Agrotehnica

Agrotehnica, 2015, Prelegerea 1

1 PRELEGEREA 1

AGROTEHNICA CA ȘTIINȚĂ, AGRICULTURA CA RAMURĂ A

ECONOMIEI NAȚIONALE

OBIECTIVE OPERAȚIONALE O1: studenţii să definească agrotehnica ca știință; O2: să numească compartimentele agrotehnicii; O3: să numească disciplinele fundamentale care stau la baza agrotehnicii; O4: să discute despre metodele de cercetare în agrotehnică; O5: să numească principalele localități și școli unde au fost fondate sectoare experimentale; O6: să numească principalele instituții de cercetare științifică din Moldova și discute despre programele de cercetare; O7: să discute despre principalele realizări în domeniul agrotehnicii din Moldova; O8: să justifice particularitățile de bază a agriculturii; O9: să numească principalele dimensiuni ale agriculturii Moldovei; O10: să argumenteze principalele oportunități investiționale în agricultura Moldovei.

INTRODUCERE

Populaţia lumii este în continuă creştere şi cresc şi nevoile alimentare. Se

estimează, că producţia de cereale trebuie să crească cu 60% până în anul 2025

pentru a merge în pas cu creşterea populaţiei şi standardelor crescânde de viaţă.

Dacă ne-am angajat să soluţionăm problemele legate de satisfacerea nevoilor

societăţii în produse alimentare, alegând profesia de inginer agronom, trebuie să

fim gata să descoperim metode argumentate legate de ştiinţa agricolă care permit

sporirea volumului producţiei agricole, menţinerea fertilităţii solului şi, în final,

creşterea bunăstării persoanelor implicate în agricultură.

AGROTEHNICA CA ȘTIINȚĂ ŞI DISCIPLINĂ ACADEMICĂ

Agrotehnica este ştiinţa care se ocupã cu studiul modului de dirijare a relaţiilor

dintre factorii de vegetaţie, sol şi plantele cultivate în scopul elaborãrii procedeelor

tehnice de cultivare a plantelor şi conservarea solului. În primal manual de

agrotehnică elaborat în Moldova, agrotehnica este definită ca „ştiinţa care

elaborează metodele de întrebuinţare raţională a pământului, a sporirii nivelului de

fertilitate a solului, în scopul obţinerii recoltelor înalte a culturilor agricole cu

randament maxim de produse obţinute la fiecare unitate de suprafaţă lucrată cu

minim de consum de energie, muncă şi combustibil” (Sidorov M. I., 2006).

Agrotehnica este tehnica ogoarelor. Denumirea provine de la cuvintele “agros”, de

origine greacă, sau “ager”, de origine latină, care înseamnă ogor sau pământ care

se cultivă şi “techne”, de origine greacă, cu sensul de meşteşug sau artă.

Agrotehnica reprezintã astfel “tehnica” sau “meşteşugul” prin care cuceririle unor

ştiinţe ca: pedologie, agrochimie, microbiologie, meteorologie, fizicã, chimie,

fiziologia plantelor, maşinile agricole, ecologia, protecţia plantelor, fitotehnie s.a.

sunt aplicate în practicã şi integrate în agroecosistemele agricole.


2 Agrotehnica este principala ştiinţă aplicativă care este chemată să rezolve

problema fundamentală a unei agriculturi durabile şi anume conservarea resurselor

utilizate în procesul de producţie (terenuri, ape, mediu ).

Pentru a spori nivelul de fertilitate a solului, în practica agrotehnicii, se utilizează

trei grupe de mijloace: fizice, chimice şi biologice.

Metodele chimice se studiază în ciclul de prelegeri la agrochimie. Agrotehnica

studiază şi fundamentează metodele fizice (procesele şi sistemele de lucrare a

solului) şi biologice (asolamente, plante, microorganisme). De obicei, ciclul de

prelegeri la agrotehnică include cinci părţi componente:

1) Factorii de vegetaţie a plantelor agricole şi mijloacele de reglare a lor;

2) Buruienile şi combaterea lor;

3) Lucrarea solului;

4) Doctrina despre asolamente;

5) Sistemul de agricultură şi sistemul de gospodărire.

