A n u l II. B l a j , 25 Octomvrie 1912. Nr . 16.

CULTURA CREŞTINA 9

A P A R E , CU E S C E P Ţ I A L U N I L O R IULIE ŞI A U G U S T , L A 10 ŞI 25 n. A F I E C Ă R E I L U N i .

A b o n a m e n t e : Pe un an: cor. 10. Pe K'i an: cor. 5. In străin.: cor. 12. Numărul 50 bani.

R E D A C Ţ I A : Dr. loan Sâmpăleanu, Stefan

Roşianu, Dr. Victor Macaveiu, Dr. Alexandru Nicolescu şi

Dr. Alexandru Rusu.

Redacţ ia şi Admi­nistraţia :

«Cultura Creşt ină*. B a l á z s f a l v a .

Lupta noastră în contra pocăiţilor. Păr in te le Dr. Nicolae Brînzău, în Nr. 12 a. c. al revistei

„Cul tura Creşt ină" , a t rage a t en ţ iunea preoţimii noas t re a s u p r a primejdiei sectei pocăiţi lor, care începe să facă cuceriri în mijlocul poporului românesc .

Trebuie să cons ta tăm, că în t r ' adevăr sec ta pocăi ţ i lor a început să p r indă rădăcini adânc i în poporu l nost ru şi cu d u ­rere t rebuie să vedem, că am ajuns t impul , când au început a se ivi ici-cole; şi în poporu l nost ru oameni pierduţ i , cari atunci când t rec pe lângă o cruce nu-şi mai r idică pă lăr ia şi nu-şi mai iac semnul sf. cruci. Tăinuir i le în o ches t iune ca aceas ta nu sunt de folos, descons ide ra rea cu a tâ t mai puţ in .

în gazetele noas t re pu tem ceti din când în când câte o noti ţă scurtă , câte o veste tr istă, că pocăiţii au făcut cuceriri mari în comunele din comi ta te le : Arad, Toronta l , Caraş - sever in . în părţ i le a rdelene ce-i drept nu sunt aţâţa, dar sunt a p r o a p e în fiecare c o m u n ă şi ei desvoal tă o îndără tn ică act ivi tate pen t ru a pr inde teren p re tu t indenea şi în inimile tu turor .

Cetitorii „Culturii Creş t ine" cunosc în mare par te î n v ă ­ţăturile p ropovădu i t e şi mijloacele de p ropagandă a sectei p o ­căiţilor, descr i se fidel de păr. Brînzău, dar fiindcă sunt unele lucruri, pe cari păr. Dr. Brînzău nu le-a atins, poa te fiindcă i-au scăpa t din vedere, ori fiindcă credinţele acelea nu sunt r ă spând i t e între pocăiţii din părţi le cunoscu te de Sf. Sa, — voiesc a comple ta cele comunica te , ca să se vadă câte erori, câte p r e -judiţii şi monst ruosi tă ţ i intelectuale t rebuie să comba tă un preot , pen t ruca să-şi apere credincioşii de lupii răpitori , cari vin la ei în ha ină de miel.

Pag. 48-'. C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 16

Pocăiţ i i din Câmpie şi pa r tea super ioa ră a văii Murăşu lu i — părţi cunoscu te mie — nu au numai ră tăc i rea propriei lor secte , ci şi o mul ţ ime de alte erezii de ale Adventiş t i lor , Chi -liastilor si a Unitari lor . Pocă i t i smul are teren foarte bun de p r o p a g a n d ă între calvini şi uni tar i , aşa încât în celea mai mul te părţ i chiar şi Români i au pr imit ră tăc i rea aceas ta delà Unguri , în oraşul M u r ă ş - O ş o r h e i u sunt predicator i advent i s to -bapt i ş t i , veniţi din America, cari umblă în familiile maghiare , p red icând învăţă tur i le lor, împă r ţ e sc gra t i s o mul ţ ime de reviste şi cărţi , cum sun t : „Utolsó üzenet" , „Bibliai leckék", „Evanghel iumi m u n k á s " etc. si fac cuceriri î n semna te chiar si în sinul func-t ionar i lor si meser iaş i lor de acolo. ) » »

O broşu ră foarte r ă spând i t ă la pocăiţ i este b ro şu ra în­t i tulată „Az idő elérkezet t" . Nu stiu de-i t r adusă si în 1. română, învăţă tur i le descr ise în t r ' ânsa sunt crezute cu a tâ ta tărie, încât nu e putere p ă m â n t e a s c ă să-i facă a se desbăra de ele. în numi ta b roşu ră se vorbeş te despre ap rop ia ta venire a lui Hr is tos pe pământ , hotăr î tă pentru anul 1914. Se spune , că în anul 1874 s'au împlinit 6000 ani delà c rea rea lumii. T impul aces ta de 6000 ani să numeş t e perioadă evanghelică. Delà anul 1874—1914 este t impul de t ransi ţ ie delà pe r ioada evanghel ică la per ioada milenară . Cu anul 1914 se începe perioada milenară, când va veni Hris tos pe p ă m â n t şi va domni 1000 ani. Toţi aceia, cari au fost cu vieaţă cura tă pe pământ , vor învia şi vor domni si ei cu Hr is tos 100G ani. La aceş t ia se referesc cu-vintele Domnulu i : „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pămân tu l " , la împără ţ ia aceas ta se referesc cuvintele din Tată l nos t ru »vie împărăţia ta«. Credinţa aceas ta a lor o văd în ca r tea profetului Danilă şi în cap 20 din Apocalips, ce le in­te rp re tează greşit !).

O altă publ ica ţ ie r ă spând i t ă între pocăiţi e: "Glasul Popo­rului*, ca re progagă învăţă tur i curat socinianis te . în t r ' ânsa se n e a g ă dumneze i rea lui Hristos, spunând , că sf. T re ime e o e roare diavolească şi neînţe leasă . Ca dovadă pentru sus ţ ine rea acestei şuchia te teze se spune , că Dumnezeu nu poa t e fi decât într 'o s ingură persoană , că Hristos, n 'a pu tu t fi Dumnezeu ,

') în comuna subscrisului încă este un pocăit, şi acela crede cu toată convingerea, că Hristos va veni în anul 1914 pe pământ şi că în Maiu a. 1913 toţi jidovii trebuie să meargă în Palestina, ca să restaureze imperiul jidovesc.

Nr. 16 CULTURA CREŞTINA Pag. 483.

căci fiind el 3 zile în mormânt , pe t impul ace la de 3 zile, lumea ar fi r ă m a s fără Dumnezeu .

Nu pot descr ie toa te mirozănii le şi bazaconi i le , ce le r ă s ­pândeş t e numi ta foaie — împăr ţ i t ă gra t i s — dar, ca să se vadă, în ce chip arbi t rar şi cur ios explică Sf. Scriptură, voiu aduce un text. Cuvinte le sf. Pavel „că noap t ea a trecut, iar ziua s'a ap rop ia t (Rom. 13, 12), le explică a ş a : Lungimea nopţii e 6000 ani (per ioada evanghel ică) şi astfel Apostolul cu drept cuvânt a pu tu t afirma, că a t recut noaptea , fiindcă a tunci , când a scris el epis tola sa a fost t recut din noap te 2/3 p a r t e : t impul delà facerea lumii până la Hris tos 2 părţ i , iar restul de V3 e delà Hris tos până la anul 1914 adecă p â n ă la per ioada mi­lenară.

Pe lângă toate monst ruos i tă ţ i le de gândire , ce le p r o p o -văduieş te pocăi t ismul , vedem totuş , că se află oameni , cari se l apădă de legea veche şi se a l ipesc cu t rup cu suflet de a n a -bapt i sm.

Pe Câmpia Ardealului sunt nu ină roase comune , unde s'a r ă spând i t în număr des tu l de mare, câte 10—20 familii, cari umblă într 'una, cău tând să înghită cât mai mulţi. — Sunt co ­mune, de unde au fost a lungaţ i cu c iomagul , dar nu le pasă , — vin a doua oară şi a treia oară, p â n ă în u r m ă câşt igă vre-unul pe s eama lor. Aceas ta e cea mai în semna tă învingere a lor. Cu un aderen t în o comună, p r o p a g a n d a se face mai uşor şi mai repede .

Lăţirea sectei pocăi ţ i lor se da to reş te mai cu s eamă igno­ranţei poporului nos t ru în materie rel igioasă. Puţ ine locuri sunt, unde poporul să fie instruit dea juns în cele ce se ţin de credinţă si morală. To t ce cunoaş te el, e formal i ta tea externă , pa r t ea ceremonială , fără să ştie î n semnă ta t ea ei. De aici p r o ­vine, că preotul , care voeşte să p r o p u n ă credincioşi lor săi a d e ­vărurile religiunii noast re , se împiedecă de o necunoş t in ţă foarte mare, a ş a că t rebuie să înceapă delà alfa şi cu oameni i mari . Si tot din necunos t in ta aceeas ta provine, că înda tă ce aude pe cu tare venitură, bat jocor indu-i ceremonii le religiunii sale, nu ştie să se apere . Dinpotr ivă le a p r o a b ă de multeori .

Noi preoţii avem datorinţa sfântă, impusă de oficiul nostru , de a lupta cu toate puteri le în potr iva aceste i secte . în lupta, ce ni-s 'a dec lara t şi d ina in tea căreia nu ne pu tem retrage numai ca nişte lasi si uitaţi de Dumnezeu , ce nu suntem, t rebuie să folosim toa te mijloacele morali spre a nu ne lăsă

Pag. 484. CULTURA CREŞTINA Xr. 16.

credincioşii p r adă acestei rătăcir i . Mijloacele cele mai eficace întru c o m b a t e r e a aceste i secte , cred că sunt u rmătoare le :

1. Ins t ruc ţ iunea credincioşi lor în toa te adevăruri le rel i-giunii noas t re , ce să se facă în şcoală , în biser ică şi în diferite societăţ i , şi a ceas t a pen t ru motivul, că suntem dator i şi nu de frica pocăiţ i lor. Chiar şi în comunele împăr tăş i t e de cea mai a leasă îngrijire sufletească să se ţină misiuni sacre popora l i ; cu t imp şi fără t imp să se î n d e m n e credincioşii la o vieaţă adevă ra t creş t inească , fiindcă credincioşii noştri sunt seduş i tocmai prin vieaţa — la apa ren ţ ă — creş t inească a pocăiţ i lor .

2. Pu r t a rea nu numai bună, ci exempla ră a preotului în toa te manifestări le vieţii sale. Preotul t rebuie să d o v e d e a s c ă cu vieaţa sa, că crede ce predică şi că cea mai î n s e m n a t ă grijă a sa este mântu i rea sufletului său şi a acelor încredinţa ţ i povăţuiri i lui.

3. E t impul suprem să se t ipărească cel puţ in T e s t a m e n t u l Nou cu tâlcul de lipsă. Aceas ta cu atât mai vâr tos , că de nu va apărea curund, toa te sa te le noas t re se vor umplea de ed i -tiunile societăţii br i tanice, cari conţin si erezii. Edit iunile aces te i » y y y y

societăţ i le r ă spândesc pocăiţii cu mare zel şi pe preţur i b a ­gatele , iar oamenii , cari se în torc din America toţi vin cu Sc r ip ­tu ra în buzunar .

4. Bărbaţ i competenţ i în materie să scoa tă broşur i , în cari să se c o m b a t ă a c ea s t a sectă. Broşuri le t rebuie făcute în l imba poporală , cu mul tă grijă, folosind toate a rgumente le pent ru a dovedi adevă ră t a t ea chest iuni lor cont roversa te , r e -solvind toa te obiecţ iuni ie . Pocăiţ i i au scos un număr î n s e m n a t de broşur i şi în l imba română şi le r ă s p â n d e s c pe nimic. E ruşine că la noi nici o b roşură n'a esit pentru c o m b a t e r e a

y y y r

pocăi t i smului — se pa re că durmim ')•

') Pentru combaterea şi stăvilirea acestei mari primejdii s'a făcut — ce e drept — puţin, dar nu se poate zice, că nu s'ar fi făcut nimica, înainte cu 9 ani a fost semnalată primejdia aceasta în „Răvaşul" delà Cluj, în care s'au scris mai mulţi articoli. „Unirea" încă s'a ocupat cu aceasta sectă. în calendarul practic (a păr. Dr. Frenţiu) a fost publicată o „Dispută cu pocăiţii". Apoi năzuinţele, ce se depun în scopul, ca preo-ţimea noastră să fie la culmea chemării sale, multele reuniuni mariane, societăţile antialcoolice şi misiunile sacre poporali, directe, toate au scopul, să ne facă mai buni, prin ce indirecte se delătură şi pericolul pocăitismului. — De altcum noi ne-am spus cuvântul în aceasta chestiune în Nr. 11. din anul trecut. N. R.

