Aiul XXXII. — NO. 28. 5 BANI IN TOATA LITERA TARA S F»...
-
Upload
nguyenphuc -
Category
Documents
-
view
225 -
download
6
Transcript of Aiul XXXII. — NO. 28. 5 BANI IN TOATA LITERA TARA S F»...
Aiul X X X I I . — NO. 28 . 5 BANI IN TOATA TARA S F» Duminică 10 Iulie. 1916.
LITERAR ABONAMENTUL
L E I 2 , 0 0 A N U A L [ABONAMENTELE SE FAC
NUMAI PE DN AN
COLABORATORII ACESTUI NUMĂR Alexandru Macedonski, I . Foti, Ioan D r a p , Dr. F . Grünfeld, Adrian G. Roşianu,
Gonst. Poteră, Ion Vultur, Constanţa Spirescu, I. G. Sava, ¥. Huţan. etc.
A N U N G I U R I LINIA PE PAG. 7 şl 8
» A M 2 0
2 . — N o . 2 8 . UNIVERSUL I U I RAR l : i ! 3 H . . it klli íO I 9 1 Ö
DIN LITERATURA SPANIOLI
îngerul păzitor ! \uvel : i « l n r ă z b o i u l c u l ' r a n l a
öe Pedro A. de Álarcon
In S p a n i a oamenii spun de când e l a m e a : ,,La întâiu Main vin rându-r>c!ele. Insă până acum n'a spus-o n imeni şi ce pot cu întări din ţoală convingerea, e că rândunelele nu şi-au căutat nici odată cuiburile într 'o zi mai frumoasă ca la întâiu Main al anului 1814.
Marea albastră, marea cea liniştită parca să fie începutul veşniciei ş i al nesfârşitului. Câmpiile ş i poienile primeau zâmbind sărutul gingaş al soarelui şi-i mulţumeau prin flor i le măre ţe şi făgăduinţa fructelor ce au să v ină . Tot aernl respira iubire ii v i a ţ i , ş i un vântuleţ uşor de primăv a r ă hoinărea cu mirosul nesfârşitei h nour i i .
Dar această înaltă mişcare de prim ă v a r ă nu era singura în această zi neuitată- Şi oraşele se'nveseleao ia gândul întoarcerii păsărilor călătoare , ia r începutul lunii fiorilor le dădea simţiminte шат-і, înalte, patriotice, cari le vorbenu de înăiţare şi prosperare nonă.
Abia de patrusprezece zile domnea pacea în Spauia după şease ani de război II furios. Războiul de liberare, ai cărui eroi an fost părinţii uo' tri , ajunsese Ia capăt- fiencTalii lui Napoleon fugiseră cu trnpele < ă spur.ă stăpânitorului atâtor popoare că-i zada rn ic să gândească la cucerirea Span ie i . Pe tot pămâmtul peninsulei nu mai era nici un soldat străin. Dia ta noastră patrie secată de puteri se odihnea ca şi convalescentul ce părăseşte patul pentru întâia d; tă după suferinţă îndelungată, O clipă melancolică, dar nespus dc sublimă! Diu nou răsunan de rngăeiunc clopotele bisericilor sfărâmate şi pe jumătate arse . Din nou se ridicau r.ori paşnic i de fnm In atmosfera wetul-burată ş i cântec dc voci veseie se Snăiţa spre ceruri. Săteanul obesit a r u n c a armele şi se întoarse ta lucru- c â n t â n d mângâierea necazurilor iubir i i pierdute la gâî-du! că ş':-a păstrat pământul moştenit. Delà St. Sebastian la Cadix, delà Carmina Ia Corona plutea îacredere blândă şi pace adâncă- De Jar împrejur -•» ;.n-s.T-a do faptele eroice ale cutărei san cutărei provincii, ale culftrui sau cutărui oraş şi iadeţ, de năzuinţele uriaşe de-a Inlătnra jugul străinului ; pretutindeni oamenii trimtt;a!i mulţumiri evlavioase la ceruri, acopereau cu pietate adâncă pe cei pierduţi ; pretutindeni se terepese con-sirnirea caselor şi craselor воні. în nădejde fericită să trăiască zile mai norocoase, decât martirii cr-j ui pairi c i.
II
In ziua aceea eseau uu flăcău frumos şi-o minune de fată în veştminte simple, dar pâine dc farmec din biserica Sf- Domingo din Tarragona. unde tocmai fuseseră cununaţi.
Preotul, care le î m p ă r t ă ş i r e binecuvântarea, ii însoţea şi mergea vesel şi fericit î n t r e amândoi, ca şi când Ie datora propriaî fericire.
Si t iner i i ii nin'tnmeau în ad văr foarte mal i Clara şi Manuel, aşa se numea noua pereche. îşi pierduseră amândo i rudele la 28 Inuie 1811 — în aceeaşi zi — câud generalul Suchet, asediă vijelios Tarrr.gona. La începui ui ea m pa aici din 1813. generalul ir. cu prin acclaş oraş şi i iuă întări! urile şi casele în stăpânire. Una din aceste casc, precum şi toată :.ve-rea lui Manncl, care fugise cn Clara şi m a m a acesteia» fură administrate iu i impu l acela de povestitorul acestei i s tor i i .
Iu aceste zile mai mult de jumătate din locuitorii Tnrragonci au fost u-
*O<>OOOC<>OO<>OO<>O<><>OO<><>O<><>0O^
I * S S p r e zări însângerate î l — S O Prietenului Locot. aviator I. Pcnes, <> O cu care am tăcut shorul. ' X V învingători ai sferelor duşmane, л X Pribegi slăpânilori pe vânlari şi pe nori, \ £ Deschidem drumuri noui, aeriane. o o Ca 'n toamnele târzii triunghiul c/e cocori — o $ Şi cetele ne cântă de sus osanale, 2 Я Iar demonii de fos mereu ne urmăresc in cale. 9
* I o Cu trosnete vrăjmaşe 'n s hor ne întâlnim, o O De fulgere ni-i sfera li/minat:, £ 3 Dar noi ca smeii din poveste pribegim g 9 Depa te 'n z'-ri spre ţara 'nsângerată л <> A unui împărat vital de ia/ şi raiu. . . % % Acolo moare in robie fata anm Crai/-, o S % 9 fíypil'i de o pajură haină. ó Ó De Voecoct uitată, şi străin':, 5 £ Din frunza codrilor de fag îşi -plânge
f Şi dor./l cel din urmă, şi se stinge In neagra noapte-a visurilor spulberate,
% Sub lovitura pajurii cu ghiare nsângerale. o 9 Un nor din lacrimi sboară după noi, o Simbolul cel din urmă ce ne chiamă, à £ Noi vă deschidem drum, veniţi eroi, o g S) trecem munţi şi codri de aram:. . . . ^ o Şi când va li s t w întoarcem cu alaiu, <> o S-/ poarte steagul Inrmntei fata cea de Craiu. o
S V. Rulau 9 O ' y % s 00<X>000000<>O<><>Ov<'<><Xx>>0<>^^ cişi, aşa ca sărmanul orfan, care se
înapoiase să-şi caute casa şi bunurile şi să le dăruiască nenorociteior femei lipsite de mijloace, nu se p?:tu leguma în deajuns ca să-şi doved ască dreptul la moştenirea taiăîr.i sau.
In oraşul sfărâmat apăru alunei acel preot venerabil, en care îl săsim acum pe Manuel şi care-1 cunoştea delà naştere, căci era de mulţi ani preotul acestei parchii, botezase pe Manuel şi-i împărtăşise piiaia instrucţiune. Numai mărturiei sale vrednice de crezare îl datureşte tânărul că. in loc să ajungă aproape err-şetor îşi recâştigă întreaga avere.
După câteva zile se desăvârşi lă-sătoria sa cu Clara.
III
încotro mergem, cop.i? ."-pune-ti-mi dar de ec-i vorba? grăi prcetnl la nşa bisericii-
— Avem să-ti mărturisim o ta 'nă, zise Сіагя abătută.
— O taină — из ic ?.. De ce nn mi-aţi spns-o azi dimineaţă?
— Dar, părinte, răspunse Manuel îngândurat, secretul nostru nu ni-i păcat -
— A, aşa sc schimbă lucrul, dar spancţi-mi- ce este?
— Vorbeşte tn, zise Clara logodnicului său.
Acesta însă se mărgini să spună: — Nn, aideţi să facem pe vremea
aceasta măreaţă o plimbare: şi ti om spune, pír inte, la f iţa locnhii ee s'a întâmplat.
— In ce Ioc? . Aide. părinte- zise Ckra, apu
când «-! de braţ. Preotul se grăbi să le răspundă
dorintii şi ieşiră împreună pe poarta oraşului.
După ce făcură l â e v a sute de jaşi şi ajunseră la (armul râului Frau-coli, Manuel se opri şi zise:
— Aici era. — Nu, nu, răspunse Clara, mai de
parte. Da- înfr'adevăr. Era in golful
acela unde se ghemuie acum femeca aceea-
— Linişte! Femeca aceea-i mama. — Cum, іпаша ta? — Da, — nu-i nici o îndoială. A
cşit şi azi dimineaţă din casă fără să îngăduie nimănui s'o însoţească şi vedeţi ee departe n ajuns cu braţele.-- Nu te mişca, părinte, fiiudcă ştii că nenorocita şl-a pierdut minţile, în acea noapte îngrozitoare a părăsit-o raţiunea.
Intre acestea cele trei persoane s'au apropiat de ferne!» aceea care >.ăcea la ţărmul r.pei, cu ochii îndreptaţi ( in ia spre valuri.
i.ra o malronă vrednică de cinste-cn trăsături serioase, săpate de durere , cu părul alb, îu valuri, o ade-% arată Cataloniană.
— Ce zi frumoasă- mamă, zise Clara, îmbrăţişâBda-o. â
— O, puică, ee noapte îngrozitoare, răspunse biata nebună.
— Si acnm, ascultă pariate, ce *'a întâmplat, vorbi Manuel, în timp ce se depărta cu omul biserici! de cele donă femei.
