iupj

ctto, Sep.

iM a. )St >ri ai

.i

ffltru

s'au

Peşti

Anul LI Blaj, la 11 Octomvrie 1941 Cenzurai Numărul 41

. ca e nu învii

ie at aha Curţi idit •nsili îspec dup

ideii

am >sc

m iţi n

strac

PROPRIETAR—DIRECT OR

AUGUSTIN P O P A

Redacţia ş i a d m i n i s t r a ţ i a StAJ.JUD. T Â R N A V A MICA

I N S E R A T E

conform regulamen. de a-plicare a tarifului comer­

cial, categoria V. A7

REDACTOR

DUMITRU NEDA

Foaie înscrisă în Registrul de publicaţii al Trib. Târnava-Mlcî

eub Nr. 2—1938.

ABONAMENTE Pe un an . . . 200 Lei Pe 6 l u n i . . . 100 Lfi Pentru străinătate 400 Lei

erieeasoi-pojitici — Apare în fiecare Sâmbătă

Nn mai' plânge 1 Psalmistul a cunoscut bine lumea

viaţa când a numit pământul „Valea La-wlmilor"". ( P s . 83, 7). Sunt nenumărate prile­jurile şi pricinile cari împânzesc cu picurii iurerii privirea pământeanului. Nu acesta a 'ost însă gândul dintru început al Ziditorului

făptura sa, omul, cel zidit după chipul şt asemănarea lui Dumnezeu. Mântuitorul a şi trecut prin lume ştergând lacrimi şi înflorind timbete pe feţe cernite. Cum a făcut şi cu văduva din Naim, care-şi petrecea la groapă

unul născut fiu al său, căreia-i zice mişcat : Nu mai plânge! şi-i dă, viu, pe cel plâns cu lucrimi amare. — Aproape două mii de ani nu trecut deatuncl. Sub alte şi alte forme, dea petrecute la poarta târguşorului din Pă­mântul Făgăduinţei s'au mai petrecut şi se

mţetrec mereu sub soare.

1. Văduvă şi mamă ce-şi plânge fiii ră-icifi dela calea adevărului, ori chiar morţi,

st \frin păcate grele, pentru împărăţia ceriurilor, fost şi este Biserica Domnului. E aşa de

iiare numărul celor ce s'au îndepărtat dela finul ei şi s'au înstrăinat dela dreapta cre-Hă! Prăpădul pricinuit de erezii dealungul bacurilor nu şi-l poate închipui nimeni. Cum uraşi nimenea nu-şi poate da cu mintea ce wensă-i mulţimea celor ce tânjesc în păcate Wle, fiind morţi harului. Pentru toţi aceştia 'reasa lui Hristos n'a încetat să verse la-

ftni din belşug, cerînd mereu pe seama lor forul pocăinţa şi al întoarcerii la calea cea Mă. — i n c a r e parohie, în care familie nu

află vre-un astfel de fiu ori fiică ce stoarce arinii Maicii sale ? Nu eşti şi tu de aceştia ?

2. Pildă de urmat e pilda Miresei Dom-pentru păstorii sufleteşti şi pentru toţi

W au răspundere pentru alţii. Nu-i al lui "ristos preotul nesimţitor la poticnelile ti­stului încredinţat grijei sale, şi nici du-l 0 w "'c, sau cinstit şi creştin părinte trupesc, l c e 'a care nu supraveghiază, ori îşi lasă o-'ykle „să-şi trăiască tinereţele" în sensul

J sjobozi sunt să-şi facă de cap după cum nână patimile vârstei. Păcatu-i moarte, şi cel

^°rt trebuie înviat, câtă vreme avem pe Hristos _8fe Poate fi înduplecat cu rugăminţile, stă-Hele şi lacrimile noastre, să repete minunea *la Naim. Sf. Monica, şi nenumărate alte IUlCe si părinţi, au încercat şi au isbutit.

s- Asta cu atât mai vârtos că Fiul Ma-a r e o inimă atât de plină de milă! l-a \i

s t deajuns să vadă o inimă sdrobită, şi nici n i a i aşteptat să-L roage, ci s'a apropiat în-

d de maica îndoliată, cu cuvântul mân-l e r i i : Nu plânge!, ca să se atingă apoi de

Ce dorniia somnul morţii şi să-l învieze.-— n u va face, deci, pentru cei ce-L roagă ?

Nu există între fiarele pământului speţă mai urgisită decât a vânzătorilor de neam. Limba omenească nu are destule blesteme, nici iadul destule munci, pentru această afu­risită progenitură a Satanei, care-şi scoate capul pretutindeni, în vâltorile mari ale istoriei.

Din mila Domnului, noi nu ne putem plânge prea mult din această parte. Mai puţin, în tot caza), decât multe alte popoare, mici şi mari. Sufletul românesc are oroare orga­nică de această otravă, care nu şi-a putut clădi la noi cuib de infecţie. — In ciuda dis­cuţiilor şi certurilor, a criticilor fără frâu şi fără socoteală, acţiunile mari naţionale au fost purtate de neamul întreg şi neîmpărţit. Aşa în trecut. Aşa astăzi. Unitatea de simţire şi de jertfă, de care a dat dovadă naţia noas­tră în tot cursul anului de prăbuşiri şi de ui­mitoare refacere, încununată cu biruinţele dela răsărit, este urv spectacol unic în pagi­nile istoriei.

