ROBCIUC GEORGIANAVELIȘCU MIHAELA

PPS, ANUL II

ACTUL REFLEX ȘI MISCAREA REFLEXA

Actul reflexPentru a întelege felul în care funcționează actul reflex am considerat necesara prezentarea unor noțiuni fundamentale de anatomie și fiziologie umană. Pentru a îndeplini aceasta sarcină am oferit raspuns la urmatoarele întrebări:

1. Care sunt funcțiile organismului uman?2. Care sunt cele mai importante caracteristici ale sistemului nervos?3. Ce reprezintă neuronul, clasificarea, funcțiile și alcătuirea?4. Care sunt parțile componente ale arcului reflex?5. Care sunt reflexele localizate la nivelul măduvei spinării?

Funcțiile fundamentale ale organismului uman sunt:1. Funcțiile de relație realizate de către: sistemul nervos, analizatorii, glandele endocrine,

mișcarea2. Funcțiile de nutriție în alcătuirea cărora intră: digestia și absorbția, circulația,

respirația, excreția, metabolismul3. Funcția de reproducere care vizează: sistemul reproducător și sănătatea reproducerii

Sistemul nervos (SN) are rol în reglarea funcțiilor organismului, în special în reglarea activității musculaturii și a glandelor secretorii. Clasificarea SN:

Din punct de vedere anatomic distingem:*SN central- format din măduva spinării și din encefal;*SN periferic- format din ganglion nervoși și nervi.

Din punct de vedere funcțional poate fi:*Somatic, atunci când: integrează organismul în mediu, prin fibrele somato-senzitive primește informații de la extero- si proprioceptori, prin fibrele somato-motorii deservește mușchii striate de tip scheletic*Vegetativ, atunci când: reglează activitatea organelor interne, prin fibrele viscero-senzitive primește informații de la proprioceptori, prin fibrele viscreo-motorii deservește efectorii vegetative (mușchii netezi viscerali și glandele endocrine/exocrine) Neuronul reprezintă unitatea morfofuncțională a SN. Forma neuronilor este foarte variabilă: stelată (coarnele anterioare ale maduvei), sferică sau ovală (în ganglionii spinali), piramidală (zonele motorii ale scoarței cerebrale), fusiformă (în stratul profund al scoarței cerebrale).În funcție de numărul prelungirilor, neuronii pot fi:

- Unipolari, au o singură prelungire: axonul; au formă globuloasă- Pseudounipolari, au o dendrită și un axon, dendrita intră și axonul iese prin acelasi pol

creându-se impresia unei false unipolarități- Bipolari, au o dendrită și un axon; au forma rotundă, ovala sau fusiformă- Multipolari, au mai multe dendrite; au forma stelată, piramidală sau fusiformă.

Dupa funcție, neuronii pot fi:- Receptori- prin dendrite recepționeaza stimuli din mediul exterior sau din interiorul

organismului (somatosenzitivi și viscerosenzitivi)- Motori- ai căror axoni sunt în legatură cu organele efectoare (somatomotori sau

visceromotori)Intercalari- sau de asociație care fac legătura între neuronii senzitivi și motori.

Structura neuronului:1. Corpul celular- format din neurilemă, neuroplasmă și un nucleu.2. Prelungiri

A) scurte= dendrite, prin care impulsul nervos se conduce aferent, centriped sau celulipedB) lunga, unică= axon, care prezintă axolema și axoplasma, fiind protejat de trei teci:- teaca de mielină cu rol de izolator electric si de protective- teaca Schwan cu rol de sinteză a mielinei și trofic; între doua celule Schwan se găsește o strangulatie Ranvier- teaca Hemle, cu rol de susținere și consolidareAxonul se ramifică în porțiunea terminală, ultimile ramnificații sunt reprezentate de butonii terminali , ce conțin mici vezicule cu mediatori chimici, care înlesnesc transmiterea influxului nervos la nivelul sinapselor.Actul reflexMecanismul fundamental de funcționare a sistemului nervos este actul reflex (reflexul). Reflexul reprezintă reacția de răspuns a centrilor nervoși la stimularea zonei receptoare. Baza anatomică a actului reflex este arcul reflex, alcatuit din cinci componente: receptorul, calea aferentă, centrii nervoși, calea eferentă, efectorul.

1. Receptorul este o structura excitabilă care raspunde la stimuli prin variații de potențial gradate proporțional cu intensitatea stimulului.