IV
— Ac', continuă Manuel an'Uánd fluviul, in valurile acestea cari de cinci ani an cărat atât sânge, se odihneşte o jertfă abia de ciaespre-zcee lnni, un prunc căzut pentru independenta Spaniei-.., căruia i i datorează inimile, pc cari le-ai nnit pen-trn totdeauna, viata şi fericirea- Nu vorbese de mjtma Clarei, deşi şi ea îşi mulţumeşte viaţa acestui copil sfânt, — căci ar fi fost mai bine, dc piereau amndoi- Şi acum, iată com a venit nenorocirea-
Tt vei mira, părinte, cum a pntut o faptnră nevinovată de cincisprezece luni să facă unei familii întregi o asemenea fericire.
Ln vorbele acestea Manuel arăta pi roi ului n-.âua dreapta slutită dc o rană mare şi adâncă.
-,De cincisprezece luni, da, — a murit de cincispreaccc luni şi totuşi via(a nn-i era de prisos!
Ştii. părinte, ce tristă a fost pcu-tru Taragona zina dc 28 Iunie 1811, deşi d-ta însuţi ai fost prins şi n'ai văzut mizeria din oraş. N'ai văzut cum au murit în zece ore cinci mii dc spanioli, cum ardeau casele şi bisericile, cum erau ucise femei slabe şi fără de apărare, cum necinsteau fecioarele si călugăritele nea
tinse de adierea vântului. N'ai vă zut eu m »e goniaa pria oraş fort ui ві beţia, pofta şi măcelul. N'ai văzut părinte, una din cele mai mari fapt» de erou ale cuceritorului lamei, alt semizeului Napoleon. Eu le-am văzut toate. Am văzut bolnavi ridi-eându-se din patul de moarte şi schimbând linţoliul cn sabia, pentru ca să cadă de mâna războiniciloi duşmani. Am văzut ln aceeaş strada o femee de capitală (Ininnduşi încă p i L i u u l la sîu şi copiii plingînd ră-tiu-іічі în jurui. O. fie blestemate armele duşmane!
Ta ta şi fraţi i mei au fost ucişi ln acea zi îngrozitoare. Dumnezeu să-i e.iliă la picioarele saie!
Rănit ia mina dreaptă şi din cauza aceas ta fără putere de luptă, fugii iu casa mamei Clarei-
Clara şetien îngrozită de scar-ia-ini, palida şi tremurind (le frică în balcon, şi răcni de bucurie cind mă iări pe stradă-
intra i iwăuntru; dar urmăritorii mei au văznt-o. — Şi ce frumoasă c-ia!
Cu rîsete de bucurie şi strigăt brutal salutară pe Clara îndurerată, dar purnrea l ină .
O clipă apoi ni se prăbuşi uşa trosnind desnădăjduhă supt loviturile de topoare ale daşmanilor. Eram pierii nţi.
Mama Clarei, care (inea nenorocitul eopil în brate, copilul care a-stăzi renanzează îa albia rîului a-cestnia, fugi eu n«ri în cisterna casei, foarte adîncă şi ascată, fiindcă nu mai pioase de mal mnlte luni. Cisterna uceca, *u o suprafaţă de a-proape opt metri pătraţi, se îngusta de jos în sas tot mai mult şi for-ma un fel de fiafînă aproape în mijlocul curţii, avînd ghizdnri de fier, prin care ee «cetea apă cu donă gale (i.
Miguel — BRiuele micuţului — era nn frate de-al Oare i ţ i cel mai mie fiu al nenorocitei văduvite de francezi.
In cisterna aceea ne pnleam ascunde cite şi patru m uşuriu(ă şi ne credeam salvaţi. Nimeni nu putea bănui că ne-am fi ascnns în acel Ioc, nici mai ales că acest loc avea ( xisteută. Privită de sus, cisterna părea o finlină obişnuită. Francezij credeau că fugiserăm peste acoperişul casei-
Da-, eram scăpaţi- СЭага îmi legă rana, in timp ce mama îşi dădu pieptul pruncului; şi, cu toate că rana mă durea Îngrozitor- mă sim-ţiam ferieit şi zîmbinm. Deodată auzirăm taaă că francezii ln*eta(i cău-tan să scoată apă din finüna in care ne afla m noi.
Iţi poţi închipui. pSriate, îa ce spaimă îngrozitoare pbatiam ln a-cea clipită.
No Inghiesuirăm toţi tntr 'na colt, pe cînd ci lăsară aşa de adine găleata, că se lovi dc pftmîot
Abia de lodrkzniam să respirăm. Căldarea se ridică grabnic îa sus. — Flntîna uscată! esclamară fran
cezii. — l ia i sas trebne să fie apă, adao-
se altul. Pleacă, gindirära Clara, mama
ci şi cu-— Dar dacă or fi ei aici, strigă
unul îu limba catalană. Era un dezertor, părinte» an spa
niol ne trăda. — Ce prostie, răspunse francezul-
Peste putinţă să sc fi lăsat năuntru aşa repede-
— Ai dreptate, zise dezertorui. Nu ştiau că la această cisternă
duce nn drum suhpămintean, a cărui uşă era acoperită de pămîntul u-nei pivniţi îndepărtate şi de aceea era greu de găsit.
Şi îti închipui plutirea noastră îngrozitoare intre spaimă şi speranţă cînd auziam convorbirea această. Diu col(ul unde ne înghesuisem, ve* dcam umbra capetelor lor, în lumi-
I>ti;uinică IO Iul ie 1 9 1 6 . UNIVERSUL LITERAR i \ o . 2 S , — 3
aa. efcu-ă pe care » arunca gur* fln-tînei în pironită., mişciadu-se încolo şi încoace. Fiece secundă ni se părea un seeoL
Ia clipa aceasta începu Miguel sä plingă.
Dar abia scosese primul . strigăt, cînd mama sa căută să înăbuşe vocea ce trebuia să ne trădeze, apăsând la pieptH-i copilul gingaş.
— A{i auzit? strigă unul de sus. — Nn! răspunse altul-
Să ascultăm, continuă dezerto-
Şi aşa trecură trei minute îngrozitoare.
Miguel se lupta să plingă-. şi cu cît mai tara ii apăsa muma-i, cu a t i t devenia mai neliniştit.
Insă apoi nu se mai auzi ui ; i tel mai uşor Äsoaiot.
— A fost ecou!, strigară frânt exii depăriindii-se încet.
— Poate, inturi dezertorul. Şi porniră spre eşirea ciiijii. în
t imp ce zornăitul săbiilor lor şi zgomotul paşilor răs-iiuaii prelung.
Insă prea tirziu ne veni fericirea. Miguel nti mai pllngea.-. Muri.se.
— Părinte, părinte! strigă deodată mama Cîarei, întrernpînd pe Manuel. Spune, părinte, că n'a fost, a-devàrat. că eu nu піт-am omorît copilul, eă ei mi l-au ueis- L'au sn-jrrumnt ca să-i m intui pe ei Ah. parlai? , iartă-mă, fiindcă nu-s mamă ticăloasă şi nu-mi dădeam seama de copil, de fini re-mi murin la sin. Nu-s mamă ticăloasa?"
— Părinte, zise Clara, te-am adus aîe-î s ă binecnvîutezi »pa ee-:senr.de cadavrul mirutnlnt meu frate, eăei pericol::! nu ne lăsare timp să-1 tn-mormintăm.
Xu-i adeTarat, părinte, eă Miguel ne urmăreşte din liniştea cerurilor? întrebă Manrel cu vocea înecată 'n sughiţuri.
Da. fiilor, — grăi preotul — vă asigur in nomele Ini Dnmnrzea ţi-al palriei. Şi tu, femrie, enrmă-ti ?Iin-sul ruinător, continuă adresîndii-se bătrinei. Dumnezeu binecuvânteze
patima cc-ai îndnrat-o, după cum eu bineenviiitez copilul acesta nevinovat. In cer Hi vei găsi pruncul şi cu el t ' se va înveseli snîlrtnî: şi voi, care-! iubiţi, nu uitaţi că v'aji rnmpărat norocul cn snferinta >dro-hifoarc a altora. Să fiii gala la a-jntorarea aproapelui-
Aşa vorbi preoinî. în strălucirea soarelui de primăverii, în mijlocul florilor înbobeerte- în eîntecul i-asă-ritor Tesefe şi binecuvintă valurile lei Francnli, în care se odibnia не-norm-itnl copil, m c înger păzitor al familier.
Trad. de Const. Poteră-Steiăneşli-
Ai noştri fraţi se abur iama De c/iin şi jale amara, Imreien [or e groaznici, Vai, sa»/ meniţi să /dara.
Arola-i jaf, ard casele, 11 itrâiiii mor geniănd, ternei fug cu odraslele La sânii [or ţinând.
«Marile Hege, zorile S'aprin/ tie-un s fini îndemn, Noi Ţi-aştei/t-'nn r/agjtàrde, Un semn, an sini/ar semn».
Prin vàile Car/taţilor, Pe nnde-ai noştri mor, Un glas ne strigă: «Fraţilor, Veniţi intr'ajutor /»
Eon Vnlrcra
i P a l e / t t u l І Г @ с І е ж » а < 1 c l i n C h i c a g o
(13 ALEXANDRU MACEDONSKI
T e uiţi p r in t r e tinerii sc r i i to r i : Mulţi , s au cel puţin des tu i scr i i tori de ta lent , da r a ra ră de r a r e excepti t tni , foar te putini ca r i să aibă cunoş t in ţe l i t e r a re s e r i oa se . Mai a d e s e a n ' au de loc. Şi tot p r in t r e ei, s e c e t ă cumpl i tă de persona l i t ă ţ i pu te rn ice . In g e n e ra l , ei sunt oglinzi in luminuşul c ă r o r a se răs f râng pe r sona l i t ă ţile a l t o r a — ale celor c a r e i-au p r e c e d a t — iar când se î n t â m plă să p o r n e a s c ă şi de la ei c â t e o schinte ie , a c e a s t a e a t â t de n e h o t ă r â t ă — î l acă re ca c e a c a r e ţ i jneşte câ te -o da t ă în nopţi le de v a r ă din pufregaiur i le ce z a c a s c u n s e ici-colo sub p ă m â n t u l câ te unui c â m p .
