ANXIETATEAAnxietatea este o permanenta a modului de fiintare uman,existnd n spatiul dialogului dintre sine si eu, fiind incitata de contactul de orice fel ntre eu si lume.Este la temeiul oricarei puneri n act a omului, la temeiul oricarei trairi, iar trairea aceasta vine la rndul ei sa o ntemeieze.Ambiguitatea anxietatii ,ca atitudine primara ,n prima instanta autosuficientase rasfrnge asupra individului uman ,modelndu-l ambiguu.Prin lipsa de obiect concret, ea devine o stare de nenumit,suportata, totodata intima si straina individului,crend si distrugnd.Existentialismul este cel care reveleaza anxietatea si este n stare sa o asume, descoperindu-I relatia esentiala cu existenta. Existenta (lat. Ex-n afara, sistere-a sta) este faptul de a aparea si de a se manifesta n afara,a te confrunta cu faptul prezentei si participarii la o lume schimbatoare si potential primejdioasa. Conditia individului concret este una de anxietate , rezultata din ntelegerea inevitabilei sale libertati de opta ntre posibilitati, din necunoasterea viitorului, din apropierea mortii, din finitudinea unei existente care a fost precedata de neant.Anxietatea da nastere deopotriva ndoielii si disperarii,considera Kierkegaard,nsa drumul spre absolut este cel ce se confunda adesea cu disperarea anxietatii,disperare pentru infinit, preschimbndu-se ntr-un final n devorare a finitudinilor,descoperire a arbitrariului din ele.Discursul lui Kierkegaard despre anxietate se desfasoara pe fundalul unei etici crestine, suportnd conexiuni multiple cu dogmatica, numita de filosoful danez a doua etica (spre deosebire de etica necrestina, prima , caracterizabila prin refuzul pacatului si conexiunea cu metafizica). Idealitatea acestei etici consta n constiinta penetranta a realitatii, iar a-si pastra idealitatea chiar ocupndu-se de relevarea pacatului implica o dificultate deosebita a problemelor etice. Noua etica presupune pacatul stramosesc, prin care explica pacatul nsusi si plaseaza identitatea drept obiectiv, ntr-o miscare de jos n sus; cuprinde, n anvergura ei, realitatea pacatului.Discursul lui Kierkegaard despre anxietate abordeaza tangential problema pacatului, avnd n vedere ca anxietatea este conditie prealabila a pacatului, "libertatea captiva n sine nsusi",mijlocitoare ntre posibilitatea si realitatea pacatului. Psihologic, Kierkegaard se va ocupa de posibilitatea reala a pacatului, iar dogmatic, de cea ideala. Scopul scrierii va fi marturisit dintru nceput a trata conceptul de anxietate din punct de vedere psihologic , avnd n vedere dogma pacatului stramosesc. Premisele de la care porneste n abordarea pacatului, pe care le va justifica pe parcurs, sunt , ca pacatul nu este nici un fel de stare ( ca stare de potentica nu este , n timp ce de fapt el este) 2, si ca a-l descrie ca boala, anormalitate, lipsa de armonie nseamna o falsificare a conceptului 3.Cuvntul danez Angest a fost echivalat n limba germana cu Angst, n engleza cu dread , fear sau anxiety, n timp ce traducerile franceze s-a impus angoisse; el a cunoscut o larga raspndire n filosofia existentialista interbelica, n special datorita teoretizarilor lui Heidegger si Sartre. Semnificatia anxietatii lui Kierkegaard este de fior de spaima fata de ceva nedefinit si indeterminabil ,spre deosebire de sentimentul de frica, n care obiectul este concret, individual.Kierkegaard considera ca omul este individ, fiind, n felul acesta , att el nsusi, ct si tot neamul, iar ntregul neam participa n/la individ precum individul la intregul neam. Desavrsirea omului , privita ca stare, consta n faptul