Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de...

16
/,&(( &/8-(1( Aproximativ 6.400 de elevi clujeni se pregătesc pentru Evaluarea Naţională din acest an, în funcţie de rezultate urmând să fie repartizaţi pe cele peste 6.000 de locuri disponibile la liceele din judeţ. Admiterea la liceu a intrat în linie dreaptă. Selectarea liceului potrivit este o alegere importantă pe care o ia fiecare tânăr, iar înscrierea la o școală sau alta îl poate influenţa pe tot parcursul vieţii. De aceea, elevii trebuie să ţină cont atât de dorinţele, aspiraţiile și aptitudinile pe care le au, cât și de cerinţele profilului pe care doresc să-l urmeze. Elevii, împreună cu părinţii, trebuie să cântărească argumentele pro și contra ale fiecărei alegeri, dar să-și îndrepte atenţia și spre oportunităţile pe care li le oferă pentru viitor absolvirea unui anumit liceu. Înscrierea în clasa a IX-a la liceele de stat se face fară examen, pe baza mediei de admitere. Pentru absolvenţii din promoţia 2011, media de admitere este media aritmetică între media generală la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a și media generală de absolvire a claselor V-VIII. Înscrierea la Evaluarea Natională are loc în perioada 13-15 iunie 2011, urmând ca în 20 iunie elevii să susţină proba scrisă la Limba si literatura română. Proba scrisă la limba maternă va avea loc în 21 iunie 2011, iar proba scrisă la matematică să fie susţinută pe 22 iunie. Afișarea finală a rezultatelor, după rezolvarea eventualelor contestaţii, va avea loc pe 27 iunie. Ulterior, între 29 iunie și 5 iulie, va avea loc completarea opţiunilor în fișele de înscriere de către absolvenţi alături de părinţii acestora, asistaţi de diriginţi. Repartizarea computerizată în liceele din judeţ va avea loc pe 12 iulie. Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri

Transcript of Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de...

Page 1: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

Aproximativ 6.400 de elevi clujeni se pregătesc pentru Evaluarea Naţională din acest an, în funcţie de rezultate urmând să fi e repartizaţi pe cele peste 6.000 de locuri disponibile la liceele din judeţ.

Admiterea la liceu a intrat în linie dreaptă. Selectarea liceului potrivit este o alegere importantă pe care o ia fiecare tânăr, iar înscrierea la o școală sau alta îl poate infl uenţa pe tot parcursul vieţii. De aceea, elevii trebuie să ţină cont atât de dorinţele, aspiraţiile și aptitudinile pe care le au, cât și de cerinţele profi lului pe care doresc să-l urmeze. Elevii, împreună cu părinţii, trebuie să cântărească argumentele pro și contra ale fi ecărei alegeri, dar să-și îndrepte atenţia și spre oportunităţile pe care li le oferă pentru viitor absolvirea unui anumit liceu.

Înscrierea în clasa a IX-a la liceele de stat se face fară examen, pe baza mediei de admitere. Pentru absolvenţii din promoţia 2011, media de admitere este media aritmetică între media generală la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a și media generală de absolvire a claselor V-VIII.

Înscrierea la Evaluarea Natională are loc în perioada 13-15 iunie 2011, urmând ca în 20 iunie elevii să susţină proba scrisă la Limba si literatura română. Proba scrisă la limba maternă va avea loc în 21 iunie 2011, iar proba scrisă la matematică să fi e susţinută pe 22 iunie. Afi șarea fi nală a rezultatelor, după rezolvarea eventualelor contestaţii, va avea loc pe 27 iunie. Ulterior, între 29 iunie și 5 iulie, va avea loc completarea opţiunilor în fi șele de înscriere de către absolvenţi alături de părinţii acestora, asistaţi de diriginţi.

Repartizarea computerizată în liceele din judeţ va avea loc pe 12 iulie.

Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri

Page 2: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

2

Page 3: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

3

Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai“ îşi are originile în şcoala săsească de la începutul secolului al XVI-lea, mai târziu, Colegiu Reformat, iar apoi în 1902 este constituită actuala clădire din strada Avram Iancu.

În 1922-1940 şcoala devine Liceul Românesc „Con-stantin Angelescu”, iar din 1945 Liceul Român nr. 2.

Din 1959 instituţia poartă numele de „Şcoala Medie Ady Şincai”, iar din 1971 devine primul liceu cu program de predare intensivă a limbii engleze din Transilvania.

Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” este un liceu bi-lingv fi ind considerat unul dintre cele mai vechi licee din Transilvania.

Liceul funcţionează pe trei niveluri de învăţământ: primar (9 clase – 242 elevi), gimnazial (8 clase – 258 elevi), liceal (16 clase – 489 elevi) – total 989 elevi în anul şcolar 2009/2010 – si un număr de 73 de pro-fesori de specialitate.

Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare.

La nivel liceal clasele sunt structurate după cum urmează: uman fi lologie bilingv română engleză, şti-inţe sociale, real matematică informatică . Toate cla-sele studiază în regim bilingv, română-engleză.

Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” dispune de 15 săli de clasă, 2 săli multimedia, 17 cabinete şi un ca-binet de psihologie, 6 laboratoare, o bibliotecă, o sa-lă de sport, un teren sintetic de fotbal, un teren de baschet, un spaţiu de joacă şi o capelă.

Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” se remarcă prin rezultate de excepţie la olimpiadele şcolare, la con-cursurile naţionale şi internaţionale.

