Mai mult de jumatate din totalul ursilor din Europa se gasesc pe teritoriul Romaniei. Raportul s-ar putea modifica dramatic atata timp cat cotele de vanatoare calculate de Ministerul Agriculturii cresc de la an la an si exista dubii serioase asupra veridicitatii numaratorilor.

Potrivit informatiilor oferite de reprezentantii “Libearty”, numarul ursilor la acest moment nu deopaseste 3500-4000, iar pentru sesoznul de vanatoare 2007-2008 este permisa uciderea a aproximativ 350 de ursi, adica aproape zece procente din efectivul total.

SIMBOL AL PUTERII SI FRUMUSETII VIETII SALBATICE

Cele mai cunoscute maimute sunt: gibonul, gorila, urangutanul si cimpanzeul.

DUPA 83 DE ANI S-A DESCOPERIT … UN NOU GEN DE MAIMUTE

O noua specie de maimute a fost descoperita pe inaltimile din sudul Tanzaniei, specialistii stabilind, in urma analizelor genetice, ca este vorba despre un tip unic de animal. Noua specie de maimuta a fost remarcata pentru prima data in 2004. Anul urmator, in baza descrierilor localnicilor, cercetatorii de la Societatea de protectie a faunei (WCS) din cadrul Universitatii din Georgia, si de cei de la Conservation International (CI) au inclus aceasta maimuta in clasa Lophocebus kipunji. Clasificarea s-a facut doar in baza unor fotografii realizate in rarele momente cand maimuta a putut fi observata. La scurt timp dupa ce cercetatorii au facut aceasta clasificare, s-a gasit o maimuta moarta ucisa de un localnic. Animalul era un mascul tanar, cu o greutate de 4 kilograme si o inaltime de 37 de centimetri.

Dupa o analiza a tesutului molecular al acestuia, echipa de cercetatori, coordonata de Tim Davenport de la WCS, a stabilit ca este vorba de un gen absolut nou de maimute. In urma acestor concluzii, cercetatorii au fost obligati sa creeze o noua clasa pentru aceste maimute, clasa care poarta numele Rungwecebus kipunji. Descoperirea noii specii de maimute este prima pe care cercetatorii o fac in Africa in ultimii 83 de ani. Maimuta omnivora, de culoare gri inchis, masoara aproximativ 90 de centimetri la maturitate si are pe cap o coama de fire de par zburlite, "favoriti" si peri albi pe burta si in varful cozii foarte lungi. Sunetele emise de aceste maimute seamana cu un latrat foarte puternic. Animalele traiesc la altitudini mari, de aproximativ 2500 de metri, in zone cu temperaturi coborate, in special in arborii din muntii Rungwe si Udzungwa din sud-vestul Tanzaniei. Cercetatorii au cerut adoptarea de masuri pentru protejarea acestor maimute amenintate cu disparitia din cauza exploatarii forestiere si a braconajului. Potrivit estimarilor oamenilor de stiinta, numarul de maimute apartinand clasei Rungwecebus kipunji este de doar de cateva sute.

Maimutele patas au viata terestra si sunt originare din Africa, la sud de Desertul Sahara, din Senegal pana in Sudan. Au o lungime de 60-87 cm, o coada de 50-75 cm si o greutate cuprinsa intre 4 si 12,6 kg.

Traiesc in grupuri de circa 200 de indivizi, ocupand un teritoriu de aproximativ 82 de kilometri patrati. Innopteaza pe unde ii prinde seara cu activitatile lor diurne, fara ca indivizii unui grup sa se adune la un loc. In schimb, pentru odihna din timpul zilei, grupul devine mai compact.

Nu sunt maimute galagioase si nu au repertoriu vocal bogat. Cel mai tare se aude latratul masculului care conduce si vegheaza grupul.

Hrana consta din ierburi, fructe, seminte, ciuperci, insecte, mici soparle, oua de pasari. O femela nu are mai mult de un pui, dar naste de mai multe ori pe an. Longevitatea maimutelor patas este de 20 de ani.

 

 

Maimutele paianjen nu sunt foarte raspandite pe glob. Se intalnesc numai in sudul Mexicului si in regiunile tropicale din America Centrala si de Sud.

Maimutele paianjen pot fi considerate acrobatii din lumea primatelor. Spre deosebire de alte maimute, ele nu se deplaseaza cu ajutorul tuturor celor patru membre, ci mai degraba se balanseaza din creanga in creanga cu ajutorul bratelor si isi folosesc coada ca al cincelea membru.

