22

Resurse etnografice, culturale şi istorice

Teritoriul regiunii Alicante este împarţit în 9 unitaţi administrative denumite

„comarcas” (în spaniolă) sau „comarques” (în catalană). Cele 9 unitati administrative

sunt:

Comtat: are aproximativ 26.000 locuitori si capitala la Concentaina.

Activitaţile predominante sunt industria textilă şi agricultura.

Alcoià: are peste 110.000 locuitori si două centre mari polarizatoare: oraşul

Alcoy (renumit pentru sărbatoarea Moros y Cristianos şi industria textilă) şi

oraşul Ibi – important centru de artezanie şi manufactură (jucarii).

Marina Alta: peste 160.000 locuitori, capitala la Denia, yona turistică litorală

Marina Baixa: aprox. 150.000 locuitori, cu capitala la Benidorm. Întreaga

„comarca” dispune de centru turistice renumite precum Calpe, Altea,

Benidorm, Villajoyosa.

Alto Vinalopo: peste

50.000 locuitori, cu

capitala la Villena,

renumită pentru fabricile

de incaltăminte si

huertele sale.

Unităţile administrative ale regiunii Alicante

Sursă: elaborare proprie

Vinalopo Mitja: peste 150.000 locuitori, cu capitala la Elda, renumite podgorii

si fabrici de incaltaminte.

23

Baix Vinalopo: 260.000 locuitori, capitala la Elche, activitati predominante:

agricultura, manufactura (încălţăminte, covoare) si turismul (important festival

in luna august El Misteri d'Elx, „pădurea de palmieri”).

Alcanti: 420.000 locuitori, reşedinţa întregii regiuni, cu capitala în oraşul

Alicante: important centru turistic şi universitar.

Vega Baja del Segura: aprox. 300.000 locuitori, cu capitala la Orihuela,

importante centre turistice la Torrevieja şi Santa Pola.

Patrimoniul etno-folcloric, cultural şi istoric este extrem de bogat la nivelul

întregii regiuni. Ca şi caracteristici generale, se pot aminiti stravechile urme de locuire

din paleoliticul mediu (aprox. acum 100.000 ani), urmate de numeroase indicii

arheologice din perioadele culturilor iberică, feniciana, cartagineză şi romană. În

timpul evului mediu întreaga regiune (alături de un vast teritoriu al peninsulei Iberice)

s-a aflat sub dominaţie maura. În secolul al XI-lea, începe Reconquista, dar o

populaţie numeroasa de mauri ramâne încă în regiune, ducând la înflorirea rapidă a

comerţului, artei si manufacturii. Regiunea cunoaşte perioada sa de glorie in secolul al

XV-lea, numit şi „siglo de oro” (secolul de aur), beneficiind de un statut semi-

autonom si un intens comerţ mai ales cu vin, ulei de masline, portocale si produse

artizanale. O dată cu expulzarea a mii de arabi ce rămăsăseră în actuala zonă

valenciană, de către regele Felipe III in secolul al XVII-lea, prosperitatea regiunii

începe sa fie în declin, activităţile principale axându-se pe agricultură şi manufactură.

Din secolul al XX-lea regiunea cunoaşte o noua reînflorire, prin dezvoltarea

activitaţilor din sectorul terţiar, in special al turismului heliomarin. În prezent, fâşia de

litoral ce insoţeşte ţarmul mediteran alicantin a căpătat denumirea de „Costa Blanca”

si este o importantă destinaţie turistica în special pentru turişti nord-europeni.

Resurse cultural-istorice:

În întreaga regiune Alicante sunt prezente numeroase monumente, edificii şi

ruine ce atesta vechea locuire şi bogăţia cultural-artistică, elemente de identitate

naţională, dar şi urme ale culturilor romane şi mai ales maure.

În special pe toată linia de coastă şi în zonele mai înalte (coline, stânci) sunt

prezenete fortificaţii, cetăţi, turnuri de apărare construite in secolele X-XVI.

24

Majoritatea localitaţilor actuale de pe coasta care au o vechime mai mare de 5-

6 secole, sărbătoresc „Moros y Cristianos”. La nivel regional, aceasta este cea mai

mare şi importantă sărbatoare alicantină, importanţa ei trăgându-se din simbolismul

aparte: rememorarea perioadei de Reconquista. Sărbătoarea are loc in deverse oraşe si

localităţi mai mici din estul peninsulei Iberice, plecând din Castilia la Mancha, Murcia

şi Comunitatea Valenciană, dar mai ales în cadrul regiunii Alicante. Sărbătoarea

constă in comemorarea luptelor dintre armetele maure şi cele creştine ce s-au

desfaşurat in aceasta parte a peninsulei Iberice in timpul evului mediu. Deşi fiecare

localitate işi serbează „Moros y Cristianos” într-o zi diferită (de obicei asociată cu o

ziua Sfîntului patron protector al localitaţii) şi cu unele caracteristici şi infuenţe

locale, trăsăturile generele sunt: parada de costume a armatelor maure si crestine,

cucerirea simbolica a oraşului în câte o zi da către fiecare dintre armate, bătălia finală

care se incheie cu victoria armatei creştine si izgonirea celei maure. În funcţtie de

oraş, apar elemente noi, cum ar fi de exemplu in regiunea Alicante în oraşul

Villajoyosa unde luptele au loc pe mare sau in Alcoy, unde cele doua armate se lupta

pentru cucerirea cetaţii medievale.

Sărbatoarea „Moros y Cristianos” este o mare atracţie turisitcă in regiune,

constatându-se de-a lungul anilor o creştere semnificativă a tusimului local in preajma

acestei sărbatori. De obicei, la organizarea ei, precum şi la parăzi participă însaşi

populaţia locala, antrenand un număr mare de locuitori. Se adaugă focuri de artificii,

muzică tipică ce însoţeşte fiecare armată în timpul defilării trupelor sale (pasodoble în

cazul armetei creştine şi muzică medieval-orientală pentru cea maură), efecte de

lumini şi chiar folosirea unor animale în cadrul paradei (cai, elefanţi, etc.).

Armata Creştină

(sărbătoarea Moros y Cristianos)

Sursă: www.morosicristians.com

. Armata Maură

(sărbătoarea Moros y Cristianos)

Sursă: www.morosicristians.com

25

Pe lângă sărbatoarea „Moros y Cristianos”, fiecare localitate din regiunea

Alicante işi are propia sa zi, legată de comemorarea sfântului patron ce o protejează.

Patrimoniul etno-cultural al regiunii este întregit de o serie de activitaţi şi

meşteşuguri tradiţionale, care însă se practică în areale restrânse actualmente.

Majoritatea acestor meşteşuguri sunt moşteniri in mare parte ale perioadei evului

mediu (a dominaţiei maure): confecţionarea covoarelor şi a carpetelor din frunze de

palmier, confecţionarea incalţamintei din piele şi fibre textile, producerea artezanală a

turronului. Regiunea este, de asemenea, un important producător de ulei de măsline,

dulciuri diverse din migdale, citrice (portocale şi mandarine), jucarii din lemn (mai

ales prin fabricile din oraşul Ibi), ciocolata (în trecut peste 30 de fabrici în oraşul

Villajoyosa, în prezent şi-au păstrat activitatea doar 3).

Dintre caracteristicle antropice specific alicntine se numară, printre alte

activitaţi meşteşugăreşti tradiţionale, eleborarea ciocolaţii şi a turronului.

Activitaţi tradiţionale: fabricarea ciocolatei

În regiunea Alicante există o tradiţie veche de peste 300 ani în eleborarea

ciocolatei.

Denumirea de ciocolata provine de la cuvantul de origine aztecă xocolātl ce

înseamnă “apă amară”, vechii azteci obişnuind să-şi prepare o băutură răcoritoare din

boabe de cacao amestecate cu apa şi în unele cazuri chiar cu făină fină de mălai,

pentru a-i da conistenţă. Mayaşii, de asemenea obişnuiau să bea o bautură din boabe

de cacao, despre care credeau că este un dar de la zei şi o numeau chokoalt (de la

choko- zgomot, referindu-se la zgomotul produs de boabele de cacao la măcinare şi

atl – apă). Băutura ajunge în Europa în anul 1528, prin intermediul lui Hérnan Cortés

şi în scurt timp devine foarte apreciată la curtea regelui Carlos V al Spaniei. O dată cu

ajungerea în Europa, caracteristicile iniţiale ale băuturii de cacao se schimbă,

europenii adaugându-i zahăr si apoi lapte şi apoi diverse fructe uscate. La începutul

secolului XVI licoarea de cacao ajunge în Italia, Franţa, Germania şi după 1650 în

Austria şi Anglia.

Pe teritoriul Spaniei, trecerea de la elaborarea artizanală la cea mecanică s-a

realizat în anul 1777, o dată cu deschiderea primei fabrici de ciocolată în Barcelona.