Din anul 2004, odată cu apariția primului manual de „Erbologie aplicată”, buruienile

sunt predate într-o disciplină aparte.

Agrotehnica – este denumirea acordată, pentru prima data în România de către Gh.

Ionescu Şişeşti în tratatul – manual “Agrotehnica”, publicat în anul 1942. Aşa cum

se precizează în introducerea acesteia, prof. Gh. Ionescu Şişeşti a înlocuit termenul

de agrologie prin cel de agrotehnică, deoarece, odata cu progresul tehnic, a apărut

necesitatea “de a da o dezvoltare mai mare aplicaţiilor practice pe ogoare”.

În limba englezã această denumire se traduce “Soil management”, în limba

germană “Ackerbau”, în rusã “Zemledelie”, în ungarã “Földmuvelestan” şi este

dezvoltată în ştiinţa şi practica agricolă în ţările ca: SUA, Anglia, Rusia, Germania,

Ungaria, Canada.

Agrotehnica ca știință este o parte componentă a tuturor ştiinţelor naturale şi agricole,

de aceea unele din ele, ca pedologia, botanica, microbiologia, fiziologia plantelor,

chimia neorganică şi organică, fizica coloidală, meteorologia, cursul de maşini şi

unelte agricole stau la baza agrotehnicii, în acelaşi timp agrotehnica este baza

fitotehniei, legumiculturii, horticulturii, culturii viţei de vie, economiei şi organizării

producerii agricole.

În cercetările agrotehnice se foloseşte în preponderenţă metoda experienţelor de

câmp. Ea permite studierea diverselor mijloace şi procedee şi influenţa lor asupra

condiţiilor de viaţă, precum şi reacţia plantelor la aceste condiţii. Odată cu metoda

experienţelor de câmp pentru revelarea caracterelor legitime şi relaţiilor de

interconexiune între plantele de cultură, sol şi atmosferă, precum şi studierea

proceselor care se petrec în sol sub influenţa plantelor, agrotehnica se foloseşte de

metodele de laborator, de câmp, de vase de vegetaţie şi de metode de modelare a

solului. Ținând cont de problemele care necesită a fi rezolvate, se întrebuinţează

metode de cercetare fizice, chimice sau microbiologice. O informaţie mai completă se

obţine prin integrarea acestor metode.

DEZVOLTAREA AGROTEHNICII ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ ȘI PRINCIPALELE

REZULTATE


3 Agrotehnica s-a dezvoltat odată cu dezvoltarea societății. Până în a doua

jumătate a secolului XIX dezvoltarea a fost una lentă și holistică. În anii 90 ai

secolului XIX în Imperiul Rus au fost fondate 10 staţiuni experimentale. Pe teritoriul

Basarabiei au fost organizate Câmpurile Experimentale de pe lângă şcolile agricole de

la Grinăuţi, Cucuruzeni, Purcari. A fost fondată Staţiunea Experimentală Ploteni şi

Câmpul Experimental de la Tudoreşti.

Odată cu fondarea UASM în 1933 începe o nouă etapă în dezvoltarea

cercetărilor agrotehnice. După al doilea război mondial, odată cu deschiderea

instituţiilor şi centrele ştiinţifice, lucrul ştiinţific în Moldova a început să se dezvolte

rapid. Cercetările în domeniul agrotehnicii, agrochimiei, selecţiei şi fitotehniei au fost

desfăşurate la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Institutul de Cercetări pentru

Culturile de Câmp „Selecţia" la Bălţi, Institutul de Legumicultură şi Irigaţie de la

Tiraspol, Institutul de Cercetări pentru Tutun, Staţiunea Experimentală pentru cultura

plantelor eterice şi oleaginoase, filiala Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de

Pedologie şi Agrochimie „N. Dimo". În 1974 este fondat Institutul de cercetări

științifice în domeniul porumbului și sorgului din ”Porumbeni”.