Maimutele paianjen au o structura sociala foarte deosebita, ca sa nu spunem ciudata. Ele traiesc in comunitati unite, compuse din 18-30 de exemplare. Nu pleaca in cautarea hranei ca grup unit, ci ''deleaga'' numai cateva maimute care umbla prin padure in cautarea hranei. Toate maimutele din grupul respectiv se aduna mai tarziu pentru a se juca, lupta sau ingriji reciproc; in timpul zilei insa, ele se impart in grupuri mici.

Atunci cand cauta hrana, maimuta care vede un copac incarcat cu fructe scoate un tipat puternic pentru a-i anunta si pe ceilalti, care vin in scurt timp.

 La fel ca in cazul copiilor, puii de maimuta paianjen sunt dependenti de ingrijirea mamelor lor pentru mult timp. Adultii, chiar daca sunt sefii grupului, sunt foarte toleranti fata de pui, care au un trup fragil si plapand pana pe la varsta de un an. Ei sunt purtati de mama pana la doi ani, insa continua sa se tina dupa ea si sa depinda de ea pana pe la 3 ani si jumatate.

 

 

Cimpanzeii bonobo - apropiat înrudiţi cu cimpanzeii obişnuiţi - sunt cea mai ameninţată specie dintre maimuţele antropoide. De la 100.000 în 1980, se crede că au ajuns acum la mai puţin de 10.000. Mai pot fi găsiţi doar în pădurile din centrul Republicii Democratice Congo. Lângă capitala Kinshasa a fost înfiinţat un sanctuar în sprijinul cimpanzeilor bonobo. Acolo se află acum 52 de exemplare - adulţi şi pui. Cimpanzeii bonobo sunt mai apropiaţi genetic de oameni decât de gorile şi sunt trataţi cu medicamente destinate oamenilor. Majoritatea cimpanzeilor sosesc aici ca orfani, după ce mamele lor au fost ucise pentru carne.

S-a crezut că bonobo sunt cimpanzei obişnuiţi până când specialiştii au descoperit diferenţe genetice în 1928. Sunt mai mici, au feţele de culoare mai închisă şi au o organizare socială foarte diferită, cu femelele la conducere. Îşi apără în comun teritoriul grupului.

Cimpanzeii bonobo mănâncă aproximativ 6 kg de fructe, legume şi seminţe pe zi. Sanctuarul cumpără fructe papaya, castraveţi şi seminţe de pin de la localnici, astfel că aceştia au un interes în supravieţuirea cimpanzeilor bonobo. Nimeni nu a încercat braconaj la sanctuar. În mediul lor natural, cimpanzeii bonobo dorm în copaci, aşa că personalul de la sanctuar s-a gândit că poate le-ar plăcea să doarmă în hamace. S-au pus şi grămezi de paie pe podea, dar cimpanzeii au preferat hamacele. "Ei ştiu când e ora de culcare şi vin să strige la noi să le deschidem uşa", spune Crispin Makamba, ingrijitoare.

Puii sunt extrem de sensibili. Chiar dacă sunt hrăniţi, mor când sunt lipsiţi de afecţiune maternă. La sanctuar, patru femei

ţin loc de mame, hrănindu-i şi spălându-i. Toţi au numele lor propriu.

 

 

 

Elefantul traieste in padurile tropicale si savanele din Asia si Africa. Cu o greutate ce depaseste uneori cinci tone (cam cat sapte masini Dacia), si o inaltime de trei metri, elefantul este cel mai mare mamifer terestru din zilele noastre.

Elefantii au trompa in loc de nas si doi colti albi si lungi, numiti fildesi. Pretul mare al acestor colti de fildes este motivul pentru care mii de elefanti sunt vanati. De aceea, in ultimii ani, gigantii gri au fost trecuti si ei pe lista animalelor pe cale de disparitie, iar vanatoarea lor a fost interzisa prin lege.

Desi are pielea foarte groasa si aspra, aceasta nu il apara pe elefant de razele puternice ale soarelui. De aceea, mamiferul trebuie sa faca foarte multe bai: cu apa, namol sau chiar cu praf. Si toate acestea cu ajutorul trompei, cu care aspira praful sau apa, pe care apoi si le “arunca” pe spate, racorindu-se. In varful trompei are un fel de buze alungite, ca niste degete, foarte folositoare pentru mirosit, pipait, precum si pentru a sorbi apa sau pentru a apuca fructele sau iarba, pe care le mananca, dandu-le drumul in gura. Totusi, in timp, numarul acestor uriasi a scazut mult, din cauza comertului cu fildes, foarte scump si cautat pe pietele din China sau Japonia. Astfel, din un milion si jumatate de elefanti - cati traiau acum 25 de ani, numarul lor in salbaticie a scazut la cateva zeci de mii. Programul de ocrotire este foarte amplu in toata lumea, sutele de centre speciale din Africa si Asia ocrotindu-i si impiedicand disparitia rasei. De asemenea, nici unei gradini zoologice sau vreunui circ nu le lipsesc elefantii, atat de iubiti de copiii din lumea intreaga.