De aici, fabricile s-au extins şi spre sud, pe teritoriul regiunii Alicante existând în

secolul al XIX-lea peste 30 de fabrici de ciocolată. În prezent, şi-au păstrat şi

26

amplificat activitatea doar câteva dintre ele, devenind mărci cunoscute pe plan

naţional şi internaţional: Chocolates Valor, Chocolates Clavileño.

Conform statisticilor şi tabelului anexat, o singura companie mare (Valor) din

regiunea alicantină deţine peste 50 % din producţia locală de ciocolată, fiind a doua

companie ca importanţa cu capitalul naţional din domeniu şi a patra ca poziţie pe piaţa

naţională spaniolă.

Deşi produsele realizate de companiile alicantine au o piaţă de desfacere

predominant naţională, după anii '90, cea mai mare firma din regiunea Alicante, Valor

Chocolates (fig.29), a pătruns pe pieţele europene (în special cele nordice), pe

contineletele americane (mai ales în SUA, Argentina şi Venezuela) şi în Japonia.

Companie Localitate Anul

2000

Anul

2001

Marci de

ciocolata

NESTLE ESPAÑA,

S.A.

Espluges

Llobregat 11.573 14.625

Nestlé, Milkybar,

Crunch

KRAFT FOODS

ESPAÑA, S.A. Madrid n.d.

5.000

(*)(+)

Milka, Cote

D'Or, Suchard

CANTALOU, S.A. Vallirana 3.250 3.350 Elgorriaga,

Cemoi

CHOCOLATES

VALOR, S.A.

Villajoyosa

(reg.Alicante)

3.000

(*) 3.300(*) ValoR

ZAHOR, S.A. Oñate 3.400

(*) 3.000 (*) Zahor

BORRAS, S.L. PROD.

ALIMENTICIOS Ceuta 2.500 2.590 Kingbor

LINDT & SPRUNGLI

ESPAÑA, S.A. Barcelona

2.013

(+) 2.103 (+) Lindt, Excellence

CHOCOLATES

HOSTA DULCINEA,

S.A.

Quintanar de la

Orden 1.942 1.738 Dulcinea, Gröthe

LACASA, S.A. Utebo 805 1.043

Bombón Sport,

Lacasitos,

Conguitos

Principalii producători şi comercianţi de ciocolată în Spania

Sursa: Alimarket – Oficiul Comercial al Venezuelei în Spania

http://r0.unctad.org/infocomm/anglais/cocoa/market.htm

27

Mărci principale de producători spanioli de ciocolată din regiunea Alicante:

“Chocolate Valor” “Clavileño”

28

Regionarea peisajului în regiunea Alicante

Având în vedere caracteristicile resurselor naturale şi a celor antropice

menţionate în capitolele precedente, se pot evidenţia trei tipuri generale de peisaj

caracteristice regiunii Alicante: peisajul zonei litorale, peisajul zonei mediane şi

peisajul zonei montane.

Regionarea are în vedere atât aspectele naturale, cât şi pe cele semi-naturale şi

antropizate, după cum urmează:

Peisajul zonei litorale se caracterizează prin preponderenţa mediilor puternic

antropizate. Ca trăsătură generală, întreg litoralul alicantin este intens valorificat în

cadrul activităţilor turisitice. Pe lângă marile oraşe prezente pe coastă ce reprezintă

adevărate centre complexe de atracţie turistică precum Alicante, Altea, Denia, se

numără o serie întreagă de staţiuni turistice heliomaritime, dintre care cea mai

cunoscută este Benidorm. Ca o particularitate a coastei alicantine, se impun în peisaj

mini-staţiuni ce funcţionează ca oraşe semi-închise, cu destinaţie exclusiv pentru

turiştii străini.

Peisajul zonei mediane este caracterizat de prezenţa unor întinse culturi, ce

dau specificul zonei. Regiunea Alicante este intens cultivată cu citrice (portocale,

mandarine, lămâi şi mai puţin grapefruit), cultura acestora fiind influenţată benefic de

climatul mediteraneean. Se impun în peisajul zonei mediane alicantine şi culturile de

viţă de vie, existând mărci de vin de renume internaţional, la care se adugă o

consistentă pondere în balanţă de exporturi a regiunii pentru stafide obţinute din

speciile locale de struguri. O altă cultură de importanţă economică este cea a

migdalilor, Alicante fiind prima zonă producătoare la nivelul Spaniei. Importanţa

acestei culturi este dată de ulteriorul proces de prelucrare a migdalelor pentru

obţinerea turronului – tabletă dulce asemănătore cicolatei. Zona mediană a regiunii

Alicante este, de asemenea, cultivată cu măslini, însă ponderea în balanta exporturilor

spaniloe este net mai mică decât a altor regiuni precum Andalucia.

Peisajul zonei montane se caracterizează printr-o preponderenţă a spaţiilor

naturale extinse şi a micilor localităţi ce deşfăşoară încă activităţi tradiţionale

meşteşugăreşti (fabricarea jucăriilor, a încălţămintei, etc.). Zonele montane ce au

altitudini în jur de 1000m au valoare economică prin valorificarea pajiştilor cu

29

vegetaţie secundară de „tomilarres” şi „romerales” (plante aromatice precum

rozmarin, salvie, cimbru, levănţică).

Zona Litorală

Spania deţine peste 2000 de plaje, grupate în areale ce poarte denumiri adesea

asociate cu o caracteristică a acestora (tipul de nisip, durata de stralucie a soarelui,

etc). Începând de la graniţa nordica cu Franţa si cobornând spre sud, la mediterană se

gasesc: Costa Brava, Costa Dorada, Coasta de Azahar, Costa Blanca, Mar Menor,

Costa Calida, Coasta del Sol, Coasta de la Luz şi pe ţărmul atlantic: Rias Bajas, Rias

Altas, Costa Cantabrica. La acestea se adaugă Costa Cantabria şi Coasta Balearia

corespunzătoare insulelor. Linia de coastă mediterană măsoara aproximativ 1670km.

Litoralul Alicantin: Costa Blanca

Costa Blanca se caracterizează prin descreşterea treptată a altitudinii coastei de

la nord-est spre sud-vest, astfel încât se pot deosebi urmatoarele tipuri de litoral:

Litoral înalt stâncos: se întâlneşte în partea nordică a regiunii litorale, acolo

unde se găsesc şi unităţile montane. Înălţimile coastei depăşesc 10m şi ating frecvent

100-150m în zonele de continuare a sierrelor montane în mare. Astfel de exemple

sunt: zona de coastă al Capului Nao şi al Capului San Antonio. Litoralul este marcat

în aces sector de un ţărm sinuos, articulat, mini-golfuri şi mici insule. Un exemplu

aparte îl constitue Peñon d'Ifach (332m) (fig.31, jos, imagine sursă proprie), un tombolo

alcătuit din roci calcaroase, cu versanţi extrem de abrupţi, ajungând chiar la verticală.

30

Litoral de înălţime medie: are sub 10m altitudine şi se întălneşte în regiunea

oraşului Denia, Javea şi la sud de Altea până în Benidorm. În această categorie se

încadrează şi ţărmul Capului de las Huertas (ce separa oraşul Alicante de Campello).

Astfel de tărmuri apar şi în sud, în zona oraşului Torrevieja: Punta Prima, Cabo Roig

şi Punta Margallo.

Ţărm cu stânci de înălţime medie. Regiunea Alicante

Litoral jos, cu plaje largi apar de la nord la sud pe urmatoarele areale: în

perimetrul litoral al oraşului Denia, pe plaja de Poniente a staţiunii Benidorm (aprox.

3km), litoralul jos ce uneşte localitatea San Juan de Alicante. O categorie aparte în

cadrul litoralurilor joase o constituie litoralul cu dune de nisip. Deşi apare pe areale

restrânse în jurul oraşului Javea şi apoi mai la sud în dreptul staţiunii Arenales de Sol,

arealul cel mai caracteristic este dat începând de la nord de oraşul Santa Pola şi până

la sud de Torrevieja. Peisajul acestor coaste joase nisipoase este caracterizat de

prezenţa dunelor (în mare parte fixate prin vegetaţie) şi a vegetaţiei specifice de

„arenales” (specie caracteristică Ammophila arenaria).

31

Ţărm jos cu dune de nisip fixate. Santa Pola. Alicante

Ţărm jos cu plajă largă, nisipoasă. Alicante

În zona litorală alicantină, prin studiul de faţă au fost identificate următoarele

tipuri principale de peisaje:

32

Peisajul staţiunilor turistice, local deumite de „sol y playa”

Peisajul mini-oraşelor de tip staţiune

Peisajul oraşelor vechi centre pescăreşti, actualmente aflate într-un

proces de reconversie economică

Peisajul staţiunilor turistice de „sol y playa”

De la nord la sud, cele

mai importante staţiuni

turistice de pe litoralul

alicantin sunt (fig.35, dreapta,

elaborare proprie): Denia, Javea,

Calpe, Altea, Benidorm,

Villajoyosa, El Campello,

Santa Pola, Guardamar şi

Torrevieja, la care se adaugă

oraşul Alicante, centru turistic

polarizator şi de mare

importanţă economica şi

administrativă regională.

