Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Catedra,,economie,marketing și turism”

Lucrare teoretică nr.2

,,Adunarea 2000”

La disciplina ,,Integrarea economică europeană

și economia europeană”

Chișinău, 2015

Cuprins

Introducere

1.Agenda 2000

1.1.Sectiunile Agendei 2000……………………………………………………………………2-21.2.Caracteristicile adoptate de consiliul de la Berlin privind perspectivele financiare……… …………………………………………………………………………………………………..2-3

2.Scopul Comisiei Europene

2.1. Continuarea reformei instituţionale şi revizuirea organizării şi funcţionării Comisiei........................................................................................................................................3-32.2. Elaborarea politicilor interne pentru creştere, asigurarea locurilor de muncă şi a calităţii vieţii..............................................................................................................................................4-42.3. Menţinerea coeziunii economice şi sociale prin Fonduri Structurale mai eficiente........................................................................................................................................4-42.4. Continuarea reformei în domeniul politicii agricole comune............................................4-6

3. Obiectivele şi măsurile noului pachet de reformă „Agenda 2000 ” ……….....................6-7

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Scopul acestei lucrări este de a prezenta și de a analiza politica agricolă a Uniunii Europene, în deosebi reforma propusă de Agenda 2000.

La prelucrarea informaţiilor din această lucrare am utilizat diverse surse precum: manuale de specialitate, precum şi am accesat pagina oficială a Uniunii Europene. Astfel am încercat să dezvolt această temă, structurînd-o pe mai multe subpuncte. În primul subpunct am încercat să analizez Adunarea 2000, apoi scopul reformei, iar in al 3 subpunct obiectivele şi măsurile noului pachet de reformă „Agenda 2000”.Şi, în final, putem spune că Agenda 2000 a fost o noua cale spre viitorul Pieţei Comune Agricole.

Politica agricolă comună a Uniunii Europene, așa cum o știm astăzi, garantează menţinerea unui echilibru între agricultură şi protecţia mediului. Ea contribuie la dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor rurale şi joacă un rol esenţial în abordarea noilor provocări printre care se numără schimbările climatice, gospodărirea apelor, bioenergia şi biodiversitatea.

Însă lucrurile nu au fost așa de clare la început, astfel încat Politica Agricolă Comună a trebuit să treacă printr-o serie de procese și reforme pe parcursul a 50 de ani, timp în care s-a confruntat cu situații dificile , dar care însa au dus la ceea ce astăzi numim PAC și care situează UE drept unul dintre principalii actori pe piața mondială a produselor agricole.

Reformele propuse de Agenda 2000 a Comisiei Europene arată cum poate fi pus în practică un model viabil pentru agricultura europeană. Reducerea preţurilor administrate şi creşterea plăţilor directe va fi în beneficiul fermierului european prin stimularea consumului pe pieţele europene stagnante, creând oportunităţi pentru concurenţa de pe pieţele internaţionale ce se anunţă promiţătoare fără a mai apela la subvenţii pentru export. Politica de dezvoltare rurală, care constituie al doilea nou stâlp de temelie al PAC, va contribui la remunerarea directă a fermierilor pentru serviciile pe care ei le furnizează societăţii, precum protecţia mediului şi prezervarea patrimoniului rural, care de asemenea constituie o importantă sursă pentru noi locuri de muncă şi cultură regională. După cum afirma Franz Fischler: „Comunitatea fermierilor va juca un rol important în secolul XXI. Numai fermierii noştri pot furniza consumatorilor alimente care să răspundă exigenţelor lor înalte referitoare la calitatea şi securitatea alimentelor şi la standarde ecologice şi de bunăstare a animalelor. Dacă dorim ca fermierii europeni să îndeplinească aceste cerinţe, societatea trebuie să fie pregătită să-i sprijine printr-o politică agricolă reformată. Reforma vizează tocmai reconcilierea PAC cu preocupările şi ambiţiile cetăţenilor europeni. Intenţionăm să contribuim mai bine la înţelegerea trecutului, prezentului şi viitorului unei politici care, chiar dacă uneori este greşit înţeleasă, rămâne unul din fundamentele Uniunii Europene.”