Dupa elefanti, rinocerii albi sunt cele mai mari animale terestre de pe Pamant, corpul lor depasind la maturitate lungimea de 4 metri. Masculii din aceasta rasa pot cantari chiar si peste 3,5 tone (adica 3.500 de kilograme!). Rinocerii albi traiesc in zona tropicala si in sudul Africii, se hranesc cu iarba, au guri mari si cate doua coarne. Au vederea slaba, dar auzul si mirosul - mult mai bune - ii ajuta sa evite pericolele, pentru ca rinocerii albi sunt animale pasnice, care - de obicei - fug de oameni. Din pacate, acest lucru nu este suficient pentru a scapa de braconieri, care ii vaneaza pentru a le vinde coarnele. In zilele noastre, au ramas in viata sub 7.000 de rinoceri albi. Tot in Africa traieste si rinocerul negru, care - spre deosebire de cel alb - nu paste, ci se hraneste din copaci si tufisuri, folosindu-si buza superioara (flexibila si iesita in afara) pentru a-si aduna hrana. De asemenea, rinocerul negru este mult mai agresiv decat cel alb: in loc sa fuga din fata primejdiei, prefera sa atace. Din nefericire, rinocerul negru (numit si rinocerul african) este unul dintre marile mamifere care va disparea in curand... Daca in 1960 existau aproximativ 100.000 de rinoceri africani, dupa 40 de ani de braconaj salbatic numarul lor a scazut la 2.000 si probabil ca specia ar fi disparut daca nu se organizau patrule speciale, inarmate, care sa ii alunge pe vanatorii fara scrupule.

in Asia, pentru a va prezenta rinocerii care traiesc pe acest continent. Sa incepem cu rinocerul indian, care are pielea cenusie si foarte groasa, atarnand in cute grele si acoperita din loc in loc cu mici excrescente. Seamana cu o adevarata armura, nu-i asa? Rinocerul indian este dotat cu un singur corn, destul de scurt si traieste in campiile mlastinoase din Nepal si nordul Indiei, unde se hraneste cu frunze, crengi si uneori fructe. Ca si rudele sale africane, rinocerul indian a devenit tinta braconierilor, dar este foarte sever protejat de garzi inarmate, in parcurile nationale din aceste state. De altfel, spre cinstea lor, autoritatile indiene si nepaleze au reusit sa isi protejeze foarte bine rinocerii. Astfel, numarul acestor animale nu numai ca nu a scazut, ba chiar a crescut in ultimii ani (de la mai putin de 200 - in anii 90, la peste 2.500 - in prezent). Denumirea stiintifica a rinocerului indian este Rhinocerus unicornis, adica - asa cum am mai tradus - cu un singur corn.

Cascatul hipopotamului nu este un semn de somnolenta sau plictiseala ci este de fapt un gest de amenintare, dezgolind dintii sai, grosi si ascututi ca o lama, sau coltii, cu care este capabil sa taie o barca mai mica in doua. El isi protejeaza fara frica teritoriul si puii.

Hippopotamus amphibius inseamna "calul raului." Hipopotamul, cantarind 1800 kg, traieste in Africa, sudul Saharei si de-a lungul lungimii raului Nil, cu toate ca raspandirea sa includea odata si Asia si parti mari din Europa. Hipopotamii prefera raurile cu ape adanci din apropierea tufarisurilor si pasunilor, insa se gasesc si in zonele apelor sarate si in lacurile din Africa Centrala. Sunt copitati vegetarieni care se hranesc cu iarba, fructe cazute si, ocazional, cu recolte de trestie de zahar sau porumb, in timpul noptilor. Isi petrec cea mai mare parte din timp in apa.

Hipopotamul este al treilea animal ca marime de pe pamant, putin mai mic dar mai greu decat un rinocer alb (elefantul fiind cel mai mare). In ciuda marimii sale - 3 metri, lungime, 1,5 metri inaltime, cu o gura masurand o jumatate de metru, un hipopotam poate intrece in fuga omul. Ragetul unui hipopotam mascul ajunge la volumul asurzitor urechii de 115 decibeli, sunand ca ragetul unui leu.