Şi totuşi — ne avem şi noi, ne avem şi astăzi trădătorii noştri. Nu pe front, în rân­durile eroilor cari frământă din sângele lor nouă slavă românească. Ci aici acasă, în rân­durile dese ale mulţimii căreia soarta nu-i cere jertfa supremă. — Nu sunt, de sigur, nici aici trădători de întâia categorie, cari să pacteze cu duşmanul. Dar t rădarea are gra­daţii şi variante multe. Unele din ele împân­zesc întreaga viaţă publică, paralizează în mare măsură energia de luptă şi puterea con­structivă a neamului, fără a fi băgate în sea­mă, sau tolerate cu un gest de dispreţuitoare nepăsare. Sunt o serie de păcate şi metehne, mai mult ori mai puţin naţionale, cari în vre­muri de pace îşi au doar răuta tea lor speci­fică determinată de morală, acuma însă, în aceste ceasuri de supremă încordare a tutu­ror puterilor, t rebuesc socotite adevărate acte de t rădare şi t ra ta te în consecinţă. — Iată câteva din ele.

Să începem cu forma cea mai inofensivă, trântorii. Cei cari pierd vremea lui Dumnezeu în trândăvii. Sunt destui, pe toate treptele sociale. Dela r e n t i e r i i b u r t o ş i , cari ru­megă în tihnă veniturile moştenite, până Ia diferiţii paraziţi cari îşi storc existenţa cu cer-şitoria ori cu alte meşteşuguri, din corpul so­cietăţii muncitoare. — In mijlocul naturii vii, a cărei lege fundamentală este acţiunea, le­neşul a fost totdeauna un stârv moral, în plină putrefacţie. Astăzi, când fiecare dram de ener­gie este valoare nepreţuită în marele iureş de înălţare a neamului, lenevia este adevă­rată trădare.

Mai răspândită şi mai periculoasă mi se pare totuşi o altă formă a abominabilului pă­

cat, străin de origine, dar deplin romanizat: chiulul. „Şmecherul" este un tip alintat al so­cietăţii noastre, în care procopseala depinde de „învârteală" şi deştept însemnează „pişi­cher" sau „hoţ". — De prisos să lamentăm a-cum asupra acestui capitol dureros, care n'are nevoe de nici o exemplificare. Ne lipseşte simţul datoriei, „deşteptăciunea" ne cutropeşte corectitudinea, frivolitatea omoară conştien-ţiozitatea. Iar fără pedanteria datoriei con­ştiente, fără precizia de şurub a fiecărei slujbe şi funcţiuni, mecanismul uriaş a lune i naţiuni în război nu poate merge bine. Şi ce exem­plu strălucitor avem în faţa noastră, între noi şi cu noi alăturea în luptă! Nu talentul, nu sclipirea geniului fac grandoarea şi tăria cu-tropitoare a naţiei germane; ci adâncul sen­timent al datoriei, exactitatea, corectitudinea infalibilă de care este stăpânit fiecare german de pe front şi din marea lume de acasă. — In comparaţie cu ei, câţi dintre funcţionarii noştri nu trebuesc socotiţi, şi nu sunt cu ade­vărat trădători de neam!

Dar n'avem timp să examinăm situaţia mai deaproape. Nu ne lasă în pace cârcotaşii, reptile sâsăitoare, care se târăie pe sub opre­liştile legilor şi ordonanţelor, purtând în şoapte otrăvite miasmele tuturor spaimelor şi nemul­ţumirilor. Pentru ei nimic nu-i bun, şi din toate părţile ne pândesc rele nevăzute. Numai duş­manii au dreptate şi crezare. — Nenorociţii! Şi nici nu sunt măcar plătiţi de inimicul, că­ruia îi slujesc cu flecăreala lor neadormită şi cu înspăimântările lor băbeş t i ! Uită, că cel ce a pus mâna pe plug şi pe sabie, ca noi, nu trebue să privească decât înainte şi să biruiască. Bârfeala, văicărelile, cârcoteala şi toate celelalte păcate ale neastâmpărului limbii, slăbesc vigoarea organismului naţio­nal. Intră deci şi ele în apele murdare ale trădării.

Să nu uităm, în urmă, hienele, cu toate tovarăşele lor răpitoare, ce se hrănesc cu cadavre şi se îngraşă pe morminte.

Dintre toţi trădătorii de neam, fauna speculanţilor de tot felul e cea mai scâr­boasă. Pentru ea, acest război sfânt al nea­mului este un praznic de îmbogăţire şi huzur. Şi, Doamne, cât de mulţi sunt! Urletele lor de şacali flămânzi stăpânesc tot pustiul vieţii economice, dela micul vânzător de aţă dosită până la marele acaparator de talpă şi la marii moguii ai industriei şi finanţei naţionale, cari sunt mari patrioţi, fiindcă îşi numără câştigu­rile nu în mii, ci în milioane.

Inchipuiţi-vă acum, că toată această ver­mină de trădători : leneşi şi bârfitori, chiu­langii netrebnici şi scârboase animale de

P a g . 2 U N I R E A

pradă, vâjgăie în trupul naţiei româneşti, care-şi încoardă toţi muşchii şi toa te oasele în încleştarea decizătoare de destin! Pe toţi trebuie să-i poarte, să-i h r ănească şi să neu­tralizeze toa tă infecţia pe care o răspândesc necontenit în organism E un neam voinic naţia asta a noastră. Şi răbdă toare peste măsură!

Să n-o silim însă să ajungă la marginea răbdării. Ci să ne apucăm cu bărbăţie de marea curăţire, care trebuie făcută fără amâ­nare. Statul are legi şi sancţiuni pentru toate aces te crime. Dar numai cu pedepse , care se aplică aşa cum se po t : omeneşte şi, mai ales, româneşte, îndreptarea nu se face. E nevoie de concursul conştient şi zelos al tu­turor celor buni. E nevoie mai ales de ac­ţiunea lor cotidiană, de veghea lor neador­mită, de mustrarea lor binevoitoare, dar ne­ier tă toare , în cercul lor de activitate şi de influenţă. Şi e nevoie, iară şi iară, de inten­sificarea şi adâncirea vieţii morale, prin apo­stolatul celor puşi de Dumnezeu paznici peste sufletele norodului nostru dreptcredincios!

