ALMANAHUL LITERAR

Qântieid de. dwmul maude Miron R. Paraschivescu

Spu LfreuL întâinuvelă de Ion M arian

Qântte. după 20 dt anide loan Brad

(Diurnul mintxiloi de Aurel Rău

Găteau din. problemele etiiuui Uittau la. „dbnanjjJtul Jăttiat“

din. @Lup de Laurenţiu Tudor

.IZjemtlui şi problemei*, tide Dan Costa

Qcumt Sw itlie, QLate. şl Umtantaril

REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R.P.R.N U A L A CLUJ

REVISTĂ LUNARĂ DE CULTURĂ

Anul II, Numărul 8 (21) August 1951

C U P R I N D EVERSURI şi PROZĂ

CÂNTECUL D E D RU M U L M ARE de Miron R Paraschivescu 3CÂNTEC D U PÂ 20 D E A N I de loan Brad ....................................................... . uIN M U N Ţ II S IB IU L U I de Mircea Avram . , 1 8D R U M U L M IN E R IL O R de Aure] Rău . . . , 20SPRE LOCUL ÎN T Â I — nuvelă — de Ion Marian . . 3 1

CRONICA

CATEVA D IN PRO B IJEUELE C R IT IC II L IT E R A R E LA ,ALM ANAH UL L IT E R A R “ D INCLUJ de Laurenţiu Tudor . . . . . . . 79

„ T E M E L IA 1 Ş I PR O B LE M E LE E I de Dan Costa . . . 92

CARNET SOVIETIC

D E S PR E TR A D U C ER ILE D E P O E Z IE .

NOTE Şl COMENTARII

„SĂPTĂM ÂNA M U Z IC II R O M ÂN EŞTI“ de Ihe Balea .N O UA STA G IU N E A T E A T R U L U I N A Ţ IO N A L D IN CLUJ de E Krausz .

M iron R. Paraschivescu

C Â N T E C U L DE DRUM UL MARE

I

Spunepu încă nu-i v iem ea să 'ncep aceste cânturi Stugate 'n drum ul m are şi ’ n cele patru vânturi, Aceste cânturi ale deplinei libei tăţi Spuneau ca să le las mai bine pe-alte daţi,Cu glasul lo r în şoaptă, cu gesun i moi, de popi, M ă sfătuiau deştepţii slugarnici şi m iopi A i căroi ochi şi simţuri, de ten văd, până azi D ar nu zăresc pâd u iea de crăngile d e brazi

1

Spuneau că nu e vi emea să ’ncep încă să cânt Tăcerea se respectă când stăm lângă m orm ânt'Ş i la m ormântul ţării, ştiu, cântecele m ele Păreau p i ea sgrwiţuroase şi poate prea rebele D e-ar f i sbucmt în plina, tihnita sindrofie,Precum un cal necheazâ întŢo sufragerie

O, ţaia mea pe-atuncea, atât şnu-să ţieO largă, prim itoare şi lâşicedă cuhnieIn Care cu alai şi trâmbiţi ospăteazăT oţi cei câţi o vândurâ, toţi cei care-o ti ădeazâ,De-aceea şi ospăţu-i mânjise doar pe râtŞ i chef m aveau de chefui i, şi totul le sta '11 gât,M ai 'ta re ' se dim fiară în putrede viscereD ar n ’au prm s vlagă 'n oase, în trup m ei o puteieŞi dfyi ce se 5mbuibară, mai mult pofteau a cereO, Vru, aşa ospeţe n’au fost de bucurieCi praznic fără cântec şi fără veselie,Ospăţul mut, posac, al lungii 'nmormăfităi i C e-l încingeau stăpânii la capul bietei ţări E i nu! C răpa ţi' D egeaba'N u-i chiar uşoară tieaba,

3

N u s’ o întinde toată pecinginea ’n hotare,N''aveaţi să piăznuiţi donta înmormântare Cât mai cercam în p iep tă n cântul de drum ul mai ey Cât mai ţineam săcutea în mâini, lângă pieptare^ Ca s’ o izbim îji hoardele' verzi, năvălitoare! Dospeau răscrăcăiaţi în şele, groşi, călări,N oii veniţi şi vechile, giase lipitori,Voiau să-i fie ţârii, prin veac, stâpâniton E i, cei slu jiţi de slugi, tocmiţi de vânzători,E i, care neputmţa-şi mascau doar cu minciuni,Cu osanale spaima, şi groaza ’« plecăciuni,E i, care tot spuneau, în zeci şi zeci de 1 ândţiri,Că m i e încă vrem ea să încep aceste cânturi!

C i î<n pofta lo r hulpavă, întCuna nesătulă,L i se părea că jertfa şi-osâ n da ' nu-i destulă; Ne-,au despuiat, deci, ţara şi au cer nit-o toată, Dau smuls din curţi bărbaţii, flăcău dela va tiă Ş i i-au svârh t cu arma, să moară, să se bată,Ş i 'să lovească ’zz ţara cea mare şi vecina Pentru duşmane pofte şi-,o duşmană pncm ă, l-a u pus casapu negri pe-a i patriei feciori Ca să izbească îji ţara de lib e ii muncitori,Mi-,au pus flăcău ţării care-m i zăcel(_,de m oarte Ca moartea lo r dm suflet s’ o ducă mai departe- Şi peste noi hotare şi seminţii să poarte Otrava lor cea verd e şi râvnele deşarte Şi <ne-au mânat ostaşii, cu lanţul de grum az,Să-şi rătăcească paşii dm Prut în Caucaz,Sm ulgeau dm carnea ţării fumate dm Ai*deal Şi ne-,arătau duşmanul părelnic în Ui al,N e-a a svârht atuncea stăpânul cel vi emelmc In cea mai surdă noapte1 şi ’ /z negru întuneric-

D ar, parcă p u n noafite Şi printre năcazuri,Foşnesc nişte şoapte Şi scrâşnite glasuii

Pare că, neunse,Scârţâirâ 1 oţi Şi viscol pătrunse Feiecate porţi.

4

Parcă nori, pe cerul Lânced, se adună Şi-şi trage hangerul L u lg eru 'n furtună.

Parcă e un fream ăt N elăm urit încă,Ori câte un geamăt Din locuri de muncă

Parcă în privirea Oamenilor, trece

'U n eon, sclipirea Ca de har dă, rece,

Ia r cine păzeşte La toate aceste,Oricât se căzneşte,N u le dă de veste.

C ’au pornit destui - Crâncenii pândari,Pe cei nesătui Şi bogaţi dom ni-m ari

Să-i păzească bine Ca să nu audă V orbă de ruşine Sau vreuna mai crudă

Izb iră atunci Crâncenele fiare In m uieri ş i prunci, Şi-au dus la ’nchisoar

L ovit în obraz Şi legat în fiare Bărbatul viteaz, —Şi ’in chinuri amaie

A u vrut să-i doboare P e cei ce sculară Clasa muncitoare Cu întreaga ţară:

,,U ei, dai cnie-i, cme Care nu stă b ine?Cum de nu-i ruşine Şi m i se aţine L a - burţile pline,L a curţi cu festuie1 Cine vnie, cm e?

Că pe sub pământ Şi-al lum i veşmânt,Pe sub zi amară Sub ceasul de seară Sub noaptea fecioară O pasere sboară Pasei e dm pom Or’ e glas de om ? Parâv.n pas de om Ca tiezit dm somn Supai ă pe domn

La porţi fe ieca ie Oare cme bate?O r5 i oiesc tâlhari La curţile m a ri?Cine m erge’n şoaptă Dm poartă în poartă? Cuvânt cme pocită Că ţara nu-i m ca ită ?

l-auzi ■—■ ce s'auzd E va ia prin duzi Or5 m ugurii cruzi A u pocnit lehuzi Or’ prin cucuruzi Ce foşnet auzi T rec stoluri de sturzi I-auzi — nu i-auzi T u, ce nu asuzi Şi T a i ochii uzi,La ce stai ursuz Cu ceilalţi m ofluzi? I-auzi, nu-i au zi?D oar 'Taţi lăm as surzi. Trec ai voştri juzi

Dar ce este, ce s’a'ntâm plat?E-im cântec ce v 'a supărat?E-un cântec ce nu sună bine?E-o voi bă ce, poate, nu place E~un grai ce-ar părea de ruşine Sau ce neplăcere vă fa ce?

D ar cântecul acesta nu-i mâna care-l scrie E l creşte dm tr'o surdă şi trainică tărie;Cum colţid ierbii crude răzbeşte'n pn m ăva iă , E l suie dm duierea care mocnea în ţară;Ca tot ce-i astăzi lib er şi viu, e l s 'a născut Dm luptele prin caie p o p o iu l a trecut Daca-mi întorc privirea prin timp, de zeci de ori, V ăd tot mai deasă oastea de aspri muncitori,O vă d crescând prin vrem uri, într'una prigonită, De-atâtea ori înfrântă şi tot mai strâns unită De parcă 'ntreg tributul de sânge şi de moarte P o p c n d . îl adună şi-l duce mai departe T recând prm vrem uri torţa aceluiaşi vârte j Cu H ona, cu T udor, Bălceşcu, — şi cu D ej Cu jie ca ie clipă de oarbă îm pilare,M m neclintit e zidul armatei populare Dacă i^au ars cu fie ru l, dacă i-au tras pe 1 oată, M ai apn gă 'n urmaşi, voinţa lor se-arată A şa precum stejarul cel sănătos nu m oaie Ci trunchiul retezat hrăneşte noi lăstare,

Aşa creşte'ntr'una mai tare M ai dârză, mai biruitoare,M ai aspră, mai fă r ’ de cniţare,M ai mută, mai răzbunătoare

Dm sate'n oraşe Dm oraşe la sate Peste pofte iabraşe Peste v ie r i spulberate

Din hotare'n hotaie,M area, strafunda, ne'nfiânta mişcare A clasei în tieg i muncitoare

Cuvm tele-i, şoaptele, pasul Dau ţării măsura şi glasul.Prin ele se-apropie ceasul,Prin ele sporeşte mai vie N ădejdea în vrem i ce-au să vie M ai nebiruită tot creşte

7

In inimi, mai vie i odeşte A \patriei sfântă n ădejde

Sărm ană’m pilatâ Rom ânie1 Prin ei, ve i ieşi dm r o b ie . . . C ând im ul cuvântă,In e l sânt o mie

Hai, cântă,Hai cântă, l l ie !

Cu glasu-p dărâm ă Să nu mai îăm âe fărâm ă Să nu fie urmă Dm ciâncena ta 'puşcărie.

Hai, cântă,Hai, cântă, l lie

Că ziua cea m are-o să v ie ! . .

I I

De-atunci, când străbăturăm ' lăsăritene stepe, Ştiam că noua vârstă a patriei începe Ia r cântecul cel liber, a l vrem ii viitoare, Puterea lu i şi-a tras-o din Soarele-iăsare,E l unda nu-şi coboară 'dm veşiâde O lim puri C i suie din povara a Zeci de anotimpuri,Cum 'din durerea ţării şi îm pilarea et,Îş i ’Wase rădăcina, cu şi m ai m ult temei O lege e • ioricâte ’ncercări, cât de amare,Odată biruite, se schimbă ’n sărbătoare!N u, ţara mea de-atitnoea, robită şi p iădată, S u fletu l meu cel tânăr n ’ a plâns-o niciodată.

l-a m ascultat doar vuietid pădurii Şi am pornit cu el să m ă înfurii,Pe cerul toantnei i-am p riv it coconi Şi-'am văzut cum i se ’ntorc feciorii,A m auzit prin târguri şi prm sate A rip a libertăţii cum se sbate,Ori am lip it urechea de pămâmt Şi auzit-am caii tropotând:Veneau 'a Casă cei de m ult plecaţi,De roşia armată răsculaţi,Cu ea veneau, să puie rânduială In ţară, şi să ceară socoteală

3

G i aşilor stăpâni Cu aur pe mâni,Stăpâni de iobagi Cu banii 'n dăsagi,Stăpâni de cirezi,De fabrici, livezi,Cât pe ţară vezi Şi jefu itori Pe-a ţării com ori,Stăpâni vânzători D e giân e şi oi,Vite şi oloi,De aur şi gaz,De peşte dm iaz,De vaci dm izlaz,De păduri şi turme,N u le-aşi şti de urm ei Şi mai erau ei Ciocoii mişei,N e g ii vânzători D e-ai ţării feciori,Vindeau la porunci Pe-ai patriei prunci,D ădeau la mezat Flăcăid legat De mămi şi picioai e Nem ţeştiloi fiare Ca să-l puie hi fia re Şi peste hotare Să-l aiunce ’« moarte,Vâaitul să m i-l poarte De casă depaite O11 să m i-l îngroape Doar prunduri de ape

Aşa lâvneau negru stăpâni Când ne-au pus lanţuri de mâni, Aşa au vrut şi-aşa visară Să călărească peste ţară,D ar prin fin lui, poporul Descoperi a d evă iu l- Cănd mâni le-au întins, frăţeşti, Oştde muncitoreşti.Când au p o im i-o ’mpreună

9

Pe H icler să im -l răpună,Pe Ih c ler şi toţi ai lui D e slugoi şi nesătui.

Pom it-au oştile, ca vii corăbii,Cu flam uri roşu, lucitoare săbii;Ca să ridice ţara din cenuşe,M ânară tancuri, luară ’n mâni catm şe. . .A fost atuncea m area sărbătoare A prim ei noastre oaste proletare Ce renaşte a vom ţa strămoşească A oastei de panduri, vludim irească,Când am intrat in vechile hotare Cu a lu i Stalm oşti, liberatoare.

S ’ or spune încă multe de pe-atuna . . . Cum bolşevicu-i sărutau pe prunci,Cum tuturora ns-au întins o mână Prietenoasă, caldă, nestăpănă,D ar care pum nul şi-l făcea ciocan Când, alungau p e vânătul duşman.S ’ or spune încă multe de pe-a tu n ci.Când străbătură şesun, munţi şi lunci, Când toţi îngenunchiaţii se sculară Să-şi stăpânească libera lo r ţară,Când s’a sculat p o p o n d ca un val Din Bărăgan şt până în A rdea l, - Să ’ntâm pim în strai de sărbătoare Roşn armate ehberatoai e l Şi cerul se um pluse de scântei Ca -snopii, dân d lum ină peste ţară Atunci, în. August, douăzeci şi trei,Când toamna am schimbat-o ’n ' prim ăvară

Pământul ţă m l-am um blat ades Dm m im ţii. vineţi până ’n litvţd şes,Dm piscun până ’n galm ns ogoare,Văd ţara nouă cum se ’hnalţă ’n soare Liberă azi şi înfrăţită ’n muncă;Roşii furnale vă d cum îşi aruncă T u lp in ile , ca p lopii, către cer,C urg dm cuptoare tonele d e fier,Larg i, d lbe case cresc peste ruine,Pe şine de oţel m erg trenuri pline De 'muncitori, cu feţe lum inate;

Dm târgui i până 'n sate âepăita ie, Fream ătul viu al muncii o străbate Te-am revăzut, o, ţara mea cea dragă! Născând dm um ilinţă şi din ja le. Poporul tânăr, vârsta lu i întieagă,Toate le vă d pe drum urile tale,Un sânge pioaspăt care-ţi curge 'n vine Ca o putere străbătând p u n tine Roşu clădiri pe caie-i încă udă O tencuială reavănă şi crudă Şi cai e '11 trupul lo r adăpostesc Prunci fragezi, ce într'una gunguresc In lim ba lo r de vis, nelămurită,O tinereţe cu a ta'mpletită O, ţara mea, cea plină de minuni!Văd munţii'nalţi, cu albele cununi,Şi dealm i v io m ce-şi moaie 'n zări Spinările, ca valu l unei mări,Zăresc pe coaste turm ele lotunde Ca albe pietre semănate 'n munte Şi vă d cum li se scoală la picioare Păduri de sonde, iuţi funiculare,Uzinele ca nişte stupi vuind,V ăd pânzele de apă ce se 'ntuid ,Pe şesuii largi, până 'n albastra mare, Purtând pe ele negrele vapoare,Pe râuri, plute, băi cile gingaşe,Şi peste tot, în târguri şi oraşe,Cum alte dăţi îşi aprindeau pe culmi Focuri de straşă, aprigii străbuni,Cât ochiul poate să cuprindă'n zare Steagin i ca flăcări pâlpâie în soare.

Cu fiecare zi, totul spoi eşte'n tine ŞPn fiecare seară îţi sunt pline De cântec, drum urile toate.De oameni hotărîţi, ce ştiu să poarte A lături de unelte • ciocan; firez, mistrie, Gazeta lo r m bită'n care scrie D e tot ce-au biruit în munca lor A l cărei ro d se 'm paite futuloi

Trecui ades prm vechea Rom ânie! N icicând n 'a fost mai tânără, mai v i e . . Ş i-atunc, dogoritoare, mă cuprinde

M uta m ândrie, <apngă, 'fiei bmte,Când m erg cu m u de oameni îm pieună Care clădesc Republica Rom ână D oar azi, um blând pe drum urile tale,Descoperim adevărata caleŞi-abia acum, p r ’rn tot ce-am îndurat,Eu ţiu l tău mă sunt, cu-adevărat.

Un cântec drum urilor ţârii, dară !Acestor drum uri nesfâişiie,^ largi,Pe care le străbat ca’ntâia oară Ca să a jung la toţi care mi-s dragi,Acestor drum uri ce străbat podişuri,Pasun de piatră, cline şi prunidişun,Un cântec pentru drum unle-aceste Pline d e tmeri, d e bărbaţi, neveste Ş i 'de copii ce’’ ntâmptnă cântând Drumeţii, care singuri nu m ai sânt Un cântec, dară, pentru fiecare1 Un cântec să’nchinăm drum ului m are Pe tiare trec 1 âsunătoni paşi A i liberilor, Tinereşti ostaşi Ce 'dintr'un cap la altul t< ec prin ţară Ca solii vestii o ii d e prim ăvară,Ca o deplină, dreaptă chezăşie Că munca ei, a ei are să fie !

Putem p r iv i de azi, \iam te, fără teamă!D ar ochiul, ca şi gândul, prin larguri îm i cuprmse M ai îndelung din toate, mai cu seamă,N egre câm pii bogate şi întinse Plm e de lanuri galbene, vom ice,Cu legănate coame, gf elePn spice,Ca nişte valuri largi, unduitoareCe->au preschim bat păm ântul îsntAo m are.Din fruntea lo r ce legănat se'nclmă,Din snopii strânşi ca urşii peste câm puu,Din foşnitoare săbii de porum buri,Din toate cieşte ;p â in e a unanimă Asem eni unui sânge ce străbate Prin nevăzute flu xu ri şi artei e,DintCale patriei adânci viscere Până în piepturile noastre toate.

Aceste lanuri — ţara m eal — bogate.Ce dm dearândul ţi-au toi fost predate,

12

(Aceste lanuri cciie, se'nţelege,Acum a, în August, le vom culege)L e-au d -prin vară cum se’ntorc la tme Ca roiuri căutătoare de albme In verdea lor, strălucitoare salbă,Prin blonde spice’n care cieşte-o nalbă,Prin sveltele armate de porum b,

'S e leagănă aprinşii maci de câmp Anum e parcă spre a da de ştire — Roşu drapele ’n paşnică oştire —Cât sânge a vărsat acest popor Ca să-şi întindă dreapta-i stăpânire Pe strămoşescul, liberu l ogor.

Ţ i-e trupul greu de roade, ţaia m ea!Eşti ca o mumă tânără, voinică,Dmtr\ale cărei braţe se ridicătIubirea care bm ue în ea.Ş i astăzi, toţi câţi te străbat pe tme,Cu braţele de grele scule pline,T oţi s’au născut dm truda, dm visul de mai bine P e care zeci de am, neîncetat,L-a i plăm ădit cu fruntea în ruşine Ca să ţi-l sm ulgă hulpavul hargat A l m iilor de lip itori străine

D ar astăzi, fiu tăi se^ntorc la tine.Dealungul tău, ei vin nebiruiţi,De prm oraşe, câm puri şi uzine,E i sânt aici, cu tme contopiţi,Cu viaţa lo r veniţi Ca să-ţi păzească Intr eaga-ţi viaţă lib eră ri lumină,Ş i ceasul încercăm de-o să vină,D e-or vrea năvălitorii să lovească Şi să-ţi prefadă trupul în ruină,Atunci

'dm văi, din fabrici şi dm Urnei,Din lam d greu ce'n spice te'nvem nântă,Din viaţa'ntreagă cqre'n tine cânta,P o p o iu l tău — sculat să te păzească —Cu braţul pe unelte, pe arm e şi pe pluguri,.Din roşii maci va şti să-i pregătească Duşmamdui, şi mai aprinse ruguri.

13

Ioan Brad

CÂNTEC D U P Ă 20 DE A N I

S C Â N T E II

M idţi au căzut Dţir iată câţi trăiesc!Prin noapte,a-aceea g ie a şi de cenuşe,T u le-a i vorbit cu glas muncitoresc,E i te scriau cu m ăim le'n cătuşe

N ici somn, nici pâine nu aveau atunci Părm ţn n oştii Cân foşnii sa ta Simţeau bătăi de inimă adânci — Şi-O ctom bne ca soarele-i ardea

Lem n d e m id i ■dormea'’n mausoleu,D ar Stalin tăia drum uri cincinale —T u aduceai cuvântul lor, cu greu,Ş i-l îm ţă iţea i din paginile tale

Intrai pe poaita fa bn cei în zori,In coşuri mici, cu hrana cea am aiă,Şi braţe se căleau, de luptători,Ş i fu lgera mânia proletară

Scânteie, focul nostiu viu,Poporul te-ascidta, încins de sete,Când ‘acuza tovaiâşul Gheorghvu La fudecată, dm tre baionete

P opom l sugrumat, dar p lm de ură,Ce răspundea la cumpăna restriştii ■Cu m u de voci ca dm aceeaşi gură Când tu strigai „S ă piară toţi fa s c is t id "

U

Ia r dacă m âim le’ngheţau de ger,Tu -jar erai m visele aprinse,Sus la D.oftana, sub tavan de fier, h i Dum brăveni, la mamele închise

Când tunurile'n lim ba I01 de foc Spărgeau văzduhul ţăriv’nsăngei a te Şi-o beznă udă ne ţmea pe loc —T u ochii i-ai întors către palate

Acolo mai puteau să vieim uiascâ Samsari regali şi negustori de arm e —Pe aceşti călăi şi „p a trio ţi" cu mască,Ştm \atunci poporul tău să-i sfarm e

liicâ ardeau ruini când ne-ai chemat,Cu g la s 'd e prim ăvară, t in a escN oi am privit în ţui , ns-am num ăiat-Da, mulţi căzuţi, dar iată câţi trăiesc!

Roteau de-asupra anii, vultureşte,Şi vânturi aspre-şi mai purtau tăiuşul D ar noi striveam duşmanii ca n tru n cleşte, Căci focul tău ne lumina m cuşul.

N u foc d e vreascuri f ira v şi mocnit, —De tremurau haiducii lângă el —C i flacăra Partidului iubii,Care pe dă tăi ie d e oţel

E ztuă Soarele cuprinde munţii,Şdn văi, fu iorul ceţn îl topeşte Un oţela i, ştergând sudoarea frunţii, Lângă cuptoiul Siemens ts citeşte

T u -l chemi cu-acelaşi glas muncitoresc. E l îţi răspundeam ş a r je le ' rapide Şi m ii ca e l, cu paşi căliţi, pornesc S pre zilele de mame, însorite

In galei u, prin abataşe scunde,Acolo, unde dorm , întunecaţi,

15

Cărbunii — şi lumina se ascunde,A co la ’n m iezul muntelui străbati

De-asupra, tiem m lungi, uruitoare,Duc patriei căi buni, mai mulţi cărbuni,. Stiălucitori, ca bulgăin de soare,Cu care, azi, înfăptuim minuni

Şi totuşi cat de greu e jos în m ină1 D ar ei minei n nu cunosc popas,Când dm U rali tu le aduci lumină,Când le vesteşti v ictoui în Donbass

Scânteie, fociil nostru viu,Poporu întreg în pagini îţi vueşte,Când, luminos, tovarăşul Gheorgbiu De soarta viitoare ne voi beşte

Departe, în căsuţele sărace Din satele îm bi obodite \ i fu m ,Văpaia ta cununa şi-o desface,Şi 'drumul lo r nu-i tot acelaşi drum.

Se ofileşte lam pa de petrol,P lugul de lemn tânţeşte pe rotile —Când ochiul tău pe câm puri dă ocol, Pământu-şi schimbă nopţile în zile

In case, către seară, uneori,L a m esele cu pâine^mbelşugată,C opiii cu abrupt rum eori In fu n d tău ei se adună roată

Privesc şi parcă nu le vm e-a crede Chiar tatăl lo r le râde dm ziar.S ’aprm de faţa mamei când îl vede — „D o a r el e sim plu muncitor z id a i! “

Şi poate chiar pe pagina din urmă,Acolo unde faţa lum n-i vie,T u spui de suferinţa care-o scurmă,Cu voce de durere şi mânie

,,Copin-s morţi. In strada pârfoliţăSub lim bi de flăcă ri au muşcat păm ântul-

16

M ulţi spânzuraţi m funn se agită,A lţii sub ziduri şi-au găsit mormântul

Şi-atuncia ochii nuci, străluminaţi, Se'ntujiecă de ură şi de teamă— M amă, de ce-s copni spânzuraţi?— Am ericanii nu sunt oameni, m am ă?

Ş i ea, cu ochp fără lacrim i, tace (N u-i ură ca a m am elor rănite!)Lum ina la , Scânteie, se preface In fulgere, către duşmani pornite

Această ura ’n numi ne rodi Din noaptea-aceea sură, de cenuşe,Căfid alţi fascişti mai spânzurau copii Ş i ne ţineau cu m ăinile’n cătuşe.

A zi. stăm de strajă, grei, neclătinaţi, — Partidului dând i-auzvm cuvântul',Ca linul sm gur, toţi suntem soldaţi,Gata oridmid să ne-apărăm pământul

Acest pământ pe care-am îngheţat De mici copii, şi-am stat în închisori, Acest pământ dm lanţ desferecat,Ge-Î creştem către alte auron

N oi ştim prea b in e• ziua nu-i departe, Când, liber, globidntreg n i-l ve i vesti. Căci lupta 'noastră nu cunoaşte m oarte!Ca pieptul m ării creşte zi d e z i .

AlmanE.hu] literar — 2 1951 17

M ircea A v ra m

I N M U N Ţ I I S IB IULU I

Plecat -peste planşă, privesc şi visez . . Sunt lin ii şi ctf) e — o mie —D ar oricare cifră e p lin ă de miez Şi oricare cifră e vie

Dm hm i şi cercuri şi cifre-am ţesut Pe planşă, de luni, cu m igală,U\n vis care pragul spre viaţă-a trecut Ş i creşte ''nti5o hidrocentrală

Sunau pe aici netrecute păduri L a scocuri, munceau ţapinarii;Ţ ip a câte-un ţoagăr, izbeau greu securi, Vânatu-l păzeau pădurarii

D ar iată Codată un fream ăt urni La viaţă şi-acest colţ de ţară Svon tânăr prin munţi şi pădure poi ni Să um ble din zori până seară

La Gâtul Berbecului, uite, din plm Şi-a 5nscns pirueta compasul A ici va fi lacid cu vuiet alpin .Şi-alătun, cu ziua, cu ceasul,

Se 'nalţă barajul unmd cei do i munţi Ca Sadului drum ul să-i frângă,Să-i urce năvala spre-a munţilor frunţi Şi-al \apelor clocot să-l strângă!

A ici, mai la stânga, sub munte, sub stânci, Pe unde ci eionul răm âne,

18’

Perforatoarele sapă adânci Ferestre spre ziua de mame

Şi-aici, Sădxurelul L e-au d, hohotind, T urbinele m ari, uriaşe . .Prin sate, de-a-răndul, lum ini se aprind, Cresc fa b ric i. . uzini . cresc o r a ş e .. .

Plecat peste planşă, muncesc şi visez Scrm cifre, trag linu — o m ie —Da~ oricare cifră e plină de miez P u n braţele noastre învie

Şi perforatoarele sună m ereu Ş i p ieptu u voinice le-apasă Azi, drum ul sp ie ziua de mâine e greu, D ar ziua-i cu-atât mai jtufnoasă1

Aurel Rău

D RUM UL MINERILOR

S C O A R Ţ A

(August 1929)

Dm 'pământ s’au smuls m uierii D reptul pâinii să şi-l ceară N 'au de unde da boierii N u le-ajunge astă ţară!

T reizeci de grevişti, la mină Zmc răpuşi de focu l arm ii, l i păzesc — tot beau şi ’nchmâ Ucigaşii lor, jandarm ii

N im eni nu-i lăsat să-i vadă — Foam ea ţine omu ’in cleşte Dm ogradă în ogradă Ura strânge pumni, şi cieşte

L a m ia luptei um ple munţii — M asa-i goală, ziua-i neagră, A lb îi păru 'n ju ru l frunţii, Pieptid arde de pelagi ă

Plânge valea, plânge creasta, Plânge omul, plânge vântul Om seca noi vrem ea asta Care 'astăzi \naşte plânsul!

Dela mină, ţos pe vale Cade noaptea — neagră ghiară,

20

N egru, J iu l se prâvale,Fără grâu mai um blă-o moară.

Sângerat s’a dus să doarm ă Soarele ’n tr’ o văgăună,Ca un braţ zdrelit de-o arm ă Stă pe m ăguri trista lună

Către case vin minei ii —Pe răniţi i-au dus pe tai gă . .O fem eie 'n largul sen i Fără ţel pe-un deal aleargă

Strâns la sân îşf ţine pi un cui, A re ochn m ari de gi oază — Cată ’n lături, tot aleargă,N u-i pe-aproape nicio rază!

P ă iu -i negru, de cărbune,Geirte ’« vânt şi se frământă. Vântul sună s'o răzbune Peste munţii ‘nalţi s’’ avântă

Num ai sus la prim ărie Becurile a rd pu zderii;Atribuirea crimei, vie Şi-o îneacă \ i vtn boier-ir

. . . Se o p ri trudită mamă.Aşeză pe iarbă fiul.M icul o privea cu teamă,S u rd izbea în ţărm uri J iu l

Parcă vezi aevea toate Un stefar cu cregi plecate, Şi, sub e l, scăldat în sânge . . . omul tău, îndet, se Stânge . . .

M âna ce-a săpat cu ti udă T i-o întmde slab AsudăaOmul a cerut de pâine Dom nii- au tras în e l da ’n câine!

Sub stefar şi-a dat sfârşitul Sim plu, rPa rostit cuvinte.

21

Tiu ai rupt un fu de scoarţă Dm stejar, ca să-l ţii minte

Scoarţă neagră, 'nsăngei ată, M artor ai să fu odată.Nu s’ opreşfe-aicăa lupta N u s’ opreşte niciodată!

M am a îşi priveşte fiu l E l dm ocln şi ’ntreahă mama — Hăt, de-parte, scurt, un t-i ăznel Si-a sucit i>e cer aramaJ L

Jm -i n egiu , pa ică -i sânge,Vchitul crengi în codru frânge. D ar,N a case ’ » deal, spre munte, Se aprind lum ini mărunte,

Pâlpâie, tot cresc, se bideasă, Par făclii sub bolta serii.T rebue să m ei acasă D rum ul tău îi cu m inerii1

*

N ’tim să uit nicicând, nicicând, Foctd ce le-a stat în gând,Ura ce le-a ars în ochi In acel A lt .gust. flăm ând!

Scoarţă neagră, 'nsă/igerată, M artor ai să fu oclată.N u s'opreşte-aicea lupta N u d’opreşte niciodată!

I N A B A T A J U L 4

(August 1951)

Minoiii lucrează ’n pământ

Prin noaptea de jos străbătând.^

Doparte de stele şi son

Negriţi de cărbuni şi sudori.

22

Cai bunele ‘n piatră încins

Cu greu sub ciocan se dă 'mins

Şi munca în fiece şut

E cale prin necunoscut.

Dar ce n*ai f i "n stare să ’nfrunţi

Când /iua-i a tu, peste munţi

Cnnd ţara pe care-o ridici

îşi trage căldura de-aici.

Când Jiul cu apelo mari

Xu gomo sub negni stejari!

E ’n clocot păm ântul, se sguduie greu Dum -dum , dă ciocanul să sară! —Se taie prin negrul-lucios minereu La treisute m etri sub ţară!

Se taie, se taie prin ştrand bogat E strâmt dar înalt abatajul1 O ţeava îm prăştie aer curat,In braţe s’aprinde curajul

Sunt tineri m inerii ce sapă aici,D oar trei sunt jlăcân la num ăr! —In luptă cu stratul, sub lăm pile mici întruna m erg, umăr la umăr.

Pe şefid echipei îl cheamă M atei Şi ochii i-s ne.gri ca jocul,Ortacii se luptă cu stâljni cei grei Şi vuetul um ple tot locul.

Picbam erulpocăne,

spatge cărbuni.

Se varsăcăi bunii

întruna.

A fară,1 otundă,

se urcă dm pruni

Ş i ’ n zare,stă galbenă,

luna.

23

Picbame 1 uipo câne

duduie 'n strat

Matei cu tărie-l apasăE vrem ea să plece T re i schim buri au stat. D ar mima parcă nu-i lasă

Cu ochii săi negri, încinşi de fui tuniI i pare că vede afară -Crnn suie vago,cinele lui cu cărbuni,Cum pleacă de-acolo în ţaiă

Şi p ra f şi sudoare se p rm d pe obraz, Fierbinte-i sub scoarţă pănicinlul!O, 'cât m mai da pe-o răcoare de iaz, Ohrazu' să-l mângâie vântul

D ar lu p iă-i aici Ca pe front ne luptăm Cu piatra şi beSna prm mină Şi, iată, 'din lupta pe dare o dăm Se naşte afară himmă

Cărbunele curge, e-un craţei um plut,Un râu 'de cărbuni ia fiin ţă1 Deasupra m inerii tot ies dela şut Şi m erg ulem işti la şedinţă

Pichamerulpo cân e

iduduie Pi strat, —

E vrem ea de mers către casă (O Hi şi 'O 'noapte flădăii-aii lucrat)D ar mima, greu m i te lasă!

D oar singui sp u d e un strâmt abataj Cum bate la m are-adâncim e In drum ul tău, ţară, pnm eşte curaj Că truda-i aici pentru tm e1

Pichameiciocan

şi lopaiă — au tăcut,

24

C ei trei pregătit-au plecai ea.Ş i liniştea grea s’ a lăsat da şpe-im ţărm D in dare retraşii-s’a marea.

Bogat a fost schim bul cât patru Dar sânt Ş i braţele lo r ostenite Cum ziua-i când. soarele intră ’n pământ Cu gene prelungi şi ’nroşite.

Dar,cade

un Imiet!O doam ne!Ca tunetul greu de pe cer Ca tropotul cailor noaptea Ca trosnetul ghieţii sub ger!

Stai, mimă ’n lo cr .-A bataju l!

VinBtdgări M ărunţi Ca d e ploaie Pocmmbu

si lem ne >şi scânduri

Se mişcăse pleacă

se ’ndoaie!T o t muntele

va i!Se dărâm ă!

Ce iad se deschide ve d e riir Cum foâul să laşi abatajul?

In luptă s’ aruncă m inerii'

(Aşteaptă ’ntr’ o casă o mamă Pe fiu-i la mină plecat Cum 'noaptea cândva intr'un August Pe soţ, dela grevă, d in sat

La club e lum ina aprinsă C ald steaguri in sală foşnesc;

25

M inerii vorbesc în şedinţă,D ar trei astă seară lipsesc

Dişi rândul dm fun\d se ridică O mână şi alta, la rând M m eru-şi iau angajam ente ■—■Ce luptă se dă subt p ăm ân tf

— C u ra j1— M ai îndeasă pripoana,

•— C ăldura, cum arde, m ăi fra te1 (Dar când m i te uiţi la M atei M ai tare ş ijm m a b a te )

O grindă s’ a Cum mai gem e Flăcăul, ţinând-o Cegată!Troxneşte păm ântul!

Deasuprac a d . . .Şistul l cărbune - şi piatră

— Un stâlp1 Dă un stâlp! N u s’ aude?— H ei!

(drrru m tu . )> — Dă-m i un stâlp că mă frânge!

— M atei?Ce?

A lt stâilp ? . .~Nu mai este!

Stai, inimă, stai, nu te stiân ge!

E drept că o aspră durere stă ’« o cin D ar flacăra încă nu-i stinsă,j.Căci stâlpul de-alături d e poţi să -l desgropi A muntelui fo rţă e 5nvinsă

Ortaciiţin stâlpii

mai sus.Şi la el

face calesă treacă.

Ş i doare spinarea sub lenynul pornit Şi ’incet greutatea m ’-o p lea că .'

E luptă aici. Ochii vă d l;i trecut.„M in erii cer pâ in e! Ş i iată:Vin gloanţe Ş i ochi sângeraţi se închid,E i idor mai p r iv i niciodată.

Un -om a căzut chinuit de dureriP e iarba de sânge pătatăVisa <o privelişte fă ră boieri! —

A zi tu il continui pe tată.“

Obrazu-i sudoare!Ies fire cărunte

In păr,ca o lin ie frântă!

Ş iomut

se sm ulge!In locu-i

sub. munte,Cu forţă pocium bu-l îm plântă!

R evin e puterea şi graiul la .loc.— T ovarăşi-n u p ierdeţi curaju l!. . Ş i s^au întâlnit trei p riv ir i ca de foc — Adânc, a suflat abatajul.

Ia r liniştea g rea ,-p â n ă ’« lungi galerii Şi-a hitms uriaşă dolm anul,Ca ’« şesu l ' de nea, după. lungi bătălii,In care înfrânt-ai duşmanul.

*

Ortacii vo r să plece. Stâlpi şi lem ne Ţ m stratul sus. M atei s'a ridicat.Ş i parcă v e z i• lum ini sclipesc în sală S e iau angajam ente, inim i bat!

— A m vrea să-i auzim p e cei dm 4!( Uşor îl recunoşti pe secretar.)

Nu-şi pot

27

— Lipsesc! (Şi trece-un va l de supărat e)— Tovarăşi, spor la muncă şi d e c la r . . .

Ş i ,gândul se opri Pe stâlpi şi scânduri Sta m untele 'm blânzit Zâmbii M atei:E drept, e i nu şi-au spus angajam entul D ar prim ii l-au îndeplinit tustrei.

C A S E T A

In sala cea mare, la mină,Şedm ţa festivă-i în toiT re i tineri au dat azi cărbuneIn contul lu i cmzsci şi doi

Eu n 'am pom enit niciodată O noapte şi-o zi încheiată Să nu ieşi dm mină, d in strat.Cât zece să sapi dm lopată,Să stai sub pământ încordat Cât timp e l se bivârte odată

Ş i totuşi aceştia au stat

De-aseară ş i, până acuma Când luna iar suie dm prUni A Curs pe un craţer întruna Un negru torent de cărbuni

Ia r nopţile lungi de Decem bre Ce ’mbratiă sfârşitul d e an S'au scurs m tCo noapte de August Şt’m August sfârşise un an.

T ret tineri tot vin către casă De şutid de mâine vorbesc Ş i bi noapte p e drum trei m edalii, T re i stdle de fo c strălucesc

S^flude cum m urm ură valu l Ce cald sună glasu-i acum!A i zice că ştie şi J iu l De stelele, trei, de pe drum

28

Şi aşa m ai vueşte dm ape De pare că tot n*a uitat De anii încinşi de durere Când sânge pe-aici s*a vărsat

Pe sat se învăluie vântul T red jun icu lare p e sus .Ce tânăr şi ca ld e păm ântul Tn zilele-a ce stea de-A ugust!

Lăsându-i pe cei doi ortaci în urmă Venea pe trotuar, grăbit, spre Jiu De m ult trecuse începutul sen i D ar nu era nici pentru sorrtn târ%m.

E drept că nu-i uşor o zi şi-o noapte Să ţu în abataj un singur şut.A des 'ne p ierdem somnul pentru-o fată Şi totuşi n u -l numim un timp p ierdu t;

D ar când dm munca ta câştig* o ţară Ş i oamenii m ai veseli trec pe drum ,Când 'doar un pas îi pan* la prim ăvaiă Cum să m ai dorm i cu nepăsare', cum?

Şi când în urma lungilor eforturi Poporu-ţi spune, „eşti din cei mai bum !“Cum să nu-i dai puterea ta întreagă Ş i să nu *ntreci măsura la cărbuni?

Sosi acasă. Dm prid vo r, dm geam uii F lo ri adiau, vestm du-se pe rân\i.Ş i luna caldă cobora prin ram uri Şi J iu *11 noapte rătăcea, cântând

In tră! 11 aştepta în casă mama— M ateit (O lacrim ă în ochi lucea)— A m stat m ai m id t . . . Si-am scos m ai m ult cărbune,3 'P artidul m*a cinstit cu-acsasta stea

L uând m edalia, bătrâna mamă L a fa ru l buzelor o duse *ncet,Păşi spre o casetă de alam ă —Venea prin geam un foşnet de brădet.

29'

Deschise, aşeză 'n caseta mică' ' >Focul m edaliei cu schpet tar Dar, mâna 5ntărzie E i a ,n casetă Şi-o înegrită scoarţă de stefai

Sclipea m edalia. Stătea■ in faţă F iu l grevistului dm anii gt ei

N u se opreşte lupta niciodată,Ce lim pede e viitoru l ed

M ai 'trag şi astăzi in minei i m itralii M m 'cad m ineri în Vest si ’n M iazăzi,

J 7

Dar drum ul dela scoaiţă la m âdaln , Şi-acolo niciun glonţ m i-l va o p ri’

Visul ce-a dus în luptă grea minei ii Plmit, stă ’nscns în înfocata stea

Sclipea m edalia Şi ca un soaie Lumina în odaie inunda

30

Ion A^artan

SPRE LOCUL ÎN T Â I

Năduşeala amestecată cu pra f de cărbune îi curge şiroaie pe faţă. Lupea izbeşte cu nădejde ciocanul în stratul de cărbune Bulgării sar cu sgomot la picioarele lui

— Mai cu nădejde, H orvat’ , îşi îndemnă el tovarăşul de lucru Mai cu nădejde’ Şi izbind ciocanul, icneşte dm greu F ierbe în el de necaz că nu merge cum ar vrea Peste cele treizeci şi opt de procente de ieri, de alaltăieri şi de răsalaltăieri, nu mai suie Uitându-se la Horvat. 1 se pare că tovarăşul dă'numai de mântuială, că lucrează numai ca să treacă vremea

— Mai cu nădejde, H orvat’— De pomană, Ioane, de pomană, — îi răspunde celălalt, un m iner

înalt, cu faţa uscată şi cu pielea obrazului parcă tăbăcită Inu plesnesc şalele şi tot nu merge mai iune Aici nu se mai poate numai cu puterea braţelor Trebu ie ceva mai mult decât tărie trebue cap Numai mmtea ne poate ajuta

Mânios dm cauza neputinţei, Lupea începe să lovească şi mai înver­şunat cu ciocanul Bogdan, vagonetarul, neavând destul cărbune ca să poată umple un vagonet îşi prinse lampa^într’un stâlp al arm ăturii şi puse şi el mâna pe un ciocan de abataj .Poate tot scoatem mai mult azi ca ieri, — gândeşte el Să nu-1 mai văd pe şeful aista de parcă nu i-ar fi oile acasă"

Isbmd, Lupea îşi frământă mmtea— Cum. mama dracului să-l îeie de cărbune’ Ii mai tare el ca n o i9

— Dar simţea cum vlaga 1 se scurge din trup şi sporul nu creşte de loc— Arde-le-ar focul de norm e’ Nu ne-au putut lăsa fără e le9 Ne omorîm şi tot acolo ne pomenim, — bolborosea el, fără să-şi dea seama că Horvat se oprise dm lucru şi-1 asculta

— Ce bolboroseşti9 — îl întrebă el mânios — Ce ai cu norm ele9 Nu ele-s de vm ă Vezi bine că noi suntem de vină De când cu normele, mai cu socoteală merge lucrul, mai cu spor A crescut şi câştigul Da’ aşa eşti tu, repezit Când te poticneşti, îndată găseşti cal de bătaie Tu nu vezi că vina-i la noi, la tm e Tu numai dă-i şi dă-i Nu-ţi mai baţi capul să găseşti un şurub, să-l răscuceşti o leacă, să meargă lucrul mai bme Ce fe l de şef îi mai fi şi tu 9

Vorbele lui Horvat îl înţepară usturător pe Lupea Nu-şi putu stăpâni năduful care-i sta pe inimă

— Da cum ai vrea tu 9 Să-ini bat capul de p ere ţi9 Nu mai am linişte

31

nici noaptea când dorm şi tot nu-i bine Puneţi alt şef de echipă. .Un prost ea mine, fără ştiinţă de carte, ce poate face mai m u lt7 Duceţi-vă la dracul Mai mult decât fac, nu pot.

— Nu poţi? — se aprinse şi mai tare Horvat Da Gaşpar, da Ernest, da Rujan dece pot? Hai să zicem că Rujan şi Ernest lucrează la m ina T icu şi acolo au maşinării. L a noi se lucrează încă numai cu lopata şi eu c io-

-canul Cărbunele-i pe sfârşite aici. Dar uite la Gaşpar. Lucrează în gale­n a vecină Ciocan de abataj, lopată şi braţe Atâta au şi ei, atâta avem şi noi. Or f i ei mai ceva, mai norocoşi? Ba nu-s Dar lucrează cu cap. Mai citesc, mai ‘învaţă dela alţii Dar tu 9 . Halal şef de echipă . Şi mânios dm cale-a.fară, zori iar la muncă, ştergându-şi dm când în când

' sudoarea ce-i şiruia pe frunteDescumpănit, Lup ea lăsă ciocanul să-i cadă dm mână şi se aşeză pe

un bulgăre de cărbune, cu capul în pumni— Aşa, — se răţoi Horvat — Mai fă şi tim pi morţi. A i ostenit. T e -a i

şifonat. Subţire mai eşti la nasBogdan, vagonetarul, un om p irp iriu , cu obraz negru ca de ţigan, cu

mustaţa stufoasă lăsată peste gură, făcu un semn dm cap şi dm ochi. Parcă a r f iz is . — „Lasă-1 frate, să se frământe D m frământarea asta va ieşi ceva “ Horvat mai lovi de câteva ori cu ciocanul, apoi se lăsă şi el pe un bolovan de cărbune răsuflând dm greu. Nu-şi mai simţea spatele. La fe l făcu şi Bogdan.

Stăteau acum toţi trei în loc Tăceau Bogdan îşi răsuci o ţigară în hârtie de gazetă Apoi începu să pufăie, aruncând rotocoale de fum spre bolta întunecată a galeriei.

—• Ne spetim şi tot nu merge —■ începu el, urmărind cum fumul se îm prăştie în întunericul slab luminat de cele trei lămpi de carbid Aşa-i, — oftă Horvat dm greu — Nu merge.

Vorbea acum lin iştit Parcă-i părea rău de îsbucmrea de adineaori. V inovat nu era numai Lupea To ţi aveau partea lor de vmă. „D ar aşa-i omul, — gândi Horvat — V ina lui nu şi-o vede niciodată “ — Şi urmă cu glas ta re -

— Trebu ie să mai învăţăm şi dela a lţii cum lucrează Nu-i ruşme să înveţi Cum am muncit până acum, nu se mai poate Ne spetim de pomană şi tot pe loc ne pomenim N ici un pic înainte

Lupea îşi înălţă capul. Parcă-i trecuse mânia. Se simţea şi el v ino­vat de cele întâmplate mai înainte

— Păcat că nu ştiu să citesc, —• zise el cu amărăciune în glas — Nu m ’au învăţat tâlharii carte, — zise el mai departe, aducându-şi aminte de viaţa amărîtă pe care o dusese Doar toată tinereţea lui a fost slugă pe la avuţi. Copil orfan ' Nimeni nu-i purta grija L -au lăsat să crească sălbatic.

' Tăcea>, pierdut în gândurile care îl frământau De m ult dorea el să înveţe, dar dorinţa aceasta nu l-a ars niciodată ca astăzi Să nu f ie în stare să a fle cum lucrează, de pildă Ludovic dela P e tn la 9 Să aibă el gazeta în mână şi să n’o poată s lov i9 Iată, toţi dm echipă ştiu să scrie şi să citească, numai eu nu. Acum câştig bine, rău nu trăiesc. întocmai ca boul care ajunge Ia un stăpân bun. I i dă fân dm belşug, îl ţine gras şi trage bme Dar dacă rupe ruda carului, ori osia sau altceva, trebuie omul s’o dreagă, vrând-nevrând, că altcum nu merge.

32

In tr ’un lârziu se rid ică cu greutate Gâtăva vrem e îşi ţinu m âin ile sprijin ite în şolduri I i venea tare greu să se mişte. In u ltim ele trei zile a muncit să cadă pe brânci Se vlăguise de pomană .Bine zice Horvat.Mintea mai mult ne-ar ajuta decât braţele" Aşa gândind, se uită Ia stratul de cărbune Parcă-1 îmbia Ia muncă: —• Hai, s'coate-mă la lumina zilei. De pe urma mea doar ai început sa trăieşti tu mai farsa ca acum câţiva ani Atât de ispititoare era chemarea aceasta mută dm el, că se pomeni din nou îsbmd cu ciocanul, împrăştiind parcă mai înverşunat cărbunii Ia picioarele lui

La amiază socotiră dm oclii lin iam parcurşi. După socoteala lor, abia era îm plin it programul

— Azi e ultima zi dm lună, — grăi mai mult pentru sine Lupea — Cine ştie Poate tot om reuşi să facem mai mult ca în luna trecută Ia să-i mai ating câteva ciocane.

— Haideţi, mă, să-i dăm câte una sdravănă şi pentru fra ţii ăia de acolo dm ..ţara franţuzească" eare-s în grevă, — strigă deodată cu străşnicie şi izbi icnmd, cuprins de o mânie nestăpânită îm potriva bogă­tanilor care şi-au râs de tinereţea lui, ÎS sandu-1 să crească aşa fără carte cum es te .

