI sunt puternic

fragmentaţi, datorită situării în imediata

vecinătate a a ariei de subducţie.

Şirul de culmi din insulele Margarita şi

Tortuga se impun în relief abia la sud de golful

Darien, unde fac joncţiunea cu Cordilierii de

Coastă din America Centrală Istmică.

Lanţul montan propiu-zis începe în nord, în

Anzii Venezuelei şi este constituit din şisturi

cristaline şi sedimentar mezozoic cutat (calcare,

gresii cretacice). Pe lungimi considerabile sunt

flancaţi de delimitati de grabenele raurilor Atrato

(V) si Cauca (E).

Este format din trei culmi paralele, orientate

E-V (care reprezintă prelungirea arcurilor insulare

din America Centrală Insulară), separate de

depresiuni intramontane longitudinale.

Cauca este un râu situat în vestul Columbiei. Izvorăşte din Anzi şi curge spre

nord între Cordilierii Occidentali şi Orientali, pe o distanţă de 1.348 km, pentru

a se uni cu râul Magdalena, la nord de Mompos. Pe cursul mijlociu, valea Cauca

este importantă pentru agricultură şi creşterea vitelor. Două treimi din cafeaua

columbiană sunt obţinute din zonele muntoase învecinate

(http://www.crispedia.ro/Raul_Cauca)

Pe teritoriul Columbiei, lanţurile muntoase sunt mai apropiate între ele şi mai omogene în

partea sudică. Sunt alcătuite din roci cristaline paleozoice şi meozoice antrenate în cutările neogene.

Înălţimea maximă se întâlneşte în vf. Trujillo (4138 m).

Începând din Ecuador, ramura costală, separată de restul Anzilor prin grabenul Guayaquil,

scade în altitudine (până la 600-700m). Cordilierii propriu-zişi se evazează într-un podiş (de 2500-

3000m) dominat de vulcanii lanţului estic.

Pe teritoriul Perului, lanţurile costale sunt extrem de fragmentate, dar culmile propriu-zise

ale cordilierei occidentale cresc din nou în altitudine şi sunt reprezentate de două catene: Cordiliera

Negra şi Cordiliera Blanca (vf. Nevado Huascaran : 6768m), acoperite cu cu gheţari de vale şi de

circ.

Între aceste două cordiliere peruviene se întinde monoton şi uniform un altiplano peruvian,

numit “puna” ca şi în Bolivia, dar mai restrâns decât acela. De altfel, din partea centrală a Perului şi

până în Argentina, între cordiliera din vest si cea din est se defăsoară o serie de podisuri

intramontane care se întind pe 2400 km, separate între ele de bare montane.

Puna peruană (altiplano = câmpie de altitudine) este formată dintr-o serie de bazine înguste

(Oroya la 3 740 m, Cerro de Pasco la 4 350 m ) care sunt unite prin câteva catene transversale.

Partea sudică a punei peruviene a constituit zona centrală a fostului imperiu incaş, a cărui

capitală, Cuzco (3 400 m) este şi astăzi zona cea mai populată a regiunii.

Cuzco - orașul incaș original, despre care se spune că a fost înființat în secolul XI,

a fost ruinat de Francisco Pizarro în 1535. Însă, mai există rămășițe care atestă existența

incașilor pe aceste teritorii, cum ar fi Templul Soarelui. Printre cele mai notabile clădiri din

oraș se numără catedrala Santo Domingo.

Cuzco este un oras aglomerat

Orasul incas Machu Pichu

http://www.google.ro/search?q=machu+picchu&hl=ro&prmd=imvns&tbm=isch&tbo=u&source

Ruinele orașului Machu Picchu, redescoperite în 1911 de către arheologul

Hiram Bingham, sunt unele dintre cele mai frumoase și enigmatice locații străvechi din

lume. Invizibil de dedesubt și izolat natural, înconjurat de terase agricole suficiente

pentru a hrăni populația, și irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare să fi fost folosit

de incași ca un oraș ceremonial secret. Aceste structuri, săpate în granitul din vârful

muntelui sunt minuni atât arhitecturale cât și estetice. Multe dintre cărămizile cântărind

50 de tone sau chiar mai mult sunt atât de precis sculptate și unite cu atâta exactitate,

încât îmbinările fără mortar nu permit nici măcar unei lame de cuțit să intre printre ele.