Moştenire p ă c ă t o a s ă . Ne pasc multe me tehne pe noi Românii. Una însă ne căşu­nează relé de neînchipuit când suntem la cea mai amarnică ananghie, cum se nimeresc a îi tocmai zilele pe câri le trăim. Şi această me teahnă păgubitoare se cheamă pe humé: speculă. In numărul de azi al ziarului „Tim­pul" diri Bucureşti, d. prof. univ. C. Râdu-lescu-Motru, îrttr'un judicios articol dé fond, descopere isvorul şi părintele acestei me­t e h n e : liberalismul economic. Şi a r a t ă şi ca lea mântuirii.- — Reproducem şi noi celéa ce u rmează :

[...] Liberalismul economic este concepţia politică a omului de Stat, care nu aré încă cuno­ştinţă, că poporul pe care el îl guvernează for­mează o unitate de viaţă cu legile sale proprii de conservare şi de persistenţă în viitor. In con­

cepţia liberalismului economic poporul gu­vernat este o adunătură de indivizi, care se reface din generaţie în generaţie în mod în­tâmplător. Poporul, ca unitate de viaţă, nu are, după el, nevoie de o îngrijire specială. Destinul lui se confundă cu fericirea sau ne­fericirea indivizilor din care este constituit. Egoismul individului dă legea supremă a gu­vernării poporului.

Desigur, aces t egoism, mai ales dacă este puternic în fiecare individ, nu duce la consecinţe bune pentru toa tă lumea. Dar omul de Stat, din timpurile vechi, neîăcând prea mult uz de statistică, t recea peste ase­meni consecinţe. El era încredinţat, că din momentul ce fiecare individ îşi vede de in­teresele sale, Dumnezeu care a orânduit cu armonie toate lucrurile în natură, va îngriji ca şi poporului întreg să-i meargă bine.

Liberalismul economic face aşadar din egoismul fiecăruia legea supremă a organi­zaţiei de Stat, în aceea ce priveşte via ţa co­mercială. Vinde cât mai scump ; cumpără cât mai éftin şi nu te îngriji de ce face vecinul ; ăi bani, ieşi tu cu prevederea înaintea al tora; adună marfă şi revinde-o apoi cu preţ înzecit, căci obligaţie la o restricţie în urmărirea in­teresului tău nu exis tă; fiecare trebue să se gândească la el.

Liberalismul economic este specula ridi' cată la rangul de Imperativ. In cărţile de economie politică, în loc de speculă se zice : liberă concurenţă.

[...] Specula rezultă din conlucrarea a trei factori: a negustorului egoist, a cumpă­rătorului egoist şi a autorităţii neprevăză­toare , care nu ştie exact ce este de distribuit prin cartelă. Cu [un cuvânt sistemul car te le­lor presupune un spirit de solidaritate şi de prevedére , cu totul opus spiritului în care e ra conceput liberalismului economic. El dă roade acolo, unde conştiinţa intereselor su­perioare de Stat domină apetiturile indivi­

duale, unde privilegiile, dinaintea dator a sacrificiilor, au dispărut . ~" l unei ^

Aceasta a fost cu putinţă în Ger în celelalte ţări însă mai cu greu. p " J 9 1 1 ' 3 ' locul, obstacolul cel mai puternic îl c - 0 t

însă moştenirea dela liberalismul e c o ^ 6

Dintre toate moştenirile trecutului, ş i

n 0 l n i c ' destule slavă Domnului!, aceasta est^ 6 " 1

mai t enace ! C e a

Şi cu toa te aces tea , ea trebue să r câ t mai r epede smulsă din sufletul p o p 0 a r 1 europene, şi în primul rând, din sufletul ? ' porului nostru, fiindcă aceasta este ceri t supremă pentru organizarea unei Europe n Gruciada contra Bestiei roşii cere m

j . x . i . > t d primă condiţie, pentru a reuşi, să lepădăm du»-sufletul nostru, egoismul, cu care ne d e s p r i T sese liberalismul economic 8 .

Ofensiva catehetică M a n u a l e , o r e ş i e â t e h e ţ i desfcoihie!

La începutul fiecărui nou an şcolar, p u blema catehet ică revine în viaţa pas tora lă pe primul plan al preocupărilor de cea mai arzătoare actual i ta te . Mereu la ordinea zilei dealungul celor nouă luni de activitate .şco­lară, aceas tă problemă pe dreptul p r o v o a c ă , o adevăra tă luptă, deslănţue o ofensivă grea, deci nu fără eforturi puţin obositoare par tea acelora, cari comandă şi luptă in fruntea oastei creşt ine, spre a o duce Ia bi­ruinţa finală.

Şi tuturor ostenitorilor în via Domnulu i le este îndeobşte cunoscută constatarea, că dacă ispravnicul tainelor dumnezeeşti urmă­reş te din răsputeri schimbarea enoriaşilor săi, v a putea ajunge la uh a tare rezultat numai după o muncă îndelungată — prestată cu vreme şi fără de v reme — în care rolul săi de catehet în şcoală rămâne cel mai impor­tant . Doar crescând o nouă generaţie, pi-

| FOIŢA „UNIRII" | { ' i t l l I l l l i l i I l i l t l I I I I I I I I l I f l l I l l l l l l l l l l l l l l I M I U I I I I l l I l l l l l l H I M I I I I I l l i l i i I I l l I l I l I l l l l l l l I t l I I l I U I l

Mori de vânt basatabene V'am părăsit la margine de sat... Pe lanuri grâu de aur copt dădea'n copt. Cu braţe răstignite ca un opt Ne-aţi urmărit pe drumuri blestemate.

Cu mâinile spre boltă ridicate Ca'n ţintlrimuri crucile de lemn, Păreaţi că faceţi lui Dumnezeu semn Să vadă 'n lume câtă nedreptate...

