Părintele Teofil Paraian spunea în acest interviu că dacă nu ar fi ajuns la comorileortodoxiei,

ar fi fost poate antroposof. Foarte tânăr fiind ÅŸi frecventând un cerc deantroposofi, era fascinat de ideile antrenante pe care le auzea laantroposofi, idei care explicau ÅŸi semnificaÅ£ia gesturilor de cult dinbiserică.

Åži totuÅŸi, mai spune părintele, antroposofia se ocupă să îlînÅ£eleagă pe om, în timp ce el îl căuta pe Dumnezeu. Acesta esteunul dintre reproÅŸurile care li se aduc antroposofilor de către uniireprezentanÅ£i ai bisericii ortodoxe: cum că antroposofii încearcă săîl pună pe om în locul lui Dumnezeu.

Iată ce spune Rudolf Steiner, în ciclul ViaÅ£a între moarte ÅŸi o nouănaÅŸtere (GA 37):

„Unul dintre cele mai frumoase cuvinte ale Noului Testament este cel în care Iisus Christos vreasă trezească înlăuntrul omului conÅŸtienÅ£a sâmburelui fiinÅ£ial spiritual divin, faptul căDumnezeu trăieÅŸte ca scânteie divină în fiecare suflet omenesc, că fiecare om are în sineo dumnezeire.

Iisus Christos face să reiasă acest lucru în mod deosebit, accentuând cu toată forÅ£a ÅŸiputerea: “Voi toÅ£i sunteÅ£i Dumnezei !”. Åži el a accentuat în aÅŸa fel acest lucru încât dinfrază se vede: el consideră această desemnare a omului, dacă acesta ÅŸi-o atribuiesieÅŸi, ca justă.

Această formulare a mai fost făcută ÅŸi de o altă fiinţă. AcelaÅŸi lucru este exprimatsimbolic, cu alt prilej, în Vechiul Testament; Lucifer, la începutul evoluÅ£iei omenirii, spune:“VeÅ£i fi ca Dumnezeu”. Un astfel de fapt trebuie remarcat: două fiinÅ£e, Lucifer ÅŸi Christos,rostesc o frază cu acelaÅŸi conÅ£inut: VeÅ£i fi – sau trebuie să fiÅ£i – ca Dumnezeu.

În sfera solară, între moarte ÅŸi o nouă naÅŸtere, răsună spre sufletul nostru, înainte detoate, întreaga putere a acestor cuvinte: Tu eÅŸti un Dumnezeu, tu urmează să fii unDumnezeu.”

Este extrem de important cine anume rosteÅŸte aceste cuvinte, precum ÅŸi atitudinea cu careomul le primeÅŸte în suflet. Christos subliniază devenirea, evoluÅ£ia sufletesc-spiritualătreptată, prin strădanie, în timp ce Lucifer amăgeÅŸte omul că este deja un Dumnezeu,că nu trebuie să depună efort pentru aceasta.

Antroposofie sau ortodoxism ?

Antroposofia nu este o religie, ci o cale de iniÅ£iere profund creÅŸtină, care priveÅŸteEvenimentul de pe Golgota, când Iisus Christos a fost răstignit pe cruce, a murit ÅŸi a înviat, cafiind evenimentul central al evoluÅ£iei omenirii. Dumnezeu-Tatăl l-a trimis pe Fiul său pepământ să devină om ÅŸi de atunci îl avem pe Christos, Dumnezeu-Om, ca ideal, ca modelspre care tinde fiecare om în evoluÅ£ia sa – conÅŸtient sau mai puÅ£in conÅŸtient. În cemăsură reuÅŸeÅŸte un om să se apropie de fiinÅ£a lui Christos, aceasta se poate vedeadin relaÅ£iile sale cu ceilalÅ£i oameni, din modul său de a se raporta la existenÅ£acotidiană.