Nr. 16. CULTURA CREŞTINĂ Pag. 485.

5. Pent ru comba te rea pocăi t i smului t r ebu ie să steie întru ajutor preotului învăţă torul şi intelectualii din comună, cari fac servicii foarte bune , dacă au iubire şi a t ragere faţă de neamul şi b iser ica noast ră . Cu durere t rebuie să spun însă, că sunt mulţi intelectuali , cari strică acestei cauzei, ocrot ind pe pocăiţ i , conducându- i de servitori şi păzitori ai bunur i lo r lor, pe m o ­tivul, că pocăiţi i nu fură, nu fumează, nu se îmba tă , deci nu-i pericol să le facă daune , ca şi când între ai noştr i nu ar fi oameni de omenie . în cazuri de aces tea lup ta preotului î m p o ­t r iva sectei pocăiţ i lor în t impină greutăţ i foarte mari .

Fap t e, că Biserica noas t ră t rece acum prin o criză mare. Toţ i ne amenin ţă de toa te păr ţ i le : stafia episcopie i ungureş t i , a n a b a p t i s m u l , chest ia şcolilor, ţ inu ta d u ş m ă n o a s ă a p r o a p e a t u tu ro r ziarelor etc. Poa t e Dumnezeu vrea să ne p e d e p s e a s c ă pent ru păcate le noas t re , pen t ru amor ţea la , ce am a ră t a t -o în slujba sfântă a lui Hris tos . în faţa a tâ tor viscole, să ne trezim şi să ne s t r ingem rândurile. F ă c â n d u - n e toţi datorinţa , vom putea spera , că sfânta noas t r ă Biserica din lupta aceas ta să iasă înv ingă toare şi iară-şi să s t r ă lucească în toa tă mărirea ei, adeveve r indu- se şi cu privire la ea, că „porţi le iadului nu o vor birui ."

GHEORGHE NICOARĂ.

Limba liturgică în biserica Românilor. ai).

Introducerea limbei române.

Reforma lui Luther a devenit , îndată la început, c redin ţa na ţ ională a Germani lor . Tiner i i Saşi, car i s tudiau în şcoli le mai înalte ge rmane , înapoindu-se în Transi lvania , s'au făcut apostol i ai nouei credinţe , care s'a răspândi t în t re Saş i cu atâta iuţeala, încât la 1544 a fost adopta tă de în t reagă naţ iunea . Ideea, că p ropagă o rel igiune naţ ională — e lucru cunoscu t , că nici un neam nu se laudă atâta cu lucrur i le sale, cum se laudă Neamţul cu „deutsche Kul tur" a lui ori mai cu seamă cu „deutsche Kul turarbei t" — şi nădejdea de a putea în tă r i naţ iunea pr in al ipire de e lemente nouă, a îndemnat pe Saşi să facă prozel i t ism pr in t re popoare le conlocui toare . P r o p a g a n d a făcută pr in t re Unguri i din Ardea l a dat cele mai bogate rodur i : a p r o a p e toţi unguri i au pr imit reforma, însă nu pe a lui Luther ,

Pag. 486. C U L T U R A C R E Ş T I N A Nr. 16

ci pe cea a lui Calvin. De acum le mai r ămânea re formator i lor Saşi un s ingur câmp de „cul tură re l ig ioasă" , Românii .

E un lucru foarte ciudat, cum de Saşii, car i se feresc astăzi de or ice contact cu Românii , şi pent ru toată lumea nu s 'ar învoi, ca să aibă afaceri comune cu noi, îndată la anul 1544,. când au pr imit cu toţii principii le rel igioase ale lui Luther , au tipărit , la Sibiiu, un catehism românesc , ca re nu e al tceva, decâ t o t r aduce re a catehismului lutheran, făcută cu scopul de a in t roduce şi la Români aceas tă re l igiune n o u ă J ) . Un alt cent ru pu te rn ic al Saş i lor , pe lângă Sibiiu, mai e ra Braşovul , c a r e începe o acţ iune mai s is temat ică şi mai intensivă pent ru a d u c e r e a Români lor la „ învăţătur i le cura te ale Evanghel ie i" . Sfatul o răşenesc , ca re secunda toată acţ iunea în t repr insa de propagandiş t i i lu therani pent ru a re forma pe Români , impune aces to ra să-şi „ re formeze" biser ica sf. Nicolae din Şchei , şi să li-se p ropună credincioş i lor catehismul lu theran din S ib i iu 2 ) . Pen t ru ca să meargă reforma şi mai uşor, t ipografia înfiinţată de Honte rus , t r ecu tă acum în poses iunea păstorului Valentin Wagner , un foarte ze los propagandis t , scoate la iveală, r ând pe rând, ap roape toate cărţ i le bisericeşt i necesa re . La 1559 iese în t ipografia b raşoveană Catechis is românesc , la 1560 (ori 1561) Evanghe l ia r românesc , la 1563 Apostol , şi aşa cu încetul : Tâ lcu l evanghel i i lor , Molitvelnic, Psal t i re şi alte căr ţ i l i turgice 3). T ipa ru l unei căr ţ i pe ace lea t impuri costa o mulţ ime de bani; aceşt ia nu le lipsiau „binevoi tor i lor" noştri , se găs iau de ajuns or i în vistieriile o raşe lo r săteşti, ori în punga cu tă ru i Sas . J u p a n u l „Hanăş Bégner de în B r a ş o v " a re je lanie pent ru sfintele cărţ i creşt ineşt i , şi t ipăreş te cu cheltuiala sa E v a n ­ghel iarul , Jupanu l F o r o Miclăuş s'a îndura t de a dat chelc iug şi bani pent ru t ipăr i rea Tâlcu lu i evanghel i i lor şi a Moli tevni-cului ; J u p a n u l Hrăji l Lucac i t ipări Evanghel ia cu învă ţă tură ; iar al te cărţ i s'au t ipări t tot cu bani de ai adepţ i lor reformei , căci p r ibeagul Coresi şi cu ajutorul său, T u d o r diacul , n'a avut para le . De oa rece căr ţ i le aces tea e rau p ropagandă lu the-rană, Saşii dau bucuros banii necesa r i la t ipăr i rea lor. Cărţ i le

') Dr. At. Marienescu, Luteranismul , calvinismul şi in troducerea l imbi r o m â n e în biser ic i le din Ardeal , Anal. Acad. R o m . T o m . X X I V . secţ . i s t . pag. 174.

*) Iorga, Istoria biserici i rom. vol . I. p. 166, şi Dr. August in Bunea, V e c h i l e ep i scopi i româneş t i , Blaj, 1902 p. 36.

*) Marienescu, o p . cit. p . 176 urm.

Nr. 16. CULTURA CREŞTINA. Pag. 487.

luate din sfânta Scr ip tu ră vo r fi fost ele făcute după vre -un text luteran, însă în aces tea nu se poate obse rva prosel i t ismul . D a r vine Evanghel ia cu tâ lc şi Molitevnicul, adevăra te cărţ i r i tuale şi dogmatice de ale protes tanţ i lor . în Moli tevnic nu se cuprind toate slujbele din Euhologiul bisericii or ientale , ci numai : „moli tvele, botezul, cununia, cuminecătura , t ipicul l e -turghiei , vecernie , slujba de demâneaţă , cântecele de în psalomi şi de în evglie. pe t recă tu ra mor ţ i lor" J ) . Va să zică l ipsesc din molitevnic toate sac ramente le bisericii orientale, pe cari nu le pr imeşte re l ig iunea lui Luther , aşa l ipseşte mirul, spovedania , preoţ ia şi sfântul maslu. în Tâ l cu l Evanghel i i lor se aduc în­vinuiri „oameni lor de besear ică , cum sânt popii, patr iarşi i , vlădicii , episcopii şi tot fealul de p reu ţ i " 2 ) . Se p lânge car tea , că popii nu fac nimic în schimbul venitului lor, şi aşa oamenii n'au învăţat aproape nimic. Cearta pe cei „cari se roagă sfin­ţ i lor mor ţ i : ;lu sfnt Pa t ru" şcl, ,.că numai unul I sus Hr i s tos iaste îmblătorul derept noi şi rugă to ru l : nimea altul, nici în cer , nici pe pământ . Că sfnţi morţi nu aud rugăciunea noas t r ă" 3). Şi din aces tea se vede, că toată car tea nu e decât o p ropa ­gandă a „reformei", pentru care a dat bucuros chelciug şi bani jupanul F o r o Miclăuş.

Haina, în care venià reforma lui Lu ther la Români , e ra foarte ademeni toare . Saşii, , .prudentes et c i rcumspec ţ i " , cum îi numiau regii şi împăraţ i i , veniau la Români în l imba aces tora . „Româneş te am scr i s acest Molitvenic, spune Coresi , cum să înţeleagă şi popa ce zice însuş şi oamenii ce a scu l t ă ' ' 4 ) , iar în Tâlcul Evanghel i i lor îi îndeamnă pe preoţ i : „să spue cu ­vântul lui Dumnezeu, sfânta Evanghel ie , în l imba pe carea g r ă e s c oamenii , să putem înţelege noi mişelamea. Ce folos e lor dacă popa gră iaş te în l imbă străină, Români lor sâ rbeş te , de nu înţeleg, sau pe altă limbă ce nu vor înţelege ascul tă ­tor i i" 5). Dar această activitate l i te rară „a p rodus o slabă mi­şca re în lumea românească de pe atunci , şi mai a les în cler,

') Bibliografia românească v e c h e de loan Bianu şi Nerva H o d o ş . Vol. I. Bucureşti , 1903, p . 5'J.

2) N. Iorga, Istoria literaturii re l ig ioase a Români lor până la 1868 (Studii şi D o c u m e n t e VII. Partea III). Bucureşti 1904 p. L X X V I .

8 ) Iorga, op. cit. p. I .XXVII. urm. *) loan Bianu, D e s p r e introducerea limbii româneşt i în biser ica R o ­

mânilor, Bucureşti 1904 p. 11. 5 ) Bianu, op . cit. p. 9 urm.

Pag. 488. Nr. 16.

ca re a continuat a se ţ inea s t râns de tradiţia secu lară s lavonă" •). Or icâ t le va fi plăcut Români lor l imba lor : în forma în care l i-se da, ca un element d is t rugător al credinţei , şi tocmai a ace lo r părţi , pe cari le cunoştea şi înţelegea poporul , nu li-a trebuit .

De altfel Saşii înşişi, deîu o v reme se disgustă de p r o ­zelitism, căci „reforma rel igioasă" a Români lor o ieau în mână Calvinii unguri , pe atunci a totputernici în Transi lvania .

* Calvinismul s'a răspândi t între Unguri cu o iuţeală ne mai

pomenită, încât devenise, mai cu seamă delà adunarea din Aiud delà 1564, rel igiune naţ ională ungurească (magyar vallás). Atât din motive religioase, cât poate mai vâr tos dm motive poli­tice, pentru a se întări. Ungurii Calvini, ajutaţi de domnitor i şi de dietă, în care ci formau majoritatea, încep cu sila, nu ca Saşii pr in vorbe f rumoase şi cărţi pe înţeles, încep cu sila a-i a t rage pe Români delà credinţa lor la rel igiunea întemeiată de Calvin. Vorbind loan Zápolya despre credinţa veche a Româ­nilor, o numeş te : „papan se te t seg" = întunecime papistă ţaz elebi t eve lgesnek az papan se te t segnek ellene nem a k a r n a k mondan i2) . Ori vorbeşte Zápolya aici ca un Calvin, plin de u ră faţă de catolici, cu a că ro r credinţă e ra aproape identică cea românească , — ori vreà să spună, că Românii uniţi se împotr i ­veau mai mult decât alţii prozel i t ismului calvin, căci pe timpul lui Hunyadi , şi de sigur şi după aceea erau mai multe zeci de mii de Români uniţi cu Roma; numai în jurul Sebeşului erau la 30.0003). p e n t r u ca să-i a t ragă pe aceşt ia la calvinism, t rebuia să bage în ei mai întâiu ura faţă de P a p a 4 ) .

Calvinii încep prozeli t ismul pr in t re Români cu legi. Dieta adunată Ia Sibiiu în 30 Noemvr ie 1566 iea hotărâr i le urmă­toa re : „Pred ica rea evangeliului nicăiri să nu se împiedece. Acum din nou se decide, ca s târpindu-se e rezun lc5) , să se

') Acc laş , p. 11. 2 ) N. lorga, Ştefan cel Mare, Miliaiu Viteazul şt Mitropolia Ardealului.