Trăiţi în lacrima ce-o strâng sub gene Când o cunun cu-a miilor de fraţi'; Bătrâne mori de vânt basarabene Pentru cine astăzi grâul măcinaţi?

Eu vă escult de-aici şi înţeleg Că glasul vostru nu-i de-odinioară : E plânsul Basarabiei întreg, Şi fiecare şoaptă o ocară...

D. IOV

P a x 3 ) de Sabin G. Truţia

Istoricul eliberării părintelui Gerard şi a celor patru tovarăşi de suferinţă îl cuno­ştea toată Spania naţionalistă. Generalul Va­lora veni la spital, înconjurat de statul major, pentru a-1 felicita pe tânărul erou.

— Cum te numeş t i? — îl întrebă gene­ralul, jprivihdu-1 cu bunătate. Cu toată durerea ce o simţea îh picior, bolnavul îşi luă o ţinută reglementară şi r ă spunse :

— Mă numesc Alfons Carmento. — Ce grad ai avut în armata republi­

c a n ă ? — Sergent instructor. — Vrei să serveşti în armată noas t ră? — Da, Excelenţă! Dorul meu era să trec

de mult la naţionalişti, dar n 'am avut posi­bilitate.

— Foarte frumos! Dar spune-mi, t inere, ce şcoală ai ?

— Am terminat pa t ru clase de liceu. Pentru meseria unui „toreador" ajunge.

Generalul se întoarse spre adjutant şi o rdonă :

— Notează te r o g : Alfons Carmento va fi repartizat ca plutonier major la biroul de informaţii. Asta de-ocamdată. Pentru fapta generoasă ce-a săvârşit, sper că îi voiu putea exopera dela generalisimul Franco gradul de ofiţer. Ar merita.

Datorită bunei îngrijiri din spital, după trei săptămâni se restabili. Alfons ceru stă­ruitor să fie trimis pe front. Dorinţa îi fu împlinită.

Iutr 'o zi, comandantul batalionului la care fusese repartizat, vrând să cunoască poziţiile inamice, îşi chemă soldaţii la apel şi le vorbi :

— Camarazi, care dintre voi se oferă benevol să plece în sp ionaj?

Mâine pornim iarăşi la ofensivă şi co­mandantul doreşte ; să cunoască precis pozi­ţiile inamice. Afacerea e cam riscantă. Apelez la voi, fiindcă vă cunosc eroismul.

Toţi soldaţii batalionului ridicară mâna. — Prezent, d-le maior!

— Vă rog să mă trimiteţi pe minei -stărui Alfons.

Comandantul, cunoscându-i abilitatea, acceptă.

— Bravo, Alfons! Un nou merit pentru gradul de ofiţer pe care îl vei primi în curând.

Alfons îşi alese din pluton câţiva baie;: sprinteni şi porni cu ei la drum. Sosit în ^ tăia armelor inamice, îşi resfiră soldaţii i» linie de trăgători şi le ordonă să aştepte linişte. Trecu printr 'un făget, apoi se târî in»' irite pe brânci. Ajuns la un perete de se ridică în picioare şi începu să urce. un sfert de oră se opri. îşi şterse cu w

* târî

grijă spre marginea stâncii şi privi în palmei fruntea transpirată, apoi se tari grijă spre marginea stâncii şi privi cime. Pe faţs lui înflori un zâmbet, ftt toul ce se întindea sub stâncă văzu mult1 ^ soldaţilor guvernamentali . îşi scoase caro şi desenă In câteva linii poziţia Se0Şea^ terenului. Vru să se retragă, dar in moment răbufnică câteva pocnituri d e . Soldaţii inamici dela postul de ° j > 3 e r V L , luară seama şi t raseră câte-o salvă. U ^ 5 d b ; îl nimeri în coastă, perforându-i P ^ stâng. Sângele începu să curgă Ş i r o a i e ' g t e r a c ! aşeză pansamentul ce-1 luase cu el P e . ( i r

şi strângând centura cu putere, încep boare pe biânci. Sosit în vale se tai• spre pârâiaşul cu apa limpede Ş' 1 8

buzele arse de sete. ..«! a n ă Dl 1 P i

Pansameutul aşezat peste r a D „ . . ^ i j ' ' stăvili scurgerea sângelui. Alfons na ^ ^ seldaţii lui vor veni să-1 ridice. Ace?

U N I R E A 3

bi-

^nsă de spiritul adevărurilor veşnice, preotul reuşeşte să pună capă t atâtor rele din paro­la sa şi inaugurează în locul acestora binele, sfinţenia — lupta pentru desăvârşirea creşti­nească a îiecăruia. Cu generaţiile ce şi l e

c r e şte el, formându-le t reptat sufletul, preotul înaltă pilaştrii solizi pe cari se vor putea sprijini oamenii noui, cucerind cu ei trofee, atingând culmi nebănui te în drumul spre feri­cirea de pe tărâmul celalalt. — Cu vechea generaţie, s tăpânită de o mentali tate şi mai Învechită, prea rareori se poa te ajunge la roduri pastorale binecuvântate . Astfel cate­heza se situează la locul de frunte în lupta preotului pentru îngrijirea turmei sale, pe care se t rudeşte să o ferească de căderea în păcat — nu o vrea învinsă de rău, ci o duce spre înfrângerea răului prin bine, pre­cum ne îndeamnă cu a tâ ta stăruinţă apostolul neamurilor.

Şi precum e firesc, auzim uneori şi pe frontul catehetic : plângere şi tânguire şi ţ ipet mult... desigur în rândul întâiu din par tea acelora, cari se află în primele linii ale ofen­sivei. Aceasta plângere însă este de natură nemulţumitoare: „manualele ori sunt prea multe, ori nu sunt prea bune; orele nu se ajung; cateheţii destoinici" ar fi abia unul la mie etc. — Aşa am încrestat şi nedumeririle confratelui pr. Ioan Borza din cele două ar­ticole elegiace apărute în „Unirea" No. 50-1940 şi No. 23-1941, în cari vrea să rie con­vingă pe toţi că : în actuala stare cu „80 elevi pe cap de patru ori pe săptămână şi şapte ma-B u a i e " , catehetul recoltează delà „ e l e v i i . . . bâtă, un înspăimântător zero", ca la urmă el Însuşi cu jumătate diri elevi ^să dea semne de tulburare mintală".