Răs f rânger i au fost, fără îndoială, şi scri i tori i ce au u r m a t lui Eminescu , da r ei ati avut un mer i t , şi aces t mer i t a fost — în lipsă de o al tă ca rac t e r i s t i c ă — p e r s o n a l i t a t e a lor o m e n e a s c ă . Insuşindu-şi de la cel pe c a r e 'şi l 'au a les ca m a e s t r u nu numa i pes imismul cu c a r e dânsul a fost înrâur i t de filosofia g e r m a n ă , da r până şi provinc ia l i smele din verba l i smul lui, şi până şi e lemen te l e pr imit ive ale versului său, aceşt j ne-ch iămaţ i să vor b e a s c ă în limba zei lor , au avu t totuşi o pe rsona l i t a te , şi încă una din cele niai m a r i : Vitejia cu c a r e ei, în t imp de a p r o a p e t re i -zee i de ani, s'ait fanat iza t î n t r ' o anumi tă direcţiune., r id icând pe maes t ru l lor mai p resus de toţi , sch imbându ' i greşel i le în „frumuseţi de forme", m a n ă r â n d u ' i r imele pe ca re le-a in t rodus , punând în circulat i t tne, şi impunând , theor i a c ă : „decalchiarea" — „covia" — poate să fie mai p re sus de original —zeificând u'1 — şi impunândtt ' l t r ep t a t în mijlocii! ob .stei românismulu i c a r e nu c i teş te — în scoală , la Pa la t , şt până şi în Academie . Aceşti u r maşi ai lui Emine-cu nu s 'au s u s t r a s da r de la maes t ru ! lor, au fost pătrunşi de el, au simţit şi au scris ca el, însă n a fost în-p r e j u r a r e în c a r e . toţi, s ă nu se r ec l ame de ia el. să nu 'î î nvoce î u t m e b . Ceva mai mu l t : faptul că ci au r ă m a s Ыос, а silit p â n ă
.şi pe cei a c ă r o r poez ie a v e a un alt i svor suf le tesc , car i s c r i au cu to tu l o a l tă l imbă şi e r a u că lăuziţ i cu totul de al te principii cu pr iv i re la formă, ca r i deci , nu e r a u şi nu pu t eau fi pă t runş i de frumuseţile lui Eminescu , i-a silit s ă se r e c l a m e tot de la el. O a t â t de admi rab i l ă vitejie a spr i j ini tor i lor lui E m i n e s c u es t e d e m nă de r e s p e c t şi î m b r a c ă pe cei car i au a v u t ' o cu o personalitate omenească din cele mai îns e m n a t e , şi ce 'i p o a t e m â n g â i a dacă ea le-a lipsit ca poeţ i , şi ca p roza to r i , după c u m , l a ş i t a t ea celor- l - lal ţ i , îi face nu numai necinstiţi — căci nici nu scria nici nu simt ca Eminescu — ci şi niş te b ie te s t â rn i tu r i .
D e altfel , fanatismul in sine e ceva ' subl im. E sublim, pen t ru că fanat ismul a pa t imă , şi t r ebue să aibi o puternică simţire ca să te fanat izezi , indiferent d a c ă în-bra ţ i şez i o c a u z ă bună sau rea .
C â t d e s p r e lăscăi le ş t e r s e ale zilei, c a r e r e p e t ă ca papagal i i : „Eminescu"; d a r car i scriu ca .Macedotiski"; c a r e folosindu-se de limba lui, de forma lui, de іЧій lui de a cugeta şi simţi;— în versur i le c ă r o r se în t â lnesc emistihuri şi chiar versuri întregi de ale lui; c a r e nu ci tesc , nu s imt şi nu c u g e t ă : c a r e sunt ce r taţi cu or i -ce u m b r ă de pe r sona l i tate , eu nu pot de cât să 'i d isp re ţu iesc sau să 'i c o m p ă t i m e s c , să Ie z i c : laşitate a timţmlv.i, sau naturi inferioare, după cum, cu d r e p t cuvânt , t r ebu ie siv 'i d i sp re ţu ia scă şi adve r sa r i i mei .
Eu nu voiu o t iner ime c a r e să mă laude, şi cu a t â t mai ru t in nu voiu o t iner ime c a r e să înjure pe Eminescu .
Dar pot să fiu scârb i t când văd cele car i se p e t r e c : Mă vor fi u râ t si mă vor fi în jura t cei pe c a r e i-am lovit. D a r vor r ecu noaş t e că am fost cinsti t , şi că, de şi în t r 'un t imp r ă m ă s e s e m a p r o a p e s ingur , n ' a m înce ta t o clipă Iurpa. şi fără înconjur am u r m a t să spun adevă ru l pe c a r e îl c r e d e a m eu a d e v ă r , de c a r e , în sfârşi t , e r a m p ă t r u n s .
Şi a c e a s t ă luptă a m dtis 'o cu
pre ţu l ce lor m a r i je r t fe , ş i tot d ' auna , nu pe căî in to r toch ia te , ci cu pieptul desch is .
Vremi le l i t e ra re de azi sun t cu totul t r i s t e . D a r î n d r e p t a r e a nu va î n t â r z i a să vie . Mul ţumi tă nouilor înp re ju ră r i socia le gra iurile sen ine de pat imi pot să în t re a s t ăz i în comunica ţ iune d i rec tă cu publicul cel m a r e — şi, fără aces t public, lumina nu ş i -a putut face nici-o d a t ă d r u m , şi în nici o t a r ă .
V r e m e a nuli tăţ i lor şi gaş te lo r a t r ecu t .
REVEDERE
7A caldă, zi plină de soare, A fost când, 'nainte-mi in drum, Târziu dună ani de uitare, ln zi caldă plină de soare, Mi-eşişi 'nainte, acum.
La sân să te strâng fericită. Din sdnu-mi să-ţi fac căpătai, Simt ani de când mintea-mi robita La sân să te strâng fericită, li-am dat dorul meu, cel d'intdi.
Apuse sunt azi visuri sfinte, Uitarea stăpâna lor e. Un altul te am înainte. Apuse sunt azi visuri sfinte, Apun. cwn apun stelele.
In drum poate nouă iubire, Alţi ochi vei fi întâlnit. Şi 'n ег ai tanít şi simţire V/ toata trecuta iubire. Ce pare că teri ne-a unit.
Cu inima tristă, pustie. Din clipa de-alunci, am rămas; Iubirea fărâmi se sfâşie,. Ca inima tristă, pustie Se duce şi-al dragostei glas.
In. sfânta iubire a noastră. Comoara de visuri rămân, >/ ele ca flori scumpe 'n glastră, Din sfânta iubire a noastră, Le strâng nebuneşte la sân!.
Constanta Spiresca
4 . — Л!о. « 8 . UmVEKSUL LITERAR D u m i n i c ă 10 Iu l i e 1916.
•4NMI d e 1. F O Ţ I
D, Mihail Dragoinireseu, ocupin-duse de opera d-lui Moldovanu, spun e : ..El are o armonie proprie şi susţinută, un stil simplu iu care cugetarea muzicală se toarnă fără nici o silnicie, şi o limbă curată şi limpede, în care simetria se simte pretutindeni în construcţia frazai. Sunt caracteristicile unui si ii clasic."'
D. Corneliu Moldovanu este în-tr'adevăr, un poet, un poet în cea mai bună accepţie a cuvîntu'ui. îmi închipui că zîna visurilor nemuritoare 1-a sărutat într'o noapte, aşa de arzător şi de dulce, încît a ră-me.s în minte cu străvezia i fantomă, ducîndn-i veşnic dorul că nu o mai poate iubi decît în trecut şi pe tărîmul irealulni, şi în toate lucrurile din fire: în parfumul de floare, în Z 'u in-zetnl do albină, în taina lucrurilor reale şi închipuite, răsărindu-i din toate unghiurile ca un înflăcărat semn de întrebare ce-i aminteşte: că ceea ce el visează, nu se va realiza niciodată.
In această formă aşa de clasică şi de liniştită se ascunde amărăciunea unor deziluzii chinuitoare; din această formă parnasiană şi rece se desprinde o durere înăbuşită care jîş-ueşte din versul pregnant şi maestru făurit. (O, bietul critic care a descoperit că Lecontc de Lisle este rece: o, sărăcuţul de el!, n ' a ghicit că această presupusă obiectivare şi degajare de operă ascunde amărăciunea Ini René şi glndul desnădăj-diiit de a dispare de pe lume al lui Werther!)
Ce puternică şi personală este durerea acestor versuri obiectivei din multe altele:
Puternică e patima iubirii — Cumplită ne'ndurarea părintească: Prin lacrimi-., parcă vede o călească Urcind încet pe drumul mînăstirii...
(Jnpîni<a). t
D. Moldovenii însă, In prima fa* • ză a operei sale, trăind mai mult din vis şi din impresii citite, n'a a-lacat subiecte mari aecît în Cetatea Soarelui. In această poemă — eca mai frumoasă lncrare a poetului — d. Moldovanu ne descrie în versuri dc expresie colorată şi pătrunzătoare seceta:
Şi zarea nu fierbe de freamătul muncii,
Nici chiotul ѵіе(іі, Ia poalele luncii...
Ci veşted pe lanuri stă griul de vară, îşi clatină spicul uşor de povară; Dorm holdele mute, sub cer do
gorind — O vită flămândă s'aude mugind.
(Ultimul vers este o expresie de cadru minunată).
Sub bolta de-aramă topită, tresare — Ţarină crăpată, spuzită de soare, Şi razele ard ea împungeri de tinte— Pămîntnl te frige şi umbra-i fier
binte.
Astfel poetul, în partea a doua ne va zugrăvi lipsa da credinţă d ' n noua Sodomă, cu turle şi cu pomi. Procesiunea este protocolară, seacă, lipsită de simţurile credinţei făcătoare de minuni.
Alaiul porneşte bogat, numeros: Icoane, odoare şi cărţi de prisos, Şi prapuri şi facle cu stropi do văpăi, Cădelniţi ce-şi elinenenă a lor zur
gălăi, Odăjdii în fir şi mătase ţesute, Feloaue brodate eu flori da iacint,
Şi cîrje p l imba te de mini p r i cepu te Şi moaşte înch ise în racle dc-aigint: O gir lă de a u r ce curge solem
Dar tot acest alaiu este coniî^us din:
Fruntaşii cetăţii în haine de gală, Fruntaşii credinţei sclipind poleia fă.
Mascarada nu prinde, cerurile sunt mute la chemarea şi la îugă-ciunea celor necredincioşi, ...Şi arşiţa creşte mereu mai fier
binte, Se mînie cerul cînd Inima minte.
