ANALIZA CONCEPTULUI DE ECOTURISM

6.4.1. SCURT ISTORIC 

Ecoturismul a existat dintotdeauna, adică de când a apărut turismul, dar nu a fost conştientizat. Poate s-a manifestat, pentru început, încă din secolul XIX prin Parcul Yellowstone creat în SUA, având ca scop protecţia mediului natural înconjurător (“environmentul”). O primă structurare conceptuală a ecoturismului poate fi luată în calcul în anii din jurul lui 1970 prin anumite forme asociative care au început să apară, ca şi prin mişcările contestatare faţă de societatea de consum (ex. hippie). Budowski se pare că a inventat noţiunea de ecoturism, ca o opoziţie între turismul de masă şi turismul respectuos faţă de natură, care să nu mai fie distructiv, ci constructiv (Devellis E.,2006). În prezent, ecoturismul a devenit o activitate economică, ce are mai multe sinonime, mai mult sau mai puţin identice: turismul verde, turismul solidar, turismul echitabil, turismul responsabil, turismul durabil ş.a., turism care în principiu se practică în arii protejate (exemplu de zone Natura 2000).

6.4.2. ECOTURISMUL ŞI MEDIUL

În turismul de aventură şi cel natural sau în cel solidar, precum şi în ecoturism, natura este în centrul atenţiei, iar toate aceste forme de turism sunt orientate spre natură. O diferenţă majoră între turismul în natură şi turismul de aventură constă în faptul că un aventurier caută emoţii puternice şi nu îi este teamă de situaţii periculoase, în timp ce un turist în natură este mulţumit cu peisajul deosebit (Pihlstrom, 1993). Diferenţa dintre ecoturism, pe de o parte, şi celelalte, pe de altă parte, este aceea că ecoturismul prin definiţie are o structură mulată pe dimensiunea sustenabilă şi pe abordarea cu focalizări multiple. Toţi actorii implicaţi în ecoturism, dar şi mediul înconjurător, trebuie să beneficieze de această activitate turistică pe termen lung.

Pentru a înţelege corect conceptul de ecoturism şi a fi în concordanţă cu definiţia centrată pe complexitatea şi ideea centrală comună, considerăm că este oportun de a pleca în analiza conţinutului conceptului de ecoturism de la câteva aspecte esenţiale descrise de ecologie (tabelul 2).

Structura arealului ecoturistic în funcţie de tipurile de ecosisteme

Tabelul 2

Nr.Crt.

Categoria de peisaj teritorial

Componente ale peisajului

Areal şi obiective turistice de vizitat

1 Zone umede(inclusiv ariile

protejate)

- ape curgătoare - locuri de plimbare, pescuit 636w2221g

- delta - locuri de plimbare, pescuit 636w2221g

- zona litorală - locuri de plimbare, pescuit 636w2221g

- lacuri - locuri de plimbare, pescuit 636w2221g

2 Zone subterane - peşteri - circuite speologice3 Zone terestre

- ecosisteme naturale

(inclusiv ariile protejate)

- tundra - drumeţii, circuite specifice- muntele - ecoturism montan- pădurile - silvo-turism- stepele - drumeţii, circuite specifice

- savanele - drumeţii, circuite specifice- deşerturile - drumeţii, circuite specifice

4 Zone terestre - spaţiul rural - turism rural

- ecosisteme amenajate

(conţin anumite grade de practicare a ecoturismului)

- spaţiul agro-silvic

- ferme agrozootehnice- crescătorii pentru vânat

- unităţi şi rezervaţii cinegetice- parcuri de vânătoare

- spaţiul acvatic - culturi de alge, creveţi, stridii etc.- rezervaţii şi locuri de pescuit

- spaţiul urban - circuite specifice (nu ecoturism)

Din datele prezentate în tabelul 2 constatăm că în realitate putem vorbi despre grade diferite de efectuare a ecoturismului, care sunt influenţate de numeroşi factori. Legat de această problemă este sistemul de certificare în ecoturism, de asemenea în plină dezbatere internaţională, dar care nu face obiectul prezentei lucrări.

Ceea ce ne interesează însă este, ca în baza tabelului 2 să putem analiza locul ecoturismului în spectrul larg al turismului sustenabil.