Rezultate la olimpiadele şcolare:• Limba engleză: 25 premii si menţiuni la etapa ju-

deţeană şi un premiu III la olimpiada naţională• Limba franceză: menţiune etapa naţională• la concursul Cangurul lingvist limba franceză au

participat 44 de elevi. Majoritatea elevilor au ob-ţinut punctaje situate pe primele locuri la nivel judeţean. S-a califi cat un elev la barajul naţional

• Istorie: 5 menţiuni la etapa judeţeană• Ştiinţe socio-umaniste: 8 menţiuni , 1 Premiu

III, 1 premiu II , 2 premii I la etapa judeţeană• Concursuri şi proiecte: National Public Spea-

king Competition etapa judeţeană – 1 loc I• Concursul Internaţional UNESCO – Euroscola de

la Strasbourg

• Concursul Internaţional „Come with us to Dra-maland”, festival de teatru în limba engleză – 7 premii

Legăturile de parteneriat (schimburi de experien-ţă) la care participă ,deopotrivă, profesori şi elevi au devenit deja o tradiţie a Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai”. Acestea sunt realizate în colaborare cu Marea Britanie, Germania, Belgia, Israel, China.

Pentru anul şcolar 2011-2012 oferta educaţională constă în 2 clase I, 2 clase a V-a, 4 clase a IX-a din care:

• 1 clasă uman, fi lologie bilingv română engleză• 1 clasă real, matematică informatică bilingv ro-

mână engleză• 2 clase uman, ştiinţe sociale, bilingv română

englezăLiceul Teoretic „Gheorghe Şincai” oferă fi ecărui elev

posibilitatea dobândirii unor competenţe lingvistice şi culturale de excepţie în domeniul limbii engleze, şansa formării unei autonomii morale şi intelectuale care să-i permită parcurgerea cu succes a unei rute academice, precum şi practicarea unui comportament civic într-o societate democratică.

Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai“

Page 4: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

4

Page 5: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

5

Misiunea noastrăPregătirea elevilor pentru a putea oferi societăţii absolvenţi capa-bili de a deveni cetăţeni activi și efi cienţi, apţi a se integra în viaţa societăţii;Fiecare elev va fi sprijinit să-și cunoască și să-și dezvolte potenţia-lul și aptitudinile în funcţie de interesul și motivaţiile personale, să-și dezvolte astfel personalitatea încât traiectul lui existenţial, social și profesional să se poată desfășura sub semnul succesului.Școala garantează accesul continuu la învăţare, pentru a se forma noile competenţe necesare. Școala va fi deschisă dialogului cu comunitatea, va realiza o educa-ţie multiculturală, asigurând astfel apropierea dintre elevi, cunoaș-terea și acceptarea reciprocă în vederea unei convieţuiri armonioase.

Colegiul Naţional „George Coșbuc” din Cluj-NapocaColegiul Naţional „George Coșbuc” din Cluj-NapocaStr. Avram Iancu nr. 70-72 ,Tel: 0264-598.040, Web: www.gcosbuc.ro; E-mail: [email protected]

PLAN DE ȘCOLARIZARE AN ȘCOLAR 2011-2012,

CLASA A IX-A, LICEU, FILIERA TEORETICĂ

Limba de predare Profi l Specializare Nr. Locuri Cod

Limba română Real Matematică-informatică 30 109

-bilingv lb. germana Uman Știinţe sociale 30 147

Limba germană Real Știinţe ale naturii 30 148

Uman Filologie 30 149

DotăriE elevii au la dispoziţie 30 de sali de clasa, 19

cabinete pe discipline și 5 laboratoare pe discipline dintre care doua laboratoare AEL. De asemenea au la dispozi-

ţie un centru de informare și o bibliotecă cu un volum de peste 30,000 de volume. Cabinetul medical, Cabinetul stomatologic, Cabinetul de logopedie și Cabinetul psihopedagogic își oferă

zilnic serviciile de specialitate. În cadrul unităţii noastre funcţionează de asemenea o cantină proprie cu sala de

mese. Activităţile artistice sunt gazduite în sala festivă. Spaţiile sunt incălzite și iluminate

având condiţii de microclimat foarte bune.

Page 6: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

6

OFERTA EDUCAŢIONALĂ A COLEGIULUI NAŢIONAL EMIL RACOVIŢĂ CLUJ-NAPOCACe face din Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” o şcoală cu renume în învăţămân-tul clujean? prestanţa profesorilor şi rezultatele elevilor la examene şi concursuri; în anul şcolar 2010/2011, s-au califi cat la faza naţională a olimpiadelor şcolare 31 elevi, unde au obţinut numeroase premii şi menţiuni; eleva Anca Pop din clasa a IX-a a obţinut medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori din Nigeria; acordarea în anul 2000 a titulaturii de Colegiu Naţional; numărul mare de proiecte europene; nominalizarea colegiului la categoria „LICEE” pentru anul 2009 în cadrul proiectu-lui „Zece pentru România”; personalităţile marcante ale societăţii care au absolvit Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”; îi menţionăm pe distinşii academicieni Ionel Haiduc, preşedintele Acade-miei Române, Gheorghe Benga, Nicolae Ghilezan, Mihai Gavrilă, Dan Munteanu, Ioan Silberg, Horia Colan, Doru Pamfi l.