Se știu puține lucruri despre utilizările sociale sau religioase ale orașului în vremurile

incașilor. http://ro.wikipedia.org/wiki/Machu_Picchu

Între lanţurile costale şi Cordiliera Occidentală se găseşte o arie depresionară longitudinală

ocupată de deşerturi litorale formate sub influenţa curentului rece al Perului (Humboldt) : Desertul

Nazca si Deşertul Atacama.

În regiunea costieră peruviană, la 400 km sud de Lima, se intinde desertul Nazca, pe un

platou înalt care are circa 100 km lungime si 8 km latime, cunoscut, mai ales pentru giganticele

sale desene terestre, denumite “desenele sau liniile Nazca”.

Liniile Nazca” reprezintă o serie de geoglife localizate în deşertul cu acelaşi

nume, la suprafaţa unui platou arid care se întinde pe o distanţă de cca 100 km, între

oraşele Nazca şi Palpa, din Peru. Aici se găsesc sute de reprezentări mai mult sau mai

puţin complexe, de la simple linii, la forme stilizate de păsări, maimuţe, păianjeni, peşti,

rechini, lame şi şopârle, totul la o scară foarte mare. Despre aceste desene, se crede ele

că au fost create de cultura Nazca între anii 200 i.Hr. şi 700 e.n. Nu se cunoaşte cu

exactitate nici astăzi scopul formaţiunilor din Nazca, dar ele continuă să ridice semne de

întrebare referitoare la istorie şi la evoluţie. Totuşi, desenele peruane nu reprezintă un

fenomen izolat. Locaţii similare care alimentează la fel de mult curiozitatea şi au origini la

fel de necunoscute, se găsesc în mai multe locuri pe suprafaţa Pământului.

(http://ladiescafe.ro/nazca-mesaje-pentru-zei/)

Geoglifele = gravuri executate în rocă şi reprezintă un ansamblu de motive trasate pe sol, pe

distanţe lungi, vizibile doar de la înălţime foarte mare.

Câteva din desenele (geoglifele) de la Nazca

Spre sud se întinde Deşertul Atacama (dezvoltat între 1000-2500m altitudine), una din cele

mai aride regiuni de pe Glob (precipitaţiile sunt de 18 mm la 10 ani). În porturile Iquique şi

Antofagasta plouă de 4 ori într-un secol, iar când plouăr , efectele acestora sunt catastrofale.

Deșertul este atât de arid încât, conform statisticilor întocmite de NASA și de National

Geographic Society, există o zonă în interiorul arealului uscat identificată sub numele de

„deșertul absolut”. Întins pe o suprafață de 105.000 km2, ariditatea deșertului Atacama se

datorează mai ales efectului de „stratificare inversă” creat de influența Curentului Humboldt, cu aer

rece, adus dinspre Antarctica și anticiclonii Pacificului blocați în zona chiliană de coastă, cât și în

regiunea înaltă a Cordilierei Andine. Cercetătorii britanici au demonstrat prezența așa-numitei

camanchaca – ceață marină, suficient de umidificată pentru a favoriza chiar și dezvoltarea unor

specii de alge hipolitice și a lichenilor în regiunea „barierei de ceață” din zona coatelor înalte, la

aproximativ 100 de km sud de Antofagasta. În Atacama sunt zone care au atins limita uscăciunii

absolute, dincolo de care, în prezent, s-a demonstrat că nu mai există nici măcar viață microbiană,

solul de aici fiind, practic, steril

(http://www.ovidiublag.ro/2011/05/interzis-dar-absolut-irezistibil-atacama/)

Acest deşert este denumit si « ţara salpetrului » (nitrat de sodiu), folosit ca ingrasamânt chimic

si la fabricarea prafului de puscă. Singurul drum asfaltat care îl traversează este Autostrada Pan

American. Deşertul este străbătut de un singur râu permanent : Loa care are o albie foarte adâncă.

Lipsa aproape totală a norilor, atmosfera uscată, cota înaltă şi populaţia redusă fac din

Atacama locul ideal pentru studiile astronomice. De altfel, în acest deşert există două observatoare:

La Silla Observatory şi Paranal Observatory.

În prezent trăiesc în Atacama peste un milion de oameni. Ei se înghesuie în oraşele de

coastă, în aşezările miniere, în satele de pescari şi în orăşele-oază.