Zona litoralului

alicantin, cunoscută pe plan

internaţional sub denumirea

de Costa Blanca, are un factor de atracţie turistic extrem de ridicat. Potenţialul natural

(dat de posibilitaţile de cura heliomarină, peisaje atractive) este completat de o serie

de obiective turistice antropice localizate de cele mai multe ori în cartierele vechi ale

oraşelor-staţiuni.

Dintre aceste obiective antropice cu funcţie de atractie turistică se numără

ruinele unor vechi cetăţi de apărare, fortificaţii şi turnuri de veghe situate de-a lungul

coastei, dar mai ales în zonele înalte din oraşele vechi (Alicante, Altea, Villajoyosa).

În privinţa valorificării acestor resurse, se poate spune că ea se realizează punctual şi

cu o frecvenţă mai redusă (considerând potenţialul existent), deoarece Costa Blanca

este conoscută de turişii naţionali (mai ales locuitori ai capitalei), dar indeosebi de cei

33

internaţionali (din ţările nordice, Anglia, Belgia şi Olanda) ca o destinaţie de „vacanţă

la soare”, ceea ce spaniolii denumesc prin „Costa Blanca – Sol y playa”.

Începând cu anii '90 ţările mediteraneene au beneficiat de pe urma dezvoltării

fără precedent a turismului heliomarin. Ele s-au impus repede pe piaţă , devenind

prima destinaţie turistică la nivel mondial, după numărul turiţilor vizitatori. Un mare

avantaj al vacanţelor pe plajele mediteranei era proximitatea faţă de o importantă zonă

emisoare de turişi: Europa - si mai ales ţări precum Norvegia, Suedia, Danemarca,

Anglia, Germania – ţări cu o populaţie cu venituri mari şi relief şi climă mai puţin

favorabile turismului heliomarin).

De la un fenomen turistic iniţial elitist (vacanţe la Mediterană), accesibilitatea

pachetelor turistice şi întreaga campanie de promovare mediteraneeană, a facut ca

această zonă să devină uşor accesibilă unor straturi sociale din ce în ce mai

diversificate, amplificându-se o mişcare ce începuse în anii '50 în Europa, şi anume

turismul de masă.

Astfel, întregul bazin mediteran s-a impus pe piaţa destinaţiilor turistice,

deţinînd şi astăzi unul dintre primele locuri mondiale (deşi în prezent la lista celor mai

populate zone turistice s-a adaugat zona Caraibelor şi a Asiei de sud-est).

Costa Blanca a apărut ca denumire şi concept în urma unui proces de

„branding” turistic aplicat ca o forma de marketing strategic. Având în vedere

multitudinea şi varietatea produselor şi destinaţiilor turistice existente pe piaţa

turistică litorală spaniolă la sfărşitul anilor '80 (destinaţii multe, unele necunoscute sau

puţin exploatate), s-a considerat că este necesară gruparea destinaţiilor cu

caracteristici similare spre a oferi un pordus turistic mai omogen. Aşa a aparut noul

brand de „Coasta turistică” în Sapnia, menită sa continue strategia unor destinaţii care

erau deja bine impuse pe piaţa si apreciate (exemplul cel mai cunscut fiind Coasta de

Azur).

Costa Blanca este în zilele noastre mai mult decât o destinaţie turistică. A

devenit un brand, un produs omogen, şi deşi de-a lungul ei se pot evidenţia trăsături

diferite (atât în ceea ce priveşte potenţialul natrual, cât şi cel antropic), poate fi cu

uşurinţă deosebită de alte „Coste”. Impunerea numelui de „Costa Blanca” s-a facăt

printr-un bine pus la punct program de marketing la nivelul întregii Comunităţi

Valenciene, corelat de altfel cu o strategie la nivel naţional prin care se urmărea

asocierea unei destinaţii cu o sintagmă uşor de ţinut minte şi atractivă (exemplu:

„Andalucia - sólo hay una” – Andalucia – este doar una!, !Castilla La Macaha – una

34

tierra de contrastes” – Castilla La Mancha – o ţară a contrastelor, „Navarra - Una

elección muy personal” – Navarra – o alegere personală).

În cazul Comunităţii Valenciene, s-a optat pentru promovarea urmatoarelor

sintagme, ce au devenit cu timpul adevărate mărci turistice:

“País Valenciano: «Vacaciones todo el año»” (Comunitatea Valenciană –

vacanţe tot anul) sau “Pais Valenciano. Esta de moda” (Comunitatea Valenciană. E

la modă).

Pentru impunerea pe piaţa turistică a celor trei regiuni valenciene ca destinaţii

omogene, s-au adoptat aceste branduri:

Castellón: «Castellon, Costa Azahar».

Valencia: «Valencia, terra y mar».

Alicante: «Costa Blanca».

Programul de marketing a fost de succes, la ora actuală întreaga coasta de la

sud de Denia si până la graniţa cu regiunea Murcia fiind identificată şi uşor

recunoscută sub denumirea de Costa Blanca.

Peisajul acestei Coste se remarcă prin multitudinea de staţiuni turistice de „sol

y playa”. Există o gamă extrem de variată de posibilităţi de cazare, completate cu

odihnă şi recreere pe plaje de diverse tipuri (nisipoase, stâncoase, etc.). La acestea se

adaugă o serie de facilităţi de agrement şi distracţie create special în zonele care nu

aveau acces direct la mare. Astfel de exemple sunt Terramitica, Aqualandia,

Aquapark şi Terranatura – parcuri de distracţii tematice care întregesc peisajul

staţiunilor litorale alicantine.

Staţiunile litorale de pe Costa Blanca se caracterizează prin tendinţa generală

de minimizare a sezonalităţii. Pentru aceasta, pe lângă sezonul turistic propiu-zis (care

ţine datorită condiţiilor extrem de favorabile de climă din aprilie-mai pana în

septembrie- octombrie), s-au adoptat metode de prelungire a sezonului sau de

alternative durabile. Astfel de soluţii adoptate sunt: oferirea de vacanţe la preţ ceva

mai redus pentru persoanele de vârsta a treia din ţările nordice (care cumpără pachete

turistice în lunile octombrie-decembrie şi martie-aprilie) sau de folosire a

axcedentului de cazare liber în sezonul mai rece pntru a închiria camere de hotel în

regim cămin studenţilor (în mare parte străini veniţi în Alicante la studii pentru un

semestru).

35

Hoteluri şi hostaluri în regiunea Alicante

Anul 2004 Hoteluri Hostaluri

Hoteles y hostales Număr

hoteluri

Număr de

locuri

Număr

hostaluri

Număr de

locuri

Comunitatea Valenciană 619 103.878 190 6.395

Provincia Alicante 301 59.930 82 2.886

El Baix Segura / La Vega Baja 35 4.567 8 248

El Baix Vinalopó 12 1.648 14 513

El Comtat 3 145 3 78

El Vinalopó Mitjà / El Vinalopó Medio 6 353 4 75

L'Alacantí 45 6.890 18 688

L'Alcoià 7 379 3 116

L'Alt Vinalopó / Alto Vinalopó 4 181 1 29

La Marina Alta 42 5.015 15 464

La Marina Baixa 147 40.752 16 675

Hoteluri şi hostaluri în regiunea Alicante (anul 2004)

Sursă date: Agenţia Valenciană pentru turism.

Conform datelor Agenţiei Valenciene pentru turism se constată că la nivelul

anului 2004 este predominant tipul de cazare turistică în hoteluri. Dintr-un total de

619 hoteluri din cadrul Comunitaţii Valenciene, jumătate din ele (301 hoteluri) sunt

localizate în regiunea Alicante (restul de 318 hoteluri aparţinând regiunilor Castellon

şi Valencia). Acest lucru demonstrază ca, din punct de vedere al infrastructurii

turistice, regiunea Alicante se situează pe primul loc între cele 3 regiuni valenciene.

În ceea ce priveşte numărul de locuri, din nou regiunea Alicante este pe primul

loc, deţinând 59.930 din cele 103.878 locuri disponibile la nivelul regiunii.

Analizând situaţia corespunzătoare celor 9 diviziuni administrative ale regiunii

Alicante („comarcas”), se constată ca jumătate din numărul de hoteluri (147) şi

aproape 2/3 din locurile de cazare se concentrează într-o singură „comarca”, şi anume

Marina Baixa, unde se gasesc cele mai importante staţiuni de „sol y playa” din

regiune, printre care şi centrul turistic Benidorm.

36

Camping-uri în regiunea Alicante

Anul 2004 Camping-uri

Număr de

camping-uri

Număr de

locuri

Comunitatea Valenciană 133 71.172

Provincia Alicante 43 26.260

El Baix Segura / La Vega Baja 5 3.045

El Baix Vinalopó 5 4.178

El Comtat 0 0

El Vinalopó Mitjà / El Vinalopó Medio 0 0

L'Alacantí 3 647

L'Alcoià 0 0

L'Alt Vinalopó / Alto Vinalopó 0 0

La Marina Alta 14 4.727

La Marina Baixa 16 13.663

Camping-uri în regiunea Alicante (anul 2004)

Sursă date: Agenţia Valenciană pentru turism.