De ce aţi alege Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” pentru copilul dvs.? standardele educaţionale ridicate şi un corp profesoral de calitate, cu califi care înaltă; rezultatele elevilor colegiului la evaluările naţionale, la bacalaureat, la olimpiadele şi la concursurile şcolare; cei mai buni elevi au ocazia să participe la „Excursia Premianţilor”, organizată anul trecut în Italia; promovabilitatea elevilor la sfârşitul anilor şcolari şi la examenele de bacalaureat este de 100%; organizarea a numeroase activităţi extraşcolare; consilierea elevilor şi părinţilor prin programele cabinetului de asistenţă psihope-dagogică; programele de orientare şi consiliere în carieră; toate cursurile se desfăşoară în prima parte a zilei, începând cu ora 8; clasele I-VIII dispun de sală proprie; programul de semiinternat la clasele I-IV; spaţiile şcolare şi dotări materiale racordate la standardele unei societăţi moderne: 26 săli de clasă, 8 laboratoare, sală multimedia, bibliotecă cu sală de lectură, un cabinet medical; baza sportivă alcătuită din două săli de sport şi terenuri de baschet, handbal, tenis de masă; sala de mese în incinta şcolii.

Oportunităţi în carieră construirea unui traseu educaţional şi profesional racordat la interesele şi aptitudi-nile elevilor; prin Curriculum la decizia şcolii, elevii au posibilitatea să decidă pentru cursuri opţionale care să vină în întâmpinarea intereselor lor şi în concordanţă cu traseul educaţional propriu; posibilitatea obţinerii unui atestat profesional de competenţe în domeniul informa-ticii, cât şi a unor certifi cate internaţionale de competenţă lingvistică; posibilitatea obţinerii certifi catului european ECDL; absolvenţii noştri, datorită performanţelor şcolare şi a pregătirii lor la nivel înalt în concordanţă cu profi lul real al colegiului nostru, devin studenţi ai unor universităţi de prestigiu din ţară şi de peste hotare.

Planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2011 – 2012 două clase a I-a două clase a V-a - selecţia se realizează în urma rezultatelor obţinute la concursul de limba română şi matematică, desfăşurat cu prilejul Zilei Porţilor Deschise - limbi moderne: 1. engleză 2. franceză/germană - curriculum la decizia şcolii: 1. „Complemente de matematică” 2. „Prietenul meu, calculatorul” 3. „Classroom Drama” trei clase a IX-a - forma de învăţământ: zi - fi liera: teoretică - profi lul: real - admiterea în clasele cu predare în regim bilingv/intensiv a limbii engleze se

face în urma promovării testului de verifi care a cunoştinţelor de limbă engleză.

Page 7: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

7

CURSURI DE CALIFICARE PROFESIONALĂCOSMETICIAN

TEHNICIAN MASEUR

COAFORFRIZER-COAFOR -MANICHIURIST-PEDICHIURIST

OSPĂTAR BUCĂTAR

LUCRĂTOR ÎN COMERŢ

CURSURI DE IGIENĂCertifi catele sunt eliberate de

Ministerul Educaţiei, Ministerul Munciiși sunt recunoscute în ţara și străinătate!

FUNDAŢIE,

ȘCOALĂ POSTLICEALA,

LICEU PARTICULAR

de luni până vineri între orele 9 -17. relaţii la tel.

Cluj-Napoca 0264-414.319

Turda 0264-315.011

Dej 0264-211.421

Page 8: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

8

Page 9: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

9

Page 10: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

10

Colegiul Economic Iulian PopCluj-Napoca, str. Emil Isac nr. 19Tel/fax: 0264-592.081; 0264-592.336e-mail: [email protected]:www.ceipcj.ro

OFERTA ŞCOLARĂÎnvăţământ liceal, clasa a IX-a, fi liera Tehnologică, profi l servicii – zi

Domeniul Califi carea profesională Număr locuriComerţ Tehnician în activităţi economice 60Comerţ Tehnician în achiziţii și contractări 30Turism și alimentaţie Tehnician în hotelărie 30Învăţământ liceal, clasa a XII-a, fi liera Tehnologică, profi l servicii – zi – rută progresivă

Domeniul Califi carea profesională Număr locuriComerţ Tehnician în activităţi de comerţ 60Turism și alimentaţie Organizator banqueting 30Turism și alimentaţie Tehnician în gastronomie 30Şcoala postliceală

Anul Domeniul Califi carea profesională Număr locuriI Economic Asistent de gestiune 30BAZA MATERIALĂ- cantină; internat școlar; cabinet medical; două laboratoare de informatică conectate la inter-

net; bază de practică – alimentaţie; două săli pentru fi rmele de exerciţiu; cabinet de asistenţă psihopedagogică; sală de sport; cabinete pe discipline; bibliotecă școlară.

SPECIALIZĂRI ALE COLEGIULUI ECONOMIC „IULIAN POP“- Tehnician în activităţi economice- Tehnician în achiziţii și contractări- Tehnician în activităţi de comerţ- Tehnician în hotelărie- Tehnician în turism- Organizator banqueting- Tehnician în gastronomieClubul „Impact“Proiecte – „MaST”, „Școli pentru un viitor verde”, „Meseria, brăţara de aur”Concursuri – „Datini și obiceiuri de Crăciun pe glob”, „Săptămâna cravatei”, „Absentuţa”, „Alege, es-

te dreptul tău”, „Eminescu”Excursii tematice – Activităţi de ecologizare, Echipa de majorete a școlii, Echipa de dans modern, Târ-

gul fi rmelor de exerciţiu, Revista școliiSimpozion – „Alimentaţia raţională în turismul românesc”MISIUNEA ŞCOLIIMisiunea școlii este aceea de a asigura pentru tinerii din Cluj, șanse egale de educaţie facilitând toto-

dată formarea și dezvoltarea armoniosă a personalităţii umane, cultivată în spiritul toleranţei și a dialo-gului, precum și oportunitatăţi de instruire de înaltă calitate, sprijinind dezvoltarea carierei și creșterea po-tenţialului economic și social al zonei.