Cele mai cunoscute camile sunt dromaderul sau camila araba si camila cu doua cocoase si picioare scurte (Camelus bactrianus). Camilele au parul si pielea in mai toate nuantele de maro, de la crem pana la brun. Se spune despre camile ca au un comportament greu de prevazut, ca se enerveaza usor si ca sunt incapatanate. Ca atunci cand le deranjeaza ceva, scuipa si lovesc. In realitate, ele sunt animale blande, rabdatoare si inteligente. Este adevarat ca scot niste gemete si zbierete atunci cand sunt incarcate si trebuie sa se ridice in picioare. Dar asta nu inseamna ca se opun muncii, ci ca acestea sunt sunete care insotesc efortul fizic, ca si - de exemplu - in cazul unor jucatori de tenis in momentul in care lovesc mingea. Odata incarcate, ele nu gafaie si transpira foarte putin.

O camila poate merge 5-7 zile consumand putina hrana si apa - sau chiar deloc! - si isi poate pierde un sfert din greutatea de 700 de kg fara ca organismul sa dea semne de slabiciune. Contrar credintei populare, nu cocoasa e cheia succesului pentru depozitarea apei, ci sistemul deosebit de circulatie a sangelui, care ii permite camilei sa poata bea si asimila 100 de litri de apa (zece galeti mari) in numai zece minute. Cocoasa reprezinta, de fapt, un tesut gras, din care animalul isi obtine energia cand hrana lipseste sau nu prea se gaseste. Cand o camila isi utilizeaza cocoasa de grasime pentru a supravietui, aceasta se inmoaie si se micsoreaza. Daca se consuma prea multa grasime, cocoasa micsorata nu va mai sta dreapta, ci va atarna intr-o parte. Asta nu inseamna ca „stapana” ei va ramane cu un handicap. Cu hrana si cateva zile de odihna,

cocoasa va reveni la pozitia si la forma ei.

Girafa este si cel mai mare mamifer erbivor rumegator (adica mesteca a doua oara hrana intoarsa din stomac - care este diferit de al altor animale, avand mai multe compartimente).

Girafele traiesc in sudul desertului Sahara, in locurile in care copacii se gasesc din abundenta. Preocuparea „de baza” este, pe aproape toata durata zilei, cautarea hranei - frunzele de acacia (nume dat unor arbori si arbusti tropicali) - si mestecatul acestora. Odihna din timpul noptii nu este un somn propriu-zis.

De fapt, girafele mesteca si rumega (in picioare sau culcate), miscandu-si in continuu urechile si tinand in permanenta cate unul dintre ochi deschis, pentru a fi sigure ca nu se apropie nici un dusman. Un „pui de somn” adanc nu dureaza cu adevarat mai mult de 10 minute! Girafele sunt animale sociabile, convietuind in turme numeroase, care se intind pe suprafete mari, ajungand la 2-3 kilometri. Turma nu are “sef” si nici nu este organizata in grupuri apropiate unul de celalalt, pentru aparare. Datorita inaltimii, girafa poate vedea dusmanii si de la un kilometru distanta, motiv pentru care principala grija a membrilor turmei este de a-si gasi un copac, din care sa poata mesteca in liniste.

Africa adăposteşte 72 din cele 84 de specii de antilopă din lume. Toate antilopele se hrănesc aproape exclusiv cu ierburi. La fel ca toate rumegătoarele, antilopele regurgitează hrana şi o mestecă din nou, având stomacul împărţit în patru încăperi.

Antilopa tibetana ar putea deveni mascota Jocurilor Olimpice de la Pekin din 2008, a relatat ziarul China Daily." Antilopa tibetana are performantele fizice cele mai remarcabile, in comparatie cu alte animale care aspira la aceasta onoare si se potriveste cel mai bine cu deviza si idealurile olimpice " a declarat Ma Peihua, viceguvernatorul provinciei Quinghai, unde traieste o comunitate importanta a acestei specii. Antilopele tibetane, al caror numar depasea un million acum un secol, au ajuns la 20000 de exemplare in 1990 ; gratie unui program intens de protectia speciei, numarul lor este acum de 50000 de exemplare. Se pare ca antilopa tibetana, amenintata atat de distrugerea habitatului sau natural cat si de braconaj, va castiga, pe linia de sosire, competitia pentru mascota Jocurilor Olimpice, care mai este disputata de panda gigant, tigrul Chinei de Sud si " Regel-maimuta ", o specie de primate venerata in China. In acelasi timp, se ia in considerare si posibilitatea ca mascota sa fie compusa din doua sau chiar trei imagini, dupa modelul Sydney 2000.

Cu aspectul lor cam ciudat, dar foarte interesant, unic in lumea animalelor, datorit dungilor ce le brazdeaza corpul, zebrele sunt adevarate simboluri vii pentru continentul african, acolo unde exista marile savane (acele campii intinse, acoperite de ierburi inalte).