Conform tabelului Agenţia Valenciană pentru turism a înregistrat la nivelul

anului 2004 un număr total de 133 de capinguri în întreaga Comunitate Valenciană, cu

o capacitate de 71.172 locuri.

Din aceastea, provincia Alicante deţinea un număr de 43 de campinguri,

respectiv 26.260 locuri. (aproximativ o treime din numărul total, situându-se deci la

valori similare deţinute de clelalte doua provincii valenciene).

Se constată totuşi mari diferenţe în ceea ce priveşte distribuţia spaţială a

campingurilor: pe primul loc se situează (ca şi în cazul locurilor de cazare în hoteluri)

comarca Marina Baixa, cu un număr de 16 campinguri şi 13.663 locuri disponibile.

Completând informaţiile oferite de datle statistice referitoare la situaţia cazărilor în

unităţile hoteliere, se poate spune ca Marina Baixa deţine cea mai bine-echipata

infrastructură pnetru primirea turiţtilor.

Un alt fapt demn de semnalat este acea ca în subunităţile administrative situate

în zonele montane sau mai îndepărtate de litoral (L'Alcoia, El Comtat şi Alto

Vinalopo) nu se gaseşte nici o unitate de cazare de tip camping.

37

Alternative de cazare turistică în regiunea Alicante:

apartamente, moteluri şi case rurale

Anul 2004 Apartamente Moteluri Case Rurale

Apartamente,

moteluri şi case

rurale

Număr

apartamente

Număr

locuri

Număr

moteluri

Număr

locuri

Număr

case

rurale

Număr

locuri

Comunitatea Valenciană 31.972 138.120 47 2.366 683 4.877

Provincia de Alicante 19.343 73.378 11 581 153 1.160

El Baix Segura /

La Vega Baja 1.285 4.977 1 34 2 20

El Baix Vinalopó 400 1.767 0 0 2 13

El Comtat 7 16 4 236 24 165

El Vinalopó Mitjà /

El Vinalopó Medio 0 0 1 70 5 41

L'Alacantí 563 2.102 0 0 8 64

L'Alcoià 6 36 3 155 2 18

L'Alt Vinalopó /

Alto Vinalopó 0 0 0 0 12 95

La Marina Alta 8.018 37.307 2 86 51 386

La Marina Baixa 9.064 27.173 0 0 47 358

Alternative de cazare turistică în regiunea Alicante:

apartamente, moteluri şi case rurale

Sursă date: Agenţia Valenciană pentru turism.

Conform tabelului, din totalul de apartamente puse la dispoziţia turişilor în

provincia Alicante, în anul 2004 aproximativ jumătate din ele se găseau în cadrul

„comărcii” Marina Baixa, unde se afla staţiunea Benidorm, marele centru polarizator

sin zonă. Este de asemenea intereseant din punct de vedere al analizei preferinţelor

turistice de remarcat faptul ca din cele aprox. 30.000 de apartamente inchiriate pentru

turism, circa 2/3 se afla pe teritoriul provinciei Alicante, subliniind clar tendinţa

turişilor de a prefera Costa Blanca faţă de celelalte două provincii valenciene,

Casellon şi Valencia.

În ceea ce priveşte numărul motelurilor şi al pensiunilor rurale, în zona Costa

Blanca acesta este net mai redus faţă de cel al hotelurilor. Acest fapt se explică prin

preferinţa turişilor (majoritatea de origine straină) spre tipuri de cazare cu un grad mai

ridicat de confort (hoteluri de 4si 5*), precum şi impunerea pe piaţa turistică locală a

marilor tur-operatori Thomas Cook, Tui ce promovează aceste tipuri de cazare.

38

Peisajul mini-oraşelor de tip staţiune

În cadrul regiunii Alicante, o notă aparte a peisajului ce întregeşte Costa

Blanca este dată de prezenţa unor mini-oraşe de tip staţiune. Acestea sunt, de fapt,

mici enclave turistice construite în zone iniţial complet nelocuite datorită unor

restricţii impuse de tipologia reliefului, precum panta sau vegetaţia.

Începând cu anii '90, dar mai ales în ultimul deceniu, aceste contrucţii au luat o

amploare deosebită, ajungînd să se impună în peisaj, adesea făcând chiar o notă

discordantă faţă de caracteristicile generale ale acestuia.

Micile statiuni sunt construite geometric, cu o reţea stradală riguros

planificată. Se urmăreşte maximizarea profitului prin utilizarea eficientă a spaţiului:

casele sunt construite lipite strâns una de alta, de regulă având aceeaşi formă şi

dimensiune. În zonele în care condiţiile de relief au fost extrem de restictive (în

special înclinarea versanţilor şi panta), s-a renunţat la trama stradală geometric

regulată, menţinându-se însă aspectul unitar al construcţiilor prin folosirea aceluiaşi

stil arhitectonic.

Micile oraşe impresionează în peisajul coastei alicantine nu atât prin

dimensiunile lor (majoritatea fiind mici ca întinere), ci prin uniformitatea

construcţiilor şi apariţia lor bruscă în peisaj. Cele mai frecvente locaţii pentru

amplasarea acestor mini-oraşe sunt versanţii cu orientare spre mare. Până acum două

decenii aceşti versanţi erau consideraţi complet nerentabili din punct de vedere

financiar: nu puteau fi folosiţi în agricultura, neexistenţa plajelor nu îi făcea pretabili

activităţilor de turism heliomarin şi condiţiile de relief îngreunau construcţia de oraşe

obişnuite. Soluţia a venit prin construcţia acestor mini-oraşe de sine stătătoare care

sunt extrem de căutate de turişii străini. Se poate spune chiar ca au fost construite

având drept grup ţintă populaţia de vârsta a treia din tările nordice, Marea Britanie şi

Germania. Pentru mulţi dintre turiştii care apelază la închirierea de case/apartamente

în aceste mini-oraşe nu se mai poate folosi termenul de „turist” deoarece şederea lor

depăşeşte 6 luni, tinzând chiar sa devină reşedinţă principală.

Atractivitatea este dată de condiţiile de climă extrem de favorabile tot timpul

anului (mai ales faţă de cele din tările de porveninţă), preţurile acceptabile pentru

veniturile pensionarilor din ţările menţionate susţinute de oferta din ce în ce mai largă

şi diversificată.

39

Pentru construcţia acestor mini-oraşe staţiuni s-au folosit terenuri mai

acidentate, dar beneficiinde de o frumoasă privelişte spre mare. Cele mai cautate zone

sunt cele dintre Calpe şi Altea (zonă muntoasă ce înaintează în mare, cu mici golfuri

pitoreşti) şi de la nord de oraşul Santa Pola până la Torrevieja.

Există numeroase firme onstructoare şi agenţii prin intermediul cărora se

realizează vânzarea propietăţilor. Adesea se folosesc sloganuri şi campanii menite sa

impună o anumită imagine pe piaţa de profil. Astfel de sloganuri sunt: „Abre tu

ventana al mar!” („deschide-ţi fereastra la mare!”), „Viviendas de lujo en primera

linea del mar” („locuinţe de lux pe prima linie a coastei”), „Dreamhills of

Torrevieja” („colinele de vis de lângă Torrevieja”). Toate insistă însă pe avantajele

aduse de caracteristicile estetice ale zonei asociate cu ideea de relaxare şi odihnă într-

un climat mediteraneean propice.

Firme constructoare in regiunea Alicante. Slogan de campanie „Abre tu ventana al Mar”

40

Mini-oraş staţiune în regiunea Alicante

Mini-oraş staţiune în regiunea Alicante

41

Mini-oraş staţiune în regiunea Alicante

Mini-oraş staţiune în regiunea Alicante

Sursă: imagine proprie. Prelucrare Photoshop

42

Peisajul oraşelor vechi - centre pescăreşti

Întreaga Costa Blanca este presărată de oraşe vechi, unele datând din perioada

preiberică şi continuând cu cea romană, medievală şi până în prezent, importante

centre pescăreşti. Cele mai importante centre pescăreşti, de la nord spre sun sunt:

Denia, Javea, Calpe, Altea, Benidorm, Villajoyosa, Alicante, Santa Pola şi Torrevieja,

la care se adaugă câteva localităţi mai mici precum Moraira, Campello, Tabarca şi

Guardamar.

Deşi în mare parte aceste localităţi îşi păstrează activitatea economică iniţilală

(pescuitul), o mare parte din ele trec printr-un proces de reconversie, orientându-se

spre combinarea aceste activităţi cu cele de sportive (întreceri de yacht-uri, schi

nautic, windsurfing) şi de agrement (baruri, disocteci, zone de promenadă amenajate

în cadrul porturilor).