6.4.3. PRINCIPIILE ŞI DIMENSIUNILE ECOTURISMULUI

În primul rând putem constata o serie de trăsături comune la nivel mondial ale ecoturismului (Duclos, E., 2006), regăsit în toate tipurile de areal şi în ceea ce-i priveşte pe toţi actorii turistici, dimensiuni care îl poate duce spre un turism complet (tabelul 3).

Trăsături comune ale ecoturismului

Tabelul 3

Nr.Crt.

Categoria Descrierea

1 Dimensiunea de mediu prin ecoturism Natura este consumată în mod diferit în funcţie de informaţi, protecţie şi respect faţă de mediu

2 Dimensiunea educativă prin ecoturism educaţia se poate face pe mai multe direcţii: pentru turişti, pentru populaţiile locale şi pentru

actorii spaţiului rural

3 Dimensiunea economică prin ecoturism se ajută dezvoltarea locală, cu beneficii pentru populaţia locală: crearea de bogăţie şi de

bunăstare locală

4 Dimensiunea culturală descoperirea şi punerea în valoare a culturii locale, a tradiţiilor specifice societăţii locale

5 Dimensiunea de sustenabilitate

se respectă natura, resursele energetice, resursele umane locale etc, ceea ce face posibilă construcţia pe

termen mediu şi lung

Legat de dimensiunea de sustenabilitate, care probabil este fundamentală pentru ecoturism, sunt necesare o serie de precizări.

Importanţa realizării unui echilibru între dezvoltarea economică şi conservarea mediului a fost accentuată în faza iniţială de dezvoltare a ecoturismului (Grenier et al., 1993; Shanklin, 1993). Importanţa unui echilibru între diferitele interese poate fi regăsită în multe linii directoare care privesc dezvoltarea unui turism sustenabil (D’Amore, 1992). Abordarea echilibrului a fost pusă în discuţie de Hunter (1995, 1997), care consideră că dezvoltarea sustenabilă a turismului nu este întotdeauna în concordanţă cu dezvoltarea sustenabilă într-un context mai larg şi consideră că un echilibru este adesea un negoţ. Hunter susţine (1997, p.864) că turismul sustenabil ar trebui să fie privit ca o paradigmă care se poate adapta şi precizează că cercetarea în turismul sustenabil ar beneficia de o analiză mai profundă a literaturii de dezvoltare sustenabile mai largi. Principiile pentru dezvoltarea sustenabilă, prezentate în tabelul 4, constituie azi baza pe care o folosesc cercetătorii când dezvoltă principii pentru ecoturism (Kjessel şi Larsson, 1993).

PRINCIPIILE DEZVOLTĂRII SUSTENABILE

PE CARE AR TREBUI SĂ LE ADOPTE ECOTURISMUL

Tabelul 4

Nr.Crt.

Principii ale ecoturismului, ca turism sustenabil

1 Ecoturismul ar trebui să fie neconsumativ 2 Mediul influenţează comportamentul actorilor implicaţi în turism3 Situaţia locală influenţează dezvoltarea4 Planificarea pe termen lung trebuie să fie un punct central5 Ecoturismul trebuie să sprijine economia locală6 Ecoturismul trebuie să sprijine dezvoltarea locală7 Ecoturismul trebuie să fie dinamic8 Aspectele morale şi etice trebuie luate în considerare9 Nevoile vizitatorilor trebuie avute în vedere

10 Ecoturismul ar trebui să fie o experienţă a zonelor autentice11 Ecoturismul ar trebui să fie educativ12 Ecoturismul nu trebuie să distrugă alte industrii

O analiză a principiilor prezentate în Tabelul 4 indică faptul că ecoturismul este o formă de turism care nu depăşeşte capacitatea de dezvoltare a unei zone, iar, pe de altă parte, contribuie la dezvoltarea sustenabilă şi la conservare. Ecoturismul trebuie să fie neconsumativ, iar nivelul şi scopul ecoturismului este determinat de fragilitatea mediului (natură, cultură, aspecte sociale). Economia locală trebuie sprijinită şi trebuie avută în vedere o perspectivă pe termen lung. In acest context industria turismului trebuie să sprijine dezvoltarea sustenabilă şi ar trebui adoptată o abordare de management etic, dinamic (Malloy şi Fennell, 1998) de către toţi actorii locali implicaţi în ecoturism : Turişti, Tour-operatori, Organizaţii de turism, Autorităţi, Localnici, Natura, Asociaţii pentru mediu, Media, Sindicate/politicieni, Planificatori, Universităţi şi alte instituţii din educaţie, Instituţii financiare.