Anal. Ac Rom T o m . X X V l i . S e c ţ ist. p. 24. 3 ) T i m o t e i u Cipariu, A c t e şi fragmente, Blaj 1855 p. XVI . şi Bunea,

V e c h i l e Episcopi i p. 6 urm. 4 ) Cipariu, op . cit. p. 9. *» Cal - inii noştri intui aşa măsura zelau pentru lăţirea reformaţiunii,

d e în rel igiunea Români lor nu v e d e a u altă, decâ t iooiolatr ie , şi luau măsuri s e v e r e pentru, lăţirea evanghel iu lu i şi stârpirea idololatriei», a d e c ă a cre­dinţe i Români lor». I. M. Moldovanu in »Arhiv pentru filologie şi i s torie . Blaj, 1867 p. 79a.

Nr. 16. C U L T U R A CREŞTINA l'ag. 489

sporească rel igiunea cea adevăra tă , cu deschi l inire între R o ­mâni" (art. 36). Şi dacă Români i vo r fi neascul tă tor i , şi nu se vor lăpădâ de crezuri , pr imind rel igiunea cea declara tă de ade ­văra tă la Aiud: „să se scoată din ţară, fie episcopi româneş t i , fie popi, fie călugări . Şi toţi popii să ascul te numai de supe-r intendentul episcopul Gheorghe , şi de popii aleşi de el. Ia r cine a r conturba pe aceştia, să incure nota infidelităţii" i). In­fidelitatea se pedepsiă în evul mediu ca şi leza majestate, de aici se vede, că la mari primejdii se expuneau clericii şi c r e ­dincioşii , car i nu se supuneau porunci lor dietei.

Gheorghe din Sângeorzul Bistr i ţei (de Zentgyeorgh) , fostul episcop or todox de Vad 2), a fost o bună uneal tă în manile cal­vinilor. Reşedinţa lui era Teiuşul3), un centru foarte potr ivi t şi pe acele t impuri . Pe el îl spri j ineşte regele şi toate au to­rităţi le, ca să îndrume pe preoţ i „la adevăru l evangheliei şi la slujirea laudelor dumnezeeş t i în l imba română , spre a fi înţe­lese de c o m u n ă " 4 ) . Acest a rh iepiscop al b iser ic i lor r omâne5) , cu ajutorul autor i tă ţ i lor civile, adună în anul 1568, luna Ia­nuar ie , sobor p reo ţesc la Teiuş , unde se s t rânse la olaltă mulţ i preoţ i îngroziţi , car i pr imiră a sluji româneş te , şi i scăl i ră o ho tă r î re redac ta tă în limba poporului 6), adecă cea românească . Dec i după legi şi porunc i crăeşt i , mai vine şi ho tă r î rea p r e o -ţimii româneş t i calvine, de a se sluji în biserici în l imba r o ­mânească , însă lucrul cu aceas ta nu se i sprăveş te , căci scopul acestei p ropagande , care pune în mişcare pe regele , dieta, n o ­bilii, comiţii, primarii şi pe celelal te autorităţi poli t ice din Ar­deal, nu e luminarea Români lor pr in rel igiune, ci calvinizarea lor. Aceasta se vede din hotăr î r i le sinodului r o m â n e s c calvin, ţinut în Aiud la 16 Octomvr ie 1569, în care se scot din l i turghie rugăciuni le că t ră „răposaţ i i sfinţi sau alţi morţ i ," pe preoţ i i „harnic i" , dacă r ămân văduvi, îi lasă să se căsă to rească a doua

') Marienescu, o p . cit. p. 6 urm. s ) Iorga, Istoria bis . rom. vol . I. p . 175. 8 ) Bunea, V e c h i l e Episcopi i p. 39. 4 ) »Az E v a n g é l i u m Igassagara e s az Is teny d icz ire teknek olah n y e l v e n

való s so lga l ta tasara , . . . k o e s s e g ertesere» v. Iorga, Stefan ce l Mare etc. p. 24. 5) »Georgh pap az o lah egyhazak fö p ü s p ö k e * îl n u m e ş t e r e g e l e

Zápolya; v. Iorga, Ştefan ce l Mare etc . p. 24. ") Iorga, 1st. bis . rom. I. p . 176.

Pag. 490. CULTURA CREŞTINA. Nr. 16

o a r ă i ) . — Mihaiu Viteazul la rândul său — porunceş te tocmai cont rarul , oprind a doua căsă tor ie la p r e o ţ i 2 ) .

Ori cât au fost de pu te rn ice mij loacele de calvinizare, şi o r i cât de d raconice pedepse le pent ru ceice nu se supuneau3) , şi dacă s'au a lă turat unii la noua credinţă, cei mai mulţi au r ă m a s în vechea lor c redin ţă cu vorbele limbii s lavoneşt i , „pe ca r e gura preotului drept c red inc ios le rost iă în biser ică, fără ca mintea lui chiar, în cele mai multe cazuri , să le p r i ceapă" 4 ) . Mihail To rdaş i (pe la 1580) se pa re a fi fost ult imul ep iscop ca lv inesc la Români i din Trans i lvania , — având însă Români i ş i episcop oriental . Pen t ru ca să se facă din conv ingere t r e ­c e r e a Români lor la calvinism, începe şi aces ta a t ipăr i căr ţ i biser iceşt i româneş t i5) . Din aces t t imp, şi ca opere de a le calvinizanţi lor , sunt Paliia delà Orăşt ie (1582), Catehismul ca l ­v inesc tipărit la Bălgrad (1640), Evanghel ia cu învăţă tură t ipă­ri tă tot acolo (1641), şi al tele.

Acum îşi face loc şi în pr inc ipa te l imba română , atât în biser ică, cât şi în stat. Cea dintâiu ca r te l i turgică, cu text r o ­mânesc , atât la rubr ic i le tipicului, cât şi la cântăr i şi la ru ­găciuni , e Li turghia vredniculu i Mitropolit Dosofteiu la 1679 6 ) . Cu aceas ta nu începe însă in t roducerea limbii româneş t i în în­t r eagă biser ica r o m â n e a s c ă din pr incipate , căci la un an după Dosofteiu publică o altă Li turghie Mitropoli tul Teodozie , la 1680, în care după cum spune au toru l : „nevoi t -am de ciastă dată de am dat în lumină Lyturghiia, şi nu mai mult alta am f ăcu t . . . fără cât tipicul e i . . . pe l imba noas t ră am î n t o r s . . . Iară Lyturghi ia toată a o p r epune pe l imba noas t ră şi a o mută,

') Iorga, o p . şi voi. c i tat p. 177. A c e s t a încă e un lucru propriu ^reformei* re l ig ioase . Biserica nu a admis până atunci căsătoria diaconului , preotului , şi ep iscopului după hirotonire. Luther s e căsă toreş te , cu toa te că era călugăr şi preot , şi p r o v o a c ă p e arhiepiscopul din Mainz să s e căsă­t o r e a s c ă ; v. I o s e p h Card. H e r g e n r ö t h e r s H a n d b u c h der a l l g e m e i n e n Kirchen-g e s c h i c h t e ed. IV. vol. III. p. 55.

') Bunea, V e c h i l e Epi scop i i p. 67. 8 ) Iorga, 1st. bis . rom. vol . I. p . 177 4 ) Iorga, 1st. lit. relig. p . 2 1 . 5 ) Bunea, Vech i l e Ep i scop i i p . 41 urm. 6 ) Bianu, op . cit. p . 19. Doso f t e iu a mai tradus în r o m â n e ş t e şi Mo-

l i tvenicul şi Octoihul . Slujba l o g o d n e i şi a cununie i publ icată la Bianu, o p . c i t . p. 46, e scrisă n u pentru a s e face t o t d e a u n a în biserică, ci numai la vre-o cununie , care d o r e ş t e boierul s ă s e facă în româneş te . Bianu, o p . cit . p. 22. D e ş i e mai v e c h e ca Liturghia lui Dosof te iu , nu e carte b i ser i cească .

Nr. 16. C L T U R R E Ş T I N A C A Pag. 491

nici am vrut , nici am cutezat, drept măr tu r i sesc pent ru multe al te pr icini ce m'au împins, săvai că şi pen t ru scur tă l imba noas t ră ce i a s t e " 1 ) . Şi în Trans i lvan ia se t ipăresc încă pe aceas tă v r eme cărţ i slavoneşti , căci cărţ i le româneş t i ale lui Co-resi şi a le propagandiş t i lor calvini e rau cons idera te de eret ice 2 ) .

Scoa te rea limbii s lave din biser ica Români lor şi r id icarea limbii noas t re naţ ionale ca l imbă l i turgică în locu-i , s'a înde­plinit, după cum c rede Domnul loan Bianu 3), numai în ce le trei decenii ale secolului al XVIII. Aceasta e de a se înţelege pent ru toată biser ica românească . La noi în Ardeal a t rebui t să fie l imba românească l imbă l i turgică deja înainte de sfâr­şitul secolului al XVII, înainte de ce s'a făcut un i rea cu Roma, căci altfel Papii, car i sunt foarte mari con t ra r i ai l imbelor vii în l i turghie, nu ne -a r fi dat voie niciodată, după unire, să în­t rebuin ţăm în sfânta l i turghie l imba noast ră , s ingura l imbă li­turgică vie pe suprafaţa globului c reş t inesc .

Or i cum ar fi fost căr ţ i le biser iceşt i t ipări te de p r o p a ­gandişti i lutherani şi calvini, ele au fost ce le dintâiu, cari , deşi cu altă menire , to tuş au r idicat l imba românească la v rednic ia de a se sluji în ea dumnezeeşt i le taine. Cel ce a in t rodus însă l imba românească în biser ica naţ ională , a fost mitropoli tul D o ­softeiu, sub a cărui înţeleaptă şi plină de rodur i păs to r i re s'au t radus toate cărţ i le l i turgice, car i au t recu t grani ţa în Ardeal , despre ca r e se ştie, că până la 1850 aveà ace la ş text în cărţ i le bisericeşt i ca şi pr incipate le .

Domnul Iorga vorbind de opere le lui Coresi , r ecunoaş te în ele mişcarea hus i tă 4 ) . Aceasta nu s'a întins în Trans i lvania niciodată, propagandiş t i i noş t r i toţi au apar ţ inut ori reformei lui Luther , or i celei alui Calvin. Şi deja pe la sfârşitul s eco ­lului al XV nu se mai vorbeş te de o vieaţă pl ină de pu te re a aces te i secte, cu atât mai puţin de răspândi rea ei. Nici l egă tura de timp nu se potr iveşte , doar Coresi , ca re după dl Io rga e un agent husit, îşi începe luc ra rea numai în a doua jumăta te a s e ­colului al XVI, sprijinit — în tot chipul — de sfatul o raşu lu i Braşov şi de pastor i i lu therani din ace l o raş .

Sunt unii, car i spun, că de aceea s'a in t rodus l imba r o ­mânească în biserică, fiindcă cea s lavă era tot mai puţin c u n o s -

') Bianu, o p . cit. p. 20. a ) Iorga, 1st. lit. relig. p . L X X X V I . ') O p . cit. p. 23. *) 1st. lit. relig. p. XVII.

Pag. 492 CULTURA CREŞTINA Nr. 16.

cută. Dl Ilie Bărbulescu, fruntaş în t re slavistii noştri , dovedeş te tocmai c o n t r a r u l 1 ) . Nu că preoţi i delà sa te şi poporu l a r fi p rogresa t în cunoşt in ţa l imbei slave, pe ca re poporu l n'a în­ţe les-o niciodată, ia r din preoţ i foarte puţini vo r fi fost şt iutori de car te s lavonă, ci boieri i şi oameni i cu car te , cari dovedesc şi în seco lu l al XVI o foarte frumoasă cul tură s lavonă.

Dr. IOAN BĂLAN.

Critica biblică modernă şi învierea lui Isus Hristos.

i I V ) .

II.

Fie de ajuns însă, ca spec imen, aces tea câteva „con t ra ­d i c ţ i i " 2 ) , pe cari critica ra ţ ional is tă le găseş te în is torisirea evanghelişti lor.

Mai gravă pa re dintre toate obiec ţ iunea ce o face „cr i t ica" m o d e r n ă pe tema, că relaţiile evanghel ice ar r ep résen ta două tradiţ i i deosebi te , referi toare la apari ţ i i le Domnulu i , cari nu se pot î m p ă c a nici de cum. Premi tem delà început , că dovezi le ce se aduc pentru afirmaţia aceas ta sunt foarte şubrede , în -t eme iându - se pe concluzii apr ior is t ice şi a rb i t ra re .