43

Portul oraşului Alicante

Portul oraşului Villajoyosa

44

Zona Mediană

Peisajul plantaţiilor de citrice

Pe plan mondial, în ceea ce priveşte piaţa citricelor, se impun două mari

subsectoare: sectorul citricelor sub formă de fructe (portocale, mandarine, clementine,

grape-fruit, etc.) şi sectorul sucurilor naturale de citrice, care a cunoscut o largă

dezvoltare mai ales după 1990.

Conform datelor FAO, producţia mondială de citrice între anii 2000-2004 s-a

ridicat la valoarea de peste 150 milioane tone, dintre care mai mult de jumătate din

pondere o reprezintă portocalele.

La nivel de producători, conform tabelului anexat (tabelului nr.5 dintre cele

140 de ţări producătoare de citrice, peste 70% se găseau în trei areale mari de

provenineţă: Brazilia, bazinul mediteran şi sudul SUA (statele California, Arizona,

Texas şi Florida).

Spania se gaseşte pe locul 5 mondial în în topul producătorilor de portocale şi

pe locul 4 mondial în cea lămâi.

Portocale Brazilia, Statele Unite ale Americii, Mexic, India,

Spania, China, Iran, Egipt, Indonezia

Citrice de talie mică

(mandarine, clementine)

Nigeria, China, Siria, Guineea, Japonia, Arabia Saudită,

India, Sierra Leone, Angola, Tunisia

Lămâi Mexic, India, Iran, Spania, Argentina, Brazilia, Statele

Unite ale Americii, China, Italia, Turcia

Grape-fruit Statele Unite ale Americii, China, Africa de Sud, Mexic,

Israel, Cuba, Argentina, India, Trucia, Tunisia.

Sursa: date FAO, http://r0.unctad.org/infocomm/anglais/orange/market.htm

Producatorii mondiali de citrice

45

Principalele ţări exportatoare de citrice (anul 2003)

25%

14%

11%4%

4%

4%

28%

5% 5%

Spania

SUA

Africa de Sud

Turcia

Argentina

Grecia

Olanda

Mexic

alte ţări exportatoare

În ceea ce priveşte exporturile, peste 60% din totalul mondial la nivelul anului

2003 ereau deţinute de tări din bazinul mediteranean. Dintre acestea, conform figurii

nr.44 (grafic sus, elaborare proprie, sursă date FAO) Spania deţinea primul loc, cu un

procent de 25% din totalul mondial.

În cadrul regiunii alicante se găsesc trei mari areale de cultivare a citricelor,

după cum urmează:

1. Comarca Marquesado: plantaţiile dominante sunt cele de mandarini

(varietatea „Satsuma”), urmate de portocali (cu varietăţile Navel,

Navelina, Salustina, Valencia Late şi Verna).

2. Comarca Central: ce se întinde de la Peñon de Ifach până în zona oraşului

Alicante, mergând paralel cu fâşia litorală. În asigurarea necesarului hidric,

se folosesc irigaţii cu apă provenind de la râzrile Giadalest, Amadorio şi

Tibi

3. Comarca Meridional: se subîmparte în:

a). Arealul Elche care se întinde de la sud de oraşul Alicante pănâ la

vărsarea râului Segura în mare, în apropiere de localitatea Guardamar.

Zonele cu plantaţiile cele mai extinse se află pe domeniul municipal al

oraşelor Elche şi Crevillente. Pentru irigaţii se foloseşte apa râului

Segura, transportată printr-un sistem de canale. Cultura predominantă

este cea a lămâiului.

b.) Arealul Vega Baja de Segura: urmează linia bazinului hidrografic

al râului Segura până în sud la limita regiunii Alicante. Principalele

culturi sunt cele de lămâi (din care predomina varietăţile „Verna” şi

„Fino”).

46

Contactul plantaţiilor de citrice cu vegetaţia de tip pinares

Peisajul plantaţiilor de citrice în regiunea Alicante

47

Peisajul plantaţiilor de citrice în regiunea Alicante

Peisajul plantaţiilor de citrice în regiunea Alicante

48

Peisajul plantaţiilor de viţă de vie

Regiunea Alicante este renumită pentru culturile sale de viţă de vie (Vitis

vinifera), ce au ca rezultate obţinerea vinului, a strugurilor de masa şi a stafidelor.

În întreaga regiune se găsesc numeroase plantaţii de viţă de vie, de la cele mai

mici, particulare, la marile plantaţii ce depind de ferme, local numite „fincas”.

Elaborarea tradiţională a vinului: Strugurii sunt recoltaţi la finele lunii

septembrie. Există fincas ce încă recoltează strugurii folosind unelete si întreg

ceremonialul folosit la începutul secolului. Pentu tăierea ciorchinilor se foloseşte o

seceră mică numita „falsó”. Ciorchinii astfel tăiaţi sunt căraţi în coşuri mari pana la

căruţe şi astfel transportaţi la bodegi (numite „cup”). În aceste încaperi speciale există

o platforma mai înaltă, străbătută de canale şi sănţuleţe care se unesc într-un canal

colector care se varsă într-un recipiennt. Bărbaţii poartă încalţaminte specială

fabricată din rafie si frunze uscate de palmier cu care calca timp de căteva ore boabele

de struguri. Apoi, strugurii sunt transportaţi la o presă, unde se termină procesul de

stoarcere. În paralel, alţi bărbaţi pregatesc butoaiele pentru a pune mustul. În

prealabil, butoaiele sunt clatite cu o fiertură de păstăi de roşcov (Ceratonia siliqua) si

smochine (Ficus carica) uscate. După perioada de fermentare (depinde de la specie la

specie) vinul astfel obţinut este golit şi mutat în butoaie mai mici, de unde urmează a

fi consumat sau vândut. La fermele tradiţionale, femeilor nu le era permis să participe

la nici o acţiune legata de prepararea vinului. Ele puteau participa doar la recoltarea

strugurilor. Călcatul stugurilor si fabricarea vinului era o activitate exclusiv dedicată

bărbaţilor. Familiile conservatoare din regiunile rurale alicantine mai păstreaza şi

astazi acest obicei. În timp ce bărbaţii se ocupau de eleborarea mustului, femeile

pregăteau diverse alimente, pâine şi dulciuri.

Actualmente, la Ministerul de agricultură, pescuit şi alimentaţie a Comunităţii

Valenciene sunt înregistrate 44 de „bodegi” cultivatoare de viţa de vie producătoare

de vin. În regiunea Alicante sunt cultivate cu viţă de vie circa 25.000 ha. Cele mai

importante areale de cultivare a viţei de vie sunt: Alacantí, Alcoià, Comtat, Alt

Vinalopó, Vinalopó Mitjà şi Marina Alta.

Dintre condiţiile de mediu care duc la identificarea specificului vinurilor de

Alicante, pot fi menţionate:

49

Temperatura medie: între 13ºC şi 18ºC.

Precipitacipitaţii: între 300 şi 500mm/an.

Insolaţia medie anuală: peste 2.500 ore/an.

Dintre varietaile cultivate se numara:

Struguri albi: Chardonnay, Macabeo, Meseguera, Moscatel de

Alejandría, Sauvignon blanc, Planta Fina şi Verdil.

Struguri roşii şi negrii: Arnacha Tinta, Garnacha Tintorera, Monastrell,

Tempranillo, Bobal, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir y Shyra.

Tipuri de vinuri specifice regiunii Alicante:

Vino Nuevo/ Vino Joven: reprezentate de musturi îmbuteliate la maxim 9 luni

de la recoltare.

Vino Rancio Alicante: vinuri care au fost supuse unui proces de maturizare

sub acşiunea schimbărilor brusce de temperatură. Pentru aceasta, vinul este depozitat

în recipiente de lemn sau sticlă şi expuse razelor soarelui pentru minim 24 luni.

Vino Noble Alicante: vinuri ale căror savoare şi valoare este dată prin

obţinerea lui numai din soiuri principale de struguri, păastat apoi în recipiente mari de

lemn pentru minim 30 de luni.

Vino Añejo: sunt vinuri a căror perioada de maturizare depaşeşte 36 de luni.

Moscatel de Alicante: este un vin dulce, elaborat din soiuri specifice regiunii,

varietatea „moscatel de Alejandría”. Zona cea mai răspândita de cultura este Marina

Alta, cu o climă mai umedă şi caldă.

Fondillon: este un vin obţinut exclusiv dintr-o varietate de denominare

alicantină, Monastrell, după o perioadă de maturizare de minim 10 ani. Este

recunoscut la nivelul Uniunii Europene ca unul dintre primle 5 vinuri de lux.

Principalele

areale de

cultivare a

viţei de vie

în regiunea

Alicante

Sursă:

todovinos.com

50

51

Peisajul plantaţiilor de viţă de vie în regiunea Alicante

Sursă: imagine proprie. Prelucrare Photoshop

Peisajul plantaţiilor de viţă de vie în regiunea Alicante

52

Peisajul plantaţiilor de viţă de vie în regiunea Alicante

Fig. 53. Peisajul plantaţiilor de viţă de vie în regiunea Alicante

53

Principalele ţari producatoare de ulei de

măsline în lume

1%

4%

20%

44%

13%

7%

7%

2%

2%Spania

Italia

Grecia

Trucia

Siria

Tunisia

Maroc

Portugalia

alte tari

Peisajul plantaţiilor de măslini

Spania este principalul producător şi exportator de ulei de măsline la nivel

mondial.