1.Agenda 2000

Agenda 2000 este un document-cadru prezentat de către Comisia Europeană în iulie 1997, prin care se stabilesc perspectivele de dezvoltare a Uniunii Europene şi politicile comunitare pentru perioada 2000-2006. Agenda 2000 evaluează impactul pe care procesul de lărgire a Uniunii îl va avea asupra evoluţiei acesteia şi prezintă perspectivele bugetare şi financiare ale Uniunii Europene pe perioada de referinţă. Agenda 2000 conţine, de asemenea, şi opiniile (avizele) Comisiei Europene cu privire la cererile de aderare depuse de cele zece ţări central şi est-europene, printre care şi România. Consiliul European de la Berlin, din 24-25 martie 1999 a adoptat acest document al Comisiei, care a devenit astfel elementul de bază pentru dezvoltarea Uniunii Europene în următorii ani. Este un program de acţiune adoptat de Comisie la data de 15 iulie 1997 ca răspuns oficial la solicitările Consiliului European de la Madrid din decembrie 1995, de a prezenta un document general privind extinderea Uniunii şi reforma politicilor comunitare, precum şi o comunicare referitoare la viitorul cadru financiar al Uniunii după 31 decembrie 1999.

Agenda 2000 abordează toate problemele cu care se confruntă Uniunea în pragul secolului XXI. Aceasta este însoţită de opiniile Comisiei asupra cererilor de aderare depuse de ţările candidate. 1.1.Sectiunile Agendei 2000 Agenda conţine trei secţiuni:

Prima abordeză problema funcţionării interne a Uniunii Europene, în special reforma politicii agricole comune şi a politicii de coeziune economică şi socială. Include, de asemenea, recomandări care vizează abrodarea provocării extinderii în cele mai bune condiţii şi propune punerea în practică a unui nou cadru financiar pentru perioada 2000-2006;

A doua propune o strategie de preaderare consolidată, prin integrarea a două noi elemente: parteneriatul pentru aderare şi participarea extinsă a ţărilor candidate la programele comunitare şi mecanismele de aplicare a acquis-ului comunitar;

A treia consitituie un studiu de impact al efectelor extinderii asupra politicii Uniunii Europene.

Aceste priorităţi au fost traduse în aproape 20 de propuneri legislative de către Comisie în 1998.Consiliul European de la Berlin a ajuns la un acord politic global asupra acestui pachet legislativ in martie 1999, ceea ce a permis adoptarea finală a măsurilor în acelaşi an. Ele acoperă pentru intervalul 2000-2006, patru domenii strâns legate.

reforma politicii agricole comune; reforma politicii structurale; instrumentele de preaderare; cadrul financiar asupra propunerilor referitoare la programul de cheltuieli

comunitare pentru perioada 2000-2006, prezentate de Comisie în 1997. 1.2.Caracteristicile adoptate de consiliul de la Berlin privind perspectivele financiare Este vorba despre menţinerea eforturilor de administrare riguroasă demarate în 1998, anticipând totodată extinderea Uniunii Europene şi ţinând cont de reformele necesare ale Politicii agricole comune (PAC), precum şi de fondurile structurale. Perspectivele financiare adoptate de consiliul de la Berlin la 24-25 martie 1999 se caracterizează prin:- plafonarea bugetară: totalitatea resurselor proprii nu poate depăşi anual limita de 1,27% din produsul naţional brut (PNB) cumulat al Uniunii Europene, incluzându-l pe cel al eventualilor nou-veniţi. Această dispoziţie se înscrie în prelungirea stabilizării cheltuielilor efective constatate