individului de a fi el nsusi, precum si neamul. Aceasta contradictie este expresia unei sarcini si impulsul unei miscari, miscare ce creeaza istoria. Istoria neamului merge mereu nainte, n timp ce individul o ia mereu de la nceput, fiind el nsusi si neamul, si astfel, nca o data si istoria si neamul. Adam a fost el nsusi si neamul , astfel nct ceea ce l explica pe Adam, explica istoria neamului si reciproc. A-l considera cap al geniului umane presupune un nceput fantastic al neamului uman, ce ridica dificultati insurmontabile.Traditional s-a considerat ca pacatul lui Adam conditioneaza pacatosenia drept consecinta, al doile prim pacat - primul pacat al insului de dupa presupunnd pacatosenia drept conditie. Filosoful danez polemizeaza cu aceasta luare de pozitie, afirmnd ca primul pacat este determinantul calitatii, Pacatul5, ca puterea exemplului , pacatosenia este doar o determinare cantitativa , un fel de elan naintea saltului, dar care nu explica totusi saltul reprezentat prin pacat.Pacatul lui Adam este pacatul stramosesc, caci neamul nu o ia de la nceput cu fiecare individ, astfel nct starea de pacat a nemului dobndeste o istorie, care merge nainte prin determinatii cantitative, n timp ce individul participa la ea prin saltul calitativ.Nevinovatia este o calitate, o stare care poate sa dureze si care nu poate fi anulata dect prin vina, care se pierde prin pacat. Vinovatia lui Adam si vinovatia omului de dupa, este esentialmente aceeasi, diferenta fiind o expresie cantitativa, nu calitativa: vinovatia neamului este prezenta n nestiinta insului, manifestndu-se, prin fapta lui , drept vinovatia acestuia.Conceptul de anxietate este abordat de Kierkegaard n strnsa legatura cu cel de nevinovatie; nevinovatia este starea n care omul nu este determinat ca spirit, ci este determinat sufleteste n unitate nemijlocita cu naturaletea lui 6. Taina nevinovatiei este ca nseamna liniste, dar totodata anxietate, nascuta din nimic; spiritul isi proiecteaza visator propria realitate, nimicul, iar acest nimic vede nevinovatia mereu ca fiind n afara sa. Anxietatea este realitatea libertatii, ca posibilitate a posibilitatii, o antipatie simpatica si o simpatie antipatica, nu este vina. Anxietatea este o masura a prezentei spiritului. Relatia anxietatii fata de obiectul ei, "nimicul" este la fel de ambigua ca tranzitia de la nevinovatie la vina.Omul este o sinteza de sufletesc si trupesc, ntruchipata de spirit. Spiritul se raporteaza la sine si la conditia lui ca anxietate. n starea de nevinovatie spiritul este prezent dar ca nemijlocit, visnd si deranjnd relatia dintre suflet si trup si totodata instituind-o. n nevinovatie exista numai posibilitatea de a putea, ca un fel de forma superioara de nestiinta, ca o expresie superioara a anxietatii.Daca omul n-ar fi fost o sinteza , care sa se bazeze pe un tert, n-ar fi fost posibila o dubla consecinta a pacatului stramosesc: ca pacatul a venit pe lume si ca sexualitate fusese instituita. Pacatul este o criza n care pacatul patrunde n ins ca ins .Trecerea de la o posibilitate la realitate se face prin anxietate. n clipa n care spiritul se instituie pe sine, el instituie si sinteza, n care scop trebuie sa o divizeze mai nti. Culmea senzorialului este sexualul, culme care nu ar fi atinsa daca spiritul nu este instituit ca real. Fara pacat nu ar fi existat sexualitatea, iar fara sexualitate nu ar fi existat istorie. Abia prin sexualitate sinteza este instituita drept contradictie si drept scop, al carui istorie ncepe n clipa instituirii sintezei.Ceea ce am prezentat a constituit aspectul