De aci în partea a Hl-a a poemului purcede mînia cersască şi s?ceta sa face mai mare, mai groaznică, a-meuintîad cu foametea milioane de cameni.
Dorm vinete lanuri, dorm văile, —dorm
Capete de moarte pe hoitul enorm,— Şi roua cea fiartă de lacrima rară Nesuptă, pe buzele brazdei pogoară. Din zări rugiuite, din cruguri de
eiavă, Ţîşncşfe într 'una puhoiul de lavă; — Un codru de foc desfrunzindn-şi
cnnnna, O rană imensă ce singera 'ntr 'una
Dar nu a fost durerea în oraşul spoit, corrupt de viţii şi bîntuit de necredinţă, ci în satul sărac pe unde
Un clopot jăleşte cn dangăt dogit. Gonind către ceruri, pe-aripi grăpae, Cuvinte smerite şi rugi pentru ploae-
Aici nu mai este procesiunea solemnă din oraşul păgîn dar bogat, ci
Un preot, slujind In odăjdii sărace îşi razămă anii In clrja dealun,
Privirea-i mocneşte şi picură pace Iar glasul lui geme în stilul străbun. Din cărţi scorojite citind pe de rost, Sfinţeşte pămîntul zăcut din o-
goare, — Aghiaznin sub buîgăn îşi cată-adă-
pest Dar piere 'nghiţită pe limbi de
dogoare... Norodul ascultă rugnrea oftînd, Şi 'ngroapă 'n tăcere năduful în
glud, Cu iniinile cruce, |in facleli'-aprinse Mereu răstignindu-şi privirile stinse; Genunchii şi-i pleacă în brazda
zbătută Şi <ărna eu buzele arsc-o sărută... Sărmanele inimi se zbat şi se frîug, „Indură-te Doamne, de cei care
pling!"
După această admirabilă expunere urmează minunea ce produce credinţa.
Partea a V-a şi a Vl-a a poemului său metafizic, aproape serapic— de aceea înţelegem prea puţin din ele şi mai ales nu le simţim de loc — simplitatea expresiei a dispărut-Acestor părţi din urmă le lipseşte desenul compoziţiei, sunt prea abstracte şi prea nebuloase. Retorica ia locul naturaleţii- Aceste defecte le mai găsim în opera de tinereţe a poetului; ceea ce nu ne împiedică să recunoaştem că Cetatea Soarelui este una din cele mai frumoase bucăţi din eîte s'au scris la noi, prin nobleţea concepţiei, prin înălţimea imaginilor şi prin limba, aproape nouă şi colorată, pe care o întrebuinţează poetul.
Din opera poetică a d-lui Moldovanu alegem ca bucăţi întregi: Zile de răstrişte, Boarul, Jnpâniţa, Cronicarul, Sub ocrotirea nopţii; După furtună; Fluviul; Satrapul din Rhodos; Cântec breton şi Minunate ia-spirali, după Cântarea cântărilor; toate aceste bucăţi rămân clasice prin preciziunea desenului, prin simplitatea imaginilor şi prin claritatea concepţiei-
Nu arar te izbeşti In cursul cetirii,, de versuri ca acestea:
Ci, nezărit, în umbră şi tăcere, Asemeni cu parfumul dintr'o floare. De ţi-аш cerut din ochi o mîngiere--lubit-ain visul, nu pe visătoare!...
D. Moldovanu n'a mai publicat poezii de vre-o şapte ani. In acest timp s'a scuturat de sentimentalitatea au ras de l'eau, şi că ne aşteptăm de la un poet dotat cu atitea calităţi de formă şi de concepţie la opere mai profund omeneşti şi de o proporţie mai mare.
Corneliu Moldovanu ne apare a-cum însă cu excepţionale nuvele în proză, sau mai bine, poeme în proză 1). Azi nu mai avem de a face cu tînărul ce toarce în min(ea-i visuri romantice, de adorare a totului şi de iubire. Bîjbîirile au dispărut-Poetul, văzînd că sufletul său s'a stors, sleindu-se în retrăirea aceleaşi senzaţii fără rădăcini externe, s'a aruncat în vălmăşagul vieţii. Nu-i mai ajungea contemplarea stelelor şi sorbirea de departe a frumuseţii care trece- Acum s'a npropiat de lucruri; I-a fermecat realitatea, sub toate formele ei proteice, sub toate iluziile şi dezastrele ei.
La urma urmelor şi după această experienţă sfârşeşti tot ridicând ca-pnl spre ceruri; dar nn mai pipăi; acum. stăpân pe realitate şi pe natură, ca un demiurg izolat Iţi concentrezi în jurul tău o nouă teme. Din tot ce ai văzut, din tot ce a i realizat, din tot ce n'ai înfăpluit şi n'ai putut să înfiripi; din toate datele existenţei tale proprii şi din toate nălucirile ce tl le creezi ca să învălui în ceaţă ceea ce nu ştii, ce nu trebue să ştii, ceea ce nu vei şti nici odată — eterna taină dinlăuntru) nostru şi profundul mister din universul de afară — din toate a-cesttca Iţi creezi o atmosferă sufletească reală, retrăindn-te în toate persoanele pe cari le descrii, inventlnd şi Înghiţind cu patimă tot ceea ce numai prin vis a i căutat s'o obţii; astfel Înarmat* te avlnţi cu noul t i u circ sau teatru de marionete — In care criticii dogmatici vor căuta persoane străine din jurul tău fără să te bănuiască vreodată că tn ai fi soarele iluminator al acestei sistematizări de oameni.
Neguţătorul de arome este o nuvelă în genul lui Mérimée, puternic Închegată şi pe care citind-o n'o mai niţi niciodată. Nuvelele celelalte din volume sunt scrise clar. ţesute cu o intrigă care sfârşeşte in tot deauna cu o desamăgire, sau cu un dezastru sufletesc aşa cum se Încheie toate lucrurile In lumea aceasta.
Peste tot poetul caută să furişeze ceva din el în sufletul eroilor — cum e şi natural şi să ne descrie, de altfel întâmplări „trecute" sau „închipuite" de dânsul.
De aceea nuvelele capătă o notă de sinceritate şi expresie lirieă ceea ce nu e un merit în proză, dar ceea ce dau o coloratură deosebită compoziţiei.
Neguţătorul de arome are strălucirea unei poeme; totul decurge natural ; patima lui Istheral pentru euitizana Faresa creşte din când în câud — de abia schiţată de autor — creşte în sufletul chtnuit ca un uragan de voinţă, dând posibilitate suferindului să facă minuni în tehnica (să nu se ierte acest barbarism (par-fnmeriei. De altfel numai cei lipsiţi de puteri sunt capabili de lucruri mari în lume.
Marmorina este u n caz de psihoză modernă; cazul teribil al unei femei detronate, care vrea să gnste din
REGELE CONSTANTIN AL GRECIE
1) Cornelia Moldovanu: Neguţătorul de arome; edit. Steinberg, Bucureşti.
i
D u m i n i c ă IO Iul ie 1 9 1 6 . UNIVERSUL LITFRAR \o. 2 8 . — » k
^ & ж ^ д а .
Profesorul Metşnikof
ambrozia voluptăţii, — când aman-tnl său se zbate în spasmurile morţii . Bucata e strânsă, en parti de mister ca In opera Ini Edgard Poc-
Aceste două nuvele snnt partea tare a volumului. Asupra schitelor celorlalte nu putem insita prea mult. sunt simple impresii — chiar îmi a-jpar cu uu parfum de poezie exotică •de a prinde deznodământul şi calităţile clasice ale poetului, de cari am vorbit la începutul acestui studiu-
Să ni se permită o mică paranteză: clasic numim tot ceea ce c concepu t clar, tot ce e descris natural, cu (cuvinte precise; tot ce are un deznodământ logic şi profund omenesc, [numim clasic frumosul în artă care ne apare din întâmplarea totului compoziţiei şi a părţilor analizate a-vând proporjii simetrice ca în archi-tectură, decurgînd în modul cel mai simplu din lume.
Acest fel de a scrie este cel mai greu. Mofturile sale, Caragiaîe le scria cu multă trudă; înmanicratii şi decadenţii scriu d:n fuga condeiului, fără nici o preocupare alta decât aceea de a scrie şi a spune năzbătii cari de cari mai exorbitante şi mai ridicole.
Meritul d-lui Mo'.dovanu rămâne volumul Neguţătorul de arome" că ne-a redat o creaţi une de prozăcla-sică românească, cum cei tineri ca şi cei bătrâni nu obişnuesc să scrie a-cnm.
Autornl ,-Neguţătorului de arome" şi al „Marmorinei'' ne prezintă o carte unică, interesantă, pe care o citeşti dintr'un răsuflet, carte pe care recitind-o o meditezi .şi eşti furat de noi frumuseţi şi cuprins de noi emotiuni. Acest lucru este şi lemnul caracteristic al artei adevărate.
d e IOA.N jyJEtJLGTI
Se veghîase târziu în seara aceea. Se evocase figuri din lumea cealaltă. Se discutase cu mult spirit, se vorbise de rău si se făcuse o orgie de paradoxe.
— Fiecare din noi s'a scobdrit măcar odată în infernul lui Dante, zice o doamnă.
— Spre a ispăşi păcate? întrebă un tmăr îndrăzneţ.
— Poate, zise doamna, căci dacă ar fi să credem De Dante nu există dreptate în cer. Dovadă chinul Fran-ceschii de Rimini...
— Trebue să ne familiarizăm cu infernul odată ce între Rai şi Iad n u i decât un lat de mână, interveni un filozof de salon
— Să nu credeţi că infernul cel mai înfiorător e cel mai mare chin, şopti un bătrân.
— Da, cel mai mare chin. zise o domnişoară tristă, e singurătatea.
A suferi în doi, adaogă tânărul îndrăzneţ privind-o, e chiar o voluptate.
— Nu eşti niciodată singur dacă iei cu tine amintirea, zise un muzician care se gândea la orfeu în Infern.
Bătrânul, o adevărată comoară de legende, se grăbi să strecoare aci povestea aceasta:
,>Doi amanţi se adorau Moartea, geloasă veni si răpi pe amant. Ea, amanta, voi să moară: odată cerşi pierduse inima, odată ce i se luase sufletul, de ce-şi mai t&ra oare zdreanţă de trup ca o rochie de bal în zorile noi?