în cursul exerciţiilor ce au precedat introducerea monedei euro şi însoţeşte constrângerile impuse finanţelor publice naţionale de către Pactul de Stabilitate şi Dezvoltare;- o reformă a Politicii agricole comune (PAC), destinată să pregătească viitoarele negocieri ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC); aceasta presupune o reducere a cheltuielilor de susţinere, cu scopul de a le apropia de cursul mondial, prevăzându-se în compensaţie o recalculare a ajutoarelor directe pentru agricultori;- stabilizarea costului acţiunilor structurale: ajutoarele vor fi concentrate în beneficiul regiunilor celor mai puţin dezvoltate ale Uniunii;- un loc mai important acordat „resurselor produselor naţionale brute (PNB)”, bazat pe forţa economică a fiecărei ţări, în raport cu încasările tradiţionale (agricole şi vamale), precum şi din TVA;- o modificare în ceea ce priveşte modul de finanţare a compensaţiei atribuite Marii Britanii în 1984: la vremea respectivă, cota-parte a acestei ţări era considerată excesivă, în raport cu profitul obţinut. Costul acestui avantaj specific era suportat de toţi partenerii, iar situaţia a făcut ca ţările a căror contribuţie netă era cea mai ridicată să devină reticente. De atunci, Germania (care obţinuse deja o oarecare reducere), Austria, Olanda şi Suedia beneficiază de un rabat egal cu trei sferturi din partea care le revine în mod normal, tehnica aceasta sfârşind prin a se aplica şi altor state membre;- luarea în calcul a nevoilor legate de extinderea Uniunii Europene, prin separarea creditelor destinate „Celor Cincisprezece” de cele corespunzătoare ajutoarelor de preaderare şi, în sfârşit, de cheltuielile legate de nou-veniţi. În ciuda diferitelor puncte de acord obţinute la Berlin, Agenda 2000 scoate la iveală dificultatea de a găsi un echilibru între diversele preocupări opuse: evitarea unei derive bugetare, punerea la dispoziţie a unor resurse suficiente pentru a duce o politică activă ce ar facilita convergenţa economiilor reale şi dezvoltarea regiunilor celor mai sărace, fără a uita oportunitatea unor acţiuni concertate de relansare economică şi de luptă împotriva şomajului, atunci când este cazul.

2.Scopul Comisiei Europene

Scopul Comisiei a fost orientarea politicilor interne către obiectivele economice şi sociale ale europenilor, paralel cu reformularea politicilor fundamentale astfel încât ele să aibă în vedere extinderea UE. Principalele puncte au fost următoarele:

2.1. Continuarea reformei instituţionale şi revizuirea organizării şi funcţionării Comisiei În opinia Comisiei, reforma instituţională nu a fost încă încheiată, chiar dacă Tratatul de la Amsterdam semnat în iunie 1997 a contribuit la consolidarea unei "Europe a cetăţenilor" şi a deschis calea pentru începerea negocierilor de extindere a Uniunii.Comisia dorea să obţină o decizie politică înainte de anul 2000 privind repartizarea voturilor statelor membre în Consiliu şi reducerea numărului membrilor Comisiei. De asemenea, Comisia solicita organizarea unei noi Conferinţe Inter-guvernamentale cât mai aproape după anul 2000 pentru pregătirea extinderii Uniunii cu reforme instituţionale complexe, inclusiv prin utilizarea generalizată a votului cu majoritate calificată în Consiliu (Ceea ce s-a şi întâmplat prin Conferinţa de la Nisa, finalizată prin adoptarea Tratatului de la Nisa, intrat în vigoare, însă, de abia în 2003).Reforma nu ocolea nici organizarea şi metodele de lucru ale Comisiei. Profilul şi eficienţa Comisiei au crescut ca urmare a ratificării Tratatului de la Amsterdam, prin care s-a consolidat statutul şi prerogativele Preşedintelui Comisiei, iar Comisia a decis că acesta este momentul potrivit şi pentru iniţierea unei revizuiri amănunţite a propriei organizări şi funcţionări.