Biserica ortodoxă nu încurajează gândirea independentă a omului, ci creÅŸtinul ortodoxtrebuie să ducă un trai bazat pe normele de conduită morală date prin ea. Printr-un mareaccent pe care îl pun pe smerenie, reprezentanÅ£ii Bisericii ortodoxe încearcă să combată

influenÅ£a lui Lucifer în sufletul omului, acesta fiind văzut ca acela ce îl duce pe om în păcatÅŸi îl îndepărtează de Dumnezeu.

Într-adevăr, Lucifer, spiritul rebel, este cel care i-a insuflat omului dorinÅ£a către libertate,către independentă în gândire ÅŸi cunoaÅŸtere.

Pe calea de cult ortodox, apropierea de Sfintele Taine se face în primul rând prin participarea laslujbă ÅŸi prin rugăciune – deci se lucrează cu forÅ£ele sufleteÅŸti de voinţă ÅŸisimÅ£ire.

În antroposofie, ca ÅŸi cale de iniÅ£iere, omul porneÅŸte de la gândire în înÅ£elegerea lumiiÅŸi a propriei fiinÅ£e.

Din antroposofie aflăm că oamenii sunt meniÅ£i să devină cea de-a zecea ierarhiespirituală: spirite ale libertăţii, având o libertate conÅŸtientă ÅŸi pătrunsă deiubire si responsabilitate.

Deocamdată, omul nu este liber, ci se află pe calea către libertate.

Problemele încep atunci când, ispitit de Lucifer, el se consideră DEJA liber, fără să fi ajunsla înÅ£elegerea reală a ceea ce înseamnă libertatea.

Atunci se poate îndepărta de legile divine, de Dumnezeu, atrăgând inevitabil ÅŸi acÅ£iunealui Ahriman – spirit al morÅ£ii – în viaÅ£a sa sufletească.

Părintele Teofil Paraian mai spunea că după ce a aflat de antroposofie ÅŸi mai apoidescoperit ÅŸi comorile ortodoxiei, a luat hotărârea să îl urmeze pe Sfântul Ioan Gură-de-Aur, care era sfânt, ÅŸi nu pe Rudolf Steiner, care era antroposof.

Trebuie să menÅ£ionăm aici că pe calea antroposofică nu există împărÅ£irea în„sfinÅ£i” ÅŸi „păcătoÅŸi”, ci antroposofii sunt oameni care se străduiesc să devină maibuni în mod conÅŸtient, să ajungă să se unească în suflet cu Christos – arhetip al Omului.

Pilda fiului risipitor

Ce este un om sfânt, conform Bisericii ortodoxe? Un om sfânt este cel care duce o viaţăextrem de curată din punct de vedere moral ÅŸi este recunoscut ca sfânt de către Biserică.De obicei, sfinÅ£ii sunt oameni ce ÅŸi-au închinat viaÅ£a lui Dumnezeu, trăind departe delume cu ispitele ei.

Ce se întâmplă cu noi, oamenii obiÅŸnuiÅ£i, care trăim în lume, ce ÅŸansă de mântuireavem noi?

Să încercăm să lămurim puÅ£in cum este cu oamenii sfinÅ£i ÅŸi oamenii păcătoÅŸi.

Părintele Arsenie Boca, cel mai mare duhovnic din ortodoxia românească, spunea:“Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragosteacelui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”

Arhetipurile de sfânt ÅŸi păcătos apar descrise în Evanghelia după Luca, în pilda despre fiulrătăcitor, spusă de Iisus Christos: un om avea doi fii, unul asculta de tatăl său ÅŸi îlslujea cu credinţă, iar celălalt i-a cerut tatălui partea sa de avere ÅŸi a plecat în lume. Fiul

al doilea s-a dus într-o Å£ară îndepărtată ÅŸi acolo ÅŸi-a risipit averea, trăind îndesfrânări. După ce a cheltuit toată averea, s-a făcut foamete mare în Å£ara aceea ÅŸi fiultrăia în mare lipsă. Atunci el s-a angajat îngrijitor la porci ÅŸi tânjea ÅŸi după cele cemâncau porcii, atât era de sărman de-acum. Åži atunci el ÅŸi-a dat seama că a greÅŸit ÅŸi s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său ÅŸi să-i ceară iertare. Åžtim că tatăl său l-aprimit cu braÅ£ele deschise, îmbrăcându-l cu haine scumpe ÅŸi tăind viÅ£elul cel gras ÅŸibucurându-se foarte pentru cel ce „era mort ÅŸi a înviat, pierdut era ÅŸi s-a aflat”.