“Fagure” sărat rezultat în urma evaporării apei si

uscării noroiului

Martor de eroziune

Valea Lunii – are aspect selenar

“Mano de Desierto” – Mana desertului-

Este opera sculptorului chilian Mario Irarrazabal, are 11

m înălşime si se află la 75 km sud de orasul

Antofagasta din desertul Atacama

http://www.descopera.ro/dnews/4941524-mana-uriasa-

ingropata-in-desertul-atacama

Orasul San Pedro este situat într-o oază din deşertul Atacama -  cel mai

“deșertic” loc de pe pământ la 2000 m altitudine şi este încă populat de urmașii

tribului atacameño, remarcabili prin construcția orașelor fortificate denumite

pucarás.Reprezintă o cale de acces pre numeroase obiective turistice andine: se pot

vizita obiectivele turistice Pukara (cetatea prehispanică), Quitor (sit arheologic),

satul Tulor (vechi de peste 3.000 de ani), gheizerele Tatio, Valea Lunii, mina de

cupru.

În plus, în acest deşert s-au descoperit mumiile din Atacama. Uscăciunea

deşertului, izolarea, precum şi salinitatea solului sunt doar câțiva dintre factorii care

au influențat mumificarea naturală a acestor corpurilor.

Mumii din Atacamahttp://aliceboboc.wordpress.com/2010/06/13/de-ce-ar-trebui-sa-vizitati-san-pedro-din-

atacama/Valle de La Luna – Valea Lunii – are un aspect deșertic și numeroase canioane fascinante,

peșteri, dar și dune de nisip – un adevărat peisaj selenar.

Valea Lunii

Mina de cupru Chuquicamata, din Chile. Chuquicamata sau "Chuqui" este mina cu cea mai mare productie de cupru din lume si are peste 850 de metri adancime. Cuprul este extras aici de secole, dupa cum a demonstrat descoperirea unei mumii datand din anul 550 d. Hr, numita "Omul Cupru".Problemele de mediu si de sănătate a locuitorilor din apropierea exploatărilor de cupru sunt frecvente.

http://www.esky.ro/?zanpid=1574155486025356293

Spre sud, în Anzii sudici, lanţul costal scade din nou în altitudine şi este fragmentat de văi

transversale, iar la sud de canalul Chacao se continuă cu insule.

Între lanţul costal şi Cordiliera Occidentală se găseşte Valea longitudinală Chiliană, un

culoar depresionar de origine tectono-erozivă, fragmentat în numeroase chiuvete depresionare

(Santiago, Temuco), continuat spre sud cu Golful Corcodavo şi o serie de canale.

Lanţul principal, importantă cumpănă de ape, se menţine la peste 4 000m altitudine. Din

mijlocul depozitelor paleozoice şi mezozoice se înalţă cca. 80 de conuri vulcanice (ACONCAGUA -

6962m /7021 m), cel mai mare vulcan stins de pe Glob şi cel mai înalt vârf din America de Sud,

TUPUNGATO - 6550m, MERCEDARIO - 6770m).

Aconcagua atrage anual numerosi alpinisti :

Tabere de acces

http://www.google.ro/imgres?q=Aconcagua&

Apoi, altitudinile scad treptat spre sud (unde singura altitudine de peste 4000m este CERO SAN

VALENTINO (4058 m), un nunatak1 ce se înalţă din masa gheţarilor montani.

Glaciaţia pleistocenă a modelat principalele forme de relief ale Cordilierilor Occidentali, iar

glaciaţia actuală este tot mai dezvoltată spre sud.

În extremitatea sudică, lantul costal sufera o fragmentare accentuata, rezultand arhipelaguri insulare.

În ansamblu, Cordilierii Occidentali, datorită înălţimilor deosebite, formează principala axă a reliefului.

2. CORDILIERII CENTRALI se interconectează cu masivele din Anzii Venezuelei prin

intermediul grabenului Maracaibo.

În Anzii Columbiei, aceştia sunt delimitaţi de culoarele râurilor Cauca (in vest) şi Magdalena (in

est).

Între cordiliera centrală şi cea orientală se deschide valea tectonică a fluviului

Magadalena ce curge pe o lungime de 1538 km şi are un bazin de colectare

1 Nunatak = vârf sau creastă stâncoasă care se înalţă deasupra gheţarilor, unoeri cu mai multe sute de metri. Are versanţii abrupţi, datorită eroziunii gheţii şi a dezagregărilor prin îngheţ.

de 263.858 km² .

