Particularitati fizice si psihice ale adolescentilor

Student: Ivanciu Mihaela Anul I Kinetoterapie Grupa: 106kUniversitatea Ecologica Bucuresti

Adolescenţa este o perioadă importantă a dezvoltării umane, perioadă de numeroase şi profunde schimbări biologice, fizice, psihice, morale, etc, perioadă a dezvoltării, în care dispar trăsăturile copilăriei, cedând locul unor particularităţi complexe şi foarte bogate, unor manifestări psihice individuale specifice.Adolescenţa cuprinde două faze :- una timpurie între 10-11/13-14 ani, perioadă a transformărilor profunde fizice şi fiziologice, a unor conturări complicate a intereselor, aptitudinilor şi concepţiei morale a copilului; această perioadă se numeşte preadolescenţa sau pubertate.- a doua perioadă 13-14/17-18 ani este cea a adolescenţei propriu-zise ce secaracterizează printr-o echilibrare puternică, intimă a concepţiei despre lume şi viaţă, prin clarificarea şi intensificarea elaborării idealurilor omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective şi voliţionale a personalităţii.Adolescenţa se anunţă a fi o etapă mai calmă, mai liniştită decât perioada anterioară, tânărul adoptând acum o poziţie mai conştientă faţă de mediul social şi de problemele complexe ale acestuia. Copilul se orientează mai mult către lumea externă, în aspectele ei multiple, dar îşi îndreaptă atenţia şi către propria-i viaţă psihică, în cunoaşterea căreia tinde să se adâncească tot mai profund. Adolescenţa reprezintă o cotitură în dezvoltarea unui individ, el devine brusc conştient că este membru al unei colectivităţi (familie, şcoală). Din acest moment se străduieşte să cîştige stima colegilor, profesorilor, a părinţilor şi fraţilor mai mari şi devine extrem de sensibil la influenţa lor.Adolescenţii sînt intransigenţi, emit judecăţi despre părinţi şi profesori, idolatrizează vedete ale vieţii sportive şi muzicale, cărora ar dori să le

reediteze succesul. Afirmarea cu orice preţ în faţa grupului constituie o preocupare de seamă a adolescentului.Foarte caracteristic acestei perioade de dezvoltare este scăderea comunicării cu membrii familiei şi crearea de relaţii în medii extrafamiliale, de obicei, între colegi sau chiar în afara şcolii. Copilul se desparte psihologic de familie şi îşi stabileşte propria identitate, preferînd compania colegilor şi prietenilor în locul familiei. Această înstrăinare a adolescentului defamilie îi determină pe părinţi să intre în alertă. Copilul încetează să mai fie influenţat, în mod special, de către părinţi, deşi majoritatea copiilor rămîn încă sub tutela lor, dar ei îşi doresc ca părinţii lor să nu mai fie atît de restrictivi şi de demodaţi! Într-un număr de cazuri apar conflicte care au ca temă principală problema vestimentară, a coafurii sau scăderii interesuluipentru pregătirea şcolară, în alternanţă cu preocupările extraşcolare. Dificultăţi mai mari apar în colaborarea cu băieţii, deşi la un interogatoriu amănunţit se constată că ele erau anterioare adolescenţei, fiind doar agravate de aceasta. Deşi conflictele familiale, clasicele conflicte între generaţii, sînt posibile, izolarea şi alienarea copilului de mediul familial constituie totuşi osituaţie de excepţie. Doar adolescentul cu tulburări de comportament cu nuanţă psihiatrică ajunge să genereze conflicte majore cu familia. Părinţii cu copii adolescenţi se confruntă cu situaţii noi, care pot deveni stresante. Unii tineri se manifestă rebel la aceste tentative, lipsesc ostentativ de la şcoală, nu recunosc şcolii nici un fel de merite şi par a nu fi atraşi de ea. Şcoala asigură elevului nu numai cunoştinţe, ci şi socializarea acestuia. Copilul neşcolarizat nu este numai lipsit de cunoştinţe, dar este şi un invalid, în viaţa socială fiind necompetitiv. Adolescenţii needucaţi ajung în finalla periferia societăţii. Din păcate, metodele coercitive menite să îmbunătăţească frecventarea şcolii dau puţine rezultate pozitive.Este astfel evident că părinţii şi profesorii împărtăşesc o responsabilitate uriaşă.Împreună oferă copiilor dorinţa de a învăţa şi a munci din greu. O bună comunicare între ei este esenţială succesului, în scopul motivării copiilor pentru învăţare şi al creşterii interesului lor în această direcţie.Comunicarea între cele două categorii implicate nu trebuie să fie limitată. Pot fi angajaţi în discuţii şi bunicii, unchii, mătuşile, fraţii, surorile şi prietenii apropiaţi ai familiei.Important este ca fiecare copil să aibă un adult interesat de progresul său şcolar. Reprezentanţii societăţilor pedagogice şi ştiinţifice încep să vorbească despre adolescenţi doar atunci când aceştia încălcă legile, când vine vorba despre criminalitate, despre narcomanie. De cele mai multe ori, discutând