 2.2. Elaborarea politicilor interne pentru creştere, asigurarea locurilor de muncă şi a calităţii vieţii Pentru realizarea acestor obiective s-au elaborat constant strategii, însă Comisia considera că unele dintre ele trebuiau completate sau îmbunătăţite, iar altele trebuiau urmărite cu mai multă atenţie. Priorităţile erau următoarele:

crearea condiţiilor pentru o creştere durabilă şi asigurarea locurilor de muncă: trecerea la uniunea economică şi monetară asigură promovarea stabilităţii, eficienţei pe piaţă şi a investiţiilor. În acelaşi timp, punerea în aplicare în totalitate a Planului de Acţiune aprobat de Consiliul European de la Amsterdam ar însemna un pas important făcut spre creştere şi spre locuri de muncă rezultate dintr-o mai bună exploatare a pieţei unice. Este necesară îmbunătăţirea în continuare a condiţiilor de funcţionare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi stimularea dezvoltării reţelelor trans-europene care, printre altele, vor lega ţările din Europa Centrală şi de Est de Uniunea Europeană.

elaborarea unor politici pentru "cunoaştere", dându-se un nou impuls cercetării şi dezvoltării tehnologice în cadrul Comunităţii, şi prin realizarea unor programe de studiu şi pregătire care să promoveze atât mobilitatea transnaţională a tinerilor cât şi societatea informatică.

realizarea unor sisteme modernizate de asigurare a locurilor de muncă, astfel încât creşterea şi concurenţa de pe piaţă să ducă la crearea numărului maxim de locuri de muncă posibile. În acest context, este necesară reorientarea sistemelor de protecţie socială cu precădere spre asigurarea locurilor de muncă şi reformarea sistemelor de pensii şi asigurări de sănătate.

îmbunătăţirea condiţiilor de trai, depunându-se eforturi deosebite pentru ca, prin avantajele oferite de creştere, să se promoveze o societate caracterizată de o mai mare coeziune. Aceasta înseamnă acordarea unei atenţii sporite faţă de sănătatea publică, mai buna aplicare şi impunere a reglementărilor din domeniul protecţiei mediului înconjurător, integrarea mai mare a consideraţiilor ecologice în proiectarea şi implementarea tuturor politicilor comunitare şi realizarea progresivă a unei zone de libertate, securitate şi dreptate.

 2.3. Menţinerea coeziunii economice şi sociale prin Fonduri Structurale mai eficiente Potrivit Agendei 2000, Coeziunea era un element esenţial şi devenea şi mai important după extinderea Uniunii, deoarece veniturile pe cap de locuitor în ţările candidate reprezentau doar o treime din media pe Uniune.Comisia a fost de părere că eficienţa şi vizibilitatea Fondurilor Structurale ar fi mai mari dacă cele şapte obiective s-ar reduce la trei, şi dacă administrarea acestora ar fi simplificată şi descentralizată - în esenţă prin încheierea unui nou parteneriat între Comisie, statele membre şi regiuni. Fondul de Coeziune, care se adresează ţărilor membre cu un PNB cu 90% mai mic decât media pe Comunitate şi fondurile pentru proiectele de protecţie a mediului înconjurător şi de infrastructură pentru transporturi trebuiau să rămână neschimbate, conform Agendei.

 2.4. Continuarea reformei în domeniul politicii agricole comune Comisia dorea ca agricultura să devină mai competitivă pe pieţele mondiale, să se adapteze mai bine nevoilor consumatorilor şi, ca urmare a priorităţii acordate dezvoltării rurale, mai sensibilă faţă de protecţia mediului înconjurător. În formularea propunerilor sale de reformă, Comisia a trebuit să aibă permanent în vedere faptul că impactul potenţial al extinderii Uniunii spre est este creşterea cu 50% a suprafeţei agricole şi dublarea forţei de muncă din agricultură. Comisia era de părere că dacă în ţările Europei Centrale şi de Est s-ar asigura preţurile subvenţionate şi sistemul de plăţi directe din cadrul politicii agricole comune, aceasta ar duce la crearea unor diferenţe semnificative în venituri şi la alte distorsiuni sociale, ca urmare a fluxului excesiv de numerar către zonele rurale, precum şi la creşterea surplusului de zahăr, lapte şi carne din Uniune.

