Introducere

   

   Unul dintre fenomenele naturale de risc major, cu implicatii majore asupra comunitatilor

umane, il reprezinta alunecarile de teren. Acestea afecteaza versantii (alaturi de prabusiri,

curgeri noroioase si torentiale), fiind cele mai raspandite si imbracand o gama variata de

manifestari.

   Notiunea de alunecare de teren defineste atat procesul de deplasare, miscare propriu-zisa a

rocilor sau a depozitelor de pe versanti, cat si forma de relief rezultata. In sens restrans,

alunecarile de teren sunt procese gravitationale, in general rapide (pot fi insa si lente) de

modelare a terenurilor in panta, la materialele care se deplaseaza sunt separate printr-un plan sau

sisteme de plane de alunecare de partea stabile, neantrenata in miscare. In limbajul popular din

Romania exista termeni prin care se incearca o separare a procesului (fugitura, ruptura) de forma

de relief rezultata- glimee, tiglai, iuti, faramituri- acestea din urma precizand si caracteristicile

morfologice de ansamblu a corpului alunecarii de teren. Si in literatura de specialitate de pe

plan  mondial, termenii utilizati definesc atat procesul cat si forma de relief rezultata: landslide-

engleza, glissement de terrain- franceza, erdrutsch- germana, frana- italiana.

   Alunecarile de teren sunt procese de versant extrem de complexe, relativ putin studiate ca

astfel de sisteme, procese care reclama cercetari interdisciplinare de mare specializare. Atat pe

plan mondial cat si in Romania exista o ampla specialitate ce vizeaza in general doua mari

domenii: geomorfologia si ingineria. Daca geomorfologii (geografi sau geologi) pun accent pe

forma de relief, inclunzandu-se in mod necesar si fenomenele cauzale, precum si cele evolutive,

inginerii studiaza alunecarile de teren in legatura directa cu efectele procesului asupra diferitelor

activitati umane (constructii, utilizarea terenurilor etc.) si, in consecinta, alegerea masurilor

optime de combatere. Alaturi de cele doua mari domenii, se impun cercetari pedologice, silvice,

precum si masuratori si analize de teren, in laborator, utilizarea GIS. Studiul alunecarilor de teren

are o deosebita importanta pentru dinamica versantilor atat sub aspect stiintific fundamental, cat

mai ales sub aspect practic-aplicativ.

   Notiunea de alunecare de teren este definita de: procese fizico-mecanice premergatoare

alunecarii (procese cauzale anteprag geomorfologic), procesul de alunecare propriu-zis si durata

acestuia (translarea pragului), forma de relief (efectul translarii pragului).

   Primele observatii asupra alunecarilor de teren sunt legate de dezastrele produse inca din

antichitate.

1

   Descrierea stiintifica a procesului, rolul si locul sau in dinamica versantilor au stat in atentia

teoreticienilor geomorfologi, atentie acordandu-li-se in secolul XX. Date fiind varietatea mare a

modului de manifestare a alunecarilor, precum si varietatea formelor rezultate, unele dintre

primele preocupari au fost gasirea unor elemente comune de generalizare a caracteristicilor si,

implicit, a unor criterii de grupare care sa permita clasificarea lor. Majoritatea cursurilor sau

tratatelor de geomorfologie a versantilor prezinta dupa o anumita schema problematica

alunecarilor de teren, problematica ce poate fi grupata in doua mari sectiuni- cauze si forme,

inclusiv clasificari dupa morfologie.

   Parti componente si tipuri de alunecari de teren

   Fata de forma lor initiala, in general uniforma, versantii afectati de alunecari de teren au profil

neregulat, cu suprafete dispuse in trepte sau valurite, cu mici acumulari de apa, soluri turboase pe

care se dezvolta o vegetatie iubitoare de apa. Pe versantii impaduriti afectati de alunecari de

teren, copacii sunt inclinati in diferite directii, dand impresia de padure "beata”.

Ca forma de relief, o alunecare de teren are urmatoarele parti componete (fig.1): -rapa de

desprindere- are aspectul unui abrupt, fiind locul de despridere a masei de roca alunecata.

Atunci cand alunecarea este mai veche, rapa de desprindere este mai putin vizibila, ca urmare

a degradarii in timp a abruptului si, uneori, a acoperirii cu vegetatie; -patul

alunecarii(jgeabul)- nu este vizibil, fiind reprezentat de suprafata pe care aluneca masa de

roca dislocata la nivelul rapei si se dezvolta deasupra rocilor impermiabile (argile, marne).