Zebrele comunica intre ele cu ajutorul miscarilor urechilor: lasate pe spate, de pilda, indica o atitudine agresiva. “Desenul” dungilor este unic, actionand ca o amprenta pentru fiecare zebra in parte. In felul acesta, in cadrul unui grup, ele se pot recunoaste una pe alta dupa asezarea specifica a dungilor pe spate.

Turmele de zebre pasc in liniste si au o hrana foarte variata, bazata in general pe ierburi, tufe si arbusti pitici. In timpul pascutului, zebrele raman atente, pentru a nu fi surprinse de lei sau hiene, principalii lor dusmani. Cand grupul dormiteaza in arsita amiezii, o zebra adulta ramane de paza, anuntand printr-un fornait specific aparitia vreunui pradator. Zebra cea mai in varsta este cea care conduce grupul atunci cand acesta migreaza, in timp ce masculul se plaseaza in spate sau lateral, pregatit sa-si apere familia. In sezonul ploios, intregul grup, mai ales in cazul zebrelor de campie, se muta cu totul pentru a gasi hrana si apa. Astfel de turme pot ajunge la 100.000 de exemplare si pot fi vazute de-a lungul sudului Africii, creand un remarcabil spectacol natural.

Urşii de talie mare se găsesc în principal în emisfera nordică. În general trăiesc în regiuni muntoase şi în zonele împădurite ce se întind până în regiunea arctică. Urşii cafenii erau răspândiţi cândva în nordul Africii, în Eurasia şi America de Nord. Astăzi, mai există doar câteva grupuri în Europa şi în America, în special în Alaska şi în vestul Canadei. Ursul american trăieşte între Canada şi Mexic, iar habitatul ursului asiatic se întinde din estul Siberiei, până în China şi Japonia, din Afganistan şi Pakistan, până în Vietnam şi Thailanda. Ursul malaez trăieşte în sud-estul Asiei, din Myanmar şi Thailanda, până în Malaezia, Sumatra şi Borneo. Ursul negru cu ochelari este singurul urs sud-american dintre speciile de talie mare. Se găseşte în pădurile din Anzi, din Venezuela până în Chile. Panda uriaş mai trăieşte acum doar în sud-vestul Chinei.

Ursii panda au fata rotunda, cu blana alba ,specifica , urechi negre si semne negre in jurul ochilor. Membrele si umerii sunt deasemenaea de culoare neagra. Femelele cantaresc in jur de 80 de kg , iar masculii ating o greutate de 85-125 kg si o inaltime de 180 cm. e retrag in pesteri sau in arbori inalti pentru a dormi. Desi sunt activi tot anul , miscarile lor sunt foarte lente , din cauza regimului alimentar vegetarian scazut in nutrienti.

Ursul panda este simbolul speciilor aflate pe cale de disparitie . In prezent doar cateva grupuri mai traiesc in sud-vestul chinei. In ciuda masurilor de protectie ursii sunt pe cale de disparitie din cauza distrugerii habitatului. In iunie 2004 , s-a estimat ca mai sunt in libertate doar 1600 de exemplare.

Cu o inaltime de numai 30 cm, mangusta este un mic mamifer simpatic, "cu masca". Traieste intr-unul dintre cele mai fierbinti si mai uscate locuri de pe Pamant. Acest animal simpatic, precoce si extrem de social, poate fi suficient de dur pentru a ucide o cobra.Vedere: Color – desenul intunecat din dreptul ochilor actioneaza ca o pereche de ochelari de soare "incorporati".Picioarele: Gheare non-retractileUrechile: Si le poate inchide Inaltimea: 30 centimetri Greutatea: Aproximativ 1 kg.

Capacitatea de absorbtie a luminii: Numite "panourile solare ale regatului animal", mangustele isi folosesc abdomenul cu piele inchisa la culoare si acoperit de o blana rara pentru a se putea incalzi. Coada: lunga de 12 centimetri, este folosita ca o trepied, pentru a mentine echilibrul animalului in pozitie verticala.Activitate: animal diurn (activ in timpul zilei). Durata de viata: 12 pana la 14 ani Societate: Un grup de manguste, de obicei 5 pana la 30 memberi, alcatuiesc o ceata sau "o banda”. Aria de raspandire: Sudul Africii/Desertul Kalahari Adaposturi: vizuine captusite cu iarba, pe care le impart cu veveritele de pamant si mangustele galbene. Migratie: grupurile se deplaseaza de cateva ori pe an, daca sursele de hrana se imputineaza.Competitivitate: mangustele sunt animale extrem de teritoriale. Isi apara cu ferocitate viziuna impotriva atacurilor altor cete de manguste.