despre problemele adolescenţilor, societatea se axează pe problemele create de aceştia şi nu despre problemele care determină sau frânează formarea propriu-zisă a adolescentului.Adolescentul nu se poate lipsi de comunicare, la fel cum nu se poate lipsi copilul dejucării!Erorile pedagogice, lipsa de înţelegere din partea părinţilor, repudierea socială - acesta este acel fundal pe care adolescentul se transformă într-adevăr întrun copil dificil – nu doar pentru dânsul, ci şi pentru cei din jur. Iată că tehnologia îndrumărilor pedagogice devine una importantă în procesul instruirii; noi trebuie să învăţăm a-l ajuta pe adolescent să-şi rezolve problemele proprii în aşa mod, încât acestea să-i servească în dezvoltarea pozitivă şi să nu complice, dar să lumea care-l înconjoară mai bună..Probabil ar fi destul de rău, dacă adolescenţii s-ar transfera direct din lumea lor miraculoasă, lipsită de griji, contradictorie, nesuferită, sclipitoare, plină de tentaţii şi rământări – în lumea maturilor. Din ce în ce mai mulţi oameni recunosc că a fi un comunicator eficient e o calitate. Întrecut arta comunicării eficiente (capacitatea de a exprima ideile şi opiniile proprii şi înţelegerea lor de alţi oameni) a fost gândită că se baza doar pe folosirea corectă a limbii. Dar studiul comunicării a mers dincolo de acest lucru şi a inclus folosirea "potrivită" atât a limbii cât şi a altor forme de comunicare.Dacă dorim ca între noi, adulţii şi copiii să aibă loc o comunicare eficientă va trebui să învăţăm cum să ascultăm şi să luăm în considerare părerea copilului, chiar şi atunci când nu suntem de acord cu el.Una din căile de îmbunătăţire a comunicării cu copiii ar fi aplicarea limbajului responsabilităţii. Formularea mesajelor la persoana întâi comunică copiilor modul în care comportamentul lor a fost deranjant.Adolescen ii arată fizic ca niste adulti dar, ca experientă de viață și mai ales emoțional, sunt vulnerabili. Apare dorința de a fi tratați ca niște persoane responsabile și libere dar înrealitate sunt imaturi și pasibili de greșeli... Studiile efectuate confirmă importanța hotărâtoare a comunicării empatice (în care te străduiești să-l înțelegi pe celălalt fără să-l judeci sau să-l etichetezi, întrucât acest comportament blochează comunicarea, celălalt se închide sau caută alți parteneri de dialog, nu întotdeauna cei mai indicați) ci să te identifici, în spirit, cu partenerul de dialog pentru a găsi cea mai bună soluție de ieșire din impas sau de rezolvare a unei probleme. Acest fapt necesită timp și răbdare, disponibilitatea de a lua în serios probleme aparent neserioase.

Comunicarea cu adoscentii nu este o corvoadă ci o oportunitate de întelegere mai profundă a vietii, a conexiunilor interumane, a cresterii interioare si evolutiei spirituale.

Bibliografie :1.Creţu, T., Psihologia educaţiei, Editura Credis, Bucureşti, 20042. Ezechil, L., Comunicarea educațională în context școlar, Ed. Didactică şiPedagogică, București, 20023. Nițescu, V., Adolescența, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1985