Definiţiile prezentate în această lucrare arată că ecoturismul trebuie să sprijine dezvoltarea locală, iar ecoturiştii trebuie să se comporte într-un mod nedistructiv. Întrebarea centrală se pune cu privire la actorii care trebuie să coopereze şi relaţiile care sunt esenţiale în aceste colaborări. Moore şi Carter (1993) accentuează coordonarea dintre doi actori, manageri de resurse şi tour operatori.

Următoarele grupuri de actori trebuie să coopereze: turiştii, companiile de turism (industria turismului), autorităţile şi localnicii. Ideea că există patru grupe principale de actori care trebuie să coopereze poate fi regăsită în pentagonul magic al dezvoltării sustenabile prezentat de Muller (Finnish Tourist Board, 1995) şi în cadrul conceptual integrat pentru fenomenele de ecoturism dezvoltate de Hvenegaard (1994).

Pe de altă parte, în conceptul de ecoturism importanţa clienţilor, şi anume turiştii, nu trebuie uitată, ci inclusă într-o abordare echilibrată. Ecoturiştilor trebuie să li se ofere zone autentice şi posibilităţi de implicare de a fi activi, de a învăţa. Toţi actorii ar trebui să beneficieze de pe urma unei dezvoltări a ecoturismului, cel puţin pe termen lung, iar o staţiune ecoturistică trebuie să fie considerată ca parte a unui context mai larg. Aşadar, nu este suficient să ne orientăm doar spre staţiune, ci trebuie să includem în planurile de dezvoltare şi împrejurimile, aşa cum Ayala (1996) propune un master plan ‘staţiune-plus’.

6.4.4. ELEMENTE DE DEZVOLTARE A ECOTURISMULUI

Ecoturismul este o formă sustenabilă şi specifică de turism. Turismul sustenabil, după cum s-a mai arătat, constă în principii la care ar trebui să se adapteze toate formele de turism. Importanţa de a lua în considerare caracteristicile unice ale unei zone turistice în momentul în care se dezvoltă turismul sustenabil este accentuată de Hunter (1997) în prezentarea paradigmei care se poate adapta, ca de exemplu în privinţa ecoturismului.

Dezvoltarea ecoturismului este o stare, un rezultat al dezvoltării sustenabile a turismului, care urmează următoarele principii: (a) ar trebui să existe focalizare pe beneficiile economice pe termen lung; (b) dezvoltarea ar trebui să fie sensibilă la nevoile şi aspiraţiile populaţiei gazdă; (c) ecoturismul ar trebui practicat pe o scară care să respecte caracterul zonei; (d) ar trebui să existe o recunoaştere a valorii intrinsece a mediului; şi (e) ar trebui să existe o focalizare asupra echilibrului dintre aspectele ecologice şi economice (Owen et al., 1993).

Numărul actorilor implicaţi în dezvoltarea turismului variază de o zonă la alta. Toate părţile implicate în ecoturism trebuie să coopereze, să se concentreze pe sustenabilitate (Hunter, 1995) şi să accentueze dimensiunea educaţională (Ceballos – Lascurain, 1993a). Ecoturistul a trebuit să accepte standardul oferit de staţiune, să se adapteze la tradiţiile locale şi să fie dornic să înveţe şi să se supună restricţiilor . O strategie „win-win-win” trebuie să fie acceptată de actorii din zona turistică (Elkington, 1994). În dezvoltarea ecoturismului, mediul, companiile şi turiştii trebuie să beneficieze de pe urma acestei activităţi, dar fără să se uite de comunitatea gazdă, care trebuie implicată de la începutul procesului. Ecoturistul nu ar trebui să intervină în dezvoltarea naturală şi să exploateze resursele.