E vorbă despre apari ţ i i le din Qalilea şi apariţ i i le din Ierusalim. Argumentele ce se cons t ruesc , pent ru a p u n e în evidenţă cont raz icerea între evanghelişt i , a tacă în pr imul rând — fără temeiu de ajuns — chiar în t regi ta tea şi au ten ţ ia unor păr ţ i din Evanghel i i . Zice adecă crit ica modernă , că unele dintre relaţiile evanghel ice cunosc numai apariţ i i din Gali lea, altele numai apariţ i i din ludea (Ierusal im). Pent ru a se pu t ea dovedi aceas t a afirmaţie, es te de lipsă, ca să fie sup r ima te mai întâiu st ihuri le din urmă ale evangheliei după sf. Marcu , p r ecum şi în t reg capitlul 21 al evangheliei după sf. loan . Căci fără de supr imarea , mai a les a aces to r texte , „cont rad ic ţ ia" nu s'ar putea d o v e d i s ) .

M Cercetări i s tor ico-f i lo logice p. 27 urm. 2) Vezi Nr. 11—1912 din „Cultura Creştină" pag. 237.

s ) Vezi mai sus, pag. 207.

Nr. 16. CULTURA CREŞTINĂ Pag. 493

„Contradic ţ ia" aceas ta e const rui tă , din par tea criticei ra­ţ ional is te , în chipul următor .

Mateiu şi Marcu (fără de st ihuri le 16, 9—20) cunosc numai apari ţ i i de ale celui înviat în Gali lea, iar Luca, loan (fără de c. 21) şi închierea din Marcu (16, 8—20) scriu desp re apari ţ i i din Ierusalim si ludea.

Apari ţ ia din Gali lea is tor is i tă de Mateiu (28, 17) trebuie s ă fie cea dintâiu între apari ţ i i le făcute învăţăcei lor , fiindcă îndoia la unora dintre ei („iară unii s'au îndoi t" , Mt. 28, 17) nu se poa te nici cum pr icepe , în cazul când Isus l i-s 'a mai a ră ta t vre-odată . Ce e drept , Mateiu c. 28 în st. 9 şi 10 aminteş te o a p a ­riţie, muierilor, în d iminea ţa învierii, da r apar i ţ ia aceas ta , evi­d e n t (sic!), nu apar ţ ine tradiţiei originale, ci es te o interpolaţ ie mai târzie, vâ râ tă aci din cine ştie care izvor! î n t r eagă re la -ţ i unea lui Mateiu face impresia (!) că el ştie numai despre o apar i ţ ie din Galilea, deci st ihuri le 9 şi 10 aici nu se potr ivesc.

Sf. Marcu, pa r tea „au ten t ică" ( adecă până la 16, 8) încă nu cunoaş te apariţ i i în ludea. Şi la Marcu (14. 28), ca şi la Mateiu (26. 32), e r ep rodusă p romis iunea lui Isus, că ucenicii îl vor vedea în Galilea. Şi aci (16. 7), ca şi la Mateiu (28. 10), se zice femeilor: „mergeţi de spuneţ i Ucenici lor lui şi Iui Petru , că va merge mai înainte de voi în Galilea, acolo veţi vedea pe el." — Pr in urmare , în înch ie rea originală a lui Marcu , carea noi nu o am mai a v e à ( ! ) t rebuie să fi fost is torisi tă o apar i ţ ie în Gali lea.

O t radi ţ ie cont raz ică toare s'ar cupr inde însă la Luca, la l oan si în încheerea de azi alui Marcu . Aci ar fi vo rba numai

»

desp re apari ţ i i din ludea . La Luca, în special , e mai evident cont ras tu l cu g rupa pr imă. La Luca, îngerul nu mai î n d r u m ă pe Ucenici cătră Galilea. Apariţiile referite de Luca (cea din E m a u s , cea lui Pet ru şi ceea a ucenici lor aduna ţ i ) cri t ica m o ­dernă le socoteş te apoi ca şi cum toa te s'ar fi în tâmpla t în una şi a ceeaş zi: în ziua învierii, şi s tă rueş te a s u p r a cuvintelor, rost i te cu prilejul apari ţ iei făcute învăţăce i lor : „Iară voi şedeţ i în ce ta tea Ierusalimului , până când vă veţi îmbrăca cu pu te re de sus ." Nemijlocit după aces tea ar fi u rmat apoi — d u p ă sf. Luca — despăr ţ i rea de ucenici din Vi thania şi înă l ţ a rea la cer.

Aci, la Luca, cont ras tu l faţă cu tradiţ ia galileică^ ar fi deci desăvârş i t . La Luca toa te apari ţ i i le Celui înviat se p e ­t rec în ori lângă Ierusalim, în una şi aceeaş zi. Apariţii g a -

Pag. 494. CULTURA CREŞTINA Nr. 16

lileice sunt absolut e sc luse ; t impul scur t şi opre l iş tea de a se depă r t a din Ierusalim nu le îngădue .

To t asa textul autentic a lui loan nu cunoaş te decâ t 3 apari ţ i i din Ierusal im (Magdaléna , ucenicii fără de Toma , şi 8 zile mai târziu ucenicii cu T o m a la olaltă). De a s e m e n e a stihurile de azi din Marcu (16, 19—20: Magda léna , doi ucenici „cari mergea la un sa t " şi „celor unsprezece) . "

Am subl in ia t textul autentic a lui loan, pen t rucă cap 2 1 , (care relatează apar i ţ ia făcută celor 7 învăţăcei în Gali lea) , ca şi st ihurile 9 şi 10 din c. 28 delà Mateiu, (unde se re la tează apar i ţ ia făcută muieri lor în Ierusalim), tocmai pent ru motivul că t rag dungă pes te în t reagă combina ţ ia şi a rgumenta ţ i a c r i 1

ticei raţ ionalist ice, sunt fără doar şi poa te socot i te şi cualifi-cate ca neautentice, ca schimbăr i şi adausur i mai târzii, făcute cu tendinţa de a împăca contrastul dintre cele două grupe ale istorisitorilor evanghelici.

El iminându-se deci din textul canonic de astăzi al E v a n -gheliş t i lor aces te două adausur i , r ămâne „cont rad ic ţ ia" nudă şi evidentă între t radi ţ ia gal i leică şi ceea judaică , contradic ţ ie care nu se poa te înlă tura decâ t dacă una din cele două t r a ­diţii o vom respinge, şi vom primi exclusiv pe ceealal tă , pe cea mai plausibi lă şi mai verosimilă .

Acuma e ces t iunea : care din două este mai ve ros imi lă : t radiţ ia, care s p u n e despre apari ţ i i le din l udea ori cea din Ga l i l ea?

Răspunsu l criticei moderne e p r o m p t : t radi ţ ia evanghel ică , care grăieş te despre apari ţ i i le din Galilea, s ingură e cea or i ­ginară, cea a d e v ă r a t ă : P e n t r u c ă : Mateiu şi Marcu reprezintă cea mai veche formă a evangheliei scr ise. în deosebi Marcu t rebu ie socoti t ca cel mai vechiu dintre toţi. Mai depar te , r e -laţ iunile lui Mateiu şi Marcu sunt mai sobre , mai s imple, mai puţ in p reocupa te şi cu mai pu ţ ine elemente miracu loase şi legendare . La Luca şi la loan, Cel înviat nu numai vorbeşte , ci p r imeş te şi mânca re şi se spune , că s'a lăsat chiar a fi p ipăi t ! în favorul aceste i tradiţ i i gali leice e citat ca măr tur ie si sf. Pavel , în ale cărui scrieri de a s e m e n e a nu s'ar găsi n imica desp re apari ţ i i le din d iminea ţa Paş t i lo r şi din Ierusalim. Pr in u r m a r e : t radi ţ ia gali leică este cea adevăra tă , cea mai veche . Mai târziu numai s'a ivit t radi ţ ia despre apari ţ i i le , din „a t reia zi" şi din Ierusalim. Luca evanghel is tul s'a p u s în serviciul aceste i tradiţ i i ierusal imi tane, si anume în chip esclusiv! P e

) ' y 1

Nr. 1 6 C U L T U R A CREŞTINA. l'ag. 495

Luca l'a u rmat apoi şi loan. La urmă, ambele tradiţ i i au fost combina te , si combina ţ ia a cea s t a o avem în textul canonic al evangheli i lor de a s t ă z i J ) .

Apariţi i le din Ierusalim de a t reia zi sunt socot i te deci ca ficţiuni, ca scorni tur i mai târzii. încheerea au tent ică a lui Marcu a fost ciunti tă anume . In aceas ta încheere încă a fost vorba, des igur ( î ) , de sp re apariţ i i în Galilea, p r ecum acest lucru se poa t e dovedi dintr 'un fragment de curând descoper i t al unui evanghel iu apocrif a lui Pet ru . în Gali lea crede Pe t ru mai întâiu a fi văzut pe Isus cel înviat, a avut par te deci de o viziune, nu de o adevăra tă şi reală apari ţ ie , şi d u p ă el şi alţii. Fa ima acestei apariţii false, ce a existat numai în fantázia lui lui Petru şi a câ torva încă, s'a lăţit de grabă, cu pu te re su ­gest ivă, în cercul mulţimii, şi a fost pr imită bucuros , din p a r t e a adepţ i lo r Nazar ineanulu i , în s i tuaţ ia penibilă, în carea se aflau după pa t ima şi moar tea învăţă torului lor.

Mai târziu înch ie rea cea „originală" a lui Marcu, care s p u n e a despre re în toarcerea în Gali lea a învăţăceilor , cari în ludea nu mai aveau ce căuta , după moar t ea lui Isus, t r ebu ia să facă o impres ie depr imă toa re . Adaugeţ i neces i ta tea ivită în curând de a oferi celor îndoelnici dovezi mai p ipă i te desp re învierea t rupească a lui Isus, şi — avem deja motivul, care a dat naş te re relaţiunilor despre apari ţ i i le din ludea şi Ierusalim ale evanghel iş t i lor Luca şi mai ales loan . Pen t ru a ajuta b i ­ruinţa tradiţ iei mai târzii, judaice (a lui Luca şi loan), încheerea originală a lui Marcu carea reprezenta t radi ţ ia con t raz ică toare mai veche, a fost, fără mult scrupul , în lă tura tă (din pa r t ea presbiteri lor din Asia mică, învăţăceii lui loan!) şi înlocuită — de sigur, mai târziu ceva — cu o nouă încheere , cea de astăzi , potr ivi tă şi în a rmonie cu relaţ ia ultimilor evanghel iş t i . Is torisirea despre apari ţ ia făcută lui Petru , din încheerea or i ­ginală a lui Marcu a fost pr imită şi pre lucra tă , e drept , în c. 21 delà loan, da r chiar aci sunt u rme evidente că apar i ţ i a aceas ta , în t radi ţ ia cea originală, a fost cea dintâiu. Căci, se în t reabă „cri t ica" modernă , ce rost are obse rva rea delà st. 14: („Cu aceas ta iată a treia oară s'a ară ta t Isus Ucenici lor săi, dupăce s'au scula t din mor ţ i" ) — dacă nu se in tenţ ionează co ­rec tura unei tradiţii mai vechi, r eprezen ta te prin M a r c u ? Ce

') Cfr. Dr. E. Dentier, Die Auferstehung Iesu Christi nach den Be-richten des neuen Testamentes, Münster in W., Aschendorf, 1908. pag. 1 9 - 2 4 .

Pag. 496. C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 16

mai cau tă în sfârşit apostolii la pescui t în Galilea, dupăce d e o d a t ă cu apar i ţ ia istorisi tă la loan 20, 19 şi urm., li-s'a dat împuternic i re pentru misiunea l o r ?

lată, cari sunt a rgumente le esenţ ia le ale „cri t icei" m o ­derne în pot r iva vredniciei de c rezământ a relaţiilor e v a n g h e ­lice despre învierea lui Isus Isus Hris tos .

Fără îndoială, că chipul cum sunt combina te a rgumente le şi numele , cu oare care g reu ta te în c u m p ă n a vieţii ştienţifice moderne , a celor ce dau atacul , nu pot ca să nu a ibă efect a s u p r a celor mai puţ in iniţiaţi în cest iune, mai ales în vremile noas t re porni te spre anarh i sm şi spre l ăpădarea ori cărei autor i tă ţ i .

Ori cât de soi idă s'ar pă rea însă aceas ta combinaţ ie de a rgumen te a „cri t icei" moderne , ea se d i s t r amă în faţa e x a m e ­nului adevăra t stientific, ser ios si obiectiv. Si numai spre b u -curie ne poa te servi când şi erudiţi protes tanţ i mai cumpăni ţ i soco tesc şi ei în t reagă h ipoteza aceas ta lipsită de temeiu stientific.