— Să-i dăm zor, să-i dăm zor, — zise şi Horvat ştergându-şi cu mâneca salopetei năduşeala de pe frunte şi de pe fa (ă Până or veni să ne le ie în prim ire, poate tot mai facem ceva Z iceţi-i, fra ţilo r

O voie bună începu să-i cuprindă Pe semne, p r iv ir ile lor au prms o lungime ceva mai mare la lin iari ca ieri şi ca în celelalte zile Loveau scurt, scurt de tot, scăldaţi de năduşeală O singură mişcare, "o singură iciuro, o singură izbitură

—• Ge faceţi, tovarăşi9 — gemu dm greu Bogdan, minunându-se Nu mai am timp să încarc Mă om orîţi — Şi se m ira de sporul cu care lucrau tovarăşii săi Aşa ceva niciodată n’a mai pom enit — Dacă lucrăm aşa o săptămână, nu se mai alege nim ic de noi Ne şi putem face testamentul. In glasul lui era atâta satisfacţie că oricât încerca să pară mânios nu reuşea

— Ge ţi-a i dat aşa drumul la vorbă, tăcutule9 —■ avu vrem e să strige Ia el Lupea D ă-i zor Nu-i vrem e de pierdut Ciocanul începu să muşte şi mai înverşunat dm stratul de cărbune

Pe la ceasurile două şi jumătate sosiră în galerie tovarăşul Hajdu, şeful minei, M afiei Ilisie, maistrul m iner şi tovarăşul Vasile Costache, secretarul organizaţiei de bază

— Noroc bun, tovarăşii—• Noroc bun!Pe feţele m inerilor curgea năduşeala de parcă cineva le-a turnat în

cap câte o găleată de apă amestecată cu pra f negru P iepturile lor se r id i­cau şi se retrăgeau precip itat Abia mai răsuflau

Submgmerul Hajdu măsură dm ocln lucrul de peste zi— Ce dracu, mă, — se auzi glasul lui gros Bateţi pe loc N ici ieri mai

mult ca azi, nici azi mai mult ca ieri Dacă lucraţi aşa nu mai facem noi peste plan cât îi hăul Slabă producţie, oameni bum Nu-i organizare

Lupea se înciuda dm nou:— Apoi nici eu nu mai ştiu cum să fac, — strigă el cu răsuflarea ta-

A lm a n a h u l l i t e r a r — 3 1951 33

iată şi plin de amărăciune Nu mă pricep să fac mai mult A r trebui să puneţi alt şef

— Stai, stai, tovarăşe — îl opri Costaclie — Nu f i aşa repezit A i încer­cat dumneata să lucrezi mai altcum ca până acum9 A i mai întrebuinţat şi alte metode decât cele' de care te-ai fo los it totdeauna9

— Eu ştiu să lucrez, — se bosumflă Lupea, mumdu-şi glasul — Lucrez de treisprezece am în mină Bogdan aici s’o pomenit dm copilărie. Horvat lucrează de vreo douăzeci de ani Ştim să ne facem armarea, să găurim pentru explozie, să lovim cu ciocanul, să încărcăm vagonetele, să le scoatem afară Dacă se mai poate şi altcum, eu nu ştiu Poate ştie Hor­vat, că-i mai bătrân, ori B ogdan . . şi îşi lăsă ciocanul să-i alunece din mână ’

Bogdan clătină din cap Rar se întâmpla să scoată şi el câte o vorbă. Atunci era semn de mare bucurie la el Mai mult tăcea şi clătina din cap că-i da, ori că-i ba De aceea m inerii îl porecliseră Bogdan Tăcutul Când era mulţumit, îl putearcunoaşte după mustaţa răsucită şi cu sfârcurile repezite în sus Când era necăjit, mustaţa îi era pleoştită peste gura cu- buze subţiri Aşa şi acum îş i trecu mâna mânj'ită cu p ra f de cărbune prin musteţe, răvăşm du-şi-le peste gură.

Horvat îşi încruntă fruntea înaltă mai cât un lat de palmă Faţa 1 se înăspri Părea de-a bmelea tăbăcită

— Eu cred că se poate şi altfel, — se auzi glasul lui care aducea un pic cu sunetul metalului. — Să zicem că nu putem face nim ic la munca cu ciocanul şi lopata. Cioc.anu-i ciocan, lopata-i lopată şi cuiul de găurit pentru armare, cui de găurit L e prinzi în mână şi dai până cazi în brânci. Asta aşa-î. Dar bine zice tovarăşul Haj'du. Nu ne organizăm munca. Mă uitam mai înainte la armare, şi m i-a ven it un gând: Ce-ar f i să ne adu­cem noi m aterialele de armare dimineaţa, sau la prânz, sau seara, când intrăm în şut. Gând- trebuie să facem armarea, nu mai alergăm de colo până colo ca nişte oameni fără rost. L e avem aci Doi se apucă de armare şi unul lucrează înainte La o singură armare putem câştiga mai o jum ă­tate de ceas Şi facem uneori câte trei .armări p,e zi. Asta înseamnă că scoa»- tem un ceas şi jumătate In vrem ea asta cât putem înainta cu ga leria9

— Minunat, — sări Lupea cuprins de mare bucurie. — De mâine aşa facem — Şi-1 strânse pe Horvat în braţe, ca un copil care-şi strânge pă­rintele pentru un dar nepreţuit. Apoi se răsti cu prefăcută mânie:

— Tu ştii astfel de lucruri şi nu zici nimic. Nu eşti bun tovarăş! Eu n ’aş fi putut tăcea Zău aşa' — Pe urmă se întoarse spre Costaclie: . Cum dracu de nu m i-a trecut asta prm cap9

Hajdu, Costache şi Maftei zâmbiră. In tr ’adevăr, Lupea avea în el ceva copilăresc Era mânios, deşi toată faţa şi ochn-i râdeau de bucurie D in ţii albi, puternici şi sănătoşi parcă străluceau în faţa aceea înegrită de n ă - duşeală şi cărbune

— Gândul ăsta m i-a ven it acum cinci minute când tu spuneai, că nu eşti bun şef, — se desvmovăţi Horvat — Mă tot gândeam Şi iacă îm i ven i ideia pe care v ’am spus-o Atunci m i-am am intit şi de un articol de z iar ce vorbea despre felu l cum îşi organizează Pop Ludovic din Valea-Jiului, munca

Şi Horvat urmă- cu însufleţire, întorcându-se spre Costache, Hajdu şi Maftei:

84

— Lupea spune că nu-i bun şef Ba eu zic că-i bun Este om harnic. ‘Munceşte cu tragere de inimă. Dar cum se poticneşte niţel, cum se pierde. A tunci înjură, strigă, îi nesuferit. Nu prea caută el ceva nou care să ne iTOai cruţe de atâta năduşeală Are încredere numai în mâinile lui şi ale noastre Dar asta nu ajunge Poate în trecut, da, dar azi, nu Atunci scoteai mult-puţm, nu-ţi păsa Ce era peste câştigul tău, intra în buzunarul

■altora Dar uite, azi muncim pentru noi Mult dai, mult primeşti— Asta-i adevărat, — grăi Costaclie — Numai că nu trebuie să ne

.-mulţumim azi cu ce-am dat ieri şi mâine c'.j ce am dat azi Dar rjioi ca să ne bazăm numai pe braţe nu se poate Bine zici dumneata, tovarăşe Horvat.

."Dar dacă munciţi desorgamzat, cm e-i de v in ă9 Să zicem că aici, la vo i în m ină, nu se poate face ca j'os, la T icu Lucraţi doar cu ciocane şi lopeţi. .Nu-i mecanizată nuna Dar dacă v ’aţi duce de pildă la echipa lui Ruj'an sau a lui Ernest lo t aţi putea învăţa cum se organizează lucrul Am văzut -că ei lucrează mai altcum A ltfe l sunt organizaţi la lucru Mai ales la Rujan Ei fac şi găuritul aproape în acelaşi timp cu săparea g a le r ie i. . .

IN’ar fi rău să-i vedeţi cum lucrează '— Lupea habar n’are cum lucrează alţii, — zise Horvat — Nu se duce

-.să vadă— Asta o ştiu — zise Costache II cunoştea el bine pe Lupea Ştia ce se

rascunde în el. Numai că pe omul ăsta trebuia să-l încălzeşti bine de tot. .Apoi las’ de-1 mai poţi răci "Văzuse el când a fost numit, Lupea şef de-- «ch ipă îndată a sărit cu producţia Şi nici măcar nu era m iner calificat. Şi mei nu ştie ceti Dac’ar şti şi-ar ceti despre metodele de lucru din Valea-Jiului, ba ale m inerilor sovietici, îndată ar găsi el cuni să păşească 'înainte Dar ca să ajungă "până aici, trebuie împins dela spate. „încă nu-i destul de copt să pornească singur Bogdan tace Horvat îi bătrân, n’are in iţiativă Greutatea tot pe Lupea trebuie să cadă In el îi stofă 3)ună“ — Aşa gândea Costache, frământând ideia care-i venise Apoi •dinir’odată se întoarse spre Horvat şi Hajdu trăgând cu ochiul

— Ştiţi ce m’am gândit9 Ce-ar f i să-1 schimbăm pe Lupea Cum poţi f i şef de echipă fără să ştii c e ti9 Nu sunteţi de părere9

Bogdan, neînţelegând bine despre ce e vorba, se răţoi.— Da ce, să aduceţi pe unul care doarme cu ciocanul în mână9 Şi mâ­

nios, îşi trecu mâinile prin mustaţă încât le pleoşti şi mai tare— Ba aşa zic şi eu. — clip i cu şiretenie Horvat Să-l schimbăm. Dacă

s’a mai lumina, l-om lua iarHajdu zâmbea, întors spre peretele ga lerie Vasile Costache- îşi fo rţa

•ochii să pară reci şi hotărîţi Meşterul Maftei sta mai la o parte, ascun- -zându-şi râsul cu mâna pe' care o trecea des peste faţă Horvat îl p r iv i cu prefăcută răceală pe Lupea. Bogdan bodogănea ceva de unul singur,

tu rn a i Lupea sta ca pe spini, neştnnd dacă trebuie să zică ceva, sau m ai 'bine să tacă In cele din urmă, grăi:

—• Şi eu zic aşa, schimbaţi-mă, — apăsă el vorba Dar în inimă sim­ţea o înţepătură — Să f ie schimbat ca un nepriceput9 Să râdă m inerii de el N’o să-mai aibe zile bune mai ales cu Potoarcă O să-i strige în .faţă — „Vezi mă Şefie ţi-a trebu it9 Te-a i urcat, dar ai căzut' T i-a i sdro- Tut capul" — Bine ştie el cât a râvn it Potoarcă la şefia asta Şi acum va s tr ig a după el ca după un neputincios ce este

îş i lăsă capul în pământ, amărît Apoi îi ceru lui Horvat o ţigară.

35

In timp ce Ilajclu şi Maftei mă sur ară lin iarii lucraţi, Vasile Costache se apropie de Lupea I i pus.e mâna pe umăr, luându-1 cu bmişorul

— Ştii ce, tovarăşe Lupea9 Du-te şi învaţă carte Pentru dumneata înveţi O să vezi cât ţi-a prinde de bine Mâine-i marţi. Du-te la şcoala, medie de cărbune Prezm tă-te la învăţătorul I lie Cornea Spune-i că vre i să faci şcoala de alfabetizare Şcoala a început de mult. dar eu am încre­dere că ai să-i ajungi pe ceilalţi.

— Am să mă duc— Ei, noroc bun' Şi nu uita A i să vezi cât de bine ţi-a prmde o leacă

de învăţăturăCei trei plecară Lupea rămase gânditor, privind în urma lor Era.

descumpămt— „Să mă duc la şcoală9 Dar dacă nu voi putea învăţa9 Vor râde şi

mai tare de nune Mai bine mă las păgubaşA doua zi se făcu plata.

2

Glasul casierului cel nou se auzi iar peste mulţimea de m ineri adu­naţi la leafă

— Lupea Ion '— A ic i'Minerul, îndesat, cu ocini m ici şi cu un umăr mai rid icat ca celălalt„

îşi făcu loc cu coatele prin mulţime până la masa plină cu state de plată,— Sunt aci' — se auzi dm nou glasul său domol şi adânc— Opt mu nouăsute şaptezeci şi şase' — anunţă casierul, trecând

vârfu l creionului printre lin iile cu numele lui şi făcând o cruce— Semnează aici.Minerul îşi încreţeşte fruntea dreaptă peste care stă răvârşit un păr

des şi aspru de culoarea cărbunelui Stă neliotărît locului, neluându-şi ochii dela listă „Ce să fac acuma9 Iar începe râsul Iar îşi bat joc de- nune că nu ştiu să iscălesc ."

— Hai, ce mai aştepţi9Lupea are o scurtă tresăne Parcă l-ar fi înţepat cineva cu un ac— Nu ştiu iscăli— Nici măcar numele dum itale9 Eşti doar şef de echipă— Nu ştiu ' — apasă Lupea vorba şi faţa lui oacheşă se împurpură.

N ici nu încearcă să-şi rid ice ochii spre ceilalţi tovarăşi Simţea totuşL zeci de p r iv ir i sfredelitoare, repezite asupra lui

— Ce-i trebuie carte9 — se auzi un glas răutăcios, de undeva dinspre* sala de apei Boul trage .şi fără ştiinţă de carte Cu cât îi dai mai mult fân, cu atâta trage mai bine

Lupea simţi un ghimpe la inimă Ii era ruşine şi ciudă Cel care vo r­bise era chiar m inerul ajutor Potoarcă Grigore Şi nu i-ar f i ciudă dacă l-a r batjocori măcar unul care face mai multă ispravă ca el Dar tocmai Potoarcă9 ” Lasă numai, luvole, că-ţi fac eu de petrecanie, — îi încolţi lui Lupea un gând de răzbunare ,

Apasă cu degetul crucea făcută cu cerneală pe statul lui de plată, luă bana cu mâna tremurândă şi ieşi dintre oameni Mergând spre tufann de alun, umărul drept îi era şi mai eoborît, de parc‘ar f i fost apăsat de- o greutate foarte mare

36

Se aşeză sub un alun, aşteptându-şi ortacii de echipă I i era groază s 'o pornească singur la drum Până în Aglnreş erau şapte kilom etri

— Trebuie să învăţ, carte — îşi zise. clocotind de mânie pentru vorbele rostite de Potoarcă Le -o i arăta eu lor O să vadă ei ce poate Lupea Dacă toţi avem drept la carte, m 'oi bucura şi eu de dreptul ăsta

— Ge bodogăneşti acolo9 — îl întrebă Horvat, opnndu-se cât era de Jung în faţa lui Lupea Ori poate nu ţi-au plăcut vorbele lui Potoarcă9 Ba să-ţi placă, frate A avut omul dreptate Şef de echipă fără ştiinţă de ■carte9 Aşa nu se mai poate

Lupea se încruntă Ochii lui m ici sticliră veninoşi— Să vă îeie dracu’ pe toţii — înjură, pornind înainte pe potecuţai ce

urca prin pădure spre colonia Curturiş Dacă nu vă place, a legeţi-vă ■alt şef

Până în vârfu l dealului au mers în tăcere, unul după altul In frunte m eigea Lupea, încruntat După el, îndată venea Hor\at, călcând pas lung şi rar Iar în urmă păşea Bogdan Sub picioarele lor foşneau frunzele uscate rămase moştenire dm toamnele trecute Prin tre tufişuri, razele soarelui de lum e abia pătrundeau

— Minunat ar fi să mă pot vârî unde-i umbra mai deasă — gândi Lupea, începând să uite de batjocura pe care o suferise Nu m ’aş mai scula <leacolo până n’ar coborî seara

In deal s'au oprit să răsufleAjuns acasă, se desbracă de hainele pline de glod şi cărbune Se duse

la fântână şi începu să se spele până la brâu cu apă rece Apa îi producea Lori plăcuţi şi-1 înviora

— „Au dreptate, — îşi repeta întruna Au dreptate M’oi duce mâine.După ce se spălă bine îşi frecă pieptul muşchiulos cu un prosop de

bumbac Când termină, se uită la prosop Ş i-i veni deodată un gând.— „Iată mă şterg şi cu prosop de bumbac Măi, măi, cum se mai schim­

bă lumea Au fost vrem uri când nici prosop de cânepă aspră nu aveam. -Mă ştergeam cu poala cămăşii

Curat şi înviorat, se aşeză pe prispa casei, lângă copilul său Pe copil 11 chema tot Ion, ca pe taică-său Ion ăl mic, cu un v ra f de cărţi lângă el, îşi .făcea lecţiile

— Ei, ce mai înveţi, vo im cu le9 — îl luă el cu vo ie bună pe copilCopilul îşi rid ică faţa oacheşă şi ochii căpru-verzui spre taică-său.

-Răspunse bucuros— Despre plumb— Şi ce înveţi tu despre plumb — îl iscodi el— Cum, ce în vă ţ9 — îşi pironi copilul mai bine p r iv ir ile la taică-său,

a m irare Scrie aici că plumbul este un metal moale Dm el nu se pot face ■vase, că-i otrăvitor Dar se fac dm el ,amestecat cu alte metale, litere de tipar

— „L ite re de tip a r9 —■ îşi zise în gând Lupea Uite. eu n’am ştiut asta până acum Şi iar începu să-l cuprindă amărăciunea — Apoi, cu glas ta re :

— Dar despre cărbune ai învăţat9— Sigur, — înălţă copilul dm cap şi dm sprâncene, ţugumdu-şi buzele.

Sigur că am învăţat— Şi ce ştii tu despre cărbune9 — îl luă iar Lupea pe băiat cu aerul

87

unui om oare ştie de toate Dar în m imă avea ca o greutate Şi iar îi venrr®. în m inte întâm plările petrecute în ultim ele zile acolo la ramă. Ia r înce­pură să-l frământe gândurile

— Ce-am învăţat despre cărbune9 — răspunse după un pic de gân - dirte Lupea cel mic Tatăl tresări dm gândurile sale ‘

— Se spune că în vrem urile cele vechi, vechi de tot, — urmă băiatul,. — erau păduri mari şi ape la fe l de mari Se mai spune că odată apele au învălu it pădurile, că în locul apelor s’ar f i rid icat uscat Lem nele au fost. acoperite cu nisip, argila le-au învăluit Dm aceste lemne s’au form at căr­bunii pe oare dumneata îi scoţi acum dm adâncul pământului. — Apoi după o clipă: — Oare aşa o f i ta tă9

—i F ireşte că aşa, — tresări iar Lupea Dacă scrie în carte, de bună seamă că aşa a fost — Ş i-i era ciudă că n’are în glasul lui siguranţa pe- care ar vrea s’o aibă

După cină, Lupea scoase dm lădiţă ziarul adus şi î- l întinse băiatului- Se hotărîse ca de aici înainte, în fiecare seară să-şi pună fecioru l să-L citească gazeta. Voia să a fle şi eLcum se lucrează în alte părţi şi dacă va; găsi ceva bun, să se folosească de asta acolo în mină.

—• Ia citeşte-m i ceva din z ia r1 •— porunci el, cu glas care nu admitea, îm potriv ire

— Trebuie să-mi mai fac câteva lecţii, fu răspunsul lin iştit al băia­tului. Mâine am matematici şi ştiinţe naturale şi istorie Trebu ie să. învăţ.

Lupea se aprinse la faţă Strigă mânios— Dar azi, toată după amiază, ce-ai făcu t9 Puteai învăţa o sută de--

lecţii. Ia pune mâna pe gazetă'Băiatul îşi ridică posomorit, ochii spre taică-său— Bine, citesc Dar dacă n'oi şti mame la şcoală îi spun tovarăşului1

învăţător că dumneata nu m ’ai lăsat să învăţ.Atunci sări Amca, muierea lui Lupea-— Dar ţie ce-ţi mai trebuie atâta cetit, — se răsti ea pănftndu-şi m âi­

n ile în şoldurile late Faţa ei plm ă se aprinse iar nasul cârn parcă începu; să adulmece ceva Ochn-i sticliră.

— „Semn rău“ , — îşi zise Lupea, c&re-şi cunoştea nevasta ca n im eni a ltu l Gând îi sticleau ochii ş i-i adulmecau nările era pusă pe ceartă. Şi apoi încearcă s’o mai opreşti'

— De-o vrem e încoace ai început să dai în m intea copţilor Să-ţi ce­tească! Da ce nevoie ai tu? Până acum n’ai tră it şi fără cetitul gazete lor? Mai bine le-ai lăsa dr,acului, să nu mai dai bani pe ele

— Iar începi, An ică9 Ia r s tr ig i9 A i să trezeşti fetele — Şi îşi întoarse- capul spre pătucul unde cele două fe tiţe adormiseră îmbrăţişate

Fem eia parcă nici nu l-a auzit.— Mai bine ai pune banii ăia de-o parte Ne trebuie atâtea pe lângăi

casă şi tu-dai bani pe gazete A rde-ţi-le -a r focu ’ să ţi le ardă!—- Iar începi, A m că9 — repetă el neputincios întrebarea— Iară Na, iară încep Doar ţi-a veni şi ţie mmtea Ia Ioc U ite Petrear

vecinu ’ N ici el n’are cme ştie ce, dar îşi face grajd, şi-a cumpărat două văcuţe Şi nu lucră în mină ca line Da’ tu dai banii pe gazete ş i-i mă­nânci. Să nu te subţn cumva'

— Mai închide-ţi odată pupăza şi nu-mi amărî zilele, — ridică glasul

38

Lupea, — Ori n’ai de lucru9— Nu, ii ’am—• T a c i1 — şi ochii lui scăpărară.

- Anica mai bodogăni ceva, dar Lupea n’o mai ascpltă Se lasă păgubaş de eetitul gazetei şi desbrăcându-se porni spre odaia de culcare Cu Amca şi aşa nu o poate scoate el la cale.

Multă vrem e nu putu adormi Se frământa şi ofta chinuit de gânduri.Intrând în clasă, Lupea avu un fio r de nelinişte şi bucurie

3

Intrând în clasă, Lupeja avu un fio r de nelinişte şi bucurie— „Dar dacă n’o să pot învăţa9 0 să mă fac de râs Apoi după o clipă:

—• Trebuie să pot Nu-s eu mai prost ca a lţii."M inerii dm bănci îl priveau curioşi. — „Ce caută acest Lupea la

şcoală9 E l îi şef de echipă N ’o -fi ştiind carte9Lupea păşeşte cuprins de emoţie până lângă catedră Se opreşte în

faţa învăţătorului, mihtăreşte. — Noroc bun! — salută el cu glasul tre­murat.

— Noroc, tovarăşe, — i-a răspuns învăţătorul, ridicând dm sprâncene parcă a m irare Pe cine cauţi9

— Am venit Ia şcoală, —• grăi, împurpurându-se Lupea Nu ştiu carte. Vreau să învăţ

— Hm' — făcu învăţătorul, sfredelmdu-1 cu p r iv ir ile lui senine Eu te primesc, dar o să-ţi f ie greu să-i ajungi pe ceilalţi. Şcoala a început de patru luni Miai bine lasă până la toamnă.

— Vreau acum' — rosti apăsat Lupea şi p r iv ir ile lui se aţintiră asu­pra învăţătorului. Era atâta hotărîre în ochii căprn-verzu i ai m inerului, că învăţătorul nu mai avu ce zice. Clătină dm cap în semn de aprobareş i- i fă,cu semn să m tre în tr’o bancă.

Se strecură până la banca din fund Când să se-aşeze, îl vede pe Po­toarcă Ezită o clipă îş i roteşte ochii în ju r doar va afla un alt loc.

— „Uite, f i r ’ar el a fu ris it ' Şi aici dau peste el, — se gândi şi începusă-l furnice mânia

— Da stai odată, — scârţăi Potoarcă dm glas. Doar nu te-o i lovi cucoarnele Nu-s mai lungi ale mele decât ale tale.

Lupea simţi zeci de p r iv ir i aţintite asupra sa Miai toţi bănuiau ce se petrece în sufletul lui. Poate chiar şi învăţătorul. Se aşeză roşu de mânie şi ruşine alături de Potoarcă

— Am să te leg în tr’o zi la iesle, b ivole nărăvaş, — şueră Lupea printre dinţi. Atunci ţi-o i da eu la coarne. Nu te joci tu cu mine. Nu nn-i batjocori tu multă vrem e Ce-s eu vinovat că nîai fost tu ales şef de echipă9 Pe mine m ’a ales lumea nu pe tme. Pentru bârfelile tale, nu te-au ales.

Potoarcă iân ji răutăcios şi-şi mută p r iv ir ile la învăţător .Nici nu-i păsa de lu n a iui Lupea N

— „Lasă, — ameninţă în gând Lupea. Cine va râde mai la urmă, varâde mai bme Degeaba te tot legi de mine.

— . . . Şi aşa, tovarăşi, — îşi urmă învăţătorul lecţia întreruptă de ve­nirea lui Lupea. Una dm bogăţiile cele multe ale ţării noastre, sunt căr­bunii. Oare ce se face cu aceşti cărbuni9 — ne întrebăm de multe ori.

39

Se întrebăm şi de multe ori ne răspundem. „Pentru locom otive1 Asl-i-i drept, e adevărat II scoatem pentru locomotive Dar nu numai atât Dm el se poate face şi lumină cărbunele, ca şi apa, îi hrana electricei Uica- ţi-vă, — urmă învăţătorul — La Aglnreş este o uzina electrică Aşa-a* Cu ce se hrăneşte uzina asta9 Cu cărbunele scos de voi Şi cu acest cărbune care hrăneşte această fabrică, se luminează Clujul Ba, lin ia asia electrică se va lungi până la Turda, la Câmpia Turzn şi până la Luduş şi Târnăveni. In lungul ei va da oamenilor lumina plină Dar ca să lumineze atâta ome­n ire îi trebuie hrană multă Hrana asta voi o daţi Voi scormoniţi în mă­runtaiele întunecate ale pământului această bogăţie

O altă bogăţie sunt apele auzi Lupea Şi se nura că iapa, ce se găsea peste tot dm belşug, de putea lua oricine cât îi trebuia, este socotită ca bogăţie Şi îşi zise în gând Am ven it să învăţ carte şi ăsta îndrugă la prostii' A ltfe l îşi închipuise el şcoala Coborînd dela nuna Curturiş spre şcoală, îşi închipuia că învăţătorul va veni să stea lângă fiecare arătându-i cum să facă în caiet literele şi cum să lege aceste litere deolaltă, ca să form eze cuvintele . „Şi când colo, uite, că ăsta se ţine de braşoave1 Dar când învăţătorul începu să vorbească despre stăvilirea apelor, despre că­derea lor care produce cărbunele alb. Lupea deveni intent şi se lăsă fu rat de cuvântul domol al învăţătorului

— Care va să zică şi dm apă se poate face electrică — băgă el de seamă

— Dar cum să scoţi electrică dm apă9 — întrebă unul neîncrezător. "Era vagonetarul Crâstea, dela mina „7 Noem brie"

— „Ce întrebare mai pune şi ăsta“ , —• mormăi nemulţumit Potoarcă.— Ba, că are dreptate. — îl susţinu pe Crâstea, Petre Măgureanu, aju­

tor de miner dm echipa fruntaşă a lui Ernest Sandor De ce să nu ştim bine Şi se iscară vorbe care au întrerupt lecţia Prefăeându-se supărat, învăţătorul sună dm clopoţel, ca la copii

— Tovarăşi Sunteţi oameni în toată firea Ascuhaţi mai departe lec­ţia O să a flaţi tot

In clasă se lăsă iar liniştea şi lecţia urmă

*

Ieşind dela curs, Lupea coborî spre club Nu mai jucase de multă vrem e popice Tare-i plăcea sportul acesta Şi, acolo, Ia Aglureş la popicăria lui Cândea, juca des mai în tinereţe Şi iacă acum, fund aici la Ticu, îi încolţi gândul că n’ar fi rău să svârle o bilă, două Dar când să m tre în sala de popice, se întâlni cu Vasile Costache.

— Noroc bun, tovarăşe Lupea '— Noroc tovarăşe Costache.Şi-au strâns m âinile cu vo ie bună— Ei, cum mai m erge9 — întrebă Costache Unde te-ai porn it9— Ştii, — începu Lupea, eu am fost pe vrem uri mare jucător de po-

p ire N ’iam mai jurat de multă vrem e Vreau să încerc o leacă—• Om juca amândoi, —• zise Costache .. Şi porniră spre popicărie Eu

nu prea ştiu juca, — urmă el Pe la noi nu erau popicarii Dar hai, am să învăţ şi eu

— Nu-i mare lucru, — zise Lupea Trebu ie numai să faci mult antre­nament ca să fu hun jucător

.40

Au intrat Jucau câţiva m ineri ţ in t e în două echipe l-au prim it şi pe cei doi Lupea, după câteva lovitu ri de probă începu să joace serios. Costache lovea mereu în „mandă“ T in er ii din echipa lui începură a f i cuprinşi de nelinişte Până la venirea lui Costache, au fost mai tari şi iacă secietarul, neştund să joace, îi lasa în urmă Şi Lupea lovea la sigur, zâm­bind, fără moi o sforţare B ila-i ţâşnea dm mână cu forţă, scurt, lovind acolo unde voia Costache î l privea surâzând şi gândea „ A i c i -nu se forţează A re siguranţă Dar acolo, — se gândi la lucrul dm mină, — acolo pune prea multă forţă Dacă ar lucra tot aşa, numai câţiva am şi nu mai sunt bum de nim ic

—■ Cu dumneata nu-i de jucat, tovarăşe Lupea, — îi zise un tânăr din echipa ladversă Noi de abia învăţăm şi dumneata eşti meşter.

Lupea râse cu poftă— Nu-s eu de vină că v ’am bătut E tovarăşul Costache vinovat Nu

ştie juca şi v ’a încurcat Dar uite. vă lăsăm Ne-om mai întâlni noi la câte un joc

Afară, Lupea îi întinse mâna lui Costache Soarele cobora, spre asfin­ţ it Dacă mai întârzia, îl apuca noaptea pe drum Dar Costache îl chemă până la sindicat în clădirea dm faţa clubului

In camera mar-e unde era sindicatul, nimeni Cei doi se aşezară pe scaune lângă o masă de birou pe care era o placă de sticlă groasă, plesnită Ia un colţ

— Cum mai merge pe la voi, Ioane9 — întrebă Costache, plimbându-şi p r iv ir ile peste o hârtie scrisă la m aşină. N ’am mai fost pe la voi de când cu supărarea ta

Lupea îşi încruntă fruntea, gânditor Sprâncenele aproape 1 se uniră deasupra nasului

— Hm, — începu el Prea bine nu merge, — urmă cu glas domol şi adânc Muncim să ne spetim Cu atâta ne aflăm

Tăcu Tăcea şi Costache, j'ucându-se cu hârtia Apoi, în tr ’un târziu :— Nu înţeleg moi eu bine de ce nu merge la voi ca la Rujan şi ca la

Ernest Chiar şi Gaşpar v ’o ia înainte . Şi mtându-se în altă parte, ca şi ■când n’ar f i vrut să întâlnească p r iv ir ile lui Lupea, urmă — Bag seamă, nu te prea împaci cu oam enii9

Lupea îşi ridică p r iv ir ile asupra lui Costache Secretarul continua să .se jo,ace cu hârtia, uitândn-se, parcă fără să ştie de prezenţa lui Lupea, în tr ’un colţ al biroului

— Cum nu m,l împac cu oam enii9 — întrebă cu m irare minerul— Ei, ei nu le repezi Ain Spus şi eu aşa Am văzut atunci când am fost

pe Ia vo i că Horvat şi Bogdan nu te prea au Ia mimă. M’am gândit că poate ■de aceea nu prea merge lucrul Ia voi Poate să mă fi înşelat

Lupea se oţărî.— Vezi bine că te-ai înşelat Dacă lucrurile nu merg bine, eu sunt v i­

novat. nu ei Dar nu mă ajută mintea să fac mai mult Mai bine aţi pune alt sef Nu mă supăr de loc

— Nu-i vorba de supărare şi nici de schimbare I i vorba de altceva Ce-am spus atunci, spun şi acum. căutati să învăţaţi dela a lţii

— Da’, cum să învăţăm? Crezi că am vrem e să umblu pe la alţn prin g a le r i i9 Ce, or fi ăilalţi mai cu stea în fru n te9

Gostaclie se întoarse spre Lupea. înălţând o sprânceană

41

— Nu înţeleg ce-ai zis, — se prefăcu Costache.— Mai bine lucrez până cad jos decât să mă duc să învăţ dela altn— Nu-i musai să te duci! — întoarse celălalt vorba, gândmdu-se că,

oricum, pe Lupea nu-1 va putea face aşa de-odată să se ducă II ştia mân­dru şi încăpăţânat I i veni o ideie dar renunţ.ă la ea . „Dac’ar şti ceti, ce-bine ar f i “ •— Apoi prim a ideie se legă de alta.

— Nu-i musai să te duci1 — repetă el mai aspru Dar Lu nici carte nu ştii. Dac’ai şti, ai ceti cum lucrează alţii Sunt aici broşuri despre m inerii sovietici Dela ei, cetind broşurile, ai putea învăţa multe Dar dacă nu ştii, lasă să-ţi îe ie altn înainte.

Lupea tăcea, dus pe gânduri. Se uita la fata lin iştită a secretarului fără să aibă puterea de-a-şi întoarce p r iv ir ile în altă parte. Costache îl exa­m ina cu luare aminte, citindu-i parcă până în adâncul gândurilor lu i- U rm ă :

— Dacă crezi că-i bine aşa, nu te duce Mie, de pildă, nu m i-e ruşine- să învăţ dela a lţii Inn dau seama că dacă n’aş învăţa, n’aş putea să-nu fa<r munca cum trebuie Tu dacă crezi că n ’ai de învăţat dela nimeni nim ic,lucrează aşa cum ai lucrat până acum -

Se ridică, gata de plecare Lupea îl opri.— Tu mă sfătui eşti să mă duc?— Eu nu te mai sfătuiesc nim ic Tu şi aşa nu ai nevoie de sfaturile

nimănuiLupea se prefăcu mânios— Mai las-o dracului de treabă, tovarăşe secretar Prea te superi

repede Poate am greşit' şr eu. Ei, am să mă duc. Ba 01 lua şi nişte broşuri de alea cu arm en i sovietici L e -a ceti Bogdan şi Horvat după ce^ieşnn dm şut. Ce trebuie să te-mânii pentru o nim ica toată9

Costache chicoti în el de bucurie dar nu se arătă. Când să se des­partă, zise:

— Broşuri găseşti la bibliotecă. Peste câteva zile 01 veni pe la voi. Noroc bun!

— Noroc bun! — i-a~răspuns Lupea. Apoi în gând A fu ris it om '

Ajuns acasă, îl luă pe Ion cel mic, băiatul său pe prispă şi aplecat peste abecedar, începu să se frământe cu litera o şi i L e scrise de atâteaori pe o hârtie până crezu că de aici înainte n’o să-i mai iasă niciodatădin cap Pe urmă începu să scrie aceste litere în caietul prim it dela şcoală. Scria cu mare băgare de seamă anume'ca literele să semene cât mai bine cu cele dm carte.

Când term ină se întoarse spre băiatul său care se m ira cu câtă greu­tate face taică-său literele.

— Bine le-am scris9 întrebă Lupea.— Da, — i-a răspuns băiatul Dar prea încet Ie scrii Nu poţi mai re ­

pede9— încă nu, dar am să pot Acuma spune-mi ce literă este asta9 — în­

trebă el, întorcând pagina— Asta-i u m ic şi asta-i U mare.— Şi cum se scrie?Copilul luă creionul în mână şi făcând litera, îi da explicaţii.— Dela lim a asta duci o lin ie aplecată spre dreapta puţin, până a ici.

42

V ii pe urmă până aici, pe lângă lin ia făcută, rotunjeşti un pic, v ii în sus mai înainte şi term ini u ite aşa Ăsta-i u m ic Apoi îi arătă tot aşa cum se face U mare, spre nerăbdarea tătâne-sâu, care abia aştepta să se vadă ia r cu creionul în mână aplecat peste caiet.

In seara aceea Lupea învăţă cum se scrie, oi , ou, ac, mac, nuc, cuc.Şi fe r ic it dm cale-afară, se preumbla prin casă, râzând Râsul iui o scoase •*' pe muiere-sa dm răbdări *

— A i bolunzit, măi om ule9 După ce ai dat în mintea copiilor, învă­ţând carte acuma la bătrâneţe, mai râzi ca un netot

Dar Lupea râdea înainte feric it, fără să dea atenţie oţărelii fem eii. Ion cel mic râdea şi el, fără să ştie de cs Râdea de râsul tătâne-său şi ochii lui mari, c ip ru -verzu i, jucau în umezeală Fetiţe le dormeau liniştite, som­nul adânc al copilăriei lipsite de g r ijL Numai Anica, muierea lui Lupea, cu âeele de îm pletituri Ia care lucra, împrăştiate în poală, privea la băiat şi la bărbatu-său, înghiţind noduri uscate ce 1 se ridicau în grumaz. A r f i vru t să strige la el, să-l suduie Dar curn să-l suduie faţă de, băiat9 Cum să strige să trezească fetiţe le care dormeau9 Nu se stăpâni totuşi să şuiere prin tre d m ţi.

—■ Om bătrân, şi cap nebun!

*Toată noaptea s’a frământat în sinea lui Da, echipa lui Rujan lucra

bine Dar ce este nou la ea, deosebit far,ă de alte ech ipe9 Scocurile, ta toate galeriile, mecanizate Vagonetele se încarcă la fe l Au ciocane pneumatice, perforatoare Şi sunt mai mulţi oameni în echipă Dar altceva nim ic deo­sebit Poate numai dacă n’o f i cu lm ia vagonetelor După fiecare înaintare- ei îşi lungesc şi liiua Adică nu, nu după ce a’a făcut înaintarea ci în vre ­mea când se face V in constructorii de Im ie şi mai împing şinele cu doi m etri înainte Altcum, distanţa dela peretele frontal la vagonete e aceeaşi.„ Urcând pe muchea dealului spre mină, aceleaşi gânduri, multe şi

încâlcite, se bateau cap în cap Şi pace nu-şi găsea şi nici lim pezim e în m inte

Ortacii nu-i sosiseră încă. N ici nu-i aşteptă Era tare de vrem eCoborî prin pădurea de aluni, trecu pe lângă clădirea minei, salută.noroc bun! pe coi ce lucrau la suprafaţă şi nu se opri până în fundul

galeriei.Echipa lui Nagy Carol îl luă în râs— Ce vânt te aduce aşa de vreme, mă şcolarule9— S’a stârnit la Aghireş un vânt când am ieşit pentru lungi el vor­

b a ,. . . şi nu m ’a oprit până aici — răspunse Lupea cu glas acru. Am ve ­nit să vă văd mândreţele de mutre Că oameni ca voi nici la comedie nu se află. Apoi, fără să mai asculte la bodogănelile lor, începu să măsoare din ochi distanţa dela peretele frontal, la vagonet Iam a n’a mai fost lun­g ită la u ltim ele două înaintări. Aşadar, vagonetarul s’a plimbat dela gră­mada de cărbune la vagonet şi înapoi, pierzând o groază de vreme

— Dacă lim a o ţinem mereu la distanţă potriv ită — se gândi el — , în­seamnă că putem câştiga limp serios. Când terminăm noi cărbunele până Ja zid şi vagonetarul aproape că a term inat de încărcat Aşa am să fac.

Apoi se aşează pe un butuc de armătură privind cum lucrează echipa lui Nagy Ccularea dm ochi fiecare mişcare a celor doi m ineri Vagoneta-

43

iu l nu-1 mai interesa Doar la Nagy şi la ajutorul acestuia privea şi gân­durile lui încâlcite căutau o lim pezire pe care n’o găsea . Pun ce se deo­sebeşte lucrul ăstora de-al nostru9 E i dau mai puţin cărbune şi de lucrat la fel lucrează şi e i“ încerca să-şi facă în cap anumite calcule, să^numere lov itu rile tovarăşilor dm sclnmbul de noapte , Dar nu găsea'şurubul care-1 interesa

— „Totuşi, ei dau mai puţin ca 1101 De multe ori ei rămân sub normă Şi uite, simt năduşiţi ca şi noi Care-i aici buba. care9 — se frământa el

, cuprins de ciuda neputinţei Deodată, tresări Echipa lui Nagy term ina mai întâi stratul, ajuta la încărcat vagonetele cu piatra şi cărbunele ră ­mas, şi numai apoi începeau găuriIu! pentru armare In timpul găuritu- lui, unul stătea de pomană

—■ Ia staţi, fraţilor, ia staţi' La voi este o greşală Gând ajungeţi cu stratul de cărbune la jumătate, unul de ce nu se apucă de gău rit9 — Lupea era tare înfierbântat — Vedeţi voi, unul pierde o grămadă de vrem e fără să facă ceva N’aveţi organizată munca

Cei trei m ineri s’au oprit dm lucru— Cum spui tu, m ă9— Aşa cum am spus Nu vă organizaţi muncaŞi începu dm nou să explice cum gir trebui să facă pentru a nu se

pierde atâta vrem e fără folos Şi explicându-le, îi mai veni o ideie— Ge-ar fi, de pildă, unul să găurească încontinuu, şi doi să sape căr­

bune până adună o grămadă Numai după aceea să înceapă vagonetarul a încărca

— Âsta-i oblund, — zise Nagy, uitându-se nedumerit la ortacii săi.— Bolund, nebolund, da’ ia încercaţi şi faceţi aşa Aveţi să treceţi şi

vo i peste normăîndată ce preluă schimbul, Lupea începu să-i pună pe Horvat şi

Bogdan la curent cu gândul care-i venise Şi când termină, îşi pironi ne­răbdător p r iv ir ile asupra lor, aşteptându-lo răspunsul

— S’o încercăm şi pe asta, — răspunse lio.tărît Horvat Cine se teme de apă. nu mănâncă peşte

Bogdan bolborosi ceva în loc de răspuns şi începu să-şi răsucească sfârcurile mustăţilor, semn de mulţumire Iacă şeful lor a începui să se încălzească şi „oţelul bun la cald se lucrează hme“ , — îşi zise în gând. lum uniu-s' gura până lâ ureclu

Horvat şi Bogdan trecură la săparea cărbunelui în vreme ce Lupea se puse pe gău iit gres'a zidului de piatră Aşa mecse luciu l până s’a .idu:n.t destul cărbune ca Bogdan să înceapă încărcatul Gând a fost pe la prânz se pregăteau pentru a doua explozie

—• încă asia nu s’a mai întâmplat până acum se bucură Bogdan Ocbii lui Lupea străluceau sub sprâncenele stufoase Doar Horvat, liniştit, puţm închis în el ca de obiceiu, ca şi când s’ar f i îndoit de ceva, răspunse

— Da. am început bine, — zise el — Dar să nu ne mulţumim cu ce am făcut până acum Cum e vorba să nu ne culcăm pe o ureche

Tot mai tare râdeau ochii lui Lupea privind distanţa parcursă astăzi . ,Da. iacă numai un şurubel găsit şi întors, şi ce pas serios Mai un ceas câştigat la patru ceasuri şi jum ătate11, — se gândea el, cuprins de un ne­astâmpăr Le-o i arăta eu Jor să se mai lege de mine, îi străfulgera iar prin gând şi începu să se retragă spre scobitura din peretele galeriei, anume făcută pentru adăpost când artific ieru l făcea exploziile

44

4

— Y ’aţi scris lecţia7— Scriis1 — răspunseră câteva glasuri pe tonuri d iferite— Ia să vedem 'Sârguincioşi, cu grabă, m inerii îşi scoaseră pe bănci caietele îndoite,

cu colţurile iăcute urechi.—• Pop N icolaie'— Zent'— Ta să-ţi văd lecţiaPop Nicolaie se rid ică greoi dm bancă, pornind spre catedră, cu capul

aplecat, ca acolo, în ga leriile de sub pământ învăţătorul îşi trecu p r iv ir ile peste caiet— Bine, tovarăşe Pop Da‘ uite, dumneata Vezi a ic i' A r trebui să

scrn aşa „Sunt m inerul Pop N icola ie" Dar ai mâncat o literă Ai scris „m ineru Ori aici lipseşte articolul Caută şi nu mai mânca cuvintele

— Sfârlea F ilip '— A ic i' Nu m i-am scris lecţia Am fost la coasă N ’am avut vreme Pe faţa învăţătorului coborî o umbră de amărăciune Vru să zică ceva

greu, dur se răsgândi E lev ii aceştia ai lui nu erau copii Erau oameni, mai toţi cu tâmplele cărunte ca şi el Oamenii cu copii tot aşa de mari ca ai lui Cum să-i certe ca pe cop ii9 Dai’ dacă-i lasă de capul lor, iar nu-i bine Nu toţi înţeleg că trebuie să înveţe. Abia în tr’un târziu, se hotărî

—i Rău, tovarăşe Sfârlea Scrie acum, în faţa tuturor, orice vre i dum­neata

Cu paşi obosiţi, cu faţa roşie, ruşinat, m inerul păşi spre tablă.Luă creta şi stătu nehotărît în faţa tablei.— Ce să scriu9 — se întrebă, privind la tablă I i era ruşine să se în­

toarcă spre oameni, spre tovarăşii săi.— Scrii, tovarăşe9Sfârlea îşi înălţă capul, cu părul netuns de multă vreme, până peste

tablă— Aş scrie, dar nu ştiu ce A r f i mal bine să-mi spuneţi dumneavoastră, învăţătorul veni gânditor până în m ijlocul clasei îş i ţinea o mână la

spate, iar una la gură— Să-ţi spun eu9 Hai, fie Scrie aşa . „Altădată nu voi mai veni

la şcoală cu lecţia nescrisă" .. D icta rar, oprindu-se după fiecare cuvânt. Sfârlea scria încet, cu litere mari de-o şchioapă, unele drepte, altele aple­cate spre dreapta, iar a ltele spre stânga. Când termină, îşi lăsă mâinile cât nişte prăjim în lungul corpului. Se uita când la învăţător, când la tablă, aşteptând nelim tşit vorba dascălului.

— Bine, treci la loc, — rosti încet învăţătorul cu o umbră de surâs în colţul buzelor sale groase E bine N ’ai mâncat m cio literă, dar altădată nu mai veni cu lecţia nescrisă T e râd tovarăşii

Au mai urmat câţiva, apoi fu chemat Lupea învăţătorul rid ică m irat dm sprâncene— Dumneata -ai scris a ic i9— Dar cine a ltu l9 — fu rândul Iui Lupea să întrebe Şi-i era necaz că învăţătorul n ’are încredere în el— Dumneata9 — Mai întrebă încă cdată'învăţătorul, înălţând glasul.

45

Ascultaţi aici, tovarăşi, şi ţineţi minte. Ion Lupea e numai de trei lum la şcoală . Şi începu să citească

„Dela şapte ani până la douăzeci şi doi am fost slugă Carte n’am în­văţat, foame am răbdat M’am dus în cătănie. De pumni şi de sudălmi am avut parte berechet Apoi am lucrat în mină. Am fost vagonetar, ajutor de m iner şi miner, şef de echipă. Carte, n’am ştiut Eram întunecai la. minte, cum întunecate sunt ga leriile noastre din mină Ş i'a z i dacă învăţ, mulţumesc Partidului. E l m i-a deschis drumul spre carte “

Şi iar întrebă învăţătorul:— A u zit-a ţi9 Şi faţa lui strălucea de o bucurie pe care nici nu încerca

să şi-o ascundă— I-o fi scns-o fecioru-său, — strigă unul, pe nume Boroş Ghgore.— Aşa zic şi eu, — sări Potoarcă cu răutate— Om vedea noi dacă el a scris sau altcineva Treci la tablă, tovarăşe

Lupea, — zise învăţătorul, clipind şiret dm ochiLupea se rid ică şi porni apăsat spre tablă înainte de a şterge tabla,

-se încruntă spre Boroş şi Potoarcă E i îl priveau răutăcioşi „Lasă, lasă, neisprăviţilor, — se gândi Lupea, vă fac eu de petrecanie acum O să vă -scriu una să mă pomenească neam de neam“ .. Şi apăsat, oarecum ner­vos, trecu buretele ud peste scrisul lui Sfârlea Apoi începu să scrie:

„Sunt m inerul Ion Lupea dela mina Curturiş învăţ carte în al tre i­zeci şi doilea an al v ie ţii m ele Minerul fruntaş, fără ştiinţă de care, e ca un cal bun cu hamuri rele. Când e să tragă mai bine, atunci se rupe ha - m ul“ . . Şi Lupea puse un punct apăsat, întorcându-se spre m m erii-şco- lari şi spre învăţător

— Ei, vedeţi tovarăşi, — îşi repezi acesta p r iv ir ile spre Potoarcă şi Boroş — Eu nu cred să-i f i scris acasă copilul. Dovada o avem pe tablă. Nu-i frumos să vă ponegriţi vo i între voi. Lupea munceşte, învaţă cu tra­gere de mimă Asta am văzut-o dela- hun început. Faceţi şi voi ca el Nu vă ruşinaţi să învăţaţi unii dela alţii. E cel mai frumos lucru să poţi în ­văţa dela un tovarăş al tău

*

Pe drumul ce coboară ca un şarpe dela nuna Curturiş spre colonia Ticu, păşesc alături trei m ineri In dreapta, păşeşte Lupea, cu bărbia re ­pezită în vânt In m ijloc e Pop Nieolaie, înalt şi puţin adus de spate. A l treilea este Potoarcă Merg tăcuţi, fiecare cu gândurile lui Un singur gând comun au toţi azi este examenul.

„Ce are el de o ia peste tot înainte, — se frământa mereu Potoarcă. repezmdu-şi dm când în când p r iv ir ile spre Lupea De câteva zile l-a -ajuns dm urmă pe Ernest La şcoală & ven it mai târziu ca alţii, dar va lua primul certificatul de patru clase Măi, măi, are noroc Cap nici el nu are mai bun ca alţii

— Numai de n’aş scrânti-o, acum la capăt de drum, — se gândeşte L u ­pea, privind înainte Pe frunte are câteva cute adânci Numai în colţul gu ru îi flutură mereu un zâmbet de bucurie- până aci a mers cum nici nu s’a aşteptat. Acum nu-1 vor mai batjocori, nu vor mai râde ceilalţi nimeri de el Şi la plată singur îşi va iscăli numele. Ba, pe deasupra, va mai ceti •cu ochii lui suma pe care o ia . . Clătină dm cap şi începu să râdă

46

— Măi, măi, — o viaţă întreagă trăieşte omul şi crede că ştie multe şi ■când colo, foarte puţme lucruri ştie! U itaţi-vă, eu de pildă, m’am gândit aşa: lucrează omul cu nădejde, dă cu zor, apasă până cade jos, ca să f ie în fruntea altora Cum ai spus tu, Potoarcă, acolo la plată: «dă ca boul. Asta aşa-i, mă Boul îl pui la jug, strigi la el. merge II opreşti, stă. Aşa eram şi eu Acum, parcă văd lucrurile mai altcum. Cetesc singur ziarul. Şi iată ce scrie aici — Scoase dm buzunar „Scânteia", căută articolul cu p r i­cina şi zâmbind, ceti: — „M inerul Pop Ludovic dm Valea Jiului, organi- .zându-şi munca, a obţinut noi succese în producţie" . Şi ceti mai de­parte despre felu l cum îşi organiza acest m iner fruntaş munca — Vedeţi voi, mă. Acum câteva luni nici că-nn păsa de acest Pop Ludovic Auzeam vorbindu-se despre el Dar nu vedeam eu cu ochii mei ce scrie. Mă gjln- ■deam că-i harnic şi că are putere de lucru cât doi Dar el mai are ceva: are minte luminată. Ceteşte. învaţă, m ereu-face fe l de fe l de încercări şi aata îl ajută să fie fruntaşul fruntaşilor Chiar asta o fac şi eu acum. Cetesc, învăţ, mă luminez, ca să-mi folosească Ia lucru Şi, parcă aş vrea să fac dintr’o zi două, zise cu însufleţire Lupea Nu-mi ajunge vrem ea pentru toate.

Intrau, tocmai în colonia Ticu.— Tu, poate ai vrem e să înveţi — zise greoi Pop Nicolaie. N ’ai pământ.

Nu te duci pe la a lţii la coasă, la sapă, la secere. Câştigi bine Dar eu trebuie să mai fac câte ceva Nu mă ajung Tu ai noroc.

Lupea se mânie:— Cum. este om cu noroâ şi fără noroc1 Eşti prost, măi N icola ie! No­

rocu l şi-1 face omul Ia pune~te cu nădejde pe lucru şi vezi, n’o să câştigi ş i tu ca mme Mai lasă în vremea lucrului vorbele şi plim bările. Dă mai mult cărbune ş i-i vedea cât câştigi îi avea I i vedea cum a începe să te urmărească norocul

Potoarcă nu zicea nimic. Ros de invidie, se uita cbiorîş, cu coada -ochiului la Lupea Pop Niculaie se gândea la tot ce spusese L u p e a .. . „P oa te are dreptate, —• gândea el — Doară nu-i dă nici lui mai m u lt ca a ltu ia dacă nu munceşte"

In faţa şcoalei medii de cărbune erau adunaţi câţiva mm eri. U n ii -erau dintre cei ven iţi pentru examen. A lţii, curioşi să vadă ce au făcut tovarăşii lor, au ven it şi «ei. Mulţi erau dela m ina-Ticu, a lţii dela Curtu- n ş şi erau câţiva dela Băgara. Nu lipseau mai ales oamenii dm echipa lui Lupeâ Horvat îl întâmpină cu o g lum ă- „E i şefule, ne facem sau nu ne facem de râs9"

— Nu ne lăsăm, prăjină, nu ne lăsăm. — răspunse cu vo ie bună Lupea strângând mâna lui Horvat Apoi se întoarse spre Bogdan: — A i ven it şi tu, tăcutul e 9

Bogdan mftrâi ceva, numai de el înţeles şi-şi lungi gura mai până la ■urechi, semn de zâmbet sub mustaţa repezită cu sfârcurile în sus

S’au prins toţi trei de braţ şi au intrat râzând în curtea şcolii In tr ’un grup, înconjuraţi de m ineri, sta dascălul Ih e Cornea, m inerul fruntaş Ernest Ianos şi Costache Cei trei m ineri salutară cu „Noroc bun '“ şi se -amestecară în grup. Secretarul trase cu ochiul spre învăţător când îl văzu pe Lupea.