6.4.4.1. DEZVOLTAREA ECOTURISMULUI PRIN ELEMENTE DE

MANAGEMENT OPERAŢIONAL

Din perspectivă operaţională dezvoltarea ecoturismului presupune o serie de aspecte dintre care le enumerăm pe cele mai importante: (a) considerarea resurselor de afaceri (sisteme de finanţare, planuri de afaceri etc.); (b) asigurarea informaţiei ecoturistice (prin pagini pe internet, prin material bibliografic explicativ şi ilustrativ, prin ghizi profesionişti etc); (c) realizarea de structuri instituţionale ecoturistice şi de educaţie în ecoturism (centre de ecoturism, asociaţii de ecoturism, ecohoteluri, ecopensiuni, ecolocalităţi, ecoturişti, ecocetăţeni localnici etc.)

O sinteză a modului de dezvoltare a ecoturismului şi de principii de management aplicate în diverse ţări este prezentată în tabelul 5.

ASPECTELE ESENŢIALE ALE DEZVOLTĂRII ECOTURISMULUI,

CU SPECIFICUL SĂU ÎN DIFERITE ŢĂRI ALE LUMII

Tabelul 5

Nr.Crt.

Ţara Caracteristici ale managementului operaţional Autorul

1 Brazilia Ecoturismul în Bazinul Amazon se caracterizează prin „cooperarea dintre IBAMA, EMAMTUR,

EMBRATUR, FVA, alte agenţii guvernamentale şi ONG-uri şi sectorul comercial este esenţială”.

IBAMA = Brazilian Institute for Environment and Renewable Natural Resources , EMAMTUR = The

Wallace şi Pierce (1996, p.870)

state of Amazonas Tourist Board, FVA = Fundacao Vitoria Amazonica (Wallace şi Pierec, 1996). Studiile de caz sprijină ideea unei colaborări

strânse între diferiţi actori. 2 Slovenia Dezvoltarea turismului rural în satele slovene are

nevoie de implicarea actorilor de la nivel naţional şi local.

Koskak (1998)

3 Ţara Galilor Pentru dezvoltarea turismului sustenabil este importantă prezenţa unui oficiu turistic activ.

Owen et al. (1993)

4 Mexic Un proiect de dezvoltare a turismului sustenabil trebuie condus la nivel de comunitate, iar

importanţa participării rezidenţilor a fost identificată în momentul studierii dezvoltării ecoturismului în

Punta Lagu

Long (1993)

5 Australia Ideea unui proiect de dezvoltare a turismului sustenabil este sprijinită de studiile efectuate la Cape Byron Headland Reserve, în New South

Wales,

Brown şi Essex (1997),

6 Finlanda La începutul anilor 1990 ecoturismul nu a fost acceptat, deoarece a fost privit ca fiind turism în

natură şi a fost considerat în special la nivel operaţional; apoi că ecoturismul distruge zonele pe care le vizitează turiştii (CTF, 1993) din cauza lipsei zonelor potrivite pentru ecoturism; se consideră că „turismul în zone naturale” ar trebui dezvoltat; dacă ecoturismul este turism în zone netulburate fără a

lua în considerare consecinţele, atunci turismul sustenabil este un concept mai potrivit, legat de: consumul de apă şi energie, probleme legate de

îndepărtarea deşeurilor, precum şi asupra importanţei actorilor bine informaţi de pe piaţa

turistică şi asupra unui management bine organizat. Un studiu complementar a fost realizat în

1996 prin studierea modului în care ISO 14001 (Standarde Internaţionale pentru Managementul

Mediului) şi EMAS (Schema ECO-Management şi de Audit) ar putea fi implementate în diferite

companii de turism finlandeze

Ceballos-Lascurain (1987),

(Katila, 1993), (Pihlstrom et al., 1995), (Hemmi, 1995), Lampen

(1994), Hentinen (1993) şi Seppala (1993), (Pihlstrom

ez al., 1997). (Borg et al.,

1997).