Serviciile oferite de școală au la bază calitatea, performanţa, promovarea valorilor europene, egalita-tea șanselor pentru toţi participanţii la proces și deschiderea spre învăţarea pe tot parcursul vieţii.

FACILITĂŢI- certifi cat de competenţă profesională- dezvoltare profesională prin participare la parteneriate cu școli din U.E.- decontarea transportului- excursia premianţilor- educaţie etico-artistică prin cercuri școlare

Page 11: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

11

Califi cări 2011-2012 pentru următoarele claseliceu zi

IX Tehnician operator tehnică de calculTehnician mecatronistTehnician operator procesare text-imagineTehnician operator procesare text-imagine (secţia maghiară)

X Tehnician operator procesare text-imagineTehnician electronist autoTehnician electromecanic

XI Tehnician în automatizăriTehnician electronistTehnician operator procesare text-imagineTehnician electromecanic

XII Tehnician electromecanicTehnician electronistTehnician operator procesare text-imagineTehnician in automatizari

XIII Tehnician electronist

Stagii de pregătire practică Electromecanic utilaje și instalaţii comerciale, electrocasnice și din industria alimentară (pentru absolvenţii clasei a X a)An completare seralXI Electronist aparate și echipamenteLiceu seralXI Tehnician electrotehnistXIII Tehnician electromecanicXII Tehnician electronist

Tehnician electrotehnistXIV Tehnician electronist

Tehnician electrotehnist

ŞCOALĂ EUROPEANĂ ATESTATĂ DE MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

COLEGIUL TEHNIC

„EDMOND NICOLAU“CLUJNAPOCA

Alege-ne pe noi, școală europeană pentru că îţi oferim:

• Management performant • Dotări moderne• Abordare modernă prin metode interactive a procesului de învăţare – educare• Programe de cooperare europene specializări/califi cări în domenii de vârf ale electronicii și IT- ului, care oferă șansa unei cariere de succes• Parteneriate profesionale cu agenţi economici și prestigioase instituţii de învăţământ superior• Colaborări cu agenţi economici pentru efectuarea practicii tehnologice

Alege-ne pe noi, școală europeană

Cluj-Napoca, str. Câmpului II/2Tel: +40264-422.040,

Fax: 0264-422.041e-mail: ctenicolau@yahoo.

com;web: www.enicolaucj.ro

Oferta educaţională 2011-2012CLASA a-IX-a LICEU TEHNOLOGIC

Tehnician operator procesare text imagine – 2 clase

1 clasă – 30 locuri- învăţământ de zi limba de predare română1 clasă – 30 locuri- învăţământ de zi limba de predare maghiară

Absolvenţii tehnicieni operatori procesare text imagine vor fi capabili să utilizeze, să întreţină și să testeze echipamente și aplicaţii specifi ce pentru pregătirea de materiale (cărţi, re-viste, ziare etc.) pentru tipar, devenind un potenţial angajat al companiilor de profi l: edituri, agenţii de presă, agenţii de publicitate, tipografi i etc.

Tehnician operator tehnică de calcul – 1 clasă

1 clasă – 30 locuri- învăţământ de zi limba de predare română

Absolvenţii tehnicieni operatori tehnică de calcul vor fi capa-bili să instaleze și să confi gureze sistemele de operare, apli-caţiile software pentru PC-uri și reţele, să facă faţă astfel, unui loc de munca cu specifi c în domeniul tehnicii de calcul ca tehnician operator cu atribuţii de execuţie sau de întreţi-nere a reţelelor de calcul.

Tehnician mecatronist – 1 clasă

1 clasă – 30 locuri- învăţământ de zi limba de predare română

Absolvenţii tehnicieni mecatroniști vor fi capabili să utilize-ze, să analizeze sisteme, să elaboreze documentaţie pentru tehnologia inteligentă, pentru tehnica automobilistică, echipamente medicale, sisteme automate de acţionare în-tâlnite la tot pasul (porţi sau uși automate, sisteme antifurt,etc), devenind un angajat de încredere al fi rmelor de service în domeniu.

Dotări

– 38 cabinete și laboratoare – laboratoare procesare text imagine, electronică, tehnică de calcul, CAD,

informatică, mecatronică, electrotehnică– ateliere de electronică, electromecanică, mecanică– biblioteca școlară – sală de sport, teren de fotbal cu gazon artifi cial și instalaţie de nocturnă– cabinet medical, cabinet psihologic– reţea de INTERNET/INTRANET – cantină, internat– capelă

Ne mândrim cu:

– Promovare examen certifi care competenţe 99,2% – Rezultate deosebite la olimpiade și concursuri naţionale– Relaţii de colaborare cu școli din ţară și străinătate– Organizator de simpozioane știinţifi ce judeţene și naţionale– Burse de merit pentru elevii de excepţie și bază materială cu dotări ultramoderne

nale

Page 12: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

12

colegiul tehnic de comunicatii

„augustin maior”cluj-napoca

Str. Moților nr. 78-80Tel: +40-264-594.995

+40-364-401833Fax: +40-264-591409

[email protected]

,

OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ ANUL ȘCOLAR 2011-2012

Liceu: Clasa a IX-a , fi lieră tehnologicăProfi l tehnicTehnician de telecomunicații

2 clase – 60 eleviTehnician operator tehnică de calcul

o clasă – 30 eleviTehnician electronist o clasă – 30 eleviProfi l serviciiTehnician în activități de poștă

o clasă - 30 eleviLiceu zi: Clasa a XII-a, rută progresivă de califi careProfi l tehnicTehnician electronist o clasă - 30 elevi