— Vasăzioă Lupea e printre codaşi Ia şcoală Hei, ce să faci. In mină 11 mai ajută braţele, dar la şcoală m intea î-a bătut mai mult pe loc..

47

— Cam aşa, cam aşa, — se grăbi învăţătorul cu răspunsul, ţugumdu-şi buzele groase şi clătinând din capul lui chel Nu prea a făcut ispravă De­altfel, — şi pleoapa ochiului drept începu să i se sbată, — Lupea a ven it 'tare târziu la şcoală Acum, ce să zic I-om da şi lui certificat, nu l-om* lăsa repetent

Lupea îl strânse de braţ pe Horvat Zâmbi în sinea lui când dădu îă s - punsul.

— Dacă-nn dati certificat, nici nu mai stau la examen— Ba să stai, frate Cme ştie. S’ar putea ca tovarăşul învăţător să se

fi înşelat Ii f i învăţat câte puţin, lecţiile de fiecare zi, — făcu secreta­rul, întorcându-se spre Lupea Să te vedem aici, S’ar putea nici să nu iei certificat. He, he, tare grăbit mai eşti

Au râs toţi Unul dm mulţime g ră i-— Poate gândeşte că se face azi pomană do certificate O, ho, h o1 râse

minerul, ochind în dreapta şi în stânga— Sau gândeşte că i se face şi aici protecţie ca în nună, — se auzi g la ­

sul lui Potoarcă, hârâmd dm mulţime To ţi întoarseră p r iv ir ile spre eh parcă ar fi fost întorşi de o mână nevăzută

— Ce-ai spus, tovarăşe9 — întrebă întunecându-se Costache — I s’a făcut protecţie în m in i, z ic i9

— Apoi, 1 s’a cam făcut, da — răspunse cel întrebat, roşmdu-se Ia. faţă. Tovarăşul Hajdu îl pune totdeauna acolo unde-i mai bine, de aia câştigă el- câte douăsprezece, treisprezece mu pe lună

— Nu ţi-e ruşme, covarăşe, să vorbeşti astfel de p rostii9 Tu nu câştigi Lumea începu să murmure nemulţumită Horvat se apropie de Potoarcă:

— Nu ţi-e ruşine, tovarăşe, să vorbeşti astfel de p rostii9 Tu nu câştigi că te ţii de bârfeli L -a i văzut tu vreodată pe tovarăşul Hajdu să ne rnute- d intr’o galerie într’alta, dm tr’o ga lerie slabă în tr ’una bună9

— Nu, n’am văzut, dar aşa vorbeşte lumea — bolborosi Potoarcă aprins la faţă

— Care lum e9 — îl întrebă Horvat, neslăbindu-1 — Care lume a spus asemenea vorbe9

— Lumea — Şi Potoarcă îşi făcu loc prin mulţime, spre drumUitându-se în urma lui, Costache g ră r— Trebuie să-i dovedim acestui tovarăş că într’adevăr este greşit O f î

spus cineva, poate în glumă, poate in tr’adms o nerczie şi el uite, că o ia de bună, face caz dm asta ..

— O să vorbim cu tovarăşul Hajdu, să-l mute Ia Gaşpar, — zise secre­tarul sindicatului, care nimerise în curtea şcoln cu câteva minute înainte. O f i având vreo nemulţumire A ltfe l, eu îl cunosc bine Am lucrat cu el vreo cinci am Cam bârfeşte, dar ca m iner nu-i rău

Voia bună parcă dispăruse dintre m ineri Ca să curme apăsarea care se lăsase, învăţătorul Cornea, uitându-se peste capelele m inerilor, anunţă că examenul începe M inerii se buluciră spre clasă Cu m ima svâcnmdu-i, cuprinsă de nelinişte Potoarcă m iră ultimul, aşezându-se în ultima, bancă

5

— D aţi-vă seama, daţi-vă seama, măi, fra ţ ilo r1 Nu vedeţi că ne-o ia înainte şi Lupea9 Ce dracul Şi tu măi Potoarcă dă mai cu inimă P a re i ar da în ochii lui tătâne-tău.

48

Gaşpar se răţoia mereu Nu că î-a r f i necaz că-i ia şi Lupea înainte. Dar de ce să se lase9 Ii mai ceva ca el Lupea şi oamenii lu i9 — Aceste gân­duri îl frământau de o vrem e încoace pe Gaşpar şi nu putea pricepe ce anume l-a împins pe Lupea aşa înainte. Uitându-se pe tabla de întreceri, vedea cu strângere de m imă salturile pe care le face tovarăşul său Şi. dacă-i era necaz pe ceva, îi era necaz că el e meşter vecluu pe când Lupea abia de câteva luni terminase şi şcoala de calificare

— Dă-o dracului, măi Potoarcă Dâ-i mai cu m imăGâfâind, Potoarcă îşi opri ciocanul în stratul de cărbune şi ochii lui

mici şi răutăcioşi se piron iră pe fata ne-rasă a lui Gaşpar— Da cum ai vrea dumneata să mai dau9 Ori poate crezi că m i-am

cumpărat viaţa la tâ rg9 Nu mă tot bate la cap Ştiu eu cum să lucrez Nu-s de ieri, de alaltăieri aici, — se oţărî Potoarcă — Şi dacă vre i să comanzi, comandă acasă la dumneata Aşa De trei săptămâni te ţn de mine ca scaiul de oaie Că Ernest, că Lupea Fă dumneata mai mult dacă poţi Eu nu pot.

Şi a batjocură, Potoarcă s>e aşează pe un butuc rămas dela lemnele de armare, îşi făcu o ţigară şi începu să fumeze, urmărind fumul care se pierdea în bolta întunecată a galeriei

Gaşpar îl lăsă în pace, fierbând da necaz Dar când văzu că trec zece minute, un sfert de ceas şi Potoarcă :ot nu mai pune mâna pe lucru, îşi ieşi dm răbdări

— Măi, tu îţi baţi joc de n o i9— Lasă-mă în pace Vreau să mai răsuflu— Iţi baţi joc de n o i9 — îşi ridică glasul Gaşpar Spune, măi Lânto

rule, îţi râzi de 110 19— H u i - - se strâmbă Potoarcă, imitând de minune bârâitul c t nelui

sgândărit I l r r r 1Tremurând de fu rie Gaşpar se repezi la Potoarcă înhăţâudu-1 cie gule­

rul salopetei— Ia laba, strâmbătură bătrână, la laba jos de pe nune Ori ţi s’a urît

cu b inele"— închinarea mâne-ta de trântor ce eşti T e izbesc cu capul de pereie

că rnnem nu te mai găseşte Scoţi suLetul dm om, nemernicule Şi începu să-l scuture

Cine ştie ce s’ar f i întâmplat dacă nu sărea Petruţă Alexandru, vagone­tarul, descleştându-i Potoarcă pusese mâna pe ciocan Numai o clipă mai trebuia şi ciocanul s’ar f i repezit în capul lui Gaşpar

La ieşirea dm şut, Gaşpar se duse glonţ la şeful minei— Tovarăşe Hajdu, im ediat să mi-1 schimbi pe Potoarcă.— Dar ce s’a întâm plat9 — îşi rid ică Hajdu capul încărunţit— Cu trântori nu mai lucrez Pe deasupra a mai vrut să-mi dea şi cu

ciocanul în cap Şi începu să-i povestească cum s’au petrecut lucrurile. — Vă rog să anunţaţi cadrele Cereţi concedierea lui Ăsta-i un bandit

II chemă pe Potoarcă în birou.— Măi ce fe l de om îi f i dumneata, tovarăşe Potoarcă9 De bârfit îi

bârfeşti pe acei ce-şi văd de lucru Pe deasupra mai vre i să-i dai şefului de echipă în cap9 Ce te coace pe dumneata9

— Dece se leagă de m m e9— Pentrucă nu lu crezi' De aia Ori, poate vre i să lucreze ei pentru

dumneata9

Almanahul literar — 4 1951 49

— N’am cerut îm i fac eu smgur lucrul— Dar cum ţi-1 faci, încurcându-i pe ce ila lţi9Potoarcă se mânie de-abmelea:— Da mai lăsaţi-mă în pace V ’aţi pus pe mine ca cioarele pe - lungi

e l vorba 'fă ră s’o sfârşească-Dacă nu-i place şefului, n’are decât să-şi gă­sească alt om Oi găsi eu oameni deopotrivă cu mine, să lucrez.

— De găsit,(îi găsi — se mânie Hajdu — A i să lucrezi la 'suprafaţă. O să cer să fu mutat disciplinar diîi taină, ca să te înveţi minte — Şi puse repede mâna pe telefon Potoarcă ieşi, trântind cu sgomot uşa în urma lui. — „D eie dnacu’în voi t o ţ i — -înjură el în gând, intrând iar în sala de mese.

. Despre cele petrecute în-galena- lui Gaşpar ştiau acum toţi m inerii şutului de dimineaţă şi de după masă. Şi ca toţi ştia şi Lupea ,Işi sorbea fiertu ra de tăeţei Potoarcă sta acum alături de el Supa se răcea şi „răs- vră titu l" nici nu se atingea de- ea Scrâşnea doar dm măsele *

— Ei, şi s’a întâmplat şi asta, — îl luă Lupea uşor — Ce să-i 'faci rnăi -Potoarcă Relele între oameni se petrec.

— Lasă-mă, Ioane, — zise încet şi amărît Potoarcă Nu mă mai necăji şi tu ’

Necazul ţi l-ai. făcut singur. A i un caracter cam prost, frate Cu.apjir cătun le tale greu vei putea trăi între oamenr — Apoi, îm păciuitor: — Ia şi mănâncă. Nu te mai riecăjrde pomană Va trece şi asta, dar.mai lasâ-ţi dm năravurile rele

Repede ta mânie, Potoarcă se răsti:— Păstrează-ţi sfaturile pentru tine Ce mă dădăceşti? Ori te socoteşti

tutorele m eu9 — sări dela masă şi năvăli pe uşă afară. In urma lui, Lupea clătină dm capo — „T o t aşa ai rămas, bivole, cum ai fost totdeauna".'

. îş i termină masa şi ieşi. Horvat şi Bogdan îl aşteptau Ei nu mâncau la cantină

- — Ei, ce zici de Gaşpar şi Potoarcă9 — întrebă HorvatPorn iră pe potecuţa înzăpezită spre dealul Curturiş Mergeau alături,

călcând ra r Horvat era în dreapta, Bogdan în stânga— Ce zic eu9 Nu ştiu ce să zic. Potoarcă nu-i rău. după mine Gaşpar e

şef bun de eclnpă, dar cam asupreşte camenn Şi mai cred că este ceva. N(aş vrea să spun'o prostie, dar cred că Ia faptele acestea, Potoarcă 'este îndemnat de cmeva

Cei doi şe opriră, privm du-şi m iraţi şeful.— Nu vă m iraţi V ’adueeţi-voi aminte de Cozma9— Supraveghetorul şef de pe vrem ea M anoileştilor9— Da> — apăsă Lupeă Pe Potoarcă l-am văzut de multe ori cu el.

Cine ştie, cum îi Potoarcă aşa nărăvaş, dacă-nu cumva se lasă ademenit de slugoiul ăla Cred că n’aţi uitat cum l-a îndemnat Cozma odată şi pe Gaşpar să nu lucreze-prea mult e’or veni alte vrem uri şi o să-i pară rău. * Noroc că Gaşpar 1-asciitunat o leacă. Acuma, îl văd mereu cu-Potoarcă prm Aghireş pe la cârciumă.

Horvat şi Bogdan priveau, încă m iraţi Ia Lupea, când Potoarcă îi ajunse dm urmă întunecat la faţă, vru să treacă înainte dar Lupea îl op r ii

— încotro, Potoarcă9 Mergi iar la crîşmă sa-ţi omori amărăciunea în vinars9 . .

Potoarcă avu o scurtă tresărire V ru să-se oprească, dar îndată lungi paşii. îndepărtându-se

50

6

— Ernest şi-a term inat planul!Vestea re lăţi ca fu lgeru l în toate nunele în treprindem Nu ora-m iner

« a să nu-şi anunţe, cu bucurie unu, cu amărăciune alţii tovarăşii de echipă. — „Da, mă, Ernest a term inat planul."

Lupea scăpă ciocanul dm mână-când vestea răzln până-.a el, 111 cea mai .adâncă galerie/a m inei Curturiş. .

— Nu mai spune] — se bâlbâi el, priv ind parcă neîncrezător.la Bogdan, vagonetarul care adusese vestea. Dar îndată îşi dădu seama, după.mustaţa îm prăştiată pe gură, semn de amărăciune la Bogdan, că vestea este ade­vărată

— Va să zică, ne-a luat-o înainte. — zise el clătinând dm cap dus pe gânduri, n’aş f i crezut că n’om fi noi prim ii.

Horvat se apropie de el.— Şi eşti mânios că ne-a luat-o înainte?Privind gânditor'la flacăra albastră, gălbuie a-lămpii de-petrol, Lupea

răspunse •" — Nu, mânios nu sunt. Dar uite cât-ne-am străduit noi să fim prim ii.

‘Ce-o f i având Ernest de nu-lasă pe nimeni să-i treacă înainte9 — îşi rid ică .Lupea p r iv ir ile întrebătoare.spre Horvat . — A re-e l'ceva şi ţine-ascuns. D ar nu m ’oi lăsa până nu-i aflu secretul...

— Nu cred să.aibe vre-un secret de ascuns, — zise Horvat — Cred mai -degrabă că are el anumite şuruburi despre care nici nu-i în stare'să deie -explicaţii şi nici a lţii nu sunt în stare să le 'a fle Aşagândesc eu

'— Da’ eu tot le-o i afla, — se în flăcă ră Lupea şi se puse cu nădejde pe lucru Horvat zâmbi în sine-şi făcu la fel, ca 'Lupea Bogdan, tăcut ca tot­deauna, încărca zelos vagonet după vagonet, văzând pe .Horvat-şi Lupea cum îngrămădesc.cărbunele la p icioarele lor'

„Nu mă duc acasă, — îşi'zicea în.gând Lupea — Nu mă duc Trebu ie să .mă duc la Ernest T reb u ie ,.— îşi repeta în t f ’una izbmd tot -mai îndârjit -ciocanul în stratul de cărbune.

■ Se interesă. Echipa lui Ernest lucra în schimbul de.noapteToată după amiaza şi-o petrecu la club, jucând popice. Când m inerii

d in schimbul de noapte intrară-în şut, m tră şi.Lupea Prim a dată se opri -la eehipa lui Ruj an

— -Norbc bun, tovarăşi 1 - ,— Noroc bun'.Da’ -ce cauţi pela noi; lucrezi doar ziua,'— şi la Curturiş,

nu la T icu — începură să-şi facă"unul altuia cu ochiul Ştiau ei ce ştiau.— D ’apoi, iacă am -venit şi pela vo i.să văd cum merge Apoi în-gând.

„Cum dracu să le spun pentru ‘ ce am ven it9 Nu le spun nim ic Şi ia r cu glas tare- — Unde I-aşi putea găsi pe tovarăşul maistru Fântână9 . . . şi. trecu mai departe, fără să mai aştepte răspunsul In m ina T icu nu prea fusese până acum Aici, în cea mai mare parte, munca era mecanizată Se lucra în fronturi lungi de câte cincizeci-şaizeci de m etri.-Vagonetele se încărcau cu .scocurile. Scocul era introdus pe-frontul de lucru şi m işca tde m otoraşe-m ici .M inerii ş i-a ju torii săpau cu "ciocanele de abataj în stratul gros de 70— 80—90 cm-. Apoi, a lţ ii încărcau cărbunele în scoc. Munca -era m u lt mai uşoară şi mai .spornică Lupea nu-se mai sătura privind — „nu­

5L

mai că la Curturiş nu se poate mecaniza, — îşi zise în gând cu puţind amărăciune Is prea înguste straturile ‘

Ajunse în ga leriile de înaintare Se opri Ia echipa lui Ernest— „Noroc bun1"— „Noroc bun' — îl întâmpină cu voie bună Ernest Parcă-I aşteptase,,

atât de vesel era — E i, ce mai faci, tovarăşe Lupea9 Cum merge la Curtu­r iş? Mai aveţi mult până la gata9

— Mult tare nu mai avem, dar tot mai este o teacă— Şi ce vânturi te-a.u adus pe Ia n o i9 — îl p riv i în ochi Ernest —

Poate ai ven it să-mi fu ri secretul lucru lu i9 — Şi începu să râdă dm ochir lu i albaştri şi cu gura Iui subţire şi mică

Lupea se pierdu o clipă Tuşi stânjenit şi se uită în altă parte Apoi îşi făcu o leacă de curaj

— Nu-i vorba de asta — bombăni el — dar, uite, m ’am luat cu pop icele şi m ’a apucat noaptea pe-aici Ce m i-am zis ia să-l văd şi eu pe Ernest ăsta, doamne, că doar 1 s’a dus vestea că are stea în frunte— şi râse cu zgomot, dar se vedea cât de colo că nu prea îi e la îndemână.

Ernest îi puse prieteneşte mâna pe umăr— Ştii ce. tovarăşe Lupea9 îm i pare bine c’ai ven it Să ştii, eu am

auzit de dumneata, ştiu că eşti m iner priceput, ba chiar, uite, — adăugă el zâmbind ca o gazdă bună — ţi-am şi furat un secret de-al dumitale

— Ce spui9 — se m iră Lupea— Da, uite, cu armarea, facem evac.t cum faceţi voi Când intrăm în

mină, aducem tot materialul pentru armare, de cât credem că am avea nevo ie îndată ce am înaintat doi, trei metri, până se curăţă locul de p ie­tre le ce au mai rămas şi de cărbune, câţiva se apucă de armare Gândi armarea este gata, apare şi artific ieru l Şi iacă munca nu stă nici un p ic în loc

—• Bravo, —- zise Lupea şi se snnţi mândru că şi alţu aplică inovaţia lui. I i pierise cu totul stânjeneala D in vorbă în vorbă, tot trăgând cu ochiul şi ascultând atent ce-i spunea Ernest, încinseră o discuţie despre- producţie despre metodele de lucru, ca între doi m ineri adevăraţi După vreun ceas, Lupea plecă din nună Văzuse tot ce avea de văzut „In tr ’ade- văr nu-i cine ştie ce, gândeşte el Nu-i cuie ştie ce, dar m işcările oam enilor sunt aşa de sigure Parcă toate aceste mişcări sunt făcute la o comandă nevăzută şi neauzită Parcă toată echipa s’ar f i concentrat în tr’un singur om cu patrusprezece braţe Iată ce înseamnă să ştie conducătorul să or­ganizeze munca" Şi se simţea tare uşurat sufleteşte, fiindcă acest Ernest nu era nici îngâm fat şi nici nu ţinea ascuns ceea ce ştia

7

Când ieşiră dm şut, se întâlniră cu Yasile Costache Secretarul de- Partid sta în faţa clădirii nunei pe un butuc Cetea M inerii îl salutară- Lupea se apropie de el

— Nu-i rău să poţi ceti mereu, — 1 se adresă lui Costache, glumind.Costache se îndreptă, uitându-se la Lupea, zâmbind— Rău, nu-i. Măcar dacă am avea destulă vreme, să putem ceti cât

de mult Cartea asta o găsii Ia tovarăşul Hajdu I-am cerut-o La bibliotecă nu se găseşte încă Te-aş sfătui s’o ceteşti şi tu.

Lupea luă Qartea şi începu s’o frunzărească după ce îi ceti titlu l ş i- I

52

văzu poza de pe copertă îş i purtă p r iv ir ile dm fugă peste câteva f i le .̂ §1 zise

— Roman. Nu e ceea ce vreau eu.— Roman, rom an1 Dar ca şef de echipă nu ţi-a r strica s’o citeşti. Ţ i - o

ispiin: „A te lie ru ” ăsta e-o carte straşnică.Ii înapoie lui Costache cartea şi se aşeză alături de el, după ce îş i

^strânse haina în juru l corpului Era cam rece Cu tot soarele care-şi ros­togo lea razele spre pământ, pământul nu se desgheţase toată ziua.

— M i-a spus Ernest c’ai fost pe la el, — începu Costache vorba. — Cum (i se pare7

— Cum mi se pare? H m 1 Nu-i rău, — se înflăcără Lupea — Trebu ie « ă mă înţeleg cu Horvat şi cu Bogdan Poate om încerca şi noi ceva nou. T a r nu mai putem sări înainte

— Dar cel puţin ţi-a i făcut un plan cum ai să lucrezi în v iito r9Lupea îşi răsuci capul, trecându-şi alene mâna peste .fru n te-— Nu, încă nu văd bine cum am să fac. Trebu ie să mă mai gândesc,

•dând m i-a f i totul limpede, v in eu pe la tine Deocamdată-s cam tulbureSe apropiară Bogdan şi Horvat Dădură mâna cu Costache— V ii acasă9 — îl întrebă Horvat pe Lupea.— Y m .. Şi se ridică Se întoarse din nou spre Costache — Cum

im i-o i putea face un plan, cum viu la tine— Bine, să v ii Dar cred că nu peste multă vrem e9—• F ireşte că nu. Trei, patru zile şi te pomeneşti cu minePână în dealul Curturiş au mers toţi trei în tăcere. Când să se despartă,

/Horvat întrebă:— Tu chiar nu vrei să g lum eşti9 A i mai găsit vreun şurub9Lupea nu-i răspunse de-a-dreptul.

— Mâine, după ce voi mai p riv i prin galerie, după ce m i-oi mai fa ce ^anumite socoteli, am să vă spun Dar nu daţi încă sioară în ţară

D irigin ta poştei îi ieşi înainte— Tovarăşe Lupea, ai la poştă un colet. Sunt ceva cărţi— Cărţi9 — se însenină m inerul repezindu-se spre dirigintă — D e-o

Hună de zile le-am plătit şi uite că abia acum mi le-au trim is D ă-m i-le rmai repede

Intrând în localul poştei, d irig inta î l întrebă-:— Doar n’ai de gând cumva să-ţi faci bibliotecă?S’au oprit în faţa ghişeului.— Ba, chiar asta am de gând să fac Dar ştii ceva9 — lungi el

-vorba — Să nu cumva să mă spui la Aniea E i îi spun că le-am prim it dela /mină Că de ştie, tot satul se scoală în gura ei

— V ez i-ţi de treabă, tovarăşe Lupea. Da, ia ascullă-mă, — schimbă ■̂ ea vorba.. — Dece nu-ţi mai vezi şi de muiere Prea eşti numai al m inei .îşi al ei nu Prea umbli dumneata să te luminezi şi pe ea o laşi aşa cums’a pomenit Eu să fiu în locul ei nici nu ţi-aş da de mâncare Mai ocupă-te --şi de ea Deschide-i o lecuţă mintea O aud mereu sudumd şi' blestemând. Parcă n’ar f i nevasta unui m iner de frunte

— Nu râde de mine. tovarăşă dirigintă, — sări Lupea — Mai repede o i Tace cmci norme la zi decât s’o pot schimba pe muerea-mea O tulbură T e trea Sâmboan, vecinul cel cu pământ, cu acareturi, cu v ite Petrea. tot «1 a rămas. Zoreşte până cade pe brânci cu o coajă de pâine uscată, ca să

53

cumpere pământ şi vite. Nu se poate el desbăra de proprietate Şi îm, necazul lui că nu-i m erg lucrurile cum ar vrea, îi mai învrăjbeşte şt pe- a lţii Bm e înţeles dacă are pe cine U ite că la Am ca a găsit pământ bun de roadă. Ş i.nu-i vorbă, l-aş scutura eu o leacă dacă ar l'i chiabur. Dar nici m ijlocaş cumsecade nu-i. Aştept eu numai, p rile j să-l iau după cum scrin la ,carte Apoi, o scutur/eu şi pe Am ca de gărgăuni. Sa V ie numai vremea,. — clătină Lupea dm cap

Când trecu pe lângă -Sâmboan cu cărţile sub braţ, vecinul îi strigă de peste poartă:

— Ia r ţi-a i cumpărat cărţi, mă? I i bolunzi cetind, şi la bătrâneţe îi- roade hărţii.

— Noroc bun, vecine, — zise Lupea, gândmdu-se ce răspuns să-i dear lu i Petrea. Dar ori cât se frământa, un răspuns aşa cum ar f i dorit nu_. găsea în gândurile lui. Răspunse la nimereală:

— D ’apoi, lasă, măi Petre, că 01 roade eu şi hârtii dacă au să m i se* ţie d inţii tari până atunci.

In tră în casă cu pachetul de cărţi sub braţ şi s e ‘ îndreaptă spre masă;. Ion, băiatul său, chihoti de bucurie ş i-i veni în întâmpinare

— Câte ai adus, ta tă9Lupea îi trase cu ochiul.— Nu ştiu, bibliotecarule.— U u u u f —- arde-v i-le-ar focu ’ — sări Anica când văzu cărţile —

Ia r ai dat banii pe m ăgării9 — Şi trânti cât colo caierul de lână la care- torcea.

— Le-am căpătat, le-am căpătat, — m inţi repede.Lupea, scuturându-şî omătul de "pe scurta de p iele — Mi le^au dat dela mină.-

Lupea n'avea obiceiul să mintă ş i-i era ruşine că se cobora până la- minciună, dar-cu Am ca nu putea ieşi altcum Ia cale Se proţăpise m uierea pe judecata ei rămasă dela moşi-strămoşi. . „Putem trăi şi fără carte cum- am mai tră it Nu ne-om face popi şi preutese şi dascăli", — se oţăra ea, nu? numai când aducea Lupeă cărţi dar şi când îl vedea că se.aşe'ază la cetit- Măcar că Lupea, cum venea acasă, mai ales acuma iarna, se spăla, îşi schimb'a straiele murdare de glodul şi cărbunii m inei şi se apuca de tăiat lemne, de reparat la gard, de curăţat ograda Totdeauna îşi găsea el ceva; de lucru, câte un ceas-două. Aşa făcuse de când se ştia însurat Mai înamte- de a şti carte, după ce termina roboteala asta se culca şi dormea dus Dar- acum, nu-i mai ajungea ziua pentru treburi, nu să doarmă Dac’â r f i fosfr, în stare, ar-fi făcut dm tr’o zi două.

T rân trcărţile pe masă spre marea mulţumire, a băiatului Ion cel mic, începu îndată să le răsfoiască,\să se u ite la coperţile lor şi să.le cântăreascăr din ochi,,aşa cum văzuse că face învăţătorul când-îi sosesc cărţi pentru" şcoală. Dar taică-său nu-1 lăsă să se bucure prea mult cu răsfoitu l că rţilo r.

— Hai să firezăm nişte lemne, apoi ne punem.pe cetit— Gă altă treabă nu-ţi avea, — sări iar Am ca Iţ i ceti iar că nu este*

Dumnezeu D iavo lilor! O să vă ardă focul iadului D e-a ia .ne bate pe noi- Dumnezeu''

— Da, vai de capul tău. — o luă a batjocură bărbatul Tare eşti bătută? de Dumnezeu. N ’ai ce îmbrăca, n’ai ce mânda Sărăcuţa! Eşti slabă de- nu-ţi mai încapi în haine Poale pentrucă citesc cărţi să mă luminez, să. lucrez mai-bine, ca să pot aduce acasă mai mult O, vai de capul tău Vezi..

54

Petre, care toată Dumineca stă la biserică" lângă altar eu b ib lia în mână! .Ş i-a cumpărat pământ. Asta te stropşeşte şi pe tine, că nu-ţi cumpăr avere. Da ce, de pământ îm i arde m ie Gât nu-a trebui are să se-găsească în ţ in ti- rim . Petrea cumpere loc cât o vrea. Lucreze ca orbul de noaptea până noap­tea. Cetească în biblie, cme-1 opreşte? Dş, u ite cum tră ieşte- Nici câinele mai rău ca el, nici el mai bine decât câinele Şi pentru că nu răzbeşte, — nici nu poate, câtă vrem e s’a tine de ăle vechi, — îşi bate muierea, fec io ­rul. fata I i speteşte. Dar b iblia o ţine în mână în faţa altarului. Poate chiar doarme'ou ea sub cap Aşa-i, Amică draga mea, — clătină Ion Lupea capul în dreapta şi stânga A r f i mai bme să fac şi eu ca el

— Da, ei are pământ, are vite, are grâu.— Şi mănâncă mai bme ca tin e9— Are pentru bătrâneţe. A re ce să lase copiilor, — bolborosi ea, nem ai-

ştiind ce să zică.— Nu mai ai nim ic de spus — se bucură Lupea Gândeşti că pentru co­

p ii i noştri nu-s’a găsi pâine9 Ba s’a găsi Şi-nu" pâine cum am avut noi, ci una albă, albă, ca lumina soarelui.

— Mai.du-te dracului, păgânulel — sudui muierea 'Ce te legi de mine ca scaiul de oa ie9 Du-te la lemne, — zise ea, ca să se scape de el. Vezi că mai nu am ce să pun pe foc şi mintenaş îţi trebuie de cină

Lupea ieşi însoţit de băiat -— Ştii, tată, — zise băiatul afară. Badea Petre tot mereu vine pela noi

şi te huleşte "pe dumneata Zice el aşa către mama.— Tu, Anică, tare întunecat îi Ion ăsta al- tău.—i Ei, nu mai spune, — se făcu serios şi cu prefăcută neîncredere' Lu ­

pea Chiar aşa spune?— Daaa’ — lungi copilul vorba Zice către mama că dumneata dec'e

nu cumperi pământ şi că dece nu faci un grajd pe lângă' casă şi să cum­peri v ite că ai trei copn?

Lupea îşi rid ică ochii peste gard, la vecinul, oprindu‘-se dm firezatu l lemnului. Petrea Sâmboan,. om slab şi- uscat, cu nasul "coroiat ca pliscul uliului, trebăluia ceva pe lângă-şură, trăgând cu urechea Prinsese vorbele copilului.

— Chiar aşa spune9 — repetă Lupea întrebarea Măi, măi,, cum nu-şi poate el vedea de-amarul lui Lupea rostea fiecare vorbă răspicat, ca vecinul s’o audă. Da ce-m i trebuie m ie pământ Lapte să mănânc, îm i vinde el Aşa-i, Ioane? — îl întrebă pe copil. Pâine, avem pe cartelă Şi încă ce pâine Şi dm belşug, că-s m iner doar Apoi îşi plecă îndată ochii spre băiatu-său: — Da el tot pâine de aia ca tăciunele mănâncă?

Neînţelegând unde vrea să ajungă taică-său, copilul răspunse-—• Ştii, tată Am fost aseară la ei. Mâncau Mi-au dat şi m ie N ’am pu­

tut mânca pâmea de am'ară-şi acră ce era Badea Petre" vinde grâul.De peste gard, Petrea tuşi în sec şi bolborosind ceva, îşi luă tălpăşiţa,

spre casă. Copilul tresări şi1 se uită în urma lui, Sâmboan, speriat.— Ne-a auzit, — îşi rid ică el ochii spre taică-său.Lupea zâmbi:— Nu-i nim ic Să vadă el că nu suntem proşti Şi trase cu ochiul spre

băiat, plin de vo ie bună Copilul se simţea m ăgulit Avea doisprezece ani, dar de-când "se pricepea el, cu atâta voie" bună nu-1 văzuse pe tată-său ca în ulţim a vrem e De se întâmpla să f ie întunecat la faţă, apoi era f ie

55

dm cauză că-1 necăjea mama, fie că avea ceva acolo la mină de n’o putea scoate la capăt Atunci, câteva zile la rând taică-său răsucea de zor pagi­n ile unei cărţi groase, despre muieri, vorbea de unul &mgur şi în tr’un târ­ziu se lumina la faţă şi râdea Apoi iar începe'a voia bună şi râsul şi joaca

— Ştii, tată, eu m iner aş vrea să mă fac Miner eşti dumneata, m iner să fiu şi eu şi să ne luăm la întrecere

— Ba nu Tu ai să m i-o iei înainte — glumi el Atunci ce mă fac eu. Da m'ai bme pe ţine te-o i da mai departe la şcoală să te faci inginer de mine

Au firezat cam vreo două braţe de lemne— Tu du-te în casă Grăp eu lemnele şi le aducCopilul plecă Era nerăbdător să se apuce de cărţile aduse de tată-

său Mai târziu intră în casă şi Lupea cu braţul plin de lemne. Mama îşi sfădea băiatul Dar când Lupea descinse uşa, Amca tăcu, făcându-şi de lucru cu cina

— „Ia r s’a legat de băiat I-o fi spus că vreau să-i fac inginer, — gândi Lupea, dar nu zise nim ic Râse doar de unul singur şi ieşi să aducă lem­nele rămase

8

Vasile Costache se opri la gura minei Dădu mâna cu câţiva salahori de suprafaţă, apoi se apropie de Potoarcă.

— Noroc bun, tovarăşe!Potoarcă se roşi până în vârfu l urechilor Continuă să lucreze la cresta-

rea m aterialelor de armare, ţinând p r iv ir ile în pământ ca şi când n'ar f i auzit salutul secretarului de Partid

— Noroc bun' — repetă Costache salutul, oprmdu-se chiar în faţa lui Potoarcă

— Noroc bun! —■ mormăi Potoarcă, cuprins parcă de nelinişte — „Ce dracu mai vrea ăsta9 Parcă-s blestemat, dracului.

— Ei, cum merge? —■ întrebă Costache cu vo ie bună.— „Uite-1 cum mă ia de frumos, dar acu începe săpuneala". — Merge,

n ’am ce zice D in m iner m ’au făcut salahor Mă duc înainte ca racul.— Asta, cam aşa-i, —• zise secretarul Nu-i vorbă ai f i putut m erge

înainte şi ca omul dar dacă n’ai vrut, cm e-i de v in ă9— Păi da, sigur eu-s de vină Cme a ltu l9Costache îşi răsuci capul dela dreapta la stânga şi înapoi. — „T o t el

vrea să aibă dreptate Sucit om ' Dac’ar f i m iner prost . Hai, încăpăţânare, încăpăţînare . Vru să mai zică ceva dar se răsgândi şi se îndreptă spre biroul minei

In birou era numai Haj’du Se aşeză lângă submginer.— Cum se mai poartă Potoarcă9Hajdu îşi scoase ochelarii aşezându-i pe Aasă— Cum să se poarte? Ca totdeauna Acum nu se mai sfădeşte şi nu

bârfeşte Tace ca un bolovan toată vrem ea In schimb, spun oamenii, bea de stânge Cum lasă lucrul, până la crâşmă nici nu răsuflă Săptămâna trecută, lucrând în schimbul doi, a întârziat tre i zile la rând. Când a ve­nit, era o leacă afumat L -am săpunit un p ic dar crezi că s’a prins? Vorbă să fie A mormăit ca un urs şi s’a încruntat.

56

Costache îşi răzimă cotul de masă şi îşi culcă capul în palmă, dus pe gânduri Grăi într’un târziu :

— Poate suntem şi noi vinovaţi de greşelile lui Nu ne prea apropiem, de oameni, să vedem anume ce-i frământă După câte ştiu eu, Potoarcă n ’a fost un m iner rău Trebu ie să vedem ce-1 împinge anume să se poarta aşa Cu aspreala poate facem mai mult rău deGât bme Aş f i de părere să-l trim item iar la galerie Vezi dumneata cum sunt m inerii II scoţi dm munca lui parc’ar fi o pasăre căreia î-ai tăiat arip ile

Hajdu nu răspunse numaidecât Părerile lui Costaclie nu-i vorbă sunt Tune, chibzuite Dar nu-i strică lui Potoarcă un pic de pedeapsă

— Eu zic totuşi, să-l mai lăsăm la suprafaţă Eu n’am nim ic contra. Dar dacă .se mai frământă un pic. nu-i strică Că se frământă, asta o ştiu eu — „Şi mai este un lucru In ce echipă să-l băgăm acum9 Gaşpar nu-1 m ai primeşte pentru nim ic în lume. Să scot pe cineva dm altă echipă? Cred că n’a r f i bine

— Dar cum se va iv i un prilej, trimite-1 iar în nnnă. — zise Costache. Nu trebuie lăsat la vo ia întâmplării Se strică omul ş i-i păcat, că nu-i m i­nier prost

Se ridică şi porni spre uşe Se opri iar— Fă tot posibilul şi-1 trim ite în mină, în echipă E cel mai bun leac.

T a vedea că în jurul lui sunt oameni de înţeles, tovarăşiApoi ieşi şi coborî spre colonia Ticu, frământat de problema lui P o -

loarca

*

Era sâmbătă după prânz M inerii ieşiţi dm şut se îndreptau grupuri- grupuri spre satele lor. Aj'unşi în dealul Curturiş, grupul care venea cu Lupea se opri să mai răsufle

— Ştiţi ce m ’am gândit9 — întrebă Lupea aşezându-se pe un răzorBogdan, Horvat şi încă trei m ineri dm şutul de dim ineaţă întoarseră

merăbdători p r iv ir ile spre el— Ştiţi la ce m ’am gândit9Vlmern clătinară dm cap Lupea începu să râdă cu poftă.— Măi, era să-mi uit zile le Azi împlinesc 33 de am Vreau să fac

■cinste— Uraaa1 — izbucniră m inerii, îa.r Horvat şi Bogdan se repeziră la el,

îmbrăţişându-1 — Să ne trăieşti, şefule, să ne tră ieşti' Eşti în tr’adevăr bun de cinste — urmă Bogdan, răsucmdu-şi în sus svârcurile mustăţilor.

Cu vo ie bună, cu râsete şi glume, coborîră pe muchea dealului până în sat Nu se opriră până la crâşma lui Cantor Se aşezară in juru l unei mese, sgomotoşi Lupea strigă '

— O sticlă de v in înfundat „In aşteptarea vinului, Lupea îşi aruncă p r iv ir ile prm cârciumă Era

p’hnă îş i salută în dreapta şi stânga cunoscuţii Şi deodată ochii 1 se ■opriră asupra unei mesuţe la care stau doi oameni Potoarcă şi Cozma, fostul supraveghetor şef de pe vrem ea Manoileştilor Lupea avu parcă o înţepătură la m imă — „U ite, lua-l-ar dracu cu cine îşi petrece v rem ea !. . . Apoi se întoarse spre ortacii săi Ia u itaţi-vă, măi cu cm e-i Potoarcă.

Bogdan Horvat şi ceilalţi întoarseră capetele. Potoarcă, aprms la faţă,

57

sta cu capul greu, aplecat asupra mesei. Cozma întors cu spatele spre ei, î i şoptea ceva Acesta .clătina alene şi nepăsătgr dm cap.

— Ce te n u n 9 — întrebă Bogdan tăcutul De când cu isprava lui de l-au mutat la suprafaţă, o ţine într'una L-am mai văzut şi pe la gara ir.are cu Cozjna II tot dăscăleşte licheaua.

— Semn rău, — mormăi Horvat. Nu-i bine cu el. Nu vrea să se înveţe m inte

Lupea tăcu multă vreme Apoi, după ce Cantor, cârciumarul le aduse vinul, g ră i:

— Eu cred c’a fost prea aspru luat. E cam slab de fire ori poate este prea mândru, prea plin de sine Cu astfel de oameni trebuie să ştii.cum să te porţi Pe urmă, cu o ţâşnire focoasă în ochi, ridică glasuf — Ce-ar f i să-l chemăm între n o i9 I i venise un gând Dacă l-a r lua în echipa lui. T o t vreamă lucreze cu patru oameni Dar.nu spuse nim ic despre gândul" care-i venise „Mai bine să pregătesc terenul Bogdan şi Horvat n’ar ft de acord“

— Să-l chemăm' — fură de părere ceilalţiLupea se ridică, îndreptându-se spre Potoarcă. Potoarcă şi Cozma nu-î

observase încă prezenţa Erau tare adânciţi în tr’o discuţie Mai ales Cozmav şoptea repezit, gesticulând des cu capul „Când er-am eu supraveghetor şef, nu aşa erau judecaţi "oamenii cum te-au judecat ăştia pe tm e“ , ■— auzi Lupea Vru să se oprească să asculte mai departe, dar de după tejghea, Cantor, cârciumarul, om pirp iriu , cu faţă parcă cioplită dm bardă şi cu chelie, făcu un semn spre Cozma Cozma tăcu, trăgându-şi câpul între- umeri, ca şi când ar f i aşteptat să primească o lovitură

— V re i să muşti, năpârcă9 —i zise acru Lupea, aplecându-se asupra lui. V re i să-ţi strecori veninul Iţ i scot eu colţii, fu fără g rije

-Potoarcă tresări îş i rid ică alene ochii înroşiţi şi osteniţi de băutură spre Lupea Apoi îşi lăsă iar capul, greu spre masă, bolborosind ceva ne­înţeles

Lupea îl luă cu vo ie bună, deşi abia îşi stăpânea fu ria care-1 cuprin­sese

—- Hai la masa noastră Fac cinste.— La masa voastră9 — bolborosi iar Potoarcă Ce să caut eu între v o i?

Y o i sunteţi mari, tari, spânzuraţi V ezi-ţi de drumf-Lupea se aprinse la faţă Glasul i se aspri;— Cu scârnăvia asta Ia masă-nu te las Inţelesu-m ’a i9 Locul tău este

în tre tovarăşii tăi, nu între năpârci. Scoală Tu mmer, să te laşi furat de vorbele otrăvite ale acestui slugoi păcătos Nu-ţi aduci aminte cât rău ne-a făcut când era supraveghetor şef.

In tre timp, se apropie de masă crâşmarul, cu un deţi de pălmcă, p u - nându-1 în faţa Iui Potoarcă Ciuli urechile, zâmbi viclean şi se înapoie- după tejghea Pe scaun, Potoarcă tremura de fu rie — „Ce-o f i ăsta, tuto­re le m eu9 Cozma nu-şi mai găsea astâmpăr A r f i dat ori cât să nu simtă prezenţa lui Lupea.. Şi m inerul se încăpăţma să-l dăscălească pe celălalt.

— Hai la noi'— Nu vin, lasă-mă' N’am ce căuta între voi— Cum n’ai, m ă9 Nu eşti toată ziua între n o i9 Ba-eşti Atunci aici de-

ce nu v r e i9 Ha.i, scoală, — îşi domoli Lupea iar glasul— Să mă laşi în pace, îţi spun — se oţărî Potoarcă. Ce, îmi dai tu o r -

58

dm. Du-te dracului dîaici. — Sări în picioare furios — Dacă nu-mi dai pace; îţ i sdrobesc botul.

Lupea înghiţi un- nod uscat ce i se -urcase în grumaz. ■Urechile îi.vâjâiau. Sângele îi svâcnea la tâmple,-mai-mai să le spargă,— Bine, Potoarcă N ’am crezut că ai căzut aşa de .jos . Tu, măi frate,

nu te mai poţi socoti m in er. Ruşine, să-ţi fte **Şi Lupea se înap'oie la ortacii săi Băură vinul şi plecarăGupnns.de un simţământ de-nelmişte, Potoarcă se lăsă.frânt pe scaun.

-Se făcuse pământiu -la faţă. Pe m imă avea o.greutate ca de plumb Sim- ţia o amărăciune crudă în suflet . „N ’am crezut- că ai .căzut atât de jos, — îi răsunau în urechi vorbele lui Lupea Tu-nu te mai poţi socoti m i­ner" — Adecă cum, el nu-i m iner9 Da’ ee-i el, dacă nu m m er De când se pricepe, cărbun ii_ i-au 'fost pâmea cea de toate zilele Ge s’ar f i ales de el fără-ga lerii, fără abataje,-fără cărbune Acolo a cunoscut toate bucuriile şi amărăciunile v ie ţii Acolo a crescut el Şi, uite

— Ei, vezi, cum se poartă Lupea cu tm e9 A i auzit ce cuvinte de ocară ţ i-a aruncat9 Aşa-s ei, mă’, — începu iar a-i şopti Gozma — Te cumpără şi-te vând- Te joacă în bu m bi-Tot ce fac, fac pentru ei I i prieten cu toţi. L o r li- i lumea pe mână

- Noduri, noduri se ridicau în grumazul lui Potoarcă Cantor se apropie cu alt deţi de vinars 1-1 puse în faţă. .Se aplecă spre el

—i Lu i Lupea ăsta ar f i bme să-i sdrobeşt-i- odată" botul Am auzit eu. E l l-a sfătuit pe Hajdu să te schimb.e şi-pe Gaşpar să nu te mai .primească în echipă Âşa-s ’e r Burta "lor. să fie plină, apoi ceilalţi.- Dar nu avu vrem e să-şi term ine vorba Cuprins de o fu rie oarbă, Po ­

toarcă "îş i-repezi-pum nu l noduros în . falca cârciumarului. Cantor, luat" pe neaşteptate se.pomeni aburând înapoi spre tejghea"

—. Mama-voastră de bandiţi!-— înjură el .printre dinţi .V re ţ i să mă duceţi în ispită.

Şi .furios peste măsură, îl înhăţă pe Gozma de gulerul hamei*.V reţi -voi, mă, să joc pe struna* voastră, — răcnea, cărându-i lui

Cozma pumni în cap.In clipa, aceia, .revenmdu-şi în urma loviturii, .Cantor îşi încleştă mâna

pe o sticlă Sticla căzu cu greutate* în capul .lui Potoarcă Minerul se răsuci pe călcâie, apoi se lăsă-moale pe podea.-.

9

Am arnic îl mai frământa întâmplarea, aceasta pe Lupear .— Şi eu care mă gândeam să-l iau în ech ipă1' Până aici să ajungă

păcătosul dracu lu i1 Nu, "n’am să spun la nimeni nim ic până nii stau.de vorbă cu Costache Trebu ie să. mă înţeleg cu el.

Grăbea spre casă La geam, lumină, deşi era târziu.— Măcar, dac’ar î f culcată Amca, — îşi zise în gând

Intră în casă. Fem eia călca -hainele. I I p riv i cu coada ochiului şi-şi dădu drumul nădufului care mocnea în ea :

— Unde ăi stat până acum9—■ La crâşmă, — se prefăcu vesel Lupea Tu nu ştii că azi este ziua

mea, că am îm plin it-33 de ani.-*

59

— Şi dac’a fost ziua ta nu puteai aduce acasă nişte vin, să petreci aci.— Am fost cu ortacii mei.— Da aci nu puteai veni cu e i9— Ba da, dar vezi, am apucat spre crâşmă şi m’am dus apoi cu ei până

Ja gară Erau grăbiţiAnica mormăi ceva şi nu mai zise nim ic Vedea ea că Ion al ei se

schimbase Şi nu mai era rău ca înainte Se purta mai frumos Pe la ■crâşmă întârzia rar de tot Beat nu mai venea niciodată De casă avea mai m u ltă grijă Nu-şi putea ea încă închipui ce anume l-a schimbat bărba­tu l aşa

Lupea cmă şi se culcă, lăsând-o pe Anica călcând, dusă pe gânduri A ■doua zi era Duminecă Anica, potriv it obiceiului ei, se scula cu noaptea în cap, ori cât de târziu se culca Pregătea mâncarea, încălzea apă şi când se sculau copm îi îmbăia. îi schimba, apoi, sau se ducea după obiceiul moş­ten it din bătrâni la biserică, ori se ducea până la mamă-sa, tocmai în partea ■cealaltă a satului

îndată după plecarea ei, Lupea se trânti în pat cu o carte în mână. Fetiţe le începură să se joace gălăgioase în m ijlocul odăii, culcând şi legă- nându-şi păpuşile Ion, băiatul, cu cărţile şi caietele vraişte pe masă, îşi tăcea lecţiile Era acum în clasa a cmcea, băiat mare

— Auzi, tată, ce scrie a ic i9 Oamenii n’au fost totdeauna despărţiţi în bogaţi şi săraci Se zice că pe vremea Comunei Prim itive, erau toti la fel. împreună vânau şi rodul se împărţea fiecăru ia deopotrivă

Lupea se ridică în tr ’un cot Anişoara veni lângă el— Tătucuţule1 Eu vreau o păpuşă care spune „m im a" îm i cum peri9 —

şi înălţă dm sprâncene, în timp ce capul ş i-l plecă uşor înainte, apoi fo t aşa. înapoi

— Acum, la care să-i răspund9 — se ridică Lupea pe marginea, patului.— Mie, nue, nue, — sari Amcuţa Mie să-mi răspunzi— Bine, ţie -ţi răspund Când mă duc la Cluj îţi cumpăr o păpuşă care

spune „mama"— Dar m ie nu-mi cum peri9 — se smiorcăi Lucreţia— Şi ţie-ţi cumpăr—> Că, ştii tătucuţule9 Fetele tovarăşei învăţătoare au. şi noi să nu

•avem9— O să aveţi, o să aveţiFetiţe le s’au lip it feric ite de el, una într’o parte şi una într’alta Lupea

t e mângăia pe creştet simţind un fio r de căldură năpădmdu-1 până la mimă

— Ei. acum mergeţi de vă jucaţi — Şi le prinse pe rând capetele în palmele sale aspre, sărutându-le pe frunte

Jocul începu iar cu mai multă vo ie bună Cu ochii strălucind de fe r i­cire, Lupea se întoarse spre băiat Ti răspunse

— Nu, n ’au fost totdeauna bogaţi şi săraci La începutul începuturilor erau oamenii la fe l Numai prm vicleşuguri şi omorându-i pe a lţii şi luându-le drepturile altora, s’au făcut unu bogaţi Dacă ai muncit cinstit, niciodată n’ai putut să faci avere Vezi eu de când am fost mic, mai m ic de cum eşti tu acum. am tot muncit Am fost slugă, apoi m mer Am lucrat până am căzut pe brânci şi tot sărac am rămas Ca slugă lucram un an de ■zile pentru un rând de hame şi pentru mâncare Vai de lume. mâncare.