Sistemul de paza: mangustele sunt "o gustare" buna pentru mai multe animale, astfel incat una sta tot timpul de paza, in timp ce celelalte cauta de mancare sau dorm.Principalii dusmani naturali: vulturii si sacalii. Diverse apeluri de avertizare indica diverse animale de prada.

Metode de intrajutorare: diversi adulti stau cu puii si au grija de ei in timp ce mama se hraneste. Precocitate: Ating maturitatea la varsta de un an. Regimul alimentar: scorpioni (mangustele sunt imune la veninul lor),

carabusi, miriapozi, viermi, lacuste, mici mamifere, mici reptile, pasari, oua, tuberculi si radacini.

Leii trăiesc în grupuri sociale mari, alcătuite din femele înrudite, puii lor de ambele sexe şi un mascul neînrudit cu ele. Se hranesc cu antillope, bivoli, zebre, girafe, caprioare.

Leul african este vulnerabil. Leul asiatic a ajuns chiar în pericol de dispariţie. În prezent, cei mai mulţi lei trăiesc în câmpiile deschise sau în savanele din Africa.

Cândva leii erau foarte răspândiţi în Africa, Asia şi Europa, dar astăzi aceste animale mai trăiesc în număr mare doar în parcurile şi rezervaţiile naturale din Africa de Sud şi Tanzania. Leoaicele vânează, iar leii patrulează graniţele teritoriului pe care îl ocupă grupul respectiv.

Este supranumit si Regele junglei datorita frumusetii si puterii sale .Masculul se distinge prin coama sa care il protejeaza in timpul luptei. Are o culoare tipica ce contine nuante de galben – maroniu deschis.

Leii isi petrec aproape 20 de ore pe zi odihnindu-se, restul perioadei se ocupa de vanatoare si viata sociala a grupului.

Cand vaneaza, alearga atingand o viteza de 48-59 de km/h si este capabil de salturi de 12 m.

Are nevoie sa manance 10-20 de animale mari pe an.

Felina rara care duce o viata ascunsa.. Corpul este robust, puternic, coloritul asemanator cu cel al panterei si la fel ca aceasta, este un vanator desavarsit. Nu este suficient de rezistent pantru a goni prada pe o distanta mai mare, succesul lui consta mai mult in rabdare si forta.

  Indrageste padurile mangrove ale Americii Centrale si de Sud

Are o lungime de 1,22-1,82 m si inaltimea de 0,7 m.

Se hraneste cu animalele care traiesc in padurile mangrove, cum ar fi lenesul sau porcul de apa (capybara), precum si cu reptile mici.

Femela da nastere la 1-4 pui dupa 100 de zile de gestatie.

 

 

 

 

Este cea mai raspandita dintre felinele mari. Succesul in evolutie il datoreaza faptului ca se adapteaza foarte bine la diferite conditii de mediu si hrana. Este un animal elegant. Corpul sau zvelt este acoperit de un par lucios, impodobit cu rozete, pete sub forma de discuri.

Traieste in zonele de sud si de est ale Africii, in zonele cu vegetatie joasa la marginea padurilor, in Asia Mica si Orientul Mijlociu si poate ajunge pana la 21 de ani.

Leopardul matur are 90-100 de kg si o inaltime de 0,7 m. Este un bun catarator.

Consuma o hrana mult mai variata decat restul felinelor – printre altele gazele, sacali, struti, maimute, antilope, ba chiar si testoase.

Femela da nastere la 2-3 pui pe an.

 

 

 

 

 

 

 

 

Tigrul este cea mai mare felina de pe glob (adica o ruda a pisicii), fiind unul dintre cele mai frumoase animale intalnite in fauna. Din pacate, insa, aceste superbe exemplare sunt pe cale de disparitie, zona lor de raspandire devenind din ce in ce mai limitata. In prezent, din cele opt specii de tigri care existau acum sute de ani, mai supravietuiesc doar cinci, care pot fi intalnite doar in tundra siberiana, in insula Sumatra din arhipelagul indonezian, in sudul Chinei, in India, Nepal, Bangladesh si foarte putini in nordul Coreei de Nord. Acest lucru se datoreste in special braconajului (vanatoarea ilegala), oasele si blana tigrului fiind doua marfuri foarte scumpe pe pietele din China, Taiwan, Coreea si chiar S.U.A. sau Europa. De asemenea, din cauza cresterii continue a populatiei unor tari ca India, se micsoreaza din ce in ce mai mult zonele salbatice prin construirea de noi case, extinderea zonelor industriale etc.

Tigrul alb, numele acestuia provenind de la blana sa complet alba, brazdata de dungi negre, este o ruda interesanta a tigrului indian. In prezent, aceasta superba felina alba cu ochi albastri nu mai exista decat in captivitate, in centre speciale.