Mă incumet însă şi eu să adaug câ tè ceva la cele ce sunt a se spune în m a t e r i e catehetică, chiar dacă nu voiu fi — precum

pocnetul armelor, dar nu se clintiră din loc. sŞeful" le ordonase să aştepte în linişte.

Comuniştii, temându-se de un atac prin surprindere din partea naţionaliştilor, începură

tragă din tunuri şt mitraliere. După o oră, durerea acută diri coastă îi

încetă. Alfons se simţea acum uşor ca un Mg. Mâinile îi căzură inerte în iarba înroşiă «u sânge, iar privirea sticloasă îi rămase sus­pendată în gol. Toreadorului aplaudat de miile te spectatori şi soldatului cu adevărat erou ii era sortit să cadă răpus de-un glonte stupid.

Mor î . . . îi fulgeră prin creer gândul Jpoi începu să viseze. . . .

Statueta de bronz, pe care o ridicase din "oroiu, se apropia într 'o lum nă feerică. In !alea ei se aşternea, prin mâini nevăzute, un s»vor de crini.

— Vino, Alfons, — îi vorbi statueta, în-tlQzând braţele şi privindu-1 cu duioşie. — ^ să te duc cu mine într'o lume plină de 'ericiri. Pentru dragostea ce ai manifestat faţă te mine în cursul vieţii tale pământeşti, te 85teaptă o răsplata bogată.

Vino, copilul m e u ! n h De p e buzele lui Alfons se desprinse un ,oftat uşor.

— Dar ce va fi cu mama şi frăţiorii mei ? Peste faţa minunat de frumoasă a sta-

[ ^etei flutură un zâmbet senin. ~ Nu te îngriji de asta. Am să-i iau

8 ubt ocrotirea mea.. Un tremur u ş o r . . . şi candela vieţii lui

c

0 l)s se stinse. Iar sufletul lui, eliberat din 0 1 l v ' a lutului vremelnic, începu să plutească

•""lor spre sferele senine.

nu pot îi nici în ruptul capului — de părerea confratelui pomenit. (Recunosc: e şi foarte greu să ajungi la numitor comun cu păr. Ioan Borza). Indrituirea la a-mi spune şi eu modesta părere, o găsesc în următoarele: sunt catehet de 10 ani; mi-am început cate­heza în prima parohie cu 133 elevi; după 6 ani am trecut în actuala parohie cu 274 elevi — deci cu ceva mai mulţi ca ai păr. I. Borza, cari cu atât mai multă osteneală produc ca-tehetului lor. De aceasta însă niciodată nu mi-a dat prin gând să mă plâng. Nici proecte de licitaţie publică a nouilor manuale cu 80 % reducere" n'am visat. Dimpotrivă, m'am bu­curat mult de apariţia lor şi la începutul fie­cărui an şcolar comand duzine de noui ma­nuale pentru fiecare clasă.

1. Manualele noul, deşi la număr întrec pe cele vechi doar cu unul, sunt şi rămân cele mai potrivite pentru învăţământul primar. Găsesc — precum afla de bine şi confratele I. Borza acum pentru ani — că cel mai e-senţial lucru în catehizare e s t e : să ştim pre­cis şi în mod distinct care este materia fie­cărei c l a se? Şi am constatat, că şi elevii apreciază aces t lucru. De unde până acum, ţinând elevul cu un manual 4—5 ani — tru-dindu-te a-i arăta , că şi ce e cu litere mă­runte urmează a se şti în clasa respectivă, a V—VH-a — îl puneam în situaţia unei pre­dispoziţii la trândăvire, pe motivul că şi anul trecut a învăţat aceleaşi lucruri; astăzi, cu nouile manuale, cunoaştem cupreciziune ma­temat ică : ce avem de propus în fiecare clasă. Niciodată nu m'am gândit să comarid vreun manual unificat, nici măcar pentru clasele Ml-a.

De âltcurii suntem de perfect acord cu cele publicate de Ilustrisimul Prepozit lugojan în „Unirea" No. 5—1941, din cari rezultă, între a l te le : că numai un manual e în plus faţă de cele din trecut, iar materialul s'a sporit ce e drept, dar numai cu strictul ne­cesar, cum sunt şi pericopele evangelice, efectul cărora mai ales nouă ne es te da t a-1 verifica pe terenul sămănât cu a tâ ta neghină sectară. Tot Ilustrisimului autor lumea cate-heţilor dela noi îi datorează încă odată re­cunoştinţa sa şi pentru manualul edi tat pe seama catehetului — ni s'a dat mai mult decât cerusem noi.

Pe păr. I. Borza însă nu-1 mai înţelegem, atunci când scormonim trecutul, spre a-i afla scrieri elegiace şi mai vechi tot de un atare colorit. Fără să vreau îmi vine în minte „Am­vonul" din No. 7-1937 al „Unirii" — cu răs­punsul din „Cuvântul Adevărului" de pe luna August a aceluiaşi an — prin care confratele cerea sus şi t a r e : un program amănunţit şi ramificat. Să ştim odată ce avem de făcut şi să ştim precis şi sigur ce avem de spus, la toate slujbele şi în toate ocaziunile. Să avem înainte . . . firul roşu al conduitei. Să avem program acasă . . . în biserică, pe amvon, în şcoală, pe catedră . Fără aceste nu suntem nimic".