,,Moartea se înduioşa si o chemă; ca i se aruncă în brate ca si cum 9t fi făcut cu o mamă,
ii O moarte! îti mulţumesc, dar spune-mi unde este el?
«.Moartea nu vorbeste niciodată. De trei ori îndrăgostită strigă: — Unde-i el? — Unde-i el? — Undei el? Dei trei ori tăcerea căzu De sufletul ei.
>,Se duse atunci să bată la poartă Raiului. Văzând-o asa de frumoasă în giulgiui de zăpada, sfântul Petre h deschise usa, fără ca să vadă că păcatul o însemnase De frunte. ,
,»— Intră, zise sfântul. ,,Dar ea se opri în pragul Raiului.
Sfinte Petrei Sfinte Petrei Spune-mi dacă a intrat aici.
>,— Cne? întrebă sfântul. ,>— Cel De care l'am iubit pe pă
mânt, cel pe care vreau să-l iubesc în ceri
»,— Nu! zise sf. Petre. — Caută bine. sfinte Petre. Ä mu
rit în Vinerea Paştilor, când se trăgeau clopotele de jale ale mertu Domnului...
,,Sf. Petre căută mult. — Poate, zise el dar n'a intrat fn
Rai. ,>Poarta sta mereu deschisă. „— închide Doarta, zise sufletul
chinuit al femeii: dacă n'a intrat în Rai, mă duc s ă i caut în Iad.
;,Sf. Petre îşi făcu cruce. Sufletul alergă la poarta Iadului.
„— Deschideti-mi poarta strigă ea. .-.Dar demonul care pândea, o privi
ca să vadă dacă poartă pe frunte
semnul fatal. Şi-i vorbi din înălţimea dispreţului lui:
. »— I{i închipui tu că intra cineva aici ca la el acasă? Iadul e un tribun ui august. Tu nu esti chemată, tu nu vei fi aleasă.
— 0, Denione, sDune-mi măcar, dacă iubitul meu e aici. L'am căutat in Rai, şi nu l'am găsit. A. murit îu Vinerea Patimilor în timpul rugăciunilor.
,-Demonui râse dc se cutremura Iadul.
>,— Mi-e teamă, zise el, că jertfa rugăciunilor să nu fi şters păcatele amantului tău. Inlo arce-tc în Rai.
,.— Desehidemi poarta s ă i caut în Iad.
„— Murit-ai tu imăprtăsită? „— Nu! am murit in clipa când
trebuia să sărut crucea „— Ei binel intră si caută. Dacă
îţi găseşti amantul te vei întoarce în Rai, fiindcă noi nu avem puterea da a opri un suflet ne care îl cheamă Dumnezeu.
,,îndrăgostita intră în iad. II căută pretutindeni, dar n u i găsi şi se întoarse pe calea Raiului, suferind toate durerile în sr-алпа singurătăţii-
^Unde-i era oare îndrăgostitul? „Sc dusese si el sa bată la uşa
Raiului şi la poarta Iadului, dar refuzase să intre, zicând:
,, Am s'o a.ştect aici sau acolo. Sufletu-mi chinuit are s'o aştepte pt-nă în clipa morţii ei...
>,Si de mii de ori făcuse drumul 'delà Rai la Iad si delà Iad la Rai, îngrozit şi el de singurătate.
,,In cele ă,n urmă se Întâlniră. Izbitura sufletelor fa asa de vie, îmbrăţişarea iubirilor lor regăsite fu aşa de învâlvorată încât o lumină nouă ţâşni în înaltul cerului.
„Şi astfel se născu o stea mai mult..." Toti admirară legenda. 0 doamnă, visătoare, suspină:
— Ahl cum asi vrea să fiu o steal ! —. Fiecare suflet, murmura domnişoara cea tristă, ca si cum n'ar fi vorbit decât cu ea însăşi, fiecare suflet care iubeşte aprinde o stea pe cer.
— Şi iată de ce. încheia bătrânul, stelele vorbesc asa de elocvent în-ÜragostitHor.
•— Şi ce spun stelele? întrebă un 'cm politic care Drivea doi ochi frumoşi.
Bătrânul răspunse în stil de poem: — Când ai suferit chinul adorabil
'de a i i sfâşia buzele de cupele gustoase, când sufl-tul a trecut ceasurile dureroase, vine moartea şi-i dá o strălucire nepreţuită. Schinteile cari t a snesc din cer. crinii înfloriţi ai câmpiilor fericite, — stelele, — suni sufletele îndrăgostite cari varsă pe cerul nocturn lacrămi tăcute. „Ur-cati'vă ca şi noi la Dumnezeu prin martiriul patimilor I"... iată ce par că ne spun ochii lor de diamante. Iată de ce, în azurul transparent şi fără văluri, farmec al nopţilor senine, amanţii privesc stelele cu o-chii arzători...
— Nu înţeleg, zise omul» politic. Nu-s destule aJmeate pentru
'd-ta în versurile Alexandrine, murmură nerăbdătoare o doamnă.
Eu înţeleg, zise fala cea tristă, — Eu, reluă omul politic privind-o
în ochi, nu cunosc decât două stele. — Da, dar ele nu-s De cerul
d-tale, zise fata. Şi astfeL într'o clipă a serii când]
sufletul se degaja si urcă ьрігаіеіе nesfârşitului, când se rătăceşte ades şi se scaldă în lumina divină, un grup de mondeni lămuriră „ce spun stelele".
e . — f i e . a» . UNIVERSUL. U T E R A R D u m i n i c ă 1 0 Iu l i e І 0 1 0
C A W T E C P. c.
îmi tremniă 'ndoiala 'n suflet Ca frunza veştedă pe ram Şi simt cum naşte *n mine doini De tot ce na mi-e dai sä am.
Pe inimă m'apasă jalea Ne'npliniielor dorinti, — Pierdute 'n noaptea veşniciei Sub lungul şir de saferinţi.
Un vis menit ca vis să moară In veci de veci e visai mea, Urzit din flori de lămâiţă Şi din calori dc curcnben.
Şi totuşi simt cum naşte *n mine Dorinţa în veci neperitoare De-a fi enm nn mi-e dat să fin In dulcea mea visare.
Paul D. N- Puia
CRONICA MEDICALĂ
Boala», băilor! Cum începe luna lui Mai, toată
suflarea omenească din oraşe capătă o boală molipsitoare, epidemică, cunoscută sub numirea de boala... băilor- Această boală se manifestă prin-tr 'un dor nestins, ce-1 are fiecare muritor sau muritoare, bărbat sau femee, tânăr sau bătrân, de a-şi părăsi oraşul şi căminnl spre a se duce undeva, departe, la băi, la aer curat, la munte, la mare, la câmp, unde e verdeaţă, cer senin, apă curgătoare ©ri în desişul pădurilor, etc-! Unii vor să se retragă în câte un loc cât se poate mai îndepărtat, în ţă r i străine dacă-i chip, alţii însă se mulţumesc să rămână în ţară, măcar la câţiva kilometri departe de casa lor.
Apucat de această boală, suferindul sau suferinzii nn mai vorbesc altceva decât de plăcerea cc o vor tivea petrecând 15 iile, 30 iile san ceva mai mult Ia Sinaia, Buşteni, A-zuga, Predeal ori Ia Câmpulung, Rucăr, Tismana, Dorna; entare se gândeşte la Monteoru. Govora, Căli-măneşti, Lacnl-Sărat; un altul plă-nueşte să se dncă ia Tekirgbiol, Constanţa, Mangalia; un oare care se pregăteşte pentru Slănie, Bălţăteşti, Agapia, Văratec şi câţi nu se mulţumesc cu Băneasa, Comana, Yidra, etc- O altă serie, mai mult sau mai puţin numeroasă, îşi făureşte planul de a trece graniţa cătiă Car's-bad, Marienbad, Franzensbad, ori Ia Vichy, Plombières, Bourboule, nu mai vorbesc de acei ce vor să zboare spre munţii Elveţiei, Italiei, Saso-niei ori aeei ce nu mai pot răbda de dorul Ostendei, Spa, Spezia, etc.
In cabinetnl medicilor pătrunde mereu, cu furie, câte unul ehiuu't de boala băilor şi îl ia în primire cn acest monolog, zis pe nerăsuflate; ,,D-le doctor, după cum mă vezi, sufăr amar de mai mulţi ani de zile, pe toţi doctorii îi am consultat, doctorii peste doctorii am luat, de toate am făcut şi cu nimic nu m'am ales, nu e oare bine să părăsesc ţara şl duce m'aş unde m'aş duce, în Austria, Germania, Sviţera, Italia, Franţa, numai să scap de afurisita mea boală ce nu o cunosc, dar care mă chinueşie zi şi neapte, fără astâmpăr... Vezi, dragă doctore, şi prietenul X. e gata să plece şi d-na cutare şi văduva cutare şi prefectul Z. şi inspectorul N. şi proprietarul meu şi un pârlit de vecia, toţi se pregătesc să plece la băi, la aer, spre ai:ă lume.--"
Ca să nu mai înşire atâtea, medi-•nl îl opreşte de odată, spunându-i: „Ştii ce-ţi trebue d-tale, domnule, linişte, foarte multă linişte şi ruul-famire de eeeace a i i "
Suferindul s e ^ i s / e ş l e j r ^ H i ş i de
cât, cade pe gânduri şf apoi cu un ton mai moderai Întreabă: .ДІ unde Îmi recomanii să mă dac, dragă doctore?" ,,La Iară. eri nnde o fi, fie chiar şi la Breaza" li răspunde medicul.
Dornice de a pleca la băi snnt mai ales doamnele, cuconiţele- Cu luni do zile înainte se gătesc şi se pregătesc de băi, nn e ocazie, nu e Întâlnire, nu e vis, fără ca discuţia să nu reînceapă şi imaginea băilor să nu se perindeze înaintea ochilor lor deschişi sau închişi. Şi cu câtă plăcere, ca câtă bucurie nn glăsuiesc ele cîte o localitate de munte sau de mare, oftând: ,,De m'aş vedea acolo, ce bine trebue să fie!" Vai, cât de puţine se duc mai apoi la băi! Până una alta se sbat pe Ia vre-un medic şi foarte preocupate de băi, stoarse de vlaga vieţei. zbuciumate de ceea ce fac alte doamne, se roagă de medic să le povăţuiască unde să se refugieze pentrn cel puţin o lună de zile. Una vrea pentru suferinţa ei internă, alta că e sătulă de atâţ ia copii şi îi numără, şase la rând, pe când alta doreşte să capete unul măcar, unul singurel, iar câte una se plânge pentru anemia, Hmfatisraul, scrofula, tuberculoza adevărată sau imaginară şt în sfârşit una Iţi vine pentru un biet copilaş slab, prăpădit, cu picioarele strâmbe, cu pieptul deformat, cn mintea slabă ş. m. a.