Traseul fluviului Magdalena

Fundamentul cristalin e străbătut de numeroase aparate vulcanice ce se ridică deasupra limitei

zăpezilor permanente: TOLIMA (5620m), NEVADO DE HUILA (5750m), PURACE (4815m).

Spre sud, pe teritoriul Ecuadorului, catena centrală este substituită de o depresiune

longitudinală drenată de râurile Guyas şi Esmeraldas care se extinde până la nodul orografic Cerro de

Pasco.

La sud de acest nod, Cordiliera Centrală cedează locul podişurilor înalte, denumite

« altiplano » sau « pune ». Pe aceste altiplano se diferenţiază două regiuni : Puna de Atacama în sud

şi Puna Boliviana in nord

- Puna de Atacama este constituită dintr-un complex de podişuri de altitudine (3000 –

4000m), formate din scurgeri de lave şi conuri vulcanice suprapuse unui soclu cristalin. Acoperă o

suprafață de 180000 km², din nordul statului Chile, Argentinei și sud-vestul Boliviei.

În interiorul acestor podisuri se găsesc lacuri sărate (« salares ») , variabile ca suprafaţă, iar

unele seacă complet în perioada secetoasa, în urma lor rămânând o crustă de sare : Salar de

Atacama (cea mai întinsă), Salar de Arizaro, Salar de Antofala.

Salar de Atacama.

Păsările flamingo sunt printre puţinele vietăţi care s-au adaptat acestui mediu arid şi sărat

http://www.google.ro/search?

q=desertul+atacama&hl=ro&prmd=imvns&tbm=isch&tbo=u&source

- în nordului Punei de Atacama, se întinde Puna Boliviana care este mai uniformă ca

aspect. Împreună cu P. de Atacama, formează Podişul Boliviei (denumit si Altiplano), al doilea podiş

ca extensiune din lume, dezvoltat la o altitudine medie de 3500-4000m. Partea estică a acestui podiş

este străbătută de numeroase lanţuri paralele care aparţin Cordilierei Centrale.

http://www.8luni.ro/new/8luni/18peru2.php

Câteva fragmente din peisajul punelor andine

Caracterul de podiş este mai bine păstrat în est unde se aliniază şi marile lacuri: SALAR de

UYUNI, SALAR DE COIPASA, TITICACA (cuveta sa, situată la peste 3700m altitudine, s-a format în

pliocenul superior) care comunică prin intermediul râului Desaguadero cu lacul POOPO.

Salar de Uyuni (Bolivia) - desertul de sare

Una din regiunile cele mai spectaculoase de pe glob, bijuteria Boliviei, Salina din

Uyuni, alături de salina din Coipasa (Salar de Coipasa), costituie un loc unic in lume,

inconjurat de vulcani.

Salina din Uyuni are o suprafata de 10.582 km patrati, fiind cea mai mare salina

din lume. Este situata la 3.650 metri inaltime grosimea stratului de sare fiind estimat la

120 de metri.

Imensa suprafaţă plană este rezultatul retragerii a mării care acoperea tot podişul

în urmă cu milioane de ani. Marea s-a retras şi a lăsat descoperite ceea ce azi sunt lacul

Titicaca, lacul Poopó, şi salinele Coipasa şi Uyuni. Capacitatea acestui deşert de a

reflecta lumina este atât de intensă încât sateliţii artificiali o folosesc la calibrarea

instrumentelor de măsură. Sarea reflectă lumina în spaţiu şi condiţiile atmosferice oferă

posibilitatea de obţinere a unor măsurători de cinci ori mai exacte decât cele realizate

deasupra oceanului

Pe lânga asta, deşertul constituie una din cele mai mari rezerve de litiu şi conţine

importante cantităţi de potasiu, bor şi magneziu. Mai mult de 40 de firme miniere,

exploatează zilnic resursele salinei Uyuni.

In fiecare toamna, in luna noiembrie, salina devine locul de reproducere pentru 3

specii de flamingo: Chilean, James si Andean.