Liceu seral: Clasa a XII-a, rută progresivă de califi careProfi l tehnicTehnician electronist o clasă - 30 eleviLiceu seral: Clasa a XII-a, rută progresivă de califi careProfi l tehnicTehnician electronist o clasă – 30 elevi

Page 13: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

13

LICEUL TEOLOGIC BAPTIST „EMANUEL”

OFERTA EDUCAŢIONALĂ –ANUL ȘCOLAR 2011-2012

NIVEL ȘCOLAR GIMNAZIAL – ADMITERE ÎN CLASA a V-a – 1 clasă: 30 de locuri

NIVEL ȘCOLAR LICEAL – ADMITERE ÎN CLASA a IX-a1 clasă: 30 de locuri Filiera: Vocaţională Profi lul: Teologic Specializarea: Teologie baptistă Înscriere proba de aptitudini: 27-31 mai 2011 Proba de aptitudini 2 iunie 2011

1 clasă: 30 de locuri Filiera: Teoretică Profi lul: Real Specializarea: Matematică-Informatică Intensiv: limba engleză 1 clasă: 30 de locuri Filiera: Teoretică Profi lul: Uman Specializarea: Știinţe-sociale Intensiv: limba engleză

NIVEL ȘCOLAR POSTLICEAL - ADMITERE ÎN ANUL I1 clasă: 30 de locuri Domeniul: Sănătate Profi lul: Sănătate și asistenţă pedagogică Specializarea: Asistent medical generalist1 clasă: 30 de locuri Domeniul: Sănătate Profi lul: Sănătate și asistenţă pedagogică Specializarea: Asistent medical generalist

PROFESORILiceul Teologic Baptist „Emanuel” are un colectiv profe-soral cu o foarte bună califi care din punct de vedere știin-ţifi c, psiho-pedagogic și metodic. Personalul didactic are competențe comunicativ-relaționale deosebite și în egală măsură, dovedește o înaltă ţinută morală.- 27,27% din personalul didactic a obţinut titlul de doctor

sau urmează studii de doctorat- 68,18% din personalul didactic a absolvit sau urmează

studii de masterat- 41% sunt profesori care au obţinut gradul didactic I- 50% sunt profesori cu dublă specializare (nivel licență,

masterat sau doctorat)

INFRASTRUCTURA ȘCOLARĂLiceul Teologic Baptist „Emanuel” dispune de o infra-structură școlară deosebită:- 9 cabinete- 3 laboratoare (informatică, științe)- 1 sală multimedia- 1 bibliotecă- 1 aulă de 300 de locuri- 1 sală mică de sport- 1 cabinet medical școlar- 1 teren de sport cu gazon sintetic multisport- 1 spațiu verde amenajat cu alei și bănci

DOTĂRI MATERIALE- Internet în toate cabinetele- 70 de calculatoare performante- 9 videoproiectoare- 4 xerox-uri- 10 sisteme audio performante- 3 table interactive super performante- mobilier modern și ergonomic- 1 pian clasic- 7.000 de volume de carte(bibliotecă), plus soft

educaţional- sistem de comunicare - intranet- sistem de comunicare - catalog virtualPERFORMANŢE ȘCOLARE

BACALAUREAT- în anii 2005-2010 Liceul „Emanuel” a avut o promova-bilitate de 100%- în anul 2010 promovabilitate de 100% și 50% dintre elevi au avut medii peste 9,00- în studiul realizat de Intuitex România în 2010, Liceul „Emanuel” s-a situat pe locul III în județul Cluj și locul 37 la nivel naţional după criteriul promovabilităţii și structu-rii mediilor la Examenul de Bacalaureat (vezi www.admitereliceu.ro/top licee)

OLIMPIADE ȘI CONCURSURI ȘCOLARE - în anul școlar 2009-2010, în urma studiului realizat de Intuitex România în 2010, Liceul „Emanuel”s-a situat pe locul I în județul Cluj și locul 9 la nivel naţional după cri-teriul performanțelor școlare la olimpiade și concursuri.Utilizând împreună cele 2 criterii de mai sus, Liceul „Emanuel” s-a situat pe locul I în județul Cluj și lo-cul 5 la nivel naţional. (vezi www.admitereliceu.ro). - în anul școlar 2010-2011, profesorii și elevii Liceului „Emanuel” au obținut următoarele performanțe școlare:

OLIMPIADE ȘI CONCURSURI ȘCOLARE- ETAPA JUDEȚEANĂ

PREMIUL I – 7 premii - Geografi e, Religie, Matematică aplicată PREMIUL II – 7 premii - Geografi e, Religie, Matematică aplicată, Istorie PREMIUL III – 6 premii - Geografi e, Religie, Limba ro-mânăMENŢIUNI – 18 menţiuni - Geografi e, Religie, Istorie, Limba română, Matematică aplicată

OLIMPIADE ȘI CONCURSURI ȘCOLARE - ETAPA NAŢIONALĂParticipări 2 participări - Geografi e 2 premii II - Religie 1 menţiune - Religie 3 premii I - Matematică

CAMPIONATE ȘI FESTIVALURI ȘCOLARE Școala noastră organizează Campionatul Naţional de Fotbal al Liceelor Creștine Evanghelice din România, Cluj-Napoca, 3-4 iunie 2011. În anul școlar 2009-2010 echipa de fotbal a școlii a câștigat Locul I în cadrul Cam-pionatului Naţional de fotbal al Liceelor Creștine Evan-ghelice din România, desfășurat tot la Cluj-Napoca în mai 2010. Școala noastră organizează Festivalul Naţional Coral "SOLI DEO GLORIA" al Liceelor Creștine Evanghelice din România (Cluj-Napoca, 29-30 aprilie 2011)

PARTENERIATELE ȘCOLII Parteneriat European - Calvijn College Goes OLANDA Parteneriat strategic cu ACSI Europe (Association of Christian Schools International) Parteneriat -Comunitatea Creștină Baptistă Cluj Parteneriate cu instituții și O.N.G.-uri

Informaţii suplimentare: 0264-433.582.