Bine, dar odată cu apariţia nouilor ma­nuale, iată-ne cu ceeace reclama şi păr. I. Borza acum patru ani : acasă cu catehismul editat pentru cateheţi, în şcoală şi pe cate­dră cu manuale pentru fiecare clasă întocmite amăsurat prescrierilor înaltului Cor Episco-pesc, care a aprobat întru toate cunoscuta „Programă Analitică pentru învăţământul re­ligios în şcoalele primare" din anul 1937. — Cum să nu te uimească o a tare opintire la un indemn ca aces ta : reeditarea ediţiei vechi cu puţină istorie şi liturgică, reducandu-se materialul „contra prevederilor Comisiunii

catehetice", iar nouile manuale puse la vân­zare în biserică cu , 8 0 * reducere?"

Şi încă o spicuire grăitoare. In No. 34-1937 al „Unirii" păr. I. Borza accentuază ast­fel : „La noi superioritatea reprezintă voia lui Dumnezeu. Superioritatea t rebue respectată din poruncă expresă divină şi din firea rân-duelii naturale şi logice. Preotul trebue să fie cel mai disciplinat ofiţer . . . necondiţio­nată obedienţă chiar şi atunci, şi mai ales atunci, când procedura Ven. Superiorităţi e în opoziţie cu interesele şi convingerile tale. Şi dacă vreun frate distrat s'ar exprima vreo­dată cu vorba ori în scris împotriva acestei elementare datorinţe — repede să fie adus la realitate, lără sgomot şi mai ales nu cu articole în reviste şi gazete, cari mai mult strică decât dreg". — Or, astăzi avem pro­grama analitică întocmită conform recerinţe-lor vremii; a fost aprobată de înaltul Cor Episcopesc; avem manuale pe clase redac­tate amăsurat acelei programe analit ice; ba ce e mai mult: catehetul are astăzi pentru el însuşi unul, spre a-I ajuta la pregătirea şi predarea materiei fiecărei lecţiuni în clasele I-IV-a. — Ce e a se mai pricepe atunci din judecata şi atitudinea catehetului, care totul află „diametral opus propunerilor" sale, chiar când această poziţie încearcă s'o întărească cu aprobarea unui mic săbor de confraţi ve­cini? Cred însă că comentariile devin de prisos în acest caz . . .

(Va urma).

Pr. Iosif S to ica

Calomnii puse l a punc t . Ne-avem şi noi, Românii, scăderile noastre. Una-i sigur însă : nimeni nu ne poate imputa linsa de modestie. Fiindcă, din neorocire, această virtute o cultivăm până la exces; Ne subpreţuim şi ne dispreţuim peste toate limitele adevărului; admirând, iarăşi fără dreaptă măsură, tot ce e străin.

Sunt însă popoare — şi noi cunoaştem unul, fără nume — care nu cad de loc în păcatul acesta. Sunt, dimpotrivă, grandomarie şi grandilocvente. Umplu lumea cu pretinsele lor isprăvuri fără seamăn şi fac un tărăboi neînchipuit cu virtuţile lor inexistente. îm­prejurarea că în 1919 s'au bolşevizat, însem-semnează pentru propaganda lor nici mai mult nici mai puţin, decât că ei au fost întâiul po­por care a luptat contra bolşevismului. Că a-cum, în marea cruciadă dela răsărit, ei fac cele mai mari fapte de arme (stând acasă 1) — asta se îaţelege de sine. —Şi asta, calea-valea. Laude-se cât le-ajunge glasul şi le su­portă obrazul. — Mai are naţia cea fără nume un nărav: Huleşte şi batjocoreşte pe alţii. Pe noi, în primul rând. Pe toate cărările, şi cu o neîntrecută artă. Minţind, fireşte, fără nici o ruşine. Aşa, de ex., nu odată şi-a permis să bagatelizeze contribuţia noastră Ia actualul război. Şi, lucru ciudat — deşi adevărul este evident şi la îndemâna tuturor — calomniile găsesc totdeauna naivi, ori interesaţi, destui, gata să Ie creadă. De multeori acolo unde te-ai aştepta mai puţin.

Toate însă până la o vreme şi până la un loc. Când insolenţa trece toate limitele, şi dacă noi o învăluîm în tăcerea dispreţului, se găsesc alţii cari o pun la punct aşa cum se cuvine. Aşa a făcut, zilele trecute, d. baron von Killlnger cu această ultimă bârfeală, răs­pândită până şi în cercurile germane dela noi. Iată ce a apus ministrul Germaniei la Bucu­reşti :

„Se aud uneori critici care vin de pe-buze germane, critici care sunt cu desăvâr-

X

r a

şire neîntemeiate. Din potrivă, glasul lor ar t rebui să fie plin de laude. Milioane de tone de petrol au fost scoase din adâncul pămân­tului, şi rafinate. Nesfârşite sute şi sute de vase au pornit încărcate pe Dunăre în sus, milioane de cisterne au transportat preţioasa esenţă [spre frontul de luptă. Cinci mii de trenuri cu trupe şi materiale de război au fost îndrumate şi trecute prin tară de către vrednicul personal român al Căilor Ferate fără o singură nenorocire. Mii de tone de cereale, de porumb, de lemn, de tot felul, au fost furnizate şi transportate. Toate aceste în­făptuiri nu se pot preţui îndeajuns. Umăr la umăr luptă soldaţii români cu cei germani pe front, jertfindu-şi tot ce au mai scump pentru Patrie şi neam. Soldatul român s'a bătut cu neasemuită vitejie, şi succesul cel mare n'a zăbovit. Credincios şi oţelit şi-a ţinut Mare­şalul Antonescu cuvântul dat, sprijinit de cor­pul ofiţerilor şi soldaţilor săi pe care ştie că se poate rezima."

Conspiraţia lojilor Cartea d. Toma Petrescu „Conspiraţia

Lojilor" («Frăţia Românească" Bucureşti, 1941), a făcut o vâlva neobişnuită. Trei ediţii au dispărut din librării într 'un timp record.