Comisia propunea continuarea reformelor din 1992, care au reuşit să reducă surplusurile de producţie, fără să afecteze creşterea în medie cu 4,5% a veniturilor agricultorilor. Obiectivele strategice ale politicii agricole comune pentru viitor erau, conform Agendei 2000, următoarele:

îmbunătăţirea capacităţii concurenţiale prin aplicarea unor preţuri mai reduse; garantarea siguranţei şi calităţii alimentelor pentru consumatori; asigurarea unor venituri stabile şi a unui nivel de trai satisfăcător pentru

comunitatea agricolă; elaborarea unor metode de producţie ecologice, care să ţină cont de bunăstarea

animalelor; integrarea obiectivelor ecologice în instrumentele sale strategice; încercarea de a se realiza alternative de venituri şi locuri de muncă pentru

agricultori şi familiile acestora. Referitor la politica rurală, conform Agendei, creşterea cererii pentru o agricultură mai ecologică, precum şi folosirea pe scară tot mai largă a zonei rurale pentru recreere creează noi obligaţii şi posibilităţi de dezvoltare pentru agricultură. Comisia a fost în favoarea acordării unui rol mai important măsurilor agro-ecologice, mai ales în favoarea celor care presupuneau un efort suplimentar din partea agricultorilor, cum ar fi cultivarea de produse organice sau menţinerea unor habitate semi-naturale. În noiembrie 1996 a avut loc Conferinţa Europeană privind Dezvoltarea Rurală, în urma careia s-a adoptat Declaraţia finală de la Cork. In aceasta declaraţie au fost definite ca obiective ale dezvoltării spaţiului rural european:

stoparea exodului rural; combaterea sărăciei; stimularea ocupării şi egalităţii şanselor; îmbunătăţirea bunăstării în zonele rurale; alinierea la exigenţe tot mai mari în ceea ce priveşte calitatea, sănătatea, siguranţa

şi dezvoltarea personală. Declaraţia de la Cork prezintă zece puncte cheie care permit o abordare multisectorială a problemei dezvoltării spaţiului rural şi care au fost de asemenea luate în considerare şi în cadrul Agendei 2000. Acestea sunt:

preferinţa rurală – ridicarea dezvoltării rurale la randul UE; abordare integrată – politica de dezvoltare rurală trebuie să fie multidisciplinară

în concepţie şi multisectorială în aplicare; diversificarea – sprijinirea diversificării activităţilor economice şi sociale trebuie

să favorizeze iniţiativele private ale comunităţilor rurale; durabilitatea – dezvoltarea rurală trebuie să asigure durabilitatea calităţii mediului

şi protejarea peisajelor rurale; subsidiaritatea – politicile de dezvoltare să fie cât mai descentralizate; simplificarea – în ceea ce priveşte componenta agricolă, politica de dezvoltare

rurală trebuie să facă obiectul unei simplificări radicale în domeniul legislţiei; programarea – dezvoltarea rurală trebuie să se bazeze pe proceduri transparente şi

coerente sub forma unui program unic de dezvoltare rurală pe regiune şi a unui mecanism unic de dezvoltare rurală durabilă;

finanţarea – se incurajează folosirea resurselor financiare locale pentru proiecte locale de dezvoltare rurală;

gestionarea – îmbunătăţirea capacităţilor manageriale şi a eficacităţii autorităţilor regionale şi locale;

evaluarea şi cercetarea – perfecţionarea monitorizării activităţilor de evaluare şi analiză a rezultatelor pentru a asigura transparenţa procedurilor, a stimula cercetarea şi inovarea şi nu în ultimul rând a garanta utilizarea corectă a creditelor publice.

În aceste condiţii, UE a pus la punct o serie de instrumente pentru atingerea unor obiective precum: restructurarea agricolă, dezvoltarea teritorială-locală şi protejarea mediului.