încheerea delà Marcu este întru adevăr , una din „cru­cile exegeţilor." Cu ajutorul cunoş t in ţe lor si documente lo r ce le avem, până astăzi p roblema întru adevăr nu a pu tu t fi des legată definitiv

') Încheerea aceasta, pe lângă că prezentă oarecari greutăţi interne, 1. lipseşte din cei mai vechi codici greceşti manuscrişi (Cod. Vatican ş\ Sinaitic), precum şi din codicele Syr-sinaitk, descoperit la 1882. 2. Eusebiu şi sf. Ieronim încă spun că încheerea aceasta lipseşte aproape din toate manu­scrisele greceşti ale veacului lor. — Acestor motive se împotrivesc altele tot aşa de ponderoase: 1. Aproape toate celelalte manuscrise greceşti, câte sunt astăzi, precum şi aproape toate versiunile vechi ale sf. Scripturi răsăritene şi apusene (Itala, Vulgata, Peşito) cuprind textul Mc. 16. 9—20. 2. S. Iustin dar mai ales Taţian şi Ireneu, cari sunt mult mai vechi decât cele mai vechi manuscrise ale textului însuş, adeveresc, că stihurile acestea fac parte din Evanghelia după sf. Marcu. 3. încheerea cu 16, 8 este întru adevăr prea abruptă, prea forţată, decât ca Marcu să fi putut avea gândul să o termine aşa, precum se termină cu stihul 8. — Anticipez aci soluţia ce o dă acestei cestiuni l'eher, Einleitung in das Neue Testament, Herder, Freiburg 1905 pag. 100-101 . „Das Markusevangelium ist ans der Hand des Markus in unfertigem Zustande in dem Umfange, wie es heute ohne den Schluss vorliegt (1, 1—16, 8) hervorgegangen, indem der Verfasser durch irgend einen Umstand an der Vollendang gehindert wurde, von dem nicht zu Ende geführten Autograph sind Abschriften gefertigt v/orden, und auf diese Abschriften gehen die angeführten Manuscripte mit dem unvoll-standigcn Markusevangelium (bis 16, 8) ^ und B, (Codex Sinaiticus şi

"Nr. 16 CUI-TŰKA CREŞTINA

Dar tocmai pen t rucă ces t iunea îşi are greută ţ i le sale încă nedeslegate , tocmai de aceea nime nu are dreptul de a t rage dintr ' însa concluzii s igure şi de o impor tan ţă a şa de adâncă . Cu atât mai puţin e permis a o face aceas ta , r e ­curgând la o supoziţ ie , care este cea mai puţin probabi lă şi foarte puţin în temeia tă pe dovezi.

Că Evanghel ia lui Marcu a avut o altă încheere , ca rea s 'ar fi p ierdut mai apoi, e întru adevăr o supozi ţ ie absolut r i sca tă şi moral iceş te imposibil de susţ inut . Nici un manuscr i s , nici o vers iune, nici un citat ori măcar vre-o aluzie la sfinţii Păr inţ i , despre o altă încheere a lui Marcu, nu s'a pu tu t găsi p â n ă astăzi . E vorba de o b u c a t ă dintr 'o evanghel ie , ieşită din p e a n a unui autor inspirat , de şirele din urmă ale evangheliei , — o buca tă ce în chip necesa r a t rebui t .să fie legată cu celalalt context , dându- i aces tuia concluzia si încheerea formală — si aceas tă b u c a t ă să fi pierit, fără de orice u r m a ? în is toria textului evanghelii lor, cazul aces ta nici nu are precedent .

Ba, mai mult! încheerea aceas t a a fost supr ima tă în chip tendenţ ios din pa r t ea ucenicilor evanghel is tului loan, din par tea presbi ter i lor din Azia mică!

Relaţ ia dintre Evanghelis tul loan şi discipolii lui şi dintre Marcu ne este prezenta tă de Eusebiu în Istoria sa b i s e ­r i cească (c. III. cap 39), într 'un chip foarte l impede. A n u m e : Din gura lui Pap ia ştim, că „presbi terul l oan" din Azia mică, deşi nu-i plăcea întru toa te ord inea (ra'ïiç), în care erau înşirate faptele şi cuvântăr i le lui i sus , to tuş a aproba t evan­ghel ia lui Marcu, l uându-o în apă ra re şi în lă turând prin aceas ta anumiţ i scrupul i ai ucenici lor săi şi a £elor din Azia mică. Cum ar fi deci cu put inţă să afirmăm cu temeiu, că învăţăcei i aceşt ia , în potr iva autori tăţ i i măies t rului lor, loan Evanghelis tul , s 'ar fi pre ta t la mut i la rea^ace ie iaş evanghe l i i ? — Sa zicem, că to tuş au făcut-o. Dar la epoca aceea evanghel ia lui Marcu a t rebui t să fie mult mai lăţită, decât ca ei din Azia mică să

Vaticanus!) zuriick. Spăter kam der heutige Schluss (16, 9—20) dazu." — Părerile lui Belser, Zahn ş. a., despre autorul stihurilor din urmă se con­centrează asupra persoanei lui Aristion, ucenic de a sf. loan. „Eine Er-ganzung des Márkus durch den Presbyter Aristion ist als möglich zuzu-geben; aber nicht eine Verstiimmelung der Markusschrift in der bezeichneten Tendenz; die Schrift kann sehr wohl in unfertigem Zustande nach KIeinasien gekommen und dort eine Vervollstândigung erfahren haben." Belser, op. cit. p. 105.

Pag. 498. C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 16.

poa tă împiedeca conse rvarea şi eventua l reslăţ i rea mai depa r t e a închierii ominoase , şi în acest caz, noi am aveà, cu s igu­ranţă, — cum nu avem astăzi — aceas ta încheere în a tâ ta si

j 7 » > aţâ ţa codici şi exemplare v e c h i ! 1 )

„Ceeace dovedeş te l ipsa de temeiu a întregei h ipoteze desp re mut i larea evangheliei lui Marcu — aşa conclude Be l ­s e r 2 ) — este l ipsa to ta lă de r ă spuns la î n t r eba rea : Ce s'a făcut cu încheerea afirmativ originală a lui M a r c u ? mai bine zis : cum se poa te închipui că în t r eagă lumea creşt ină să î n ­găduie a i-se fura încheerea genu ină a lui Marcu şi a i-se octroià alta, din pa r t ea presbi ter i lor din Azia m i c ă ? " D a c ă acest lucru ar fi şi reuşi t în Azia mică şi în întreg Orientul , „de bună seamă cel puţ in la Roma s'ar fi r idicat g lasur i de contrazicere , şi urmele acestei protes tăr i , resp . u rme de ale în -cheerii genuine totuşi s 'ar fi păs t r a t în vre-un chip oa reca re" .

Cum l impede se vede deci, h ipoteza aceas ta este mai mult decât neprobabi lă , pare deadreptu l cu nepu t in ţ ă !

Ce vom r ă s p u n d e apoi „cr i t icei" moderne , ca rea ştie şi gâceş te şi aceeace a fost scr is în încheerea or iginală d i spă ­rută, chiar şi dupăce orice u rmă a acestei încheeri s'a p i e r d u t ? Că acolo a t rebui t să fie amint i tă o apari ţ ie în Galilea, aceas ta afirmaţie nu e nevoie să fie dovedi tă cu evanghel ia apocrifă a lui Petru, despre care un învăţat p ro tes tan t (Th. Zahn) spune , că isvoarele nu-i sunt altele, decât evanghel i i le cele canonice , pe cari le-a prelucrat , sch imonos indu- le pe ici pe colo, în slujba unei secte eretice gnost ice . Doar Belser şi alţii p. e. in te rpre ­tează în aceeaş direcţie, admi ţând , că apar i ţ ia is torisi tă în st. 14—18 ale epilogului de azi din Marcu, s'a pe t recu t întru adevăr în Gali lea. Informaţia din evanghel ia apocrifă a lui Pet ru desp re o apar i ţ ie a lui Isus făcută lui Pe t ru şi câtorva învăţăcei în Gal i lea poa te fi luată prea bine din c. 21 a lui loan, nu t rebuie nesmint i t să fi fost luată numai din epilogul d i spă ru t a lui Marcu !

Că loan (21, 14) relevă în chip apriat a treia apari ţ ie a lui Isus („iată acum a t reia oară s'a a ră ta t " şcl.), a cea s t a nu îndrep tă ţeş te pe n ime, ca să vadă cine ştie ce tendin ţă ori in-tent iune de s ch imba t radi ţ ia „mai veche" a lui Marcu. Indi -caţii prec ise de t imp şi de înş i rare găsim la loan şi airea. Aşa,

') Cfr. Dr. E. Dentier, op. cit. p. 28. 2 ) Op. cit. p. 105.

Nr 16. C U L T U R A C R E Ş T I N 4 Pag . 499.

la 2, 11 zice tot loan : „Aceasta au făcut începă tu ra semnelor Isus în Cana Galileei," ia r la 4, 54: „Acesta iarăş al doilea semn au f ăcu t . . . " şcl. Nu t rebuie deci să ne fie bă tă to r la ochi acelaş fel de p rocedare , când e vorba de is tor is i rea a p a ­riţiilor: n u m e r a r e a lor.

Că pe Apostoli , şi d u p ă ce li-s'a încredinţa t mis iunea şi l i-s 'a dat în s a r a Paş t i lor învierii, pu te rea recerută — înainte de scobor î rea Spiritului sfânt! — îi întâlnim ia răş pescu ind în Galilea, dovedeş te numa i atâta , că în a ş t ep ta rea Spiritului sfânt, grija pen t ru h rana zilnică îi va fi silit să p u n ă mâna iarăş pe lopeţile luntrilor şi pe rociurile l o r 1 ) .

Să vedem acum, cum cont inuă a rgumenta ţ i a „criticei" moderne în pot r iva faptului învierii.

încercăr i le silite de a elimina apari ţ i i le din l u d e a şi de a t r a n s p u n e în t reagă is toria evanghel ică de după înviere exclusiv numai în Galilea sunt numai preludiul hipotezei aşa numi te vizionare. Căci alte hipoteze, cum este, d. p , h ipoteza unei morţi apa ren te ori hipoteza unei amăgir i conşt iente a lumii din pa r t ea ucenici lor se pare că nu mai sunt la modă, în zilele noas t re .

în t ru adevăr , în pot r iva unei amăgir i conş t ien te a lumii grăeş te înaltul p iedesta l moral , pe care ni-se prezentă Ucenicii şi Isus Hris tos însuş . Şi grăesc în potr iva ei martir i i le a p o s t o ­lilor, cari c redin ţa şi învă ţă tura despre înviere au pecet lu i t -o cu sângele lor. — Iar în potr iva hipotezei morţii apa ren te vorbesc , de a semenea , foarte multe momente , cari confirmă moar t ea reală, cum este, de p i ldă : s t r ăpunge rea cu lancea, sângele şi apa ce au curs din la turea s t răpunsă , ungerea cu uleiu, îngroparea, e t c . 2 ) . — Cel ce a da t de a l tcum lovitura de moar te aces tor doue hipoteze, nu este a l tc ineva decât î n suş raţ ionalis tul D. F. S t rauss !

Mai nou are câţiva adepţ i o nouă hipoteza, sus ţ inu tă mai cu s eamă de francezul Réville, că adecă nu învăţăceii , ci mai marii sinedriului ar fi înlăturat t rupul lui Isus, şi încă aşa de bine, cât n ime — p â n ă l a R é v i l l e ! — nu a aflat despre lucrul a c e s t a ! — în loc de alt r ă spuns , oricine poa te în t r eba : ce rost ar fi avut măsura şi dispoziţ ia aceas ta a sinedrişt i lor,

') Cfr. Dentier, op. cit. p. 2 9 - 3 0 . ') Cfr. asupra acestora d. e. Dr. V. Suciu: Teologia dogmatică fun­

damentală. Blaj 1907. vol. I. p. 264 ^272.

Pag. 500 CULTURA CREŞTINA. Nr. 16.

carea ar fi întăr i t şi mai mult pe ucenici în „ră tăc i rea de apoi" , că a înviat I s u s ? Cum se expl ică ţ inu ta de mai târziu a si-nedr iu lu i? Apostolii , în repeţ i te rânduri ves tesc cu g las r idicat chiar în fata s inedriului , învierea lui Isus. De ce tace a tunci s ined r iu l ? O s i n g u r ă vorbă a lui ar fi lămuri t poporul şi ar fi as tupa t , oda tă pent ru to tdeauna , gura Apostolilor, zădă r ­nic ind pe veci opera lui Hris tos şi credinţa creştinilor!

Hipoteza lui Réville cons t i tue întru adevăr . — culmea nonsensului , în g r ă m a d a hipotezelor raţ ional is t ice!