Scrisă fără patimă şi bazată pe docu­mente a căror autenticitate nu poate fi pusă la îndoială, cartea e o succintă prezentare a principiilor masonice precum şi a activităţii acestei secrete organizaţiuni în sânul popo­rului român.

Francmasoneria este „Biserica lui Satan" şi italianul Benedetto Croce o consideră „cea mai mare calamitate a timpurilor moderne". Este, din toate punctele de vedere, antipodul Creştinismului. Şefii ei supremi au şi stat multă vreme chiar în Roma, dorind anume a sfida puterea şi prestigiul Pontificilor romani.

Scopul Francmasoneriei este instalarea unei republici mondiale sub inspiraţia şi con­ducerea poporului ev reesc ; la aceasta se va ajunge prin distrugerea religiilor, îndeosebi a Creştinismului, distrugerea statelor şi distru­gerea armatelor naţionale. Citez câteva păreri masonice concludente, din opul d. T. Petrescu.

„Inamicul umanităţii este clericalismul; inamicul este preotul ; inamicul este acel care îndrăsneşte să se pretindă că este interme­diarul între necunoscut şi o a m e n i . . . t rebue deci, ca lumea să fie debarasată de preoţi" (Masonul Colfavru în 1887), p . 50-51.

„Descreştinarea lumii prin toate mij­loacele, mai ales strangulând creştinismul, câte puţin, prin noui legi contra clerului, în felul acesta se va ajunge la lichidarea Bise­ricilor. Graţie instrucţiei laice fără Dumnezeu, se va avea o generaţie atee" (Conventul se­cret masonic din 1879), p . 52.

„Va veni vremea când crucile şi icoanele vor fi aruncate în foc, potirele şi vasele sfinte schimbate în unelte folositoare, bisericile pre­făcute în săli de concert, de teatru sau adu­nări şi, când n'ar putea sluji asemenea scop, în hambare de grâne şi în grajduri de cai. Să nădăjduim că va veni o zi, când mulţimea luminată de astă dată, se va minuna cum de nu s'a săvârşit încă demult o asemenea pre­facere. Sa va face atunci tabula rasa din to­varăşii popimii. , . Statul ca şi Biserica, vor fi şterse de pe faţa pământului" (Francma­sonul Nost în cartea sa „La Peste religîeuse"), p. 54.

Dl Toma Petrescu dă mai multe liste ce însumează aproape 30 de pagini din care se

_ Li N i R E A

vede situaţia francmasoneriei în România. In baza acestor liste, au făcut parte din franc­masoneria română: 2 prim-miniştri, 11 gene­rali, 9 miniştri nenumăraţi funcţionari supe­riori din ministere şi profesori universitari, precum şi o droaie de ingineri, medici, scrii­tori gazetari etc. ;

Cum a activat francmasoneria în Româ­nia?

Tinerimea s'a bucurat de o atenţie deo­sebită din partea francmasoneriei care a tins Ia descreştinarea ei, pentru a se da ţării o generaţie de atei, nepatrioţi, frivoli şi revo­luţionari: „Francmasonii au continuat acţiunea de descreştinare a tineretului — România de mâine — prin organizarea de festivaluri şi tinerea cinematografelor deschise Dumineca şi Sărbătorile, sustrăgându-1 astfel de sub in­fluenţa educativă a Bisericii. Biserica noastră a intervenit de nenumărate ori în vremea democraţiei, cerând statului să împiedece anarhizarea tinerimii, în propriul său interes. Intenţiile ei au rămas însă totdeauna fără răspuns" — p. 89.

Cercetăşia întemeiată de generalul en­glez Baden-Powel, francmason notoria, con­dusă în toate ţările şi la noi, numai de masoni, a tins la distrugerea sentimentului religios, în tineretul căzut în sfera ei de influenţă. In România a condus-o înainte de războiu C. G. Costaforn, frate mason. O formă avansată a cercetăşiei a fost străjeria cu al său păgân cult de adorare a focului.

Sectele religioase ce ne-au împânzit ţara au fost întreţinute de masoneria românească: „Sectarismul religios — zice d. T. Petrescu la p . 94 — nu-i decât bolşevism religios şi nu face altceva decât să anarhizeze, să bolşevi-zeze spiritul poporului român, pregătind pe cale religioasă revoluţia socială şi politică de mâine".

Alt mijloc de manifesfare a francmaso­neriei româneşti a fost acela de a discredita pe şefii bisericii în faţa poporului dreptcre-dincios, prin presă mai ales. Faimosul proces al Metropolitului Primat Ghenadie, om cu de­săvârşire integru a fost, într'adevăr, montat şi regizat din umbră — cum arată documente masonice autentice — de masonii români.

Francmasoneria e poate cel mai puternic duşman pe care atât Creştinismul cât mai ales statele naţionale l-au cunoscut în istoria lor modernă şi contemporană. Cartea d. Toma Petrescu merită deci să fie citită şi bine a-profundată de orice român şi de oriee creştin.

T r a i a n C o s m a

Nr 41

Ste l e m ă r u n t e . Ca şi în nopţile de vară care le-au învăluit, multe, truda şi faptele, lumina cea mare de suflet şi gând, ce mână şirurile nesfârşite de luptători, e risipită, e împărţită, împărtăşită în firimituri nesfârşite. Se string picăturile acestea curate, adesea, multe altădată, rămâne numai cât un bob de scântee. Dar lumina e pretut indeni . . . Şi toate, la un loc, fac bolta de stele limpezi, a unui' neam.

Regimentul io Roşiori, a putut cu vred­nicie, să smulgă o asemenea făşie înaltă de lumină pentru gloria lui. Şi regimentul a tre-cut-o ca pe un stindard, brigăzii sale, a 6 a de Cavalerie.