Averea fiului risipitor se referă la potenÅ£ialul său spiritual, pe care el l-a jertfit pe plăceri,părăsind casa tatălui său, adică împărăţia spirituală a lui Dumnezeu.Împărăţia străină în care s-a dus este lumea de iluzii ÅŸi amăgiri a lui Lucifer. Iar porciipe care îi hrănea arată decăderea sa în lumea poftelor. Faptul că tatăl, când îl primeÅŸteînapoi, “taie viÅ£elul cel gras”, reprezintă transformarea forÅ£elor sufleteÅŸti inferioare înintuiÅ£ie, iar hainele cele scumpe reprezintă trupul învierii. Privirii clarvăzătoare, voinÅ£anespiritualizată îi apare la pragul lumii spirituale ca un taur deformat („viÅ£elul cel gras”).Rudolf Steiner explică acest lucru în ciclul Macrocosmos ÅŸi microcosmos (GA 119): latrecerea corectă a pragului lumii spirituale se pot vedea părÅ£ile din suflet căzute substăpânirea lui Lucifer, în Păzitorul Pragului. Discipolului i se infăţiÅŸează una sau ocombinaÅ£ie a celor patru arhetipuri ale forÅ£elor sufletului: caricatura vulturului, reprezentândgândirea netransformată încă de către forÅ£ele Eului; cea a leului, pentru simÅ£ireanetransformată; cea a taurului, pentru voinÅ£a netransformată ÅŸi caricatura-om(„vrăjitoarea”) pentru Ego-ul netransformat încă de către forÅ£ele de iubire ale inimii.Discipolul spiritual îÅŸi poate da seama astfel de ceea ce mai are de transformat în sufletul săuÅŸi la ce trebuie să renunÅ£e la intrarea în lumea spirituală. Dar există ÅŸi posibilitatea caomul să treacă pragul lumii spirituale evitând întâlnirea cu Păzitorul Pragului, cu ajutorul luiLucifer, lăsându-se ademenit de false viziuni, de trăiri extatice. El ajunge astfel nu înadevarata lumea spirituală, ci în „împărăţia spirituală” a lui Lucifer, unde este stors deforÅ£ele de viaţă ÅŸi lăsat apoi să cadă pe fundul abisului, pradă lui Ahriman.

Scara virtutilor si Taina abisului

În această pildă se atinge una dintre cele 7 taine ale ocultismului, Taina abisului, care arelegătură cu mântuirea lui Lucifer în sufletul omului prin acÅ£iunea Sfântului Duh. În una dinDramele-Mister (Rudolf Steiner, Trezirea sufletelor, GA 14), se spune:

“Sufletul să nu-ÅŸi vrea niciodată căderea;Dar trebuie să scoată din cădere înÅ£elepciune.”

Cum se regăseÅŸte această înÅ£elepciune despre omul sfânt ÅŸi omul păcătos înortodoxia românească?

La Mânăstirea SuceviÅ£a din nordul Moldovei, exista pictată Scara virtuÅ£ilor, a sfântuluiIoan Scărarul.

Se poate vedea aici omul sfânt, urcând pe scara către Dumnezeu, călăuzit de îngerul săupăzitor. Fiecare treaptă pe care o urcă este o virtute sufletească câÅŸtigată cu multăstrădanie, iar cu fiecare treaptă îngerul se apropie ÅŸi mai mult de om, purtând coroana deaur a Eului Superior. Omul sfânt urcă pas cu pas, plin de credinţă, răbdare ÅŸi smereniepe scara virtuÅ£ilor ÅŸi la capătul ei îngerul îi pune pe cap coroana de aur a îndumnezeirii.

Åži avem reprezentat ÅŸi omul păcătos, cel care cade de pe scara către Dumnezeu,lăsându-se pradă ispitelor luciferice sau judecăţilor ahrimanice: fiinÅ£ele demonice ce îl

trag pe om în abis, încercând să îl facă să uite de partea divină din sufletul său.