Rămâne ca să examinăm mai de aproape , într 'un r .umăr viitor al acestei reviste, hipteza cea mai se r ioasă a criticei ra ţ ional i s te : h ipoteza viziunii subiect ive, hipoteză ce p r e supune s inamăgi rea apostolilor, r educând origina celei mai înal te dogme a creşt inismului la halucinaţ ia ori la reflexiile subiect ive ale ucenici lor lui Isus.

Dr. VICTOR MACAVE1U.

Note mici asupra cultului divin. — Scrisoare. —

(III)

Preotul, acest serv ales alui Dumnezeu, această sfinţită p ro ­prietate a Părintelui ceresc, solul, care vesteşte legea şi jude­căţile Domnului şi ispravnicul, prin care se lucrează minuni în vieaţa supranaturala, — dupăce a pus toate în rând: sufletul său mai întâiu, apoi ceiealaite ce se ţin de celebrarea sfântului sa­crificiu liturgic, începe pregătirea darurilor, la masa procomediei .

Masa aceasta, aşezată lângă părete, în partea dreaptă (de cătră miazănoapteI a altarului, se acopere cu măsăriţă albă şi curată. Pe ea se pune o lumină în feşnic, vasele pentru vin şi apă, prescura, un cârpătoraş şi vasele, ce le-am amintit în scri­soarea trecută. Deasupra mesei se depinge ori se pune icoana cu pogorîrea de pe cruce a Domnului de cătră Iosif şi Nicodim (Cone. prov. III. Tit. III. c. II. p. 6).

*

Can. 3 apostolic; can. 57 şi 99 trulan şi cone. prov. III. (Tit. III. c. I. p. 3.) opiesc , să se ducă la altar altceva, afară de ce se ţine de celebrarea sfintei liturghii. Aşa în can. 3 apost. se p re ­scrie următoare le : „Dacă vre-un episcop, ori presbiter, în contra

Nr. 16. C U L T U R A CREŞTINA Pag. 501.

aşezăriii Domnului despre jertfă, va aduce la altar alte celea, ori miere, ori lapte, ori în loc de vin alte beuturi meşteşugite, ori pasări, ori orice vite, ori legumi afară de rânduială... să se lipsească de tagma preoţească... „Nu se cuvine a aduce miere şi lapte la altar« hotăreşte cone. VI. ecumenic în can. 57, iar în can. 99 opreşte abuzul Armenilor de a duce cărnuri în altar. Can. 3. apos. şi 28 trulan îngăduie, să se ducă struguri la altar, ca să se binecuvinte şi să se împartă ca primiţie, dar nici decum ca să fie mestecaţi cu sf. Cuminecătură.

Diferite oblaţiuni de obiecte curate n'au fost şi nu sunt interzise, dar în folosul servitorilor altarului, şi nu pentru sf. sacrificiu liturgic (Can. 4. apost.). Şi s'au şi dus totdeauna. Moti­varea acestei datine o expune frumos sf. Ireneu, scriind: »Şi noi creştinii aducem oblaţiuni lui Dumnezeu, ca intru toate să ne arătăm muiţămitori lui Dumnezeu .Creatorul, aducându-i cu inimă curata, cu credinţă nefăţăritâ, cu speranţă tare şi cu iubire fierbinte pârga productelor creaţiunii sale Nu-i oferim ca şi cum ar aveà lipsă, ci muiţămind domnirii sale preaînalte şi sfinţind darurile creaţiunii. Căci precum Dumnezeu n'are lipsă de ale noastre, aşa avem noi lipsă s ă aducem ceva lui Dum­nezeu, cum zice Solomon (Pilde 19, 17:: Celce face milostenie cu săracii, împrumută lui Dumnezeu cu dobândă«. (Adv. haer. IV, 18. — ia Dr. Marcu, Teologia pastorală, T. II. p. 217. In notă).

*

Materia siântului sacrificiu liturgic e pânea şi vinui, cari trebuie să fie curate. Cone. III. (Tit. III. c. II. p. 3.) «recomandă preoţilor, să poarte grijă cu tot deadinsul , ca prescurile, ce se aduc la biserică, să fie din faină curată de grâu, scutită de orice ingrediente străine, iar vinul să fie vin curat de viţă*. Sinodul din 1869. (can. 4) mai recomanda, ca prescurile să le pregătească muiere mai în etate şi cu purtări cuviincioase. De altcum oricine, fie muiere, fie bărbat , poate face prescuri numai să fie curat, cinstit şi să le ştie pregăti, făcând aluatul numai cu apă şi cu puţină sare şi aplicând pristornicul pe ele.

De s'ar întâmpla, ca într 'o Duminecă ori sărbătoare, să nu fie prescură, preotului nu-i permis, să omită celebrarea sfintei liturghii, cum se face în unele parohii, sau să în­trebuinţeze ca materie franzelă, fiindcă aceasta e materie dubie. î n cazul acesta să folosească pâne comună, numai să fie

Pag. 502. CULTURA CREŞTINA. Nr. 16

de grâu curat, ce se va află to tdeauna cel puţin la o familie din parohie. De altcum familia preotului nu-i dispensată de a oferi pâne pentru sf. liturghie. Se dă şi o preafrumoasă pildă credincio­şilor, dacă preutesele noastre trimit câte o prescura în fiecare săptămână la biserica, unde celebrează soţii lor. Colaborarea aceasta materială ar fi şi este şi o dovadă despre unirea în cu­gete şi sentimente a preoţilor cu soţiile ior până şi în cele mai sfinte, mai alese şi mai sublime lucrări. Ce adâncă înţelegere a dovedit soţia ta, iubite, când spunea, cu câtă bucurie pregăteşte prescurile săptămână de săptămână, ştiind, că din ceeace v'a dat Dumnezeu o mică părt icea se va preface în Trupul Dom­nului Isus, a Aceluia, delà care se pogoară tot darul şi binecu­vântarea, şi când spunea, că se roagă lui Dumnezeu, ca lucrarea ei să se perpetueze în familia Voastră.

Privitor la vin, sinodul din 1869 (can. 4) dispune, să fie »vin bine conservat, niciodată întrebuinţându-se spre scopul ucesta vin înăcrit, mestecat cu alte beuturi, ori altcum stricat*. Preotul, care îşi face caz de conştiinţă din aceea, că ce vin în­trebuinţează, — şi chiar toţi trebuie să-şi facă! — va griji, ca să aibă vin curat. Vinurile din cârciumele comunelor nu se pot întrebuinţa tără nici un dubiu. Mai bine e, ca din o colectă să se cumpere vin neexcepţionabil delà un proprietar de vii, creştin bun, apoi să se pună în butelii, iar din butelie în mai multe sticluţe. Conţinutul singuraticelor sticluţe să se folosească la sf. liturghie. Când preotul nu-i pe deplin convins despre bună­tatea vinului, îl miroasă, iar pentru cazul, că senzul mirosului lui e t împit din oarecare pricină, îl dă crâsnicului, ori cantorului să-1 guste. Vinul nu-i iertat să se aromeze artificial, nici să se amestece cu boane de strugur.

Scumpe prietine, trebuie să mă mul ţumesc cu puţinul, ce ţi-am scris şi să încheiu, îndreptându-ţ i cuvintele sfântului Pavel cătră Romani (15, 30): »Vă rog pe voi fraţilor pentru Domnul nostru Isus Hristos, şi dragostea Duhului, ca împreună cu mine să vă nevoiţi întru rugăciuni pent ru mine cătră Dumnezeu*.

pr ie t inul tău devota t :

SENIOR.

Nr. 16 CULTURA CREŞTINA Fag. 503

C H O ^ I C Ă .

C e v a d e s p r e c u l t u r a n o a s t r ă d e a z i . Adunarea generală a »Astrei«, ţ inută anui acesta la Sibiiu, în zilele de 13—14 Octomvrie , a fost prin însaş firea sa un nou prilej pentru ridicarea în primul plan a problemelor noastre culturale. Toata munca câtă se cheltue.şte in jurul Asociaţiei noastre stă doar în serviciul acestor probleme.

Cuvântul de deschidere rostit de preşedintele »Astrei« a fixat cu destulă mulţumire sporul cultural, realizat în cadrele ei delà ultima adunare generală, indicând în aceeaş vreme cu multă hotărîre un prea frumos plan de acţiune viitoare. S'a desvălit cu acest prilej cel dintâiu bust delà noi, acela alui Gheorghe Bariţiu, a cărui piatră ne vorbeşte atât de elocvent de trecutul nostru cultural, care are să ne întărească în lupta ce tot mai conştient t rebue să o pur tăm pentru atingerea idealului încă foarte de­părtat. Pe toate întrunirile acelor două zile, la cari alăturea cu atâţia fruntaşi ai vieţei noastre publice a luat parte şi dl Stroescu, şi-a imprimat t imbrul său bine cunoscut cultura noastră înaintată din zilele de praznic. Binecuvântările ce s'au împărtăşit adunării generale de preoţii ambelor noastre Biserici, în liturghiile cari au fost primul punct al sărbărilor, lăsau să se întrezărească faptul, că cultura noastră vrea să ţină şi pe mai depar te la ele­mentul ei dătător de viaţă, la religie.

* împrejurarea din urmă ne-a îmbucurat în mod deosebit ,

pentrucă avem credinţa, că în nizuinţele noastre după o mai bogată cultură naţională, p recum ne-a fost în trecut, aşa şi în viitor, cel mai puternic sprijin ne va fi tăria convingerilor reli­gioase. Iar în binecuvântarea ambelor noastre Biserici noi am văzut în trecut şi c redeam că pu tem vedea şi anul acesta sim­bolul înfrăţirei credincioşilor Bisericei uni te şi a celei or todoxe pentru ajungerea cu puteri unite a aceluiaş ideal al culturei române.

Dar se pare că de astă dată ne-am înşelat. Factori însem­naţi din comitetul Asociaţiunei, secretarii ei, în revista pe care o îngrijeşte unul ca director, iar celalalt ca redactor respon-zabil, au făcut un pas foarte însemnat cătră dest rămarea şirurilor noastre de luptă. Numărul ultim (29) al revistei lor, care se t ipărea tocmai în zilele de praznic ale »Astrei«, aduce între

i'ag. 504 CULTURA CREŞTINA Nr. 16.

altele şi »însemnarea« întitulată schisma noastră. In această »în-semnare» neiscălită, care s'a însemnat deci cu toată greutatea p e care i-o poate da »Luceafárul«, se aduc revistei noastre, şi prin ea tuturor sprijitorilor ei, cele mai grosolane insulte, lipsite de orice temeiu, decât doar acela, din care ni se lămureşte, pent ruce munca Asociaţiei noastre, cea din zilele de lucru, nu este la nivelul cultural a zilelor ei de praznic. Fără orice ruşine se spune în aceea »însemnare« culturală, că »capşorul revistei noastre este ticsit şi zăpăcit de confuze învăţături adunate de prin p r o ­paganda Fide ' şi alte părţi«, pe motiv, că revista noastră »apare întru mărirea lui Dumnezeu, la Blaj, cu conziderabile greşeli d e gramatică (mă rog!) şi cu şi mai considerabile greşeli de j u d e ­cată*. Şi pentrucă să se ştie, cari sunt »şi mai considerabilele noastre greşeli de judecatâ« (cele de gramatică le va spicui gramaticul »Luceafârului« pentru vre-o altă »însemnare!«), iată o spunem şi asta. Ele se învârt în jurul cutezanţei noastre, desigur fără păreche, de-a nu ne prosterne înaintea ideilor de îndrumare religioasă ale » Luceafărul ui «, ci de-a ne spune credinţa şi în faţa Lui, cu aceeaşi hotărîre, cu care am crezut, că trebuie să înfierăm orice tendinţă de dest rămare a şirurilor noastre. Pentru aceasta vină a noastră, pe care nu avem motiv s'o tâinuim, nici măcar în măsura cum trebue tăinuită vina politica de dàunàzi a dom­nilor din jurul -»Luceafâruiui«, ni-se spune aşa verde şi româ­neşte, că avem »câpşoare ticsite şi zăpăcite de învăţături confuze*, că »suntem săraci cu duhul, cari nu ne găsim alta meserie în folosul neamului, decât scotocirea tainei lui fiiioque* şi că prin urmare revista noastră »nu este condusă nici în adevărat spirit creştin, dar mai ales nici într'un spirit ,cultural' ridicat*.

