Actul reflex al activităţii nervoase constă în: recepţionarea stimulilor; conducerea impulsurilor generate de stimului; prelucrarea acestor semnale; punerea în mişcare a unei reacţii răspuns.

Actul reflex se face pe un arc reflex alcătuit din: partea aferentă; centru; partea eferentă.

Proprietăţile fundamentale ale neuronilor(funcţiile neuronilor)

excitabilitatea reprezintă capacitatea neuronnilor de a răspunde la acţiunea unor stimului. Această proprietate se explică prin faptul că membrana celulară are un potenţial de repaus de –70 mV înte faţa internă şi cea externă.

Sub acţiunea unor stimuli se produc în neuroni anumite modificări fizico-chimice care stau la baza generării impulsului nervos.

Pentru a produce un impuls nervos stimulul trebuie să aibă o anumită intensitate numită prag care declanşează potenţialul de acţiune. Prin influx de Na + se produce depolarizarea, polaritatea se inversează (90 mV) şi este urmată de repolarizare prin eflux de K + . Aceste procese sunt urmate de intrarea în funcţiune a unei pompe ionice Na+ /K+-ATP-aza care pompează K+ spre interior şi Na+ spre exterior. Potenţialul de acţiune este un răspuns de tip tot sau nimic.

conductibilitatea este proprietatea de autopropagare a impulsurilor nervoase prin axoni până la terminaţiile acestora, unde ele sunt transmise fie unui alt neuron printr-o sinapsă inerneuronală, fie unui organ efector producând un răspuns caracteristic (contracţie musculară, secreţie glandulară)

Funcţiile sinapselor. Sinapsa este locul de contact dintre doi neuroni sau dintre un neuron şi organul efector (muşchi sau glandă). În structura unei sinapse se disting:

a) membrana presinaptică (la nivelul butonilor terminali ai fibrei pre şi postganglionare);

b) membrana post sinaptică (la nivelul neuronului postsinaptic);c) fanta sinaptică (spaţiul capilar între membrana pre şi postsinaptică);d) mediatorii chimici -substanţe formate în neuroni prin biosinteză existente în

cantităţi mai mari în apropierea terminaţiilor axonale şi a membranei presinaptice - care fac posibilă transmiterea impulsului nervos de la fibra pre la cea postganglionară şi de la fibra postganglionară la celulele efectoare.

În sinapsele periferice există două tipuri de mediatori chimici: acetilcolina (mediator colinergic) şi noradrenalina (mediator adrenergic).e) receptorii vegetativi (farmacoreceptorii) sunt structuri complexe localizate în

membrana postsinaptică şi în cea presinaptică pe care se fixează electiv mediatorii chimici. Corespunzător celor două tipuri de mediatori există două tipuri de receptori: receptori colinergici şi receptori adrenergici

Sinapsele pot fi de trei tipuri: terminaţiile efectoare pot fi în contact cu dendritele; terminaţiile efectoare pot fi în contact cu corpul celulei (sinapse axo-somatice); terminaţiile efectoare pot fi în contact cu axonul altui neuron (sinapse axo-axonale).

O celulă nervoasă poate să facă sinapse cu mii de celule nervoase. La nivelul sinapselor transmiterea impulsului nervos de la un neuron la altul se face printr-un proces de neurotransmisie chimică. Impulsul nervos ajuns la nivelul butonului terminal determină fuzionarea veziculelor (în care se găsesc mediatorii) cu porţiunea sinaptică a membranei urmată de ruperea veziculelor şi eliberarea mediatorului în fanta sinaptică. Sinapsa are următoarele funcţii: funcţie de ventil pentru că datorită polarităţii, impulsul este transmis într-un singur sens,

prin aceasta rezultă caracterul unidirecţional. funcţie inhibitoare când generează hiperpolarizare; generator al unui potenţial postsinaptic cu rol inhibitor (PPSI) sau excitator (PPSE); funcţie de releu chimic prin eliberarea substanţelor neurotransmiţătoare.

Substanţele neurotransmiţătoareNeurotransmiţătorii pot fi:

nepeptidici, care sunt sintetizaţi în câteva etape enzimatice apoi stocaţi în terminaţiile nervoase;

Din punct de vedere al structurii chimice deosebim : acizi aminaţi care sunt:

GABA- cu rol inhibitor; Glicina- cu rol inhibitor; Acidul aspartic- cu rol stimulator; Acidul glutamic- cu rol stimulator.

amine: catecolamine: adrenalina, noradrenalina şi dopamina; indolamine: serotonină; imidazolamine: histamina;

SINAPSA

2- vezicule de stocare a mediatorului

3-autoreceptor

4-fanta sinaptică

5-receptor

Parte presinaptică

Parte postsinaptică

Sinapsele pot fi de trei tipuri:- terminaţiile efectoare pot fi în contact cu dendritele;- terminaţiile efectoare pot fi în contact cu corpul celulei (sinapse axo-somatice);- terminaţiile efectoare pot fi în contact cu axonul altui neuron (sinapse axo-axonale

compuşi cuaternari de amoniu: acetilcolina. peptide : peptide opioide (enkefaline şi endorfine) şi substanţa P (care în anumite

sisteme neuronale funcţionează ca neurotransmiţător). Peptidele spre deosebire de neurotransmiţătorii nepeptidici sunt lanţuri de acizi aminaţi sintetizaţi “de novo” prin acţiunea ARN mesager la nivel ribozomal în corpii celulari şi dendrite. Procesul de recaptare nu există pentru peptide, ele fiind inactivate prin enzime (peptidaze). Peptidele acţionează la concentraţii de 1000 de ori mai mici decât aminele.