Dar în frescă vedem că mai este o ÅŸansă ÅŸi pentru acest om păcătos să revină pescară: acolo sus este un alt înger, având o lance cu care îi străpunge pe demoni ÅŸi îleliberează pe om de sub stăpânirea lor. Este vorba despre Arhanghelul Mihael,conducătorul cetelor îngereÅŸti ÅŸi purtătorul gândirii cosmice, după cum este descris el înantroposofie. El îl ajută pe omul disperat, ce cade în abis ÅŸi care îi cere ajutor lui Dumnezeu-Tată, să se recunoască drept fiinţă spirituală ÅŸi să conÅŸtientizeze proceselesufleteÅŸti prin care trece. Lancea este lancea gândirii, iar fiecare astfel de fiinţă astralăstrăpunsă de lance, deci conÅŸtientizată ÅŸi înÅ£eleasă până la capăt în apariÅ£iaÅŸi evoluÅ£ia ei în sufletul omului, este transformată într-o calitate sufletească: în virtuteacare era iniÅ£ial, până să cadă sub stăpânirea forÅ£elor luciferice ÅŸi ahrimanice. Decicu ajutorul lui Mihael – arhanghelul numit ÅŸi „faÅ£a lui Christos” – omul poate reveni pe scaracătre Dumnezeu.

O reconciliere posibila

Revenind la ceea ce spunea în interviu Părintele Teofil Paraian, cum că singura cale demântuire a omului este prin Biserică: avem deci ÅŸi o cale de mântuire pornind de laconÅŸtientizare, de la gândirea vie, spiritualizată, în încercarea de a înÅ£elege intenÅ£iile luiDumnezeu cu omul, cu lumea.

Este calea propusă de antroposofie, pentru omul care trăieÅŸte în lume ÅŸi care nu se maimulÅ£umeÅŸte doar cu ce îi oferă Biserica, ci are nevoie de a găsi răspuns la întrebărileexistenÅ£iale ce trăiesc în sufletul său. Desigur, mersul la biserică, practica religioasă ÅŸiantroposofia nu se exclud, poÅ£i fi un bun creÅŸtin ortodox ÅŸi totodată antroposof.

„Există, în prezent, antroposofi aparÅ£inând celor mai diferite confesiuni religioase careconsideră că au găsit, în sfârÅŸit, în antroposofia lui Rudolf Steiner un limbaj comun,capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înÅ£elegereacorectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluÅ£ie cosmică pe care l-a reprezentatEvenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.”

Delia Soare, publicat în aprilie 2009 în revista Pământ iubit)

Antroposofia nu este teorie, ci cunoaÅŸtere vie, ceea ce se reflectă în faptul că a pus toatepremisele ÅŸi a elaborat soluÅ£ii valoroase în diferitele domenii aplicative marcate deconsecinÅ£ele tuturor situaÅ£iilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steinerle-a prevăzut cu 8-9 decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoaÅŸterii aprofundate a omului(antropologia antroposofică), Rudolf Steiner, colaboratorii ÅŸi urmaÅŸii săi au elaboratprincipiile ÅŸi metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, alesistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiÅ£iei sociale, au dat naÅŸtere unui impuls original înarhitectură etc. Putem conchide că antroposofia este totodată o cale de cunoaÅŸtereobiectivă, o cale de autocunoaÅŸtere ÅŸi o cale de viaţă. Ea este prelungirea în Eul omuluiactual a activităţii lui Hristos, a Logosului care a acÅ£ionat de la începutul existenÅ£eiUniversului.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA

[1] Web: http://www.formula-as.ro/2009/858/spiritualitate-39/parintele-teofil-paraian-10831.

[2] Petre Papacostea, prefaţa ciclului Pietre fundamentale pentru cunoasterea misterului de pe

Golgota, Rudolf Steiner, Editura Univers Enciclopedic.

http://treia.wordpress.com/2010/12/18/sfinti-si-pacatosi/