Stiinta politica. Domeniu si concepte

Conf.Dr. Alexandra Ionescu Ciclul de LICENȚĂ, semestrul 3, 2012-2013

SINOPSIS

Cursul îşi propune să familiarizeze studenţii cu modul în care conceptele disciplinei ştiinţa politică sunt produse şi puse în lucru în demersurile de cercetare.

BIBLIOGRAFIE

Cursul are drept principal suport Mauro CALISE, Theodore J. LOWI, Hyperpolitics. An Interactive Dictionary of Political Science, Chicago University Press, Chicago, 2010, cu suportul on-line disponibil la adresa: www.hyperpolitics.net.

Acestuia i se adaugă textele suplimentare atașate seminarelor, precum și următoarea bibliografie generală:

COLAS Dominique, Sociologie politique, PUF, Paris, 1994 [= Sociologia politică, trad. rom., Editura Univers, Bucureşti, 2004.

GOODIN Robert E., Hans Dieter KLINGEMANN (eds.), A New Handbook of Political Science, Oxford University Press, Oxford and New York, 1996 [= Manual de Ştiinţă Politică, trad. I.A. Kantor & al., Polirom, Iaşi, 2005].

GRAWITZ Madeleine, Jean LECA (éditeurs), Traité de science politique, 4 vol., P.U.F., Paris, 1985.

SARTORI Giovanni, The Theory of Democracy Revisited, Chatam House, Chatam NJ, 1987 [= Teoria democraţiei reinterpretată, trad. D. Pop, Polirom, Iaşi, 1999]

NOTĂ: Referinţele indicate constituie de asemenea o bogată sursă de informaţii bibliografice

ORGANIZARE

Cursul este compus din prelegeri asupra temelor majore din planul cursului şi din discuţii, în cadrul seminarului, pe marginea textelor de seminar. Studenții sunt așadar invitați să parcurgă atât bibliografia generală indicată mai sus, cât și textele atașate fiecărui seminar. Lectura textelor de seminar este indispensabilă atât pentru o bună înțelegere a prelegerii, cât și pentru organizarea și participarea efectiva a studenților la dezbateri.

FORME ȘI CRITERII DE EVALUARE

Evaluarea are loc la sfârșitul semestrului, printr-un examen scris de 3 ore care va testa măsura în

care studenții au parcurs textele discutate și au participat la cursuri. Lectura textelor și prezența activă constituie așadar condiții necesare obținerii notei maxime. 

PROGRAMUL CURSURILOR

I.    Știința politică : domeniul și conceptele sale 

I.1. Evoluția domeniului științei politice, a frontierelor și conținutului său, se confundă cu cea a politicii contemporane. Istoria științei politice face parte din istoria politică a democrației moderne și a statului contemporan. Știința politică se naște ca știință a democrației moderne, cunoaștere necesară libertății politice. Societatea democratică nu poate exista în absența statului. Știința politică furnizează cunoașterea necesară guvernării, în cadrele, cu instrumentle și cu tehnologiile Statului contemporan, societățile democratice. Știința politică este simultan mediu și instrument al politicii democratice.

Alexis de Tocqueville, « Discours a la séance publique annuelle (3 avril 1852) de l’Académie des Sciences Morales et Politiques », in Œuvres complètes d'Alexis de Tocqueville, publiées par Madame de Tocqueville, Michel Lévy Frères, Paris, 1866, pp. 116-133. 

Theodore J. Lowi, « The State in Political Science: How We Become What we Study », American Political Science Review, vol. 86 (1), 1992, pp. 1-7. 

I.2. Dincolo de dinamismul frontierelor domeniului, știința politică este permanent animată de dispute referitoare la strategiile de construcție a instrumentlor conceptuale potrivite pentru atingerea obiectivelor disciplinei.

Giovanni Sartori, « Concept Misformation in Comparative Politics », The American Political Science Review, vol. 64, no. 4, 1970, 1033-1053. 

Mauro Calise, Theodore J. Lowi, « Hyperpolitics: Hypertext, Concepts and Theory-Making », International Political Science Review, vol. 21, no. 3, 2000, pp. 283-310. 

II.    Politic, politică, politici : obiectul științei politice  

Rezultanta a parcursului istoric al societăților noastre, a evoluției formelor (cetate, imperiu, stat), a regimurilor politice (democrație, monarhie, republică etc.), a distincțiilor majore (polis/oikos, cetatea oamenilor/cetatea lui Dumnezeu, public/privat, politic/economic/social etc) structurate pentru lumea noastră, obiectul științei politice – politicul, politica, politicile – rămâne dificil discernabil.

Giovanni SARTORI, « What is ‘Politics’? », Political Theory, vol. I, no. 1, 1973, pp. 5-26. 

III.    Raporturi politice : perenitate, suveranitate, legitimitate 

III.1. Perenitatea politică : corporația

Orice formă și/sau activitate politică presupune o acțiune colectivă structurată, legitimă și durabilă.

Corporația este suportul perenității politice, soluția juridico-politică a timpului și a voinței colective.