Este suprafata care separa masa de roca alunecata si roca ramasa pe loc, avand forme

diferite;- corpul alunecarii- reprezinta masa dislocata si deplasata de patul alunecarii, in

functie de tipul de alunecare; poate fi: valurit, in trepte, in brazde sau haotic;-fruntea

alunecarii- aceasta se afla in partea cea mai joasa a masei de roci alunecate, avand in general

aspectul unei denivelari accentuate.

   In functie de criteriul luat in considerare, alunecarile de teren se clasifica diferit. Astfel, dupa

grosime masei de roci afectate de deplasarea gravitationala avem doua tipuri de

alunecare: superficiale (cu o grosime a masei alunecate de 1,5-2m) si profunde (cu o grosime

a masei alunecate de peste 2m). In functie de forma alunecarii, putem distinge: 1.alunecari in

forma de limba; 2.alunecari in cuib; 3.alunecari in valuri; 4.alunecari in trepte;

5.alunecari strangulate. O alta clasificare tine cont de gradul de activare: 1.alunecari

stabilizate (cand alunecarile sunt vechi); 2.alunecari semistabilizate (cand alunecarile sunt

2

relativ vechi);3.alunecari active (cand alunecarile sunt recente si prezinta o miscare continua

a masei de roci pe suprafata versantului).

   Cauzele alunecarilor de teren

   Totalitatea fenomenelor ce au loc inaintea translarii pragului de alunecare si care reprezinta

elementele cauzale ale sistemului alunecare, obisnuit se impart in: -potentiale –pregatitoare –

declansatoare –naturale –antropice

   Trebuie spus ca intre factorii pregatitori si cei declansatori nu exista o delimitare decat de

intensitate a actiunii, primii se constituie in factori de declansare in momentul acumularilor

cantitative. Precipitatiile atmosferice, prin actiunea indelugata se inscriu in categoria factorilor

pregatitori. Caracterul torential, dupa perioadele de uscaciune poate declansa alunecari de mari

proportii.

   Factorii potentiali sunt grupati in: caracteristici ale substratului geologic; relieful- panta

versantului, stadiul evolutiei (dinamica de ansamblu) acestuia; umiditatea.

   Modificarile proprietatilor fizico-mecanice ale rocilor in timp geologic sau chiar in timp mai

scurt, prin alterare, conduce la modificarea starii de stabilitate. Presiunea apei din pori depinde

de nivelul apei subterane si de situatia rocilor la excavare. Sub actiunea apei din pori se reduce

rezistenta la forfecare a rocilor si implicit cresc fortele de alunecare. Reducerea rezistentei la

forfecare se datoreaza cresterii umiditatii in jurul suprafetei de alunecare. Pe suprafata de

alunecare se formeaza o pasta argiloasa cu rol de lubrifiant. Grosimea orizontului inmuiat

variaza intre 0,1 si 1cm la unele argile Pliocene si intre 1,5 si 2cm la alte argile.

   In concluzie, rocile poroase, putin coezive, bogate in coloizi si care au in interiorul lor o

serie de crapaturi, ce favorizeaza patrunderea apei, sunt cele mai favorabile alunecarilor.

Alternanta acestor roci cu altele determina, de asemenea un potential ridicat pentru alunecari.

   Relieful, prin declinivitatea sa, o cauza potentiala foarte importanta, deplasarea materialelor

pe versant fiind determinate de valoarea unghiului de panta, in stransa corelare cu alti factori,

in special antropici (greutatea constructiilor, excavarea bazei versantului, defrisari).

   Dintre factorii determinanti, declansatori, cei mai activi sunt cei legati de actiunea apei sub

diverse forme. Precipitatiile atmosferice, prin actiunea lor indelungata, se inscriu in categoria

factorilor pregatitori. Caracterul torential, dupa perioadele de uscaciune, conduce la

declansarea unor alunecari de teren.

3

   Eroziunea apelor curgatoare exercitata asupra bazei versantului duce de asemenea la

micsorarea fortelor de rezistenta prin subminarea punctelor de sprijin a taluzelor.

