ANATOMIA SINUSURILOR PARANAZALESINUSURILE PARANAZALE(SINUS PARANASALES)

Sinusurile paranazale sunt patru perechi de compartimente pneumatice situate in jurul foselor nazale, cu care comunica prin orificii speciale. Aceste cavitati pline cu aer micsoreaza greutatea scheletului corpului, marind in acelasi timp rezistenta acestuia; totodata au rol de izolatori termici si de rezonatori ai sunetelor.La nastere sinusurile sunt prezente, cu exceptia celui frontal. Dezvoltarea si cresterea sinusurilor se termina impreuna cu cea a scheletului capului in timp ce sinusul maxilar se dezvolta la maximum odata cu aparitia dentitiei permanente.Sinusurile sunt captusite de o mucoasa care se prelungeste cu mucoasa din cavitatile nazale. Din acest motiv sinusurile sunt cointeresate in procesele inflamatorii nazale (sinuzitele). Tunica mucoasa a sinusurilor contine putine vase sangvine si glande si captuseste peretii ososi ai sinusurilor.Sinusul maxilar (Sinus maxillaris) sau antrul Highmore, este cel mai voluminos. Are forma unei piramide cu trei fete, situat in corpul maxilei; prezinta si acesta o baza, un varf si trei pereti.Baza este orientata medial, spre cavitatea nazala; pe ea se gaseste orificiul de deschidere al sinusului, hiatul maxilar (Hiatus maxillaris). Acesta este situat langa tavanul sinusului; are in consecinta o pozitie dezavantajoasa pentru drenarea spontana a secretiilor din sinus, cu atat mai mult cu cat podeaua sinusului se gaseste sub nivelul planseului cavitatii nazale. Pe de alta parte, orificiul sinusului frontal se deschide deasupra hiatului maxilar, in infundibilul meatului mijlociu, iar eventualele secretii din sinusul frontal se scurg in acest caz spre orificiul sinusului maxilar. Aceste particularitati anatomice explica frecventa sinuzitelor maxilare.Varful sinusului poate trimite prelungiri in osul zigomatic al maxilei.Peretele superior al sinusului este subtire; raspunde planseului orbitei si manunchiului vasculonervos suborbital de la acest nivel. Raportul cu orbita explica posibilitatea complicatiilor oculo-orbitale in caz de sinuzita maxilara.Peretele anterior al sinusului raspunde fosei canine.Peretele posterior raspunde fosei infratemporale si fosei pterigopalatine.Regiunea cea mai decliva a sinusului maxilar, podeaua, corespunde premolarului II si molarilor I si II. Astfel trebuie sa se tina seama ca in timpul extractiilor dentare lama despartitoare (dintre alveolele dentare si podeaua sinusului) care este subtire sau radacina dintelui pot fi rupte si angajate in sinus, determinand sinuzita maxilara.Sinusul frontal (sinus frontalis) este o cavitate piramidala cu trei pereti, o baza si un varf. Este situat in grosimea osului frontal, la nivelul gabelei si lateral de ea. Sinusurile frontale se formeaza prin indepartarea lamei compacte anterioare de lama posterioara a solzului. Cele doua sinusuri frontale sunt despartite printr-un sept (Septum sinuum frontalium) deviat din planul medio-sagital; ca urmare, cele doua sinusuri sunt inegale si asimetrice. Marimea lor variaza mult: unele sunt cat un bob de mazare, altele in schimb se pot intinde lateral pana la procesul zigomatic al frontalului.Baza priveste in jos in directia orbito-nazala; aici se gaseste un orificiu care se continua cu canalul nazofrontal (ce se termina la nivelul infundibulului meatului mijlociu). Drenarea spontana a secretiilor din sinusul frontal este favorizata de directia descendenta a canalului nazofrontal. Totusi, mucoasa inflamata poate creea uneori obstacole ce impiedica evacuarea acestor secretii. In aceste cazuri se recurge la cateterismul canalului nazofrontal.Varful sinusului este indreptat in sus si situat la locul de unire a celor doua lame compacte (anterioara si posterioara) ale solzului frontal.Peretele medial este reprezentat de septul osos si este comun celor doua sinusuri frontale.Peretele anterior, format de lama compacta anterioara, este mai gros decat cel posterior. Aici se intervine chirurgical in cazul in care cateterismul canalului nazofrontal nu da rezultate.Peretele posterior, format de lama compacta posterioara, este subtire (de circa 1 mm).Sinusul etmoidal (Sinus ethmoidalis) este format de fiecare parte din 6-10 cavitati neregulate, numite celule etmoidale, incluse in labirintul etmoidal.Labirintul etmoidal intra in raport: medial cu fosa nazala, lateral cu orbita, in sus cu sinusul frontal si craniul neural, in jos cu sinusul maxilar, posterior cu sinusul sfenoidal. O parte din celulele etmoidale sunt completate de oasele vecine. Raporturile labirintului explica multiplele posibilitati de propagare a sinuzitelor etmoidale.Celulele etmoidale se impart in trei grupuri: anterioare, mijlocii (care se deschid in meatul mijlociu) si posterioare (care se deschid in meatul superior al fosei nazale).Sinusul sfenoidal (Sinus sphenoidalis) este o cavitate neregulat cuboidala, situat in corpul osului sphenoid. Este impartit in doua jumatati asimetrice de un sept.Cele mai importante raporturi ale sinusului sfenoidal sunt: in sus cu glanda hipofiza, chiasma optica si cu encefalul; lateral cu sinusul cavernos (strabatut de artera carotida interna, nervul oculomotor, nervul trohlear, nervul oftalmic, nervul abducens si filete simpatico); anterior cu celulele etmoidale posterioare si cu recesul sfenoetmoidal al fosei nazale.Sinusul sfenoidal se deschide in reasul sfenoetmoidal printr-un orificiu: Apertura sinus sphenoidalis. In pofida raporturilor de vecinatate, complicatiile sinuzitelor sfenoidale ca meningoencefalita, nevrita optica, tromboza sinusului cavernos etc. sunt rare, data fiind terapeutica moderna.Explorarea sinusurilor paranazale se face de obicei radiologic. Explorarea sinusului maxilar se poate face si prin punctie. In sinuzitele purulente sau polipoase se fac interventii chirurgicale asupra sinusului maxilar, frontal si asupra labirintului etmoidal.