60

Mai mult flămând ca sătul. Când am mai crescut, am căpătat şi ceva sim­brie. Dar niciodată nu-mi ajungea Stăpânul câştiga de pe urma mea Ii lucram pământul, îi umpleam hambarul, îi îngrăşam bon şi vacile Eu tot sărac rămâneam. După ce-am făcut cătăma, am intrat în mină. ,.Lucraţi cât ma.i mult, că noi vă dăm cât vrem “ — gândeau stăpânii m inelor Şi aşa era Eu lucram până cădeam pe brânci şi ei îm i dădeau cât vroiau ei. Restul şi-1 opreau pentru ei Aşa se îmbogăţeau Uită-te. de pildă, la bade- tău, Petrea Şi el tot după avere se sbate .Ar înşela, ba, poate chiar ar.fura ea să se îmbogăţească Dar acum nu mai poate. Nu mai lăsăm pe nimeni să înoate în avere pe spateje altora De aia turbă ei de necaz Le pare rău că la ei scade şi noi trăim dm ce în ce mai bine ,

— Dar vom mai ajunge să f ie toţi oamenii la fe l ca atunci, în Comuna P r im it ivă 9 — întrebă copilul

— Om aj'unge, da, mai bine chiar ca în Comuna Prim itivă , mult mai bine Asta o f i în comunism Uite, prietenii noştri Ruşii clădesc chiar acum comunismul Noi mai avem Noi clădim acum socialismul şi după aia om trece la comunism

— Şi cum o fi, tată, în comunism9 — mai întrebă copilul, ou ochii ţintă la taică-său

— Eh o f i tare frumos, Ioane Atunci toţi oamenii or fi mai luminaţi, s’ or pricepe în meseria lor mai mult decât se pricep azi Un m iner o şă poată face şi munca minerului şi a meşterului şi chiar mai mult Nu va mai f i deosebire dintre munca omului cu învăţătură şi a muncitorului de rând. Atunci toţi vor şti multă carte. Toţi vor trebui să înveţe. To ţi vor prim i după nevoile lor Aşa va f i atunci Şi nu vor sta unu în colibe, cum mai stau. încă destui, şi alţii în palate Toţi vor avea locuinţe frumoase, mobile, ra ­dio, cărţi Da, da, — zise Lupea, parcă privind cu ochii lui căprn-verzu i spre acel v iito r despre care vorbea

Apoi începu să citească, lăsându-1 pe copil să-şi înveţe lecţia Şi ci­tind se gândea cu amărăciune la fapta lui Potoarcă de aseară Nenoro­citu l' I i vrei binele şi el îi câine Se lasă ademenit de duşmani

Lasă cartea din mână abia când Amca se înapoie dela biserică . Şi îşi zase în gând V oi începe neapărat să lucrez cu patru oameni .

— Bine c’ai lăsat-o dracului de carte, — răsuflă Amca, începând să pună masa Mai bine te-ai duce şi tu la biserică să asculţi sfânta liturghie. T e -o r umplea diavolii, păcătosule.

— Despre asta s’a vorb it la b iserică9 — o luă în răspăr Lupea, spă- lându-se pe mâini

Am ca bodogăni îmbufnată şi nu mai zise nimic

începând de lunea, lucra în schimbul de după masă Schimbul înce­pea la trei, dar Lupea plecă în acea zi cu două ceasuri mai devreme.

— Da’ ce te-a apucat să porneşti ca n iciodată9 — îl întrebă Amca, cu mânie în glas De o vrem e încoace faci tot ce n’ai mai făcut

— Asta-i drept, Anică, — îşi repezi el răspunsul De când sunt, nimeni n’a pus preţ pe mine cât se pune azi. Am fost slugă la învăţător Ştii tu destul de bine. Acolo erai şi tu slujnică. I ţ i aminteşti când l-am rugat să

61

m ă înveţe carte9 Sigur că-ţi aminteşti Şi ştii ce m i-a răspuns — „Sluga este slugă, nu trebuie să ştie carte “ Şi nu m ’a învăţat, cu toate că-i făgă­duisem să mă las păgubaş de simbria pe o jumătate de an Dar iacă, azi m ’au învăţat carte Ba m ’au făcut om cu meserie De câştigat, după munca mea, câştig bine M i-i îndestulată casa Toate-s cum n’au fost niciodată Eu cum aş putea fi a lt fe l9 S’au schimbat vrem urile şi eu să n,u mă f i schimbat9 Să fi rămas ca tm e9

Plecă, lăsând-o pe Anica năucită în m ijlocul odăii— Uite, arde-l-ar focu', cum îm i vorbeşte' . Parcă le spune dm ca rte ..

Măi, m ăi' Nu ştia ce să mai creadă Ion al ei, cel de azi nu mai seamănă •de loc cu cel de altădată „Sau nu l-am cunoscut eu bme niciodată-.

Stătu multă vrem e în m ijlocu l odăii, gândmdu-se la vorbele lui Ion. Apoi, în tr’un târziu, desprmzându-se dm năucirea în care rămăsese, îş i zise

—• Măi, m ăi' Ăsta o f i Ion al m eu9Lupea nu se opri până la organizaţia de Partid—■ Noroc bun, tovarăşe Lupea ' — îl prim i cu bucurie secretarul Costa-

-che — Da ce vânt te aduce pe la noi, bre, om ule9 Ia r vre i să spui poate că nu eşti bun şef Sau, poate, ai ven it cu planul despre care m i-a i vorb it

— Apoi, chiar aşa este, să ştii Nu sunt bun şef Numai cu doi oameni în echipă şi cu m ine trei, nu mă mai pot împăca M i-ar trebui patru

—• Patru 9 Dar dece9— lac ’aşa, ca să fiu un bun şefCostache bănui că Lupea era frământat de încă o inovaţie II ame­

ninţă în glumă cu degetul— Să nu faci iar vreo nefăcută — Şi îşi ammti de acel Lupea răsvră-

t it şi încăpăţânat de acum un an şi ceva Dacă l-aş putea hotărî să-t ia pe Potoarcă Ia el, — se gândi Costache

— Ba chiar o nefăcută vreau să fac, — răspunse Lupea Şi începu să-i povestească despre planul ce-i venise în gând şi despre care vorbise cu ortacii s ă r — Numai că nu găseşti om p otriv it pentru munca aceasta Cu oricine nu pot face încercarea aceasta.'

Costache ascultă tăcut tot timpul Clătină doar dm cap, cu fruntea străbătută de cute Rămase tăcut şi gânditor chiar şi după ce Lupea term ină ' ce avea de spus Abia în tr ’un târziu, grăi, bătând toba cu nodurile dege­telor în placa de sticlă de pe birou

— Planul vostru nu-i rău O să faceţi un pas mare înainte Cât priveşte omuuuul lungi Costache vorba şi iar so aşternu tăcere în birou Doar tam -tam urile degetelor secretarului se auzeau Şi om se poate găsi — zise el, ridicându-şi ochn albaştri, cu lucin de metal, spre Lupea Nu te-a i .gândit la n im en i9

— Ba m’am gândit la mulţi— De pildă— La Stuparu, dm echipa lui MunteanuCostache se gândi o leacă— Crezi tu c’ar f i bme să-i desorgamzăm echipa9— Nu, n’ar f i bine Dar pe cine să iau 9In clipa aceia cineva bătu la uşe Inda.tă apoi intră Potoarcă bandajat.

62

- Eaţa bălană a lui Potoarcă. albă acum,.se împurpură Salută cu noroc bun şt se aşeză cu greutate pe un scaun

— Nu vă tu lbur9,— Nu, stai E bine c’ai ven it . Costachff'trase cu coada ochiului spre

Lupea E bine c’ai ven it — repetă el Am aflat despre isprăvile tale. Spu­ne cum a-fost. — Se uită iar pe'sub sprâncene. Lupea sta ca pe spini Iată, s ’a, auzit, şi el n’a spus nim ic . : „C.urn dracu s’a auzit, aşa de repede9 Şi ce are ăsta.de-i legat la pap9 , t>se frământa Lupea, uitâridu-se prin fereastră Ia pom ii fără podoabă ce se vedeau pe marginea drumului

—• Ce să mai spun9 — se auzi glasul; puţin tremurat a l lui Potoarcă. A m făcut-o lată' M’am lăsat ademenit de lighioanele celea M’am certat cu Lupea, măcar că nu m i-a făcut niciun râu Tăcum clipă .Se rid ică După ce-a plecat Lupea, au început ia r năpârcile .l-am scuturat o leacă, dar ■Cantor m ’a izbit cu stipla Nu ştiu ce-a mai fost-M ’am trezit azi dim ineaţă şi-am venit aici Tăcu iar,-privind faţa lin iştită a lu i Costache La-Lupea mu îndrăznea să.se u ite Costache grăi tot aşa de lin iştit:

— Au fost arestaţi -Nici tu n’ai f i meritat-m ai multPotoarcă se aprinse la faţă.

. — Cum, să fiu eu amestecat în aceiaşi oală cu ei. Da, ce, eu îs duşman?— Aha, făcu Costache. .Se ridică şi începu să se-plimbe gânditor P rivea dm când în când la

.Lupea, care bâtea toba cu nodurile degetelor pe masă Apoi:—t Dar atunci cum de se to t’ dădeau'ăştia pe lângă tm e 9 Dece nud.

dăscăleau pe Lupea, sau pe altul . 7 .Potoarcă se uită încurcat în podea.—"Ş tie dracu . Poate m ’au crezut slab, m ’au văzut m ereu pe-aco lo

prin crâşmă, or f i crezut că A : şi tăcu-frămâ'ntându-şi degetele. Costache se uită la P o toa rcă ... Nu cred-să fie* chiar atât de rău 1 — îşi repeta el poate pentru a zecea oară în .ziua aceea.

S,e opri în faţa lui Potoarcă.— Du-te la cadre, aşteaptă-mă acolo V ’om vedea’ ce-i de făcut cu tine.Cu capul aplecat, Potoarcă ieşi. Costache se întoarse spre Lupea:;— Pe el să-l ie i în echipăLupea sări ca muşcat- -— La el m ’am gândit şi eu Dar după isprava asta crezi că mai pot?

Nu -1 iau, tovarăşe, secretar ~ M’a înjurat, m ’a am eninţat. S’a înhăitat cu nemernicii aceia şi să-l bag în echipa m ea9 Nu N ici gând. Mai bine plec eu dm mină

: Costache îi puse mâna pe umăr ...— A i cetit „A telieru l de Foc“9— Da. Şi ce dac’am ce tit-o 9 Doar nu-i' vrea să.spui că pe m ine mă

jchiamă Luzghin şi pe Potoarcă, Sisov.'-Nu-mi amărj zilele.'Costache Nu-1 Iau.şi pace Chiar dacă aş vrea eu, crezi că Hor.vat şi Bogdan or v rea 9 Gând v o r auzi, se duc cât văd cu ochii Nu te gândeşti9 . ,.Te-a’njurat, — v o r ■zice — gata să te lovească, şi acum să-l ie i în echipă A i căpiat, fra te Lupea “

— O ho-ho,dar repezit mai eş ti'S ta i să ne-înţelegem, măi, omule. Tu n ’ai văzu t9 Omul eare-şr recunoaşte păcatele, omul care este frământat de remuşcări, omul eaTe. are-curajul faptelor sale. m rpoate f i un om rău. A re e l apucături proaste, nu-i vorbă Dar cm e-i vinovat de asta9 Noi Noi, frate.

63

Nu ne-am ocupat destul cu oamenii Să ne apropiem de ei, să-i vedem ce vor, ce necazuri au, pe ce drumuri au apucat, 11’am făcut cât ar f i trebuit. Asta aşa-i Şi trebuie să te mai gândeşti Ia un lucru Tu cum erai acum un an şi ceva9 Nici cu tine nu prea putea sta omul de vorbă Dar iacă te-ai tăcut om D ece9 Pentru că ne-am ţinut mereu de capul tău L -a i avut lângă tine pe Horvat, pe Bogdan Oameni minunaţi care au înţeles ce fe l de om eşti Şi acum vor înţelege Ii iei frumos, le spui despre ce este vorba şi când vor vedea că tu, pe care te-a lov it Potoarcă, vrei să-l iei în echipa- voastră, l-or prim i Exemplul şefului, dacă exemplul este bun, l-or urma şi ei

— Numai că exemplul acesta nu-i bun deloc Eu nu-1 iau Dacă ei o r vrea, n’au decât Ba, nici clnar tovarăşul Hajdu nu va vrea să-l primească.

— De asta să nu fu tu necăjit Cu Hajdu se va aranj'a Tu trebuie numai să înţelegi Gândeşte-te Nu vom mai fărâm iţa echipele Potoarcă când va vedea înţelegere, când va simţi că nu este aruncat va lucra cât doi Pe de-asupra planul tău. —- se însufleţi Costache Ai să faci ce n’a mai făcut nimeni.

— Dar dacă Horvat şi Bogdan9 îşi muie glasul Lupea, fără să ducă întrebarea-până Ia capăt Şi în gând nu putea să nu-i dea dreptate lui Costache-

— De Horvat şi de Bogdan vei avea. gn j'e tu s.i-i înmoi Cât despre Hajdu, să n’ai m cio grijă

Urmă o clipă de tăcere Costache, se aşezase iar Lupea se plimbă agi­tat prm birou Da, Costache are dreptate Dar ce vor spune m in er ii9 T e -a în jurat si tu îl iei sub aripa ta Bolunzi ca tine nu s’au mai văzut

Se opri în dreptul ferestrei. Gândurile îi sburară iar la acel Luzghin şi la acel Sisov .Da. straşnic ferar a mai făcut Luzghin dm Sisov. D ar n ici eu nu sunt ca Luzghin şi n ici Sisov ca Potoarcă Sisov era un îndărăt­nic, dar cu urechea Ia duşmani nu era Pe când Potoarcă Şi nici eu nu sunt ca Luzghin E l avea răbdare Eu

— Ei, le-a i gândit, — îşi rid ică iar Costache oelm spre el— Da, m ’am gândit Dacă Horvat şi Bogdan vor vrea, n’am nici eu n i­

m ic contra— Atunci, să auzim de bme. Nădăjduesc că planul tău va da roade-

bune.Lupea plecă Era încă îmbufnat. In urma lui, Costache zâmbi

Horvat şi Bogdan erau în sala de apel Veniseră mai devreme Lupea se aşeză lângă ei, pe bancă

— V oi ce v ’aţi gândit9 — îi întrebă încercând să-şi ascundă tulburarea, începem azi munca cu patru oameni

— La multe ne-am gândit noi, — răspunse Horvat Numai că nu ne-ai vorb it limpede despre planul tău Spuneai că la Ernest e bine organizată munca Socotesc eu că şi la noi este organizare Mai mult nu ştiu ce s’ar putea face.

— Ehe, — oftă Lupea Multe, multe Cu patru oameni în echipă altul ar fi rezultatul

Horvat şi Bogdan îl p riv iră nedumeriţi

64

— Nu te înţeleg, — zise Horvat, Dacă lucrăm cu patru oameni ni se rid ică şi norma Care-i avantaju l7

— Gare-1 9 — întrebă şi Bogdan întunecat la faţă.— Asta n’ar f i m cio piedică, — se înflăcără Lupea Norma ar f i r id i­

cată numai pentru un om In schimb, noi am putea da în plus aproape ju ­mătate de normă de echipă.

Horvat şi Bogdan clătmară dm cap a neîncredere Lupea tăcu o bu­cată de vrem e Apoi urmă şi mai însufleţit:

— Nu vorbesc copilării, oameni buni Să vedeţi despre ce este vorba: Dacă noi am avea patru oameni, pe unul dintre ei l-am pune la găurit pen­tru explozie Am găuri tot peretele A r f i o singură explozie Doi am lucra încontinuu la cărbune Vagonetarul niciodată n’ar avea vrem e să stea de pomană A şa -i9 Ba, când stratul de cărbune e gata, găuritul pentru explo­zie s’a term inat Lupea se opri uitându-se spre cei doi tovarăşi:

— Atunci vine artificieru l, introduce trotilul, fitilu l, foc, şi gata, noi ne şi apucăm de lucru Nici un moment nu-i pierdut Dar aşa cum lucrăm, avem şi pierdere de vrem e destulă Am term inat cărbunele, unul se apucă de găurit Şi iacă doi oameni stau de pomană aproape Ga să încarci cărbu­nele şi pietrişul cât a mai rămas dela cealaltă explozie, asta o poate face cât de uşor unul singur Aşa-i sau nu-i aşa9

— Apoi, asta aşa-i, — zise Horvat Numai că nu ştiu cum om lucra trei la peretele frontal O să fim prea înghesuiţi

— Ba n’o să f ie greu deloc. Multă vrem e m’am gândit şi eu la asta— Apoi, s’o încercăm şi pe asta, — au fost de părere cei doi.—■ Dar cine va f i al patru lea9 — întrebă Bogdan— Hm! — făcu Lupea Ii venea greu Hm! făcu el a doua oară şi îşi

ridică p r iv ir ile spre cei doi Ştiţi voi cine va f i al patru lea9. înainte ca cei doi să-i f i răspuns, urmă Potoarcă

— Ha' — căscă ochu a m irare Bogdan Pe Potoarcă9 Să aibă cme ne amărî z ile le9 A i căpiat9 Tu crezi că n’am auzit de isprava lui nouă9

Lupea se uită la Horvat Aceiaşi m irare pe faţă şi în ochi ca la Bog­dan

— Eu cu el nu lucrez, — apăsă Bogdan vorba Nu lucrez. Să ştii!— Ei,ei, tăcutele Tu când te porneşti nu te mai poţi opri. Greu porneşti

şi greu te opreşti Potoarcă nu-i om rău, măi fraţilor. Pe el trebue numai să ştii cum să-l iei L -a aruncat Gaşpar de rău, noi l-om lua de bun, — se încăpăţâna Lupea, ammtmdu-şi de vorbele lui Costache.. Am fost la Par­tid şi tovarăşul Costache este/de părere să-l luăm.

—* Numai să nu greşim — zise Horvat cu îndoială în glas. Trebu ia mai întâi să te sfătuieşti cu noi, apoi să te duci la organizaţia de-Partid ...

— Eu am socotit a ltfe l: mai întâi cu Partidu l şi apoi cu voi. Se poate să f ie greşită socoteala asta, dar vremea nu aşteaptă până umbli de colo până colo Suntem la m ijlocu l lui Ianuarie şi mare brânză n’am făcut. Aşa că l-om lua şi l-om face după chipul şi asemănarea noastră, ba şi mai bun. Trebue numai să avem g r ijă cum ne purtăm cu el II tratăm ca pe oricare dm noi Nicio deosebire De sburdat nu l-om lăsa noi să sburde, dar nici cu mare aspreală să nu-1 luăm. Partidul ni l-a încredinţat, tovarăşi Să nu ne facem de râs în faţa oamenilor şi de ruşine în faţa Partidului.

— La apel, tovarăşi, — se auzi glasul lui Hajdu.Au intrat în sala de apel Secretarul mmei începu să citească numele

A lm a n a h u l l i t e r a r 5 — 1951 65

m inerilor oare intrau în şut Chiar atunci intră în sala de apel Potoarcă. Un murmur trecu printre m ineri Hajdu puse mâna pe umărul secreta­rului .

— Opreşte Apoi, spre Potoarcă cu glas aspru, mânios: De azi ai să lucrezi cu Lupea Tovarăşe Lupea, — se întoarse apoi spre acesta. A i g r ije de el Eu nu mai răspund de nimic, zise şeful minei, întunecat de-a- bmelea la faţă

— Lasă, tovarăşe Hajdu, că ne-om descurca noi cu el, — răspunse L u ­pea ascunzându-şi un zâmbet la vederea mutrei bosumflate a şefului

— Ăsta-i nebun9 Sau se socoteşte mai breaz decât Gaşpar9— Ge are, mă, şeful ăsta al vostru9 —■ îl întrebă cineva pe HorvatHorvat rid ică din umeri a prefăcută îieînţeiegere şi nu zise nim ic Bog­

dan se ascunsese .în fundul sălu să nu-1 vadă nimeni Potoarcă se încrun­tase rău Numai în echipa lui Lupea nu se gândea să ajungă

Afară, pe Lupea îl înconjurară câţiva mineri.— A i început s’o faci lată, Lupea '— Lăsaţi, măi oameni bum — se apără Lupea. Cum îm i aştern, aşa voi

dormi .In drum spre mină, Horvat şi Bogdan trecură înainteîşi luară schimbul în prim ire Cei dm echipa lui Nagy, pe care-i schim­

bau, se m irau că-I văd pe Lupea lucrând cu patru oameni, al patrulea fund chiar Potoarcă. care a vrut să-i dea în cap lui Gaşpar.

— Cum ai să lucrezi tu cu patru oameni9 A ic i s’a lucrat de când lumea şi pământul numai cu trei Te-a i găsit tu mai deştept să schimb rânduie­li le ' Ori, poate, nu te mulţumeşti nici cu câştigul pe care îl a i9

—■ Asta aşa-i, măi fraţilor, — le răspunse Lupea, zâmbind în doi pari. Nu mă mai ajung cu nim ic Dar dacă vreţi, — continuă el, redevenit serios — staţi şi vedeţi cum se lucrează cu patru oameni Nu vă ascund secre­tul ăsta

— Om rămânea, — răspunse Nagy Mare lucru însă nu cred c’om avea de văzut

Lupea -împărţi - munca Bogdan rămânea la vagonete, iar Potoarcă la sfredelit Şi munca începu pe tăcute. Lupea şi Horvat izbeau cu nădejde ciocanele în stratul de cărbune Cu o grabă înfrigurată, Bogdan încărca vagonetele ca nu cumva să rămână în urmă Potoarcă lovea icnind ciocanul în capul de oţel al cuiului de găurit Nu se uita nici în dreapta, n ici în stânga Nu vedea şi nu auzea decât cuiul şi lov itu rile lui scurte şi repezi

In tr ’o vreme, vru să se oprească pentru a-şi răsuci o ţigară dar când văzu că cei doi tovarăşi se apropie cu stratul de cărbune, îşi repezi iar cio­canul.

— E i, drăcia dracului' — îşi spuse el înciudat — nu mai poţi răsuci o ţiga ră ' Şi totuşi munca e mai uşoară — trebui să recunoască — nu te spe­teşti ca la Gaşpar. Cum dracu?

Pe la ceasurile şase seara, totul era term inat pentru explozie Aşa ceva, Potoarcă nu mai pomenise de când era m iner

— Azi, până acum, — anunţă Lupea, uitându-se la ceas, — am econo­m isit cincizeci de minute De două ori atâta, va f i un ceas şi patruzeci de minute Nu-i puţin, fraţilor.

Stăteau în scobitura dm perete, anume făcută pentru adăpostul mine­r ilo r în vremea exploziei. Fumau toţi patru cu lăcomie

66

— Şi nici nu ne-am om orît prea tare, — zise şi Bogdan cu faţa învă­luită în fumul ţigării — Altădată, pe când venea artificieru l, nu-mi mai simţeam spatele.

Fumul exploziei fu absorbit de ventilatoare Cei patru m ineri se re­peziră să facă armătura Materialele pentru armare erau aproape Horvat şi Lupea începură armarea

— Dumneata, Potoarcă, ajută-i lui Bogdan la încărcatEra o singură mişcare parcă Ceva „neînţeles de Potoarcă îi stăpânea

pe toţi Lucrau cu voie Ba. pe de-asupra, nu se .îndemnau prin strigăte. Lucrau în tăcere, mână dela mână, om dela om, fiecare ştiind precis ce are şi cât are de făcut. Nu erau înjurători, vorbe de ocară, p r iv ir i încrun­tate. Şi munca nu-i obosea. Pe măsură ce munca înainta, vo ia bună creş­tea, feţe le înegrite de praful cărbunelui, râdeau

Când au fu g it din nou în ascunzătoare pentru explozie, aproape cu nim ic nu erau mai osteniţi ca la întrarea în şut.

— Ei, cum te împaci, Potoarcă9 — îl întrebă HorvatCel întrebat clătină din cap. mormămd ceva neînţeles

*

In tr’o dimineaţă, pe la începutul lui Mai, Lupea lipsi dela apel Cineva spusese, dintre cei ce lucraseră la suprafaţă în schimbul de noapte, — că l-a văzut intrând în mină mult înainte de răsăritul soarelui

— Da, a venit pe la patru, — întări şeful de echipă Nagy — Mereu măsură cu paşii distanţa dela peretele frontal şi până la vagonet Apoi, eu un creion face socoteli în tr’un carnet

— Alia, — făcu Hajdu — Ia r a descoperit cevaTovarăşii săi l-au găsit tot măsurând distanţa dela locul de muncă

până la vagonet Toată faţa îi strălucea de bucurie— Noroc bun1 — îl salutară cei trei.— Noroc bun Bine c’aţi venit. Bogdane, fugi după instalatori Trebue

să lungească lin ia cu patru metri Hai, repede N ’ai plecat încă9 — începu să-l împingă pe vagonetar de spate Năucit, Bogdan începu să alerge prin ga lerie cu lampa de carbid în mână — „A bolunzit de-a binelea".

Lupea se întoarse spre ceilalţi doi mmeri. L e zise:— Număraţi paşii şi secundele — I i întinse lui Horvat ceasul Po­

toarcă trebuia să-i numere paşii Iar el, cu o lopată, începu să încarce cărbunele rămas dela schimbul trecut, în tr ’un 'vagonet.

— Ei, câţi paşi au fost?— Patru sute douăzeci şi nouă!— Şi secunde9— Două sute patruzeci— Atunci mai număraţiŞi începu dm nou să-şi încarce lopata, să facă câţiva paşi spre vago-

net şi să deşarte încărcătura de pe lopată— Ei, cât a fos t9— Opt sute şaizeci de paşi'— Patru sute optzeci de secunde'— Ei, vedeţi, tovarăşi Asta înseamnă că noi încărcăm un vagonet în

douăsprezece minute, — zise Lupea, râzim ând‘ lopata de peretele galeriei. — Pentru cele douăsprezece minute facem aproape un kilometru, tot

67

plimbându-ne dela perete la vagonet. Aşa-i? Dar noi putem scurta'la mai mult de jumătate drumul acesta, iar timpul îl putem reduce la aproape jumătate.

Cei doi ridicară dm umeri, semn că nu înţeleg nimic.— Nu înţelegeţi, — urmă Lupea cu înflăcărare — Dar ia să aducem

alt vagonet.-Aduceţi-1 până aci — Şi arătă locul la vreo trei paşi de peretele frontal. Cei doi făcură întocmai:

— Aşa. U ita ţi-vă Bulgării m arr de cărbune îi vom arunca de-a-dreptul In vagonet.'Cel ce încarcă, va face numai doi p a ş iU r m ă r i ţ i iar! Numă­raţi.

Incărcă vagonetul făcând numai şapse sute şaizeci de paşi şi-şapte minute şi jumătate,

— Acum în ţe legeţi9 — întrebă Lupea— Asta-i straşnică. — spuse fără vo ie Potoarcă, iar Horvat' îşi răsu­

cea capul cu faţa strălucind de bucurie— I i straşnică, — repetă Bogdan. — înseamnă că vom da mai bine

de două norme la zi— Sunt aici instalatoriiLupea rid ică asupra lor lampa de carbid-

Lungiţi, toarăşi, lin ia până unde-i vagonetul acesta — Şi arătă vagonetul pe care îl încărcase câteva minute mai înainte.

Pe la prânz nici lor nu le venea să creadă c’au făcuLde trei. orPătâţia metri lim an , de cum făcuseră cu un an mai înainte

— Dacă mergem ~pşa — murmură oarecum ruşinat Potoarcă — într’ o lună am term inat planul '

— Crezi c’am putea să-l terminăm, Potoarcă9 — îl întrebă"Lupea, uitându-se la el pentru prim a oară după un lung răstimp

încurajat, Potoarcă se lăsă b iru it de un zâmbet care lumină faţa lui deobicei încruntată, posacă. Ceva se frânse în el,run nod de amărăciune şi îndărătnicie Se simţi năvălit de o căldură lăuntrică.

— Da, uite; oamenii au încredere în el, îi cer părerea, sânt părtaşi la viaţa şi munca lui — Deodată Lupea îi fu drag ca.mciodatăl

— II terminăm, Ioane, — spuse, şi o lumină nouă, dragoste şi încredere, îi jucă îri ocbi Apoi îşi dădu seama că a spus un. lucru însemnat, grav. Se opri o clipă şi-şi cuprinse cu priv irea tovarăşii Şi rosti dm nou, cu emoţie şi hotărîre, ca pe uii jurăm ânt- — Da,-o să-l terminăm!

—• Dar voi ce z ice ţi9 — îi întrebă Lupea pe ceilalţi.— Şi eu cred 'ca voi, — răspunse Bogdan răsucmdu-şi în sus sfârcu­

rile mustăţilor—‘ Eu aş zice să nu ne prea grăbim, — fu de părere Horvat,.ghicind

gândul ce-i încolţise şefului de echipă — L a şedinţa de azi să nu ne luăm niciun angajament Nu-i niciodată- târziu să ne luăm angajamentul.

— Ba eu zic să ne luăm, — spuse Potoarcă.— Ii lucru sigur — adăugă Bogdan, cuprins şi el de emoţia tovară­

şului său.— Aşa zic şi eu, — întări Lupea — Angajamentul să-l ia Potoarcă-

Numai aveţi g r ijă Vorba noastră, vorbă să fie . Noi nu ne-am călcat cu­vântul niciodată. I

' — A i încredere în oamenii tăi, Ioane? — se hotărî şi Horvat să par­ticipe la bucuria tuturor. Vedea el bms că nu-i greşit drumul pe care

apucă Numai el. ca mai bătrân în echipă, era de părere că totdeauna „graba strică treaba" Dar după ce-şi făcuse în tăcere o mică socoteală, văzu că aici nu-i m cio grabă.

— Mai încape vorbă ’ — se m iră Lupea— Şi noi avem încredere în tine şi în noi De ruşine nu ne-om face.In sala de apel domnea o linişte ca niciodată, când Potoarcă fu anuntat

că are cuvântul Zeci de p r iv ir i erau îndreptate asupra lui Secretarul de Partid, Vasile Costache, şi Gruia, preşedintele sindicatului, şi şeful minei, subinginerul Hajdu, aşteptau cu nerăbdare să vadă ce va spune acest m iner „îndărătnic" Ia r în tr’un colţ., pe o bancă, lângă Lupea, Gaşpar nu-şi mai putea stăpâni furnicarea care-i trecea prin corp — ,.Ce-o f i având de spus neisprăvitul ăsta9 Oare nu vrea să mă bârfească, aşa cum îl bârfea cândva pe Lupea9" Dar glasul lui Potoarcă nu scoase vorbă de hulă

— Tovarăş i1 In numele echipei noastre. — grăi el apăsat şi puţin tremurat — ne luăm angajamentul de a term ina până la douăzeci Iunie planul pe anul 1951 — Şi abia în clipa aceea îşi dădu seama dece şeful de echipă îl încredinţase pe el să ia angajamentul Poate încă n’aveau destulă siguranţă în el. — „Dar lasă, le-o i arăta eu ce pot. Vorba îndărăt nu m i-o trag", se gândi el, străbătut de nesdruncinată hotărîre

— L -a i auzit9 — sări sugrumat Gaşpar spre Lupea— Da, — răspunse acesta lin iştit — L-am auzit— Şi crezi că are să se ţie de cuvânt9 — şopti Gaşpar— Cred Potoarcă nu-i un om rău, Gaşpar Şi nici leneş nu-i Apu­

cături nesănătoase are, dar acestea le poţi scoate dm el Trebue să ştii cum să-l iei. Tu, frate dragă, te porţi cu ei prea ca şef Nu-i vorbă, nu-i rău să-ţi ştii conduce oamenii. Dar cu strigatul, cu aspreala, mare lucru nu faci cu ei Vezi tu Găseşti o metodă nouă de lucru Lucrând după metoda asta îţi dai seama că faci un salt straşnic Dar dacă n’ai cu cine lucra, metoda stă în capul tău şi oamenii lucrează cum au apucat dm moşi strămoşi

Gaşpar înghiţi un nod sec ce 1 se urcase în grumaz— Care vasă zică, eu nu mă ştiu purta cu oamenii— Oamenii trebue uneori scuturaţi, — urmă Lupea pe departe

Dar nu trebue să-i scuturi cu mâna O vorbă potriv ită face mai mult decât un vagon de bâte De om te poţi apropia numai cu vorbe şi cu fapte bune. Am eninţările nu-ţi ajută nim ic şi nici vorbele răstite Ori tu, fra te Gaşpar, prea te răsteşti Tu eşti m iner de frunte, ai in iţiativă, dar lasă-ţi vorbele răstite acasă şi ai să vezi cât de bme o să lucreze oamenii cu tine

Gând să iasă dela şedinţă, Vasile Costache, îl apucă pe Lupea de mânecă

— Vm o până în biroul mineiLupea îl urmă Veni şi Hajdu Secretarul şi subingmerul s’au aşezat.

Lupea sta în picioare Apoi, se aşeză şi el— Straşnic angajament v ’aţi luat, — începu Costache Câţi metri

lin iari mai aveţi de făcu t9— In jurul lui şaptezeci— Şi crezi c’ai să-i poţi scoate până a 20 Iu n ie9

— Fără doar şi poate, dac’om fi sănătoşi T rag nădejde să-i scot mai repede

69

— Dar cum ţi-a ven it idei a să-I împingi pe Potoarcă înainte Dec.e n’aţi luat altul angajamentul în numele ech ipei9

— Hm! — începu să râdă Lupea A i dreptate Puteam ori care altu l să facem treaba aceasta Dar, uite, Potoarcă, vezi, se frământă în el Se stră- dueşte De altfel e bun m iner Cuv<ântul -şi-l ţine Luându-şi angajament în numele tuturor o să lucreze şi mai sdravăn D ’aia m ’am gândit

— Şi cum se mai poartă Potoarcă9—- Ce să zic N ’o să-mi pară rău niciodată că l-am luat— Şi atunci făceai o hrămălaie să se scoale lumea în gura la Câte

odată nici pe tine nu te poate urm omul diritr’ale tale nici cu motorut Pe urmă nu te mai saturi, mmunându-te cât iese de bine

—■ Eu nu mă m ir deloc. — intră în vorbă Hajdu De-ar f i fost după mine, eu nu l-aş fi luat niciodată Zău aşa

— De multe ori ne înşelăm cu oamenii Nu-i înţelegem încă bme Nu mal demult decât anul trecut. II ţn m inte pe Lupea Orice îl irita Nu te puteai înţelege cu el Una ştia, una făcea Avea o ambiţie prostească să nu înveţe dela nimeni. Şi iacă azi se angajează să termine planul pe 1951 până la 20 Iunie

— Aşa-i cu oamenii Să-nn spuneţi şi m ie ziln ic cum merge lucrul — adăogă apoi Când voi putea mă voi repezi şi eu pe la voi Dacă aveţi nevoie de vreun ajutor, anunţaţi îndată direcţiunea De ori ce greutate te, ve i lovi, anunţă-mă îndată şi pe mine. Să facem ca angajamentul lua', să nu depăşească data de 20 Iunie Să nu ne facem de râs „Dacă Lupea nu şi-a îndeplinit angajamentul luat, ce să mai zicem noi“ . Aşa că ori ce se întâmplă să fie încunoştmţat şi Partidul Şi miai am o vorbă Atrage în lupta ta, Ioane, cât mai muTte'echipe Provoacă-le la întrecere Nu-i destul ca o singură echipă să meargă înainte şi celelalte să bată pe loc Antrenează-1 pe Gaşpar, p.e Miron şi pe Nagy La rândul lor ei să-i atragă după ei pe alţii

—• Pe Nagy nu rnai trebuie să-l sgândăr E l se ţm e scai de mine Sune zile când mă ajunge Gaşpar la fe l Nici Miron nu se lasă Dm când în când trec pe la ei La apel aproape în fiecare zi mai schimbăm câte-o v o rb ă .. Ba, acuma îi vezi grupuri •grupuri în faţa graficului, ceea ce nu prea, se întâmpla înainte Gin ar şi echipele cele mai slabe sunt cuprinse de în frigu ­rarea lucrului Ce să spun, n’am mai pomenit aşa ceva

— Multe n’am pomenit şi multe vom pomeni de aici înainte, mai spuse Costache strângându-i mâna

A fară soarele de lum e îşi rostogolea razele peste pădurea de aluni, peste poiana plmă cu flo r i de toate culorile şi peste păşunea care se în­tindea de pe dealul minei şi până departe, spre pădurile dela răsărit Dar- acolo jos, în adâncurile pământului, în fim dul galeriei, întunericul era străbătut cu sgârcenie numai de lum inile celor patru lămpi de carbid Şi dacă afară era o năduşeală de-ţi era greu să te m işti de colo, până colo, în fundul mmei era destulă răcoare Totuşi, cei patru m ineri, parcă erau ieşiţi dm apă, aşa de îmbrobomţi erau de sudoare Lucrau tăcuţi, cu m iş­cări scurte şi sigure Din când în când, cu glas domol, uşor, străbătut de aspreala sforţăm , Lupea îşi îndemna tovarăşii.

70

— Haideţi, haideţi, tovarăşi. Măcar două vagonete să dăm astăzi pen­tru cincizeci şi doi

Gărbunn se împrăştiau la picioarele lor-cu sgomot Bogdan, deşi nu se mai plimba cu lopata încărcată de cărbuni ci încărca stând pe loc, nu mai răzbea Ba chiar vagonetarii, cu caii lor cu tot, s’au fost luat de o groază Lupea strigă mereu la ei: ,

— Aduceţi vagonete goale şi le duceţi pe cele pline.Nu mai sunt vagonete goale.

— Să scoateţi de unde-aţi şti, — strigă el printre lov itu rile de ciocan. Dm pământ, dm iarbă verde, de unde vreţi, dar să aduceţi vagonete.

Vagonetarii îndemnau cu mai multă străşnicie caii învăţaţi să facă paşi domoli printre traversele lm ie i de vagonete. Ajunşi afară se repe- zeau la şeful mmei.

—• Tovarăşe Hajdu, Lupea cere vagonete. Nu mai sunt.— Cum nu sunt Descărcaţi-le mai repede pe cele scoase Daţi şi vo i

ajutor.Pe la ceasurile zece Hajdu coborî în mmă. Nu se opri până la echipa

lui Lupea După calculele lui, ştia că azi echipa trebuie să term ine planul.— Noroc bun' Cum merge treaba9— Vagonete! — se auziră patru glasuri deodată.- V i n acum .. Şi Hajdu, om de aproape şasezeci de ani, dintre care

treizeci şi patru petrecuţi în mmă, nu-şi putea da seama ce fe l de oameni sunt m m ern dm echipa lui Lupea Ii cunoştea aşa de bme şi totuşi, îşi da seama cât de puţin îi cunoaşte.

Sta înmărmurit în faţa lor şi nu ştia ce să zică şi ce să creadă. Şi iacă, în clipa când Lupea şi Horvat ajunseră la peretele frontal, Potoarcă ter­minase găuntu l pentru explozie Tăcut apoi, îşi încleştă mâna pe o lopată şi sări în ajutorul lui Bogdan.

— „Era cât pe-aci să plece acest Potoarcă. Şi ce m iner straşnic se face — gândi Hajdu

Erau ceasurile unsprezece când artific ieru l fu chemat pentru a doua oară-Ia galeria lui Lupea

— Ce vreţi, măi oameni'' buni. Poate aveţi nevoie de un a rtific ier numai pentru v o i9

Până să introducă artific ieru l dinamita, Hajdu se apucă să măsoare m etri lin iari de mmă, parcurşi de dimineaţă şi până acum După ce ter­mină, adăugă rezultatul la c ifre le trecute în tr ’un carnet al lui şi adună: 256,80 metri lin iari.

— Mai avem m u lt9 — întrebă Lupea, nerăbdător, apropiindu-se.Hajdu ridică vesel capul şi clip i şiret.— Dumneata ce crez i9—• Mult nu mai este Dar eu aş vrea să dau azi ceva şi pentru anul

viitor—i Atunci, fra te Lupea, află . aţi term inat planul Prim ul,vagonet este

pentru 52Entuziasmat, fierbând de bucurie, Lupea strigă:— F ra ţilor! — Glasul lui răsună până în alte galerii Părea un tunet,

o descărcare u riaşe1 — F ra ţilo r Şi emoţia îl sugrumă: — F ra ţilo r — Am terminat planul.

71

— Cum9 — cască ocini artificieru l, lăsând să-i cadă pachetul cu di­namită dm mână — Au term inat planul9 — îl întrebă pe Hajdu

— întocmai, — adeveri subingmerul Hajdu Ţ ine seamă, artificieru le, faci prim a explozie în contul anului viitor.

A rtific ie ru l făcu încărcătura cu o grabă în frigurată şi năucit de aşa neaşteptată veste, porni la ,goană prm galerii, lovindu-se cu capul de grinzile armăturii spre ieşirea din mină In goana lui nici nu-i văzu pe cei patru ortaci şi pe Hajdu, îmbrăţişaţi şi sărutându-se de bucurie. Voia să f ie prim ul care să dea vestea că m inerii dm mma lor, Curturiş, vo r da prim a producţie pe ţară din cel de al doilea an al cincinalului.

Până la raion, vestea a ajuns într’o clipă De^acolo, mai departe Numele lui Lupea călătorea pe fire , în văzduh.

— Alo, alo ' Dă-m i legătura cu regiunea Repede, cât mai repede.— Aveţi regiunea V orb iţi cu regiunea— A lo ! Regiunea?— Da . Aci tovarăşu l...— Noroc bun, tovarăşe. Comunicaţi Comitetului Central: — Azi, 16 lu ­

me 1951, la ceasurile douăsprezece fără câteva minute, echipa minerului Ion Lupea, dela mina Curturiş, a dat p rim a cărbuni' în contul celui de al doilea an a l .cincinalului.

— Alo, alo ' — Redacţia9 A ici corespondentul'. Echipa minerului Ion Lupea, începând de azi, 16 Iunie 1951, orele douăsprezece fără câteva m i­nute, dă cărbune pentru 52

— Eşti s igur9 Cme a ve r ifica t9— Sigur, tovarăşe responsabil Verificat, . organizaţia de bază.

*

Cei patru m ineri s’au oprit năuciţi în gura mmei Aparatele de fo to ­gra fia t au ţăcănit ca la comandă. Un „ur"a“ puternic ieşi dm zeci de p iep­turi

— Ce-i asta, Ioane9 — îl întrebă m irat Horvat pe şeful de echipă— Ce s’au adunat atâţia a ic i9 — bodogăni şi Bogdan.— Ei, lăsaţi. Se vede c’aşâ-i obiceiul, — îi lin işti în.glum ă LupeaVasile Costache se apropie de cei patru ortaci •— Tovarăşi, dragii mei, vă fe lic it ' — Ş i-i strânse ’n braţe emoţionat

Apoi se întoarse spre ceilalţi m ineri — Vedeţi, to va răş i. Sunt numai doi ani de când Lupea nu ştia carte. Neştund carte, nici nu citea Şi nu-i m er­gea lucrul cum ar f i vrut. Nu-i mergea şi' el se înfuria. Trântea ciocanul, îşi lua capul în pumni şi striga — „Schimbaţi-mă, nu-s bun ş e f D a r iacă, a învăţat carte, a făcut şcoala de calificare După aceea s’a pus cu m imă pe citit Cartea l-a luminat P rm carte a ajuns să-şi perfecţioneze şi să-şi organizeze mai a ltfe l munca de cum era organizată Şi iată rezultatul Ba pe de-asupra, el a luat în echipa lui un om alungat dm altă echipă. L -a prelucrat pe acel tovarăş, i-a arătat adevăratul drum pe‘ care trebue să-l urmeze, şi a-făcut din el m iner adevărat. Vă aduceţi voi aminte de angaja­mentul luat de Potoarcă la o şedinţă acum o lună şi ceva Iacă ei şi-au în - deplm it angajamentul cu patru zile, mai devreme. Sunt prim ii pe întreaga ţară. Pentru isprava lor. pentru dragostea cu care au muncit; pentru con-

72

tnbu ţia lor la întărirea Patriei noastre dragi îi înmânam tovarăşului Lupea insigna de m iner fruntaş

Un ropot de aplauze şi urări spintecă aerul înăbuşit de căldură a ace­lei după amieze de Iunie Apoi, îndată ce insigna î-a fost prinsă pe piept, Lupea se pomeni rid icat pe sus şi purtat spre clădirea minei Peste cape­tele mulţ.imn. se vedea statura uriaşă a lui Horvat. spatele lat al lui Bog­dan şi părul bălai al lui Potoarcă Toţi erau duşi pe sus şi aruncaţi şi iar prinşi Iar ,ura" rostit dm răsputeri de zeci de glasuri, nu mai înceta

10

Secretai ul nunei, ieşi înaintea mul ţi mei de m ineri şi se apropie de Vasile Gostaclie

— Tovarăşe Costache, o notă telefonică— De unde9—■ Dela Radio Tovarăşul Lupea este chemat astă seară să vorbească

la îadio despre fe lu l cum a reuşit .—* Gunvastă seară9 — se m iră Costache Sunt ceasurile trei şi jum ă­

tate Când mai poate ajunge la Bucureşti9— Direcţiunea nunelor îi va pune la dispoziţie maşina până la Cluj

Dela Cluj pleacă cu avionul Dar repede, tovarăşe CostacheSecretarul de partid se întoarse spre m ineri— Tovarăş i1 Lăsaţi-1 pe Lupea O să-I mai purtaţi pe sus altă dată

Emoţionat îl prinse pe Lupea de haină, trăgându-1 după el — „Spală-te repede şl schimbă-ţi straiele Pleci la Bucureşti Astă seară vei vorbi la, rad io “

Lupea holbă ochii— Dar cum9 Nu înţeleg Se ştie la Bucureşti c’am term inat9— Iată că se ştie— Si cum să ajung la Bucureşti până deseară9— Cu avionul— Şi cu hainele astea pe nune9 N ’am altele aici— Prim eşti salopetă nouă Tovarăşe m aislru m in e r ' — îi strigă se-

rretaru l La repezeală, o salopetă nouă şi bocanci noui pentru LupeaPână să afle toţi nunern vestea despre plecarea lui Lupea, ceilalţi

tovarăşi de echipă au fost purtaţi prin toată poiana pe sus, asvârliţi şi prinşi din sbor, de nu mai erau buni de nimic de frământaţi ce erau Abia când maşina cea nucă a nunelor se opri în poiană, au fost sloboziţi din sfrânsoarea braţelor Atunci îl văzură pe Lupea, cu salopeta nouă pe el, urcând alături de şofer şi de Costache în maşină

— Unde mergi Ioane9 — strigă Horvat lungind paşii spre maşină Dar Lupea abia mai avu vrem e să facă un semn cu mâna şi maşma sbucni Înainte cu toată viteza lăsând m inerii cu gurile căscate

¥Amca o ţmu în fugă până în sat Abia îşi mai trăgea sufletul când co­

borî dela haltă în uliţa cea mare a satului Broboane mari de sudoare îi şiruiau pe faţa plină şi rumenă Şi o bucurie clocotitoare o îneca ,,De treisprezece am sunt cu el şi n’am ştiut ce om am “

Erau ceasurile zece când aflase vestea I-o adusese Bulboacă, un m i­ner din sat Azi omul tău termină planul L-am auzit pe şeful minei O să fie mare sărbătoare cu el “

78

—■ Poate-ţi râzi de m m e9 — întrebă ea neîncrezătoare, dar cuprinsă de un fio r cald care-i trecu prm tot corpuL

— Da ce, altceva n’am de făcut numai să mă ţin! de pozne, — se bosum- flă Bulboacă Eram acolo când Hajdu a telefonat la Partid . Şi Bulboacă îşi văzu de drum, ridicând dm umeri a nepăsare Parc’ar f i spus: — .,M;1 crezi, nu mă crezi, da’ aşa-i “

Anica stătu multă vrem e pe gânduri să se ducă, să nu se ducă9 Ce vo r spune minerii.9. -Ia, mă, ţi-a ven it şi cotoroanţa să te vadă. Fără ea nu te puteai bucura . . .

Văzu câţiva m ineri trecând pe u liţă Gu ei mergea şi directorul şcobi dm sat. In dreptul porţii lui Lupea, se opri:

— Nu vii, An ică9 Sau nu ştii că Ion termină azi p lanu l9Anica tresări— Ba ştiu, cum să nu ştiu V in şi eu îndată Mă îmbrac şi v ’ajungCum era să spună că ea nu ştie9 Dar să m intă9 Ea niciodată nu l-a în­

trebat pe omul ei cum lucră, ce mai face, ce bucurii şi necazuri are acolo1 în mină La plată îi lua banii, se îmbrăca, mânca, dar de el nu se interesa. Şi iacă, ea este ultim a care.să a fle că omul ei termină azi planul.. „Asta lui Petrea trebuie să-i mulţumesc, — îşi zise în gând M’am luat după vorbele lui.

Năvăli în casă şi se îmbrăcă cu liame de sărbătoare i i spuse băiatului dm fu gă -

— A i grij'e de casă V in îndată.O luă la goană spre haltă II ajunse pe directorul şcolii dm sat şi pe

m ineri când urcau spre colonia Curturiş M m em vorbeau:— Da mă, mare cinste pe întreprinderea noastră I i prim ul pe ţară

care termină planul.Vorbele lui o înţepau şi o bucurau Ea nu şi-a înţeles omul şi uite m i­

nerii aceştia, străini de Ion al ei, cu câtă dragoste vorbesc despre el

Mergea în urma lor Parcă-i era ruşine să se amestece în vorbă cu eu Tşi da seama că ea n’are nim ic de spus, că ea este străină de tot ce vorbesc ei despre Ton

In faţa m inei plină de mmeri, de femei, de copii veniţi dela Ticu, dela Arghiş, dela Băgara, dela Aghireş Era râs, bucurie. Şi numai iacă-1 pe Ion al ei Iese cu Bogdan, cu Horvat, cu Potoarcă Nişte orăşeni, cu nişte aparate îi fotografiază Ială-1 şi pe Costaclie. Se apropie de ei, le strânge mâinile, vorbeşte Vorbele 'lu i se pierd în frământarea, în „uraa“ ieşit dm piepturile tuturor celor de faţă Anica ar vrea să se repeadă la el, să-l îm ­brăţişeze, să str ige - „E l este Ioan al meu, m inerul meu, tata copiilor m ei“

Dar nu poate răzbate Mulţimea se îndeasă spre el, îl rid ică pe sus şi pe sus îl poartă spre clădirea minei O singură clipă ea îi întâlneşte p r i­v ir ile E l râde cu toată faţa înegrită de colbul cărbunelui. E feric it.

— „Lasă, Ioane, lasă De aici înainte te-o i şti preţui. Ceteşte cât îi vrea Oi învăţa şi eu Blestemat fie cine ascultă de vorbele nătângilor . Apoi, cn ură Te-o i spovedi eu, Petre, de nu m i-i uita câte zile îi mai avea “

La toate acestea se gândea AnicaAcum alerga pe u liţele satului spre casă Abia aştepta să le spună co­

p iilo r câtă bucurie au ei astăzi Să le spuie cum a fost purtat tatăl lor pe

74

>us, cum a fost urcat în maşmă şi l-au dus la Bucureşti să vorbească la 'adio Să se bucure şi ei de bucuria tatălui lor şi a ei.

Copm se jucau în ogradă Am ca năvăli Ia ei, îi -luă în braţe, îi săru tă..— Ştiţi voi cm e-i tatăl vostru9 E cel mai bun tată dm lume Ca el nu

nai este altulChiar în clipa aceia 'Petre Sâmboan intră în ograda lui cu un car de

frâu— Hei, bună ziua vecine, ori noroc bun' cum spune m inerul meu Au-

ut-ai itu, mă. L -au dus la Bucureşti. A re să vorbească la radio Ba, î-o r da fi premiu. Aşa-i, mă A învăţat carte, a lucrat cu m imă în mină şi are jarte Tu ce parte ai, ce bucurie a i9

— Să nu te sileşti, Anică — îi răspunse el în silă La bătrâneţe nu-ţi răi cu vorbe la radio, cu prem ii şî cu cărţi

Anica îşi puse m âinile în şolduri, oţărîtă.— Mai du-te tu dracului, mă Petre. Cme se ia după-vorbele tale n ici

nne nu umblă Eu te-am ascultat şi nu m i-am ştiut preţui bărbatul. Mă, lârbatul meu o să primească Ia bătrâneţe pensie II ştii pe Homorozan lela Gara mare Ii pensionar. A re nouă m ii pe lună. Şi mănâncă omul şi ,răeşte. Dar tu, cu pământul tău, — că aşa mult nu ai, — te omori şi trăeşti le te ehmuieşti

— O să am la bătrâneţe— Ii avea pe dracu Măcar de s’ar face şi la noi colectivă cum am auzit,

:ă s’au făcut în alte sate. Cum eşti tu om harnic, ai lucra şi ai tră i ca oa~ nemi. Că de se mai lungeşte vrem ea fără colectivă, ţi se lungesc ţie u re - ihile şi foalele ţ i se lipeşte de spate. Asta s’o ştii dela. mine. Şi prostii să iu-m i mai spui, că nu te ascult.

