ANDRE c. Franţei - Percheziţie domiciliară şi sechestru asupra documentelor unui cabinet de

avocaţi

Cauza ANDRE şi alţii împotriva Franţei (nr. 18603/03), hotărârea din 24 iulie 2008 [Secţia a

V-a]

În fapt

În sediile profesionale ale reclamanţilor avocaţi a fost efectuată o percheziţie domiciliară, de

către funcţionari ai administraţiei fiscale, în vederea descoperirii de elemente acuzatoare

împotriva unei societăţi cliente a cabinetului de avocaţi, împotriva căreia plana o bănuială

de fraudă fiscală. Operaţiunile au fost realizate de patru agenţi de impozite şi s-au

desfăşurat în prezenţa primului reclamant, al decanului Ordinului avocaţilor şi a unui ofiţer

de poliţie judiciară. Primul reclamant a primit cu această ocazie o copie a ordonanţei

tribunalului de mare instanţă, prin care se autoriza percheziţia, la cererea administraţiei

fiscale. Procesul-verbal de percheziţie, de sechestru şi de inventar a fost redactat şi semnat

de persoanele prezente. Au fost confiscate şaizeci şi şase de documente. Printre acestea,

note manuscrise şi un document care purta o menţiune manuscrisă, redactate de primul

reclamant, asupra cărora decanul a făcut în mod expres observaţia că erau documente

personale ale avocatului, şi din acest motiv se supuneau secretului profesional absolut,

neputând face obiectul unui sechestru. Primul reclamant a formulat rezerve cu privire la

desfăşurarea percheziţiei şi a prezentat, de altfel, anumite observaţii care au fost

consemnate în procesul-verbal. El a primit o copie a procesului-verbal, precum şi a

documentelor sechestrate. Reclamanţii au formulat recurs în casaţie. Ei au arătat în

principal, invocând secretul profesional şi dreptul la apărare, că piesele remise de un client

avocatului său, precum şi corespondenţa dintre aceştia, nu pot fi sechestrate, de vreme ce

percheziţia nu urmăreşte să stabilească dovada participării avocatului în cauză la

infracţiune. Ei mai critică şi lipsa, în ordonanţa de autorizare dată de preşedintele

tribunalului, a menţiunii exprese privitoare la prezenţa obligatorie a decanului ori a

delegatului acestuia la efectuarea operaţiunilor. Curtea de Casaţie a respins recursul

reclamanţilor.

În drept

Percheziţia operată la cabinetul reclamanţilor şi sechestrările efectuate reprezintă o

ingerinţă în exerciţiului drepturilor acestora la respectarea domiciliului. Această ingerinţă era

prevăzută de lege şi urmărea un scop legitim, adică pe acela al apărării ordinii publice şi al

prevenirii infracţiunilor. Cu toate acestea, percheziţiile şi sechestrele la un avocat aduc în

mod incontestabil atingere secretului profesional, care stă la baza relaţiei de încredere

existentă între avocat şi clientul acestuia şi care este corolarul dreptului pe care îl are

clientul unui avocat de a nu contribui la propria sa incriminare. Prin urmare, dacă dreptul

intern poate să prevadă posibilitatea percheziţiilor sau a inspecţiilor domiciliare la cabinetul

unui avocat, acestea trebuie să fie în mod imperativ însoţite de garanţii speciale.

Percheziţia domiciliară a fost însoţită de o garanţie specială de procedură, întrucât ea s-a

desfăşurat în prezenţa decanului Ordinului avocaţilor din care făceau parte reclamanţii.

Prezenţa şi observaţiile acestuia cu privire la apărarea secretului profesional, legat de

documentele supuse sechestrului au fost menţionate în procesul-verbal al operaţiunilor. în

schimb, în afară de absenţa judecătorului care autorizase percheziţia domiciliară, prezenţa

decanului şi contestaţiile exprese ale acestuia nu au fost de natură să împiedice

consultarea efectivă a tuturor documentelor cabinetului, precum şi sechestrul acestora. Cu

privire la sechestrul notelor manuscrise ale primului reclamant, este vorba despre

documente personale ale avocatului, supuse secretului profesional. De altfel, autorizaţia de

percheziţie domiciliară era redactată în termeni vagi, decizia limitându-se să ordone a se

proceda la percheziţiile şi la sechestrele necesare pentru căutarea dovezii acţiunilor în

anumite locuri în care se presupunea că se află documente şi suporturi informatice

referitoare la frauda prezumată, în mod special la domiciliul profesional al reclamanţilor. Din

acest motiv, funcţionarilor şi ofiţerilor de poliţie judiciară le-au fost extinse puterile.

Percheziţia domiciliară în litigiu avea ca scop descoperirea la reclamanţi, numai în calitatea

acestora de avocaţi ai societăţii bănuite de fraudă, a documentelor susceptibile a stabili

frauda prezumată a acesteia şi de a le utiliza în acuzaţia împotriva sa. în niciun moment

reclamanţii nu au fost acuzaţi sau bănuiţi că ar fi comis o infracţiune sau că ar fi participat la

o fraudă comisă de clienta lor. Astfel, în cadrul unui control fiscal al unei societăţi cliente a

reclamanţilor, administraţia i-a vizat pe aceştia din urmă pentru singurul motiv că avea

dificultăţi, pe de o parte, în efectuarea amintitului control fiscal şi, pe de altă parte, în

găsirea de documente contabile ori juridice de natură a confirma bănuielile de fraudă, care

planau

asupra societăţii cliente. în această împrejurare, percheziţia domiciliară şi sechestrele

efectuate la domiciliul reclamanţilor erau disproporţionate în raport cu scopul urmărit.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Art. 41 - 5.000 euro pentru prejudiciu moral.