Au fost elaborate: schiţa principială de alternare a plantelor în asolamente,

sistemele de lucrare a solului în asolamente, importanţa culturii premergătoare

pentru grâul de toamnă, studierea diferitor tipuri de ogor şi alţi premergători, agro-

tehnica diferitor plante de câmp; au fost create noi soiuri şi hibrizi cu o înaltă capa-

citate de producţie. A fost elaborat sistemul de întrebuinţare a îngrăşămintelor, mă-

surilor de păstrare a fertilităţii solului, combaterea eroziunii, precum şi combaterea

buruienilor, dăunătorilor şi bolilor. Introducerea în practică a elaborărilor ştiinţifice a

sporit considerabil recolta. Multe gospodării obţin în mediu 4,5-5,0 t/ha boabe de

grâu de toamnă şi 5,0-6,0 t/ha boabe de porumb. Extinderea soiurilor şi hibrizilor cu

o capacitate de producţie înaltă a dus la sporirea recoltelor pe întreg teritoriul

Republicii Moldova. Posibilităţile de sporire a producţiei agricole nu sunt epuizate.

Obstacolul principal este introducerea şi valorificarea neîndestulătoare a

asolamentelor, a tehnologiilor de cultivare a plantelor, a măsurilor de combatere a

eroziunii şi a celor de reproducere lărgită a fertilităţii solului. Este necesar de a elabora

şi de a introduce în practică sistemul de gospodărire în concordanţă cu configuraţia

geografică, condiţiile pedoclimatice cu ocrotirea concomitentă a mediului ambiant.

Aşadar, sistemul de gospodărire necesită a fi ecologic argumentat şi nu numai elaborat,

dar şi realizat în practică fără erori.

PARTICULARITĂȚILE AGRICULTURII CA RAMURĂ DE PRODUCERE

Din antichitate şi până în prezent, cea mai importantă activitate a omului a fost şi

este producerea produselor alimentare de origine vegetală şi animală. Activitatea

umană de producere se realizează în agricultură. Odată cu dezvoltarea omenirii,

agricultura asigură industria cu materie primă.

Agricultura, ca ramură de producere, are particularităţi care o deosebesc de

producerea industrială:

Prima particularitate constă în faptul că în agricultură mijlocul fix de

producţie este solul. Solul are un anumit nivel de fertilitate, care e folosit pentru


4 creşterea plantelor. Solul, spre diferenţă de maşini şi unelte, nu se învecheşte şi

dacă e folosit raţional nu se uzează. Dacă nu se aplică îngrăşăminte organice,

conţinutul de substanţă organică în sol scade şi, respectiv, scade fertilitate

naturală şi efectivă;

A doua particularitate constă în faptul că agricultura este o producţie

biologică. La baza ei stau organismele vii - plantele, animalele şi microorganismele,

(în industrie mijloacele fixe nu sunt vii - maşini, unelte). Plantele, în producerea

agricolă, acumulează şi transformă substanţele neorganice şi energia solară în

substanţe organice. Omenirea nu cunoaşte altă sursă de creare a substanţei organice

apte pentru alimentare. În prezent se dezvoltă rapid industria biochimică şi

biotehnologică. La baza biotehnologiei ei se află, de asemenea, organismele vii -

produsele plantelor şi microorganismelor. Aceasta este o industrie deosebită,

procesele de bază ale căreia au fost însuşite din producerea agricolă.

Altă particularitate constă în faptul că agricultura ocupă teritorii imense.

Aceasta e necesar pentru fixarea energiei solare de către plante. Pe globul

pământesc 1,4 miliarde hectare sau circa 10% din uscat sunt ocupate cu semănături.