anxietatii de a fi conditie prealabila a pacatului stramosesc, pe care l explica n sens regresiv, n directia originii sale. Un alt fel de a problematiza anxietatea este de a ncerca o relationare progresiva cu pacatul stramosesc.n cadrul acesta, Kierkegaard precizeaza doua sensuri ale anxietatii: anxietatea n care individul instituie pacatul prin saltul calitativ si anxietatea care a patruns si patrunde mpreuna cu pacatul, n lume cantitativ, ori de cte ori un individ instituie pacatul. Asemeni miscarii pacatoseniei nemului, miscarea anxietatii are loc prin miscari cantitative, iar anxietatea fiecarui individ este cu att mai profunda cu ct se afla mai la nceputuri, deoarece conditia pacatoseniei, presupusa de viata sa individuala trebuie nsusita. Abia n clipa n care mntuirea este cu adevarat instituita este biruita si anxietatea. La individul de mai trziu anxietatea patrunde n doua sensuri n lume; pacatul patrunde prin anxietate, purtnd cu el, nca o data, anxietatea. Pe de o parte continuitatea pacatului produce anxietate, iar pe de alta posibilitatea mntuirii este un "nimic" ce provoaca individului anxietate. Totiusi, orice individ devine vinovat din cauza lui, anxiatatea provenindd din pacatul instituit de individ si fiind prezenta vaga, un "mai mult" sau "mai putin" n istoria cantitativa a neamului omenesc.Kierkegaard face distinctie ntre tipuri de anxietati: anxietatea obiectiva si anxietatea subiectiva. Anxietatea obiectiva este refexul pacatosenieei generasiei asupra ntregii lumi, efect al pacatului asupra existentei neumane, este starea de asteptare din care cel ce asteapta ar dori sa iasa, expresie a unui dor, dnd nastere anxitatii tocmai pentru ca dorul singur nu poaate mntui. O anxietate ca a lui Adam nu va mai surveni niciodata , deoarece pacatoseniaa venit pe lume prin el. Anxietatea obiectiva din natura este mai mare dect mai trziu dect la Adam, ea fiind indusa de faptul ca este vazuta ntr-o cu totul alta lumina datorita faptului ca prin pacat senzorial este continuu degradat, pna devine ce se numeste pacatasenie. Dupa venirea pacatului n lume si ori de cte ori vine n lume, senzorialul devine pacatosenie.Anxietatea subiectiva este "egotista,este o anxietate cu privire la ceea ce as putea sa devin, la ceea ce as putea sa devin sau ceea ce mi s-ar putea ntmpla"1 anxietatea existenta n nevinovatia insului, corespunzatoare celei a lui Adam, dar diferita cantitativ de a acestuia, respectiv mai mica. Vina instituita continua sa fie la fel de imputabila si la fel de ambigua ca cea a lui Adam. Kierkegaard compaara anxietatea cu o ameteala, ameteala libertatii cnd spiritul vrea sa instituie sinteza, cnd libertatea scruteaza n jos la propriaa ei posibilitate, se agata de finit si se tine de el, dar libertatea astfel se prabuseste. Cnd libertatea se ridica din nou n picioare, si daseamaa ca e vinovata. Printre aceste doua clipee se afla saltul. Din punct de vedere psihologic, caderea n pacat se produce de fiecare data n stare de sfrseala.Walter Schulz considera ca anxietatea reprezinta teama fata de propria libertate "teama fata de saltul libertatii n libertate".El coreleaza libertatea cu ideea punerii sintezei existentiale,motivnd anxietatea omului prin faptul ca este indisolubil legata de datoria de a deveni un sine prin realizarea sintezei, dar aceasta sarcina nu poate fi realizata ireprosabil, ceea ce transforma anxietatea ntr-un nsotitor permanent al vietii omenesti.2La individul de mai trziu "nimicul" care e obiectul anxietatii devine din ce n ce mai mult "ceva" complexul de presimtire se reflecta n ele