Dar ajungă atât. La acest loc t recem peste culmea infamiei, cuprinsă în aceeaş »însemnare«, de-a spune, că într 'unul din »telefoanele« noastre am vorbit cu lipsă de bun simţ despre d. Vasile Stroescu, fiindcă aceasta cere consideraţie specială. Pe temeiul celor de mai sus ţ inem însă să constatăm, că nu ştim »cum să ne mirăm mai cu obedienţă* (ca să păstrăm stilul im­pecabil din punct de vedere gramatical al »L.«), cum se poa t e ca despre aceasta revistă, îngrijită de profesorii uneia din cele mai înalte şcoli româneşt i din această ţară, care prin însuşi faptul acesta reprezintă în mod firesc interesele întregei Biserici române unite, să se vorbească aşa de pe spatele calului, cum d. Goga n'ar trebui să-şi poată permite nici faţă de cel din u rmă din servitorii săi. Nu înţelegem cum se poate, ca secretarii înal-

C U L T U R A C R E Ş T I N A Pag. 505

tuiui nostru aşezământ de cultură românească, care este Asociaţia, să poată brusca o bună jumătate a membrilor »Astrei«, pe aceia, cari ţin la revista noastră, şi ne citesc, spunând, că stă de vorbă cu noi, numai de dragul lor (a abonamentulu i la >L.«?) a »unor oameni neorientaţi, în capu 1 cărora afirmaţiile noastre ar putea găsi o credinţă oarecare*.

Aceste lucruri noi, păcatele noastre, nu le înţelegem, poate fiindcă suntem atât de »zăpaciţi«. Avem insă credinţa că afară de d. din jurul «Luceafărului* nu le înţelege nici altă lume. Pentru acest motiv credem că de astă dată n'am mai făcut »greşeli de judecată*, cercând să »zăpăcim« si marele cap a dd. delà »L.«, in aşa măsură, in .â t să nu mai înţeleagă nici El aceste lucruri.

Dacă, precum nădăjduim, vom putea ajunge la atâta, vom mai putea sta a;ăturea în munca culturală a »Astrei«. Altfel însă, foarte cu greu. Şi vina nu va fi a noastră! Redacţia.

V a s i l e S t r o e s c u . Tolstoi are o poezie intitulata »Pan-telie Mântuitorul*, in care spune următoarele : Panteiie, domni­torul, t rece pe câmp, prin iarbă şi printre flori, cari îi ajung până la brâu. Toate firele de iarbă se dau la o parte din calea lui şi toate florile i-se închină. El le cunoaşte toate însuşirile ascunse, atât ale celor vindecătoare, cât şi ale celor otrăvitoare. Din cele vindecătoare el adună câte puţine frunze, şi-şi umple traista. Le fierbe apoi, şi găteşte din ele un leac vindecător pe sama bieţilor fraţi bolnavi . . . (G. S. Petrow — T. V. Păcăţian, Calea spre Dumnezeu p. 49).

Ca un Panteiie, care înţelege adânc trebuinţele şt rolul nostru, a apărut în t impurile grele, prin cari trecem, dl Stroescu, ca să ne lumineze, sa ne împrumute tărie şi nădejde pentru un viitor mai bun. Din florile alese ale gândirii şi ale sentimentelor sale nobile a fiert darurile princiare, ce le dă şi le-a dat ca leac instituţiunilor culturale româneşti , ca să se lege răni, să se aline dureri şi să se vindece morburi .

Binefacerile acestui bărbat providenţial aşa sunt de mari şi de dese, iar mod --«ia M tăcerea dăruitorului aşa de rari şi im­punătoare , încât int niiilti, cari nu-şi pot închipui o fiinţă pă­mântească atât d.- aieasă; alţii îl socotesc de persoană fictivă, iar alţii îl privesc de o figură legendară. Înaintea căruia, ca îna­intea mântuitorii.ui Panteiie se pleacă florile inimei noastre:

Pag 506 C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 16

recunoştinţa, dragostea nefaţărită, stima adâncă şi admiraţia sinceră.

«Telegraful român* (Nr. 96) a adus în discuţie pe acest mare binefăcător, iar noi, în nr. 14. am protestat împotriva fap­tului, ca acestui înger al păcii i-se atribuie, in chestiuni religioase, un rol, ce sigur că-1 supără, am protestat împotriva încercării de a trage pe d. Stroescu din sferele înalte ideale, unde li şede atât de admirabil, în valurile unei lupte confesionale.

Şi ce se vezi! Oamenii delà «Luceafărul*, pe cari îi so-cotiam prietini ai adevărului, se năpăstuiesc asupra noastră, pentrucă ne-am fi exprimat fără bunăcuviinţă despre d. Stroescu.

Iată, ce am scris noi în nr. 14. pag. 448: »Pe d. Stroescu, la care se provoacă .ortodoxul, DVoast ră pentru dirimarea chestiei, dacă suntem noi schismatici, ori Biserica or todoxă, îl cunoaştem ca pe un binefăcător al neamului nostru, foarte mare prin pu­terea banului, de care dispune, şi prin înţelegerea superioară a feliului cum trebuie împărţiţi banii, de cari se poate lipsi. îna­intea căruia ne plecăm cu recunoştinţa omului, care i-a simţit mâna binefăcătoare, nu credem însă, că d. Stroescu ar aveà pretenţia să aibă competinţa de-a decide în chestii teologice (sic!) de importanţa aceleia, de care e vorba. Tocmai de aceea credem, că dlui a trebuit să fie foarte jignit, cetind îngàimàrile o r t o ­doxului ' DVoastră«.

Această e x p u n e r e a judecăţii şi sentimentelor noastre despre d. Stroescu o caracterizează »L.« (nr. 29 p. 606 - 7) în chipul următor :

«Cineva v o r b e ş t e aco lo d e s p r e rnarele nostru Vas i le S troescu cu atâta l ipsă d e bun s imţ, încât nu şt im cum să ne mirăm mai cu o b e d i e n ţ ă . E vorba că d-1 S troescu p o a t e şi trebuie să ne d e a câţi bani v o e ş t e , dar să nu se a m e s t e c e în treburile noas tre :

»Am vrea să şt im, dacă »C. C.« nu s'a împărtăş i t şi ea din vre-o danie de a marelui basarabean, atunci am fi p e depl in edificaţi».

Confrontaţi, Vă rugăm şi j udeca ţ i . . . ! Domnii delà »L.*, să nu uite ceeace zice Cicero: „Nimic

nu este mai plăcut pentru minte, ca adevărul* şi să gri-jească, ca să nu se disguste binefăcătorii neamului nostru, nu ai noştri personali, fiindcă noi nici n a m cerut nici n'am primit şi nici nu vom cere vre-o subvenţ iune, cum afirmă Dior gratuit.

Noi credem, că-i crimă naţională să alungi pe cei aleşi prin astfel de proceduri şi că-i datorinţa noastră, să fim una în a-le arăta toată iubirea şi recunoştinţa noastră.

Nr. 16. C U L T U I t A CREŞTINĂ Pag. 507.

In timpurile acestea aşa de grele avem trebuinţă de bărbaţi , cari să arunce lumină şi însufleţire în mijlocul masselor, iar nu de pescuitori în tulbure. Redacţia.

* O r t o d o x u l „ T e l e g r a f u l u i R o m â n " ş i B i s e r i c a

u n i t ă . Un prietin al nostru cetind «telefonul* din numărul 14. al «Culturei Creştine*, ne scrie următoarele şire, cari comple­tează întru câtva celea ce am dorit sâ-i răspundem Ortodoxului căruia i-a dat atâta atenţiune foaia oficială a mitropoliei greco-orientale.

Frumoase lucruri — n e scrie prietinul — va fi auzit astă vară marele Stroescu în vila dl ui Partenie Cosma delà Călimăneşti . In special despre Românii uniţi, va fi fost informat cât se poate mai b ine; o 'licărire a acestor informaţii e articolul tipărit de Ortodoxul , cu nenumărate litere grase şi cursive. Suntem con­vinşi, că domnul Stroescu în urma informaţiilor din vară, e în­cântat de dragostea a a mare ce o are Ortodoxul (şi cu el cei delà ,Telegraful Român') faţă de biserica «soră».

Noi uniţii am stat de vorbă cu domnul Stroescu mai îna­intea fraţilor delà Sibiiu. Cetind apelul Blajului. D-Sa a trimis ajutorul de 100,000 coroane. Consistorul nostru i-a mulţumit, şi arătând lipsurile Românilor Ardeleni, cel dintăiu, pe care l-a recomandat atenţiunii marelui mecenate, a fost fondul cultural al Metropoliei române greco-orientale de Tran­silvania şi Ungaria. După acesta au urmat Asociaţiunile şi fondul de teatru. Dl Stroescu va avea încă la îndemână scri­soarea Con si storul ui nostru, poate să controleze această in forma­ţiune, şi re trăgându-se in vieaţa singuratică, să căntăresscă vor­bele uniţilor cu informaţiuniie Ortodoxului , (ib).

* f D r . A u g u s t i n L u u r a n . Cu moartea canonicului delà

Oradea-mare Dr. Augustin Laurán, întâmplată după o boală mai lungă în 16 Octomvrie c . Biserica noastră a pierdut pe unul ditre cei mai erudiţi teologi ai săi. Temeinicele sale studii filo­sofice şi teologice, făcute in Roma, i-au asigurat de-oparte delà început rolul de îndrumător, pe care i-a avut in cadrele diecezei şi chiar a Bisericii, căreia aparţinea, iar de altă parte ele au fost fundamentul, pe care şi-a clădit Lauran munca sa literară.

Pe urma slujbelor, a căror scară a urcat-o foarte repede , ajungând până la a doua slujbă în dieceză, aceea de vicar ge­neral al episcopului, Lauran ajunge în curând să fie cunoscut

Pag. 508 CULTURA CREŞTINĂ Nr. 16.

în eparhie, iar pe de la anul 1878, când ca profesor al preparandiei orădane, scrie manualul său catehetico-istoric pentru luminătorii poporului , numit : »Creştinui greco-catolic deprins în legea sa«, din care se despr inde de-opotrivă dragostea sa faţă de credincioşi şi abilitatea de a manuă condeiul, numele lui trece repede peste hotarele diecezei sale. începând cu acest an, Laurán a scris într 'una. Până pela anii 90 abia a fost an, în care să nu t ipărească ceva broşură nouă. Şi dacă cu toate acestea despre activitatea sa se poate zice, că este puţin cunoscută în cercurile româneşti , cauza e împrejurarea, că, afară de câţiva articoli de gazetă, nu a mai scris româneşte , decât un ait manual pedagogic, întitulat «Cre­şterea poporală«. încolo a scris ungureşte. împrejurarea aceasta, oricât de bune ar fi fost intenţiunile sale, nu a putut să-1 fe­rească de învinuirea, că nu ţine la neamul său, şi că râvneşte la mitra vlădicească. Ce priveşte aceste învinuiri ţ inem să con­statăm, că ele se spijinesc fără temeiu pe scrisul său în ungu­reşte. Pentrucă studiile sale apărute ungureşte, cari sunt în mare parte studii de drept şi apologetice, de loc nu sunt potrivite să prepare calea spre vlădicie. Ele cuprind apărarea Bisericii cato­lice peste tot împotriva încălcărilor statului, şi apărarea Bisericii române unite împotriva învinuirilor ce i-se aduceau. In aceste din urmă se găsesc ce-i drept şi teze, cari spun mai mult decât ceeace ar putea spune oricare român unit, dar că în râvna sa mare pentru stabilirea adevărului, în focul discuţiei, pe care parecă o căută anume, mai trecea câte-odată peste marginile îngăduite, uşor i-se poate ierta.

Că înaintea Ungurilor nu ne-a făcut de ruşine, ci din po­trivă a contribuit mult la înţelegerea rostului Bisericii noastre, asta e sigur. Nu mai puţin sigur este însă şi aceea, că neamul şi Biserica noastră putea să câştige mult mai mult de pe urma muncii fără preget a aceluia, care a fost Dr. Augustin Laurán, dacă el îşi punea frumoasele sale talente mai direct în serviciul acestora. Aşa credem noi. El a crezut altfel, şi nu avem nici un motiv, să ne îndoim, că a tost de bună credinţă, iar).

* î n j u r u l u n u i a r t i c o l d e z i a r . Nesocotitul articol din

>Românul«, Veniţi apostoli, a căzut în atmosfera nu tocmai liniştită a vieţii noastre publice, că o piatră aruncată de un nebun intr 'o fântână, de unde nici o sută de înţelepţi nu o pot scoate. Anonimul autor va putea fi mulţumit , că »idea«, pe care a aruncat-o iac'aşa, se discută.

Nr. 16 C U L T U R A C R E Ş T I N A i'ag. 500.