Şi. partea curioasă, nu e doamnă să nu cunoască cel puţrn zece locuri de băi şi să nu Ie înşire pe toate medicului ca să-i aleagă dânsul unul singur, nnde să se ducă ea să-şi caute leaeul suprem, dătător de viaţă şi sănătate, de putere şi frumuseţe.
înţelege eri cine cât e de grea medicului să ia o hotărîre solemnă, ca să decidă sexul furmos pentru entare sau cutare localitate climaterică sau staţiune balneară! Mai uşor ii a r recomanda toate localităţile, ca să 3tea în fiecre o săptămână, dooăt.»
Vine rândul nesfârşit al profesorilor, funcţionarilor, magistraţilor, a l proprietarilor, al comercianţilor, fie
care ca boala la i specială de... băi, fiecare cn eălănza de băi ori ea a n mers al trenurilor, cerând o indiea-ţiuue unde să se dacă, nnde să se refugieze, ca să-şi lecuiască nn af-'• -sit reumatism san o nevralgie rebelă, fie să-i reducă nn pântece grozav de mare, fie să mai oprească o armare a păcatelor tinereţei, ori cine çtie ce meteahnă de alungat...
Capul medicului se face tobă ca să mulţumească cu prisosinţă, pe fiecare suferind In parte!
Ce să mai spunem de bieţii funcţionari comerciali robii magazinelor de tot felul ori de aeei ce sgârie hârtia toată ziulica, ori de acei ce muncesc din greu, cari se ofticesc pe zi ce trece, frămâniându-şi creierii pentru hrana zilnică. Toţi bat la uşa medicilor, cerând un sfat pentru trudită 1er viaţă, un leac pentru zdruncinata lor sănătate,.implorând o clipă de odihnă undeva..-
Ce să le spui tnturera, cum să-i sfătnieşti, unde să-i trimiţi ca să-şi răcorească frunţile, ca să-şi netezească obrazii, să-şi preschimbe durerile în plăceri, necazurile în bucurii?
Ce bine le ar prii mit ora o baie In anele vistieriei, odihnă la un monte de pilaf, să se adape la un izvor de bere san de vin. ca să se curate de sărăcie şi greutăţile vieţei, închizându-se in sanatoriul de fericire vegnieă şi viaţă dnlce!
Tuturora trebue de zis o vorbă de mângâiere, na cuvânt dc amăgire, de dat o roză de speranţă, că în curând veni-va vremea, când toţi se vor an i şi vor t ră i ani i pentru alţii, spre binele tuturora şi al fiecăruia In parte!
-..Până atonei Insă. nnmai cine peate porneşte la băi şi la odihnă, iar cine an poate, se mulţumeşte citind volumul subsemnatului: .,Că-lăoza locurilor de băi şi de odihnă din România"-
Doctoral F . Grunield
Generalul Pau
Isis Hrislos ea fondator at politicii omenirii
8ă privim la treizeci de ani după naşterea lui Hristos. Vom constata eă ivirea lui lsus Hristos, aşa zis ,,Nazarineannl", a fost o apariţie din cele mai interesante, ca fapt politic. Vom lăsa la o parte Sfânta Scriptură, care priveşte In acest om pe omul sfânt trimes de Dumnezeu, şi vom lua ia considerare numai ce a săvârşit el.
Analizând profund faptele şi cuvintele acestui geniu politic, vom vedea foarte clar că, strângând gloatele tn jurul său şi grăindu-le cuvinte Înţelepte, el nu făcea altceva» decât ce azi am yutea numi conferinţe. Isns se punea sub aripa lui Dumnezeu, licând eă e trimisul Lui, pentru a da o îndrumare către viitor şi o lumină popoarelor, spre o lume nonă şi civilizată.
Ebreii îşi dăduseră legea lor, sau cel puţin le-a fost dată de lehovà-Dar legea aceasta era limitată, nevoind să ţină seama eă treîniia să facă un nas înainte, spre eiviliza(ia popoarelor de mai târziu. Isus văzu eă trebuia să se facă o spîr iură In legea ebreilor. Snărtnra însă a-vea, drept consecinţe, mari greutăţi faţă de fanaticii Saduchei, căci. pe atunci, Sinedriul. adică marele ior judecătoresc al ebreilor, se compunea din patru partide: Şamaişui, rr.b conducerea rabinului Şamai. un fanatic barbar ; Heroizii adică partidul lui Irod; partidul Fariseilor, şi, in sfârşit, vechea şcoală a rabinului Hilel, în frunte cu fariseul Nicade-mns şi cu Gămăliei.
Şi toate partidele acestea la un loc susţineau legea Iui lehovà. Insă Intre Farisei se iviră mai mu'.te capete, cari se dădură cu încetul de partea hii Isns- Aceştia aprobau luminoasa lui prevedere în spre viitor şi 1 primiră ca pe adevăratul trimes, ,,Messia", pe care poporul Israel îl aştepta atât de mult-
Când Isns atrase spre dânsul a-proape tot poporul, partidele acestea deveniră furioase şi prevăzură că Nazarineanul a venit să aducă o ruptură în partidele Sinedriului. Da acum înainte, desbaterile din Sine-driu începură a lua un rol însemnat.
Opoziţionistă se întrebau: Cum, de unde ştie acest om toate ? De unde le-a învăţat şi în eare carte au fost scrise legile pe cari vrea el să le aducă? Nu se poate! EI venea numai să aţâţe poporul, să-1 zăpăcească şi să-şi atragă un partid pentru eine Însuşi, — ziceau ei. Ia r procurorul general, care era pe atunci Pilat, trimes din partea Romanilor pentru ordinea militară şi pentrn tmnediearea oricăror agitaţii, fu a-tras şi el în desbaterile acestui consiliu.
Ebreii 11 convinseră pe Pilat că Isus Hristos nu era decât ua agitator, care voia să revolte poporul împotriva legilor Sinedriului. Pi la t văzând pericolul acestei revoluţii despre care căuta să-1 convingă Si-uedriiil. crezu că-şi face datoria de bun slujbaş a Imperiului roman înaăbuşind viitoarea turburate şi lăsând mână liberă aprigilor vrăjmaşi ai lui Isus. Aceştia l-au prins şi l-au condamnat Ia moarte, iar Pilat s'a retras, iăsândui î a voia Sinedriului. care-1 răstigni-
Iisus şi-a dat foarte bine seama că spărtura pe care o aducea el are să fie motiv de multă vărsare de sânge, căci el însuşi a zis: N'ant v; uit să adne pace. ci vrajbă; pentru eă vrajbă se va pune intre ta tă si fiu. între mamă şl fiică. El a Iest: eel dintâi care şi-a dat sângele pentru ideea eea nouă, şi după el atâţia alţ i i . Lucrul acesta dovedeşte eă nicioaaiă nu s'a făcut în omenire an
Duminică 1 0 і іЯіе 1 » 1 в . UNIVERSUL ІДТЕКАК л о . 2 8 . — 7.
pas către eivilizaüe, fără sa se fac* |i r i n a r e de sânge. Şi sângele plăteşte Întotdeauna gloria unni popor. • Şi iarăşi, putem constata că întotdeauna când se prezintă Intr 'un popor un geniu care iinde la mărirea fi luminarea acelui popor; se găsesc şi oameni fanatici ş i strâmţi 3a minte ca r i i batjocoresc pe acest Igeniu- Oare Hristos n'a fost batjocorit şi izgonit chiar de fraţii săi ipentru ideea lui mare, genială şi binevoitoare fată de poporul săn? • Dacă Hristos luă botezul, vrând să devină nn străin faţă de poporul ebre I I , acest om sfânt îşi dădu bine seama că> devenind străin, cl avea să ajungă şi un mare stăpânilor-Si de atunci, dealungul aiâlor snte de ani în cari popoarele şi-au a-doptat treptat, treptat, reformele cele noni ale vremilor, stăpânul a fost străin, iar indigenul slugă.
Prin urmare, psihologia acestui ex Tcniraent din trecui ne desvălue adevărul că în f i i i i ifa oi ir-irui popor care a tins spre. mări: ea şi c iv i l iza ta sa propria, v'a i»--t un clement străin, care să i ('e . aeras ' ă mărire şi această civil zajirt. !ji as'. f; ! vedem că, l.l'iă îa zilele no; <•;«•, în t ra te ţările, mai tu»; sfăpio-iier'i au Jost de rasă străină, iar indigenii au fost aceia cari au trebuit să ducă consccii:( p ' e , bune sau rele, după cum erau ş i s,tă-pânitorii.
Evenimentele tuturor popaare'or n e
arată, in această ordine de idei, următoarele fapte : La Paris se ivi Napoleon Bonaparte, spre a duce poporal francez Ia civili?.aţîe ş i la răz-boaele care au mărit gloria acestei tari ; şi trebue să notăm că Napo'e: n era corsican ; la Petrograd un gctl-orb ; Ia Londra un hanovrean ; la Viena un elvefian ; în Grecia nn danez ; Ia Stoeliolm un francez ; la Florenţa unul din Savoia ; Ia Copenhaga un holştein ; in Olanda o familie princiară din provinciile de Rin ; ri la Rio un portughez.
Iată deci că în toate tarile civilizate stăpânii au fost străini, iar indigenii slugi ascultătoare. Mai repede ţi mai deplin sunt ascultaţi şi cre-zufi străini sau înstrăinaţii, decît indigenii.
După Hristos, primnl rol politic Pa avut Biserica, prin toti reformatorii iei- Creştinismul îucepn sa se prezinte ca scutul care apăra aşa zisa politică a naţiunilor. Şi toate luptele spre creştinism şi civilizafie avură ca urmare multă vărsare dc sânge. După toate aceste lupte bisericeşti şi vărsări de sânge a diferitelor popoare, se iviră adevăraţii politicieni, cari Începură să dea îndrumări spre o politice laică.