Ernst Kantorowicz, « On continuity and corporations », The Kings Two Bodies. A Study in Mediaeval Political Theology, Princeton University Press, Princeton NJ, 1957, pp. 273-313. 

Mauro Calise, Theodore J. Lowi, « Corporation », Hyperpolitics.net. 

III.2. Voința politică : suveranitatea Voința politică se declină ca recunoaștere și capacitate politică. Suveranitatea este noțiunea caleidoscopică construită pentru a exprima și expica atat multiplicitatea complexă a lumii politice moderne cât și dinamica internă a unităților care o compun.

Quentin Skinner, « The Sovereign State: A Genealogy », in Hent Kalmo, Quentin Skinner (eds.), Sovereignty in fragments. The Past, Present and Future of a Contested Concept, Cambridge University Press, Cambridge, 2010, pp. 26-46. 

Stephen D. Krasner, Sovereignty. Organized Hypocrisy, Princeton University Press, Princeton NJ, 1999, pp. 3-42. 

III.3. Validitatea politică : legitimitatea Guvernarea presupune existența unei relații structurate, durabile și productive între guvernanți și guvernați. Validitatea unei ordini politice se bizuie pe capacitatea acestei relații de a dura și de a se reproduce. Legitimitatea explică raționalitatea acestui mecanism, resortul supunerii (tradiție, rațiune, charismă).

Max Weber, Economy and Society. An Outline of Interpretative Sociology, edited by Guenther Roth and Claus Wittich, University of California Press, Berkeley and Los Angeles and London, 1978, pp. 212-254. 

Mauro Calise, « The Personalisation of Power », Studia Politica. Romanian Political Science Review, vol. 10, no. 4, 2010, pp. 617-622. 

Mauro Calise, Theodore J. Lowi, « Authority », « Legitimacy », Hyperpolitics.net. 

IV.    Acțiunea politică  

IV.1. Statul – statul modern

Statul este forma politică prin excelență a lumii moderne și contemporane. Singularul termenului nu poate masca nici complexitatea noțiunii, nici caracterul plural și divers al realității statelor…

Joel Migdal, « Researching the State », in Marc Irving Lichbach, Alan Zuckerman, Comparative Politics. Rationality, Culture, and Structure, 2nd édition, Cambridge University Press, Cambridge& New York, 2009, pp. 162-192. 

Michael Mann, « The Autonomous Power of the State », Archives Européennes de Sociologie, vol. 25, 1984, pp. 185-213. 

IV.2. Guvernare și administrație … și nici pluralitatea ireductibilă, în termeni de actori, dinamici și instrumente, a proceselor politice care compun guvernarea societăților moderne.

Michel Foucault, « La gouvernementalité », in Idem, Dits et Ecrits 1954-1988, tome II 1976-1988, sous la direction de D. Defert, F. Ewald, J. Lagrange, Gallimard, coll. Quarto, Paris, 2001, pp. 635-657. 

Mauro Calise, Theodore J. Lowi, « Policy », Hyperpolitics.net. 

V.    Stat și regim politic : libertate, apartenență și solidaritate politică 

V.1. Regimul politic al libertății : constituția

Departe de a fi o simplă hartă a instituțiilor regimului politic și o descriere a raporturilor funcționale dintre acestea, Constituția instituie regimul raporturilor dintre guvernanți și guvernați. În democrațiile moderne, aceste raporturi sunt definite de respectul drepturilor și libertăților fundamentale.

Giovanni Sartori, « Constitutionnalism: a preliminary discussion », American Political Science Review, vol. 56, no. 4, 1962, pp. 853-864. 

V.2. Regimul politic al apartenenței : cetățenia democratică Apartenența politică în societățile democratice este descrisă de un ansamblu de drepturi, de practici sociale ale reprezentății si participării. Regim al apartenenței, cetățenia presupune și un regim al excluderii. Tacit, acesta din urmă devine vizibil prin intermediul instituțiilor și mecanismelor de gestiune a formelor și a modurilor apartenenței.

T.H. Marshall, « Citizenship and Social Class », in Jeff Manza, Michael Sauder (eds.), Inequality and Society, W.W. Norton, New York, 2009, pp. 149-154. 

David Ricci, Good citizenship in America, Cambridge University Press, Cambridge & New York, 2004, pp. 3-18. 

Dominique Colas, « La citoyenneté au risque de la nationalité », in Idem, Citoyenneté et nationalité, Gallimard, Paris, 2004, pp. 11-53. 

V.3. Regimul politic al solidarității : statul bunăstării Solidaritatea națională în societățile democratice contemporane poartă (încă) numele Statului bunăstării. Instituțile și practicile solidarității variază de la o țară la alta. Criza Statului bunăstării este (și) o criză a solidarității sociale?

Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Polity Press, Cambridge UK, 1990, pp. 9-34. 

VI.    Schimbarea politică

„Corupție”, „progres”, „revoluție”, „reformă”, „transformare” : conceptualizarea schimbării politică are lor într-un registru descriptiv și normativ.

Charles Tilly, From Mobilisation to Revolution, Random House, New York, 1978, pp. 189-222