Receptorii pot fi:-Celule epiteliale diferențiate și specializate în celule senzoriale (gustative, auditive, vestibulare). -Corpusculi senzitivi, mici organe pluricelulare alcătuite din celule, fibre conjunctive și terminații nervoase.-Terminațiile butonale ale dendritelor.La nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului în impuls nervos. *În funcție de proveniența stimulului se deosebesc:-Exteroreceptori- primesc stimuli din afara organismului-Interoreceptori (visceroreceptori)- primesc stimuli din interiorul organismului-Proprioreceptori- primesc stimuli de la muschi, tendoane, articulații și informează despre poziția corpului și permit controlul mișcării.**În funcție de tipul de energie pe care o prelucrează: chemoreceptori (stimulate chimic), fotoreceptori (stimulate de lumină), termoreceptori (stimulate de variațiile de căldură), mecanoreceptori (stimulate de deformarea membranelor celulare).***În funcție de viteza de adaptare:-Fazici- răspund cu o creștere a activității la aplicarea stimulului, dar în ciuda menținerii acestuia, activitatea lor scade ulterior, de exemplu- receptorul olfactiv-Tonici- prezintă activitate relativ constantă pe toată durata aplicării stimulului, de exemplu- receptorul vizual.

2. Calea aferentă. Receptorii vin în contact sinaptic cu terminațiile dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau de pe traiectul unor nervi cranieni.

3. Prin centrii unui reflex se întelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participă la actul reflex respectiv. SNC are trei nivele majore, cu atribute funcționale specifice: nivelul măduvei spinării, nivelul subcortical, nivelul cortical.

4. Calea eferentă reprezintă axonii neuronilor motori somatici si vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector.

5. Efectorii. Principalii efectori sunt mușchii striați, mușchii netezi și glandele exocrine.La nivelul măduvei spinării sunt localizate următoarele reflexe:

A) Reflexe spinale somatice-reflexe miotatice: constă în contracția bruscă a unui mușchi, ca raspuns la întinderea tendonului său. Reflexul se pune în evidentă lovind cu un ciocan de

2

cauciuc tendonul mușchiului. Reflexele miotatice sunt monosinaptice și au rol in menținerea tonusului muscular și a poziției corpului.-reflexe nocioceptive: constă în retragerea unui membru ca raspuns la stimularea dureroasă a acestuia. Acestea sunt reflexe de apărare. Reflexele nocioceptive sunt polisinaptice, prezentând proprietatea de a iradia la nivelul sistemului nervos central, antrenând un numar crescut de neuroni la elaborarea răspunsurilor.-reflexul de mers

Arcul reflex Reflexul miotatic Reflexul nocioceptiv

1. Receptor -proprioceptorii musculari-fusurile musculare

-localizat in piele-terminații nervoase libere

2. Calea aferentă -primul neuron senzitiv proprioceptiv din ganglionul spinal și prelungirile acestuia

-dendrite ale neuronilor din ganglionul spinal

3. Centrul reflexului -sinapsa dintre neuronul senzitiv și cel motor din coarnele anterioare ale măduvei spinării

- sinapsele formate între urmatoarele tipuri de neuroni: senzitivi de ordinul II, de asociație si motori.

4. Calea eferentă -axonul neuronului motor

-axonii neuronilor motori

5. Efectorul -fibra musculară striată -mușchiul flexor (retrage mana sau piciorul din față agentului cauzator al durerii)

B) Reflexe spinale vegetativeÎn măduva spinării se închid reflexele de reglare a vasomotricității (reflexe vasoconstrictoare și vasodilatatoare), sudorale, pupilodilatatoare, cardioacceleratoare, de micțiune, de defecație si sexuale.

Mișcarea reflexăÎn abordarea acestei subteme am avut în vedere să oferim răspunsul la următoarele întrebări:

1. Cum definim mișcarea?2. Ce presupune mișcarea ca act reflex?3. Care este diferența dintre mișcările voluntare și cele involuntare?4. Care sunt criteriile de clasificare a mișcării?5. Care sunt factorii ce stau la baza mișcării?6. Care sunt cele mai importante legi ale mișcării?

In Dex, mișcarea= acțiunea de a se mișca și rezultatul ei, în timp ce în „Îndrumarul terminologic pentru studenții secțiunilor de kinetoterapie”, mișcarea= schimbarea suferită de materie, atât ca deplasare mecanică a unui corp în raport cu un sistem de referintă, cât și ca transformare în sine a materiei.Mișcarea ca act reflex este compusă din trei faze succesive:

1. Excitarea nervului senzitiv, înregistrată de organism prin receptorii săi

3

2. Excitarea centrului nervos intermediar, realizată prin căile de conducere aferente3. Excitarea nervului motor, realizată prin căile eferente, urmată de mișcarea care o

însotește.Modalitatea particulară de transmitere a sistemului nervos este reprezentată de sinapsă= regiune de contagiune. Ea asigură transmiterea informațiilor într-un singur sens.Excitabilitatea neuronului depinde de următorii factori:

- Natura de bază a neuronului- Numarul sinapselor excitatoare care actionează în unitatea de timp- Numarul sinapselor inhibitoare