O mare parte din uscat nu poate fi folosită în agricultură, deoarece e acoperită

cu munţi, pustiuri, teritorii cu temperatură scăzută, păduri, sau solul are un strat

foarte subţire, nesatisfăcător pentru creşterea plantelor agricole. În Moldova, unui

locuitor îi revine circa 0,43 ha pământ arabil, iar toată suprafaţa terenurilor arabile

constituie aproape 2000 mii ha. Odată ce teritoriile imense sunt ocupate cu semănături,

ele se află sub influenţa condiţiilor nefavorabile. Seceta, vânturile uscate şi fierbinţi,

grindina, îngheţurile, excesul de apă, furtunile de vânt ş.a. aduc mari pierderi

producţiei agricole. Fluctuaţia bruscă a producţiei globale de cereale acţionează

negativ asupra zootehniei. In anii cu recoltă pronunţat scăzută se micşorează

simţitor şeptelul de animale, mai ales la porcine.

O particularitate a agriculturii este şi modul de producere. Creşterea plantelor

este un proces complicat şi de lungă durată. Ea este legată de factorii de vegetaţie, din

care unii sunt puţin reglabili (lumina, căldura). Însăşi planta ca organism viu este cu

mult mai complicată decât maşinile şi uneltele. Maşina este o creaţie a raţiunii omului

şi ea îndeplineşte procesul care a fost conceput de el (semănătoare, combină

cerealieră, tractor. La plante procesele de fotosinteză, moştenirea caracterelor,

absorbţia elementelor nutritive încă nu sunt complet cunoscute. E foarte complicat de

a dirija procesele tehnologice de formare a recoltei, fiindcă dirijarea e limitată de

anumite posibilităţi. Planta e un sistem autoreglabil. Ştiinţa şi practica agronomică

dispun de mijloace de acţiune asupra creşterii şi dezvoltării plantelor, dar aceste

mijloace sunt mai slabe decât realizările tehnice în industrie. Mai ales e complicat de a

regla creşterea şi dezvoltarea plantelor în zona secetoasă pe terenuri neirigabile.

O altă particularitate a agriculturii este o producere neîntreruptă. Populaţiei

şi animalelor le este necesară hrana vegetală ca sursă de energie. De aceea, este

necesar de a o reînnoi. Nivelul agriculturii nu ne permite să creăm resurse de grăunţe,

carne, lapte, ouă, fructe, legume pe câțiva ani înainte şi să stopăm producerea.

Majoritatea produselor agricole nu pot fi păstrate un timp îndelungat în stare proaspătă.

Produsele agricole sunt părţi vii ale plantelor, care după recoltă îşi pierd din valoare,


5 deoarece respiră şi în ele se petrec diferite procese biochimice şi se consumă energia

acumulată. Se consumă însuşi produsul şi se înrăutăţeşte calitatea lui. De exemplu,

castraveţii, roşiile, căpşunile, vişinele, merele ş.a. nu se pot păstra un timp îndelungat.

Cartoful, sfecla, ceapa, morcovul se pot păstra până la un an. Boabele în stare uscată se

pot păstra câțiva ani, dar în acest timp îşi pierd din calitate. Cel mai greu se păstrează

în stare proaspătă carnea, laptele, ouăle, grăsimea de origine animală. În zona

temperată, în care ne găsim, agricultura are un caracter ciclic, spre deosebire de

industrie. În perioada de vegetaţie lucrările sunt tensionate. Pentru unele lucrări şi

procedee termenii optimi de executare sunt foarte înguşti, de exemplu, semănatul,

recoltarea. Apare neuniformitatea repartizării lucrărilor şi a consumului de muncă

manuală.

O altă particularitate a agriculturii constă în folosirea tehnicii speciale, care

depinde de sistemul natural-ecologic şi de plantele cultivate. Majoritatea tehnicii

(combine, tractoare etc.) lucrează în mers, se deplasează pe lan, ceea ce măreşte uzura

utilajului. Deplasarea maşinilor şi uneltelor pe lan este legată de consumul

neproductiv al energiei, al combustibilului pentru însăşi mişcarea maşinilor. Lucrarea

în mers scade longevitatea tehnicii agricole, în industrie maşinile lucrează în regim

staţionar şi uzura lor e mai mică.