Dar Petru Sâmboan se pierdu după şură, bombănind de unul smgur— A apucat-o strechea şi p ’asta .. Ş i-i era necaz că vecin ii vor avea

ar mai multe bunătăţi în casă decât el.

*

Maşina frână în faţa aeroportului Un grup de ziarişti îl năpădi pe Lu ­lea dm toate părţile, barându-i drumul spre avion. Minerul privea poso- norît la ei Luat prin surprindere la mină, urcat pe neaşteptate în maşmă, isaltat de ziarişti la coborîrea pe aeroport, Lupea se uită la Costache:

— Ce vreau ăştia cu m ine9 Lese-m ă în pace!— Sunt ziarişti Trebu ie să le răspunzi. :— Lese-m ă în pace — se burzului el M’aţi înebumt Ce să ie răspund7

ie vreau să afle dela m ine5 Vreau să mă urc în avion M’am săturat. 7arc’aş f i descoperit cme ştie ce tărâmuri noui

Grupul de ziarişti îl năpădi de-a-bmelea— Tovarăşe Lup ea î— Câţi ani ai tovarăşe9— Eşti ca lifica t9— Ce metode ai întrebuinţat9 'întrebările curgeau potop, năucmdu-1 pe m inerul obişnuit cu tăcerea-

'a lern lor dm m ima pământului.— „Ce să le răspund9 — se întreba Lupea zăpăcit La care să-i răspund,

irima dată9“

75-

— Răspunde-Ie pe rând, dar răspunde-le Sunt ziarişti. Trebu ie — î şopti Costache.

— Dece trebu ie9- —• Pentrucă trebuie Nu înţelegi tu9 Trebu ie să a fle toată tara de is­

prava taîncruntat, Lupea ’ îşi purta p r iv ir ile peste cei c e - l ’ înconjurau. T o t ni

se putea el dumiri dece toate întrebările acestea. — Să a fle tara. La ce M i-am făcut numai datoria. Asta-i. Dar hai să le fac hatârul, să scap odat; -de ei.

— Tovarăşi, — îşi roti el iar p r iv ir ile peste ei Sunt de 34 am, mă nu mese Lupea, m ’am calificat acum doi ani şi am întrebuinţat metoda di înaintări rapide. Asta-i tot. Şi sbuem dm tr’odatâ spre avion, urcând dii trei sărituri scara. Abia când se văzu în 1 avion, răsuflă uşurat. — „B m c’am scăpat1 de ei. D e-ar pleca odată avionul să nu mai năvălească pest m ine“ . .. Şi se,ghemui pe bancă lângă geam, frământat de gândurile lui. „Ce o să vorbesc la rad io9 N ’au putut să mă lese în pace? Nu sunt meşte: Ia vorbă.

Alături de el se aşeză o fată eu părul castaniu, prins în două coad groase ce-i cădeau pe p iept Lupea nici n’o luă în seamă până când avio­nul alergă prin văzduh, peste dâlme, sate, păduri şi văi. Şi deodată văzi lim a şerpuitoare a Someşului, cu clip iri roşietice-verzu i, în bătaia soare lui de Iunie Cuprins de o emoţie care nu-1 mai încercase niciodată pâni aci, se întoarse spre vecina de călătorie.

— Uite, u ite cât e de frumos .. Apoi se întunecă la fată şi p r iv ir ile lu încruntate se piron iră asupra fe te i : — Te-am văzut şi pe dumneata într gasetari Eşti gazetărită?

Fata clipi din ochi, sustinându-i totuşi priv ir ile .— Eu, gazetăriţă9 . Şi izbucni în râs- — Nuuu, va i de m ine...— Atunci ce căutai între e i9— Ce căutam9 — încerca fata să pară cât mai liniştită. Ce să caul

Iacă mă nimerisem şi eu prin apropiere Am văzut cum te-au înconjura tovarăşii aceia, cum te’ntrebau cine eşti şi cum te încruntai dumneata Eram curioasă să aflu cme eşti şi ce isprăvi’ ai făcut, de se înghesuiau oa­m enii aceia aşa, spre dumneata ’’

— Eu sunt m iner — răspunse mândru Lupea Sunt m inerul Lupea del: Curturiş Eu şi echipa mea am term inat azi planul pe 51. Asta-i., Nu-i cim ştie ce ispravă.

- Fata îşi înălţă sprâncenele frumos arcuite şi parcă nările ei m ici ş tremurătoare m irosiră ceva.

— Va să zică dumneata eşti Lupea? Am văzut că scrie în gazete despn dumneata Dece nu voia i să le răspunzi gazetarilor9 Eşti prea modest.

Lupea se însufleţi. I i părea că cineva se interesează de aproape de e şi că nu-i pune întrebări cu metode de lucru, calificări, vârstă, câţi tova­răşi are în echipă, cum a reuşit să term ine planul. Pentru el era tare grei să dea răspunsuri la astfel de întrebări. Dar uite, fata asta parcă-I înţelege O fi poate o muncitoare ori poate o şcolăriţă

— Ştii dumneata Eu m i-am făcut numai datoria Nu văd dece trebun atâta hai Lucrul ăsta puteau să-l facă şi alţii

— Dar nu l-au făcut.— Nici la mine în frunte n’a scris că eu trebuie să fiu primul M’an

76

trăduit ou tovarăşii mei, am căutat, mereu, form e noui de lucru şi am euşit De pildă cu armătura Da vezi, dumneata poate n’ai văzut o galerie-

— Nu, n’am văzut dar poţi să-mi explici Sunt foarte curioasă Am vă- ut cum se lucrează în fe l de ,fel de fabrici, dar niciodată n’am văzut o nină Şi nici nu m i-a povestit nimeni nim ic despre ea

— Da, cu armătura am început A fost ideia lui Horvat. Horvat este ovarăşul meu ajutor de m iner Până aci, când aveam nevoie de material lentru armare, lăsam lucrul, fugeam după m ateriale şi pierdeam o groază le vrem e Atunci am hotărît să aducem materialele la intrarea în şut. tşa am făcut

— Şi rezultatul a fost bun9— Ge mai vorbă Am economisit aproape un ceas Mai târziu am lungit

inia vagonetelor până aproape de locul înam lărn După aceia am început ă găurim întreg peretele frontal pentru explozie In loc să aşteptăm ca ieretele să fie sfărmat în două rânduri, îl sfărmam o singură dată Pe irm ă am început munca cu patru oameni Şi uite aşa a fost de-am terminat danul cu aproape o jumătate de an mai repede Asta-i tot

Fata nu-i răspunse de-a-dreptul II luă cu o întrebare— Dumneata citeşti gazetele9— F ireşte că le citesc Ce mai întrebare— Şi dece le c iteşti9— Cum, dece9 — se nură Lupea. neînţelegând unde vrea să ajungă

'ata Codana avea un zâmbet viclean în colţul buzelor ei groase — L e c i- ,esc, — urmă Lupea — ca să mai aflu şi eu cum lucrează alţii şi ce se mai ntâmplă în.ţară şi în lume

Fara chicoti de bucurie .L-am prins" —■ îşi zise în gând.— Care va să zică citeşti ca să vezi cum lucrează alţii Şi dece, mă rog.

e interesează munca altora9Lupea se aprinse Ia faţă— D ar citind găsesc lucruri noui, care mă ajută De pildă, anul trecut

nult bine m i-au prins articolele despre Barta Iosif.—• Ei, vezi, — se însufleţi fata Articolele despre Barta te-au ajutat

Metodele pe care le întrebuinţa el ţi-au fost şi dunutale de mare ajutor Dar cum ai fi putut afla dumneata despre ele dacă nu scria. în gazetă9" Pe-ai f i dus până la e l9

Lupea se fâstâci începea să-şi dea seama că fata L a înfundat „Ta.re-i ooţom ină codana asta. Trebu ie că-i ea gazetăriţă Şi cum m’a mai tras de ombă, afurisita.“ Cu glas înmuiat, îi răspunse

— Până la el n’aş fi mers E prea departe, prea multă pierdere de vreme.

Fata clipi şiret dm ochi— Vezi dară care-i rostul gazetei: de-ai învăţa pe oameni cum să Iu-

ireze pe baza metodelor înaintate, de-a face schimb de experienţă întru muncitori şi între ţăranii muncitori Este sau nu este9

— Este, aşa-i — murmură Lupea mai mult pentru sine— Prin urmare, trebuie să-i ajutaţi pe gazetari. Mai ales, pentru frun­

taşii în muncă, ar f i o datorie să scrie despre metodele lor de lucru, la ga­zetă A r ajuta şi altora să se rid ice E nevoie Şi încheie zâmbind: — Vezi, tovarăşe Lupea, ăsta-i rostul nostru, al gazetarilor

Minerul făcu ochii mari.

77

— Aha D ’ăştia m i-eşti dumneata, care va să zică şi credeai ca n’an: bănuit, a i9 M’ai tras de lim bă. . Bine, tovarăşă, bm nee Acu, să-ţi spun drept, nu-mi pare rău . Cu toate că nu m ’ai lăsat să văd şi eu cum arată lumea din avion Dar tot,am învăţat ceva despre rostul gazetelor Be clnar, uite, m i-a trăznit prin cap să m ’apuc să scriu şi eu câte ceva despre mina noastră şi să trim et la „Scânteia1

— Ei, bravo, aşa-i bme, vezi— Stai, stai, — o ’ntrerupse Lupea, — nu vreau să-ţi rămân dator Eu

am învăţat ceva dela dumneata In sc-himb, ţi-o i da şi eu un sfat, să nu te superi.

— Spune, tovarăşe— Uite, meseria dumitale e frumoasă, bag de seamă, şi dumneata eşti

o gazetăriţă harnică şi stăruitoare, după cât se vede . te ţii după oameni şi ’n avion ca să-i descoşi .. — râse Lupea Fata îşi încreţi fruntea,cu­rioasă Nu ştia unde vrea să ajungă minerul

— Dar vezi — urmă Lupea— despre m ineri n'o să poţi scrie niciodată cum trebue dacă nu v ii să-i vezi cum lucră acolo în nună Aşa-1 9 Spu­neai că n’ai intrat încă în'inină, nu9

Fata zâmbi stânjenită:— Asta cam aşa e— Ei v e z i9 Nu te supăra că ţi-am spus, fă bme şi pofteşte pe la noi,

avem m ineri de nădejde, să-i vezi, lucră de scapără zău aşa, vino pe Ia noi, o să-ţi spun povestea unuia Potoarcă. un tovarăş tare inimos

— Să ştii că vin, se însufleţi fata — vin cu-siguranţă Iţi mulţumesc deInvita ţie

— Nu-i dece, zise Lupea zâmbind bucuros, şi-şi aruncă ocbn pe geamDedesubt, se arăta, mare, aurită de razele asfinţitului, Capitala Patrie i.

78

C s a m e a

Laurenţiu Tudor

CÂ TEV A D IN P R O B L E M E L E C R IT IC II L IT E R A R E LA „A L M A N A H U L L IT E R A R " D IN C L U J

Succesele din ce în ce mai mari şi mai numeroase ale operei de con­s tru ire a socialismului în ţara -noastră se oglindesc şi pe tărâm literar în apariţia de creaţii artistice tot mai multe şi mai valoroase Poetn, prozatorn şi dramaturgii, sprij.mţi puternic de Partid, s trăduindu-se să-şi însuşeascătot mai mult experienţa îna in ta tă a literaturii sovietice, pătrund tot maiadânc în viaţă, reflectă iot mai veridic şi mai multilateral realităţi le dela noi în plină prefacere revoluţionară, sesizând elementul nou, contribuind la creş­terea şi desvoltarea lui, ajutându-i să învingă mai uşor In această privinţă deosebit de semnificative sunt operele izbutite ale unor scriitori ca Mihai! Sadoveanu, A Toma, Mihai Beniuc, Dan Deşliu, M ana Banuş, Veromca Po- rumbacu, Eugen Jebeleanu, Petru Dumitnu, V Em Galan, Eusebiu Camilar, Camil Petrescu, Al Jar , Ion Călugăru, Ion Pas, N Moraru, Aurel Baranga, Mihail Davidoglu, Lucia Demetrius, A E Baconslcv, etc

In lupta înverşunată împotriva literaturii putrede burgneze. împotrivavestigiilor literatul 11 decadente autohtone şi a influentelor nefaste ale li tera­turii descompuse imperialiste, scriitorii noştri au depus eforturi apreciabile pentru a facu din operele lor ..parte in tegran tă a cauzei generale a prole­tariatului” Şi opere ca Mitrea Crcor, Cântec pentru tovarăşul Gh Gheorghtu- Dej ş. â,, demonstrează că străduinţele lor au fost rodnice

Dar, acest avânt crescând al literaturii noastre ridică sarcin ' din ce în ce t r a i mari pentru critica li terară, care t r e b u e ,s ă valorifice şi să îndrume tot ce este viabil, să facă educaţia noilor generaţii de „ingineri ai sufletelor”, să desprindă temele mari .ale actualităţi i Rămânerea în urmă a criticii lite­rare, nu poate decât să frâneze desvoltarea li teratura noastre intrate pv făgaşul realismului socialist Şi în acest sens, analizarea activitătn critici­lor literari, supunerea ei unei examinări atente şi principiale, desbaterea pro­blemelor centrale al»1 critica literare, trebue să constitue o preocupare fun­damentală a revistelor noastre.

Fireşte, cuprinderea tuturor pioblemelor criticii noastre literare, desbate­rea lcr amplă, nu poate fi realizată într’un singur articol şi nici măcar în t r ’o campanie susţinută de o singură revistă Problemele critica li terare sunt mult prea importante pentru a fi ridicate şi soluţionate atât de expeditiv Ele cer o participare largă a tuturor celor care sunt interesaţi în promovarea unui mij­loc eficace de valorificare şi călăuzire a literaturii noi Criticii, creatorii înşişi, marea masă a cititonloi, trebue să ia parte la aceste discuţii, purtate în co Ioanele tuturor levistelcr li terare De altfel, ca şu în alte chestiuni, în această pnvinţă avem pilda creatoare a publicaţiilor sovietice

Aceasta, bine înţeles, nu înseamnă neapăra t că difentele reviste dm ţara noastră trebue să aştepte până la punerea problemelor de întreaga ţară Dimpotrivă problemele ridicate de desvoliarea procesului li terar local Ire-

79

buesc desbăfute la timp, pentru « nu slă' 'ili elanul creator al scrutoriloi, pen­tru a spn j 'n i mersul înainte al întregii Meraturi

Discuţia cu privire la problemele poeziei care -i avut loc în coloanele A ' mdnahulut Literar din Cluj, a scos în e\idfcn{ă, între altele, actualitatea acuta a desbatern problemelor criticii li terare Pentrucă. dacă discutarea probleme­lor poeziei n’a căpătat piofunzim.ea necesară, aceasta se datoreşte, fără în ­doială, şp rămânerii în urmă a criticii li terare Din acest punct de vedere este limpede că desbaterea fructuoasă şi temeinică a celorlalte genuri li terare nu va fi cu putinţă fără o prealabilă - examinare a înseşi instrumentelor de cerce­tare, a ci 111cil li terare Ma> mult Fără o serioasă examinare a problemelor cnticii literare şi a m ă e s t r i e i criticului literar, nu se va putea da un ajutoi substanţial desvoltărn tinerilor cieatori !n activitatea lo r- l i te rară

Hm

In tr’un răstimp de un an şi jumătate, depurând eforturi mereu sporue de a-şi ridica' nivelul şi de a se lega tot mai s trâns de procesai li terar local, critica li terară dela Almanah a înregistrat o activitate relativ bogată şi com­plexă Nu vom încerca să facem un bilanţ ai aces tn activităti, ci vom căuta- să analizăm succesele şi , lipsurile criticii clujene, oentru a putea desprinde piobleniele ei cele mai acute

Ceea ce sc- poate observa chiar dela începui in articolele de u i t ic ă lite rară dela Almanah sun t străduinţele de a da o orientare ideologică justă scriitorilor tineri Aiticole ca Despic umanismul sovietic de Miion R P a ras chivescu, dm nr 1, 1950’ şi Teoria leninistă a reflectării şi spiritul de paitid în cultură de_ Pavel Apostol, din nr 2—3, 1950, încearcă să familiarizeze pe tinerii scriitori cu problemele mari ale h te ia iu n ' sovietice. C aractenstic însă pentru articolele dm primele numere este ţinuta lor generală, teoretizarea vagă şi abstiactă Deosebit de ilustrative în această privinţă ni -e p a r ' a r t i ­colele Naţionalism şi cosmopolitism în cultura română de Cornel Repman' Şi Moştenirea literară de Dumitru Mi cu dm primul num ăr .al revistei sau Cinci am de luptă pentru o literatură nouă de Tudor Crişan, dm nr 4 (19501

Voind să cuprindă toate aspectele incluse în problema ridicată, Cornel Regman, în articolul amintit, nu reuşeşte decât să enunţe ceea ce vrea să dovedească, dar nu să şi concretizeze, deşi matei ialul .vizat i-ar fi permis dm plm acest lucru Aşa, de exemplu, ocupându-se de naţionalismul criticilor şi eseiştilor burghezi, autorul articolului, în loc să arate în cp constă caracte-- iul de clasă al naţionalismului, să-l supună unei critici aprofundate şi princi­piale, se mulţumeşte să-l denunţe ca atare, insinuând drept unul din izvoarele sale „unele rătăcir i” naţionaliste ale lui Eminescu. Următorul citat ne va ilustra caracterul vag, general ş i , în p a r fe eronat al acestui articol „Cunoaş­tem prea bine iima. naţionalistă, fanatică mistică si rasială pe care au mers o parte din criticii şi eseiştii burgheziei, începând cu unii semănătorişh, dar mai ales gândm şti (Nichifor Crainic, Nae lonescu Nicolae Roşu, e t c ) orto- doxişti, „panromânişti”, „trăir işti ' în t iu îom âm sm ”, premergători ai legionaris- mului şi’ chiai legionari Unele lă tăciri ale g ân d im eminesciene., (gazetăria sa), canalizarea la b ă a revoltei sociale în direcţia xenofobiei şi a ideologilci „dex- picători de istorie”, care au făcut astfel din profilul eminescian de cauzator al injustiţiei sociale burghezo-moşiereşti, a taşa t cu trup şi suflet cauzei celor ex ploataţi — un fel de arhanghel nepământesc, sunând din trompeta instigării rasiale” (sublinierea noastră L T.) Nu mai vorbim de faptul, subliniat în citatul de mai sus, că activitatea gazetărească a lui Eminescu este condam­na tă în bloc, din fuga condeiului Pe aceeaşi linie de enunţări generale se situează şi celelalte articole amintite.

Dacă aşa stau lucrurile la început, apoi, mai târziu, contactul mai strâns cu viaţa, studierea mai temeinică a problemelor, însuşirea mai sistematică a învăţăturii marxist-leniniste, precum şi experienţa dobândită j u dus l a creşte-

80

rea critic® literare dela Almanohid Liietat, nncorârd-o mai puternic în ac tua­litate Locul teoretizării abstracte începe să 1 ia ' t o t inşi mult concretizarea vie a problemelor Deosebit de ilustrativ în această Drivintă ni se pare articolul // ' legătură cu zugrăvirea omului nou In poezie de Aurel Mai tui din nr. 13, l r'50 Deşi pioblema abordată aic un caracter general, p n n anabzaiea trăsa turilor caracteristice ale omului nou pe baza creaţii lor li terare mai semnifica tive, ea reuşeşte să se concretizeze, să devină astfel un aiutor preţios pentru cieatori Aşa, de pildă, vorbind despre capacitatea de a visa si caracterul con­structiv al visului la omul nou, autorul articolului şe referă lă poemul Iui Dan Deşbu Lazăr dela Rusca, „unde eroul, — activist de Partid, — visează mereu la ziua de mâine în caro exp’oatarea va fi complet desfuntată ” Sau, în altă parte, ocupându-se de atitudinea omului nou fată de tovarăşii de muncă, Aurel Martin îşi concretizează ideia, anabzându-1 pe minerul B arta din Balada despre Burta Sosif si ortacii săi de A E Baconsky „Barta , ajuns miner fruntaş, doborîtor de norme, nu este egoist; el nu păstrează pentru sine secretul succeselor sale Ortacii săi de echipă su n t cei dintâi caie antrenaţi în muncă alături de el, simţ învăţaţi de B arta losif arta de a da căi bune cât mai^mult"

Un alt '•emri al legăm mai adânci a criticii l i teraie dela Almanahul Ltta- mr de actualitate, îl constitue, făia îndoială, apariţia cronicilor Ir. locul re ­cenziilor sumare, adesea un simplu rezumat — cum c-, de pildă, cazul recen­ziei Un roman al ilegalităţii de Victor Felea, dm nr 9, 1950, cărţile mai im­portante sun: urezentefe sub formă de cronică, desbatând pioblemele cele mai actuale ridicate de aceste căiţi Aşa, de exemplu, cronica Cu prilejul unei noi ediţii a Ţiganiadei lui I Isudtu-Deleann de prof umv Dumitru Popovici, dm nr 3, 1951, unde pe lângă critica adusă nou ediţii a r iganiadei, autoru* pune o serie de probleme cu privire la valorificarea moştenirii li terare a lui I Budai-Deleanu şi chiar a întregii „Şcoli ardelene’

Un m en t al Almanahului Literar îl constitue şi folosirea mai organizată a experienţei criticii sovietice, atât îr, articolele colaboratonlor săi, cât şi prin introducerea rubrica „Câinelui sovietic”, unde apar traduceri de articole teo reiice sau prezentări de probleme discutate în critica literară sovietică Deose­bit de nimerite pentru actualitatea lor sunt în această privinţă prezentarea articolului Im A , Bociarov Despre cântecul line sovietic, dm nr 9, 1950 sau traducerea articolului lui M Isacovschi Despre „secietul" poeziei, dm nr 5, 1951

Prezenţa mai simţită a criticii li terare dela „Almanah” în actualitate -.e p ja te vedea ji din analizarea creaţiilor legate de- dileritele evenimente sau campanii importante dm viaţa poporului nostiu muncitor Ilustrative ni se par din ace_-.t punct de vedeie articolele .Marginala la poezia recoltei’, de George Barbu din nr 8. 1950, şi Asupra poeziei lui 23 August de Aurel Martin din nr. 9, 1950

Aurei Martin, bazându se pe exemple concrete, caracterizează conţinutul nou al creaţiilor li terare prilejuite de acest eveniment, delimitând» le hotărît de ceea ce se numeau în trecut poeziile ocazionale Astfel, autorul articolului ara tă că, spre deosebire de aşazisele „poezii ocazionale”, care, cele mai ade­sea, se mărgineau la ditirambi pentru proslăvirea evenimentului respectiv, noile poeme scrise în cinstea lui 23 August înfăţişează figuia omului nou, cu bogăţia sa de fapte şi preocupări. El a ra tă de asemenea modul în care leaga poeţii. în cieaţule lor, semnificaţia lui 23 August de problemele mari ale ac­tualităţii

Un alt aspect al legăm critin i li terare dela Almanah de viata li terară de fiecare zi îl constitue şi accentul mai pronunţat cate se pune în diferitele a r ­ticole pe aprecierea poeţilor şi scrmorilor locali, adesea evitaţi cu desăvârşire

Almanahul literar 8 — 1951 81

în articolele cu caracter general Bunăoară, în articolul A A Jdanov pro­blemele literaturii noastre de George Barbu din nr 9, 1950, pentru a ilustra importanţa clarificăm ideologice în evoluţia artistică a poeţilor, autorul artico Iului se lefeiă, atât în ce priveşte latura po/utnă, cât şi cea negativă, între alţii, şi la A E Baconsky sau Victor Felea Ocupându-se de evoluţia artistică a lui A E Baconsky, George Barbu arată şi cauzele care au conditionat-o. Şi acest lucru este cu atât mai important, cu cât din această analiză pot învăţa şi ceilalţi poeţi tineri Sublinimc! legătura strânsă care există între succesele ob­ţinute de A E Baconsky şi orientarea sa ideologică din ce în ce mai justă, autorul articolului prezintă şi modul în care s’a oglindit această clarificare ideologică în activitatea poetică a lui Baconsky. AsL1 el George Barbu arată că procesul de cieştere ideologică a poetului clujean s’a vădit — concret în Balada despre Barta losif şi onacu săi — prin abordarea cu dragoste a noi­lor realităţi revoluţionare din ţară noastră, pătrunderea mai adâncă a poetu lui în viaţă, folosirea mai laigă a bogatei experienţe artistice a clasicilor, a poeziei populare, şi aprecierea mai justă a munui răbdătoare de îmbunătăţire artistică a versului

Critica literară dela Almanah a obţinut succese şi in ce priveşte metoda de prezentare a problemelor Mai ales în numerele dela început ale revistei, criticii,, pentru a-şi ilustra ideile, recurgeau adesea fie la simpla referire la o creaţie oarecare, fie la un citat din această operă, fără a-I supune însă unei analize amănunţite şi aprofundate Mai târziu însă, înfăţişarea problemelor se sprijină pe analiza concretă a opereloi, ideile nu sunt pur şi simplu enun­ţate, ci demonstiate în mod convingător Ilustrativ este în acest sens articolul lui Dan Costa Progrese în nuvelistica noastră cu tema ţărănească, dm nr. 8,'1950

Un. fapt semnificativ pentru ouentarea ideologică tot .-mai iustă a criti­cilor literari dela Almanahul Literar este întărirea-spiritului autocritic, a atitu­dinii pr-mcipiale faţă de propriile lipsun. Concludente din acest punct de ve- dere sunt, de pildă, -aiticolele Despre unele lipsun aie critica noastre al lui George. Munteanu, dm nr 3, 1951 şi Pentru înlăturarea uno* neajunsuri ale critica noastre literare de Dumitru C. Micu, dm nr 6-7, 1951- Ambele articole se ocupă atât de greşelile şi deficienţele ador critici dela Almanahul Literar şi dela alte reviste literare, cât mai ales de propriile lipsuri ale ’autorilor

O parte pozitivă reprezintă de asemenea pentru critica literară dela A l­manah desbaterea ampla a problemelor poeziei în -'adrul rubricii „Pentiu o laigă discuţie asupra problemelor de bază ale poeziei noastre” Deschisă. în nr 11/1950, desbaterea - problemelor poeziei a continuat aproape fără întreru- peie, în toate' numeiele levistei până în. numărul trecut, când a luat sfârşit prin articolul lui Gerge Munteanu Poezia pentru core treb"e să luptăm Desi nu lipsită de deficienţe, asupra cărora vom reveni în altă parte, această dis­cuţie largă înseamnă un pas senos înainte in activitatea jcrincii dela Almana­hul Literar

In primul rând; desbaterea largă a problemelor de bază ale unuia din cele mai importante sectoare ale literaturii noastre a permis o mobilizare mai masivă a criticilor dela Cluj, a însemnat răspundere sporită în ce priveşte activitatea lor şi o apropiere şi mai strânsă de procesul literar dm ţara noastră în toată complexitatea sa

" In al doilea rând, seriozitatea deosebită a problemelor discutate a silit pe criticii literari să fie mai exigenţi în ce priveşte adâncirea şi elaborarea articolelor Desbaterea îi angaja pe ei si revista însăşi într’o acţiune de mare lăspundere faţă de creatorii din domeniul poeziei, faţă de cititori şi faţă de întreaga noastiă literatură intrată pe drumul realismului socialist Li se cereau criticilor literari eforturi mărite pentru însuşirea mai temeinică a principiilor

82

realismului socialist, pentru cunoaşterea realităţi lor dm U ra noastră, piecum şi pentru studierea mai aprofundată şi multi laterală a Poeziei

In sfârşit, discuţiile în jurul problemelor de bază ale poeziei au creat noi posibilităţi pentru lărgirea şi adâncirea legăturilor revistei cu masa citi­tor îlor şi colaboralotilor săi însuşi caracterul de intensă actualitate a pro­blemelor era de natură să mărească interesul cititorilor şi colaboratorilor pentru activitatea revistei

Deocamdată ne mărginim să subliniem doar în general menitele revistei în legătură cu. iniţiativa discutării ample a problemelor poeziei Cât pliveşte concretizarea succeselor legate de această acţiune ne vom strădui, pe cât posibil, s ’o facem atunci când ne vom ocupa şi de lipsurile ei

*

După cum s ’a putut constata, critica literatul ă dela Almanahul Literar a obţinut o serie de succese mentorii în răstimpul dela apariţie şi până acum, atât în ce priveşte cuprinderea problemelor, cât şi în adâncirea şi sistemati­zarea materialelor S’a putut observa un proces de creştere şi pe plan ideo­logic şi în ce priveşte măestria artistică Sarcinile însă, care au s ta t în faţa sa, au sporit, şi răspunderea deasemenea a crescut Fată de sarcinile, care au stat înaintea sa, critica liteiară dela Almanah a dovedit şi serioase lipsuri şi greşeli Uneori sarcinile au depăşit eforturile depuse pentru ducerea loi cu succes la îndeplinire

In cele ce urmează vom căuta să desprindem câteva din lipsurile cele mai caracteristice dm ac t iu ta tea criticii li terare a Almanahului

Una dintre deficienţele cele mai grave, care s ’a manifestat în multe din aiticolele de critică literată publicate în Almanah, este lipsa de principialitate

Necunoaşterea temeinică a învăţăturii marxist-lemniste, — a esteticii marxist- lemniste, — îndepărtarea de realitate şi neaprofundarea destul de serioasă a fenomenului literar studiat, a făcut ca unele probleme să nu fie tra ta te în prisma piincipnlor mai xist-lenimste, ci de pe poziţii mai mult sau mai puţin s t iăm e de ideologia partidului clasei muncitoare

Un model do t ia ta ie neprincipială a problemelor îl constitue mai ales art i­colul Cinci ani de luptă pentru r literatură nouă al lin Tudor Crişan încer­când să arate desvoltarea li teraturii noi în Ardeal după eliberarea şi alipirea Ardealului de Nord, autorul articolului vădeşte înt^ntn lăudabile, dar fără a reuşi să înfăţişeze nici imaginea reală a acestei desvoltări şi nici condiţiile care au făcut posibilă această desvoltare Şi aceasta, pentrucă autorul este confuz din punct de vedere ideologic, manifestând puternice rămăşiţe ale ideo­logiei burgheze In locul unei analize temem ce, de pe poziţia esteticii marxist- lenmiste, autoiul aiticolului se pierde în consideraţii subiective, adesea profund eronate

Acordând un spaţiu destul de întins manifestărilor teacţionare de duoă eliberare, Tudor Crişan este nevoit să „rezolve’’ în p n p ă problema propriu zisă a articolului Cu o scrupulozitale, demnă de o cauză mai bună, autorul articolului pomeneşte toate bâiguelile diferiţilor iluştri anonimi leactionari In schimb, ocoleşte cu grijă analizarea manifestaiîior celor mai semnificative ale li teraturi, noastie noi, progresiste, atunci când scopul articolului trebuia să fie tocmai valorificarea experienţei dobândite în acest răstimp, ajutând as t­fel la creşterea tinerelor talente care au început să se afirme în perioada nespectivă Ceeace este cu totul nejust In timp ce ilustrează chiar prin citate (adevărat, pentru a fi combătute 'apo i) anumite „poezele” reacţionare, de genul lui „Bună dimineaţa ţ a r ă ” a neosemănătoristulm reacţionar Copilu Cheatră, Tudor Crişan nu găseşte de cuviinţă să analizeze nici măcar o jioezie schiţă sau nuvelă progresistă dm cele scrise de tinerii noştri scriitori Mai mult, nu le aminteşte nici cu numele, desi tmc-n ca Ioanichie Olteanu şi

-alţii publicaseră în acest timp în Lupta Ardealului o serie de poezii îzbutite.

88

Este amintit doar titlul culegerii de versuri, publicate în 1948 de un grup dp poeţi t ineri ' Nu mai vorbim de felul cu totul neprincipial în care sunt apre­ciate diferitele g iu pu n şi grupuleţe reacţionare sau poetaştrn burghezi des­compuşi Aşa, de exemplu, ocupându-se de poziţia aşanumitului „Cerc literar'1 autorul articolului scrie ,In opoziţie cu mişcarea păşum stă se manifestă curentul estetizant al „Cercului Literar”, care se stabileşte la Cluj, odată cu revenirea universităţii Cercul Literar care n’a mai reuşit să-şi scoată re vista, mărginmdu-se la recitaluri de poezie organizate pentru un redus num ăr de amatori, păstrează pozifrc sa neutră din timpul dictaturii Jasc is te” (sub linierile noastre L T ) După cum se poate vedea, nimic mai neprincipial decât cele subliniate mai sus Cum poate fi curentul estetizant al „Cercului L iterar" în opoziţie cu aşa zisa „mişcare păşum stă”? Autorul articolului cade pradă ideologiei burgheze, care încearcă să dea apaien ta de poziţii ideologice opuse în sânul său, prezentând „bisericuţele” sale drept partide opuse In fond nu există niciun fel de opoziţie "ntre aceste două grupuleţe unu ocolesc pioble- mele acute ale realităţii imediate, refugindu-se în ceea ce este mai re trograd,în superstiţi ile paturilor celor mai înapoiate ale populaţiei, lai ceilalţi fug derealitate, refugiindu-se' în ,turnul de fildeş” Ce să mai spunem de aşazisa „poziţie neu tră” a „Cercului L iterar” ' Dacă autorul articolului a r fi s tudiat cu atenţie lucrănle clasicilor marusm-lemnismului, fără îndoială n ’ar fi fost prins în pânza de păianjen a celei de. „a treia căi” El ai fi înţeles cât «e poate de limpede aşa zisa „neutralitate” a Cercului Literar Lucrurile surit doar atât de izbitoare „neutrali ta tea” >n timpul dictaturii antonesciene n.j înseamna deloc poziţie de luptă împotriva fascismului, ci spripnirea lui tacită, după cum , neutralitatea ’ acestui grup după eliberarea de sub fascism şi cu­cerirea puterii de către forţele democratice nu înseamnă altceva decât poziţie

.duşm ănoasă faţă de legimul democratic Tocmai menţinerea acestei poziţii de „neutrali ta te” trădează adevăratul sau continut Aceeaşi lipsă de principiali­tate o dovedeşte Tudor C n şan şi atunci când , caracterizează pe câţiva dinpoeţii ardeleni, ca ie publică in aşa numita „Antologie a primăverii” „Un mo­dernism facil şi răsuflat repiezintă Nichifor Mihuţă, un simboltsm neasimilat Ion Cheren, î a r ' Io n Apo'tol Popescu aplică purisme unui sărac confinat păşu- mst In sfârşit, Dun.itru C Micu se află încă în faza adolescentină a chemă­rilor contradictorii” (sublinierile noastre L- T ) ConTuzie ideologică, forma­lism şi impresionism, iată ce conţin aceste caracterizări

In t i ’o mai mică măsură; după cum s’a putut vedea chiar din citatul amin­tit la început, şi aiticolul Naţionalism şi cosmopolitism în cultura română al lui Cornel Regman suferă în ce p r iveş te lipsa de principialitate Dar, lunecări neprincipiale se manifestă şi în articole din ultimele numere, cum este, de pi.dă, cronica lui Aurel Martin Poezia lut Anatol Baconsky din n r 5 1951 Bunăoară, la începutul articolului, Aurel Martin afirmă „De fapt, în ordine

oliterară^ ceea ce-1 caracterizează pe Baconsky este oscilarea lui permanentă în tre formalism şi între realism” (sublinierea noastră L T ) , pentru- ca, peste câteva rânduri să scrie „ străduinţele poetului de a crea o poezie realistă au fost,încununate de su c ces”

O altă deficienţă importantă a criticii li terare dela Almanah este insufi­cienta cuprindere a procesului li terar local Sprijinul da: poeţilor şi prozatorilor care publică în Almanahul Literar a fost destul de sporadic şi de nes is te ­matic Şi, în această privinţă, de atenţia criticii literare locale nu s 'au bucurat decât câţiva dintre podţi — A. E Baconsky mai des şi, mai rar, A Rău, V Felea şi A Gurglnanu, iar tn ultimul număr al ;evi«tei A Căprariu şi I Brad Prozatorii, în afară de Dumitru Mircea şi în parte Liviu Suciu, au fost cu totul neglijaţi Semnificativ pentru - această lipsă este şi faptul că a tre­buit să aibă loc consfătuirea specială a Filialei Scriitorilor, convocată de Uniune, pentru a descoperi puternice rămăşiţe intimiste în creaţiile poeţilor dm Cluj Când de fapt, criticii dela Almanah ar fi putut să observe la timp.

84

acest .ucru, dacă s 'a r fi ocupat _mai îndeaproape de fenomenele li terare locale. Toate acestea au contribuit la "diminuarea eficacităţii criticii literare.

Nelegarea suficientă a criticii li terare de procesul literar local s’a m a : , nifestat la Almanahul Literat şi dm aU punct de vedere. Anume în ce pri­veşte relaţiile cu critica li terară m aghiara dm Clui Aceasta cu a tâ t 'm a i mult, •cu cât li teratura de limhă m aghiară dm Clui are în general acelaşi conţinut, reflectă aceleaşi realităţi, ca şi li teratura română locală, dar sub formă naţio­nală diferită Doar la început s ’au publicat câteva articole de critică li terară -ale scntorilor de limbă m aghiară (cum au fost articolele lui Maroşi Peter, Qaal Qahor şi Szasz Janos) Câl de rodnice ar fi fost relaţule mai st rânse şi

m a i multilaterali cu critica li terară de limbă m aghia iă a dovedit-o din plin consfătuirea specială a Filialei Scriitorilor din Cluf,~ convocată de Uniune, când s’a văzut că o sene de probleme, care nu erau pe deplin clarificate de către criticii de limbă jo m â n ă , preocupaseră în acelaş timp si oe scriitorii de limbă m aghia iă Schimbul de experienţă ar fi dus neapăra t la îmbunătăţirea reciprocă a activităţii li terare In acelaş timp ar fi asigurat o mai jus tă oglin dire a realităţi lor locale specifice, maî ales în ce priveşte problema înfrăţirii oamenilor muncii români şi maghiari d ir Ardeal, precum şi în ce priveşte combaterea răn ăşiţelor ideologiei naţionaliste burgheze

C altă lipsă a criticii li terare dela Almanah sem nalată şi de George M un­teanu în articolul Despre unele lipsur, ale L'Uicu noastre şi de Dumitru Micu în articolul Penttu înlăturai ea unor neajunsuri ale cnticu noastre,' este sche­matismul şi simplificarea vu lga iă In locul unei analize principiale — te­meinice şi profunde, uneori n i t ic n literari se mulţumesc cu ilustrarea grăbita, fugară, sezisând- cu totul superficial conţinutul de idei .al creaţiei- respective La exemplele amintite de George Munteanu şi Dumitru Micu vom adăuga al- dele noi din alte articole Aşa, de pildă, Dumitru C Micu în articolul Poezia lui 1 Mai şi problema mijloacelor poetice, voind să contrapună „poeziilor oca zionale” de 1 Mai noile poezii în cinstea lu r 1 Mai, în loc sa arate conţinutul nou şi bogat al acestor poezii se mărgineşte la o frază generală, şablonardă, scriind „In acest fel, nu mai avem poezii de circumstanţă, comemorative, ci poezii ale sufletului omenesc ce se schimbă şi se înnoieşte, î n - freamătul rnuncu pentru o viaţă mai bună ”

Un alt exemplu izbitor de schematism şi simplificare vulgară ni-l oferă <de asemenea Andrei Roth, în articolul învăţătura iui Ooichi despre realismul socialist, dm nr 11 ,1950.

Voind să ilustreze în ce măsură ' ideile marelui scriitor proletai, privi­toare la procesul dc Iransfoimare a conştiinţei oamenilor în procesul de con­struire a socialismului, s ’au materializat în operele scriitorilor noştri, autorul aitico'.ului sene „Literatura noastră a realizat paşi însemnaţi pe aceste laturi, mărturie stau îo m z n ' ca Mitrea Cocor al maestrului Mihail Sadoveanu ori Temelia lui Eusebiu Cam ilar, nrecum şi nuvele ca Nopţile din Iunie a lui P e tru Dumitriu ori piese ca Ziua cea mare a Manei Banuş — care ridică .şi rezolvă parte din problemele ridicate pe plan artistic de transformare socia­listă a agriculturii Al Jai — în Sfârşitul jalbelor. Ion C ălugăru — în Oţel şi pâine abordează ci curai' în romanele Iqr tema industrializam ţătu ' (sublinie­rile noastie, L T ) ” ‘ Dm c e 'a n u m e deduce autorul articolului acest lucru ni ̂ se aminteşte Poate consideră că-1 vom crede pe cu \â n t D ar cu atâ t mai puţin putem face acest lucru, cu cât chiar în şimpla înşiruire a operelor, el strecoară o afum aţie eronată chiar cu privire la conţinutul romanului Sfâr­şitul jalbelor ”

O altă carenţă, ca ie apare uneori în articolele de critică li terară dela Almanahul Literar, sem nalată şi de Dumitru Micu în articolul Pentru'' în­lăturarea unor neajunsuri aie critica noastre, este evitarea analizei estetice a operei discutate In loc de a arăta în chip limpede modul în ca ie a realizat scriitorul respectiv opera, particularităţile, specificul operei, contribuţia poe-

85

tuiui, prozatorului sau dramaturgului la crearea literaturii noastre noi, autorul articolului se limitează ceie mai adesea la un sociologism vulgar. Această deficienţă e mai pronunţată în special >'n recenzii şi cronici. Aşa, de pildă, recenzia Un ieman al ilegalităţii a -lui V Felea la romanul Scântei în beznă (E P. L. A , 1950) de A. G. Vaida, pe lângă un rezumat palid al. acţiunii şi o creioare ceţoasă a eroilor, cuprinde ş: următoarea caracterizare a operei „Cartea lui Vaida ne înfăţişează un trecui: pe care burghezia a căutat să-l as­cundă cu grijă pentru a nu se putea vedea adevărul. Putem vedea limpede că lupta aceasta nu este de azi, de ieri, ci îşi are .îădăcinile adânc înfipte în tru­purile, în sufennţu eroilor nenumăraţi ai clasei muncitoare In acest sentiment concret al legăturii cu trecutul de luptă al clasei muncitoare pe care ni-! dă cartea de faţă, constă — credem — meritul ei de seamă Şi deşi perioada prezentată în carte, anii 1926— 1929, este de scurtă durată, putem vedea aicf fizionomia unei întregi epoci istorice, năzuinţa spre o viată mai bună a cla­sei muncitoare şi neasemuita teroare burgheză'' (sublinierile noastre, L T ).

După cum. se poate vedea din citatul de mai sus, nu se aminteşte nimic despre modul în care a oglindit romancierul această epocă, despre aita sa de prozator, despre specificul ei, despre locul pe care îl ocupă acest roman în literatura noastră nouă Doar câteva referiri generale la perioada istorică pe care o cuprinde opera şi nimic mai mult -

Citatul din cronica lui V Felea - - d e altfel destul de întins s— este îlus trativ şi în ce priveşte măestria criticu literare Expresii ta „lupta" care „îşi are rădăcinile adânc înfipte în trupurile, în suferinţa eroilor nenumăraţi ai clasei muncitoare” sun* caracteristice pentru stilul prolix şi găunos Im: perechere absurdă dc cuvinte, formalism şi penurie de idei — iată ce repre­zintă astfel de expresii. Natural, deficienţe relativ la măestria criticii literare există, din păcate, destule şi în alte articole apărute în Almanah.

Aşa, de pildă, remarcăm în unele articole- nedelimitarea problemelor — în articole cu teme diferite revin aceleaşi probleme, fără să aducă nimic nou în plus —, îlustrarpa tezelor susţinute prin mereu aceleaşi exemple — cum sunt, bunăoară Lazăr dela Rusca, de Dan Deşliu, Tovarăşul Matei a primii „Ordinul M uncii"-de Veronica Porumbaeu sau Balada despre Barta Iosif şt

'oităcu săi, de A. E, Baconsky, care revin aproape în toate articolele din discuţiile asupra problemelor poeziei, indiferent de tema tratată. Remarcăm, de- asemenea, în unele cazuri, un stil prolix, greoi, citate nesemnificative, fraze stereotipe — şabloane, epitete gratuite, fără conţinut, ca- „versuri pedestre" (la George Barbu), „freamăt luminos” (la Dumitru C Micu), „strofe remar­cabile" şi „psihologia abjectă" a eroului-(la Aurel Martin), „goluri tematice” (la George Munteanu), „poezie densă" şi „lirism concentrat" (Ia L Tudor), etc. etc.

Tocmai din cauza neprecizării amănunţite a problemelor abordate, se în-' tâmplă că George Mur.teanu în articolul Spiritul de partid, baza succeselor poe ziei noastre de azi, dm nr 5, 1951', revine în chip detailat asupra redării omului nou în poezie, problemă tratată şi de Aurel Martin în articolul In legă­tură cu zugrăvirea omului nou, din nr 13, 1950, tot în cadrul desbateru pro­blemelor de poezie, fără a prezenta, în schimb, noi aspecte ale problemei şi folosind în bună parte acelaşi exsmple (ca Lazăr dela Rusca, Tovarăşul Matei a primit „Ordinul Muncit" şi Balada despre Barta Iosif ş i'ortacii săi).

In ce priveşte, stilul prolix, ne vom refen şi la exemplul citat de George Munteanu în articolul Despre1 unele lipsuri ale criticii m astie prin care el ilustra urme de formalism în recenzia lui Aurel Martin La Taliane (nr. 10,1950,) c!tatul fiind deosebit de îsbitor lată cum scrie autorul recenziei Ia un mo­ment dat „Momentul iniţial al nuvelei, bunăoară, — acela în care pescarii sunt tulburaţi mereu, de mieunatul pisicii ascunse a- lui Condrat, — este prea prelungit, dând mai de'greaba impresia unei uverturi metafizice care anunţi o nuvelă presărata pe ahetirt cu părţi umb'ite (sublinierea noastiă L T ) "

86

Făiă îndoială, numai autorul înţelege ce-a vrut să spună, pentru cititori însă, totul răm âne în t i ’adevăr, lin soi de „uvertură metafizică” presărată însă cu prea multe „părţi umbrite"

In legătură cu discuţiile purtate în iurul problemelor de bază ale poe­ziei, critica li terară dela Almanah, pe lângă calităţile sale, a dovedit în ace­laşi timp şi o serie de deficienţe, care 11 frânează desvoltarea şi-i micşorează eficacitatea. Astfel, arătam în altă parte că desbaterea problemelor poeziei a prilejuit o mobilizare mai largă a criticilor dela Cluj In tr’adevăr, în cadrul acestor discuţii au apărui şapte articole direct în legătură cu problemele des- bătute ( Rolul laicei sovietice în desvoharea poeziei noastre noui, de Victor Frâncu şi Asupra poeziei lut 23 August de Aurel Martin, în nr 11, 1950, In legătură cu zugrăvirea omului nou în poezie de Aurel Martin. în nr 13, 1950, însuşirea experienţei înaintaşilor, condiţie de bază a desvoltăru poeziei noastre de ti Munteanu, în nr 1—2, 1951, împotriva schematismului şi optimismu­lui steril în poezia noastră nouă de Dumitru C Micu, în nr 3, 1651, Spiritul de partid, baza succeselor poeziei noastre de George Munteanu, în nr. 5, 1951; Poezia pentru care trebue să luptăm, de George Munteanu, din nr 6—7, 1951 şi alte articole care sprijină aceste discuţii, scrise pentru alte rubnci (Despre unele lipsuri ale criticii noastre de G Munteanu în nr 3, 1951, Poezia lut Anatol Baconsky de Aurel Martin şi „Despre ,secretul" poeziei de M Isaccvschi — traducere dm limba rusă. în nr 5, 1951) Dar, după cum s’a putut constata majoritatea acestor articole surit scrise de Aurel Martin şi George Munteanu (tiei de unul şi patru de celălalt) Discuţiile riscă astfel să se transforme în dialog, nemaivorbind de faptul amintit că în unele locuri problemele ridicatede ce doi se încalecă E lotuşi un merit al Almanahului că aceste discuţii aufost susţinute până acum de patru critici şi o traducere Discuţiile ar fi câş ­tigat şi mai mult în amploare şi importantă, dacă ar fi participat la ele şicâţiva poeţi — mai ales dintre cei mai cu experienţă, precum Şi specialişti în istoria literaturii dela universitate, critici dela publicaţiile de limbă maghiară din localitate şi, se înţelege, chiar unu dintre cititorii revistei Felul cum s ’au desfăşurat discuţiile arată că desbaterea problemelor de bază ale poeziei nu a fost suficient de bine organizată, nu a fost urm ărită sistematic şi n’a avut un plan temeinic întocmit

Cât priveşte creşterea răspundem pentru cutiei în t ra ta rea problemelor şi apiopierea mai intimă de procesul li terar din ta ra noastiă , aceste lucruri se pot vedea dm alegerea temelor centrale ale poeziei (spiritul de partid, pro­blema valorificării moştenim literare, zugrăvirea omului nou, e t c ) şi din se­riozitatea cu care au fost tratate, precum şi din legarea mai s t rânsă a feno­menului literar local de poezia noastră în general şi din creşterea greutăţi i specifice a materialului literar local. Şi, din acest punct de vedere, s ’ar fiputut realiza mult mai mult prin participarea poeţilor locali la discuţie şi prin sugestiile \en i te dm partea cititorilor. t

Totodată desbaterea unor probleme centrale ale poeziei noastre i-a silit pe critici să-şi ridice calificarea profesională, trecând la analize concrete, la susţinerea ideilor Dar şi în această privinţă, insuficienţa organizării discu­ţiilor a făcut ca unu critici să fie nevoiţi să publice prea des articole în cadrul desbatern problemelor de poezie Acest fapt s’a resimţit asupra calităţii artico­lelor, criticii neavând răgazul necesar pentru o studiere amănunţită a p ro ­blemelor şi pentru o elaborare mai îngrij ită a studiilor.

Ilustrativ pentru situaţia criticii li terare dela Almanah este mai ales arti­colul de încheiere a discuţiilor cu privire la problemele poezier Poezia pentru care trebue să luptăm al lui George Munteanu.