Cu aspectul unei enorme mări albe, Salar de Uyuni are în centru mai multe

“insule”, vârfurile unor vechi vulcani, care în alte vremuri ieșeau dintr-o mare de apă,

nu de sare. Fascinant în mijlocul unui pustiu uscat, vârfurile stâncoase sunt

acoperite de corali fosilizați și de depozite sedimentare cu urme de viață marină

Este o destinatie turistica foarte importanta pentru Bolivia existand chiar si un

hotel din sare si cateva insule. Salina este vizitata de 60.000 de turisti anual, iar cei ce

viziteaza acest desert de sare pot observa cu usurinta ca este imposibil sa distingi linia

orizontului. (http://www.tvl.ro/articole/117-salina-bolivia-uyuni.html#ixzz1eHkIesDO,

http://www.tvl.ro/articole/117-salina-bolivia-uyuni.html#ixzz1eHkF9g3p,

(http://www.peteava.ro/articol-1578-cel-mai-plat-loc-de-pe-terra-salar-de-uyuni-bolivia)

Salar de Uyuni (Bolivia)Lacul Titicaca este situat în podișul andin Altiplano, înconjurat de Anzii Cordilieri

la granița dintre Peru și Bolivia. Are o adâncime medie cuprinsă între 140 și 180 m,

atingând maxima de 280 m. Partea de vest a lacului aparține regiunii peruane Puno, iar

cea estică regiunii boliviene La Paz.

În acest lac se varsă peste 25 de rîuri, iar suprafaţa sa este fragmentată de 41 de

insule, unele dens populate. Titicaca își menține nivelul apelor datorită ploilor și topirii

zăpezilor de pe munții din vecinătatea podișului Altiplano.

Titicaca este lacul navigabil din lume situat la cea mai mare inaltime şi apa sa este

salmastră.

Lacul Poopo :

Imagine satelitară

Lacul Titicaca

http://www.google.ro/search?

q=titicaca&hl=ro&prmd=imvns&tbm=isch&tbo=u&sourc

e

Satele plutitoare de pe Lacul Titicaca au devenit una dintre principalele atractii

turistice din Peru. In prezent, exista aproximativ 40 de sate plutitoare pe lacul aflat

la cea mai mare altitudine din lume (3800 de metri peste nivelul marii), ce

adapostesc cateva sute de persoane, majoritatea descendenti ai populatiei Uro.

Absolut toate sunt realizate din trestii si radacini de tortora, o planta locala ce

creste pe marginea lacului Titicaca. Cea mai mare dintre insulele artificiale

adaposteste 10 familii in colibe construite tot din plante, in timp pe cea mai mica

dintre ele (aproximativ 30 de metri in diametru) nu traiesc mai mult de doua

familii. Insulele sunt ancorate cu frangii de piloni subacvatici si se pot deplasa in

functie de dorinta celor care traiesc pe ele.  Aici nu exista electricitate, apa

potabila este cea a lacului, iar oamenii gatesc la focul pe care il aprind deasupra

unor gramezi de pietre, astfel incat sa nu aprinda intreaga insula. (h

ttp://www.descopera.ro/dnews/4093075-bizarele-sate-plutitoare-de-pe-lacul-

titicaca).

Satele plutitoare de pe lacul Titicaca

(h ttp://www.descopera.ro/dnews/4093075-bizarele-sate-plutitoare-de-pe-lacul-titicaca).

Vulcanismul recent este bine reprezentat prin platouri de lave andezitice, conuri vulcanice bine

conservate (OJOS DEL SALADO : 6891 m). Spre sud, cele 3 şiruri montane trec, treptat, în două cordilere : Cordiliera de Coastă şi

Cordiliera Occidentală.

Apoi, aceste două catene se efilează, trecând într-o succesiune de forme mai joase ce

formează PRECORDILIERII.

În regiunea Patagoniei, lanţul axial se regăseşte sub forma ANZILOR PATAGONIEI, în care

altitudinile scad de la nord la sud. Formele glaciare sunt foarte frecvente (circuri, creste, văi), iar

înălţimea maximă este atinsă în vf. TRONADOR (3410m). Cordiliera Centrală continuă şi în insula Ţara

de Foc cu înălţimi mai reduse (M.Darwin : 2350m).

3. CORDILIERII ORIENTALI îşi au punctul de plecare tot în Anzii Venezuelei, cu principala

culme: Cordiliera MERIDA, orientată NE-SV, cu structură geologică reprezentată de cristalin în zona

axială şi sedimentar cutat pe flancuri (gresii şi conglomerate cretacice şi paleogene), cu zăpezi

perene pe culmile înalte (vf. Pico Bolivar: 5007m).