Str. 11 Octombrie nr.3, Cluj-Napoca

OFERTA EDUCAŢIONALĂ 2011-2012

Învăţământ primar – 3 clase IÎnvăţământ gimnazial – 3 clase a V-aÎnvăţământ liceal – 4 clase:• Matematică-informatică• Știinţe ale naturii – intensiv engleză• Știinţe ale naturii • Filologie – intensiv engleză

PARTENERIATE ȘI COLABORĂRI:• cu școli și universităţi din ţară• cu asociaţiile FORUM PRIETENIE ȘI FORUM

SOLIDARITE – proiecte europene anuale• cu Consiliul local și asociaţia TIM-TIN• cu organizaţii nonguvernamentale• cu asociaţia FORUM-PARENTE

PERFORMANŢE• școală europeană• promovabilitate 100% la BAC în ultimii 5 ani• rezultate deosebite la concursuri judeţene și

naţionale

OPORTUNITĂŢI:• certifi cat de atestare profesională:

informatică și limba engleză• performanţă prin grupe de excelenţă• consiliul elevilor• revista școlii „GÂNDURI”• activităţi extrașcolare și extracurriculare

diverse• asociaţia sportivă a școlii• casa de vacanţă de la VIDOLM• acces la laboratoare și cabinete, bibliotecă, bază sportivă modernă

CÂMPIA TURZIIStr. 1 Decembrie 1918, nr. 17Tel.: 0264368855, 0371350977E-mail: [email protected] site: http://paveldan.licee.edu.ro/

Page 14: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

14

OFERTĂ EDUCAŢIONALĂ 2011-2012

Clasa a V-a – cu predare intensivă a limbii engleze - 1 clasă cu 30 locuri

Clasa a IX-a FILIERA TEORETICĂ

PROFILUL REAL- Matematică informatică, Intensiv informatică – 2 clase cu 60 locuri- Știinţe ale naturii - 1 clasă cu 30 locuri- Știinţe ale naturii(limba de predare maghiară) - 1 clasă cu 30 locuri

PROFILUL UMAN- Filologie –bilingv limba engleză - 1 clasă cu 30 locuri- Știinţe sociale - 1 clasă cu 30 locuri

OPORTUNITĂŢI- atestat informatică- atestat limba engleză- teatru francofon- educaţie de nivel european- tradiţia susţinută de modernitate- posibilitatea de a termina studiile într-o clădire modernă afl ată în

construcţie

COLEGIUL NAŢIONAL „ANDREI MUREȘANU” DEJ

Dej, Județul ClujStr. 1 Mai nr.10

Tel/Fax: [email protected]

Pentru anul școlar 2011-2012 oferta Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” Turda este următoarea :

Clasa Profi l Nr. Ultima medie Cod Locuri (2010) V - 30 - - IX Matematică-informatică 30 8,36 203 - intensiv informatică Știinţe ale naturii 30 7,92 204 - intensiv engleză Știinţe ale naturii 30 7,92 204 Știinţe sociale 30 8,06 205

Reper al învăţământului clujean, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda, ce și-a sărbătorit în anul 2009 un secol de exis-tenţă, nu reprezintă altceva decât Școala, cu idealurile formative și valorile sale pe-rene, ce traversează veacurile de la anti-cul lykeion.

Înfi inţat pentru a forma o elită locală, liceul a traversat istoria, oferind o deschi-dere către lumina cunoașterii pentru toţi copiii dornici de învăţătură. Personolităţi ca acad. Camil Mureșanu, Aurel Dragoș Munteanu, prof. dr. Oliviu Gherman, Ovi-diu Iuliu Moldovan ș. a. confi rmă seriozi-tatea și vocaţia didactică a slujitorilor acestei școli. Diploma de excelenţă, con-ferită în 2008 pentru rezultatele obtinute la concursurile internaţionale, precum și Diploma de excelenţă instituţională acor-dată în anul 2010 de către M.E.C.T.S con-fi rmă acest lucru.

Având specializări exclusiv teoretice, real și uman, colegiul dispune de o puter-nică bază materială ce permite o învăţare modernă, competitivă. Prin implementarea, începând cu anul 2011, a unui proiect de investiţii din fonduri structurale, se speră ca liceul să devină una dintre cele mai moderne școli din judeţul Cluj.