7 Franţa, Belgia şi Portugalia

Ecoturismul s-a dezvoltat pe ambele direcţii, spre Natură şi spre Economic; sunt multe nuanţe de exprimare a ecoturismului, creativitate şi diversitate mare; sistem de organizare dezvoltat, dar mai puţin unitar; bună conlucrare între actorii locali; sistemul de educaţie în ecoturism bine dezvoltat.

Proiect Grundvig 2

06-G2-168,

2006-20088 Romania Potenţial foarte mare pentru ecoturism atât în ariile

protejate, cât şi în alte zone naturale sau în spaţiul rural; biodiversitatea (flora şi mai ales fauna) mult peste media europeană (Munţii Carpaţi, Delta Dunării etc.); sistem de organizare mai puţin unitar, dar cu noi structuri instituţionale; dezvoltarea actuală a ecoturismului mai mult spre natură şi mai puţin spre economic; slabă conlucrare între actorii locali; reforme în sistemul de educaţie în ecoturism.

Proiect Grundvig 2

06-G2-168,

2006-2008

După cum se poate constata din tabelul 5, interesul în dezvoltarea ecoturismului a crescut în multe ţări în ultimul deceniu şi aproape toate cercetările s-au concentrat pe partea de servicii şi pe dezvoltarea staţiunilor în concordanţă cu principiul dezvoltării sustenabile (Ayala, 1996; Burch, 1997, Gruia, 2006). O staţiune ecoturistă fără turişti nu

poate fi sustenabilă. Astfel, o cercetare mai profundă ar fi binevenită, situaţiile foarte diferite de la o ţară la alta sau de la o regiune la alta în cadrul fiecărei ţări.

O problemă centrală încă nerezolvată se referă la numărul de turişti dispuşi să plătească excursii care sunt “mai sustenabile” decât turismul în masă. Deşi mediul înconjurător este un punct central, trebuie să reţinem faptul că şi acest tip de turism trebuie să se bazeze pe activităţi profitabile, iar turiştii trebuie să aibă posibilitatea să se bucure de sejurul lor (D’Ayala, 1995; Giannechini, 1993). Legat de această remarcă, o altă problemă importantă nerezolvată face referire la cât confort au nevoie turiştii. Sunt ei dispuşi să plătească un preţ mai mare pentru standarde mai joase, şi anume pentru o realitatea mai autentică? Aici este problema de educaţie ecoturistică, pe de o parte, şi se face legătura dintre management şi marketingul ecoturistic, pe de altă parte.

6.4.4.2. DEZVOLTAREA ECOTURISMULUI PRIN ELEMENTE DE MARKETING

Segmentul de turism cu creşterea cea mai mare este turismul orientat spre natură, care include ecoturismul (Ceballos-Lascurain, 1993b). Piaţa turistică devine mai „verde” şi tot mai mulţi turişti iau în considerare aspectele ecologice ale staţiunilor atunci când se decid să plece în vacanţă (Oficiul Turistic Finlandez, 1995). Un studiu privind hotelurile finlandeze de pildă, arată că aproape toate hotelurile introduc politici de management ecologice (verzi). Dezvoltarea este înceată dar se îndreaptă spre direcţia potrivită. Tour-operatorii sunt mai pasivi. Ei aşteaptă ca piaţa să fie activă şi ca turiştii să ceară alternative sustenabile (Bjork, 1996).

Interpretarea diversă a ecoturismului obstrucţionează dezvoltarea sa şi procesele de marketing. Marketing înseamnă „a oferi şi a ţine promisiuni”. (Bitner, 1995) şi Wight (1993) arată cât de important este să foloseşti conceptul potrivit în marketing. A vinde ecoturismul consumatorilor nu ar trebui să cauzeze probleme din cauza nivelului scăzut de cunoştinţe pe care ei le au în ceea ce priveşte ecoturismul. A vinde ecoturismul turiştilor străini poate fi mai solicitant. De exemplu, turiştii germani au o mai bună cunoaştere în ceea ce priveşte ecoturimul (Hentinen, 1993) şi există riscul de a realiza un marketing înşelător datorită punctelor de vedere diverse în rândul companiilor de turism cu privire la ecoturism (Bjork 1996). De exemplu, promisiunea că o anumită staţiunea este o „ecostaţiune”, dacă nu este ţinută, adică realitatea nu corespunde cu aşteptările, rezultatul va fi acela de a avea turişti nemulţumiţi, nesatisfăcuţi.