Luptele de partide ne dcsvăluoso eâte odată siirprize foarte neplăcute, ale căror consecinţe Ie snferă sărmanele popoare. Dacă n'ar exista atâtea partide, ar fi mai practic pentru state, căci desbaterile şi ambiţiunile acestor politieiani nu aduc, decât în-tnreătnri şi evenimente grave, iar uneori chiar dezastre pentrn naţiuni. Realizarea năzuinţelor unui popor nu poate fi efectuată decât atunci când to{i ar merge sub conducerea unei singure politici, şi anume a politicei care tinde spre luminarea şi civilizarea poporului-
W- Dragomanoff
• i i»»"
Pûtêitêa kmL
Ä apărut:
roman sentimental d e V. M E S T U C E A N
Preţul 1.50 — Eíitüra Irïrisi ШпЬщ ;
a н
u a • i • i E v
з • ¥ |
«J
a
a
O fată blondă am întrebat odată Sămi spună basmul lunei din frunziş-.. Ea a rămas pe-o clipă încurcată, Dar cu 'n sărut ce Vam simţit furiş Mi-a spus povestea lunii toată!.-.
De atunci, când singur s№i privind la lună, Eu n'o pricep,povestea nu-i mai ştiu.-. Şi'mi pare doar o palidă nebună Purtată de un vecinie dor târziu, Spunându-şi jalea 'nlfun suspin de st/imà:
Iar, când târziu coboară să apună Şi umbre mângăioase mă 'nfăşor, Când noaptea absoarbe bocetul de strună, Păgân îmi cere-atunci în mine-un dor: Povestea, fata blondă să-mi o spună!.-.
Adrian 6. Roşiann
а в а ѳ a і ё
n ; ii i i ra
i l '
Ш a a ; a i a m a
POEŢII BRĂILEI
Th. Şerbănescu — Cu prilejul împlinirii a 15 ani dela
moartea poetului —
Cu durerea în suflet am constatat că mulţi brăileni — mai ales dintre cei tineri — nu ştiu nimie san aproape nimic despre poetul liric, colonel Theodor Şerbănescu, care şi-a petrecut mulţi ani din viată în Brăila, unde a şi murit în 2 Iulie 1901-
Şi totuşi romanţele sale erau aşa de cunoscute înfr'o vreme !
Puse pe noto de. Gr- Cavadia, Gr. Ventura şi alti compozitori muzicali, ele deveniseră populare.
Afară de Alecsandri şi Eminescu, niei un poet nu era ştiut pe dinafară mai mult decât ŞerLSnescu.
Astăzi însă pare că s'a aruncat vălul uitării asupra acestui poet vecinie tânăr, care şi-a închinat întreaga lui viată amorului şî despre care maestrul criticei române, d-1 Titu Maioreseui s'a exprimat odinioară cu cuvintele cele mai elogioase.
Poate eă această uitare vine şi de acolo că volumul lui Th- Şerbănescu, apărut în 1902, în urma morţii poetului, a devenit tot mal rar. Se impune deci o nouă ediţie, popuiiră. la îndemâna oricărui cititor, ediţia I-a fiind şi prea scumpă (4 lei).
La 2 Iulie c. împlinindu-se 15 ani dela moartea lui Th. Şerbănescu, cred folositor a redeştepta amintirea a-cestui gingaş poet, nedreptăţit de soartă şi de oameni.
Th. Ştcfănescu s'a năsent în Tecuci la 29 Decembrie, 1839-
Primele studii lc-a făcut in oraşul său. iar cele secundare la AcademYa Mihăilcană din Iaşi.
La vârsta de 15 ani a intrat In şcoala militară din Iaşi, ieşind în 1859 întâiul, ca sublocotenent îa geniu-
In 1809, având gradul de căpitan, şi-a dat demisia din armată, ocupînd mai multe funcţiuni până în 1877, când, isbucnind războiul, a reintrat în armată ca maior.
La 1881 a ajuns It.-eolonel, iar In 1884 colonel.
In acest grad a fost multă vreme comandantul garnizoanei din Brăila, apoi comandantul brigăzii de infanterie din Bii2.au şi în u r m ă — foarte eeuri і і ш р -i al brigăzi dia Bacău-
In 1893 — din cauza unei boale şi a multor neajunsuri — a părăsit armata, intrând în viata politică.
A fost membru al socieiătei literare Junimea' ' din Iaşi şi membru corespondent al Academiei Române.
• .,S'a stins din viată în Brăila, la 2 Iulie 1901, în vârstă de 62 de ani.
Pentru a-i slăvi amintirea, s'a instituit chiar în acel an în Brăila — din iniţiativa d lui T. G. Djuvara nn comitet pentru ridicarea unui bust pe unul din bulevardele Brăilei.
In acest seop s'au făcut subscripţii publice, a subscris şi consiliul comunal brăilean şi s'au dat mai multe serbări, printre cari una memorabilă la Ateneul din Bucureşti, in ziua de 1 Februarie 1902, la care a asistat şi defuncta Regină Elisabeta.
In acela? timp, pentru a-i da lui Th- Şerbănescu locul ce i se cuvine în li teratura română, d. T. G. Djuvara a adunat în 1902 versurile poetului din revistele unde fuseseră publicate şi le-a t ipări t într 'un elegant volum, care s'a vândut tot pentru sporirea fondului necesar ridicării bustului-
In urmă. când bustul a fost gata, n'a fost aşezat în Brăila, unde poetul a t ră i t multă vreme şi unde este îngropat, ci în Teeuein. ,.
Mai târziu şi în grădina Ateneului din Capitală.
Poetul Th. Şerbănescu frăeşte ae-vea, în sufletele tinere şi iubitoare, alinâiidu-Io suferinţele şi dorul.
— ,.Unde eşti ?", ..Un sărutat", ,,Dorul", ,,Umbra", Mă iubeşti ?" ,,Alintei", „Adio" ?... iată atâtea poezii alj lui Şerbănescu puse în muzică de d- G. Cavadia şi cântate în serile cu lună de inimile duioase !
Câtă simţire şi farmec în toate versurile acestui poet !
Scrise într 'o limbă armonioasă, ele vor desfăta încă mult timp pe iubitorii de poezie erotică.
Iată cum cafacterizează d-1 N. Pă-traşcu poezia lui Th- Şerbănescu :
.,Sentimentul lui avea însuşiri delicate, femenine, versul lui nu putea îi decât de o elegantă rară şi parfumat ca batista unei femei, ce ascunde o lacrimă sau un surâs. Şerbălhes-cu şi-a specializat sentimentul său, şi nu este lucru mai poetic decât însufleţirea, în mod individual, a unni sentiment a tâ t de învechit ca amorul.
,,Această particulară viată a poeziei lui Şerbănescu e datorită fondu-lni naturii — tot atât de vechiu
J a r аргОрдетіДе^
nările şi Închipuirile sale sunt, cn toate acestea, noui, gingaşe şi oglindesc în mod artistic chipul iubit".
Th. Şerbănescu a cânta t toată viaţ a — ea pasiune şi convingere — a-
- morul, dar „amorul sineer. etern ca ; ş i Dumnezeul care 1-a sădit în inima \ omului, iar nu vitiurile păcătoase şi .bolnăvicioase, care tâmpesc crccrul
şi înjosesc sufletuP' *)• Ce preţuia el într 'o Temeic era mai
aies frumuseţea ochilor- Ii plăceau o-ichii albaştri, dar nici pe cei negri, verzi ori căprui nu-i dispreţuia !
In afară de amor el a mai cântat na tura şi patria.
De altfel, prima lui poezie, intitulată: „Da Danubin", — scrisă ia vârsta de 20 de ani, tn 1859 — esto o poezie patriotică, in care slăveşte Unirea principatelor române. •- Cele mai multe poezii ale lui Th. Şerbănoscu s'au publicat în ,,Con vorbiri literare", mai puţine în „Albina Pindului", „Columna lui Traian", ,>Revisia contimporană", ,.Ateneul Român". .,Literatura şl Arta română"...
Multe însă au rămas inedite, din cauză că Şerbănescu nu scria atât pentru gloria de a publica şi a fi admirat-
De obiceiu el dedica versurile salo prietenilor, cărora li le da personal fără să le publice-
Compunea cu multă înlesnire, fiind Înzestrat cu o vie imaginaţie.
A lăsat un foarte mare număr de poezii.
In volumul din 1902 sunt tipărite 172, dintre cari 72 inedite.
In calendarul revistei .Ramuri" , din Craiova, pe anul 1908. regretatul scriitor Em. Gârleanu a publicat încă o poezie inedită a lui Th. Serbă-nesm — una dintre cele mai frumoase c i subiect patriotic — inti tulată: ,,Dumnezcu cu noi".
Th. Şerbănescu a mai scris 15 poezii în franţuzeşte şi una în italieneşte
..El va rămâue totdeauna graiul viu şi pasionat, mângiâctorul gingaş şi voios al celora cari se iubesc şi so vor iubi în lume", după cum a spus Olănescu-Ascanio în conferinţa ţinută la Ateneul român din Capitală, în aiua de 1 Februarie 1902-
.Brăila)- I. C. Sava (Vasci)
Viaţa literară şi artistică Fluturi de azur. nuvele de Pavel
Al. Macedonski. Sub acest titlu, Într 'o broşură de 107 pagini, se cuprind primele ciripiri ale unui talent nerăbdător să se manifesteze. Sentiment şi imaginaţie se revarsă abundente pe toate paginele tinerei broşuri.
* La 13 Iulie st- n. s'au împlinit 100
ani dela naşterea marelui scriitor german Gnstav Fxeyiag.
Opera Iui de căpetenie, celebrul roman Dare şi Avere, a fost tradus la noi de cunoscutul publicist B . Marian.