DIMENSIUNILE AGRICULTURII MOLDOVEI

Agricultura a fost şi rămâne pilonul de bază al economiei naţionale. Contribuţia

agriculturii în crearea PIB-ului în ultimii 5 ani este de circa 15 la sută, iar, în

ansamblu cu industria de prelucrare a materiei prime agricole, contribuie cu peste

30 la sută la crearea PIB-ului şi constituie aproximativ 50 la sută din volumul total

al exporturilor. În sector sunt antrenați peste 33 la sută din forţa de muncă a ţării.

Producţia agricolă, în anul 2008, a constituit la preţuri curente circa 16410 mil.

MDL. Suprafaţa totală a terenurilor agricole la data de 01.01.2009 constituia

2506,2 mii ha sau 74,0 la sută din suprafaţa totală a terenurilor Moldovei, inclusiv

teren arabil – 1821,7 mii ha şi plantaţii multianuale – 302,8 mii ha. Aproximativ 75

la sută din întreaga suprafaţă a terenurilor agricole o constituie cernoziomul.

Figura 1. Structura terenurilor destinate agriculturii,

după formele organizatorico-juridice (% din suprafaţa totală).

Din suprafaţa totală a terenurilor agricole, circa 40 la sută revin societăţilor cu

răspundere limitată, 37 la sută - gospodăriilor ţărăneşti şi de fermieri, 10 la sută -


6 altor forme de proprietate, 10 la sută - cooperativelor de producţie şi 3,0 la sută

societăţilor pe acţiuni.

Structura producţiei agricole pentru Moldova reprezintă 70 la sută - cea de origine

vegetală şi 30 la sută - de origine animală.

Figura 2. Structura producţiei agricole, pe ramuri

(toate categoriile de gospodării, la preţuri comparabile ale anului 2005, %)

OPORTUNITĂŢI INVESTIŢIONALE ÎN SECTORUL AGRICOL

Viticultură – crearea de plantaţii noi de struguri tehnici şi de masă, prelucrarea

strugurilor și producerea vinurilor;

Industria de creştere şi prelucrare a fructelor şi legumelor – crearea de plantaţii noi,

întreprinderi de congelare şi uscare, conservare, precum şi sere;

Sectorul zootehnic – potenţialul înalt de prelucrare a cărnii şi a laptelui, ce necesită

asigurarea aprovizionării cu materie primă. În acest context, o altă posibilitate

investiţională atractivă devine crearea unităţilor mixte de producţie pentru creşterea

bovinelor şi porcinelor, prelucrarea şi producerea cărnii;

Sistemele de irigare – marele volum de producţie şi agricultura avansată necesită

sisteme moderne de irigare, care să diminueze riscurile secetei şi să asigure o

recoltă bogată;

Agricultura ecologică – una dintre priorităţile de bază este dezvoltarea produselor

ecologice, premisele pentru dezvoltarea producţiei agroalimentare ecologice.

ÎNTREBĂRI PENTRU RECAPITULARE

1. Cum poate fi definită agrotehnica ca știință ? 2. Care sunt compartimentele principale ale agrotehnicii ? 3. Care discipline servesc drept fundament pentru agrotehnică? 4. Care sunt metodele de cercetare în agrotehnică? 5. Când și unde au fost fondate primele sectoare de cercetare în Moldova? 6. Care este denumirea principalelor instituții de cercetare în Moldova? 7. Care sunt principalele particularități ale agriculturii ca ramură a economiei naționale? 8. Cum poate fi caracterizată agricultura Moldovei în cifre?

9. Care sunt principalele oportunități investiționale în viitorul agriculturii Moldovei?


7 BIBLIOGRAFIE

Budoi Gh., Penescu A. 1996. Agrotehnica. București : Ceres, 1996. ISBN 973-40-0358-5.

Guș P., Rusu T., Bogdan Ileana. 2004. Agrotehnica. Cluj- Napoca : Risoprint, 2004. ISBN 973-656-711-7.

Sidorov M. I., Vanicovici Gh.N., Coltun V. D., Nicolaev Neonila, Boincean B.P. 2006. Agrotehnica.

Bălți : ”Presa universitară bălțeană”, 2006. ISBN 978-9975-9544-9-5

Agrotehnica

Documents

Transcript of Agrotehnica