Ecoturismul are, după cum s-a discutat, un accent puternic pe dimensiunea ecologică şi de aceea este important ca marketingul ecoturistic să fie privit din perspectiva cererii, care include cererea de Natură. Astfel, ecoturismul nu poate fi dezvoltat şi gestionat pentru a sprijini o dezvoltare sustenabilă, dacă nu pune accent şi pe turişti şi pe comportamentul acestora (Hunter, 1995). Este esenţial să înţelegem cum interpretează turiştii conceptul de ecoturism din perspectiva de marketing. Ecoturimul este solicitant şi scump, iar riscul de a avea turişti nesatisfăcuţi este mare datorită interpretării diverse a conceptului de ecoturism. Între teorie şi practică poate fi o mare distanţă, fiind necesar ca teoria să fie ajustată la complexitatea şi diversitatea realităţii. Acest lucru este posibil după ce este stabilită o bază teoretică solidă, inclusiv privind definirea clară a ecoturismului şi încadrarea precisă în turismul sustenabil.

Dintr-o perspectivă a marketingului, este estenţial ca un produs să fie vândut corect (Wight, 1994). Marketingul în turism este marketing de imagine, iar cu atât mai mult în ecoturism importanţa promisiunilor trebuie accentuată şi respectată (Ryan, 1991). Trebuie precizat faptul că turiştii conturează imagini mentale şi aşteptări în privinţa ecoturismului, în parte şi datorită marketingului. Contează foarte mult mesajul pe care o companie turistică se decidă să-l folosească când îşi vinde produsul.

Dezvoltarea proiectelor în turism şi a programelor de marketing pot fi detsul de lente. Natura este o resursă pe care o regăsim în toate ţările. Pentru a putea concura cu succes totul depinde de calitatea şi de ritmul de dezvoltare. Se observă ţări cu o dezvoltare destul de lentă, pentru care este dificilă concurenţa cu ţări ca Irlanda, Rusia şi Canada într-o perspectivă mai largă. Canada are spre exemplu un program de ecoturism bine dezvoltat, Irlanda are resurse naturale unice, iar Rusia are un potenţial de dezvoltare uriaş (Bowes, 1993; Suomen Iuonto, 1996). Pentru a fi competitiv este nevoie de definiţii stricte pentru diferitele forme de turism din care se pot dezvolta principii, linii directoare şi reglementări adecvate (Wallace şi Pierce, 1996), precum şi un mediu de afaceri care să intensifice cooperarea şi dezvoltarea de pachete de ecoturism complete, de interes atât pentru turiştii locali cât şi pentru cei străini.

X

X x

Rezumând conceptele analizate în acest capitol, menţionăm că turismul sustenabil reprezintă organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de agrement, de recreare sau în alte scopuri şi cu activităţile conexe, care vor ţine cont de impactul asupra mediului şi de susţinerea pe care o poate da acesta activităţilor produsului turistic respectiv, pentru a menţine viabilitatea în arealul respectiv, pe o perioadă nedefinită de timp.

Ecoturismul reprezintă activitatea prin care industria turistică, turiştii, autorităţile şi localnicii cooperează pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii în zone autentice, pentru a admira bogăţia ecologică, pentru a studia, pentru a înţelege şi a se bucura de Natură şi de diversitatea culturală într-o manieră care nu exploatează resursele şi care va ţine cont de impactul asupra mediului şi de susţinerea pe care o poate da acesta activităţilor produsului turistic, pentru a menţine viabilitatea în arealul respectiv, pe o perioadă nedefinită de timp.

Ecoturismul are o serie de însuşiri specifice care îl diferenţează în cadrul turismului sustenabil, şi anume se desfăşoară cât mai aproape de natura necontaminată şi nemodificată de acţiunea omului, în special în ariile protejate, contribuie atât la conservarea naturii cât şi la dezvoltarea sustenabilă (durabilă) locală, infrastructura se dezvoltă ţinând seama de valorile tradiţionale şi de principiile ecologiei.