Freytag a fost poetul burgheziei germare. istoricul şi educatorul ei politic-
P e n t r u o r î - c e r e c l a m a ţ i u n l s a u s c h i m b ă r i d e a d r e s e :
d-iiil a b o n a ţ i sunt r u g a ţ i a a t a ş a ş i u n a d in b e n z i l e c u c a r e p r i m e s c z i a r u l «Universul Literarn, c o n t r a r , r e c l a i n a ţ i u -n e a s a u s c h i m b a r e a d e ' a-d r e s ä n u v o r fi r e z o l v a t e . \ЛЛ/ѴѴУѴѴѴѴ\ЛЛЛЛ/ѴѴѴ
*) T. G- Djuvara- Conferinţă ţinu* tă la Brăila şi la Bucureşti în Mar* ţie 1902, ' " "
In obligaţiuni jude íene 4 7 2 ' c u cuponul — Februarie 1917-
U n a s p l e n d i d ă g a r n i t u r a
p e n t r u a i r e compusă din o masă, patru scaune, două blidare şi un cuer> artistic pirogravale cu motive româneşti. — Furnizate delà d. T . B r u m ă r e s c u , cunoscutul artist şi intemeiator al artei
decorative ia noi, Calea Plevnei 83, Bucureşti
un i b r m ü o r î n s t i l г о т і і ш с i u n a nopt iera cu
crestai ». ni..miorii, 1 pat pentru o p e r s o a n a , 1 m a s a ş: 3 t a o o n r e t c , ÍVi-;«/.aU' tiuia m a r e l e m a g a z i n de «nubile МЛКСО і.-.-ѴГІ Ki.KBEMEK, s t r a d a Ca rol 0 2 , Bncureş i i
O e r a m o l a ,6 t 9Г
(Marca recunoscuta ca cea mai bună din luniei cu cutia de stejar liistmiit mecanismul remontaliil în ttuipul mersului cu regulator gradat; pavilionul din lemn ue rezonanta în interiorul cutiei, cu un acopeiàitiânt de lemn în forma unei aiuzele şi închis cu doua uscioare cu ajutorul căioia se poati mari sau micşora sunetul după dorinţă; bralul acustic recurbat; diafragma „hxmb.t ion"; inclusiv ti plăci duble d i cântece) opere şi bucali naţionale.
(ji'oinola. se lurnizeaza împreună cu U>i DULAP AMKR1CAN din stejai cu 7 sertare mobile cari se includ cu o jaluzie. Acest elegant Jtilap seiva ca postament la Uramolà şi în acclaş timp pentru ' conservai e.i plăcilor. - Ambele ne-au fost furnizate de: Marele magazin de muzicii „JßAN FI
DUR" Furnizorul Curiei Kegale, Bucureşti Calea Victoriei ftt
O frumoasă şi eleganta
i s r n i t u r â d e a n t r e n compusa din i Canauea. 4 scaune, 2 bănci mici. 2 tamburele şl i măsuţă de lemn de stejar tapisate de mătase verde, furnizată de la nareie depozit de mobile COMPANIA AMERICANA, str. Carol 74, etal
1 0 l a z î B r e t s o n /aurică de licheruri, siropuri şi cognacuri, au post cumpărate neutru premiile ce le oferim abonaţilor noştri la tragerea din
' luna Noembrie c. , . - - •
1 е іесадіа toaleta ne bronz ia urle* GUTMANN. strada St. Apostoli No. 72
Ы И t a ¥ a т ш і d e m e U i > f , n argintat şl frumes gravată având diametral de 48 centimetri i s u p o r t pentru
cărţi вв-vizita, in metal alb frumos argintat eu e figură clselatâ. U n е « е з а п і s e r v i c i u d e o e t s i u n t d e l e m n de ai-pacea argintată, calitatea cea mal fină. ce sticlărie de cristal I t r u d i a r a modernă de metal alb argintat, cn 3 coşuleţo servind pentru bomboane. 1 c o ş m ă r e ţ i e metal-blanc, fin argintat Înălţimea 49 im. pentru fructe. 1 s e r v i c i u d e c o p i l compus diu una ceaşcă de metal cu farfurioara sa si una linguriţă de aceiaş metal, toate Intr o cutie elegantă. U n a p e n d u l ă de lemn de mahon cu oatale 6ong, lungimea 65 cm., bătând oi ele şi )aoiătâ\ll8 şi intorcânuu-se udată ia două săptămâni. Toate aceste obiecte oe-au lost îurnizate de mareíe magazine de bijuterii, ceasornice si argintărie: f r a ţ i i » t o l l e r , Eurnisorll Curţii Regale.
jueureştl, strada Carol 50, etal
Un eieaant Geas modera й 1 г ^ о о ^ п л й в а и г
а
с и
i-, trei capace. U n c o p u l e ûb nichel cu iuuuui de majolic. O g a r a f ă p e n t r u v i n de cristal roz, cu capacul şi mânerul de metal argintat U n f ru m o s p r e s - p a p i e r de metal, argintat U n s e r v i c i u d e C e a i pentru două persoane de metal nichelat. U n p o r t v i s i i ;ie metal argintat. Toate acestea sunt furnizate de mult cunoscu tul magazin de bijuterii 1 h . R a d i v o n , din Bulevardul Ellsa-
oeta No. 9 bis, care primeşte zilnic noutăţi.
U n i v e r s a l ' * tuturor abonaţilor săi, la tragerea
din Noembrie a. c.
i n e l e g a n t d o r m i t o r d e b r o n z
pentru 1 persoană, compus din : 1 pat de bronz cu somieră, O măsuţă de neapte ea marmură, i n lavoir de bronz ea marmură. A 14-a garnitură cumpărată delà furnisorul „Dniversu-i u i î Industria metalică MAKCU, B-dul
Elisabeta No. 8 , Bucureşti Cel mal eftin şl mal bine asortat in mobile de fer şi bronz
lina splendidă toiletă áe bronz t^sS^^ g i r a t a tot d e l à industr ia m e t a l i c a ѴІЛКі C, B u l e v a r d u l
E l i sabe ta Ло, 8 , B u c u r e ş t i
i n e i e p n t na t o e n t r u c o i i l J J T A J K tot delà industria Metalică „MARCU", Bulevardul Elisabeta No. 8
і С І С І б solidă şi elegantă, marca«SP0RT» cu roată Huera şi frână automată, complectă, lampă, clopot etc.
<_a (ms», * « e A ä d e vânătoare, calibru 12, marca € 8 Dtif S C C i «PIEPER BATARD», cu triplu zâ-
— vor de siguranţa «Greener», ţevi
ASORTIMENTE COMPLECTE din produsele cosmetice „Flora , compuse din cremă Flora, 1 cutie pudră Flora, 1 Săpun Flora, 1 sticlă Capilogen Flora, 1 pomăda Flora, 1 sticlă lapte de crin Flora, 1 săpun de lap te de cria, 1 apă de gură Bu col, 1 pastă de dinţi.
ie oţel «BAYARD», furnizate de Marele Magazin de arme şl bici-ole'e B . O . Z ü S S U , Furnisorul Curtei Regale, Calea Victoriei 44
im Construit iu m a r e a fabr ica d e m o b i l e d e l e m n ліагіп V. íjlanea. ş o s e a u a Rliliai B r a v a Ло. 3 7 şi s t r a d a S e r b a i i i c a .Vo. IO. S u c u r s a l a : C a l e a Victorie i IVo. 1 0 Ï , Br'eiircşti
л DORMITOR englezesc S R " Ü f S *5 măsuţe de noapte din ner , a h vopsite, un lavoar vopsit alb, toate aceste sunt furnizate delà cunoscuta fabrică de mobile de fler şl
bronz GDTMANN. strada Sf. Apostoli 72
U n a m a s ă c u c r i s t a l iurnizată de fabrica de mobile MARCO üATTELKREMER
strada Păstorului 8, Bucureşti , 10 LAZI CU DIFERITE LICHE
RURI FINE. Specialităţi de la prima distilerie. Fraţii Pecia, mare depozit de vinuri şi ţuică, calea Văcăreşti 232. Bucureşti
CINCI CHIMIRE HiaiENICE după măsura calitatea i-a (Brtul lui Iov) singurul brevetat In ţară, recomandat de toate «o-înilăţile medicale şi inyventat de d Căpitan Iov din Piteşti, str \ ?erban Vodă. 220, avînd proprietatea de a preveni şi vindeca boalè ѴесЬі de stomac, rinichi. çonstipaUe şale dură CEASORNICE de araint pentrn cum se constată din mulţimea . „ i _ _ u . n - i .
5 CEASORNICE pentru biroa en pedeatal de cristal, ca ia» scriptia „Universului'.
bnznnar, cn inscripţia versnlni".
,Unl-scrisorilor de mulţumire primite delà suferinzii vindecaţi Acest brtu e purtai eu incre- в PLACHETE DE METAL ALB dere de ambele sexe din înalta societate a ţărei.
cu efigia Regele Carol I şi Regina Elisabeta
' Ina h a r m n n i r ä cu 19 elape şl 8 basuri, tonuri duble una п а г ш о ш с а , e u 2 И ; 1 П Г І # J u m ă t a t e n r o n e l ,
de oţel eu 2 registre, jumătate orghel din
renumita fabrică Johann Trlmmei. U N FLAUT din cel mai fin abanos, capul căptuşit cu 10 elape de nichel, plută la Incheeturl. inclusiv ştergător şl garnitură de perniţe de rezervi. — U n a m a n d o l i n a i t a . i a n a din lemn de pasllandru, faţa fin ornamentată cu sidef şi mecanici acoperită. — Toate aceste Instrumente sunt furnizate de Magazinul General de Muzică „ L a H a r p a * ' , Bucureşti, str. Colţel No. 9, eei mal eftin sl bine
asortat In această branşă
o t a t i b n e : Dând aceste m a r i premii de valoare, a-üonamentele sunt re
duse ia 18 lei pe an; lei 9.15 pe 6 luni; lei 4.65 pe 3 luni Plata abonamentelor se face direct la Cassa administraţiei
„Universului", prin mandat poştal sau In persoană Pentru concurarea la premiile de mai sus, abonaţii pe 1 an primesc 4 bonuri, cei pe 6 luni 2 şi cei pe 3 luni / bon. Abonaţii pe un an participa la două trageri, deci după prima traţ/erc vor primi încă 4 bonuri pentru tragerea următoare.
15 FLACOANE A CATE 1 KILO, apă de Colonia Camelia, puternic parfumată cu liliac, mărgăritar, violette, zambile, heliotrop şi Verveine, furnizate de renumita fabrică de parfu-rauri „Camelia". A. S. Afla-lion, str. Gerenal Florescu n-rul 6, Bucureşti
I EDITURA SI PROPRIETATEA ZIARULUI .UNIVERSUL"