Pe teritoriul Columbiei, Cordilierii Orientali flanchează valea râului Magdalena.

Paralelismul culmilor generează un relief de tip jurasian (culmi anticlinale, văi sinclinale).

Înălţimea maximă este întâlnită în Sierra Madre de Cocuy (5453m), acoperită de gheţari de mari

dimensiuni (în cuaternar gheţarii coborau până la 2400m).

Cordiliera Orientală este impunătoare pe teritoriul Ecuadorului datorită enormelor conuri

vulcanice (CHIMBORAZO, de 6267m, cu 14 gheţari ce coboară radiar, COTOPAXI, de 5896m - cel mai

impunător vulcan activ de pe glob, ANTISANA : 5704m).

Cotopaxi este unul dintre cei mai activi vulcani din lume. Erupțiile sale au luat

adesea forma unor catastrofe, deoarece în timpul acestora păturile de zăpadă și de

gheață din regiunile superioare ale muntelui se topesc brusc, transformându-se într-un

râu de noroi care afectează zeci de kilometri.

Cea mai periculoasă erupție de după anul 1534 când a început monitorizarea

sistematică a activității vulcanului, a avut loc în iunie 1877. Atunci, s-au scurs spre sud

cantități uriașe de lavă care au distrus aproape în întregime orașul Latacunga, situat la

40 kilometri distanță. În anul 1975, au fost înregistrate mișcări tectonice în apropiere de

Cotopaxi, dar ele au rămas fără consecințe, din crater înălțându-se doar rotocoale de fum

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Cotopaxi)

Principalii vulcani din Ecuador

Vulcanul Cotopaxi

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Cotopaxi)

Imagini din podişurile andine de altitudine

(la baza vulcanilor Cotopaxi si Cayambe)

http://www.google.ro/search?q=cotopaxi&hl

Crevasă în corpul unui gheţar

Valorificarea turistică a zăpezilor de pe Cayambe

http://www.guardian.co.uk/global-development/poverty-matters/2010/sep/22/ecuador

Cordilierii Orientali fac joncţiunea cu Cordilierii Centrali în Mas. Cerro de Pasco care este un nod

orografic din care se ramifică, spre sud alte catene muntoase importante: Cordiliera Real (vfurile.

ANCOHUNA, ILLAMPU, ILLIMANI).

La sud de paralela de 32°, lanţul estic se fragmentează dând naştere SIERRELOR PAMPINE,

cu litologie paleozoică şi tectonică ce aparţine cutărilor hercinice şi vulcanism terţiar, intens

fragmentate de ape prin chei antecedente. Este greu de precizat limita dintre Anzii propriu-zis şi

Sierrele Pampine, deoarece au o structură asemănătoare, iar unele sierre sunt foarte înalte : Sierra

Famantinsa (Pampeanas) : 6250 m, Sierra Fiambala : 5850 m.

Iar în regiunea podişului Patagoniei, cordiliera estică este înlocuită de Precordilierii de San

Juan şi Mendoza.

Avansând spre partea extremitatea sudică a continentului, înălţimile scad de la 3000m la

1380m (Paso del Arco). Glaciaţia actuală acoperă suprafeţe din ce în ce mai mari spre sud. Aici,

catena centrală şi cea orientală sa-u contopit într-o o singură catenă, aparţinând Anzilor

Patagoniei, însoţiţi la est şi vest de regiuni mai joase, intens fragmentate tectonic.

Fruntea gheţarului Perito Moreno din parcul Naţional Los Glaciares ajunge în lacul Argentino pe care îl barează

(graniţa dintre Argentina şi Chile)

Parcul Naţional Los Glaciares

http://www.google.ro/search?

q=imagini+din+parcul+Los+glaciares&hl

Lacul Argentino este barat de gheţarul Moreno

Parcul Naţional Los Glaciares este format dintr-un ansamblu de munţi (Anzii Patagoniei),

lacuri si păduri. Gheţarul Perito Moreno este unul din 9 gheţari din parc si care formează calota

glaciară andină actuală care coboară în lacul Argentino ajungând de pe un ţărm pe altul, barând

astfel apele lacului. În spatele zidului de gheaţă de 60 m înălţime se formează un lac temporar al

cărui nivel este de 37 m. Când presiunea asupra gheţii este prea mare, barajul de gheaţă se rupe.