Primul tigru alb, numit Mohan, capturat in 1951 de un maharajah indian, este considerat a fi stramosul tuturor tigrilor albi care exista acum in rezervatii.

Oamenii credeau odata ca strutul isi baga capul in nisip in caz de primejdie. Strutul nu isi baga capul in nisip. Acest mit a pornit de la faptul ca strutul care este o pasare si sta mai tot timpul cu capul pe jos, ciugulind, a creat impresia prin efectul de fata Morgana, ca si-ar ascunde capul.

Povestile despre alimentatia ciudata a strutului sunt adevarate. In salbaticie strutul mananca plante, seminte, fructe, reptile, mici mamifere; el consuma aproape orice poate inghiti, inclusiv ceea ce nu este comestibil. Puii mananca aproape orice vad.- Strutul poate depasi un ghepard. Gheparzii pot atinge 113 km/h, dar obosesc repede. Un strut poate alerga cu o viteza de 70 km/h pe care o poate mentine aproximativ 30 de minute. Strutul e cunoscut ca cel mai rezistent animal terestru. Ambele sexe clocesc ouale. Cu un ou se pot servi pana la 15 persoane. Ouale de strut cantaresc intre 1,2 - 1,8 kg; unui ou, fiind egal in greutate cu aproximativ 30 de oua de gaina, ii ia aproape 90 de minute sa fiarba. Penele de strut ajuta la fabricarea masinilor si a calculatoarelor: se folosesc rolare din pene de strut pentru indepartarea prafului static, inaintea vopsirii automobilelor. In industria de computere, penele sunt folosite pentru aceleasi calitati antistatice.

Stiati ca: - creierul unui strut e de dimensiunea unei mingi de golf?- creierul unui strut e mai usor decat ochiul sau?- oul de strut e cel mai mare din lume, dar e mic in comparatie cu corpul sau? - strutul poate creste in inaltime pana la 2.75 m, si in greutate pana la 200 kg?- strutul e cea mai mare pasare din lume?- strutul e un adevarat "dinozaur", el convietuind acum milioane de ani cu acestia?- o femela poate da pana la 80 de oua pe an, timp de aproximativ 40 de ani?- in salbaticie femela cloceste ouale ziua si masculul noaptea?- strutul poate creste intre 30 si 45 cm intr-o luna?- strutul este singura pasare cu doua degete la un picior?- un strut poate face o gaura in portiera unei masini?- strutii pot trai pana la varsta de 88 de ani?- strutul nu poate zbura?- strutul nu este o specie pe cale de disparitie?- in toata lumea sunt cel putin 2.000.000 de struti?

Perusul nimfa

Este mai mare decat perusul ondulat, are o culoare cenusie, alburie sau combinatie dintre acestea, este mai rezistent decat perusul la boli, are nevoie de floarea-soarelui in alimentatie intr-o mai mare masura. Si acesta poate vorbi, iar dupa ce perechile sau format se reproduc relativ usor.

Micul Alexander

Este un papagal verde, albastru sau galben, cu ciocul rosu si cu un inel rosu la nivelul gatului. Pasare sociabila, necesita timp indelungat pentru imblanzire. Se poate adapta sa traiasca cu alti papagali sau alte pasari Dieta consta in seminte mari, in special de floarea-soarelui. Se reproduce mai greu in captivitate unde s-au obtinut variante de galben si albastru. In natura, din pacate, este prins in numar mare si vandut in pietele

orientale la preturi foarte mici. Rosella minunata si penant si albastra

Este un perus cu un colorit deosebit, ce consta in diverse combinatii de rosu, albastru, galben si indigo. Sunt niste pasari mai sensibile, vorbesc foarte rar, se reproduc dificil. Alimentatia este similara cu a perusului, cu o prevalenta asupra semintelor de floarea-soarelui, dar din cele care au un continut mai redus de ulei, neexistand riscul distrofiei grase a ficatului.

Agapornis

Pasarea dragostei - sunt niste papagali la care perechile se formeaza greu, dar se mentin toata viata. Cand au fost aduse doua exemplare care erau pereche pentru prima data in Anglia, a doua pasare a murit imediat dupa moartea primeia. De aici le-a ramas numele de inseparabilii. Sunt mai multe specii de Agapornis, si anume Personata, Fischer si Rozeicolis, pasari agresive fata de alte specii, cu un cioc foarte puternic, sectionand picioarele pasarilor din alte specii. Se reproduc usor, dar au pretentii la un cuib adanc si umed, in care e bine sa punem frunze si ramuri subtiri de salcie. Consuma mei si floarea-soarelui, precum si fructe.