3. Obiectivele şi măsurile noului pachet de reformă „Agenda 2000”

Dupa anul 1993 s-a reuşit aplicarea integrală a principiului unicitătii pieţei, s-a armonizat legislaţia comunitară şi a fost asigurată o mai mare deschidere a pietei comunitare spre exterior. Comisia Europeană a evaluat impactul reformei din 1992 şi a analizat noua conjunctură a dezvoltării agriculturii europene in perspectiva liberalizării schimburilor internaţionale de mărfuri şi a extinderii Uniunii spre Est. In „Documentul Strategiei Agricole” prezentat la reuniunea Consiliului European de Madrid, in decembrie 1995, s-a hotărat elaborarea unei ample analize a PAC, prin luarea in considerare a noii conjuncturi externe şi interne.

„Agenda 2000” a fost prezentată Comisiei in iulie 1997, iar la 18 martie 1998 aceasta a prezentat propunerile legislative. Sefii de state sau guverne au aprobat, in martie 1999, la reuniunea de la Berlin, reformele inscrise in „Agenda 2000”.

Agenda 2000 cuprinde propuneri axate pe trei mari directii de actiune: 1. Modernizarea „modelului agricol european”. 2. Reducerea disparitatilor economice dintre regiunile UE, cu referiri si la tările candidate la aderare, prin dirijarea Fondurilor structurale spre economiile care au cea mai mare nevoie pentru a se relansa. 3. Asigurarea resurselor bugetare necesare, cu respectarea prioritaţilor fixate pentru perioada 2000-2006.

Setul de măsuri de reformă a PAC este insoţit şi de pachetul financiar de sprijin al acesteia. Aceste măsuri se bazează şi pe prevederile acordului de la Marrakech, intrat in vigoare in 1995, care impune o reducere, intr-o perioadă de sase ani, a susţinerii agricole interne, protectia la import numai pe baza taxelor vamale, reducerea restitutiilor la export şi a exporturilor subvenţionate. Aceste măsuri determină adaptarea, modelului european de agricultură la noile exigente ale pieţei şi la orientarea accentuată a economiilor moderne spre o dezvoltare durabila.

Modelul european de agricultură este destul de diferit de cel al concurenţilor săi; nu se bazează pe legile pieţei, ci este conceput astfel incat să asigure păstrarea nivelului si stabilitatea veniturilor agricole. El trebuie să se transforme, să indeplineasca mai multe funcţii şi să promoveze dezvoltarea economică şi protectia mediului pentru a prezerva modul european de viaţa rurală şi a proteja peisajele. In acest scop este vital ca agricultura să se mentina ca un sector economic sănătos şi competitiv.

In scopul realizării unui model european de agricultură, a satisfacerii nevoilor consumatorilor, a păstrarii unui peisaj mai curat, a cresterii competitiviţătii agriculturii şi a stabilizării cheltuielilor a fost necesară o noua etapă a reformei PAC.Agenda 2000 aduce modificări esentiale pe termen lung Politicii Agricole Comune. Astfel, agricultura va ramane in continuare „coloana vertebrală' a spatiului rural, dar va dobandi un caracter multifunctional, fiind strans legată de dezvoltarea integrată a zonelor rurale. In noul context, dezvoltarea spaţiului rural şi protecţia mediului sunt abordate interdependent cu dezvoltarea agriculturii şi sunt incluse in Politica Agricola Comunitară. In aceste condiţii veniturile agricultorilor se vor diversifica, iar forţa de munca din mediul rural va fi mai bine utilizată.

Prin aceste masuri Uniunea Europeană adoptă un nou mod de abordare a politicii agricole, in speranţa că efectele negative ale liberalizării pieţelor vor fi contracarate de dezvoltarea rurală integrată şi că veniturile agricultorilor se vor stabiliza pe această cale. Aceasta este o alternativă la măsurile de reformă a politicii agricole americane, care au un puternic caracter liberal.

Noua etapă a reformei PAC a fost necesară pentru a menţine viabilitatea sectorului agricol comunitar. Abordarea unitară şi in perspectivă a politicii agricole şi de dezvoltare rurală va permite Uniunii Europene să facă faţă noilor sfidări externe şi interne.