COLEGIUL NAŢIONAL COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI VITEAZUL“ „MIHAI VITEAZUL“

TURDATURDA

str. Dr. Ioan Raţiu nr. 111str. Dr. Ioan Raţiu nr. 111Tel./Fax: (+40) 264-316.437 Tel./Fax: (+40) 264-316.437

e-mail: [email protected] e-mail: [email protected]

Page 15: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

15

GRUP ȘCOLAR SOMEȘDej, str. Mărășești nr. 20

Telefon: 0264-215.114

PLAN DE ȘCOLARIZARE 2011-2012

Clasa a-IX-a învăţământ liceal de zi:- Organizator banqueting 30 locuri- Coafor stilist 30 locuri- Tehnician transporturi 30 locuri- Tehnician în industria textile 30 locuri- Tehnician electrotehnist 30 locuri

Clasa a-IX-a învăţământ liceal de zi pentru elevi cu defi cienţe:- Tehnician transporturi 12 locuri

Clasa a- XII-a învăţământ liceal ruta progresivă:Învăţământ de zi:- Tehnician transporturi 30 locuri- Organizator banqueting 30 locuriÎnvăţământ seral:- Tehnician transporturi 30 locuri- Organizator banqueting 30 locuri

Page 16: Admiterea la liceu, pe ultima sută de metri · Pentru elevii ciclului primar, liceul dispune de se-miinternat şi activităţi extracurriculare. La nivel liceal clasele sunt structurate

16

LICEUL TEORETIC „AVRAM IANCU“ CLUJ-NAPOCA Str. ONISIFOR GHIBU NR.25 Tel: 0264-596028COLEGIUL NAȚIONAL „GEORGE COȘBUC“ CLUJ-NAPOCA Str. AVRAM IANCU NR. 70-72 Tel: 0264-598040 LICEUL TEORETIC „NICOLAE BĂLCESCU“ CLUJ-NAPOCA Str. CONSTANȚA NR. 6 Tel: 0264-432518 LICEUL TEORETIC „BRASSAI SAMUEL“ CLUJ-NAPOCA B-DUL. 21 DECEMBRIE 1989 NR. 9 Tel: 0264-596159 LICEUL TEORETIC „GHEORGHE ȘINCAI“ CLUJ-NAPOCA Str. A. IANCU NR. 33 Tel: 0264-592951 LICEUL TEORETIC „LUCIAN BLAGA“ CLUJ-NAPOCA Str. BĂIȘOARA NR. 2-4 Tel: 0264-546627LICEUL TEORETIC „BATHORY ISTVAN“ CLUJ-NAPOCA Str. M. KOGĂLNICEANU NR. 2 Tel: 0264-597280 LICEUL TEORETIC „APACZAI CSERE JANOS“ CLUJ-NAPOCA Str. I.C.BRĂTEANU NR. 26 Tel: 0264-597251 LICEUL TEORETIC „MIHAI EMINESCU“ CLUJ-NAPOCA B-DUL 21 DEC. 1989 NR. 94/96 Tel: 0264-595059 COLEGIUL NAȚIONAL „EMIL RACOVIȚĂ“ CLUJ-NAPOCA Str. M. KOGĂLNICEANU NR. 9-11 Tel: 0264-591825 LICEUL TEORETIC „ONISIFOR GHIBU“ CLUJ-NAPOCA Str. AL. VLAHUȚĂ NR. 12-14 Tel: 0264-580615 LICEUL DE INFORMATICĂ „TIBERIU POPOVICIU“ CLUJ-NAPOCA CALEA TURZII NR. 140 Tel: 0264-438024 COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC „GHEORGHE LAZAR“ CLUJ-NAPOCA Str. AL. VAIDA VOIEVOD NR.55 Tel: 0264-414494 LICEUL „VICTOR BABEȘ“ CLUJ-NAPOCA B-DUL 21 DECEMBRIE 1989 NR. 7 Tel: 0264-598542 LICEUL DE MUZICA „SIGISMUND TODUȚĂ“ CLUJ-NAPOCA Str. VICTOR DELEU NR. 2 Tel: 0264-594807 LICEUL DE ARTE PLASTICE „ROMULUS LADEA“ CLUJ-NAPOCA CALEA DOROBANȚILOR NR. 56 Tel: 0264-593006 LICEUL DE COREGRAFIE ȘI ARTĂ DRAMATICĂ „OCTAVIAN STROIA“ CLUJ-NAPOCA CALEA TURZII NR. 2 Tel: 0264-596018 COLEGIUL NAȚIONAL „GEORGE BARIȚIU“ CLUJ-NAPOCA Str. EMIL ISAC NR. 10 Tel: 0264-592950 GRUPUL ȘCOLAR IND. „TEHNOFRIG“ CLUJ-NAPOCA Str. MARAMUREȘULUI NR. 165 A Tel: 0264-435504 GRUPUL ȘCOLAR „AUREL VLAICU“ CLUJ-NAPOCA B-DUL. MUNCII NR. 199/201 Tel: 0264-415119 COLEGIUL TEHNIC „EDMOND NICOLAU“ CLUJ-NAPOCA Str. CÂMPULUI MICRO II/2 Tel: 0264-422040 GRUPUL ȘCOLAR MATERIAL RULANT „UNIREA“ CLUJ-NAPOCA Str. PARIS NR. 60 Tel: 0264-534294 COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC CLUJ-NAPOCA Str. PASCALY NR. 2-4 Tel: 0264-449527 COLEGIUL TEHNIC ANA ASLAN CLUJ-NAPOCA Str. DECEBAL NR. 41 Tel: 0264-530507 GRUPUL ȘCOLAR DE PROTECȚIA MEDIULUI CLUJ-NAPOCA Str. HOREA NR. 51 Tel: 0264-434743 COLEGIUL TEHNIC DE TRANSPORTURI „TRANSILVANIA“ CLUJ-NAPOCA Str. BISTRIȚEI NR. 21 Tel: 0264-449645 COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAȚII „AUGUSTIN MAIOR“ CLUJ-NAPOCA Str. MOȚILOR NR. 78-80 Tel: 0264-594995 COLEGIUL TEHNIC „NAPOCA“ CLUJ-NAPOCA Str. TABEREI NR. 3 Tel: 0264-562588 COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ „RALUCA RIPAN“ CLUJ-NAPOCA Str. BISTRIȚEI NR. 21 Tel: 0264-442512 GRUPUL COLAR „ALEXANDRU BORZA“ CLUJ-NAPOCA Str. AL. VAIDA VOIEVOD NR.57 Tel: 0264-414673 COLEGIUL TEHNIC DE CONSTRUCȚII „ANGHEL SALIGNY“ CLUJ-NAPOCA B-DUL. 21 DEC. 1989 NR. 126-130 Tel: 0264-430942 COLEGIUL ECONOMIC „IULIAN POP“ CLUJ-NAPOCA Str. EMIL ISAC NR. 19 Tel: 0264-592081 LICEUL PENTRU DEFICIENȚI DE VEDERE CLUJ-NAPOCA CALEA DOROBANȚILOR NR. 31 Tel: 0264-431346 COLEGIUL NAȚIONAL “ANDREI MUREȘANU“ DEJ Str. 1 MAI NR. 10 Tel: 0264-211604 LICEUL TEORETIC „AL. P. ILARIAN“ DEJ P-ȚA. LUPENI NR. 2 Tel: 0264-211421 GRUPUL ȘCOLAR INDUSTRIAL CONSTRUCȚII MONTAJ DEJ Str. N. IORGA NR 5 Tel: 0264-213143 GRUPUL ȘCOLAR AGRICOL CUZDRIOARA Str. S. BĂRNUȚIU NR. 2 Tel: 0264-211276 COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI VITEAZUL“ TURDA Str. DR. I. RAȚIU NR. 111 Tel: 0264-316437 LICEUL TEORETIC „LIVIU REBREANU“ TURDA Str. TINERETULUI NR. 6 Tel: 0264-323948 COLEGIUL TEHNIC „DR. I. RAȚIU“ TURDA Str. ȘTEFAN CEL MARE NR. 4 Tel: 0264-311945COLEGIUL TEHNIC TURDA Str. BASARABIEI NR. 48 Tel: 0264-316957 COLEGIUL „EMIL NEGRUȚIU“ TURDA Str. AGRICULTURII NR. 27 Tel: 0264-312637 LICEUL TEORETIC „PAVEL DAN“ CÂMPIA TURZII Str. 1 DECEMBRIE NR. 17 Tel: 0264-368179 COLEGIUL TEHNIC „VICTOR UNGUREANU“ CÂMPIA TURZII Str. LAMINORIȘTILOR NR 115 Tel: 0264-368181 LICEUL TEORETIC „PETRU MAIOR“ GHERLA Str. BOBÂLNA NR. 36 Tel: 0264-241814 LICEUL TEORETIC „ANA IPĂTESCU“ GHERLA Str. 1 DECEMBRIE NR. 20 Tel: 0264-241815 LICEUL TEORETIC „OCTAVIAN GOGA“ HUEDIN P-ȚA. VICTORIEI NR. 11 Tel: 0264-351997 LICEUL TEORETIC „GELU VOIEVOD“ GILĂU Str.PRINCIPALĂ NR.721 Tel: 0264-371106 LICEUL TEOLOGIC REFORMAT CLUJ-NAPOCA Str. M. KOGĂLNICEANU NR. 16 Tel: 0264-430653SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX CLUJ-NAPOCA P-ȚA AVRAM IANCU NR. 18 Tel: 0264-431002 LICEUL TEOLOGIC BAPTIST „EMANUEL“ CLUJ-NAPOCA Str. 11 OCTOMBRIE NR. 3 Tel: 0264-433582 LICEUL TEOLOGIC ADVENTIST „MARANATHA“ CLUJ-NAPOCA Str. CAMPULUI MICRO II/2 Tel: 0264-456894 LICEUL TEOLOGIC ROMAN-UNIT „INOCENȚIU MICU“ CLUJ-NAPOCA Str. MOȚILOR NR. 26