Fazele procesului de neurotransmisie

Procesului de neurotransmisie are următoarele faze importante :1. -sinteza substanţelor neurotransmiţătoare pe cale enzimatică;2. -stocarea la nivelul butonului terminal în vezicule presinaptice din zona terminaţiilor

efectoare;3. -eliberarea mediatorilor sub influenţa impulsurilor nervoase;4. -acţionarea mediatorilor pe receptori cu formarea complexului mediator-receptor;5. -inactivarea rapidă a substanţei eliberate;6. -procesul de reglare a eliberării neuromediatorilor , prin receptorii presinaptici.

Transmiterea impulsului nervos de la terminaţiile nervoase motorii la fibrele musculare se face printr-o formaţiune similară cu sinapsa numită placă motorie (joncţiune neuroefectoare).

SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

Sistemul nervos periferic se mai numeşte sistemul nervos al vieţii de relaţie şi este reprezentat de cea mai mare parte a structurilor SNC legat prin cele 31 de rădăcini ale nervilor rahidieni precum şi de corespondenţii acestora şi prin cei 12 nervi cranieni de exteroceptori şi proprioceptori prin căi aferente şi de muşchii scheletici prin căi eferente.

Prin receptorii periferici specializaţi , sistemul nervos al vieţii de relaţie, recepţionează din mediul ambiant o multitudine de informaţii care codificate sub formă de impulsuri nervoase sunt transmise pe căile aferente ale nervilor periferici centrilor somatomotorii care asigură mişcările coordonate reflexe şi intenţionale.

Sistemul nervos visceral sau al vieţii vegetative realizează legătura dintre organe reglând activitatea viscerelor deci reglează activitatea inconştientă , controlează funcţiile organelor interne precum şi al proceselor metabolice.

Deosebim următoarele fibre:1. Fibrele aferente senzitive - au pericarionii în ganglionii spinali, respectiv în ganglionii

senzitivi ai nervilor cranieni. Aceştia intră în măduva spinării prin rădăcinile posterioare şi se termină în cornul posterior al măduvei spinării. Ele aduc impulsuri ce se produc de la exteroceptori, interoceptori şi organele de simţ.

2. Fibrele eferente conduc impulsuri de la centru la periferie. Ele se împart în:a) Fibre somatomotorii care provin de la motoneuronii aflaţi în cornul anterior

al măduvei sau în neuronii motori ai nervilor cranieni. Ele ajung fără întrerupere la organul efector, transmit impulsuri la nivelul muşchiului striat şi părăsesc măduva prin rădăcinile anterioare;

b) Fibrele vegetative inervează viscerele (inima, glandele etc.).SNV-ul funcţionează pe baza activităţii reflexe.

Calea eferentă vegetativă este formată din doi neuroni , calea somatică dintr-un singur neuron, care face legătura între SNC şi organul efector. Conexiunea neuronilor se face la nivelul ganglionilor vegetativi situaţi în afara SNC. Acest lucru permite delimitarea a două fibre nervoase:

Preganglionare (cu origine în nevrax în cornul lateral al măduvei spinării); Postganglionare (distribuirea fibrelor postganglionare vegetative se face la trei

tipuri de ţesuturi): - muşchii netezi (din organele interne, vase sanguine şi interiorul

globului ocular); - muşchiul cardiac ; - glandele exocrine .

3. Centrii de integrare vegetativi sunt situaţi în măduva spinării şi encefal. Nu există un centru de integrare pur somatic sau vegetativ, formaţiunile celor două componente intricându-se în regiunea scoarţei cerebrale , talamusului, hipotalamusului, de aceea o reacţie somatică este însoţită de modificări vegetative şi invers. Locul principal de integrare al SNV este hipotalamusul unde sunt localizate formaţiuni care reglează temperatura corpului, tensiunea arterială, metabolismele glucidic, lipidic, hidric etc.

Din punct de vedere anatomic se disting două componente clasice:a) Sistemul simpatic care are originea în porţiunea toraco-lombară a măduvei,

se numeşte sistemul toraco-lombar. Fibrele preganglionare sunt scurte mielinizate şi fac sinapse apropiate de nevrax în ganglionii paravertebrali şi vertebrali. Fibrele post ganglionare sunt lungi şi amielinice.b) Sistemul parasimpatic are originea cerebrală şi în porţiunea sacrală, de aceea

se numeşte , sistemul cranio-sacrat. Fibrele preganglionare sunt lungi , constituite din elemente care provin din mezencefal şi bulb (contingenta cerebrală),sau cînd axonii provin din segmentele 2,3,4 ale măduvei sacrale (contingenta sacrală). Fibrele post ganglionare sunt scurte localizate chiar în peretele organelor.

Sistemele simpatic şi parasimpatic acţionează în opoziţie. Din echilibrul celor două tendinţe rezultă un tonus funcţional normal. Substanţele transmiţătoare cu rol fundamental sunt acetilcolina şi noradrenalina. Din punct de vedere fiziologic şi farmacodinamic se diting două domenii:

domeniul colinergic al cărui mediator este acetilcolina; domeniul adrenergic - are ca mediator noradrenalina.

Neuronii colinergici care pun în libertate acetilcolina sunt:1. neuronul somatomotor;2. fibrele preganglionare simpatice şi parasimpatice;3. fibrele postganlionare parasimpatice;4. mulţi neuroni din nevrax.Neuronii adrenergici care eliberează noradrenalina sunt:1. neuronul simpatic postganglionar;2. neuronii din nevrax.