Firesc ar fi fost ca articolul de încheiere să valorifice experienţa dobân­dită de poeţii grupaţi în jurul Almanahului, desvăluind elementul nou, sănătos din creaţiile acestor poeţi şi vestejind rămăşiţele vechiului, care frânează creşterea şi desvoltarea lor Autorul articolului a mers însă pe altă cale el

87

•j a ră ta t numai de ceea ce trebue să-se ferească poetu, nu şi exemplele bune din cieaţiile lor Aşa, de pildă, George M unteanu supune unei critici juste, princi­piale, câteva creaţii mai puţin izbutite ale poeţilor tineri Alexandru Căpiariu şi Ioan Bi'ad, în care persistă urme ale ideologiei burgheze Pe baza unei a n a ­lize aprofundate, ei a ra tă caracterul intimist al ciclului de poeme Cântece de pnmăvară al lui Alexandru C ăp ran u şi forme mascate de naţionalism -şi r ă ­măşiţe de individualism în poemul Lumină peste Ţara Oraşului de Ioan Brad In ce priveşte însă exemplele pozitive, autorul articolului se menţine în afir­maţii generale, neconcludente. Deosebit de elocvent, pentru ilustrarea celor spuse, m se pare următorul pasaj „Datorită ajutorului primit din partea fo­rurilor conducătoare ale vieţii noastre literare, şi eforturilor susţinute ale co­lectivului redacţional, revista Almanahul Literar a făcut cu numărul 1—2 (1951) un mare pas înainte în ce priveşte poezia Prin publicarea poemelor premiale in cadrul concursului „Azi ţara ia e casa ta" Intre care îndeosebi poemul despre cincisutistul Gabor al lui Ioan Brad — poezia revistei Almanahul Lite­rar se situa pe o poziţie nouă, mai înaintată decât cea din trecut” (sublinierile noastre. L T.) George M unteanu trebuia să arate tocmai în ce constă acest „mare pas înainte” şi „poziţia nouă, mai îna in ta tă” a poeziei din numărul 1—2, (1951) şi „îndeosebi” a poemului „despre cincisutistul Gabor al lui Ioan B rad” In acest fel articolul de încheiere a r fi redat o imagine mai reală a poeziei dela Almanah şi ar fi ajutat mai mult pe poeţi 4h activitatea lor artistică In ce pri­veşte zugrăvirea mai reuşită a părţilor negative, critica li terară reflectă ace­eaşi poziţie ca şi a prozatorilor care redau mai bme erou negativi P en tiu a ne da mai bine seam a de caracterul unilateral al acestei critici, vom prezenta un citat instructiv dm articolul Literatura sovietică într’un nou avânt — 5 am dela Holărîrea C C al P C (b ) al URSS asupra revistelor „Zvezda" şi „Leningrad” , publicat în nr 14, (1951) în revista Bolşevic Ia tă în ce constă datoria criticii literare: „Datoria criticii sovietice este de a influenta opera scriitorilor sovietici, de a-i ajuta să-şi însuşească o măestrie profesională, de a-i învăţa să pă trundă mai adânc în fenomenele vieţii, de a găsi cu adevăra t ceea ce e nou; de a contribui la creşterea şi înflorirea noului Critica e obligată să scoată în relief cele mai bune exemple d in 'opere le li terare şi to todată să demaşte orice mani­festare de apolitism, orice lipsă de conţinut ideologic în li teratură, să le arate scriitorilor greşelile şi căile de îndreptare a acestor greşeli ’

fn lumina acestor cerinţe putem desprinde şi o altă deficienţă a criticii li terare dela Almanah• tendinţa dăunătoare de oscilaţie după împrejurări în ce priveşte aprecierea creaţiilor li terare In locul unei atitudini principiale, de' s tu ­

d iere atentă, multilaterală şi obiectivă a manifestărilor li teraturii noastre noi, câteodată critica literari dela Almanah sunt ispitiţi să ‘se lase influenţaţi de prima impresie sau de atmosfera creată in jurul unor scriitori" sau grupuri de scriitori. Bucăţi li terate de valoate aproximativ egală sunt apreciate uneori cu totul diferit Când se pune accentul pe promovarea poeţilor tm en , atunci unu critici sunt ga ta să treacă la elogii După cum, când se pune accent pe com­baterea tendinţelor şi manifestărilor greşite, ei a ra tă o gri |ă exclusivă pentru părţile negative trecând aproape sub tăcere părţile pozitive ale acestor creaţii, care constitue tocmai baza sigură de pornire în lupta împotriva acestor g reşe l i '

P en tru ilustrarea "acestei "oscilaţii nesănătoase ne vom releri la două a r t i ; cole apărute în două numere 'diferite ale revistei Este vorba de articolele Marginala la poezia recoltei de George Barbu,"din nr. 8 (1950) şi Poezia pentiu care trebue Să luptăm de George Munteanu, din nr. 6—7, 1951. Aşa. de pildă, în primul articol," George Barbu, reliefând un poet debutant, — I C Poiană, membru al cenaclului",,D Tn Neculută” din Capitală adiice ade­văra ta elogii poeziei Scrisoarea a acestui poet Poezia respectivă, natural, era o poezie reuşită, ca început dar nu constituia nici ‘pe departe „o' deosebit de originală poezie” şi nu putea fi calificată în felul acesta ;,Exceptând cele câteva lipsuri de formă, ' cu totul mărunte şi inerente începutului, poezia la

88

care ne-am referit mai sus, a lui î C Poiană, întruneşte caractere care o ap ro ­pie de bucăţile clasice Şl, dacă spaţiul ne ar îngădui, am încerca o desvaluire mai amănunţită a frumuseţilor ce cuprinde’ Fireşte, trebuia subliniat talentul poetului, dar păstrând proporţiile, ş: mai ales de pe o poziţie principială A promova poeţii tineri nu însemnează deloc a nu vedea lipsurile lor înseamnă doar a privi manifestările lor literare cu gu jă , cu d iagoste — ceea ce nu în lă­tură deloc, ci presupune atitudinea critică, principială, faţă de lipsuri

In schimb, în .celălalt articol, George Munteanu, cum ară tam şi în altă parte, ocupându-se de unele creaţii ale tânărului poD Ioan Brad, se opreşte aproape exclusiv la râmă-cţele ideologice burgheze din poezia Lumină pts'e Ţara Oaşului neglijând aproape cu desăvârşire părţile pozitive, „firavele licăriri” ale „zorilor unei noi vieţi” Desvăluirea cu curai a deficienţelor ideolo­gice ale poeziei nu însemna deloc un prilei pentru a trece sub tăcere ceea ce este pozitiv, viabil, în creaţiile poetice ale lui Ion Brad Dimpotrivă, tocmai

aprecierea puncipială, obiectivă, l-ai fi ajutat pe poet să învingă rămăşiţele ideologice ale trecutului din creaţiile sale

Cât priveşte posibilităţile deschise de discuţii pentru lărgirea şi adâncirea legăturilor cu masa colaboratorilor şi cititorilor, ele nu au fost fructificate cum trebuia 'da torită aceleaşi lipse de organizare temeinică Discuţiile ar fi fost un prilej binevenit de recrutare de noi cadre de critici şi de îmbunătăţire a cali­ficării cadrelor existente

De altfel, nu numai în legătură cu desbaterea problemelor de bază ale poeziei, ci şi cu alte ocazii, critica li terară dela Almanah ar fi putut să an tre­neze mai la rg masa colaboratoriloi şi cititorilor revistei în discutarea proble­melor vitale ale li teraturii noastre

E adevărat, că de pildă, specialiştii în problemele literaturii dela Universi­tate, vorba lui Coşbuc „sunt grei de urnit” (au apărut două articole de Pavel Apostol, câte un articol de D Popovici şi I Breazu, în tot timpul apariţiei re ­vistei), Totuşi, dacă îevîsta ar fi depus eforturi mai susţinute pentru an trena­rea lor, s’ar fi obţinut succese mai importante în această direcţie Şi aceasta e cu atâ t mai necesar, cu cât de pe urma acestor colaborări ar fi câştigat atât revista, cât şi Universitatea Căci, după cum s ’a văzut la discutarea cursurilor de li teratură ţinute la Universitate, tocmai necunoaşterea fenomenului literar actual, depărtarea de viată a făcut să persiste în aceste cursun puternice r ă ­măşiţe de cosmopolitism şi obiectivism burghez

F aţă de realizările obţinute se poate spune că dela apariţie şi până acum critica li terară dela Almanah, a parcurs un drum în continuă ascensiune,^ atât în ce priveşte adâncirea articolelor, cât şi în ce priveşte lărgirea şi îmbogăţirea problematicei Acest fapt ne dă temei să credem că succesele câştigate vor fi din ce în ce mai multe şi mai valoroase,- continuând, bme înţeles, pe calea neîncetatei perfecţionări a calificăm profesionale şi a ridicăm nivelului politic

După cum am rem arcat şi în alte părţi, succesele câştigate nu înseamnă deloc că, faţă de sarcinile care l-au stat in fată, critica li terară dela Almanah â reuşit pe deplin să fie acel instrument puternic de îndrumare şi valorificare a operelor liteiaie, acea armă eficace de creştere a cadrelor de sclntori şi de formare a gustului publicului cititor In această privinţă, dimpotrivă, se con­sta tă o răm ânere în urmă, care trebue cât mai neîntârziat lichidată Carenţe serioase s’au observat în activitatea sa, a tâ t oe pian 'deologic şi profesional — în ce priveşte principialitatea si măestria artistică — cât si relativ la cu prinderea procesului li terar local şi pe în treaga tară, precum şi în privinţalărgirii şi adânc im legăturilor cu masele’ Desigur,' fată de început critica lite-la ră deta Almanah s’a in tegrat mal organic în procesul literar, a pătruns maiadânc în viaţă şi s ’a n'cficat pe o treaptă calitativ superioară în - ce pliveştecompetinţa profesională şi politică Dar, nu îndeapins pentru a putea răspunde

89

cu destulă eficacitate la sarcinile grele care îi s tau în fată Analizarea te­meinică a deficientelor şi greşelilor menţionate ca şi a celor care eventual -ne-au scăpat, în spiiit critic şi autocritic, va spori, fără îndoială, capacitatea de luptă a criticilor grupaţi în jurul Almanahului Literar, asigurând noi posibili­tăţi pentru a putea crea o- critică eficace, principială şi combativă

Principialitatea şi spiritul de partid se vor putea întări în critica literară dela Almanahul Literat numai p'rintr-’o studiere mai aprofundată a principiilor de bază ale esteticii marxist-leniniste, prin însuşirea mai temeinică şi mai sistematică a învăţăturii marxist leniniste, în general, prin cunoaşterea şi adâncirea materialelor de partid privitoare la problemele ideologice, ca şi a ce­lorlalte materiale, prin insuvrea creatoare a experienţei criticii sovietice, amoştenirii critice naţionale si universale — în primul rând a criticilor demo­craţi ruşi, prin cunoaşterea şi legarea mai intimă de realităţi le din ţara noastra — şi în primul rând de li teratura noast iă nouă prin pătrunderea criticilor mai adânc în viaţă In ce priveşte cuprinderea fenomenului literar local şi legarea lui s t rânsă de literatura noastră din în treaga tară, criticii dela Almanah v o r putea de asemenea face un pas înainte prin p iezenţa lor mai simţită în actuali­tate, prin tr’un contact mai strâns cu- cieatorn înşişi şi cu marea masă a citi­torilor, precum şi prin urmărirea asiduă a operelor apărute Criticul l i te ra rnumai în acest sens îşi găseşte un rost bine definit în cadrul literaturii

Cât despre întărirea legăturilor cu critica locală' maghiară, posibilităţile, sunt nenumărate şi ne vom mărgini să indicăm doar câteva din ele Aşa, de pildă, schimbu1 de experienţă în cadrul Filialei se poate întregi cu schimbul de experienţă în coloanele publicaţiilor locale Criticii români pot publica materiale cu-privire la fenomenele- li terare româneşti în publicaţiile maghiare şi invers criticii maghiari pot publica maieriale asupra literaturii maghiare din ţa ra noastră în. Almanahul Literar (după cum s’a şi început în primele numere, dar nu s’a" continuat) . Mai muit, cei care cunosc, ambele limbi, pot urmări în articolele lor leahzările liteiare din ambele -limbi Ultimul piocedeu dă rezub tate şi m a i ' rodnice, dat fiind conţinutul comun al ambelor literaturi, contr i­buind prin aceasta la în tărirea unităţi i morale şi politice a poporului nostru- muncitor. '

O altă la tu iă importantă a eforturilor de lichidare a rămânerii în urmă a criticii li terare este ridicarea măeslriei artistice a criticilor pe o treapă supe-

- rioară .Şi acest lucru se poate face cu succes, dacă ei se vor strădui să-şi asi­gure o cultură înaltă şi o cunoaşterea vie a realităţii. Moştenirea li terară în ce priveşte critica trebue însă studiată cu seriozitate, cu râvnă. Criticul literar trebue să aibă o dragoste înflăcărată pentru . li teratură, să înveţe să scrie fru­mos, artistic. El trebue să înţeleagă că, în ciuda oricăror preiudecăţi, critica li terară este parte integranta din literatură. In consecinţă, articolele şi s tu ­diile de critică li terară trebue să fie opere de artă, pe care Ie citeşti pentrueă îţi plac şi te învaţă în acelaş timp

Marele democrat revoluţionar rus Belinschi, ocupându-se de rolul criticului,, scria. „Greşesc acei oameni care cred că meseria de critic e uşoară^ şi mai mult sau mai puţin accesibilă oricui talentul criticului e rar, drumul său e lunecos şi primejdios Şi în tr’adevăr, pe de o parte, câte condiţii îşi dau întâlnire în acest talent şi sentimentul profund şi dragostea înflăcărată pentru artă, si studiul riguros multilateral si obiectivitatea minţii, care e isvorul nepăriinirii, capacitatea de a nu se lăsa . sedus; pe de altă parte, câtă măreţie în meseria pe care şi a ales-o!”

Un adevărat program de muncă pentru perfecţionarea măestriei, cuprind aceste cuvinte - ...

Pentru întărirea ş; lărgirea legăturilor cu masa colaboratorilor şi citi­torilor, critica, li terară dela Almnntih trebue să folosească mai mult posibili­tăţile care-i stau Ia dispoziţie. Revista trebue să solicite să scrie în problemele- specifice creaţiei lor şi pe poeţi, prozatori şi dramaturgi Ei au adesea obser

90

vaţu dintre cele mai judicioase, bazându-se pe experienţa lor nemijlocită In această privinţă ne pot servi ca exemple articolele şi studiile despre poezie ale- Iui Tvardovschi ş r Isacovschi, care au însemnat o contribuţie deosebit de pre ' ţioasă în critica sovietică P n n t r ’un contact mai s t râns cu cititorii, chiar la lo­cul de muncă, se pot aduce şi publica observaţii dinţie cele mai valoroase dm partea oamenilor muncii Acelaş lucru şi în legătură cu specialiştii în problema literaturii dela Universitate Prin antrenarea tuturor acestora — creatori, spe­cialişti şi cititori —, prin urmărirea şi sprijinirea Iot, se pot forma noi şi noi cadre de critici

Dar, pentru ca toate aceste măsuri să poată fi duse la îndeplinire şi să se încununeze de succese, trebue asigurată o mai hună planificare şi organ i­zare a muncii Criticii nu trebue să lucreze la întâmplare, sau aproape la în ­tâmplare Cunoaşterea ştiinţifică a realităţii şi a procesului său de t iansformare revoluţionară, îi va ajuta să găsească „ de fiecare dată acea verigă deose­bită din lanţul în treg al proceselor, de care să te prinzi ş. cu ajutorul căreia să poţi tine întregul lanţ şi să poţi pregăti condiţiile pentru a obţine victoria" (I V Stalin, Problemele leninismului, ed PAÎR, 1948 ed 11-a, pag 105), îi va ajuta să aleagă dm «eria de sarcini care le' stau în faţă, „tocmai acea sarcină actuală a cărei rezolvare formează punctul central şi a cărei îndepli­nire asigură rezolvarea cu succes a celorlalte sarcini actuale* (îbidem ) Numai aşa critica li terară nu va fi depăşită de viată şi va lichida actuala sa rămânere în urmă faţă de celalalte secotare ale literaturii

9t

D an C c s ta

„TEMELIA." ŞI PROBLEMELE EI

Prim ul roman al colectiv izăm — recenta creaţie ia lui Eusebiu Canular, Tem elia — ridică numeroase şi variate probleme care privesc ■deopotrivă orientarea generală a scriitorului, ca şi a prozei noastre actuale în ansamblul ei. Critica le-a şi lămurit în parte Studii ca acela al lui Ion V itner (din „Contemporanul'1) şi al Verei Călin (dm „V iaţa Românească") scrise cu prile ju l publicăm prim ei versiuni a romanului, în cursul anului trecut, au m eritu l de a f i ven it în chipul' cel mai direct în ajutorul scriitorului, prm sesizarea promptă a unora din lipsurile mai importante de care suferea romanul în form a de-atunci Deasemenea, de un real folos trebue să f i fost în munca de creaţie a „Tem elie i", ca şi în operaţia de refacere a ei, articolul lui Sergiu. Fărcăşăn (din „F lacăra") cu p riv ire la volumul al doilea dm „Negura", articol care semnala cu deosebire pericolu l naturalismului în creaţia lui Camilar

Dm păcate, aceeaşi critică a obosit la jumătatea drumului, absen­tând tocmai în momentul când era mai necesară o apreciere finală asupra romanului refăcut, cât şi o confruntare a celor două versiuni. Acest lucru ar f i permis criticei să pătrundă mai adânc în „labora­to ru l" creaţiei scriitorului, iar acestma, să se pătrundă mai adânc de natura şi cauzele reale ale unor slăbiciuni care mai persistă în scrisul său, prezente fund şi în versiunea defin itivă a „Tem elie i", ou toate străduinţele depuse în vederea lich idării lor

Pentru m otivele arătate, pagin ile de faţă încearcă să repună în discuţie câteva dm datele desbatenlor purtate"~cu un an în urmă în ju ru l „T em elie i" (pe alocuri, şi pe cele dm jurul „N egu re i"), cu sco­pul de a nuanţa sau întări dm loc în loc unele explicaţii şi soluţii o fe ­r ite încă de-atunci problem elor ridicate de operă şi totodată, de a le compleftta cu sugestii noi. stârnite de lectura romanului apărut în form ă defin itivă

Cântărind sub toate aspectele noua creaţie a lui Eusebiu Camilar, cititoru l nostru de azi, preocupat sincer şi îndeaproape de desvoltarea literaturii şi de ritm ul acestei desvoltări (şi astfel de c ititori apar la noi tot mai m ulţi), nu întârzie să-şi pună întrebarea, — mai bine zis, două întrebări: în ce măsură „Tem elia " constitue un progres, un pas înainte în întregul operei scriitorului şi în ce măsură, apoi, tânăra

92

literatură ce se făureşte azi în ţara noastră se îmbogăţeşte cu o rea li- zâre valoroasă, pe potriva exigenţelor mai m a r i'a le m iilor ăe cititori din toate ram urile de activitate, — exigenţe şi mai mult sporite faţă de scriitorii noştri fruntaşi.

Băspunsul nu e greu de dat Da, cartea reprezintă, un însemnat pas înainte far activitatea scriitorului, ca ş r în ansamblul literaturii noastre tinere, ceea ce nu implică, bineînţeles, — tocmai de aceea — o acceptare fără rezerve a ei D im potrivă, rezervele sunt în câteva puncte destul de serioase şi ele trebue avute neapărat în vedere în aprecierea operei Unele privesc, ce-i drept, mai larg, însăşi desvolta- rea epicei noastre actuale, în schimb, altele sunt legate în tr’un chip măi special de creaţia autorului „Negurei11.

. Cu adevărat esenţial şi întru totul valoros în „Tem elia " e însă fap­tul că1 ea continuă şi desvoltă — în ciuda lipsurilor — un f ir sănătos: firu l celor mai bune pagini din „Negura" Scriitorul- este pe drumul cel măi bun. acela al orientăm tot mai hotărîte spre realitate şi tot­odată, spre o artă luptătoare însufleţită de problemele şi frăm ântările conerete, vn, ale oamenilor care înlăturând subjugarea, îşi construesc liberi viitoru l Nu trebue o clipă uitat faptul că „Tem elia " este roma­nul începuturilor colectivizării la noi şi totodată cap de serie curajos al unei lin ii tematice principale, care abia în nuvelă s’a dovedit până acum ceva mai frecventată Este apoi foarte făgăduitor progresul rea­lizat de scriitor în oglindirea ga tu lu i — teatrul de luptă predilect al operelor-sale. Acest sat începe să semene acum tot mai mult cu satul real, agitat de probleme şi preocupări actuale, şi în tot cazul, nu mai e nici pe departe satul atemporal, bântuit de fantasme şi de spaimele apoca'hpsei, ca în unele opere de tinereţe şi pe alocuri chiar în „Ne­gura" In acelaş timp se vede la scriitor străduinţa de a zugrăvi omul satelor noastre, pe robul de ieri, a ltfe l decât a făcut-o până acum, şi anume într’un chip mai optimist, mai cald, mai comprehensiv, şi mai combativ totodată De acest om caută să se apropie autorul, încercând să-l surprindă la intersecţia istorică dintre două lumi, dm tre' două felu ri de a-şi duce traiul, în momentul sărbătoresc, de-o unicitate v i ­tală ca şi naşterea, ca şi nunta, al în jghebării colectivului Trebue să vedem în aceasta un efect pozitiv imediat al atenţiei mai susţinute acordată de scriitor observării realităţii, care ia astfel locul unor ten­dinţe mai vechi, anterioare „Negurei", de a diform a v io len t viaţa, omenescul, privindu-le p rin tr ’o prizm ă subiectivă şi confuză

Nu poate rămânea nesemnalată tocmai de aceea creşterea evidentă a capacităţii scriitorului de a cuprinde politic, prin m ijloace artistice, complexitatea v ie ţii, bogăţia de sem nificaţii pe care realitatea le pune- în faţa celui în stare să le surprindă şi să le înţeleagă Astfel, pagi- p ile romanului înregistrează preocuparea scriitorului de a prezenta realitatea satului în funcţie de condiţiile generale ale ţării şi ale cea­sului istoric, iar pe v iito r ii colectivişti, în legătură strânsă şi fruc­tuoasă cu muncitorimea dela oraş şi sub conducerea chibzuită a comu­niştilor, a organizaţiei de partid In form a lui refăcută, romanul ade­vereşte şi mai răspicat această preocupare, prin introducerea în ac­ţiune a unui personaj nou — organizatorul de partid — care lipsea din prim a variantă

93

Dar semnul cel mai evident al acestei creşteri trebue câutat, în direcţia e fortu rilor scriitorului, încununate adesea de. succes, de a sur­prinde trăsăturile v ie ţii noi şi de a le scoate la iveală, de a urmări -acest lucru '^prirPureareâni'e ' tipuri pozitive desprinse din marea masă a „anonim ilor" de până mai ieri Personagii ca Onufrie Ochi-de-vulpe, 'Cocoran, uneori m ijlocaşul Clip, etc, reprezentând ţărănimea munci­toare, se conturează cu forţă oridecâteori sunt văzute în acţiune, în mişcare, făptumd Cu totul grăitoare este de pildă tristeţea lui Cocoran în preziua strângerii v ite lor şi uneltelor la gospodărie: în tr ’o viaţă întreagă de muncă el" n’a putut agonisi nici atâta cât să facă faţă de •ochii lumii a doua zi Emoţionant e şi gestul lui Clip, care ghiceşte cq se petrece în sufletul tovarăşului său şi consimte să-i dea o v îte - iuşă,-să aibă ce dărui colectivului P lm ă de forţă este apoi scena aprin­d em casei lui Onufrie, in noaptea când, acesta e de pază la grajd, de unde nu se clinteşte, în ciuda faptului că în sinea lui porn irile p o tr iv ­n ice duc o aprigă luptă

Aceste două scene, şi altele sunt eu deosebire preţioase, datorită sem nificaţiei lor mai generale, prin ele autorul pune şi rezolvă în­t r ’un chip feric it, cu totul nou, două probleme care interesează înde­aproape structura morală a_ o.1:o11 or.„săî^-poz 1 tivi • problema sohdarUăţu •de un .fel- nou, "sp e c if ic T ^ e h n i a noului mod de viaţă al colectiviştilor ■şi apoi probleina^ je^ţX^V a sacrificiu lui pentru reuşita cauzei comune, a datoriei îm plin ite până Ia capăt, cu abnegaţie Aceste două trăsături, surprinse de scriitor în structura personagiilor sale, sunt de o calitate -deosebită, şi tocmai pentrucă nu apar ca neobişnuite, ci foarte natu­rale. ele situiază pe om pe o treaptă superioară de înţelegere a v ie ţii, a scopurilor ei Totodată, aceste trăsături sunt intim legate de firea ţăranului nostru, particularizate conform felu lu i său de a simţi, con­form timbrului specific al sensibilităţii sale, aşa cum se desprinde bunăoară diri creaţiile artistice populare Să luăm de -pildă dragostea 'ţăranului faţă de v ite le sale de muncă Această dragoste şi preocupare deţin e-în viaţa ţăranului nostru un loc important, foarte explicabil, •dovadă — frecvenţa cu care revine m otivul plugului şi lai boilor în poezia populară, precum şi coloratura sentimentală foarte caldă ori- decâteon e vorba de animalul de muncă Reuşita lui Camilar în îm ­prejurări de acestea constă în faptul de a f i surprins în ce are maiviu, mai cald afecţiunea ţăranului pentru v ite le sale, dar de a f i ştiut s’o prezinte pe un plan nou: ţăranul renunţând la proprietatea asupra v ite lor sale, tocmai ştnnd că astfel .va scăpa din robia lor şi totodată fe 1 va asigura şi lor şi lui un trai mai bun. Aceleaşi lucruri se pot spune şi despre ogorul, fâşia de ogor a ţăranului muncitor. Acesta ştie să se desprindă la vrem e de petecul neînsemnat, dar nu din dispreţ şi

•ură pentru pământ, ci pentrucă dragostea lui pentru- el a căpătat te- ’ meiuri şi sensuri noi Când Clip rosteşte-

„Aşa şi eu cu păpuşoii: î-nm mângăiat .. am mângăiat ogorul: „Vezi, ogoraşu le ... am de zile m ’ai hrănit şi aici m ’a născut mama. A venit vremea te dau tractoru lu i'" „Nu plângeţi proştilor .. am spus către păpuşoi Cât să vă ţin între haturi, dobitoceilor? Voi dagrăunţelor voastre lărgime, ca să răsăriţi mai m u lţ i. 'm a i vo in ic i!Nu-i bine, prostă lă ilor9" Asta am făcut-o eu, Ioane, şi mi s’a scurs

5 4

■din inimă tot mujdeiul nu văd înaintea ochilor decât lanui 1 de s ’ar coace mai repede câmpul să strivim hatu rile11

El dă expresie sentimentului nou de dragoste pentru pământ, sen­timent dm constituţia căruia face parte integrantă setea arzătoare după un trai mai bun şi convingerea sădită de Partid că numai prin strân­gerea ogoraşelor individuale în marele ogor colectiv se poate obţine o v ia ţ i mai bună pentru ţăranul m uncilor In această lumină nu poate să mai m ire pe nimeni actul de „generozitate1 al lui Clip faţă de Cocoran

Vorbind de patosul solidarităţii şi al je rtfe i care se leagă în roman de cele mai izbutite pagini — impresionante tocmai fiindcă scriitorul ştie să surprindă meşteşugit acordurile noi ce îmbogăţesc-gama .sufle­tească a personagiilor sale — . nu putem să nu amintim despre alte câteva pagini care vorbesc în tr’un fe l nou de patosul, muncii-, al mun­cii libere, creatoare tot atâtea poeme în proză închinate construcţiei entuziaste Astfel e capitolul care povesteşte despre ridicarea grajdu­lui colectivei ori cel care înfăţişează aratul noaplea. ori scena strân­gem uneltelor şi v ite lor Cititorul simte cu toată forţa — în aseme­nea îm prejurări — că are în faţă altfel de oameni decât aceia pe care s’a obişnuit sâ-i ştie E l simte că are în faţă oameni pliberali şi simte totodată din elanul şi bucuria deavalma care-i încearcă, întreaga sa­tisfacţie a despovărăm brusce. ca de sub apăsarea unei sarcini mate­r ia le menită lor pe vecie socotită până atunci cu neputinţă de lepădat

In general, se poate spune că pagin ile cele mai realizate ale „T e ­m elie i", pagin ile în care Eusebiu Camilar a pus mai multă forţă de sugestie şi impresionare sunt tocmai acelea care surprind pe om în latura afectelor sale, a simţămintelor provocate de elementele noi ale rea lităţii, unde lupta cu vechile porniri e deosebit de aprigă E semni­fica tiv totodată că scriitorul merge în astfel de îm prejurări la faptul concret, mustind de viată şi nu cade în generalităţi El ştie să facă sensibilă şi emoţionantă dragostea înmugurită în sufletul tomnatec şi pe jumătate sălbătăcit al lui Cocoran pentru Ioana, bucuria lui Onu- fr ie care agaţă în vârful grajdului abia ridicat, şalul roşu, în chip de steag, al nevestn, m ila care-1 podideşte pe om în faţa v ite i schilodite care sufere, zmulgerea dureroasă de trecut şi de obişnuinţele lui, arătată în zeci de chipuri şi îm prejurări şi în fine. credinţa aceea puţin naivă. încrustată cu elemente de fabulos ţărănesc, dar puternică şi tenace, în biruinţa v ie ţ ii no i m u ll aşteptate Să mai adăogăm aici şi amănuntul că scriitorul ştie să pună în valoare într’un chip meşteşugit sentimentele şi tră irile personagiilor sale, însoţ,mdu-le bunăoară de acom­paniamentul naturii Iată sugerată minunat desprinderea anevoioasă de petecul de pămânl

,Vrabie ajunse deodată la tufa de pe ogor' ,Era un trandafir sălba­tic şi avea pe vrem ea grâului o miroznă de te da jos La umbra ei, V ra ­bie mânca la amiază, aici trăgea câte un pui de somn, aici se adăpostea de ploi, punând pe crengi un leşier S’o ocolească, ori să meargă înainte9 îş i smulse cuşma din cap, se scărpina mult I i veniră în minte atâtea întâmplări legate de tufa aceasta răsărită acum paisprezece ani, taman în primăvara când a luat el ogorul în stăpânire num s’o taie cu p lugu l9 I i plecă o creangă în jos, o priv i buimac, îndemnă mai apoi bon când

95

s’o apuce fe iu l, Vralue smuci plugul dm brazdă, trecu înainte şi ar f i vrut să se tot ducă, să nu se mai întoarcă pe lângă tufă Când o tăie cu brazda a doua, închise ochii strâns .. strâns să nu vadă m m ic.“

Acompaniamentul naturii nu e însă totul. De un altfe l de acompania­ment, mult mai sugestiv, trebue să vorbim aici, ca despre o realizare de frunte a scriitorului. E vorba, anume, de faptul că sentimentele persona­g iilo r sale nu se mai consumă în sfera sufletească, strict delim itată, a individului izolat) ci-şi găsesc un ecou durabil în sufletele celor apro­piaţi .E aici tocmai acel solidarism al colectiviştilor despre care vorbeam, văzut în latura simpatiei mai mult (şi mai puţin pe planul ra ţiun ii), a cărui necesitate o defineşte Cocoran în cuvintele:

„Numai a cunoaşte în faţa voastră că sunt vinovat, n’ar ajuta nimă­nui dar vă spun. dracul ş t ie '. . Eu am avut zilele acestea o bucu­rie o bucurie, mare cât nu m i-o putea cuprinde m im a! M’am" trasdeoparte, să mă bucur în toată vo ia aşa cum am făcut în coprlăne cu o oală cu nnere“ . „ era o beţie numai a mea, nu vroiam să dau n i­mănui n im ic . . mă ghemuisem în mine, aşa ca melcul . Uitasem lu­mea _ oamenii * Dar. tovarăşi, asta m i-a ucis băgarea de seamă .“

In îm prejurări ca acestea, scriitorul ştie să arate în câteva rânduri că omul — în cadrul v ie ţii noi pe care şi-o făureşte — nu mai este şi n ici nu mai poate rămâne smgur nu mai este singur în durere şi nu-1 va mai lăsa m ima să se bucure smgur

Toate aceste fapte ţintesc spre o concluzie limpede, ele dovedesc pre­ocuparea scriitorului de a înconjura cu dragoste apariţia germ enilor v ie ţii noi. do a pune în valoare sistemul de noi raporturi afective, ce i a 1 naştere odată cu colectivul Pagin ile cele m ai bune ale cărţii sunt însu­fle ţite de patosul solidarităţii şi al ataşamentulu i la marea cauză comună.

Ceea ce face să se deosebească, dealtmmteri, Tem elia de creaţiile anterioare ale autorului se datoreşte acestui spor de în ţelegere a ome­nescului dm structura personagiilor sale pozitive, semn neîndoielnic al creştem şi c larificării ideologice a însuşi 'autorului, a aprop iem sale de problemele şi frăm ântările esenţiale ale actualităţii

Progresul realizat de scriitor pe distanţa dela volum ul secund al Negurei la Tem elia este sensibil. Dar el nu este totuşi pe deplm satisfă­cător, cu toate eforturile depuse de scriitor, sau poate tocmai dm pricina insuficientei dozări a e forturilor Aceasta face ca Tem elia să f ie un ro ­man cu însemnate lipsuri care privesc -deopotrivă concepţia generală a scriitorului, form ula sa artistică, tehnica sa şi desigur, ca o consecinţă, însuşi .stilul fo losit de scriitor. Neducerea până la capăt a îndeplin irii misiunii, oprirea la jumătatea drumului duce la priveliştea confuză a unui fron t de luptă atacat pe toată lungimea lui, dar în care duşmanul şi-a păstrat dm loc în loc însemnate poziţii. In fa ldurii succeselor zac adeseori bme camuflate cauzele deficienţelor

Am vorb it mai înainte despre atenţia acordată de scriitor omului, trăsăturilor noi ale eroului pozitiv, socotind-o ca pe un progres1 în crea­ţia scriitorului. F iresc ar f i fost ca grija pentru om, apropierea de cons­tructorii activi ai v ie ţ ii -noi să meargă la scriitor mână în mână cu preocuparea de a adânci însăşi viaţa, de a cunoaşte şi sesiza amănunţit multilateralitatea aspectelor ei, de a surprinde mu de fapte dm traiu l ele fiecare zi al oamenilor, pentru a extrage dintrânsele adevărul v ie ţii.

96

In ce situaţie se găseşte scriitoru l9 In general, el cunoaşte viaţa satului din trecut, ca unul care a făcut din sat — cum spuneam — teatrul de luptă al mai tuturor operelor sale Pe de altă parte, pentru a-şi da seama de cele ce se petrec, de un an şi de doi, în satele noastre, scriitorul s’a documentat la faţa locului, a asistat la. câteva scene mai mult sau mai puţin sărbătoreşti dm viaţa unor gospodării colective proaspăt înfiinţate, etc Şi cu toate acestea, viaţa satului v iu îi scapă de multe ori scriitoru­lui I i scapă tocmai pentrucă el n’a reuşit să cunoască în complexitatea lui satul actual, nu l-a observat suficient, nu l-a urm ărit în transform ările lui de zi cu zi pe o distanţă de timp mai îndelungată Dm cauza aceasta, în construcţia romanului s’au iv it în mod necesar goluri însemnate pe care scriitorul s’a străduit să le umple în fe l şi chip „alocând" în grabă, ca să spunem aşa, „fonduri de acoperire1 care însă nu-şi mai au prove­nienţa în însuşi materialul de observaţie vie, actuală, concretă, asupra v ie ţii satelor noastre de azi.

A vorbi despre aceste „fonduri de acoperire" fo losite îci-colo de scrii­tor înseamnă de fapt a dovedi însăşi existenţa lipsurilor mai însemnate care stânjenesc desvoltarea conţinutului de viaţă reflectată în roman şi care slăbesc, uneori în chip simţitor, forţa lui de acţiune pozitivă asupra cititorului

Să începem cu form a cea mai blândă de manifestare a tendinţei am intite de a suplini, atunci când lipseşte, observarea dinamică, amă­nunţită şi adâncă a realităţii, care ar trebui să stea în mod necesar şi permanent la baza creaţiei literare Cu acest p rile j se vor lămuri dela sme unele probleme privind construcţia romanului, poziţia scriitorului faţă de tema aleasă, desvoltarea subiectului, etc E vorba, anume, de adaptarea de către autor şi fo losirea mecanică, stereotipă uneori a exem­plului şi m ijloacelor unor scriitori care au tratat aceeaşi temă, deşi faptele de viaţă înfăţişate pretind în cazul scriitorului nostru o a.ltfel de punere a problemei şi o altă rezolvare.

Chestiunea stă astfel- între „Pământ desţelenit" al scriitorului sovie­tic M ihail Şolohov şi „T em elia " lui Eusebiu Camilar există o strânsă înrudire, foarte firească în orice împrejurare, dacă ne gândim că roman­cierul sovietic a deschis cu autoritate un drum în epic.ă, oferind mase­lor de cititori şi cu atât mai mult scriitorilor un exemplu minunat de pătrundere şi de oglindire artistică a realităţii, înzestrat în cel mai înalt grad cu proprietatea de a convinge şi de a mobiliza Dela „Pământ des­ţe len it" au de învăţat oricând scriitorii, cu atât mai mult are de învăţat scriitorul ce-şi propune să atace aceeaşi temă, a co lectiv izăm In pagi­n ile sale cele mai bune, Eusebiu Camilar dovedeşte că ştie să folosească în clnp creator exemplul şi învăţătura înaintaşului său a marelui Şolo­hov Nu acelaşi lucru se poate spune despre alte aspecte ale romanului, în care se vădeşte tendinţa de a-şi însuşi mecanic din procedarea şi pro­cedeele scriitorului sovietic.

Cum bme se ştie, un roman — în general — e un agregat de fapte, de întâmplări omeneşti strânse laolaltă în virtu tea unor legi ordonatoare, prin m ijlocirea cărora se exprimă punctul de vedere al scriitorului şi capacitatea lui de a înfăţişa realitatea, viaţa Un roman, şi mai cu seamă unul social, e o amplă secţiune operată în realitatea socială, dm unghiul cel mai favorabil de cunoaştere şi cuprindere a acesteia, conform cu

Almanahul lilerai 7 — l9ol 97

scopurile ţintite de scriitor. In „Pământ desţelenit", Şolohov a retezat cu o mână sigură, de-a-latul, trunchiul rea lită ţii menită studiului, o fe - rindu-ne spectacolul a ceea ce se cheamă o secţiune transversală „Pă­mânt desţelenit" este romanul trecerii la colectivizarea totală, romanul „m arii cotituri", aşadar romanul unui eveniment de largă extensiune in lim itele unei durate de timp scurte Gu m ijloacele proprii artei, scrii­torul sovietic â concentrat în pagini de o extremă lapidantate, in fin itatea de probleme legate de evenimentul colectiv izării în masă Scriitoru l a strâns ca într’un .focar fapte sem nificative iv ite concomitent, în întin­dere. Lun ile petrecute de muncitorul Bavâdov în satul G rem eacii-Log în prim ăvara lui 1930 sunt lunile celor „douăzeci şi cmci de m u" trim iş i în lungul şi latul Uni urni să ajute la organizarea colhozurilor. A tenţia scriitorului a fost, aşadar, direct şi apăsat îndreptată spre acest scop: să oglindească amploarea marelui eveniment revoluţionar şi pe eroii lui, condiţiile specifice în care s’a desfăşurat, etapele principale şi p rim ele rezultate. Un loc important îl deţine în roman preocuparea de a în făţişa cât mai viu greutăţile întâmpinate şi greşelile făptuite, precum şi căile de îndreptare, fapt care explică, odată mai mult, interesul nelim itat de care se bucură romanul în cele mai largi mase de cititori

Şi în ce priveşte realizarea, romanul e un exemplu cu adevărat clasic de ceeace înseamnă acord armonios între ideia artistică şi transpunerea ei în material de viaţă, între ţelul scriitorului şi m ijloacele tehnico-

-artistice de a cuprinde realitatea In centrul evenimentelor stă persona­litatea muncitorului Davâdov şi a celor doi comunişti fruntaşi dm sat, reprezentând nucleul conducător al puterii locale sovietice. în treaga des­făşurare a naraţiunii oglindeşte caracterul de revolu ţie de sus în jos, sprijin ită puternic pe masa ţărănim ii sărace, pe care-1 are colectivizarea, şi în acelaşi timp, caracterul ei de bătălie, de ultim ă bătălie decisivă din lanţul de lupte al constructorilor socialismului

* Este oare realitatea ce stă la baza „T em e lie i" identică întru totul eu aceea dm „Pământ desţelen it"9 De bună seamă că nu. Materialul de v ia ţă p riv in d colectivizarea ce stă la dispoziţia scriitorului nostru nu are ca- ractensticele unui eveniment de largă extindere şi de bruscă eflorescenţă, •ci ale unui proces de durată, a cărui desfăşurare trebue ajutată pe toate că ile (deci şi prin literatură), pentru a-1 face să câştige în amploare Stu­d ierea unui asemenea proces prm procedeul „secţiunii transversale" este in cazul de faţă, mai puţin indicată. Insă tocmai acest lucru îl face Euse­biu Camilar, aplicând peste o realitate deosebită, tiparu l şolohovian.

'Scriitorul uită, pe semne, că în cazul nostru nu interesează atât oglindi­rea celor dm urmă îm prejurări care duc la în fiin ţarea gospodăriei colec­t iv e şi nici momentul, amplu înfăţişat, al constitu im , ci tocmai studierea adâncită a factorilor celor mai tip ici (de urm ărit la nevoie cu 5— 6 ani în urmă) care au favorizat şi favorizează — în condiţiile actuale — iv irea a tot mai multe gospodării colective. Aşadar, în cazul rea lităţilor noastre, ■era mult mai necesar şi mai firesc ca scriitorul să renunţe la perspectiva în extensiune, înlocuind-o cu o perspectivă a duratei, în adâncime. In locul „secţiunii transversale" — „secţiunea longitudinală" Exemplul scriitorului sovietic a operat pe semne prea tiran ic asupra scriitorului Tomân, şi astfel, el nu s’a mai străduit, să rânduiască faptele conform

98

u nei necesităţi _a_lor, ci după o schemă de împrumut îm prum uturile nix ise opresc'" însă "numai la „lucrările de proectare" ale romanului, ci ele m erg mai departe, afectând şi opefraţia .alegem şi f ix ă m tipurilor ş i -chiar structura unor scene.

Felu l neprincipial de a se ajuta cu „Pământ desţelenit", sistemul de a folosi form ule de-a gata trădează la scriitorul nostru lipsa cunoaşterii -detailate, intime a rea lităţii satului actual în ceea ce are mai specific, lipsă care se oglindeşte direct în compoziţia romanului, în selectarea

fap te lo r, în însuşi echilibrul acţiunii care suferă de câteva ori zdrunci­nături sensibile

*

To t în tentativa de a contrabalansa uneori insuficienta cunoaştere a -realităţii, de a compensa aşadar unele goluri, îşi are izvorul o altă ten­dinţă păgubitoare a scriitorului, care dăunează va lorii operei E vorba •de înlocuirea pe alocuri a imaginii, a faptului viu, concret, pn n tr ’un suro­g a t de generalităţi şi abstracţiuni publicistice îmbrăcate în haină epică; .atribuind dm afară rea lităţii trăsături pe care ea nu le are încă, sau le a re conţinute în fapte de viaţă, scriitorul supralicitează adeseori adevărul v ie ţii, teoretizând asupra ei în form ule de-a gata

Sau cum arată criticul Ion Vitner, în studiul am intit-„Neadâncind complexitatea vieţii, necunoscând procesul intim al des-

voltărn ei, Gamilar în încercarea sa de a evita naturalismul — semnalat d e critica noastră ca un v ic iu însemnat al artei sale — şi nereuşmd încă să-l combată cu desăvârşire de pe o poziţie principială, a alunecat în tr’o eroare tot atât de gravă Naturalismul înseamnă dictatura particularului, impunerea lui ca valoare absolută luată în mod izolat şi în nemişcare, ceea ce duce la fo togra fii de cazuri ciudate,- unice, neavând decât prea puţin sau nim ic comun cu adevărul v ie ţii Dar Camilar s’a revoltat ne­princip ia l îm potriva particularului şi l-a înnecat în generalităţi, trans- formându-şi astfel unu eroi, în simpli am plificatori ai spiritului epocii •după expresia lui Engels, nereuşmd din această cauză să zugrăvească ar­tistic în toată complexitatea ei bogăţia si măreţia epocii noastre Fuga de -adevărul istoric concret, de faptul sau evenimentul particular care trebue să-l ilustreze, oferă cititoru lu i „T em e lie i" sentimentul contactului cu

-ceva abstract, neîndeajuns de defin it şi de conturat şi a provocat în unele cazuri prin neadâneirea v ie ţii —■ soluţionarea id ilică, neverosim ilă şi

-dăunătoare a problemelor rid icate de roman "Reiese de aici clar că scriitorul se achită uneori mai mult form al,

tangenţial de sarcina „po litizăm ", considerând-o ca pe un soiu de muncă suplimentară ce poate f i adăugată în măsură mai mare sau mai mică •peste fondul prim al creaţiei (Este ca şi cum atacarea pur şi simplu p rin m ijloace epice, realiste a unei teme cum e aceea a co lectiv izăm n’ar f i p rm ea însăşi suprema „po litizare") De aici, apoi, tendinţa autorului de a oferi câteodată cititorului teze_agitatorice în manieră m etaforic-patriar- hală De aici numărul exagerat de şedinţe, amplu redate în roman, ceea ce face ca unele pagini ale romanului să se transforme în ad evăra te ... procese-verbate de şedinţă

Şedinţele nu sunt însă totul Sau. şi mai potrivit, ele nu reprezintă în sine nimic, câtă vrem e nu ştim în ce sp irit înţelege scriitorul să-şi

99

„lase" personagule să vorbească, să discute acolo In legătură tocmai cm aceste discuţ.11 sunt de spus unele lucruri A ic i în tr’adevăr se poate vecea mai clar ca oriunde tendinţa de „supralicitare" a rea lităţii manifestată pe alocuri în roman. Datorită acestui fapt se ajunge adeseori la soluţia facila a transform ăm peste noapte a maa fiecăru i ţăran în tr ’un perfect agitator politic, cu iz patriarhal în vorbă, a mai fiecărei fem ei (cu o largă dispensă de vârstă în favoarea bătrânelor) în tr’o oratoare-poetă

Onufrie Ochi-de-VuIpe, ţăran sărac şi membru de nădejde al Pa rti­dului, vorbeşte de pildă în acest fe l cronicăresc-bisericesc, făcând agitaţie:

„U itaţi-vă , toată viaţa am fost legat ca un mânz . pe-un loc strâmt . am bătucit iarba sub mine, şi-am rămas flămând am bătucit şi locuL încât niciodată n’are să mar crească pe el iarbă verde ' Vrem lărgime, tovarăşi' Partidul ne dă mâzgă şi vlagă, să odrăsum, să ne îndreptăm, la loc spinările '

Cme poate vorbi în chipul acesta m eta foric-figu ra t9 Onufrie Ochi— de-Vu lpe9 Nicidecum Dar iat-0 mai bine pe Mma, — soţia până mai ieri tăcută şi spăsită a lui , Şuvix" -— ţăranul ajuns unealtă a chiaburilor.

„ . Grăia una dintre voi despre un seceriş de lacrim i Cme pregă­teşte seceriş de lacrim i9 Cme, dacă nu chiaburii şi toţi ceilalţi vânturaţi de pe pământ9 . Facem colectiv să muncim mai cu m imă arm a noastră e munca şi să îndrăznească duşmanul la o ţară tare, unde mun­citorii stau una . Cred că am tăbărî pe duşman cu sapele şi cu cioca­nele î-am reteza grum ajn cu secerile “ etc

Aceeaşi Mma se adresează dm nou fem eilor, peste o altă sută de pagini

„Ş tiţi ce apăraţi cu nepăsarea voastră9 L e apăraţi pe m uierile m ilia r­darilor Care-s rumene şi dolofane . îs stropite cu ape de trandafir. V oi vă scăldaţi în sudoarea voastră până’n m imă v i se scurge su­doarea amară —• ele se scaldă în ape de trandafir . voi prăşiţi cu pântecur crescut pân‘ la gură . ele stau în umbră mănâncă bunătăţile voi văuscaţi cu borş şi cu mămăligă fr ip tă Ia ‘n m işcaţi-vă, fem ei nu lemai ţineţi apărare cu nepăsarea voastră

Pentru a-şi încheia discursul cu o veritab ilă figură de orator con­sumat-

„ Cme are m imă mai m ultă9 Dacă ne-am pune in im ile la un loc,» am face munte pe munte ar fâ lfâ i şlergar alb de pace

Dar Mina nu este singurul personaj care vorbeşte mult, nici singurafem eie care devme agitatoare de forţă Ileana lui Pârâu, baba Tănăsoaia, cu cei 70 de ani ai săi, Rozaha — nevasta lui Onufrie, Leonora dm Tupilaţi,- Ioana şi altele se întrec care mai de care în munca de lămurire

Baba Tănăsoaia, bunăoară, plecată ca agitatoare în satul ^nvecmat, vorbeşte ufederistelor de acolo cam aşa

,, F iţi ajutoarele bărbaţilor' împreună, veţi face lucruri mari lucruri noi Spuneai, Leonoră, că pe burniţă îţi lipsea ceva Nu vedeai soarele să-ţi spun eu ce-ţi lipsea Nu vedeai steagul dela Mălini steagul acela îl aveţi toate în m imă . nu-1 lăsaţi acolo să putre­zească scoateţi-1 la soare rid icaţi-1 ' La/noi spuse bătrâna maiîncet, ca o desvăluire de mare tamă la noi grâul a dat în colţ în cel mult două săptămâni o să zăriţi sub steagul roşu un lan Iegănându— se pâinea bogată, sub steagul roşu .

100

Nici bărbaţii nu se lasă mai prejos Veritab ili vorb itori, uneori cu gust de filosofare, se găsesc mulţi şi în rândurile lor. Unul dm aceştia este în câteva rânduri chiar Onufrie. Apoi Cocoran, m ijocaşul Clip, Hobjilă dm Tupilaţi, ca să nu mai vorbim de Ion Grângaşu şi de Vasile Frunză, personagnle centrale ale cărţu. JIată-1 de pildă, pe Cocoran, ţăran de vreo 50 de am, cuprins de fr igu rile dragostei „Declaraţia" lui nu e lipsită de consideraţii de natură ştiinţifică, împrumutate botanicei şi zoo log ie i’

„ Treci prin ogoare . vezi în floarea galbenă de bostan un bon­dar apuci floarea, el bâzâe . nu se1 j lasă . se îndeasă cu capu l. . . până ia m ierea chiar cu preţul m o rţ ii ' Ce ţi-a r f i să-l striveşti între degete9 El se îndeasă m ierea dm floarea asta a fost numai o şm ichi- r ie a f im i A luat pe aripi colbuşorul acela al înm u lţim flo r ilo r ' Dela floarea-bărbătuş, îl duce la floarea-fem eiuşcă . şi viaţa nu stă în Ioc să ’ndeasă, ca apa în s tăv ila re . “

Acelaşi Cocoran — care, în treacăt f ie zis1,; trăeşte în tr’o înapoiere înspăimântătoare — citeşte cu sârg Istoria Partidului, şi se pare că o ş i înţelege, de vrem e ce îşi manifestă unele preferin ţe faţă de anumite pagm i ale ei, ceeace o face însă în tru n fe l cam dulceag şi afectat, — pa«tişă hvrescă a „com portării" ţă ră n e ş t ii

„Drept în m ijlocul unei grmzi, Cocoran a pus, în tr’o zi, o carte cu scoarţe fum urii în tâ i a mai cercetat-o înc’odată, a răsfo it-o să vadă dacă nu s’au scuturat bobu dm spicele puse între f ile Mai erau puse între f ile brânduşe apucate de pe baltă, primăvara, frunze tari de bărbănoc, -de prm păduri Acolo unde cartea istorisea fapte de samă, pusese spice de g râu copt, spice prelungi de secară Oriunde se pomenea de numele lui Lem n, pusese lim bi sângerii de floare de bujor La file le cu numele lui Stahn, pusese spicele voin ice însemnând. în mmtea lui Cocoran, rodul ogoarelor colective Cetise de multe ori Istoria Partidului, de câte ori o deschidea, căuta după însemnările) în florite “

Citmd fragmentul de mai sus, cititoruly nedumerit, se întreabă pe bună dreptate ce e cu acest' herbar înţesat până la refuz cu to t soiul de plante, pentrucă numai a carte utilizabilă nu arată Istoria Partidului în mâinile lui Cocoran Apare eroul mai îm bogăţit în urma. caracterizării ■de mai sus9 D eloc' Gesturile şi gusturile î i sunt atribuite personajului •din afară, de dragul pitorescului, al unei sem nificaţii „poetice" vânată de autor (şi că e în tr’adevăr vânată, aceasta se simte dm aerul ei 'de , com poziţie" calculată!