nsele , apropiindu-se din ce n ce mai mult de individ, chiar daca pentru anxietate ramn tot "nimic". "Nimicul" comunica vivace cu nestiinta nevinovatiei, pacatul auto-presupunndu-se. Anxietatea subiectiva este pusa n legatura cu relatia de generatie si relatia istorica.Senzorialul a devenit pacatosenie prin pacaat, adica prin pacat deivne senzorialul pacatosenie si prin Adam a venit pe lume pacatul. n istoria neamului senzorialul a devenitt odata pacatosenie, nsa n istoria individului senzorialul a devenit pacatosenie prin saltul calitativ al fiecaruia. Proportia de senzorial coresspunde celei de anxietate.Facereaa Evei prefigureaza simbolic consecinta relatiei de generatie: derivatul nu este niciodata la fel de desavrsit cantitativ , ca originalul. Barbatul si femeia sunt la fel n esenta. Anxietatea este mai refectata la Eva dect la Adam, pentru ca femeia este mai sensibila senzorial dect barbaatul, astfel ca de ndata ce spiritul este instituit,scindarea se adnceste si mai mult , iar anxietatea va avea mai multa libertate de actiune n posibilitatea libertatii.Femeia este mai anxioasa dect barbatul, este mai senzoriala, desi n esenta este asemi barbatului, determinata spiritual. Estetic, aspectul ei ideal este frumusetea, iar etic provocarea. Senzorialul nu este pacatosenie , ci o enigma neexplicabila care te face anxios, naivitatea fiind nsotita de un "nimic" inexplicabil, creator de anxietate. Sexual n sine nu este pacatosenie, fiind expresia enormei contradictii ca spiritul este determinat ca genus. Anxietatea este prezenta n orice placere erotica, dar nu ntruct ar fi pacatoasa, ci e datorata faptului ca spiritul se simte strain; victoria spiritului va presupune considerarea sexualuli ca strain si comic.Consecinta relatiei de generatii este amplificarea senzorialitatii; n anxietatea celor din generatiile de mai trziu de Adam e " mai mult" tuturor indivizilor de dupa Adam; anxietatea nsa e esential aceeasi.Crestinismul oficial propune sa ne ridicam mai presus de acest "mai mult", nvinovatind pe cel ce n-o face , ca nu ar vrea sa o faca. Dificultatea abordarii unei astfel de probleme este nsa eludata de acesta. Anxietatea corespunzatoare relatiei de generatie ar fi anxietatea de pacat, care naste pacatul; anxiatatea de a deveni vinovat.Anxietatea ce corespunde relatiei istorice este anxietatea de a fi considerat vinovat. Supremul " mai mult" este cel al unui individ astfel plasat si influientat, nctde la prima desteptare, nct senzorialul devine pentru el identic cu pacatosenia; acest "mai mult" se va manifestaa dureros n el , facnd sa nu-si mai gaseasca adapost.Senzorialul nu este pacatosenie. El poate nsemna pacatasenie prin cunoasterea lui nebuloasa , precum ar mai putea nsemna pacatosenie orice cunoastere nebuloasa a ceea ce ar mai putea sa nsemne pacatul, precum si neglijarea dimensiunii individuale si pierderea n neam. Prin gustarea din fructul cunoasteriia venit pe lume si diferenta dintre bine si rau, precum si diferenta sexuala ca pornire.Pacatu este egoism, iar egoismul este insul instituit prin saltul calitativ. Egoismul ia nastere prin pacat si n pacat, de aceea nu poate sa explice pacatul. Obiectivul este de a integra eroticul, sexualul, sub categoria de spirit. O astfel de mplinire nseamna victoria iubirii, spiritul iesind victorios prin faptul ca sexualul este uitat si reamintit doar n uitare.Anxietatea poate fi privita dintr-o a treia perspectiva, ca urmare a pacatului absentei constiintei pacatului ,fiind definita drept clipa n viata individuala. Omul va fi definit n acest context drept o