Conform datelor UNCTAD şi Fao, la nivelul anului 2003, şapte ţări deţineau

90% din producţia mondială de ulei de măsline. Dintre acestea, jumătate din

producţie era deţinută de Spania, cu un procent de 44%, care se impunea ca lider

producător de piaţă. Italia, cu 20% din producţia mondială, se clasa la aproximativ

jumatate din producţia realizată de Spania. Urmau alte ţări din bazinul mediteranean:

Grecia 13%, Turcia 7%, Siria 7%, Tunisia 2%, Maroc 2% şi Portugalia cu 1%.

Principalele ţări producătoare

de ulei de măsline la nivel

mundial (anul 2003)

Spania 44%

Italia 20%

Grecia 13%

Turcia 7%

Siria 7%

Tunisia 2%

Maroc 2%

Portugalia 1%

alte tari 4%

Principalele tări producatoare de ulei demăsline în lume (anul 2003)

Sursa datelor: UNCTAD şi FAO

http://r0.unctad.org/infocomm/anglais/olive/market.htm

Principalele ţări producătoare de ulei de măsline în lume (anul 2003)

Sursa datelor: UNCTAD şi FAO

http://r0.unctad.org/infocomm/anglais/olive/market.htm

54

Elaborarea uleiului de măsline în regiunea Alicante

Uleiul de măsline este un aliment cunoscut şi apreciat încă din antichitate, la

vechii egipteni, cretani, greci, etc. Aria sa cea mai răspândită şi propice este bazinul

mediteraneean.

Având în vedere condiţiile prielnice de răspâdnire a maslinului, acesta se

întalneşte pe teritoriul regiunii Alicante din belşug, fiind o importantă sursă de venit,

atât micile ferme particulare, cât şi pentru marile firme producătoare.

În trecut, pentru elaboararea uleiului de măsline se foloseau mori tradiţionale,

numite „almazares”, în prezent acestea find în mare parte nefolosite, iar unele au

suferit o reconversie utilitară, devenind mici muzee.

Pentru a culege maslinele din copac se folosesc pari lungi si subţiri, cu care se

bat cu grija crengile pentru a scutura fructele. Acestea cad pe o plasă aşezata sub de

jur împrejurul tulpinii. În trecut, maslinele erau duse la morile speciale „almazares”,

unde se obţinea uleiul prin procese mecanice tradiţionale. În zilele noastre, exista mari

companii si fabrici care se ocupa cu prelucrarea măslinelor si obţinerea uleiului.

După modul de obţinere a uleiului de măsline, regiunea Alicante se

încadrează în normele prevăzute de legislaţia spaniola, producându-se urmatoarele

tipuri:

Ulei de masline „Virgen Extra”: este obţinut direct din fructe, exclusiv prin

mijloace mecanice, fără a fi rafinat şi nu poate avea o aciditate mai mare de 0,8°.

Ulei de masline „Virgen”: este de asemenea obţinut prin mijloace mecanice,

însă are o aciditate mai mare decât cel „Virgen Extra”, cuprinsă între 0,8° şi 3,3°.

Dacă depăşeşte aceasta valoare, nu mai este comestibil.

Ulei de masline rafinat: se obţine folosind uleiuri de măsline rafinate, la care

se adauga un procent de 15% ulei „Virgen Extra”. Prin rafinare, uleiului i se

îndepartează prin procese fizice şi chimice o serie de defecte, cum ar fi aciditatea,

culoarea, mirosul, rămânând un ulei fără nici un gust sau miros, motiv pentru care i se

adaugă acel procent de 15% ulei „Virgen Extra”, pentru a-i da savoare.

Uleiul de orujo: este un ulei ce se obţine prin metode de dizolvare chimică a

resturilor de la măsline (numite colectiv „orujo”): sâmburi, pieliţe, pulpă.

Cele mai cunoscute companii spaniole de ulei de măsline sunt: Aceites

Espñoles cu mărcile „Carbonell” şi „Elosúa” şi compania Uteco-Jaen.

55

56

Peisajul plantaţiilor de migdali

La nivel naţional, regiunea Alicante este prima producatoare de migdale din

Spania.

Migdalul (Prunus mygdalus)

Culturile de migdali se întind începând din zonele apropiate coastei, până spre

interior, la altitudini de circa 800m. Spre deosebire de plantaţiile de măslini, migdalii

se găsesc în mare măsură în zone cu relief mai accidentat sau cu pante mai mari,

motiv pentru care colectarea migdalelor se face încă în mod tradiţional (scuturate din

copac şi stranse din plasa aşezată sub acesta) în cele mai multe cazuri, fără apela la

maşini sau unelete speciale.

Întrebuinţările variate, fac din migdali o sursă importantă de venit pentru

întreaga regiune. Poate cel mai cunoscut mod de întrebuinţare este elaborarea

turronului (un tip special de tabletă asemanatoare ciocolatei, realizată exclusiv din

sâmburi de migdale, zahăr şi lapte). Regiunea Alicante şi mai precis domeniul

municipal al oraşului Jijona sunt renumite internaţional pentru turron.

57

Peisajul plantaţiilor de migdali în regiunea Alicante

58

Plantaţii de migdali în regiunea Alicante

sursa: imagini proprii, prelucrare Photoshop

59

Zona montană interioară

Conform figurii zona montană a regiunii Alicante se întinde cu precădere în

sectorul nordic şi nord-estic, apărând pe alocuri şi mici sierre izolate mai la sud-vest

(sierre ce aparţin domeniului sub-betic şi betic).

Peisajul regiunii montane alicantine este dat de combinarea caracteristicilor

generale (fig. 59 jos, imagine proprie): sierrele cu altitudini de peste 1.000m, văile

simetrice cu râuri ce au cele mai importante debite din cadrul regiunii, vegetaţie

caracteristică dispusă conform etajelor mentionate în subcapitolul „Vegetaţie”, în

cadrul căreia se remarcă vegetaţia de tip „encinares” (cu specia Quercus ilex), pinares

(cu Pinus halepensis şi Pinus pinea), matorral şi tomillares.

Întreaga zonă interioară montană din regiunea Alicante este intens valorificată

în cadrul diverselor activităţi turistice. O pondere importantă în cadrul acestor

activităţi o are „sedenrismul” – termen prin care este denumit „trecking-ul”, drumeţia

montană. Acestea se desfăşoară urmând cărări şi trasee prestabilite, existând chiar şi

asociaţii şi grupuri care organizează frecvent astfel de deplasări. Alături de drumeţii

se practică mountain-bike, zborul cu parapanta, căţăratul pe stânci şi speologia,

întreaga zonă fiind extrem de pretabilă activităţilor de ecoturism. În satele mici ce se

găsesc la baza sierrelor există condiţii bune de practicare a turismului rural şi chiar a

celui cultural, legat de diversele monumente şi fortificaţii datând mai ales din

perioada ocupaţiei maure.

60

Peisajul montan în regiunea Alicante

61

Peisajul montan în regiunea Alicante

Sursă: imagine proprie. Prelucrare Photoshop

62

Particularitaţi. Studiu de caz: staţiunea Benidorm

Aşezare geografică şi caracteristici fizice generale:

Staţiunea Benidorm se alfă situată pe ţărmul Costei Blanca la marea

Mediterană, în cadrul regiunii Alicante şi a Comunităţii Valenciene.

Aşezarea fizico geografică este propice dezvoltarii ăn cele mai bune condiţii a

activitătilor turistice heliomarine, staţiunea având plajele orientate spre sud şi fiind

protejată de trei sierre de jur împrejur: sierra Helada la est, sierra de Aitana la nord şi

sierra de Tossal la vest. Aceste caracteristici fizico-geografice completate de poziţia

privilegiată la marea Maediterană creează un microclimat favorabil activităţilor

turistice tot timpul anului. Iernile sunt extrem de blânde, rareori ploioase, iar sfârşitul

primăverii, vara şi toamna până spre luna octombrie sunt perioade propice turismului

heliomarin intensiv.

Conform tabelului se poate observa ca temperaturile nu scad sub 18ºC nici

măcar iarna, vara temperaturile medii ajungând la 31ºC, cu numerose yile caniculare

şi temperaturi de peste 35ºC.

Temperaturile mediia nuale în staţiunea Benidorm

Sursă date www.benidrom.org

Scurt istoric şi particularităţi ale dezvoltării turistice locale:

În cadrul regiunii Alicante, staţiunea Benidorm se impune ca mare centru

turistic polarizator. Este un centru a cărui importanţă depăşeşte clar pe cea regională,

staţiunea fiind binecunoscută şi apreciată pe plan naţional (în special de către

locuitorii capitalei) şi internaţional (de către turiştii norvegieni, suedezi, englezi,

germani).