   Cutremurele de mica magnitudine, dar frecventa mare conduc la reducerea starii de

rezistenta a versantilor prin aparitia fisurilor de diferite dimensiuni; cele de magnitudine mare

pot declansa alunecari, prabusiri de dimensiuni apreciabile. Seismul din 4 martie 1977 cu

magnitudinea 7,2 si epicentrul in Vrancea a reactivat alunecari vechi, dar a si declansat

importante alunecari noi de teren de amploare deosebita la Albesti, Slon, Zabala, Dumitresti.

Materialele alunecate au barat cursurile unor rauri. De exemplu pe Zabala, s-a format un lac

temporar de 2km lungime si 4m adancime. Dinamica versantilor a inregistrat paroxisme

evidente in relief si inregistrate la scurt timp dupa seism (Balteanu, 1979, 1983).Exista o

relatie directa intre aparitia si evolutia alunecarilor de teren.

   Cauzele permanente si temporare reduc rezerva de stabilitate a versantului exprimata prin

coeficientul de siguranta pana la pragul limita, cand starea de dezechilibru duce la declansarea

procesului de alunecare de teren.

   Alunecarile datorate eroziunii bazei versantior se propaga de jos in sus, de la baza versantilor

spre partea superioara fiind combinate de multe ori cu procese de prabusire (alunecari

delapsive).

   Actiunea apelor subterane genereaza cele mai frecvente alunecari de teren. Acestea se

manifesta prin: presiunea apei din pori; presiunea de filtrare a apei subterane; sufoziune;

modificarea proprietatilor fizico-mecanice, reducerea mineralizatiei apei din pori; ridicarea

nivelului apei;

Alunecarile de teren sunt pregatite, dar pot fi si declansate de diferite activitati ale omului,

grupate in categoria cauzelor antropice, cum sunt despaduririle (dar pot fi considerate o cauza

absoluta, ci numai in relatie cu alte cauze),diferite constructii, excavarea bazei versantilor,

trepidatiile.

   In concluzie, raman importante pentru alunecarile de teren, ca dealtfel pentru toate procesele

de versant, cauzele datorate substratului geologic si caracteristicile climatice, accelerate de

interventia antropica.

   

4

 Impactul asupra populatiei

   Impactul alunecarilor de teren asupra societatii trebuie analizat atat prin urmarile directe, ce

vizeaza in general declansarea si evolutia, cat si prin urmarile indirect, legate de formele de

relief create, forme a caror utilizare in agricultura este diminuata  datorita degradarii

terenurilor. Recunoateraea terenurilor afectate de alunecari se face dupa forma neregulata pe

care o are profilul versantului si dupa asociatiile vegetale care indica conditii ecologice variate.

Dintre tipurile de alunecari, cele de adancime pot atinge dimensiuni si viteze apreciabile cu

urmari dezastruoase cand se produc in arealele locuite. Cele mai favorabile roci pentru

producerea alunecarilor sunt argilele sensitive care favorizeaza deplasarea chiar la pante foarte

reduse. Astfel se explica dezastrele frecvente produse in tarile nordice datorita alunecarilor de

teren. Exemplele sunt numeroase. In 1996, o alunecare produsa in Norvegia a afectat 30 de

localitati. Cutremurele slabesc coeziunea rocilor, declansand impresionante alunecari de teren.

De exemplu, orasul Acobana din Peru a fost acoperit de alunecari si avalanse produse in urma

cutremurului din 1946. In tara noastra, cutremurul din 1977 a activat si reactivat alunecarile

din Carpati si Subcarpatii de Curbura. Asezarile din arealele cu alunecari masive de teren

prezinta o retea stradala neorganizata, casele fiind  dispuse prin valurile de alunecare. Tipice

sunt asezarile din Podisul Tarnavelor (Romanesti, Heria). Asezarile situate in partea inferioara

a versantului prezinta o structura regulata. Expunerea mare la risc se observa in crapaturile

produse in zidurile locuintelor sau a altor tipuri de constructii. In Podisul Hartibaciului sunt

tipice localitatile Saschiz, Movile, Cornatel. Rapa de desprindere este activa cu risc mare si

foarte mare.

 

 

       BIBLIOGRAFIE

         1. FLORINA GRECU- HAZARDE SI RISCURI NATURALE(2004);

         2. ZARUBA QUITO- ALUNECARILE DE TEREN SI    STABILIZAREA

LOR(1969);

         3. TERRA MAGAZIN NR.2(FEBRUARIE 2003).

5