sinteza de vremelnicie si vesnicie. Clipa apare ca atom al vesniciei ,prima reflectare n timp a vesniciei,prima ncercare de a opri, ntr-un fel timpul .De ndata ce spiritul este instituit, clipa poate aparea. Vremelnicia si senzorialul sunt analoge:istoria ncepe abia prrin clipa,sensibilitatea senzoriala a omului este instituita ca pacatosenie prin pacat. Clipa este acea ambiguitate n care timpul si vesnicul se ating unul pe altul, instituind n felul acesta conceptul de vremelnicie, unde timpul ntretaie mereu vesnicia, iar vesnicia ntrepatrunde mereu timpul. n lipsa categoriei de spirit , vesnicia clipei apare dinapoi,ca trecut. Daca nsa clipa este instituita ca discrimen, n raport cu care pot exista trecut ,prezent ,viitor, atunci viitorul este vesnicia. Abia cnd vesnicia este instituita clipa traieste ca clipa, iar nu ca discrimen. Viitorul este posibilitatea vesniciei sau libertatii n individualitate ca anxietate. Pentru libertate posibilul este viitorul,iar pentru timp viitorul este posibilul ,iar acestor doua posibilitati li se asociaza anxietatea.Anxietatea este starea psihologica care precede pacatul,de care se apropie ct poate,ct de anxioasa poate fi, fara sa explice nsa pacatul, care izbucneste abia n saltul calitativ.n clipa n care pacatul este instituit,vremelnicia este pacatosenie,iar consecinta definirii vremelniciei drept pacatosenie este moartea ca pedeapsa.Cel ce traieste doar n clipa pacatuieste, nsa acum nu are nici un rost sa ne abstragem de la vremelnicie.Poate exista o anxietate a lipsei de spirit ,ascunsa, deghizata,avnd uneori aparenta ntregului continut al spiritului,nsa ca strigoi al spiritului .Exista o singura dovada a spiritului :dovada spiritului din noi nsine.Pagnismul ,ca absenta a spiritului , este preferabil lipsei spiritului ;pacatul sau este de a trage de timp, fara a ajunge efectiv la pacat.Anxietatea pagnului are drept sursa soarta,iar nimicul" consta n ambibuitatea relatiei omului cu aceasta,ce se nfatiseaza ca unitate ntre necesar si ntmplator; aceasta mpiedica intrarea n relatie cu soarta. Tragismul pagnismului este necutezarea omului de a nu se sfatui cu oracolul .n iudaism anxietatea este anxietate de vina,iar tragismul sau are ca sursa necutezarea omului de a nu aduce jertfe.Ambiguitatea rezida n relatie;de ndata ce vina este instituita ,anxietatea dispare, aparnd pocainta.Contrariul libertatii nu este necesitateaa ,ci vina ,iar maretia libertatii este ca aceasta are de a face pururi numai cu sine ,proiectndu-si vinaa n posibilitate si instituind-o deci singura .Spiritul pamntean care va voi sa-l vada pe Dumnezeu ,va trebui sa nceapa prin a se recunoaste vinovat. Daca vina este instituita cu adevarat, ea se instituie singura.Relatia libertatii fata de vina este de anxietate,fiindca libertatea si vina sunt deocamdata o posibilitate.Cel ce cade n ispita este singurul vinovat.Anxietatea este posibilitatea libertatii ,iar ca posibilitate a libertatii este educativa,formativa,prin credinta, deoarece devoreaza toate finitudinile,descopera tot ce au ele iluzoriu. Un om ce a cunoscut anxietatea stie ca nu are absolut nimic de cerut de la viata,ca ngrozitorul, pierzania,nimicirea locuiesc usa n usa cu fiecare om;daca a nvatat cu folos ca orice anxietate de care este anxios l poate calca n clipa urmatoare, alta explicatie va da el realitatii.Pentru a fi format n felul acesta ,absolut si infinit ,de catre posibilitate ,individul va trebui sa fie cinstit fata de posibilitate si sa aiba credinta.Astfel anxietatea sfrseste prin anihila finitul din nelinistile pe care le-a produs.