Anotimpul Temperatura

medie a aerului

Temperature

medie a apei

Primăvara 23.7º C 21º C

Vara 31.7º C 26º C

Toamna 19.2º C 19º C

Iarna 18.7º C 15.5º C

63

Deşi pe teritoriul staţiunii Benidorm s-au găsit urme de locuire datând din

perioada iberică şi pre-romană, originile actualei aşezări sunt legate de necesităţile

defensive din perioada medievală. Astfel, în anul 1245 regele catalano-aragonez

Jaime I El Conquistador obţine acest toritoriu în urma luptelor cu populaţia de origine

maură instalată în peninsula iberica începând cu anul 711 – 712. Un secol mai târziu

este atestat documentar prin „Carta Puebla de Benidorm”. Localitatea suferă însă

multiple atacuri ale populaţiei maure din nordul Africii, ale piraţilor, la care se adaugă

secete îndelungate şi slaba productivitate agricolă a terenurilor din zonă, fapt ce a

determinat slaba creştere a numărului de locuitori. Abia din secolele XVIII – XIX,

Benidorm începe să se dezvolte, in special datorită activităţilor de comerţ şi transport

maritim ce devin o importantă sursă de venit.

Începând cu 1870 localitatea începe să se reprofileze spre noi activităţi, si

anume turims numit la acea vreme „balnear”, prin deschiderea „Balneario la Virgen

del Sufragio”. O dată cu punerea în funcţiune a liniei de tren cu encartament îngust ce

uneşte Benidormul de Alicante iar de aici se face legtura spre capitală (în anul 1914),

se deschid noi posibilităţi turişilor pioneiri. Zona începe să se dezvolte încet, în 1924

apar primele vile cu destinaţie turistică pe plaja de Levante. În timpul razboiului Civil

spaniol (1936-1939) sosirile madrilenilor se diminuează. Începând cu anii '50 vechile

activităţi economice (agricultura, dar mai ales pescuitul) intră în declin, primăria

Benidormului orientându-se în anul 1956 spre noul plan urbanistic ce propunea

dezvoltarea turistică şi de recreazie a zonei prin trasarea de noi artere rutiere şi străzi

geometric dispuse, amenajarea explanadei pentru promenadă paralel cu linia ţărmului.

Această reconversie economică benefică de la sectorul primr la cel terţiar a făcut ca

populaşia Benidormului să crească de la 2.726 ( în 1950) la 6.259 (în 1960).

Playa de Levante.

Benidorm anii '50

Sursă imagine: www.benidorm.org

64

Primele amenajări

turistice organizate

pe Playa de Levante.

Benidorm anii '60

Sursă imagine: www.benidorm.org

În paralel începe sa se mărească şi să se diversifice oferta de cazare turistică,

dar şi clientela, turiştilor spanioli alăturându-se cei veniţi din alte ţări europene, sosiţi

iniţial cu propiul vehicol, iar o dată cu deschiderea aeroportului El Altet (din Alicante)

în 1967 prin intermediul zborurilor charter. În această perioadă staţiunea creşte mai

ales pe orizontală, ajungând la o populaţie de 12.003 locuitori în 1970, pentru ca în

1981 aceasta să ajungă la 21.544 locuitori.

Anii '60 playa de Poniente.

Benidorm anii '60

(vedere dinspre

Mirador de Benidorm)

Sursă imagine: www.benidorm.org

După anii '80, atingând un maxim de dezvoltare orizontală şi laterală, are loc o

intensă creştere pe verticală, staţiunea ajungînd ceea ce este cunoscută în prezent, şi

anume un mic Manhattan al Coastei spaniole.

Creţterea pe verticală a staţiunii s-a făcut simţită ţi în ceea ce priveşte numărul

de locuitori, acesti ajungînd la 51.000 în anul 1997. La acest număr se adaugă

aproximativ 4 milioane de turişti sosiţi anual.

65

Turişti europeni in regiunea Alicante. Spania (2004)

Sursă date: www.ine.es (Institutul Naţional de Statistică ). elaborare propie

Conform tabelului nr.8 se poate observa că la nivelul anului 2004, prin datele

puse la dispoziţie de Institutul naţional spaniol de Statistică, s- a înregistrat un număr

total de 2.970.834 turişti. În aceste date se încadrează doar turişii europeni cazaţi la

unităţi de cazare înregistrate. La aceste date se cumulează turişii ce optează pentru

cazarea în campinguri sau în apartamente închiriate.

În ceea ce priveşte provenienţa turiştilor străini din staţiunea Benidorm, se

poate observa o preponderenţă covârşitoare a turiştilor din Marea Britanie ce ating un

număr de peste 650.000. Aceştia sunt urmaţi de turiştii din Belgia şi Franşa ce au

înregistrat un număr de peste 60.000 în anul 2004. Alte tări cu un număr mare de

turişi prezenţi in Benidorm sunt portugalia şi o serie de tăţi nordcie precum Norvegia,

Suedia, Germania, etc. LA numărul turişilor străini se adaugă peste 1.900.000 de

turişti spanioli, staţiunea beneficiind de neotoriatate în rândul madrilenilor.

Turişti europeni in regiunea Alicante. Spania (2004)

Austria 3.169

Belgia 65.228

Cehia 2.772

Danemarca 4.052

Elvetia 11.658

Finlanda 2.987

Franta 64.257

Germania 4.747

Grecia 1.057

Irlanda 9.969

Islanda 3.478

Italia 31.149

Luxemburg 1.004

Marea Britanie 652.673

Norvegia 11.349

Olanda 37.540

Polonia 1.084

Portugalia 37.781

Rusia 8.372

Suedia 8.512

alte tari europene 15.955

Total turişti străini europeni 978.793

Spania 1.992.041

Total turişti europeni 2.970.834

66

3169

65228

2772

4052

11658

2987

64257

4747

1057

9969

3478

31149

1004

65267311349

37540

1084

37781

8372

8512

15955

0 100000 200000 300000 400000 500000 600000 700000

numarul de turisti

Austria

Belgia

Cehia

Danemarca

Elvet ia

Finlanda

Franta

Germania

Grecia

Irlanda

Islanda

Italia

Luxemburg

M area Britanie

Norvegia

Olanda

Polonia

Portugalia

Rusia

Suedia

alte tari europeneT

ara

de o

rig

ine

Numarul de turisti in regiunea Alicante. Spania ( 2004)

numar turisti

Turişti europeni in regiunea Alicante. Spania (2004) Sursă date: www.ine.es (Institutul Naţional de Statistică ). elaborare propie

În ceea ce priveşte turiştii

din spaţiul extra-european, se

constată conform tabelului că un

număr mare dintre turiştii din

Benidorm provin din SUA: peste

15.000, urmaţi apoi de cei din

Argentina în număr de aproximativ

7.500.

De remarcat este şi faptul

că este în creştere numărul turişilor

asiatici, cei mai numeroşi fiind cei

din Japonia, peste 4.000.

Turişti europeni in regiunea Alicante. Spania (2004) Sursă date: www.ine.es (Institutul Naţional de Statistică ). elaborare propie

Turişti din spaţiul extra-european in regiunea

Alicante. Spania (2004)

Argentina 7.487

Brazilia 1.713

Canada 4.734

SUA 15.317

Mexic 1.812

Venezuela 1.275

alte ţări din America Centrala şi de sud 10.004

Total turişti de pe continentele

americane 42.342

Japonia 4.178

alte ţări din Asia 3.850

Total turişti din Asia 8.028

Australia 2.269

Total turişti din spatiul extra-european 52.639

67

O dată cu adoptarea modelului urbanistic pe verticală în Benidorm, s-a

rezolvat problema eficientizării spaţiului ce devenea din ce în ce mai restrâns. Prin

creşterea pe verticală s-a optimizat şi panorama oferită turişilor, un număr tot mai

mare al acestora beneficiind de o persepectivă deschisă asupra mării.

O problemă o ridică însă construcţia acestor cladiri de peste 100m în imediata

apropiere a plajei, acest lucru obstrucţionând vederea clădirilor mai mici situate în

spate. În literatura de specialitate se foloseşte denumirea de „ecranul de ciment”

pentru a se defini construcţiile extrem de înalte din prima linia e ţărmului. O altă

problemă ridicată de construcţia pe verticală este cea dată de capacitatea de suport a

terenului şi capacitatea de suport ecologică ce au fost depăşite, staţiunea impunându-

se în peisaj prin întreruperea bruscă a caracteristicilor naturale a acestuia.

staţiunea Benidorm – vedere generală

Sursă: www.benidorm.org

68

Benidorm vedere nocturnă

Sursă: www.benidorm.org

Benidorm vedere aeriană

Sursă: www.benidorm.org

69

vedere aeriană asupra staţiunii Benidorm

Sursă: www.fotografiasaereas.com

70

hoteluri zgârie-nori în Benidorm

Sursa: www.amporis.com

71

Particularităţi ale dezvloltării turistice în Benidrom. Perspective de

dezvoltare durabilă.

