http://ionpaun.wordpress.com/2012/01/25/opinia-antropologilor-americani-despre-romani/

Opinia antropologilor americani despre români!Posted on ianuarie 25, 2012 by ionpaun

     

 

1 Vote

După doi ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, la 12 decembrie 1941, România este presată

de Germania să declare război Statelor Unite ale Americii. Deşi americanii au răspuns abia în iunie 1942, în

aceste 6 luni ei s-au interesat de comportamentul şi obiceiurile românilor. Aşa se face că agenţia

guvernamentală însărcinată cu propaganda (Office of War Information) o angajează pe antropologul Ruth

Benedict să scrie un studiu despre cultura şi comportamentul românilor.

Fără a veni să viziteze România, Ruth Benedict, unul din cei mai mari antropologi ai tuturor timpurilor, elevă a

lui Franz Boas (supranumit şi “părintele antropologiei”), scrie un studiu ştiinţific pe baza unor interviuri cu

personalităţi româneşti, studiu pe care îl va finaliza în noiembrie 1943.

În cele 65 de pagini în care a scris despre români, Benedict a trebuit să prezinte comportamentul şi atitudinea

pe care aceştia o au în privinţa războiului. De asemenea, guvernul american dorea să ştie modul în care ar

putea face propagandă contra trupelor inamice, dar şi felul în care ar putea îmbunătăţi legătura dintre trupele

americane şi populaţia civilă aliată sau inamică.

Lucrarea începe cu o scurtă trecere în revistă a istoriei românilor. Autoarea spune că, deşi din cele mai vechi

timpuri populaţiile de pe teritoriul actualei Românii au fost exploatate pe rând, mai întâi de Imperiul Roman,

apoi de cel Otoman, forţaţi la muncă agricolă de grecii care au primit pământ de la stat şi cuceriţi de Imperiul

Habsburgic, românii au reuşit să îşi creeze o identitate istorică naţională.

Trecând apoi în contemporaneitate, studiul susţine că românii sunt, în primul rând, preocupaţi de crearea

imaginii de sine şi analizează modul în care aceştia concep formarea unei identităţi în contextul social.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5106/9091109/7/rum-nien.jpg

Pentru că timpul era scurt, autoarea s-a bazat pe analizarea unor proverbe din cultura română, care să

reliefeze modul în care românii concep dezvoltarea personală.

Conform concluziilor cercetătoarei, românii se bucurau din plin de viaţă, iar oportunismul şi agresivitatea erau

considerate “arme” pe care orice individ le putea utiliza împotriva celor care îi îngrădeau fericirea.

Românii erau prezentaţi ca având o dorinţă arzătoare de a se îmbogăţi cu orice chip şi prin mijloace

cât mai simple. Pasiunea lor pentru jocurilor de noroc, o potenţială sursă de îmbogăţire, este consemnată şi ea

de către antropolog.

Omul din România era văzut drept un individ impulsiv şi violent, dar care se simţea vinovat atunci când

experimenta plăceri şi se pedepsea pentru acest lucru.

Practicile bisericeşti şi mai ales spovedania sunt mult mai puţin apreciate decât vechile credinţe populare,

practicate în zonele rurale. Autoarea consemnează că religia practicată în România nu respectă canoanele

creştine, căci preoţii sfătuiesc mamele să îşi trimită băieţii la bordel pentru a-şi potoli ispitele.

În aceeaşi direcţie, Benedict a urmărit şi educaţia sexuală la români şi a semnalat faptul că “băieţii, atât la sate

cât şi la oraşe, fac întreceri care e mai tare între cei de

aceeaşi vârstă”.

Cea de-a doua preocupare a românilor, după dezvoltarea personală şi implicit îmbogăţirea, era reprezentat de

îndeplinirea obligaţiilor familiale. Solidaritatea socială avea un nivel scăzut şi, prin urmare, nu putea fi vazută ca

o povară, dar nici ca un ajutor real.