Nu s’ar putea spune’ ' că unele dm aceste citate n’ar fi izbutite „în sine" Cum însă asemenea consideraţii sunt destul de numeroase în roma­nu l lui Camilar, iar vorbele ameninţă să ia adeseori locul faptelor, cum pe de altă parte, înseşi aceste vorbe n’au de multe ori vreo valoare d e fi­nitorie, legată de preocuparea tip izăm (toate personagnle înclină să vorbească la fel, într'o manieră alegorică-arhaizantă care este de fap t a autorului, putând f i întâlnită şi în descriere ori naraţiune), — se des­prinde dm toate acestea caracterul de arbitrarietate al procedăm scrii- to iu lu i In loc să selecteze dm realitate ceeace e mai sem nificativ, cu .preocuparea de a o înfăţişa cât mai complex, mai real, scriitorul im pune dm loc în loc acestei realităţi, în numele' căreia vorbeşte, schemele sale, -artificiile sale, „şm ich irn le" sale, sărăcind viaţa, abstractizând-o, golind-o

101

de adevăr, reducând-o de multe ori, la urţ simplu pretext pentru comen­ta m hrico-subiective. Unde poate duce asemenea procedare9 La înlocui­rea rea lităţii cu un simulacru de realitate,1 la q pseudo-realitate.

Aşadar, nu numai că se vorbeşte inutil de mult şi despre prea multe şi în tr’o manieră poematizantă care face uneori ca erou să se asemene în tr ’ olaltă ca două picături de apă, dar pe deasupra, în romanul Iui Gamilar,, există chiar personagii (Mina, e tc ) şi situaţii cărora scriitoru l le atribue o serie de trăsături, de fapte şi de gânduri care nici nu se- înscriu măcar în lim itele necesare ale conturăm lor, ci au, ca să spu­nem aşa, o valoare pur propagandistică, asemenea afişelor turistice Prea grăb it uneori pentru a lucra îndelung Ia conturarea unor eroi tip ici care- să acţioneze autonom, scriitorul este nevoit să alerge de multe ori după ceea ce e izbitor, după excepţii pitoreşti, după excentricităţi, cremd ast­fe l personagii id ilice ori fantoşe vorbitoare De aici, numărul mare,, nem aipom enit de mare, de bătrâne şi moşi în „Tem elia11 care fac şi des­fac lucrurile, baba Tănăsoaia, moş Ţupei, mătuşa Mandiţa şi moş Vasilfr Crângaşu,-Gavril Teleagă, Vrabie, chiaburul Cerceluş, de 70 de am, etc. De aici, iarăşi, numărul mare de fem ei nefiresc de rid icate politiceşte,, m ai convinse decât bărbaţii asupra necesităţii colectivei (bineînţeles, fă ră să se arate concret cum au ajuns la această convingere); în schimb, lipsesc aproape cu desăvârşire tinerii gospodari ai satului, aceia care- p rin forţa lucrurilor constitue temeiul v iitoare i gospodării, lipseşte- aproape cu totul tineretul, lipsesc unele autorităţi, instituţii şi organi­zaţii de( seamă prin m ijlocirea cărora se desfăşoară acţunea de lăm urire în rândurile' ţărănim ii sfatul popular, căminul cultural, şcoala, coopera­tiva, etc Pare bizar, dar nici până la sfârşitul romanului nu aflăm cum; se numeşte preşedintele sfatului popular, faptul nu trebue să uimească câtă vrem e despre prezenţa sfatului în sat nu se vorbeşte decât oda:ă sau de două ori pe parcursul celor 400 de pagini Lipseşte, cu alte cuvinte, din pric ina cunoaştem insuficiente a realităţii, frământarea reală,, autentică a categoriilor celor mai interesate în acţiunea co lectiv izăm , acea­stă frământare este înlocuită uneori cu una inventată, convenţională, care opune pe bătrânii buni şi săraci ai satului şi pe fem eile nevoiaşe- bătrânilor răi şi chiaburi de speţa .lui Tăun şi a lui Cerceluş Iată cum ilustrează scriitorul frământarea lui Tăun, în limbajul în florit, „poetic)1" a.1 tuturor celorlalte personagii:

M uiere-cloşcă' Trece cărăbuşul pe deasupra, gata ' Hei . - m uiere . m u iere1 Mă ’njunghie inima cred că într’o noapte am să;crăp , am să mă duc dracului' Vrem ea trece înainte, ca năboiunle Mol­dovei . aştept . aştep t.. războiul nu mai vine . atomica nu mai v in e . , dar p iatra amară a?vem t. . în loc să coboare la colbul lor, cali­cii) u rcă . “ etc

In acest ton de lamentaţie contemplativă înţelege aşadar să se răz­boiască Tăun cu duşmanii săi, — dd'bnnă seamă, cu baba Tănăsoaiat

Neauţonom şi cu totul mental plănuit este apoi Ichim Corcodel, unealtă a chiaburului şi crim inal de război, strecurat în Partid şi în- gospodăria colectivă — copie palidă a Iui Tacob Luchici, din Pământ desţelenit11. Dar, spre deosebire de Luchici, care are o filo so fie a vieţn,. un scop, un drum, o sbatere dramatică, între prudenţă şi aventură, Cor­codel al lui Camilar e făcut dm tr’o pastă molcumă, nediferenţiată, ca şe

102

multe alte personagii ale romanului „E -e-e .. tot atâta. până'când am să port cămara în d o ie lii9" — se întreabă el, ia r întrebarea, inclu­s iv metafora, vorbesc dela sine -

Excentricităţi şi b izarerii pot f i întâlnite şi în alte direcţii Cocoran şi Onufrie, ţărani săraci, ambii de câte 50 de am, elemente de încredere ale organizaţiei de partid, sunt prezentaţi „văduoi" —• fără neveste^ în prim ele capitole ale romanului, şi dm cauza aceasta, dm cale-afară de p itoreşti în m izeria traiului lor Cocoran, v iitoru l preşedinte al gospodă­r ie i, poartă cu el tot timpul o sapă, pe care n’o părăseşte nici când merge le ,o raş , la S.M.T, reminiscenţă a unei concepţii prinntiv iste în artă. Onufrie umblă în Martie desculţ, iar pe umeri poartă o ' „polcuţă" femerască, semn al maximei sărăcii. Dar este de neimagmat ca un om în putere, fără fam ilie, şi care pe deasupra se arată descurcăreţ şi deştept, să fie atât de „boem " încât să nu-şi poată face rost de încălţă­m inte în 1950 Dacă însă scriitorul a vrut' să speculeze aici o anumită situaţie (m izeria ţărănim ii sărace înainte de a in tra i'în colectiv), apoi rău a procedat, pentrucă în fe lu l cum o face nu poate convinge pe n im en i: situaţia inventată 'de el este forţată, superficială, neveridică. Acelaşi Onufrie nutreşte _însă şi alte aspiraţii Idealul este să „horpăie din lingură borş cât îi trebuie şi cât 1 -1 pofta", dorinţă repetată care nu-1 luminează prea mult pe erou, dar mai ales nu explică devotamen­tul şi eroismul de o factură' superioară de care dă dovadă Onufrie mai târziu, atunci când organizaţia de partid îi cere să îndeplinească -o misiune

Apariţii cu puternice note „propagandistice" sunt în „Tem elia " mai ales m ijlocaşii. In special, doi dintre ei; Clip şi Fosăilă, care ameninţă să devină adeseori în mâna scriitorului simple pretexte de a teoretiza (tot la modul în flo rit) despre rolu l m ijlocaşului în gospodăria colectivă, despre mentalitatea şi poziţia lui socială şi despre metodele ce trebue folosite pentru a-1 convinge şi câştigau Cât de 'parţial văzuţi în lin ia v ie ţ ii sunt cei doi eror al Iui Camilar, se vede din faptul foarte mărunt, dar foarte sem nificativ că pentru a-i introduce în scenă,- scriitorul se vede s ilit să u tilizeze calitatea lor de m ijlocaşi ca p,e un fe l de grad m ili­tar, înaintea numelui: „m ijlocaşul C lip . . . avea suman nou" . „Sunt m ijlocaş", se prezintă ţanţoş Fosăilăi L a rândul său, Clip se întreabă: „ . . . c e are m ijlocaşu l9 Mai mult pământ mai multe v ite .. mai multe b e le le ., ", sau constată cu amar: „Iată , asta-i a m ijlocaşu lu i!“ , pentru a conchide sentenţios:

.,— sunt m ijlocaş şi-m i dau colectivului averea, munca şi m im a . . . n ’am stat în viaţa mea să pândesc când înainte când înapoi ..“

Ceeace-i cu totul sem nificativ e faptul că Fosăilă ,ş i Clip nu justifică p rin tr ’o creştere concretă adeziunea lor la colectivă, argumentele -lor fiin d mai mult teoretice şi generale. Nu vedem Ia ei o sbatere,.o frăm ân­tare personală care să-i angajeze mai profund şi să ne dea de înţeles că cei doi eroi trăesc cu intensitate sensul evenimentului la care participp. Frământarea este înlocuită oarecum cu vorbe despre frământare, iar preocuparea scriitorului de a crea eroi tip ic i (care săi aibă un accentuat contur propriu ) se diluiază sim ţitor pe parcursul romanului, erou ajun­gând să fie în câteva rânduri simple prezenţe simetrice,, asemeni feres­

103

trelor false din arhitectura mai veche, sau în cel mai bun caz, echivalen­tul în noţiuni „poetizate" al v ieţii.

Gel puţin Fosăilă, — e oricând dispus să vorbească, în parabole, despre poziţia m ijlocaşului (a m ijlocaşului în general), cu argumente însuşite dintr’o prelucrare sfătoasă a lecturii ziarului

„Este o poveste cu doi munţi care se băteau cap în cap Iepurele, care pe vremea aceea avea coadă, a vrut să treacă printre ei A pândit clipa când munţii se încordau înapoi, ca berbecii, să-şi facă vânt, ş i-a ţâşnit,' Numai că munţii l-au prins şi î-au rupt coada şi de-atunci iepu­rele n’are coadă' Ascultaţi' Gluma la o parte ' Eu sunt mijlocaş, nu vreau să-mi rup coada! Eu mă duc cu valul care-i mai tare vin în gospodă­r ie cu cmci hectare şi cu doi boi “

Ascultându-1 pe Fosăilă, m ijlocaşul care cu atâta, intu iţie şi pătrun­dere ştie să definească poziţia specifică a categoriei sale, ndicându-se chiar până la un efort de generalizare, te gândeşti fără să vre i la acei ostaşi medievali, dm anecdotă, care întrebaţi unde merg, răspund cu ingenuitate „la războiul de o sută de atu"

Co reiese de a ic i9Cititorul lui Camilar simte şi nu i-o poate ierta acestuia ondecâte-

ori, în loc să atace pieptiş realitatea, pentru a o înfăţişa în toată măre­ţia şi dramatismul ei, procedează adesea tocmai dim potrivă se ascunde de ea, se refugiază în dosul unor form ule care m inează adevărul v ieţii, sau altădată, îngroaşă lucrurile în tr’un clnp nerealist, dintr’o tendinţă nu lipsită de asemănare cu apucătura negustorului care mere preţ mare, ca să ,aibă de unde lăsa La fel, cititorul nu poate fi amăgit, oridecâteori o întâlneşte nici cu soluţia iluzionistă, de basm, a în lăturăm greului, în absenta efortului Dar mai ales, nu poate f i de acord cititorul cu răsfă­ţul stilistic al scriitorului, răsfăţ care duce la un manierism şi la o arti­fic ia lita te a lim bii cu totul exagerată Dacă se mai adaugă aici desele accese de retorism, tendinţa frecventă spre discursivitate a autorului, m aniile didactico-instructive, se capătă astfel o imagine şi mai completă a d ificu ltăţilor celor mai evidente care îngreuiază lectura Tem elie i

Prezenţa lor în pagin ile romanului nu e doar efectul unei grabe oare­care în operaţia „com punem " Mai bme zis, această grabă pare a avea rădăcini mai profunde în însuşi solul gestaţiei romanului, şi anume, în tr’o greşită apreciere despre caracterul com bativităţii şi „opera tiv i­tă ţii" creaţiei literare Folosmdu^se de astfel de m ijloace, scriitorul s’a gândit pe semne că e necesar să creieze uneori o atmosferă „prieln ică", menită să ajute la punerea în lumină a conţinutului propriu zis Este evident că o asemenea perspectivă care se bizue pe jocuri de a rtific ii exterioare, în loc să lase faptele să vorbească dela sine, nu ajută cu nim ic la întărirea accentului de combativitate al operei Dacă totuşi scriitorul a recurs în unele cazuri la astfel de subterfugii, e de presupus că ele î-au fost întrucâtva necesare, probabil, spre a suplini —• ca nişte cârji — anumite lipsuri dm însăşi constituţia romanului

Despre această constituţie a Tem elie i, despre virtu ţile şi scăderile ei. va f i vorba mai pe larg în cele ce urmează Şi aceasta tocmai pen- trucă romanul nu e alcătuit numai dm consideraţii, discursuri şi lozmci

104

{le -a gata, puse în gura personagiilor. Mai bine zis, nu acestea repre­zintă trăsătura caracteristică a romanului Dincolo de ele, există în romanul lui Canular un conflict de bază, care se desfăşoară la rându-i prin m ijlocirea unor întâmplări, în focul cărora se călesc sau se mistue erou cărţii. Aşadar, opoziţiile, ciocnirile violente care afectează în gradul cel mai înalt viaţa oamenilor, atitudinea lor, nu lipsesc dm roman E ade­vărat că chiar şi în astfel de îm prejurări, soluţiile artific ia le îşi fac loc uneori, manifestându-se. de pildă. în tendinţa de a înlocui ciocn irile pe planul vieţii, cu ciocniri ,teoretice“ , insuficient de convingătoare Un exemplu e, mai ales, destul de edificator Onufrie Oclu-de-Vulpe a făp ­tuit o greşală în acţiunea lui de agitator a momit cu făgădueli dema­gogice pe unu dmLre ţărani, spunftndu-le că statul ar da totul pentru înzestrarea v iitoarei gospodării Oamenii ven iţi la şedinţa de constituire află adevărul şi protestează cu vehemenţă îm potriva lui Onufrie De aici. un şir întreg de situaţii neplăcute pentru erou Gare-i concluzia? Desigur. Onufrie a greşit dar pe planul v ien şi în ansamblul faptelor întregului roman, greşala lui Onufrie (care mai a.les în versiunea prim ă a romanului, luase proporţii catastrofale) este de o mai m ică im por­tanţa. iar consecinţele ei sunt de-a-dreptul nefireşti Nu vorbele unui Onufrie oarecare pot decide de reuşita sau nereuşita acţiunii de colecti­vizare Greşala iui este gândită de scriitor la rece; mai mult decât atât. ea este calchiată abstract după o a ltfe l de greşală, de cu Lotul alle consecinţe, aceea a Iui Nagulnov, dm Pământ desţelenit Cunoscutul erou al lui Şolohov (care deţine o funcţie şi are o reală autoritate politică în sat — nu ca Onufrie) a bătut şi sechestrat peste noapte nişte ţărani ce se „încăpăţânau", nevrând să m tre în gospodăria colectivă Urm area: toţi şovăelmcn şi adversarii co lectiv izam — săraci ori m ijlocaşi — intră buluc în gospodărie, pentru ca, apoi, la cea mai uşoară adiere, s’o pără­sească Aşadar, colectivizare cu forţa Conflictul e real şi totodată în lin ia vieţii, interesând direct şi mai ales v ita l categorii întregi sociale. Exem plul dat de Şolohov poate servi cu folos multor romancieri şi nuve- lişti români care, aşa cum ne-o arată cazul de mai sus, îşi bat de multe ori capul să inventeze — dela birou — conflicte cerebrale *

Aceasta nu înseamnă, bineînţeles, că „T em elie i" i-a r lipsi ciocnirile v il. întâmplările cu miez, acţiunile concrete întreprinse de-o tabără şi de alta Dim potrivă, acestea există, aşa cum s’a arătat, şi ele dau pe alocuri romanului o tensiune deosebit de dramatică, constituind totodată partea lui cea mai trainică şi mai emoţionantă

Toate aceste fapte şi situaţii converg în roman spre un ţel comun, bine precizat- de a ilustra etapele ascendente pe care le-a străbătut ţără­nimea muncitoare a Mălinilor, până în pragul gospodăriei colective, concomitent cu demascarea şi punerea pe bot a duşmanului, care făcuse totul pentru a o zădărnici Aşadar, materialul de viaţă nu lipseşte n ici pe departe romanului, conflictul se bizue tocmai pe aslfel de întâmplări plinâ de sem nificaţie Şi cu toate acestea, după ce ai isprăvit de c itit cartea, îţi pui întrebarea întru totul justificată cum de totuşi s’a în fiin ­ţat în satul Mălini gospodărie colectivă9 Ce fapte şi ce eroi din roman

* T o t atcU d e „teoLCtică8 a b stra c tă e ş i g r e ş e a la la i C ra n g a su în a t itu d in e a s a fa ţă d e ch iab u ru l T ă u n

105

îndreptăţesc reuşita în fiin ţăm ; atârnă oare, suficient de greu în cum­pănă, datele o fer ite de autor, pentru ca cititorul, să f ie convins p e deplin că ţărănimea dm Mălini nici nu putea lua altă cale decât strân­gerea forţe lor în comun9 întrebările, care de fapt se reduc la una sin­gură, sunt dintre cele -„capitale11, ele pretind un răspuns neted. Ia r răspunsul nu poate f i decât unul Nu Gu oameni de fe lu l eroilor princi­pa li dm romanul lui Camilar, cu greu se putea ajunge la în tem eierea colectivului Gospodăria dm Mălmi a creat-o autoiul prin propriul său „ f ia t '“ scriitoricesc, nu totdeauna baza:, pe aspectele hotărîtoare ale rea­lită ţii, acelea care decid reuşita acţiunii Fără intervenţia quasi-provi- denţială a romancierului — artifex, ţăranii dm Mălmi puteau să aştepte- mult şi bine colectiva!

Să ne explicăm: se prea poate, e chiar sigur că multe dm întâmplă­r i le şi faptele T em elie i sunt' reale, autentice, reţinute de autor dm tr’o documentare întreprinsă la faţa locului, aşa cum se procedează în­deobşte E foarte posibil ca unele personagii i ale romanului să vizeze- d irect cutare figură de actual colectivist dm cutare sat Numai autorul desigur ne-ar putea spune în ce măsură gospodăriile colective cercetate- de el (una sa.u mai multe) se găsesc astăzi îp tr ’un stadiu mai avansat o ri mai înapoiat de desvoltare, după doi ani dela în fiinţarea lor, şi mai ales, în ce măsură condiţiile în care s au născut ele au fost dintre cele mai favorabile, ori ceva mai v itrege Im portant nu e însă de a şti care- şi câte dm aspectele absolut autentice ale rea lităţii observate de autor aix „trecu t" în romanul său întocmai Important este cu totul altceva şi anume, de. a şti dacă scriitorul a făcut tot ce-i sta în putinţă pentru a cuprinde în mod convingător realitatea pe care' şi-ai propus s’o oglin­dească sau dacă nu cumva, ţinut în loc de zgurele anumitor concepţii şi rezistenţe pe care n’a reuşit încă să le înlăture dm scrisul său. el ne o feră despre realitate o imagine adeseori neveridică — turbure, strâmbă- ori trunchiată.

Gă această imagine este de multe ori neveridică, —• în cel mai bun. caz, parţială — aceasta nu e greu s’o observe oricare cititor al romanu­lui. Mai greu este să se arate esenţa şi îsvorul p ied icilor care stau încă în calea desvoltării scriitorului, dăunând va lorii creaţiei sale. L e rev in e cr itic ilo r misiunea de a analiza cu atenţie şi discernământ opera literară şi de am preciza cu acest p rile j procentul de „agenţi patogeni" dm orga­nism Cu aceasta, am şi trecut de fap t la cea de a treia sursă de alimen­tare a „fondului de acoperire" pus în mişcare automat de scriitor în opera sa, cu menirea de a umple golurile iv ite unde şi unde pe parcursul creaţiei, ca urmare a insuficientei adânciri a realităţii, a studiem gră­bite a v ie ţii satului actual E vorba anume despre cunoştinţele generale- mai vechi ale scriitorului asupra satului, mai exact spus, asupra „satu­lu i veşn ic" semănătoristo-naturalist, care mai stăruie în conştiinţa scrii­torului, ca o rămăşiţă a unei epoci de confuzie ideologică, nelichidată pe deplin Despre existenţa acestei rămăşiţe — factor hotărîtor care ex­p lică în bună măsură rezistenţa pe care o opune realitatea actuală acţiu­n ii de cunoaştere întreprinsă de scriitor —i s’a vorb it în,' critica noastră re la tiv puţin şi oarecum cu aerul de a considera deficienţele — cum just remarcă tov Mihai Novicov — „câ simple greutăţi de creştere, cai

106

urmări ale lipsei de experienţă, ale insuficientei „m ăestrn“ sau docu­mentări “ *

De pildă, criticu l Ion Vitne'r, vorbind despre prim a versiune a roma­nului, găsea, printre altele, că principala lipsă a operei şi totodată cauza tuturor celorlalte, ar f i insuficienta re lie fa re a rolu lui şi activ ităţii Partidului prin tre ţăranii muncitori, cu p rile ju l în jghebării obiectivei^ fără să caute o explicaţie a acestui fapt în interdependenţa dintre insu­fic ien ta adâncire a rea lităţii şi persistenţa „vecinu lu i" în conştiinţa auto­rului Criticul amintea cu totul în treacăt despre prezenţa unor elemente naturaliste în pagin ile romanului.

Reluând discuţia începută de Vitner, Vera Călin crede de cuviinţă să explice ceeace trebue înţeles prm form ula îndătinată- „prezentarea rolu­lui Partidu lu i" (rămasă nedesluşită la V itn er), arătând că accentul în această privinţă trebue să cadă pe faptele şi m anifestările oamenilor şi în general, pe înfăţişarea omului de Partid, a activistului comunist. Acest om şi nu munca ori şedinţele organizaţiei de Partid trebue să stea în centrul atenţiei romancierului, ceeace — remarcă V era Călm — nu se întâmplă cu personagnle principale din Tem elia In afară de aceasta, şi Vera Călin depistează „urm e ale naturalismului" în roman, v iz ib ile în „cusururile construcţiei", care se datoresc „unei insuficiente selectări a esenţialului" — de unde „im presia de deslânare, lăsată pe alocuri de roman".

Acestea ar fi „slăbiciunile" Care este cauza lo r9 Cei doi critici o găsesc deopotrivă în insuficienta documentare a autorului, redusă „la un număr prea m ic de sate, lipsă ce poate f i remediată prm tr’o adâncire a realităţii mai multor gospodării colective din d ife r ite regiuni ale ţă r ii1" (Vera Călm) V ina Iui Eusebiu Camilar constă în faptul că s’a bizuit prea mult pe experienţa sa de cunoscător al lumu satului, lăsând docu­mentarea pe planul’ al doilea, spune şi Ion Vitner.

Nu s’.ar putea spune că obiecţiile sunt neîntemeiate Numai o insu fi­cientă documentare, un slab contact cu realităţile noi care se desvoltă în satele noastre, l-au putut duce uneori pe rom ancier la artific ia lita te în construirea unor scene, la crearea câtorva personagii de umplutură, — simple difuzoare prm care vorbeşte direct autorul In acelaşi timp însă, obiecţiile, aşa cum au fost ele formulate, au mai mult un caracter „organizatoric", în sensul că' se lim itează oarecum la a trasa sarcini şi a stabili remedii cu aplicabilitate imediată. In tr ’un fel, acest sistem îşi avea justificarea lui Cele două cronici discutau un roman ce se găsea la prim a sa versiune, cu preocuparea de a contribui în chipul cel mai ope­ra tiv cu putinţă Ia rem edierea unor lipsuri, în vederea formei) defin i­tive Dacă însă critic ii, pe lângă obiecţiile şi măsurile stabilite, ar f i analizat mai în adâncime — în lumma unor lipsuri mai yecln ale operei scriitorului, v iz ib ile mai ales în cel de al doiea volum al N egurei — însăşi baza de plecare în unele puncte încă insuficient consolidată, a creaţiei lui Eusebiu Camilar, atitudinea lui faţă de om şi faţă de proble­mele v ie ţii, structura lăuntrică a omului, a eroului aşa cum se contu­rează el în operă, cu alte cuvinte, „ filo so fia " care se degajă cu destulă

* M ih a i N o v ie o v S p r e n o i s u c c e s e în l ite ra tu ra n oas tră , „C on tem p o ra n u l*4 n r . 255, dirr 24 A u g u s t 1951

107

lim pezim e dm multe pagini ale romanului, — ajutorul dat scriitorului de către critică ar f i fost de un şi mai mare folos

O asemenea analiză avea menirea să arate scriitorului de ce în genere el întâmpină d ificu ltăţi în „prezentarea rolului Partidulu i", a eroului pozitiv şi în special a comunistului, de ce. spre pildă, personajul principal al romanului, secretarul de partid Ion Crângaşu (în prim a versiune Ion Butnaru) „este un personagiu lipsit de tăria necesară unui secretar de organizaţie nu stăpâneşte situaţia ci se lasă dominat de întâm plări Nu este un mobilizator, nu păstrează contactul cu massele şi nu le dinamizează, nu stie să ducă cu pricepere lin ia Partidului în massS1 (Yera Călin) E oare o simplă întâmplare că Ion Crângaşu e un slab secretar de organizaţie9 Oare caracterizarea de mai sus e aspră numai fiindcă priveşte slăbiciunile" omului Crângaşu în calitatea lui de secretar p o lit ic9, imaginea unui erou oarecare Crângaşu ar fi ea mai convingătoare, mai puţin contestabilă9 Nu cumva Crângaşu şi a lţi' (m ai puţm importanţi) sunt minaţi în clnar constituţia lor vita lă de un morb care în romanele lui fam nar, ia uneori carecterui unei nuci epidem ii?

„Morbul" acesta există în tr’adevăr, şt rădăcina lui trebue căutată aşa cum arătam la începutul acestor pagini, în persistenţa unor puter­nice rămăşiţe semănătonst-naturaliste în conştiinţa scriitorului, rămă­şiţe care vorbesc la rându-le despre perpetuarea unor trăsături veclii în atitudinea scriitorului privind problem ele v ie ţii şi rea lităţii şi transpu­nerea, lor în artă Astfel de rămăşiţe pot fi identificate — sondând sub- structura romanului — din numeroase amănunte sem nificative scrâns ţesute într’olaltă, dar şi urmând fire le mari călăuzitoare ale comportării eroilor

De factură semănătonstă este înainte de toate aerul de lamentaţie, de , plângere continuă pe care-1 au atitudinile şi vorbele multor perso­nagii O tonalitate minoră, molcumă oarecum nmloagă, învălue uneori cuprinsul O in fuzie de mâhnire copleşitoare, de oftaturi pasive para li­zează tendinţa spre acţiune a unor personagii, care aproape că nu acţio­nează decât târîte de m obilun exterioare şi mai mult întâmplătoare, cele mai adesea datorită numai intervenţiei arbitrare a scriitorului

Ion Crângaşu, eroul principal al romanului, este totodată şi victim a principală a romancierului, în direcţia aceasta E l e croit după form ula tipică a semănătorismului, aceea a eroului înfrânt, învins de viaţă, cu tonus vital deficitar De fapt, personajul nici nu e o apariţie inedită în opera lui Camilar E l pare mai degrabă o prelungire — în situaţii noi —• a personajului principal dm Negura, Costan Cimpoeşu Ca şi acesta, Crângaşu manifestă o predilecţie deosebită pentru plânsul înăbuşit, pentru climatul suferinţei Incapacitatea de a acţiona este la ambii nota dominantă, cu circumstanţe atenuante pentru ţăranul-soldat Cimpoeşu (care, în Negura, reprezintă masa ţărănim ii sărace târîtă cu forţa în tr ’un război nedrept), şi în acelaşi timp, cu circumstanţe agravante pentru Crângaşu, ţăranul-secretar de Partid, dm 1950

— „Tovarăşe eh oare până "când' am să to t gem eu aşa9", îl întreabă Crângaşu pe Frunză, organizatorul de Partid Şi scriitorul comentează „Ce făcea Crângaşu, ce se socotea el. că-şi tot apăsa m im a sub ciubotă9 Şi-o apăsase pân’ la sânge, asară Acum, şi-o apăsa mai zdravăn şi-1 doare mai zdravăn . . Şi până când va trebui să şi-o apese,

108

tot aşa? De bună samă după nevoile de azi, vor \em akele şi altele el va trebui oare să tot geam ă1 ‘

Pasagiul e cât se poate de sem nificativ pentru defin irea eroului şi a rezervelor lui de forţă morală . Prizm a ,suferitoare“ prm care e p riv it personajul este de asemenea evidentă

Geeace-i curios e că lamentaţia şi resemnarea îi caracterizează deopo­trivă şi pe reprezentanţii duşmanului de clasă Rezultatul nu poate fi decât unul consecinţele luptei de clasă iau uneori înfăţişarea unui şir de lo v i­turi ,nemeritate ‘ prim ite de-o parte şi de alta şi însoţite de oftatul cores­punzător De aici. apoi, scăzuta combativitate po care o au unele lapte şi unu oameni în roman Prim a sută de pagini, mai cu seamă, nu e decât o căinare perpetuă, prile j pentru oameni să-şi verse obida Sentimentul de amărăciune e atât de covârşitor, el învălue ca o apă lotul încât ameninţă să şteargă de tot contururile — şi-aşa estompate — prin care se d iferen­ţiază personagnle unul de altul Obida devine modul de a. reacţiona ste­reotip al mai fiecărui erou dm această parte a Tem eliei

Numeroase elemente melodramatice introduse de scriitor vin să spo­rească şi mai mult sentimentul general depresiv care se degajă din aceste pagini Aproape nu e personaj care să nu-şi a.ibă „povestea lui tristă" din trecui (dc obiceiu o întâmplare, cu valoare de unicitate) care — aceea şi nu altceva —• îl mână pe respectivul spre colectivă In loc să pună ac­centul pe înfăţişarea m izeriei generale — masivă moştenire a trecu­tului — pe înapoierea cronică a satului, pe aspectele variate în care se vădeşte traiul prost al ţărănimii muncitoare (al celei sărace în deosebi), dator.tă izo lăm parcelare a bucăţelelor de pământ rău lucrate şi a exploa­tă m chiabureşti, în loc să înfăţişeze apoi începutul de trezire a unei părţi din ţărănimea săracă şi dintre m ijlocaşi ca o consecinţă a luptei Partidului la tară, — şi în general, în loc să pună accentul pe problemele în directă legătură cu viata şi îndeletnicirile concrete, specifice ale ţăra­nului, pe preocupările lui cele mai arzătoare, — scriitorul a ales în câteva rânduri calea neconvingătoare a istorioarelor patetice (mergând uneori până la specularea m elodramaticului), preocupat cu deosebire să urmărească firu l unor . destine" ce se ..regăsesc" Căci ce sunt Cocoran, Onufrie, Crângaşu, .Mina, baba Tănăsoaia, Ileana lui Pârâu şi toţi ce ila lţi9 Scrii­torul iace totul să ne întărească impresia că avem în faţă nişte naufra­giaţi ai vieţii, ce încep laolaltă o „viaţă nouă In tr’o şedinţă memorabilă, la începutul cărţii, fiecare din ei îşi povesteşte celorlalţi viaţa şi cu de­osebire „drama ‘ (ca şi cum n’ar f i cu toţii dm acclaş sat şi nu şi-ar şti unul altuia o fu n le ') E ca şi cum disperarea ar fi imboldul lăuntric do­minant care-i mână pe aceşti ţărani spre gospodăria colectivă '

Jlelodramatismul şi opoziţiile disperate, excepţionale, caractei izează adeseori chiar întâm plările în curs de desfăşurare ale romanului (rezol­vate apoi — după cum se obişnueşte — în idilă)

Dstc ilustrativă în această privinţă drama sentimentală a lui Crân­gaşu Eroul lui Camilar iubeşte pe Albaştri ţa, fiica unui m ijlocaş înstărit Acosta, pentru a nu-şi da fata după un comunist, o mărită în grabă după un chiabur dm salul vecin, un vădan în vârstă de vreo 70 de am, cu o casă de copii Scriitorul a ales soluţia cea mai incredibilă (cu totul monstruoasă şi în afara lin iei de comportare a ţăranului), dar cu pu le- ie a de a frapa, de a trezi contraste violente In acelaşi timp, conflictul

109

conţine întrânsul, ca orice bun conflict melodramatic, şi posibilitatea re zo lvă m "fericite a lucrurilor, id ila fina lă : bătrânul dat la-o parte, fata adusă înapoi, etc Dacă Vrabie, tatăl A lbăstriţei, ar f i m ăritat-o pe aceasta .'după un tânăr de aceeaşi vârstă cu Crângaşu, situaţia nu mai avea nim ic

spectaculos11, dar în .acelaşi timp nici de provizorat dinainte aranjat. Ab ia o astfel de situaţie l-ar f i pus realmente pe Crângaşu pe lim a de p lu tire a vieţii, a luptei, a dinamismului Scriitorul a preferat însă d ra - ■vinticul de situaţie, în locul dramaticului din viaţă, accentuând şi mai mult nota de pasivitate, de înfrângere dm structura morală a eroului său, şi-totodată artific ia litatea in trigei.

De factură semănătoristă este şi tendinţa frecventă la scriitor de a in terven i îci-colo în cursul naraţiunii/ în chip subiectivist, prin comen­ta m de ordin sentimental, menite să arate adeziunea sau repulsia lui la ţă de cele relatate O îia ie de lirism scaldă întreg romanul, scriitorul alternând mai ales tonul duios-dulceag cu înverşunarea Acest procedeu, pe lângă faptul că micşorează dm forţa-pe care trebue s’o aibă imaginea în opera literară, contribue să dea şi mai mult romanului un caracter

•de monotonie, dată fund intervenţia stereotipă a scriitorului La pagina ,114, de pildă, scriitorul vorbeşte cu vădită antipatie de „nişte oameni stătuţi, rumenei la fa ţă “ — neamurile lui Gorcodel, duşmanul lui Onufrie. "Vorbele nu spun prea mult, ele trădează însă înverşunarea subiectivă a autorului, care se revarsă peste m argin ile obiective ale forţe i de su­gestie conţinută în imagine. La pagina 160, când scriitorul trăeşte dm nou sentimentul înverşunării, revine cu ostentaţie şi epitetul, aplicat acum ■feciorilor lui moş Teleagă: „erau nişte bărbaţi stătuţi cu păr sur“ . A ltă ­dată, vorbind de nişte ciobani cam sălbatici, scriitoru îi numeşte „m ân- gă lă i“ Sau vrând să prezinte acţiunea diversionistă, care a dat greş, a unor chiaburi, scriitorul foloseşte term enii m inimalizanţi dm aceeaşi porn ire subiectivă, de peste fapte: „cânii rupţi din legători se repeziră în fu gă după dânsul, încolţindu-1 de flendurile pantalonilor, mâncând între dm ţi flen d u r i.. Cocoran îşi puse mâna streşină, uitându-se în urma ■flendurosului" .. Despre nişte „flenduri11 care curg se vorbeşte şi la pa­gina 231, de astă dată în legătură cu „zăbăloşu11 din Bozia, concurenţii flăcă ilor dm Mălini înverşunarea nu mai e aici a autorului, ci a unuia dm eroi. registrul de epitete a rămas însă acelaşi.

Comentarul favorabil în soţeşte. personagiile simpatice autorului. Frunză şi Crângaşu „erau roşii la faţă, ochii .amândurora erau duşi în­tr ’un v is11 — aşa-i prezintă scriitorul pe cei doi, la prim irea răspunsului dela Comitetul Central. Simion Pantoe, ciobanul satului, s’a convins de avantagnle colectivului Dar Sim ion Pantoc nu e un cioban oarecare EI e un simbol al v ie ţii pastorale care se închină gospodăriei colective Scrii­torul pune în prezentarea lui flo rice le romantice din recuzita idealiza­toare şi retorică a semănătonştilor:

„Tră ise între tălăngi şi clopoţei, în cântecul fluerului,, în hămăitul ■cânilor .. M iţele cojocului aveau roşaţa verilo r dm vechim i. Unele floace aveau cărunteţea munţilor şi a bacilor“ , etc.

Acestea-s numai câteva dm „ ie ş in le11 subiectiviste dm romanul lui ‘Camilar care se manifestă în mulţimea scenelor dulcege şi romanţioase, a id ile lor la tot pasul, şi mai ales, în sublinierea destul de frecventă a

110

unui soiu de sentimentalism ţărănesc fals, siropos, declarat făţiş, care se substitue sobrietăţii fireşti şi d iscreţiei în sentimente proprii ţăranului.

Ceea ce-i semnificativ, e că unele dm „ieş ir ile " subiectiviste-ale au- •lorului — acelea în direcţia înverşunării mai cu seamă — duc adesea la isp ite naturaliste, manifestate în crudităţi lexicale. E adevărat, ele sunt m u lt mai puţin numeroase decât, de pildă, în Negura (volum ul al d o ilea ); un progres şi mai evident marchează în direcţia aceasta, faţă de versiunea provizorie, form a defin itivă a romanului

Vorbind însă de reziduri naturaliste în conştiinţa artistică a scrii­torului, nu la această form ă de naturalism direct ne refeream E vorba -de ceva mai ascuns, care ţine de însăşi concepţia de bază a scriitorului eu p riv ire la problemele rea lităţii şi ale re flectării lor în opera de artă.

Vera Călm, în articolul său despre Tem elia, a am intit ceva în treacăt •-despre acest fapt, fără a insista Ea vorbeşte despre „unele urme ale na- turaLsmului de care autorul trebue să se scape neapărat" Aceste „urm e" au drept consecinţă „lipsa unei juste echilibrări între ceea ce este şi nu este esenţial" dm realitatea înfăţişată de romancier. Problem a astfel pusă, •are toate şansele să f ie p riv ită ca o obiecţie oarecare adusă romanului, eu atât mai mult că autoarea articolului — în această privin ţă mai ales — •şe mărgineşte la simple generalităţi Despre ce „urm e" e vorba, unde «num e,se manifestă concret acestea, sunt lucruri pe care, probabil, auto- t u I trebue să le ghicească singur dacă vrea „să scape neapărat" de ele. P e de altă parte, dm felu l cum criticul discută problema, reiese că devie­r i le naturaliste la scriitor se manifestă cu prile ju l unei operaţii cu totuţ, teoretice, la rece, de selectare a realităţii, ce urmează abia după aceea să fie „atacată" artistic. Ce se poate deduce de a ic i9 Că prin tr’o mai „justă ech ilib rare" a aspectelor selectate (operaţie de ordm tehnic mai degrabă), romanul s’ar îmbunătăţi.

Iată un mod cam „teoretic" de a judeca literatura şi problemele crea­ţ ie i ' Dealtm interi, faptele u lterioare au in firm at în tr ’un chip destul de concludent eficacitatea mai largă a acestui fe l de critică, i-aş spune „o r­gan izatorică" Şi aceasta, chiar în legătură cu Tem elia. Romancierul, ţinând seamă de prescripţiile şi recomandările (a ltfe l juste) ale criticilor, ia adus, ce-i drept, însemnate îmbunătăţiri operei, ceea ce n’a atras după sine înlăturarea unor defecte importante ale romanului Aceasta, pentrucă •ele aproape că n’au fost discutate'

Gum am mai arătat, izbucniri naturaliste deschise sunt re la tiv pu­ţin e în Tem elia, chiar foarte puţine în form a defin itivă a romanului. In p riv in ţa aceasta, scriitorul a făcut un real pas înainte faţă de utimul -volum al Negurei, care abunda la tot pasul în m anifestări naturaliste fă ­ţişe, f ie că era vorba de violenţe verbale nejustificate, ori de scene pline de macabru şi triv ia l, sau mai ales de maniera tip ic naturalistă, defor­mantă, foarte frecventă la scriitor în acea vreme, constând în a desface omul şi actele lui — reduse la elementaritate — în piesele componente ş i de a le analiza pe acestea separat, ca pe nişte obiecte oarecare, fără preocuparea pentru întreg, pentru viaţă. Descrieri ca acestea:

„Guri amărîte apucau din mâni ciotoroase bucăţi de mămăligă, d inţi Iiapsâm muşcau cu zgârcenie căţei de usturoi p ierduţi între degete groase. Amestecat în vacarm, ca un plâns al tânguirii printre blesteme, s’auzea v iersu l unui flu ier", etc.

111

sau ca aceasta-„A ţa o tăie întâi în două, apoi în patru şi în opt şi stolohann, desprin-

zându-se unul de altul, se lăsau pe flo r ile ştergarului de unde degetele negre, crăpate-şi mâncate de rapăn, îi luau pe dedesubt, ş i-i săltau în palm e — şi palmele îi aburcau spre guri, gurile nu mai erau pungi de venin — se descreţeau, după aceea bărbiile se svârleau înainte, spre palmele pline, buzele şi dinţii apucau lacom", etc

desprinse dm Negura (volumul doi) au dispărut aproape cu totul dm Tem elia

Undeva, însă, în cutele cele mai ascunse ale creaţiei scriitorului, ten­dinţele naturaliste s’au păstrat neatinse, scriitorul n ’a ştiut încă să In stârpească Acest fapt — se înţelege uşor — n’a rămas fără repercusiuni dm cele mai grave asupra artei scriitorului, pe care o lim itează în mod sensibil E vorba, anume, de felu l cum este privit, şi prezentat om ul în romanul lui Camilar O examinare atentă a structurii eroilor săi duce la constatarea că omul — în optica scriitorului ■— e ciuntit cele mai adesea de prerogativele sale esenţiale, acelea care-1 situiază pe o treapta supe­rioară printre vieţu itoare Omul lu i Camilar nu gândeşte destul, nu e pus să gândească, nu are o viaţă mai v ie a conştiinţei E l nu se conduce în­deajuns după convingeri, n’aj'unge să ş i-le form eze nu supune unui exa­men conştient datele o ferite de realitate, de aceea în foru l său lăuntric adesea nu se încheagă o mentalitate, o m orală Omul lui Camilar apare prea mult constituit numai dm afecte (unele, superioare) şi impulsuri, din reacţii elementare fiz io logico-b iologice, dm acte reflexe, dm particu­larităţi temperamentale, deprinderi, manii, ciudăţenii p itoreşti E l este bun, rău, generos, fanfaron, blajin, sălbatic, mototol, etc E l se mânie, sufere, se tângue, geme, se bucură, se înflăcărează, compătimeşte, ureşte, simpatizează, caută simpatie, etc E l aspiră cu sim ţurile vrea să horpăie cu lingura cea mare borş acru, lapte dulce, să simtă în nări m irozna acrie a m âncăm care-i sleieşte mima, să râdă odată şi-odată cu gura până la urechi Sentimentele puternice pe care le trăeşte îşi au corespon­dentul imediat în simţuri, în reacţiile fiz io logice elementare: unul asudă de bucurie, pe altul îl năboaie sângele când 1 se spune o vorbă caldă, şi-1 ard pjcioarele în opinci, lui Crângaşu un bocanc greu îi apasă mima, de amărăciune, etc. Notaţiile n’ar f i nepotrivite, dacă sentimentele tră ite ş i-ar avea ecou durabil şi în conştiinţă, ceea ce nu se întâmplă Unu eroi ai romanului sunt reduşi uneori la demnitatea de simpli purtători ai unor instincte, sau şi mai jos. pe treapta inerţiei m inerale. Cocoran are un- somn greu „ca un butuc", parcă se scufundă într’un mâl", iar picioarele lui fac una cu vălătucii de pământ,, pe Mitru şi Dumitru, doi ciobani, „nu-i mai puteau opri nici puhoaiele, căci aşa erau ei când porneau, se prăbu­şeau ca dâmburile . “

Mai fiecare personaj dm Tem elia e caracterizat prm tr’o manie, p rm - tr ’un tic. Clip vorbeşte mereu de bucăţica de zahăr pe care î-a mâncat-o- pisica, moş Ţupei recită două strofe, mereu _aceleaşi, baba Tănăsoaia aminteşte de-un ban căzut în doniţă, etc Reacţiuni stereotipe şi instinc­tuale are şi Crângaşu, secretarul de Partid, în momentele de grea cum­pănă şi amărăciune (care-s destul de frecvente) el îşi pune patru degete pe limbă şi scoate un fâşcăit puternic Această reducţie instinctuală a flăcăului dm Crângaşu e menită să-l apropie mai degrabă de acele f i in ţe

112

sălbatice şi id ilice care populau pădurile rom anticilor şi crângurile unor sămănătorişti, decât de luptătorul conştient care-şi consacră fo r je le şi tinereţea cauzei comune: transformarea satului, a v ie ţii celor mulţi. De fapt. în acest'punct se şi apropie — până la identificare — semănătoris- mul de naturalism. Perceperea omului redus la simţuri şi afecte şi idea­lizat în această postură, acelaş om p r iv it p rm tr ’o prizm ă „suferitoare", sentimentală, omul — sălbăticiune graţioasă şi negânditoare (rem inis­cenţe rom antice), — iată numai câteva puncte de contact.

Făcând aceste observaţii, nu înseamnă bineînţeles că scriitorului 1 s’ar şi recomanda prin aceasta să execute cine ştie ce sondagii de speţă psihologistă în viaţa lăuntrică a eroilor săi, aplecaţi asupra lor înşile, ca Narcis peste izvor. Tocm ai dim potrivăl Dar dacă narcisismul psihologist e o boală nenorocită a literaturii, nici fiziologism ul şi prim itivism ul nu e cu nim ic mai bun. Dealtfel, o separaţie netă nici nu există între aceste două tendinţe, la fe l de străine de realism F iziologism ul reduce pe om la stadiul de simplu animal, de prezenţă biologică, alături de alte existenţe' biologice, psihologismul reţine din om „tră irile ", — de obiceiu, tot lumea senzaţiilor ori afectelor — nişte tră iri izolate, particularizate la extrem, examinate în sine Şi în tr ’un caz şi în tr ’altul om ul social, omul cu o con­ştiinţă socială, aparţinând unui grup bine defin it care vorbeşte prin - tr ’ însul, este ignorat.

Un atare om nici n’are nevoie să fie în făţişat prin lungi „analize psihologice": surprinderea gesturilor, a vorbelor lui, a gândurilor care-1 fulgeră, a reacţium lor lui în îm prejurări d iferite, a cadrului în care se mişcă, — aceasta a fost, dm totdeauna, preocuparea de bază a scriitorului epic AceastăMnfâţişare, aceste vorbe şi gesturi trebue să m-1 arate pe erou ca pe un om întreg, viu, complex. Dar în cazul Tem elie i, tocmai o astfe l de cerinţă nu este de multe ori satisfăcută Căci în locul întruchi­pării complexe a unui secretar de partid f ie el oricât de simplu „după vorbă", după port", — avem „fâşcăiala" de făcău cuprins de dorul frunzei a lui Ion Crângaşu. In locul im aginii cât mai bogate şi mai variate a ce­lorla lţi comunişti ori colectivişti, te întâmpină mai ales „horpăiala" lui Cocoran şi Onufrie sau — în general — atmosfera lâncedă de mâhniri şi bucurii călduţe care-i încearcă succesiv pe unu eroi ai cărţii

Că de fap t scriitorul nu s’a obişnuit încă să-şi gândească erou săi ţărani ca pe nişte oameni în stare să schimbe opmu, să aibă puncte de vedere, etc (deşi î-a sim ţit necesitatea), — 'aceasta se vede imediat: în atari îm prejurări el nu -i-m ai observă, ci le atribue în chipul cel mai abuziv gânduri, planuri, intenţii, care nu m ai'sunt ale lor, ci ale auto­rului însuşi

Iată-1 de pildă pe Cocoran „m editând":„ . . . ogoraşu l. . . Va să zică îl dăduse .. Mâine v in inginerii, îl voi'

măsura pnvmdu-1 prin nişte mstrumentun cu len tilă . . haturile vor f i rase de pe faţa păm ântu lu i. .

. . .D e după fiecare trunchi, îşi arată gardina pălăriei câte-un străbun. Parcă vedea pereţii acelei colibe vechi şi umbrele nucilor cu scorburi putrede.

„Ce faci cu cim itiru l nostru Gocorane! II dai să ne răscolească plugu­rile? Nu ţ i- i m ilă s’aduci peste oasele noastre, tractorul? Noi, aici am muncit, a ici am murit, aici te-a plămădit şi pe tine tat-tu . . . “

Almanahul lilerar, 8 — 1951 11.3

Cocoran gândeşte aici ca un gazetar cu yederi tradiţionaliste, nu lip ­site chiar de un u ş o r iz m istic: pământul întreg — un uriaş c im itir în care zac strămoşii. Pentru ţăran însă cim itiru l e c im itir şi aşa a fost de când se ştie, iar ogorul e ogor. Cât despre, nişte străbuni care apar ca fantome în semn.de reproş — o astfel de. imagine e cât se poate de m te- lectualistă, şi are şi mai puţine note comune cu fe lu l de- a gândi al ţă­ranului. '

Şi fiindcă, tot veni vorba de strămoşi, nu e lipsit de interes un alt exemplu cu p riv ire la felu l de a gândi al eroilor iui Camilar, mai bme zis — felu l de a gândi a.1 autorului prm m ijlocirea eroilor săi Avem de-a face de astă dată cu o dispută ideologică între Fosăilă şi Clip — m ijlocaşii, provocată* de un al treilea, m ijlocaşul-Vrabie:

— „Aşa-i .. întări Vrabie, clătinând dm cap Dacă vreau domnii, a r­ga ţii n’au m cio putere . : asta-i ştiută încă din bătrânii cei vechi şi buni...

— Răm âne-ţi-ar de cap . . . ce tot prosteşti-lumea.cu bătrânii cei vechi şi huni. V rab ie9 Dacă ţi-s aşa de. dragi, desgroapă-i din cim itire, pune-i la fum ' Bătrânii au putrezit de mult, nici pulbere n’a rămas dm e i . . . şi noi ne împiedecăm de amintirea lor . . am intirea lor ne ţm e ’n lo c : . .

— A ic i n’ai dreptate, Fosăilă ..Şi Clip îşi sburli mustăţile către Vrab ie:.— Bătrânii şi-au tră it vrem ea .. pomenirea lor n i-i dragă şi n i-i

scum pă. . . şi-au apărat ogorul cu parul afumat la. capăt.. au tră it în cumpăt şi ’n neagră bejenie avem de luat dela ei multe lucruri bmie ..“ e tc , etc.