Rînd pe rind, numele soldaţilor viteji se înşiră pe lista aceasta a onoarei ostăşeşti, şi vor rămâne acolo, scrise pentru totdeauna.

Astfel, va şti întreaga brigadă, şi noi toţi cu ea, că plotonierul Chiţicaru Dumitru, Ja Alexandrovka, a intrat până în linia ina-'

Tipografia Seminarului Blaj ~ ~— ~ ~

micului, amuţîndu-i două t u n U r j plutonierul Ciurumelea Origore, s ' a T ' ' ( ' malul Nistrului, până subt o bl'este - ? a t ' p-mată, a săpat, a pus şi a aprins trohn ^ când cazemata în a e r ; că sergent i Nicolae, subt gloanţe, a distrus p a t ^

ca mate din fortăreaţa Nistrului • Radu fon, tot la fortăreaţa Nistrulu' mat trei cazemate ; că sergentul Bab " la Alexandrovka, a secerat cu mitrali 0^

caz». 8 e r g e n t ' j

stir.

bul inamicului, din f lanc; că fruntaşul» tot la Alexandrovka, a ajuns, cu mitraliera? duşmani, f l a n c â n d u - i . . . n l r f

Stele mărunte , frumoase, limpezi, C U r a t , care toate contribue la măreţia cerului

Ştiri mărunte P e r s o n a l e . P r e a v e n . Ordinariat arhi e p i s t ,

p e s e a făcut m a i n o u următoarele numiri- pi. Eugen Ciunganu, d irectorul cancelariei mitropoi • tane, numit paroh al parohiei Mediaş I şi protopc districtual; păr. Eugen Arieşan, paroh în Făgăraş a fost v iceprotopop în Gheorgheni, numit paroh a viceprotopop ac tua l în Târnăveni ; păr. loathk Spătăcean, adm. par. î n Cetea, numit paroh în Benir păr. Octavian Pop, p a r o h în Gârbovita, numit paroh la Lopadea-veche; păr. Emil Rogojenschi, din Sădii numit paroh în Pohorlăuţ i , Bucovina; păr. Am Fărcaş, ut i l izat la Si lvaşul-de-Câmpie, a fost in» drat adm. parohia l în Rădăuţi, Bucovina; păr. &: gorie Sanislau, paroh î n Ceanul-Mic, numit pan! în Luna I ; păr. Vasile Câmpean, admin, parohii! Luna II, a fost n u m i t în aceeaş i calitate la C& nul-Mic.

Sf. S c a u n ş i p r i z o n i e r i i d e război. In urma actualului confl ict , c a r e a învrăjbit atâtea neamuri, mulţi cetăţeni paşn ic i a u fost internaţi de naţiuni.1! beligerante î n lagăre , iar alţii, şi mai mulţi, pânea amară din pr insoare , fiind luaţi prizonieri La Vat ican s'a cons t i tu i t un oficiu de informaţii, care, prin mij loc irea reprezentanţi lor Vaticanului ta diferitele ţări, in formează pe cei rămaşi acasă^ soarta prozonier i lor ş i a internaţilor. Din când îi când reprezentanţi i papal i coboară în mijlocul te aducându-le câte un c u v â n t de mângâiere şi ţ i * du-Ie aprinsă s p e r a n ţ a î n zile mai bune.

P e d e p s i r e a s p e c u l a n ţ i l o r . In şedinţa de Mart a Consi l iului min i s t er ia l pentru aprovizionare,! Mareşal A n t o n e s c u , c a r e a prezidat acea şedinţă, dat ordine în v e d e r e a intensificării arăturilor şi t sământări lor de t o a m n ă , pentruca după aceea, sâ poatătrece n u m a i d e c â t la transporturile de le» şi la repararea drumuri lor şi a clădirilor de u t i l * obştească. Tot a tunci , şi totIDomnia Sa, a ordona se ia măsuri de in ternare în lagăr a speculări'* Ideea se pare c ă i-a v e n i t după inspecţia meu ^ dimineaţa a c e l e i a ş z i le în piaţa Oborului «• reştean.

Cursuri p e n t r u pred ica tor i s'au orga» de către Inst. pentru predicare al Univerţit l tol ice din S ta te l e Uni te . Ele au fost urmate 60 preoţi d in diferite parohii , cu scopul dea liora felul de a predica , de a-i obişnui să vo la radio, e tc . . ,;

Ş c o a l e l e c a t o l i c e din [Insulele fUWj,:. fost grupate în „ A s o c i a ţ i a Educativă « 1 ° ^ . . ceasta ş i -a ţ inut în săptămâni le trecute P ^ ^ . gres , în c a r e s'au e x a m i n a t p r o g r a m e l e »âpr„ tr rile pedagogice , c a r e s e speră că 0 (j atâ Ş'"' ş i din partea autorităţ i lor civi le ce nu o arătat s impat ia lor fată de aceste şcoa •

A v i z . S e a d u c e la c u n o ş t i n ţ a ^ e r i i ' ' Şcolii Normale de fete din Blaj, dm au . ânt, * în cazul c ă n u s'au p lasat încă în » ^ ],$; pot plasa c a inf irmiere (cu serviciui ^p,: talul de răniţi d in Inst itutul Recunoşa ^ ^ Li se va da d e o c a m d a t ă casă Şi rna ocrot"' Cât timp s tau la spital , sunt sub cU r , ^ v.„r

S

P

Congregaţiei ş i a Cruci i Roş"- c e v e T

d e "» 1

dresa Direcţ iuni i Ş c o a l e i Normale Crucea R o ş i e , F i l i a l a B l a j . ^

f V i c t o r V a m o ş i u , P ^ ^ £

fie pom«" , r C

fete

nice 1

( f lrhidieceză; , a t recut la cele veş^ ^ [ t \ temvrie c , î n anul 44 al vieţ». \nrnRVl\ttt al văduvie i . — V e ş n i c ă să-i