ANTROPOLOGIE FILOCALICÂ

„Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o baga de seamă uşor niciînsuşi cel ce pătimeşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea emai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndatăîl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvântul şi prin rugăciune. Dar păcatul slavei deşarteavând multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze peostaşul lui Hrtstos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru,prin priveghere, postirt, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga răbdare. Pe celce nu izbuteşte sâ-l amăgească spre slava deşartă prin scumpe tea hainelor, încearcă sâ-lispitească prin îmbrăcămintea proastă şi pe cel ce nu 1-a putut face să se îngâmfe princinste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu 1-aputut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăceretacându-l să-şi închipuie că a dobândit liniştea. Dacă n-a putut moleşi pe cineva prinbelşugul bucatelor, îl slâbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor. Scurtvorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dau prilej de război acestui drac viclean." (Sf.loan Casian, D.8.g.r.. în Fil.rom., voii., p. 132) g

„Cel ce cugetă semeţ şi cel ce iubeşte slava deşartă se însoţesc cu plăcere unul cu altul. Căci cel dintâi lauda pe iubitorul de slavă deşartă, care-i cade înainte slugarnic; iar celalalt măreşte pe cel cu cuget semeţ, care-1 laudă într-una." (Marcu Ascetul, DJnch., cap. 164. în FiLrom., voLI, p.270)

„Toate patimile necinstite, când stăpânesc sufletul, alungă din el gândul slavei deşarte. Iar când toate cele mai înainte înşirate sunt biruite, îl trimit pe acela." (Sf. Maxim Mărturisitorul, Cap.&drag.. suta a treia, cap.60, în Fil.rom., vol.II, p.98)

„Cel ce cultivă virtuţile pentru slava deşartă vădit este că şi cunoştinţa o cultivă pentru slava deşartă. Iar unul ca acesta nu face şi nu grăieşte nimic spre zidire, ci în toate vânează slava de la cei ce privesc sau ascultă. Dar patima aceasta e dată pe faţă când unii dintre cei pomeniţi îl ocărăsc pentru anumite fapte sau cuvinte. Atunci acela se întristează foarte; nu pentru că nu s-au zidit aceia (nici nu era acesta scopul lui), ci pentru că a fost dispreţuit de ei." (Sf. Maxim Mărturisitorul, Cap.d.drag.. suta a treia, cap.75, în FiLrom., vol.II, p. 101)

„Propriu slavei deşarte a monahului este că se întemeiază pe virtute şi pe cele ce urmează acesteia... Iar propriu slavei deşarte şi mândriei mireanului este că se făleşte cu frumuseţea, cu bogăţia, cu puterea şi cu chibzuinţă lui." (Sf. Maxim Mărturisitorul, CanAdrast. suta a treia, cap.84, în Fil.rom., vol.II, p. 102)

„Cel ce întrerupe cu obrăznicie pe cel ce grăieşte în adunare nu se poate ascunde că boleşte de slavă deşartă. Stăpânit de aceasta pune nenumărate piedici propunerilor, voind să taie şirul celor ce se spun." (Sf. Maxim Mărturisitorul, Cap.tg.. suta întâi,c^ţVwffiy io JFif „roiTL. voi H p 13^)

«... slava deşartă este abaterea de la scopul cel după Dumnezeu şi îndreptare spre un alt scop decât cel dumnezeiesc.Fiindcă iubitorul de slavă deşartă este cel ce urmăreşte virtutea pentru slava sa, nu pentru a lui Dumnezeu şi care plăteşte prin ostenelile sale landele goale de la oameni" (Sf. Maxim Mărturisitorul, Rasp.c.TaL sc.5, în FiLrom.,voUn, p.277,278)