Bazându-se pe interpretarea unor proverbe precum “Capul plecat sabia nu-l taie” sau “Sărută mâna pe care nu

o poţi muşca”, antropologul afirmă că românii trăiesc într-o societate în care a săruta mâina superiorului este o

practică comună, ei fiind umili şi supuşi.

Nici onoarea nu are o valoare prea mare, concluzionează autoarea în urma analizării unor zicale precum

“Onoarea nu ţine de foame”.

Benedict nu trece cu vederea nici evenimentele care sărbătoresc riturile de trecere, precum nunţile şi

înmormântările. Ea observă că oamenii de aici văd aceste evenimente ca motive de mândrie, iar studiul

remarcă cum mii de păsări sunt făcute să cânte la nunţile şi înmormântările românilor. Mai mult, oamenii din

România înţeleg nunţile ca pe nişte evenimente unde mirii sunt trataţi ca împăraţi şi împărătese.

Mândria, înţeleasă în acest fel, era considerată o valoare naţională. Chiar şi nunta era un prilej prin care părinţii

mirilor îşi arătau statutul. Ceea ce i se pare bizar lui Benedict este faptul că zestrea fetei era anunţată public şi

în detaliu.

Astfel, Benedict face o comparaţie între obiceiurile de nuntă ale americanilor şi cele româneşti. Ea spune că

românii dau ca zestre mult prea multe bunuri, comparativ cu americanii. Atunci când tinerele cupluri americane

formau o familie, primeau în dar, de la părinţi, doar o casă, urmând ca restul să obţină ei prin propriile forţe.

La români, afirmă autoarea, bărbatul îşi alegea întodeauna o femeie frumoasă la trup, dar nu şi la faţă. În acest

fel, femeia nu ar fi fost dorită de un alt bărbat şi ispitită de acesta.

Pe de altă parte, antropologul remarcă în lucrarea sa că, în cultura românească, bătaia reprezintă un preludiu

sexual. Ea este considerată un atribut divin, lucru pe care românii l-au consemnat în proverbul “Bătaia e ruptă

din rai”.

De bătaie nu scăpau nici copiii obraznici, dar Benedict notează că, spre deosebire de polonezi, românii sunt

mult mai blânzi cu odraslele, fiind şi mult mai permisivi. Situaţia se schimbă totuşi atunci când în familie apare

cel de-al doilea copil. În majoritatea cazurilor, românii îl neglijează pe primul şi devin chiar violenţi în prezenţa

acestuia.

Unul din cele mai criticate aspecte ale societăţii româneşti, în studiul lui Benedict, este lipsa unei unităţi politice,

dar şi iredentismul politic. Antropologul susţinea că instituţiile naţionale ale României sunt slab dezvoltate,

neavând stabilitate. Politica din România se baza pe simboluri culturale, iar masele de oameni se lăsau

conduse precum oile.

Trebuie remarcat faptul că multe dintre observaţiile pe care autoarea le-a făcut acum aproape 70 de ani sunt

de o tulburătoare actualitate.

În Cultura şi comportamentul la români, Ruth Benedict surprinde modul de organizare a traficanţilor de

influenţă şi al speculatorilor. “În afară de avocaţi, există mulţi indivizi disponibili să ofere asistenţă în

administrarea afacerilor particulare. Aceştia sunt deopotrivă bărbaţi şi femei şi se numesc “afacerişti”. Ei

acţionează ca intermediari în dispute, oferă bacşiş reprezentanţilor guvernamentali şi participă la tranzacţii. [...]

Unii s-au specializat în obţinerea de posturi de muncă, pentru care, ca onorariu, primesc salariul pe trei luni de

la postulanţi….”

Drept concluzii, antropologul a scris că “Idealul de viaţă românesc este practic hedonismul. Oamenii ar trebui

să îşi satisfacă dorinţele”.

“Această aprobare a plăcerii e substratul atitudinilor româneşti în relaţiile interpersonale. Un individ îşi bazează

legătura cu un alt individ pe plăcerea pe care i-o furnizează această legătură”.