Papagalul cenusiu African Jako

Este cel mai bun vorbitor dintre toti papagalii ,cu o culoare cenusie si coada rosie (Jako erithacus), coada visinie (Jako timneh) ,are o talie destul de mare, masculii fiind mai voluminosi si cu capul mai bombat. Pot ajunge la performante de peste 100 de cuvinte cunoscute pe care le rostesc in context. Aceasta demonstreaza inteligenta lor deosebita. Consuma numai seminte mari, precum si carne, oase, branzeturi sau galbenus de ou. Este mare consumator de arahide. O problema intalnita la toti papagalii, dar caracteristica acestei specii longevive (70 de ani) este pica, respectiv deplumarea in anumite zone ale corpului cu consumul portiunii medulare a penei. Aceasta isi are ca principala cauza plictiseala dar si dieta insuficienta.

Papagalul Ara

Cel mai scump dintre papagali, dar si cel mai mare, peste 10 specii, dintre care Ara hiacint, rosu- albastru si Ara ararauna sunt cele mai cautate. Se imblanzesc usor sunt foarte inteligenti, spectaculosi si consuma numai seminte mari, nuci si alune.

Pentru cititorii romani de toate varstele, cel mai celebru urs polar ramane Fram, Spre deosebire de nefericitul Fram, rudele sale din libertate sunt adevaratii stapani ai tinuturilor inghetate din zonele arctice. De altfel, exemplarele de la Polul Nord sunt mai mari decat oricare alte specii continentale, ursul alb fiind si cel mai mare mamifer carnivor care traieste pe pamant. Nevoit sa supravietuiasca pe banchize, pe gheata, ursul polar a trebuit sa reziste in unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai potrivnice medii de pe Terra: regiunea arctica a Cercului Polar. Si a reusit sa se adapteze aici, impotriva climei si a eschimosilor care l-au vanat fara incetare, pentru blana si carnea sa. Din acest motiv, in 1973, cinci tari, pe ale caror teritorii traiesc ursi polari, au colaborat la un proiect de lege pentru limitarea vanatorii, protectia habitatului si dezvoltarea studierii ursilor polari.

Singuratici de felul lor, ursii polari hoinaresc continuu, in cautarea hranei, putand parcurge zilnic chiar si peste 40 de kilometri. Totusi, ei nu parasesc decat rareori regiunea in care s-au nascut, revenind mereu in zonele lor preferate, unde calota glaciara intalneste Oceanul Inghetat si unde gheata se sparge - un loc foarte bun pentru vanatoare. In rest, traseele sunt mereu aceleasi: iarna, cand suprafata ghetii se extinde, se aventureaza spre sud, iar vara, cand zona inghetata se micsoreaza, revin in nord - cat mai aproape de pol. Daca este nevoie, ursii polari pot inota ore intregi, pentru a ajunge de pe un sloi pe altul, distante de ordinul a 100 de kilometri neparand sa ii sperie pe inotatorii cu blana alba.

Pinguinul face parte dintr-un gen de pasari acvatice palmipede (cu degetele picioarelor in forma de palma), cu ciocul lung si aripile scurte, servindu-i ca inotatoare.

Cu mersul lor leganat, pieptul alb si spatele negru, pinguinii arata ca niste pitici imbracati in camasi si costume. Traiesc in special in apropierea malurilor inghetate din insulele Antarcticii, Noii Zeelande sau in insula Galapagos, fiind aproape singurii locuitori ai acestor locuri unde temperaturile coboara pana la – 600 Celsius!

Sunt foarte bine adaptati la frig, datorita unui strat gros de 4 centimetri de grasime, sub penele dese si lungi care acopera corpul. Aripile scurte ii ajuta foarte mult la inot, pinguinii putandu-se deplasa cu viteze ce depasesc si 60 de kilometri la ora! Traiesc in colonii de sute sau chiar mii de familii, se recunosc si comunica prin strigate ascutite si sunt rareori atacati de dusmani, pe uscat sau in apa.

Cel mai mare dintre pinguini este pinguinul imperial, un nume pe masura lui: are o inaltime de 1,20 metri si o greutate de 20 - 45 kilograme. Penajul isi pastreaza aceleasi culori - alb pe burta si negru pe spate, in primii ani ai vietii. Ca adult, penele din jurul gatului pinguinului imperial devin galbene, apoi portocaliu-inchis, odata cu inaintarea in varsta.

Greutatea acestor pasari depinde in mod direct de temperatura. Astfel, cu cat este mai frig, cu atat pinguinii sunt mai mari, deoarece stratul de grasime si penele crescand - rezista astfel mai bine la frig.