Da, se discuta. într 'un articol mai nou, întitulat la iei. dar datat din Arad, «Românul « (din 19 Oct om vrie Nr. 220) îşi iea chiar osteneala să rezume «discuţia* de până atunci. în noul articol se dau unele desluşiri, privitor la fericitul autor, care ar fi un tinăr de mari nădejdi din Blaj, a cărui nume nu ni-se spune însă, dar nici nu suntem curioşi de ei. Se dau apoi, cu litere cursive, părţi din protestele »Unirei« şi ale acestei reviste, zeflemizând protestele noastre, izvorite din adânci convingeri reli­gioase, intre altele şi prin graţiositatea, că ne numeşte «publicaţii misericordioase«, a căror «ilustraţii de stil şi gândire toarte eloc­vente şi nu mai puţin întristătoare* crede »R.« că e bine să le cunoască nu numai abonaţii nostru, ci şi altă lume. Al doilea «Veniţi apostoli«, dupăce se războieşte şi cu »Luceatărui« din Sibiiu, slârşeşte apoi cu constatarea, că nici «Românul« nu are impresia, că celalalt articol ar fi nimerit accentul cel mai fericit, dar... s'a scris cu sinceritate. Cuvintele aceste cu­prind un sincer «mea culpa*, şi cu aceasta chestia ar putea fi tranşată.

»Discuţia« s'a continuat însă. Alară de »Unirea«, care în­tr 'un infocat articol mai respinge odată amestecul autoritativ a celor nechemaţi in afacerile mari ale neamului, se mai ocupă de »idee« şi Nr. 224 din 24 Octomvrie a «Gazetei* deia Braşov. Sub titlul «Apestoii nu veniţi* cutare apostol al gândirii lipsite de frâne proclama presa naţională ti e-ar plăcea să ni-se dee definiţia acestei préseli de reprezentanta unică a intereselor su­perioare ale neamului, şi în numele ei, precum şi a libertăţii de conştiinţă şi a părerilor, proteste- ză cu multa energie împotriva gândului nostru de-a cerca să punem stavilă nesfârşitelor în­demnuri fără rost ia defecţionare, prin aceea, că am îndrăznit să spunem, că altfel va trebui să pornim o mişcare energică, sprijinită eventual şi de vre-un ordin bisericesc, pentru scoaterea din casele preoţeşti , a oricărui organ, ce nu va vrea să înţeleagă, că un preot nu poate sprijini cu bănui său un organ, care îşi bate joc de convingerile sale religioase. înţelegerea acestui lucru este atât de elementară, incât nu ne pu tem mira de ajuns, cum poate cineva să vorbească în faţa lui de «incviziţii medievale« şi de «intoleranţă volnică, de cari nu se mai teme nime«.

Cu toată energia acestor proteste, noi nu avem nici un motiv de-a retracta cele ce-am spus, cu atât mai vârtos, că precum ne spune dl V. Mol. (aşa iscăleşte autorul!), Şaguna încă s'a folosit de mijlocul amintit de noi, fără ca prin aceasta să se fi ştirbit epitetul său de «mare*.

Pag. 510, CULTUKA CREŞTINA Nr. 16.

Dar mai este ceva. Autorul articolului constată, că noi cei delà această revistă ani fi durmit de-abinele delà apariţia bullei »Christifideles graeci«, până când a ieşit articolul cu pricina, căci altfel am fi auzit şi noi de «maxima enunţată de opinia publică*, că naţionalitatea celor primejduiţi t rebue salvată şi cu jertfirea intereselor confesionale. Ei bine, dl V. Mol , dacă ar fi citit «Cultura Creştină* (noi credem, că ds:i nici n'a văzut revista noastră, ci scrie după al doilea «Veniţi Apostoli« din «Românul*) ar fi putut vedea că noi nu numai că nu am durmit delà pu­blicarea bullei odioase încoace, ci dinpotrivă am lucrat din greu pentru limpezirea situaţiei, ce ni s'a creat prin înfiinţarea episcopiei de Hajdudorogli. Dacă însă încercările noastre de-a veni cu o soluţie in chestie şi de-a împiedeca curentul anarhic de proselitism, pentru colaboratorul Gazetei însemnează a «dormi de a binele*, trebuie să-i spunem, că vom durmi şi mai departe .

Cu aceste noi încheiem deocamdată . Dacă »discuţia« se va mai continua însă, ceeace e mai mult ca sigur, eventual mai revenim şi noi. Redacţia.

Carii şi revisie. „Reuniunea femeilor române din comitatul Hune-

doareiÍL, a cărei nume a trecut de mult peste marginile comi­tatului, care i-a dat fiinţă, a împlinit anul trecut 25 ani de exi-stinţă, si adaugem îndată, de existinţă rodnică. Comitetul, care cu multă pricepere conduce destinele acestei reuniuni de femei, a ţinut să scoată cu ;;cest prilej o schiţă istorică, în care să se arate toate fazele activităţii ei de un sfert de veac. Şi t rebuie să spunem, că jubileul muncii celor 25 de ani încheiaţi, nu se putea prăznui mai demn şi în aceeaşi vreme mai impunător , decât aşa, că ni-s'a dat această schiţă, care desvălue trecutul acestei reuniuni de mare viitor.

Broşura de aproape 100 de pagini, care poartă în frunte numele reuniunii şi cei doi ani, cari sunt temeiul jubileului: 1886—1911, se împarte în trei capitole, lămurindu-ne în ele: a) asupra reuniunei însăşi, b i asupra expoziţiilor reuniunii şi c) asupra atelierului reuniunei . Din primul capitol se despr inde ca un fir roşu dragostea cu adevărat evanghelică, în senzul epi­stolei sf. apostol Pavel cătră Corinteni, a membrelor reuniunei pentru ţăranca română, în a cărei serviciu a stat în toată această vreme. Al doilea capitol, într 'un tablou caleidoscopic al expo­ziţiilor sale, ne înfăţişează reuniunea prin prisma dibăciei de-a şti alege cel mai potrivit mijloc pent ru a face şcoală naţională de răspândire a ideilor, ce călăuzesc reuniunea. Faptul , că, faţă cu

Nr. 16. CULTURA CSESTINA. Pag. 511.

cea dintâi expoziţie delà Haţeg (1891), în care încă Bariţiu în­demna, cu toată căldura inimei sale înţelegătoare, la păstrarea portului s trămoşesc, expoziţia anului trecut de aici delà Blaj, a prezintat un progres uimitor, este cea mai puternică dovadă, că e bună calea apucată. Al treilea capitol cupr inde istoricul de 4 ani al atelierului delà Orăştie, prin care reuniunea femeilor din comitatul Hunedoare i s'a ridicat la rangul unui factor cultural de cea mai mare importanţă pentru întreagă românimea. Ate­lierul, care stă sub conducerea doamnei văd. Victoria dr. Erdélyi are astăzi 7 răsboaie, în cari până acum s'au perândat 60 de lucrătoare, femei ţărane, cari au câştigat acolo pe lângă dibăcia pregătirei frumosului nostru port românesc, şi suma de 14,383 cor. 88 fii. La capătul broşurei găsim în adnexe statutele reuniunei , precum şi o orientare asupra celor peste 200 de membri şi a averii reuniunei , care se evaluează la 25,000 cor.

Cu atâta am putea termina această recenzie a broşurei de care ne ocupăm, dar ţinem să mai relevăm un lucru. Intre cele 7 răsboaie din atelierul deia Orăştie pe unul se lucrează numai ornate bisericeşti, a căror introducere in bisericile noastre ar trebui să se înceapă pe un pian cât mai întins. Broşura amin­teşte pe doi dintre Arhiereii noştri (nouă ni-se pare că mai sunt şi alţii), cari au recomandat în circulare toarte călduros îmbră­ţişarea produselor atelierului deia Orăştie. Poate vor mai face-o şi alţii, dar chiar să nu o facă, indemnul acelora, cari au făcut-o, ajunge pentruca el să poată fi urmat, iar atelierul o merită. ( a r-)

* In nr. 214. din 12 Oc tomt r i e „Românul" din Arad publică

un articol mai lung şi de cea mai mare actualitate,^ sub titlul: » 0 nouă primejdie naţională (autonomia catolică)«. în faţa pri­mejdiei, ce ameninţa Biserica noastră din partea autonomiei ca­tolice regnicoiare, care in timpul din urmă s'ar părea că se apropie de realizare, dl Z Pâciişan. autorul articolului, ne dă o foarte bună schiţă istorică a mişcărilor autonomiste de până acum. în partea întâie a studiului său se ocupă de mişcarea aceasta în generai şi arată toate fazele, prin cari a trecut, înce­pând delà leagănul ei din 1848. când religia catolică a încetat să mai fie religie de stat, şi până la 13 Martie 1902, când noul proiect de autonomie, compus de comisia autonomică, a fost înaintat regelui spre aprobare. A doua parte a articolului lămu­reşte asupra ţinutei Bisericii noastre în faţa acestei mişcări, în­registrând toate momentele mai însemnate 'ale ei.

In consideraţiile generale, ce premerg acestei schiţe istorice, şi mai cu seamă în şirele, cari îi urmează, dl Pâciişan, cearcă să prezinte primejdia, ce ameninţă autonomia Bisericii noastre prin eventuala ei incorporare în cadrele autonomiei regnicoiare şi insistă cu toată căldura, pe lângă aceea, că încă din bună vreme să ne s t rângem rândurile, cumpănind cu prudinţă, dar în aceeaşi vreme cu dragoste de neam, cum va trebui să intrăm în această luptă de apărare a drepturilor noastre câştigate.

Pag. 512. CULTURA CREŞTINA. Nr. 16

în legătură cu acest articol, nu putem să nu atragem şi noi atenţia tuturor factorilor competenţ i asupra primejdiei, ce ame­ninţă soartea Bisericii noastre, cerând cu insistinţă să se iea toate măsurile de prevenire, şi în aceeaşi vreme să se facă pregătirile pentru întărirea şi întregirea autonomiei noastre bisericeşti . Asupra unui lucru trebuie să fie adecă în curat oricine. Auto­nomia catolică, mai târziu ori mai cuiând, dar se va face. în faţa ei, starea Bisericii noastre nu va putea rămânea cum este, ci ori va fi incorporată în marele corp autonomie al Bisericii cato­lice regnicoiare, ştirbindu-i-se şi drepturile ce are acum, ori apoi îşi va sti elupta o autonomie şi mai largă decât aceea, de care dispune.

Noi credem că vom putea ajunge la aceasta din urmă, ţinem insă să accentuăm, că pentru această se cere o muncă foarte conştientă şi rezolută, pornită din bună vreme, (ar.)

T E L E F O N -

Manuscrisele mi se înapoiază. Dr. B. Budapesta. Mulţumim din in imă pentru cuvinte le că lduroase ,

ce n e adresaţi . Noi nu ne -am făcut decâ t datoria, aşa precum ne v o m nizui să ne -o facem cu ajutorul lui D u m n e z e u şi în viitor. Prea nu merg lucrurile aşa cum ar trebui, şi prea n e dau direct ive , în materi i 'a cari nu s e pricep, oameni , cari mai bine şi-ar v e d e à de mic i l e lor trebşoare , u n d e ar p u t e a p r o d u c e c e v a folosi tor acestui n e a m , vredn ic de o c o n d u c e r e mai a leasă . Cum puteţi vedea şi din cuprinsul acestui număr, lumea noastră de là «cârma* neamului nu vrea să ş t ie , că am putea avea şi noi o părere, şi mai a l e s nu-i p lace , că cu tezăm să spu.-.em, că păreri le contrare aloi noas tre p o t fi şi greş i te , c e r c â n d să d o v e d i m superiori tatea părerilor noastre . Dar v a trebui să s e împace , căci nu va a v e à ce face. Ne-am săturat de tutoratul d e până acum şi nu mai s imţim nici o mângâ iere deoseb i tă , când unul sau altul ne bate pe umăr, lăudându-ne purtarea corectă şi ireproşabilă. Mai ş t im apoi, că în lupta noastră nu s u n t e m singuri, şi aceas ta ne în tăreş te puterea convingere i , căreia îi sunt închinate toa te nizuinţe le noastre .

S U M A R U L : Gheorghe Nicoară: Lup ta noastră în contra pocăiţilor. —

Dr. loan Bălan: L imba liturgică în biserica Românilor (II). — Dr. Victor Macaveiu : Critica biblică modernă şi învierea lui Isus Hristos (IV). — Senior : Note mici asupra cultului divin (Scrisoare III). — Cronică: Ceva despre cultura noastră de azi (Redacţia); Vasile Stroescu (Redacţia); Ortodoxul «Telegrafului Român* şi Biserica unită (ib); f Dr. Augustin Lauran (ar); In jurul unui articol de ziar (Redacţia). —Cărţ i şi reviste: «Reu­niunea femeilor române din comitatul Hunedoarei* (ar.); R o ­mânul (ar).

Pen t ru redacţ ie r ă s p u n d e : Dr. Alexandru Rusu. P ropr i e t a r -ed i to r : Membrii redacţiei .

T i p o g r a f i a şi U b r ă r i a S e m i n . T e o l . Gr. Cat . B a i a z s f a î v a — B l a j ,