Despre justeţea profesorală a gând im m ijlocaşilor lui Camilar nu cred că mai este ceva de spus! Vorbele lui Clip spun totul. Nu astfel de .raţionamente pot convinge însă pe cititor că are în faţă oameni v ii şi tot­odată oameni bogaţi sufleteşte Fără. îndoială, în sinea lui, scriitorul e p er fec t- conştient de faptul că nu poţi în fiin ţa gospodărie colectivă cu oameni care în general nu gândesc, nu-schimbă păreri,-nu au o viaţă sufletească activă Dar dela a avea o astfel de convingere şi până la a o materializa în creaţia literară dusă la bun sfârşit e o-cale lungă pe care scriitorul n’a ajuns s’o străbată în toată întregim ea e i.'N um ai aşa se explică contrazicerea ce poate f i observată cu uşurinţă în structura unor personagii dm Tem elia Aceea dintre fe lu l de a vorbi (şi a acţiona, une­ori) — care le este de multeori" atribu it dm afară, şi fe lu l de a trăi în genere, de a exista — - vegetativ, la n ivelu l sim ţurilor — propriu acestor personagii Această contrazicere de bază este şi mai mult întărită prin faptul că scriitorul îşi pune adeseori personagiile sale în situaţia de a nutri visuri, năzuinţe de v iitor, aspiraţii concrete, cu scadenţă mai apTo- piată ori mai depărtată. Lucrul acesta a fost remarcat — şi pe bună dreptate — de către critica noastră ca un început.prom iţător în munca de ideaţie şi creaţie a scriitorului. O rezervă, totuşi, se :impune să facem şi aici V isul acesta, proecţia viitoru lu i, e deocamdată utilizat în roman ca un instrument de lucru mai m ult-exterior, ca o operaţie mai m ult teoretică, uneori de-a-dreptul form ală Ş rn ic i nu se putea altfel Năzuinţa pozitivă fără gândire, fără o frământare acută a conştiinţei nu se poate concepe Cum însă o astfel de frământare lipseşte în genere personagiilor lui Camilar, pe primul plan stând viaţa oarbă a simţurilor, a sim ţirii şi a impulsurilor, m sul acesta apare cele mai adesea grefat direct pe afecte

1-U

-31 instincte şi îndeplineşte de multe ori funcţia de supapă de siguranţă mecanică pentru prea-plm ul de revolte înghiţite, de oftaturi reţinute. E l nu mai păstrează decât prea puţin din ceea ce ar trebui să f ie un plan de perspectivă pentru acţiunile v iitoare ale eroului, căpătând în schimb caracteristici, de refugiu idilic, de reverie feerică (deşi cu conţinut prac- tic-tehnic), care nu implică m cio răspundere concretă pentru feric itu l visător

„He . cât de frumos şi cât de bine are să f ie ' Ca o stea va luci, într’o sară, electricitatea lăm pile şi opaiţun le vor păli sub răsăritul soare­lui odrăslit de mâna omului îş i închipuia hangarele S M T -u lu i deschi- 'zându-se veneau muncitorii călări pe gâtul tractoarelor câmpia se umplea de larma chiotelor, de duduitul batozelor, grâul curgea în nişte izvoare de a.ramă Caii nechezau îmbătaţi de-atâta rod şi- de^atâta la rg “

Acesta este visul lui Cocoran După cum se vede, visul are în tr’adevăr ceva de reverie dulce, el nu vorbeşte deloc conştiinţei lui Cocoran, mai ±>me zis, printrânsul nu vorbeşte deloc conştiinţa eroului "Visul nu este pentru el un îndemn pozitiv la acţiune . eroul nu creşte, nu se îmbogă­ţeşte lăuntric pe urma lui

Acelaşi e cazul şi cu celelalte personagii şi în deosebi cu Crângaşu Pentru Crângaşu, visul e mai ales un m ijloc de sublimare a suferin­

ţei sau şi mai precis, un m ijloc de purgare şi ostoire. El e ,,sesamul" m ira­culos în momentele de grea cumpănă:

„Dar în loc să se răpadă spre uşă, Ion Crângaşu se aşează la loc pe scaun, îşi puse patru degete pe limbă şi abia se ţinu să nu deie un fâşcâit scurt, puternic . un fâşcâit care să-i răcorească m ima . I se năzări ţarina fără capăt a gospodăriei colective, îl îmbăta un duduit de trac­toare nişte izvoare de grâu roşcat curgeau dm pântecele batozelor. Ciuda amară care-i înjunghiase m ima îm potriva oamenilor dm încăpere, se înăbuşi după nişte chiote ale locomobilelor, după nişte chiote ale flăcă ilor “

Iar altădată, când dulcea amorţeală a visului ameninţă cu slăbirea, autorul îl pune pe Frunza, organizatorul de Partid, să viseze el în locul lu i Crângaşu, pentru a-1 îm bărbăta-

„A i să mai gemi, tovarăşe Ioane, până-om izbuti să punem tem e lia . . . După ce om pune temelia, tovarăşe, ai s’ajungi pe un câmp la rg ., ia ’n uită-te mie, nu se şi năzar holdele cirezile de vu e .. lumina elec­trică Fu tare, frate . . “

T o t visând, când unul când altul, visul ajunge să ia la un moment dat proporţii de reverie colectivă

Ileana lui Pârâu— ,. Razonte şi Agripina ei. Doamne' Centru de lapte Gră-

•dimţe sezoniere. Unde eşti, M ina9 ‘Moş Ţupei:,. luă dela capăt arătura plugarilor şi-a boulenilor, căci i se năză­

reau înaintea ochilor mulţim i de pluguri, unele stând pe grm zi ca nişte Tândunici gata să ţâşnească în lărgim ile prim ăverii, altele, grele răstur­nate cu fiarele ’n sus, răsunau sub pile Cirezi de boi albi acopereau pă­şunile, din răsăritul pân ’n .asfinţitul soarelui “

Visul care nu individualizează suficient, visul stereotip, visul nar-

115

cotio este — în Tem elia — un prile j în plus de sporire a retorismului! şi declamaţiei de care suferă adeseori romanul E l este, deasemenea, în câteva cazuri, o cârjă în plus, care nu ajută- cu nim ic p icioarelor prea slăbănogite ale unora dintre eroi. Pe aceşti eroi va trebui- să-i poarte până la sfârşit în cârcă autorul.

Unde duc în mod necesar toate aceste constatări? E le duc la concluzia că, datorită felu lui cum sunt uneori structuraţi, câţiva eroi ai T e m e lie i so dovedesc inapţi pentru mia din facu ltăţile fundamentale ale omuluir inai cu seamă ale omului care trăeşte în condiţiile construim socialis­mului şi participă dm plin la construcţie Oamenii lui Camilar — cu unele excepţii — nu cresc, nu se desvoltâ, nu se schimbă Iar dacă la unii dintre ei se poate observa totuşi o schimbare, acesta se petrece mai m u lt pe planul atracţiei şi al respingerii sentimentale, pe planul simpatiei şi antipatiei I i vedem pe erou romanului reacţionând mai mult sensorialr prin descărcări nervoase, dar nu vedem mobilul categoric care a v o rb it m inţii lor. Sesizarea elementului nou ca şi procesul transform ăm conti­nui se fac mai mult teoretic şi în bună parte, că o urmare a intervenţiei' d irecte a scriitorului In afară de cazul convertim lui Cârlig, singurul care parcurge oarecum un drum ascendent, culminând cu intrarea lui în 'colectiv, celelalte personagii — în măsură mai mare sau mai mică — bat pe loc, nu se poate observa în cazul lor o sbatere reală, un sbucium crea— tor, un proces de clarificare de mai lungă durată, la capătul căruia să în­tâlnim trăsături noi, valoroase.

încă odată, trebue să vedem în aceasta o consecinţă & faptului că fiind structuraţi mai mult în lin ie temperamentală (ceea ce explică schimbările şi convertirile brusce, fără să le şi m otiveze), erou lui Carm- lar- manifestă o rezistenţă tenace oridecâteori e cazul să confrunte activ, pe planul gândirii, datele concrete ale rea lităţii cu interesele lor cele m ai v ita le E ştiut însă că abia o asemenea confruntare, urmată de-o punere' de acord, dă acţiunilor omeneşti greutatea faptului convingător şi poate constitui totodată impulsul hotărîtor în vederea a firm ării m iei atitudini de viaţă Când Maidannicov ţăranul m ijlocaş dm romanul lui Şolohov,. ajunge la ideia de a dovedi cu c ifre rentabilitatea scăzută a gospodăriei sale do ţăran individual, ca şi perspectivele la fe l de scăzute ce 1 se des­chid, cititorul înţelege că are în faţă un om hotărît să facă totul pentru' succesul gospodăriei colective, de a cărei superioritate s’a convins Creş­terea morală a eroului, de-a-lungul în tregii naraţiuni, este firească, ea- nu mai poate m ira pe nimeni, întrucât are la bază o convingere raţională puternică.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre unu eroi ai lui Camilar — şi e vorba chiar de erou principali (exceptând doar pe Onufrie Ochide- Yu lpe) — lipsiţi în general de o viaţă a conştiinţei, lipsiţi de fina litate în acţiuni (mai ales Ion Crângaşu) şi de aceea, văduviţi de posibilitatea de- a creşte, de a se desvoltâ," de a educa şi de a f i educaţi

*

Care poate fi cauza tuturor acestor piedici şi lim ite în creaţia scrii­torului? Pentrucă este clar pe de o parte că a decreta doar: „insuficientă documentare" nu-i deajuns Rezultatele documentăm scriitorului depind în cea mai largă măsură de intensitatea curiozităţii şi dorinţei acestuia

116

d e a cunoaşte în adâncime realitatea, în cazul de faţă de dragostea faţă _do rea lităţile noi din ţara noastră, şi în acelaş timp de gradul de justeţe -şi de claritatea prizm ei de înţelegere a scriitorului. Pe de altă parte, nu-i suficient nici să se spună: capacitatea de cuprindere a rea lităţii de către scriitor e stânjenită de prezenţa unor corpuri streine, în cum ar fi, de -pildă, reziduurile semănătonste şi naturaliste Căcr naturalismul, la o sadică, e doar form a concretă a boalei. astfel încât simpla ei constatare nu-1 dispensează, ba chiar dimpotrivă, pe critic să-i caute cauza şi reme­d iile . Se pune şi în acest caz problema de a cerceta mai adânc, în conştiinţa -scriitorului, în atitudinea lui, aş spune: în morala şi în „filo so fia11 lui *cu p riv ire Ia problemele esenţiale a le v ie ţii, cauza pentru care, în ciuda progreselor realizate, scriitorul mai este câteodată ţinut în loc de „vech iu l11 -dm el A surprinde această „ filo so fie11 a lui Eusebiu Camilar, atitudinea -cea mai intim ă a scriitorului şi omului despre o întreagă serie de pro­bleme importante, despre oameni, despre societate, despre -evoluţia ei,

-etc, a reţine dintrânsa tot ceeace e valoros şi în plină desvoltare, a sem­nala totodată punctele de m inimă rezistenţă, acelea care decid de multe d m slăbiciunile scrisului său, — acestea m se par probleme care nu-1 pot lăsa indiferent pe critic.

Poate f i cunoscută această concepţie generală a scriitorului dm exa­minarea operei sale9 Poate oare scriitorul să-şi dea seama despre ea când -o exprim ă9 Poate ajunge artistul la un moment dat în desacord cu ea„ •pentru ca apoi să tindă la îmbunătăţirea e i9 Răspunsul a firm ativ se im ­pune dela sine în toate cele trei cazuri Ia r romanul „Tem elia11 e cel mai bun argument în această privin ţă Pe de o parte, scriitorul a făcut dovada -că e capabil să învingă in fluenţele antirealiste din scrisul său, ceeace înseamnă de fapt că el a trecut la un proces conştient de anihilare a înseşi cauzelor care favorizau acele influenţe; pe de altă parte, însă, influenţele am intite au fost în unele cazuri numai fo rm a l lichidate, ceeace înseamnă, iarăşi, că scriitorul n’a avut suficientă tărie să lovească în ultim ele şi

-cele mai înrădăcinate poziţii v ita le rămaso în conştiinţa sa, care perm it .perpetuarea unor atari tendinţe nesănătoase.

Despre aceste poziţii v ita le urmează tocmai să vorbim .Ceeace izbeşte în operele mai vechi ale lui Eusebiu Camilar (Cordun,

.Prăpădul Solobodei, Avizuha, Turm ele, Valea H o ţilo r ), — o tendinţă care pe alocuri se întâlneşte în tr’o form ă mult atenuată şi în Negura ori Tem elia, — este înclinarea predilectă a scriitorului de a desfigura violent realitatea prm proectarea ei pe ecranul imens al unei viziuni apocaliptice catastro­fic e a universului, a v ie ţii P riv ind realitatea prin pnzm a sfârşitului ei, :s. prăbuşim inevitabile, scriitorul înţelegea s’o facă, în vremea în care-şi sena cărţile, în semn de protest vehement îm potriva relei întocm iri a societăţii Protestul însă — aşa cum e înţeles — e mai degrabă al sinuciga­şului care adaugă dispreţului său pentru viaţă, sentimentul disperăm . Nu-i de minare că în felul acesta scriitorul îşi retează dela sine putinţa de a sesiza alături de forţe le care şi-au tră it traiu l — forţe le noi, proaspete ce se ivesc şi-şi cer drept la viaţă Şi iarăşi, nu poate să m ire tendinţa ro ­mancierului de a sădi în structura sufletească a personagiilor sale nota de înfrângere, de pasivitate, apetitul pentru suferinţă — în cazul eroilor „bum 11, precum şi tendinţa de a accentua nota de bestialitate animalică, -ide răutate oarecum de dragul ei, fără o m otivare de ordin social, dm

117

structura sufletească şi comportamentul eroilor „ r ă i1 Cum oam enii „bum " sunt până la urmă striv iţi de forţele răului, iar omenescul înecat în masa fărădelegilor şi a porn irilor oarbe, animalice, scriitorului nu-i mai rămâne decât să intervină brutal, pedepsitor, pc-ntru a smulge răul dm răclăcmă, nedându-şi seama că prin soluţiile sale pune în pericol însăşi v iaţa Astfel, ca un patriarh biblic, el invocă blestemul să cadă peste această lume, în form a unor grele catastrofe terestre- molime, secete, d iluvii geologice, prăbuşiri înspăimântătoare, deslănţuiri colective de instincte, războaie, etc In această perspectivă, omul apare în repeţite rânduri, la Camilar, şi mai mult o victim ă neputincioasă — jucărie la îndemâna forţe lor obscure, atotputernice şi im previzib ile ale naturii, ale- natura fizice, m ateriale ca şi ale naturii umane, cu sediul în viaţa ins­tinctelor, în deslănţuirile fiz io log ice ale brutei. Aceasta face să se accen­tueze im plicit — în structura personagiilor sale — caracterul de fatalism, de resfemiiard', de renunţare la acţiune, înclinarea, spre oftat, obidă şi spaimă — proprii până târziu epicei lui Camilar Aceasta face — nu mai puţin — ca în momentele de prosperitate şi răgaz între două catastrofe, personagule scriitorului să apară caracterizate tot în latura instinctelor: desfăşurare a v ie ţii vegetative şi fiziologice, plăceri aprige şi scurte ur­mate de o grea lâncezeală, — lâncezeala şopârlei ce se soreşte pe-o stânci.

Se pune întrebarea la data când scriitorul îşi gândea cărţile, cme putea vorbi în felu l acesta, utilizând verbul său, sau, mai precis, man­datarul căror pături sociale se făcea scriitoru l9

Nu e greu de observat că în „ filo so fia “ scriitorului s’au sedimentat la fund apăsătoare resturi ale unei ,,fi lo so fii" ea însăşi sfârtecată în f e l şi chip, aparţinând categoriilor celor mai conservatoare ale ţărănim ii noastre — silită de îm prejurări să ia act de răsturnări cu totul neaştep­tate în viaţa economică şi socială, a căror victim ă în chipul cel mai crud era chiar ea Zguduirile seismice ale imperialismului, cele două războaie pustiitoare în decurs de trei decenii, care au distrus viaţa a m ilioane de oameni, gravele crize economice cu întreg cortegiul lor de m izerii, în fo ­metarea pe termen lung şi zdruncinarea oricărei stabilităţi caracterizând traiu l părţn celei mai numeroase a ţărănim ii ca o consecinţă a exploatării feroce reprezentată prin zeci de guri. dictaturile fasciste dm ţara noastră şi ideologiile lor duşmane v ie ţii, — toate acestea, trecute prm prizma de înţelegere turbure a unor pături sociale ţinute departe de cultură, îna­poiate ,au dus la închegarea unei atitudini de viată în care fatalismul, aşteptarea moartă şi obscurantismul reprezintă treapta cea mai de jos, iar revolta — oarbă, ineficace, mai mult individuală şi izolată, repede- reprim ată — reprezintă form a de reacţiune cea mai ofensivă

Dacă se adaogă Ia aceasta faptul că intelectualul nostru de origme- rurală, form at în anii dominaţiei capitaliste, rupt cele mai adesea de lupta maselor muncitoare, — oricât de cinstit în fond — cădea pradă de multe ori ideologiilor ce semănau demobilizarea şi dezorientarea, se capătă o imagine şi mai completă a cauzelor care au făcut ca — în cazul scriitorului nostru, şi nu e vorba aici numai de Camilar — influenţele fataliste şi f i lo — sofia disperăm şi a resem năm dm conştiinţa scriitorului să nu fie com­bătute la aceea dată de pe poziţii luptătoare, juste, ci rnai degrabă asim i­late de intelectualul stăpânit de revoltă şi compasiune, dar dezarmat prm chiar izolarea lui.

118

Negura reprezintă în activitatea scriitorului prim a lovitură puter­nică dată poziţiilo r înapoiate dm conştiinţa sa, cea dintâi manifestare a efortului de lim pezire a scriitorului dm mâliştea confuziilor şi totodată prim a sa luare de atitudine hotărîtă, conştientă, alături de lupta maselor pentru libertate Pentru prim a oară în opera scriitorului este demascată cu forţă cauza „dezastrelor apocaliptice": orânduirea capitalistă şi repre­zentanţii ei, cohorta dementă de asasini în masă a fascismului, exploatarea hulpavă, înteţită la maximum, venmd dm partea burghezo-ciocoimn

Negura a sfâşiat vălu l confuziilor şi al superstiţiilor care dămuiau în conştiinţa scriitorului In Negura scriitorul arată clar cine e duşmanul şi reuşeşte să stârnească ura sfântă îm potriva lui Dar erou pozitiv i ai N cgurei (un Gimpoieşu, un Măgură şi a lţii) se resim t serios de pe urma sperieturii trase, ei sunt ca şi paralizaţi, în prezentarea lor scriitorul n’a pus combativitatea necesară care să facă dmtrânşn oameni dinamici, străbătuţi de o ură activă E i n’au conştiinţa luptei care-1 însufleţeşte şi-1 face să crească, de pildă, pe-un Mitrea Cocor Deşi scriitorul ni l-a indicat pe duşman în mod categorie, erou pozitiv i continuă să se com­porte în general conform preceptelor codului fatalist, a filo so fie i , pră­buşirilor"

Tem elia e un pas înainte considerabil în creaţia lui Camilar Accentul principal în noul roman cade pe acţiunile constructive ale oamenilor, pe munca lor liberă în vederea constru im viitoru lu i, cu toţi ochii îndrep­taţi spre el

Dar dacă Tem elia reprezintă dm multe puncte de vedere un progres, acest progres nu ne poate încă mulţumi Scriitorul are datoria să-şi re ­examineze cu atenţie uneltele şi metodele de lucru, să combată cu străş­n icie obişnuinţele şi deprinderile vechi dm scrisul său. până la totala lor eliminare, însu fleţit de convingerea că nu poţi înfăţişa întreaga măreţie a realităţii ce se clădeşte sub ochii noştri fără să nu particip i tu însuţi in tegra l, nereţinut cu nim ic de trecut, la opera de construcţie

In regiunea Mureş, ţăranii co lectivişti dm tr’un sat au aLes drept nume pentru Gospodăria lor, titlu l romanului lui Şolohov „Pământ desţelenit". Şi desigur că ţăranii mureşeni nu sunt singurii cărora le-a ven it un ast­fe l de gând

E un amănunt, în aparenţă Dar un amănunt mult grăitor, care sub­liniază în tr’un fe l simplu şi măreţ ideia importanţei literatu rii adevărate, a influenţei sale asupra maselor, a forţe i sale de a muta dm loc convin­geri îm pietrite, de a deschide perspective, de a m obiliza în jurul unui ţel

Cititorul de tip nou dm ţara noastră aşteaptă dela scriitorul de frunte care este Eusebiu Camilar, ca desvoltând tot ce are mai bun Tem elia, să treacă la alcătuirea de noi opere literare în care, alături de viitoru l Onufrie Ochi-de-Vulpe, prezentat cu şi mai multă forţă, să trăiască dm plin şi să acţioneze bărbăteşte şi v iitoru l Crângaşu — secretarul de Partid, iar v i i ­torul Frunză — organizatorul de Partid —• să fie o prezenţă omenească şi nu una formală Pâşmd cu tot mai multă hotărîre pe drumul apropierii de realitate, al re flec tăm ei revoluţionare, scriitorul va putea dărui lite ia tu rn noastre opere dm ce în ce mai valabile, în stare să desţelenească vechi convingeri, — opere demne de a fi purtate înainte ca steaguri de luptă

119

Carnet stmeUc

Despre traducerile de poezie

Sub acest titlu, Llteraturnaia gazeta '(nr 97/2815/ dm 16 August 1951) publică un articol redacţional, deosebit de instructiv şi pentru lite­ratura nouă dîn ţara noastră

Arătând înflorirea grandioasă a literaturii popoarelor dm Uniunea Sovietică — diferită în ce priveşte forma naţională şi unitară îiî ce pri­veşte conţinutul său socialist — , articolul subliniază importanta deoseoită a traduceiŢLjirtistice Prm traduceri, popoarele Uniunii Sovietice cunosc operele cele mai reprezentative ale naţiunilor socialiste surori şi se cunosc astfel mai bme între ele

Traducătorii sovietici au contribuit prin realizările lor la desvoltarea artei traducem

De nepreţuit sunt indicaţiile clasicilor marxism-lenmismului cu privire la traduceri Aşa sunt ideile exprimate de Marx şi Engels în scrisorile re­feritoare la tălmăcirea operelor lor- în diferitele limbi europene Vladlm ir Ilic i Lenm s ’a ocupat el însuşi de traduceri şi a subliniat necesitatea fami­liarizării desăvârşite a traducătorului cu sintaxa şi particularităţile limbii dm care traduce

Tovarăşul Stalin, în 'Marxismul şi problemele lingvisticii, aducând un aport uriaş în ştiinţa limbii, a nihcat pe o treaptă nouă, superioară, lupta pentru o limbă a întregului popor, pentru o limbă clară, mlădioasă, pură şi bogată

Democraţii revoluţionari ruşi au arătat, la timpul lor, şi ei, importanţa traducerilor Belmschi scria, de pildă „Regula pentru traducerea operelor artistice e una de a reda spiritul operei traduse, ceea ce e imposibil să faci altfel, decât traducând-o în limba rusă aşa cum ar fi scris-o însuşi autorul, dacă ar fi fost rus “

Traducerea artistică — subliniază articolul — trebue să redeaJn între­gime conţmutul_jde_j.d_e_i_şi particularităţile artistice ale operei, pentru a-i da cititorului’ "o imagine “clară şi exactă a originalului Ceea ce presupune întrebuinţarea iscusită a tuturor form elor de expresie pe care le conţine limba în care se traduce •

Pentru a arăta cât de importante sunt problemele traducerii artistice, articolul subliniază că aproape un sfert dm cărţile literare apărute în anul 1950 în limba rusă sunt traduceri

*

Analizând unele lipsuri ale traducerilor sovietice, articolul ridică o serie de probleme interesante legate de munca traducătorilor <

Aşa, de pildă, se arată că activitatea traducătorului n’a constituit ni­ciodată obiectul unei desbateri speciale a criticii Aceasta, în ciuda faptu­lu i că traducătorul este si el un artist artistul unui gen aparte Critica a r fi trebuit să-l ajute şi pe el, alşa cum încearcă să ajute şi pe autorii ope-

120

±elor'originale, analizând atât conţinutul cât şi forma traducerilor „Sarcina criticii — remarcă articolul — ‘este de a determina cât de just a înţeles si a

Tedat traducătorul esenţa operei şi calităţile ei artistice “Deobicei despre munca depusă de traducător se vorbeşte de abia la

sfârşitul articolelor, punându-i câteodată în cârcă tălmăcitorului chiar şi lip­surile originalului Articolul ridică întrebarea dacă nu cumva isvorul tendin­ţ e i dăunătoare de „a îmbunătăţi" textul original constă tocmai în acest fapt Rareori criticul urmăreşte traducerea juxtaliniară si aproape niciodată -originalul De aceea nu e de mirare că există dezacord între recenziile cu privire la aceleaşi traduceri

Articolu l se ocupă apoi de câteva procedee nejuste, destul de frec­vente în activitatea traducătorilor

Pe baza unor exemple concrete, se arată, bunăoară, cât de dăunătoare «s te orice abatere_jdela._toxtul original Oricât de mică esto abaterea, ea are consecinţe grave, ducâmTlă denaturarea origmafului 'In'această privinţă se întâmplă "Imeorl'că'n'umărur'versurirdr se dublează,-traducătorul mterve- mind cu texte de umplutură

Un alt procedeu nejust, utilizat de traducători, este cel al corectării greşelilor ideologice ale originalului, în timp ce aceste greşeli rămân şi pe mai departe în textul original In loc să respingă asemenea creaţii — sau să discute cu autorul pentru a-şi reface opera, — editurile se mulţumesc să lase pe seama traducătorilor sarcina corectării originalului

Poate f i citat în sensul acesta cazul unei traduceri din limba armeană. In care „traducătoarea a retuşat spiritul naţionalist" al unei poezii Prin •această retuşare, traducătorul comite o gravă eroare în loc să critice gre­şelile autorului, contribue la muşamalizarea lor

Se arată că în general — în atan cazuri — ptoeţii-traducători refuză să Îmbunătăţească textele greşite din punct de vedere ideologic sau nerealizate artistic Şl, articolul subliniază că o asemenea atitudine este justă. Bine Înţeles, în operele realizate, în care greşelile sunt mărunte trebuie făcute ■corectările necesare Pentru aceasta, .traducătorul trebue să ia contact cu autorul şi, de comun acord, să facă îndreptările cuvenite Ceea ce atrage după sine şi refacerep originalului Din păcate însă atunci când poeţn-tra- ducători refuză să „îmbunătăţească" operele care conţin greşeli ideologice, se oferă îndată „meşteşugarii", care văd în munca de traducere „un m ij­lo c de câştigat b a n f uşor “ Cu binecuvântarea editurilor ei se pun pe ■treabă Şi rezultatul intervenţiei lor sunt. rimele proaste, greşelile de limbă. Imaginile stranii, etc

*

O .altă problemă importantă a traducem artistice este redarea spe­cificu lu i operei de tradus In această privinţă, articolul arată că uneori chiar traducători calificaţi, care redau exact conţinutul versurilor sunt departe de a şti să redea întotdeauna şi particularităţile stilistice proprii autorului Uneori ei nici nu se străduesc să facă lucrul acesta Şi articolul semnalează şi cauzele acestui fapt Anume traducătorul nu cunoaşte in­dividualitatea artistică a . poetului, nu cunoaşte viaţa, fizionomia sufle­tească, istoria şi literatura poporului din limba căruia traduce, nu se orien­tează destul de bme în particularităţile limbii ,ongmalului

Referitor la această problemă, se citează un caz deosebit de ilustrativ, ■foarte instructiv — credem ■— şi pentru traducătorii dela noi Este vorba despre traducerea versurilor poetului tătar H Tactaş de către poetul L Martânov Traducătorul a redat destul de just conţinutul versurilor. N ’a reuşit însă — ceea ce e de subliniat — să redea pentru cititorul rus caracterul inovator al poeziei lui Talctaş Tactaş a învăţat mult dela Maia- covschi, în special în ceea ce priveşte rimele noi — care nu existau mai înainte în prozodia tătară In traducere însă versurile realiste, inovatoare,

121

ale poetului tătar primesc uneori o culoare decadentă, improprie autorului. Traducerea abundă — se subliniază în articol — în exerciţii formaliste neiscusite, absolut străine lui H Tactas, curente însă în creaţia lui L Mar- tânov Exemple de genul acesta sunt specifice şi altor culegeri de tra­duceri

¥

In legătură cu cele de mai sus, se ridică problema găsirii traducăto­rului celui mai apropiat de autor ca spirit şi stil Ceea ce te izbeşte dese­ori la culegerile de traduceri — remarcă articolul — este mulţimea de nume a traducătorilor Aşa, de pildă, ,,cincizeci de versuri de-ale lui P. Voronco au fost traduse de cincisprezece traducători' Sau ,,In antologia, poeţilor letoni, editată în Leningrad, 20 de autori au fost traduşi de aproa­pe 40 de traducători, dar si aceştia, după cum se \ede, nu si-au putut re­partiza munca între ei pentru fiecare dm cele opt poezii ale poetului A . Ciac, s’a găsit un traducător aparte “

Fiecare poet îşi are stilul său, procesul propr.u de creaţie, tempera­mentul său Cum pot fi redate toate acestea în traducere, când autorul este fărâmiţat în părţi?

In general, cei mai buni poeţi-traducăton — subliniază articolul — sunt interesaţi să traducă autorii cei mai apropiaţi de ei în ce priveşte spiritul şi stilul Dar adesea, neplanificând din timp apariţia traducerilor si neîncredinţându-le traducătorilor celor mai apropiaţi de spiritul autoru­lui de tradus, editurile comandă traducerea deodată la 10— 15 poeţi Ia felul acesta nu-i de mirare că o atare metodă îndepărtează uneori dela traducere pe poeţii seriosi şi crează teren propice pentru „meşteşugari", pe care îi interesează prea puţin s’pm tul specific al poetului tradus

0 altă problemă legată de traducerea artistică este aceea a traduce­rilor juxtalimare Câteodaiă, mai ales la început, dm lipsă de cadre de traducători experimentaţi, s’au folosit pentru traducerea artistică, nu ori­ginalul operelor ci traduceri juxtalimare Tălmăcitorul, necunoscând limba în care este scrisă opera in original, este mai mult sau mai puţin legat de felul în care este făcută traducerea juxtalimară Şi uneori se întâmplă că traducerile juxtalimare sunt proaste, neclare In general, traducerea după juxtă si nu după original face aproape imposibilă redarea întocmai a particularităţilor de limbă ale operei, ale stilului, ale muzicalităţii ver­sului

In consecinţă se impune ca poeţn-traducători să înveţe limba dm care traduc Să se creeze cadre de secialişti în anumite limbi

In ce priveşte folosirea textelor juxtalimare, când sunt de neînlăturat — deşi este de dorit ca poetn-traducători să folosească textul original — , trebuesc mărite exigenţele Textele juxtalimare trebue să fie absolut clare, să redea toată bogăţia orgmalului, cu toate particularităţile sale de limbă, şi stil, să păstreze sensul autentic al textelor originale

*

Pentru îmbunătăţirea muncii de traducere artisucă, articolul indică o sene de măsuri practice

Se subliniază, înainte de toate, răspunderea mare care apasă pe umerii traducătorilor întregul popor va preţui o operă dm altă limbă numai dună traducere De aici sarcina de a alege bucăţile de tradus după valoarea, operelor si nu după legăturile şi simpatiile personale ale traducătorilor. Spiritul de răspundere obştească trebue să pătrundă adânc în colectivele care recomandă operele pentru tradus, în colectivele caie mclud în planuL de traducere aceste opere, precum şi în colectivele de traducători

Cunoscând limba din care traduce, tălmăcitorul va avea posibilitatea

122

să-şi aleagă operele cele mai izbutite In această privinţă accentul trebue să se pună pe învăţarea limbilor străine „Trebue dusă o luptă hotărîtă împotriva necunoaşterii limbilor şi a lipsei de dorinţă de a le învăţa ' E deosebit de important ca traducătorii să se specializeze în anumite litera­turi, să se ocupe de anumite limbi sau grupuri de limbi „Trebuesc elabo­rate măsuri practice pentru calificarea^ cadrelor existente de traducători “

, Problema pregătirii de noi 'cadre a re 'o importanţă excepţională E necesar să se creeze cursuri pentru studierea limbilor pe lângă edituri, pe lângă secţia de traducători a Uniunii Scriitorilor E necesar să se creeze la Institutul de literatură „ A M Gorchi“ o secţie specială de tra­ducători “ E timpul —• subliniază articolul — să se pună capăt practicilor de până acum ale editurilor Traducerile trebuesc planificate cu mult înainta, iar traducătorii trebuesc aleşi cu grijă

Culegerile mici dmtr’un autor pot fi traduse în întregime de un autor. In acele cazuri însă în care proporţiile lucrării sunt mai mari (e vorba de o antologie sau culegere colectivă) şi sunt antrenaţi mai mulţi autori, discutarea în colectiv a planului de muncă trebue să devină regulă, ca si repartizarea operelor, etc întâlnirea diferiţilor traducători în cuprinsul unei cărţi nu trebue să fie ceva întâmplător, „colaborarea creatoare a lor trebu,e să stea la baza practicii editurilor"

Editurile trebue să aibă obligaţia de a controla munca traducătorilor „In sfârşit, trebue să spară articole serioase, adânci, despre tradu­

cere ca gen artistic de sine stătător, despre problemele traducem artistice, despre lupta dm cadrul acestui gen, pentru însuşirea metodei realismului socialist “ Revistele trebue să se ocupe în articolele lor de activitatea rod­nică a celor mai buni poeţi-traducători

123

Hote $i eomz^tadi

„Săptămâna muzicii româneşti„

La sfârşitul lumi Septembrie are loc la Bucureşti, în cadrul „Săptă- Tnânii muzicii româneşti”, întâia adunare p lenaiă a compozitonlor, muzicologi- Jo r şi criticiloi muzicali dm ta ra noastră. Pen tru întâia dată în istoria culturi, ncastre, oamenii muzici se vor aduna să discule problemele vitale ale des-

-voltăru artei muzicale, chemată să slujească ' măreţei cauze a poporului nostru, Jup tă to r pentru pace şi socialism P lenara are loc în condiţiile marelui avânt pe care l-a luat creaţia şi v iaţa muzicală după eliberarea, patriei noastre de

-glorioasa Armată Sovietică In decursul celor 7 ani dela .eliberare, paralel cu măreţele prefaceri revoluţionare care au transformat radical bazele vieţii noa- s t ie sociale, s ’au petrecut o sene de prefaceri esenţiale şi în domeniul vieţii -muzicale Ca o consecinţă a luptei pentru consolidarea poziţiilor realiste şi populare în artă, împotriva „teoriilor” formaliste, în viaţa noastră muzicală

-s’a afirmat tot mai viguros în ultimii am o tendm tă nouă şi sănă toasă de re- înoire Apropimdu-se de popor, legând activitatea lor creatoare de lupta oame­nilor muncii pentru construirea socialismului, inspirâridu-se din marele tezau-- -al artei muzicale populare, compozitoiii noştri au crea t numeroase lucrări care abordează o tematică nouă şi actuală şi a ra tă eforturile lor pentru însuşirea metodei realismului socialist. Pe ares t drum s ’au înregistrat numeroase şi însemnate succese, care trebuesc desvoltate şi îmbogăţi te z- cu zi P lenara -compozitorilor din R P. R va fi un prilej pentru încheerea unui bilanţ al -cuceririlor obţinute până acum şi pentru discutarea acelor probleme care sunt hotarîtoare pentru desvoltarea şi înflorirea muzicii noastre în viitor

In întâmpinarea plenarei, în Cajutală şi în centrele muzicale ale Repu­blic ii noastre s ’au făcut pregătir i pentru organizarea „Săptămânii muzicii rom â­neşti”, în cadrul căreia vor avea loc numeroase manifestări menite să difa-

-zeze şi să popularizeze în mase lucrările cele mai valoroase ale muzicii noastre 1101 Filiala dm Cluj a Uniunii Compoziioriloi din R P 6 , cu sprijinul insti­

tu ţ i i lo r jnuz ica le din localitate, organizează în cadrul „Săptămânii muzicii ro ­mâneşti” o serie de manifestări a căi or importanţă este deosebită, prin faptul

-că pentru întâia dată vor putea fi audiate la Cluj o serie de lucrări noi ale compozitorilor clujeni Se vor crea astfel condiţii favorabile unei largi discuţii

' în legătură cu activitatea creatoare a organizaţiei compozitonlor români şi maghiari în localitate

Filiala din Cluj a Uniunii Compozitorilor dm RPR, înfiinţată în toamna -anului 1949, constitue astăzi o organizaţie creatoare puternică în cadrul^ că­re ia activează şi colaborează în tr’un spirit frăţesc reprezentanţii vieţii muzi­cale a 'popoare lo i conlocuitoare din Ardeal Filiala cuprinde un num ăr im­portan t de compozitori dmtre care unu, încă în primii am care au urm at elibe­rării, s trăduindu-se să se rupă de sub influenta curentelor formaliste, au creat lucrări de valoare leahs lă Astfel s 'a a f r m a t creaţia compozitorului

.Max F.isicovici care, în tr’o serie de lucrări ca Vulturul răzbunării, Cantata pentru pace, e t c , inspirându-se dm arta şi lupta poporului, a reuşit să ex- pn m e cu vigoare sentimentele oamenilor muncii eliberaţi de sub îugul ex ploatării burghezo-moşiereşti şi avântul cu care aceştia au îmbrăţişat măreţele

121

idealuri de luptă peritiu socialism, Deasemenea s ’au afirmat lucrările un o r _ compozitori ca Iuliu Mureşianu ţ i Tudor Jarda , prin orientarea lor săţjăloa.->a spre folclor şi prin tendinţa de a exprima sentimente viguroase şi optimiste- în tr’un limbaj muzical de inspiraţie populară -Prm înfiinţarea Filialei Uniu­nii Compozitorilor, activitatea compozitorilor clujeni, reuniţi în cadrul acestej organizaţii, a căpătat un puternic avânt Numeroşi compozitori au reuşit sa ­se rupă din ghiarele formalismului şi, ieşind din izolarea lor individualista, să se dedice unei activităţi creatoare 'eg a tă de popor In decurs de doi am au apărut la Cluj rum eroase lucrări care, prin tematica lor şi prin lim- bf.j'ul muzical popular vorbesc cu v igcare despie această nouă orientare a creaţiei compozitorilor noştri L uc iăn le compozitor'lor Max Eisicovici (Can­tata pentru Stalin, Balada ti actorului. Cantata prieteniei dintre popoare, Ne-a condus paitidul, cântecele de massă, liedurile şi muzica de cameră). Tudor Ja rd a (poemul coral Hoţea, 'Sieacţul Partidului, Simfonia / scrisă în cin­stea an iversăm paitidului, cântecele de massă şi liedurile Donca, Pod nou peste Someş, e tc) Sigismund / lo d u ţă (Hora, Concertul pentru orchestra de coarde, Sonatina pentru pian, e t c ) Iuliu Mureşianu (suitele româneşti pentru orchestră, concertul pentru p 'an şi orchestră, coi urile şi cântecele de m assă pentru 1 Mai, pentru pace, e tc ) G abnel Jodal (lucrări corale şi instrumen­tale, baletul La poaita Ţării Basmelor, et c ) Adalbert Markos (Suita transil­vană, cântec pentru a 30-a antveisaie a Partidului, cântecele de massă care au intrat în repertoriul corurilor sindicale), D arm Pop, Andreescu-Schelletti,. Delly Szabo, A Bena, Ervin Jungei , Zoltan Aladar, e tc, aduc un aport o e- ţios la desvoltarea muzicii noastre. •

Pentru desvoltarea mai departe a creaţiei mu/icale, a lă tu u de o la rg ă difuzare a lucrărilor noastre noi, devenise necesară o rganizarea unor adânci discuţii critice Aceste cennţe voi fi satisfăcute în cadrul manifestărilor „S ăp ­tămânii 'muzicii ro m ân eş t i ’. In ultima săp tăm ână a lunii Septembiie voi avea loc la Cluj patru concerte,care vor da posibilitatea unei audieri masive a . creaţiei compozitorilor clujeni Un număi important dmtre cele mai reprezentative lucrări ale cor ipoziloriloi clujeni, pi intre care Cantata prieteniei dinţi e popoare de Max Eisicovici Sonatina pentru pian şi Concertut pentru onhe^Ba de coarde de Sigismund lo d n ţă vor h programate îr, con­certele caie vor avea loc în Capitală în cadrul acestei săptăm âni Aceste manifestări vor prilejui o serioasă cunoaştere şi afirmare a creaţiei noi u compozitorilor clujeni, iar discuţiile creatoare organizate cu acest prilej vo r duce la lămurirea problemelor vitale ale muzicii noastre Ele vor contribui la întărirea poziţiilor realiste cucerite până acum si >a o nouă şi mai mare desvoltare a creaţiei muzicale.

’ .Săptăm âna muzicii româneşti ’ trebuie să devină însă si un prilej pentru intensificarea activităţii muzicologilor şi miticilor muzicali, ririn legarea acestei activităţii de problemele cele mai arzătoare ale creaţiei actuale şi ale aitei de interpretai e realiste Organizând şi intensificând activitatea resortului de critică şi muzicologie îr: această perioadă atât de bogata în manifestări, Fi­liala Uniunii Compozitorilor va conţi îhui la limpezirea celor mai importante probleme pe care le ridică experienţa creatoare a compozitorilor clujeni Se vor putea crea în felul acesta condiţii pentru o ro-Jnn ă participarea a mem­brilor ei la lucrările plenarei.

„Săptăm âna mu2icn româneşti” şi lucrările primei Plenare a compozito­rilor din RPR au loc în condiţiile participării tot mai active şi însufleţite a poporului nostru în frontul popoaielor luptătoare pentru pace şi socialism. Oamenii muncii din ţa ra noastră privesc cu dragoste această sărbătoare, a muzicii noastre şi aşteaptă >.u încredeie noile cuceriri prin care oamenii m u­zicii contribue la victoria socialismului în ţara noastră

llie Balea

125

Noua stagiune , a Teatrului Naţional din Cluj

Teatrul Naţional a Incepiît-munca pregătitoare pentru stagiunea 1951—52. S tag iunea va căuta să oglindească şi de data aceasta, prin premierele pe «are le va monta, transformările din P a tr ia noastră, —- în lupta pentru con struirea socialismului, — lupta pentru pace a omenim muncitoare şi lupta de veacuri a popoareloi pentru libertate şi o viată. mai bună

Problemele centrale pe care le cuprind cele nouă premiere ale stagiunii viitoare pot fi grupate în următoarele categorii problema transfo rm ăm omului în epoca de ' t r e ce ie dela socialism la comunism constitue tema piesei Crângul de călim 'de A lex jrd r Corneiciuc şi Student In anul I I I de Borozina ş. Da- vidson, lupta comuniştilor români în timpul negrei ilegaliţăti este abordată ■de N Moraru şi A B aranga în Pentru fericirea poporului, problema .uptei revoluţionare din trecut a maselor este oghndaţă în Bălcescu de C Petrescu iar

•cntica societăţii buigheze în Intrigă şi iubire de Fr Schiller şi Pădurea de A. Ostrovschi Problemă luptei, pentiu pace 'constitue tema centrală ,a piesei John soldatul păcii de Grotcov In cadrul lărgirii schimburiloi culturale cu ţările de democraţie populară, în îeperţoriul teatrului va fi c u p r in să ‘şi o-piesă scrisă -de un autor dm una din aceste ţări In g n ia permanentă de a valorifica moş­tenirea culturală- a trecutului nostru, Teatrul Naţional, în cadrul- săptămânii comemorative Caiagiale, vă prezenta D ’ale .Ca, navalului

Stagiunea se deschide în a doua jum ăta te a lunii Septembrie c l co­media Crângul de călim, în caie A. Coineiciuc reflectu zorii comunismului in Uniunea Sovietică Acţiunea se petrece în tr’un colhoz din Ucraina Apar aici figuri fruntaşe de colhoznici şi de intelectuali, oameni care militează zi de zi pentru ridicarea colhozului pe o treaptă de ’desvoltare şi mai înaltă In faţa noastră trăesc constructorii comunismului-care luptă intens împotriva mentali­tă ţ ilor vechi ce mai persistă în comportarea unora, împotriva spiritului de au- tom ulţum ire 'care caracterizează pe .un ii colhoznici

In cinstea zilei de 7 Noembrie se va reprezenta John soldatul păcii In America, unde oamenii trusturilor agită is teria 'răsboiului, trăesc multe milioane de albi şi negri care visează o viaţă paşnică şi constructivă Dm sânul acestora se ridică figuri care exprimă năzuinţele maselor spre o viată mai bună Sunt oameni care, cu sprijinul Partidului Comunist din U - S -A , luptă cu curaj' împotriva opresiunii exercitate de imperialişti- Figura centrală a piesei, e cânte- reţul negru John Roberlson, este întruchiparea celebrului câtâret Paul Ro- beson, este unul dintre cei mai reprezentativi luptători pentru pace ai omenirii.

Cu ocazia an iversăm tovarăşului Stalm, Teatiul Naţional dm Cluj va prezenta piesa lui N Moraru şi A B aranga Pentiu fericirea poporului Piesa aceasta evocă m om ente-dm lupta ilegală a Partidului nostru Este un omagiu adus nenumăraţilor eioi anonimi care, cu preţul celor mai mari sacrificii, au făcut posibilă victona cauzei proletariatului în ţara noastră Figura lui Mihai Buznea, a lui P l e ş a ş i a altor personaje trezeşte puternice sentimente patriotice care ne îndeamnă să- continuăm cu şi mai multă dârzenie drumul a ră ta t de Partid.

Un colectiv format ’din actori tineri va pregăti în această perioadă, m un­cind suplimentar, o piesă pentru tineret Student în anul I I I Piesa aceasta a ra tă momente dm preocupările tineretului sovietic în lupta de construire a comunismului în U R S S

Acestea vor fi spectacolele primei părţi a slagiumi*

Conţinând introducerea noilor metode de muncă în pregătirea spectacole­lor, conducerea teatrului şi-a. propus crearea unor colective de direcţie de scenă Colectivele vor fi alcătuite fie din doi dnectori de scenă, fie dintr’un

126

director de scenă şi unul sau doi actori ridicaţi Această metodă sovietică a dat rezultate bun' şi la Teatrul Secuesc diri Târgul Mureş

Pentru ca din punct de vedere calitativ spectacolele să fie din ce în ce mei realizate, conducerea teatrului va introduce anul acesta sistemul Stanis- lavschi La dispoziţia colectivului de actori şi regisori stă o bogată literatură de specialitate culesa din revistele sovietice de artă Sovietscoe Iscustvo şi Teatr Pentru foi marea vntoaielor cadic în domeniul direcţiei de scenă vor fi utilizaţi în această stagiune — urmând exemplul teatrelor din capitală — studenţii Institutului de Teatru, secţia ug ie scenică Ei vor lucra în calitate •de asistenţi ai directoiului de scenă Noile colective regisorale, împreună cu secretarialul liteiar, vor lărgi anul acesta munca de documentare, şi vor în­tocmi caete de tegte, caie să le fie un îndreptar preţios în rezolvarea multi- lateiaîă a montării şi inteipretăm pieselor In munca aceasta vor fi angajaţi şi pietoni scenogiafi taie, pun adâncuea problemelor incluse în isxtul pieselor .şi prin studieiea temeinică a chestiunilor teoretice despre pictura realist-socia- listă, vor putea realiza decoruri expresive, adecvate conţinutului de viată repre zentat pe scenă

*-

O îmbunătăţire continuă a muncii în teatru poate fi realizată numai dacă personalul aitistic şi tehnic al teatiului va sti sâ consolideze succesele obţinute în stagiunea trecută, desvoltându-le prin aplicarea creatoare a unoi metode de muncă superioare celor întrebuinţate până acum însuşirea experienţei sovietice va avea în această privinţă un rol hotărîtor Istoria desvoltăru teatrului sovietic dovedeşte neîndoios superioritatea sistemului Stamslavschi asupra celor folo­site până acum Pentru a 1 aulica e nevoie, în pi imul rând, de o liteiatură dramatkă bogată, caic să îeflecte transformările stiucturale ale societăţii Noi avem, pe lângă valoiuasa dramaturgie clasică şi o liteiatură dramatică nouă în continuă cicştere Stiăduindu se s’o interpreteze cât mai realist, folosind consecvent metodele de muncă înaintate, teatrul se va ridica Ia nivelul sectoa- îelor de muncă frurdtşe din Republica noastra

Teatrul Naţional din Cluj a început încă dm stagiunea trecută să pună bazele introducerii sistemului Stamslavschi Realitatile locale, pregătirea cadre­lor teatrului, etc au arătat necesitatea iniţială a unor cursuri cu caracter teo retic, care aveau drept scop :ă combată rămăşiţele unor concepţii idealiste ce mai peisistau în piegătnea piofesională şi ideologică a colectivului teatrului — şi, în deosebi, restructurarea tuturor cunoştinţelor în materie de psihologie. Este ştiut că, în teatru, psihologia este baza muncii de întruchipare a persona­jelor Cercul Stamslavschi a organizai, în cursul stagiunei trecute, o serie de conferinţe dintre care o bună parte au avut ca obiect psihologia materialistă ■şi problemele esteticii maixist-lemniste Privindu-se critic activitatea cercului de studii piofesionale. s’a ajuis la concluzia că în actuala stagiune se poate 'trece la punerea în pir etică a sistemului lui Stamslavschi In noile montări eforturile dnecţiei de scenă, J e actorilor si ale celorlalţi realizatori ai sper- tacolu'ui vor fi subordonate astfel ideii centrale a piesei Se va subîmpărţi textul în fragmente şi teme Pe această cale se va reuş' aprofundarea din ce tn ce mai desăvârşită a tuturor momentelor înscrise în textul operei dramatice Prin desbaterea critică a acestor fragmente şi prin lămurii ea loi de către înşişi interpreţii — peisonajele piesei de reprezentat vor căpăta relief, iar ideile şi sentimentele voi pnmi claritate şi Mgoare

Seva putea ajunge astfel la repiezentarea pistă a eroului pozitiv, a omului nou al societăţii noastre si la rezolvarea problemei interpretăm comediei de "tip nou comedia sovietica

In redarea eroului pozitiv pe scenă, avem de luptat cu vechile concepţii de ■reprezentare a eroilor încercând să se aplice formele vecin unui contmut de viaţă nou, se ajungea la sdiematizaie Mergându-se pe linia scontărn ,,efecte­

127

lor” teatrale, ei oul pozitiv era prezentat adesea nereahst, în sensul că 1 se- hiperbohzau calităţile. Idealizând la maximum până şi aspectul său exterior- In teatrul iealismului socialist, omul nou apare fu esc, aşa cum e în v ia 'ă E un om constiuit dintr’un altfel de aluat decât oamenii din tiecut M ăietia sa îeiese dm e re rg ia cu care ştie sâ înfrângă greutăţile care împiedecă progresul, societăţii, dm tăria do caracter cu care înfăptueşte ţelurile sociale înscrise în conflictul d ie ira t ic Sp ie sesizarea jus tă a acestui conţinut suHetesc deosebit trebue să tindă regisoiul şi interpretul Un asemenea om trebue înfăţişa: pu­blicului Acesta şi nu supraomul, inexistent în lealitate, va constitui o pildă pen tru spectator

De asemenea şi în reprezentarea ccmediei de tip nou trebue să se facă o cotitură serioasă Trebue părăs ită exploatarea situaţiilor şi episoadelor co­mice rupte de realitate şi nemotivate de 'd e s fă şu ra rea proceseloi. psihologice- normale Asemenea si tuaţn,^spe:i lice teatrului burghez, erau aduse pe scenă? de către teatiul decadent cu scopul gratuit de a distra si mai ales de a su s­trage atenţia spectatorului dela ridicolul ->i tragicomicul social, înscris în piesă Umorul literaturii realist-socialiste se întemeiază însă pe cu totul alte consi­derente El se găseşte inclus în biciuirea unor mentalităţi sau obiceiuri mic- burgheze ca lenea, inerţia, superficialitatea, îngâmfarea, etc Vizionând come­dii care biciuesx, asemenea racile, spectatorul apinge să ia atitudine împotriva deficienţelor satirizate In felul acesta comedia îşi confirmă valoarea sa. educa­tivă, constructivă

*

Pentru ca toate aceste cerinţe să fie realizate la maximum, se cere dm partea Teatrului, a presei locale, a organizaţiilor de masă, e t c , o serioasă muncă de mobilizare a publicului D ar nu numai atât Teatrul trebue să o rga ­nizeze cu oamenii muncii şedinţe de discutare a spectacolelor, iar presa locală trebue să dea p u n articole critice un spripn senos atâ t montării specta­colelor cât şi îndrumării colectivului de actori şi legisori pe lima de inter­pretare cea mai justă.

E. Krsusx

128