Dumitru Motet (2001) consideră că activitatea de mișcare a omului se compune din mișcări reflexe voluntare și involuntare.Astfel, mișcările automate sunt considerate acte voluntare, reprezentate de combinarea mai multor mișcări, care sunt repetate în aceeași ordine și în aceleași condiții, de un număr mare de ori până la fixarea tuturor componentelor ducând la formarea de noi structuri. Aceasta reprezinta explicația dependentei mișcărilor automate de bagajul motric al subiectului în stransă corelație cu plasticitatea scoarței cerebrale. Procesul de automatizare se realizează, în timp, având ca baza un număr mare de repetări, care contribuie la fixarea puternică a legăturilor temporare.Mișcarea involuntară este caracterizată prin faptul că nu depinde de dorința sau trebuința subiectului, ea răspunde reflex la cerințele funcționale ale organelor, aparatelor și sistemelor corpului omenesc, fiind în afara posibilităților de control ale individului. În aceste tipuri de mișcări este implicată musculatura netedă.La baza clasificării mișcărilor se consideră că un rol fundamental îl au criteriile următoare:

- Criteriul general , care sta la baza clasificarii miscarilor in simple si complexe. Mișcările simple= includ mișcări mecanice, mișcări fizice, mișcări chimice Mișcările complexe= includ mișcările simple într-o gama variată de combinații și

raporturi , reducându-se ponderea formelor simple pe măsura creșterii complexității = include mișcarea biologică, cea psihologică, cea socială, cea cibernetică, cea cosmică

- Criteriul tipurilor de contracție musculară , care pot fi statice și dinamice: Contracțiile statice (izometrice)

*limitează mișcarea la punerea sub tensiune a mușchiului între capetele de inserție, fără deplasarea segmentelor osoase ale articulației.

Contracțiile dinamice*au ca rezultat mișcările dinamice, ca efect al deplasării segmentelor osoase ale articulațiilor. *sunt 1. Concentrice (înăuntru și în afara segmentului de contracție). Au ca rezultat mișcările concentrice, ce apar ca urmare a învingerii unei forțe exterioare mai mici decât forța mușchiului care lucrează. 2. Excentrice (înăuntru și în afara segnentului de contracție). Au ca rezultat mișcările excentrice, ca urmare a cedării mușchiului care lucrează, , la acțiunea unei forțe externe mai mari decat puterea mușchiului.

- Criteriul implicării subiectului în efectuarea mișcării , care clasifică mișcările în: Mișcări pasive= se efectuează de specialist sau de către altă persoană fără ca

subiectul să depună efort Mișcări active asistate= sunt executate de subiect, ajutat de kinetoterapeut pentru

corectitudinea mișcarii

4

Mișcări active libere= se execută de către subiect la solicitarea kinetoterapeutului, dar fără participarea acestuia la realizarea mișcării; sunt realizate cu efort propriu din partea pacientului.

Mișcări active cu rezistență= sunt executate de către subiect împotriva unei forțe exterioare; rezistența este reprezentată de către kinetoterapeut sau de aparate.

Dragnea (1999) consideră că mișcarea organismului uman= sistem integrat în mediu, condiționat de următorii factori:

- Forțe externe*constituite de cele din mediu (apa, aer), de aparatele folosite în activitățile corporale, ca și cele concepute special pentru a opune rezistență la mișcările efectuate în diferite planuri și axe de mișcare*la forțele externe se adaugă particularitățile anatomice ale sistemelor implicate.

- Forțe interne*sunt reprezentate de actiunea mușchilor (agoniști, antagoniști)*la forțele interne se ia în considerare particulăritațile psihice ale persoanei

- Dificultatea mișcării*compusă din: sediul mișcării, segmentele participante, viteza

- Inerția*trebuie invinsă pentru: realizarea, oprirea sau moderarea mișcării.

În continuare vom prezenta trei dintre cele mai importante legi ale mișcărilor:1. Legea eficienței

- postuleaza faptul că efectuarea unei mișcări necesită consumul unei anumite cantități de energie pentru a se obține efectul propus, de la cel mai mic pănă la randamentul maxim- presupune ca efectele optime să se obțină cu un consum minim, posibilitate pentru a căreia realizare este necesară o selecție corespunzătoare a mijloacelor ce urmează a fi folosite, care trebuie perfect adaptate scopului propus.

2. Legea intenționalității/ efortului voluntar-postulează faptul că atingerea scopurilor propuse de către individ presupune intenționalitatea.- caracterul voluntar al mișcărilor este în stransă legatură cu conștientizarea efectuării lor, ca mijloace folosite pentru atingerea scopurilor urmărite.

3. Legea temporalității și spațialității-postulează faptul că orice mișcare se derulează într-un timp și spațiu definit ceea ce presupune respectarea traiectorilor optime și a ritmurilor convenabile desfășurării mișcării , oferindu-i: cursivitate, eficiență, expresivitate.

Bibliografie Cristea, D., Salavastru, C., Voiculescu, B., Niculescu, C.T., Carmaciu, R. (2006). Biologie- Manual pentru clasa a XI-a. Bucuresti: Editura CorintDragnea, A., Bota, A. (1999). Teoria activitatilor motrice. Bucuresti: Editura Didactica si PedagogicaMotet, D. (2001). Psihopedagogia recuperarii handicapului neuromotor. Bucuresti: Editura Fundatiei Humanitas

5