“O relaţie omenească bună care să nu dăruiască plăcere este pentru români o contradicţie în termeni”

“Oportunismul românesc este o expresie a hedonismului românesc”.

Deşi lucrarea Romanian Culture and Behavior a fost terminată în 1943, ea a fost tipărită mult maitârziu, în

România fiind tradusă abia în anii 2000.

De la predecesoarea lui Ruth Benedict, Margaret Mead, un alt mare nume al antropologiei, aflăm unele detalii

legate de modul în care s-a produs cercetarea. Ea a evidenţiat în lucrarea The Study of Culture at a

Distance faptul că pentru efectuarea studiului despre români, Benedict a avut două surse principale: literatura

de specialitate, românească şi americană, şi unele declaraţii ale românilor din America.

Detaliile legate de sursele orale lipsesc tocmai din pricina principiului confidenţialităţii impus în antropologie şi

aplicat strict.

În prefaţa lucrării, Mead susţinea că “au fost aproximativ douăzeci şi cinci de români [care] au depus timp şi

efort pentru a înlesni acest studiu. [...] Prin aceşti români, scheletul de fraze abstracte a putut primi carnea şi

sângele experienţelor personale, astfel [încât] copilul român şi familia română apar descrişi într-o manieră fără

precedent”.

Nu se cunoaşte dacă lucrarea lui Benedict a fost cu adevărat de ajutor pentru guvernul american în

implementarea strategiilor de propagandă, însă Romanian Culture and Behavior a rămas în istorie ca fiind unul

dintre studiile ce au deschis calea metodei denumite “antropologie de la distanţă”.

Cel mai recent studiu antropologic a fost efectuat in 2005 primul studiu care foloseste in

exclusivitate metodologia lui Geer Hofstede si instrumentul sau Value Survey Module 94.

Studiu despre valorile si comportamentul romanesc din perspectiva dimensiunilor culturale dupa

metoda lui Geert Hofstede

Interact si Gallup Romania au realizat un studiu la nivel national privind implicatiile valorilor si

comportamentului romanesc in practicile manageriale. Studiul foloseste cele cinci dimensiuni culturale pe care

s-a bazat Geert Hofstede atunci cand a comparat diversele practici manageriale existente in cadrul diferitelor

culturi nationale:

Distanta fata de putere mare/mica

Individualism/Colectivism

Masculinitate/Feminitate

Index de evitare a incertitudinii mare/mic

Orientare pe termen scurt/pe termen lung

Acest studiu reprezinta pentru Romania o noua etapa in incercarea de a intelege diferentele si similitudinile

intre valorile si comportamentul romanesc si cel al altor natiuni si o modalitate de a oferi explicatii pentru

comportamentul si preferintele romanilor de astazi.

Principalul beneficiu al studiului este formarea unei teorii pe baza cercetarii sociologice pentru a analiza

care sunt acele practici manageriale si de resurse umane care se potrivesc sau nu in mediul romanesc

si de ce. Studiul cuprinde concluzii si o serie derecomandari pentru practicile potrivite in acest mediu.

In ultimii 15 ani, Romania, ca toate tarile post-comuniste, a importat multe principii internationale, a se citi

anglo-americane, pentru practicile manageriale si de organizare a resurselor umane din organizatii. Unele

dintre aceste importuri au avut succes, altele nu au ajuns nici macar in faza de implementare. Toate librariile

din Romania sunt pline de carti si reviste despre management anglo-american, originale sau compilatii, si

organizatiile multinationale si romanesti mari platesc bani grei pentru astfel de practici sub forma instruirii sau

consultantei. Pe de alta parte, firmele romanesti mici nu platesc pentru nici o forma de dezvoltare

organizationala. In cazul in care se hotarasc sa investeasca in consultanta, care sunt acele abordari si teorii

care se potrivesc pentru ele si de ce? Rezultatele studiului ofera si cateva indicii despre abordarile potrivite

pentru organizatiile romanesti.

Sursa: DESCOPERĂ.RO, Interact si Gallup Romania