CALEA MANAȘTUR NR. 22-24 Tel: 0264-599525 LICEUL TEOLOGIC UNITARIAN „JANOS ZSIGMOND“ CLUJ-NAPOCA B-DUL 21 DECEMBRIE 1989 NR.9 Tel: 0264-598043 LICEUL WALDORF CLUJ-NAPOCA Str. CORNELIU COPOSU NR. 20 Tel: 0264-455560 GRUPUL ȘCOLAR „SOMEȘ” DEJ Str. MĂRĂȘEȘTI NR. 20 Tel: 0264-215114 GRUPUL ȘCOLAR GHERLA P-ȚA LIBERTĂȚII NR. 5-7 Tel: 0264-241514 GRUPUL ȘCOLAR HUEDIN Str. HOREA NR.78-80 Tel: 0264-351314 GRUP COLAR „ȘTEFAN PAȘCU“ APAHIDA Str. LIBERTĂȚII NR.114 Tel: 0264-231548 ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII „SAMUS“ CLUJ-NAPOCA Str. IALOMIȚEI NR.17 Tel: 0264-444877 LICEUL TEORETIC „EUGEN PORA“ CLUJ-NAPOCA Str. MOGOȘOAIA NR. 6 Tel: 0264-459702 LICEUL TEORETIC „JOSIKA MIKLOS“ TURDA Str. B. P. HADEU NR. 4 Tel: 0264-315554 LICEUL PENTRU DEFICIENȚlI DE AUZ CLUJ-NAPOCA CALEA DOROBANȚILOR NR. 40 Tel: 0264-434160

Ghidul Liceelor 2011monitorul vă prezintă lista cu datele de contact ale tuturor celor 63 de licee din județul Cluj.