Pe plan extern, principalii factori care fac necesara reforma sunt: - conjunctura favorabilă a pieţei externe, determinată de cresterea cererii de alimente; - tendinţele de liberalizare a pieţelor -lărgirea spre Est a Uniunii Europene.

Pe plan intern, principalii factori sunt: - riscul crescand al dezechilibrelor pieţelor agricole in unele sectoare (cereale, lapte); - integrarea problemelor privind agromediul in reglementările PAC; - necesitatea ca PAC să raspundă in mai mare măsură exigenţelor consumatorilor in ceea ce priveste calitatea şi securitatea produselor alimentare, in urma semnarii Tratatului de la Amsterdam; - necesitatea dezvoltării unor economii rurale puternice;- necesitatea descentralizării administrative şi a simplificării legislaţiei.

Cercetarea agricolă constituie unul dintre cele mai importante domenii care susţin reforma PAC şi are un rol major in promovarea noului model agricol european. Uniunea Europeană a avut un program pentru perioada 1994-1998 şi program-cadru de cercetare aplicată pentru perioada 1998-2002 (programul FAIR).

Politica Agricolă Comunitară are ca obiective principale in perspectivă: promovarea performanţei şi practicarea unei agriculturi profesionale, dezvoltarea multifuncţională a comunităţilor rurale şi protecţia mediului natural.

Concluzii

Democraţia şi statul de drept în conţinutul Agendei 2000 se preciza că, în general, constituţia şi sistemul instituţional al tuturor ţărilor candidate respecta principiile democraţiei.Toate ţările au înregistrat progrese însemnate în tranziţia spre o economie de piaţă.Deşi nici una dintre ţările candidate nu îndeplinea la acea vreme în totalitate criteriile economice, se considera că în câţiva ani mai multe dintre ele vor fi în situaţia de a le putea îndeplini, ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat. În ceea ce priveşte obiectivele uniunii politice, economice şi monetare, ţările candidate au demonstrat că sunt pregătite să contribuie la acţiuni concrete în cadrul politicii externe şi de securitate comune. Concluzia Agendei 2000 a fost că extinderea Uniunii aducea cu sine importante avantaje politice şi economice. Diferenţele între statele membre vor fi însă mai marcate şi ajustările din sectoarele economice şi din regiuni vor trebui să fie atent pregătite. „Ţările candidate vor avea nevoie de investiţii substanţiale în domenii cum ar fi protecţia mediului înconjurător, transporturi, industria energetică, restructurare industrială, infrastructură pentru agricultură şi societatea rurală. Uniunea Europeană s-a confruntat cu multe critici şi multe persoane care s-au indoit de punerea în aplicare a tuturor elementelor cheie ale Agendei 2000 până la mijlocul anului 1999. Au fost mulţi care au spus că problemele erau prea complicate, procedurile de luare a deciziilor durau prea mult şi conflictele de interese prea mari pentru ca Uninunea să indeplinească toate acestea intr-un termen atât de scurt. Lansarea cu succes dovedeşte determinarea tuturor instituţiilor europene (Consiliul, Parlamentul şi Comisia) de a dota Uniunea Europeana cu politicile şi voinţa politică de a răspunde nevoilor cetăţenilor săi. Agenda 2000 anticipează multe dintre aceste probleme. După trecerea intr-un alt mileniu, Europa trebuie să profite acum de noile oportunităţi care se prezintă pentru viitorul, creşterea şi dezvoltarea sa.

Bibliografie

Jinga Ion, Popescu Andrei, (2000) – Integrarea Europeană – Dicţionar de termeni comunitari, Editura Lumina Lex, Bucureşti;

Fuerea Augustin, (2006) – Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti;

Silaşi Grigore, (2001) – Dinamica Europeană, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara;

Ferreol Gilles, (2001) – Dicţionarul Uniunii Europene, Editura Polirom, Bucureştiş Agenda 2000, Aderarea la Uniunea Europeană, State candidate, Comisia Jacques

Santer, Cadrul financiar 2000-2006; www.europa.eu www.europainfo.ro www.ec.europa.ro