Kotler spunea ca orice destinaţie turistică speră o dată ajunsă în topul

prefeinţelor să rămână acolo pentru totdeauna. Realitatea este însă că experienta pe

piaţă susţinută de studiile recente arată că profitabilitatea trebuie susţinută de o

dezvoltare durabilă.

Benidorm reprezintă pentru mulţi un expemplu de destinaţie turistică, pentru

unii un model de urmat, pentru alţii unul de evitat. Oricare ar fi atitudinea adoptată,

trebuie apreciat succesul de care a dat dovadă în transformarea radicală a unei zone a

cărei activitate economică principală era data de agricultură şi pescuit într-o puternică

zonă-magnet pentru turişti.

Benidorm este o destinaţie cu un mare potenţial, dar şi cu mari posibilităţi de a

evolua spre noi forme de turism, mai fiabile care să-i permită să treacă peste

posibilele crize ale industriei sale turstice, crize ce tind să apară.

Staţiunea se bazează aproape exclusiv pe activităţi aparţinînd sectorului terţiar,

o pondere extrem de mică deţinând-o activităţile agricole (din aproximativ 170.000ha

cultivate în regiunea Alicante, doar 238ha aparţin domeniului municipal al

Banidormului). Această dedicare aproape exclusiv asupra turismului, se manifestă

prin existenţa unui număr mare de firme şi companii de hotelărie şi restauraţie. În anul

2002 existau în Benidorm 130 hoteluri cu o capacitate de 36.383 locuri, 6.541

apartamente cu 18.949 locuri, 10 camping-uri cu 7.673 locuri, 331 restaurante cu

20.653 locuri şi 272 cafeterii şi baruri cu peste 13.000 locuri.

Analiză SWOT Benidorm

Puncte tari

Destinaţie consolidată: Benidorm este o destinaţie deja consolidată pe

piaţa turistică naţională, dar şi internaţională, poziţie ce se întăreşte an

de an. Tradiţia sa de destinaţie turistică încă din anii '60 i-a permis să-

şi creeze o marcă puternică şi uşor de recunoscut pe piaţă.

Condiţiile de mediu: clima (prin temperaturile medii anuale ridicate şi

precipitaţiile extrem de scăzute) şi panorama oferită de sierrele

protectoare pe trei laturi şi marea spre sud;

Calitatea excelentă a plajelor: toate plajele ce intră în domeniul de

administraţie al staţiunii Benidorm sunt deţinătoare de steag albastru.

72

Acest lucru este susţinut de întreaga activitate a primariei de curăţare,

îngrijire şi menţinere în condiţii optime a plajelor, atât în sezon, cât şi

în extra-sezon, demonstrând aşadar o grijă maximă pentru confortul şi

siguranţa turiştilor.

Infrasctructurile excelente: Benidorm este dotat cu o infrastructură

extrem de bine pusă la punct. Planul său urbanistic urmărea înca din

1950 optimizarea spaţiului şi a condiţiilor de trafic atât în cadrul

oraşului, cât si legăturile acestuia cu exteriorul. Exemple puternice de

susţinere sunt existenţa aeroportului El Altet;

Cultura turistică a Benidormului: concentrarea aproape exclusivă a

activităţilor asupra turismului face ca atât oficialităţile locale, cât şi

populaţia să conşientizeze importnanţa fenomenului turistic în

susţinerea economiei oraşului. Acest lucru se reflecă prin şi prin

ambianţa plăcută şi ospitalitatea localnicilor, care caută sa ofere

turişilor cel mai plăcut sejur. Benidorm este un oraş care ştie „să se

vâandă”.

Susţinerea insituţională: investiţiile puternice pe care le necesită o

staţiune/oraş pentru a se consolida pe piaţa şi a deveni un produs

turistic bine definit necesită susţinere şi participare activă din partea

agenţilor publici. Dezvoltarea Benidormului a avut la bază o bună

relaţie de colaboarare între primărie, la Diputacion de la comunidad

Valenciana, guvern, investitori, ONG-uri, etc.

Oferta complementară: numărul mare de magazine, centre

comerciale, restaurante deverse, baruri şi discoteci oferă posibilităţi

turistului nu de a varia programul:

Puncte slabe

Dependenţa de piaţa turistică britanică: lipsa diversificarii pieţei

este o pare problemă a turismului în Benidorm, care se bazează pe

două mari centre emisoare de cerere: piaţa interna dominată de Madrid

şi Ţara Bascilor şi piaţa externă dominată în proporţie de peste 50% de

Marea Britanie. Această concentrare a cererii face ca sistemul să fie

sensibil la fluctuaţiile uneia sau a ambelor componente. Dependenţa

este cu atât mai mare, cu cât există un decalaj între moneda europeană

73

şi cea bristanică, fapt ce determină schimbări dese de preturi, practicate

mai ales de marele turoperator Tui.

Relaţia de subordonare faţă de turoperatori: acesţia au rezervate o

amre parte din locurile de cazare diun hoteluri şi nu oferă flexibilitate

la schimbări de preţuri sau contracte.

Slaba concentrare impresarială: hotelurile din Benidorm nu aparţin

toate sau in mare majoritate unei singure firme/organism/persone.

Asociaţiile locale sunt mici şi nu grupează decât câteva hoteluri. Nici

măcar HOSBEC (Asociación Empresarial de Hostelería de Benidorm y

la Costa Blanca) nu are forţa necesară nici împutenicirea de a negocia

în numele tuturor membrilor asociaţiei.

Masificarea urbană: Benidorm este o staţiune de zgârie-nori.

Existenţa aici a 5 dintre cele mai înalte clădiri din Spania creează o

ideea aspura genului de plan urbanistic urmat. Construcţiile înalte de

beton şi oţel, mai ales în prima linia a plajei, dă o anumită senzaţie de

sufocare;

Slaba diversificare a ofertei: Benidorm este o staţiune centrată în

proporţie de 95% pe turismul „de sol y playa”, nedispunând de o ofertă

puternică complementară de turism cutural sau istoric.

Oportunităţi

Noile pieţe de desfacere: introducerea Benidormului pe noi pieţe de

desfacere va putea oferi Benidormului posibilitatea de a nu depinde de

cele două mari emisoare de cerere menşionate (Madridul şi Marea

Britanie); Actualmete se încearcă deschiderea spre noi pieşe cum ar fi

cea franceză, belgiană şi olandeză.

Crearea de noi produse pentru a fi complementare cu turismul de

„sol y playa”. În acest sens se încearcă promovarea turismului de

afaceri şi congrese (majoritate hotelurilor din Benidorm deţinând

excelente condiţii pentru desfăşurarea acestui tip de evenimente), a

celui sportiv , organizarea de concerte internaţionale, crearea de

produce de lux (prin organizarea de întreceri de yachturi, golf şi mini-

golf, etc.);

74

Îmbunătăţirea formării profesionale a angajaţilor: în acest sens a

fost creat CDT (el Centro de Desarrollo Turistico de Benidorm) ce

realizează cursuri de formare profesională, reconversie profesională şi

dezvoltatrea abilităţilor manageriale;

Perspectivele de viitor în crearea unei linii de tren de mare viteză

AVE, care să unească Madridul cu oraşul Alicante . Acest lucru ar

creşte posibilităţile dezvoltării turismul de weekend pentru locuitorii

capitalei, care vin de obicei în benidorm doar vara.

Ameninţări

Posibile crize pe pieţele emisoare de turişti: dependenţa de pieţele

turistice specifice precum Madridul, Ţara Bascilor şi Marea Britanie

creează permanenta ameninzare a fluctuaţiilor datoratze posibilelor

crize din cadrul acestor pieţe.

Posibila inadaptare a Benidormului la noile cerinţe de piaţă în cadrul

desfacerii spre ţări precum Franţa. Belgia sau Olanda. Pentru a se

adapta, ar fi necesară crearea şi dezvoltarea unui segment de agrement

şi relaxare specific, cum există în cazul turismului britanic: existenţa

unui areal exclusiv cu pub-uri şi restaurante englezeşti, săli de

spectacole ăn limba engletă, chelneri şi animatori specializaţi pe

elgleză. În cazul deschiderii spre noi pieţe ar fi nevoie de o reconversie

dau chiar o dublă/triplă speciualizare.

Concurenţa: dezvoltarea din ce în ce mai mare a unor noi destinaţii

competitive din bazninul Marii Mediterane, precum Croaţia şi nordul

Africii, care vin pe piaţă cu preţuri mai scăzute şi atractivitatea unui

produs nou.

Instabilitatea politică la nivel mondial şi naţional: diferitele crize

politice şi atacuri teroriste afectează în mod direct numărul şi dinamica

turişilor pe Costa Blanca şi în Benidorm. Dintre multiplele exemple,

pot fi enumerate: atacurile teroriste din SUA şi Madrid, acţiunile

teroriste ale ETA, instbilitatea politică la nivelul comunităţii

Valenciene.

75